Home » Educatie » Citesti:

Reforma învăţământului începe cu profesori de calitate

Ana-Maria Brezniceanu septembrie 14, 2015 Educatie
9 comentarii 1,773 Vizualizari

Motto: “Nu există sistem de învățământ în lume și nu există școală în vreo țară care

să își depășească în calitate profesorii. Profesorii sunt esența succesului școlilor.

Sir Ken Robinson

Toate meseriile din lume sunt importante. Prin munca fiecăruia contribuim nu numai la bunul mers al societăţii per ansamblu, dar mai ales la calitatea vieţii oamenilor. Siguranţa noastră, traiul nostru decent depinde de sute de oameni în viaţa de zi cu zi: de cei care ne-au construit locuinţa, de cei care ne curăţă strada, de cei care au fabricat cauciucuri fiabile pentru roţi, de cei care gătesc în restaurante… şi şirul este interminabil. Insă unele meserii precum cele de dascăl, de psiholog, de scriitor, de duhovnic sunt mai mult decat meserii, sunt vocaţii. De ce?  Pentru că ele dau o altfel de calitate vieţii omului: îl ajută să treacă prin viaţă constient de sine, poate împăcat cu sine, înţelegând că este o persoană valoroasă pentru sine şi pentru ceilalţi.

Mă voi referi în cele ce urmează numai la profesori nu doar pentru că este început de an scolar, ci pentru că aceasta este meseria mea şi în acelaşi timp pasiunea mea. şi ştiu că în ţară sunt unii profesori cu har care au ales aceasta meserie din convingere şi care aleg să rămână în învăţământ în pofida subfinanţării acestuia şi a tuturor problemelor cu care se confruntă el. Am ales în mod deliberat să vorbesc doar de acei profesori cu simţ de răspundere şi dedicaţie faţă de munca lor şi faţă de copiii pe care îi au în grijă. Da, învăţământul per ansamblu merge prost şi presa abundă de critici la adresa lui. Dar merită din când în când – măcar la început de an şcolar – să ne concentrăm pe ceea ce merge bine: pe profesorii de calitate care au rămas în învăţământ.

Dacă admitem că un profesor de calitate poate schimba în bine destinele unor viitori adulţi, o masă critică de profesori de calitate poate schimba o naţiune. Atitudini precum dragostea de muncă, integritate, responsabilitate, respect faţă de legi şi reguli, respect faţă de drepturile altor cetăţeni, cumpătare, punctualitate se formează prin educaţie. O schimbare a mentalităţilor nu era de asteptat să se intâmple peste noapte după ce am ieşit din comunism. Dar nu putem să ne aşteptăm la o asemenea schimbare nici acum, dupa 25 de ani fără o reformă a învăţămantului la nivel profund. De la şpăgi la gropile din asfalt şi la multe alte probleme ale societăţii româneşti, putem găsi rezolvări pe termen lung într-o educaţie de calitate.

Consider că o reformă profundă a învăţământului porneşte de la calitatea profesorilor. Valoarea învăţământului este dată de valoarea oamenilor de la catedră indiferent de stadiul lucrărilor din şcoli, de numărul calculatoarelor, de un curriculum învechit, de schimbarea mult prea frecventă a miniştrilor şi a legilor sau de orice altă problemă. In mijlocul triunghiului care îi are in vârf pe decidenţi şi la bază pe beneficiarii direcţi, adică pe copii, se află Profesorul. Iar el poate face dintr-o lecţie de manual plictisitoare o poveste a Seherazadei, un joc interactiv, o ghicitoare provocatoare sau, invers, din cel mai interesant subiect poate face un monolog fad spus pe nerăsuflate, cu dispreţ şi nepăsare faţă de auditoriu.

