vineri, martie 29, 2024

Führerprinzip vs pluralism în organizații

Momentul la care apar aceste rânduri poate genera confuzii. Referința la „Primatul Conducătorului” (cum s-ar traduce în românește, ușor chinuit, dar mai clar decât literalul „Principiul Conducătorului”, termenul consacrat de naziști) ar putea îndemna pe unii cititori să creadă că acest text este îndreptat împotriva altui purtător de mustață, contemporan cu noi. Nu este însă așa. Nu este intenția și nici treaba mea să mă exprim în acest disidiu penibil. Va fi timp destul pentru istorici să analizeze lucrurile după consumarea deplină a faptelor. Iar cititorii contributors, care fără îndoială au deja opinii bine conturate în această chestiune, vor putea și ei să se exprime cu folos într-un viitor rezonabil.

Voi remarca însă că acest conflict, deși excepțional prin unele forme de manifestare, anvergură și implicații, nu este singular în esența sa. De multe ori, și nu doar în partidele politice, atacurile împotriva colegilor care fac parte din aceeași organizație sunt mai hain țintite spre retezarea jugularei decât cele îndreptate contra adversarilor din organizații diferite, fie ele și concurente. De ce această ferocitate fratricidă?

Înainte de a specula asupra unor teoretic posibile, dar insuficient diagnosticate, caracteristici psihologice negative ale concetățenilor noștri ajunși în diverse poziții de conducere, cred că este vorba de influența unor aranjamente instituționale prevalente în partide, ca și în multe alte organizații, și care au determinat anumite modificări de comportament social în cadrul grupului de referință.

Mai concret, acolo unde lipsesc regulile care să limiteze puterea liderilor și să garanteze răgazuri de reflecție și/sau impunitatea celor care exprimă opinii divergente, tendința este ca organizația să se populeze cu diverse categorii de yesmani și sicofanți. Aici se combină două mecanisme care se potențează reciproc. Pe de o parte, liderii tind să aducă în organizație și să promoveze secundanți docili, învățați să execute fără să pună sub semnul întrebării deciziile șefului. Pe de altă parte, aceia dintre membri care au o anume coerență internă și – vai – o anumită doză de spirit critic, sunt treptat marginalizați, iar dacă se agită mai mult decât este dispus să accepte liderul, ejectați în diverse forme. În unele cazuri extreme se ajunge ca masa critică să fie într-o asemenea măsură formată din personaje care votează orice sugerează șeful/șefa, care sunt deseori șantajabile datorită diverselor „schelete” acumulate în timp, și/sau care sunt cumpărabile cu diverse avantaje personale, încât orice individ autonom, onest sau măcar preocupat de idei și principii generale este imediat „amușinat” ca diferit și apoi executat[1], dacă nu pleacă singur. În condițiile în care se impune un mecanism de selecție care penalizează fibra morală, în momentul în care dintr-un motiv sau altul un lider ajunge să piardă puterea, slugoii își mută imediat obediența și uneori chiar mușcă în compensație pe cei pe care mai ieri îi adulau în public. De aici, un habitus instituțional de lupte feroce, unanimități false, multe bârfe, intrigi de curte și preocupări zero spre binele public.

La nivelul consecințelor, avantajul disciplinei mecanice, utilă pentru viteza de reacție pe termen scurt, este mai mult decât anulat de auto-anihilarea capacității de analiză și de inovație, fatală pe termen ceva mai lung (dar nu foarte lung). Pluralismul de idei asigură mersul înainte nu doar al societății în ansamblul ei, ci și al oricărei organizații.

Și atunci, ce ar fi de făcut?

Soluția generală este simplă, chiar dacă apoi va fi nevoie de un efort conceptual și practic pentru găsirea și implementarea unor formule concrete, adaptate specificului diferitelor organizații.

La nivel general, este nevoie să fie instituite (iar apoi aplicate consecvent) reguli pentru a încuraja și proteja exprimarea ideilor, mai ales a celor care nu sunt (încă?) majoritare, dar care s-ar putea dovedi fertile pentru soluțiile imediate sau viitoare. Este bine și util să se încurajeze asocierile de idei și sensibilități în interiorul organizațiilor, pentru că acestea pot asigura un mediu de înflorire a pluralismului de idei, pot permite coagularea coerentă a opțiunilor înainte încă de a intra în discuția forurilor decizionale statutare. În unele partide de referință din țări cu experiență democratică, există platforme și grupuri de discuție recunoscute. În altele, există chiar reguli pentru funcționarea facțiunilor interne, instituționalizate „la vedere” nu doar pentru alegerile de la congres, dar și pentru intervalele dintre congrese; în România, o asemenea idee a devenit aproape tabu încă din 1990, când Ion Iliescu a respins o propunere în acest sens a lui Silviu Brucan[2].

