Home » Educatie » Citesti:

Scurt ghid de umilință şcolară

Virgil Paraschiveanu noiembrie 17, 2011 Educatie
59 comentarii 16,940 Vizualizari

Nu știu cine a decretat regula conform căreia în şcolile româneşti, elevii, de la mic la mare, trebuie să folosească o intrare-ieşire şi o scară, separate de ale profesorilor. În schimb îmi amintesc perfect satisfacţia unică pe care o simțeam atunci când, ca elev, dorind să scurtez distanța dintre două etaje, încălcam interdicția de a păși pe covorul roșu destinat celor pe care îi vedeam atunci ca pe niște dictatori culcuşiţi în plăcerea propriilor privilegii, întărite de mersul încruntat pe coridoare şi de catalogul subsuori. Mai târziu, acel sentiment s-a transformat încet-încet într-o repulsie adâncă faţă de regulile şi interdicţiile aberante aplicate elevilor, făurite narcisic şi moştenite fără noimă în cancelarii.

Nu voi insista asupra modului în care s-au instituţionalizat aceste reguli discriminatorii care ţin de cultura implicită a organizaţiei şcolare româneşti şi nu de regulamentul de ordine interioară a şcolii, pentru că ar fi cam ilegal să le pui şi la avizier. Ce rămâne este că se aplică şi astăzi fără excepţie, declamând fără perdea un mesaj de diferenţiere între partenerii principali ai şcolii: elevi şi profesori; o distincţie injustă aplicată şcolarilor, vorbind despre deficienţa sistemului de învăţământ si despre stresul pe care îl induce şcoala; despre „micile” reguli nescrise pe care nu le mai chestionează şi schimbă nimeni, ba pentru ca nu sunt bani, ba pentru că sunt alte priorităţi. Sau pur şi simplu pentru că ne-am obişnuit aşa, cu regulile de azi, la grămadă: părinţi, profesori, miniştri, copii, tineri.

Şcoala românească a uitat complet, în tăvălugul luptei pentru supravieţuire a educaţiei şi a controlului politic, de capătul sensibil: copilul. În alte ţări din Occident există studii periodice asupra impactului stresului asupra învăţării şi performanţei şcolare şi se caută permanent soluţii pentru reducerea stress-ului. Ia sa vedem cum, prin nepăsare şi rutină, şcoala noastră s-a specializat în:

Competiţia conflictuală

Şcoala românească a întârziat nepermis de mult să facă saltul calitativ de la competiţie la cooperare, desi toate tarile europene o au in traditia lor de zeci, poate sute de ani. Mecanismul competiţiei este bun şi  generator de calitate, dar dacă o faci cum trebuie; virtuţile metodelor pedagogice bazate pe cooperare sunt inca străine marii majorități a dascălilor şi şcolilor româneşti. Cine îşi poate aminti ca elev, dascăl sau părinte, o situaţie în care dascălii au recompensat bunele relaţii, întrajutorarea, colaborarea la oră? Câţi dintre dascăli dau elevilor în grijă proiecte extracurriculare în parteneriat, lucrul în grupuri, soluţiile comune? Nu zic că nu avem deloc, într-adevăr este un curent favorabil în acest sens în rândul dascălilor mai destupaţi la cap şi de regulă este un mod de lucru deprins din proiectele europene, pentru cei care au făcut-o. Dar pentru restul?

Întreaga cultură şcolară românească e canalizată pe ideea de competiţie: cel mai bun ia premiu, cei care răspund mai des şi mai bine sunt puşi în primele bănci, aşezarea după înălţime a elevilor la ora de sport, evaluarea și notarea şcolară, studiul individual, concursurile și olimpiadele şcolare, toate transmit o idee simplă: ca şi în societate, în şcoală eşti bun doar prin comparaţie. Graţie unei culturi dihotomice formate istoric pe graniţa orient-occident şi a lui homo homini lupus aduse de industrializare, comunism şi o economie de piaţă prost înţeleasă, promovăm încă ierarhii şcolare şi sisteme de promovare a competenţelor formate prin disociere şi nu prin convergență.

Promovarea constantă a competiției în rândul populatiei școlare și întărirea ei de către familie reprezintă o presiune și un puternic generator de stress: “ia uite, X învață mai bine ca tine”. Da, este o metoda de a evidentia varfurile, olimpicii, dar ignoră ritmurile personale de invățare si pe toți cei care nu au o motivație solidă pentru școală și nici conditiile de acasă ale celorlalti; ceea ce transformă școala intr-o oală sub presiune șuierând conflicte mocnite, dezamăgiri, frustrări, anxietate, abandon.

Este nevoie de o reformulare a acestor metode de învăţare şi o re-învăţare a atitudinii, spre echilibru şi firesc, spre trăsăturile bune ale naturii umane. O parte din ele se poate face prin re-scrierea politicilor educaţionale.

Lipsa educaţiei diferenţiate

Nu e nimic mai frustrant decât să fii pus la grămadă, spre a deprinde aceleași cunoștințe cu ceilalți, în condițiile în care fiecare elev e diferit. Educația nouă acordă importanță fiecărui elev, iar atunci când sunt probleme de învățare sau premise de eșec școlar, intră pe fir consilierul școlar, care încearcă să înțeleagă sursa problemei. La noi se spune că învăţământul este individualizat sau personalizat. Însă asta se aplică doar mediei, majorității elevilor şi asta doar în teorie. Ce facem atunci cu elevii supradotați sau cu cei cu un deficit de atenție sau celor hiperactivi ori celor cu cerințe educative speciale? Cum dăm sens nevoii lor de atenție și personalizare, în condițiile în care școala românească îi ignoră pe toți prin absorbire?

Pe de altă parte, datorită exploziei informaționale, tot mai mulți elevi se dezvoltă mai repede si diferit şi emit astfel de nevoi, în timp ce dascălii și metodologia pedagogică a scolii au rămas neschimbate. Oricât de bine intenționați ar fi și dascălii și consilierii şcolari, ne-satisfacerea nevoii elevului de individualizare a învățării devine o sursă de stress și o metodă sigură de uniformizare, ceea ce conduce la eșec școlar și ulterior social, la o tendință centrifugă, exprimată uneori în artă sau mai ales în izolare, depresie sau comportamente deviante, nonconformism, sex, droguri, piercing, sau orice alte forme de atragere a atenției, prin care ei, neînțeleșii ăștia ne comunică că au nevoie de atenție.

Burduşirea ghiozdanului

Conform ultimelor date de cercetare, peste 30% din elevii din România suferă de spondiloză, scolioza si alte afectiuni ale coloanei vertebrale, manifestate de obicei la persoanele in varsta, la sportivi de performanta sau la persoanele care lucrează în construcții. Elevii noștri sport nu fac, dar zilnic trebuie să care câteva kilograme de cărți și caiete, în fiecare zi altele, de acasă la școală și înapoi. Este permis nu mai mult de 10-12% din greutatea corporală, adica maxim 2 kg la 6 ani, asta fără să mai punem eventualele probleme de obezitate care preseaza si ele pe coloana.

Nu ar costa foarte mult să construim în şcoli nişte dulăpioare în care să-și lase copiii manualele peste noapte. În Statele Unite nu poți construi o școală nouă fără lockers. La noi, pe vremuri se mai puteau lăsa cărți în bancă, dar nimeni nu putea garanta că le poți găsi acolo și dimineața următoare, mai ales după supra-aglomerarea școlilor și introducerea programului pe 2 schimburi. În Olanda, unde elevii au obligatoriu vestiare şi spaţii personale de depozitare, în anumite școli unde nu le au, poți lăsa lucrurile într-o cameră specială, fie la cuier fie într-o pungă de plastic. În Finlanda, din cauza frigului și hainelor groase pentru exterior, pentru a nu supra-încărca sala de clasă, s-a impus necesitatea vestiarului.

Din lipsa de preocupare medicala si viziune pe termen lung, copiii noștri suferă. Cine plătește pentru stressul și durerea fizică a elevilor care se îmbolnăvesc prematur?

Fetişizarea învăţării şi studiului

Nu mai trebuie să  spun că elevii români trebuie să învețe prea mult, în condiții de tensiune psihica si sociala permanenta. Programele școlare prea ample, lipsa pauzelor recreative și a activităților ludice, presiunea memorării informațiilor, temele pentru acasă, graba didactică de a trece prin materie, toate dublate de un nivel supra-dimensionat de așteptări din partea familiei îi transformă pe elevi în niște mici roboței, care trebuie să bifeze conținuturile, să facă față emoțional testărilor, lucrărilor, tezelor, examenelor. O cantitate uriașă de stress, care a anulat comunicarea, jocul, creativitatea, totul sub semnul sancţiunii şi interdicţiilor, sub presiunea timpului.

Am auzit de multe ori despre copiii români care, odată emigraţi cu părinţii lor în alte ţări, au performanţe şcolare remarcabile, peste media locului,  în Statele Unite, în Italia, Spania, etc. În schimb nu am auzit niciodată că acei copii s-ar fi făcut remarcaţi prin capacitatea de comunicare, printr-o integrare uşoară sau prin competenţe speciale de cooperare cu ceilalţi, ci dimpotrivă. În statele nordice – Danemarca, Suedia, Finlanda, Norvegia – comunicarea didactică şi reducerea stress-ului sunt prioritare, mult mai importante decât conţinuturile în sine; învăţarea prin descoperire şi prin joc funcţionează foarte bine, pentru că elevii beneficiază de atenţie şi de un parcurs individualizat de învăţare, conform ritmului personal. Temele pentru acasă sunt mai mult teme extra-curriculare sau activităţi recreative, care implică uneori şi pe membrii familiilor lor. La noi, odată ce ai ajuns acasă, ca elev, eşti întrebat: ce teme ai? Ţi-ai făcut temele? Ce note ai luat azi? Să nu mă faci de râs! Zi de zi.

Iar copilul răspunde disciplinat cerinţei adultilor, îngropând adânc umorul, dorinţa de cercetare a naturii, zâmbetul, creativitatea.

Tine doar de noi sa re-inventam scoala romaneasca, prima conditie e sa ne punem problema si sa gandim aplicat, sa incercam sa rezolvam acum, fara sa cadem in deznadejde. Solutiile exista – local sau central, unele functioneaza de zeci de ani in alte sisteme scolare, fara ca ele sa fie neaparat costisitoare sau greu de pus in practica. Viata scolii in general ar deveni mult mai usoara, parcursul elevului-descongestionat si mai previzibil iar perceptia dascalilor in societate s-ar imbunatati.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "59 comments" on this Article:

  1. Emil spune:

    O abordare interesantă, care pune degetul pe rană (pe răni, mai exact). Respect!

    • dany6710 spune:

      chestia de mai sus este interesanta si destul de iritabila …ea este intilnita la toate institutiile bugetare ,intrarea separata si la tribunale,politie ,administratia locala ,primarie ,universitati etc …usa pe care intra tugulanul este in spatele cladirii ,ascunsa si de ficare data vecina cu toaleta institutiei in cauza asta daca nu mai punem la socoteala inaltimea ghiseielor care sunt ori prea sus ,de stai pe virvuri ….ori prea jos si este musai sa pleci lovit de sale dupa ce ai sta t pret de citeva minute in pozitia cirlig…..asta nu face decit sa ne arate respectul pe care il primim de la primii pasi facuti in lume si pina cind dam omeneste coltul catre cele vesnice

  2. Alexandru F. Ghita alecs_g spune:

    Excelenta expunere a problemelor perpetuee din mediul educational autohton.

    As sublinia totusi in categoria ‘umilinta’ si modul in care este privit elevul si cata importanta se atribuie parerii acestuia. DIn pacate profesorul are intotdeauna dreptate, si nu poate fi contrazis niciodata, si asta se vede la toate nivelurile de invatamant. Dupa un master in UK unde atitutinea de egalitate intre profesor si elev era de baza, ma gandesc cu dezgust la anii din facultate in care repulsia fata de anumiti profesori m-a facut poate sa ratez oportunitati importante. Nu este un sentiment general, exista si profesori dedicati si inovatori care te incurajeaza sa ridici semne de intrebare chiar daca ii contrazici.

    De asemenea, cercetarea pe cont propriu care e benefica oricarei minti in dezvoltare e limitata, dupa cum bine ati subliniat la a memora informatii care pot sa fie corecte sau nu, insa nu conteaza… daca vin din gura dascalului atotputernic.

    Kudos d-le. Paraschiveanu

  3. victor L spune:

    Io propun ca ministru al invatamintului (daca refuza, atunci doar responsabil cu intrarile si iesirile din Scoli) a domnului Virgil Paraschiveanu.

  4. Adrian Munteanu spune:

    “Întreaga cultură şcolară românească e canalizată pe ideea de competiţie….promovăm încă ierarhii şcolare şi sisteme de promovare a competenţelor formate prin disociere şi nu prin convergență”

    Câteva gânduri.

    Copilul “trebuie să înveţe” pt. a ajunge la o “şcoală mai bună”. “Trebuie să înveţe” pt. a intra din clasa a V la un “liceu mai bun”. “Trebuie să înveţe” pt a fi repartizat “la un liceu mai bun”. “Trebuie” să înveţe pentru a “lua BAC-ul”.

    Copilul “nu trebuie” să înveţe pt. a ajunge OM. Pt. a fi educat şi instruit.
    Copilului i se spune de mic TOT “ce trebuie să facă”, ce “are voie”. Lumea nu este descoperită “prin ochii copilului” ci prin “experienţa adulţilor”. Experimentul individual şi cel colectiv lipsesc din “educaţia” copilului. Astfel, copilul ajunge un adult, care de cele mai multe ori acceptă “clişee” fără urmă de discernământ, pe baza prejudecăţilor şi a tradiţiei.

    Actuala “reformă” pune accentul pe “cultura utilitaristă” prin imitaţia “sistemelor educaţionale bune”. Se omite însă că, în acele sisteme, se pune accentul pe “cunoaşterea” copilului. Se omite că acele sisteme au trei piloni: copilul; materia de învăţat; metoda de învăţare. Şi resurse financiare, bineînţeles.
    La noi? Supărarea cea mai mare este că nu avem elevi, şcoli şi universităţi în topurile internaţionale.

  5. swe spune:

    E na, si tu acuma… Parca n-ai sti ca in Romanica scoala e facuta ca sa ia profesorii un salariu, nicidecum pentru elevi. Oricum, fain articolul, mi-a trezit amintiri… Eram prin clasele primare si odata m-am dus la toaleta profesorilor (era linga cancelarie), caci eram cam deranjat :) si pe wc-urile elevilor nu te puteai aseza. M-a prins acolo un profesor si a inceput sa urle la mine de am plecat val-virtej fara sa ma sterg macar. Eh, dar sint eu plin de rautacisme, de fapt “se stie” ca scoala mai buna ca in Romania mai rar in lume, mai ales pe vremea comunistilor – era perfecta, dom’le. :)

  6. Adrian spune:

    In cate universitati din Romania se incurajeaza studentii de la nivel licenta sa acceseze articole academice internationale? Nici chiar la nivel de master nu se ofera de obicei acces studentilor la jurnale academice internationale pentru a realiza singuri un review al materialelor ce abordeaza un anumit subiect (universitatile nu au abonamente sau daca le au atunci se ofera acces doar cadrelor didactice si doctoranzilor)…Asa se ajunge ca dupa 3-5 ani de facultate sa nu ai habar care sunt cele mai importante jurnale academice din domeniul in care ai terminat studiile. Veti gasi pe grupuri yahoo ale doctoranzilor din Ro intrebari ce tradeaza aceste carente grave. Si ne mai intrebam de ce se publica atat de putin in jurnale internationale?

    • oana spune:

      sunt studenta la UVT, mereu am acees la publicatii straine, publicatii pe care le am prin intermediul facultatii, sunt mii de publicatii in aceste baze de date, plus sunt si ”de cuvant” nu gen’ wikipedia :) )

  7. madlen spune:

    wow. Impresionant articol! Citesc pe contributors destul de des dar articolul asta chiar e bun dom’le si chiar zice ceva. Cu privire la munca in echipa, cat am fost in facultate am avut cateva ‘proiecte’ de grup cum le numesc unii. Impresia mea a fost ca motivul real era lipsa timpului profesorilor de a ‘corecta’ 60+ de lucrari intrucat ar fi preferat vreo 30 dar poate putin mai lungi. Nicidecum nu era vorba de cooperare sau dezvoltarea abilitatilor de munca in echipa ori alte balarii din astea.

    ////

    @Adrian ce jurnale academice… eu am avut profesori universitari care ne recomandau wikipedia si sa ne intelegem ca nu am studiat la orice universitate, ci la una de top din Romania…

    • madlen spune:

      of of domnilor din redactie… In ultimele 2 minute ma tot gandeam de ce ati sters paragraful in care intrebam de numerotare. M-am prins intr-un final ca a fost de fapt o greseala insa nu inteleg de ce nu ati putut sa raspundeti pur si simplu ca da, a fost o greseala care cu siguranta ar fi trecut neobservata daca nu analizam eu prea mult articolul. In fine, nu a fost nevoie sa imi ‘cenzurati’ postul. Cu totii gresim sa stiti! Mdea, feel free sa nu acceptati commentul asta. Sa aveti o zi buna!

  8. AT spune:

    In ton cu noile tendintele progresiste de respingere a oricarei autoritati ori ierarhii. Daca vor elevii sa intre pe usa profesorilor, sa se faca profesori.

    • jj spune:

      Adevarat. Mi se pare insa ca de la educatie se pretind cumva doua chestiuni incompatibile: pe de o parte sa-i pregateasca eficient pe copii, din toate punctele de vedere, pentru ceea ce cere piata muncii (cunostinte, aptitudini, caracter, comportament, disciplina) si pe de alta parte sa-i rupa total pe copii de lumea inconjuratoare, oferindu-le niste libertati si niste obisnuinte de gandire anti-ierarhica si creativa care le sunt rar sau deloc cerute pe piata muncii si care, puse in practica intr-o multinationala sau companie cu un manager un pic mai nervos, le asigura cel mai scurt drum spre pierderea locului de munca. Adica de la scoala se cere totul, sa-l crute pe copilas, sa-i elimine stresul, sa nu-l umileasca, sa nu-l transforme in robotel… pe cand de la alte institutii (cu care copilasul se va confrunta cand va deveni adult) nu se cere si nu se poate cere niciodata nimic.

      • Pelaghia Rosu spune:

        felicitari jj pentru atingerea perfecta a substantei. Nimeni nu vorbeste aici de indatoririle elevului, ca ii trimitem acolo sa invete si cand colo sunt prosti ca noaptea 60% dintre ei.Se uita ca educatia vine de acasa in primul rand dar se da vina pe profesori pentru toate esecurile pruncului cu Galaxy 6s ; nu pe sistem, nu pe conditii, nu pe salarizarea (cea mai mica din Europa). Toti care scrieti aici ati uitat ca sunteti ceea ce sunteti datorita familiei si profesorilor vostrii si abia apoi voua insiva!

    • Copiii cresc repede! iar unii chiar ajung profesori, care schimba multe din vechile realitati din scoala. aici nu e vorba de conflictul dintre generatii, ci de cultura organizationala. ideea ar fi nu sa respingem autoritatea, ci sa capatam – si unii si ceilalti: dascali, elevi, – respectul mutual, reciprocdespre asta e vorba, nu despre vreun capriciu de a intra, vezi Doamne, pe aceeasi usa cu superiorul. este nevoie de mai multa normalitate, dascalul castiga de pe urma faptului ca sunt niste elevi in scoala aia si la un moment dat pensia vine de la aia mici. ar trebui sa reflectam mai mult la asemenea lucruri.

    • umoristu spune:

      In momentul de fata credeti ca e mai productiv parul si biciul aplicat maselor de supusi?
      Dictaturile au venit tocmai pe asemenea valuri de opinie..
      Ma ingrijoreaza o societate ce e privita de unii ca ceva ce “trebuie condus si pedepsit”, si ma sperie cei ce vor “sa ma salveze” doar fiindca ei cred ca “e spre binele meu”.
      Scoala ar trebui sa pregateasca oameni autonomi si independenti in gindire, mai ales in ciclurile inferioare (nu mai retinem nici unul de pe aici ce e aia o problema cu multimi din cls a 5-a ) :) .
      Mai simplist > profesorul e “colegul mai mare” a copiilor sau un personaj omnipotent, omniscient la care ii “pute” sa foloseasca aceeasi usa/scara/toaleta cu elevii sai?

      • AT spune:

        Pana la o anumita varsta e mai bine ca profesorul sa fie omniscient in ochii elevilor.
        Ca inginer deplang faptul ca problemele cu multimi sunt misterioase pentru o anumita parte a societatii. Asta se intampla probabil pentru ca la ciclurile inferioare se deprinde prea putin claritatea gandirii. Fara acest fundament riscam sa ramanem la autonomie si independenta, fara a realiza ca aceste calitati trebuie subordonate obiectivitatii realului. Profesorul trebuie sa fie in primul rand icoana acestei obiectivitati.

  9. Dan Ionescu spune:

    Excelent articol, precis desi condensat. Iata ca apar cateva figuri publice autorizate ale caror diagnostice sunt necrutatoare: reforma nu inseamna schimbarea numarului de examene pentru elevi, ci cu totul altceva, de la baza, defrisare de-a dreptul in incremenirea de azi.

    De citit si ce spune Mungiu-Pippidi la tema: http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/cele-trei-falimente-ale-educatiei-la-romani-231208.html

  10. umoristu spune:

    Scoala in rominia e un malaxor ce incearca sa egalizeze.
    Crestem in scoli viitori cetateni, si ii dresam de mici sa accepte ca pt “mase” e accesibila dooar usa din spate.
    Valoarea simbolica a accesului in cladire da masura accesului omului in societate.
    Si primariile, prefecturile si alte institutii sau companii de stat de stat au in mai mare sau mai mic masura acelasi betesug balcanizant. Intrarea “din fata” e rezervata sefului, ministrului, angajatilor, membrilor de jure si de facto a cite unei institutii sau organizatii.
    Diferenta nici o mai sesizam. Scopul scolii (sau a unei primarii) ca spatiu public, ratiunea ei de a exista este elevul. Sau cetateanul. Fara ei nu si-ar justifica existenta. Dar scara de valori rasturnata ca de tactul societatii face ca tocmai baza umana sa fie ignorata si trimisa la “intrarea din spate”.
    Pare un amanunt, dar si in ministere, sau universitati…”zeii” (rectori, secretari de stat, directori, prorectori, decani etc) au intrari separate, scari/lifturi separate (uneori cu cartele, coduri, chei speciale) si chiar toalete separate, ingrijite cu maxima atentie de personalul institutiei, in timp ce locurile cu acces public sau pt angajatii/colaboratorii “de jos” sunt murdare, lasate in paragina si uitate de cei angajati sa le intretina.
    Da o masura clara…daca “capul” unei asemenea structuri prefera sa foloseasca toaleta sa privata in loc sa impuna servicului de intretinere sa tina toate toaletele institutiei in asa stare incit “inaltimea sa” sa le poata folosi oricind la nevoie, atunci e clar ca functia/pozitia publica inalta nu este decit o “innobilare” , o ridicare la patrat a importantei narcisiste a unui individ dornic de putere si destul de abil sa foloseasca pirghiile politice ale momentului sa acceada, sa parvina, sa urce, sa se ajunga, sa fie undeva mare.
    Pare hilar exemplul cu toaletele, scarile, lifturile, intrarile pt “initiati” separate de cele pentru “prostime”, dar fondul obscur, invechit, balcanic si autoritar a acestor simboluri de pozitionare si prezentare si manifestare a entitatilor publice fata de cetateni are bataie lunga, pina acolo unde inca ne inchinam la gaurica de ghiseu de la finante (functionarul e ascuns dupa un geam tapetat cu hirtii, invizibil si atotputernic), ne inchinam la gaurica minsucula si situata undeva jos cind cumparam bilete de tren, ne aseam frumos la coada doar ca sa aflam ca “nu la ghiseul asta trebuia sa stam”…..etc etc etc
    Din asemenea mentalitati si practici decurge modelul relatiei stat-cetatean in care cetateanul e silit si tinut sa aduca N + 1 adeverinte (de la alte ghisee) ca sa dovedeasca ca el e el, ca face ce spune, ca nu face ce nu e voie, ca are aviz sa…….”nevinovatia” nu e prezumata, declaratie pe proprie raspundere nu se prea practica, cetateanul e cel care trebuie sa aduca probe in favoarea lui….este privit ca un potential infractor, vinovat a prioric de incalcarea “regulamentelor”…a orarului, a datei de pe stampila, a culorii pixului cu care a semnat ca…..
    Da, asa ceva incepe din scoala, din gradinita, din spitalul in care copilul se naste. Generatii intregi sunt dresate sa fie supuse, sa fie “vinovate” ca exista, sa fie obediente fata de autoritatea ce tocmai unei entitati publice ar trebui sa ii lipseasca (ea exista pt cetatean, nu cetateanul exista din cauza institutiei).
    Iar din scolile si universitatile noastre se varsa in societate anual generatii intregi de oi multe ce formeaza turma, si un procent mic de ambitiosi fara scrupule, fara morala, fara nici un obiect clar in viata in afara de o “foame” teribila de a “se ajunge”. In spatele ghiseului cu orar 10-12, in postul de director, in masina cu sofer si girofar, in liftul “privat” din universitate, in toaleta lux atasata biroului de secretar de stat….etc etc . Cu restul de beneficii materiale, sociale incluse, evident. Si pentru asta ar face si si fac orice. In timp ce turma sta la coada ……

    • @umoristu, excelente completarile. e vorba de acelasi film. e un mecanism pervers care se auto-perpetueaza, un fenomen care trebuie analizat sociologic fara doar si poate. scoala e primul.
      lasa-mi te rog un mesaj la virgil.paraschiveanu@gmail.com sau la cea@cea.org.ro – Centrul de Educatie Aplicata

    • Adrian spune:

      Daca Bourdieu si Foucault s-ar studia cat de cat la liceu am avea elevi mult mai interesati de raporturile de putere si de violenta simbolica (in scoala si in societate). La emisiunile TV , moderatorii si invitatii lor nu par a fi capabili sa interpreteze evenimente din viata sociala dincolo de nivelul vizibil, deseori superficial al realitatii brute.

      • umoristu spune:

        Nu cred ca Bourdieu si Foucault le lipseste liceenilor. Sau Toqueville, Hobbes, Malthus ..sunt chestii grele si pentru ficatul unor profesori, d-apoi pt adolescenti.
        Mai mult sport, mai multe activitati para sau extra curiculare, mai multe activitati de echipa in comun, lucruri creative, chestii care sa ii provoace si sa se insumeze intereselor virstei…
        Muzica? Distractie? Discoteca? Ok…cite scoli au cursuri/cercuri de dans? Insotite de ore/cursuri de educatie in care sa li se arate clar ce e si cum dauneaza alcoolul, drogurile, sexul facut fara cap si coada???
        Sport. 1-2 ore pe saptamina? A fi nevoie zilnic de 1 ora de sport. Mai sanatosi – si ar avea unde rezolva multe pb de competitie specifica virstei. Instructorii sa nu predea doar “programa la sol” . Sa li se dea acces la notiuni de box, de inot, de tenis, de ski , de…. …sunt zeci de sporturi, toate “nobile”. Si toate benefice pentru un copil.
        As aloca doar 30% din timpul unui elev materiilor anoste, integralelor, etc…
        As prefera ca dupa 12 ani de scoala sa fie suficient ca un elev “procesat” > citeste si scrie corect romineste, ca are citeva sute de titluri citite, ca stie principiile e baza ale matematicii (sinus si cosinus si integrale parca sunt prea mult), ca stie ce e aia o lege, un parlament, ca stie ce e un contract, un credit, ca stie cu ce se ocupa cutare sau cutare meserie, ca stie sa mearga pe bicicleta, sa foloseaza calclatorul bine, sa stie ce trebuie si nu trebuie sa faca un cetatean….
        Multi viseza din liceu la masina. A tatalui sau a lor personala. Unii o si primesc de cum intra la faculta. Cadou. Ore de educatie rutiera? De eucatie civica corecta si aplicata si cu practica multa pt invatarea unui respect general pentru normele de convietuire (legi)?
        Toti am facut desen. Sau lucru manual. De ce nu si sculptura?
        Lucruri practice, lucruri simple se pot da acestor copii mult mai usor si mai bine sa le aiba alaturi in viata. Ii impaneaza sistemul cu teoreme si formule, si ei ramin ca oameni total subdezvoltati. In lumea in care lucrurile se schimba asa des, in care accesul la informatie e asa facil….creem niste mici monstrii, monumente de ignoranta si autosuficienta.
        Din multe comentarii reise ca se confunda “educatia” cu “invatarea unei meserii/profesii”. E total gresit. Eu consider ca sunt educat daca ma situez corec fata de mine si de cei din jur, imi argumentez fata de mine si altii parerile si optiunile, si daca am un bagaj de cunostiinte ce le pot aplica folosi in mai toate domeniile.
        O meserie sau o abilitate profesionala e total altceva, la nevoie si masinariile pot depune eficient o activitate profesionala, daca sunt programate corect.
        Educatia se intimple pina pe la 16-18 ani, dupa aceea intervine invatarea unei meserii. Care in lumea somajului cronic, a contractelor pe perioada determinata si a “formarii continue a adultilor” nu mai e pe viata, ci doar pe etape.

        • Tina spune:

          RE: “Nu cred ca Bourdieu si Foucault le lipseste liceenilor”

          Te contrazic! Cred ca elevii (sau macar o parte insemnata din ei) ar intelege esenta cartilor lor deoarece multi dintre ei se confrunta zilnic cu inegalitatea, violenta si normalizarea fortata. Ar gasi poate , citind cartilor lor, un limbaj civilizat prin care nemultumirile si frustarile lor sa fie exprimate intr-un cadru public ( ori chiar in eseuri pentru scoala). S-ar implica in poate mai mult in viata publica daca ar intelege cat de necesara este reformarea sistemului. Ar intelege ca vocea lor conteaza si ca a fi marginal, lipsit de putere in cadrul sistemului, nu este neaparat un nivel ce nu poate fi depasit . Iar pentru a-l depasi nu ai nevoie sa mergi cu BMW la scoala… Oricum eu cred ca Foucault cel putin ar fi mai usor de inteles decat integralele sau concepte complicate din fizica. Parerea mea.

        • jj spune:

          Cu asemenea metoda (afara cu integralele anoste, afara cu filozofia indigesta, bagati sport la greu si educatie rutiera, ca-s mai zglobii), scoala ar avea intr-adevar toate sansele sa produca adulti care stiu sa scrie corect “romineste” ca tine si sa aiba “cunostiinte” cat mai putine, ca altfel, vezi doamne, ii zapacim si “creem niste mici monstrii”!

        • elena spune:

          Mă simt cam vizată la faza educaţie versus meserie. :P

          Şi nu-s de acord.
          Aş zice că-i absolut suficientă educaţia opt clase. Apoi să se treacă la meserie.
          “mă situez corect faţă de mine şi de cei din jur”
          Te situezi faţă de cei din jur în funcţie de cum depinzi sau nu de ei. Mai exact, de bani e vorba. Mai îngust, de valoarea ta pe piaţa muncii. Poţi să ai un liceu drăguţ, de-a dreptul utopic în care să ţi se predice virtuţi umaniste şi republicane. Şi să ai o oră de înot pe zi – sportul la alegere. Dar liceul tot se gată şi ce faci după? E foarte probabil să ajungi să lucrezi zece ore pe zi pentru vreun mitocan agramat dacă ai neglijat partea cu meseria ….

          În rest, văd că şi profii tăi ca şi ai mei au fost superîncântaţi de “superioritatea” învăţăceilor mioritici faţă de relaxaţii de occidentali, superioritate rezultată din îndoparea elevilor ca pe gâşte. Fără să-şi pună problema dacă informaţiile îndesate vor fi folosite cumva, cândva sau li se va da “delete” rapid.
          Pe bune, cine – care nu a mai avut tangenţă cu matematica/fizica – ar reuşi să-şi ajute la teme copii de clasa a şaptea? Totuşi, nu-i absurd?

          Am văzut un manual vechi, de-al părinţilor mei. E interesant să le compari. Ale noastre sunt mai stufoase, mai încâlcite şi mai ales mai “preţios” scrise. Ca şi cum un text ar fi cu atât mai bun cu cât e mar ermetic, iar o exprimare clară ar fi descalificantă.

          Am văzut printre comentarii o frază drăguţă şi cât se poate de reprezentativă pentru felul ăsta de gândire: “ce contează că materia e prea multă, că oricum elevii nu învaţă decât 10%”. Soluţia, în viziunea lor, ar fi probabil să înzecim cantitatea de materie, sperând că se va păstra procentul.

          O măsură foarte bună ar fi să se stabilească o cantitate rezonabilă de materie X. Iar cei ce vin cu ideea să mai înveţe elevii şi aia şi ailaltă, că-i foarte important şi util, să găsească întâi ceva ce să fie scos în schimb …

          Ne-am putea gândi că nu-i nevoie să inventăm apa caldă. Că nu-i nevoie decât să ne uităm la sistemele şcolare funcţionale, gen Finlanda, Elveţia şi să le copiem. Dar cum ar putea fi implementat aşa ceva şi cât ar fi de util într-o societate ca a noastră, aproape feudală?

  11. Cu egalizarea din invatamant am o problema. Competitia nu este rea, atata vreme cat se face cu cap. Insa nu toti copiii sunt de premiul intai. Si nici nu trebuie. Nu toata lumea trebuie sa faca o facultate, nu toti ajung capete luminate.

    Ar fi mult mai bine daca s-ar incerca identificarea capacitatilor reale pe care le au copiii, si sa fie tratati ca atare. Sintagmele de genul daca nu iei zece pe linie n-o sa faci nimic in viata nu fac decat ca cei ce nu au capacitatea naturala sa ia zece pe linie sa se simta ratati. Poate ca unii isi doresc sa fie ospatari; chiar le place meseria, se pricep la asta, dar vor avea tot timpul un usor (sau mai pronuntat) sentiment ca si-au ratat viata, ca fac parte din patura de jos a societatii. Avem nevoie de oameni de toate categoriile, atata vreme cat isi fac treaba bine. Si copiii ar trebui invatati sa gandeasca asa, pentru ca atunci cand vor ajunge adulti sa se simta impliniti.

    • Ioana spune:

      Servus,
      de fiecare data cand aud faza cu ‘prea multi au scoala’ is profund amuzata. Si eu am crescut crezand ca toti oamenii au facultate in Romania si ca nu valoreaza nimic din cauza asta. Din pacate, nu stiu de unde a aparut ideea. Romania are cea mai mica rata de scolarizare superioara din Europa, si cea mai mare rata de abandon scolar preuniversitar. Cumva tarile unde majoritatea populatiei au diploma nu se plang de scaderea valorii diplomei, ba dimpotriva, se mandresc cu un nivel de educatie ridicat si cu facultati in top 500 global.
      La noi lipsa de educatie si oportunitati este o problema endemica si institutionalizata, nu este nicidecum vreo problema la nivel de individ care vrea sa fie ospatar dar nu poate.

  12. elena spune:

    Nu şi nu.
    De scări zic.

    Copiii mai fug, se mai îmbrâncesc, urlă.

    A fost o fază din asta când pe criterii de renovare sau reorganizare s-au ţinut orele câteva luni într-o clădire improprie şi stăteam toţi la grămadă. Era chiar stresant să te uiţi tot timpul să nu fie profi prin preajmă înainte de a te exprima mai tare vizavi de şcoală, existenţă, bluze, etc.
    Plus că am fost de faţă la o scenă cam penibilă. Un coleg fugea către uşă gata să se ciocnească de o proafă. A reuşit să frâneze înainte de coliziunea cu cadrul didactic, dar aia s-a cam isterizat: “vrei să treci înaintea MEA? dar te rog, poftim, dacă eşti aşa grăbit”. Profii cu profii şi elevii cu elevii, e mai bine.

    Nu ştiu cine ar putea să lupte cu îmbâcsirea excesivă a programei. Va fi un ministru eroic. La cea mai mică încercare de tăiere vor izbucni răgete disperate: “habar n-aveţi ce important e …”, “de ce vreţi să scoateţi …”, “or să iasă din ei nişte proşti”. Mulţi profi sunt gata să moară cu o programă superîncărcată în braţe şi par incapabili să înţeleagă că e de preferat o cantitate de informaţie x pe care de bine, de rău s-o ingurgiteze toţi elevii, decât 3x cu care se descurcă vreo cinci la sută, restul nemaiînvăţând nimic.

    În liceu am avut ocazia unui schimb de experienţă cu Italia. Nu m-am dus că n-au vrut ai mei. Pe principiul că după aia trebuie să ţinem şi noi pe unul şi oricum decât să pierd vremea pe-acolo mai bine stau acasă şi procesez matematică preţioasă. În fine, unii colegi au nimerit familii faine, alţii s-au întors italianofobi. Dar profii au fost cu toţii în extaz. Că suntem avansaţi cel puţin cu doi ani faţă de ăia. Ce deştepţi suntem noi şi ce proşti ei. Ce flu-flu e şcoala acolo, etc.
    Eu eram uşor căpiată de veselia lor. Noi mergem la italieni să rânim şi să servim la mese sau invers? La ce folosesc nenorocitele de integrale că le facem cu doi ani înainte? Doar aşa, să fim şmecheri?

    Întrajutorarea? Cred că am trăit pe altă lume. Atâta colegialitate ca în liceu n-am mai întâlnit şi cred n-o să mai întâlnesc vreodată. E drept, colaboram nu pentru şcoală, ci împotriva şcolii.
    Eu am copiat de la alţii, alţii au copiat de la mine. La nou nu se întreba niciodată “îmi dai tema la …” ci “ai tema la …”. Uneori nici ne mai deranjam să cerem, ci mergeam şi luam caietul direct din geantă dacă proprietarul nu era prin zonă.

    Nu că am fi fost noi ciolitori nativi sau supăraţi neînţeleşi. Dacă mă gândesc bine, componenţa clasei era cam aşa:
    - câţiva norocoşi – tipi relaxaţi cu părinţi bine înfipţi şi care ştiau că vor fi plasaţi fără probleme
    - emigranţii – ăia care nu mai aveau nici o speranţă că va fi bine în ţară şi toceau serios germană/engleză şi materiile cu care voiau să plece
    - gânditori pozitivi – care sperau că totuşi se vor mai îndrepta lucrurile în ţară până când ieşim noi din facultă şi mai învăţau, mai nu învăţau în funcţie de cum le varia starea de spirit
    - resemnaţii – care nu voiau să plece în afară, dar nici nu sperau nimic aici şi nu voiau decât să traverseze liceul cu minim de efort şi daune
    Dar toţi ne ajutam între noi cât puteam, fiind conştienţi că şcoala are o mare doză de absurditate, e cam inutilă şi funcţionează din inerţie. Nici unul nu făcea pe nebunul.

    Până la urmă aici e problema. În utilitatea finală a şcolii. Dacă ştii că o să ai bani în funcţie de pe cine ştii sau cum te descurci, dar nu în funcţie de matricolă atunci de ce să te efortezi fără rost?

    Puteţi pune Top Ten în surdină în timpul orelor. Puteţi să zugrăviţi sălile de clasă în roz şi auriu. Puteţi să-i aduceţi pe Bella şi Edward la catedră. Degeaba, elevii nu-s chiar tâmpiţi, n-or să înveţe dacă n-or să creadă că le foloseşte la ceva.

    • @Elena – Am o obiecție fundamentală, la partea cu zugrăvitul în roz a claselor :)
      În rest, perfect de acord. Cine crede că un școlar care nu și-a luat bac-ul este prost, trăiește pe altă lume. Întelegerea utilitatii este cheia, good point!

  13. hash spune:

    Funtamental gresit. Competitia este motorul societatii umane. Generatia noua invata astfel sa gestioneze o doza mica de stress. Plus un obiectiv de urmarit. Sau, cascam o prapastie intre mediul scolar si cel economic. Sa vezi acolo stress cand adolescentul isi da seama in ce lume idilica a trait pana mai deunazi.

    Autorul imi face impresia indoctrinarii puternice in urma ingerarii a diverse publicatii, mai mult sau mai putin bazate pe inovatie. Combatem puternic sistemul autohton? Ce avem noi e prost, ce vine din vest e bun. Mda. Noua mantra.

    Departe de mine sa sustin ca sistemul abramburistic autohton e perfect. Ma uit insa la sistemul vestic, cu metode de invatare care mai de care mai inovative, sustinute fervent de tot felul de PhDs in stiintele educatiei(!). Ce frumos suna, dar cat de diferit fata de rezultatele evaluarilor lor.

    Paradigme vechi, pe care occidentalii le-au incercat deja.

    • umoristu spune:

      @hash
      Nush cum viata ei de treaba se face ca totusi vesticii is mai “eficienti si productivi”.
      Am fost in cls 11-a la schimb de experienta in DE. Intr-o clasa de a 11-a (ei faceau 13 ani, noi doar 12 de liceu).
      La scoala la mate “aia” faceau materia ce o buchisiseram noi intr-a 7-a (sapte). Ne-am simtit tare mindrii noi rominii cu creierii tocati de integrale ca ce prosti is nemtii ce fac pitagora si ecuatia de gradul 2.
      Dar is convins ca si cel mai slab la invatatura de acolo are si acum salar de 5 ori cit al meu in rominia:) venitul meu “bunicel” de aici e cam cit ajtorul lor de somaj:))))
      Oricum, sunt persoane mai libere, mai umblate, mai conectate, mai mobile intelectual decit ai nostrii eroi care stiu intr-a 12 pe de rost o gramada de prostii, dar habar nu au ce cariera/facultate/domeniu sa aleaga. Pune peste asta si haosul si non-valoarea ce da tonul societatii noastre…si vezi ce iese din universitati.
      Cum de lor le iese si noua numai nu si nu?
      Si persista frateeeeee diferenta asta….

      • hash spune:

        aici sunt de vina oamenii. aia buni au cam plecat. studentii buni continua sa plece. deci inca se mai formeaza valori, inca mai sunt valori care stiu sa lucreze in spiritul vechi. inca.

        problema cu articolul e ca se imprastie intr-o gramada de directii; nu e sistematic, pur si simplu e expresia directa a unor frustrari. un model mai elevat de imprecatie.

        vreau sa citesc mai multe articole cu cap si coada. mai ales de la un PhD, am pretentii mai mari.

    • @hash, nu e nicio rushine sa recunosti ca nu ai avut rabdare sa citesti articolul. de fapt, nu e nicio problema nici daca renunti sa citesti vreo carte, sau cum le numesti tu, publicatie pentru indoctrinare. ai pus problema excelent, sa lasam lucrurile asa cum sunt, ce ne trebuie noua occidentalii astia cu tot cu educatia lor si cu studiile lor anti-stress? sa schimbam canalul.

  14. Tudor spune:

    Mi-a placut articolul si m-a facut sa imi amintesc o alta aberatie a scolii romanesti:

    De-a lungul liceului mereu am avut cea mai mare medie din clasa. Insa nu luam locul 1 pentru ca aveam media sub cea pentru care se acorda acest premiu (9.50 daca imi amintesc corect). Cred ca in clasa a X-a am luat premiul 3, dar 1 si 2 nu se acordasera. Cat de stupid … sper ca nu mai e aceasta regula acum.

    Problema mai mare insa a fost cand mi-am dat seama ca premiul acela e la fel de stupid ca si regulile de a-l acorda, si ca ar fi fost mult mai bine sa imi pese de cat de mult stiu la materiile care ma interesau. M-ar fi ajutat mult mai mult acum.

  15. Adrian spune:

    merita citit, daca dorim sa intelegem probleme complicate legate de educatie …

    http://doxosophia.files.wordpress.com/2011/03/professorial-capital.pdf

  16. andrei spune:

    Domnule Paraschiveanu, a se scuti cu plansul de mila elevilor. Nu ca profesorii ar fi niste “Domni Trandafiri”, multi dintre ei sunt la fel de debusolati in aceasta lume bezmetica, precum odraslele pe care ar trebui sa le invete carte… Dar mi se pare ca ce ati scris aici e din teoriile frumoase despre invatamant si are prea putina legatura cu ce se intampla azi in scoli……
    Sa o luam punctual:
    1. Scara profesorilor vs. scara elevilor: Sunt prof de chimie si am 32 de ani… Nu mi se pare normal ca in drum spre clasa/cancelarie (sau si mai frumos…in drum spre laborator) sa dea peste mine carduri voioase de copii pusi pe shotii… Si sa spunem ca la liceu, ca la liceu…dar duceti-va Dvs. va rog frumos intr-o pauza, intr-o scoala primara sau intr-un gimnaziu…
    2. Burdusirea ghiozdanelor: Nu zic ca nu exista pe alocuri, mai ales in clasele primare… Dar…Exista un mare dar. Va invit sa veniti la liceul bucurestean la care predau. Dimineata, cand se intra la cursuri si seara, cand se iese, parca ma aflu in club…. Gentute, genti, posetute, frizuri abracadabrante, haine si mai abracadabrante…. Nici vorba de celebrele ghiozdane pe care ma cocosam carandu-le acum vreo cativa ani…. Asa ca va rog din sufletul meu de prof…a se scuti… Tinerii fac azi spondiloza si altele asemenea de la statul cu nemiluita in fata calculatorului si nu de la caratul ghiozdanelor.
    3. Vi se pare ca elevii romani invata prea mult??? Intr-adevar, programele sunt ticsite, dar va asigur ca 90% dintre elevi nu se sinchisesc de acest aspect, din care cauza nu stiu lucruri elementare la cele mai multe dintre materii…
    4. Vi se pare ca elevii romani sunt prea timorati?? Vai de mine, domnule Paraschiveanu, va invit la liceul la care predau…. Va asigur ca elevii de astazi sunt mai dezinhibati (uneori extrem de dezinhibati si nu intotdeauna in sensul bun…) decat toate generatiile de dinaintea lor. O sa ziceti ca programele de chimie sunt plicticoase, multe formule, etc… Partial de acord… Dar eu cer un minim de bunavointa din partea elevilor… Daca tot e parteneriat, asa cum spuneti, sa fie si din partea lor, nu numai din partea tiranilor de profesori…Noroc ca mi-am dezvoltat in timp niste nervi suficient de tari ca sa tin in frau clase intregi fara ca nici macar sa ridic tonul… Dimpotriva, glumesc cu ei, ii respect, dar cand e vorba de carte si de disciplina nu scad stacheta, pentru ca daca s scadea-o fie si un pic, i-as scapa din mana de tot…
    5. Sa mai vorbesc de notiuni “perimate” precum respect, disciplina sau o sa ziceti ca-s de moda veche? Asa o fi, dar pentru mine scoala e bazata si pe aceste valori…
    6. In incheiere, o intrebare: Domnule Paraschiveanu, cand ati intrat ultima data (sau ati intrat vreodata) intr-o sala de clasa???

    • domnule profesor, va dedic in totalitate acest articol, se pare ca v-ati regasit integral in el, motiv ptr. care v-ati si iritat un pic, asa-i? . Fara a incerca un atac la persoana, asa cum faceti dvs, incerc sa fac un dialog cu dvs. Sunt de acord sa-mi scot capul din cartile – pe care le blamati – de pedagogie daca dvs. scoateti capul din nisip. ma intreb daca ar fi la fel in conditii de transparenta, nu de vreun nickname pe net. sunt convins ca daca aveati numele complet si scoala nu erati atat de curajos. dar sa o luam in ordine:
      1. Dvs. ati citit ce ati scris? ptr. o asemenea afirmatie v-as face fara doar si poate, sesizare la inspectorat (in alte conditii decat cele ale unor afirmatii pe internet). “Nu mi se pare normal ca in drum spre clasa/cancelarie (sau si mai frumos…in drum spre laborator) sa dea peste mine carduri voioase de copii pusi pe shotii” Dvs. sunteti profesor, nu femeie de serviciu! – ar trebui sa ii respectati, daca nu sa ii iubiti pe cei pe care “ii educati”. o asmenea atitudine ii indeparteaza pe elevii aia pe care ii urati, ptr, simplul motiv ca nu sunt “carduri” de animale, ci grupuri de copii. in cazul in care va mai amintiti, ca tot sunteti profesor, copiii sunt ceva mai veseli decat restul oamenilor. dar aici interveniti dvs. cu catalogul subsuori, ca un patron al locului, deranjat de faptul ca locul e populat. Sunteti intr-o situatie de esec evident dpv profesional, admiteti acest lucru si dati-va demisia din invatamant. atitudinea dvs. este toxica si contraproductiva. sau aveti decenta de a-mi spune care este liceul la care activati si pun si eu umarul la aceasta grea decizie.
      2. deduc din acest paragraf ca nu aveti copii. in primul rand eu vorbeam de copiii de pe la clasa 1 si de faptul ca scolile nu au o practica de gandire libera si manageriala. este elementar sa faci niste dulapioare in care sa isi puna copiii lucrurile, ca sa nu le mai care dupa ei zilnic. nu credeti? de ce alte tari stiu sa faca asta, iar noi nu si nu si nu. Lipsa de grija pentru odraslele noastre o sa ne coste. Mergand insa mai departe pe firul gandirii dvs.. observ ca sunteti si cam misogin. pareti foarte atent la posetutele domnisoarelor, despre baieti nu ati zis nimic. Adler ar fi spus despre dvs. ca ati avea un bun potential pentru o obsesie de gen, sa nu o numim altfel. . Cu ce ati vrea sa vina, in zdrente, in salopeta? daca ati incerca sa observati in jurul dvs. femeile s-au modernizat, adolescentele au un ritm mult mai rapid de dezvoltare sociala si biologica ca acum 30 de ani. incercati sa priviti in jurul dvs., sunt tineri peste tot. de ce aveti pretentia ca fetele sa vina la scoala altfel de cum se poarta in viata de fiecare zi? este aceeasi placa a scolii de acum 50-100 de ani, in care scoala era templul curatiei, responsabila cu lustruirea morala a societatii corupte. S-au dus timpurile alea, regret sa va dezamagim, astazi avem nevoie de o scoala vie, in ton cu societatea. de partea cu durerile de spate din cauza calculatorului: da- scolioza, care este o boala de postura, nu – spondiloza, care este o afectiune cauzata de greutate si efort. va dati cu parerea, prost.
      3. no comment. previzibil.
      4. nu am spus ca sunt timorati, ci ca potentialul lor nu este atins din cauza ca scoala de azi nu isi cunoaste elevii. pe ce baza aveti dvs. elevi la ora dvs. faimoasa de chimie? pe faptul ca exista un trunchi comun de materii pe care ei le studiaza, fara ca noi sa stim daca ei sunt interesati sau nu. Gratie inflexibilitatilor sistemului, oameni ca dvs. – adica lipsiti de orice interes pedagogic, fara vocatie si incapabili intelectual de o necesara re-orientare profesionala – ajung sa predea materii grele, care au nevoie de o re-modelare. doar atat.
      5. respect si disciplina presupune ca dvs. sa ii respectati in primul rand si sa aplicati disciplina propriei perfectionari, inainte de toate. educatia nu este, originar vorbind, un experiment cazon, ci un act de iubire. dvs. imi pareti complet incapabil de acest rol.
      6. nu sunt dascal, nici nu am pretentia ca as fi. la fel, nu intru des la clasa, ptr. ca este un exercitiu de intimidare ptr. elevi si nu imi place sa intervin in acest mod. dar tin legatura cu foarte multi dascali, cu care am lucrat si lucrez direct. dar, iata, sunt dispus sa invat, vin cu placere la dvs. la clasa, cu prima ocazie, cand ma invitati. promit sa nu vin singur, ca sa putem studia si noi ce intelegeti prin ” dar cand e vorba de carte si de disciplina nu scad stacheta, pentru ca daca s scadea-o fie si un pic, i-as scapa din mana de tot…” ptr. invitatie, scrieti-mi aici – virgil.paraschiveanu@gmail.com – sau spuneti-ne public aici, pe contributors.
      ps. poate ca am fost lipsit de precizie, nu ma refeream in special la elevii de liceu, care au o anumita autonomie, ci in mod special la primar si gimnaziu, dar se aplica si la liceu multe din cele scrise.

      • dimitrie adrian spune:

        “Dvs. ati citit ce ati scris?”

        Buna intrebare. Am apreciat faptul ca undeva in partea initiala a raspunsului dumneavoastra ati spus ca nu incercati “un atac la persoana” dar citind raspunsul pentru acel domn “andreI” as spune ca ati esuat in aceasta incercare.
        Pentru cineva care un articol intreg vorbeste de colaborare si intrajutorare as fi fost infinit mai placut surprins daca raspunsul dumneavoastra pentru acel domn ar fi mentinut nivelul de altruism al articolului si ar fi venit dupa ce ati fi incercat sa ii acceptati invitatia de a ii face o vizita la scoala unde preda.

      • Maria Apșan spune:

        La pc. 2 întrebați cu ce ați vrea să vină fetele la școală ” de ce aveti pretentia ca fetele sa vina la scoala altfel de cum se poarta in viata de fiecare zi”. Domnule dragă, sunt părinți care nu țin pasul cu moda! Sunt copii care suferă teribil pentru că nu pot să fie îmbrăcați ca cei după ultima modă. Poate îmi explicați și mie de ce școli din lumea civilizată au uniforma obligatorie, ba o poartă și când merg în vizită în alte țări, în muzee, etc. Sunt școli în care și înălțimea tocului de 3 cm este obligatorie, nu toc mai înalt, nu balerini. Sunt ei mai proști? Cum vreți să învețe copii că în viață există legi pe care trebuie să le respecte, dacă la școală nu sunt obligați să respecte nici o regulă?

    • umoristu spune:

      @Andrei
      Tovarase profesor, va felicit!
      Sunt sigur ca un sistem educational mai apropiat de unul concentrational v-ar satisface pe deplin!
      Banui ca sunteti si adeptul 100% a reintroducerii uniformelor in scoli , nu? De ce sa pierdem timpul educind tineretul sa aibe gust la alegerea hainelor (chestie grea si pt parinti, si pt profesori, recunosc) cind putem impune de ex tunicile lui Mao? Ahh…ce vremuri erau alea cu cordelutza, numar pe umar si in piept, cravate si ultra-egalizatoarele uniforme albastre din mase plastice! Sa nu uitam de pb nod la cravata de pionier vs inel.:)
      Ce ziceti de coridoare speciale pt profesori, direct din cancelarie la catedra, eventual printr-o trapa, sa nu aveti deloc, dar deloc contact cu elevii – or fi si contagiosi de ceva, cine stie? Puteti purta o masca la ore, sau un tub cu aer /oxigen separat, doar nu o sa respirati acelasi aer cu micile lighioane ce trebuie dresate?
      Daca 90% din elevi nu invata decit 10% din materie, crestem materia? daaaaa, si folosim “bota” notelor si tot ce inseamna coercitie.
      Ati auzit de metoda “batul si morcovul”? Ce greu ar fi sa le dam morcov in loc de doar batz?
      Dar noah, in viata reala se pare ca ce iese din scoli nu prea face fata, nici cultural, nici profesional, si atunci ce ne facem?
      Da, stim de la d-voastra..intetim disciplina!!!
      Marim puterea regulamentului!!!
      Cerem respect prin folosirea fortei!
      Daca ati avea rabdare sa vizionati filmul sau piesa “Zbor deasupra unui cuib de cuci” ati intelege de ce va acord cu stima si gratie titlul de Mr. Ratchet. Cu decoratie stalinista cu tot!

  17. andrei spune:

    Aaaa… si inca ceva care m-a facut sa rad… Spuneti Dvs. ca parintii ii streseaza zilnic pe copii cu intrebari de genul: “Ce nota ai luat?” “Ti-ai facut lectiile?” Poate la clasele primare si in cele gimnaziale mici, da… Dar la liceu asta se intamla in cazuri extrem de rare, de obicei cand copilasii fac cate una boacana rau de tot, de se ajunge la discutii in consiliul profesoral si atunci scoala e obligata sa anunte parintii… Bine ar fi insa ca parintii sa se comporte responsabil sa nu-si trimita copiii la scoala ca la un centru de supraveghere fara plata… Domnule Paraschiveanu, pacat de experienta Dvs. in managementul proiectelor educationale… Stiu, stiu, viata in manualele de pedagogie e foarte frumoasa…dar din pacate, sau din fericire, scoala se face cu oameni cat se poate de reali….

  18. Serf spune:

    Tampenii socialiste. Articolul vrea sa ofere scuze sistemului pentru a se da drumul la indoctrinare. O viziune colectivista asupra invatarii, autorul vrea ca scoala sa ucida curiozitatea intelecutala, vrea sa transforme copii in niste tampiti de stanga.

  19. andrei spune:

    Mda… ziceti ca nu atacati la persoana, dar exact asta faceti…. Vad ca ma acuzati “dintr-o suflare” de tot felul de bazaconii: ca-mi urasc elevii, ca blamez cartile de pedagogie, ca ma ascund in spatele unui nick, ca sunt misogin, ca am o “obsesie de gen”, ca sunt lipsit de orice interes pedagogic, fara vocatie, incapabil intelectual de o re-orientare profesionala…
    Daca un pedagog de renume mondial, coordonator (pe bani multi, evident, dar dati aiurea se pare…de Guvernul Romaniei si de Comisia Europeana.. ) al unor importante programe educationale, ca Dvs. se coboara atat, eu, care-s un amarat de prof si care incerc sa-mi fac si eu meseria cum pot si cum ma pricep, in conditiile actuale din Romania, ce sa mai zic?? Mai ales ca ma si amenintati cu reclamatii la inspectorat, motiv pentru care mi s-a facut teribil de teama, si asta in conditiile in care motivul este unul extrem de relevant, si anume ca am indraznit (ce tupeu!) sa imi exprim parerea cu privire la o chestiune “vitala” pentru invatamantul romanesc: scara profilor vs scara elevilor… :) )
    M-am tot gandit (nu mult, caci nu meritati efortul, cu tot pomposul Dvs. Cv…) daca sa va raspund sau sa va ignor…. O sa va zic doar atat: sa fereasca D-zeu invatamantul romanesc de oameni ca Dvs. cu idei putine, fixe si preconcepute impotriva profilor….
    Si cu asta…basta… orice veti mai debita de acum inainte, debitati Dvs. de unul singur. Dialog inseamna schimb de idei, nu mitocanii gratuite…

  20. Abigail spune:

    Intamplarea face ca eu sa lucrez intr-un sistem de invatamant care functioneaza pe baza manualelor de pedagogie…si tot ce pot sa spun este ca toti colegii mei sunt cat se poate de reali si treburile merg destul de bine. Domnul Paraschiveanu aduce in discutie lipsa principiului fundamental al educatiei romanesti : concentrarea atentiei catre nevoile copilului. Si cand spune asta, dumnealui nu se refera la faptul ca elevului trebuie sa i se dea mai multe privilegii, ci la faptul ca elevul trebuie tratat ca o fiinta umana( chiar daca are varsta mai mica decat dascalii sai) caruia sa i se respecte demnitatea, care sa nu fie umilit, desconsiderat si tratat ca o entitate neglijabila.
    Mai mult, cei care au ales sa devina profesori, trebuie sa accepte faptul ca lucreaza cu elevi si ca atare, la locul lor de munca vor vedea si auzi elevi, se vor lovi de ei pe culoare, pe scari, in curtea scolii.Acesti elevi rad, sunt galagiosi, alearga sau umbla in grupuri mai mici sau mai mari cand sunt in pauza pentru ca asa fac copiii.Asa este normal sa fie, copiii trebuie sa fie copii iar profesorii trebuie sa fie unde sunt elevii pentru ca altfel nu pot fi profesori. Iar scoala trebuie sa fie locul magic in care fiecare elev porneste propria aventura a cunoasterii ghidat de profesorii sai. Domnilor profesori, creati acele momente magice ale cunoasterii in salile de clasa si o sa vedeti cat de interesati sunt copiii! Fiecare copil are un potential urias, depinde numai de dumneavoastra sa-l scoateti la iveala. Urmariti-i cu atentie, fiecare copil sau adolescent are o poveste de spus. Fiecare dintre ei conteaza, pentru ca ei sunt copiii nostri, cei care ne vor lua locul si vor duce mai departe aceasta tara. Nu va uitati niciodata adevarata menire de a fi dascali !
    Educatia facuta pe principiul patului lui Procust este de mult depasita, cel putin in perimetrul in care Romania doreste sa se situeze.

  21. MS spune:

    Inteleg ca articolul avea nevoie de o idee/introducere puternica gen “punch in the face” pentru a capta atentia cititorului si ca, pana la urma, e doar o ideea dintre multe altele…dar chiar asta sa fie stresul suprem al elevului roman? Ca i se interzice folosirea scarii profesorilor? Se simte elevul roman chiar atat de chinuit si oropsit ca este trimis sa faca cale intoarsa? Sincer, ma indoiesc!

    Pentru @swe…jenanta situatie, dar recunosc ca nu pricep situatia: a navalit profesorul peste tine in toaleta si te-a scos de acolo? Cum de si-a dat seama ca inauntru era un elev? Si, concret, care a fost problema? Faptul ca toaletele elevilor sunt focare de infectie (hmm, de ce oare?!), faptul ca profesorul a tipat la tine si te-a dat afara sau faptul ca nu ti-a intins sulul de hartie igienica si nu te-a intrebat cum stai cu stomacul?

    Stiu ca e jenanta intrebarea, dar aspectul asta ma preocupa indeosebi. Pentru ca, de la inceputul anului scolar, ma tot lovesc de problema asta in liceul unde predau. Nu, n-am tipat niciodata la elevele gasite in fata oglinzii in toaleta profilor, de fiecare data le-am vorbit frumos: si prima oara, si a doua, si a treia….si asa mai departe. Dar fenomenul n-a incetat. Intr-adevar, toaletele elevilor sunt focare de infectie, iar elevii bine crescuti sunt scarbiti cand trebuie sa le foloseasca alaturi de colegii lor care fumeaza, sparg chiuvetele, oglinzile, ard usile cu bricheta, lasa robinetele sa curga dupa ce au infundat in prealabil scurgerea cu chistoace sau au scris cu fecale pe faianta. Curios este faptul ca dupa primele saptamani de “sharuit” toaleta profesorilor, si ea, saraca, a ajuns cam in acelasi stadiu precum cele ale elevilor.

    Discutiile diriginte – clasa nu au avut efect, vizitele mele in toaletele lor s-au lasat cu animozitati si intrebari cu tupeu de genul “valeu, nici la buda nu pot intra fara sa vad mecla de prof?!” (asta o spunea un elev cu tigara intre degete, alaturi de alti colegi in aceeasi situatie, intr-un fum de-l taiai cu cutitul). Deci, in afara de nervi si putoarea de tigara din hainele mele, nimic pozitiv. Numai elevi suparati si lipsiti de “intimitate”; Halal profesori care nu le oferta elevilor un foc! :D

    Nu sugereaza nimeni faptul ca scoala romaneasca ar fi perfecta, dar eforturi spre un “mai bine” se fac permanent. Cel putin in jurul meu. De aici si pana la a debita idei de genul “scoala romaneasca e facuta ca sa-si incaseze niste profesori salariul, nicidecum centrata pe elevi” e cale lunga. De asemenea, ar fi de bun simt ca atunci cand sustinem sus si tare o anumita parere despre un domeniu (indiferent ca e vorba de educatie, medicina etc) sa cunoastem acel domeniu NU numai din exterior (tv, carti, tabloide sau scoala terminata in urma cu 15 – 20 de ani).

    Iar cu atitudinea afisata in raspunsul de la ” Virgil Paraschiveanu spune:
    18/11/2011 la 21:36″ , dnule Paraschivescu, v-ati facut un mare deserviciu si ati esuat total in ceea ce incercati sa demonstrati. Citind comentariile, observ ca nu e doar parerea mea. Nu auzisem inainte de dvs., dar recunosc ca voi zambi ironic daca voi auzi numele dvs de acum inainte.

    O dupa-amiaza frumoasa!

    • o discutie pe fond ar fi fost mult mai potrivita ptr. onorabilii domni profesori. nu este in tonul articolului sau dialogului sa discutam posetutele elevelor si detalii absolut jenante despre vizitele la toaleta elevilor (!!!)
      cat de actual este esecul scolii din cauza a astfel de oameni; ei si-au convertit rolul de ghid moral si intelectual in…orice altceva. sunt lucruri pe care nu le putem trata cu superficialitate sau sub forma de gluma, de susoteala, de poanta cu subinteles. scoala nu este un banc pe seama caruia sa radem vulgar si cu zgomot.
      profesori multi, dascali putini. ..cum facem separarea?

    • andrei spune:

      Stimata doamna profesoara (desi, in ton cu vremurile si cu valorile sustinute cu atata tarie de dl. Paraschiveanu si alti vajnici comentatori de aici, ar trebui sa va tutuiesc direct, trecand peste regulile de politete… ),
      Ca sa va faceti o idee despre cine le spune plin de superioritate dascalilor din Romania cum trebuie sa se comporte cu elevii romani ca sa nu le vatame, vezi Doamne, sensibilitatea, va invit sa accesati pagina de facebook a d-lui Paraschiveanu, dand click pe poza aflata in dreapta numelui sau… Mie, unul, poza de profil mi-a spus totul despre personaj…. M-as fi asteptat sa descopar un om inconjurat de carti, studiind, mereu dornic sa se perfectioneze, sa descopere tainele pedagogiei… Cand colo, ce-mi vad ochii: un “real manager” (vorba comentariului : “Act like a manager”), intr-un decor “Dubai like”, mandru nevoie mare de ultima destinatie la moda vizitata. Acum nah, fiecare e liber sa-si creeze ce imagine vrea… Dar de la un manager bun m-as fi asteptat la ceva mai putina….opulenta. Mai ales din partea cuiva care da sfaturi pretioase profilor care-si tocesc coatele si nervii pe catedrele scolilor din Romania. Si culmea, majoritatea o fac cu pasiune si cu dragoste pentru elevii lor (ce fraieri…in loc sa se duca sa lucreze intr-un ONG obscur… :) )
      Sigur, si eu mi-as dori clase luminoase, spatioase, curate, vestiare, colegi relaxati, elevi politicosi, respect reciproc, programe care sa-i formeze pe elevi, nu doar sa-i informeze si sa ii pregateasca pentru viata dura din multinationale, elevi care sa faca sport in fiecare zi si nu sa fumeze, sa se drogheze, sau sa isi strice ochii si spatele in fata calculatorului, elevi care sa fie increzatori in ei si ne-manipulabili, profesori care, in goana dupa popularitate sa nu ajunga sa faca lucruri descalificante, dar din pacate asta e formula ideala… Pana una alta, in Romania ne descurcam cu ce avem. Deriva scolii reflecta deriva societatii. In mod sigur si parintii au partea lor de raspundere, dar aceasta e alta discutie…
      Nu profesorii fac programele, nu ei creeaza sistemul. Pentru asta exista, nu-i asa, consultanti bine platiti de Guvern (e.g.: Dl. Paraschiveanu), care ne spun ce si cum sa facem… Numai ca de douazeci de ani se tot face reforma in invatamant, si tot degeaba. Cel mai bun exemplu al esecului diverselor reforme este chiar acest articol, edificator pentru modul in care gandeste un “specialist”: o litanie de idei deloc noi, preluate ca atare, neinteriorizate, neadaptate la realitatile din scoli… Asta ca sa nu amintesc de descalificantele comentarii ulterioare…
      Si iata cum, desi am zis ca nu mai intru intr-o convorbire cu Dl. Paraschiveanu, nu m-am putut abtine… Socul a fost prea puternic ca sa ma abtin… Da, asa gandeste un consultant platit cu bani multi de Guvernul Romaniei si de Comisia Europeana… Si da, domnule Paraschiveanu, v-ati atins obiectivul: aveti nu stiu cate mii de vizualizari, ati fost “sharuit” pe facebook, ati adaugat puncte la vizibilitate, fara insa ca articolul Dvs. sa contribuie cu ceva la schimbarea invatamantului romanesc…
      Domnule Paraschiveanu, un dascal trebuie sa fie un model pentru elevi. Va sigur ca nu batandu-l prieteneste pe umar cand il prind fumand ii fac un bine….nici incurajandu-l sa fie obraznic si sa nu aiba respect fata de scoala… Ii fac un bine incurajnadu-l sa fie creativ, sa puna intrebari, sa fie responsabil pentru ceea ce spune si face… Si asta in cadrul permis de sistemul actual de invatamant. Cand s-or schimba programele (si va asigur ca de abia astept..), o sa am aceeasi atitudine. Societatea capitalista -catre care tindem – e construita pe disciplina, pe incredere si pe responsabilitate, nu pe nerespectarea regulilor, pe lipsa de respect fata de nimic si pe mistocareala balcanica. In capitalism, daca se incalca regulile, cel care le-a incalcat este facut responsabil pentru asta…
      Si da, sunt adeptul uniformelor in scoli, cu posibilitatea oferita fiecarei scoli de a-si alege uniforma proprie. Nu mi se pare OK ca unii sa vina imbracati dupa ultima moda si ceilalti care nu isi permit acelasi lucru sa nu o poate face. Nu li se face un bine elevilor insisi atunci cand se creeaza diferente de acest fel…. La scoala tuturor trebuie sa li se ofere aceleasi oportunitati, toti au aceleasi drepturi si obligatii, in raport de categoria din care fac parte (elevi sau profesori). Dar Dvs. erati, probabil, prea preocupat de aspectul “de gen” implicat de cuvantul “posetute”, pentru ca sa luati in calcul aspectul de fond… Nu de alta, dar vad ca perseverati, iar in raspunsul dat doamnei profesoare ati facut referire la acelasi cuvant…
      Cat despre discutiile legate de toaletele din scoli, daca ati fi intrat vreodata in vreo scoala, dupa terminarea liceului, ati fi vazut ca igiena din toaletele scolare este una dintre problemele deloc de neglijat…Ca sa nu mai vorbesc despre faptul ca toaletele sunt locul preferat de elevi pentru fumat, drogat si, din ce in ce mai des in licee, pentru amor liber consimtit… Si credeti-ma, v-as da dreptate daca m-ati reclama la inspectorat ca am prins un elev fumand in toaleta si nu l-am dus la director. Nu de alta, dar daca nu stiati, in Romania exista o lege privind fumatul in locurile publice…
      Tot ce am scris aici le spun si elevilor mei si credeti-ma, ca ma bucura teribil cand reusesc sa am un dialog cu ei pe temele acestea (prin dialog intelegand schimb de idei si argumente, pe un ton civilizat, ca de la egal la egal).
      Si inca ceva, pentru informarea Dvs., domnule Paraschiveanui: am facut Chimia si Dreptul. Am ales, din pasiune pentru Chimie, si pentru ca vin dintr-un lung sir de profi de Chimie, sa vin sa predau la liceu, desi puteam alege sa lucrez intr-o firma de avocatura.

  22. mirela spune:

    copii mei sunt in al 5-lea an la o scoala din spania.de cand suntem aici,profesorii au intrarea lor si copiii la fel,profesorii au scarile lor si copiii …la fel.doar in pauze,la intrarea in scoala si la iesire copiii folosesc si intrarea profesorilor pentru a evita supraaglomerarea accesului in scoala..de cand suntem aici,orele incep la 9 si se termina la 14 pentru toti elevii de clasele 1-6,poarta se inchide la 9.10 si se deschide la 14.ca parinte ai acces in scoala doar daca ai programare sa vorbesti cu tutorele sau daca ai o anumita problema.in aceste situatii,suni la poarta si ti se deschide.copiii nu parasesc scoala in timpul programului decat daca este insotit de un adult(daca copilului i se face rau esti sunat la telefon sa vii dupa el,semnezi o hartie care justifica cine esti si de ce il scoti din scoala in timpul programului).nu inteleg de ce se face atata caz la noi in romania legat de aceste iesiri separate,de inchiderea portilor pe timpul orelor,de purtarea unifoermelor… sunt spre binele copilului spre a -i dezvolta respectul in fata adultului,pentru a invata sa respecte anumite reguli elementare de bun simt ,respect,cultura civica…. ar mai fi multe de spus legat de diferentele dintre romania si restul europei.ca si concluzie ,intrebati toti elevii plecati sa invete in strainatate sau pe studentii plecati de ce nu si-ar mai dori sa se intoarca in sistemul de invatamant romanesc

    cu respect,un fost profesor din romania care se bucura ca nu mai face parte din sistemul educational romanesc

  23. Razvan spune:

    @Virgil Paraschiveanu
    Sunt intru totul de acord cu dumneavoastra.

    De altfel eu insumi am avut experienta unei discutii cu o directoare de scoala generala privitoare la “scara profesorilor” si eu i’am spus exact acelasi lucru pentru ca in cele din urma sa nu mai am altceva de spus decat: “vreti sa spuneti ca sunteti directoare si ca dau elevii peste dumneavoastra !?” (La acea scoala scara elevilor era extrem de aglomerata si copiii se puteau chiar rani in valmasagul creat la intrarea sau la iesirea de la ore).

    In ceea ce priveste materia extraordinar de stufoasa care are drept rezultat burduseala ghiozdanului. Dar nu numai atat. Ore intregi care nu au nici un sens. Nu sunt adeptul materiilor “de care au nevoie” elevii si cred intr’un invatamant “general” in adevaratul lui sens… dar o serie de ore nu se justifica datorita faptului ca ele sunt mai mult de forma. In acelasi timp materiile principale sunt supraincarcate (aceasta este o problema recurenta de cateva decenii deja)

    Atentia acordata elevilor iarasi… scoala nu mai are nici o legatura cu formarea de caracterului. Profesorii si invatatorii “fug” de la clasa lasand copiii singuri. Eu inca am prins in copilarie o directoare care locuia in curtea scolii si care iesea din casa la intrarea si la iesirea noastra de la scoala si de altfel oricand era agitatie in curte. Ne supraveghea si ne simteam supraveghiati… numai cand se uita la noi inghetam. Astazi… profesorii si directorii se “ascund” in cancelarie. (Nu intru aici in amanunte si nu tin anume sa ii demonizez pentrua aceasta. Umilintele la care sunt supusi sunt un capitol aparte ce nu merita uitat)

    Multe din aceste lucruri le’am spus in tot felul de forme pe forumul ministerului educatiei acum mai multi ani. Unii mi’au dat dreptate altii au continuat sa joace “fazan” (sic!) altii si’au vazut de preocuparile curente legate de micile examene de grad sau ce probleme mai aveau ei acolo. Problema sistemului este ca nu poate fi selectiv. Or, unde nu e selectie nu este nici calitate (vezi surpriza d-lui Michel Legmann, presedintele Ordinului Medicilor din Franta, referitoare la lipsa unui sistem de selectie in facultatile de medicina… pentru a nu vorbi de celelalte universitati unde selectia s’a transformat in recrutare pura)

    Ceea ce as vrea sa adaug aici este ceva de nuanta. Nu atat experienta Europei este cea care da masura catastrofei in educatie pentru ca si Europa are criza ei in ale educatiei cat comparatia simpla cu ceea ce a existat inainte. In ciuda unei revolutii educatia continua panta descendenta inceputa in anii 50. Asa se face ca putem auzi voci care spun ca inainte era mai bine… inainte de ’89 adica. Or, nu era mai bine ci era aceiasi contraselectie a “expertilor” Ministerului, aceiasi calitate a inspectorilor, aceiasi cultura institutionala in multe privinte. Oameni care nu prea mai vazusera un profesor jucau rolul de profesori… cam asta era problema.

    De aceea veti avea probabil reactii pe tema “am mai auzit noi de forme fara fond”. Acestora le trebuie raspuns raspicat: nu sunt forme fara fond. Invatamantul romanesc a functionat acum multa vreme si atunci a functionat datorita unor oameni extraordinari care au fost pregatiti undeva in Europa dupa care s’au intors si au fost profesori respectati dand la randul lor alte generatii de profesori respectati. Acesti oameni au fost decimati de regimul comunist iar disparitia lor coincide cu aparitia problemelor in educatie.

    Noile generatii sunt fascinate de management… de eficienta, de teste. Nu este unul care sa spuna raspicat ca toate astea sunt gogorite birocratice si ca educatia nu se poate evalua pe criterii administrative. Ei vor sa bage un aparat in priza si sa masoare… de ce ? pentru ca nimeni nu mai are nici o competenta, nimeni nu mai are nici o umbra de autoritate profesionala, universitara sau academica. (Nu poti spune deschis ca un articol este bun sau prost ci spui ca e ISI sau nu… de rasul curcilor… ele se numara nu se citesc.)

    Si in aceasta vreme copiii sunt invatati sa aiba o atitudine pragmatica fata de scoala. Ei nu mai invata materia ci invata sa rezolve teste. Rezultatul la aceste teste este important pentru profesori, pentru scoala si eventual pentru elevi. O nerozie fara margini. In loc sa inveti in tihna inveti gafaind printre teste. Toti stiu asta dar nu au curajul sa le spuna in fata inspectorilor sau “expertilor” atat de plini de ei. Nu numai acest spirit competitiv este rezultatul acestei frenetice nevoi de evaluare perpetua dar si lipsa de interes pentru “continuturi” (ce limba de lemn imbecila !) si in cele din urma obtinerea unei diplome pe orice cale. Ne indreptam incet dar sigur spre obtinerea diplomei de licenta o data cu buletinul si asta se va face in urma uei cereri la un ghiseu. Este rezultatul natural al evolutiei unui sistem in care selectia este eliminata.

  24. ema spune:

    Multi dintre noi stim ca din pacate functioneaza din plin zicala “scoala ar fi un loc agreabil daca n-ar exista elevii”.

  25. Calin Carbune spune:

    O tanara studenta din Cluj care a luat Bac-ul cu 10 s-a aruncat de la etajul 8. Se pare ca motivul ar fi notele de la facultate, unde nu mai reusea sa fie cea mai buna , cum fusese in liceu.

    http://www.stiridecluj.ro/social/tanara-care-s-a-aruncat-de-la-etajul-8-era-studenta-la-utcn-dar-a-intrat-in-depresie-din-cauza-notelor

  26. Carmen spune:

    Interesant articolul si in cea mai mare parte impartasesc ideiele dvs. privind scoala romaneasca. Indraznesc insa, sa va sugerez sa abordati si importanta implicarii familiei in tot acest proces. al scolarizarii. Din pacate, ne-am cam obisnuit sa fim spectatori, din diferite motive, si sa asteptam ca scoala sa rezolve toate problemele.

    • popan mariana spune:

      Consider că educarea copilului, după PARTICULARITĂȚILE DE VÂRSTĂ ȘI RITMUL PROPRIU DE ÎNVĂȚARE este benefic pentru EDUCAT ȘI EDUCATOR! PRINCIPIU, dealtfel, ÎNCÂLCAT RIGUROS AZI!Nu-i așa?

  27. Am citit articolul cu intarziere, acum cateva zile, cand l-a sharuit un prieten pe Facebook. Reproduc in cele ce urmeaza comentariul pe care l-am facut acolo:

    In majoritatea scolilor din Romania copiii sunt excesiv de relaxati. Nepotul meu isi face tema la matematica o data pe luna si are media 7. E in clasa a V-a, dar are voie sa umble cu un cartonas cu tabla inmultirii dupa el, nu i se cere sa o stie pe dinafara. In scoala lor (o scoala din municipiul Tulcea) nu exista corigenti, copiii nu sunt obositi decat dupa ora de sport. Acasa, isi permit 5-6 ore pe calculator zilnic (evident, jocuri).

    La mine in scoala nu este asa. Noi suntem o scoala de moda veche (colegiu national), in care inca se lasa corigenti si repetenti, in care se lucreaza in draci, si individual, si pe echipe. Nu stiu cum s-or fi integrat elevii nostri in colectivele din Occident, insa am fosti elevi care lucreaza ca voluntari in Uganda (medici), reporteri la CNN, cercetatori in mari universitati americane, specialisti in IT in Canada, Olanda, Noua Zeelanda, Australia, finantisti in Germania, manageri in tot soiul de firme etc. In pozele de pe Facebook par relaxati si fericiti. Unul cu care tocmai am discutat vaslea pe langa niste iceberguri in Groenlanda, altul ajunsese la Capul Nord si scria ceva despre cercul polar (ii amintesc pe ei primii fiindca mi-am dorit intotdeauna sa calatoresc pe acolo si ma bucur ca macar ei au reusit).

    In Romania, majoritatea parintilor isi lasa copiii de izbeliste. Daca scoala nu-i tine in priza, se scufunda intr-o lume virtuala. Autorul articolului cunoaste, probabil, situatia din scolile cu renume, in care-si trimit copiii parintii din lumea buna, cei care oricum nu i-ar lasa sa zaca juma’ de zi, garboviti, la calculator. Daca acesti parinti ar opta pentru o scoala generala modesta, iar mai tarziu pentru un liceu modest, copiii lor ar fi mult mai putin stresati si ar avea si o medie generala excelenta, si timp de sport si de joaca.

    Uneori regret si eu ca nu predau intr-o asemenea scoala. Insa, cand vad pozele cu fostii mei elevi, imi spun ca n-am gresit chiar atat de mult.

    P.S. Intrarea separata pentru elevi si profesori este, clar, o tampenie, insa asta nu-i afecteaza pe copii decat daca profesorii sunt scortosi si distanti, ceea ce se intampla din ce in ce mai rar. Si eu, si alti colegi ai mei suntem un fel de frati mai mari pentru copii, dovada ca ne dam like unii altora pe Facebook :) .

  28. Alexandra Ioan spune:

    Sistemul românesc de învăţământ are într-adevăr nevoie de toate aceste îmbunătăţiri menţionate de dumneavoastră: o relaţie mai puţin ierarhică şi mai apropiată între profesori şi elevi, schimbarea accentului către relaţii de cooperare între elevi şi nu de competiţie, posibilităţi de educaţie diferenţiată în funcţie de capacităţile copiilor, investiţia în infrastructura şcolară, extinderea procesului de educaţie dincolo de memorare, redare, teme şi teste standardizate adaugând jocurile sau exerciţiile aplicate.

    Înţeleg de asemenea şi punctele de vedere ale celorlalte persoane implicate în discuţie, fie că sunt de acord şi completează propunerile dumneavoastră (aducând în discuţie constatări precum faptul că studentul/elevul nu este încurajat să îşi spună părerea sau să problematizeze, universităţile nu sunt conectate la ritmul de lucru şi surse internaţionale, programa este supraîncărcată, iar profesionalismul şi selecţia angajaţilor din sistem sunt câteodată chestionabile, dar şi păreri precum faptul că educaţia are scopul de a forma caractere şi abilităţi de viaţă prin domeniile variate pe care le atinge, nu o masă de oameni supuşi şi umili în faţa autorităţii de orice fel, nevoia copiilor de a înţelege utilitatea a ceea ce învaţă şi beneficiile propriei educaţii, importanţa implicării familiei în procesul educaţional), fie că vă contrazic prin accentuarea faptului că în şcoală există o ierarhie şi reguli formale ce trebuie respectate ca în orice altă instituţie, competiţia este o sursă de productivitate şi de fapt te pregăteşte pentru experienţe de viaţă, că există diferenţe de pregătire şi de abordare a actului educaţional între şcolile foarte bune şi cele mediocre şi nu în ultimul rând, că elevii nu sunt nişte simple victime ale unui sistem defectuos, ci că nu îşi dau interesul şi nu respectă ce se întâmplă în şcoală.

    În cadrul articolului susţineţi că educaţia trebuie să fie un proces mai puţin axat pe învăţare propriu-zisă a unor noţiuni şi mai mult pe dezvoltarea competenţelor elevilor prin activităţi interactive. Singura mea obiecţie cu privire la acest aspect este faptul că
    activităţile interactive trebuie să vină pe fondul unor noţiuni fundamentale de cultură generală care se realizează prin studiu propriu-zis. Nu sunt adepta cantităţii mari de informaţie inutilă (şi aşa cum spunea „elena”, cred că este un motiv foarte puternic ce ţine de resurse umane pentru care noi nu reuşim să restructurăm şi să simplificăm curricula de atâţia ani de zile), însă cred că un elev trebuie să aibă clar în minte nişte lucruri elementare din toate domeniile studiate până spre 14 ani pentru a avea o înţelegere cât de cât realistă a lumii complexe din jurul lui, urmând ca ulterior să se specializeze pe ce îl interesează mai mult. În momentul de faţă, acele activităţi de dezvoltare multilaterală pe care le menţiona „umoristu” mai sus sunt acoperite în mare parte de programele extracurriculare de educaţie oferite de ONG-uri. Însă înainte să lucrez cu un copil pentru a deprinde abilităţi de cetăţean responsabil, de exemplu, el/ea trebuie întâi să ştie să formuleze şi să scrie corect în limba română o scrisoare sau o cerere în cazul în care are vreodată nevoie să meargă la primărie.

    În ceea ce priveşte afecţiunile fizice pe care le-aţi menţionat, susţineţi că acestea sunt rezultatul lipsei sportului în şcoli şi al ghiozdanelor grele ale elevilor. Conform studiilor realizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică, copiii suferă în cea mai mare parte de afecţiuni ale vederii şi abia apoi de afecţiuni ale coloanei vertebrale şi obezitate, iar problemele la coloana vertebrală sunt atribuite de medici în primul rând unui timp prea mare petrecut în faţa televizorului sau a calculatorului şi lipsei de interes a părinţilor în acest sens (Dabija, 2008). De aceea, aici trebuie să fiu de acord cu comentariul domnului profesor de chimie care a specificat acelaşi motiv (comentariul lui „andrei” din 18.11.2011).

    Per total, sunt de acord că educaţia în România are nevoie de o schimbare din temelii, atât din punct de vedere structural şi organizatoric, cât şi din punct de vedere al modului în care se face educaţie şi a interacţiunii dintre părţile implicate. Consider că respectul reciproc între elev şi profesor stă la baza unei relaţii sănătoase, iar acest respect se formează şi se menţine încă din primii ani de şcoală, atâta timp cât competenţa şi profesionalismul sunt la nivel înalt. De aici şi până la respectul pentru şcoala în sine ca şi instituţie, mai e doar un pas. Acord foarte multă importanţă competenţelor şi abilităţilor practice (de exemplu, lucrul în echipă, formularea şi soluţionarea de probleme) pe care orice tânăr trebuie să le dobândească mai ales în contextul unei societăţi care se schimbă cu o viteză ameţitoare. În acelaşi timp însă, pun mare accent pe substanţă, pe ceea ce stăpâneşte un tânăr în materie de conţinut şi pe ceea ce acumulează şi prin studiu invidual. În ceea ce priveşte educaţia diferenţiată şi metodele folosite, cred că pentru a ajunge acolo avem nevoie de o combinaţie de profesori motivaţi, pasionaţi, foarte riguros selectaţi şi de un cadru legal şi financiar care să permită creşterea calităţii procesului educaţional nu doar prin norme şi standarde suplimentare, ci şi de jos în sus, de la oamenii din clase.

    *Dabija, Tatiana. (3 septembrie 2008) Unu din patru elevi suferă de o boală cronică. România Liberă. [Online] Disponibil la adresa: http://www.romanialibera.ro/actualitate/eveniment/unu-din-patru-elevi-sufera-de-o-boala-cronica-133451.html [accesat în data de 5 februarie 2012].

  29. alina spune:

    Noi am norocul ca copilul sa isi poata lasa toate lucrurile la scoala, avand doar clasa lor ore in acea sala, care se si incuie.
    Din nefericire, toate cele 3 randuri de culgeri ( 3 la romana si la fel la matematica ) sunt absolut vitale de pe o zi pe alta si sunt carate in permanenta. Ghiozdanul are peste 5 kg si copilul putin peste 20.
    CE sa mai zic de ritmul aberant in care sunt bombardati cu informatii, de solicitarile nesfarsite de materiale didactice, produse de curatenie, produse de igiena ( hartie igienica, sapun ), carti de lecturat , serii intregi ( Harry Potter, etc ) si ele indesate in acelasi ghiozdan din ce in ce mai neincapator.
    Vorbiti de respect pentru copii. Dar respect pentru parinti?
    Ti se dicteaza dintr-o pozitie de forta ce e de facut cu copilul, daca are curaj sa aiba opinii trebuie dus la psiholog.Daca i se par multe lectiile nesfarsite e in pericol de a esua lamentabil

    Pe scurt articolul e corect si indica cateva dintre marile aberatii ale psudosistemului. Intrebarea e ce facem? Cum ne salvam copiii?

  30. Remus O. spune:

    EXCELENTĂ analiză!!

    Totuși ar fi necesară o mai aprofundată abordare a discuției pe tema conceptului educațional din țările nordice. Un mic exemplu, percepția și observațiile unei mămici referitoare la acest concept și nu numai, aici:

    http://www.nasul.tv/povestea-dramatica-a-unei-rusoaice-in-norvegia-m-a-sunat-sasa-fiul-meu-mai-mare-atunci-avea-13-ani-mami-ne-duc-la-o-familie-adoptiva-tot-ce-puteam-face-era-sa-ma-stapanesc-plansul-este-i/#sthash.F29NQylb.gbpl&st_refDomain=www.facebook.com&st_refQuery=/

  31. ioan saniuta spune:

    Un articol bun scris cu simtire si suflet .Nu am parcurs comentariile sa nu fiu influentat .Consider ca nu ar fi nici o problema ca elevii sa poata folosi aceleasi scari,aceleasi culoare aceleasi intrari si iesiri ,dar ptr. aceasta trebuie si o educatie adecvata in special din partea parintilor ,spre ex. ce ar insemna ca elevul in timpp ce urca scarile cu profesorul ,sau profesoara ,invatatoarea sa scoata limba strambanduse .Dar educatia copilului elev depinde si de Diriginte si inca are o importanta uriase, de regula Dirigintii (nu toti) nu fac si educatie ,mare greseala .Exemplu; elevii striga dupa oamenii in varsta pe trotuar ,pe strada (babo iar ti-ai scos jigodia la plimbare! ,sau strambandu-se..Am discutat odata cu un director cca. 5 minute ,rugandul ca in consiliul profesoral sa discute cu dirigintii ca la orele respective sa faca si educatia in afara scolii ,max. 10 minute. Stiti ce raspuns am primit de la acest director..Domple ce se intampla la 5 mm dicolo de gardul scolii ma doare in pix ! ,cam asa a spus ,am ramas inmarmurit si va rog pe D-voastra stimati comentatori sa comentati aceasta abordare .In tinerete am fost profesor titular de fizica-chimie ,la universitate am avut un profesor de pedagogie Eminent pe nume Silvestru Patita ,dela care am primit invataturi memorabile..Cu respect….



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Paraschiveanu


Virgil Paraschiveanu

Virgil Paraschiveanu, Director Fundatia Centrul de Educatie Aplicata Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)