joi, martie 28, 2024

Falsele profetii ale flexibilizarii Codului Muncii

Asadar guvernul si-a propus sa modifice Codul Muncii. Sensul modificarii este clar si explicit asumat: liberalizarea relatiilor de munca. Este o liberalizare dramatica care va afecta nu numai Codul Muncii ci si alti piloni ai statului social cum ar fi legile sindicatelor, ale patronatelor, si ale contractului colectiv de munca. Principlul efect al schimbarilor este “flexibilizarea,” termen prin care se intelege intarirea pozitiei institutionale a angajatorului in raport cu angajatul si slabirea potentialului legii de a echilibra raportul de putere stabilit de piata in favoarea patronului.

Prin flexibilizare/liberalizare, angajatul poate fi usor si ieftin concediat, va putea fi angajat pe contracte precare pe perioade lungi, va avea mult mai putina putere de negociere a conditiilor in care isi vinde munca si va fi lipsit de multe din instrumentele actuale de recurs juridic impotriva angajatorului. Eliminand obligativitatea contractelor de munca la nivel national si a celor la nivel de ramura pentru firmele private se instituie un regim inegal de putere in care contractual colectiv este negociat doar la nivel de firma, adica acolo unde distributia de forte favorizeaza in mod evident patronul. In final, dreptul la greva este sever circumscris, eliminandu-se imunitatea la concediere pe motive profesionale a reprezentantilor angajatilor.

Nu insist asupra injustitiei la care sunt supusi angajatii prin aceasta liberalizare si nici asupra fragilitatii mobilizarii sindicale. In locul criticii sociale si politice propun o critica strict empirica dezvoltata in principal din interiorul paradigmei intelectuale in care este ancorata ofensiva liberalizarii.

In expunerea de motive a legii, Ministerul Muncii isi asuma cu sinceritate singurul scop al schimbarii: sustinerea mediului de afaceri. Dupa care acelasi document face referire la faptul ca liberalizarea este parte a acordului cu FMI, sugerandu-se ca exista o argumentatie tehnica solida in spatele acestei propuneri. La aceste argument se adauga remarcile Presedintelui, care arata ca flexibilizarea codului muncii va reduce flagelul muncii la negru. Cele trei remarci ridica trei intrebari: Exista un consens intre patronate ca liberalizarea le este benefica in variant propusa de govern? Cat de robust este argumentul tehnic al FMI legat de sansele liberalizarii de a reduce somajul? Cum putem reduce cifra somajului?

Care consens patronal?

Raspunsul la prima intrebare este ca patronatele sunt divizate. Cei care militeaza cel mai energic pentru liberalizare sunt, lucru lipsit de surprize, reprezentantii capitalului multinational, actori care in Romania nu fac parte din institutiile de dialog social, si o parte a capitalului local, in principal a celui din servicii. Pe de alta parte masa critica a patronatelor locale pare a fi fost exclusa de la procesul de elaborare a noilor prevederi si nu pare tocmai favorabila unei campanii de liberalizare drastica.Prin urmare “mediul de afaceri” nu este un spatiu omogen in care se articuleaza preferinte fixe si unitare, cum pare sa sugereze ministerul. Nu este deloc surprinzator. Experienta unor tari de succes din Europa, majoritatea tari bazate pe export de produse sofisticate, ne spune ca liberalizarea nu este intotdeauna in interesul tuturor formelor de capital, oricat ar parea de neintuitiv acest lucru.7 Se mai poate adauga ca guvernul ar trebui sa ezite inainte de a adopta modificarile prin eviscerarea unor institutii de dialog social de a caror intarire ar fi putut beneficia.

Despre virtutea patata a liberalizarii

Analiza empirica pe care se bazeaza pozitia pro-liberalizare a FMI este una marcata de serioase controverse. Studiile FMI pe aceasta tema, intarite de contributii academic relative independente, sustin ca institutiile de protectie a angajarii (legislatie sindicala, codurile de protejare a angajatului, sistemele de negociere colectiva, asigurarile de somaj) trebuie demantelate nu pentru ca ar fi in interesul exclusiv al patronatului, ci pentru ca acestea ii protejeaza pe cei cu serviciu si reduc sansele reangajare ale somerilor. Dereglementarea devide asadar in acest discurs expert o forma de echitate sociala: institutiile de dreptul muncii sunt pentru patroni un cost net care descurajeaza producerea unui bun comun (cresterea angajarii). Alte studii arata insa ca studiile empirice ale FMI, departe de a emite adevaruri stiintifice, sunt “minate” de contradictii si probleme metodologice. In acest sens criticii au ridicat trei mari obiectii.

Mai intai, nu se poate observa o legatura cauzala clara intre liberalizare si dinamica somajului. Criticii au aratat ca studiile empirice pe baza carora se intemeiaza argumentele tehnice pentru liberalizare sunt “minate” de rezultate contradictorii, corelatii foarte slabe si chiar nesemnificative. Datele mai arata de asemenea ca dialogul social si contractile colective contribuie la reducerea somajului. Se mai sustine apoi ca cifra redusa a somajului se poate obtine fara liberalizari aspre ale pietei muncii si, in anumite cazuri, chiar prin mentinerea unei legislatii rigide.

In al doilea rand modelele FMI nu discuta costurile ascunse ale liberalizarii. Nu vorbim doar de durerosul process de precarizare a conditiei salariatului, process greu de acceptat de electorat daca ar exista o campanile de informare adevarata, ci si de costurile suportate de firme ca urmare a scaderii nivelului de general de profesionalism adus de generalizarea contractelor de durata determinata sau de costurile reprezentate de presiunile inflationiste suportate de economiile cu contracte colective dezcentralizate si sindicate slabe. Nu mai vorbim apoi de reducerea investitiilor in profesionalismul angajatilor, de efectele corozive pe care precarietatea le are asupra indemanarilor si starii psihologice a angajatului si de alte elemente ignorate pe nedrept in dezbaterea mainstream pe acest subiect.

In al treilea rand analiza comparativa a reglementarilor de munca arunca nisip in rotitele mecanismelor cauzale propuse de Fond. Lasand la o parte schimbarile aduse de criza, privind pe termen lung tarile cu reglementari flexibile si somaj mic (SUA, Marea Britanie) trebuie comparate nu numai cu tarile cu reglematari rigide si somaj mare (Italia, Franta) ci si cu cele cu reglementari rigide si somaj mic (Austria, Danemarca). Trebuie apoi “despachetate” cazurile intermediare. Incepand cu 1984 Spania a liberalizat munca temporara dar nu s-a ales decat cu dureri de cap: de aproape trei decenii Spania a avut cel mai mare somaj din UE si cel mai mare procent de joburi precare pentru tineri. Prin contrast, in ciuda unei legislatii mult mai rigide a muncii, Portugalia a avut rate mult mai mici ale somajului. Danemarca a liberalizat drastic legislatia muncii dar a facut-o consolidand pozitia sindicatelor, ajutand somerul sa se reintegreze rapid pe piata si platind aproape integral ultimul salariu pe perioada somajului, rezultat greu de imaginat in pozitia fiscala si institutional actuala a Romaniei. Olanda, tara data a model al legaturii cauzale dintre dereglementare si somaj redus apare in datele FMI ca avand institutii la fel de rigide ca media tarilor europene din OECD si cu mult mai rigide ca SUA, tara cu care se asemana prin somaj redus in limta 4.2-4.5 la suta in anii buni.

In fine, are dreptate presedintele ca flexibilizarea codului are reduce munca la negru? Se poate remarca mai intai ca informalizarea muncii are surse mult mai complexe , ramase nediscutate. De accea ar fi util ca executivul sa prezinte public datele empirice care sa demonstreze riguros ca legislatia muncii are un efect independent de alte cauze si semnificativ asupra muncii la negru in conditiile specific ale economiei romanesti. Este insa usor de prezumat ca astfel de date nu exista si ca executivul se bazeaza pe expertiza externa in domeniu, aspect evidentiat de incadrarea liberalizarii codului in acordul cu FMI.

Marea problema este ca expertiza externa pe legislatia muncii in tarile postcomuniste este un fel de bufet: gasesti studii care sustin ca liberalizarea reduce munca la negru (se incadreaza aici studiile FMI) si studii care arata opusul. Atunci de unde atata certitudine?

Nu este rezonabil sa ne asteptam de la o administratie liberal-conservatoare, mai apropiata ideologic de interesele angajatorilor, sa adope masuri de protectie a stabilitatii locului de munca. Insa o dezbatere onesta, pe date empirice extrase de echipe de sociologi si economisti specializati in relatii de munca si neplatiti de firme private ar putea clarifica in ca masura liberalizarea are vreo legatura concreta cu munca la negru. Cum putem sti a priori ca precarizarea conditiei salariatului nu va avea efecte la fel de dezastruoase in plan local precum alte idei odata la moda precum autonomia universitara, descentralizarea ajutoarelor sociale sau inamovabilitatea judecatorilor?

In loc de concluzii

Liberalizarea legislatiei muncii se bazeaza pe o logica intuitiva: daca angajatii pot fi concediati usor, altii pot fi concediati la fel de usor si pe ansamblu sansele somerilor de a avea un loc de lucru cresc. Prin urmare reducerea sigurantei locului de munca si a drepturilor sindicale merita facute pentru a nu se crea doua categorii de cetateni: cei cu drepturi si contracte de munca si cei fara. Insa scurta analiza prezentata aici a scos in evidenta motive pentru care merita sa ne indoim ca argumentele intuitive se pliaza bine pe realitate. Dat fiind faptul ca liberalizarea nu poate fi legata cu certitudine de o rata mai mare de angajare aceasta masura devine reflectia unui simplu postulat teoretic al economiei ofertei (supply-side economics) si o forma de exercitare a pozitiei dominante pe care angajatorul o are in fata angajatului pe piata muncii. Ori, economia ofertei nu este singura scoala de economie, ci o comunitate intelectuala aflata in competitie cu altele. Prin urmare nu ii putem folosi pozitiile ca reprezentari incontestabile despre realitatea empirica a muncii. In al doilea rand lipsirea de drepturi sociale a masei salariatilor, adica a majoritatii electoratului, in urma unei proceduri mai apropiata de fiat legislativ decat de consultare publica si in care guvernul reprezinta doar un grup de interese restans nu prea poate fi aparata din perspectiva democratiei liberale.