Este nevoie totodată să fie instituite termene de răgaz și praguri de vot pentru chestiuni pe care diverse minorități interne le consideră esențiale, astfel încât să se poată evita deciziile „pe muche”, ce riscă să genereze sciziuni și să diminueze pluralismul intern al organizației. Evident, asemenea reguli pot încetini procesele decizionale, dar ele ar avea un rol esențial în asigurarea funcționării și coerenței de ansamblu a organizației. Ele ar avea un rol benefic și în asigurarea unui anumit echilibru intern al puterilor, pentru că de prea multe ori presiunile și expedientele invocate pentru rezolvarea rapidă a unor chestiuni declarate ca urgente s-au dovedit, alături de asimetriile informaționale greu evitabile, a fi căi pentru extinderea abuzivă a puterii și clădirea graduală a unor poziții de Führer absolut, fie la nivel de partid, fie în alte feluri de organizații.

Asemenea măsuri, ca cele schițate mai sus, ar face ca viața în interiorul organizațiilor să fie mai puțin stresantă, ar crește atractivitatea pentru oamenii de calitate și ar spori capacitatea de a răspunde exigenței sociale și misiunilor asumate. Ar avea de câștigat și majoritatea actorilor din interior, și cei din afară dornici să se implice, și societatea în ansamblul său. Rămâne însă de văzut cum anume se vor coagula aceste interese fie pentru a ameliora gradual instituțiile care permit acest lucru, fie pentru a clădi alternative la organizațiile cangrenate, care sunt parazitate de grupuri ce refuză să-și schimbe habitus-ul.

Note _________________


[1] A se vedea relatarea lui Mihai Chirică despre execuțiile interne din P.S.D. – https://www.youtube.com/watch?v=AtgNOfL6zwY (accesat 16.06.2017)

[2] Silviu Brucan, Democrația în România începe cu democrația în Front, București, Editura „Semnalul”, 1990.

Distribuie acest articol

12 COMENTARII

  1. Un text de sociologie politica aplicata.Felicitari, mai ales ca oferiti si solutii. Si cata dreptate aveti! Din nefericire, actuala criza poltica demonstreaza ca inca suntem la nvelul „democratiei originale”. Este clar ca ceea ce propuneti vizeaza nu doar democratizarea institutiilor, ci si a clasei politice. Comportamentul clasei politice este cel care demonstreaza ca suntem imaturi din punct de vedere socio-politic. Ma tot mir de cativa ani, de cand am vazut ca dupa Adrian Nastase la conducerea PSD au urmat persoane nepotrivite, persoane care a impus in functii…oameni nepotriviti. Noii lideri au adus cu ei, persoane leagate omblicar de ei prin nterese meschine de grup. Obedienta si nu competenta a fost criteriul alegerii.

  2. 1.Fara indoiala, ca lectia de ,,sociologie aplicata” este buna insa neaplicabila deocamdata.Institutiile – in speta partidele au o inertie de schimbare uriasa – iar imbunatatirea care sa le aseze in rindul celor vestice, este pe durata a citeva generatii.
    Exista insa ceva cu mare capacitate de schimbare sistemica – inclusiv in domeniul institutiilor si activitatii politice – PROIECTELE de TARA, ca ,,reindustrualizarea” de pilda. Ea impune clasei politice si partidului guvernant o raspundere directa si personala, cit si conducatorilor de la diversele nivele, pentru realizarea ,,targhetului” (de 2-3 la suta anual de crestere industriala) asumat la nivel national.Deodata, aparuta aceasta ,,complicatie”, alaturi de interesul personal sau de lider, se dezvolta si o relatie de parteneriat ,, ANTREPRENORIAL”, care impune diminuarea raportului de servitute FEUDALA fata de LIDER.Numai astfel, alaturi de interesul de lider, de politician (si clientela), de aservit sefului, se dezvolta nevoia si oportunitatea de a avea opinie personala, motivata/fundamentata pe obligatia de a raspunde cerintelor locului ocupat in angrenajul dezvoltarii.
    2.Aceasta viziune ar trebui sa fie promovata dupa integrare, ca unica metoda/tehnica de schimbare, cita vreme cea morala – psihologista (vezi scoala de la Cluj, sau ,,Macovei”, art. 8 Procl. de la Timisoara, etc.) nu au cum sa schimbe clasa politica,Ea ramine unicul ,,cal troian”, prin care clasa politica ofera DEZVOLTARE, fara sa inteleaga – decit atunci cind este prea tirziu si procesul ireversibuil – ca ea insasi este alta la finalul acestuia.Iata motivul pentru care, cu fiecare ocazie repet si iar repet, ca am propus guvernului si presedintelui un ,,proiect de reindustrializare” (ignorat de acestia), ca unic mecanism de schimbare pozitiva a intregii ..sociatati economice romanesti”…

