Tot mai multe voci, dintre care s-a remarcat de curand cea a lui Gabriel Biris in articolul publicat pe contributors.ro, sustin modificarea modului de calcul al impozitelor pe proprietate dupa destinatia imobilului si nu dupa natura contribuabilului. Cu alte cuvinte, persoanele fizice si companiile ar urma sa plateasca un impozit similar, daca proprietatile detinute de acestea au aceeasi destinatie, spre deosebire de situatia actuala unde impozitul este calculat diferit in functie de natura proprietarului – 0,1% din valoarea impozabila fixa in cazul persoanelor fizice, respectiv 0,25-1,8% din valoarea contabila a imobilului in cazul companiilor.
Plecand de la argumentatia lui Gabriel Biris, as dori sa vin cu cateva completari si propuneri concrete pe aceasta tema, subliniind cateva scapari majore ale sistemului actual de impozitare, marele perdant in aceasta formula fiind bugetul local.
1. In primul rand, diferentele reale de impozitare dupa natura contribuabilului determina, in numeroase cazuri, ocolirea efectiva a impozitelor prin transferul proprietatilor de catre companii pe persoane fizice. Ne aflam si aici intr-un joc al portitelor, diferentele de impozitare fiind suficient de mari incat sa justifice demersuri administrative, relativ simple.
2. Un alt aspect, mai putin evocat, dar care merita punctat este falsa senzatie cum ca firmele ar plati acelasi impozit pe cladiri. In fapt, logica impozitarii diferentiate, unde contributia creste direct proportional cu valoarea contabila a imobilului (valoare care depinde de anul constructiei si calitatea materialelor folosite) are un mare minus: determina descurajarea propriu-zisa a dezvoltatorilor de a investi in tehnologii scumpe, generatoare de valoare adaugata. Gasesc absurd ca dezvoltatorul unei cladiri verzi, moderne si performante, a carei constructii presupune oricum investitii mai mari, sa fie sanctionat de actualul sistem fiscal, acesta platind un impozit considerabil mai mare decat proprietarul unor cladiri vechi si depasite, cu o suprafata similara si situata in aceeasi zona. Exista in marile orase din Romania zeci de proprietati uzate moral, a caror valoare contabila este simbolica, iar impozitul in consecinta. Proprietarilor le este mai comod sa-si lase cladirile sa zace in paragina, nereprezentand costuri reale pentru ei. Ori, ajustarea taxelor pe proprietati la un nivel just in raport cu amplasamentul si suprafata lor ar avea ca efect imediat repunerea acestor resurse nefolosite in circuitul economic si revalorificarea lor, fie prin modernizare si exploatare directa, fie prin scoaterea lor pe piata. Astfel, propunerea care sugereaza aplicarea unor coeficienti (diferiti de valoarea contabila) in calcularea impozitului este mai mult decat binevenita, avand rolul de a percepe taxe la un nivel just pentru propretiatile nereevaluate si de a reduce povara fiscala a proprietatilor calitative.
3. In aceasi linie, as accentua practica altor state care, dimpotriva, incurajeaza prin mecanisme fiscale construirea de cladiri sustenabile energetic. In Romania inca suntem la inceput cu un astfel de sistem (noi inca pedepsim dezvoltatorii care au viziunea aceasta) dar un prim pas concret a fost facut. Merita astfel mentionat demersul vizionar si solitar, deocamdata, al autoritatilor clujene care incurajeaza dezvoltarea de proiecte moderne, printr-o masura simpla, adoptata recent, ce vizeaza reducerea cu 50% a impozitelor aplicate pentru cladirile certificate ca fiind verzi incepand din 2013.
4. Nu in ultimul rand, o alta mare scapare a actualului sistem se refera la diferentele enorme de la o localitate la alta, intre impozitele percepute de la companii pentru cladirile detinute. Intervalul actual mult prea larg in care consiliile locale pot decide nivelul impozitarii, desi neconstientizat la prima vedere, duce la ecarturi nejustificate, de la simplu (0,25%) la de 7,2 ori (1,8%), intre nivelul impozitului pentru cladiri cu aceasi valoare contabila, dar situate in doua localitati diferite, fapt lipsit de orice logica, fie ea economica, sociala sau politica. Sunt un sustinator al autonomiei locale in privinta stabilirii impozitelor pe proprietate, insa pentru a preveni astfel de dezechilibre majore, o plaja rezonabila ar fi cuprinsa intre 0,5% si 1%, in linie cu alte legislatii europene.
