Home » Educatie » Citesti:

Plagiatul între principii, proceduri şi improvizaţii

Dorin Isoc februarie 8, 2016 Educatie
7 comentarii 1,790 Vizualizari

Rezumat:

Nu putem trăi în afara istoriei. Nu putem să ne depăşim putinţele şi nici greşelile. Putem însă minţi, putem să ne prefacem, putem să jucăm roluri care nu ne aparţin.

Timpul trece şi plagiatul cu plagiatorii săi sunt doar subiecte de presă şi pete de murdărie care se adună pe faţa şcolii româneşti şi pe faţa României. Premierii şi miniştrii educaţiei privesc neputincioşi cum năpârca se întinde şi sunt fermi convinşi că ei nu au nici o răspundere.

Ca spectacolul să fie complet, guvernul a tăiat ombilicul şi a lăsat plagiatul să cadă în universităţi, acolo unde masa de plagiatori se doreşte invizibilă, la fel de activă şi la fel de bine plătită.

Vom prezenta mai jos câteva aspecte la care ministrul educaţiei nu a avut destul timp să gândească. Si poate nici primul ministru. Chiar şi preşedintele priveşte a pagubă deşi şi el a fost ales să lupte pentru demnitatea şi onoarea acestei ţări.

Ordonanţa de guvern care modifică Legea educaţiei şi trimite tratarea plagiatului exclusiv la nivelul universităţilor ar putea apărea ca o formă de întărire a autonomiei universitare.

Ar putea să pară, fiindcă de fapt de acum încep să apară semnele de întrebare şi aspectele insuficient analizate. Vom puncta câteva dintre ele, fără nici cea mai mică intenţie de le epuiza pe toate prin identificare sau soluţionare.

Un scurt istoric

Legea Educaţiei a adus o nouă problematică pentru învăţământul şi cercetarea din România: aspectele de etică. Din nefericire, etica redusă la nişte prevederi şotânge, a preluat superficialitatea din legea bunei conduite în cercetare.

Scopul şi mijloacele nu s-au întâlnit şi s-au irosit, izbite într-un perete prea mare şi mult prea tare.

Parlamentul a votat legile fără să consulte specialiştii şi apoi parlamentarii-profesori s-au trezit cu cea mai nedorită stafie: stafia plagiatului chemată să dea socoteală.

Principii

Identificare…

In lucrarea sa [3], Isoc face pentru prima dată în literatură o trecere în revistă a trăsăturilor  plagiatului ca faptă. Astfel în opinia autorului:

  1. Plagiatul nu se poate prescrie.
  2. Plagiatul nu se perimă.
  3. Plagiatul nu se poate şterge, nu se poate ierta, nu se poate înlătura.
  4. Plagiatul nu dispare.
  5. Plagiatul nu admite grade de gravitate sau severitate.
  6. Plagiatul se manifestă întotdeauna ca un viciu ascuns al operei scrise şi acest viciu poate fi identificat ulterior.

Intr-o concluzie în [4] se arată că:

…Principala trăsătură integratoare a plagiatului este că în momentul în care acesta există, el este dependent numai de autorul său şi că ceilalţi, societatea sau orice lege, nu-i pot mo­difica sau atenua existenţa.

Această trăsătură este foarte asemănătoare paternităţii pe care, dacă este dove­dită, nimeni nu o poate învinge. Paternitatea asupra operei de creaţie este o calitate care descrie o relaţie unică şi indestructibilă.

Pare atunci evident că între autor şi opera declarată sau între operă şi autorul ei declarat se naşte o relaţie care dăinuie peste momentul morţii autorului. …”.

