Home » Educatie » Citesti:

Premisa imposturii universitare

Mihai Maci mai 11, 2012 Educatie
73 comentarii 9,667 Vizualizari

Recenta istorie a celor doi miniştri ai Educaţiei – istorie făcută din nedumeriri, declaraţii, dezminţiri, probe puse pe masă, urmate de alte declaraţii şi alte dezminţiri – are toate şansele să alunece în anecdoticul pe care media îl ambalează spectaculos pentru a-l arunca în aceeaşi zi, dacă nu atrage atenţia asupra uneia din problemele cele mai acute ale sistemului universitar românesc de azi. Doi miniştri ai educaţiei, unul propus (şi retras), celălalt votat, au fost sesizaţi public, prin intermediul presei, asupra unor ambiguităţi de formă (în primul caz) şi de conţinut (în cel de-al doilea), care aruncă o umbră de suspiciune asupra onestităţii lor umane şi profesionale. Primul lucru vrednic a fi remarcat este faptul că ambele persoane în cauză sunt profesori universitari titulari, altfel spus oameni care au parcurs toate treptele carierei academice, ceea ce ar trebui să presupună interiorizarea regulilor acesteia. Mai mult, în această calitate ambii profesori răspund nu doar (şi nu în primul rând) în faţa unei prese avide de scoop-uri, ci în faţa colegilor lor (cu care se presupune că şi-au creat o relaţie bazată pe încredere reciprocă) şi, mai ales, a studenţilor şi doctoranzilor (asupra cărora se poate proiecta – uneori cu consecinţe administrative – îndoiala care-i vizează pe magiştri).

La intersecţia comunităţii profesorilor cu aceea a studenţilor, chiar universităţile  în care activează aceşti profesori (ambii având, în timp, şi responsabilităţi de conducere în cadrul acestora) îşi văd pusă în discuţie credibilitatea (fapt care, iarăşi, în logica zilei de azi, poate atrage consecinţe administrative). În fine, faptul asupra căruia s-a insistat îndelung: responsabilitatea ministrului Educaţiei este faţă de toate cadrele didactice – universitare şi preuniversitare –, faţă de toţi studenţii şi elevii acestei ţări. Ar părea un cinism ieftin ca un om suspectat el însuşi de lucruri nelalocul lor să le ceară deplină onestitate elevilor la examene şi cadrelor la concursuri şi să afirme, de la înălţimea condiţiei sale nebuloase, deplina transparenţă a sistemului.

În ciuda declaraţiilor şi dezminţirilor împricinaţilor (altminteri destul de dezlânate), lucrurile par suficient de clare, astfel că D-lui Prim Ministru nu-i mai rămâne decât să-şi facă – pentru a doua oară – datoria (pe care singur şi-a impus-o). Nouă, celorlalţi, ne rămâne în schimb să medităm asupra unei probleme încă mai grave: sunt aceste fapte – pe care doar întâmplarea expunerii mediatice le-a scos la lumină – simple accidente sau, dimpotrivă, sunt manifestarea unui fenomen mult mai răspândit în mediul academic. În mod cert, dacă presa, în căutare de subiecte – după răcirea subiectului dosarelor de colaborare – îşi va îndrepta atenţia asupra CV-urilor postate pe site-urile universităţilor vom avea o vară deosebit de caldă. La fel ca şi practica acordării diplomelor fără acoperire şi aceea a “amenajării” CV-urilor va surprinde – în mod cert – prin amploarea răspândirii ei.

CV-urile, dimpreună cu “fişele de autoevaluare” sunt simptomatice pentru starea învăţământului universitar românesc din ziua de azi. Într-un anume fel, ele reprezintă nu doar “cartea de vizită” a oricărui cadru universitar, ci – cel mai adesea – singura modalitate prin care acesta se face cunoscut atât în interiorul universităţii în care profesează (structurată în nenumărate departamente cu o destul de slabă interacţiune între ele, consecinţă atât a jocurilor interne, cât şi a succesivelor “reforme”), cât mai ales în afara acesteia (CV-ul, cu lista de publicaţii inclusă sau separată, se anexează dosarelor de acreditare, solicitărilor de proiecte, concursurilor pe posturi, etc.). Astfel, fie că s-a urmărit, fie că nu acest lucru, CV-ul a ajuns a fi pentru universitari ceea ce e diploma pentru studenţi: lucrul cel mai important şi cel mai vânat. Normal ar fi fost ca lucrurile să stea altfel: lucrul cel mai important să fie conţinutul publicaţiilor, care să potenţeze notorietatea autorului lor, iar CV-ul să servească mai curând ca un aide-mémoire menit a restitui întregul preocupărilor unui autor. Din păcate, lucrurile nu stau aşa: în loc ca CV-ul să fie o anexă a lucrărilor (şi, în primul rând, al ideilor acestora), lucrurile stau invers – lucrările au statutul unei anexe a CV-ului. (Nu degeaba la şcoală accentul se pune în mod particular pe biografia autorilor din curriculă; orice elev va şti că Eminescu s-a născut la Ipoteşti, că ”a scris multe poezii frumoase”, între care Luceafărul, dar mai încolo nu va şti să spună nimic despre ele.)

Într-o vreme se încetăţenise chiar practica de-a se scrie la capitolul producţiei proprii: x lucrări de autor, y lucrări în colaborare, z lucrări coordonate, de regulă cu x, y şi z mai mari decât 10. Verificaţi-le! Cine-ar fi avut timp de pierdut s-o facă, ar fi descoperit cu surprindere că cinci ediţii ale uneia şi aceleiaşi lucrări (adesea având ca număr de pagini un mic multiplu al lui 10) sunt prezentate ca cinci cărţi diferite. Iar din ceea ce mai rămâne, măcar într-un caz e vorba fie de o “Introducere în…”, fie de o “Culegere de teste”, aceasta din urmă având uneori mai mult de 10 autori, fiecare trecându-se în CV-ul său ca autor principal. Dacă potenţialul cititor întâmpină greutăţi de lectură în ceea ce priveşte formularea temelor, ba chiar a frazelor, atunci poate fi sigur că au fost la mijloc foarfeca şi cleiul copy-paste-ului dat fiind că – nu? – nimeni nu pretinde mare originalitate unei introduceri. Destul de des e greu de aflat editura la care au apărut aceste lucrări; cel mai frecvent e vorba de editura universităţii în cauză, ori de vre-o editură locală cu nume greu de pronunţat şi care nu figurează în nici un index al editurilor din România. Cât despre răspândire, aceasta e asigurată: studenţii pentru care “Introducerea” şi “Testele” sunt biblii la examene, pe fondul prohibirii oricăror alte surse. Şi cum studenţii se înnoiesc periodic, se deschide o (foarte profitabilă) piaţă pentru ediţiile “revăzute şi adăugite”. Avertisment celor care cred că nu se poate trăi din scris în România! Cu cât domeniul e mai arid – economie, drept, (inevitabila) pedagogie, etc. – cu atât fiecare universitate se întrece în numărul “introducerilor” şi al “testelor”, iar aglutinarea acestora produce în cele din urmă “saltul calitativ”: într-o bună zi începe a se vorbi de “şcoala de la…”. Nimic rău în toate acestea, numai că genul acesta de publicaţii are o mare problemă: cu excepţia studenţilor care de bună voie şi constrânşi de împrejurări sunt în situaţia de a le cumpăra şi a le buchisi pentru examene, nimeni altcineva nu le mai citeşte. E greu de presupus că un student riscă să-şi judece – altfel decât în forul lui interior – profesorul. Altminteri acesta din urmă poate dormi liniştit, riscul ca cineva – mai ales din domeniul său – să-i judece calitatea “Introducerii” e minim. Aşa cum ştie toată lumea, marii universitari nu se citesc între ei, citesc doar “Journal”-urile din marile capitale ale lumii. Faptul că nu se citesc nu înseamnă că nu-şi oferă – cu dedicaţie – unul altuia “Introducerile”; dimpotrivă, ele constituie un fel de semn de recunoaştere la acest nivel: cum spunea D-l Ministru, o lege a lui O(h)m a acordului tacit între persoane cu multe similarităţi.

Neîndoielnic, lucrurile ar fi funcţionat în continuare de minune (ba poate chiar mai bine, având în vedere că, de la un anumit nivel încolo orice universitar ce se respectă lucrează cu “colaboratori” şi “documentarişti” al căror nume generic riscă să ne expună acuzei de rasism), dacă n-ar fi fost un neprevăzut accident de parcurs: legea D-lui Năstase prin care profesorilor universitari li se dublau salariile. Ceea ce părea a fi o “pleaşcă”, s-a dovedit a fi un cadou otrăvit: dacă logica finanţării de până atunci favorizase adăugarea normelor unele la altele (lucrurile acestea rezolvându-se în universităţi, în vreme ce intrările de la stat pentru salarii rămâneau relativ constante), acum, dintr-o dată, salariile acestor profesori au început să apese asupra bugetului. Şi asta deoarece s-a descoperit că profesorii universitari en titre sunt mult mai mulţi decât poate suporta săracul buget ce n-a ajuns nicicând la 6%. Mai mult: un nou eşalon venea, cu viteza avalanşei, pentru a accede la singurul salariu adevărat din învăţământ. Dacă toată această generaţie în aşteptare ar fi ajuns la profesorat cu rapiditatea predecesorilor lor, tare ma tem că învăţământul ar fi trebuit să se împrumute de la pensii pentru a-şi întreţine doar cel mai mare grad universitar. Drept care logica financiară a decis: cine s-a ajuns, s-a ajuns (“dreptul dobândit” e în România Principiu cu P mare); cine nu, nu. Adăugaţi la toate acestea şi presiunile europene (faţă cu testările internaţionale), şi obstinaţia idealistă a reformei promovată de miniştri pedelişti ai Educaţiei şi veţi vedea cum fundalul se întunecă şi tabloul devine dramatic. Peste noapte, acolo unde o “Introducere” şi o “Culegere de teste” te făceau profesor, au început să se interpună “criterii”, “metodologii”, “cerinţe”, etc. din care nimeni nu înţelegea nimic. Şi pentru că acest nemesis trebuia să poarte un nume, i s-a spus ISI. Nimeni nu ştia ce vrea să spună acest acronim (unii, mai sperioşi de felul lor, s-au gândit chiar serviciile secrete pakistaneze), dar toţi au înţeles că ISI e frate bun cu “autoevaluarea” şi că, de aici înainte, sub semnul lui le va sta viaţa în universitate.