Insă rolul profesorului nu se rezumă la a găsi metode atractive de prezentare a unor informaţii. In acest caz, profesorul ar fi un simplu actor care stăpâneşte mai mult sau mai putin arta de a-şi seduce publicul. Profesorul îl poate ajuta pe elev să îşi cunoască talentele, harurile, pasiunile și, pe principiul învățării integrate, să le conecteze interdisciplinar cu conținuturi din mai multe sfere ale cunoașterii. Materiile devin atractive pentru elevi atunci când aceștia sunt antrenați în experiențe de învățare prin care descoperă legătura dintre informațiile primite în școală și viața lor reală.

Rolul profesorului se inscrie în rolul mai larg al educației. Prin “educație” nu înţeleg instruire într-un cadru formal sau simpla transmitere a unor informaţii, ci veritabila forjare a omului responsabil faţă de sine şi faţă de ceilalti. Competenţa profesorului nu se reflectă doar în ceea ce elevul ştie, dar şi în ceea ce acesta face şi este în prezent şi în tot cursul existenţei sale. (Iata o premisă care ar putea sta la baza conceperii noului curriculum şi de care ar fi bine să fie conştienţi toţi dascălii împreună cu cei care îi conduc.) Mai mult, competenţa profesorului se dovedeşte tocmai atunci cand nu mai este nevoie de el, cand elevul a preluat pasiunea pentru materia studiată şi a practicat suficient perseverenţa pentru a deveni propriul subiect şi propriul instrument al dezvoltării sale, adică pentru a ajunge la auto-educaţie.

Toate rolurile de mai sus au vizat dezvoltarea elevului ca individ. Insă teoreticienii din domeniul educaţiei au pus accent şi pe dimensiunea socială a acesteia. Realizăm importanţa rolului educaţiei în societate mai ales în momentele de criză ale istoriei. In acest sens, mărturia cutremurătoare a lui Haim Ginott este mai grăitoare decât orice teorie:

Draga Profesore,

Sunt un supravietuitor al unui lagar de concentrare.

Ochii mei au vazut ceea ce niciun om nu ar trebui sa vada.

Camere de gazare construite de ingineri invatati.

Copii otraviti de doctori educati.

Sugari omorati de asistente medicale instruite.

Femei şi copii impuscati sau arşi de absolventi de liceu sau de colegiu.

Asadar sunt suspicios la adresa educatiei.

Cererea mea este ca profesorii sa ii ajute pe elevi sa fie umani.

Eforturile voastre trebuie sa nu produca niciodata monstri invatati, psihopati cu abilitati, Eichmani educati.

Citirea, scrierea şi aritmetica sunt importante numai daca servesc la a-i face pe copiii nostri mai umani.

Haim Ginott  (1972). Teacher and Child

Dacă este adevarat că nu putem, ca adulți, să le transmitem copiilor valori, să generăm în ei comportamente pe care nu le avem noi înșine, atunci pentru a răspunde rolurilor de mai sus, este evident că un bun profesor are printre calităţi nu numai competența de specialitate şi cea psiho-pedagogică dar și tot ceea ce presupun rolurile sale enumerate mai sus: carismă, sensibilitate, echilibru emoțional, empatie, toleranță, exemplu de conduită morală, sociabilitate, spontaneitate, flexibilitate, creativitate, deschidere față de nou, simțul umorului, optimism, eficacitate, perseverență etc. Vi se pare un portret ideal? şi totuşi ştim că sunt printre noi asemenea oameni. In activitățile mele, ca director de scoală care recrutează şi din învăţământul de stat, ca şi colaborator la diverse programe de educaţie, îi întâlnesc şi mă bucur de fiecare dată.

In concluzie, soluţia pe care o văd pentru învăţământul românesc începe cu selectarea actualilor profesori şi viitorilor profesori care au calităţile umane şi pedagogice de mai sus. (In treacăt fie spus şi fără să copiem alte naţii, în Finlanda meseria de profesor este atât de respectată încât doar 10% din candidatii pentru această pozitie trec de filtru.) Stadiul următor presupune instruirea lor cu totul şi cu totul altfel decat până acum (dar despre acest subiect vorbim în alt articol) şi în sprijinirea lor nu numai financiară dar şi pe parcursul devenirii lor, a dezvoltării personale şi profesionale.