Pe de altă parte este esenţial să se insiste că plagiatul nu este o faptă privată ci este un serios atentat public. In [5] se identifică „patri­mo­niul operelor de creaţie intelectuală scrisă” ca fiind alcătuit din „lucrări reglementate” şi „lucrări publice de creaţie’. „Lucrarea reglementată” este astfel:

„… o lucrare scrisă, rea­li­zată ca lucrare de licenţă, ca lucrare de disertaţie, ca teză de doctorat şi ca referatele de doctorat stabilite potrivit procedurii oficiale de pregătire, ca teză de abi­li­­tare, ca lucrare de grad pentru personalul didactic şi/sau similare prin care se do­vedeşte o competenţă profesională în virtutea unei regle­men­tări sau cu garanţii acordate de stat dar şi descrierile de brevete de in­venţie….”.

Prin „lucrare publică de creaţie”

„…se va înţelege orice lucrare sau set de lucrări scrise realizate în urma unei licitaţii pentru o finanţare pu­­bli­că sau a unei finanţări publice. In această categorie se încadrează lucrările aferente contrac­telor de cercetare ştiinţifică, lucrările care se pot re­feri la cercetarea ştiinţifică sau asimilate….”.

Ceea ce nu apare explicit în definiţii este că în spatele fiecărei „lucrări de patrimoniu” se află reprezentanţi ai statului, adunaţi cu grijă în comisii de susţinere, evaluare şi recunoaştere, comisii de recepţie adică indivizi care au responsabilităţi nominalizate. Adesea, pentru aceste responsabilităţi, indivizii iau indemnizaţii consistente.

Rezultă în acest fel că plagiatul produce poluarea patrimoniului cultural în care fiecare lucrare scrisă şi publicată este introdusă în mod implicit, o pagubă explicită în bugetul public pe care-l iroseşte.

Peste toate însă se aşează atentatul explicit la credibilitatea şi bonitatea statului.

Toate titlurile şi garanţiile acordate de stat cetăţeanului care înţelege că se angajează să se perfecţioneze şi să se pună la îndemâna societăţii devin simple petice de hârtie, devin simple formule de adresare fără nici un suport.

…şi nişte întrebări deschise….

Acum este evident că plagiatul poate fi identificat oricând ca orice viciu alt ascuns şi că el trebuie tratat la nivelul gravităţii şi al consecinţelor sale.

Cine este autoritatea care face identificarea plagiatului? O spune ordonanţa dar nu rezultă în nici un fel care sunt limitele acţiunii Comisiilor de etică. Este posibil, ca  decizia Comisiei de etică să fie definitivă şi irevocabilă?

In opinia autorului acestor rânduri, decizia poate fi irevocabilă numai în momentul în care ea recunoaşte plagiatul.

Dacă decizia comisiei este alta, respectiv că o suspiciune nu este în prezent un plagiat, atunci orice persoană are dreptul şi va putea oricând să o întoarcă adică să sesizeze un nou plagiat în aceeaşi lucrare pe baza unei noi suspiciuni dovedite, vezi şi [6].

Unde anume se face sesizarea şi cine este obligat să ţină seama de aceasta?

Poate fi contestată decizia Comisiei de etică de la nivelul universităţii? În ce condiţii se poate face contestarea? Si din nou: cât de definitivă şi de irevocabilă este o decizie la o contestaţie a deciziei Comisiei de etică?

Proceduri

Un exemplu…

Principiile mai sus enunţate pot fi identificate în acţiunea determinată a statului. Dacă ne luăm după [1] atunci aflăm că

„…potrivit Monitorul Oficial din 20 martie 1933, Universitatea din Bucureşti a retras li­cen­ţa unui absolvent (preotul Emil Păsculescu-Orlea) care îşi obţinuse titlul în 1928, pe motiv că lucrarea sa de licenţă era plagiată după o lucrare elaborată în 1909!…”.

Informaţia este de o relevanţă cu totul excepţională: se impune ca o calitate sau un titlu, acordate în condiţii reglementate şi garantate de stat, să fie tratate cu respectul cuvenit oricărui document sau acţiuni oficiale.

Când este vorba despre plagiat, posteritatea trebuie să ştie că în istoria poporului român a existat un moment jenant, o derapare, oricât de mici ar fi fost ele. Momentul jenant are întotdeauna un autor bine cunoscut, numit plagiator şi care nu poate fi schimbat în nici un mod. Un plagiat este şi a fost întotdeauna favorizat de nişte indivizi care au reprezentat nişte autorităţi. Aceşti indivizi trebuie să plătească, dacă nu altfel, cel puţin prin expunerea publică a numelui lor.

Prima formă de tratare a plagiatului şi de tratare a prejudiciului determinat de atentatul la credibilitatea şi bonitatea statului este reprezentată de identificarea vinovaţilor şi de ridicarea necondiţionată a titlurilor nemeritate. De aceste titluri nelegal acordate statul trebuie să se dezică în mod public.

Existenţa şi aplicarea unei proceduri legale nu poate fi străină de autoritatea care o introduce. Coerenţa şi logica sunt trăsăturile pe care se construieşte o procedură.

… şi un contraexemplu…

Reluăm ideea că garanţia pentru acordarea calităţilor şi a titlurilor este a statului dar prin prevederile Legii Educaţiei, cea iniţială şi apoi cea modificată, gestiunea acestora trebuie asigurată de nişte entităţi, în principal universităţile. Potrivit legii, universităţile sunt autonome iar potrivit stării de fapt universităţile sunt în afara controlului celui care acordă garanţia.

Dacă reducem analiza numai la aspectul titlurilor şi diplomelor de doctorat, la aspectul diplomelor şi calificărilor universitare atunci se constată cu uşurinţă că acestea sunt acordate de către comisii numite prin dispoziţii de autoritate (de rector, de ministru).

Ne interesează numai situaţiile în care se constată că lucrările pentru care au fost acordate titlurile garantate de stat se dovedesc a fi plagiate.

Potrivit ordonanţei de guvern care modifică Legea educaţiei aceste situaţii vor fi soluţionate de Comisiile de etică ale instituţiei universitare.

Aparent soluţia este corectă, dar numai aparent.

In fapt, titlul acordat este garantat de stat şi presupune activitatea candidatului care a elaborat o lucrare (teză sau asimilată) sub coordonarea unui conducător cu atribuţie de mentor şi a susţinut teza în faţa unei comisii cu caracter profesional. Cu alte cuvinte munca unui individ este girată de nişte persoane cu responsabilităţi profesionale şi cu mandat de autoritate.

In momentul identificării plagiatului, vine o altă comisie, fără atribuţii profesionale dar cu intenţii de constatare a încălcărilor de etică şi judecă numai candidatul căruia îi ridică sau îi recomandă ridicarea titlului sau, după caz, a calităţii.

Sunt de semnalat două aspecte.

Primul aspect are în vedere pare firesc să judeci lucrarea care stă la baza unui titlu garantat de stat cu o procedură simetrică. Această viziune revine la a spune că dacă titlul a fost acordat prin decizia unei comisii, atunci ridicarea titlului presupune anularea primei decizii prin activitatea unei comisii similare, de rang egal.

Anularea primei decizii înseamnă însă nu numai judecarea faptei candidatului ci şi a faptei comisiei care a decis acordarea titlului şi punerea în discuţie a profesionalismului şi bunei credinţe a membrilor acesteia!

Al doilea aspect are în vedere faptul că existenţa unei decizii de anulare a titlului acordat anterior şi garantat de stat trebuie cunoscută de către toţi contribuabili adică trebuie publicată într-un organ de presă abilitat, cum ar fi Monitorul Oficial. Publicarea ar impune nu numai simpla anunţare a titlului ci şi menţionarea explicită a numelor membrilor comisiilor care au procedat la acordarea şi, ulterior, la anularea titlului.

In acest fel tratarea plagiatului ar dobândi valenţe de reală responsabilitate care va determina o reconsiderare a atitudinii faţă de fapta antisocială comisă sau favorizată prin lipsa de competenţă profesională.

Improvizaţii culese dintr-un un raport comentat…..