  3. Asta este gandire sistemica, construita nu in viata ci intr-un sistem marxist bazat pe materialismul dialectic care evident nu poate produce altceva decat mici variatii in aceeasi paradigma a ideilor sistemice.

    Cum spunea un medic anestezist roman plecat la lucru in Occident romanii vad solutii in abordari tipice gandirii sistemice.

    Acest gen de abordare pe langa carentele religioase, adica reperele fundamentale ale vietuirii crestinului ortodox, nu face decat sa propuna un sistem aparent pluralist in locul sau ca solutie la democratie si mecanismele existente de check-and-balances care esueaza nu datorita ineficacitatii lor ci datorita coruptiei endemice la nivelul institutiilor.

    Aceasta paradigma a ideilor in contextul organizatiilor ierarhizate nu va aduce decat prototipuri fascistoide bazate pe ideologii cum ar fi multiculturalismul, ecumenismul si desigur modernitatea care ii propune omului insusi paradigma ideologica si materialista in care sa se manifeste.

    Acest mod de organizare ierarhica va produce si un tip de raportare la realitate pe care oamenii l-au explorat deci care nu are cum sa aduca nimic nou.

    Individul, decentralizare, frumosul ca moduri plenare de manifestare si de intalnire al oamenilor imping existenta inainte.

  4. D-le Vlad,
    Relatia de determinare si interactiune dintre univers in intregul sau si ultimul atom, dintre politic, economic, social si evolutia societatii omenesti sau intre o anumita religie, sistemul sau institutional si ultimul credincios, este una sistemica in care fiecare dintre parti determina intregul si la rindul ei este ,,determinata” sau influentata de (acest) ,,intreg”.Determinismul natural, social sau ,,stiintific” nu au nimic marxist sau liberal.El exprima esenta lucrurilor in schimbare si impune in mod obiectiv, directia si viteza de schimbare in care la fiecare din sisteme nu este determinata numai de una din componentele sale.In acest sens inteleg ca sistemul economic si evolutia sa pozitiva, este de natura sa produca schimbarea pozitiva a domeniului politic si social, cu conditia ca politicul sa-si asume o dezvoltare economica si industriala rapida – de ajungere din urma a tarilor dezvoltate.Altfel, orice incercari de schimbare morala sau ,,psihologista” (aratate) sfirsesc prin acelasi (cunoscut) esec de transformare pozitiva a clasei politice…

    • Sunteti prins intr-un sofism i-as spune darwinist. Pentru o ancorare in concret sa zicem concretul gandirii sistemice si implicatiile ei in schimburile economice va recomand um articol excelent si care abordeaza tema acestui articol dar intr-un cadru mai palpabil si anume cel al interventionismului economic al statului in economie.

      http://m.hotnews.ro/stire/21827461

      Din articolul domnului Croitoru, excelent de altfel, lipsesc doar doua chestiuni si anume premiza pe care functioneaza sistemul bancar, adica moneda fiat si mecanismele aferente de creditare cu dobanda care pervertesc rolul banului si dimensiunea transcedenta care da sens vietii omului.

  5. the fuhrerprinzip functioneaza perfect intr un stup de albine sau musuroi de furnici. insectele au inscrisa in adn calea perpetuarii si bunastarii coloniei. dar intr o societate omeneasca ? pina cind se va continua cu mitul reprezentativitatii ? partidele se reprezinta pe ele insele, ciolanul revine celor mai bine plasati in lerarhie iar frimiturile celor de la baza. aceasta stare de fapt n ar fi de condamnat intr o meritocratie, dar in democratie / cleptocratie ?