Desigur ca intr-o tara ca Romania, in care majoritatea populatiei are venituri modeste, impozitele pentru proprietatile ce servesc drept domiciliu trebuie mentinute la un nivel suportabil, de pana la zece ori mai mic, as zice, decat pentru orice alta intrebuintare comerciala a imobilului. Aceasta este, de altfel, singura exceptie acceptabila din punctul meu de vedere. In schimb, pentru orice alta destinatie ce are ca obiect un act comercial, ca vorbim de segmentul de retail, office sau rezidential, impozitul pe cladiri ar trebui sa fie unul unitar indiferent de natura contribuabilului.
De adoptarea unui sistem de calcul al impozitului pe cladiri, corect aliniat, raportat la destinatia acestora si nu la tipul de proprietar sau gradul de modernitate, ar beneficia in primul rand bugetele locale. Eventualele pierderi rezultate in urma reducerii taxelor pentru cladirile noi la un nivel rezonabil ar fi considerabil mai mici decat sumele colectate suplimentar prin impozitarea corecta a persoanelor fizice pentru imobilele detinute a caror destinatie este comerciala, dar si a firmelor care au in posesie cladiri vechi, depasite moral. Am face un pas inainte, spre modernizare, iesind astfel din logica absurda a sanctionarii investitiilor si cea a subventionarii uzului moral.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
eu nu as impozita deloc proprietatile care sunt folosite ca locuinte sau masinile. TVA-ul 24% si accizele din benzina ar trebui sa ajunga.
TVA-ul este o taxa pentru bugetul de stat, impozitul pe proprietate este o taxa locala, pentru administratia locala. Jur ca unora ar trebui sa vi se impuna permise pentru vorbit pe strada si scris pe internet.
si bineinteles, TVA-ul nu poate fi colectat local nicicum… cum e cu juratul ala?
Vad ca orice om este privit ca o vaca de muls si orice proprietate ca o sursa de impozite. Puteti sa imi spuneti de cand taxele sunt un scop in viata pentru cei ce le sustin, si nu o ciuma moderna?
Va rog sa imi spuneti de ce o matusa de 75 de ani fara alte venituri din pensie e vazuta ca o sursa de taxe pe proprietate doar pentru ca traieste in centrul capitalei intr-o casa modesta construita de bunicii ei. De ce vi se pare ca nivelul taxelor trebuie sa faca sa ajunga in situatia in care nu isi permite sa locuiasca in casa familiei ei, de ce statul are dreptul sa ii ia casa incetul cu incetul prin acel procent, mai mare sau mai mic, din valoarea casei. E doar o problema de timp sa i se nationalizeze casa, primind in schimb … mai nimic: chioscuri de 37.000 de euro in parcuri, blocuri reconditionate gratuit pentru altii, subventii la RATB sau metrou. De ce casa ei trebuie sa reintre in circuitul economic, pentru ca un economist numai asta poate vedea intr-o casa – potentialul economic si valoarea taxabila, nu proprietatea privata asupra acelelei bucatele de teren si a cladirii de pe ea?
Asa am ajuns (si nu doar noi, e un mars al voiosiei) o natie care nu traieste decat pentru bani, castiguri, datorii, imprumuturi, refinantari, toate lucrurile care ar trebui sa ajute la un trai mai bun si care au ajuns sa fie scopul vietii, nu traiul.
My friend, nu te obliga nimeni sa platesti taxe atat de mari. Ele sunt (sau ar trebui sa fie) proportionale cu valoarea proprietatii. Traiesti intr-un oras mare si important, casa ta valoreaza mai mult, e foarte simplu. Nu esti capabil sa platesti taxele, pentru ca nu produci, o vinzi si te cari. Nu e absolut nici o tragedie, este numai in mintea voastra coclita de 70 de ani de socialism. Daca vrem sa traim intr-o tara europeana, in care un oras major are servicii si infrastructura europene, n-avem de ales decat sa platim taxe proportionale. Pana una alta, un vienez plateste in medie 4000 de euro impozit pe proprietatea sa, iar noi 35. Proportional, de 80 de ori mai putin, iar in absolut de peste 100 de ori.
Sigur, o fi coruptia o problema reala, dar una e sa furi din 4000 si alta din 35. Pana cand o sa scapam de imbecilitatea asta generalizata in care toata lumea crede ca vreun drept la casa si la job, n-o sa ajungem nicaieri.
prietene :p bucurestenii au platit taxe de 20 de ani si nu traiesc intr-un oras european. Vine o ploicica, da canalizarea pe afara. Ce e aia canalizare? un tub de beton ingropat in pamant. Mega-tehnologie. Nu s-a putut reface in 20 de ani. Banii au disparut. Ceea ce inseamna ca taxa este defapt doar un mod de a fura cu legea in mana. De asta oamenii nu vor sa plateasca!