Drept care a început goana după ISI. Pe parcurs oamenii au mai aflat câte ceva: anume că publicaţiile cotate astfel nu sunt prea multe în lume, că sunt – în general – anglo-saxone (ca atare trebuie scris în engleză) şi vizează în particular disciplinele ştiinţifice şi cele tehnice. Mai mult, că la poşta redacţiei lor se face coadă cu anii şi că nimeni nu are garanţia că textul trimis într-acolo îi va fi publicat vreo dată. Mai ales acest lucru a avut efecte cutremurătoare: dacă e aşa, adio avansare. Numai că providenţa i-a salvat încă o dată pe universitarii români – infernul ISI are un purgatoriu: BDI (Bazele de date internaţionale). Iar acestea sunt, cel mai adesea, simple instrumente de înregistrare, care primesc şi consemnează orice. Acesta a fost declicul care a făcut ca în mintea universitarului român să încolţească un plan mai mult decât ambiţios: nu ne publică străinii în ISI-urile lor; nu-i nimic, via BDI ne facem ISI-urile noastre şi-i publicăm noi pe ei. Această bruscă convertire s-a făcut în pluton compact şi cu o tenacitate industrială care nu s-a mai văzut de pe vremea “Introducerilor” şi a “Testelor”. Toate “Analele” universităţilor – cel mai adesea fascicole serbede editate doar ca Facultatea să bifeze activitatea ştiinţifică – şi-au descoperit engleza ca limbă maternă (păstrând un rest de latină doar în titlu), s-au dotat cu “advisory board” şi comitet de “peer review”. În ambele cele din urmă au fost cooptaţi universitari “de dincolo”, de preferinţă fie cunoştinţe personale, fie profesori de la nenumăratele universităţi americane care nu joacă în Ivy League. Greu de spus dacă cei mai mulţi dintre ei vor fi ştiut pentru ce îşi dau acordul, probabil România nu le spunea mare lucru, dar – la fel de probabil – poate şi pe la ei va fi bântuind moda CV-urilor cu multe ISI-uri şi board-uri. Cert e că de la Oradea la Galaţi şi de la Satu Mare la Piteşti, ţara s-a umplut de publicaţii în engleză cu pretenţii de BDI. Mai mult, în interiorul universităţilor şi chiar al facultăţilor, fiecare catedră s-a văzut dotată cu una. În general trimitea texte (greu de spus cât de publicabile în ţara lui) câte un occidental bine intenţionat şi, în rest, publicau – neapărat în engleză – vechii colaboratori ai “Analelor”. E drept că traducerea într-o limbă străină dă un lustru de inteligibilitate oricărui text. Totuşi, se cuvine să ne întrebăm şi ce se publică în acest gen de reviste. Teoretic, ISI-urile propriu-zise publică fie descoperiri de ultimă oră, fie abordări metodologice menite a schimba perspectiva asupra unui set de date cunoscute, fie luări de poziţie – argumentate – în marginea faptelor/teoriilor propuse de alte articole. Toate acestea le fac să fie actuale, vii şi coerente în ciuda diversităţii temelor lor. BDI-urile noastre de curte, făcute nu născute, publică de-a valma tot ce se-ntâmplă să trimită străinii, dimpreună cu ceea ce ştim – şi ştiam – noi, spoit cu ceva tabele, grafice (dacă se poate colorate) şi inevitabilele referinţe la “the recent working papers by topic” culese, mai mult sau mai puţin arbitrar, de pe internet. Rezultatul? Nişte fascicole la fel de valabile ştiinţific şi de utile precum vechile “Anale” şi pe care, în general (şi în ciuda bazelor de date internaţionale) le citeşte tot atâta lume cât pe acelea, dar pentru clasificarea cărora s-a făcut o comisie la Minister La fel ca şi “Introducerile” şi “Testele”, şi aceste pastişe ale revistelor academice sunt publicate cu două scopuri precise: primul – să intre în CV, al doilea – să nu fie citite. Conţinutul lor poate fi oricare – şi independent de toate comitetele de prelectură – străinii e puţin probabil să le citească, iar autohtonilor le ajunge că fabrică asemenea travaux-uri; ar fi prea de tot să le şi citească.

(Vreau să fiu bine înţeles: ştiu că în România există reviste ISI şi BDI demne de orice mare librărie specializată din Occident; ştiu de asemenea că şi în cele ce nu sunt aşa se întâmplă să se găsească texte care ar putea fi foarte bine publicate în primele. Nu despre ele vorbesc aici, ci despre enorma masă a revistelor confecţionate din nevoia de-a pune ceva in CV, care – tocmai prin caracterul lor inflaţionar – riscă să le marginalizeze, inregistrându-le ca simple titluri printre altele, pe cele meritorii.)

Premisa pe care se sprijină deopotrivă “Introducerile”, “Testele” şi cele mai multe BDI-uri autohtone (plus actele diverselor conferinţe şi colocvii, neapărat internaţionale) e una simplă, dar eficientă: aceea că nu sunt citite. Că nimeni din lumea serioasă nu-şi pierde timpul citind cu creionul în mână producţia supraabundentă a universităţilor româneşti. Iar universitarii noştri se cunosc prea bine între ei ca să nu ştie ce, cum (şi de ce) citesc. Şi, de vreme ce nu sunt citite (cu atât mai mult cu cât majoritatea doar scriu în engleză, nu şi citesc), ce mai contează ce conţin? În egală măsură e greu de crezut că cei ce fabrică asemenea “opere” citesc ISI-urile adevărate altfel decât prin interpuşi sau, în cel mai bun caz, pentru a culege din ele citate (mai ales în bibliografii) şi pentru a fi up to date cu trendul din lumea bună. Cine să-i verifice dacă umplu pagini întregi cu banalităţi indigeste într-o engleză aproximativă, ori, dimpotrivă, dacă iau mot-à-mot un text publicat într-un ISI domenial de care colegii lor de disciplină nici n-au auzit? Lucrările lor sunt “contribuţii majore”; din păcate doar la CV-urile în care prezenţa lor la un simpozion intră la n rubrici (participare, “key speaker”, revistă locală, volum al conferinţei, culegere de articole proprii, etc.) şi la valul de maculatură ce inundă universităţile româneşti. Sunt convins că pe acest principiu fundamental se va fi bazat şi Domnul Ministru când îşi va rostit public textele pe care azi le reneagă. Şi pot să bănuiesc că marea surpriză a dânsului nu va fi fiind doar dezvăluirea cacealmalei, ci şi faptul că un evreu, un japonez şi un taiwanez chiar le-au citit.

CV-urile sunt o colecţie de date şi titluri; cu cât mai multe, cu atât mai bine. Nimeni nu mai stă să le parcurgă, să-şi dea cu părerea asupra lor, să le judece, să le includă într-un dialog mai larg. Ele doar trebuie să fie acolo şi să iasă la număr. Multiplele comisii de calitate (ale universităţilor şi ale Ministerului) vin cu tabele şi vor cifre. Calitatea se exprimă în cantitate, tot aşa cum conţinutul se judecă în funcţie de criterii formale (adică “obiective”, căci orice opinie în nume propriu e în mod necesar “subiectivă”). Nu asta spune noua “ştiinţă a ştiinţelor”, scientometria, care are toate şansele să concureze până şi sacrosanta pedagogie? Dacă lucrurile stau aşa şi totul se joacă pe grosimea CV-ului, independent de orice valoare (înţeleasă ca apreciere a comunităţii profesionale) a conţinutului lui, atunci tare mă tem că tentaţia de a-l umfla va sfida până şi morala cazului actualului Ministru al Educaţiei.

De altfel, fapt simptomatic, nici o televiziune nu s-a gândit la un lucru simplu şi banal: să întrebe un coleg de domeniu de la Bucureşti sau de la Iaşi ce părere are despre contribuuţia de o viaţă a D-lui Mang la dezvoltarea domeniului comun. Poate atunci s-ar fi văzut mai bine ca oricând autismul în care se închid specialiştii noştri (unii oripilaţi de hărmălaia ISI-urilor de provincie, alţii lăsându-se seduşi de muzica ei atonală), lipsa de dialog dintre oamenii aceluiaşi domeniu, absenţa unui comunităţi de vocaţie şi a unui proiect împărtăşit contre tout espoir. Din toate aceste absenţe şi-a brodat D-l Mang (şi probabil mulţi alţii) textura delicată a imposturii universitare, singura contribuţie a Domniei Sale la propăşirea învăţământului românesc.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "73 comments" on this Article:

  1. Leo spune:

    Chapeau-bas!

    As adauga alte doua fenomene, “reteaua” si “presiunea”. Nomenclatura e a mea.

    Reteaua: eu public la tine-n revista, tu publici la mine-n revista.

    Presiunea: te public la mine in revista, DAR cand publici in alta parte, bagi si cateva zeci de citari din revista mea.

    Asa creste “ISI”-ul ca aluatul dopat cu drojdie…

  2. atentu` spune:

    ,,,in conditziile in care multzi ziarishti nu prea au ce scrie…sa-i punem sa vada CV-urile altor politicieni…shi…ne vom distra pe cinste…Eu spun ca merita ideea…

  3. mihai spune:

    Interesant articolul. Ati adaugat in treacat ca toata aceasta chestiune a CV-urilor, false sau inflorite, este o problema, in special, a mediului academic. Merita accentuat acest aspect, am sa ma explic in continuare. Cred ca elitele unui domeniu sunt responsabile pentru ce se intampla in acel domeniu, inainte de factorul politic, societatea civila etc Un individ cu CV fals, sa-i spunem impostor universitar, trebuie dovedit ca este astfel de ceilalti care sunt specialisti pe respectivul domeniu. Doar ei sunt in masura sa judece calitatea muncii colegului lor, iar in functie de criterii obiective pur si simplu sa-l ejecteze dintre ei, sa-l izoleze sau sa-l oblige sa-si schimbe modul de parvenire – prin falsuri, plagiat sau asumarea meritelor altor indivizi etc O astfel de autoreglare sa-i spunem, din interiorul mediului academic, are sanse de reusita atunci cand exista o suma de oameni onesti, care si-au fundamentat cariera academica pe munca serioasa si corecta, pe recunoastere reala internationala, dar si pe recunoastere interna. Recunoasterea interna este importanta pentru ca altfel nu exista nicio motivatie pentru a face o munca de calitate. Daca nimeni din tara nu-ti apreciaza munca, anii de studiu si cercetare, iar tot ce conteaza este o banala diploma sau titlu, vei sfarsi prin “a pune mana” pe diploma si titlu cu orice pret – acesta fiind punctul terminus.

