Home » Educatie »Societate/Life » Citesti:

Miza maturizării unui sistem imatur

Alina Pavelescu iulie 6, 2011 Educatie, Societate/Life
19 comentarii 5,420 Vizualizari

Presupun că nu sunt singura care se obişnuise cu „scandalurile” legate de rezultatele la bacalaureatul românesc, declanşate anual prin presa de toate culorile. Numai că anul acesta a fost chiar mult mai rău decât ne obişnuiserăm deja. Iar dacă argumentul că aceste rezultate dezastruoase sunt, de fapt, cele reale – pentru că nu s-a mai putut frauda la aceleaşi proporţii ca în anii precedenţi – stă în picioare, atunci motivele de îngrijorare sunt cu atât mai mari. Am văzut/citit mai multe analize serioase, care nu se feresc să spună că factorii cauzatori de eşec sunt mulţi şi întinşi pe – deja – zeci de ani. Mi-am reactivat fără să vreau şi propriile amintiri din adolescenţă care mă duc, oricum aş da-o după plopul nostalgiei, la concluzia că, în cazul bac-ului (nu însă şi al altor examene din preuniversitar), problemele de fraudare ar trebui situate chiar înainte de 1989. Numai că atunci bac-ul nu era chiar o miză, pentru că, la distanţă de o lună-două după bac, fericiţii posesori de „diplome de maturitate” intrau în tăvălugul unor examene năucitor de exigente în vederea admiterii la facultate. Iar acolo, funcţiona limpede principiul „mulţi chemaţi, puţini aleşi”. În generaţia mea şi, mai ales, în cele dinaintea mea, nevroza eşecului repetat la admiterea în facultate i-a marcat pe mulţi dintre foştii liceeni străluciţi, care luaseră bac-ul pe bune, cu note mari. Aşa era atunci, nu zic că era neapărat bine. Dar dacă-l compar pe „atunci” al meu cu „acum” al lor, în care diploma universitară e o marfă relativ ieftină, cu condiţia să le fi obţinut cumva pe cele dinainte, parcă-parcă mă (re)încearcă păguboasa nostalgie. Iar dacă sar peste „dosarul sănătos” şi Sorbonicile anilor ’50 – prima perioadă de vârf a imbecilizării naţiei, vă las să ghiciţi care-ar fi a doua – ajung direct la bac-ul interbelic, unde, aflăm din memoriile vremii, băieţii mâncau latina şi greaca pe pâine, într-un mod de-a dreptul neverosimil pentru noi, cei de azi.
Nu, nu vreau să complexez pe nimeni. Vreau doar să vă fac părtaşi la ceva ce mă preocupă, chiar dinaintea acestui ultim dezastru la bac. Ceva ce, probabil, nu aş fi remarcat niciodată, dacă n-aş fi fost pusă la un moment dat în faţa unei inevitabile comparaţii. Şi obligată să mă gândesc la cum ar fi fost dacă, dincolo de „vicisitudinile” istorice, ne-am fi străduit să conservăm în fibra învăţământului românesc măcar câteva valori constante.
Când am ajuns în sistemul universitar franţuzesc, am fost frapată de ceea ce mi se părea conservatorismul lui. Aveam colegi care, încă din liceu, fuseseră direcţionaţi către un anumit tip de carieră şi care se raportau la eventuala ei schimbare ca la o cotitură neserioasă, semn al lipsei de maturitate a studentului respectiv. Aveam un profesor de franceză care ne-a spus, la un moment dat, că „ funcţionarul francez învaţă de rupe până la 25-27 de ani, după care stă liniştit până la pensie”. Atunci, pe loc, această formă de previzibilitate mi-a displăcut. Acum, însă, din perspectiva celor aproape 40 de ani, a unei vieţi în care am tot învăţat fără ca asta să-mi aducă vreun beneficiu real în carieră şi a unei cariere din ce în ce mai greu de anticipat, încep să cred că nu ne-ar fi stricat nici nouă puţină previzibilitate. Şi nici, cu atât mai mult, puţină „ghidonare” a cursului vieţii profesionale, de la vârste fragede, în funcţie de dotările native ale fiecăruia şi de – oricât de oribil le-ar suna unora – nevoile societăţii.
Să luăm, spre exemplu, chiar modelul franţuzesc de bac şi de admitere la facultate. Două momente cu atât mai conectate între ele cu cât, în interiorul modelului franţuzesc, bac-ul e diferenţiat în trei categorii, dintre care doar una, bacalaureatul general, îi dă absolventului capacitatea de a prezenta un dosar de admitere la universitate. Bacalaureatul tehnologic pregăteşte pentru meseriile înalt calificate (printre seriile acestuia se află, de pildă, meseriile din domeniul hotelier, dar şi cele din domeniul artistic, muzică şi dans), iar bac-ul profesional, cel mai uşor de trecut, pregăteşte muncitori calificaţi în diferitele meserii de pe piaţa muncii. Bac-ul general, cel mai exigent din cele trei, are probe diferenţiate pe serii (economic şi social, literar, ştiinţific), fiecare dintre diplomele acestor serii abilitând candidatul pentru admiterea în învăţământul universitar