Home » Analize »Educatie » Citesti:

Universitățile, responsabile pentru integritate – o polemică cu profesorul Mihai Maci

Alexandru Gabor decembrie 14, 2015 Analize, Educatie
15 comentarii 1,422 Vizualizari

Tema plagiatelor stârnește ciclic valuri de furie. Fără îndoială, mizeria acumulată sub preș devine sufocantă. La fel de cert rămâne faptul că educația universitară se bucură de prezența unor oameni care își continuă munca în liniște, inspiră noile generații și publică în periodice bine cotate internațional. Două pericole pot submina măsurile pe termen scurt. Primul este sentimentul de resemnare, generat de dozele mici de exasperare picurate de scandalurile nesoluționate de plagiat din ultimii ani. Al doilea este neîncrederea în orice tentativă de a reașeza lucrurile într-un firesc necesar. Un dialog fecund despre plăgile sistemului universitar poate evita ambele tendințe, altminteri va fi copleșit de sterilitate.

Interviul recent acordat Hotnews de ministrul Educației Adrian Curaj anunță  reguli noi pe frontul războiului cu impostura: Universitățile vor verifica plagiatele și integritatea cercetării (fabricarea datelor, folosirea muncii studenților, fără acordul lor explicit etc); instituția CNATDCU va verifica procedural tezele de doctorat; rușinosul Consiliu Național de Etică va avea alte sarcini. Pentru suspiciuni de plagiat nesoluționate la nivel universitar, CNATDCU va supune tezele unei re-verificări de substanță. În acest scop se vor constitui comisii alcătuite din experți din afara universității, români și străini, persoane dincolo de potențiale conflicte de interese și cu un parcurs profesional fără cusur.

Aceste principii reprezintă firescul pentru un sistem de educație, și nu o strategie de a arunca pisica moartă peste gard. În primul rând, Ministerul Educației nu are nici menirea, nici capacitatea de a verifica teze de doctorat sau teze de abilitare. Rolul său de actor central în educație este să stabilească regulile și să vegheze la respectarea lor prin instituții coordonate. În al doilea rând, universitățile sunt autonome prin legea educației. Comisiile interne de etică pot avea doar o funcție decorativă sau pot fi instrumente eficiente în combaterea metehnelor știute. În cel din urmă caz, putem atribui responsabilitatea fără acolade retorice. Știm cine răspunde pentru cocoloșirea plagiatorilor, cu nume și prenume, cu rapoarte publice. În al treilea rând, excesul de politizare și supra-reglementarea sunt factorii care au condus la cacofonia actuală de intersectare a responsabilităților.

Supozițiile despre sistemul educațional precipită anumite reacții. Dacă sunt excesiv de pesimiste, atunci responsabilizarea universităților pentru cazurile de plagiat pare o glumă sinistră. Știm că multe universități s-au preschimbat în fabrici de diplome, de titluri, că vând ieftin hârtii fără valoare. Dacă păstrăm însă o brumă de speranță, reflecția privind capacitățile instituționale se impune ca pas următor. Universitatea București a dovedit integritate și consecvență. De asemenea, Academia Națională de Informații a renunțat la serviciile unui general suspect de plagiat și de coordonare a tezelor plagiate. Presiunea publică a activat mecanisme neașteptate.

Simplu spus, universitățile sunt cele mai interesate să protejeze propria reputație și Ministerul are obligația să delege instrumentele necesare, spre deosebire de ultimii ani, când pâinea și cuțitul au rămas în mâinile unor politruci sau mercenari ai științei.

Profesorul Mihai Maci are întrucâtva dreptate pe platforma Contributors: actorii universitari nu au demonstrat până în prezent că pot corecta problemele etice apărute în propriile instituții. Cu precădere în universitățile fără o veche tradiție, comisiile au acoperit și au mușamalizat diverse chestiuni reprobabile. Se pot cântări două opțiuni: fie întreținem iluzia intervenției de la Centru (anchete ordonate de ministru, comisii peste comitete de experți care sfârșesc a fi politizate), fie plasăm responsabilitatea la nivel universitar. Evoluțiile din ultimii ani sunt de natură să reteze speranța unei rezolvări politice, de sus în jos.

Mecanismele interne ale universității sunt mijloace mai eficiente – studenții, profesorii integri, mass media locală, asociațiile de studenți și ong-urile locale pot exercita presiuni în direcția reformei de jos în sus și eliminării imposturii din sistem. La limită, studenții pot imagina mecanisme de protest dincolo de cadrul formal, boicotând catedrele unde plagiatele sunt flagrante și mușamalizate.

Este dificil să ne obișnuim cu ideea că Ministerul nu are jobul să spele rufele murdare ale instituțiilor autonome din sistem. Într-o perspectivă minimală, rolul său major ar fi să nu obstrucționeze schimbările de jos în sus. Nu e puțin lucru. Într-o pantă demografică descendentă, concurența pentru o piață scăzută de beneficiari ai învățământului va fi tot mai acută. Pe lângă indicatorii de calitate și excelență, universitățile vor fi nevoite să protejeze propria imagine, nu neapărat din stringente considerații etice, ci pentru continuitate instituțională. Poate unele universități vor părăsi scena, poate altele, pătate deja, își vor reface imaginea publică. Concurența universitară va selecta comunitățile academice în care integritatea va învinge impostura.

Rolul Comisiilor de Etică va deveni mult mai proeminent decât este în prezent, Ședințele actuale, în care se constată că totul este roz și studenții nu au motive de nemulțumiri, vor fi în scurt timp împovărate de sarcini mai delicate. Puțini știu că aceste Comisii pot fi sesizate și din exteriorul comunității academice, că studenții și părinții pot exercita presiuni pentru soluționarea cazurilor de etică și integritate academică.

Potrivit legii, există și obligația ca rapoartele universităților să fie făcute publice, astfel că transparența va constrânge mediul universitar să ia deciziile juste, în scenariul relativ optimist. Atât rapoartele comisiilor de etică, cât și raportul rectorului. Potrivit articolului 130 din Legea Educației, rectorul este obligat să facă public Raportul privind starea universității, care conține inclusiv (130 (1) c)

c) măsurile educaţionale, administrative şi tehnice care se iau pentru           garantarea originalităţii lucrărilor de licenţă, master, doctorat, articolelor           ştiinţifice sau a altor asemenea lucrări, precum şi sancţiunile aferente.

Drumul către un mediu universitar mai puțin corupt nu va duce lipsă de obstacole. Mici bătălii vor fi pierdute, mici compromisuri vor fi necesare. Nu vor fi rezultate spectaculoase peste noapte. Acest drum poate fi început cu pași mici, fără așteptarea ca Ministerul să rezolve problemele specifice unei universități, o  ingerință  profund etatistă, în răspăr cu judecata că universitățile sunt cel mai bun judecător al propriilor interese.

În epoca digitală și hiper-conectată în care trăim, cazurile de malpraxis intelectual vor fi penalizate într-un ritm mai alert. Blogurile, mass media și rețelele sociale propagă informațiile mai rapid ca oricând. Vârtejul public iscat de anchetele jurnalistice pe tema plagiatelor nu se va încheia. Încet-încet, universitățile își vor însuși lecțiile, dacă membrii comunității academice și studenții se vor implica în reforma de jos în sus a universității. Pe scurt, vor avea universitatea pe care o merită.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. DanT spune:

    “universitățile sunt cele mai interesate să protejeze propria reputație”.
    Sigur, dar problema e ca interesul financiar e mai mare decat grija pentru imagine. Pentru universitatile de carton prioritara e vanzarea diplomelor de licenta si doctorat. Iar profesorii predau la astfel de universitati pentru bani, nu pentru prestigiu.
    Si ideea ca studentii si parintii vor face presiuni pentru respectarea eticii e wishful thinking. Studentii si parintii apeleaza la aceste universitati tocmai pentru ca aici se pot obtine diplome fara efort.

    • Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

      Servus,

      E de inteles reactia dvs, e mult pesimism in privinta reformei universitare. Sustin, oricat de wishful thinking si idealist suna, ca ea nu poate incepe decat de jos in sus, cu profesori integri si studenti ingrijorati de valoarea diplomei pe care obtin. Politic, s-a incercat totul si a esuat.
      Multumesc pentru comentariu,
      ag

  2. victor L spune:

    Doar o vorba vreau sa spun.
    – “Simplu spus, universitățile sunt cele mai interesate să protejeze propria reputație”.
    Fara suparare, dottoratele banuite pina acum de plagiat au fost luate de la buticul din colţ?
    Academia SRI nici nu vrea sa comunice presei cine sint dottorii si cine au fost coordonatorii.
    O pedeapsa aspra pentru coordonatorii tezelor de doctorat descoperite ca plagiate se poate?

    • Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

      Domnule Victor L.

      Listele cu drd de la ANI au fost facute publice (desi acolo s-a dovedit ca exista cativa buimaci care se ocupa de siguranta nationala). Legal, coordonatorii de plagiate isi pierd dreptul de a coordona pe viitor. Orice membru al comunitatii academice poate sesiza Comisiile interne de etica, lucrurile nu se rezolva de la sine in nicio institutie. Nu Ministerul trebuie sa intervina si sa reglementeze, s-a vazut unde duce directia asta – nicaieri.

  3. cinic spune:

    excelenta disertatie. Din pacate, la un curs de management elementar, ati lua nota DOI, pentru ca disociati autoritatea de responsabilitate.

    Ati conferit universitatii autoritatea de a decide -ca urmare a prezentarii unei teze- ca o persoana va beneficia de avantaje banesti la salariu sau promovari selective.

    Ce responsabilitate MATERIALA are universitatea? Daca CNACDU ar putea amenda cu SUME MARI universitatea se schimba peisajul. Mai ales ca sumele in cauza devin imputabile membrilor comisiei “ingaduitoare”

    Daca -in numele autonomiei universitare- statul (adica Min Educatiei) nu mai are autoritate, asupra diplomelor atunci nu ar trebui sa acorde beneficii salariale ce rezulta din doctorate.

    Asa cum pledati, diploma de doctor devine un act “onorific” intre universitate si doctorand. Onorific in sensul ca se bazeaza pe onoarea celor doi -excluzand o coniventa sau -vulgar vorbind- un grup infractional organizat.

    PS. Va scrie pe diploma “Min Educatiei”? daca nu, atunci valoartea diplomei devine legata de credibilitatea universitatii in cauza (comisie de doctorat si comisie de etica). Daca da, atunci riscul de a vedea diplome strambe e urias.

    • Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

      Multumesc de comentariu, in ciuda tafnelor presarate.
      Da, diploma de doctor e o chestie intre universitate si doctorand, nu intre drd si Minister, care are alte treburi.
      Daca universitatile dau aiurea diplome, devalorizand semnificatia lor, nu au decat sa suporte consecintele de a nu mai avea scoala doctorala sau coordonatori, implicit nici banii alocati pentru treaba asta

      Aveti nota 10 pentru stilul dialogului,
      o zi buna.

      • cinic spune:

        eu va multumesc pt raspuns. Si tot nu va dau dreptate.
        Universitatea are AUTORITATEA de a eliera o diploma -pe care societatea trebui sa o “inghita”. Acesta diploma -in unele cazuri- da dreptul la marire de salariu, la promovare in post sau chiar la angajare [referindu-ma numai la sistemul bugetar]. Cu alte cuvinte universitatea IMPUNE consecinte societatii [care prin buget plateste beneficiile obtinute de doctor]. Tot societatea este cea care SUSTINE burse de doctorat.
        Vorbijm deci de con secinte materiale
        Incercam sa echilibram acestea [doar] cu o responsabilitate morala? adica procedurile de azi? Oare ce impiedica si azi universitatile sa-si manifeste responsabilitatea morala?

        Daca nu introducem o responsabilitate MATERIALA vom avea status-quo [pas d'interet, pas d'action].
        Pana si pierderea scolii doctorale va fi pur intamplatoare: sesizarea unor interesati catre CNACDU, care va … si va … si -eventual- va sugera sanctiuni.
        Vi se pare eficient???? Eu sunt si cinic si sceptic.

  4. Fost profesor in Romania spune:

    Teoria ca teoria … dar parctica ne omoara!

    Cu totala sinceritate (sau naivitate), chiar credeti ca un proaspat asistent va iesi in fata Senatului ca sa arate ca ultima lucrare a sefului sau de catedra sau a rectorului institutiei este de fapt un plagiat ordinar?
    Sau un student care se chinuie sa treaca examenul la materia respectiva, de altfel inutila pentru dezvoltarea sa profesionala ulterioara?

    Raspunsul pe care l-am primit eu intr-o situatie similara a fost “Ma baietas, tu sa ai atitia ani in aceasta institutie cit am eu si apoi sa vorbesti!”. Si problema a fost transata si ingropata.

    Asa ca sint inclinat sa-i dau dreptate d-lui Maci, folosind doua zicale romanesti: “nu faci lupul pazitor la oi” decit daca ai un mecanism in care “frica pazeste pepenii”.

  5. Radu spune:

    Fara supare…ma intreb daca traim in lumi paralele! Eu traiesc in cea in care decizii ale fostei Comisii Nationale de Etica NU au fost puse in aplicare de distinsele universitati. Ma refer acum doar la cazuri super mediatizate ca cel al domnului Ioan Mang (plus sotia) din Oradea sau a doamnei rector de la Vasile Goldis Arad. Mai multe exemple gasiti in articolul dl Isoc (http://www.contributors.ro/administratie/educatie/statul-roman-ocroteste-plagiatul-si-plagiatorii-1-secta-plagiarectorilor-si-religia-acestora/) si cu f putin efort puteti descoperi analizand rapoartele comisiilor universitare de etica. Cu exceptia unor mici pestisori, toate suspiciunile de plagiat au fost albite.

    Dumneavoastra ce alte exemple decat cea a comisiei UB (Ponta) puteti oferi?

    • Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

      Domnule Radu X,

      O mica intrebare retorica: daca luati un taxi si soferul arunca scrumiera la intersectie, va adresati Ministerului Economiei?

      zi buna

  6. kinn spune:

    Sincer, nici mie nu-mi place articolul dlui Maci, dar articolul dvs este o fantezie de un nivel mult superior.

    “Concurența universitară va selecta comunitățile academice în care integritatea va învinge impostura” – asta este o fantezie, nimic mai mult. Aveti vreun exemplu in Romania in care concurenta educationala in mediul academic a reusit sa selecteze integritatea in detrimentul banului? Sau vorbim ipoteze, cu gandul la Harvard si Stanford (probabil fara sa stim macar bine nici macar starea sistemului din SUA).

    • Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

      Servus,

      Cred ca am mai auzit asta cu fanteziile mult superioare – sa trecem peste.
      Eu nu afirm ca razboiul asta se castiga fara eforturi, ci cu altfel de mijloace decat apelul la Minister.
      Vorbesc despre o alta abordare fata de plagiate, inclusiv boicotarea orelor de catre studenti.
      In orice caz, nu va fi castigat cu oameni ca dvs, care ricaneaza de pe margine si nu fac nimic.

      • Andrei George spune:

        Sunteți un entuziast. Din păcate tendința reală este către ascunderea gunoiului sub preș. Din considerente de patriotism local, de proastă înțelegere a ceea ce cere și ceea ce dă școala, etc.

    • Radu spune:

      Ca sa nu uitam ca in SUA (si nu numai) cine plateste comanda muzica! Toate partile interesate (studenti, sponsori etc) au un interes cat se poate de palpabil si direct …

  7. Andrei George spune:

    Nu suntem o țară mare- care să-și permită să aibă doctori făcuți de universitatea din Fundul Bârgăului. Titlul de doctor e normal să fie acordat de către Ministerul Educației- nu de universitatea din Reșița sau din Petroșani. Iar universitățile- mai ales cele provinciale făcute după 1990 pe bază de patriotism local și mult mai puțină cunoaștere- n-au absolut nici un fel de motiv să se reformeze și să își asume niște exigențe care să scoată doctoratul din mocirla în care a ajuns. Ba mai mult, probabil tot în numele patriotismului local vom constata că sunt apărați niște impostori jalnici. Deci nu, cu vreo 5 excepții mari și late universitățile din România nu trebuie lăsate de capul lor în acordarea titlului de doctor.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Gabor


Alexandru Gabor

Alexandru Gabor. Publicist al revistelor 22 și Idei în Dialog. Absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea București, doctorat în științe politice. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)