    • sase sase spune:

      Domnule,ai mare dreptate.In fiecare mediu universitar specialistii adevarati trebuie sa faca necesara curatenie de impostori intitulati pompos “profesori universitari doctori”.Coana leana ar fi invidioasa cand ar vedea cat de usor se obtine un titlu academic astazi.Cel putin ea a avut un colectiv de oameni de stiinta pe care i-a obligat sa-i faca lucrarile atat de bine incat este citata si astazi in reviste de specialitate.Cu privire la ejectarea din sistem,cred ca mai aproape de adevar ar fi termenul de ejaculare din sistem.Vorba unui clasic in viata,politician de mare succes.Care pe deasupra mai si garanteaza pentru unii universitari.Domnule, ce a mai ajuns si mediul sata academic.O nebunie nu alta.Avem doctori in orice (vezi creditul pentru orice), cercetatori in ape tulburi,copiatori pa langa care firma xerox ar da faliment.

  4. Damian spune:

    Va vorbesc in cunostiinta de cauza, fiind cadru universitar.Din nefericire ce nu se stie in aceasta tara este ca marea majoritate a asa zisilor, lectori, conferentiari, doctori, profesori sunt niste impostori, care au diplome false, doctorate false, luate pe bani grei ,ma refer in mod special la barbati si pe prostitutie la femei. Ajung cu grade univerisitare de la conferintiari in sus , cu doctorate si functii, numai cei care dau bani sau se prostitueaza.Diplomele false sunt semnate mai departe de ministerul educatiei care primeste pe liste numele celor care sa isi primeasca doctoaratele de 22 de ani.Coruptia in domeniu universitar este infioratoare Invatamantul dupa 1990 a ajuns in Romania o afacere si un bordel .Cine nu doreste, sau nu are de unde sa dea bani ,sau sa se prostitueze ,este marginalizat si nevoit sa ramana cu grade mici sau sa sa isi dea demisia. Niciodata nu s-a pus problema ca in universitatile mai ales de stat din Romania, sa se faca controale . Societatea romana este oarba.Jurnalistii nostrii au impresia ca tot ce zboara se mananca. Daca vreti sa fiti cu adevarat jurnalisti, cautati adevarul domnilor, nu minciuna si manipularea unor indivizi sus pusi carora le place sa spuna ca sunt integrii si cinstiti si de fapt sunt cei mai mari infractori ai acestei tari.

    • aldrin spune:

      @Damian
      Daca esti “cadru universitar”, asa cum pretinzi, atunci sistemul educational din Romania chiar a ajuns un dezastru. Judecand dupa gramatica domniei tale (nu intram la subtilitati de genul utilizarii virgulei la locul potrivit), ma intreb cum ai reusit sa promovezi examenul de admitere la liceu, unde limba si literatura romana este proba obligatorie. Ma apuca nostalgia cand ma gandesc ca domnul Ceasca a vrut candva sa introduca o proba eliminatorie de limba romana la admiterea la orice facultate. Cine stie, poate este cazul sa fie introdusa o asemenea proba la admiterea pentru postul de preparator…

      • lol spune:

        ad hominem

        • aldrin spune:

          Eronat, nu este un argument “ad hominem”, cred ca mesajul articolului este cat se poate de corect. Observatiile mele cu privire la scriitura agramata a unui universitar (Damian) nu fac decat sa intareasca ideea existentei imposturii academice, care imbraca forme diverse: de la plagiat la profesorii si “conferintiari” (ca sa citez din clasicul de mai sus), pana la semianalfabetism la gradele didactice inferioare (care, dupa cum se vede, vizeaza la doctorate si avasari in cariera). Din ce stiu eu, colocviul de limba straina este obligatoriu la admiterea la doctorat. Din pacate, nu exista si o proba eliminatorie la limba romana. Pana la articole ISI, universitari precum cel de sus fac deliciul studentilor, obligati sa le asculte ineptiile pe la seminarii.

          • aldrin spune:

            scuze, am uitat ghilimelele de la forma nearticulata “profesorii” :D .

          • Mr. W spune:

            …Şi ai scris “avasari” în loc de “avansari”.
            Dar te iertăm :)

          • Burebista spune:

            Aldrine, articolele se scriu in general in limba engleza, deci o proba de cunoastere a gramaticii romane ar fi total nepotrivita. Si mai arunca si tu un ochi pe la facultatile ala din US sa vezi cat de multi profesori, care nu stapanesc la perfectie limba romana, sunt.

      • cristi spune:

        Nici nu mai pomenim de faptul ca, la sfarsitul propozitiei, se pune punct (fara spatiu dupa cuvant) apoi spatiu, nu spatiu punct si se incepe direct propozitia urmatoare (greseala repetata peste tot deci nu este o scapare). Daca este cadru didactic si asa invata elevii/studentii sai vai si amar de viitorul tarii. Pai ies cu carente mari de limba romana inca din scoala, invata mai mult limba romana daca nu dau pe acolo.

    • bugsy spune:

      @Damian: eu te cred ca esti cadru universitar, te exprimi si “scri” ca universitarii “nostrii”.

    • Andrei spune:

      Domnule, daca dumneavoastra sunteti cadru universitar este cu atat mai trist pentru invatamantul romanesc. Scrieti “cunostiinta de cauza”, vorbiti de “conferintiari” in loc de “conferentiari”, scrieti “ministerul educatiei” fara majuscule – e totusi o institutie, faceti cacofonii: “sa se faca controale”, scrieti “nostrii”, si “integrii”, puneti virgulele aiurea in text, ceea ce il face ilizibil…
      Nu e de mirare ca am ajuns unde am ajuns. Va recomand sa revedeti, cu mare atentie, gramatica limbii romane; si aceasta deoarece ma gandesc cu groaza ca formati generatii si redactati cursuri, articole, comunicari, poate carti…

  5. garett spune:

    In sfarsit cineva care spune lucrurilor pe nume, fara conotatii politice si alte aiureli!
    Asta e “secretul lui Polichinelle” cel stiut de toti cei trecuti prin facultate in ultimii 20 de ani dar nespus de nimeni pana acum. Asta este calitatea “cercetarii stiintifice” in facultatile romanesti: un sir lung de lucrari cu titluri pompoase dar fara continut.

  6. dusu spune:

    ar putea oare lumea academica sa fie diferita de restul societatzii de romanica?
    partidul e-n toate,e-n cele ce sint si n cele ce miine vor ride la soare!

    • sase sase spune:

      Multa lume blameaza in continuare regimul lui Ceausescu.Totusi acesta a avut un merit : nu a permis penetrarea mediului academic de catre impostori.Cine avea titlul de profesor univesitar il avea pe bune,chiar daca trebuia sa fie membru de partid.Reciproca nu era insa valabila ,adica sa fii profesor universitar numai pe baza faptului ca erai membru de partid,dar cunostinte si activitate stiintifica ioc! A fost o singura exceptie , coana Leana,care a vrut neaparat sa detina niste titluri stiintifice.Dar a avut macar bunul simt de a se abtine sa apara la catedra.Astazi in schimb toti politiceinii detin titluri universitare si academice toata clientela politica a obtinut doctorete in orice ,numai sa fie doctori,toti neavenitii au devenit cercetatori stiintifici ,analisti economici care cerceteaza ape tulburi si analizeaza orice numai sa se vada pe sticla seara in ore de maxima audienta.Iar acest ministru (al educatiei?!) se chinuie sa ne demonstreze de cateva zile ca el nu a plagiat si ca cineva a semnat respectivele lucrari cu numele sau,cand toata treaba este evidenta.Iar premierul ezita sa-l demita ,decredibilizand guvernul dupa al doilea rateu cu nominalizarea la un minister atat de important.Si nu vad nici o reactie serioasa din partea mediului universitar.Acest om ar trebui sa dispara din acest mediu,sa nu mai detina nici un titlu academic ,iar daca fapta este cumva si penala sa raspunda in justitie pentru magariile sale. Media ar trebui sa faca niste sapaturi mai adanci in acest domeniu si sa ne arate toata mizeria si coruptia din sistemul de invatamant.Nu sa planga numai pe umerii profesorilor ca sunt platiti prost.Toti romanii sunt platiti prost in toatala neconcordanta cu pregatirea si cu eforturile lor dar asta nu inseamna ca toti romanii sa devenim hoti.Din pacate coruptia si hotia se manifesta tocmai in randul celor care sunt platiti cat de cat bine.Ia uitati-va la justitie ce salarii au ,ce pensii speciale au, (singurele ramase in vigoare) si cata coruptie la cel mai inalt nivel gasesti acolo.Nu mai nominalizez ca ma apuca scarba.

      • Dogaru spune:

        Dom’lor, nu va amagiti! Pe vremea lui Ceausescu, orice angajare si promovare a cadrelor didactice universitare se facea pe baza dosarului. De nu erai pe placul BOB-ului si al Serviciului Ascultare-Observare, stateai in ultima banca pina la adinci batrinete.

      • liberal spune:

        daca tu crezi ca ceausescu nu a permis penetrarea, etc., in timp ce elena ceausescu avea titlurile academice si pozitia pe care o avea, nu mai e nimic de zis (despre tine)!

        • liberal spune:

          “tzatza leana” hotara inaintarea in grade ale cercetatorilor, avea painea si cutitul! ai auzit ca a fost blocata inaintarea cercetatorilor in grad, ani de zile, inainte de revolutie???… ai auzit ca nu s-a mai dat un examen de ocupare a locurilor in invatamantul liceal in bucuresti, ani de zile, inainte de revolutie?? asta in timp ce oamenii ieseau la pensie si “altii” le ocupau locurile pe usa din dos? ai auzit de militieni care faceau dreptu’ pe baza de dosar, si care inundau parchetele si tribunalele inainte de revolutie? ai auzit de facultatile la care admiterea era conditionata de dosar? toata impostura de care avem parte acum in invatamant a inceput, s-a pus la punct si s-a dezvoltat pe vremea lui ceausescu! acum avem parte doar de o continuare.

  7. Domnica Macri spune:

    Stimate Domnule Maci,

    I-am scris si domnului Oarasanu, vad ca nu mi-a raspuns.

    va scriu si dumneavoastra pentru ca sunteti atat de in tema.

    Momentul este extrem de prielnic pentru a crea o structura, o asociatie, un grup de presiune al societatii civile, care sa inceapa asanarea sistemului de invatamin si mediului academic.