Până atunci, să aducem însă omagiu acelor profesori dedicaţi care se înscriu în acest portret şi care, iată, încep un nou an scolar alături de învăţăceii lor. Ca părinţi care ne străduim să facem ce este mai bine pentru 1-2 copii sau câţi are fiecare, să apreciem munca lor cu 25-30 de copii odată.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. idealogul spune:

    “Reforma învăţământului începe cu profesori de calitate”
    Bravo doama foarte corect. Dar eu am o adaugire :
    ” Profesori de calitate vin la pachet cu salarii de calitate. ”

    Tin sa precizez asta deoarece am citit destule comentarii pe hotnews si contributors unde cititorii spuneau ca profesorii ar trebui sa munceasca gratuit sau chiar sa mai aduca si bani de acasa. Si daca salariul e mai mic decat minimul pe economie care e problema ai semnat contratul de munca esti sclav pe plantatie.

    • Dedalus spune:

      De unde nu-I nici Dumenezeu nu cere.

      “Daca as avea salariu mai mare, as munci mai mult!” . Asta nu se intimpla aproape niciodata. Salariile mari nu atrag nici competenta nici munca mai buna. Sigur ca pofesorii debutanti sunt practice neplatiti – asta ar trebui indreptat. Dar e altceva.

      Plus ca de unde ii iei pe aia competenti?! Si ei sunt produsul unui sistem de invatamant bolnav.

      Adevarul e ca nu ai cu cine, oricat ai plati. Si oricat ai plati, tot acelasi lucru vei avea. Din 10 absolventi bine pregatiti nu poti selecta 100… :-)

      ——–

      Intotdeauna discuta despre invatamant ajunge la salarii. E de fapt o scuza buna pentru lene- hai s-o spunem pe aia dreapta. Cine vrea sa se perfectioneze si sa fie professor bun o face. Cu mult sau cu putin. O face pentru ca nu poate altfel.

      Aia care nu fac nimic “pentru ca nu sunt platiti bine” nu vor face nimic nici cand vor fi “platiti bine”. Atunci vor gasi alta scuza (“Nu am cum ajunge asa dimineata la service”. “MAgistratii au mai mult decat mine!” etc. etc.).

      Salarii mai mari? Posibil. Dar nu ca o solutie. Ca nu e.

      ——–

      Ca sa nu mai spun ca subiectul “salariu” este absolut distructiv in dezbaterea privind reforma invatamantului. Toata lumea se propteste in el, cei mai multi ajung sa creada ca asta e de fapt Solutia (am mai spus nu e nici o solutie, eventual poate duce la o agravare, dar nicidecum la imbunatatire) si toate celealte subiecte ale reformei se pierd in peisaj. Toata lumea pleaca acsa cu sentimental masturbator ca Solutia (salarii mari) exista dar Guvernul (evident…) nu are de unde sa le dea. Injuaram Guvernul, dam meditatii, ne uitam la facultatile din strainatate si gata. S-o gatat dezbaterea.

