Home » Administratie »Analize »Justitie/Ordine publica » Citesti:

Hotararea pilot impotriva Romaniei. Ce este de facut? – Prima parte. Despre cauze

Ioan Durnescu iunie 6, 2017 Administratie, Analize, Justitie/Ordine publica
1 comentariu 2,042 Vizualizari

Sunt cateva saptamani bune de cand nu mai citim in presa despre gratiere, coruptie si supra-aglomerarea penitenciarelor. Se pare ca hotararea CEDO de condamnare a statului roman cu o hotarare-pilot a pus surdina dezbaterilor pasionale pe aceste teme. Poate ca aceasta relativa liniste ofera contextul potrivit pentru a construi o dezbatere autentica despre pe cine vrem sa pedepsim si cum.

Supra-aglomerarea penitenciarelor este doar un rezultat final al unui intreg sir de decizii de politica penala care incepe cu intrebari cum ar fi: de ce pedepsim? ce finalitate urmarim? cine sunt infractorii? care sunt cei periculosi? care sunt cei care nu prezinta un pericol public ridicat? cum ii pedepsim pe primii? cum ii pedepsim pe ultimii? etc.

Fiind acum sub presiunea Curtii Europene a Drepturilor Omului de a rezolva problema supra-aglomerarii si a conditiilor inumane de detentie, Guvernul Romaniei trebuie sa parcurga un drum invers: sa inteleaga ce se afla in spatele supra-aglomerarii, care sunt ‘deciziile’ sau fortele care au condus la acest rezultat si sa propuna solutii pentru a ameliora acest proces astfel incat acesta sa nu se mai finalizeze cu supra-aglomerare.

Asa cum se arata si in textul hotarararii-pilot Rezmives si altii c. Romania, Guvernul are la dispozitie sase luni pentru a cuprinde aceste solutii intr-un  plan si un calendar ‘precis’.

Prin urmare, primul pas firesc ar fi ca Guvernul (sau Ministerul Justitiei) sa incerce sa inteleaga ce anume a dus la starea de fapt actuala. Aici sper ca va avea mai multa intelepciune decat alte guverne si nu va apela din nou doar la firme de avocatura care sa execute analize de impact pentru care evident ca nu au expertiza. Dovada sta si acuratetea cu care au anticipat diminuarea numarului de detinuti ca urmare a aplicarii noului Cod penal. La fel, nimeni nu anticipat cifrele astronomice la care au ajuns serviciile de probatiune in doar trei ani.

La o privire din avion, analiza ar trebui sa priveasca catre durata pedepselor (in special, in cazul infractiunilor patrimoniale). Avem in continuare o medie a pedepselor cu inchisoarea cu mult peste media europeana (in UE media este de in jur de 9 luni, iar in Romania aceasta este de peste 7 ani). La aceasta durata excesiva se adauga si noile reguli de calcul aplicabile recidivei si concursului.

O alta posibila cauza a supra-aglomerarii poate fi si modul de reglementare a renuntarii si amanarii aplicarii pedepsei. Nu este inca foarte clar daca aceste sanctiuni sunt alternative la pedepsele scurte cu inchisoarea sau sunt alternative la pedepse mai blande (ex. amenda). Prin aplicarea acestora, in doi ani, s-a produs o crestere de 270 % a persoanelor supravegheate in comunitate, in timp ce numarul detinutilor a scazut cu doar 18%. Poate ar fi util sa vedem de ce?

O problema ce reclama o interventie imediata, in opinia mea, este aceea a sanctionarii infractiunilor auto. Noul Cod penal si legislatia speciala aplicabila acestui tip de comportament au condus la o supra-aglomerare uriasa a serviciilor de probatiune, adica a acelor servicii care pun in executare masurile si sanctiunile comunitare. Anual, in jur de 15.000 – 20.000 de persoane  se afla in supravegherea serviciilor de probatiune ca urmare a comiterii unor astfel de fapte. Este de discutat daca aceasta este cea mai eficienta masura pentru cei care comit pentru prima data astfel de fapte. Consecinta este o hiper-criminalizare a lor si o accelerare a vitezei cu care acestia ajung in penitenciar ca urmare a nerespectarii masurilor sau obligatiilor sau, mai cu seama, in cazul recidivei, unde sanctiunea cu inchisoarea este excesiv de lunga.

O alta posibila problema este modul de reglementare a liberarii conditionate. In primul rand, conditiile de aplicare a liberarii conditionate sunt in continuare dintre cele mai conservatoare din Europa. Chiar si cu aplicarea reducerilor pentru munca si a remediilor compensatorii tot tinem pentru prea mult timp in spatele gratiilor pe cei condamnati la inchisoare. Nu avem liberarea anticipata la o jumatate din pedeapsa aplicata pentru categorii speciale de condamnati (ne-recidivisti, varstnici, femei gravide etc.) sau pentru pedepse scurte (ex. de pana la 5 ani). Nu avem, de asemenea, posibilitatea ca o parte din pedeapsa cu inchisoarea sa fie executata la domiciliu sub monitorizare electronica. In al doilea rand, noul Cod penal a introdus supravegherea automata a celor care au un rest de pedeaspa mai mare de doi ani. Aceasta reglementare este de neinteles din toate punctele de vedere. De ce ar avea nevoie de supraveghere toti detinutii aflati in aceasta situatie? De ce cei cu pedepse scurte si care, de regula, au un risc de recidiva ridicat nu vor fi supravegheati? Un risc major este acela ca multi dintre cei liberati conditionat sub supraveghere sa se intoarca in penitenciar nu ca urmare a comiterii de noi fapte penale, ci ca o consecinta a incalcarii masurilor sau obligatiilor de supraveghere. In Anglia, spre exemplu, ca urmare a aplicarii unor masuri similare, in jur de 18% dintre cei liberati conditionat din penitenciare in 2009 s-au intors in detentie in 2010 ca urmare a incalcarilor tehnice si nu a recidivei. Cum va ajuta asta la solutionarea problemei supra-aglomerarii in Romania?

Munca neremunerata in folosul comunitatii este in aproape toate tarile europene cea mai buna alternativa la incarcerare. Fie ca se numeste serviciul comunitar sau munca in interes public, aceasta sanctiune intruneste favorabilitatea tuturor participantilor la actul de justitie si are un suport popular masiv. In noul Cod penal, reglementarea muncii in folosul comunitatii este mult sub asteptari. Are doar statutul unei obligatii atasate la diverse forme de executare a pedepsei cu inchisoarea. Si pentru ca spectacolul sa fie complet, prin Legea de executare, munca neremunerata este executata in special in cadrul autoritatilor locale. Deja exista numeroase autoritati locale care au solicitat instantelor ca aceasta obligatie sa nu le mai fie atribuita, iar numerosi magistrati si-au exprimat deja indoiala cu privire la rigurozitatea cu care aceasta obligatie se executa in acest context. De aici si pana la compromiterea definitiva a acestei ‘sanctiuni cameleon’ nu mai este decat un pas.  Cum ar fi sa avem posibilitatea ca instanta sa poata dispune executarea pedepselor cu inchisoarea de pana la un an sau chiar doi prin munca in folosul comunitatii? Sau cum ar fi ca pedepsele cu inchisoarea de pana la trei-cinci ani sa poata fi executate la domiciliu sub monitorizare electronica?

Dar despre solutii vom discuta mai mult intr-un articol viitor. Ceea ce am vrut sa arat in materialul de fata este ca supra-aglomerarea peniteciarelor se explica in principal printr-o legislatie penala si executional penala deficitara si contradictorie. Ceea ce ar trebui sa facem acum este sa realizam o evaluare temeinica a implementarii noului Cod penal dupa trei ani de aplicare si sa intelegem ce poate fi modificat pentru a-i reduce potentialul inflationist. Urmatorul pas va fi sa gasim solutii si sa le supunem unei dezbateri publice serioase. Ca orice politica publica, politica penala a unui stat trebuie sa fie inteleasa si sustinuta de public. Mai cu seama ca ea poate genera atata patima, asa cum am vazut la inceputul acestui an.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there is "1 comment" on this Article:

  1. Tanase S spune:

    …Avem in continuare o medie a pedepselor cu inchisoarea cu mult peste media europeana (in UE media este de in jur de 9 luni, iar in Romania aceasta este de peste 7 ani). La aceasta durata excesiva se adauga si noile reguli de calcul aplicabile recidivei si concursului… In UE se constata in aproape toate domeniile ca sanctiunile nu sunt disuasive, ceea ce se vede cu ochiul liber.
    Trebuie sa se faca educatie morala in familie si in scoli. Fara asta o sa vorbim despre subiectul asta inca 200 de ani. Politia, tribunalul si puscaria sunt pentru cazuri extreme, oamenii trebuie sa fie decenti fara astea. Cand se ajunge la politie, tribunal si puscarie, deja e fff tarziu si recuperarea e sub semnul intrebarii. Nu e in primul rand o problema de bani si nu in primul rand a statului (ci a familiei), ci de alegeri morale la nivelul intregii societati, si asta e valabil in toata UE.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Durnescu


Ioan Durnescu

Conf. Dr. la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala din Universitatea Bucuresti. - Universitatea Al I Cuza Iasi, 1993-1997 - Diploma de licenta in Asistenta Sociala - Uni... Citeste mai departe


E randul tau

Copilul nu este proprietatea părinților. Niciun om nu poate fi proprietatea altui om. Am explicat ...

de: Cristi Danilet

la "Familia pe înțelesul tuturor – Partea a patra: Părinții nu au drept de viață și de moarte asupra copiilor"

România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Gabriel Liiceanu: „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă."

Cauta articole

august 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)