Home » Administratie »Analize »Global / Europa » Citesti:

Europa între sfârşitul Integrării şi începutul Dezintegrării. Episodul scoţian

Valentin Naumescu septembrie 19, 2014 Administratie, Analize, Global / Europa
31 comentarii 4,320 Vizualizari

Suntem, în Europa, între două mari cicluri istorice. Paradigma integrării europene, consacrată după al doilea război mondial în vestul continentului şi extinsă în anii 2000 până la frontiera fostei Uniuni Sovietice, dă semne evidente că şi-a atins limitele politice, economice şi culturale. Nu am intrat încă în noua eră a dezintegrării, care bate la uşă, dar oprirea integrării şi stagnarea proiectului european sunt semne că ne aflăm între capitole.

Trecerea de la o paradigmă la alta va fi fără îndoială lentă, ca orice proces istoric, şi putem estima că vom simţi efectiv schimbarea realităţilor politice, legislative şi instituţionale, deci ale ordinii europene, nu doar a nuanţelor şi discursurilor electorale, doar în următorii zece-douăzeci de ani. Inerţia status-quo-ului este totuşi mare. Odată pornită, schimbarea este însă greu de stăvilit (poate avea, eventual, accelerări şi pauze dependente de contexte şi împrejurări locale), procesul ţinând de epuizarea unor dorinţe şi de naşterea altora noi, de percepţiile care se formează în adâncul mentalului colectiv, de obicei la nivelul unei generaţii.

Uniunea Europeană şi-a încetat oficial extinderea (cel puţin pentru legislatura 2014-2019) dar şi adâncirea integrării, după eşecul Tratatului Constituţional din 2005. Moneda Euro a rezistat crizei, dar costurile sociale şi politice au fost mari. Neîncrederea în Uniunea Europeană este la cote de peste 50% în jumătate din statele membre. Vocile eurosceptice sau, cum se spune mai nou, chiar eurofobe, se aud tot mai des şi sunt tot mai puternice în arena democraţiilor apusene. Probabil, în următorii cinci-zece ani, curentul politic şi cultural eurosceptic va apărea şi în Europa Centrală şi de Est, odată ce valul pro-european al tranziţiei postcomuniste se va fi stins.

Ideea de a fi împreună, sub acelaşi acoperiş statal sau supranaţional, de a te supune aceloraşi legi, norme şi regulamente, se clatină în faţa resurecţiei identităţilor naţionale, etnice, regionale, locale, de cartier dacă s-ar putea. Fiecare vrea legea lui (asta şi înseamnă, în traducere, autonomie). Afilierile vechi, pe bază de cetăţenie, le par tinerilor de acum perimate şi fără un mesaj atractiv, se caută cu ardoare discursuri noi, afilieri noi, pline de culoare, specfic şi simboluri nascente. E mai cool să te declari scoţian, catalan, flamand, secui, ardelean, bavarez, găgăuz etc. decât să-ţi asumi identitatea „plictisitoare” din paşaport. Profitori, oportunişti şi speculanţi politici există şi vor exista din plin. Numărul şi succesul lor pe piaţa ofertelor identitare vor creşte cu certitudine în anii care vin. Etnobusiness-ul merge bine. Naţionalismul politic şi etnicismul revin pe agenda acestui continent complicat, în care elementele de separare au fost, de regulă, mai puternice decât cele unificatoare.

Strategii şi apărătorii ordinii constituţionale actuale (la nivelul Uniunii Europene şi al statelor-naţionale componente) trebuie să reinventeze urgent atractivitatea vechilor identităţi şi afilieri statale, dacă vor să evite „Revoluţia Specificului şi a Dezintegrării”. Trebuie să propună un discurs nou, o imagine mai „sexy” a ordinii de drept instituită după 1945, în special pentru publicul tânăr şi foarte tânăr, care nu mai vibrează astăzi la poveştile despre război şi bombardamente. Specificul trebuie integrat mai generos în ecuaţia constituţionalităţii, pentru a o face mai durabilă. Angoasele secolului XX par uitate. „Filmele cu nemţi” nu mai ţin la adolescenţii cu mintea spălată aproape complet de dimensiunea istorică a Europei, cum ţineau acum treizeci, patruzeci de ani sau mai mult. Şi în Est se pare că douăzeci şi cinci de ani de libertate sunt mulţi, din vreme ce jumătate din populaţie crede că în comunism era mai bine. Vechile spaime dar şi bucuriile de acum câteva decenii au trecut.