Dacă ignorăm deocamdată documentele Consiliului Naţional de Etică care s-au dovedit a fi departe de tot ce poate însemna activitate temeinică şi în sprijinul legalităţii, atunci putem aborda spre exemplificare recentul raport Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti constituită pentru analiza lucrării elaborate de dl.George Copos publicat în [2].  In acest raport apar deja elemente care într-un fel sau altul au legătură cu cele de mai sus:

i. Deşi nu apare în mod explicit, avem de-a face cu o acordare de drepturi din partea statului sau cu garanţia statului pe baza unei lucrări redactate. Cine a constatat că există temei pentru acordarea acestor drep­turi?
ii. Există o sesizare de plagiat. Este ea argumentată sau numai invocată?
iii. Există o Comisie de etică. Ce legătură faptică şi funcţională există între Comisia de etică şi Universitatea din Bucureşti? De ce nu s-a ocupat de acest plagiat o altă universitate din România?

a) „…Circumstanţa specială, în acest caz, e ca disertaţia dlui Catalin Parfene nu fusese publicată şi dl Copos nu ar fi putut, deci, plagia. Circumstanţa agravantă este ca cei doi au fost în relaţie cu aceeaşi persoană, dl profesor emerit Stelian Brezeanu, conducătorul ştiinţific al masterandului din 2005, dl Parfene, autor al recomandării şi al prefeţei cărţii dlui Copos, în 2014….”

iv. Raportul face nişte precizări pe care ne permitem să le comentăm:

Comentariu: Comisia ignoră faptul că plagiatul priveşte „orice lucrare adusă la cunoştinţa publicului”. Susţinerea unei dizertaţii este publică, deci susţinerea este o aducere la cunoştinţa publică, deci plagierea are la îndemână o lucrare autentică. Restul comentariului este cu totul neavenit întrucât o Comisie de etică nu este împuternicită să facă investigaţii fie ele şi pentru identificarea unor relaţii ca cea insinuată. Este de precizat că persoana presupusă intermediară sau mai corect spus „mijlocitoare” nu poate fi scoasă din cauză dacă există certitudini, dar nu insinuări sau aparenţe.

b) „…Comisia de etică consideră că există indicii clare ca dl. George Copos nu ar fi putut realiza acest tip de lucrare şi, deci, nu ar putea fi creditat ca autor (…). Nu are antecedente în ordinea activităţii ştiinţifice, nu a avut în detenţie condiţii de studiu al unor documente speciale (‘acte de cancelarie’ etc.). Semnificativ, documentarea dlui Copos se opreşte la anul 2005, an al susţinerii disertaţiei de către dl. Parfene….”.

Comentariu: Lipsa de respect nu este o calitate explicită pentru o Comisie de etică însă cerinţa de a respecta şi interpreta numai fapte indubitabile, da. Intreaga construcţie a acestei alegaţii urmează tehnica CNE al ANCS care discută de exemplu plagiatul Ponta fără a pomeni un singur cuvânt despre fapte, adică despre indiciile certe, probate.

A afirma că o persoană „…nu ar fi putut realiza acest tip de lucrare şi, deci, nu ar putea fi creditat ca autor (…). ..nu are antecedente în ordinea activităţii ştiinţifice…” poate fi considerată ca o afirmaţie calomnioasă şi nicidecum argumentată de fapte. Comisia decade prin aceasta de la constatare la simple bârfe.

c)„…O concluzie care s-ar impune este ca ar putea exista, în aceasta situaţie, ceea ce, în literatura de specialitate, se numeste ‘ghostwriter’, un scriitor profesionist ascuns care a realizat operatiunea.”

Comentariu: Este o situaţie cu totul regretabilă atunci când o comisie care ar trebui să se pronunţe pe fapte, trece la gesturi prin care membrii săi caută cu tot preţul să-şi dovedească erudiţia.

Mai mult, Comisia de etică este o comisie de constatare şi nu un organism de motivare a faptelor sau de sugerare a motivaţiei lucrării celui analizat. Dacă în critica literară o astfel de poziţie este acceptabilă, în acest cadru demersul este unul periculos şi cu totul neavenit.

Referirea la un „Ghostwriter” (scriitor fantomă) este o abatere cu totul nepermisă a unei comisii care lucrează sau ar trebui să lucreze cu fapte.

Concluzii şi întrebări deschise

Cea mai importantă concluzie este aceea că atât legiuitorul cât şi guvernul nu au nici astăzi o imagine completă asupra valenţelor fenomenului plagiatului.

Valenţele rezultă sau sunt susţinute de cele prezentate mai sus şi le vom enumera:
i. Plagiatul este o formă de afectare a integrităţii indivizilor şi instituţiilor statului.
ii. Plagiatul este o formă nocivă de afectare a patrimoniului de valori culturale ale ţării.
iii. Plagiatul este o formă perfidă de promovare a corupţiei.
iv. Plagiatul este o formă subtilă de subminare a capacităţii de muncă individuale şi a capacităţii de creaţie a tineretului. Plagiatul este o formă de subminare a potenţialului uman al ţării.
v. Plagiatul este o manieră de a provoca mari daune în bugetul public prin deturnare de fonduri care iniţial sunt orientate spre educaţie, formare, cercetare.

Este evident că în aceste condiţii este un act deosebit de grav ca guvernul să lase întreaga responsabilitate la îndemâna unor instituţii lipsite de interes şi populate tocmai de autorii faptei nominalizate.

Este neîndoielnic faptul că mijlocul principal de luptă cu plagiatul este educaţia. La fel de adevărat este că acţiunea directă şi punctuală împotriva plagiatelor şi plagiatorilor este o necesitate care rezultă din trăsăturile faptei.

Este de subliniat că una din formele pe care le sugerăm şi care sunt susţinute de activitatea Indexului Operelor Plagiate în România de la adresa www.plagiate.ro este implicarea societăţii civile care să împiedice orice deviere menită să ascundă realitatea.

Rolul societăţii civile este cel de ferment al mişcării anticorupţie. Societatea civilă trebuie să apară ca un arbitru care să împiedice prin mijloace specifice non-combat-ul.

In ansamblu general, ansamblul măsurilor şi acţiunilor instituţiilor, ale educaţiei prin toate mijloacele şi al activităţii susţinute a reprezentaţilor societăţii civile reprezintă o necesitate.

Simplele şi gălăgioasele campanii de presă nu sunt nici suficiente şi nici corect percepute în rândul populaţiei. Lipsa educaţiei ne face să nu observăm că sunt autori de plagiate trei lideri de partide politice şi nimeni nu este îngrijorat sau nu le cere demisia (vezi plagiatele indexate la 00084/03, 00056/03, 00055/03, 00054/03, 00047/03 apoi cele de la 00200/03, 00199/03, 00198/03, 00197/03 dar şi 00238/03 şi 00236/03).

Toate semnele de întrebare de mai sus sunt semnale acute pentru modul de abordare sau dimpotrivă de ascundere a plagiatelor la nivelul universităţilor. A tuturor plagiatelor: teze de doctorat sau neteze, licenţe sau disertaţii, rapoarte de proiecte de cercetare!

Intrebări naive

Cum îşi poate imagina cineva că statul este în stare să construiască un mecanism de apărare câtă vreme toate lucrările de licenţă, disertaţie, lucrările de grad didactic nu sunt arhivate, nu sunt păstrate şi nu sunt accesibile nici unei inspecţii sau verificări?

Cum poţi construi un sistem eficient de combaterea a plagiatului când instituţiile statului au concluzionat că o lucrare plagiată trebuie scoasă din CV-ul sau din lista de lucrări cu care plagiatorul se prezintă la un concurs pentru un grad didactic recunoscut de stat şi cel mai adesea plătit din banul public?

Referinţe bibliografice

[1]      * * *, Plagiat descoperit după 5 ani. Disponibil la: https://vaisamar.wordpress.com/2010/09/. 27 septembrie 2010. Ultima accesare: 25 ianuarie 2016.

[2]      PANTAZI, Raluca. Universitatea din Bucureşti: George Copos a plagiat subtil, prin repovestire, în cartea scrisă în închisoare. Ar putea exista un ghostwriter, un scriitor profesionist ascuns. 28 ianuarie 2016. Disponibil la: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20757916-universitatea-din-bucuresti-george-copos-plagiat-subtil-prin-repovestire-cartea-scrisa-inchisoare.htm?nomobile=. Ultima accesare: 28 ianuarie 2016.

[3]      ISOC, Dorin. Ghid de acţiune împotriva plagiatului: bună-conduită, preve­ni­re, com­­ba­tere. Cluj-Napoca: Ecou Transilvan, 2012.

[4]      ISOC, Dorin, Plagiatul în faţa momentului socotelii. (în curs de apariţie).

[5]      ISOC, Dorin. Construirea patrimoniului naţional electronic al operelor scrise, a sistemului antiplagiat şi de ecologizare a INTERNET-ului. Iniţiativă de reglementare. Ediţia 2015. Cluj-Napoca: Asociaţia Grupul pentru Reformă şi Alternativă Universitară (GRAUR). 2013.

[6]      Hotărârea CEDO din 15 februarie 2007 în Cauza Boldea împotriva României. Publicată în: Monitorul Oficial nr. 615 din 21 august 2008.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "7 comments" on this Article:

  1. zapp spune:

    Bun articol.

    Ar fi de povestit si concedierea autorului de la U Tehnica Cluj si plagiatul fostului rector .

  2. Academician mic spune:

    Este adevarat ca pentru plagiatul fostului rector Academia a dat familiei Munteanu premiu de cercetare ?

  3. un cetatean spune:

    Mi se pare mie sau lumea e mult mai interesata de mici barfe decat de seriozitatea chestiunii plagiatului?
    Faptul ca anumite persoane, fie ele si cu notorietate, au plagiat este mult mai putin relevant decat este fenomenul in sine si amploarea sa deosebita. De exemplu, cazul Universitatii din Bacau ( http://www.graur.org/Alternativa.Academica/2015/aa.2015120401.htm ) este absolut strigator la cer. Cum mai poate functiona o asemenea universitate? Cine tine spatele impostorilor? Dar cazul academiei obscure unde Oprea scotea pe banda teze plagiate? Cum arata retele mafiote care fac ca aceste personaje sa reziste chiar si dupa demascare? Asta mi se pare o problema importanta de dezbatut!
    Apoi, mi se pare extrem de grav faptul ca o comisie de etica a unei mari universitati este incapabila sa faca o analiza obiectiva, bazata strict pe fapte – vezi cazul Copos descris in articol. Cum poti combate plagiatul cu amatorism si lipsa de profesionalism? Acestea mi se par probleme care merita discutate – daca ai cu cine desigur.

  4. Dumitru Borţun spune:

    Printre cele cinci “valenţe ale fenomenului plagiatului” pe care le-aţi inventariat, trebuie spusă şi cea mai simplă: “Plagiatul este furt” (sau, mai elegant, “o formă de hoţie”). Apoi este o formă de triş (trişorul se preface că respectă regulile jocului, dar le încalcă pentru a câştiga în detrimentul celorlalţi).
    De ce să ne ferim de statutul lui moral? În primul rând, plagiatul este o non-valoare morală.

