Home » Analize »Educatie » Citesti:

Salvarea Educației: educația civică

Marcel Cremene iunie 30, 2014 Analize, Educatie
12 comentarii 1,156 Vizualizari

O preocupare majoră a omului este și va fi posibilitatea de a anticipa viitorul, în scopul luării unor decizii favorabile. Pe de altă parte, viitorul, îndeosebi cel pe termen lung, este imprevizibil. Ce putem totuși face? Putem încerca să aproximăm cât mai bine traiectoria pe care un sistem ar putea să o aibă în viitor. Aproximarea se bazează întotdeauna pe un model mental (orice utilizare a unui limbaj implică deja folosirea unui model, chiar dacă nu ne dăm seama de asta).

Un model abstract nu va putea niciodată reflecta complet realitatea. De altfel, ”abstragere” tocmai asta înseamnă: a extrage anumite trăsături, a judeca izolat. Faptul că un model nici nu are nevoie să reflecte toate aspectele realității este demonstrat și de eficiența practică a euristicilor (a se vedea G. Gigerenzer, ”Metode euristice simple pentru decizii inteligente”). Altfel spus, pentru a lua decizii eficiente în timp scurt și cu consum minim de energie, în practică sunt suficiente deseori doar câteva reguli simple.

Care ar fi modelul cel mai potrivit pentru a anticipa spre ce se îndreaptă sistemul nostru educațional? Aceasta este o întrebare dificilă la care aș lăsa marii experți în domeniu să dea un răspuns. Din postura mea de diletant (de la ”dilettare” adică a face din plăcere) aș îndrăzni să propun un model care are la bază următorul principiu simplu: pentru a înțelege sistemul trebuie să înțelegem felul în care actorii implicați în sistem iau decizii. Prin ”actor” înțeleg aici o persoană, un grup sau o instituție care fac parte din sistemul analizat – în cazul de față sistemul educațional românesc.

De multe ori este mai simplu să înțelegem un model general dacă pornim de la câteva exemple particulare. Să luăm, de pildă, următoarea situație inspirată dintr-un caz real. Elevul Xulescu, de altfel un elev bun la învățătură, de la un liceu de top, primește ca temă să redacteze un referat. Elevul are la dispoziție, în principiu, două strategii: a) să redacteze un referat personal, pe baza ideilor proprii și b) să copieze de pe Internet unul sau mai multe materiale din care să încropească un referat prin metoda ”copy/paste”. Evident, efortul este net inferior în cazul b). Părintele elevului observă că copilul său caută referate pe Internet și îl întreabă: dar nu trebuia să compui tu un text personal? Elevul răspunde că știe că asta trebuie să facă, dar că toată lumea face la fel: prin metoda copy/paste. Aici intervine și elementul identitar (a se vedea G. Akerlof, ”Economia Identității”): dacă nu faci ca toată lumea ești un ciudat, un fraier, un neadaptat și riști să nu te integrezi în grup. De asemenea, din moment ce nota nu este afectată de folosirea metodei copy/paste decizia elevului va favoriza în mod natural tendința de minimizare a efortului. Dacă într-un articol anterior vorbeam despre metafora neghină-grâu iată că avem aici un exemplu de transformare nefastă a grâului în neghină sub presiunea delăsării și a conformismului.

Faptul că profesorul nu pare să observe că ceea ce i se livrează este, în cel mai bun caz, o compilație e de asemenea rezultatul minimizării efortului său. Analizarea textului presupune un efort serios. Or, deja profesorul este frustrat de salariul său mic și de tot mai numeroasele hârtii pe care le are de făcut. Oricum, politicienii l-au invitat să-și caute un alt job suplimentar dacă nu îi ajung banii. Este exact principiul ”noi ne face că muncim, ei se fac că ne plătesc”. Ce ar avea de câștigat profesorul care analizează atent lucrările elevilor față de cel care o face superficial? Cert este că, în primul caz, are de pierdut un timp pe care l-ar putea folosi ca să-și completeze salariul ridicol – adică tocmai ceea ce îi recomandau chiar politicienii. Astfel apare un joc de tipul ”lasă-mă să te las” între profesor și elev.

Pe urmă, să presupunem că dascălul vrea să obțină gradul I ca să-i mai crească puțin salariul și să aibă o poziție mai stabilă. Merită acea infimă mărire de salariu efortul deloc neglijabil al redactării unei lucrări originale? Detectează cineva dacă lucrarea este de fapt o compilație? Ce câștigă și ce pierde cel care ține cu tot dinadinsul să redacteze o lucrare personală de calitate? Ce are de câștigat respectiv de pierdut acel membru al comisiei de examinare a lucrării care decide să analizeze atent și critic lucrarea? Care sunt cutumele legate de evaluarea și susținerea lucrării? Răspunsurile la aceste întrebări ne pot ajuta să anticipăm cum vor decide (în medie) diferiții actori implicați.

Să presupunem că apare un program de perfecționare pentru dascăli. Programul lansează o schimbare de paradigmă, de exemplu introducerea gândirii critice și creative. În prima fază, unii dascăli vor participa la cursurile de formare și chiar vor aprecia realmente programul. Dar apoi, când trebuie să facă ei un efort personal pentru a introduce aceste principii noi, cine va decide să facă efectiv acel efort? Statisticile indică cam 5%. Acești dascăli, dedicați meseriei lor, vor fi recompensați moral prin rezultatele elevilor și prin conștiința misiunii lor nobile de a ridica standardele. Evident, cei 5% vor fi plătiți la fel ca toți ceilalți. Desigur, mai trebuie să fie atenți și să nu iasă prea tare în evidență deoarece ar putea să deranjeze.

Din analiza modului în care actorii din sistem iau decizii observăm cum raportul beneficii/costuri poate înclina balanța într-o parte sau alta. Este vorba de fapt de a utiliza un model economic din zona economiei comportamentale (behavioral economics) aplicat pe problema sistemului educațional (după știința autorului ar fi chiar o abordare originală). În luarea deciziilor nu doar câștigurile bănești și economisirea timpului contează ci și identitatea, conformismul, valorile personale, dorința de autoperfecționare. De fapt, fiecare individ valorizează diferit diferite aspecte. Statistic vorbind, există o anumită distribuție neuniformă (probabil gaussiană) care ar putea fi identificată dacă se culeg anumite date din sistem.

Dacă toți dascălii ar fi precum acea elită de 5% azi nu ne-am mai plânge de sistem. Am spune chiar că acesta funcționează perfect. Dar faptul că, pentru 95% din cazuri sistemul actual este de-motivant, încurajează delăsarea și scăderea calitativă este un fapt îngrijorător. Reprezentativi pentru sistem nu sunt cei 5% dintre dascăli după cum nu sunt nici elevii olimpici, ci este majoritatea.

Nu știu dacă cei care au puterea de a schimba ceva înțeleg ceea ce se întâmplă. Nu știu dacă aceștia doresc schimbarea cu adevărat. În afară de fostul ministru Funeriu nici un alt ministru nu a încercat o reformă de fond, care să favorizeze meritocrația. Paradoxul ”democrației” face însă ca favorizarea unei minorități – fie ei și cei mai valoroși – să nu fie susținută de majoritate. Personal, aș fi preferat o variantă mai radicală, în care absolut toți profesorii să fie reevaluați după o aceeași grilă (de ex. specifică domeniului și nivelului – preuniversitar/universitar) astfel încât să rezulte o nouă piramidă sănătoasă, corectă, echitabilă, în care remunerarea să se facă după meritul judecat cu o aceeași măsură. Dar a ridica brusc ștacheta doar pentru tineri, în timp ce, cei care au promovat deja pe criterii facile au salariile cele mai mari nu știu dacă ar fi fost foarte corect și stimulativ. Din fericire, acele reforme nu au putut fi total anihilate. Dar este un exemplu de reformă de sus în jos care a fost contracarată ulterior destul de rapid.

Am discutat cu alte ocazii de ce reforma de jos în sus este dificilă: în principiu e vorba de raritatea liderilor curajoși și de lașitatea și indolența majorității conformiste. Am văzut că o reformă de sus în jos poate întâmpina ostilități din partea majorității deoarece meritocrația este dorită de fapt (dincolo de declarații) doar de o minoritate. Dar ambele abordări amintite anterior se bazează pe ceea ce este în interiorul sistemului.

Din fericire, mai există cel puțin o variantă, care presupune o acțiune din exteriorul sistemului. Astfel, eforturile de reformare ar trebui să vină mai ales din partea societății civile. Aceasta, conform renumitului profesor James A. Robinson, autorul cărții ”Why nations fail”, este singura capabilă să salveze o națiune. Aici poate să apară însă un cerc vicios: societatea civilă este educată tot prin intermediul sistemul de educație deficitar. Pentru a rupe acest cerc vicios este necesară o infuzie de educație de alt gen. Astfel, educația civică (implicând aici: filozofia în general, logica și etica în particular, cunoașterea legilor, drepturilor și obligațiilor, dezvoltarea spiritului critic, educația anti-manipulativă, educația implicării sociale active și în general tot ceea ce poate însemna opusul îndobitocirii prin presă) ar trebui să devină o prioritate pentru toți cei cărora le pasă de viitorul nostru ca nație.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. euripide spune:

    ati identificat in griul si neghina “cauza” si “calea”.
    un mincinos, hot, mincator de lebede etc n o sa devina peste noapte un cavaler bushido. trebuie sa existe un cod de conduita initiat in primul rind in familie si continuat in scoala primara. virtutile se cultiva prin educatie, dar asta i un proces lung (de generatii). nu cred (sint convins) ca (toti) romanii sint lipsiti de caracter. dar, pina ce intregul corp social va ajunge la civilitatea din constiinta (o utopie) trebuie sa existe reguli elementare (care sa protejeze partea sanatoasa) impuse prin masuri coercitive. cind militianul, parlamentarul si justitiarul fraternizeaza cu elementele declasate ale societatii, slabe sint sansele de a incepe o insanatosire morala a (oricarei) natiei.

    • educatie civica spune:

      Astept cu interes ziua in care la Educatie civica se va vorbi de postcolonialism, de panopticonul in care am ajuns sa traim, de cauzele inegalitatii accentuate ale acestui secol, de justitie sociala, dileme etice, etc. Oare cum ar reactiona elevii de liceu la astfel de perspective? Ele sunt actuale, se reflecta deseori in viata lor, ar infasura intr-un context teoretic experiente personale ale lor, deci un oarecare interes ar trebui sa existe.

      Oare candva se vor alcatui subiecte de BAC in care elevii sa-si exprime prin eseuri ideile lor ref drepturile cetatenilor intr-o democratie in care statul cere renuntarea la “privacy” in schimbul “security”?
      http://www.dollo.ro/2014/06/sri-monitorizare-internet/
      Cred ca ar fi un subiect de interes pt ei, generatia Facebook, nu? Vom gasi “perle” sau o neasteptate luciditate si gandire critica in eseurile lor? De ce nu avem scriitori romani care sa abordeze astfel de teme in romanele lor ? Ar fi poate o buna punere in oglinda a comunismului si democratiei? Dvs. ce ati alege intre 1984 si A Brave New World?

    • Harald spune:

      @ euripide – măsurile coercitive sunt necesare pentru persoane needucate. Persoanele educate nu au nevoie de măsuri coercitive, pentru că sunt capabile să înțeleagă de ce o anumită conduită este necesară. Toată educația pe care o primesc oamenii în vest pe asta se bazează, pe a li se explica de ce e preferabilă o anumită conduită și nu alta. Sigur că există și măsuri coercitive, dar în practică acelea se pot aplica unui procent foarte restrâns de cetățeni și sistemul funcționează pe bază de bună înțelegere. Sancțiunile există doar pentru a demonstra că există urmări ale încălcării normelor, nu pentru a asigura propriu-zis respectarea lor.

      Dacă toți și-ar propune să încalce normele de conduită, cum se întâmplă în România, n-ai putea niciodată să-i sancționezi pe toți – nu poți avea 1 milion de deținuți într-o țară ca România. Prima problemă o reprezintă chiar normele de conduită, unele dintre ele sunt absurde, așa că nerespectarea lor vine de la sine. Iar ”fraternizarea” autoritățillor cu făptașul nu e întotdeauna interesată (adică bazată pe mită, influență și corupție). De multe ori e doar omenească, tocmai ca urmare a sesizării absurdității normelor impuse.

      Lucrurile trebuie să înceapă de la legi corecte și taxe rezonabile, nu de la măsuri coercitive. Pentru că altfel, orice măsură coercitivă absurdă, având drept scop sancționarea nerespectării unor norme la fel de absurde, nu va duce decât la și mai multă dezordine, mită și corupție. Ceea ce în România se poate vedea de prin 1980 încoace. E simplu să vrei ”pedepse usturătoare”, dar dacă vezi că nu dau rezultate, deși au ajuns usturătoare până la absurd, poate ar trebui să înțelegi că asta cu măsurile coercitive e o cale greșită, care nu dă rezultate.

  2. Aoleo ce jenant. Capitularea totala pe fata si fara rusine a intelectualitatii romanesti. Pentru cine nu stie o parte din intelectualii interbelii confruntati cu exact aceleasi dileme au ales metoda sacrificiului ptr. tara si au plecat prin sate ca sa educe masele.
    Domnul Cremene recunoaste ca redresarea de jos in sus este wishful thinking iar salvarea de sus in jos nu are cu cine sa se faca. Nimeni din cei de sus ,din Romania,nu se mai sacrifica pentru tara pentru ca acum e la moda sacrificarea tarii pentru ei.
    Asa ca singura varianta ramasa este de tipul “deus ex machina”. In cazul de fata DEUS este UE iar noi trebuie sa ascultam ca de stanta Evanghelie si sa ne inchinam la occident ca la sfintele moaste. Nu e cazul sa ne mai folosim creierasele date de Dumnezeu (complet interzis si contraproductiv – deci intelectualitatea romane este inutila) vom fi izbaviti de UE care are solutia la cheie second hand personalizata pentru noi si doar pentru noi. Atentie oferta in limita stocului. Avem nevoie doar de cativa translatori.
    Am plasat intentionat referiri cu nuante divine deoarece acest forum este recunoscut ca unul antireligios, ateu, (daca spun antinational e de rau – dar adevarat), pro european. Asta cu proeuropean devine o mare proplema acum 25 de ani cu totii stiam ce inseamna sa fii european dar acum cand englezii sunt o minoritate in Londra, unde exista cea mai mare moscheie din lume si exista cartiere(zone) unde se aplica sharia (ca sa dau numai un exemplu) ce inseamna sa fii european fara a fi ceva ancorat iremediabil in trecut?
    In articol nu prea se vorbeste despre educatia civica asa va vreau sa spun doar un singur lucru. Educatia civica in absenta lui Dumnezeu este un esec monumental din faza (nu de proiect) de idee. Bineinteles ca nu ma va asculta nimeni asa ca ma pregatesc de pe acum sa spun :”V-AM SPUS-O EU!!!”.

  3. Popescu spune:

    Articolul acesta mi se pare un ghiveci.

    Ar trebui ca toti autorii de articole sa citeasca inainte de a scrie ditoriale informatii de genul:

    http://www.consultingmethodology.com/wp-content/uploads/2014/03/Pyramid-principle_consulting-methodology.pdf

    https://medium.com/lessons-from-mckinsey/the-pyramid-principle-f0885dd3c5c7

    Ca sa nu ne mai faca sa ne pierdem timpul.

    • immm spune:

      Piramida dl-ului McKinsey se refera la alt gen de comunicare una pentru “executive”, “audiece” oameni din multinationale carora trebuie sa le trezesti si sa le sustii interesul, altfel adorm sau nu sunt atenti si-ti resping planul, propunerea, ideea sau ce vrei tu, ca consultant, sa sustii.
      In cazul de fata e vorba de un cititor deja interesat de problemele puse in dezbatere publica, care are o anumita cantitate de informatii legate de ideile dezbatute public ori aici solutia dl-ului McKinsey nu mai e unica si nici necesara (nici in primul caz nu este unica poate doar necesara)

      Eu zic ca va inselati, paradigmele si ideiile, la care se refera articolul, sunt poate complexe sau multe, in orice caz, nu formeaza un “ghiveci”, sunt distincte.

      • im spune:

        Pentru “immm”:

        Nu se refera la un alt gen de comunicare. Cand scrii un editorial trebuie sa ai o anumita structura si sai ai substanta, daca vrei ca mesajul tau sa fie receptionat cat mai bine. Nu trebuie sa te bazezi ca oamenii sunt oricum interesati sa ti-l citeasca. Intreaba pe oricine serios din presa si vezi ca am dreptate.

        Criticile acestea le aduc tocmai pentru a ajuta la ridicarea nivelului calitatii articolelor de aici.

        Autorul porneste de la generalitati stiute de toata lumea gen “omul a dorit intotdeauna sa prevada viitorul dar asta este greu de realizat”. Apoi, intreaba “Care ar fi modelul cel mai potrivit pentru a anticipa spre ce se îndreaptă sistemul nostru educațional?” Si raspunde singur ca nu este in masura sa dea raspuns la o intrebare atat de complexa.

        Afirma singur ca este un diletant.

        Dupa aceea face urmatoarea afirmatie care pune capac: “pentru a înțelege sistemul trebuie să înțelegem felul în care actorii implicați în sistem iau decizii” Pentru ca eu stiu ca afirmatia aceasta arata superficialitate.

        Eu stiu ca pentru a intelege sistemul trebuie facut mult mai mult de atat. de exemplu:

        - trebuie vazut design-ul organizational
        - trebuie vazute si analizate toate structurile formale si informale
        - trebuie vazute rolurile si responsabilitatile, modul in care entitatile relationeaza unele cu eltele, fluxurile de informatii
        - trebuie intelese mecanismele prin care se iau si se transmit deciziile; mecanismele prin case se regleaza sistemul
        - trebuie analizate procesele
        - trebuie vazute mecanismele prin care se perfectioneaza sistemul
        - si multe altele.

        Sa vii sa faci asa o afirmatie simplista, iar apoi sa scrii niste exemple ca profesorul copiaza, elevul copiaza, asta e analiza si apoi dai solutia: “trebuie educatie civica”, pentru mine nu e suficient.

        Daca facem analize, sa le facem ca lumea.
        -

  4. Bogdan Manolea Bogdan Manolea spune:

    Desi n-am citit cartea mentionata de dvs. la final “Why nations fail”, rezonez intru totul cu concluzia dvs. – doar societatea civila poate schimba ceva pe termen lung, si doar prin educatie civica.

    Si daca tot spuneti ca trebuie sa devina o prioritate pentru toti, va intreb pe dvs. cum o puneti in practica?
    (si apoi putem discuta mai in detaliu si cum ne poate ajuta Internetul in acest sens)

  5. pehash spune:

    Educatie gratuita. E gratis ba!? Pai vrem si noi, ca oricum nu trebuie sa facem nici un efort, nu?..

    Oare ar fi la fel de relaxati parintii daca ar trebui sa plateasca scoala aia? Dar cu un sistem ceva mai transparent de alocare a taxelor – parintele primeste un voucher cu care se duce la scoala preferata? Evident, o scoala privata mai buna ar putea sa ceara o un pret mai mare decat voucherul, dar atunci parintele isi va mai lasa copilul sa copieze referatele?

    • Harald spune:

      Sunt chestiuni paralele. Voucherul și taxele de școlarizare plătite nu aduc stimă de sine, iar a nu copia un referat doar pe asta se poate baza, pe o stimă de sine pe care copilul a înțeles-o și adoptat-o corect. Ceva la modul ”am o părere prea bună despre mine ca să mă apuc de copiat referate, sunt capabil să le scriu și singur”. În momentul când aduci în discuție taxele de școlarizare plătite de părinți, alea sunt o sursă greșită de stimă de sine și duc la o stimă de sine falsă. Așa apar în poze Mercedes-urile și lanțurile de aur la gât, exact de la ”banii îți dau valoare”. Fără supărare, dar educația corectă e foarte departe de ceea ce crezi tu că este.

  6. Cornelia Neagu spune:

    Domnule Marcel Cremene,

    In condiţiile in care multi autori supăraţi sugerează ce anume sa nu se studieze in şcoală, dumneavoastră daţi o soluţie corectă, menţionând că o prioritate ar trebui să fie ceea ce aţi numit educaţia civică, implicând (citez din ultimul paragraf al articolului):
    „filozofia în general, logica şi etica în particular,
    cunoaşterea legilor, drepturilor şi obligaţiilor,
    dezvoltarea spiritului critic, educaţia antimanipulativă,
    educaţia implicării sociale active
    şi în general tot ce poate însemna opusul îndobitocirii prin presă”.

    EXCELENT spus!

    Cred că trebuie insistat asupra necesităţii introducerii unui astfel de curs, folosind multe exemple şi contraexemple din care să se vadă cum sunt folosite în scop manipulativ îgnoranţa şi lipsa spiritului critic.

  7. dusu spune:

    ”pentru a înțelege sistemul trebuie să înțelegem felul în care actorii implicați în sistem iau decizii.”
    iar daca shtim cine sint actorii,cum au ajuns ei in acele pozitzii,poate am fi si mai lamuritzi !?
    io am prins poate ultimii profesori din regimul trecut;nu comunist,burghezo-mosieresc.dar am avut parte si de valul adus de comunisti.ma gindesc ca daca zeci de ani profesorii aceshtia au format o societate,nu i nici o mirare azi ce poate produce ea.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marcel Cremene


Marcel Cremene

Este conferențiar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Departamentul de Comunicații. Predă cursurile: ”Comunicații Mobile”, ”Dezvoltarea de aplicații pentru telefo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)