  6. Stimate,
    d-le Vlad,
    1.Dezvoltarea sistemica a societatii economice nu este sofism Darvinist, deoarece se desfasoara dupa legi care se schimba functie de ,,intimplarile” si evolutia societatii omenesti.
    Am citit lectura indicata, ea fiind o opinie in favoarea rolului ,,pietii” in reglarea/dezvoltarea economica nationala.
    Asupra acestei probleme nu ma opresc, fiindca a fost ,,transata” stiintific odata pentru totdeauna de prof. Daniel Daianu in lucrarea ,,Incotro se indreapta tarile postcomuniste?”, ed Polirom, 2000. ,,O economie care functioneaza bine – scria D. Daianu – necesita un mix intre actiunea publica si piata.Echilibrul, structura si functionarea acestui mix, reprezinta inima dezvoltarii unei strategii”(citat pag. 10).Ca ,,reactie” la aceasta viziune corecta, de echilibru in epoca globalizarii (diferita de cea a feudalismului tirziu – in care noul nascut – capitalismul cerea retragerea totala din economie a statului anacronic pentru el), lucrarea ,,Reconstructia liberala a Romaniei” (2002), cerea retragerea totala a statului din economie.Pe aceasta ,,linie” se afla si articolul citat de dvs.
    2.Problema raportului dintre stat (politici publice) si piata este ceva mai complicata, facind necesara distinctia dintre cele doua ,,roluri” principale ale statului in economie.Primul este cel de ,,administrator general” al economiei existente, care presupune retragerea statului ca subiect economic activ, afara de domeniul ,,bunurilor publice” neprivatizabile, bine cunoscute.
    A doua functie/atributie este cea a statului ,,dezvoltator economic si industrial/agricol”, care este realizata in paralel cu cea de administrare, insa cu alte tehnici si instrumente – din pacate inexistente in Romania.Referindu-se la aceasta a doua functie a statului, lucrarea citata arata ca ,,intrebarea de pus nu este daca autoritatile publice ar trebui sa intervina in economie, ci cit de mult si cum”(citat pag. 10, aceeasi lucrare).Este evident, ca statul trebuie sa se retraga total din economie, pastrind zona ,,bunurilor publice” si sa se implice in mod absolut, in zona ,,dezvoltarii economice si industrial-agricole”.Acest lucru, este realizabil prin ,,organizarea/conducerea” procesului national de dezvoltare de catre stat, deoarece acest proces nu se produce de la sine, nu este ,,importabil:, nu este adus de NATO sau integrare, nu este un rezultat sistemic al capitalismului!
    Un astfel de ,,proiect de tara”, avind ca obiectiv reindustrializarea rapida a Romaniei, am propus guvernului si PSD, cit si presedintelui – care insa n-au fost interesati de el.
    3.Pentru o viziune echilibrata si constructiva in domeniul dezvoltarii unei tari, intelegerea raportului dintre piata si stat este fundamentala, astfel incit neajunsurile/beneficiile celor doua parti care o determina sa poata fi eliminate/cuprinse in proiectele de tara.Pentru adincirea analizei (care nu are aici spatiul necesar) va stau la ,,dispozitie”. (tel 0721316019).

    • Va multumesc pentru disponibilitate, din pacate sau din fericire nu fac proiecte macro asa incat nu va pot implica in mod activ.

      Cred ca ave opinii divergente dumnevoastra fiind orientat pe partea economica, eu marsand mai mult pe tema articolului, cel putin asa cum o percep (de altfel de asta am si citat articolul Domnului Lucian Croitoru, dar din postura de individ care participa la schimburile economice si nicidecum ca si analist sau economist de politici macro) si anume cea privind gandirea ideologica a celor care se afla in pozitii de decizie si care ca orice ideologii la nivel de politica de stat de data asta ajung sa aiba efecte constrangatoare asupra oamenilor.

  7. Pluralismul ideilor poate exista doar daca libeertatea individuala de a allege este intekeasa ca o valoare prioritara fata de „binele colectv” (ea geberansu-l de fapt pe acesra si nu spunand-se lui).

