Home » Administratie »Cultura »Opinie » Citesti:

Institutul Cultural Român şi planul cincinal

Ioan Stanomir februarie 2, 2013 Administratie, Cultura, Opinie
9 comentarii 1,138 Vizualizari

Nimic mai reconfortant decât spectacolul unei instituţii publice care  aplică, sistematic, programe destinate promovării valorilor autentice ale naţiunii noastre. Nimic mai înălţător şi emoţionant decât imaginea unui conducător de  instituţie care posedă viziunea  şi darul de a comunica, precis şi eficient, cu cei din jurul său. Nimic mai generator de optimism decât naşterea unei  noi politici culturale, ce slujeşte, în fine, nu doar unei clici de impostori, ci României şi poporului ei.

Acest inceput de articol mi-a fost sugerat de veştile bune sosite  de la Institutul Cultural Român.  Pagina electronică a ICR  oferă accesul nemediat la procesul de  creaţie şi edificare instituţională gestionat de domnul Andrei Marga. Ieşind din tăcerea auto-impusă,  preşedintele ICR a răspuns, în fine, criticilor săi. Pertinentă şi echilibrată, replica ICR a clarificat chestiunile pe care detractorii anti-patriotici le evocau, obsesiv. Cei care acuză sunt, în fapt, aceiaşi indivizi ce au  parazitat ICR în anii  întunecaţi ai administraţiei trecute.

Pe acest drum  luminos al despărţirii de  ereziile cosmopolite şi anti- naţionale,  apariţia cărţii semnate de  însuşi Andrei Marga, “ Cultură, democraţie, modernizare” este un reper  de neocolit. Domnul Andrei Marga oferă şi cheia de lectură adecvată cu care putem citi acest volum. Departe de a fi semnul  narcisismului intelectual,  cartea domniei sale este un  modest ghid  hermeneutic cu care angajaţii şi partenerii ICR vor putea, de acum înainte, să se descurce în labirintul  de întrebări şi de dileme al activităţii lor.  Interpretarea misiunii lor este dată chiar de preşedintele ICR- iată o inovaţie salutară.  Ar fi util ca ediţii revizuite şi adaptate ale volumului să fie publicate cât se poate de des.

Un al doilea semn încurajator de planificare intelectuală pe durată medie şi lungă este publicarea, pe acelaşi site al ICR, a directivelor adresate Institutelor culturale din străinătate. Centralizare, unitate de acţiune, patriotism- iată cuvintele cheie din expunerea de motive ce însoţeşte documentul. Prin tonul şi energia care emană din paginile ei, directiva preşedintelui ICR are  anvergura unui plan cultural cincinal. Epoca experimentelor elitiste a trecut.  Cultura naţională îşi intră în drepturi, apărată  fiind de adversarii ei externi. Acţiunile ICR sunt urmarea  naturală a nemulţumirii resimţite de societate faţă de proiectul  nociv al vechii conduceri. “Prin acțiunile pe care le întreprinde, Institutul Cultural Român se află la acest început de an într-un intens și necesar proces de recredibilizare, după o perioadă în care criticile la adresa stării și a conducerii ICR în anii 2008-2012 s-au extins în societate. Acest efort de recâștigare a credibilității pe plan internațional și a încrederii în adevărata misiune pe care această instituție publică a statului român trebuie să o înfăptuiască pentru promovarea culturii române impune dezvoltarea pe termen lung a unor proiecte-cadru solide, menite să creeze prestigiu și o vizibilitate autentică a culturii române în străinătate. “

O dată enunţat  contextul naţional în care acţiunea ICR se situează, priorităţile  formulate traduc reorientarea ICR.  Identitatea  României devine preocuparea în jurul căreia se va organiza efortul prodigios de popularizare a moştenirii naţiunii noastre.   De la  daci, ( cei care aduc în actualitate  miraculoasele lor comori ) până  la  ortodoxia “ latină”, întreg repertoriul cultural  ce defineşte România europeană este îmbrăţişat. Indicaţiile ICR către institutele din străinătate creează emulaţia necesară marilor succese de diplomaţie intelectuală şi culturală.

România participă, în fine, la dezbaterea de idei purtată pe marginea crizei economice mondiale. ICR  creionează un  program – serie de conferințe „Criza 2008-2012. Răspunsurile României”, proiect realizat de Direcția Promovarea Creației, cu sprijinul Direcției Reprezentanțe în Străinătate, în cooperare cu institute de cercetare economică și socială și universități”. Practica de succes a României  în combaterea  recesiunii  globale este transferată în expertiza pe  care şi  alte  naţiuni o pot utiliza.  Comemorarea aderării la Uniunea Europeană va fi semnalată, inspirat, prin  organizarea unei expoziții itinerante de fotografie “România la 7 ani de la intrarea în Uniunea Europeană, însoțită de expuneri”.

Totul merge spre bine în cea mai  organizată dintre instituţiile culturale din România.  Planificarea culturală încetează sa mai fie o ficţiune. Ea este realitatea ce poate  fi punctul de plecare al unei activităţi solide şi de durată.  Planul cincinal al Institutului Cultural Român este  o cărămidă la temelia viitorului decent şi demn al patriei noastre.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "9 comments" on this Article:

  1. dusu spune:

    doresc icr ului sa infaptuiasca cincinalul in patru ani si jumatate.
    fabricarea poporului rumin nu putea fi lasata la discretzia unor antipatrioti

  2. Corneliu Cazacu Corneliu Cazacu spune:

    “recredibilizare”?

    Cel putin la nivelul limbajului clica care a acaparat puterea e din ce in ce mai orwelliana …

  3. Leon spune:

    Pe trunchiul vinjos al limbii noilor proletcultisti, mladitele tehnicilor de manipulare se dezvolta nestingherit.

    “Prin acțiunile pe care le întreprinde, Institutul Cultural Român se află la acest început de an într-un intens și necesar proces de recredibilizare, după o perioadă în care criticile la adresa stării și a conducerii ICR în anii 2008-2012 s-au extins IN SOCIETATE. Acest efort de recâștigare A CREDIBILITATII PE PLAN INTERNATIONAL…”

    Credibilitatea pe plan international n-avea nicio legatura cu criticile care se extinsesera in societatea uslamista antenista, asistata si patriotarda. Una era una si alta era alta.

  4. eu****** spune:

    Sigur, dar totusi ceva ma ingrijoreaza!

    Sanatatea carmaciului conducator de ICR pare sa lase de dorit si atunci, ma intreb cu legitima ingrijorare, cum se vor realiza toate aceste marete asteptari fara prea-maritul calauzitor?

  5. Blindul Ben spune:

    Cind ICRul deconta sefilor de la Institul “Central” de “Studierea” Comunismului totul era OK. . In rest Marius Opres dezgropa oameni omoriti de Securitate si dumneata impreuna cu altii ati schimbat legea sa nu mai urmariti criminalii securisto-comunisti in schimb tineati discursuri ca Ceausescu si raportati indeplinirea planului cincinal … Care-i diferenta? Diferenta e ca nu mai luati bani de la Institutul Central … Struguri sint acri azi

    Sa vedem daca aveti curaj sa afisati si sa raspundeti la intrebarea asta

    • cinic-si-rau spune:

      @BB. deci, in opinia ta, era mai bine sa dezgropi mortii [si sa nu deranjezi pe cei vii] decat sa condamni comunismul, sa arati ce a facut si sa-i arati pe cei in viata [alde Iliescu, RIstea Priboi, Felix, Marga, etc]??? Sa vad daca ai curaj sa raspunzi la asta…

    • Leon spune:

      Sint hamburgeri, in schimb, pentru blindul Ben care se mindreste acum cu caloriferele Tatucului Marga.

  6. ivanG spune:

    D-le Stanomir,

    Cred ca se impune, undeva in final, sa precizati faptul ca textul dvs. este un pamflet. Altfel riscati sa ramaneti in istorie ca fiind pupi-n-margist (ca sa folosesc o sintagma mult-iubita de o anume parte a presei…).

    Citatul “…o perioadă în care criticile la adresa stării și a conducerii ICR în anii 2008-2012 s-au extins în societate…” ar trebui privit din perspectiva definirii acelei “societati” critice prin 2 cifre:

    - procentul de 24%* din populatie, pe al carui sprijin politic s-a bazat actuala coalitie de la putere, dand astfel curaj d-lui Marga in infaptuirea maretelor sale programe si,
    - procentul de 6% din populatie, total analfabeta impreuna cu cel de 40% din populatie analfabeta functional (adica are dificultati in a intelege un text scris…)

    Ilustrative pentru acest “Idiocracy” pe care il vedem cum ne inconjoara sunt comentariile la un articol pe acelasi subiect, ICR:

    http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/menestrelul-trist-si-baroc-de-la-icr-89828.html

    */ 60% din voturi date de 40% din populatia cu drept de vot

  7. Azorel spune:

    Doua “idei” care nu au legatura cu subiectul decat tangential:
    1. NU persistati in erorile incultilor care au ajuns “mari reporteri” furnizand “cifre” de 15, 20, etc; cifrele sunt cele cu simboluri de la 0 la 9, restul sunt numere!
    2. O alta greseala este “procentul de 24%”! PROCENTUL inseamna in orice situatie 1%!!! 24% se numeste procentaj.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Ioan Stanomir


Ioan Stanomir

Profesor de drept constituţional la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti, specializat în domeniul dreptului constituţional. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)