  2. Marian spune:

    Buna ziua,

    Am citit articolul si sincer m-a cam plictisit. Aveti dreptate in multe locuri dar, ca orice profesor (omitem deocamdata ca sunteti si director), pasiti cu grija cand vine vorba de actiuni clare si concluzii. Asa ca am sa completez eu:
    1. Majoritatea profesorilor sunt slab pregatiti. Cei noi nu au cunostinte, pentru ca cei buni merg in companii private unde nu trebuie sa astepte nimic de la stat iar cei cu vechime nu se specializeaza.
    2. Majoritatea profesorilor nu au aptitudini pedagogice. Acesta este un aspect extrem de important in pregatirea copiilor, comunicarea cu copilul find esentiala.
    3. Sistemul actual de invatamant e invechit ca si conceptie. Vad ca si astazi, ca si pe vremea mea, clasele “bune” sunt cele de mate-info si cele slabe sunt cele de meserii, sau profesionalele. De ce? Aceasta gandire are legatura cu inceputurile sistemelor de invatamant centralizate si e depasita dar in continuare aplicata la noi.
    4. Sistemul de invatamant romanesc invata copiii un singur lucru: sa fie obedineti! Este o greseala catastrofala si ma gandesc cu groaza la faptul ca peste 2 ani copilul meu va merge la scoala.
    5. Haideti sa nu alocam profesorilor mai multe merite dacat li se cuvin: treaba lor nu este sa-mi educe copilul, asta e treaba mea ca si parinte. Ei nu au timpul si nici resursele sa faca asta. Stiu ca sunt parinti, si nu putini, care au aceste asteptari de la scoli, dar eu nu. Eu vreau sa el sa mearga cu placere la scoala, sa invete ceea ce ii place, sa-si descopere pasiunile si interesele, sa-i fie stimulata creativitatea si nu constransa, sa nu fie marginalizat daca nu e bun la matematica si sa poate vorbi si exprima liber.
    6. Scoala in Romania a devenit despre note: toata lumea vrea note mari ca sa intre la universitati bune si sa faca o facultate ca apoi sa lucreze cu totul altceva. Sau, ca sa lucreze in domeniu, sa mai faca un master sau niste specializari. S-a ajuns din aceasta cauza la o inflatie a diplomelor si ca orice inflatie, acestea nu mai au valoare. Profesorii se complac in loc sa ia atitudine pentru ca ei sunt cei care au creat si intretin aceasta inflatie.
    7. Daca vrem profesori de calitate trebuie sa ii specializam, evaluam si inlocuim acolo unde e cazul. Putem vorbi cat vrem despre calitatea profesorilor atat timp cat ei nu sunt evaluati obiectiv si nu raspund pentru rezultatul muncii lor. Sa nu-mi spuneti mie ca intr-o clasa in care 27 din 30 pica o proba de bac nu e vina profesorului, ca nu cred! Cei care nu fac fata trebuie schimbati, e simplu. Totusi, asta nu se va intampla niciodata pentru ca directorii, inspectorii si mai marii lor sunt pusi politic si nimeni nu isi va asuma un astfel de program.

    In concluzie, daca vrem o schimbare reala trebuie aplicate metode de management privat, altfel putem fabula toata ziua despre ce buni suntem noi si cum o mana de oameni pot schimba lumea. Daca invatamantul ar fi fost o intreprindere ca cele multe mostenite din comunism acum ar fi in faliment. Acest faliment se vede la fiecare pas dar nimeni nu o spune cu subiect si predicat si nimeni (ma refer in primul rand la politicieni) nu e dispus sa faca ceva pentru redresarea lui.

    • Elena spune:

      Perfect de acord, doar punctul 7 parca ar trebui reformulat.Sincer, este foarte taios, sa predai la o clasa in care ai doar 2 elevi din 30 care invata si te lupti , in primul rand , cu mentalitatea, profesorul nu isi face treaba…va intreb:Elevul il ajuta pe acel profesor?raspunsul este NU! Toti dam vina pe profesor caci nu se promoveaza examenele , insa elevul nu vrea sa le promoveze, multi vin la scoala ca sa plece de acasa , nu neaparat sa invete , sa la fie mai bine pe viitor, pentru ca in societatea noastra se crede ca nu este neaparat nevoie sa ai scoala pentru a reusi .

    • Dedalus spune:

      Sunt de accord cu multe puncte din enumerare.

      Doar ca managementul privat nu e o solutie. Nu va luati dupa unii si altii – sunt destule scoli private unde e aceeasi catastrofa ca la stat. Doar ca marketingul, PR si metodle de ascundere a dezastrului sunt mai bine dezvoltate decat la stat. Sunt dezvoltate din taxe, cam pe acolo merg banii, rar in sistemul de invatamant ca atare. Ma rog, nu generalizez, dar sunt cam prea multe exemple in acest sens.

      Si mai cred ca oamenii din companiile private nu vor veni profesori, din motivul simplu ca au alt drum in viata. Trebuie distins instre corporatii si firme mici, dar putin probabil sa vina in invatamant daca sunt salarii mai mari in invatamant. Iar daca sunt salarii mai mari, vor veni pentru asta, nu pentru ca au aptitudini pentru meseria asta.

      Hai sa vedem: ai vandut 5 ani ulei moto (sa zicem) si ai 10 EUR salariu (e exemplu didactic…), – bani multi si te satisfac. Esti apreciat la firma. OK, dupa 5 ani afli ca se platesc 12 EUR salariu ca professor (nu ai cunostintele necesare, dar salaiul e mai bun). Ce faci – iti iei la revedere de la companie si te faci professor? Daca o faci, chiar crezi ca te vei descurca avand la baza tehnica vanzarilor si o facultate de inginerie?

      ——

      DAR- remark faptul ca propuenrile Dvs. sunt constructive si se pot discuta. Nu e suparare ca eu am unele pareri diferite – sper.

      Problema e ca din alea 6-7 pareri de le-am strans eu pana acum de pe Constributors nu strangi de-o reforma a invatamantului….:-)

      Ca din alta parte nu am reusit sa strang nimic. Felicit Contributors pentru rabdarea acordata subiectului educatiei!

  3. Dedalus spune:

    Profesorul (n sens larg) are 2 sarcini:
    a) Instruire = transmitere de cunostinte si formare de abilitati
    b) educatie = formarea sociala

    Proportia fiecarei sarcini variaza cu varsta copilului si cu tipul orei, dar si cu profilul clasei.

    Ok, asta nu e cine stie ce filosofie – e supercunoscut cum se face.

    Impletirea celor 2 sarcini face imposibila preluarea roluluji profesorului de catre roboti sau programe pe calculator. Dar face necesara si dobandirea de catre professor a unor abilitati specifice, ce nu tin de cunostintele de continut ale disciplinei sale.

    Profesorul are trei directii de pregatire personala:
    a) Continutul – la zi(ghici cate stari de agregare sunt?)
    b) Pedagogia – reamintita si dezvoltata prin lectura personala
    c) Metodica – adapatata continuu la profilul clasei si in functie de rezultatele trecute

    Nu e nici asta mare filosofie, daca te procupa meseria.

    Sunt 4 obstacole majore insa:
    - parintii- majoritatea vor “disciplina si seriozitate”
    - colegii – esti oaia neagra…
    - viata personala (“Oare ce-o face fata mea la examen?”, “Sa nu uit sa iau cartofi.) etc)
    - “pregatirea ” profesionala personal trecuta, bazata pe memorare, referate si alte asmenea- lucruri care ti-au anchilozat mintea si de cele mai multe ori au reusit sa te castreze ca fiinta umana (nici nu mai gandesti cu cuvintele tale, ci doar scoti din serarele meoriei diverse fragmente pe care le combini….)

    Ce-i de facut?

    Cum am mai spus: nimic.

    “Produsul” sistemului de invatamant – absolventul- o duce bine asa cum e. Cine nu e multumit sau a scapat necastrat, pleaca din tara, se preface tampit sa poata trai sau se apuca de baut. La alegere sau combinate.

    Profesorii care isi fac cu adevarat datoria o fac impotriva societatii, care spune una si cere alta. Spune ca vrea absolventi flexibili, creative competenti. Di, de fapt nu are nevoie de asa ceva. Tara te vrea prost.

    Profesorii buni lucreaza pentru “export”. Trebuie sa se ascunda, mai ceva ca in Rezistenta franceza. Daca parintii sau inspectoatul ii prind ca sunt buni, aia sunt. ..

    O reforma adevarata a invatamantului ar trebui sa fie
    - complete (in intreg sistemul)
    - radicala (cele mai multe din conceptele de baza ale didacticii si sistemului in general ar trebui aruncate la cos – intra aici si conceptual de “lectie” – ar trebui inlocuit cu obiecti, cel de disciplina – inlocuit cu modul samd. S-a incercat o reforam curriculara, unele programe noi sunt chiar genial, DAR nu pare sa le aplice cineva…
    – aplicata impotriva tuturor.