    Sa faca sistematic asemenea verificari si apoi campanii, care sa nu inceteze decat la excluderea plagiatorilor din univsersitati si chiar academie.

    Imi dau seama ce lupta teribila ar fi, dar pot fi atrasi si studentii, se poate crea o miscare etica…

    Ce spuneti?

    Eu una nu fac parte din sistem, dar pot ajute in alte feluri, cu partea de media. Puteti crea un asemena nucleu? Poate ca la Cluj, unde vad ca ati studiat, ar fi un loc mai bun?

    Putem atrage oameni cu studii in strainatate, voluntari anonimic, etc.

    cele bune
    Domnica Macri

    • punk spune:

      Concret, ce ar face o asemenea asociatie ? Vine cu o stiva de articole si carti plagiate, diplome false, CV-uri inflorite, pe care le preda cui ? Daca la minister, ele vor fi ingropate subit, sau vor fi pastrate sub cheie si la un caz… pac la Razboiu`. Adica munitie electorala, nu asanare morala.
      Daca ele vor fi inaintate universitatilor “autonome”, din nou, fie ingropate functie de interesele conducerii, fie utilizate ca munitie in lupta interna pentru posturi.

      Demersul nu e inutil, dar aplicat gresit se transforma in munca voluntara tocmai in interesul celor vinovati de problema.

      Sa nu va asteptati ca toate cazurile se fie atat de simple si transante ca in cazul vitelor Mang care au copiat d-am-boulea lucrari integrale. Universitarii vor nega cu vehementa si vor ingropa acuzatiile in procese de calomnie, care dureaza ani. Interesul mass-media pentru asa ceva e redus, daca nu e vorba de un ministru.

      • sase sase spune:

        Nu domnule ,nu trebuie predate institutiilor corupte,(guvernului,universitatilor etc.)Trebuie pornit un razboi media impotriva impostorilor din invatamant si din mediul academic.Un razboi crunt zi de zi ,fara mila “sa curga sange” sa se generalizeze unde este cazul si sa se scoata la lumina toata mizeria din acest sistem .Sa la fie rusine impostorilor sa iasa pe strada,sa facem ca oamenii sa-i scuipe ca pe niste hoti ordinari.Urasc sintagam asta “sa nu generalizam”.Cand fenomenul este general si se gaseste la fiecare pas a nu generaliza este o impietate.Nu intereseaza ca in sistem sunt si oameni cinstiti.Si ei au partea lor de vina ,foarte mare ,complacandu-se in compania impostorilor ,plagiatorilor si tolerandu-le activitatea profund periculoasa pentru invatamantul nostru fiind cancerul acestui domeniu care trebuie extirpat cu orice pret, uneori chiar cu violenta.Ei sunt cei care ne violenteaza cu aroganta lor zi de zi ,ai sunt cei care fabrica diplome si doctori pe banda rulanta far nici o baza stiintifica sau fara nici o preformanta in domeniul in care lucreaza.Jos cu ei! Sa nu mai strigam jos nu stiu ce partid,jos cu presedintele,sa strigam in primul rand jos cu impostorii.Sa le declaram un razboi nemilos dus cu toate mijloacele.

  8. ovi spune:

    Nu stiu de ce dar toata lumea vorbeste pe tema asta de parca ar fi ceva nou si necunoscut. Toata lumea o face. Eu am absolvit politehnica si la cel putin 4 sau 5 materii, poriectul pe semetru consta in traducerea a 20 sau 30 de pagini dintr-o carte in engleza sau franceza. Apoi cand toti studentii terminam de tradus, proful o dadea de obicei la revizuit la un asistent mai competent si dupa aceea exact asa cum spuneti o publica la editura universitatii.

    Exista rectori si decani fix in aceeasi situatie cu a d-lui. Mang. Si daca se vrea curatenie atunci ar trebui constituit un organism independent, daca el nu exista deja (ca am inteles totusi ca e treaba Academiei sa verifice aceste lucruri) si care sa-i ia la rand pe toti profii universitari si sa le verifice lucrari. In epoca internetului nu e greu deloc sa detectezi plagiaturile.

    Vreti un hint? Verificati-l pe Valentin Popa, rectorul universitatii “Stefan cel Mare” din Suceava. Si pe ceilalti profi de-acolo: Potorac, Turcu, Gaitan. La ei stiu ca se purtau in jurul anului 2000 traducerea unor lucrari din franceza.

    • Academinianu' de serv viciu spune:

      Nici Academia nu este un for de incredere (pentru cei care cunosc problema).
      Stiu un ‘academician’ care are lucrari scrise din notele tehnice ale unei companii de echipament experimental. A avut o revelatie cand le-a citit si a spus ca toate contractele pe care le facuse pana atunci aveau calculele gresite. Alte lucrari reprezinta compilatii ieftine “la gura sobei” iar cele mai valoroase lucrari le-a furat de la asistent. A ajuns ‘academician’ pupandu-l in ‘necap’ pe academicianul batran care vizita orasul prafuit de provincie in care respectivul personaj se dorea zbir de domeniu. Nu are nicio carte scrisa intr-o editura centrala. Tehnica era sa aduca cate un asistent valoros, sa il stoarca de lucrari stiintifice si de contracte de cercetare si apoi sa il arunce la cos. Cu unii mai dezorientati a tinut figura. . .
      Pot sa dau exemple de superficialitate cronica a unor ‘cercetatori’ din ‘centre’ afiliate Academiei. Este incredibil ce greseli imbecile pot face. In mod clar nu avem ‘un punct fix’ care sa fie folosit pentru a rasturna ‘universul’ de false valori universitare.
      O masura ar fi reconfirmarea pe pozitia academica detinuta in prezent, pe baza noilor criterii. Neconfirmatii cu ar trebui sa participe la niciun proces electoral si sa nu aiba mai mult de o norma didactica. Aplicarea legii actuale cu personajele vechi a intarit mafia universitara si a impus ‘omerta’ ca arma de aparare impotriva atentatului la foloasele necuvenite pe care le-au obtinut fraudulos.
      O alta masura ar fi legatura cu industria. Insa aici lucrurile sunt sensibile.
      Nu in ultimul rand, girul studentilor ar trebui sa fie considerat la toate evaluarile ‘profesorului’ respectiv.

  9. prof.univ.PSD spune:

    Asa cum spun mai toti aici Mang, CD sunt instante particulare ale unei clase robuste de impostori.
    O caracteristica usor de observat este ca mai toti au avut promovari academice accelerate in mandatele abramburicai. Nasoleala e ca PSD-ul a bagat multe garnituri de trenuri pe linia de prof univ si astia ramin in circulatie 20-30 ani. Exemplu Mang: prof univ la 44 ani, inca 26 pana la 70 unde vrea abramburica sa se pensioneze. Mai sunt si virili; vor procrea alti academici de talia lor! Daca mai baga USL-ul niste garnituri acuma s-a terminat cu universitatile din Romania pe juma de secol!

    • garett spune:

      Felicitari, ati reusit sa politizati si aici discutia!
      Fenomenul n-are legatura cu psd, e ceva generalizat si transpartinic.
      Faptul ca a fost prins cu mata in sac cineva care e membru psd nu da credibilitate afirmatie dvs. ca doar profesorii care sunt membri psd practica metoda asta! E doar o incercare oarecum jenanta de a folosi politic toata povestea.
      Sunteti dispus sa bagati mana in foc asupra integritatii profesorilor universitari care sunt membri pdl?

      • prof.univ.PSD spune:

        Atitudinea mea nu este politica. PSD este foarte bine reprezentat in tacma universitarilor impostori pt ca “s-a intamplat” ca in timpul guvernarilor lor sa se infiinteze cele mai multe universitati de stat prin tot felul de orase de provincie. Cu metamorfozarea profesorilor de liceu in prof. univ. La fel cum PDL e mai bine reprezentat in zona asfaltatorilor si a firmelor de horticultura, PSD e la el acasa in mediul academic. Dar cum eu sunt cercetator si nu in horticultur imi dau cu parearea despre problema firebinte a momentului! Inca un fapt strident. Oare de ce nu exista reactii consistente din partea politehnistilor bucuresteni!

        • Well … din cate cunosc eu categoria “politehnisti bucuresteni” – exista doua motive principale pentru care nu se aud prea multe voci impotriva cetateanului Mangosutu:

          1. majoritatea “politehnistilor bucuresteni” – sunt foarte discreti, chiar daca sunt foarte numerosi. Multi dintre ei nu se amesteca in kkt-uri de genul acesta, ci prefera actiunea directa, in societate. Cei care polemizeaza – o fac cu oarece distinctie, fara sa se laude unde au absolvit.

          2. cvasi majoritatea politicienilor care au absolvit Universitatea Politehnica sunt “rosii” – adica simpatizanti, cotizanti, sau cooperanti PSD. Prezinta in plus o mare coeziune de grup – cu preponderenta locala valaha – Bucuresti, Dambovita, Prahova, Arges si un pic de Buzau.

          In anii partidului comuist din Romania – Politehnica din Bucuresti era cea mai numeroara, cea mai sudata si cea mai “disciplinata” (adica supusa) organizatie de partid din mediul universitar romanesc. Prin reprezentantii sai continua sa domine esaloanele doi si trei din politica romaneasca, indiferent de vremelnica culoare politica, caci acesti oameni se considera primordial absolventi ai Univ Politehnica si a apoi membri ai cutarui partid. Majoritatea “ambasadorilor” interni din partidele politice din Romania sunt absolventi ai Politehnicii bucurestene.

          Cele doua multi sunt aproape disjuncte, prima fiind covarsitoare din punct de vedere numeric, insa tacuta, pe cand cea de a doua face asa mult zgomot, inca pare ca este cel putin de 10 ori mai numeroasa.

          PDL-ul din spatele domnului Boc cuprinde dinamicul grup de la Cluj – condus chiar de Bokkutu Warza Bleaga, care incearca sa-si faca din regionalismul transilvan un blazon de cinste, usor insa de patat de catre specimene gen Apostu sau Mang (acum).

          Fostul premier Bokkutu este cred singurul prim ministru nascut pe langa Cluj si care se autoidentifica drept clujan. De aici puternica opozitie a tribului valaho- danubian de la Bucuresti (adevarata pepiniera de cadre de conducere) – fata de fostul premier Bokkutu Warza Blega, fata de ceilalti cativa politicieni marcanti din Cluj.

          (Tot de prin zona mai erau efemerul prim ministru al Ardealului de Nord – prof Vasile Pogaceanu si Alexandru Vaida-Voevod – nascut la Bobalna).

