Home » Educatie » Citesti:

Studentii sunt pregatiti din scoala pentru a accepta cultura plagiatului

Florin Popa iunie 7, 2012 Educatie
29 comentarii 2,412 Vizualizari

Nominalizările nefericite de la Ministerul Educației au adus în atenția publică un fenomen care, dacă e să luăm în serios indignarea generală, a stat bine ascuns până acum: plagiatul universitar. (Vă dați seama câte CV-uri și articole au fost discret modificate în ultimele săptămâni?) După obiceiul pământului, mizeria strânsă sub preș e ignorată cu grijă, iar atunci când e expusă (de obicei involuntar) lumea sare în sus, întrebând cum a fost posibil așa ceva. Ar fi nerealist să ne închipuim că universitățile nu manifestă metehnele sistemului în care funcționează. În care funcționăm cu toții.

Oricare ar fi motivele, e bine că plagiatul universitar a devenit un subiect public. Și sper că vor fi expuse cât mai multe cazuri. Însă simpla atenție publică nu va rezolva problema, dacă nu e urmată de schimbări la nivelul unui sistem care produce, promovează și, atunci când e cazul, apără rinoceri universitari. O indignare de câteva zile poate oferi multora sentimentul plăcut că au luat poziție, că au fost de partea binelui etc. Însă lucrurile vor continua neschimbate, iar foștii indignați se vor mulțumi să le ignore până la următoarea criză.

Cum s-a ajuns aici? Vreau să mă refer la două cauze (fără să pretind că sunt singurele sau cele mai importante): (1) o educație axată în continuare pe memorare și cantitate, nu pe dezvoltarea discernământului și (2) reticența multor universitari de a recunoaște dimensiunile fenomenului și (mai ales) de a-l sancționa.

În primul rând, cei care intră în sistemul universitar nu apar, inocenți și integri, la porțile universităților, pentru a descoperi abia acolo, pe loc, cultura plagiatului. Ei sunt deja pregătiți pentru acceptarea (sau măcar tolerarea) acestei stări de fapt. Cine îi pregătește? Chiar școala. E vorba de un anumit mod de raportare la ce înseamnă opinie și argumentare proprie, axat în bună măsură pe memorare/reproducere și pe acceptarea necritică a „surselor de autoritate”. Accentul cade în continuare pe capacitatea de a te conforma (de a prelua cu succes modelele de interpretare sau de rezolvare oferite de pedagog), nu pe dezvoltarea autonomiei intelectuale. În plus, nimeni nu discută cu tinerii de 14-18 ani modul în care poți folosi informația (mai ales informația online) pentru a o transforma în cunoaștere (adică pentru a sesiza esențialul, a o structura și a o integra în proiectele și planurile tale). Și mai nimeni nu îi întreabă ce cred și nu le oferă impresia că ceea ce cred este important. Așa că reacția multora, atunci când li se cere să ia poziție, să ofere ceva personal, este să se refugieze în falsa siguranță pe care o oferă textele gata făcute (majoritatea submediocre, dacă nu de-a dreptul idioate).

Sper că lucrurile s-au mai schimbat între timp, însă nu trebuie uitat că generația universitară aflată acum la vârsta de 35-40 de ani s-a format într-un mediu în care „comentariile” la română și meditațiile erau la ordinea zilei. (Evident, nu toți făceau meditații și învățau „comentarii” pe de rost. Însă așa arăta sistemul. Și mulți – elevi și părinți deopotrivă – îl luau ca atare.) La asta se adaugă probabil și mentalitatea epocii: literatura română și științele sociale – cele care pot contribui enorm la formarea unui mod propriu de abordare a problemelor și argumentare – erau privite cu mefiență și considerate un fel de rău necesar, care nu-ți oferă avantaje practice, însă trebuie bifat. Și cam orice mijloc de a-l bifa era considerat justificat.

Veniți dintr-un preuniversitar în care site-urile cu referate salvează zeci de mii de analfabeți funcțional de „rușinea” de a lua o notă sub 8 la română, istorie sau filosofie, studenții dau de un sistem în care plagiatul e condamnat în principiu și ignorat în practică. Câți profesori evaluează originalitatea lucrărilor lor și calitatea argumentelor? Câți le explică normele minime de citare și referențiere? Și câți dintre ei sancționează plagiatul? Mult prea puțini.

Experiența mea în sistemul universitar din țară (cel de stat) e următoarea: studenții plagiază în masă, iar unii nu au nici măcar conștiința faptului că ar face ceva rău. Cei mai mulți nu au nicio problemă în a prelua referate (de pe site-uri sau de la colegi) și de a se prezenta cu ele la evaluări de parcurs și la examene. O vreme am încercat să verific (atât cât puteam) dacă textele respective pot fi găsite pe internet. Însă mai devreme sau mai târziu trebuie să te declari învins: nu poți verifica lucrările câtorva grupe și, în orice caz, există multe surse care nu apar la o simplă căutare pe Google. Sigur, puteam discuta cu ei la examen pe marginea textului prezentat, pentru a vedea dacă știu despre ce vorbesc, dacă stăpânesc subiectul sau nu. Însă unii veneau cu texte mediocre – însă personale – și se încurcau în cuvinte, în timp ce alții preferau sa învețe pe de rost un text sau să abereze liber, conform principiului că e important să ai papagal, nu să ai habar. În mod curios, mulți dintre cei care copiază depun, pentru a lasă o impresie de efort personal, un efort comparabil cu cel presupus de scrierea a 5-10 pagini de text propriu.

În plus, citările și includerea de referințe par să ceară un efort suplimentar mult prea mare. Este cireașa de pe tort care îi convinge pe mulți să copieze pur și simplu. Faptul că atunci când folosești ideile altora trebuie să le acorzi acest minim credit (să-i citezi) e nu doar dificil de pus în practică, ci dificil de înțeles pentru unii. Argumente, studii de caz, articole – toate acestea par să plutească liber în spațiul virtual. Regulile jocului academic continuă să fie, pentru mulți, o încorsetare inacceptabilă, care le limitează libertatea de a scrie ceva, orice. Alții cred de-a dreptul că textele, odată ce sunt publice, devin cumva proprietate publică și pot fi folosite fără constrângeri.

E lejer ipocrit să ne indignăm că mulți profesori sunt așa, când știm foarte bine cum sunt studenții din rândul cărora sunt selectați viitorii asistenți. (Evident, nu fac judecăți globale. Ca peste tot, există și studenți care-ți aduc aminte de ce ai vrut să intri în învățământ. De ce proiectul ăsta părea să aibă sens.)

În al doilea rând, e vorba de permisivitatea excesivă a universitarilor și a managementului universitar în fața cazurilor de plagiat. În majoritatea cazurilor, recunoașterea plagiatului nu e voluntară, ci forțată de împrejurări (de exemplu, un conflict scăpat de sub control între grupuri universitare aflate în competiție). Vorbesc în cunoștință de cauză: sunt mulți profesori care au descoperit lucrări plagiate ale colegilor lor însă, din diferite motive, au ales să tacă. Chiar și atunci când sunt recunoscute, cazurile de plagiat generează sancțiuni minore, rizibile, iar universitățile evită să ia o poziție tranșantă.

Ca atare, plagiatorul își menține postul didactic sau este repus în funcție după ce are câștig de cauză în instanță. În funcție de influența sa, el se poate baza chiar pe susținerea unor colegi și/sau a conducerii universității. Comisia de etică va concluziona că aparentul plagiat a fost rezultatul unei suprapuneri nefericite de factori și va recomanda mai multă atenție pe viitor. În cazul unor persoane publice, menținerea sancțiunilor este și mai puțin probabilă. Cazul d-lui Mircea Beuran este revelator: acuzat că a plagiat mai multe lucrări ale unor autori din Franța și Statele Unite, dl. Beuran și-a pierdut inițial atât postul universitar de la UMF București, cât și postul de la Spitalul de Urgență Floreasca. Un detaliu interesant e că fostul ministru al Sănătății a folosit lucrările plagiate în dosarul depus pentru obținerea titlului de conferențiar. Însă orice șut în dos e un pas înainte: ulterior, dl. Beuran a devenit profesor universitar (e adevărat, eliminând lucrările reclamate din dosarul de evaluare), a fost repus în funcție și a devenit managerul Spitalului Floreasca. O poveste balcanică de succes (mai multe detalii despre plagiatorii vechi și noi în articolul d-nei Nicoleta Dumitrașcu, aici).

Nu vreau să spun că totul e o apă și un pământ. Știu prea bine că există oameni onești și de calitate în facultăți – am fost suficient de norocos să cunosc câțiva, cât am predat în țară. Unii încearcă pur și simplu să-și facă bine treaba, fără a se amesteca prea mult. Miza lor este una personală (calitatea cercetării sau cea pedagogică) spre deosebire de colegii lor mai bine orientați, a căror miză ține de poziționarea în raport cu centrele de influență.

Însă ei nu reprezintă deocamdată o masă critică.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "29 comments" on this Article:

  1. o mamica, scoala 49, bucuresti spune:

    Domnule Popa, aveti perfecta dreptate in ceea ce spuneti.
    Dar sa stiti ca incepe mai devreme. Cultura coruptiei in scoli incepe de la scoala primara, si trebuie sa spun ca am fost oripilata sa constat ca se face cu contributia si asentimentul parintilor.

    O initiativa de a cere transparenta financiara de la directorul scolii s-a lovit de rezistenta parintilor ingroziti. La intrebarea: “In ce fel de mediu doriti sa va cresteti copii, intr-unul corupt?” tacerea si privirile reprobatoare au facut cat un mare DA.

    dar ca sa va fac o lista de chestiuni concrete:
    - invatatoarele primesc cadouri in bani (de la toata clasa, de sarbatori) si cadouri in general
    - in scoli se vand reviste, la care profesorii iau comision
    - profesorii mijlocesc vanzarea de bunuri si servicii catre elevi (gadgeturi cu poze, albume foto ale clasei, ore de lucru manual, pictura pe sticla, etc) contra comision
    - directorii permit firmelor sa faca prezentari promotionale in scoli, contra comision
    - alegerea manualelor se face de conducerea scolii, poate la presiunea inspectorilor, care sunt autori, poate contra comision
    - tot felul de carti si suplimente si culegeri, multe inutile, sunt cerute de profesori si invatatori, ca materiale de lucru, sub aceleasi presiuni – de retea sau pecuniare

    - referatele si protofoliile – de multe ori li se spune clar copiilor sa ia si ei de pe internet, nu se sanctioneaza faptul ca de obicei la fac parintii, deci cei care le fac singuri nu sunt evidentiati. chiar daca iau nota mare, o iau la fel ca aceia care au copiat.

    Cu ce repere de integritate credeti ca poate iesi un copil de 10-11 ani, cand trece a cincea? doar daca parintele isi face full job sa i le insufle, dar si asa e greu. cum ramine cu cei ai caror parinti nici n-au auzit de asemenea principii?

    • Ileana spune:

      Perfect de acord. Am și eu un băiat în clasa a IV-a și mă uimesc de comerțul care se derulează prin intermediul școlii. Dar acest aspect este secundar. Problema principală este că nimeni nu îi învață să aibă drag de școală, nimeni nu îi încurajează să fie creativi, ci doar să bifeze – teme, concursuri, portofolii. Învățătoarea nu le-a spus niciodată să folosească o carte pentru a se documenta, un dicționar pentru a afla ce înseamnă un cuvânt nou. Internetul să trăiască, mai bine zis Wikipedia. Un mic Mang se naște în fiecare clasă. Care apoi va deveni un mare Mang.