de profil. E vorba, aşadar, de un model de bacalaureat care, pe de-o parte, orientează către o specializare timpurie a candidaţilor, iar pe de altă parte, nu pleacă de la ideea că oricare elev de liceu ar trebui sau ar avea motive să-şi dorească să devină student. Asta cred că e partea bună a modelului franţuzesc: responsabilizarea din vreme a elevului (şi a familiei) pentru alegerea unei căi de dezvoltare a carierei în funcţie de posibilităţile proprii şi, implicit, de evaluare realistă a acestor posibilităţi. În plus, faptul că o calificare într-o meserie oarecare, nu neapărat de „elită intelectuală”, e rezultatul unor examene riguroase, pe care, ca să le iei, chiar trebuie să înveţi meseria respectivă, conduce la o valorizare a meseriilor – şi a meseriaşilor – nu doar pe piaţa muncii, ci şi, pur şi simplu, în plan social.
Şi ar mai fi un aspect care îmi pare demn de luat ca model: stabilitatea criteriilor după care se cern, în societatea franţuzească, ierarhiile profesionale încă dinainte de intrarea la universitate. Elevii sunt suficient de bine ghidaţi social şi suficient de corect selectaţi în perioada liceului, astfel încât diploma de bacalaureat să fie, odată obţinută, depozitara unei „pouvoir symbolique” reală. Iar criteriile după care sunt selectaţi sunt, în esenţa lor, mereu aceleaşi de cam o sută de ani. Mai precis, din 1808, atunci când s-a introdus pentru prima dată examenul de bac în Franţa. Asta e o informaţie pe care o găseşti pe site-ul Ministerului francez al Educaţiei, unde rubrica de scurt istoric al bac-ului te lasă visător. M-am întrebat cum ar fi arătat un astfel de istoric – şi graficele aferente – pe site-ul ministerului românesc de profil. Probabil că ar fi ieşit un volum cât toată „Istoria României în date”, luând în calcul numai datele la care s-a mai modificat câte ceva în logica examenului de bac în ultimii douăzeci de ani. Şi probabil că efectul vizual al graficelor ar fi fost mai ameţitor decât o tură în caruselul din Orăşelul Copiilor.
Generaţie după generaţie, elevii francezi ştiu ce-i aşteaptă, cât trebuie să muncească pentru a reuşi, dar ştiu şi ce câştigă la sfârşit, dacă reuşesc să treacă cu bine prin acest sistem de selecţie. Ajustările sistemice, atunci când se fac, se analizează în prealabil, se anunţă din timp şi se prevede o perioadă realistă de implementare a schimbărilor. Astfel că diploma îşi păstrează valoarea socială, indiferent de schimbări.
Dacă e să comparăm cu oile noastre mioritice, ce ştiu elevii români despre soarta lor atunci când îşi aleg un liceu? Ce pot planifica din timp familiile lor vizavi de viitorul propriilor copii? Mă tem că nimic, pentru că, la noi, viitorul cetăţeanului se schimbă la fiecare cinci minute, în funcţie de toanele „potentaţilor” mai mult sau mai puţin vremelnici. Poate că, atunci când vorbim despre calitatea tot mai proastă (şi) a învăţământului din România ar trebui să avem în minte modelul francez de ierarhizare a competenţelor (şi, implicit, a valorilor) plecând de la nişte baze principiale stabile, clare pentru oricine încă din momentul în care pătrunde în sistem, care nu pot fi schimbate aşa uşor pe parcurs, fie şi din simplul motiv că elevul are nişte drepturi, printre care pe acela de a cunoaşte în prealabil regulile jocului şi de a cere să nu i le schimbi în timpul jocului. Şi poate că, atunci când tot mestecăm proiecte de reformă, n-ar fi rău să luăm în calcul şi tradiţiile, şi respectul încetăţenit în timp faţă de acestea, şi nevoia de educare a tinerilor – dar nu numai a lor – în recunoaşterea unanimă a unor principii stabile, care să constituie, indiferent cât de departe i-ar duce istoria, baza durabilă a vieţii. Viaţa lor şi a societăţii în care trăiesc. Poate că, îndrăznesc să mă hazardez cu o presupunere, cheia reformei învăţământului românesc – ba chiar a reformei societăţii noastre tot mai chinuite şi mai chinuitoare – ar putea sta în răspunsul la o întrebare aparent banală: care sunt valorile de bază ale societăţii româneşti, cele pe care ni le indică experienţa noastră comună, la care agreăm cu toţii, indiferent ce cont avem la bancă şi pe care ne-am dori să le proiectăm în propriul viitor? Deocamdată nu prea ştim acest răspuns, mai ales pentru că n-am reuşit să isprăvim nici un efort coerent de a-l căuta. Deocamdată, suntem o ţară ca o lucrare de examen neterminată, pe jumătate copiată, în rest rizibilă, a unui elev picat la bac. Un elev care şi-a ratat, să sperăm că numai deocamdată, maturitatea, în toate sensurile ei.

P.S. de la o fostă tocilară către „picaţii” la bac: Fraţilor, nu e cea din urmă cauză! Luaţi acest şut ca pe un pas înainte, pentru că sunteţi tineri, frumoşi, deştepţi (chiar dacă acum vă vine greu să credeţi asta) şi, mai ales, dotaţi cu liber arbitru. Nici un sistem nu vă poate victimiza cu adevărat decât dacă voi îl lăsaţi să o facă. Viaţa voastră stă în mâinile voastre. Acesta e darul pe care nu vi-l poate lua nimeni, doar voi îl puteţi scăpa printre degete. Bafta la toamna!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. Tudor spune:

    Cred ca motivul principal pentru care nu a existat niciodata respect pentru traditie in invatamantul romanesc, este tocmai faptul ca elita intelectuale romaneasca, scolita inca de la inceput in scoli de afara (in lipsa unei scoli nationale) nu si-a propus perpetuarea valorilor societati traditionale ce reprogramarea ei dupa modelele pe care ei le-au vazut in alta parte si care le-au mirosit a succes, prosperitate si putere. De fapt, pastrand proportiile si fara a ierta lipsa de masura si de bun simt a comunistilor, atat ei cat si generatiile de dinainte de ’40 au fost la fel de interesati de realizarea unei rescrieri a mentalului colectiv romanesc. Ambele operatii de reprogramare au ramas neispravitee, iar acum o facem pe a treiaa.

  2. sergiu spune:

    Ceva nu imi place in idea “indrumarii” de tip francez. Cred ca ajungi foarte prost daca esti indrumat. De fapt majoritatea francezilor pe care ii cunosc imi fac impresia unor oameni foarte slabi.. pierduti in viata si profesie.

    Dorinta de a face ceva o formezi de unul singur, la fel si caracterul se formeaza din esecuri. Eu am vrut sa ma fac doctor veterinar in frageda copilarie, apoi biolog si explorator, apoi matematician, apoi programator, apoi filozof, apoi cersetor, apoi prof de mate, apoi din nou programator, apoi bioinformatician.. Si iata-ma la 31 de ani lucrand in cercetare in Suedia, facand aceleasi lucruri pe care le faceam in copilarie. In timpul asta, parintii si-au dorit sa ma fac medic, la gradinita au indrumat-o pe mama sa ma dea de la 6 ani la scoala pt ca sunt prea matur si ma “stric” daca mai stau un an, asa ca in primii ani am fost mereu cel mai mic din clasa si cu note mici, invatatoarea mi-a spus ca trebuie sa ma fac artist, mai apoi judecand dupa note ar fi trebuit sa ma fac luzar, ca erau cam mici (imi placeau insa alte chestii prin liceu, filozofie, literatura internationala, muzica clasica, mate din articole si reviste, nu problemistica din culegeri, bio, fizica si chimie iarasi din carti de faculta nu din manuale prostutze). Judacand dupa Bac, ar fi trebuit sa mi se interzica accesul in facultate, apoi judecand dupa admiterea la facultate ar fi trebuit sa fiu un genial, pt ca am intrat in primii 20 (cu toate astea la sfarsit abia mi-am luat licenta care paradoxal nu se dadea deloc din ce am invatat in faculta, ci din materia de liceu, pe care intre timp o uitasem). Concluzia la momentul acela era ca trebuia sa imi caut un post de profesor in vreun sat de munte, dar eu am lucrat ca programator in urmatorii 3 ani. In acel moment concluzia era ca ar trebui sa port costumul mai des si sa ma orientez catre familie si copii, dar eu mi-am urmat o prietena care isi facea un doctorat in strainatate ca sa fac un doctorat in Bioinformatica… acum incerc sa obtin si o catedra in biologie computationala si indrum cativa absolventi de master intr-un institut din Suedia. Hai ca ma repet.. trebuie sa spun totusi ca “indrumarea” oamenilor (chiar si cea de bunavoie) a avut un efect pozitiv: m-a ajutat sa imi formez drumul meu prin viata si sa invatz sa spun “nu”. Oamenii intelepti isi urmeaza propria cale.

    In legatura cu Bac-ul neavandu-si rostul, perfect de acord!!! Postez aici din ce am comentat la un alt articol:
    Mie mi se pare ca cel mai cinstit ar fi un exament de admitere in facultate, cu proba scrisa si eventual orala. Evaluarea capacitatii unui copil pentru treapta superioara e datoria dascalului care urmeaza sa il indrume pe viitor, nu a dascalului care l-a indrumat in trecut. Nu e nimic rau in examenul de admitere in liceu, care a fost dat si corectat in liceu, de catre dascalii de liceu, cum si trebuia. Un profesor de liceu insa nu ar trebui sa decida cine merge in faculta.

    O alta tristete sunt testele grila.. acestea iau responsabilitatea dascalului de a evalua elevul cum trebuie. Cea mai buna evaluare e scris si oral.. nu cred ca are vreun rost sa insir motivele.. totusi de ce se face?

    Eu am un singur raspuns: pentru ca in lumea democratica (nu doar la noi) oamenii trebuie multumiti cu orice pret (asadar populism), iar oamenii vor ca odraslele sa ia varii examene. (imi amintesc de pilda de tatal meu care dupa Bacul meu pt care nu am invatat aproape deloc, mi-a spus ca increderea lui in mine a ars ca un foc de paie). De ce mi-ar fi trebuit Bac? La romana de pilda, am primit Mioritza.. am insirat motivele folclorice, detaliile istorice in care a fost culeasa, am divagat despre spatiul Mioritic al lui Blaga si despre un capitol special dedicat baladei pe care il citisem intr-o carte de-a lui Eliade.. iar profesoarele m-au privit cu ochi de vaci ametzite, mi-au spus ca nu am invatat ce era in manual si mi-au dat 7.. iar colegul care avea nevoie de Bac pt o faculta privata a ingaimat niste propozitii din Creanga cu matze ce se jucau la motocei si a primit 10. la cei 18 ani ai mei neampliniti eram mult deasupra a doua gashte de caterda, care acum probabil ca decid viitorul altora ca mine.

    • sergiu spune:

      Ca sa nu fiu prost inteles, fac la lucru aceleasi chestii care mi-au placut de mic, ba pana si aceleasi hobiuri, Judo de exemplu, sunt insurat cu femeia pe care am iubit-o inca din facultate. Poate ca altii de varsta mea (31) au o situatie mult mai buna au case, vile si ambitii, dar nu in asta se masoara reusita in viata (romanilor le e mai greu sa inteleaga asta).

      Bacul insa, l-ash fi picat, notele din scoala si faculta imi erau modeste mici. Nici macar in clasa I-a nu am luat premiul intai, cu toate astea am intrat la liceu primul din orash, am fost medaliat la olimpiade desi nu exagerat.. de fapt le foloseam ca supape pt a chiuli de la scoala, La faculta am intrat printre primii si am iesit printre ultimii, cand am fost angajat ca programator am inceput prin a vopsi magazinul firmei si a traduce manuale de Excel etc etc.

      Am insirat toate astea ca sa va spun ca exista si copii “vii”, in care ard focuri, si care nu pot fi indrumati, care isi cauta un drum si pt care toata “indrumarea” asta sociala e foarte netrebnica, iar societatea nu ii poate constrange orisicat ar incerca. Si cu gandul la ei mi-am pierdut vremea sctiind toate astea.. pentru ca nu imi place ce citesc. Merci si numai bine!

    • Alexandra spune:

      Hai sa imi dau si eu cei 2 centi ca sa nu se inteleaga ca numai elevii “nonconformisti” de tip Sergiu sunt cei ce reusesc in viata.
      Sunt si eu un produs al sistemului de invatamant romanesc cu bac si admitere la facultate si licenta din toata materiile studiate. Master si doctoral si postdoc-uri facute in Canada cu success.
      Eu contrar lui Sergiu am luat premiul 1 in clasa intai si in multe alte clase, iar la bac un 9.60 necopiat.
      De multe ori am auzit …la ce te ajuta sa inveti toate tampeniile la mate sau la ce te ajuta sa memorezi nu stiu ce comentariu la romana…(Si mergand destul de mult la olimpiadele de romana am memorat suficient ca sa imi pun si eu intrebarea).
      Mult mai tarziu am inteles ca tot ce faci te ajuta la ceva.
      Anul 1 de master in Canada. Dupa 5 luni de “scoala canadiana” grupul nostru de cercetare merge la o conferinta. Proful meu nu admite ca eu sa prezint poster, deci am prezentare de 15 minute. Atunci am invatat la ce te ajuta ani de invatat la romana. O prezentare facuta cu introducere, intriga, punct culminant …etc si memorata ca sa nu ma loveasca stresul. Desi eram cu nervii in pioneze am parut foarte pro. Unul din numeroasele momente in care romana m-a salvat. Ca sa nu mai vorbesc ca acum dupa ani buni de Canada si de cercetare pot sa scriu un paper in cateva zile pentru simplu fapt ca am adorat tot timpul sa scriu. Asta in sertarul cu ce te ajuta sa fii elev de zece la romana :)
      Dar cele cateva materii pe care nici macar nu mi le amintesc (geologie de liceu)? Te invata ca nu tot timpul faci in viata ce iti place si uneori ca sa ajungi sa faci ceea ce iti place trebuie sa induri si cateva munci sinistre.
      Si trebuie sa mai spun ca oricat de mult succes ai avea intr-un anume domeniu (PhD in bioinformatica sau fizica si renume international) nu strica si un pic de cultura ca sa nu ajungi “o vaca de muls pentru toata lumea” (asta a fost motivul invocat de bunicul lui Ion Creanga ca sa isi trimita nepotul la scoala) sau sa crezi ca latina de vorbita de populatia latino din america (asta de la un american, postdoc la Princeton).
      Nu zic ca bacul sau sistemul de invatamant romanesc e bun sau prost, doar ca orice faci in viata, de la memorat poezii la spalat de vitrine, trebuie luat ca o lectie pentru mai incolo.

      • Foarte de acord Alexandra, si eu avem zece la romana, de cateva ori am fost primul pe orash la olimpiezile de romana si de asemenea la intratul in liceu. Mai apoi am memorat foarte multe poezii.. a fost un viciu de-al meu. Si am citit foarte foarte mult, inclusiv tomuri intregi de critica literara romaneasca, in timp ce in liceu notele la toate materiile imi erau uniform distribuite intre 4 si 10. Am si scris ceva poezii, multe aruncate.. multe apreciate.. iar pe vremuri eram pionier poet, si ma chemau din orele de scoala sa recit poezii.. toti avem calitati.
        Problema a fost ca nu am avut niciodata premiant si nici vreun achiever nemaipomenit.. de exemplu nu am luat vreun titlu pe tzara, nici nu mi-am dorit. Si nici usor nu mi-a fost pt ca lumea a incercat sa ma impinga din toate partile, am dezamagit multi oameni si am stricat multe planuri. Nonconformist? Nicidecum, pur si simplu imi lipseste capacitatea de a face ceva ce nu imi place. Nu inseamna ca nu incerc, din contra.. dar tot ce reusesc e sa fiu mediocru si uneori chiar sub limita mediocritatii. Si acum sunt la fel. Insa calitatile sunt de mai multe feluri pe undeva lucrurile se echilibreaza. Nu si in scoala, mai ales in scoala din Romania.
        Deja am comentat destul si nu vreau sa ma repet. Faptul ca un tip isi pica examenul de Bac nu spune absolut nimic despre valoarea lui. Mai ales Bacul din Ro, dar functioneaza peste tot. O luna mai tarziu acelasi tip poate revolutiona lumea. Educatia din RO insa iti pune un jug si sub jugul asta ai doua sanse: sau sa devii un bou sau sa iti iei talpashitza. In RO nu as fi primit post de profesor nici macar in orashul meu natal, cei care m-au apreciat au fost programatorii. In Ungaria, Arizona si in Suedia am fost apreciat si mi-au fost deschise toate portile. Si nu intr-un amarat de liceu, au ei destui fosti tocilari pt asta, ci in facultati de prestigiu.
        Nu sunt un specialist in pedagogie, nu stiu unde sunt incardati tipii ca mine. Tot ce imi doresc este sa nu sufere mai mult decat am suferit eu. In scoala, mai ales in primii ani, prietenii mei cei mai dragi erau copii ce nu se descurcau la invatatura si erau batutzi, mai apoi mi-au fost dragi tinerii care in loc sa invetze niste nonvalori isi ardeau tineretea in diverse pasiuni. Nu inseamna ca cei care invata nu isi merita mediile mari si galoanele, doar ca notele lor nu spun mare lucru despre calitatea lor umana si profesionala.. alte lucruri conteaza.

      • Nu ma consider de loc o mica exceptie, din contra parerea mea e ca toti oamenii au talentele lor. Pe vremuri autistii erau trimisi in manastiri si inchisi. Acum multi autisti sunt achieverii din domenii precum matematica si fizica. Am avut si sansa de a lucra munci necalificate si de a aprecia si respecta spiritul omului obisnuit, de a nu ma vedea superior, asa cum probabil ca multi dintre profii astia care distrug educatia in Romania au devenit.

        Odata in vreun viitor luminos despartirea oamenilor pe acest criteriu al unei note va fi considerata o practica retardata. Ceea ce conteaza e ce vrea sa faca un om si daca se descurca. In occident, mai ales in statele scandinave ai acces la orice educatie iti doresti, nimeni nu te desparte nimeni nu te examineaza la intrare sau iesire, iar notele sunt 1 2 3, bun mai bun si foarte bun. :D Nimeni nu sufera, oamenii se orienteza singuri spre ceea ce le place sa faca, iar daca prea multi fac acelasi lucru ocupatia devine pur si simplu prea ieftina pentru a fi atractiva. Sigur ca sunt si examene mai dure, dar nu am vazut nici in matematici nici in alte domenii examene la fel de dure ca in Romania. Cu toate astea, scolile de aici formeaza specialisti de o mai mare valoare iar economiile sunt mereu in penurie de specialisti precum si de munca necalificata, nu pentru ca oamenii nu muncesc sau nu sunt educati, pur si simplu pentru ca exista consum: si pentru cultura, si pentru cercetare si pentru industrie.

        In RO insa nu exista acest gen de consum, educatia produce oameni pentru un consum din afara tarii, iar tzara nu se alege cu nimic din acest export. Se alege cu tineri ce se impusca din cauza ratarii unui examen, si alti tineri care nu isi pot urma visele de a fi specialisti in domeniul X pentru ca doua gashte de catedra ii rateaza la Bac la Romana. Lasati copii sa se distreze, dati-le examene, dar examene la care vor sa invete, nu la care sunt siliti sa invetze. Cei ca mine au luat mereu note maxime la examenele unde si-au dorit sa invetze si s-au tarat execrabil acolo unde nu ii intereseaza.

        Inca ceva, un individ ca mine accepta sa se pregateasca pentru o grila numai daca poate pregati el insusi din timp o grila de raspuns, care sa ii fie verificata cu grila oficiala. Grila ia responsabilitatea unui educator de a-si verifica subiectul. Grila e moartea pasiunii, nu doar in RO ci si in Occident..

      • Victor spune:

        Nu numai elevii nonconformisti “reusesc” in viata insa ei sunt dezavantajati atunci cand sunt fortati sa invete “toate tampeniile” care nu au legetura cu drumul ales de ei. Si de obicei dintre elevii nonconformisti se vor naste savantii “nonconformisti”, adica acei oameni care redescopera lumea in care traim si care imping inainte granitele cunoasterii. Voi da un exemplu celebru, Albert Einstein:
        “Rateaza examenul de admitere la Universitatea Politehnica elvetiana desi avea note exceptionale la matematica si la fizica”. (Oare la ce materii avea note mici ?)
        http://ro.wikipedia.org/wiki/Albert_Einstein#Elve.C8.9Bia
        “In timpul scolii Einstein s-a dovedit un foarte bun elev la matematica si stiinte. La alte materii a fost un elev mediocru. Desigur, acest lucru nu a fost cauzat de lipsa de inteligenta. Pur si simplu el nu a vrut sa inteleaga ca trebuia sa invete si lucruri care nu il interesau. Elevul mediocru (“moderate pupil” – dupa media generala) Albert Einstein a devenit unul dintre cei mai importanti oameni de stiinta a secolului 20″.
        http://www.einstein-website.de/z_kids/certificatekids.html
        “In ultimii ani ai vietii, Einstein a spus in mod repetat ca memorarea de cuvinte, texte si nume i-au creat dificultati considerabile”.
        http://www.albert-einstein.org/article_handicap.html
        Dar desigur, “nonconformistii” vad altfel lumea decat cei “nepretentiosi”. Oare cine are dreptate ?

        • Alexandra spune:

          Daca il dam exemplu pe Einstein de ce nu si pe Fermi. Fermi era atat de competitiv incat sunt sigura ca ar fii luat 10 la bac. Si cu toate astea nu a avut probleme sa fie un geniu.
          Daca stam sa ne gandim se pare ca si Rutherford a fost destul de tocilar. Bohr….pare si asta destul de dedicat studiului. Dirac…se pare ca si el a luat cateva burse.
          Ma enerveaza la culme exemplul Einstein pentru ca modelul Einstein e model strict american. Visul american, in care geniul nu a excelat in scoala (deci oricine poate fii un geniu) si nici macar nu era bun la matematica. Deci cum sa nu-l iubesti (atat de mult incat sa il porti pe tricouri)?
          Da Einstein a fost un geniu, dar asta nu inseamna ca geniile sunt toate taiate pe tipar Einstein. Si cand il dam exemplu pe Einstein sa mai dam exemplu si partea umana, care lasa extrem de mult de dorit. (Vezi o bibliografie a lui ca sa afli cum isi trata sotia si copiii).

  3. kata spune:

    Sistemul educational francez, sub aripa caruia din nefericire ne aflam si noi (suntem francofoni, nu-i asa?) este varza. Sistemul educational anglo-saxon este net superior. Ei conduc si lumea, dupa cum poate constata oricine… Inainte de a va grabi sa ma contraziceti va recomand studierea unei lucrari vechi de 200 de ani (culmea, scrisa de un francez pe nume Gutav Le Bon) intitulate “Psihologia multimilor’….

    • Tudor spune:

      Sistemul francez nu este neapărat “varză”. Nici sistemul românesc nu a fost întotdeauna prost și nici cel american nu este perfect. Dar ceea ce face diferența între noi și toate sistemele funcționale este lipsa de rigoare și corupția generalizată. Restul sunt nuanțe. E adevărat că sistemul francez produce mai degrabă buni funcționari și buni ingineri/tehnicieni oentru proiecte industriale complexe. Sistemul american produce mai degrabă persoane independente, antreprenori și practicanți ai meseriilor liberale. Dar și funcționarul francez, și avocatul american sunt oameni bine pregătiți care au trecut printr-un sistem în care foarte rar se fură.

      Dacă vrem mai degrabă o societate de tip anglo-saxon (asa cum aș vrea și eu) sau una rămasă în epoca revoluției industriale și a birocrației (cum e Franța) ține de o decizie politică, nu de corectitudinea Bacalaureatului. Oricum, atunci când vorbea de respectarea tradițiilor, autoarea articolului nu susținea nici una din cele două variante. Dacă urmăm cu bun simț și deferență spiritul național, va rezulta un sistem cu caracter bizantin. Personal, nu cred că e ceea ne trebuie acum.

      • Kata spune:

        E clar ca nu ai citit ce am recomandat mai sus… La capitolul despre educatie, se spune printre altele, o chestie fundamentala despre criteriile de promovare din cele doua sisteme. Pe scurt, la “ei” daca te angajezi portar la o fabrica si esti capabil poti visa ca peste ani vei putea conduce acea fabrica. La “noi” daca esti portar, poti sa faci doua masterate si tot degeaba, deoarece ai fost portar…. La “ei” se cultiva spiritul afacerilor, la “noi” telul suprem este sa fii functionar la stat… P.S. Citeste cartea si apoi reciteste-ti replica….

    • sergiu spune:

      Ma voi interesa de cartea recomandata, in ziua de azi dihotomia la care se refera kata se intampla intre sistemul anglo-saxon si cel asiatic, asanumit “coreean”. In Corea, si Asia in general, copii sunt torturati de mici si obligati sa se supuna sa nu gandeasca si sa munceasca pana crapa, in timp ce in State ei sunt momiti si obligati sa fie creativi si cu instinct competitional. Departe de mine a spune ca un sistem e mai bun decat celalalt pentru formarea profesionala sau ca unul produce oameni mai fericiti decat in celalalt. Spun doar ca sunt oameni si oameni, cei care nu se potrivesc in sistemul chinezesc fug de acolo sau planifica o revolutie, iar cei care nu se potrivesc in sistemul american ingrasha randurile sclavilor, ai spalatorilor de geamuri, merg la teapartiuri si urla “they took our jobs!”. Fiecare sistem are o parte care il face puternic si una care il face slab.

      Nu stiu exact care ar fi partea buna a sistemului de invatamant romanesc de acum, inca nu am dat de una. Eu am avut noroc cu bulibasheala de dupa revolutie, m-am agatzat de olimpiezi si de faptul ca nu contau mediile, asa ca mi-am format personalitatea si educatia de unul singur, invatzand indepentend chestii grele, chiulind de la scoala si facultate si nepasandu-mi de note. In ziua de azi, as fi strivit. Ma astept ca copii de azi sa nu aiba nimic in creier, sa nu poata gandi singuri, sa nu aiba nici o tarie de caracter.. ca francezii de altfel :D probabil m-am nascut intr-o tzara gresita.. nu-i nimic voi tine cont unde imi cresc copii.

      • sergiu spune:

        exista un vechi dicton militar: o armata de oi conduse de un leu (asta e in asia, unde oamenii cu calificare sunt condusi de oameni de partid sau afaceristi cu 4 clase dar cu spiritul calit in lupta vietii) va bate o armata de lei condusi de o oaie (asta e sistemul american, unde toti oamenii sunt mici napoleoni ce se gandesc doar la ei, cu buza sparta si fara plasa de protectie si e condus de oameni slabi, aleshi de sistem, si care in genere mostenesc averea)

        nu cred ca tine neaparat dictonul, vezi numarul de batalii in care celtii ii bateau pe romani, dar atunci cand il adaptezi sa iei ce e mai bun din fiecare sistem, asa cum au procetad romanii in epoca imperiala, atunci incepi sa castigi fiecare batalie.

        Asa ca sa se schimbe, dar sa nu se modifice nimic, vorba lu Caragiale. Bacu sa ramana, la fel si licenta, dar sa fie mai importante admiterile si nu iesirile. Parerea mea. Altfel veti avea o natiune de oi.. cat se poate de mioritice. :D

  4. Fluieratorul spune:

    O intrebare: chiar credeti ca nu s-au fraudat si alte examene inainte de 1989? Oh, mais si, am avut in liceu, dupa ambele trepte, si in facultate, colegi care n-au sustinut examen, nu i-a vazut nimeni pe-acolo, dar aveau “urme lasate” si note de admitere foarte bune… Nu va spun ai cui copiii erau si care a fost evolutia lor in scoala… Intr-adevar, bacalaureatul pe atunci nu era o miza.

    Interesanta descrierea bacalaureatului francez… Am inteles ca acolo parintii care isi vor copiii realizati ii imping de la spate foarte tare, si ca sistemele de triere si orientare sint foarte puternice, desi criteriile nu sint neaparat relevante (de exemplu, insistenta pe IQ-ul copiilor ca criteriu de admitere in scoli “de elita”, desi este universal recunoscut faptul ca IQ-ul, chiar si daca admitem ca se determina corect si obiectiv, nu este un factor neaparat relevant pentru prestatia viitoare a unui copil).

    Nemtii cu dare de mina isi duc copiii de citiva ani la cursuri de limba chineza inca inainte ca acestia sa invete sa citeasca si sa scrie in limba materna. Ca sa le creasca sansele. E o moda pe-acolo, din cite inteleg…

    PS, adaugire practica pentru picatii la bac: n-au fost subiecte grele, pe cuvint, au fost undeva la medie, si unele subpuncte chiar foarte simple. Cititi cu simt materia inca o data, concentrati-va bine la examen si ginditi cu capul vostru. Treceti sigur.

    @Sergiu:
    Congrats! si subscriu la idei:

    – admiterea la liceu/facultate trebuie facuta prin examen, nu pe dosar. Cu toata presiunea pe care o implica un examen de triere. Pentru toti stakeholder-ii din sistem e mai bine asa.

    – am mai scris undeva ca testele grila nu scot la vedere insasi ideea examenului de bacalaureat, si anume sa stim daca elevii ramin cu ceva in urma invatamintului general. Cu ce sa ramina, cu questii invatate pe dinafara? A spus si Vanghelie, a spus si Basescu, nu ca m-ar crapa respectul, ca pe-astea le gasesc pe Google. Trebuie sa ramina cu niste capacitati, si anume aceea de a intelege ce receptioneaza, de a interpreta informatii in anumite chei si cu criteriile anumitor domenii, de a-si permite opinii si a sti sa le argumenteze cu cap, mijloc si coada. Din teste grila exact asta nu reiese.

    Cu teste grila si admiteri pe baza de dosare se “automatizeaza” de fapt procesul trecerii omului prin sistemul de invatamint, si al unei livrari sigure de marfa, in cazul de fata o diploma.

    • sergiu spune:

      Grila sustrage responsabilitatea si preocuparea unui dascal. Daca proful meu nu se chinuie sa ma asculte, eu de ce sa il ascult pe el? Daca tot ce trebuie este sa completez o grila as fi tampit sa imi pierd timpul invatand chestiuni de substantza. Eu am vazut-o pe sora-mea, o fata foarte buna, chinuindu-se cu sistemul “modern”. Rezultatul a fost ca nu a inteles matematica, desi a luat note maxime la Bac si faculta, si nici celelalte materii nu le-a inteles si nu lea iubit. Eu le-am inteles si le-am iubit pe toate. Atata ca nu imi pierdeam vremea cu detaliile.. asa m-am format eu, asa sunt si acum.. desi in timp am devenit mai riguros. Dar faptul ca am avut profunzime de gandire m-a ajutat mult mai mult. Si sora-mea recunoaste.. dar ce poti face, cand esti un copil mic si societatea trage de tine?

      Apropos, in perioada cand eram genial la mate, cu olimpiezi si rezolvari originale, eram pasta la teste grila. De ce? Simplu, pt ca greseam constant la calcule. Altii faceau grila de 10 ori. In schimb, profii veneau la mine sa ii ajut sa rezolve cateva din problemele mai grele date pe grilele din facultatzi. Chiar si cand eram mic, pe a patra, eram chemat din clasa la profa de mate de gimnaziu sa o ajut sa rezolve o probleme de gimnaziu cu metote de a patra. Nu am avut niciodata note mari.. nici macar olimpiezile nu m-au pasionat. Nu cred ca ar mai putea exista copii profunzi in Romania de astazi. Punt.

      • Fluieratorul spune:

        :) Da, gresitul la calcule a fost “specialitatea” mea, si principalul motiv pentru care am avut note mici la matematica in istorie. Cu profunzimea mi-am facut dusmani peste tot, si in scoala si in viata profesionala. Ideea ca trebuie sa intelegi un fenomen si doar dupa aceea sa-l modelezi, pentru ca rezultatele sa insemne ceva, o sa-mi fie trecuta drept cauza in certificatul de deces si epitaf pe cruce, intr-atit sint de injurat pentru asta… Grila se propaga si in zona profesionala, oamenii prefera sa bifeze dupa procedura, cu putina preocupare pentru intelegerea a ceea ce fac de fapt. In profesii de top. Nu numai romanii.

        • sergiu spune:

          Cam tot ce se intampla in lume, inclusiv bacul asta, sunt simptomele unei boli mai profunde: evolutia societatii nu favorizeaza indivizii puternici destepti si intelepti. S-a remarcat de pilda ca omul si-a redus capacitatea craniala si forta musculara in ultimii 2000 de ani, cam de cand a demarat civilizatia complexa. E normal, nu? Daca trebuie sa le faci tu pe toate iti trebuie si creier si forta, in ziua de azi apesi pe buton, asta e toata calificarea. Problema e cum pregatesti cei 9 miliarde de oameni de maine pt dificila sarcina de a apasa pe buton? Simplu, cu bacuri si licentze :D

          Colonia de furnici nu e puternica pt ca are furnici destepte si tari ci pt ca fiecare furnica isi face datoria si decide dupa cum simte feromonii.. am ceva cu furnicile azi.

          Un studiu recent, efectuat pe 80 de ani in NY a concluzionat ceea ce de altfel oricine se astepta: femeile din NY nu au devenit mai frumoase, mai bogate si mai destepte, din contra, au devenit mici, grase, negre, proaste si sarace. De ce? Pentru ca astea fac mai multi copii. In plus statura mai mica te face si mai fertil. Cand moare un mare profesionist isi lasa in urma profesia, cand moare un mare urat sara si prost lasa in urma 12 copii, leitzi tata-su.

        • sergiu spune:

          Toate marile civilizatii umane s-au stins din acelasi principiu evolutiv: numaru de oameni de calitate s-a redus foarte mult. In perioada decaderii Imperiul Roman avea mii de legi, o populatie hipercalificata, incapabila sa reactioneze la catastrofe majore, o fauna trista, urata si proasta, care a fugit de la tzara si a ingramadit principalele orashe. La tzara erau intinse latifundii in criza de mana de lucru calificata, in timp ce padurile au fost rase in intregime, lemnul fiind exportat de la distante foarte mari, la fel si depozitele accesibile de minerale esentiale. Suna cunoscut? :D

          Un filozof arab de prin 1200 spunea ca istoria e un ciclu, in care o zona periferica se ridica si da pe jos cu un centru de civilizatie, apoi in timp decade datorita afluentzei si hipercalificarii pana cand o alta periferie se ridica si distruge vechiul centru de civilizatie. Chestia asta s-a intamplat de fiecare data in istorie, problema cea mare va fi cand lumea intreaga va deveni suficient de unita incat sa nu mai existe periferii. Atunci decaderea va fi implinita de ceva virus sau cataclism natural, sau va regresa usor pana cand din nou se vor forma periferii in care sunt favorizati cei puternici si destepti.

          • T.B. spune:

            Teoria referitoare la periferia care inlocuieste centrul e promovata si de istoricul Neagu Djuvara. El crede ca centrul (Europa) va fi dat jos si inlocuit de zona arabo-iraniana.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alina Pavelescu


Alina Pavelescu

Doctor în ştiinţe politice la Institut d’Etudes Politiques – Paris. Lucrează la Arhivele Naţionale. Este autoare a blogului www.savonarolawho.wordpress.com Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)