Daca liberalizarea nu este insa panaceul promis, ce propunem in loc? Intrebarea merita o teza de doctorat insa putem risca niste idei mai putin ortodoxe. Conditia elementara a gasirii unor solutii alternative este abandonarea a doua idei fixe. Prima este idea ca somajul este generat exclusiv de rigiditatile pietei muncii. Aceasta ideee este la fel de logica precum cea ca gaura din cauciucul aflat in pana trebuie neaparat sa fie acolo unde roata atinge solul, pentru motivul ca acolo se vede pana. A doua idée fixa este credinta neoliberala ca in conditiile economiei de piata aparitia echilibrului este doat o chestiune de timp atunci cand statul nu intervine.

Odata ce renuntam la aceste fixatii putem lucra cu ipoteze cu o rezolutie marita care ne pot da solutii alternative. Datele statistice ne arata ca marile economii europene au suferit cresteri spectaculoase ale somajului in anii optzeci in raport cu anii saptezeci, desi legislatia muncii a ramas neschimbata. Ceea ce s-a intamplat intre aceste decenii este reducerea artificiala a cererii interne de bunuri si servicii prin politici macroeconomice neoliberale, reducere care poate fi legata de cresterea somajului. O intreaga serie de studii statistice, ignorate de centrii de decizie politica, arata ca urmarea acestor politici monetare si fiscal restrictive este ca in ultimele trei decenii economiile europene au functionat sub potential, tinand degeaba in somaj milioane de oameni. Lectia este ca evolutia pietei muncii are cauze mult mai ferm ancorate in economia cererii si mai putin in legislatia muncii.  Ori, politicile de consolidare fiscala si politicile monetare restrictive nu au cum sa ajute cererea si cresterea gradului de ocupare. In al doilea rand, cu putine exceptii, economiile europene au devenit tot mai incapabile sa genereze un nivel adecvat al cererii de locuri de munca in ultimele trei decenii pentru motive care tin mai mult de mediul macroeconomic, cultura manageriala si acces la finantare decat de reglementarile de munca. A da vina pe sindicate si celebra “etica a muncii la romani” poate fi un subtrefugiu facil, mai degraba estetizant si insuficient demonstrat empiric.

Este perfect adevarat ca politicile de relansare a cererii presupun mai mult decat curaj si creativitate intelectuala in raport cu rolul statului in economie. Romania are constrangeri politice interne si externe semnificative si se afla intr-o pozitie dificila in raport cu creditorii sai internationali. Insa exista viata sub aceste constrangeri si se pot imagina moduri de a naviga printer ele. Din pacate aceleasi constrangeri sunt mai degraba privite ca oportunitati de catre promotorii locali ai unei lecturi integriste a textelor liberalismului economic pentru care drepturile angajatilor nu sunt decat simple patologii institutionale asteptand cauterizarea.

NOTA:  O varianta a articolului poate fi citita si pe cogitus.ro

Distribuie acest articol

60 COMENTARII

  1. Excelent articol. Din momentul lansarii discutiei privind modificarea Codului muncii, este prima data cand intalnesc o pozitie argumentata si articulata.Pana acuma totul era lozinca. Eu personal, multumesc. Am mai invatat ceva.

    • simpla EXTERNALIZARE (in aceeasi tara sau in alta tara) anuleaza toate argumentele de mai sus. Oare de ce nemtii fac piese auto la noi sau ORACLE,HP etc au dezvoltari la noi? Daca femeile de serviciu de la Spitalul X fac prea putin pt. banii incasati, se angajeaza o firma de curatenie.

  2. Nu ştiu cât de valabilă e faza cu „eradicarea flagelului”.
    Motivul pentru care mulţi patroni/angajaţi optează pentru munca la gri sunt taxele pe salarii: cu aproximaţie din 100 de roni cheltuiţi de firmă pe salariat cam 54 ia angajatul şi 46 statul. Sau 53 – 47.

    Bine, în ăştia 46-47 intră şi contribuţia de pensie şi asigurarea de sănătate.

    Nu pot spune dacă-i bine sau rău, cred că flagelul ar slăbi mai degrabă printr-o scădere a taxelor pe salarii combinată cu verificări mult mai drastice pentru munca la negru.

    Iar eliminarea contractului colectiv la nivel naţional va avea efecte cam nasoale. De exemplu ştiu patroni care ar fi scăzut diurna cât ar fi putut dacă nu ar fi fost contractul colectiv. Şi or să apară n-şpe alte abuzuri.

  3. Am o intrebare, va rog sa-mi raspundeti!
    Zilele trecute, dupa anul nou, un prieten a fost disponibilizat. Patronul a inceput sa dea afara aproape toti angajatii (fara nicio motivatie, si vrea sa angajejze din nou, pe salarii mai mici).
    Este legal?

    • Demiterea unui angajat fara motivatie este ilegala. Amicul tau are o prima solutie directa: plangere impotriva patronului la ITM.

  4. LIBERALIZARE?
    Germania si Italia nu au un salariu minim? Vrem liberalizare sau doar mimarea liberalizarii? De ce nu a renuntat guvernul la salariul minim? Ca sa nu liberalizeze. Actualul cod al muncii este plin de aberatii si de aceea nnici nu este respectat. Nu este respectat in primul rind de catre cei cu functii inalte care detin mai multe locuri de munca sau locuri in consilii de administratie. In codul muncii care este in vigoare se specifica numarul maxim al orelor de munca dintr-o saptamana de 48 de ore. Deci practic este imposibil sa mai ai un alt „job” pentru ca un sfert de norma reprezinta 10 ore pe saptamina. Atunci cum pot unii sa aiba mai multe joburi? Vorbesc de salariatii statului. Cum poate un medic sa fie si profesor de ex? Legal nu se poate si totusi nimeni nui respecta legea. Asta nu inseamna ca cine are un aldoilea job isi faca si cele 8 ore la slujba de baza. Vorbe goale, la noi totul este o mistocareala.

  5. LIBERALIZARE?
    Germania si Italia nu au un salariu minim? Vrem liberalizare sau doar mimarea liberalizarii? De ce nu a renuntat guvernul la salariul minim? Ca sa nu liberalizeze. Actualul cod al muncii este plin de aberatii si de aceea nnici nu este respectat. Nu este respectat in primul rind de catre cei cu functii inalte care detin mai multe locuri de munca sau locuri in consilii de administratie. In codul muncii care este in vigoare se specifica numarul maxim al orelor de munca dintr-o saptamana de 48 de ore. Deci practic este imposibil sa mai ai un alt „job” pentru ca un sfert de norma reprezinta 10 ore pe saptamina. Atunci cum pot unii sa aiba mai multe joburi? Vorbesc de salariatii statului. Cum poate un medic sa fie si profesor de ex? Legal nu se poate si totusi nimeni nui respecta legea. Asta nu inseamna ca cine are un aldoilea job isi faca si cele 8 ore la slujba de baza. Vorbe goale, la noi totul este o mistocareala…

  6. Depinde de modul in care se fac disponibilizarile si pentru ce se fac angajarile.

    Ca daca concediaza muncitori si isi angajeaza multe secretare nu prea cred ca ai ce sa-i faci.

    Cel mai bine e sa consulte un avocat specializat pe legislatia muncii.

  7. Oi, ce-i cu voi, tot mai multe articole bune pa Contributors, daca ati renunta la unii, nu dau nume, aceasta platforma ar putea fi misto.
    La topic:
    1. In totu e chestia de balans, nici o liberalizare 100 la 100 nu e buna, da nici o suprareglementare.
    2. Munca la negru se combate cu zarahel intr-o mina si bici in alta, zaharelu inseamna impozit pe profit, patronu va fi tentat sa plateasca oficial pt. a-si miscora profitu ai pt. a plati impozit mai mic, iar bicu inseamna controale, amenzi, pedepse.

  8. riguros! dar o dezbatere serioasa pe codul muncii se loveste de o problema comuna toturor celor care ar trebui sa gaseasca formula finala.
    guvernul – grabit sa execute (ca in atatea alte cazuri) recomandari pe care sa le bifeze – de obicei consecintele unei legi se probeaza prin aplicarea legii.
    apoi patronatele: de multinationale stim; dar patronatele romanesti isi negociaza la aceasta ora poyitia – pozitie pe care nu si-o inteleg – pentru ca vor intra apoi la negocieri pe legea patronatelor. cine incearca sa afle ce cum vad ele codul muncii are surpriza sa constate ca urmaresc sa obtina cu totul altceva decat un cod al muncii favorabil chiar angajatorilor. cat despre federatia patronatelor – al carei reprezentant este dan matei agathon – a carui sungura luare de pozitie de pana acum a articulat un singur „argument” : nu negoxciem pe o lege propusa de patronii straini.
    in fine, sindicatele: nu vor putea iesi din abordarea populista, asa ca argumentele lor nu au cum sa fie luate in serios; in plus, ele nu sunt un factor de presiune pentru niciun guvern – aderenta lor la „masa” de membri e aproape nula, nu vor convinge pe nimeni cu o ”abstractiune” precum codul muncii, daca nu au reusit sa organizeze un protest serios la taierile de salarii. in plus: din varii motive, ele se concentreaza indeosebi pe sectorul salariatilor bugetari (unde membrii sunt o masa compacta) si mai putin pe domeniul privat – acolo unde salariatii sunt mai expusi fata de abuzurile patronilor.
    nu exista dezbatere pe tema asta – nici la nivel de administratie si parteneri sociali, nici la nivel politic (vedeti cum se grabeste sa taca un partid de stanga, psd). iar ministrul botis a anuntat ca are deja solutia sa treaca legea, in cazul ca ”partenerii sociali” nu ajung la o intelegere: asumarea raspunderii.

  9. In sfirsit o dezbarere interesanta pe site, care va face multe valuri in anii urmatori, mai mult ca sigur.

    Prima chestie e ca titlul e cel putin gresit daca se vrea o analiza. Deja sugereaza o varianta dintre cele 2 mari si late propuse: liberalizare sau nu.

    Romania e un stat social, fara doar si poate, in care mult prea multi depind de diverse ajutoare de stat. E greu ca majoritatea sa inteleaga cu adevarat avantajele liberalizarii pietei muncii, mai ales ca RO este pe un continent ce el insusi intelege cu greu acele avantaje. Nu cred ca RO in actuala situatie se poate compara cu economii stabile de zeci de ani cum ar fi Olanda, Danamarca, Austria sau altele, mentionate in articol. In RO e cu totul altceva incit legea abia se aplica pe ici si pe colo, iar munca la negru e la cote alarmante. Iar moralitatea in general in societate sau printre patroni este cu totul alta decit in vestul Europei.

    O intrebare valida care nu o vad dezbatuta aici e, cum am putea reduse munca la negru? Cum ar putea fi declarate si impozitate acele venituri care apoi sa-i aduca cetateanului unele beneficii de genul asigurari de sanatate, somaj sau pensie? De acolo pornim discutia, nu de la carti serioase de legislatia muncii.

    Sigur ca odata co acea ‘leberalizare’ ar trebui reduse si diversele contributii (mari) pe care angajatul sau angajatorul le platesc din salariu, insa asta intra in aceeasi discutie mai larga referitoare la ce fel de stat ne dorim in RO: social (si reglementat) sau liberalizat.

    Pt. mine personal alegerea e clara, imi doresc pt. Romani un stat liberalizat, cit mai putin implicat in viata cetatenilor ei, in care fiecare intelege sa traiasca dupa cum isi asterne. Fiti sigur ca indiferent cit de liberalizata e piata muncii patronul nu da afara angajatul bun si muncitor, ci pe altul. Si atunci te intrebi, pe cine vrei sa protejeze legea?

    Oricum, in ziua de astazi multi romani stiu si au lucrat in economii mai liberalizate decit in RO si stiu pe propria piel ecum merge treaba, fara FMI / academicieni / literatura de specialitate. Nu ca ce spun acestia din urma e gresit, ci doar ca realitatea din teren trebuie inteleasa si de omul simplu, pt. ca el merg in final la vot.

    Fata de populismul opozitiei din ziua de astazi care promit resurse ce nu le au, prefer variante ca aceasta luata in calcul de ‘liberalizare’. Avantajele ei nu zice nimeni ca sint simplu de vazut sau acceptat (mai ales cind ti se aplica tie), insa pe termen lung si aplicate corect la nivelul intregii societati nu poate sa nu aduca beneficii. Primul si cel mai mare e ca lumea incepe sa inteleaga ca starea sociala depinde de el insusi, nu de vreo institutie de stat condusa de vreun functionar.

    Si oricum mai e mult pina departe, pina sa vedem o societate larg ‘liberalizate’ in RO, sper doar sa mai apuc si eu zilele alea. Iar discutia aceasta nu doar in RO dar la nivelul intregii Europe nu poate sa nu vine, mai repede sau mai tirziu, odaca de banii chinezilor pt. diverse ‘investitii’ se vor fi oprit.

  10. Cine cum si ce fac liderii sindicatelor si reprezentantii patronatelor?? = NIIC CONCRET se ingrijesc sa le mearga sinecura,baga pile kla Secretariatul Guvenului sa intre pe liste in CES si sunt, de fapta cam aceiasi de 150-5
    ani dar cu mai mult tupeu… pe masura averii acumulate!
    Un mare actual lider patronal este Dan Matei Agathon – „shpagathon” – 0 = ministru la turism si mare lider pdsr in Bacau – a motivat ca secheslariii cu mitre manivela sa-i numere termopamele lui AN – 5 OuaAA!

  11. Felicitari pentru articol..putin cam lung si cam abstract pentru cititorul obisnuit dar seriozitatea si calitatea sunt excelente!
    Si eu sunt de parere ca guvernul, desi in principiu are initiative bune, trebuie sa fie foarte atent la ce prevederi legifereaza..si daca de douazeci de ani nu a reusit sa elimine munca le negru poate ar trebui sa adreseze problema cu mai multe controale.. insecuritatea locului de munca este un motiv foarte important de stres in randul oamenilor si nu cred ca Romania a ajuns la stadiul in care e nevoie ca Guvernul sa creasca nivelul acesta..pana la urma afaceristii preseaza pentru prevederi care sa le dea mai multa putere dar sunt totusi interesati ca romanii sa ia credite pe termen lung si poate multi nu o sa mai spere la asa ceva cand pot fi angajati de pe o zi pe alta

  12. E minunat articolul de stanga!

    Poate imi puteti explica si mie de ce la negocierea contractului colectiv de munca sindicatele ne radeau in nat, cerand in 2010 majorare de salarii in dispretul total al realitatii economice.

    Va scutesc de efort si va raspund: pentru ca „negociasera” contractul la nivel de ramura cu diversi politruci care dadeau „drepturi” din si pe buzunarul altora, iar conform mizeriei de cod al muncii (mai rau decat pe vremea lui Ceasca) se aplica prevederea cea mai favorabila angajatului.

    Eu nu reusesc sa inteleg cum altcineva poate sa negocieze mai bine pe banii altuia.

    Mizeria asta de lege este aparata de multi incompetenti, pentru care scopul suprem este sa pacaleasca pe cineva sa-i angajeze, dupa care trai neneaca… Nu ne mai obosim sa muncim, ne protejeaza legea.

    Daca n-ai baut cerneala si mai pui si osul la treaba, alearga angajatorii dupa tine, in caz contar, ai nevoie de rahatu asta de lege sa te protejeze. Cu rezultatele vizibile la nivel maco, dar daca ai baut cerneala, oricum nu intelegi ce vreau sa spun.

  13. Cred că nici o analiză nu poate fi valabilă dacă nu ia în considerare măcar în mod elementar contextul. Simpla inventariere în vid a unor reţete de stânga sau de dreapta care au funcţionat sau nu au funcţionat la un moment dat nu poate duce nicăieri, în afară de cazul în care contextul situaţilor inventariate este identic sau măcar foarte apropiat de contextul la care se propune aplicarea. Pe de altă parte contextul înseamnă mult mai mult decât simpla inventariere a pendulării între ideologiile de dreapta şi cele de stânga în recenta istorie europeană.

    Să le luăm pe rând. Aud deja de 2 ani cel puţin teza stimulării consumului prin protejarea locurilor de muncă. Această teză este valabilă, dar numai în contextul unei economii dezvoltate care are probleme de supraproducţie. Doar într-un asemenea caz are sens să încurajezi consumul ca să ţii motoarele economiei în funcţiune. În România, încurajarea consumului înseamnă în primul rând creşterea importurilor şi dezechilibrarea balanţei de plăţi. România nu poate acoperi prin producţie cererea internă, ba mai rău, în urma unui dezechilibru mental cronic, publicul român refuză cu încăpăţânare să cumpere marfă autohtonă. În alte vremuri problema ar fi putut fi rezolvată prin politici protecţioniste, dar acum nu mai avem dreptul să facem aşa ceva. Deci singura soluţie rămâne să-i luăm cumpărătorului banul din mână, de vreme ce s-a dovedit iresponsabil în cheltuirea lui.

    Pe de altă parte, o legislaţie a muncii construită în avantajul angajatului nu face decât să stabilească nişte condiţii minime pretinse pentru muncă. Ori dacă populaţia e flămândă iar din punct de vedere economic, angajatorii nu pot oferi aceste condiţii, e firesc să crescă munca la negru. Oamenii nu vor refuza o muncă în condiţii precare dacă sunt cu adevărat flămânzi, iar dacă angajatorii nu pot oferi mai mult, va trebui acceptată şi acestă variantă. Legislaţia nu se poate bate cu realitatea. Nivelul taxelor agravează şi el problema.

    De fapt situaţia e simplă. Eu, mic întreprinzător nu pot să ofer condiţii de muncă în conformitate cu minunata legislaţie a muncii cerută de sindicate. Dacă economia merge bine iar oamenii au de lucru (i.e. nu în momentul de faţă) oamenii vor refuza să lucreze în condiţiile oferite de mine, iar eu va trebui să-mi abandonez mofturile de antreprenor şi să-mi caut de lucru până când voi putea oferi condiţii „decente”. Dacă dimpotrivă, economia merge prost, somerii flămânzi vor vrea să lucreze oricum numai să lucreze. În acest caz, ceea ce ofer eu (nu mare lucru) şi ceea ce le trebuie lor se potrivesc, iar ei vor accepta lucrul chiar dacă e la negru. Singurii care pierd în afacerea asta sunt statul care nu încasează impozitele, şi angajatul pentru care eu nu îi pot plăti legal contribuţii la sănătate şi la pensie, pentru că nu l-am putut angaja legal.

    O legislaţie a muncii pretenţioasă curăţă piaţa de firmele care nu îşi pot permite s-şi trateze bine angajaţii, dar acest lucru nu merită făcut decât atunci când lucrurile merg bine, pentru că altfel generează şomaj. Sincer, cred că statul ar fi mult mai util angajaţilor dacă ar urmări blocarea înţelegerilor între angajatori în vederea limitării salariilor (înţelegeri care ar putea fi vânate ca şi cartelurile anticoncurenţă) sau alte abuzuri punctuale decât promovând legislaţie utopică. Există legislaţie care poate fi folosită în afara codului muncii. Un angajat a fost ameninţat că îşi pierde locul de muncă dintr-un motiv nonprofesional? Se numeşte şantaj şi justiţia s-ar putea ocupa dacă ar funcţiona în mod real. Un angajator răspândeşte ştirea despre un angajat problemă ca să nu-l mai angajeze nimeni? Poate fi atacat pe legea informaţiilor personale, etc, etc.

    • @tudor. E ceva mai complicat decat atat, iar retete universale nu exista (le-ar aplica toti). Exemplu simplu: sa presupunem ca fiecarui angajat i se da ceva gratis lunar („imbunatatirea conditiilor de munca” ar zice sindicatul). Unde se duce costul acelui ceva, daca nu in costul produsului? suporta piata (exclus monopolul) asa ceva? daca da, liber la urmatoarea „imbunatatire”, daca nu atunci ce? Sa-si micsoreze firma costurile in alta parte (mai taiem din costurile de manopera, ca sa nu furam la materiale, sau schimbam tehnologia) si asta ARE reprcusiuni asupra fortei de munca! Sa nu cadem in tentatia MARXISTA: pai sa-si micsoreze patronul profiturile! Actionarii marilor companii (care, de multe ori, nici nu mai sunt persoane fizice) nu vor accepta asta, iar la IMM cat de mare e toleranta patronului??? Sa vorbim de Franta, Daemarca etc, FARA SA UITAM externalizarea, ca de aia avem Renault in RO (si Rusia si Maroc si Brazilia). Mai pe scurt: progresul nu s-a facut decat prin REDUCEREA cantitatii de manopera si a costului acesteia (pana si Marx recunoaste asta)

      • Nici nu am susţinut vreodată altceva. Încercam doar să rămân echilibrat. Un anume tip de protecţie a angajatului este întotdeauna necesar, pentru că în relaţia cu angajatorul el se află într-o poziţie naturală de inferioritate, lipsindu-i resursele financiare şi infrastructura pentru a-şi apăra singur drepturile. Dar această protecţie nu poate ignora realităţile pieţei, pentru că dacă normele impuse nu pot fi respectate din motive economice, atât angajatorul cât şi angajatul vor fi împinşi în ilegalitate. Indiferent unde e setat pragul impus de reglementări vor fi oamen care să tindă spre soluţia ilegală, dar dacă rămân o minoritate pot fi controlaţi. Altfel, evaziunea şi munca la negru devin obişnuinţă şi sistemul scapă de sub control.

        • o intrebare provocatoare: erau China si USA unde sunt azi, daca le aplicam prevederile Codului Muncii din RO? Intre altele, daca inteleg eu bine, nu exista pensii de stat in China. Deci putem lega boom-ul economic de costul muncii? daca spunem ca nu, inseamna ca toti cei ce au analizat economia Italiei, Germaniei, Frantei, etc MINT?

  14. E un articol al unui tip de stanga. Atata tot. Actuala legislatie, copiata, din exces de zel si in momente in care sindicatele amenintau, nu fac decat sa incurajeze munca la negru si sa introneze ipocrizia ca norme de viata. Stie autorul cum se petrec lucrurile intr-o firma? Cum oamenii sunt pusi sa-si scrie demisiile la angajare? Cum sunt tinuti in proba cat mai mult posibil, cum sunt trimisi in filiale la mama dracului cand se doreste a se scapa de ei? Si alte multe trucuri. Se ajunge apoi ca in comunism, muncitorul facandu-se ca munceste, stiind ca nu i se poate intampla mare lucru. Si alte asemenea. Daca vrem capitalism, adica libertate pentru fiecare de a muncii, e necesara intr-adevar o lege cu cat mai putine reglementari. Si apoi la putere e un regim de dreapta, care ia masuri de dreapta. Cand or veni Nastase, Ponta si ai lor, autorul sa mearga in audienta sau la partid sa-si expuna ideile. Sigur vor fi impartasite. Stanga cu stanga

  15. Nu inteleg ce intelegeti dvs. prin sintagme gen „contracte precare pe perioade lungi”. In ce sens „precare”? Ar trebui sa fie pe viata, sau cum?

    Din cate am vazut, angajatii isi pastreaza toate drepturile esentiale. Exista in continuare protectia muncii, concedii medicale, legislatie anti-hartuire etc.

    Ce nu pastreaza angajatii este un drept nefiresc, pe care de altfel nu-l au nici angajatorii: acela de a continua relatia angajat-angajator in mod fortat. Aceasta relatie – atentie! – se desfasoara intotdeauna pe banii angajatorului. De unde rezulta absurditatea situatiei.

    Angajatul intotdeauna are portita de scapare la bunul plac. Atunci cand el nu-si doreste continuarea relatiei, isi da demisia sau pur si simplu nu mai trece pe la munca. Si nu pateste nimic.

    Angajatorul nu beneficia de acest drept. De un drept fundamental pana la urma, acela de a-si organiza propria afacere, pe proprii bani, asa cum crede de cuviinta, pentru maximizarea profitului.

    Mi se pare o reparatie absolut fireasca. Ce era nefiresc era situatia existenta.

    Sigur ca liberalizarea muncii creste competitia in piata muncii. Probabil va creste si productivitatea. Din perspectiva lenesului, asta e prost. Inseamna munca mai multa si incertitudine. Numai cei dispusi sa munceasca si sa se streseze au de castigat.

    Din perspectiva societatii, liberalizarea muncii inseamna bunastare si dezvoltare durabila.

    Este adevarat ca genereaza foarte mult resentiment, pentru ca o mare parte din populatie nu este obisnuita cu spiritul antreprenorial. In esenta, asta e cerinta – flexibilitate, munca multa, acceptarea incertitudinii. Angajatorii accepta aceasta ipoteza. Angajatii nu, vor contracte pe viata in care ideal e sa nu faca nimic, iar angatorul sa plateasca si sa-si asume integral riscul. Nu se poate! Avem o tara plina cu asistati social din exact acelasi motiv: le convine sa nu faca nimic si sa ia bani de la stat. Rezultatul acestei mentalitati este arhi-cunoscut: saracia durabila, servicii publice nefunctionale, o tara care nici in lumea a 2-a nu poate fi plasata.

    Subtextul acestui articol este o himera, si anume faptul ca rolul angajatorului este de a oferi slujbe cat mai sigure si bine platite. Opusul este aratat cu degetul, ca fiind precaritate, salarii mici etc. Acest subtext este larg impartasit de sindicate, prin excelenta cele bugetare, care considera ca rolul statului este nu de a asigura servicii cat mai bune si mai ieftine cetatenilor, ci de a asigura locuri de munca cat mai sigure si bine platite.

    De aici avem de la profesori care cred ca invatamantul este o intreprindere centrata pe ei – nu pe elevi – prin care statul trebuie sa le dea lor cat mai multi bani si sa le ceara in esenta nimic (nu accepta niciun criteriu de calitate etc). Sau functionari de la ghiseu care se poarta in mod natural ca fiind deranjati de cetatenii care le cer servicii. Asta se integreaza complet in ideea ca ei nu sunt acolo pentru a oferi vreun serviciu, ci pentru ca au „dreptul” sa fie salariati ne-concediabili si cat mai bine platiti.

    Aceste lucruri sunt himere. Le-am incercat, au esuat. Autorul aduce ca exemplu stralucitor Portugalia. O tara actualmente falimentara.

    In fine, sunt multe de discutat in privinta automiei universitare, descentralizarii ajutoarelor sociale si mai ales a inamovibilitatii judecatoresti. Interesant ca in toate aceste domenii, acolo unde nu merg lucrurile, ele nu merg exact din cauza statului, iar solutia nu este opusul acelor masuri, ci aplicarea lor inteligenta.

  16. Va multumesc tuturor pentru comentarii. Cel mai util mi se pare sa discutam pe date concrete si nu pe ipoteze. Nu stiu daca dezbaterea beneficiza de pe urma unor asertiuni de genul „Angajatii vor contracte pe viata in care ideal e sa nu faca nimic, iar angatorul sa plateasca si sa-si asume integral riscul.” Ca angajat nu ma recunosc deloc in ipostaza respectiva si sociologia muncii ne spune ca nu sunt singurul.
    Cele bune.

  17. Cornel, mersi pt citare.

    Stii bancul ala cu Bula la sedinta PCR: Tovarasi, am o opinie, dar nu sunt de acord cu ea. Asa si eu; nu sunt de acord cu modul in care editorialul meu sprijina argumentul tau :)

    Nimic nu ne garanteaza ca flexibilizarea pietei muncii nu va avea efecte perverse. Dar pe principiul asta, nu mai facem niciodata nimic. Altfel, traim in acest moment efectele perverse ale unei idei generoase: protectia angajatului. este protejat angajatul roman in acest moment, pe codul vechi? ca asta e scopul de politici publice, nu?

    Raspunsul meu este ca angajatul nu e protejat, pt ca acest cod al muncii este ignorat cu nonsalanta. Te bagi la o analiza de economie conportamentala de ce se intimpla asta? Cind oamenii ignora o lege (deci in practica e ca si cum nu am avea nici un cod pentru angajat + costuri administrative de ocolire a legii pentru angajator) solutia nu e sa o liberalizezi? Zic si eu.

    De ce voi criticii schimbarii ignorati realitatea functionarii de facto a sistemului? Aceeasi poveste ca si cu cota unica – impozitul progresiv era trisat la greu (si inca platile in plic sint multe, si au revenit dupa criza, mai ales ca a scazut creditul), dar voi faceti o discutie sofisticat – ideologica.

    Felicitari pentru publicarea articolului din FT, iti inchipui insa ca nici cu ala nu sint de acord :). Mi-e dor sa dezbatem la o bere.

    CG

    • De obicei este o placere sa va citesc sau sa va ascult comentariile dar de data aceasta nu sint de acord cu dumneavoastra.
      Aveti insa dreptate cind spuneti ca actualul cod al muncii nu este respectat. In mediul privat, nu prea se da doi bani pe el, iar aici culmea este ca insusi angajatii nu au habar de el si de drepturile lor. Stiu ca ar trebui umblat putin la CM dar acum parca sarim din lac in put. Problema este ca acest gen de liberalizare nu va aduce nimic bun. De ce trebuie contracte pe perioade determinate?? Mi se pare o acutizare a insecuritatii locului de munca. Zicea cineva ca nu esti angajat pe viata la o firma. Asa este dar nici nu vreau sa fiu angajat cite 3-6 luni de proba si apoi sa-mi zica pa…
      Munca la negru, care se spera sa fie eradicata…asta se va intimpla cind vor scadea taxele. Atita timp cit statul va lua de pe urma unui angajat si a firmei angajatoare jumatate din banii angajatului, nu cred ca se va intimpla ceva.
      Din pacate vor fi generate abuzuri mari…deja, din cauza crizei, in multinationalele noastre nu prea se mai platesc ore suplimentare, vorbesc in cunostinta de cauza. Daca deschizi gura, ti se aduce aminte ca este criza si piata e plina de potentiali candidati la postul tau. Ce se va intimpla in noul sistem al CM ?? Nici nu vreau sa ma gindesc.
      Trei lucruri vreau sa mai subliniez:
      1. Un stat slab, cum este Romania, nu poate schimba in bine comportamentul multinationalelor cu angajatii de aici.
      2. Toate legile marete de liberalizare si intarire a capitalismului si economiei de piata sint facute de niste indivizi care habar nu au ce inseamna asta. Sint mai mult ca sigur ca trei sferturi din guvernul Romaniei n-ar face fata pe pozitii de middle management intr-o multinationala.
      3. Domnilor, si cu calitatea vietii cetateanului ce facem??? Mai tinem cont si de familii, copii, timp liber sau de intoarcem la conditiile de viata de la inceputul industrializarii in sec. 19???

      • „Asa este dar nici nu vreau sa fiu angajat cite 3-6 luni de proba si apoi sa-mi zica pa…”

        E un drept perfect simetric. Si dvs. aveti posibilitatea – neingradita – sa lucrati 3-6 luni si sa ziceti pa.

        • Ca informatie….nu-mi sta in fire sa schimb firmele ca pe ciorapi…iar cind ai 2 copii nici atit…
          Era o ipoteza si ma amuza ca primul raspuns a fost de tipul”” ochi pt ochi si dinte pt dinte””..Nu pot sa inteleg gindirea asta…a si mai era o expresie folosita des de unii:”” daca nu-ti place fa-ti firma””. Sa fim seriosi, nu astea sint solutiile.

          • Incerc sa va atrag atentia asupra faptului ca dreptul de a concedia este unul perfect simetric. Nu este un abuz sau o pozitie dominanta a angajatorului. Orice angajat are acelasi drept.

            Circumstantele dvs. personale sunt irelevante. Nici dvs. n-ati munci mai cu spor si n-ati evita plecarea la un concurent care v-a facut o oferta mai buna pentru ca patronul actual are 2 copii si o situatie mai dificila.