Nu e un pas înainte, ci unul înapoi al ordinii europene de după 1945, dar trebuie admis că divizarea statală şi fragmentarea etnică fac parte din „natura Europei”, în timp ce integrarea a fost o etapă alimentată de frica şi amintirea dezastrelor războiului, precum şi de nevoia esenţială de pace. Încă o dată, deşi constatarea e veche, trebuie să recunoaştem triumful şi miracolul Americii de Nord, „utopia împlinită” a lumii noi de limbă engleză, construită de la zero pe alte raţiuni, care a reuşit să scoată din ecuaţia politicii locale chestiunea etnică şi rivalitatea între naţionalităţi. În America, oamenii au venit să facă bani, să scape de dramele Europei, Asiei sau Africii şi să trăiască pur şi simplu mai bine, lăsând povara istoriei în lumea veche. În Europa, oricât de importantă ar fi dimensiunea economică, tot mai e ceva care ne face să fim suspicioşi şi să simţim diferit de cel care vorbeşte o altă limbă decât de a noastră, şi cu care împărţim acelaşi teritoriu. Fie interesul economic cât de mare, tot nu ne suportăm unii cu alţii în aceleaşi cadru instituţional. Naţiunea americană e formată, în esenţă, din cetăţeni liberi de obsesii etnice şi fani ai dolarului care aduce fericirea simplă, Visul American, în timp ce naţiunile europene încă se caută şi se definesc obsesiv, în interiorul şi în afara graniţelor statale, după limbă şi etnie.

Să privim politica Europei de azi. Revizionismul pândeşte. Separatismele de tot felul abundă, deocamdată sub pragul critic, dar în creştere de la un an la altul. Englezii (re)devin pregnant anti-europeni şi vor ruperea de Bruxelles, iar francezii naţionalişti fără sens, într-o ţară care se scufundă economic. Aproape jumătate din scoţieni s-au vrut afară din Regatul Unit. Ruşii din Ucraina, mânaţi de la Moscova dar nu împotriva voinţei lor, vor să facă Novorossia. Catalanii votează în noiembrie pentru separarea de Spania. Până şi găgăuzii se cred naţiune, nu mai vorbim de identitatea „poporului moldovenesc”, deja cu vechime de 23 de ani. Politicienii maghiari se străduiesc să aţâţe focul autonomiei etnice sub umbrela unei iluzorii Ţări a Secuilor („Székely Land” în promovarea internaţională), flamanzii şi valonii au până şi serviciile de pompieri diferite. Germanii ţin deocamdată cumpăna, dar şi acolo Alternativa pentru Germania (AfD), care cere abandonarea monedei Euro şi revenirea la marca germană, a obţinut aproape 5% din voturi, după numai câţiva ani de la înfiinţare. Pe lângă binecunoscutele UKIP şi Frontul Naţional, deja partide majore ca suport popular, să vezi cum extrema dreaptă îşi dublează scorul electoral într-o ţară liniştită precum Suedia, urcând în numai patru ani la peste 10%, e mai mult decât elocvent pentru sensul în care se mişcă politica pe continent.

Ciclul istoric al integrării a durat o generaţie, practic cât a persistat memoria războiului, care a fost şi principalul determinant al proiectului franco-german din 1950. Oamenii uită însă repede. Uneori e bine, alteori e rău. Pentru Ideea Europeană, diminuarea sau ştergerea raţiunilor de a fi ale Uniunii Europene este cu siguranţă un lucru nefast.

Dar dezintegrarea loveşte nu numai pe dimensiunea supranaţională. Statele europene încep ele însele să fie contestate din interior. Resurecţia identităţilor etnice ţine de un „cod genetic” al istoriei europene, de o ciclicitate a exacerbării sentimentului identitar, şi, evident, de oportunităţi politice provocate de plictiseală, de mediocritate educaţională, de crize economice sau scăderea nivelului de viaţă. Contestările şi mişcările anti-sistem sugerează o presiune în adâncuri, care creşte continuu. Pe scurt, Europa s-a cam săturat cu binele.

Scoţia. La această oră a dimineţii ştim rezultatul aproximativ, nu cel final. Nu au reuşit să voteze majoritar pentru independenţă, dar faptul că aproape 45% din cetăţenii britanici care locuiesc în Scoţia au vrut ruperea totală de Londra şi redobândirea suveranităţii pe care au pierdut-o cândva (prin uniunea decisă de regii din insulă, în 1707), e si el, în felul său, un semn al creşterii mişcărilor separatiste şi dezintegratoare din Europa. 45% înseamnă ceva iar Londra va trebui să ţină cont de aceste voci.