    • Ely spune:

      Plagiatorul Vasile Liviu Andrei, subprefect de Bucuresti, sfidand orice lege, poarta discutii cu cei de Mişcarea Populara, avand pretentii sa candideze la un post de primar sau presedinte de consiliu judetean! Desi exista o hotarare de sanctionare a lui cu desfacerea contractului de munca cf. http://cne.ancs.ro/wp-content/uploads/2012/03/Hotarare-220-si-raport137.pdf el este in continuare profesor la UAV Arad si ia salariu de 40000 ron anual, desi nu face decat sa treaca pe acolo o data pe luna, pentru a-si bea cafeaua in biroul decanului!
      Dar, cum in Romania statul de drept functioneaza stramb, acest plagiator s-a mentinut intr-o functie de IFP cu sustinerea PDL si apoi a PSD, desi nu a promovat niciodata un concurs in domeniu, functie de “”stat”‘ pentru care mai primeste peste 60000 ron! Si uite asa, ajunge miliardar un impostor, cercetat de DNA si procuratura, prin santaj, trafic de influenta, tupeu, lipsa de caracter…
      Va puteti informa din linkurile specificate despre falsul intelectual folosit de individ pentru a nu se pune in aplicare sanctiunea CNE, respectiv o adresa emisa de un jurist detasat de la UAV Arad la actualul MECS dar al carei continut este combatut chiar de ministerul educatiei ( a se vedea decizia ICCJ nr. 1166/2014 din dosarul nr. 870/59/2012 la http://www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta?customQuery%5b0%5d.Key=id&customQuery%5b0%5d.Value=109502.
      Respectiva adresa apare in anexa III a raspunsului UAV din Arad, catre ARACIS (http://www.aracis.ro/uploads/media/Scrisoare_raspuns_UAV.pdf ) a trimis dosarul de plagiat la un consiliu inexistent la data emiterii ei si care cu sprijinul lui Mihnea Costoiu, a fost mentinut nefunctional 3 ani de zile pana ce au fost numiti membri (vezi http://www.romaniacurata.ro/traiasca-gasca-care-ne-a-crescut-ce-consiliu-de-etica-universitara-si-a-tras-psd-la-educatie/)
      Va rog sa aveti in vedere si disp. nr. 241/13.05.2015, in care in baza art. 341 al. 6 lit. b C.pr.pen., se admite plângerea împotriva ordonanţei de clasare adoptată la data de 14.01.2015, în dosarul nr. 4638/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu şi împotriva ordonanţei de respingere a plângerii nr.144/II/2/2015 dispusă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-Jiu la data de 10.02.2015, prin care se desfiinţează soluţia atacată si trimite cauza la procuror în vederea completării urmăririi penale.
      Un caz tipic de coruptie, cu implicari la cel mai inalt nivel, la momentul respectiv, care este cercetat de DNA si parchet!
      Acum individul s-a orientat spre PMP in speranta ca o sa-l ajute Traian Basescu, asa cum a primit ajutor de la Teodorescu, fostul sef de cabinet al lui Ponta, care l-a si instalat in postul de la Bucuresti si i-a acoperit mizeriile de pana acum!
      Sa inteleg ca PMP accepta sa fie presul sub care doreste sa-si ascunda de acum incolo mizeria din trecut? Mai ales ca pe pagina PMP apare pentru pozitia fata de plagiatori in http://pmponline.ro/ministrul-...
      “‘Cu politicienii plagiatori, guvernul Cioloș n-a făcut nimic. Nici obiectiv, nici transparent. Ba mai mult, a ascuns gunoiul sub preș. Plagiatori cunoscuţi şi recunoscuţi, Victor Ponta, Gabriel Oprea, Petre Tobă, etc., îşi văd liniştiţi de funcţii şi încasează indemnizaţii de doctor, plătite de contribuabili. ” In lista lor, ar trebui inclus si Vasile Liviu Andrei, care a fost dovedit plagiator de CNE, in timp ce ministru al educatiei era Funeriu, iar el era sustinut de PDL!

  5. dar vai spune:

    oare sa ai toata familai pe o lucrare stiintifica e mai moral decat sa plagiezi? Just askin’…
    Vezi pagina 6, pozitia 9!
    http://old.utcluj.ro/alegeri2012/PM_Dorin_Isoc.pdf



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Dorin Isoc


Dorin Isoc

Dorin Isoc, este inginer, absolvent al Institutului Politehnic ‘Traian Vuia” din Timişoara şi specialist în automatică cu orientare spre cibernetică, sisteme inteligente ... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)