            Ideea ca trebuie sa fiti platit dupa nevoi, si ca cineva este obligat sa va ofere o slujba, este deasemenea o himera. Puteti sa fiti platit strict in conformitate cu nivelul la care sunteti pe piata muncii, iar gasirea si retinerea slujbei depinde de capacitatea dvs. si de situatia economica.

            Sigur, prin legi se poate deforma aceasta realitate, pentru ca de exemplu angajatorul sa nu poata sa va dea afara, atunci cand fie nu mai lucrati bine, fie nu mai e nevoie de dvs. pentru ca sunteti in plus, sau prea scump, sau inutil din cauza tehnologiilor noi. Ce rezulta este un sector public kafkian si unul privat lipsit de competitivitate.

            Mai devreme sau mai tarziu platiti tot dvs. – copiii dvs. vor beneficia de servicii medicale de mizerie, facute de indivizi neconcediabili si incompetenti (dar interesati de spaga), si de invatamant la nivel de Congo, facut de indivizi neconcediabili si incompetenti etc.

            Defapt articolul acesta vehiculeaza idei socialiste demult fumate, binecunoscute ca fiind falimentare. Romania este unul din cele mai potrivite locuri din lume unde inclusiv azi se poate experimenta mentalitatea socialista in privinta muncii. Rezultatul este socant: mizerie, mitocanie, ura, saracie.

            Eterna atractie a socialismului este aparenta de umanism. Din pacate inevitabila problema este mizeria economica si sociala la care duc – fara gres! – aceste idei, si in ultima instanta lipsa lor totala de umanism.

      • Multumesc, nu vad insa unde ne contrazicem.

        Daca problema e ca actualul cod al muncii nu e respectat, atunci trebuie sa ne intrebam de ce anume nu e respectat. Sint citeva ipoteze posibile:

        1) Romanii nu respecta din principiu nici o lege, deci nici pe asta
        2) Salariatul este prea slab in fata angajatorului
        3) Costurile administrative (si chiar financiare) ale respectarii legii sint prea mari, deci stimulentul pentru ocolire la fel de mare

        Daca e 1, atunci nu are rost sa vorbim, orice lege am da, dam degeaba.
        Daca e 2, atunci nu se rezolva prin lege, ci prin sindicate, iar asta e alta discutie (chiar, cum se face ca avem sindicate slabe dar un cod al muncii restrictiv? daca oamenii sint protejati de lege, care e problema sa se asocieze in sindicate?)
        Daca e 3, atunci poate ca oamenii vor tinde sa respecte mai mult o lege mai liberala (plecind de la ideea ca oricine vrea sa fie cetatean cinstit, daca ii oferi conditii rezonabile).

        Pe scurt, mi se pare ca sintem ipocriti, avem un cod pe care il ignoram nonsalant (repet ideea de mai devreme: nu ajuta pe nimeni, nici pe angajat care nu e protejat de o lege ignorata, nici pe amgajator, care trebuie sa inventeze metode de ocolire). Si stam cu codul asta asa ani de zile si ne trezim ca facem dezbatere atunci cind oamenii vor sa-l liberalizeze, deci sa-l faca mai usor de aplicat. Nu e mai buna o lege cu drepturi putine si clare dar aplicata decit o lege cu drepturi multe, stufoase si ignorata?

        haideti sa vorbim din experientele proprii, Cornel si dragi cititori. In cei 12 ani de cind lucrez cu carte de munca, legislatia muncii a insemnat pentru mine niste hirtii fara valoare pe care le semnez plictisit odata la citeva luni. Cind m-am interesat ce scria in ele, am aflat ca erau pontaje tembele cerute de stat, norme de protectie a muncii (stiati ca trebuie sa declari traseul pe care circuli de la locul de munca spre casa si invers? ca daca pici intr-o groapa, statul cel competent va cerceta daca angajatorul te-a obligat sa dai in gropi, deci e accident de munca, sau ai dat de capul tau in gropi, deci e accident de placere probabil).

        M-a pufnit risul. Deci, are altcineva o experienta reala in care maginificul cod al muncii actual pe model european, social, bla bla plins de new left l-a protejat? Ca sa discuram si la concret, nu doar teorie.

        Multumesc.

        • Din pacate discutia asta o sa imparta societatea romaneasca fix in 2: unii pro si altii contra, fix dupa cum a fost votat Basescu la ultimele alegeri (+ contributia romanilor ce traiesc in strainatate care au si ei ceva de spus, chiar daca traiesc in alta parte, temporar sau nu). E testul de turnesol ce dovedeste cel mai bine daca esti de stinga sau de dreapta, si asta nu doar ca sustinatori ai actualelor partide, ci ca principii. Nu ma mira sa vad tabara celorlalti, a stingistilor, mai mare si mai numeroasa, insa nu sa ne lasam nici noi.

          Nu stiu daca argumente logice poate ajuta discutia pt. ca asa cum se spune in articol exista teorii pt. fiecare din variante si atunci care s-o aplici? In final toate se decid la vot si sper ca tabara celor care cred in principii ale pietei libere, ale economiei de piata si concurentei adevarate sa fie peste 50%+1, de oriunde vin acele voturi.

          Sigur ca unii vad problema din punctul de vedere al angajatului, unde angajatorul trebuie sa-l plimbe ca vita de mina incit un contract de munca de exemplu este atita de stufos si detaliat incit nu-l inteleg decit avocatii sau cei cu studii de specialitate, nu clar ca lumina zilei incit tot omul muncitor sa-si stie drepturile si obligatiile lui (si nu doar drepturile). E peste tot acea mentalitate de om simplu ca „are cineva grija de mine, eu trebuie doar sa stau cuminte in banca mea”. Intrebi pe majoritatea cu salariul minim pe economie (ca nu discut aici doar de joburi la corporatii cu studii superioare) si nu stie omul ce-i ala brut, cit e sau cit concediu are. Pina acolo ajunge grija statului sau a patronului.
          Majoritatea nici nu-si pune problema sa incerce haina patronului, sa aiba el grija salariatilor lor cu toate problemele lor (inclusiv personale). Nici nu-i intereseaza argumentele celorlalti, vad problema doar din punct de vedere personal.

          Oamenii trebuie sa invete sa se descurce singuri, sa inteleaga ca mutatul de la un job la altul, dintr-un oras in altul, dintr-o industrie in alta, sau chiar dintr-o tara in alta e ceva normal, e in puterea lor, fara sa aiba grija statul sau patronul de asta.

          Si oricum nimeni nu discuta aici de marit numarul orelor de munca, de redus concediile super-lungi in RO sau alte drepturi de-astea, degeaba pomeneste cineva mai sus de sec. 19. Si mai mult ca sigur si concedierile vor fi reglementate in continuare, ca oriunde in lumea civilizata sint, doar ca vezi problema concedierii din ambele parti, atit a angajatului cit si a patronatului, nu doar drepturi pt. angajat.

          Ramine de vazut ce va fi in continuare, discutia in sine e oricum un lucru bun.

        • Cristi:

          Iti multumesc pentru interventie.

          1. „[a]ngajatul nu e protejat, pt ca acest cod al muncii este ignorat cu nonsalanta. […] Cind oamenii ignora o lege (deci in practica e ca si cum nu am avea nici un cod pentru angajat + costuri administrative de ocolire a legii pentru angajator) solutia nu e sa o liberalizezi? Zic si eu.

          Am date foarte nesistematice sa-ti raspund la subiect si ti-as ramane dator daca ai posta datele date cu privire la gradul de aplicare a legilor muncii. Insa se poate demonstra empiric destul de usor ca legislatia muncii nu conteaza cum ar conta in alte contexte nationale insa conteaza sufiecient cat sa nu poata fi redusa la rizibilul situatiei citate de tine cu distanta parcursa pana la servici (am ras si eu copios).

          Revenind, uite aici niste cifre interesante:

          „”Din ce in ce mai multe firme recurg la disponibilizari pentru a reduce din cheltuieli, insa nu intotdeauna acestea respecta prevederile legale. In cazul in care angajatul are dreptate, poate actiona in instanta firma la care a lucrat”, informeaza Gandul.

          „In prima jumatate a acestui an, numarul cauzelor inregistrate pe rolul Tribunalului Bucuresti (TB) avand ca obiect contestatii formulate impotriva deciziei de concediere s-au dublat, ajungand la 502, fata de 205 contestatii inregistrate in prima jumatate a anului trecut. In semestrul doi din 2008, numarul contestatiilor a fost de 233, iar anul trecut, numarul litigiilor de munca a fost de 47.000 la nivel national.

          De regula, angajatii cheama in instanta companiile la care au lucrat pentru nereguli in privinta drepturilor salariale sau pentru nelegalitatea concedierilor colective sau individuale.

          Cea mai mare parte a litigiilor sunt initiate de angajati si castigate de acestia in proportie de 85%, a declarat Mariana Mizgoi, consultant juridic, HR Management Club. In cazul in care concedierea a fost facuta in mod abuziv, angajatul va apela la serviciile unui avocat. Tariful pentru avocat difera in functie de numarul de infatisari, dar si in functie de suma pe care angajatul o are de recuperat de la firma.”

          Prin urmare nu rezulta ca ai dreptate. Daca angajatul nu are motive imediate sa sa judece cu patronul pe timpul contractului, atunci cand e dat afara abuziv este de asteptat ca este mai motivat sa mearga la un avocat sa intrebe ce drepturi are. Ceea ce duce la cele 47,000 de litigii la nivel national. Liberalizarea propusa de guvern va reduce dramatic acest numar precum si sansele de castig pentru ca patronul va putea concedia fara a fi nevoit sa justifice masura in conditiile restrictive prevazute de lege. Este o miza importanta a jocului.

          2. Randuielile acelea cu datul in gropi suna tembel, ai dreptate, dar nu daca ai un serviciu periculos undeva in industria grea sau cea extractiva. E o chesiune tehnica si nu este loc de elaborat aici.

          3. „Deci, are altcineva o experienta reala in care maginificul cod al muncii actual pe model european, social, bla bla plins de new left l-a protejat?” . Cat ar fi de relevante cele cateva raspunsuri pozitive date de cativa oameni care citesc contributors?

          4. „Daca oamenii sint protejati de lege, care e problema sa se asocieze in sindicate?”

          Problema este clara: in conditiile noului cod liderii de sindicat nu pot fi concediaţi pe durata exercitării mandatului şi pe o perioadă de 2 ani de la încetarea acestuia pentru motive care ţin de îndeplinirea mandatului sindical sau „necorespundere profesională”. Ceea ce inseamna ca patronul poate concedia liderul de sindicat pentru motive triviale (e.g. trei interzieri de trei minute, sa zicem). Consecinta previzibila este transformarea pozitiei de lider sindical in forma de autoconcediere. Ori daca sindicatele sunt incapabile sa reprezinte suficient de bine interesele membrilor acum, care sunt sansele ca dreptul de asociere sa aiba efecte reale in urma liberalizarii?

          5.” Si stam cu codul asta asa ani de zile si ne trezim ca facem dezbatere atunci cind oamenii vor sa-l liberalizeze, deci sa-l faca mai usor de aplicat. Nu e mai buna o lege cu drepturi putine si clare dar aplicata decit o lege cu drepturi multe, stufoase si ignorata?”

          Logica ta pare intuitiva si eleganta. Mediul institutional romanesc este deorganizat, impredictibil si cu informatie distribuita asimetric. Nu cred ca ma numar printre cei cuprinsi de voluptatea semnarii de formulare si plimbarii intre birouri. Si nici nu sunt impotriva oricarei forme de simplificare si flexibilizare a reglementarilor de munca.

          M-am trezit sa scriu acest articol tocmai pentru ca studiile empirice pe subiect nu sustin logica ta (si a proiectului guvernamental). Putem propune ipoteze impecabile logic, insa fara dovezi empirice de necontestat sunt doar exercitii de logica, nu argumente de policy. Am trecut amandoi prin prea multe curusi de metode ca sa nu fim de acord.

          La a doua lectura a paragrafului m-am trezit insa cu doua ganduri: 1) liberalizarea nu inseamna intotdeauna simplificare ( a se vedea ce s-a intamplat cu liberalizarea sectorului financiar) si nici o mai buna aplicare a legii (Are rost sa dau exemple?). 2) ca angajat, pe termen mediu si lung poate as avea interesul ca reprezentantii mei politici sa consolideze institutii care sa faca eficiente drepturile acelea multe care se castiga greu si pentru care e nevoie de noroc instoric si nu numai de mobilizare civica.

          6. Ma bucura chemarea ta la exemple concrete din spatiul pietei muncii din Romania. Textul meu este limitat la testarea unor ipoteze cu date empirice. Insa exemplele date de forumisti nu am cum adjudeca dezbaterea decat la nivel retoric. Ca sa ma citez fara pudoare, pentru asa ceva este nevoie de studii cu date empirice pe realitatea conditiilor de munca de romania, facute de sociologi, pe un numar foarte mare de subiecti. Pana atunci dezbatem pe ce avem de pe la altii.

          Cu multumiri,
          Cornel

      • cateva nedumeriri. A. Autorul, care lucreaza si studiaza in USA, nu stie ca cea mai libera piata a muncii e tocmai in USA??? deci jos cu americanii? B. Intr-o piata comuna UE si -in curand Schengen- poti sa ai un CM mult mai restrictiv decat vecinii? Iti permiti sa risti migratia joburilor catre vecini? C. Multinationalele care au modul lor de a decide (indiferent de urletele analistilor de pe sticla sau de parerile noastre sau de articole din presa), iar in momentul in care gasesc prea multi iritanti in Codul Muncii pot decide sa nu vina in RO sau sa plece din RO. Asta vrem? Ce capital punem in loc, averile personale ale sefilor sindicali? PS. din ce se stie, o linie de produs auto costa de la 2 mld. euro in sus investitie! Ne permitem sa-i scuipam pe investitorii straini? NU!!!

        • Tocmai asta e ideea! Autorul, fiind în Uniunea Sovietică Ailaltă, ştie că NU există nicio legătură între creştere economică şi grad de liberalizare a pieţei muncii. Deşi au o legislaţie superpermisivă în materie, SUA nu generează acum suficiente locuri de muncă, deşi a revenit pe creştere, şi dispune, practic, de susţinere financiară nelimitată. O să mi se spună că nu e suficient de mare ritmul creşterii. Aferim! Dar asta nu se rezolvă cu precarizarea muncii. Care înseamnă şi precarizarea calificării forţei de muncă, printre altele.

          • nu cumva precarietatea e legata de tehnologie? Cand schimbam tehnologia ce facem cu forta de munca ce numai corespunde tehnologiei precedente? O recalificam pe BANII firmei? cine ne permite o astfel de absorbtie de costuri (vorbim numai de privat)? daca eliminam soferii sefilor ce obligatie are firma? daca dam laptopuri ce obligatii avem fata de dactilografele existente? cand recalificarea ca sudor in argon costa multe mii de dolari ce fac? Il leg de glie pe angajat? libera circulatie a fortei de munca in USA este fundamentul dezvoltarii lor si nu poate fi comparat cu UE, ca sa nu comparam mere cu pere si nu degeaba Taylor a fost american. PS. si cine defineste cate locuri de munca sunt suficiente si cum? pornind de la consideratii sociale, economice, morale?

  18. Un aricol argumentat cu referinte,exemplu cum trebuie scris pe tema data.Autorii din presa ro,scriu din burta fara sa argumenteze spusele,valoare=0.

  19. Multumesc tutoror pentru interventii si va raman recunoscator pentru diversitatea perspectivelor si civilitatea tonului. Din asa ceva nu putem decat sa iesim in castig.

  20. Un comentariu foarte bun.Statul vrea sa transforme angajatii in sclavi.Nu va reusi decat sa scada si mai mult gradul de pregatire tehnica al angajatilor!!!!Asta si doresc patronii:forta de munca slab calificata pentu a da salarii de mizerie!

  21. Înţeleg că ideea celor mai mulţi care comentează ar fi asta: „Dom’le, realitatea este că actualul Cod al Muncii nu e respectat, aşa că să-l adaptăm la realitate”. Păi, să-l desfiinţăm, şi să nu mai punem nimic în locul lui, că tot nu respectă nici dracu’ legea în ţara noastră. Nu ştiu, poate că o experienţă de genul ăsta nu ne-ar strica. Să se ducă dracului şandramaua, şi cu ea şi toţi tâmpiţii care se dau acum Gigi duru’ şi se visează mari şi nemiloşi capitalişti. Şi aşa avem grave probleme cu mâna de lucru, în special calificată, dar şi cu aia necalificată, care fuge în occident sau unde se plăteşte mai bine.
    O economie nu se poate construi doar cu forţă de muncă ieftină, şi supusă capriciilor patronilor. Mai ales când există alternativa emigrării. Dacă asta ne-am propus, să scăpăm de mâna de lucru calificată, ei bine, am reuşit!

    • care economie s-a construit cu forta de munca SCUMPA??? Germania, Anglia nu au devenit economii puternice in ultimii 50 de ani. Avea Bismarck un CM ca al RO? sau Anglia? Este CM din China atat de protectiv ca al nostru? Si ca sa fim clari si CINICI: cand investitorului nu-i mai convine COSTUL muncii, SE MUTA. Electronica americana s-a mutat in Japonia, apoi in Taiwan, apoi in China si incepe sa se duca spre Malayesia etc. Noi inca mai lucram in lohn (in confectii) dar a inceput mutarea spre Basarabia/Ucraina. Iar rigiditatea CM este un factor de crestere a costului muncii.

  22. Se poate flexibiliza relaţia de muncă şi fără să dea un „avantaj de creştere” angajatorului. Cum? Impunînd ca platformă minimală de calcul, nu salariul lunar, ci salariul orar. Şi nu la nivel naţional, ci regional. Definirea salariului orar vine doar să dea limita dintre munca echitabil plătită şi sclavie. (Ceea ce e plătit sub limită, intră la penal.) Consecinţa schimbării unităţii de măsură va fi creşterea mobilităţii forţei de muncă în spaţiu. În acest fel patronii vor fi puşi în situaţia de a creşte salariul orar dacă nu vor să rămînă fără angajaţi. Mai mult, vor prefera să-şi mute ariile de producţie în regiuni mai sărace, ceea ce, treptat va duce la o relativă uniformizare a salariului orar. Aşadar, se poate. Şi fără îndelungi negocieri, şi fără sindicate. Doar din cînd în cînd, uniunile regionale de prefecturi vor revizui salariul orar, în aşa fel, încît, să întreţină un mediu propice.

    • Ai o dovadă că schema funcţionează? Şi efectele care ar fi? Regiunile cele mai sărare ar sărăci şi mai mult, pierzându-şi forţa de muncă, deci contribuţiile din taxe şi impozite? Ca să ai mobilitatea forţei de muncă trebuie să ai şi un stoc de locuinţe pentru închiriat, care nu apar peste noapte, şi servicii sociale adecvate, dar mai ales pe ce dracu circula în ţara asta de nebuni. Aşa, pe hârtie lucrurile arată foarte bine. Şi cine îţi garantează că diferenţele între regiuni nu devin atât de mici(şi în jos!), încât să nu mai merite deranjul? Ajungi la bulău dacă plăteşti sub plafon, nu şi dacă scazi plafonul. Obiectiv, vezi bine!

        • Da, funcţionează al dracului de bine metoda similitudinilor! Doar că vorbim despre România, nu despre Japonia, şi apoi poate că diferenţa aia reflectă doar diferenţa de cost al vieţii, că Tokio nu e tocmai un oraş ieftin. Iar Japonia, din câte ştiu eu, nu are pungile de sărăcie ale Românie, din care oamenii pleacă şi dacă ar fi plătiţi mai bine decât în restul ţării.

          • Aşa e. Şi asta spuneam şi eu. Diferenţe în funcţie de regiune şi costul vieţii.

            Acuma, dacă zici că din România pleacă oamenii chiar de sunt bine plătiţi, înseamnă că nu pleacă din cauze economice. Pot pleca de suprareglementare, ceea ce ar arăta inutilitatea măsurilor stîngiste. Sau mai general spus, pleacă pentru că statul-dădacă le striveşte inclusiv demnitatea. În rest, despre similitudini, dă-mi voie să ştiu despre ce vorbesc. De 18 ani fac comparaţii şi similitudini. Ambele popoare sunt la fel de rurale în străfundul lor, iar sărăcia nu se tratează cu ajutoare de la primărie. Îţi pot spune că dacă salariul minim orar merge în Japonia, merge şi în România.

  23. Fara suparare dar acest forum este plin de ideologie socialista conform careia toti patronii sunt niste indivizi rai care nu stiu cum sa abuzeze mai rau de sarmanii angajati, care sunt la cheremul patronilor. Pana la urma un angajator are la fel de multa nevoie de angajati pentru a functiona cat un angajat de salariu. Si unii si altii sunt oameni care isi cauta interesul propriu.

    Este o asociere libera si o tranzactie financiara la fel de libera, sau asa ar trebui sa fie. Avem oferta – oameni care isi ofera serviciile pentru un pret si cererea – angajatorii. Este absolut normal ca angajatii sa vrea sa vanda scump si ca angajatorii sa vrea sa cumpere ieftin. Cand se inteleg au loc angajari. Similar cand tranzactia nu mai este avantajoasa pentru una din parti, respectivii ar trebui sa fie liberi sa renunte la respectiva asociere. Asa cum un angajat poate sa schimbe locul de munca pe unul mai bine platit si angajatorul ar trebui sa poate sa se orienteze catre un angajat care il costa mai putin. Si o firma serioasa nu are interes sa schimbe angajatii des pentru ca ar pierde din eficienta mai mult decat ar castiga din plata unui salariu mai mic.

    De multe ori, cu exceptia firmelor facute pe spinarea statului si criterii politice, e destul de greu sa construiesti o firma de succes, mai ales in romania. Multa munca, mult stres, responsabilitati, nopti nedormite, perioade fara bani cand intarzie platile clientilor etc. Mi se pare normal ca patronul sa poata sa isi conduca firma cum doreste. De ce ar fi nevoie de motiv sa renunti la angajat? Poti sa ai niste reguli de protectie in sensul unor salarii compensatorii pentru ca angajatul sa aiba o siguranta financiara pana isi gaseste un loc nou de munca, mai ales in epoca creditelor, asa ceva este normal, dar nu in sensul interzicerii concedierii. Cum? Georgescu iar a venit fara sapca? Asta e renuntam la colaborare.

    Mai la subiect este adevarat ca pur si simplu liberalizarea codului muncii nu duce automat la reducerea semnificativa a somajului sau a muncii la negru, situatia e mult mai complexa. Dar in nici un caz nu are efectul opus si probabil un efect mic spre moderat va avea. Daca o firma stie ca poate disponibiliza oameni cu dificultate, va angaja mai putini. In sensul asta va influenta somajul.

    Din pacate o componenta importanta poate fi si societatea respectiva, mentalitatea poporului sa zic asa, astfel incat nu poti pur si simplu aplica ce functioneaza in alta parte. Nu zic ca trebuie reinventata apa calda dar orice sistem din care te inspiri trebuie adaptat. De asemenea conteaza foarte mult conditiile geopolitice ale tarii. Asa ca diverse comparatii intre diverse tari au o relevanta limitata. Nu se poate compara in nici un caz o tara cu 5 milioane de locuitori ca Danemarca cu una cu 300 milioane ca SUA sau unu cu 60 ca Franta. Oricum vremurile somajului redus in Europa pentru majoritatea tarilor au trecut. Toate sistemele vestice au mers de minune cat timp au supt bogatie din restul lumii, dar zilele alea par sa se apropie de sfarsit. Vor trebui niste schimbari radicale din toate punctele de vedere in urmatorii 20 de ani atat in vest cat si in romania. Care vor fi acele schimbari si ce vor aduce ramane de vazut.

  24. Domnu Cornel Ban incearca o metoda veche: gasirea nodului in papura.
    Si se gasaesc destui naivi si lenesi care sa-l creada.
    Ei, in comunism, ar fi dat cu partidul de toti peretii si si-ar fi facut codul lor.

  25. Mda, bravos, mirific. Nu e defel original, stânga modernă este stânga birocratului, a slujbuliței la stat, a conului Leonida, a doctoranzilor lipsiți de talent dar cu perspective luminoase de acces la burse post doc până la pensionare.

    În prezent statul ne confiscă cea mai mare parte a muncii noastre prin taxe și impozite, nu muncim pentru patroni ci pentru stat. Muncim pentru stat din 1 ianuarie până în 17 iulie – asta doar ca să ne plătim impozitele. După 17 iulie începem să muncim pentru noi înșine și pentru patron. Faptul că stânga vorbeste de exploatare în aceste condiții este ipocrit, exploatare există tocmai pentru ca să permită unor indivizi precum dl. Ban să-și piardă vremea prin universități.

    Faptul că un muncitor român muncește până în 17 iulie pentru a susține statul social și democrat român nu produce nici un fel de indignare morală autoarei, dumneaei plânge soarta slujbașului la stat. Minunat!

  26. Eu cred ca acest tip de lege arata despre noi ce fel de tara suntem.Ce tip de afacerist /investitor incurajeaza aceasta lege? : unul veros,fara scrupule,care nu gandeste corect ,care-si zice ca angajatul nu e un asset,e o gloaba in care dai cat tine,dupa care o arunci si iei alta.
    Incurajam haimanalele din domeniul business si corporatiile care se bat cu guvernele ca si cu m ar fi muste,le plesneste din plictiseala sau de scarba.

    • Eu cred ca asta este partea perversa, gandita de unii. Eu mai ridic aici o tema. Ce te faci cu toti cei care alearga din floare in floare, in cautarea mierii? Sunt foarte multi care se angajeaza doar pentru a ajunge la lunile dupa care pot primi somaj, iar mai apoi, toti acei care procedeaza in felul acesta, aleg somajul. Toti acestia sunt o povara, pentru un stat si un cost pentru angajator, fiindca este costisitoare o integrare si o reprofesionalizare a oricarui nou muncitor intr-o echipa.

      Mai este o clasa de muncitori. Asa numitii vanatori de joburi mai bune. Sunt persoane care cauta un anumit colectiv, depinzand de diversi factori. Un angajator multumit este acela care vede ca in echipa lui exista armonie, muncitorii se inteleg si contribuie prin concurs ca normele sa fie indeplinite.

      Mai este o clasa de muncitori. Lenesii. Aceia care merg la munca ca sa nu calce pe nimic stramb si care nu atrag atentia asupra lor decat atunci cand lipsesc din post. Ce te faci cu ei?

      Mai este o clasa de muncitori. Aceia mereu nemultumiti, desi, prin prestantele care le au, nu merita cerintele care le au fata de angajator. Ce ne facem si cu acestia?

      Va spun eu. Flexibilizare. Daca este sa privim mereu partea perversa a oricarei legi, nu ajungem niciodata la progres. Dar, da, aceasta lege are parti bune. In primul rand constientizeaza angajatul de faptul ca trebuie sa munceasca. Altfel, sunt si altii. Sunt sigur ca urmatoarea intrebare care si-o pune oricare care a citit pana aici este ca ce te faci cu cei care fac abuzuri impotriva angajatilor, punandu-i sa munceasca mai mult, sau, neplatindu-i cuvenit. Da, astea sunt intrebarile cele mai spinoase. Prin lege, salariul minim este reglementat si mai apoi, prin contractul de munca, individual. Mai apoi, tot prin lege, sunt normele de munca, generale, cum ar fi numarul de ore de munca si alte drepturi ale angajatilor.

      Sindicatele, pana acum pe mine nu m-au convins de intentii prea bune. Nu i-am vazut decat ca pe o masa de manevra, sub comanda politica. Este bine ca li s-a diminuat rolul, in felul acesta nu mai sunt discutii, ca aia, sau ceilalti de pe undeva, au votat la comanda, fiindca asa li s-a spus de catre sefii sindicatelor, pe linie ierarhica, pentru ceva bazaconii legate de drepturi fictive pe care le-ar fi negociat cu noul guvern, etc.

      Si daca tot este sa urmarim evolutii, am putea sa ne uitam la Turcia si Brazilia. Turcii, cel putin, au un sistem foarte flexibil de angajare. Omul de rand este mereu intr-o lupta cu natura, pentru a-si castiga existenta. Asa este si in Spania, unde sunt eu, asa a fost, cel putin, pana cand sa vina guvernul de stanga ce este la putere acum si, i-a invatat pe toti la ajutoare sociale. Un alt efect pervers, dai omului bani ca sa stea acasa. Probabil, ca din cand in cand, mai trebuie sa se mai intample si asta…

      • …altfel, tari ca Germania si Franta, prin firmele care presteaza servicii pe teritoriul acestei tari, nu ar mai putea avea cresteri economice, daca muncitorii spanioli ar munci in continuare in aceste firme, cu pretentiiile sociale ale acestora. Este o chestiune care da de gandit. si aici. Jocurile nu se fac intre cei mici, niciodata.

        Mai sunt si alte teme care as mai vrea sa le descriu, dar sunt obosit si maine muncesc…lupta cu viata…

        Ca un PS as vrea sa las impresia, pentru ca sa credeti si voi, ca aceasta lege este buna. Sa nu gandim pervers niciodata. Cine a gandit aceasta lege, sunt sigur ca nu a facut-o in mod pervers. De ce? Poate candva vom avea si noi un simt civic si de echipa mai dezvoltat. Atunci, acele sindicate, din acea vreme, vor fi utile, in fata multinationalelor care isi vor croi drum la noi in tara. Oamenii vor invata ce e munca si lupta cu viata. Nu ca nu ar sti romanii ce e aia. Stiu prea bine. Eu sunt unul dintre ei si stiam asta de cand m-am nascut. Dar trebuie sa ne luam gandul de la ajutoare sociale. Tari precum Germania nu s–au ridicat cu acestea. Stimulam consumul, dar nu pe cel de risipa. Este bine sa cumparam ce producem, chestiuni de utilitate, sa dam sanse fabricilor autohtone sa se dezvolte, fiindca totul este ca intr-un lant, iar lantul se rupe atunci cand omul isi pierde curajul de a mai lupta cu viata, fie ea cat de rea.

        Prieteni, incredere ne trebuie, in noi insine si dorinta de a repara mereu ce este stricat, inclusiv pierderile de timp cauzate de neintelegeri.

  27. „Patronatele critică desfiinţarea contractelor colective
    Autor: DIANA SCARLAT
    18 ianuarie 2011

    Ministerul Muncii a propus desfiinţarea contractelor colective de muncă la nivel de ramură şi la nivel naţional, ceea ce va duce, conform reprezentanţilor patronatelor, la desfiinţarea organizaţiilor sindicale şi patronale, la desfiinţarea salariului minim pe economie şi la diminuarea bugetului de stat, prin încurajarea muncii la negru.

    Preşedintele UGIR-1903, Cezar Corîci, a declarat, după întâlnirea de la Ministerul Muncii între patronate, sindicate şi reprezentanţii ministerului, că discuţiile pe marginea Codului Muncii au fost sistate ieri, deoarece nu se terminaseră dezbaterile legate de legea contractelor colective, iar ministrul Botiş a pus problema aplicabilităţii acestor contracte şi a desfiinţării lor. “Noi nu înţelegem interesul Guvernului României de a dereglementa piaţa forţei de muncă, pentru că primul efect va fi asupra bugetului. Ne deranjează dereglementarea, concurenţa neloială şi lipsa de predictibilitate, deoarece concurenţă nu înseamnă o licitaţie pe salarii între cei care plătesc taxe şi cei care nu plătesc, iar pentru bugetul României nu mai există predictibilitate în acel moment. Desfiinţarea contractelor colective este contrară directivelor europene.