Pai la 25 de euro impozit, de unde vrei bani pentru refacerea canalizarii? Crezi ca Viena si Parisul arata cum arata doar pentru ca ei sunt austrieci sau francezi si nu romani? Nu. Ci pentru ca acolo impozitul este impozit, iar sumele colectate sunt suficiente pentru investitii.
De asemenea o scutire la un impozit de 1000 euro iti pemite o renovare a unei cladiri. La noi chiar daca ai fi scutit de impozit daca-ti renovezi cladirea, ce ai putea sa faci cu 25 de euro? Poate sa cumperi o bere zugravului…
As avea si eu o intrebare: Ce reprezinta impozitul, mai exact?!
Este o suma de bani pe care Statul o ia cetatenilor, in baza carui principiu!?!?
Ca daca nu avem principiu in spate, atunci orice formula de impozitare este la fel de buna.
Sa cautam despre ce principii se plang sau dimpotriva, sustin autorii articolelor:
1) Daca impozitarea ar fi dupa natura contribuabilului n-ar fi corect pentru ca:
1a. Este usoara ocolirea/evaziunea -> adevarat, dar n-are treaba cu vreun principiu din spatele impozitarii
1b. Se descurajeaza dezvoltarea de tehnologii moderne -> adevarat, dar n-are treaba cu vreun principiu din spatele impozitarii
1c. Diferente enorme de la o localitate la alta -> adevarat, dar n-are treaba cu vreun principiu din spatele impozitarii
2) Daca impozitarea ar fi dupa destinatia caldirii cica ar fi bine
2a. Beneficiaza bugetele locale -> adevarat, dar n-are treaba cu vreun principiu din spatele impozitarii.
„sumele colectate suplimentar prin impozitarea corecta a persoanelor fizice” -> CORECTA in raport cu ce principiu!?!?
Deci pana la urma care-i PRINCIPIUL!?!?!?
1. Nu exista un principiu care sa isi aiba radacina in logica.
2. Exemplul matusii care s-ar putea numi si Tamara este prost ales in 2012 (si ar fi fost si mai prost ales cand a inceput sa se umfle balonul imobiliar in 2006). De fapt, potrivit gandirii de postac, nu numai ca Statul are dreptul sa ii ia casa incetul cu incetul, ci Statul are datoria sa faca asta, ca la nationalizarea din 1948. Faptul ca postacii au pomenit de „impozite facute special pentru a nu putea fi platite” nu e decat o extensie mai politically-corecta a lui „hai sa-i executam pe stadioane” (vor sa evite sa pomeneasca de violenta, se multumesc cu o confiscare).
Din perspectiva unui postac adevarat (genul care chiuleste de la birou ca sa isi verse fierea pe forumuri), proprietatea in sine e un moft. (Citat aproape exact de la marele politician Nelu Ranjilescu, intr-un discurs in care explica modul in care primele asezari au aparut pe langa cursuri de apa :) ) Respectarea stricta a proprietatii are sens in cadrul unui mod de viata mai stabil si mai „burghez”, cel al micului patron sau al angajatului bine platit si cu o frumoasa cariera in anul 2012, sau al muncitorului, inginerului sau functionarului bine platit si cu siguranta carierei in comunism, in anii 1980.
Pentru un procent mare din populatie, solutia nu este respectarea proprietatii, solutia este socialismul, cu avantajele si dezavantajele lui. Repartitiile (trucate cum erau, cu absolventul cu nota 9,50 trimis la tara si utecistul cu nota 7 adus la Partid) furnizau locuri de munca, apartamentele confort III de la blocurile de dupa Spitalul Sf. Pantelimon care si renovate modern arata ca niste closete furnizau o locuinta ieftina sau aproape gratuita, amenintarea cu turnatoria si cu pedepsele si confiscarile din partea Statului comunist furniza o forma de stabilitate sociala.
Intra in joc liberalizarea post-2004 si bula imobiliara. Dintr-o lovitura, orice Gigel cu un apartament cumparat pe nasturi in anii ’90 devine un bogatas (are 70 000 – 100 000 EUR in mana… ce procent din populatia statelor mari industriale are un apartament sau o casa in proprietate?), in timp ce Statul e limitat la mijloacele (de actiune, nu de productie, ca pe alea le-a privatizat) de dinainte de 2004.
Gigel (care isi dramuia salariul de 3 milioane ROL al epocii lui Nascase sa-i ajunga de bere ieftina) are proprietatea ca garantie pentru un credit, are salariu bunicel, are masina moderna, are un concediu in Grecia. Statul nu mai are mare branza. Militienii moderni sunt ineficienti fiindca umbla mai mult dupa spaga, justitia e atat de inamovibila incat nu mai e controlata de nimeni si de nimic, Bruxellesul s-a zborsit deja la viteazul premier Magariceanu cand a incercat sa faca si el ce putea, sa limiteze consumul si viata sociala prin accizare si taxa de prima inmatriculare. Concluzia, pur liberala si in ton cu vremurile? „De ce mai avem nevoie de Stat, ce ne ofera el in schimbul impozitelor? Ca servicii publice de calitate nu vedem pe nicaieri! Daca Statul e impotent, hai sa nu-i mai platim nimic si sa-l lasam sa se duca la Dracu’.”
Din punctul de vedere al postacului, atunci cand pomeneste de bariere legale sau fiscale (care au alte scopuri decat venitul din impozite) , interdictii, confiscari, nationalizari, scoaterea unor oameni cinstiti din case, anularea unor drepturi cetatenesti (adica inchisoare fara proces, sanctiuni fara probe etc), comunismul „in care se facea scoala serioasa”, cenzurarea presei „piticilor porno si gagicilor siliconate”, el se crede bine intentionat: vrea sa ii redea Statului puterea si sa le-o ia lui alde Gigel. O intentie de altfel nobila :)
~Nautilus
asa este. Dar unii iau taxele ca pe ceva normal. Sunt ca un caine care a trait o viata in lant si daca ii iei lantul nu pleca nicaieri ca nu are habar pe unde ar putea merge. Unii uita ca taxele si chiar granitele sunt o inventie mai „moderna”. A fost o vreme cand oamenii erau cu adevarat liberi. Deasemenea uita ca orice solutie tehnica s-ar gasi pentru deplasat sau locuit, guvernul o sa dea foarte simplu o lege care sa impoziteze noua solutie. Practic scopul este de a strange bani cu orice pret pentru ca apoi sa fie de unde fura. Ar fi in regula daca oamenii ar putea controla ce se intampla cu banii platiti (sa-si aleaga proiectul care sa fie finantat) dar atunci nu s-ar mai putea fura si de asta nu o sa vezi nici un guvern sa intrebe populatia cum doreste sa fie cheltuiti respectivii bani.
1. Nu ar fi normal ca impozitul pe metru pătrat să fie calculat exclusiv în raport cu valoarea de piață a imobilelor/terenurilor din zonă?
2. Soluția ecartului între cotele de impozitare ar fi limitarea redistriburilor operate de la centru. Fiecare localitate ar trebui să fie lăsată să își facă bugetul conform politicilor proprii.
Mai mult chiar. Impozitul in cazul locuintelor ar trebui sa fie proportional cu densitatea persoanelor pe metru patrat. Un bloc de 10 etaje care ocupa 500 m2 de teren ar trebui sa aiba impozit mult mai mic decat o vila construita pe aceeasi suprafata. Iar regula trebuie inversata in privinta locurilor de parcare. In acest fel cei care au mai multe masini nu-si vor mai permite sa stea la bloc (datorita parcarii scumpe), iar cei care nu-si pot permite sa intretina o vila automat vor fi obligati sa se mute intr-o zona conforma cu posibilitatile lor.
In cazul cladirilor istorice, ne tot plagem ca sunt lasate in paragina, insa realitatea este ca datorita impozitelor mici si modului in care s-au facut repartitii (inainte) si retrocedari dupa revolutie, oameni fara posibilitati au ajuns in posesia unor astfel de imobile. Oricine isi poate permite sa plateasca impozitul pentru o astfel de cladire, dar cu siguranta nu oricine isi poate permite sa o si intretina.
Locuinta reprezinta un simbol al statutului, iar in momentul in care impozitul ar reflecta valoarea cladirii sau zonei, cei cu posibilitati ar migra catre astfel de zone. Iar impozitele colectate ar fi suficiente pentru renovarea si conservarea cladirilor.
Aceasta este marea problema a Bucurestiului, datorita impozitelor egalitare zona nu mai reflecta foarte bine posibilitatile financiare ale locatarilor, cu toate consecintele nefaste, degradare, lipsa locuri de parcare, etc. Spre exemplu, am un vecin de bloc care are un Lexus si un BMW, dar pentru care plateste o suma modica pentru parcare desi zona este extrem de aglomerata. Cateva sute de metri mai incolo sunt vile din perioada interbelica, locuite de pensionari, aflate in paragina.