          Evident mai exista si alte motive, probabil prea multe pentru a le insira aici.

          “Patria si Dreptul Meu!”
          .

      • prof.univ.PSD spune:

        Inca ceva: Academia Oamenilor de Stiinta din Romania, finantata generos de la buget de ministereasa PSD are si coloratura politica puternica si nu duce lipsa nici de impostori!
        http://www.aos.ro/frame_principal.html
        Pt infiintarea obiectului AOSR s-a luptat chiar persoana politica care posteaza ceva mai jos.

  10. exista solutie ! spune:

    Solutia este Habilitarea obligatorie a profesorilor si conferentiarilor in urmatoarele 2 luni.

    • Miutza spune:

      Exact, in doua luni sa se creeze un grup de lucru pentru verificare tuturor suspectilor, dar cat va dura analiza nu putem noi, simpli muritori, stii :-)

      • sase sase spune:

        Sa zicem ca gasim un grup de universitari integri care si-au catigat titlurile academice pe merit,si care va fi pus (de cine?) sa faca o epurare in sensul bun al cuvantului a mediului universiter.Nu credeti ca daca cinva reuseste sa constitue un astfel de grup si il imputerniceste sa faca o evaluare corecta si impartiala a cadrelor didactice universitare,acest grup va fi contestat imediat pe toate caile inclusiv in instanta? Nu credeti ca vor incepe presiuni politice ,amenintari si santaje ordinare pe fapte fabricate numai sa ise puna bete in roate acestui grup si sa il compromita?Ar fi prima oara ?

  11. nmn spune:

    Ma intreb, este posibil ca un profesor titular al unei catedre sa publice un articol, iar colegii de departament sa nu-l citeasca, macar din curiozitate? E greu de crezut ca un profesor n-ar fi putut depista un plagiat cata vreme un nespecialist, care nici macar nu cunostea termenii de specialitate, l-a putut depista in cateva ore. Ma tem ca raspunsul e altul, astfel de practici sunt generalizate, iar principliul care se aplica e corb la corb nu-si scoate ochii…

    • pva spune:

      Nu este posibil, ci doar a ajuns sa fie ceva firesc. Nu se citesc nici lucrarile de doctorat (poate doar conducatorii de doctorat sa le citeasca).

    • Daniel spune:

      si daca colegul e tocmai sotia si nasul? Uitati-va la facultatea in care actioneaza familiile Mang, Gyorodi, Silaghi,Gordan,Popescu. Pe astia i-am gasit rapid pe siteul facultatii dar poate sunt si altii. Toti sunt profesori plini!

  12. punk spune:

    Un expozeu elocvent.

    Cred ca e vorba de un simptom al unei crize mai profunde: tranzitia de la o societate unde educatia definea individul pentru ca nu era accesibila decat elitelor, la una postindustriala unde informatia e omniprezenta si oricine are timpul si resursele necesare pentru a se educa.
    In trecut simpla absolvire a facultatii de drept iti asigura un loc de frunte in ierarhia sociala, pentru ca o asemenea activitate era extrem de costisitoare si selectiva – societatea nu-si permitea sa iroseasca resurse pentru formarea avocatilor excedentari.

    Astazi e facil sa urmezi o educatie universitara – si nu e nimic rau in asta. Educatia individuala e gratuita, daca esti consecvent si valoros poti atinge performante de Harward sau MIT la tine in dormitor. Mentalul colectiv se agata de modelele vechi, oamenii vor in continuare diplome pentru a semnaliza competenta si a avansa in ierarhia sociala. Exista modele economice care analizeaza fenomenul:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Signalling_(economics)

    Efectul ieftinirii educatiei propriu-zise bulverseaza ierarhia. Sunt inconjurat de oameni cu PhD care in urma cu 50 de ani cu greu ar fi terminat o facultate de profil. Sa ai “doar” un master e deja desuet.
    In sistemele capitaliste de educatie debuseul e in pret, apare explozia preturilor universitatilor “bune” – candidatii incearca sa se diferentieze nu prin competenta si merit, ci prin elitism, Ivy League, etc. Un MBA incepe sa devina necesar pentru orice pozitie de management. Cu cat mai scump este MBA-ul, cu atat mai bun e managerul !
    La noi, pe un sol etic mlastinos, rasar fabricile de diplome, clanurile universitare, CV-urile inventate, plagiatorii mitomani.

  13. Constantin spune:

    Am citit articolul si iarasi constat ca nu se intelege de fapt un lucru extrem de simplus si eu am ajuns la o concluzie extrem de trista si vorbesc din interiorul vfenomenului.
    O sa ma explic, daca veti citi CV-ul primului ministru o sa constatati ca D-nul Ponta scrie ca in perioada martie-iunie 2000 a facut un masterat la universitatea din Catania si toti cei cat de cat avizati stiu ca un masterat in statele UE cu ,,vechime,, dureaza 2 ani.D-nul prim ministru este conferentiar la univ. romano-Americana.Daca la acest nivel apar asemenea nereguli eu avertizez ca Romania va suporta un tratament pe care nimeni nu-l intuieste acum.Pentru intelegere si muncitorii de la Semanatoarea strigau in anii 90 ,,nu ne vindem tara,, si firma Fiat s-a retras, rezultatul se constata simplu daca vizitati platforma ,,Semanatoarea,,.
    In viitor datorita neregulilor din invatamantul superior nu se vor mai recunoste diplomele universitatre in UE, dar Romania este membru UE si hotararile comune sunt obligatorii pentru statele membre, rezulta ca nici in Romania nu vor fi recunoscute diplomele emise de univiversitatile din Romania.
    D-lor plagiatul, furtul, nerespectarea legilor in emiterea diplomelor, profesori univ. facuti polititic sau pe pile, doctorate date pe bani vor ,,ingrop[a,, invatamantul superior romanesc, este bine este rau, greu de spus.dar mai revin!

    • Constantin spune:

      Ma scuzti pentru unele probleme de redactare, dar am la calculator o tastatura germana si windows de asemenea are licenta cumparata din Germania.

  14. mad spune:

    Suntem in domeniul lui copy&paste. Atata timp cat in facultate (si, ceva mai nou, si in liceu) inveti sa faci referate prin simpla traducere, in cel mai bun caz punere cap la cap, a unor articole/referate/studii de caz realizate de altii, continuarea cu lucrarea de diploma si, apoi, plagiatul in toata regula este cel mai “natural” pas. Evident, asta nu-i o scuza, ci doar o constatare. Elevul de liceu, studentul, masterandul, doctorandul si asa mai departe trebuie sa discearna, sa aiba constiinta furtului intelectual si nu sa dea vina pe “sistem”. Dar acest “sistem” este pepiniera plagiatului, de la simplul referat “nevinovat” de cateva pagini pentru a lua restanta la carti intregi, in urma carora se castiga bani si prestigiu.

  15. Razvan spune:

    Exista o retea a imposturii, o adevarata Matrix care trebuie sparta.

    Imi aduc aminte ca am vazut brosura unei conferinte de 3 zile organizata de Academia de politie. Se pare ca astia sunt in varful lantului trofic in acest sistem. 3 zile… cati vorbitori credeti ca au avut ? 10? 20 ? 30 ? pai mai continuati. Aproape 400 !!
    Astia cu studiile de securitate publica cele mai aberante texte si deloc putine.
    Distractia mare este ca daca aceste texte ar fi plagiate tot ar fi un pas inainte dar asa sunt articole goale de orice continut. Si daca va uitati putin, multi consilieri si alte persoane… si’au facut cv-ul pe aceasta filiera.

    Pentru multi limba reprezinta o problema. Dar romanii sunt ingeniosi. Am auzit de reviste care au propriul lor traducator astfel sa depaseasca aceasta mica problema.

    De citit nu citeste nimeni. Dealtfel, vedeti putin cv-urile acestor oameni. Generoase in a face referiri la publicatii dar foarte reticente in a impartasi continutul acelor texte. Multi nu isi dau propriile articole nici colegilor sa le citeasca, practica in alte parti normala care incurajeaza nu numai dialogul dar si coeziunea echipelor. Asta deoarece :-) cine stie cine se prinde de unde e luat cutate sau cutare paragraf.

    sunt prea multe … de spus

    Premiza oricarei imposturi: pui un om intr’o pozitie in care aceste este incompetent si imediat acesta incepe sa se inchipuie. Neintelegand ca el este doar un pion intr’un joc politic al puterii… isi inchipuie calitati pe care nu le’a avut niciodata.

    Premiza lăţirii oricarei imposturi: pui un om incompentent sa judece criteriile de compententa. Fără îndoială că acesta va face în asa fel ca el si cei ca el sa devina eligibili si, de ce nu, competenţi.
    Este o boala clasica la noi în tara: indivizi care nu pot indeplini sub nici o forma criteriile mai nou impuse sunt taman cei care aplica aceste criterii.

    Premiza supravietuirii oricarei imposturi: evaluarea cantitativa. Atatea carti, atatea articole, atatea ISI, atatea conferinte, atatea… Cercetarea: atatia bani, atatea granturi, atatea &c. Nimeni (si cand zic nimeni e chiar nimeni) nu se uita la ce a scris omul ala, ce a facut omul ala. Evaluezi editura si nu cartea, evaluezi revista si nu articolul, evaluezi bugetul grantului si nu realizarile lui. Intr’un cuvant evaluezi cifrele si nu ce a facut omul acela. Si cel mai bine sa le evalueze altii. Ne uitam pe KVK – Karlsruhe Virtual Catalog sa vedem daca cartea merita sau nu. Rad si curcile. De ce ? Pentru ca nimeni in actualul sistem nu poate spune ca o carte merita. Oamenii au devevenit functionari si nu mai sunt profesori.

    Trebuie spus aici ca nici situatia anterioara nu era fericita pentru ca atunci era evaluat omul dar doar din punct de vedere al obedientei fata de partid al relatiilor personale. Inteleg logica dupa care evaluarea numelor ar fi trebuit sa fie un pas inainte. Problema este ca nu exista nici un fel de respectabilitate profesionala institutionalizata in aceatsa tara.

    O alta premiza a supravietuirii imposturii este pastrarea fortata a noilor veniti in aceste regim clientelar. Cum ? Salarii de mizerie. Asistenti, lectori &c platiti de mizerie. Unii dintre oamenii astia au investit mult efort si timp in studii care s’au intins pe multi ani. II faci sa fie dependenti de sistem, sa nu aiba nici o alternativa, sa accepte umili autoritatea birocratica a sistemului.

    Cu alte cuvinte sistemul tampeste, desocializeaza prin pauperizare, demoralizeaza moral, si nu in ultimul rand umileste. Iar cand vine vorba de reforma si crezi in fine ca… se va schimba ceva, te trezesti cu salariul injumatatit (nu exagerez aici) si cu spaima zilei de maine. Si ei vor cu asta… sa ce? sa ii faca pe oameni competitivi si creativi. Poate ca omul gandeste mai bine cu burta goala dar cu siguranta nu gandeste mai bine cand este cuprins de anxietate.

    P.S. Exista secretare care sunt platite cu salarii de 4-5 ori mai mari decat majoritatea angajatilor unor catedre. Nu mai vorbesc ca personalul auxiliar este uneori la paritate cu cel profesoral ba chiar uneori il depaseste. Nu mai amintest aici ca uneori birourile functioinarilor sunt la etajul 1, spatioase si insorite in vreme de catedrele sunt inghesuite prin demisoluri. Sa mai spun ca un profesor nu are un birou in care sa isi poarte discutiile cu studentii care au nevoie de indrumare la scrisul tezei de pilda ? Dar pana si lacatusul universitatii are locul lui.

    • Razvan spune:

      o ilustrare a celor spuse:
      Olguţa Vasilescu, senator PSD, sare in apararea lui Ioan Mang
      De ce nu ma mir ca ea a absolvit Colegiul Naţional de Apărare ?
      “Lucrarea ştiinţifică : Cultura – factor de securitate naţională ”
      deja ma ia cu alean si dor sa arunc o privire pe aceasta carte.
      Surprinzator insa nu este nici la BCU nici la BCU Timisoara… unde ea e lector asociat.
      Si tare curios sunt ce a scris ea despre Pareto.

      Incepe o perioada interesanta :-)

  16. x spune:

    Funeriu a facut controale si stie foarte bine ce a gasit. Totusi, nu a luat masuri. De ce ? Iar acum tace. Corpul de control al lui Funeriu stie multe. Dar tace. De ce ? Nu cumva pentru ca si oamenii legati de Funeriu sunt in aceasta mare cloaca ? Parca a fost un control si la Universitatea din Craiova, am vazut ceva prin ziare…
    Imi place articolul. Cred ca urmatorul mare scandal din invatamant va fi pe POSDRU in invatamant.
    Cineva ar trebui sa ne spuna cine i-a dat titluri academice lui Mang si sotiei lui. Cu siguranta nici acei indivizi din comisii nu au inteles ceea ce au citit. Nu s-a pus CV-ul pe cantar. Sau, asa s-a procedat ? Sau poate ca au fost bani si / sau trafic de influenta la mijloc ? Cine i-a facut profesori pe impostori ? Sa plateasca.
    Ce ziceti de unii care au promovat din 2 in 2 ani pana la profesor ? Verificati Universitatea Tehnica din Cluj !

  17. uvz spune:

    Ce ziceti de unii care au promovat din 2 in 2 ani pana la profesor ? Verificati Universitatea Tehnica din Cluj !

  18. kinn spune:

    plagiaturi.ro

    Ar trebui organizat un site pe care comentatori anonimi sa poate semnale plagiate de acest tip. Ceva de genul porcisme.ro, dar pentru porcisme academice. Fiecare cadru didcatic stie cazuri din astea de la universitatea sa, dar nu le poate face publice ca, na, nu poti sa-ti ridici colegii in cap. Nu va fi scandal national, dar macar scandale locale sa genereze.

  19. Trist, foarte trist, domnule Maci. Excista o lumina la capatul acestui tunel? Eu ma obstinez sa cred ca da, dar pentru a o gasi este nevoie de tenacitate, vointa (inclusiv vointa politica) si imaginatie (institutionala). Comisia Prezidentiala condusa de profesorul Mircea Miclea (vicepresedinte a fost dl Daniel Funeriu) a propus reforme drastice in invatamantul romanesc. Multe dintre propuneri au fost preluate si dezvoltate apoi in prevederile Legii Educatiei.

    Dupa peste doua decenii de la iesirea din comunism, convulsiva si nu tocmai concludenta, asa cum a fost ea, lucrurile in domeniul educatiei ar fi trebuit sa se fi asezat cat de cat pe directia normalitatii. Nu mai putem blama comunismul pentru aceste patologii. Indiferent de mostenirile comuniste, nu (doar) ele explica fenomenul imposturii pe care il detectati aici. Da, comunismul a fost domnia minciunii, a nerusinarii si a imposturii, dar traim acum intr-un alt univers, in statul de drept.

    In ce priveste performantele academice, exista criterii obiective (ori cat mai putin subiective). In Statele Unite, profesorii sunt evaluati anual de catre comitete selectate (prin vot secret) dintre proprii colegii (Merit Committees). Aceste comitete dau calificative pe baza de chestionare precise si a CV-ului actualizat anual. Scara merge de la nesatisfacator la exceptional (outstanding). Intra in discutie trei elemente: cercetare/carti/articole; predare; servicii aduse universitatii, profesiunii, statului etc In stiintele umane, pe langa ISI, se ia in consideratie Social Science Citation Index. Conteaza ce carti ai publicat, la ce edituri (aici exista, de asemenea, o ierahie stabilita cat mai putin subiectiv). Cartile de autor sunt cele mai importante, urmeaza volumele coordonate etc Conteaza, desigur, ce burse ai obtinut (Guggenheim, Wilson Center, NEH, ACLS etc)

    Democratiile liberale se bazeaza pe transparenta si pe ceea ce numeste accountability, posibilitatea tragerii la raspundere a celor alesi ori numiti in functii publice. Actuala discutie din Romania pe tema credibilitatii academice a unor persoane numite sa conduca invatamantul mi se pare un test decisiv pe acest sensibil si extrem de relevant subiect.

    • Emilia Radu spune:

      Nu mai spuneti…

      Am studiat 6 ani in SUA, in NY.

      Cursurile erau jenante, adica isi bagau picioarele in noi.

      Daca ii intrebam ceva concret din vreo carte, se eschivau si ne trimiteau la biblioteca. Unde bineinteles nu gaseam nimic, in domeniul matematica.

      Cursurile erau facute de fusereala. Cartile sunt scrise in asa fel incat numai profesorul detine raspunsurile. Asta daca a scris el cartea sau stie sa rezolve ce este prin ea.

      Un singur om m-a ajutat si colegii. Si eram mai putin de 10 in fiecare curs. La materiile ce se fac la noi in anul I, erau varza. Matematica de liceu si de anii I si II…sunt catastrofali.

      Un elev olimpiadist de la noi ii baga in oala. Nu mai proslaviti sistemul american de educatie. Nu se face nici o educatie in SUA, nimeni nu educa pe nimeni. Si stiti bine asta….

      Numai daca singur un om ajunge la nivelul de a intelege un profesor, acceptabil, acesta si-l ia ca doctorand si-l ajuta sa progreseze. Asta se intampla dupa comprehensive examination, adica dupa 3-4 ani de cursuri in care inveti singur, din ce poti si te ajuti cu cine poti.

      Nu ne dadeau solutiile la temele de casa, asta aproape nimeni nu facea. Si nici nu le corectau cei mai multi.

      Asa ca mai scutiti-ma cu educatia din SUA. Se dau doctorate proaste in matematica si la Princeton si Harvard. Personal am intalnit un Mang si o Mang-uta care au terminat Princeton si erau assistant-professor, prosti sadea, se schimbase textbook-ul la materiile respective si pur si simplu habar nu aveau sa rezolve nimic.

      Exista profesori care isi respecta constiinta si-s buni educatori dar marea majoritate nu au nici o legatura cu teachingul.

      • dusu spune:

        asha o fi?si atunci de unde distantza intre cele doua societatzi!?
        sigur nu doar mostenirile comuniste,ele au ajutat ca insushirile humane cele mai dezonorante sa fie cele mai apreciate si deci determinante in ascensiunea sociala;cultura valaha care vine sa distruga o cultura transilvaneana ce era in contradictzie cu politica noului stat aparut este alt motiv al starii de azi,cred eu d nule Tismaneanu

    • Mihai Maci Mihai Maci spune:

      Stimate Domnule Profesor,

      şi eu m-am intrebat – şi continui să mă întreb – ce e de făcut în această situaţie. Sunt convins că denunţarea acestei stări de lucruri, orice impact mediatic ar avea, nu va schimba prea multe. De asemenea, cred că introducerea a noi criterii formale (unele dintre ele de o certă utilitate) va risca să fie conturnată, tot într-o logică formală, speculându-se abil interstiţiile fatale oricărui formalism. Totuşi, personal cred că sunt două lucruri care pot fi făcute.
      Primul dintre ele ar fi un proiect on-line (departajat pe domenii) similar “Antologiei Ruşinii” realizată în alte vremuri şi în alt context de către Virgil Ierunca în revista “Ethos”. Nu ar fi vorba de selectarea unor pasaje din lucrările prezentate (căci oricine ar putea acuza o asemenea practică de decontextualizarea citatelor prezentate), ci de recenzarea lucrărilor de o calitate îndoielnică, dublată de trimiterea explicită la sursele româneşti şi străine care constituie repere indiscutabile ale domeniului, pentru ca oricine să poată face comparaţia. Avantajul – pe lângă denunţarea practicilor imorale – ar fi acela că recenzenţii vor fi puşi în situaţia de a prezenta în mod clar metodologia domeniului/problemei (care ar constitui reperul criticii lor), fapt care le va fi de folos lor atât lor, cât şi tuturor celor care parcurg aceste recenzii. Dar sunt şi multe impedimente: primul de natură umană – mulţi vor considera că un asemenea gest fie le va face mai amară viaţa în universităţi (având ca posibil corolar blocarea carierei), fie că o asemenea întreprindere va fi luată mai curând sub semnul unui atac ad hominem la adresa unor persoane cu care, în ciuda rezervelor asupra competenţei profesionale, au relaţii umane bune sau acceptabile. Este clar că nici posibila derivă a unor reglări de conturi pe această cale nu e exclusă. In fine, unii vor putea considera că nu merită să aloce din timpul lor – drămuit pentru proiectele proprii – o parte însemnată (dat fiind că vor fi solicitaţi nu doar de recenzie, ci şi de comentariile consecvente) unei asemenea întreprinderi destul de donquijoteşti. Ca atare, un astfel de proiect, deşi dezirabil, mi se pare destul de puţin realizabil.
      Cred însă că următorul ar avea şanse mai mari de reuşită: ar fi vorba de formarea unor reviste domeniale, în limba română, a căror calitate să fie dincolo de orice dubiu. Ca să fiu mai clar, cel puţin în ceea ce priveşte umanioarele, mă gândesc la ceva de genul “Ideilor în dialog”, reluate în forma unui caiet, în care diverşi contributori să poată participa: a) la o discuţie vie asupra problemelor unui domeniu, b) al cărui criteri fundamental să fie calitatea argumentelor şi onestitatea datelor puse în joc. La un anumit interval, cele mai bune texte sau raportul detaliat al unei discuţii (avându-i ca autori pe toţi participanţii la aceasta; şi eu unul nu mă tem că vor fi prea mulţi) ar putea fi propus unui periodic ISI extern.
      Ideea de bază, în ambele cazuri, ar fi aceea a constituirii unor comunităţi vii de specialişti care acceptă aceleaşi reguli ale jocului, care comunică între ei şi care prin probitatea lor -confirmată în timp – se constituie într-un atractor şi pentru alţii.
      Incă un lucru care mie mi se pare foarte important: cred că a venit timpul ca, pe fondul supralicitării discursive a calităţii, universităţile să facă pasul de la proiecte imobiliare, la atât de necesarele dotări cu carte a departamentelor. Cum bine observa Eliade în urmă cu 80 de ani, la noi bibliotecile sunt o problemă de cărămizi, nu de cărţi. Ori e greu de crezut că se poate vorbi potrivit despre calitate şi cercetare în contextul în care universităţile noastre (mai ales cele din provincie) sunt la ani lumină de dezbaterile, metodologiile şi sursele edite atât în ţară, cât mai ales în străinătate. Exist, desigur, internetul şi abonamentele la marile reţele de publicaţii din Vest, numai că acestea nu constituie un panaceu universal. Textele fundamentale şi culegerile de informaţii (documente, date, sinteze) ar fi nu doar nişte surse indispensabile, ci şi premisa onestităţii şi a pasiunii cercetării, singura în măsură a se opune celeilalte premise, pe care am prezentat-o în articolul meu.
      Nu am în nici un fel pretenţia de a răspunde acestor probleme, sper doar ca sugestiile mele să contribuie la dezvoltarea unei meditaţii şi a unui dialog comun în marginea lor.

      Primiţi, vă rog, stimate Domnule Profesor asigurarea întregii mele consideraţii

      şi îngaduiţi-mi să le mulţumesc pe această cale tuturor celor care au răspuns textului meu,

      Mihai Maci

      • gigel spune:

        Eu va rog din tot sufletul sa priviti sistemul universitar de la noi ca un rezultat al principiul cererii/ofertei. Se cer analfabeti cu diploma, sistemul produce analfabeti cu diploma.

        Ce nu se discuta deloc la noi in societatea publica este ce se intampla cu acei impostori … Unde se angajeaza ei cand termina facultatile, a facut cineva un studiu? Nu e greu de intuit ca acesti oameni sunt niste trantori cu diplome si pentru ei exista o singura soluite : sa devina bugetari. Impusca un loc in sistem si paraziteaza de cele mai multe ori pe viata, nestingheriti.

        Ipoteza mea e simpla: toti cei care isi trucheaza diploma, de la analfabeti pana la mari profesori universitari au in comun un singurl lucru: lucreaza la stat, fie ca functionari marunti fie iata ca ministri. Cand statul si politicul nu va mai oferi finalitatea studiilor, adica locul de munca, interesul romanilor pentru diplome trucate ce vor deveni inutile va scadea. Si de atunci putem vorbi de dezvoltarea unui invatamant sanatos. Pana atunci, statul ofera precedentul, deci candidatii vor fi din belsug atat pentru facultatile particulare ce doar mimeaza actul educational cat si pentru coruptia profesorilor, mafia diplomelor, etc.

        Statul este putred. Eternele concursuri de dosare castigate mereu de “cine trebuie”, produce dupa cum vedeti toate aceste anomalii. Cat timp statul inghite toti acesti impostori si ii tine pe bani frumosi, sistemul de invatamant va fi sufocat.

    • Gelu Stoia spune:

      E puțin probabil ca sistemul de evaluare a performanței din Statele Unite să funcționeze în Romania. Sistemul ISI are deja propriii contestatari și după cum știți anumite țări din Nordul Europei au scale paralele de evaluare a relevanței. Ce personalități pot fi incluse pe o listă de evaluatori astfel încât „arbitrajul” să fie preluat ca o măsură a competenței academice? Cât de relevant este un articol pe care trebuie să îl traduci în engleză (mai cu seamă în domeniile umaniste) încercând să respecți tot felul de cerințe formale impuse de editori proveniți dintr-o „cultură mare” ?

      Am sentimentul că noi românii am preluat consensual rețeta excepționalismului occidental și parazităm din rațiuni financiare individuale un model civilizațional pentru care nu avem în realitate nici o aderență.

  20. Ion spune:

    Cred ca prin CV ar trebui sa intelegm de fapt CIOARA VOPSITA.
    Se poate lupta impotriva acestor Ciori vopsite? Teoretic da. Dar practic sunt atat de multe, organizate in carduri, si de bine plasate incat nu prea vad ce se poate face. Problema nu este numai in invatamant. Peste tot se cer CV-uri, peste tot se da cu bidineaua peste ciori.
    Priviti CV-urile demnitarilor, fie ei de la PSD, PNL, PDL sau PC sau mai stiu eu de unde. Au o constructie asemanatoare, o tinta asemanatoare. Deh, ce sa faci ?! Capra raioasa tine coada in sus.
    Chestia asta nu e de azi, de ieri. A aparut mai de mult, in special la absolventii Academiei Stefan Gheorghiu, azi renumita SNSPA. Dar dupa 1990 s-a accentuat si s-a raspandit peste tot. Cunosc cateva cadre didactice (cadavre didactice) cu doctorate submediocre, sustinute cu sprijinul unor alte cadavre didactice ce s-au afirmat inainte de ’89. Chiar la Universitatea Bucuresti.
    Ce e de facut?

  21. Lucian Sarbu spune:

    Deci morala care e? Că “românii e deștepți” și se descurcă ei oricâte ISI, ISO, și altele asemenea le-ai cere…
    Nu-i face pe ei o hârtie.
    Acum, cu toate scandalurile astea, au aflat că există internet. Ei, stați liniștiți, data viitoare vor fi mai atenți și se vor împăuna cu niște cercetări astfel sucite din condei încât să dea bine inclusiv pe internet.

  22. GRadu spune:

    Cu un singur articol ISI (in Revue Roumaine des Sciences Techniques 2005) se ia poate un titlu de doctor, insa nu si o pozitie de lector. Cum a ajuns Mang profesor?

  23. costica spune:

    ISI e o prostie, indexind multe reviste execrabile, in timp ce unele conferinte majore nu apar deloc. In fiecare domeniu cei care lucreaza stiu foarte bine care sint revistele si conferintele bune.

    Daca ma prinde un angajator ca am scris prostii in CV, imi arde un sut ca i-am mincat timpul si mai da si telefoane la toti colegii lui: “ma, vedeti sa nu-l chemati pe ala la interviu, e un bou care minte in CV”. In invatamintul universitar se pare ca poti minti fara probleme, nu exista consecinte.

    @Vladimir Tismaneanu: Totusi in doi ani de zile Daniel Funeriu putea sa se asigure ca astfel de banditi (ca Mang) sint dati afara din invatamintul de stat. Ati vazut doar cit de simplu se detecteaza plagiatul.

  24. adrian spune:

    Bun e razboiul asta rece nesfirsit! Se vede ca dl Tismaneanu nu a fost evaluat prea des, altfel ar sti ca SSCI este parte din ISI, pentru un cercetator de stiinte sociale asta e ISI, as cum prentru un umanist exista Humanities Citation Index, toate parte a aceluiasi ansamblu. Acuma asta mai lipsea romanului, sa invete si econometrie, pe linga toate…

  25. Petru Truica spune:

    Vezi, de aia nu vrea nici o firma privata sa plateasca impozite la statul roman.

    Ca ajung sa plateasca profesori universitari impostori. Ba chiar si ministri plagiatori !!

    Uite ce educatie se face in Romania. Nu mai vorbesc de justitie, politie si sanatate.

    Fara banii produsi de noi, statul roman, adica impostorii si hotii care ne conduc, va muri. Si poate din cenusa lui se va naste un altfel de popor.

    Un profesor economist de la Feaa din Timisoara spunea la o sesiune publica ca totusi, intentiile lui Mang au fost bune.

    Probabil se gandea la un Bac. mai usor sau la scaderea nivelului pentru standardele minimale, adica fara lucrari ISI etc.

    Iar eu m-am gandit in sala ca ce bine ar fi daca fiecare profesor universitar, incepand cu conducatorii de doctorat, ar trece printr-un ciur, asa ca Mang, lucrare dupa lucrare sa-i fie luata si verificata. Cred ca la economistii de la ASE sau Feaa UVT Timisoara sau FSEGA Cluj ar bate vantul, toti ar trebui sa fie dati afara. Plagiatura este ceva banal in tara noastra, si nu numai la aceste categorii, si la ingineri se pare ca asa este.

    Si mai este o alta forma de hotie sau inselatorie. Multi nu-si fac lucrarile proprii. Exista tarife fixe per articol ISI. Poate un examen serios de abilitare va mai face curatenie dar sa treaca prin el mai intai cei din CNATDCU. Fiecare. Poate un examen serios, ca cel din Germania sau Franta pentru cei care ravnesc titlul de profesor plin, ar clarifica lucrurile. Examen care sa dovedeasca daca candidatul are cultura stiintifica necesara postului. Si dupa aceea intrebari din propriile lucrari, ca sa se vada daca si le-a facut singur sau singura sau nu.
    Dar, teama mi-e ca Romania va ramane fara profesori universitari, sau, din cei autententici, abia se va putea forma o universitate.

    Si astept demisia si a celor din comisia care l-a avansat profesor si a celor din CNATDCU care i-au supervizat dosarul de promovare. Acesti baieti au fost fie incompetenti, fie neglijenti, fie corupti….de ce nu au sesizat aceste plagiaturi?

    Dar cu reintoarcerea activistilor de pcr la putere si a securistilor care ne-au alungat din tara in anii 90 (bine au facut….), nu cred ca educatia va progresa calitativ. De fapt, asta e miza. Eliminarea sau modificarea legii referitor la teza de abilitare, referitor la standardele minimale etc., astfel ca vechile afaceri cu fabrici de diplome si cu avansari de impostori sa poata continua.

    • Serban I. spune:

      Solutia:
      1. Cei care nu au copiat sa plece la universitatile din strainatate. Este nevoie de ei. Si asa sunt satui de mizeria din jur.
      2.Cei care au copiat, sa ramana. La fel si cei din comisiile care au tolerat putregaiul din sistem. ARACIS < CNCSIS < CNCS…

      De ce?

      Daca verificam toate cadrele/cadavrele didactice din sistem, riscam sa nu reusim sa facem o UNIVERSITATE europena in toata tara cu cei care NU AU COPIAT…

      Asa stim si noi, cei de pe margine, de ce trebuie sa ne trimitem odraslele pe alte meleaguri sa invete.

      TRIST…
      Plagiatul nu intruneste elementele pentru o infractiune?… ar fi forta de munca "calificata" pentru a face autostrazi cu cati ar intra in inchisoare…

      Clasa politica nu are nici-un interes sa faca curatenie generala in sistem – persoane santajabile sunt in TOATE partidele politice.

  26. Eugen spune:

    Un pas important pentru scapara de impostura universitara si a universitarilor politicieni este de a introduce OBLIGABILITATEA postarii pe paginile de net ale universitatilor si partidelor a lisitelor de lucrari (carti, articole obismuite si cotale ISI) teze, care sa fie disponibile pentru verificare ! Aceste liste sunt CAMERELE DE LUAT VEDERI ALE UNIVERSITARILOR. Ar vedea si sudentii care-cat valoreaza, ar produce intrecere intre oameni. Ziaristii pot face politicienii sa puna in practica o dispozitie legala !

  27. unu' de departe spune:

    Dragi colegi,

    Cel putin pentru mine, este absolut evident ca “inventivitatea” universitarului roman este deasupra imaginatiei. Ce cred eu : poate ar fi mai interesant sa se contabilizeze cate citari ale articolelor publicate in “jurnalele stiintifice romanesti” sunt prezente in articole publicate “afara”. Ar fi – dupa parerea mea – o catastrofa pentru intreaga “obste universitara”. Vorbind “en clair” : daca universitarii romani publica “afara”, atunci putem concluziona ca sunt “valabili”, daca nu, nu ….Acum cateva luni am avut o discutie cu un (fost) prieten din Romania despre acest subiect. Spre marea mea surprindere, am auzit ca universitarii din .ro “nu stiu cum trebuie sa fie redactate articolele”. La remarca mea ca in toate “scientific journals” sunt prezente in fiecare numar “instruction for authors”, mi s’a raspuns cu : “Da, dar asta “costa bani” ! Am raspuns ca ma angajez personal sa trimit scrisori ministrului educatiei (oricine ar fi acesta/aceasta) ca sa plateasca ministerul pentru publicatie (nu pentru ca eu as fi “cineva”, ci pentru simplul fapt ca o “presiune” din “afara” ar putea fi mai eficienta fata de una “locala”.
    O anecdota semnificativa : cu cativa ani in urma, am avut ocazia sa ma intalnesc cu un prorector al unei universitati din Bucuresti (nu pot sa va dau numele, intelegeti cu siguranta din ce cauza), venit in .fr cu ocazia unui “congres stiintific” ( la Cannes). Spre marea mea surpriza, congresul cu pricina era al promotorilior imobiliari (!!!). Ideea era sa “deschid usa” pentru o eventuala colaborare intre universitatea din Bucuresti si universitatea unde lucrez eu (in .fr). In loc de propuneri de programe comune de invatamant, de schimb de studenti, etc, ce credeti ca am auzit ? Va spun : “d-le, va dati seama ca avem 40 de hectare de teren in Bucuresti ?”, si “va dati seama cat inseamna asta ?”. Va las sa concluzionati ….

    Cu tristete,
    M.D.

    • Eugen spune:

      Corect si de bun simt ! Raul a depasit in intindere masa critica, pentru a mai fi cale de intors. In curand ne vom asemana cu acele state musulmane in care populatiile isterizate arunca cu pietre in cei care incearca sa-i scape de asupritori. Putem ajunge o pasta amorfa – pentru un mileniu !

  28. T. St. spune:

    Mang si alte mii de impostori ca el, plus puzderia de universitati rasarite dupa 1990, raspund unei cereri a pietii: cererea de diplome. Care e mare pentru ca in Romania statul continua sa fie cel mai mare angajator, al carui principal (daca nu cumva unic) criteriu de selectie pentru un loc linga soba, loc garantat pina la pensie daca nu iti superi seful direct, e diploma.

    Romania continua sa fie un stat socialist, iar socialismul inseamna guvern supradimensionat, birocratie kafkiana, coruptie endemica, impostura institutionalizata si consecinta lor trainica: saracia generalizata. Atunci cind statul roman va iesi din afaceri (economie), Mang si alte mii de impostori ca el, plus puzderia de universitati rasarite dupa 1990, vor disparea din lipsa de cerere de diplome. In nici un caz inainte de asta.

    Unde e partidul care sa aiba in program un guvern cu 5-6 ministere si desfiintarea tuturor celorlalte? Nu e si nu va aparea inainte de se fi epuizat toate variantele irationale de guvernare. Fiind vorba de Romania, probabil ca nici macar atunci. Prin urmare, cum s-a intimplat mereu in ultimii o mie de ani, se va gasi, pina la urma, cineva din Est, din Vest, din Sud, din Nord care sa isi impuna sistemul si regulile daca romanii nu se pricep.

  29. anca spune:

    Mai rar am citit un articol care sa sintetizeze de maniera atat de convingatoare toate opiniile mele asupra mediului universitar. Am lucrat in sistem si fiecare cuvintel reda intru totul realitatile vietii “universitare”, intr-una din cele mai mari univeristati din tara.Ma intreb ce o fi in restul..?
    Am sperat in sinea mea ca acest scandal mediatic va declansa o avalansa, care sa scoala la iveala cv-urile “dinstinsilor” nostri profesori.
    Am plecat din tara pentru un doctorat in strainatate. Primul contact cu lumea vestica mi-a daramat incredere in mine si am vrut chiar sa renunt. Nu intelegem cum eu, sef de promotie, student eminent, care a invatat tot ce profesorii i-au dat sa inghita, sunt cel mult mediocru in sistemul universitar vestic. A doua etapa a constat intr-o cursa haotica de a recupera lacunele intelectuale, ca mai apoi sa ma asez si sa o iau incetul cu incetul pe o specializare mai ingusta. In Romania, teza de doctorat are pretentia de monografie a unui domeniu, aici e o cercetare ingusta.
    La final, am doua publicatii amarate in reviste decente, dar ele nu se compara cu zecile de “anale” ale fostilor mei colegi (aflu ca o colega are chiar 49! ). La universitate in Romania nu vor sa ma primeasca. In sinea mea ma bucur pentru ca as fi avut dificultati enorme de re-adaptare la un sistem atat de medicoru.

    • aaa spune:

      @anca: parca as fi scris eu comentariul de mai sus. Experienta mea se aseamna leit cu a ta. Atata doar ca finalul e diferit: eu sunt in Romania, din motive personale, si incerc sa gasesc o pozitie la o universitate. Bineinteles ca, deci cu doctorat si ani buni de cercetare in strainatate, nu am loc de oameni care sunt copii mai tinere are celebrului Mang. Eu inca mai sper, dar simt ca incet incet mi se naruie cam toate sperantele…

  30. Gabriel Preda spune:

    Ad Astra – exista, nu mai trebuie inventata – are doar nevoie de sprijin pentru demascarea imposturilor din invatamantul superior si cercetarea romaneasca;
    plagiate.ro – folositi-l !
    CNE – folositi-o !
    Si faceti fiecare curat in propria ograda !
    Va dati seama acum de ce
    se spuneau atatea minciuni in ziare despre Funeriu, pentru ca el chiar era cercetator de elita … nu unul ca Mang …

    Hai, ca se poate !

  31. Parca seamana cu cazul Eugen Barbu – Incognito!

    Povestea lui Mangosutu – gainar “tehnico-stiintific” seamana in partile sale esentiale cu povestea plagiatului lui Eugen Barbu – din Incognito vol III:

    http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/eugen-barbu-a-fost-exclus-din-uniunea-scriitorilor-555725.htm

    Se pare ca toti cei de teapa lui Mangostu dau vina pe negrii tocmiti sa-i faca temele motzatului mandarin sclerozat – precum Eugen Barbu la vremea lui:

    “După unele izvoare, nu semnatarul romanului le introdusese, ci «negrii» folosiţi la munca de documentare, şi dezvăluirea o iniţiaseră, discret, chiar acei «negri» nemulţumiţi de câştigul material obţinut”, a povestit in memoriile sale Popescu-Dumnezeu.

    In fond bine le-au facut lui Mangostu, nevestei lui Manga si d-lui Popescu-nu stiu cum – “distinsi intelectuali”, colegi de breasla cu hotii de la Jilava.

    Bokkutu Warza Bleaga – pe post de “exterminator”, secondat de Bamba cel zgait – seamana tare mult cu distinsii membrii ai Uniunii Scriitorilor care au tabarat pe Eugen Barbu sa-l linseze mediatic – George Macovescu (preşedintele US), Geo Bogza, Eugen Jebeleanu şi George Ivaşcu.

    Hotul demascat – proaspat “absolvent” al scolii de creatie literara de la Hanul Galben (*) – s-a refulat apoi pe intrega cultura romana din paginile revistei “Saptamana”, organ de presa oficios al Securitatii.

    Probabil ca “planificatorii de partid” din sos Kiseleff si strada Modrogan ne pregatesc un spectacol similar.

    (*) Hanul Galben din Bucuresti se afla pe locul blocului cu rest Don Taco de la intersectia bd. Banu Manta, cu strada Dr Felix si Bd Ion Mihalache (fost 1 Mai), “la Filantropia”. A fost pentru multe decenii locul de adunare al hotilor de gaini si catei din Bucuresti si imprejurimi. Din amintirile multor localnici a fost ultima carciuma din Bucuresti unde se servea un “brunch menu” – adica se manca cu burta si se bea vin de Dragasani la metru.

    “Patria si Dreptul Meu!”
    .

  32. Coasta lu' Adam spune:

    CU l8er aligator! :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mihai Maci


Mihai Maci

Lector la Universitatea din Oradea. Studii de licenţă (1995), de masterat (1996) şi de doctorat (2007) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj. Preocupări iniţiale legate de S... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)