  8. Stimate
    d-le Vlad,
    Va multumesc pentru opinia dvs. privind raportul dintre piata/stat in procesul dezvoltarii economice si industriale, care mi-a dat prilejul sa expun unul din principiile fundamentale ale dezvoltarii:echilibrul dintre ele si utilizarea avantajelor fiecareia in acest proces.In ce priveste micro si macroeconomie sau dezvoltare economica – granita este foarte subtire intre ele, fiind componentele si motoarele care imping inainte, societatea economica contemporana.Ideologia cauta sa limpezeasca raporturile dintre ele pentru a fi (apoi) corect abordate sub raport material:economic si institutional…

    • Aveti un tip de abordare sistemica si institutionala pe care nu o impartasesc datorita motivelor expuse … Gandirea ideologica in context institutional si politic actual, la noi sau in alte parti nu ma avantajeaza …

      Cred intr-o economie decentralizata, libera, colaborativa bazata pe principiile liberului schimb …

  9. D-le Vlad,
    1.Impartasesc aceeasi credinta intr-o economie descentralizata, libera, colaborativa.Problema prin care ne deosebim, este aceea ca eu inteleg ca pentru a avea o astfel de economie (pe care Vestul dezvoltat a construit-o in 200 de ani de la prima ,,revolutie industriala”) trebuie sa o construim dupa comunism (aproape) de la zero in Romania.Mai mult ca atit, am realizat un proiect national cu aceasta finalitate!
    2.Din lectura articolulul de analiza (postat in toamna pe ,,CursDeGuvernare”) in urma cercetarii firmei COFACE a capabilitatii antreprenoriatului roman de a asimila urmatoarea etapa a dezvoltarii economice – adica cea a industrializarii – rezulta stadiul incipient de ,,dezvoltare” a capacitatii sale economice.
    Cu alte cuvine, el nu este apt de afaceri care sa duca Romania pe o treapta superioara de dezvoltare economica.Ori totul depinde in tara de capacitatea antreprenoriatului de a ajunge din urma tarile dezvoltate – restul fiind politica si dezbatere teoretica.Situatia este cu atit mai ingrijoratoare, cu cit ,,antreprenorii straini industriali” ocolesc sistematic Romania de 10 ani, datorita indicelui catastrofal (74) de (ne)competititivitate (nefunctionalitate) economica!Din ce alta cauza credeti ca moneda nationala s-a prabusit la jumate in 10 ani si avem o datorie externa catre 100 miliarde de Euro (traind pe datorie) ?
    3.In acest cadru analitic se pune problema capacitatii NATIONALE de schimbare, deoarece ,,pregatirea” antreprenoriatului, a fortei de munca, a sistemului de educatie-calificare, functionalizarea institutiilor contributoare (direct sai indirect) la ,,fiabilizarea” afacerilor, reconstructia/coerenta legislativa si normativa in directia sustinerii afacerilor, etc., pot avea timpi diferiti de realizare.
    In cazul in care schimbarea se produce de la sine, dupa ,,regulile pietei” si indiferenta clasei politice fata de necestatea accelerarii acestui proces – dezvoltarea economica este lenta, dupa regulile Vestice, ale carui model economic il utilizam, cu ajungerea din urma a Ungariei sau Cehiei peste 30 – 40 de ani, asa cum corect evalueaza analistii romani.
    Iata de ce este nevoie de ,,organizarea” acestui proces, printr-un ,,proiect de tara”, incit ajungerea din urma a Estului sa aiba loc in 7-8 ani, iar a tarilor dezvoltate, in 15- 20 de ani.Adica totul, intr-o generatie!
    4.Mai departe, este vorba doar de principii si componentele tehnice ale unui proces de accelerare a dezvoltarii – in cadrul caruia totul de desfasoara in conformitate cu ceeace este greu de inteles si poate de acceptat: modul sistemic de schimbare ca legitate (de schimbare) a societatilor umane, prin masuri si tehnici inteligente si coerente.Numarul de telefon l-am oferit pentru a putea sustine opinia proprie prin articole si analize economice, trimise prin E-mail, celor doritori de initierea unei dezbateri pe acest portal, a problemei reindustrializarii si a cailor iesirii Romaniei din starea de natiune esuata…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Bogdan Murgescu
Bogdan Murgescu
Bogdan Murgescu a absolvit Facultatea de Istorie-Filozofie a Universității din București (1986) ca șef de promoție. Doctor în istorie (1995) și bursier al Fundației Alexander von Humboldt (1998-2000), este actualmente profesor la Universitatea din București și președinte al Societății de Științe Istorice din România. Numeroase publicații în țară și în străinătate, printre care volumele A fi istoric în anul 2000 (Bucureşti, ALL Educaţional, 2000) și România şi Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-2010) (Iaşi, Polirom, 2010).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro