Home » Analize »Justitie/Ordine publica » Citesti:

Ce e de înţeles din achitarea lui Gutău: un studiu de caz în fake news şi manipulare

Sorin Ionita noiembrie 3, 2018 Analize, Justitie/Ordine publica
41 comentarii 6,262 Vizualizari

Pe scurt, că să mai risipim ceaţa: primarul Gutău şi viceprimarul Dicu (Rm Vâlcea) au fost reţinuţi de DNA în 2006, judecaţi pentru corupţie, achitaţi de instanţele inferioare şi condamnaţi de ICCJ. După ispăşirea pedepsei (redusă, adică a fost eliberat condiţionat după un an şi ceva) Gutău a fost reales primar în 2016. Intre timp a obţinut la CEDO decizia că în acest dosar al său s-au comis erori procedurale, încălcându-i-se dreptul la un proces corect. ICCJ revine în 2018 asupra subiectului, constată că aşa e şi îl achită pe Gutău. Mai precis, martorii ar fi trebui reaudiaţi la ICCJ, conform principiilor CEDO, dar n-au fost – însă şi judecătorii sunt tehnic acoperiţi pentru că la data aia legea română nu prevedea expres reaudierea.

Chestie încâlcită, numa’ bună să înţeleagă din ea fiecare ce vrea, cum e moda mai nou pe la noi. Gutău se eroizează la Antene cu teoria conspiraţiei: l-ar fi luat DNA în 2006 tocmai pentru ca era PDL-ist, ca să se dea un exemplu (?!), exact în perioada când Antenele urlau că de ce nu ia DNA şi PDL-işti. Numai că ăia care ţipau atunci “de ce procurorii nu iau după algoritm politic, de la fiecare partid câte unul”, acuză acum că se luau oameni pe algoritm politic. Gutău sugerează că Băsescu a ordonat DNA-ului să-l execute. Băsescu zice că nici vorbă să fi ordonat, relaţia lui DNA era perfect cuşer; abia după aia (când oare?) n-a mai fost DNA chiar cuşer, din moment ce se războieşte acum cu ei de mama focului. Etc.

Justiţia română a făcut aici yo-yo cu un caz nu prea complicat, bulibăşindu-l procedural, aşa încât nu vom şti niciodată adevărul pe fond: a fost sau n-a fost Gutău corupt? Mai ales că omul are la activ o condamnare definitivă în alt dosar, pe abuz în serviciu, deci nu-i tocmai uşă de biserică. Mă rog, nu contează: adevărul juridic ăsta e, achitare, iar ca să avem un stat de drept trebuie să-l respectăm.

Din păcate, la un car de oale ajunge o singură măciucă: nu mai contează o sută de cazuri bune dacă unul a ieşit strâmb la CEDO. Maşina de zgomote (alimentată cu fonduri de pe la ministerele lui Dragnea-Vîlcov, cum se plânge mai nou chiar comisăreasa socialistă Creţu; sau de răzbunătorul Voiculescu; sau de mogulul junior Adamescu) acoperă orice dezbatere raţională gen ce-a fost bine, ce-a fost rău, care-i lecţia. Uitaţi-vă la TV: un milion de păreri, care mai de care mai stridentă, dar nici o explicaţie pe îndelete a detaliilor concrete ale achitării lui Gutău, de care ar fi fost plină presa în Vest.

Ce-i de făcut (Что делать)? Planul A ar fi ca justiţia să-şi regleze procedurile, să mai lase fumurile din cap şi să înveţe carte europeană, să încorporeze mai iute practica CEDO şi să lucreze mai riguros. E valabil şi pentru procurori. Independent nu înseamnă musai şi deştept; prima e o condiţie necesară, dar nu suficientă pentru statul de drept. Să se maturizeze, cum ar veni, după ce a călcat de câteva ori spectaculos în străchini şi s-a ajuns la achitări acolo unde se vedea din start că fapta nu exista (ca la Ponta).

Nu e cazul cu Gutău, a cărui achitare a fost pur procedurală: adică nu a câştigat el meciul în teren, ci l-a pierdut, dar s-a constatat după aia că terenul nostru era cu doi metri mai scurt decât prevedea FIFA, deci s-a anulat rezultatul. Nu-i vreun mare soclu de statuie morală povestea asta; ar fi decent ca omul să se mulţumească că are o singură condamnare în loc de două. Şi OJ Simpson a fost achitat, dar nu-l cheamă nimeni la TV să-şi dea cu presupusul pe tema statului de drept, nici nu-l plimbă prin şcoli ca exemplu pentru copii.

Planul B, mai probabil decât primul în atmosfera isterică şi manipulativă de acum, e că justiţia va fi distrusă şi re-subordonată politic înainte să apuce să înveţe ceva. Chestie care se vedea venind de vreo câţiva ani, iar călcatul în străchini de care vorbeam, probabil inerent într-o ţară ca România unde nimeni nu-i perfect şi s-a încercat o reformă atât de profundă, oferă pretextul ideal.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "41 comments" on this Article:

  1. Andrei V. spune:

    Aoleu tovarase Ionita ce v-ati luat-o!
    Degeaba te stradui, se darama sandramaua basista si justitia sa fake.

    • Alina spune:

      Justitia “Basista” a functionat corect, cit timp Basescu a fost presedinte.
      Problema este alta.
      Justitia este atacata de foarte multi ani de mafia psd.
      Mafia psd si-a infiltrat judecatori corupti la CCR, la ICCJ, in CSM, la Inspentia Judiciara, la Curtile de Apel si la Judecatorii.
      Pe de alta parte, infractorii din parlament si judecatorii corupti de la CCR au dezincriminat anumite fapte penale.
      Acestea sunt motivele pentru care procesele infractorilor sunt tergiversate, anumiti infractori sunt achitati, in ciuda probelor beton prezentate de procurori, sunt condamnati simbolic, cu suspendare, nu le sunt confiscate averile sau sunt eliberati anticipat, cei condamnati de judecatori cinstiti, corecti, competenti, incoruptibili, nesantajabili.
      Singura noastra speranta este Europa.
      Comisia Europeană, condusă de Jean-Claude Juncker, trebuie sa procedeze la fel cum a procedat cu Polonia, trebuie sa dea în judecată Romania la Curtea Europeană de Justiție, reclamând încălcarea independenței judiciare si sa oblige Romania sa abroge toate legile adoptate in favoarea infractorilor, sa oblige Romania sa o repuna in functie pe fosta Sefa a DNA.
      Procurorii trebuie sa-i trimita in judecata pe judecatorii corupti de la CCR, de la CSM, de la ICCJ, de la Curtile de Apel si de la Judecatorii, pentru aderare la un grup infractional organizat, pentru abuz in serviciu, pentru obstructionarea justitiei si pentru favorizarea infractorilor.

      • Hantzy spune:

        Alina,
        Tocmai asta a fost greșeala mare a Băsescului: a înlocuit practic instituțiile statului cu capii lor. Procedurile interne deveniseră irelevante, iar raportarea la superior devenise singura opțiune de funcționare. E primul pas în deformarea statului de drept. Pentru că, la rândul lor, “capii” respectivelor instituții ascultau doar de vocea celui care, direct sau indirect, i-a numit.
        Exact cum toate pârâiașele și râurile din bazinul hidrografic al Dunării, nu au decât fluviul ca singur țel existențial, tot astfel o structură statală asemănătoare acesteia ajunge să depindă doar de toanele unui potentat.
        Din acest motiv, oricât de talentați și de buni profesioniști ar fi cei numiții în funcții publice, prevalarea unui sistem clar, cu proceduri și regulamente ce impun intercontrolul, este vital pentru evitarea corupției. Ori, cu puține excepții, acest lucru a fost complet ignorat în mandatele fostului președinte, mult prea avid de Băile de mulțime.