      • mamica spune:

        Foarte frumos spus! “Un mic Mang se naste in fiecare clasa”
        Si atat de adevarat incat ar merita o dezbatere separata.

        va multumesc.

  2. Dogaru spune:

    De acord, pestele de la cap se strica. Profesorul plagiator nu-l va sanctiona pe studentul plagiator. Exista insa o diferenta intre cei doi plagiatori: profesorul plagiator foloseste materialul plagiat nu numai pentru a-si incropi un fals renume, ci si pentru umple niste pagini in raportul final al unui proiect de cercetare finantat de la bugetul statului. Asadar e vorba de o frauda pura: se vinde marfa furata contra bani veritabili. Nu cumva fapta aceasta tine de resortul justitiei?

  3. Iorest spune:

    Foarte bine aţi prezentat lucrurile. Acum îmi dau seama că de fapt, dincolo de puturoşenia generală a contemporaneităţii, problema stă în metoda de lucru din şcoală. Este clar că e bine să lucrezi în şcoală (şi să înveţi) texte ale unor personalităţi (de ex. la lb. română, pagini din Tudor Vianu). La vârsta aia nu poţi să naşti idei fără a avea modele. Dar aici se amestecă lucrurile: nici măcar la mine în şcoală profesoara nu ne spunea să nu copiem fără ghilimele din cărţile de comentarii. Acolo s-a format spiritul de compilator. Dacă acolo s-ar lucra, în viitor principiul ghilimelelor (ca să-i zicem aşa) ar fi sfânt. Doar datorită faptului că eram niţel orgolios nu copiam când scriam comentarii, ci analizam faptele şi opiniile din critica literară. O făceam pt. că eram pasionat, dar nu o mai făcea nimeni altcineva: din două-trei cărţi de comentarii scoase de toţi inspectorii şcolari fantomatici, fiecare îşi scotea tema în mod onorabil.

    La Universitate nu merge şi basta. Şi nu ştiu dacă e doar vina lipsei “principiului ghilimelelor” din liceu. Pur şi simplu e nesimţire. O persoană mi-a prezentat cu nonşalanţă un text de pe Internet (evident că l-am găsit rapid) şi nu a recunoscut până nu i-am zis că e pe net. Ignoranţa din şcoală într-ale citării devine la facultate nesimţire şi rea-voinţă. Care ar fi soluţia? Cum aţi spus, în şcoală să fie descurajată redactarea temelor compilând, iar la facultate să nu mai ajungă toate turmele, ci doar cei care chiar sunt capabili să facă o facultate şi să scrie 2 fraze fără greşeli gramaticale (cu toate că aceştia-s pe cale de dispariţie).

  4. DanielS spune:

    Domnule Florin Popa, succesul dascalilor, oricit de talentati si dedicati ar fi, este intotdeauna limitat. Chiar daca toti elevii ar invata, intr-un mediu mai bun, cu manuale excelente si scoli perfecte, numai o fractiune dintre elevi si studenti vor deveni liberi din punct de vedere intelectual. O alta fractiune se va auto-elibera pe masura maturizarii. Dar grosul elevilor nu va cunoaste niciodata libertatea intelectuala, oricite conditii de studiu si dezvoltare li se vor oferi. Pentru ca aceasta libertate vine din interior. Unii oamenii au chemare catre libertatea de constiinta, catre critica si autoeducatie, dar nu toti avem aceasta chemare.

    O conditie buna a eliberarii intelectuale, este constientizarea “sclaviei”. Elevul trebuie obligat de norme si colectivitate sa invete notiunile, care initial nu-l atrag. Dar inertia intelectuala, umilirea fragilitatii copilariei si revolta interioara sint cele care produc “explozia” intelectuala. Pofta de invatat, de cunoastere si de libertate vine prin invatare si antrenament intelectual. Mai apoi devenim recunoscatori celor care ne-au dojenit si ne-au impins catre libertate.

    La polul opus trebuie sa existe si prostovani, care indiferent cite abilitati si cunostinte ar stapini, nu prea sint in stare sa le puna cap la cap. Insa cea mai teribila sursa de tensiuni este norocul unor prostovani, care gasesc solutii simple si curajoase, inaintea celor care ar fi trebuit sa le gaseasca pe merit. Asa ca avem nevoie unii de altii. Nu trebuie sa fim toti la fel, ca sa putem fi din cind in cind uimiti de performantele noastre.

  5. sile spune:

    “Și mai nimeni nu îi întreabă ce cred și nu le oferă impresia că ceea ce cred este important.”

    Extraordinara remarca, cred ca rezuma perfect motivul pentru care invatamantul romanesc continua intr-o directie gresita.

  6. GELU spune:

    As vrea sa vad ca in fiecare universitate din Ro se realizeaza macar un studiu de acest tip (daca nu ceva si mai complex):

    STUDENT AND FACULTY PERCEPTIONS OF ACADEMIC DISHONESTY
    http://dspace.calstate.edu/bitstream/handle/10211.2/1101/DissertationPrestbyfinal.pdf?sequence=1

    Este cineva in Ro care sa fi realizat o teza de doctorat pe acest subiect?

  7. popas spune:

    S-a mai auwit ceva despre dl Mang? pana la urma, va spune vreun organism daca a plagiat sau nu? Va ramane dl Mang cu titlurile universitare? Va mai preda vreodata?
    Se va dilua scandalul acesta?

  8. costel spune:

    Cind seful statului a aratat dezmatul financiar si neprofesionalismul din sistemul de educatie,in justitie si in sanatate,a iesit lumea in strada si a strigat Jos Basescu.Acum cind se confirma ca Traian Basescu a avut dreptate,60% dintre intervievati vor sa voteze USL,format din partide care au jefui tara 20 de ani.Eu ma asteptam ca parintii copiilor sa solicite vehement,respectarea Legii educatiei.Nu s-a intimplat nimic si acest ministru Popa isi face de cap.Pai inseamna ca romanii vor sa traiasca in aceasta promiscuitate,sa-si fure caciula unul altuia,sa primeasca de pomana.Asta promite USL,asta veti avea,daca nu va place munca.

  9. stelian spune:

    Produs al invatamintului dinainte de 89, amintirile de liceean si de student sunt legate de “toceala”. Una din “zicalele” de atunci era – “O tocila cu motor se numeste polizor” si era apropos de cei ce invatau pe de rost.
    Totusi pentru a fi admis la Drept, ASE, Medicina, Biologie, Geografie, Istorie, cerinta era sa stii manualele acelea la virgula.
    E foarte posibil sa nu se mai recunoasca asta azi, dar am avut multe cunostinte ce au dat examene in zona de mai sus si care au luat (unii) la facultate dupa ce au inceput meditatii cu cadre universitare si care la teste le cereau reproducerea pe de rost a manualelor, explicindu-le ca normele de corectare asa erau. Cei care n-au facut astfel de pregatire n-au luat niciodata sau au fost in numar infim.
    Da, imi amintesc nebunia cu comentariile la Romana (ba dupa o revista ce aparea trimestrial si la care eram obligati sa avem un numar de abonamente pe clasa, ba dupa o carte cu o coperta rosu cu alb) si mai ales obligatia de a memora citate din opere. Ideea nu are nimic rau in ea, cu conditia sa fiu lasat sa le aleg eu, nu pentru a ilustra nu stiu ce procedeu.
    Invatamintul romanesc a fost si mai este axat pe memorare, dar si pe esantioane extrem de mici, dar performante. Performanta e datorata si “doparii” cu materie – vezi loturile largite pentru diferite olimpiade.
    Proiectele facute in facultate…niste chestii ciudate, fara prea mare legatura cu realitatea. In plus eram “incurajati” , e drept, nu de toti profesorii, sa “ne inspiram” din proiectele mai vechi. Erau niste ore in care ni se aduceau priecte vechi si toti cautam proiectul ce avea datele de debut cit mai aproape de ale noastre.
    Plus ca la partea de teorie copiam copios din tot felul de cursuri sau indrumare. Ni se parea absolut normal. Nimeni nu zicea nimic.
    Cind ne-am trezit era deja tirziu…
    Astazi nu ni se pare prea grav ca cineva isi “coafeaza” CV-ul cu niste chestii ce in alte parti nu conteaza, sau publica articole copiate din alte parti.
    M-am intrebat tot timpul de unde au aparut atitea cadre universitare peste noapte pentru a avea atitea universitati? Nu mi-a raspuns nimeni, pentru ca raspunsul ar fi trebuit sa dea fiori in jur.

  10. Incerarea asta de a explica fenomenul plagiaritei academice prin dificultatea si ineficienta unui sistem de predare bazat pe stocare sau asa ceva la niveluri mai mici e simplista. Asta suna ca si cum oamenii recurg la furt/impostura pt ca e prea dificil (nu e relevant), ca si cum acolo unde e mai usor e si mai multa corectitudine (competitia ar anula avantajul asta oricum), ca si cum acolo unde e carte mai multa e si coruptie mai multa si invers, ca si cum coruptia universitara poate fi explicata izolat de fenomenul coruptiei in general etc etc. O educatie bazata pe stocare e problematica, clar, dar nu poate fi in sine o explicatie a coruptiei. Pct 2 din explicatia dvs e plauzibil, daca acolo e vorba de modul in care institutiile functioneaza. Teoriile institutionaliste care se bazeaza in special pe teoria jocului mi se par un instrument excelent in asemenea chestiuni. :)

    • Florin Popa spune:

      Oamenii nu recurg la plagiat pentru ca e prea dificil altfel, ci pentru ca au fost formati intr-un sistem care nu le-a transmis acest fapt simplu si esential – ca plagiatul e o forma de frauda. Si ca frauda (intelectuala sau altfel) e inacceptabila.
      Credeam ca e clar ca nu incerc sa identific cauze necesare si suficiente pentru explicarea fraudei.

      • DanielS spune:

        Va inselati, plagiatorii stiu ce fac. Si o fac evident pentru pozitie si avantaje materiale. Daca exista giscani sau giste, care nu inteleg verbul “a plagia”, sint foarte putini, probabil chiar deloc. Iar societatea n-are nici o vina pentru astfel de exceptii hilare.

        Iar daca vreun plagiator apeleaza la argumentele dumneavoastra, o face in deplina cunostinta de cauza, pentru a poza in victima a sistemului. In acest caz, prostii am fi noi, daca simtim mila pentru impostura si tupeu. Plagiatorii sint agresori, nicidecum victime ale sistemului.

      • Sunt de acord cu DanielS. Probl plagiatorilor nu e constiinta, altceva da. I-as spune costul de oportunitate. In teoria institutiilor, se numeste costuri de tranzactie si reflecta in/eficienta institutiilor. Cand poti dobandi ce a dobandit Mang, Beuran, Lepadatu etc –primii doi au ajuns ministrii, sunt oricum toti universitari- nu prea vad de ce trebuie sa-ti tocesti coatele invatand. Elena a rezumat simplu mai jos: nu exista un sistem de recompensa/pedeapasa. Daca faceti din ea in schimb o probl morala (asta spuneti acum: constiinta fraudei intelectuale e alterata, din diverse motive oamenii nu discern prea bine intre un furt intelectual si o productie originala), atunci nu mai discutam de reforma educatiei, a institutiilor etc, ci de un fel de renastere religioasa, morala etc. Trebuie sa va decideti. :)
        Altminteri instructiv articolul dvs.

    • stelian spune:

      Domnule Balasoiu, nu este numai o explicatie, este o scoatere la lumina a faptelor asa cum le-am trait noi la vremea respectiva si care prin repetitie la toate nivelurile deveneau absolut normale…..
      Am sa ilustrez printr-o alta amintire. In clasa a V-a la limba romana s-au facut 2 texte, unul il avea in centru pe Balcescu si altul nu mai imi amintesc pe cine(Creanga? Caragiale?). La olimpiada de Limba Romana subiectul principal a fost sa ne imaginam o intilnire intre cele 2 personaje si sa imaginam apoi un dialog. 99% dintre noi am insailat ceva in care esenta erau rezumatele celor 2 lecturi studiate… Cistigatorul a fost insa cineva care a pus in gura celor 2 personaje 2 mici intimplari din propria vacanta. Absolut toti am fost contrariati de asta. Iesirea din “normal”, din tipar. Asa si cu copiatul-plagiatul. A fost normal vreme de decenii… Articolele din presa timpului ce citau copios din discursurile vremii, introducerile la lucrari care indiferent de subiect trebuiau sa contina macar un citat din “genialul”. Nu era tot plagiat? Ba da, dar era obligatoriu. Cum adica acum nu mai e corect? De ce? E un atac politic…. E “opozitia” ce vrea sa ma compromita…
      Daca spui acum ca toata programa scolara trebuie revizuita din temelii, ca trebuie scoasa peste 90% din materie, ca trebuie pus accentul pe practica, ca trebuie incurajata orice initiativa, ca trebuie schimbata perspectiva…esti privit ca “dusman de clasa”. As dori intiata o dezbatere-expunere despre scoli pe diverse meridiane si in diverse tari.
      Sunt enorm de multe lucruri simple ce se pot face la nivelul unei scoli…
      Unele minore, dar… De ce trebuie obligatoriu sa scrii cu stilou sau pix cu pasta albastra? Ce are creionul? Dar cerneala rosie? Dar cea verde?
      De ce trebuie catalog pentru prezenta? O foaie care sa circule prin clasa pe care sa fie scrisa data si unde fiecare isi trece numele si/sau semnatura. Si pe care profesorul o pastreaza apoi in propriul dosar.
      De ce trebuie chimie si fizica? Ele se ingemaneaza in natura. Cred ca pina la clasa a VIII-a o chestie combinata intre ele dublata de experiente multe si de aplicatii multe e si mai bine.
      Faptul ca nu exista alternativa reala este raul cel mai mare. Am mai scris/spus. Inainte se chema rotatia cardelor. Acum se cheama schimbarea de putere. N-am inteles niciodata de ce trebuie schimbat directorul unei scoli la schimbarea partidului de guvernare. Sau a inspectorului scolar. (trec pese amanuntul pastrarii acelorasi structuri de comanda si control ca in comunism/socialism).
      Aceste probleme o data puse si strigate in gura mare peste tot lucrurile vor avansa putin cite putin.

      • Pai, e conflictuala experienta dvs: nu cei care au avut de dinainte solutiile, ci celalalt a castigat batalia. Cred ca trebuie sa iesiti din focalizarea asta prea-micro, altminteri n-o sa va intelegeti prea bine nici macar propriile experiente. Oricum, e naiv daca va inchipuiti ca aici aveti o explicatie a generalizarii fraudei intelectuale de la noi. Cand coruptia e o probl a intregii societati, o ai aproape oriunde si la orice nivel, nu vad de ce invatamantul ar fi o exceptie.

        • stelian spune:

          Cea fost mai inainte? Oul sau gaina? Nu stiu daca scoala e oul sau gaina. Nicaieri in lume insa coruptia n-a fost eradicata. Totusi mai peste tot in lume (si cind spun lume ma refer la tari spre care ochii majoritatii romanilor sunt indreptati: SUA, Franta, Canada, Germania, Anglia, Belgia, Olanda…) furtul intelectual este sanctionat. Pentru ca nu e vorba numai despre plagiat…
          Mai jos cineva spune despre sistem recompensa/pedeapsa. Da, e foarte bun si el, dar cred ca dincolo de asta este vorba ca plagiatul nu a intrat si nu intra in normele noastre morale. Este ceva absolut normal…In toate mediile (vezi muzica, literatura)
          Romania are o lipsa acuta de repere morale in viata. Acum ceva vreme, la moartea lui Havel presa si internetul au fost pline de lamentatii ca si explicatii mai mult sau mai putin savante cum ca n-am avut Havelul nostru. (Trecem peste faptul ca avem unul pe la Paris, uitat si nevorbit in mass-media).
          Si sa stiti ca in opinia mea problema este ca nerezolvind problemele la nivel micro, nu le vom rezolva nici la nivel macro. (Pestele se impute de la cap, dar se curata de la coada). Vorbim de X sau Y ministru sau secretar de stat ca e corupt, ca a trucat licitatii, ca a luat sute de mii de euro, dar ni se pare normal sa dam 100 de lei la un ghiseu sau sa luam aceasta suta daca suntem in spatele ghiseului. Altii sunt corupti, nu noi. Sa se faca reforma, dar sa inceapa cu altii, nu acolo unde lucrez eu.
          Inca asteptam solutia de la altii, nu de la noi.
          SI cel mai simplu exemplu va fi duminica. de luni toti vor vorbi, dar rata de participare la vot nu cred ca va depasi 45%… duminica se poate face ceva cu stampila si prezenta la vot. De luni numai discutii degeaba.

          • Repere/norme morale? Pai, nu discernamantul moral ii lipseste romanului. E vina lui Florin ca a impins discutia aici, probabil din prea personala lui ravana de profesor. Ti-as sugera sa lasi gainile in seama altora, daca vrei sa intelegi ceva. Daca discernamantul moral e probl, atunci la dracu cu reforma, e timpul pt o renastere morala/religioasa, dogme etc. Habar n-am cum o sa faci asta, dar ma tem ca rezultatul va fi o lume la fel de despotica ca altele pe care le cunoastem (uita-te pt inceput la calvini in Geneva, de unde de ex a fost expulzat Giordano Bruno, apoi la anabaptisti in Munster, unde n-a mai ramas picior de altceva, apoi uitati-va la aproape toate sistemele totalitare, care sunt fundamental idealiste, dogmatice etc –asta ca sa te obisnuiesti putin cu ideea). Nu, institutiile sunt probl, si e timpul sa vorbim ca niste oameni care nu sunt profeti, predicatori, preoti, dogmaticieni etc. Cand munca cinstita e evitata pe scara larga pt ca poti inregistra profituri mari ocolind-o, nu reperele morale lipsesc (e pueril si oricum periculos sa-ti pui probl asa), ci institutiile. Nu de repere, ci de institutii eficiente are nevoie Romania. Vi se pare munca cinstita sigur si bine recompensata la noi? Pai, la scoala pt tine asta a fost o surpriza cand cu compunerea sau olimpiada sau ce-a mai fost. :)

  11. elena spune:

    Să încerc și eu o justificare ca @ stelian.
    Și o completare: se începe în gimnaziu, nu la facultate.

    O justificare ar fi pretențiile exagerate.
    Mai întâi cantitatea mult prea mare de materie.
    În clasele șase-opt eram “abonată” la o colegă a cărei mamă era proafă de română. Ei i le scria maică-sa (comentariile), eu le copiam cuvânt cu cuvânt, adică sinonim după sinonim. Unde era “poetul” puneam “autorul”, unde era “înfățișează” scriam “ne aduce în fața ochilor”.

    Apoi “tonul” comentariilor. Sincretism, alegorii și altele, genul care nu ar apărea niciodată în comentariul “natural” al unui copil de clasa a opta.

    Ideea în sine de comentariu mi se pare cam stupidă. Sunt câteva lecturi care-ți plac și ai ce comenta la ele, altele care-ți plac, dar nu ai ce zice, unele care te lasă rece și altele care te enervează. În toată viața mea școlară am scris două comentarii originale de care am fost chiar mândră și care au fost foarte prost primite.

    Nici profii nu-s absurzi, încearcă să vâre în capul copiilor ceea ce se punctează la examene.
    La olimpiadă era clar – profa ne-a împărțit comentariile, iar noi le-am tocit mai mult sau mai puțin conștiincios.
    Se poate spune că ce naiba căutam eu la olimpiadă. Nimeni nu-mi ceruse părerea. Proafa era bineînțeles interesată să aibă olimpici, iar ai mei părinți considerau că “foarte bine, te obișnuiești cu atmosfera de examen”. Oricum, nu am trecut de premiul doi pe județ.

    Înainte de admitere (am prins din fericire admiterea la liceu) era cam la fel. Elevii cu șanse toceau comentariile împărțite de profesoară și eram atenționați: “vedeți că aici nu-i ca la olimpiadă unde se punctează să scrii la obiect, aici tre’ să scrii cât mai mult, deci băgați și imaginea satului, chiar dacă vă cere caracterizare”.

    În liceu m-am descurcat cu o cinstită culegere pentru bac în care mai lipeam artistic pasaje din istoria lui Călinescu. Nu prea erau pe net multe referate românești atunci.

    Altă justificare – și mult mai serioasă – ar fi motivația. Quid prodest?
    La urma urmei, de ce să fac ceva original? Se contorizează cumva, o să am salariu mai bun?
    Ia cineva în considerare chestiile astea?
    Nu vorbesc de o carieră academică – acolo sunt probabil alte criterii.

    Să încerc să fiu mai clară – dacă s-ar fi remunerat aș fi încercat să descifrez și scrierea liniară A. Sau aș fi căutat niște extinderi algebrice noi.
    Dar ce gheșeft – imediat sau viitor – are un student din asta?

    Toți am copiat lucrările de diplomă după lucrări mai vechi. Date de prof, bineînțeles. Nici nu ne-am închipuit că ar fi altfel.

    • stelian spune:

      Da, incepe din gimnaziu, aveti dreptate.
      N-am incercat nici o justificare, pentru ca nu de justificare e vorba. Am incercat sa aduc faptele la lumina asa cum erau atunci. Asa se facea atunci, asa se face acum.
      Ce ma intriga este ca acum apar intrebarile. Ca si cum inainte ar fi fost altfel si ca datorita nu stiu carui fapt lucrurile s-au schimbat in rau.
      E ca in chestia istorica cu virsta de aur, paradisul de dinainte…
      Nu, lucrurile au fost tot asa si inainte. Poate cu un pic mai multa jena si fara a fi etalate prin CV-uri. Pe masura ce au trecut anii s-a agravat criza, mai ales ca am intrat in concurenta cu pietele straine.
      In anii 90 erau 2 replici celebre: Ce ai facut in ultimii 5 ani si Acum e democratie. A doua justificind toate actele anarhice si ilegale. Pentru ca numai domnie a legii nu a fost si nu este.

      Despre plagiat????? Pai a patit ceva Eugen Barbu pentru Principele? Nu…… I s-a dat PRM si Romania Mare lui si lui VC Tudor(in 1990).
      Dar poetul Ion Gheorghe pentru plagiatul din Lao Tse? Pentru demascarea lui Ion Gheorghe (la Europa Libera) a patit-o Dorin Tudoran…
      Din pacate nici dupa 90 nu s-a facut nimic. Acum este o munca sisifica, pentru ca acum nu e vorba numai de niste pozitii in societate ci este vorba de bani, multi multi bani.(Uitati CV-ul premierului ce are Master nu stiu unde de 3 luni. SI nu numai premierul.)
      N-am vazut aici pe Contributors nici un articol scris de cineva ce a studiat afara despre cum se petrec lucrurile in alte universitati. O poveste despre orare, cursuri, profesori, independenta, responsabilitate. Absolut o alta lume.
      Intr-un dialog cu domnul Vlaston ii spuneam ca se pot face enorm de multe lucruri in scoli, tonul dindu-l directorul. Lucruri ce pot schimba multe in viziunea si atitudinea tinerilor.
      Aceasta atitudine a a astepta sa vina “tatucul salvator” este gresita fundamental.Nu trebuie totul de la ministru. Dar epoca acelor “domni Trandafir” se pare ca a apus….

    • Florin Popa spune:

      “Toți am copiat lucrările de diplomă după lucrări mai vechi.”
      Imi pare rau pentru dvs. Dar nu e asa.

      • stelian spune:

        Mai incerc o data ce am scris mai devreme si care dintr-un motiv sau altul n-a aparut. Erau opinii personale, fara injurii sau insulte.
        Domnule Popa, ca vreti sau nu sa acceptati e una, dar acesta este adevarul, pe care unii ca mine care avem curajul de a privi adevarul in noi si a-l recunoaste, pentru ca nu avem nici un interes in invatamintul universitar.
        O lucrare de diploma trebuia sa aiba minim 120 de pagini,(in alte zone mai mult). Imi aduc bine aminte. Desi contribuita mea personala (teorie, calcule, grafice, concluzii + listingul programului de calcul) a fost de maxim 40 de pagini, am ajuns spre 150 de pagini. Cum? Scriind si insailind de prin cursuri, indrumare si alte surse date . E drept, am avut o vasta bibliografie, din care n-au lipsit cuvintarile “genialului”. Si in mintea noastra si in practica vremii insemna ca n-am copiat. Dar in interior citarea (cu ghilimele, titlu) n-am folosit-o decit pentru citatele politice.
        Cum se poate scrie o lucrare originala de minim 120 de pagini in citeva luni? Ca doar eram niste bieti ingineri, nu cercetatori.
        La fel si cursurile universitare erau o lunga insailare dupa lucrari mai vechi, traduceri din rusa (limba vremii) si/sau preluari din cursuri interbelice ce pentru noi cei de rind erau la INDEX.
        Asa era societatea. Nu spun ca era bine. Insa subliniez ca normalul de atunci e la fel de normal si acum.
        Mai ieri am vazut un articol statistica cum ca numarul mediu de studenti in Ro este mai mic decit nu stiu unde. Un fel de justificare a repornirii fabricilor de diplome…
        In Romania mult mai usor gasesti un doctor in orice decit un instalator, croitor sau cizmar bun.
        Goana dupa diplome, hirtii fara nici o acoperire in cunostinte sau deprinderi, dar care dau bine la CV-uri. Ca nimeni nu scrie curriculum vitae.

        • Florin Popa spune:

          @stelian: Nu stiu de ce nu a aparut comentariul dvs., nu eu moderez ce apare si ce nu.
          Remarca mea spunea doar atat: chiar si in sistemul asta, asa cum il descrieti, au existat persoane care au incercat sa-si faca treaba in mod onest, fie ca e vorba de lucrarea de diploma, de examene de an sau de altceva.
          Accept faptul ca experienta dvs. (si a Elenei) a fost alta. Nu prea sunt de acord cu explicatiile pe care le oferiti – de ce unii au copiat si altii nu, conditiile si constrangerile fiind similare? Dar asta e o discutie separata. Cred ca si dvs. trebuie sa acceptati faptul ca, in frauda generalizata in care ne-am format, a existat tot timpul posibilitatea de a evita sa fraudezi.
          De altfel, un astfel de sistem se bazeaza exact pe justificari de genul celei date de dvs.: de ce sa-mi asum costurile (individuale) ale corectitudinii intr-un context in care participarea la frauda colectiva ofera beneficii? Daca acceptam argumentul asta (fals, in opinia mea), nu prea avem de ce sa ne revoltam imptriva starii de fapt.

          • stelian spune:

            In zona aceasta nu suntem de acord.
            Da, au existat persoane ce si-au facut treaba cu onestitate. Onestitate raportata la normele de atunci. Eu n-am avut nici o clipa atunci sentimentul vinovatiei sau al culpei. Pentru cele 30-40 de pagini, “opera” mea am fost mindru si la sustinerea lucrarii pe ele am insistat. De fapt nimeni din comisie nu lua in considerare “varza”. Totusi astazi o astfel de lucrare in mod normal nu ar fi acceptata din motive de “varza”.
            Nu numai eu am trait acele experiente. O generatie intreaga.
            Discutati cu profesori ce au gradul didactic I obtinut atunci. Ar trebui sa recunoasca cit au copiat in lucrare (dat de indrumator) si cit e contributia lor…
            E drept, lucrurile au involuat ulterior. Lipsa unor repere morale face sa traim ceea ce traim astazi.
            Nu exista in sistemul romanesc de valori morale notiunea ca este rau/rusinos sa copiezi.
            Citeam de curind (o carte sau pe net???) un eseu despre involutia continua dupa 1944 si afirmatiile cum ca acum X ani lumea era mai politicoasa, mai respectuoasa… O data cu stingerea generatiilor ce au primit acea educatie de tip universal (cunoastere si de literatura si un pic de muzica-instrument, si macar o limba straina) a aparut “omul nou”, abrutizat de munca (uneori absurda si inutila) (7 zile pe saptamina), macinat de problemele zilnice de aprovizionare, sicanat de lipsa de curent zilnica, stresat de imbecilitatea programelor tv (ode, cuvintari…)
            Dupa 89 s-a schimbat ceva? Nuuuuuuuuuuuu. Iar cei ce au sesizat asta au ales emigrarea. Nu e vorba numai de somitati, ci de oameni obisnuiti.
            Acelasi sistem de promovare, imbunatatit acum nu de dosar politic ci de plicurile cu bani. Aceeasi lasitate si renuntare a celor de la care ne asteptam mai mult (sau cumparare a lor), sentimentul inutilitatii noastre.
            Chiar si in epoca internet exista putini ce iau atitudine si in realitate nu-s ascultati de factorii de decizie. Se face mare parada de renuntarea la madam DUmitrescu si demisia lui Mang. SI altceva?
            Luate la puricat CV-urile parlamentarilor scot la iveala scoli facute numai dupa ce au intrat in politica.
            Mediul universitar scoate produsele nu numai datorita calitatii materiei de lucru, cit, mai ales, datorita calitatii cadrelor didactice (mai ales morale).
            De curind un distins filozof si cadru didactic s-a plins de nu stiu ce concurs, dar timp de 20 de ani a facut parte din sistem. Iar acum, pentru ca cel sustinut a pierdut s-a revoltat. N-a stiut cum e cu concursurile si/sau copiatul? Ba da! Dar de, titlul de profesor…

  12. elena spune:

    @Florin Popa

    “Toți au copiat” – toți din grupă, poate chiar din anul nostru.
    Nu zic că nu se paote altfel – acolo unde lucrarea chiar contează.
    Dar când angajarea / salariul are prea puțin de-a face cu lucrarea de diplomă …

    @stelian

    Nu știu cum a fost “înainte”. De când am intrat eu în școală așa a fost. Singurele cazuri în care nu s-au practicat întrajutorarea și înduioșarea au fost la admitere – la liceu și la facultă.

    Mă miră însă jelania uluită din gama “vai, se copiază” plus nedumerirea metafizică “vai, dar oare de ce se copiază?”.

    Pentru că nu există nici un sistem recompensă/pedeapsă.

    Nici Mang, nici mămica universității Cantemir nu vor pierde vreun ban pentru că și-au aranjat CV-ul.
    Și nici o diplomă – chiar de la stat – nu e prea luată în serios.

    Dacă ar veni un mega-angajator propunând condiții decente de muncă și salarii bune care și-ar deschide propriile instituții de învățământ să-și formeze personalul, atunci pe locurile alea ar fi bătaie, s-ar învăța serios, copierea ar fi rapid sesizată și penalizată.

    Altfel …
    De ce să te zolești dacă diploma nu are cine știe ce valoare?

  13. dinu_paturica spune:

    Domnule FP,
    Este foarte clar ca nu ati facut scoala pe vremea comunistilor. Plagiatul de care vorbiti dumneavoastra a existat la toate nivelurile invatamantului, si o spun clar, a fost incurajat! si da, nu a existat, asa cum cineva cerea mai sus, un sistem de recompensa/pedeapsa ( exceptand momentele cand eram pusi pe coji de nuci in genunchi pentru cine stie ce tampenie facuta in scoala primara).
    pentru ca nu era nevoie.
    (Apropo, de ce trebuie sa te premieze cineva pentru ceea ce inveti? Nu e mai bine sa nu te duci deloc daca nu`ti place????)

    scopul scolii era de a te face sa intelegi si sa`ti insusesti teorii si idei ale inaintasilor, fie ei Darwin, Marx sau Calinescu. Nu analizez aici daca operele acestor oameni erau bune/rele acceptate aici sau in alta parte. De pilda, am invatat de experimentul lui Millikan ( cred ca a si luat Nobel pt asta), un american care a calculat sarcina electrica folosindu`se de niste picaturi de ulei. Pe la sfarsitul secolului alti americani au aratat ca ceea ce facuse M. fusese un fals grosolan si nimeni nu verificase… probabil ca nu se mai invata experimentul lui acum, nu stiu.
    Daca puteai intelege cee ce se preda era excelent. Daca nu, macar sa memorezi ca maimuta si tot era ceva. Astfel, copiatul pasajelor ajuta la memorarea lor; deci incurajate.
    si toate acestea erau facute cu un scop: ca elevul/studentul sa nu ajunga sa redescopere apa calda sau roata. Pentru ca numai stiind ce altii au facut, sau au incercat sa faca, ai fi putut repera&repara&imbunatati acel ceva . Sau crea ceva nou, nemaivazut …
    astfel, nimeni nu avea pretentii de originalitate. Deci, la ce bun ghilimelele?
    ma veti intreba de teze si doctorate care ar fi trebui sa fie originale. sa fie originale? sa fim seriosi. In epoca repartitiilor nimeni nu incerca sa obtina premiul Nobel pentru literatura sau fizica [teoretic o puteai face ulterior, organizat, in institutele de cercetare :) ) ]!!! Cum am mai spus, nu asta era scopul invatamantului romanesc. Cum, probabil, nici acum nu este.
    Si nu, nu comunistii au inventat acest sistem. Ei doar l`au preluat de la inaintasi. Dar asta stiti deja.
    Va multumesc



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Florin Popa


Florin Popa

Florin Popa este cercetator postdoctoral la Universitatea Catolica din Louvain (Belgia). Temele sale de interes sunt teoria deciziei (la nivelul grupurilor si organizatiilor), proc... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)