Kelemen Hunor are dreptate, nu se pot face comparaţii între Scoţia şi Ţinutul Secuiesc. Scoţia ar fi avut motive legitime, la urma urmei incontestabile, să ceară separarea, dacă rezidenţii acelui stat (pentru că şi acum Scoţia este o entitate statală) ar fi dorit, în majoritate. Nu au dorit. Ţinutul Secuiesc poate fi cel mult un brand turistic, la fel de pitoresc ca Ţara Oaşului, să zicem. Sau nu?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "31 comments" on this Article:

  1. Tomis spune:

    Chiar nu inteleg, am mai auzit logica asta si in alta parte, asa ca parafrazez dintr-un alt comentariu.

    Votul scotienilor pentru independenta nu era anti-UE. Planul era sa ramana daca se poate in UE, iar daca nu atunci sa adere cat mai rapid.
    UK in ansamblu este unul dintre cei mai anti-UE membri ai UE (culmea), alaturi de ungari, ei sunt unii dintre cei mai eurosceptici membri. David Cameron a fost cel care a utilizat dreptul de veto impotriva revizuirii tratatului de la Lisabona; in timp ce toti munceau pe branci ca sa scoata UE din criza el se juca pe acolo ca sa-si apere bancile.

    Independenta Scotiei ar fi putut folosi foarte mult UE, ar fi fortat UK sa accepte ca nu mai este un imperiu si poate ca asta i-ar fi facut mai putin anti-UE. Dar nu vom sti niciodata, din pacate.

    Statutul legal al scotienilor nu ii face separatisti, aveau tot dreptul sa plece daca nu le convenea situatia economica (si nu are de ce sa le convina, ca e jalnica). UE nu ar fi beneficiat de o Scotie puternica ca membru cu drepturi depline, mai putin eurosceptic decat restul regatului?

    Faptul ca sunt unii ca interpreteaza manipulator actiunea scotienilor ca anti-UE nu inseamna ca aia chiar sunt anti-UE. Voi ati vazut ce fetze au politicienii de la Londra? Nu dau doi bani pe scotieni. In conditiile astea este normal sa vrei altceva.

    • silicon_v spune:

      “UE nu ar fi beneficiat de o Scotie puternica ca membru cu drepturi depline, mai putin eurosceptic decat restul regatului?”

      Adica scotienii aia nu prea ii mai suportau pe englezi, cu care stau impreuna de bine, de rau, de 300 de ani, dar sunt foarte dornici sa faca o uniune “la sange” politica, economica si monetara cu nemtii, italienii, romanii si bulgarii.

      Cam bizar.

      Eu cred ca autorul are dreptate, europenilor li s-a cam urat cu binele. Au dat si ei de de niste greutati date de globalizare si de criza economica dupa zeci de ani de trai linistit. Si cauta solutiile fantasmagorice de rezolvare: “sa ne inchidem noi in casa si sa tragem obloanele si o sa fie iarasi bine, cum a fost inainte”

      Ntzz, nu o sa fie mai bine. Problemele nu dispar daca bagi capul in nisip. Dar fiind contextual actual international, nu exista solutii individuale de supravietuire pentru Europa. Nici macar Germania nu poate face asta.

  2. Marius Ogrean spune:

    Aveti multa dreptate. Europa s-a cam saturat cu binele…

  3. Bertolt Lazaroiu spune:

    E destul de simplu sa comparam o Comunitate Economica formata din 8 state in 1973 (din 6 pana in 1973), cu una formata din 28 de state in 2014. Diferentele economice dintre Germania si Italia, de pilda, nu erau nici pe departe atat de mari in 1973 precum sunt intre Germania si Grecia, de exemplu, ca sa nu mai vorbim de Romania. Sau intre Scotia si Romania.
    Exista in prezent o linie clara de separatie intre tarile mari ale Uniunii, mai putine, si cele mici si mijlocii, mai numeroase, care se suprapune partial si geografic cu linia dintre est si vest, sud si nord.
    Sa reduci totul la o chestie de cool si de etnicism (apropo, ce etnicism e la romanul din Transilvania care se considera ardelean?) e subtirel. Afectivitatea o fi jucand si ea un rol, dar nu trebuie exagerat.
    In plus, independentismul catalan e poveste veche, constanta, nu are legatura cu Uniunea Europeana. La fel, problema minoritatii maghiare din Transilvania e o problema mostenita, apartenenta la Uniunea Europeana, de data mult mai recenta, nu a avut cum si cand sa-si produca deplin efectele, darmite sa si le piarda.
    Nimic nu ne spune ca o revigorare a sentimentelor identitare locale reprezinta o intoarcere la ceea ce era inainte de apartenenta la Comunitatea / Uniunea Europeana, la perioada de dinainte de Razboi. Ca sa luam un exemplu: e clar ca o formatiune precum Jobbik in Ungaria sau unele grupari extremiste din Transilvania sustin autonomia Tinutului Secuiesc, insa ele doar se alatura unui val de sustinere mult mai amplu si mai divers, care nu e format din extremisti sau din persoane care vor reintoarcerea la o Europa de dinainte de 1945. Ce sa mai zic de separatismul catalan, care nu a imbracat niciodata forme extremiste (in opozitie cu cel basc, de exemplu) sau de cel scotian? Nu putem presupune fara alte argumente decat recursul la istoria trecuta ca toate aceste miscari isi propun o revenire la o Europa sfasiata de lupte intre state nationale.

    • Harald spune:

      Impresia mea este că puseele actuale de naționalism sunt ultimele zvâcniri de frustrare ale unor bătrâni care nu-și găsesc locul în noua realitate europeană și reușesc să prostească tineri aflați încă în căutarea acestui loc.

      Iar Scoția e o chestiune separată, având mai degrabă legătură cu modul arogant de guvernare practicat de Londra și nu cu vreun anti-europenism real.

      Se poate face o paralelă cu situația Republicii Moldova, care era înverșunat anti-românească pe vremea lui Voronin, educat în vremea lui Brejnev, dar care a devenit mult mai pro-europeană după ce au ajuns în politică și administrație destul de mulți dintre cei care își făcuseră studiile în România. La 7 sau 10 ani de la aderarea noilor membri din Europa de Est, încă nu există în politica și administrația acestor țări destui tineri care să-și făcut studiile în Vest, abia acum a devenit un lucru obișnuit ca absolvenții de liceu să aplice la universități din Vest . Pe măsură ce numărul acestor tineri va crește, anti-europenismul se va tempera, devenind desuet.

      • Bertolt Lazaroiu spune:

        Cred ca nu trebuie subestimat nici faptul ca UE e o structura cu o continua evolutie interna, nu doar externa, prin extindere. Integrarea nu a vizat doar extinderea de noi si noi tari, ci si noi si noi domenii, ajungand pana in capilarele reglementarii acestora. Or, in conditiile in care puterea centrala a guvernelor s-a diminuat tot mai mult e normal ca acestea sa piarda din prestigiu la nivel local. Ce spun eu e ca o reasezare a raporturilor pare inevitabila al un moment dat.
        Un amic ceh, foarte pro capitalism si liberalism economic, fiind el insusi intreprinzator, in ziua alegerilor parlamentare ale Germaniei s-a dus la Ambasada Germaniei din Praga si a cerut sa fie lasat sa voteze si el pentru Merkel, dat fiind ca oricum Cehia e al 17-lea Land al Germaniei si ca oricum politica UE este facuta de Germania, asa incat i se pare mai relevant si mai democratic sa poata vota direct pentru cancelarul Germaniei decat pentru presedintele Cehiei sau la alegerile pentru Parlamentul European.

      • Bertolt Lazaroiu spune:

        *includerea de noi si noi tari

    • Ionic spune:

      Să spui despre separatismul catalan că nu a avut forme extreme este pur și simplu descalificator. În Catalunia a activat o organizație teroristă „Terra Lliure” care azi există sub forme latente. Iar uni politicieni sunt defapt foști membri ai mișcărilor teroriste. Acest aspect a făcut ca administrația regională catalană să se orienteze spre discriminare, excludere și persecuția celor ce se simt spanioli. În Catalunia sunt persecutați toți cei ce vor să-și educe copii în spaniolă-castiliană. Practic limba spaniolă a fost scoasă din învățământul catalan. Firmele mici sau mari primesc amenzi dacă se publicitează în spaniolă. Ce să mai zic despre posturi de televiziune care pur și simplu se ascultă în clandestinitate, ESRadio sau Intereconomia. Iar bonanța economică catalană se datorează, în bună parte, jecmăniri restului Spaniei. Cezar Vidal chiar spune ceva de genul -să se ducă, așa va crește nivelul de viață în restul Spaniei- referinduse la bani ce se duc spre Catalunia sub presiunile șantajului secesionist.
      Naționalismul catalan nu este deloc atât de inocent pe cât se scrie prin presa din România sau din alte părți.
      Istoria recentă este presărată de politici discriminatorii ale administrației din Catalunia față de tot ce poate fi asociat cu Spania. Pe una din arterele de mare circulație, C55, au pus un baner pe care scrie -No a Tot- adică nu la orice vine sau aduce a Spania. O politică a uri cultivată de mulți ani chiar foarte mulți.
      Una din problemele catalanilor este că Catalunia nu a existat niciodată. Este o bucată a vechiului Regat al Aragonului.
      Istoria și-au presărato de legende și povești, nu de date istorice.
      Uiii, câte ar mai fi de spus.

      • Bertolt Lazaroiu spune:

        Daca ne apucam sa comparam Terra Lliure cu ETA sau cu alte grupări teroriste, ajungem la concluzia ca au fost niste hipioți. Au ucis o singura persoana in cei 10 ani de activitate si pe aia au admis ca au ucis-o din greaseala. Horror, ce mai. De restul, ce sa mai zic? Ar fi multe de zis.
        Credeam ca cine știe ce chestii pe care nu le știam mi le spuneți.

        Dar nu cred ca ideea e sa stabilim cat de indreptatiti sau nu sunt unii sau alții sa ceara independenta. După părerea mea Catalonia arputea exista foarte bine ca parte a Șpaniei, insa asta e alta discuție.

    • gobru spune:

      Nici eu nu am gasit argumentele din articol suficient de clare,de convingatoare ca asistam la “inceputul sfarsitului”.Unele dintre aceste surse de tensiune existau de ani buni sau chiar de secole.(inclusiv intre scotieni si englezi).Le gasesc firesti atata timp cat vorbim despre o societate democratica.Daca nu credeti ganditi-va numai la exemplul compatritolir nostri de peste Prut: asimilarea a inceput acolo de pe vremea lui Petru cel Mare(la inceput mai “bland” doar prin colonizarea cu rusi si a ajuns pana la deportarile lui Stalin sau falsificarea istoriei de dupa al 2 lea razboi mondial)/Acolo nu au existat tensiuni intre rusi si romani,totul a fost sub control,era numai linsite si armonie.
      Eu gasesc normal ca intr-o democratie sa apara tendinte anatgonice ,important este ca se discute problemele si nu sa se ignore.Am incredere ca europeanul obisnuit se va “destepta” si va realiza ca are mai multe de castigat impreuna decat separat.Daca nu va fi asa ,Europa nu va rezista dominatiei Chinei sau SUA ,poate nici macra presiunii demografice venite din tarile arabe si africane.

  4. alex spune:

    Analiza ar trebui sa includa si faptul ca Germania nu e afectata deloc de pericolul secesiunilor

    Va exista o singura tara mare in Europa viitorului: Germania si o multime de statulete mici

  5. casandra spune:

    Doi universitari canadieni au studiat creșterea mișcărilor naționaliste/separatiste dintr-o perspectivă de care toți se cam feresc ca dracul de tămâie. Perspectiva politicilor de protecție socială. Scoțienii separatiști au în programul lor și motivații/obiective de protecție socială serioasă.
    http://books.google.ro/books?id=sZxjAwAAQBAJ&pg=PT48&lpg=PT48&dq=nationalisme+et+protection+sociale&source=bl&ots=3jlE3oHHcb&sig=apfjBKVID56DKePL_JCQuGW0C5c&hl=ro&sa=X&ei=EwAcVLqnK8LuyQO9toKwDQ&ved=0CEIQ6AEwBA#v=onepage&q=nationalisme%20et%20protection%20sociale&f=false

    http://www.amazon.co.uk/Nationalisme-Protection-Sociale-Beland-Daniel/dp/2760307921

    Eu nu aș ignora deloc această perspectivă. O parte foarte importantă a liantului unui stat o constituie menifestările de solidaritate națională, iar solidaritatea socială este fundamentală aici.

    Scoția este mai pro-UE decat Anglia. Iar cauzele sociale sunt clare.

    • Bertolt Lazaroiu spune:

      Da, asta e un aspect care apropie Scoția de Catalonia. Insa nu știu cât e de determinant fata de aspectele identitare și economice (noi avem petrol sau noi avem industrie).

      • casandra spune:

        Problema sistemului de protecție socială și a valorilor egalitare apropiate scoțienilor (istoric și actual!) face parte din lista celor 10 motive ale separatiștilor. Este al 8-lea motiv, dacă îmi amintesc bine.

  6. sile spune:

    “Strategii şi apărătorii ordinii constituţionale actuale (la nivelul Uniunii Europene şi al statelor-naţionale componente) trebuie să reinventeze urgent atractivitatea vechilor identităţi şi afilieri statale”

    Cred ca tot ce au de facut, e sa explice clar ca intr-o lume globalizata o Scotie, Flandra sau Catalunie pe cont propriu nu pot face fata SUA, Chinei, Indiei, in curand poate nici Braziliei. Dincolo de nationalism, economia pura ne spune ca orice piata mica (pentru comparatie, Romania e o economie mai mica decat New York-ul) nu poate sa joace decat un rol minor in economia globala, si atunci va fi mereu condusa de altii. Si in acelasi timp nu poti fi intr-o uniune puternica daca nu cedezi o parte din puterea de decizie. Eu cred ca asta trebui repetat si ras-repetat pana intra bine in capul tuturor.

    • Bertolt Lazaroiu spune:

      Chestia cu repetatul si ras-repetatul pana le intra bine in cap tuturor suna foarte democratic. Abia dupa aceea vor putea vota in deplina cunostinta de cauza.

      • sile spune:

        Mi-am dat seama ca exagerez de cand am scris, dar cateodata e exasperant sa vezi cum oamenii nu mai vad padurea din cauza copacilor.

  7. Marius spune:

    Nu prea sunt de acord. Cred ca se uita de unde s-a plecat in problema asta a Scotiei. Ei doar vroiau o independenta mai mare cu provire la politicile fiscale. Initial referendumul trebuia sa aiba 2 intrebari ( tara independenta, sau organizare tip canton elvetian– adica taxare pe nivele federal , si local) — Cameron nu a acceptat intrebarea nr 2 si a zis ori tot ori nimic, fiind convins ca tara independenta va pica. Asta poate explica o parte din voturile de separare ca o frustrare ca nu li s-a dat dreptul la a doua intrebare.

    Sa explic ce spera colegul meu scotian: sa se separe ca stat, care de fapt ar fi urmat de 2-3 ani de negocieri despre cum s-ar face asta ( separe datorie externa, fond pensii, chestii foarte complicate) , in timpul asta Cameron ar fi fost terminat politic pt ca nimeni nu ar vedea cu ochi bun unul care reuseste sub mandatul lui sa piarda 1/3 din teritoriu ( populatie e doar 7% dar ca suprafata Scotia e 1/3, ca si comparatie ganditiva cum e privit Aurescu acuma in tara, ca ne-a castigat o palma de pamant in marea neagra). Si atunci ar fi fost fortat sa accepte organizarea unui al doilea referendul cu intrebarea initiala de canton, Si scotian ar fi acceptat-o pentru ca era usor sa le spuna cetatenilor ca asta s-a vrut de la inceput.

    P.S Pana si in Romania noastra amarata o parte din taxe platite se intorc la nivel local, acolo toti banii se duc la Londra care stabileste in fiecare an bugetul pt fiecare regiune. Pt asta a se vedea discusul de dupa alegeri a lui Cameron care a promis independeta fiscala.

    Asa ca nu sunt convins ca referendumul asta a fost doar despre separare, e mai nuantat putin.

  8. Harald spune:

    Există o Uniune Europeană hardcore, cea formată din Inner Six, statele fondatoare (Franța, Gerrmania, Italia, Belgia, Olanda și Luxemburg) plus cele care gravitează în jurul lor: Cehia, Austria, Croația, Slovenia și se pare că mai recent și Polonia.

    Și există o periferie oportunistă, care habar n-are de ce e nevoie de Uniunea Europeană, dar vrea să fie și ea acolo, ca să nu scape ocazia de a profita, în caz că se împarte ceva. România și UK fac parte exact din această periferie oportunistă, iar dacă ele ar părăsi Uniunea, chiar n-ar fi nicio pagubă. Nucleul central al Uniunii va continua să existe, cu sau fără periferia dezorientată.

    Iar asemenea articole reflectă exact această dezorientare și acest oportunism. Cam asta-i.

    • asdf spune:

      Si chiar, de ce e nevoie de UE (si nu stim noi)? In afara motivului ca Franta si Germania sa nu se ia din nou la bataie.

      • camione spune:

        daca Romania nu ar fi in UE, pt americani si chinezi ar fi, ca sa-l parafrazez pe autor, cel mult un brand turistic, la fel de pitoresc ca Montenegru, să zicem. Sau nu?

      • carebear spune:

        Rusia, China, USA, India, cam de aia

    • Ulysses Errandus spune:

      Macar o data trebuie sa fiu de accord cu un punct de vedere exprimat de Harald. Periferia oportunista e f larga nu lipsesc Grecia si Cipru. Aceste doua tari apartin cultural Levantului si asta se reflecta si in economiile lor. Un alt exemplu este Bulgaria care sta cu fundul in doua lundre, intre cea europeana si cea muscala. Aderarea acestor tari la UE (inclusiv a Romaniei) s-a facut din considerente geostrategice.

  9. camione spune:

    separatisti sunt si in Canada, Quebec, unde chiar ca ar avea alteceva de organizat (sau poate tocmai de plictiseala), deja i se spune Neverendum
    iar criza nu au fost din cauza Euro, ci criza imobiliara din SUA si alte produse derivate bancare.
    normal ca nemtii , care au tot facut economii, nu au chef acum sa si le vada pe apa sambetei din cauza grecilor sau italienilor care nu-si platesc impozite, coruptie si altele si nici nu vor reforme.
    nico paradigma, business as usual

  10. Ulysses Errandus spune:

    Europa incearca sa parcurga, in sens invers, un proces inceput acum 250 ani.
    Natiunile au aparut mai intai in Europa de W, bazate pe constiinta apartenentei la o limba si cultura distincta, la un spatiu geografic definit. Procesul a fost accelerat de centralizarea statelor, de introducerea invatamantului de stat (ce a dus la disparitia multor dialecte), la aparitia capitalismului si a schimburilor economice pe spatii largi (nu doar la nivel de sat sau targ) si, nu in ultimul rand, la declinul influentei religiei.
    Religia a fost inlocuita cu un nou cult, un cult al tribului-natiune. Nu toate natiunie au fost (si sunt) la fel. In natiunile occidentale precum franceza, elvetiana, italiana, britanica si americana etnicitatea nu a fost esentiala. Natiunile slave si germanice s-au constituit pe principii mai mult etnice si mai putin culturale sau de comunitate economica. Sunt si unele exceptii, Irlanda (dintre cele vestice) si Cehia (dintre cele slave). Cazuri extreme sunt Germania, Polonia, Grecia si Rusia natiunei constituie pe crierii de sange +/- religie. Noi facem parte din grupul care defineste natiunea pe criteria etnice, desi omogentitatea etnica este o realizare relativ recenta iar constiinta generalizata a unui spatiu economic si cultural comun abia de are 100 ani.
    Dupa 100 de ani de nationalism (inclusiv de expresie fascista si comunista) europenii au descoperit ca noua religie a federatiei europene este prea abstracta, prea distanta. Majoritea oamenilor opereza cu concepte simple, noi si altii, bastinas si venetic, cine ma ajuta, ce-mi revine mie, cat imi dai, etc. La ultimile intrebari Europa are dificultati sa raspunda asa ca tribalismul ancestral revine la suprafata.

    • Bertolt Lazaroiu spune:

      Nu cred ca doar tribalismul e “de vina”. Perceperea Germaniei ca avand o pozitie hegemonica in cadrul Uniunii nu face bine pentru ca hraneste teoriile ca, de fapt, UE e doar un alt mod de a asigura dominatia unei tari mari asupra altora, combinata cu temerile legate de Germania in mod special, ceea ce nu e tocmai adevarat, dar perceptia e mai importanta. Dar e indenegabil ca intr-o Europa in care Franta stagneaza atunci cand nu o ia in jos, in care Marea Britanie se tine de-o parte si vrea doar sa ia spuma, in care Spania si Italia se zbat sa iasa din recesiune, Germania e cea care are la nivel politic, nu doar economic, cuvantul cel mai greu de spus in cea mai mare parte a problemelor. Ideea unei tari conducatoare pare sa se contureze, iar asta nu e deloc in spiritul comunitatii europene. Nu spun ca Germania e de blamat pentru asta, pur si simplu asa se intampla.
      Adaugati la asta faptul ca fiecare Stat Membru are in spate nu doar un “tribalism”, ci si o cultura proprie, o istorie si un mod de dezvoltare propriu. Comparatia cu Statele Unite ale Americii nu se poate face din acest motiv, acolo uniunea precedand natiunea, nu invers, ca in Europa.
      Una peste alta, nu as fi asa de pesimist. Cred ca Europa are resurse pentru a se (re)inventa.

      • Ulysses Errandus spune:

        Tentativele de a construe EU in jurul unei mari puteri au inceput cu Napoleon. Britanicii au vazut in asta o amenintare a hegemoniei lor (instaurata cam dupa razboiul de 7 ani) si au facut totul ca sa distruga acest proiect.
        Si Hitler a avut un proiect similar (elaborat, daca-mi aduc aminte bine de Kurt Schmidt) in care Germania trebuia sa fie o putere organizatoare a Europei, furnizand masini si tehnologie tarilor satelite ramase agrare (inclusiv Romania).
        Proeictul lui Hitler seamana cu planul Valev al Rusilor de peste 25 ani.

        Toate aceste planuri aveau o viziune coloniala si se deosebesc de declarata viziune integratoare a EU de azi. Totusi lucrurile sunt destul de complicate si efectele integrarii nu se desebesc mult de planurile Schmidt si Valev.
        Asta pentru nu toate tarile sunt facute (sau nu vor) sa mearga cu aceiasi viteza, solidaritatea unionala exista doar in concept, iar reguli facute pentru toata lumea nu sunt aplicate de cei mari (vezi pragul de deficit bugetar pe care Franta il ignora de ani, si pe care si Germania l-a incalcat acum cativa ani).
        Nici eu nu sunt total defetist. Cu un pic de elasticitate din partea Germaniei si un pic de schimbare in Franta (asta cere un nou presedinte) si Italia s-ar putea repara multe.

  11. Dumitru NUTU spune:

    As fi apreciat mai mult un articol care sa ajute la gasirea cailor de intarire a UE. Ne trebuie mai multi oameni care sa faca ceva concret in aceasta directie decat filozofi demobilizatori prin “obiectivismul” lor.

    • Harald spune:

      De asta se va ocupa Doamne-Doamne :)

      Pe măsură ce nostalgicii naționaliști vot trece încet-încet la cele veșnice, existența Uniunii va intra firesc în conștiința publicului și va părea de la sine înțeleasă. Exact cum se întâmplă acum cu Statele Unite.

      Putin și generația lui, educați pe vremea lui Brejnev, regretă vremurile bune ale KGB-ului de altădată, când CEE și CAER păreau la egalitate. Puștimea care abia intră acum la școală va crește cu noua realitate, o va considera absolut normală, iar poveștile despre măreția URSS-ului vor rămâne pentru ei simple povești de pe vremea bunicilor.

  12. Mihai spune:

    Iar nu pot sa fiu de acord. Nu e “sfarsitul integrarii” si nu e “inceputul dezintegrarii”.
    Tarile componente UE vor continua procesul integrarii, al acomodarii, al topirii in marea natiune europeana. Procesul transformarii nu este unul lin si uniform.
    Dupa ce-si va “trage sufletul” va prinde noi puteri si procesul de extindere va continua. Trebuie integrate tarile din Balcani. Trebuie continuata apropierea Moldovei, Ucrainei, Georgiei, Turciei, dupa care vor veni si alte tari la rand.
    “Inceputul dezintegrarii” este de fapt continuarea integrarii. Tarile europene au “conflicte inghetate” din istorie. La adapostul securitatii oferite de NATO si UE, tarile si regiunile separatiste indraznesc sa-si rezolve vechile probleme in mod democratic, adica prin referendum. O regiune precum Scotia avea de secole un ideal neimplinit: independenta de UK. Acum rana se poate vindeca. Au avut independenta in maini in ziua ref. si au hotarat sa ramana impreuna.
    UE merge intarita mai departe :)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Valentin Naumescu


Valentin Naumescu

Valentin Naumescu este doctor în ştiinţe politice, conferenţiar la Facultatea de Studii Europene de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, Departamentul de Relaţii Intern... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

Redirectioneaza

Redirecționează 2% din impozitul pe venit pentru Asociatia Societatea Online.

Asociatia Societatea Online editeaza Contributors.ro.

Pentru anul fiscal 2015, termenul limita de depunere este 25 mai 2016.

Descarcati formularele :

ASOCIATIA SOCIETATEA ONLINE

Cont bancar (IBAN) RO40RZBR0000060013461721

Cod de identificare fiscală entitate nonprofit: 28368429

E randul tau

Felicitari domnule Damian! cateva comentarii in sustinerea dvs: 1. nationalismul economic actua...

de: Laurentiu Pachiu

la "Naționalism economic cu dezinfectant „Hexi”"

Cauta articole

mai 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)