Home » Educatie » Citesti:

Scoala nu se schimba prin revolutii

Adriana Gorga mai 19, 2013 Educatie
49 comentarii 1,561 Vizualizari

Sunt intrebata de unii cititori  cum fac altii de au o scoala pe care se poate conta, pe cand in Romania, in ciuda reformelor cu nemiluita, nimic bun nu pare sa se intample.

Pentru multi, comparatia ar fi una din solutiile prin care invatamantul romanesc ar putea asigura calitatea reformelor : sa comparam ce e la noi cu ce e la ei si apoi sa facem si noi la fel. Punem capat experimentelor si-i ajungem din urma cât ai clipi.

Ceea ce uita in primul rand cei care dezvolta asemenea rationamente este sa precizeze cu claritate scopul comparatiei. Comparam pentru ca avem nevoie sa vedem unde ne aflam intr-un clasament ori altul ? Comparam pentru a legitima o reforma ori o ideologie de schimbare ?

Pana la un punct, orice comparatie e legitima si importanta. Fara a face insa minimul efort de a sti ce vrem de la o comparatie ori alta, riscam sa dezvoltam o relatie de dependenta fata de ideile care stau la baza datelor care se compara. In educatie, asemenea dependente conduc la reforme dezarticulate, rupte de realitatea pe care-si propun sa o schimbe.

De exemplu, comparatia rezultatelor obtinute la testele PISA ne ajuta sa stim unde ne aflam fata de altii, dar nu si cum sa facem pentru a imbunatati performantele. Trebuie sa inventam metodele prin care vrem sa reusim sa obtinem pozitii mai bune in aceste clasamente. E greu de imaginat ca sistemele de educatie din provincia Shanghai, Coreea de Sud sau Finlanda care obtin rezultatele cele mai bune la testele PISA functioneaza pe baza acelorasi principii si masuri.

Comparatia cu sistemele anglo-saxone de invatamant poate contribui la legitimarea unui anumit tip de reforma in educatie, bazat pe o interventie minimala a statului de care, intr-o oarecare masura, avem nevoie. Nu ne va putea invata insa si cum sa facem functionala o astfel de reforma intr-un sistem de educatie unde au crescut enorm inegalitatile intre cei favorizati si cei defavorizati social. Si nu poate sa faca acest lucru pentru simplul motiv ca aceasta crestere a inegalitatilor e o problema importanta a acestor sisteme de invatamant.

Daca vrem sa intelegem cum fac altii de obtin rezultate pe care si noi le-am dori,  cred ca e nevoie de altfel de comparatii, mult mai minutioase.

Sa pornim de la un exemplu concret. Una  din valorile fundamentale ale societatii elvetiene este democratia. Stim foarte bine ca Elvetia e tara europeana a carei populatie e cel mai mult implicata in procesul decizional. Din 1848, cand a intrat in vigoare Constitutia elvetiana, si pana in martie 2013, in Elvetia au avut loc 569 de referendumuri, dintre care 281 au fost acceptate si 304 respinse. Dupa cum sustine un politolog elvetian, Antoine Chollet (1), in Elvetia s-au desfasurat mai mult de jumatate din referendumurile nationale din intreaga lume.

De ce-ar mai avea nevoie oare elvetienii sa invete democratia  de vreme ce o traiesc in cotidian ?  Si totusi, pentru Fundatia Dialogue, “democratia nu cade din cer” (2), ci se construieste zi de zi chiar si in Elvetia.

Aceasta fundatie coordoneaza un proiect national care urmareste imbunatatirea dezbaterii publice, ca principala garantie a perpetuarii spiritului democratic. Fundatia propune scolilor, organizatiilor de tineret si intreprinderilor o metodologie de dezbatere, in format modular, destinata diferitelor categorii de public. Pentru profesori, fundatia ofera formari continue si material pedagogic adecvat.

Din doi in doi ani, aceeasi fundatie organizeaza pentru tinerii liceeni campionatul national de dezbatere a carui faza finala ii aduna la Berna pe cei mai buni elevi – oratori din cele trei regiuni lingvistice ale Elvetiei. Acestia se infrunta in fata unui juriu care apreciaza in primul rand cunoasterea temei supuse dezbaterii si capacitatea de convingere. Inca un detaliu interesant: tema de dezbatut si pozitia de aparat (pro sau contra) sunt trase la sorti cu o jumatate de ora inainte de inceperea concursului. Se intampla astfel adesea ca un candidat sa trebuiasca sa sustina o pozitie contrara convingerilor proprii.

“Aparand o opinie care nu e a mea, ii inteleg mai bine pe cei care gandesc diferit fata de mine ” spune o finalista din 2011.  Iar o alta finalista, din 2013, apreciaza ca “trebuie sa stii sa asculti, sa intelegi argumentele adversarilor si sa stii cum sa construiesti propriul discurs (astfel incat sa convingi). (3)”

Recunoastem in aceste opinii cateva dintre elementele principale ale democratiei elvetiene: toleranta, respect pentru diversitate, a sti sa asculti pe celalalt pana la capat, a discuta pe baza de argumente etc.

De altfel, obiectivele proiectului La jeunesse débat, in cadrul caruia are loc acest concurs, vizeaza dezvoltarea unor competente specifice pe plan personal (sa te exprimi oral, sa fii sigur pe tine cand te exprimi in public, sa-ti aperi o opinie ), social (sa stii sa asculti, sa fii tolerant, sa integrezi opinii contradictorii, sa schimbi perspectiva de discutie, sa stii sa restitui o opinie intr-un mod constructiv) si cognitiv (sa cauti si sa structurezi informatia, sa construiesti un discurs, sa-ti dezvolti spiritul critic). Aceste competente dezvoltate printr-un parcurs educativ initiat de societate, care, iata, actioneaza prin intermediul unei fundatii au corespondenta in plan scolar, fiind articulate capacitatilor de comunicare,  colaborare si dezvoltarii capacitatii de problematizare.

Este important in acest exemplu elvetian modul in care scoala si societatea colaboreaza in ceea ce priveste educatia si invatarea. Nu se instaleaza un raport de competitie intre scoala si societate, ci unul de complementaritate.

Toate detaliile sunt respectate, ceea ce este din nou un element de specificitate al Elvetiei.  Intre altele, observam ca se distinge clar intre competentele dezvoltate de un parcurs de invatare initiat de societate si capacitatile dezvoltate de un parcurs de invatare initiat de scoala. Unii dintre dvs. veti spune ca e un artificiu lingvistic. Eu consider ca este in primul rand vorba despre recunoasterea faptului ca atat scoala cat si societatea au roluri specifice de indeplinit in materie de educatie si invatare.

In textul precedent publicat in Contributors (4) am relatat un exemplu românesc in care am recunoscut inceputul unui mecanism asemanator cu cel elvetian pe care tocmai l-am prezentat.

Fireste, nu putem regasi in Romania aceeasi maturitate a actiunii societatii in probleme de educatie ca in Elvetia. Nu putem vorbi nici despre aceeasi maturitate a integrarii in plan scolar a actiunii educative a societatii. Am considerat insa important sa arat ca si in Romania o actiune a societatii in educatie e pe cale sa se structureze, iar scoala este capabila si disponibila sa integreze parcursuri alternative de invatare.

Alegerea ne apartine in legatura cu modul in care abordam o discutie publica pe aceasta tema.

Putem continua, incercand sa dezvoltam aceeasi relatie de complementaritate de la elvetieni intre parcursul de invatare initiat de societate si cel aflat sub responsabilitatea scolii. In treacat fie spus, una din explicatiile reusitei invatamantului profesional din Elvetia se afla  in responsabilitatea comuna, scolara si socioeconomica fata de invatare.

Putem de asemenea sa demolam totul, fie pentru ca nu ne dam seama de importanta constructiei, fie pentru ca efectele modelor trecatoare din reformele educative recente sunt inca foarte puternice, fie pentru ca pur si simplu asa vrem. Vorba cronicarului: “cine precum ii va fi voia, asa va face”.  Dar, fiind vorba de educatie, adica de viitor, cred ca ar mai trebui amintit si proverbul: “fiecare cum isi asterne, asa doarme.”

(1) Chollet, A. (2011). Défendre la démocratie directe (Vol. 71). Collection le savoir suisse.

(2) http://www.jugenddebattiert.ch/fr

(3) http://www.jugend-wirtschaft.ch/fr/offres/debat

(4) http://www.contributors.ro/administratie/educatie/de-ce-sa-mai-credem-in-scoala-romaneasca/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "49 comments" on this Article:

  1. euNuke spune:

    Ba, tocmai, că şcoala se schimbă prin revoluţii. Iar modelul elveţian exact asta demonstrează.

    Constituţia elveţiană pe care o pomeniţi, cea din 1848, a apărut in urma războiului civil şi a fost influenţată vizibil de valul revoluţionar european. Conflictul intern elveţian a fost declanşat chiar de un litigiu pe chestiuni educaţionale, de la tentativa Sonderbund -alianţa catolică cu propensiuni secesioniste- de a restaura învăţământul religios, mai exact iezuit, in cantoanele cu majoritate catolică. Miliţiile Partidului Radical -burghez, secularist- invadează Lucerna pentru a restabili autoritatea federală asupra educaţiei publice, iar riposta localnicilor [printrei ei mulţi ultramontanişti] este violentă, armată. De altfel, prima măsură luată de confederaţi după campania din Friburg a fost expluzarea iezuiţilor din canton. Deci aspectul educativ este esenţial chiar şi in cursul desfăşurării ostilităţilor, cele 2 grupări politice luptînd efectiv pentru puterea de a modela minţile copiiilor. După victoria forţelor federative, noua Constituţie răpeşte larga autonomie a cantoanelor şi oferă in schimb numeroase drepturi civile şi politice. Iezuiţii sunt eliminaţi din sistemul de învăţământ şi le este interzis chiar accesul pe teritoriul Elveţiei. Interdicţia va fi ridicată abia in 1973.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Multumesc pentru informatiile interesante si ma bucur ca va pasioneaza istoria Elvetiei. In acest articol este vorba despre mecanisme de schimbare specifice secolului al XXI-lea, iar revolutia nu este unul dintre ele.

      • raoul spune:

        daca prin revolutie intelegeti doar iesirea in strada cu arme in maini pentru a forta o schimbare, aveti perfecta dreptate…
        dar
        orice schimbare (la acest nivel) este o revolutie
        suntem in stare “sa copiem” ( a lua ca model) diverse legi, (chiar constitutii) si nu vrem sa luam ca model in educatie ceva consacrat ce da rezultate la altii
        Nu vrem pt. ca o multime de “profesori” ( am pus intentionat ghilimelele) isi vor pierde locurile de munca, pt. ca cei in varsta nu vor sau nu pot sa inteleaga evolutia etc.
        Inca mai avem elevi si mai ales studenti pentru binele cadrelor didactice si nu pentru binele elevului
        Binele fostului elev (al absolventului) inseamna binele societatii…
        mai simplu de atata se poate?

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Prin revolutie inteleg in primul rand schimbare brusca, de genul, azi e rau si mor de foame, iar maine huzuresc si mananc la restaurant.
          In educatie, rezultatele schimbarilor se vad in timp. Aveti insa dreptate in ceea ce spuneti: orice schimbare in educatie trebuie sa urmareasca binele copilului, al tanarului in formare. A vrea binele acestora inseamna, intre altele, a construi in jurul lor o lume a posibilului. Daca le spui tot timpul ca e rau si ca nimic bun nu se vede la orizont, atunci ei ce sa mai faca ?

  2. abc spune:

    In concluzie…

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      … invatam sa deosebim graul de neghina in schimbarile care se produc in ceea ce priveste scoala: recunoastem ce este bun, dar ramanem vigilenti si criticam ce este rau; in acelasi timp admitem ca nu doar scoala are o raspundere in educatie, ci si societatea; cautam cai prin care sa participam la diversificarea parcursului educativ …

  3. ardei spune:

    Reforme or fi fost, dar nu s-a schimbat nimic si nici nu s-a dorit asta vreodata. Oamenii au ramas aceiasi, iar cei care au venit au fost copii fidele ale dinozaurilor existenti.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Multi au ramas aceiasi, cum spuneti, si multi reproduc intocmai metehnele invechite. In acelasi timp, exista si unii care sunt capabili sa initieze altfel de schimbari. Pe primii sa continuam sa-i criticam, dar in acelasi timp sa-i recunoastem pe cei din cealalta categorie si sa-i sprijinim. Ca sa nu mai vorbesc ca mai e nevoie sa aruncam un ochi si la cum reusesc altii sa-si perpetueze valorile: nu punand pumnul in gura (e bine-asa ca asa zic eu), ci explicand, construind argumente pe care cei multi sa le inteleaga si sa le introduca in dezbaterea publica.
      Sunt convinsa ca schimbarile in ceea ce priveste educatia se fac cu greutate in Romania si pentru ca discursul public despre scoala si reforma nu este de calitate. Toti vor sa impuna, nimeni nu explica oamenilor motivele care stau la baza uneia sau a alteia dintre deciziile care se iau.

  4. Victor Victoria spune:

    Ca tot vorbiti de la un timp de educatie, la link-ul de mai jos aveti discursul de adio al istoricului clasic Donald Kagan de la Yale University. Subiectul: educatia universitara contemporana.

    http://youtu.be/fMQGDdTQImo

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Si ce credeti dvs. ca e important in acest discurs ? De ce e important ? De ce ar trebui sa adopt eu opinia aceasta despre educatie ?

  5. iosiP spune:

    Stimata doamna, cred ca prima intrebare la care ar trebui sa raspundem priveste scopul invatamantului. Altminteri, incercam sa identificam mijloace pentru a ajunge nu se stie unde, iar eficienta se rezuma la faptul ca (scuzati anglicismul) “we’re going nowhere fast”.

    Vorbeati de competente: ei bine, va asigur ca singurele competente pe care le-am observat la tinerii absolventi au fost dobandite fara ajutorul scolii, ba chiar in pofida acestuia. Cat despre capacitati, acestea nu pot fi dezvoltate intr-un sistem care pune accentul pe memorare in detrimentul intelegerii.

    Adaugati necesitatea sociala de a mentine in functie profesori depasiti, dorinta de a satisface ambitiile celor ajunsi vremelnic la putere si nepasarea fata de necesitatile reale ale economiei, si veti obtine tabloul complet! Iar ca imaginea sa fie mai bine definita, mi-a relatat un amic ca o “stimata” directoare a unei asociatii turistice (sic!) a declarat la televizor ca decalarea vacantei de vara, selectiv pentru diversi ani de studiu, ar fi necesara pentru impulsionarea agroturismului. Va inchipuiti perplexitatea amicului in cauza, care se intreba cum va rezolva problema in conditiile in care copiii sai sunt in clase succesive…

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Daca e sa adoptam distinctia dintre competente si capacitati in formarea initiala, competentele se dezvolta in special prin parcursuri de invatare initiate si conduse in afara scolii, pe cand capacitatile trebuie dezvoltate de catre scoala. Competente si capacitati trebuie articulate, armonizate.

      Fireste ca nu poate fi vorba de vreo armonizare intre competente si capacitati in conditiile in care intregul sistem de invatamant e bazat pe memorare. Numai ca, desi e incontestabil ca exista destui care pun pret pe memorare, nu intregul sistem e bazat pe memorare. Dar aici e cuvantul meu contra cuvantului dvs. si ne pierdem in generalizari, care sunt tot atat de periculoase ca si memorarea. De aceea cred ca ar fi util pentru cititori sa dati exemple concrete din cele pe care le-ati intalnit in care sa spuneti cum si-au dezvoltat tinerii absolventi competente “fara ajutorul scolii, ba chiar in pofida acestuia”. Despre ce competente e vorba ? Cu ce anume i-a impiedicat scoala sa le dezvolte ?

      • Cetatean spune:

        Avem nevoie de o noua curricula si de profesori capabili sa o respecte si sa o implementeze.
        Am vazut cadva un serial stiintific al lui Carl Sagan in care acesta descria sentimentele care l-au cuprins atunci cand, fiind in fata rafturilor interminabile cu carti ale bibliotecii publice din New York, si-a dat seama ca in toata viata lui, citind fara intrerupere, ar putea citi o parte nesemnificativa a acestor carti.
        Informatiile pe care le memoram in timpul procesului de educatie scolara trebuie sa fie cele esentiale. De asemenea trebuie sa apara diferentieri de programa scolara mult mai accentuate si mai devreme, in functie de traseul ales de elev. Trebuie stabilit foarte clar care sunt cunostintele generale strict necesare unui tanar avand in vedere si o educatie continua, pe tot parcursul vietii. Trebuie tinut cont si de faptul ca, cu cat memorezi mai mult cu atat ai mai putin timp ca sa iti dezvolti capacitatea de analiza si sinteza precum si imaginatia. Daca se insista pe mai departe ca toti elevii sa aiba aptitudini de critici literari, atunci cei care doresc sa devina matematicieni pierd un timp foarte pretios cu memorarea si analiza unor informatii care le vor fi inutile in cariera si in viata. Stapanirea limbii romane se poate face si citind lecturi de istoria si filozofia stiintei, etc. (pentru cei de la “real”) si nu citind poezie ermetica. Reciproca este valabila. Criticii literari nu au nevoie de calcul diferential.
        Cantitatea de cunostintele umane se dubleaza intr-un ritm tot mai accelerat. Cresterea calitatii vietii depinde de dezvoltarile din domeniul stiintei si tehnologiei. In aceste domenii, cresterea cantitatii de cunostinte noi este cea mai accelerata. Tarile care vor constientiza aceste adevaruri (decidentii) vor asigura prosperitate pentru cetatenii lor.

        “Cum produce scoala tampiti” – Mihai Maci (Lector la Universitatea din Oradea): “mostre din manualele si culegerile pe care le-am avut in mana”:

        http://www.contributors.ro/editorial/cum-produce-scoala-tampiti/

        1) “Andrei si Calin vor sa-si cumpere mingi de tenis pentru antrenament. Cate mingi poate cumpara fiecare daca o minge costa 3 lei, iar 1/5 din suma lui Andrei este cu 3 mai mica decat 1/3 din suma lui Alin.

        Daca Andrei ar avea cu 9 lei mai mult, atunci dublul sumei celor doi copii ar reprezenta costul unei biciclete, adica 436 lei”

        Problema (cu eroarea de nume si ortografia proprie) e din culegerea Concursului “Fii InteligenT la matematica” (asa se scrie titlul) editia a VI-a (2011 – 2012) pentru clasa a IV-a (a patra) coordonata de Alexandrina Dumitru (avand inca 39 – da, 39 – de autori) si aparuta la editura NOMINA in 2011.

        Eu am rezolvat-o – algebric – in 19 ecuatii. Nu stiu care e copilul de clasa a IV-a care poate desfasura, in succesiunea lor logica, 19 ecuatii.

        2) “Care sunt tarile pe care le-a cucerit (Napoleon)?

        Intrebarea e din manualul de Istorie de clasa a IV-a, avandu-i ca autori pe Valentin Balutoiu si Dumitra Radu si aparut la Editura Didactica si Pedagogica R. A. in 2010

        Nu va grabiti sa raspundeti Italia si Germania, caci ar fi un anacronism (aceste tari au aparut in a doua jumatate a secolului XIX) si, implicit, o gresala. Printre “tarile” cucerite de imparat se numara: episcopia de Eischstätt, cea de Halberstadt, comitatul de Hohenhole, cel de Solms si alte cateva zeci (daca nu sute) de asemenea principate in Germania si Italia. Se poate spune ca a cucerit Rusia? Cati copii de clasa a IV-a pot raspunde acestei intrebari?

        3) “Cuvinte cheie (la o lectie – nota mea): membrana (plasmalema), fosfolipide, steroli, matrix lipidic, proteine membranare: extrinseci, intrinseci, canale, receptori, enzime, markeri; perete, microfibrile, celuloza, chitina, lamela mijlocie, substante pectice, lignina, suberina, ceruri, cutina.” Sau, cateva pagini mai incolo, alte “cuvinte cheie (tot ale unei singure lectii): invelis mitocondrial, criste, condrioplasma, reactii de oxido-reducere, potential redox, glicoliza, acid piruvic, ciclul Krebs, catena respiratorie, ATP, fermentatie alcoolica, fermentatie lactica.”

        Practic fiecare lectie din manualul de Biologie de clasa IX-a (a noua), avandu-i ca autori pe Prof. univ. dr. Nicolae Toma si Prof. univ. dr. Lucian Gavrila, manual “destinat tuturor liceelor (cu exceptia liceelor vocationale de coregrafie si pedagogic)” (sic!), aparut 2002 la Editura Didactica si Pedagogica, isi are cuvintele ei cheie. Daca vreti sa va actualizati cunostintele, incercati-le!

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Imi pare rau, dar aici nu am vandut niciodata ambalaje cu “tâmpiti”.

          Si dvs. va spun, cu tot respectul ca daca veti insista trimitand asemenea comentarii in afara subiectului articolului, acestea nu vor mai fi facute publice.

          • Cetatean spune:

            Probabil ca veti cenzura acest comentariu, insa eu doresc sa imi exercit dreptul la opinie, care intr-o democratie se presupune ca nu mai este cenzurat. “Cu tot respectul”, se pare ca dvs. aplicati principiul: “este «in afara subiectului» pentru ca asa decid eu”. Eu spun ca comentariul meu nu era “in afara subiectului”, si imi voi argumenta pozitia.

            Articolul dvs. incepe cu fraza: “Sunt intrebata de unii cititori cum fac altii de au o scoala pe care se poate conta, pe cand in Romania, IN CIUDA REFORMELOR CU NEMILUITA, nimic bun nu pare sa se intample”. Tocmai despre REFORME era si comentariul meu. Din punctul meu de vedere, pe care L-AM ARGUMENTAT, cea mai importanta REFORMA este cea care se refera la CURRICULA. Comentariul meu anterior tocmai acest aspect incerca sa il puna in evidenta. Argumentul dvs.:”desi e incontestabil ca exista destui care pun pret pe memorare, nu intregul sistem e bazat pe memorare” nu sta in picioare. Despre ce “raport de complementaritate intre scoala si societate” mai poate fi vorba in momentul in care scoala distruge motivatia copiilor de a invata si le consuma tot timpul cu memorarea de cunostinte inutile, printr-o programa bazata pe memorare si supraincarcata? “Intregul sistemul” e bazat pe memorare din moment ce programa si manualele scolare sunt bazate pe memorare. Nu mai ramane timp si motivatie pentru “complementaritate intre scoala si societate”.

            P.S. “Cum produce scoala tampiti” este titlul articolului d-lui Mihai Maci din care am citat DOAR exemple din “minunatele” manuale scolare din Romania. Avand in vedere acest lucru, nu inteleg sensul remarcii dvs.: “Imi pare rau, dar aici nu am vandut niciodata ambalaje cu tampiti”.

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              Public acest comentariu deoarece este in relatie cu acest articol.

              Cateva raspunsuri pe scurt.

              In ceea ce priveste legatura dintre comentariu si subiectul articolului in discutie, nimeni decat autorul articolului nu este mai in masura sa o aprecieze. El stie cel mai bine despre ce a scris.

              Cat despre raportul de complementaritate dintre scoala si societate, acest articol arata clar ca nu doar scoala e responsabila de invatare, ci si societatea. Cine impiedica societatea sa propuna parcursuri alternative de invatare ? Am aratat in articolul precedent ca este posibil asa ceva si in conditiile Romaniei.

              Ambalajele cu “tâmpiti” nu se vând in discutiile cu privire la articolele pe care le scriu. Daca dvs. doriti sa intelegeti mai mult despre aceasta afirmatie, va rog sa cititi ceea ce am scris pe acest subiect pana acum. Din pacate, aceasta atitudine ferma e tot ce pot sa fac in conditiile in care persoane inteligente cedeaza tentatiei populismului ieftin.

      • iosiP spune:

        In primul rand propun sa clarificam sensul termenilor folositi: pentru mine, competentele descriu cunostintele necesare asigurarii unei utilitati sociale, iar capacitatile se refera la dezvoltarea modului de gandire si a metodologiei necesare pentru a dobandi (inclusiv) competente.
        Simplificand, competentele descriu in principal nivelul de cunoastere (bagajul de cunostinte), in timp ce capacitatile asigura succesul rezolvarii unor probleme noi, in fata carora competentele devin inutile.

        Si acum, ca sa revin la afirmatiile din comentariul anterior. In domeniul meu de activitate (IT) scoala romaneasca este incapabila sa genereze competente: domeniul are o dinamica imposibil de sistematizat in cursurile predate de catre persoane formate intr-o paradigma complet rupta de realitatea actuala, si care nu au interesul sa-si improspateze cunostintele si mai ales metodele de predare (de ce ar face-o, doar posturile le sunt asigurate prin lege?). Prin urmare, ca angajator sunt nevoit sa judec potentialul absolventilor strict prin prisma capacitatilor, astfel incat sa rentabilizez investitia (uneori considerabila) de a le asigura competentele.
        Dar am probleme, pentru ca scoala romaneasca nu dezvolta nici capacitatile, deci trebuie sa gasesc absolventii care au facut acest lucru in mod independent, concentradu-si eforturile in acest scop chiar daca aceasta a insemnat asumarea unor riscuri in parcursul academic – sau altfel spus, in pofida scolii!

        Daca doriti exemple, va pot spune ca un absolvent de liceu cu media de “7-si-ceva” lucreaza acum pentru o firma “globala” in Silicon Valley, in timp ce o eminenta absolventa de facultate tehnica se ocupa de… integritatea documentatiei necesare intocmirii ofertelor de licitatie.

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Cred ca avem intelesuri apropiate in ceea ce priveste competentele si capacitatile: competentele se exprima si dezvolta in conditiile in care exerciti o activitate anume, pe cand capacitatile sunt disponibilitati care-ti permit sa abordezi respectiva activitate. Revenind la un exemplu din articol: prin proiectul sau, fundatia elvetiana dezvolta competenta de a comunica in public, in timp ce scoala dezvolta capacitatea de comunicare (comunicarea se poate realiza in public, in spatiul privat, in context profesional etc.).

          Mi se pare normal sa va bazati pe capacitati in momentul in care angajati absolventi de liceu cu profil general (nu profesional, acolo e altceva). De asemenea, mi se pare normal sa va bazati pe capacitati cand angajati absolventi de Universitate tehnica deoarece, in conditiile Romaniei, si aceasta are tot un profil general, fiind Universitate.

          In primul rand, problema aici nu e a scolii, ci a sistemului romanesc de invatamant. Scoala tot a dat un absolvent de liceu si o absolventa de facultate care si-au gasit de lucru. Sistemul de invatamant insa, atat la nivel secundar cat si la nivel superior este insuficient diversificat pentru a raspunde nevoilor pietii muncii.

          Am scris mai multe articole despre enorma greseala care s-ar fi numit Bacalaureat profesional acordat tuturor absolventilor de liceu, in conditiile in care nu se producea nicio schimbare in curriculum. Am mai scris si despre faptul ca e nevoie de o clasificare a universitatilor care sa fie operationala si transparenta pentru piata muncii. Sa stiti clar si dvs. unde e cel mai de asteptat sa va gasiti forta de munca ce are capacitatile si competentele initiale pentru ceea ce aveti nevoie.

          In cazul la care va referiti, nu cred ca aveti nevoie in primul rand de absolventi de Universitati, ci de absolventi de Scoli tehnice superioare in domeniul informatic. Dvs. nu aveti nevoie nevoie de absolventi de liceu teoretic, ci de absolventi de invatamant profesional in domeniul IT.

          Din pacate, nu vad posibil, oricat de mult entuziasm ar veni din partea societatii si a mediului economic privat, ca acestea sa preia sarcina statului si a guvernului in materie de eficientizare a organizarii sistemului de educatie. Mai mult, mi s-ar parea chiar periculos sa va spun ca mediul economic privat ar putea avea mai multa initiativa in formarea profesionala initiala. Si ma explic. In vremea cand imi faceam teza de doctorat, am luat un interviu unui responsabil guvernamental din domeniul invatamantului superior din Romania. La un moment dat, acesta imi spune ca in Romania, interesul statului este de a-i tine in scoala pe elevi si pe studenti un anume timp pentru ca dupa aceea vin intreprinderile, ii iau si-i formeaza cum vor. Consider ca e o afirmatie de un cinism incredibil atat la adresa elevilor si studentilor cat si la adresa celor din economie. Din pacate, au existat si mai exista oameni care gandesc astfel si care conduc invatamantul romanesc.

          • iosiP spune:

            Recunosc cu umilinta, m-ati pierdut pe parcurs!

            Ca atare, imi permit sa-mi inchei interventiile pe acest subiect cu o rugaminte, aceea de a-mi raspunde CONCRET la cateva intrebari pe care le voi formula “inginereste”, pe puncte:
            1. Care este utilitatea (pentru individ, pentru economie si pentru societate) a asimilarii mecanice a unor cunostinte lipsite de aplicabilitate?
            2. Care este ratiunea pentru care traiectoria profesionala (si implicit sociala) a tinerilor este determinata de insusirea unor astfel de cunostinte?
            3. Care este motivul ca societatea, in ansamblul sau, sa fie fortata sa contribuie la perpetuarea unui sistem de educatie bazat pe aceste principii de (de)formare a generatiilor viitoare?

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              Acum dvs. m-ati pierdut pe mine, caci nu inteleg ce legatura au intrebarile cu discutia noastra.

              Am apreciat eu undeva cunostintele invatate mecanic si fara aplicabilitate pentru a avea parte de acest interogatoriu ?

              Daca dvs. nu vreti sa deosebiti “inginereste” intre scoala si sistem de educatie, imi lipsesc notiunile de baza pentru a va putea raspunde.

            • Stefan spune:

              Daca nici macar un specialist nu poate preciza pentru publicul larg deosebirea dintre “scoala” si “sistem de educatie”, poate ca nu exista nici o diferenta intre ele!

              Ce observ eu este ca se vorbeste foarte mult, folosindu-se cuvinte foarte pompoase si termeni de specialitate putin accesibili publicului larg. Dar se evita propunerile concrete si concluziile.
              Se fac studii, evaluari, dar nu exista feedback si recomandari.

    • Artemis spune:

      Subscriu in oarecare masura opiniilor Dlui IosiP. Majoritatea absolventilor de succes isi datoreaza reusitele cunor competente pe care scoala nu le dezvolta. Spre deosebire de Dl IosiP nu cred insa ca scoala o face dinadins, pentru ca premeditarea presupune constientizarea importantei acestor competente. Ori, ma tem ca nivelul sistemului romanesc de invatamant este mult sub minimul necesar pentru a aprecia competentele respective.

      Ma refer bineinteles la competente emotionale precum:

      Pe Plan Personal
      1. Constientizarea propriilor stari emotionale,
      2. Autocontrolul emotional,
      3. Increderea in sine
      4. Integritatea
      5. Initiativa
      6. Optimismul
      7. Adaptabilitatea

      Pe Plan Social:
      1. Empatia
      2. Constientizarea Raporturilor Sociale
      3. Influenta sociala
      4. Rezolvarea conflictelor
      5. Colaborare si spirit de echipa
      6. Abilitati de conducator

      Toate aceste competente sunt chiar mai importante decat cele pur scolare, si se dezvolta prin modul cum sunt planificate si executate lectiile, nu neaparat prin schimbarea materiei scolare.

      Stiu ca lipsesc pentru ca in strainatate acestea fac diferenta intre angajatii romani si cei localnici sau din alte tari mai “sociale”. Angajatii romani sunt considerati excelent din punct de vedere tehnic dar lipsiti de aptitudini sociale pentru ca nu au “lucrat” la ele niciodata. Cei cu inclinatii sociale naturale mai recupereaza din deficit, ceilalti … nu. Ori acum acestea se cer chiar si in domenii pur tehnice gen programare.

      Si ar mai exista multe oportunitati pentru sistemul de invatamant. Acum apar atat de multe discipline noi incat majoritatea absolventilor revin in mod regulat pe bancile scolilor pentru diverse cursuri de specializare, iar educatia devine o activitate continua de-a lungul vietii. Revin insa pe bancile altor scoli. Sa se gandeasca fiecare, din profesorii pe care i-a avut, pe cati si-i poate imagina predand cu succes unui grup de adulti …

      • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

        Il las pe d-l pe care il sustineti sa precizeze in ce masura ati inteles sau nu ceea ce a spus d-lui. In ceea ce ma priveste, listele de acest gen nu ma impresioneaza. Sunt vorbe si atat. Daca veti insista revenind cu asemenea comentarii generale, interventiile dvs. nu vor mai fi publicate.

        • Artemis spune:

          Stimata Dna Gorga,

          Comentariul meu nu era o lista, ci exact exemplele pe care le-ati solicitat. Avand in vedere ca se refera la un comentariu publicat nu vad cu ce ieseau din context.

          Faptul ca nu le-ati apreciat arata exact dezinteresul scolii pentru dezvoltarea acestor valoroase aptitudini la elevi. Din acest motiv eu una prefer sa-mi investesc timpul altfel decat sa explic – desi drept la replica as avea, nu-i asa, intr-o democratie – valoarea acestor concepte.

          Insist sa-mi stergeti si comentariul initial. Inteleg ca refuzati fiindca este un comentariu de valoare si lipsa lui s-ar resimti, dar este comentariul meu si dreptul meu de a solicita retragerea lui.

          Multumiri anticipate

          • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

            Ganditi inainte de a interveni, nu dupa. Nu voi retrage niciun comentariu care a fost deja publicat si a primit raspuns.
            Public aceasta interventie pentru ca alti participanti la discutie sa cunoasca pozitia dvs. si sa nu va mai solicite.

  6. Bradut Bolos Bradut Bolos spune:

    Ma intreb de ce o persoana ca dvs trebuie, sau prefera sa profeseze in Elvetia? Ma intreb retoric, pentru ca stiu deja raspunsul. Ma intreb cand se va gasi un cap luminat care sa ma faca sa pun aceeasi intrebare fara nuanta retorica.

  7. Stefan spune:

    Frumos articol doamna Gorga! Felicitari!
    Ati expus clar 1 diferenta intre invatamantul din Elvetia si cel din Ro. Ar mai trebui propus si un sistem de implementat in cadrul invatamantului nostru prin care se compenseze aceasta carenta din educatie: de sustinere a libertatii si aparare a drepturilor.

    Ah, si cate diferente nu mai sunt de reliefat! Cred ca sunteti foarte in masura sa faceti acest lucru pentru ca sunteti afara si cunoasteti un alt sistem si puteti sa comparati. Si sa recomandati modalitati de implementare.

    Abia prin comparari punctuale vedem exact diferentele si le simtim marimea.

    Frumos!

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Multumesc pentru aprecieri.
      Pornind strict de la subiectul acestui articol care arata cat de importanta este relatia dintre scoala si societate in materie de invatare, s-ar putea inmulti experientele de genul celor prezentate in articolul precedent diversificandu-se, fireste, diferitele parcursuri educative.
      Invatarea a devenit astazi mult mai complexa decat ieri. Scoala poate asigura doar o parte a invatarii, cea mai importanta, fireste. Mai ramane insa o parte care e in sarcina societatii.
      Numai daca si societatea (actionand organizat, prin asociatii, fundatii, etc.) se va implica in invatare (imi permit sa insist: in invatare, nu in viata scolii), vom reusi intr-adevar sa schimbam ceva.

  8. Ela spune:

    Dna A.Gorga,cred ca orice opinie este bine venita si orice comparatie salutara,atat vreme cat nu se pretinde a fi SOLUTIA de reprodus identic si cu strictete!
    Poate ca am inteles gresit,si atunci va multumesc ca ma corectati,dar dvs propuneti invatamantului romanesc,modelul elvetian,ori acest demers nu mi se pare nici fundamental inedit,si nici cu vreo sansa suplimentara de reusita fata de toate celelalte deja incercate…dar pot sa ma si insel!?
    Tocmai aici este problema noastra (si e valabil in toate domeniile!?):cautam departe ceea ce avem la indemana!
    Invatamantul romanesc se adreseaza romanilor,deci ca sa aiba succes,trebuie sa fie cat mai riguros adaptat mentalitatii romanesti,asa cum este ea!
    De ce modelul anglo-saxon functioneaza in SUA sau Germania mai bine decat in Ro?
    De ce in Franta 25% din populatie nu stie sa scrie si sa citeasca corect in secolul 21?
    Probabil ca rigoarea protestantismului reuseste acelora care-i impartasesc valorile,si nu tuturor,probabil deci ca nu metoda in sine este determinanta,ci compatibilitatea sau incompatibilitatea dintre un model si propria mentalitate…
    Acolo unde sistemul de invatamant elvetian ne poate fi de ajutor,este exact in intelegerea acestui fenomen:isi adapteaza metodele in permanenta,in functie de PROPRIA evolutie a societatii!Ceea ce merge la Zürich nu e litera de lege la Lugano,fiecare si le stie pe-ale lui,si asta functioneaza pe ideea ca nu exista solutie perfecta pentru toti,fiecare fiind unic!

    Romania are de facut o munca de reabilitare a valorilor sale,competentele trebuie sa primeze judecatii nemiloase a rezultatelor,incurajarea si valorizarea permanenta a oamenilor (elevi si profesori) putand produce efecte mai bune decat desconsiderarea publica si batutul in cap sistematic…
    Daca tot ne-am ocupat atata amar de timp sa facem ca unii sau ca altii,de ce n-am incerca sa facem o data si ce stim noi ca ne-ar fi bine,fiecaruia la nivelul lui…

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Intr-adevar, orice opinie e binevenita in conditiile in care se refera la subiectul in discutie, este succinta si evita generalizarile.

      In legatura cu observatiile dvs., eu nu propun modele, ci dimpotriva, folosesc comparatia pentru a arata ca si in Romania se mai fac schimbari in bine. Ca sa intelegeti ce-am vrut sa spun, e nevoie sa cititi si articolul precedent.

      Pe de alta parte insa, nici nu-mi place sa inventez la nesfarsit roata pentru ca nu am nicio sansa sa ajung sa conduc o masina. Din pacate, viata e prea scurta pentru a crea din nou lucruri care deja exista.

      • Ela spune:

        M-ati pus la punct,si cu aceeasi ocazie ati pus si puntul pe i…indispensabil mentalitatii romanesti si revelator al respectului reciproc si al tolerantei,tot atat de util evolutiei constructive a oricarei dezbateri de idei,ca Ï in limba romana!
        Deschideti un subiect pasionant,care,daca ar fi unanim resimtit si interpretat,s-ar sti(!),dupa care va suparati cand ne dam o alta parere decat a dvs…PAS BIEN!!!
        Replica dvs la comentariul meu,imi inspira totusi inca un comentariu pe care-l sper “succint si evitand generalitatile”,ca sa intre in categoria opiniilor pe care le considerati bine-venite…

        Vorbiti despre ROATA deja inventata,etc,etc.
        Probabil ca puteti fi de acord insa,si cu ideea lui J.J.Rousseau referitoare la necesitatea integrarii,respectiv a adaptarii permanente a PROGRESULUI la viata specifica unei societati,ca el sa aiba sens!Astfel,daca “progresul util” se capitalizeaza,deci concret,nu se mai reinventeaza ceea ce e deja(!),progresul subtil necesita o permanenta reincepere de la 0,o readaptare permanenta!Este cazul educatiei si invatamantului!
        Ca sa pastrez exemplu dvs cu roata,priceperea si garantia reusitei nu consta in achizitionarea celei mai performante roti,cea de ultima generatie,ci a rotii care se potriveste vehiculului si drumurilor pe care le aveti…
        Cred ca putem fi de acord ca roti de Ferrari la un tractor sunt,nu doar ridicole,dar in special inutile…

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Ca o persoana care traieste in Elvetia, cred ca stiti foarte bine ca in aceasta tara ai cuvantul atat timp cat ai ceva de spus cu privire la subiectul in discutie.

          Va informez asadar ca nu voi mai publica reactii care sunt generale si bat apa-n piua. Cum nu sunt singura care modereaza acest forum, daca ele vor aparea totusi, cum a fost cazul acestei interventii, le voi sterge. Situatia educatiei in Romania este foarte grava si, sincer, nu mai e timp sa vorbim doar de dragul de a vorbi.

          Multumesc de intelegere.

  9. Andrei George spune:

    Stimată doamnă Gorga,

    Școala românească s-a schimbat- și se va schimba – prin bunul simț al guvernanților (nu dați, n-am zis că este vorba despre cei de la putere) care vor aloca acel 6% și vor direcționa cam 95% din cei 6% către un salariu decent- și prin dăruirea și bunul simț al cadrelor didactice. În loc să transformăm femeile rrome în manageri de talie Europeană- ar fi meritat măcar un proiect structural- pentru alfabetizarea populației românești. Chestia asta întâmplată prin anii 70 s-a dus pe apa Sâmbetii din ”grija” unor dirguitori ai învățământului care au proclamat libertatea totală- după 1990- evident libertatea de a fi prost și de a muri de foame. Așa, pe ghicite, apreciez că avem vreo 65%- pe puțin- analfabeți funcționali- și cel puțin 35% analfabeți cam așa ca pe vremea lui ”Desculț” .Dacă orice român va putea să scrie cu propria mână- sau propriul calculator- o cerere pentru guvernare- deja suntem cu cel puțin 2 pași înainte pe drumul spre Geneva. Pe la pasul 2500 cred că e și lecția despre democrație de care pomeniți dvs.

  10. crap spune:

    am cam obosit sa repet niste lucruri, dar importanta subiectului face oboseala insignifianta.. pe scurt, aveti dreptate, in primul rand reforma nu se face cu revolutii, daca ar fi necesare ar fi poate la altii, dar nu la noi. punctul meu de vedere a fost legat mereu de vehementa stupida a celor care sustin modificarea drastica a curriculumului. asta practic nu trebuie sa se intample – nu ma refer aici la vreo aberatie de curs vocational, sau cine stie ce alta anomalie, ma refer la nivelul de predare al disciplinelor elementare: romana, matematica, fizica, chimie, istorie, geografie, limbi straine. restul, faceti ce vreti cu ele. eventual puteti face optionale anumite capitole din manualele de stiinte exacte, cum de fapt cred ca a cam fost intotdeauna, dar manualul in sine nu trebuie simplificat. spun asta ptr avantajele date celui care vrea sa studieze sau sa lucreze mai tarziu afara sunt enorme. cat despre testul pisa, e vax; spun asta ptr ca multe tari isi orienteaza special capitole din manuale ca sa le dea studentilor un avantaj la acest test, asa ca ratingul probabil e fals.

    in multe din tarile vest in afara de faptul ca exista o ignoranta la un nivel greu de imaginat (nu ma refer la aia 15-20% pe care-i mai intereseaza scoala), iar profesorii universitar se plang ca majoritatea studentilor au probleme in a intelege conceptul de demonstratie (geometria euclidiana de ex. se face la un nivel extraordinar de scazut, iar problemele de algebra se bazeaza in general pe calcule care le vezi din avion; concepte de reducere la absurd sau deductie/inductie sunt de regula tratate la nivel universitar sau de programe speciale, gen AP sau IB; nivelul matematic general e o catastrofa).

    fizica si chimia devin cu adevarat separate de-abia in liceu, tratandu-se intr-un ghiveci greu comestibil numit science. fizician eu insumi printre altele, nu pot ocazional decat sa ma dau cu capul de pereti (timpul consacrat ptr a-i tine pe-ai mei la nivelul celor foarte buni de acasa e ca un al doilea job; multumesc romaniei ca impune manuale). est europenii si asiaticii care au o educatie si stiu cum e scoala de unde vin ei, de regula sunt turbati din cauza asta, nu mai stiu cum sa dea banii in programe ce se dezvolta paralel si sepculeaza aberatia sistemului. colegi de-ai mei din diferite tari vest, anglia, italia, suedia, chiar si germania, se plang incontinuu de nivelul slab al scolii.

    tot citati pe unii si pe altii, chiar credeti ca au dreptate? n-au. cameron cred ca a trebuit pana la urma sa accepte ceea ce ii spun probabil unii care si-au luat rolul in sfarsit in serios: scoala vest e in mare parte praf, e bun ptr ceva elite, si mai ales umaniste, dar in rest e catastrofa, ii mananca chinezii si coreenii in 10-20 de ani, mai rezista doar din inertia prosperitatii economice de care s-au bucurat pana acum. degeaba avem scoala totusi puternica (in curriculum doar, ca la nivelul materialului uman in scoli si din prisma implicarii multor parinti, nu se poate ridica prea sus) daca nu ne vom fortifica universitatile si nu le vom dezvolta studentilor un spririt antreprenorial. trebuie sa fim mai destepti ca altii ptr ca nu suntem bogati (cand esti mai prost dar bogat, nu prea se simte nevoia), si trebuie sa devenim la fel de intreprinzatori ca nordicii. altfel zicala ‘white trash’ va insoti o poza cu studenti romani intr-un articol cu litere chinezesti.

    ce m-a oripilat intotdeauna: incantarea multor romani, multi dintre ei cu pretentii de studii universitare, ca ei traiesc afara si copiii lor studiaza in ‘straineza’, fara sa dea mare atentie la ce garbage de fapt se invata in scoala de afara. apropo, ma refer in mare parte la scoala gimnaziala; din pacate la liceu chiar daca se vrea a face ceva un pic mai mult, e deja prea tarziu, altii din alte tari sunt cu mult mai avansati.

    pana la urma ce fel de scoala vrem sa implementam? una reala, sau una care obtine rezultate bune la testul pisa? sau ne facem toti tinichigii si frizeri ptr ca asa gaseste de cuvinta un dobitoc? (consideratia necesara deoparte ptr seful statului ptr ce’a realizat cu justitia samd, dar la zicala cu pricina a aratat ca are ori el, ori consilierul lui, un nivel pur si simplu rudimentar)

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      In Occident, scoala e un fel de vitrina a societatii si chiar daca exista critici numeroase, acestea se fac pe un alt fond de dezbatere publica decat in Romania. Nu totul e bun si nu totul e rau, nici in scoala occidentala si nici in cea romaneasca. Asta nu trebuie sa ne umple nici de pesimism si nici de optimism. E nevoie sa ramanem pragmatici si atenti la detalii: sa nu distrugem mai mult decat trebuie, dar nici sa construim castele pe nisip.

    • Stefan spune:

      Domnule Crap, din observatii personale: in Tarile din Vest (Olanda, Belgia, Luxemburg, Elvetia) si cele Nordice (Suedia, Norvegia, Finlanda) sunt incurajati spre angajare tinerii si cetatenii lor. Desigur, si “outsiderii” isi pot gasi loc (de obicei foarte putine), alaturi de colegi nativi care chiar daca sunt mult mai putin instruiti sunt incurajati.
      Poate este vorba poate de a se pastra rutina muncii, care in Ro abia se invata, nu stiu. Poate este o politica de angajare, nu stiu.
      Intre un Estic foarte bun la Fizica si Matematica si oricare alt cetatean care se descurca sa faca acelasi job fara prea multe studii, ultimul este preferat.
      De aceea parintii “emigranti” isi doresc scoli locale pentru copii lor. Pentru ca ii invata cu societatea si cultura muncii locala. Pentru ca au sanse mult mai mari de angajare in tara unde si-au terminat studiile.
      Cum bine spune Dedalus mai jos, tehnologia evolueaza atat de repede incat oricum la 4-5 ani este nevoie de respecializare. Nu este nevoie sa stii teoriile Landau sau integralele triple pentru a avea un job foarte bun. Este important sa te adaptezi societatii in care lucrezi si culturii institutionale. Si desigur, sa iti doresti sa progresezi. Restul e … exersare.

      • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

        Ma intreb si va intreb de ce oare, in conditiile in care “parintii “emigranti” isi doresc scoli locale pentru copii lor” mai exista in Romania atat de multi copii cu parintii plecati in strainatate ?

        Eu cred mai curand ca in comentariul la care faceti referire e vorba despre cei care isi trimit copiii la studii in strainatate pentru ca asa spera sa le creeze un avantaj pe piata muncii din Romania, nu din strainatate. Nu cred ca e vorba despre parintii care-si iau copiii cu ei si-i dau la scoli in tarile unde muncesc. Aceia, da, gandesc precum spuneti. Parintii celor despre care vorbeste comentatorul precedent nu cred ca vor fi parasit vreodata Romania. Si nici nu au de gand s-o faca.

  11. Dedalus spune:

    In ultimii 10 ani modalitatea de instrure s-a schimbat structural fundamental fata de mediul socio-economic in care au fost puse bazele pedagogii.

    coordonatele schimbarii structurale ar fi:
    a) trecerea de la invatarea pasiva, prin acumulare de la un mentor/instructor la invatarea activa (“fara profesor”)
    b) trecerea de la insusirea gradula intr-un domeniu dat la insusirea rapida urmata de uitare si invaarea intr-un alt domeniu – omul se tot re-speailizeaza cam la 4-5 ani o data.
    c) trecerea de la invatarea prin citire/repetare la invatarea prin mijloace electronice
    d) trecrea de la executarea directa la invatara mijloacelor (de exemplu, in loc sa inveti proiectare si sa desenezi cu rotringul, invrteti autocad sau similar)
    e) cresterea volumului de balast informational livrat de invatamntul institutionalizat, pana la limite ce genereaza mijloace de aparare si mutarea invatarii din institutie in afara ei

    si ar mai fi si altele, dar nu e locul aici sa le descriu.

    Consecinta este ca in realitate invatamantul s-a schimbat singur in acesti 10 ani iar noi vorbim de fapt nu de o reforma a invatamantului (inutila in acest moment) ci doar de punerea in acord a invatamantului institutionalzat cu paradigma descrisa mai sus. Daca nu se va realiza aceasta punere in acord, invatamantul institutionalizat va deveni doar o forma de exploatare a tinerei generatii de catre generatia trecuta, o modalitate prin care cea din urma isi asigura privilegiile, in special ocuparea unor pozitii sociale importante si blocarea accesului trinerilor.

    Cred ca situatia descrisa este valabila pe plan mondial si doar cunoaste unele forme specifice de manifestare modelate de mediul socio-cultural al fiecarei tari si regiuni.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Nu cred ca este util dezbaterii publice sa introducem scoala (ceea numiti dvs. “invatamant institutionalizat”) intr-un conflict dintre generatii. Eu ma straduiesc sa arat ca nu este util nici sa confruntam la nesfarsit scoala societatii, iar dvs. mi se pare ca deschideti un nou teritoriu de lupta.
      Putem sa ne batem cat vrem cu asemenea argumente, fiecare parte va continua sa considere ca are dreptate, dar invatamantul romanesc va avea de pierdut. E nevoie ca atat diferitele generatii sa colaboreze in ceea ce priveste scoala cat si diferitele cerinte sociale sa intre in armonie cu misiunea prima a scolii care e aceea de a transmite un anumit patrimoniu cultural.

      Schimbarile despre care vorbiti sunt resimtite intr-un mod radical in Romania pentru ca, spre deosebire de occidentali, noi a trebuit sa le invatam pe derost, in timp ce ei le-au construit, au “crescut” dezvoltandu-le. De asemenea, reformele educative, unele bune ca intentie, dar toate prost explicate contribuie din plin la crearea acestei imagini de prapastie uriasa intre trecut si prezent.
      Un singur exemplu cu privire la ceea ce numiti “trecere de la invatarea pasiva ….la invatarea activa”. Exista asa numitele MOOCs (cursuri masive la distanta). Doua modele pedagogice coexista in organizarea acestora: primul e cel clasic, in care profesorul preda, pune intrebari, etc., iar al doilea e cel in care elevul sau studentul isi construieste propriul parcurs educativ. Nu sunt mai multi care sa aleaga al doilea parcurs comparativ cu cel clasic. Noile tehnologii functioneaza ca mediu de invatare, metodele prin care se realizeaza invatarea fiind stabilite de oameni. Iar oamenii aleg ceea ce li se potriveste mai bine. Psihologii explica asemenea diferente prin stilul cognitiv al fiecaruia.

      • iosiP spune:

        “misiunea prima a scolii care e aceea de a transmite un anumit patrimoniu cultural.”

        Misiunea prima a scolii este aceea de a produce generatii de absolventi adaptati cerintelor societatii!
        Patrimoniul cultural se asimileaza prin activitati extrascolare, in functie de domeniul de interes si disponibilitatea fiecaruia.

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Nu, cerintele societatii adresate scolii sunt in primul rand de natura culturala (cultura inteleasa in sens larg, ca mod de viata si de gandire).
          Nu toate scolile trebuie sa se transforme in scoli profesionale. Afirmatia dvs. imi aminteste de o persoana care era responsabila de curriculumul invatamantului primar dintr-o tara africana foarte saraca. Sustinea foarte convins acelasi lucru ca si dvs. Si era foarte contrariat ca cei din sala il priveau cel mult cu mila …

  12. euNuke spune:

    Şcoala publică românească este in faliment. Aşadar, dezbaterile cu privire la o potenţială reformă din interior sunt la fel de inutile ca lamentările rudelor la un priveghi pe tema resuscitării răposatului, insă fără metode violente precum electroşocurile.

    Sistemul este de nereformat, este mort şi deja intrat in putrefacţie. De aceea singura şansă a societăţii noastre este o revoluţie care să-şi propună îngroparea urgentă a sistemului public şi crearea cadrului legislativ pentru a permite naşterea unui sistem privat. Desigur, o revoluţie capitalistă. Una veritabilă, pentru că cea din 89 a fost anticomunistă in declaraţii şi pro-socialistă in fapte şi exact asta a realizat: eliminarea cultului personalităţii ceauşiste din şcoli şi înlocuirea lui cu un cult de tip fascist al statului providenţial [fascist pentru că entităţilor economice private li se tolerează existenţa sub condiţia acceptării statului de servi perpetui ai statului social]. Pe parcurs politrucii socialişti au adăugat şi o grefă naţional-ortodoxă pe trupul cangrenat al şcolii publice. Statul socialist şi-a asumat, in mod aberant, obligaţii sociale cu mult peste posibilităţile sale economice, iar aceste obligaţii le-a transferat in mod sistematic pe capul contribuabililor. Pentru că in timp aceşti contribuitori reali s-au împuţinat, statul a transferat şi mai multe sarcini asupra beneficiarilor serviciului public “gratuit”. Astăzi elevii primesc un volum enorm de informaţie toxică la un preţ exorbitant, preţ plătit de 3 ori: o dată prin impozite către bugetul public, incă o dată direct prin diverse taxe mascate percepute de către şcoli, profesori, editori-ciupercă şi, in cele din urmă de către elevii handicapaţi economic prin durata extremă de detenţie in lagăre, pardon, in şcolile publice, forţaţi astfel să întârzie propria lansare pe piaţa muncii şi câştigarea autonomiei materiale. Ca să scăpăm copiii din calvarul ăsta e nevoie ca norma de detenţie să fie desfiinţată. Norma de detenţie este acel principiu al obligativităţii trecut chiar in Constituţie. Un regim capitalist trebuie să abolească imediat monopolul statului asupra serviciilor educative, iar obligativitatea trebuie redusă la ciclul primar, la cei 4 ani necesari alfabetizării. Finanţarea educaţiei de către stat trebuie să privească exclusiv sfera administraţiei publice, a justiţiei şi a armatei, anume asigurarea printr-un sistem de burse deopotrivă de merit şi sociale a resursei umane necesare funcţionării statului. Orice altă formă de învăţământ e musai să fie scoasă de sub patronajul statului. La stadiul economiei noastre -de ţară bananieră lipsită de banani- chiar şi gratuitatea ciclului primar este un serviciu de lux, ale cărui costuri cu mare dificultate le-ar putea suporta din bugetul actual. Desigur, toţi politrucii şi culturnicii băştinaşi continuă să se adape din utopia lor socialistă şi nu le vine să creadă că economia se apropie de colaps şi că in momentul final nu o să mai existe nicio resursă pentru plăţile din sistem, iar şcolile, lipsite de orice finanţare, vor dispărea rapid pentru a se transforma in grajduri [asta deja se-ntâmplă in multe sate]. Tocmai de aceea este nevoie de o revoluţie: pentru a îndepărta de la putere toţi aceşti visători imbecili, incapabili să se desprindă de hoitul lor drag in care ţin captivi copiii noştri. Cu ei la putere ne vom scufunda şi noi incet in mocirla supravieţuirii la limită, apoi va interveni marasmul şi ne vom îneca bolborisind despre deşartele proiecte de reformă. Ultimele noastre frazeologii funebre vor fi: “ce-ar fi fost dacă”…”nici vorbă, io ştiu mai bine”, “să luăm aminte la alţii”, “pe cale democratică”.

    • Gheorghe spune:

      Magnific!!! restul e bla bla…

    • Andrei George spune:

      Da, stimată doamnă după care v-aș propune să-i ardem în efigie pe toți ”proștii” de la Spiru Haret încoace – care și-au pus problema ca să dea cât mai multă cultură unui popor mințit și fraierit cât cuprinde. Dacă în anul 2013 există măcar 1 om care consideră că elevul trebuie să facă 4 clase- și nici alea gratuite- cred că ar trebui să ne gândim foarte foarte serios la ce educație v-am dat (când zic v-am mă gândesc la profesorii care au avut totuși grijă de dvs. Sincer, e înspăimântător- și nu vă includ aici pe dvs. și ideile pe care le aveți- ci la contextul în care v-ați dezvoltat și ați ajuns la aceste idei. Naziștii și comuniștii- cât de răi au fost ei- erau totuși pentru școală. Cât mai multă.Și gratuită- ca un principiu de bun simț pentru orice fel de stat cât de cât mai dezvoltat.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Eu cred ca ceea ce spuneti dvs. nu e chiar atat de departe de ceea ce gandesc eu. Cand vorbesc de revolutie, eu ma refer la ritmul transformarilor, adica la schimbari cu efecte rapide (am explicat intr-un comentariu anterior), in timp ce dvs. va referiti la dimensiunile acestor transformari. Si eu, si dvs. insa suntem de acord ca e nevoie de schimbari importante in educatia romaneasca. Am vrea, si eu si dvs. ca aceste schimbari sa se produca repede pentru a ne putea bucura de rezultatele lor. Diferenta dintre noi vine din faptul ca eu am studiat prea multe reforme din educatiile altora ca sa-mi mai permit sa sper in rezultate fulger. De aceea voi sustine intotdeauna ca scoala nu se schimba durabil prin revolutii.

      Nu suntem de acord in momentul in care vorbiti despre statul comunist ca despre un stat providenta. Nu, romanii nu stiu ce inseamna statul providenta pentru ca nu l-au cunoscut. Statul providenta nu a existat niciodata in Romania, din pacate. In Romania a existat statul-jandarm, nu statul providenta, ce nu s-a dezvoltat decat in societatile liberale occidentale.

      Acest stat-jandarm nu a disparut in 1989, ci, precum cameleonul, si-a tot schimbat infatisarea.

      Diferentele dintre tarile europene occidentale si Romania sunt mari in aceasta privinta. In Europa occidentala statul providenta isi transforma mecanismele de interventie, se distanteaza, devine stat-evaluator, dar nu se retrage in special din politicile sociale, deci nici din educatie. In Romania, statul jandarm continua sa fie atotputernic si sa ia diferite forme, cum spuneam mai inainte.

      Discursul neoliberal rostit cu multa convingere nu e decat una din formele de legitimitate cu care acest stat-jandarm vrea sa se impuna in Romania post-comunista. Nu cautam niciun stat providenta, ca nu stim ce-i acela; nu cautam nici statul evaluator, caci nici pe acela nu-l stim – abia occidentalii se straduiesc acum sa si-l lumineze – cautam, din pacate, statul jandarm pentru ca acela face parte din inconstientul nostru colectiv.

      • euNuke spune:

        Doamnă, ştiu că fraza mea se-ntâmplă să fie încâlcită, chiar prolixă, aşa că reiterez câteva idei şi vă rog să-mi acordaţi mai multă atenţie de data asta, desigur, dacă doriţi să păstraţi deschisă portiţa polemicii.

        Eu nu m-am referit nicăieri la statul comunist ca fiind stat-providenţial, ci la statul actual in care trăim, pe care îndrăznesc să-l calific ca fiind socialist. Dumneavoastră pretindeţi că:
        “Nu suntem de acord in momentul in care vorbiti despre statul comunist ca despre un stat providenta. ”
        iar eu am scris aşa despre revoluţia din 89:
        “pro-socialistă in fapte şi exact asta a realizat: eliminarea cultului personalităţii ceauşiste din şcoli şi înlocuirea lui cu un cult de tip fascist al statului providenţial”

        Desigur, providenţial este in inimile, minţile şi/sau discursul socialiştilor. Nu in realitate. Socialiştii pretind şi că statul lor este binefăcător [welfare state] oricât de mult rău ar provoca cetăţenilor săi. Ca atare, când un liberal -nu neoliberal- vorbeşte despre statul-providenţial nu o poate face decât critic, eventual intr-un registru ironic. Pentru noi, pentru liberali, statul providenţial nu există şi nu poate exista. Acest tip de stat multilateral-dezvoltat se proclamă providenţial pentru că ai săi conducători se socotesc un soi de salvatori, de mântuitori. Gândiţi-vă la discursul generalizat in sfera politică pe timp de criză: cuvântul de ordine este SALVAREA, iar politicienii, deşi postaţi in funcţii publice de dinaintea declanşării crizei economice şi ca atare principali suspecţi, se privesc şi se etalează publicului ca medici, brancardieri ori şoferi pe ambulanţa-minune a Europei. Se “salvează” la foc continuu întreprinderi şi bănci -care devin astfel proprietate publică, state -care devin şi mai fragile şi dependente de ajutorul extern, minorităţi năpăstuite, instituţii publice, şcoli şi spitale, cetăţeni şi consumatori, ba chiar şi găinile sunt salvate de cruzimea mercantilă a fermierilor. Până şi abstracţiunile sunt salvate. Se salvează reforme, se salvează Euro, se salvează proiecte, se salvează securitatea globală şi pacea in lume. Până şi planurile de salvare -temporar abandonate de o partidă- sunt iute recuperate şi salvate de specialiştii in resuscitări financiare ai celeilalte partide intrate la guvernare.

        Scuzaţi paranteza lungă asupra statului-providenţial. Revin la chestiunea reformei in învăţământ. Am susţinut şi susţin in continuare că o reformă nu este posibilă in România şi că este necesară o revoluţie capitalistă, dar nu pentru a produce un nou sistem, ci pentru a reveni la cel vechi, schiţat de Constituţiile din 1866 şi 1923. De ce? Pentru că întreaga clasă politică post-decembristă s-a perindat pe la guvernare şi şi-a dat astfel măsura priceperii şi ataşamentului faţă de ordinea proprietăţii private. Ataşamentul politrucilor faţă de capitalism şi ordinea proprietăţii private este 0 [zero]. Nu poţi obţine rezultate bune intr-un serviciu atunci când operatorii umani ai serviciului -in cazul nostru corpul didactic- sunt plătiţi mizerabil şi cu bani murdari. Mizerabil atât in raport cu ceilalţi operatori de servicii, cât şi cu colegii lor din ţările vecine. Cu bani murdari proveniţi din furt, escrocherii guvernamentale, mite şi fonduri şcolare ilicite obţinute prin extorcare [iar elevii încep să afle aceste lucruri şi normal că sfârşesc prin a-şi dispreţui dascălii priviţi ca slugi şi complici ai tâlharilor ministeriali]. Ca să schimbăm ceva e nevoie ca masa de beneficiari ai serviciului să fie redusă urgent, iar numărul ofertanţilor să crească pentru a apărea competiţia. Or, dacă numărul de elevi şcolarizaţi poate fi scăzut prin decizie la nivel guvernamental, numărul de şcoli private nu poate creşte la ordinul unor politruci desprinşi total de realitatea economică. Apariţia şcolilor private şi interconectarea serviciilor educative, publice sau private, cu pieţele şi întreprinderile nu se pot obţine decât prin liberalizarea învăţământului promulgată la nivel constituţional. Dar liberalizarea nu poate fi produsă de nişte politicieni socialişti, mai ales că aceştia sunt legaţi structural de şcolile statuli, având şi un interes material in conservarea monopolului etatist asupra educaţiei. Gândiţi-vă doar la câţi prim-miniştri, miniştri, deputaţi provin din mediul universitar public. La noi chiar şi universităţile private funcţionează ca anexe ale celor publice, cu o dublă finalitate: de a suplimenta in mod facil veniturile profesorilor din universităţile de stat şi pentru a împacheta in diplome birocraţia statului expandată după revoluţie. Acest aspect l-am sesizat incă din primul an de facultate, când am descoperit că o droaie de profesori de la Drept activau fără scrupule şi in mediu “privat”, fără să le treacă prin cap că in acest mod îşi sabotau instituţia de bază şi încălcau principiile şi normele de drept comercial in materie de concurenţă. Intr-o lume capitalistă este imposibil ca un angajat cu contract de muncă să-şi ofere in acelaşi timp serviciile la 2 sau chiar 3 entităţi aflate in competiţie directă. Deci, chiar profesorii de la Drept s-au dovedit a fi nişte socialişti sinecurişti. Iar dintre aceşti profesori 3 bucăţi au ajuns prim-miniştri. Evident, este ridicol să aştepţi vreo reformă in spirit liberal de la aceste specimene de nomenklaturişti reşapaţi şi cocoţaţi la vârful politicii. Ca atare, orice schimbare nu poate veni decât din exterior, in urma declarării falimentului sistemului actual şi înlăturării prin forţă a arhitecţilor şi profitorilor lui, profitori care, într-o piaţă liberă, nu ar fi angajaţi nici ca măturători de către managerii unor universităţi private [de unde şi disperarea şi frica lor de orice schimbare].

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          Imi pare rau ca nu am timp sa raspund mai pe larg. Cateva opinii succinte.

          Avem aceeasi opinie cu privire la statul de azi, dvs. il numiti “socialist”, eu il numesc statul jandarm de ieri care e neschimbat. Cred ca si eu si dvs. mai putem sa cautam cuvinte pentru a ne exprima mai clar, dar in esenta suntem de acord. Daca ma gandesc un pic, eu as spune chiar ca statul jandarm contine doua categorii: statul militian (cel dinainte de 1989) si statul politist (cel de dupa 1989).

          Statul jandarm (indiferent de categoria la care ne-am referi) e diferit de statul providenta. Statul providenta a condus la dezvoltarea civilizatiilor occidentale, pe cand statul jandarm al nostru ne-a infantilizat si continua sa ne trateze ca pe niste prescolari facand totul sa ramanem dependenti de el.

          Vreau reforme liberale in educatie ca cele pe care le mentionati. Voi sustine intotdeauna cu tarie acest lucru. Ceea ce nu vreau este ca aceste reforme sa fie platite cu pretul inegalitatilor tot mai mari in materie de educatie. Pentru ca asemenea reforme sunt posibile numai in conditiile in care avem o populatie educata, capabila sa le inteleaga. Reformele se fac in primul rand cu oameni, nu numai cu legi. Asemenea reforme sunt posibile, cred eu, doar in conditiile in care statul jandarm devine un stat evaluator, asemanator celui din majoritatea tarilor din Europa occidentala. Nu sunt posibile asemenea reforme care sa tina in frau si inegalitatile in conditiile unei dezvoltari desantate a comertului din educatie.

          Si pentru ca e vorba de educatie, reformele de facut trebuie sa articuleze, sa lege ce schiteaza Constituţiile din 1866 şi 1923 cu ceea ce s-a intamplat in vremea comunismului cu ceea ce a urmat de la caderea comunismului incoace si cu ceea ce vor schita Constitutiile din 2030 si 2050. Nu ne putem intoarce doar in trecut, nu ne putem ocupa doar de prezent si nici nu ne putem inventa doar un viitor fara radacini.

  13. Ion Stanca spune:

    Am inteles, mai bine nu facem nimic si raminem ultimii in UE!

    Politicienii si Guvernul nu fac nimic ca le convine. Cu cit sunt mai timpiti elevii (alegatorii), cu atit sunt mai usor de manipulat si se lasa furati.

    Profesorii nu fac nici ei nimic. 99.8% cred ca sunt bine pregatiti :) iar parintii cred ca misiunea lor se rezuma sa lase educatia doar pe seama profesorilor.

    Justitia a inceput sa-si faca treaba pentru ca este MCV-ul si presiunea internationala. Din pacate pentru invatamint nu exista asa ceva.

    Doar presa mai face cite ceva, dar singurul rezultat este prabusirea credibilitatii profesorilor.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Adriana Gorga


Adriana Gorga

Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)