    Scriu de ani de zile pe acest subiect. Am remarcat insa un lucru grav: sunt extreme de putine comentarii. Adevarul este ca multi fie au renuntat la speranta (care moare ultima, dar tot moare…), ffie isi cauta drumuri individuale, fie se mangaie cu idea ca “si asa scoala nu conteaza. CE, Bill Gates are facultate?!”

    Profesorii buni sunt precum soldatul necunoscut: le datoram totul, se sacrifice pentru noi. dar nu stim cine sunt.

  4. Falstaff spune:

    “Reforma învăţământului începe cu profesori de calitate” care, la randul lor, provin in urma unui proces de invatamant de calitate…aceasta cred ca este dificultatea: s-a creat un cerc vicios!
    Toate elementele care-l alcatuiesc merita altceva decat au in prezent, nemultumirea este generala, frustrarea adultilor (profesori, parinti) se reflecta in comportamentul si rezultatele reale ale elevilor si studentilor, generand viitori adulti, la randul lor frustrati, mediocri si blazati.
    Situatia este foarte grava, toata lumea este de acord…dar cine sa reformeze, “doctorii” actuali?
    Va fi la fel ca in fiecare din ultimii 25 de ani: un alt esec, si nu ne mai putem permite!
    Propun deci ca tema sa fie atribuita unor adevarati specialisti in domeniu, adica din strainatate!
    Pentru asta, orgoliile trebuiesc puse la naftalina un timp…atat! E prea mult?

  5. Vlad spune:

    In societatea romaneasca exista o decuplare intre valorile traite, calitatea morala a oamenilor, si discursul “doct”. Decalajul duce la ideologizarea “eruditiei” si acolo unde el isi gaseste expresia in politici sau strategii educationale el poate da nastere unui adevarat cult al personalitatii care se cultiva ideologic si etic si se raspandeste propagandistic. Permearea institutionala cu aceste practici si idei duce, in timp, la constituirea unui stat cu orientare pregnant fascista care cauta febril figura ‘omului nou’.

  6. Lucian spune:

    Această esență pare că este atât de volatilă încât evaporarea pare inevitabilă. Observ evidențiate, atât din articole cât și din comentariile aferente, uneori obiectiv, alteori dimpotrivă, cele rele și cele bune din sistemul de educație. Dar ceea ce lipsește este soluția. Cu riscul de a abate asupra mea critici și apelative „urâte” am să propun eu una.
    Cum am menționat și în articolul Cristinei Tunegaru, propun definirea unui CERC părinți-profesori-elevi pentru responsabilizarea tuturor celor 3 exponenți a.î. să crească concomitent situația precară a familiilor cu copii de la țară, nivelul de salarizare al profesorilor și nivelul de școlarizare al elevilor. În ceea ce urmează, pentru ca exercițiul de imaginație să poată avea loc, vă propun să faceți abstracție de costuri și implementare, elemente ce îmi doresc a fi comentate și elaborate mai apoi după parcurgerea textului.
    Pentru eliminarea agriculturii de subzistență, oamenii din mediul rural trebuie încurajați să facă asociații de fermieri, a căror putere financiară și productivitate este considerabil mai mare.
    Pentru îmbunătățirea salarizării profesorilor este nevoie ca, în funcție de rezultatele elevilor, aceștia să primească bonificații, atât la nivel de unitate cât și la nivel individual, ceea ce va duce la un nivel de prestigiu, de recunoaștere și împlinire profesională, fapt ce va împinge tot mai mulți dascăli la o perfecționare venită din proprie inițiativă.
    Nu în ultimul rând, elevii vor participa foarte des, chiar săptămânal la diferite concursuri în care să-și etaleze practic cunoștințele teoretice din școală iar rezultatele obținute să fie 100% reale, falsificarea lor fiind aspru pedepsită. Aceste concursuri vor fi susținute de mediul angajator în colaborare cu cel profesoral pentru a putea raporta nivelul concursului la programa școlară.
    EX: Li se dă copiilor ce au studiat în anul respectiv cercul la matematică să calculeze ce lungime are arcul cercului unei roți de bicicletă având la dispoziție un metru de croitorie și bicicleta. Sau volumul molar de aer dintr-o cameră de bicicletă celor care ar trebui să știe că 1 mol înseamnă 22,4 litri având la dispoziție metrul și camera de bicicletă. Și câte întrebări practice se pot face numai ca obiect de studiu o bicicletă. Concurs susținut de, să zicem DEVRON România pentru care primesc scutire de taxe în funcție de premiile acordate, dar care nu pot fi mai mare de un cuantum stabilit..
    Pentru a putea convinge familiile de la țară să se unească în asociații de fermieri statul ar trebui, în loc de subvenție, să asigure o piață de desfacere a produselor. Consumatorii acestor produse pot fi chiar elevii și personalul școlii prin înființarea unor cantine la fiecare școală, atât din mediul rural cât și urban. Fiecare familie poate pune la dispoziția Asociației de Fermieri 1/2 Ha pentru care primește alocație în quantum de 100$/lună, având drept la 2 ore de muncă/zi în cadrul asociației pentru fiecare copil pe care îl are în sistemul de învățământ. 50$ le vor reveni sub formă de salar pentru cele 2 ore de muncă, 50$ vor rămâne în cadrul asociației pentru cheltuieli de investiții. Astfel, o familie care are 4 copiii în școală pot munci în cadrul Asociației 8 ore/zi pentru care primesc 200$ dacă intră în asociație cu 2 Ha. La care se adaugă profitul Asociației. Cei care nu au pământ vor putea arenda de la consăteni sau cumpăra prin credit garantat de stat. Cei care vor să muncească 8 ore și au doar 1 copil de ex. vor putea face acest lucru prin redistribuirea orelor de muncă nerevendicate de părinții care au locuri de muncă și nu au timp să muncească în Asociații. Deoarece piața de desfacere la nivelul EU pentru produse BIO este undeva la 40 mld de euro anual este imperativ ca toate produsele ce ies din aceste Asociații să fie licențiate BIO. De asemeni, o alimentație bio pentru elevi și profesori este foarte benefică. În funcție de poziția geografică a școlilor, se poate face cu ajutorul specialiștilor din domeniul agricol o selectare a culturilor pentru fiecare Asociație pentru o maximizare a randamentului.
    Aceste asociații de fermieri vor avea alocat un buget din profit, în procente, pentru bonificația profesorilor.
    Acest sistem în cerc din perspectiva mea este o variantă bună pentru relansarea învățământului și pentru ridicarea condițiilor de trai a părinților ce vor să muncească în Asociații de fermieri.
    Părinții vor face tot posibilul să țină în școală elevii pentru două mese pe zi și rechizite ca alocație. Profesorii vor face tot posibilul să atragă elevii la școală menținându-i interesați, nivelul salarizării lor crescând în funcție de rezultatele unor teste susținute de angajatorii din țară. Elevii vor dori să studieze în condițiile în care le sunt exemplificate practic toate cunoștințele lor, a oferirii a două mese pe zi+rechizite și a premiilor oferite pentru câștigarea concursurilor. Pentru ca această reformă să înceapă este necesar ca guvernul României să finanțeze acest program. Din nefericire, pe lângă eternul „nu sunt bani” acest lucru poate contravine normelor UE cu privire la concurența neloială datorată ajutorului de stat.
    Vă rog să veniți cu sugestii, reclamații, propuneri, obiecții, îmbunătățiri pentru a face acest sistem cât mai plauzibil din toate punctele de vedere.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ana-Maria Brezniceanu


Ana-Maria Brezniceanu

Ana-Maria Brezniceanu este director si fondator al Scolii Montessori Bucuresti Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)