    În Europa se discută despre contracte la nivel european”, a declarat Corîci. Preşedintele Ugir 1903 mai susţine că desfiinţarea acestor contracte presupune şi desfiinţarea salariului minim, ceea ce va încuraja munca la gri, iar astfel se vor reduce şi contribuţiile la bugetul de asigurări.:

  28. Pentru cei care au spus ca interesul in inegalitate tine de ideologia bezmetica a stangii le recomand acest interviu cu fostul economist sef al FMI si profesor de economie la Universitea Chicago. Rajan are o carte interesanta (Fault Lines) care merita tradusa in romana.

    The real problem: Income inequality
    rajan.joe.pugliese.top.jpgUniversity of Chicago economist Raghuram Rajan By David Futrelle, contributing writer November 24, 2010: 12:04 PM ET

    (MONEY Magazine) – Raghuram Rajan wasn’t the only economist who warned of the financial crisis before it struck. He was, however, the sole one brave enough to make this prediction in front of Alan Greenspan at a 2005 Jackson Hole Conference devoted to celebrating the legacy of the once-seemingly infallible Fed chief.

    Nor is Rajan unique in blaming the panic on the decoupling of risk and reward in the financial sector. But he stands out as one of the few economists who cite income inequality as another root cause.

    * 136
    *
    *

    * Email
    * Print
    * Comment

    That’s hardly the type of theory you’d expect to hear from an economist at the University of Chicago, a bastion of free-market thinking. But he argues that this income gap inspired politicians on both sides of the aisle to push low-income housing loans as a palliative for the poor, which helped to send the housing sector into overdrive.

    The author of Fault Lines tells MONEY contributing writer David Futrelle that unless we come to terms with our economy’s structural problems, we may be setting ourselves up for another fall.

    The recession is officially over, but it sure doesn’t feel like it. Why not?

    We haven’t had this kind of recession – created by a financial meltdown and high leverage – since the Depression. These take longer to recover from.

    It used to take eight months from the trough of a recession until jobs came back. In 2001, it took 38 months. It will probably take five to six years this time around.

    Why so long?

    Much of the growth we created to come out of the last recession was unsustainable. We pumped up the real estate sector, and that created a lot of jobs.

    But many of those people, whether they were construction workers or real estate brokers, now have to find jobs elsewhere because that industry is not coming back to the level it was any time soon.

    Many blame the financial crisis on housing. But you’ve suggested the real estate bubble itself was a bungled political attempt to deal with the real root cause: rising income inequality. Can you explain?

    In the 1980s we saw a widening of income inequality. Typically the political reaction to that is to redistribute wealth. But in the ’80s and ’90s there was a sense that we’d had too much redistribution, too much welfare. So you had to find something else, and housing fit the bill for both political parties.

    The Democrats thought it was wonderful to support home ownership for the poor, their natural constituents. The Republicans figured property owners would eventually vote Republican.

    Congress, of course, can’t make loans. But Fannie Mae and Freddie Mac both enjoy this tremendous government subsidy, and politicians used that as a lever. So you had a massive amount of money flow into housing.

    Homebuyers were told there was no risk of loss – that ever since the Depression we’ve never had an across-the-board housing price fall. They were also told homes are a great way to build equity, and you can borrow against that equity.

    The brilliance of the home-equity loan, which was a substantial feeder of consumption growth, was that people could borrow without guilt because the rise in home values offset that additional borrowing. What people didn’t realize was that some of this asset value was illusory.

    The easy credit you describe has gone away, but the inequality remains.

    Yes. And societies that have extremely high levels of inequality eventually break down. The politics get ugly, and then the economics get ugly.

    It used to be that many Americans felt they had a good chance of becoming really wealthy. But the route to getting there is a good education, and too many Americans can’t afford that. A significant part of society doesn’t believe it can get access to wealth.

    What can government do to reduce inequality?

    In the long run, redistribution doesn’t work. Focusing on improving the quality of the workforce – through education and skill building – is probably the only answer.

    While unemployment benefits have been extended this year, you’ve argued that our limited safety net may be exacerbating the political desire for quick fixes.

    When you have a very thin safety net, losing your job means you lose health care and your unemployment benefits run out quickly. There are benefits to a thin safety net. Those who lose their jobs have a strong incentive to look for one.

    The question is, is it better to focus on strengthening the safety net? If you do, you could actually have less pressure on policymakers to pull rabbits out of the hat by trying to create jobs where there are none.

    The tolerance for unemployment in the United States is far lower than in Europe. Spain has 20% unemployment. I think we’d have a revolution in the U.S. if we had 20% unemployment. That puts pressure on Congress to pass big stimulus bills, and on the Fed to keep interest rates low.

    The standard Keynesian economic response to stimulate the economy is with government spending and low rates, right?

    This is where I depart from economists like [New York Times columnist] Paul Krugman, who has been emphasizing the need to pump up demand, whether it be through monetary policy or through fiscal policy.

    My view is that it’s not all about demand. In the jargon of economists, we don’t just have a cyclical problem, we have a structural problem. There’s a fundamental mismatch between the skills of the labor force and the kind of jobs that the economy is creating.

    Pumping up demand again may create an illusion of growth, but until we fix the underlying problems we will not have sustainable growth. The Fed can keep rates low for a very long time, and pump up asset prices and create new lending booms, but if the underlying dynamics aren’t sustainable, we’ll end up creating an eventual bust.

    But wouldn’t raising short-term rates now potentially send the economy into a deflationary spiral?

    I’m not saying raise rates tomorrow to 5%. We are still in an environment of great uncertainty. I’m saying we should exit panic mode as soon as we’re confident that we are out of the panic.

    And my sense is that as confidence about Europe’s financial system – a potential source of the next panic – increases, we should start to raise rates, and bring real rates at least to zero. They’re still negative after you factor in inflation, and that’s worrisome.

    What’s the harm in keeping rates low?

    Japan has had extremely low rates for almost 10 years, with little effect in revitalizing its economy.

    People here are saying there are no bubbles around, so why worry? My point is we don’t recognize bubbles until it’s too late.

    By the time you’re staring inflation in the face, it’s too late. So we can’t look at what’s going on and say, „We have plenty of room, let’s keep things going the way they are.”

    We cannot keep rates low until the jobs come back. And we can’t keep spending indefinitely. If the U.S. government’s financial situation were to be questioned by the markets, it would be a calamity beyond any we’ve seen.

    When you argue for raising rates, you sound like a conservative. But when you talk about inequality you sound like a liberal. Which is it?

    I would call myself pragmatic. I believe that in general markets work. Growing up in India, I saw what can happen when markets are weighed down by too much government intervention driven by vested interests. But markets don’t work independently of regulatory support. We need to find a balance that works.

    For now, foreigners don’t seem to mind our structural problems since they keep bailing us out with investments.

    The immediate effect of this crisis has been to push more money into the U.S., because Japan and Europe look even worse. However, as industrial countries stabilize, and if emerging markets start to look more creditworthy, people will ask more questions of the U.S.

    If a divided Congress can’t cut spending, but also can’t raise taxes, investors are going to question the size of the U.S. deficits and the unfunded liabilities of Social Security and Medicare. And they’re going to say this looks like a government that doesn’t have the will to bring its liabilities under control. At that point they will question our debt, the dollar, and our monetary policy.

    Could the U.S. lose its economic superpower status?

    Nothing can be ruled out. One reason that a country like the United States has remained successful for so long is that its institutions have by and large worked. When problems became big enough, we’ve been able to come together and forget our differences.

    But high levels of income inequality hurt that consensus. We need to worry about inequality not just because it upsets our sense of fairness but because it creates dangerous political dynamics.

  29. statul are tot interesul sa tina pertea patronilor deoarece in acest moment ei sunt singurii care creaza locuri de munca .acest stat vrea rezolvarea somajului prin angajari temporare asta insemnind somaj mascat adica eu muncesc acum ,tu stai o tura dupa care schimbam eu stau tu muncesti.in acest fel statul rezolva problema somajului dar rezolva si problema viitorilor pensionari deoarece munca cu pauze are drept consecinta afectarea contributiei pentru pensie deci atunci cind se vor pensiona actualii lucratori vor avea o pensie foarte mica .CONCLUZIE/CIT TIMP ESTI TINAR SI SANATOS VOR CAUTA TOTI SA PROFITE CU PUTERE DE PE URMA TA .PE MASURA CE VEI IMBATRINI SI TE VEI MISCA MAI INCET VEI FI AUTOMAT EXCLUS DIN SISTEM IN CEL MAI FERICIT CAZ CU O PENSIE MIZERA .ATENTIE VEI ASTEPTA VIRSTA LEGALA DE PENSIE .ESTE FALS CA PATRONUL ARE CHELTUIELI MARI CU IMPOZITELESI FORTA DE MUNCA .PATRONUL ASCUNDE BANII DE FISC DE ANGAJATI SI CHIAR DE FAMILIA LUI.DACA AR DECLARA PROFITUL ADEVARAT EL NU AR MAI PUTEA SA AIBA BANI LICHIZI NEDECLARATI .CU ACESTI BANI EL POATE FACE ORICE ,ESTECHEAGUL FIRMEI LUI SECRETUL PE CARE NU IL STIE COMPLET NICI FAMILIA LUI

  30. buna ziua am si eu o prob;ema am fost angajata unei firme pe perioada de 90 de zile de proba si dupa prima luna ma pus sa fac o declaratie ca si cum imi dau demisia cu acordul ambelor parti.problema este ca cu o zi inainte de asta sau venit la firma in control cei de la ITM s neau pus ca completam un chestionar dar inainte de asta pe noi nu neau anuntat ca vor veni acestia si ce trebue exact sa declaram in chestionar .eu am bifat cam tot [pe chestionar si a doua zi mi sa reprosat ca dece a bifat ca lucrez peste program ca lucrez sambata etc achear daca asta era adevarat .si mi sa cerut sa fac cererea pentru lichidate .acum intrebarea mea este mie i se vor dat toti bani ca mi se cuvin pana in ziua cand mau dat afara adica si bani pe biletele de transport?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cornel Ban
Cornel Ban
assistant professor of International Relations; Co-Director of the Global Economic Governance Initiative, Frederick C. Pardee School of Global Studies, Boston University. http://www.bu.edu/pardeeschool/profile/cornel-ban/

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro