Home » Educatie »Interviu » Citesti:

Interviu cu Mihai Netea, câștigător ERC Consolidator Grant, membru al Academiei Regale de Arte și Științe din Olanda

Doi Mici si un Anc februarie 26, 2019 Educatie, Interviu
15 comentarii 1,211 Vizualizari

Doi Mici și un Anc continuă seria de interviuri cu cercetători români de top, avându-l ca invitat pe Mihai Netea (H index = 90, conform WoS), Profesor de Biologie Experimentală la Universitatea Radboud, Olanda. Mihai Netea a publicat în calitate de autor corespondent în reviste precum Science, Cell,Nature Medicine etc., este câștigător ERC Consolidator Grant, membru al KNAW, câștigător al „Nobelului Olandei” – „Spinoza Prize of the Netherlands Organization for Scientific Research”.

Am vorbit cu Mihai despre birocrația românească sufocantă, experții evaluatori din competițiile naționale, plagiat, lipsa de predictibilitate în finanțarea sistemului de cercetare românesc, despre ce procent ar trebui să investească statul în competiții de proiecte ș.a.m.d.

Transcrierea integrală a interviului este mai jos:

Doi Mici și un Anc (MMA): De ce ai plecat în Olanda și de ce te întorci în România, chiar și „cu un picior”, în sensul că ai proiecte în implementare la Cluj și Craiova?

Mihai Netea (MN): Am plecat în 1994 pentru că voiam să fac cercetare și momentul acela era greu în România, fiind relativ recent după revoluție, economia fiind într-un moment dificil, iar bani de cercetare nu erau chiar deloc. Am plecat imediat după ce am terminat facultatea, dorind să fac un doctorat serios, iar atunci era foarte greu în România, mai ales în științe fundamentale, biomedicale. Puteai să mai faci câte ceva în parte clinică dar și acolo era puțin și nici cultura medicală nu era atunci prea înclinată spre a face cercetare.

MMA: Cum vezi acum diferența dintre un spital universitar din Olanda și unul din România?

MN: Diferențele nu sunt chiar așa de mari, în spitalele universitare din România lumea începând să fie încet, încet mai profesională d.p.d.v. al felului cum se uită la pacient, vorbește cu studenții și inclusiv pe latura cercetării. Aici însă sunt cel mai în urmă, fiindcă în multe părți din spitalele universitare, mai ales la specialitățile clinice, cercetarea este încă văzută ca un lux și ceva ce faci dacă nu poți face altceva, sau dacă vrei să-ți înaintezi cariera; este mult mai puțin o motivație intrinsecă. Sunt mai multe cauze pentru asta, una fiind finanțarea. Mai trebuie să se schimbe un pic și cultura în România, cea prezentă fiind că cei mai buni fac clinică și cam atât, iar numai cel care nu e în stare să facă altceva face cercetare.

MMA: Cu ce au reușit să te atragă autoritățile române pentru a te reîntoarce chiar și parțial în România? Ți s-a pus la dispoziție un „start-up fund” spre exemplu, în baza CV-ului și planurilor de cercetare pe care le-ai prezentat?

MN: Proiectele mele din România sunt finanțare din două surse: una europeană, incluzând aici proiecte comune cu colegii din Cluj și Craiova, iar cea de-a doua sunt proiectele românești, printre care unul mare pe care-l avem cu colegii de la Craiova. Din păcate,  chiar dacă finanțarea este foarte bună pentru acel proiect, o mare parte din atractivitate și din posibilitățile de a face proiectul se pierd prin ineficiență și birocrație.  Din punctul acesta de vedere, dacă nu ar fi fost România la mijloc, ca eu să fiu atașat sufletește de țară și de colegii cu care lucrez acolo, cu siguranță că în altă țară, având aceleași probleme, nu aș fi lucrat.

MMA: Cum este birocrația în Olanda comparativ cu cea din România?

MN: Mult mai puțină. Lumea are încredere în tine și controlează la sfârșit dacă banii au fost cheltuiți pentru aparatură, materiale ș.a.m.d. Dar dacă tu ai considerat, de exemplu, că nu mai îmi trebuie o centrifugă, ci îmi trebuie un microscop, nu te întreabă nimeni de ce ai făcut schimbarea, că doar nu-mi duc acasă nici centrifuga, nici microscopul. Daca fac schimbarea înseamnă că am un motiv bun pentru asta, în interes științific și lumea are automat încredere. Deci controlul final este făcut prin verificarea de către cineva, pe o listă, că toate lucrurile care au fost cumpărate sunt folosite în cercetare, indiferent ce ar fi ele. Acesta este un control, dar controlul cel mai important este faptul că mă întreabă ce am făcut? Ce articole am publicat și ce descoperiri s-au făcut? Și asta se face în baza unui raport științific.

MMA: Apropos de sfârșitul proiectului, în România se vorbește mult de evaluarea ex post. Constituie ce spui mai sus un astfel de mecanism?

MN: Mai mult sau mai puțin. Eu în momentul când primesc un proiect și am zis că o să fac asta și asta, când scriu raportul final practic scriu că am reușit să ating punctul acesta, și acesta și dacă nu am reușit, spun de ce nu am reușit. Poate nu mai era relevant, sau primele două puncte au răspuns deja sau au făcut al treilea punct neimportant.

MMA: Sunteți evaluați de experți evaluatori, la fel cum ați fost evaluați când vi s-a dat proiectul?

MN: Nu. Suntem evaluați de un „grant officer”. Evaluarea adevărată este faptul că ți se dă sau nu un grant nou. Fiindcă pe baza grantului avut ai publicat anumite lucruri, ai demonstrat că poți fi bun. Odată ce s-au cheltui banii, nimeni nu-ți va cere ceva înapoi. Însă fiecare grant nou este evaluat pe baza a ce ai fost în stare să faci până atunci.

MMA: În România se folosesc în prezent exclusiv evaluatori naționali. Doi Mici și un Anc au subliniat într-un Correspondence to Nature că laureații Nobel nu pot evalua în România, dacă ar dori asta. Cum ți se pare situația?

Să-ți dăm și niște detalii: în 2017 s-a lansat o competiție națională cu buget de aprox. 465 milioane lei, iar aplicanților li s-a permis să fie și evaluatori, atâta timp cât făceau asta pe domenii diferite. Adică dacă au aplicat la domeniul „Sănătate”, puteau evalua la „Bioeconomie”, spre exemplu. Mai mult, au fost cazuri de soț evaluator și soție câștigătoare. Deci apar niște conflicte de interes evidente și în acest context se pune întrebarea: este comunitatea științifică din România în măsură să-și evalueze propriile granturi sau avem nevoie de evaluatori externi?

MN: Nu este nimic greșit să ai oameni din România care să evalueze granturile. Problema este, și nu e numai în România, ci și în Olanda, că sunt atât de multe domenii științifice. Dacă iei o țară ca Olanda, care este ca și populație asemănătoare României, și care are un sistem de cercetare foarte dezvoltat, aceasta nu are destul de mulți cercetători pentru a evalua singură granturile. Pur și simplu într-o țară de mărime medie nu sunt destui oameni pe un anumit domeniu, iar ca un medic să evalueze un proiect de bioeconomie, sau așa ceva … eu nu sunt expert în asta, nu am ce să caut acolo.

MMA: Olanda a fost marcată de un mare scandal de falsificare de date in studii sociologice. În România se discută mult despre plagierea tezelor de doctorat. Vezi o paralelă între cele două?

MN: A fost într-adevăr un scandal foarte mare la o universitate mai mică din sudul Olandei, Universitatea din Tilburg, unde unul din cei mai buni cercetători a fost demascat de către proprii doctoranzi că falsifica date. Din punct de vedere al gravității a ceea ce a făcut el față de plagiat, este mult mai grav să falsifici date. Prin plagiere copiezi, atribuindu-ți ție, dar nu schimbi adevărul.

Din păcate România are același probleme precum alte țări în dezvoltare, unde cercetarea se dezvoltă, iar unii cred că pot profita de pe urma acesteia, plagierea fiind foarte întâlnită. Nu trebuie acceptată în niciun fel. Din câte citesc eu din presă, în România plagierea, mai ales în anumite domenii, este sau a fost destul de des întâlnită. Nu cred că este o paralelă cu Olanda, fiindcă aceasta nu are probleme cu plagierea, fiind semnalate doar câteva cazuri izolate.

MMA: Ce interdicție ar trebui să primească un cercetător care a falsificat date, respectiv care a plagiat, când vine vorba de acces la fonduri publice de cercetare?

MN: Falsificarea modifică adevărul, plagiatul nu. În privința primei, cred ca interdictia ți se dă pe viață… În Olanda, un cercetător prins că a falsificat date îți garantez că nu mai ia un grant. În privința plagierii, să zicem 5 ani să nu mai aibă voie să aplice.

MMAAi câștigat un grant de 400 mii euro în cadrul acțiunilor „Spreading Excellence and Widening Participation”, parte a programului cadru Orizon 2020, pentru a dezvolta un plan de afaceri pentru un viitor institut de excelență în domeniul Systems Biology la Cluj.

MN: Nu eu, ci un consorțiu format din UMF Cluj, Universitatea Radboud, din Olanda, și Universitatea din Bonn, Germania.

MMA: Crezi că acest mecanism de finanțare ar trebui să capete o greutate mai mare în cadrul viitorului program Orizont Europa?

MN: Categoric ar trebui acest lucru pentru că trebuie crescut nivelul de cercetare în Europa de Est și nu este totuși posibil ca o grămadă de bani din aceste state să sfârșească în a subvenționa cercetarea din țările bogate. Acest lucru se înțelege si la nivel european, lucru confirmat de toată lumea cu care am vorbit, inclusiv din țări care sunt beneficiare ale sistemului actual. Mecanismul de Widening Participation este unul foarte bun și trebuie susținut și lărgit în următorul ciclu de finanțare.

MMA: Care este stadiul de implementare al proiectului de mai sus?

MN: Din păcate, în prima fază a Institutului de Imunologie Sistemică, nu am avut susținere foarte puternică la nivel național, dar sperăm să putem schimba asta în următoarea perioadă, să convingem pe toată lumea, atât la nivel local cât și național, că centrele de excelență în România, prin care țara să înceapă să fie cunoscută în cercetare, sunt mecanismul crucial prin care se poate crește nivelul cercetării. Aceste centre de excelență sunt vârful de lance al cercetării, rolul lor fiind de a duce cu pași buni înainte cercetarea în anumite domenii, iar de acolo se răspândește practic know-how-ul spre restul sistemului.

MMA: Deci ați bătut la ușa factorilor decidenți din politică, arătând că veniți cu un know-how și bani din vest, dar, spre deosebire de cele trei mai proiecte de infrastructură pe care le are România în prezent (ELI-NP, DANUBIUS-RI și ALFRED) proiectul vostru nu este atractiv pentru aceștia?

MN: Eu nu le știu pe celelalte și nu vreau să fac niciun fel de comparație. Dacă cele trei, susținute financiar la nivelul României, au nivel excelent de cercetare și sunt niște centre de excelență, atunci este foarte bine și trebuie categoric susținute. Nu am absolut nimic împotrivă; este exact ce spuneam, că avem nevoie de centre de excelență. Ele sunt în alte domenii decât cel biomedical, în care lucrez eu. Deci nu mă pot pronunța și sper să fie de calitatea care trebuie ca să poată duce domeniile respective mai departe. Fără cercetare biomedicală însă nu poate crește sistemul medical și nu mă refer numai la lucruri de lux, ci un sistem medical robust are nevoie de cercetare pentru că formează o anumită cultură diferită în medici, ca să nu mai vorbim că duce la progrese în diagnostic și tratament. Deci în domeniul biomedical trebuie să existe cel puțin două-trei astfel de inițiative la nivel național. Eu în nici un caz nu vreau ca banii pentru domeniul nostru să fie luați de la alți cercetători care fac un program foarte bun. Pe mine mă doare inima când Ministerul Cercetării spune la un moment dat că nu a reușit să cheltuie banii și dă banii înapoi. După părerea mea sunt feluri foarte bune în care banii respectivi pot fi folosiți în cercetare și să conducă la progresul acesteia și în alte domenii, în afară de cele trei pe care le-ai numit.

MMA: Deci vezi în România implementat un sistem cu două viteze în privința cercetării? Pe de o parte finanțarea cercetării de excelență (să zicem jumate din bani îi punem doar în sistem competițional) și pe de alta cea a finanțării institutelor neperformante la o limită de avarie, concomitent cu evaluarea și reformarea lor?

MN: Categoric. Și nici nu trebuie văzute neapărat ca unul mai bun decât celălalt. Amândouă sunt necesare. O bază este necesară. O reformă este necesară, iar aceasta are nevoie de fonduri. Dar este crucial să ai și vârfuri de lance. Ce zic olandezii este că pentru a susține tot sistemul ai nevoie atât de „cărăușii care duc apă”, cât și de „vârfurile” care fac planuri pentru viitor și sunt susținuți de restul, care sunt la bază.

MMA: Apropos de asta, în România în cadrul Planului Național de Cercetare (PNCDI 3) există trei scheme mari de finanțare care țintesc resursa umană din sistem: PD, TE și PCE; prima destinată postdoctoranzilor, a doua pentru formarea tinerelor echipe, iar ultima pentru cercetători seniori. În cadrul acestor scheme de finanțare se lansează competiții în mod haotic, neexistând o minimă predictibilitate. În acest context, cum crezi că pot fi motivați cercetătorii tineri din România atâta timp cât ei văd în jur instabilitate financiară, lipsa predictibilității în lansarea competițiilor, sau posturi scoase la „concurs” cu dedicație?

MN: Sistemul pe care-l descrii nu e rău ca principiu, dar trebuie să-i asiguri stabilitatea. Trebuie ca toată lumea să știe că astfel de granturi apar cel puțin o dată pe an, în așa fel încât să existe un flux continuu de oameni care au această posibilitate de a aplica. Problema cea mai mare este că dacă știi că sunt lansate competiții la patru ani, sau nici măcar nu ai certitudinea asta, atunci nu doar devine tentant, ci obligatoriu să te duci în altă parte, dacă vrei să faci cercetare. Și atunci pierzi resursa umană când nu există un program regulat și stabil de susținere a talentelor. Acesta trebuie să existe în fiecare an.

MMA: Asociația Ad Astra chiar făcuse un calcul de buget necesar pentru lansarea anuală a unei competiții de tip PD, TE și PCE, bugetul necesar fiind de 300 milioane lei anual. Bani care ar fi luați din bugetul de ~ 1,6 – 1,7 miliarde lei anual cu care operează MCI. Ți se pare mult?

MN: Mi se pare foarte rezonabil către puțin. Eu aș da cam 25% din buget pe astfel de proiecte destinate resursei umane și încă 25% pe alte tipuri de competiții, iar cu restul să susții baza.

MMA: Ministerul Cercetării premiază articolele științifice publicate în revistele internaționale de top. În Olanda se practică asta?

MN: Nu direct. Fiecare universitate are sistemul ei. Universitatea noastră, de exemplu, nu mă premiază pe mine dar este un anumit scor pe care-l acumulez în funcție de publicații, iar pe baza acelui scor ți se dau bani de cercetare.

MMA: Sistemul actual din România acordă 25.000 lei pentru (co)autorat în Science/Nature, chiar și dacă ești co-autor într-o listă de 500 de oameni (cazul fizicii, de exemplu), în timp ce unui grup de șase cercetători, toți cu afiliere din România, care au publicat în PNAS li se acordă 6.000 lei. Deci fiecare va primi 1.000 lei. Cum ți se pare această balanță: 25.000 lei unui singur cercetător cu afiliere din România, care este printre cei 500 de co-autori în Science/Nature și respectiv 6.000 lei unui grup de cercetători, care include autorul de concepție și toată cercetarea a avut loc în România?

MN: Amândouă sunt importante. Balanța este însă prea mult înclinată pentru Science/Nature. Bineînțeles că este mult mai bine să fie un articol complet din România publicat în PNAS, decât undeva în mijloc cu 500 de autori în cele două reviste de top. Dacă însă autorul corespondent sau primul autor al unui articol în Nature este din România atunci mi s-ar părea corect să-i dai 25.000 lei. Un coautorat în mijlocul unei liste mai lungi de autori mi se pare că ar fi foarte OK să primească 5.000 lei

MMA: Câte ore pe săptămână muncești?

MN: Nouă ore la serviciu și mai lucrez vreo două ore seara. Deci între 50 și 60 pe săptămână.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. Alexa spune:

    Domnul Netea este un foarte bun cercetator si merita felicitat din toata inima pentru toata cariera sa stiintifica, inclusiv pentru obtinerea ERC-ului, cel mai prestigios grant la nivel european.

    Ma tem insa ca este putin depasit de realitatea stiintifica universitara mioritica, atunci cand spune:

    “Nu este nimic greșit să ai oameni din România care să evalueze granturile. ”

    Nu, nu este nimic gresit, gresit este sa ai evaluatori NUMAI din Romania. Din acea Romania universitara unde plagiatori ca Oprescu si Beuran fac legea in UMF, unde si alti decani, prodecani si sefi plagiaza intr-o veselie si unde in CV-uri ” marii profesori” isi trec numarul de articole si de carti ( cel mai des maculatura curata) in loc sa specifice clar unde sunt publicate.
    Asemenea oameni nu pot fi competenti sa evalueze nici macar o teza de doctorat, darmite un grant al unor cercetatori de un anume nivel. Iar in afara de competenta mai trebuie si corectitudine….
    Cred ca Mihai Netea a ramas cu o idee nostalgica despre Romania si implicit despre sistemul universitar romanesc.

    • Doi Mici si un Anc Doi Mici si un Anc spune:

      Dar totuși nu văd cum e Mihai „depășit de realitatea …mioritică”? Și tu spui că e greșit să ai evaluatori NUMAI din România. Mihai se rezumă la a spune că este OK să ai evalutori din România, și subscriu aici, pentru că sunt mulți cercetători de valoare în țară. Mihai continuă însă, spunând că este imposibil ca o țară precum România sau Olanda (comparabile ca populație, cu mențiunea că Olanda are mult mai mulți cercetători per capita) să-și poată evalua granturile exclusiv cu evaluatori naționali.

      • Alexa spune:

        Raspunsul lui M Netea era la intrebarea dvs:

        ” În România se folosesc în prezent exclusiv evaluatori naționali”

        Din raspunsul sau se poate intelege ca situatia asta este OK. Cred ca trebuia nuantat putin.

        Chiar si raspunsul la intrebarea: “Cum vezi acum diferența dintre un spital universitar din Olanda și unul din România?” mi se pare extrem de optimist fata de realitatile mioritice: “Diferențele nu sunt chiar așa de mari, în spitalele universitare din România lumea începând să fie încet, încet mai profesională d.p.d.v. al felului cum se uită la pacient, vorbește cu studenții și inclusiv pe latura cercetării.”.
        Ai zice ca ploua cu super-profesori de medicina a caror unica grija este binele studentilor si al rezidentilor si nu binele propriu, cum e cazul in cea mai mare parte din cazuri.

        In orice caz, asta este parerea mea. Sper ca nu doriti pareri uniforme, toata lumea sa fie de acord cu toata lumea si sa aplaudam in cor sistemul universitar romanesc.

    • neamtu tiganu spune:

      Nu este nimic greșit să ai oameni din România care să evalueze granturile. Problema este, și nu e numai în România, ci și în Olanda, că sunt atât de multe domenii științifice. Dacă iei o țară ca Olanda, care este ca și populație asemănătoare României, și care are un sistem de cercetare foarte dezvoltat, aceasta nu are destul de mulți cercetători pentru a evalua singură granturile. Pur și simplu într-o țară de mărime medie nu sunt destui oameni pe un anumit domeniu,

      Cine stie sa citeasca, intelege, mai putin celebrii cercetatori francezi, care un inventat.. chiar ce au inventat?

  2. neamtu tiganu spune:

    f. bun interviul, mai ales raspunsurile si mai putin intrebarile.
    Mi-ar fi placut sa se vorbeasca mai mult de rezultatele cercetarii, ca in definitiv asta e scopul, nu doar publicarea intr-o anumita revista, sau cistigarea unor premii mai mult sau mai putin politice.

    In industrie se evalueaza permanent rezultatele cercetarii, un factor important fiind aplicabilitatea anumitor rezultate.

    • Doi Mici si un Anc Doi Mici si un Anc spune:

      Concret, ce ați fi schimbat la întrebări?

      • neamtu tiganu spune:

        As fi intrebat de ex. de care din rezultatele cercetarilor lui e mindru, sau invers, care cercetare s-a dovedit a merge intr-un drum infundat. Sau care ar fi temele cele mai importante care crede el ca ar merita cercetate. Sau cum vede legatura dintre universitati si practica, respectiv, ind aparate medicale, medicamente etc.
        Sau, de ce nu, ce crede despre faptul ca cercetatorii din universitati sunt mai prost platiti decit cei din industrie?
        Sau concurenta din domeniul cercetarii? Concurenta intre unitati de cercetare, intre tari etc.

        • Doi Mici si un Anc Doi Mici si un Anc spune:

          Dacă ne dați una, două întrebări, i le putem transmite. I-am promis că-i vom trimite feedback-ul primit de pe diferitele canale media unde am publicat interviul.

          • neamtu tiganu spune:

            Concret..
            Intrebare:

            1. poti sa ne dai un exemplu de o cercetare cu rezultate peste asteptari si invers, una care s-a infundat?
            2. Cine si cum evalueaza rezultatele cercetarii dincolo de formalitatea publicatiilor si a publicarii?
            3. poti sa ne dai exemple de aplicarea rezultatelor unei cercetari fie in domeniul fundamental fie aplicativ? Sau e adevarata legea lui Pareto prin care doar 20% din cercetari aduc ceva? Desigur uneori se spune ca si un rezultat rau e un rezultat bun deoarece se arata ca a fost un drum gresit.

            4. Cum sunt protejate rezultatele cercetarii, patente, vinzari exclusive, fondare firme etc.?

            • neamtu tiganu spune:

              Sau, e cunoscuta situatia din cercetarea medicamentelor, se cheltuie multe milioane in toate directiile pt a dezvolta si certifica un medicament si vin apoi unii cu ochi mici si copiaza reteta pilulei?

      • Alexa spune:

        @neamtu tiganu are probleme mari cu intelegerea a ceea ce inseamna stiinta si cercetare. Pentru el cercetarea fundamentala nu exista, sau daca accepta ca exista atunci nu foloseste la nimic. La un alt articol pe contributors mi-a tinut o prelegere ca medaliile Fields nu inseamna nimic ( nici nu auzise de acest premiu!) si nici de Nobel nu era convins ca ar fi util. Pe mine ma amuza genul acesta de interventii: arata cat de mare este prapastia intre cercetatori si omul obisnuit. *comentariu editat

        • neamtu tiganu spune:

          Basic research, also called pure research or fundamental research, has the scientific research aim to improve scientific theories for improved understanding or prediction of natural or other phenomena.[1] Applied research, in turn, uses scientific theories to develop technology or techniques to intervene and alter natural or other phenomena. Though often driven by curiosity,[2] basic research fuels applied science’s innovations.

          Orice cercetare are un scop, scopul cercetarii nu este cistigarea medaliei de junior Fields.
          Avind un scop se poate evalua in ce masura acea cercetare a avut succes sau nu. La redactarea unei propuneri pt un grand se introduce intotdeauna scopul, si cum spune si Mihai, in raportul final se descrie in ce masura au fost indeplinite intentiile. Principiul e acelasi, fie ca e cercetare fundamentala, fie ca e aplicativa.
          E adevarat ca in f. multe rapoarte finale se spune ca s-a realizat cite ceva, dar mai e mult de facut si deci mai trebuie bani.

          De abia acum inteleg de ce Parisul a avut nevoie de un neamt sa le construiasca un turn. :)

        • neamtu tiganu spune:

          nici de Nobel nu era convins ca ar fi util.

          Dupa cum se stie cel care a compus DDTul a primit premiul Nobel, la fel si Fritz Haber, care a compus gazul mortii si lista s-ar putea lungi.. pardon, Obama si Arafat au meritat desigur .. dar Mahatma Gandhi nu.

          In schimb nu am auzit ca Einstein sa primeasca acest premiu si nici Tolstoi, nici Edison, nici Tesla si nici mii si mii de cercetatori care au revolutionat lumea, de la spatiul cosmic la comunicatii, etc.

          • Corson spune:

            Asta cu Einstein a fost tare!
            Domne neamte! Cind ai iesit in penzie, Siemens a pierdut un mare inginer. Iar lumea virtuala a cistigat un mare umorist.
            Sanatate si viata lunga! Si pastreaza munca buna!

            • Alexa spune:

              Chiar si cu multa bunavointa umorul nu poate acoperi ignoranta.
              Cine vorbeste despre Nobel ar trebui sa stie macar anul de debut al acestui premiu.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Doi Mici și un Anc


Doi Mici si un Anc

Sistemul românesc de cercetare văzut prin ochii a doi doctori în fizică (Lucian și Octavian) și ai unuia în biologie (Mihai). Publicăm, de asemenea, articole pe teme de act... Citeste mai departe


E randul tau

Vorbeam dimineata cu un coleg turc care imi spunea ca a inceput sa-i fie frica sa se intoarca acasa ...

de: r2

la "Complicata primăvară europeană şi capcanele dorinţei de schimbare politică"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

martie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Feb    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)