    • MIHAI 2 spune:

      Basista – nebasista – justitia si-a facut datoria in cazul celor doi gardieni
      de puscarie din vremea comunismului – Fecior si Visinescu.

      Au fost prinsi si impachetati pentru crime impotriva umanitatii – iar cu putina
      ingeniozitate au fost chiar executati , desi pedeapsa cu moartea este abolita in Romania.

      Spun ingeniozitate – pentru ca amandoi aveau peste 90 de ani – deci trimiterea lor
      in inchisorile romanesti nu putea avea alt efect predictibil decat exterminarea lor
      fizica , cu economii pentru Statul Roman care nu a mai cheltuit bani si pentru cele
      doua gloante.

      Unul s-a dus in 27 septembrie , celalat pe 5 noiembrie – record remarcabil. mai ales daca ne raportam la imensitatea unui Centenar si la Blazonul unui popor care crede despre el insusi ca ar fi civilizat.

      Vina este insa a celor doi – de ce nu si-au tras pe cap cate o palarie neagra si la brat cate o nevasta cu 80 de ani mai tanara si sa se alature la Girafa
      pentru a protesta pentru Democratie, alturi de colegul lor de generatie si de Partid Cimunist ?

      Sigur – si-or fi spus ca nu e de nasul lor sa se considere vreun moment egalul liderului care
      i-a cunoscut indeaproape , la vremea lor , si pe tovarasa Pauker, si pe tovarasul Dej, precum si pe Domnul Iliescu.

  2. Sorosan Georgescu spune:

    Deocamdata nu sunt comentarii?
    Nu mi se pare corect fata de un gurist progressist de talia specialistului universal Sorin Ionita.

  3. Harald spune:

    Cine dorește să se documenteze poate să meargă prin niște săli de judecată din România, să vadă ce se întâmplă în realitate. Ședințele sunt publice, oricine poate merge liniștit la mai multe termene, astfel încât să urmărească evoluția diverselor spețe. Ocazie cu care va constata singur că procedura merge după ureche și după fața părților (i.e. ”justițiabililor”).

    Nici nu mai are rost să trecem discuția și în penal, unde judecătorul citează adesea fragmente întregi din rechizitoriu și acceptă conștiincios tot ce susține procurorul. Fără să dea în schimb prea mulți bani pe procedură. Iar dacă în cazul Guțău lucrurile sunt oarecum triviale, presupun că își aduce aminte toată lumea de cazul Berbeceanu.

    • Sorin spune:

      Gutau a luat mita.
      Faptul ca el a afirmat ca erau bani primiti cu imprumut, este minciuna tuturor celor prinsi luind mita.
      Ce primar cinstit se imprumuta cu o suma mare de bani, tocmai de la un om de afaceri, care are contracte cu Primaria ? Sa fim seriosi.
      La CEDO nu s-a afirmat ca este nevinovat, ci doar ca nu i s-au respectat anumite drepturi.
      De exemplu, a cerut un pahar cu apa si nu i s-a adus, sau din cele 100 de aminari cerute, i s-au aprobat doar 99.
      La rejudecare, dosarul a ajuns la un judecator incompetent, corupt sau santajabil.

      • Harald spune:

        @Sorin – faza cu paharul cu apă vă conferă maximum de credibilitate, keep up the good work!

        Ați fost vreodată într-o sală de judecată din RO ? Vi s-a întâmplat vreodată ca grefiera să nu consemneze ce se întâmpla în sală? Vi s-a întâmplat vreodată să vă fie lăsată cauza la sfârșitul ședinței, astfel încât să nu mai fie nimeni în sală? Când o să vi se întâmple, o să știți despre ce vorbesc eu.

  4. cetățeanul turmentat spune:

    în România nu s-a încercat nicio reformă în justiție. S-au scris niște vorbe pe hîrtie ca să dea bine, s-a votat, după care cu hîrtia aia în mînă Băsescu s-a pus pe călărit justiția sub pretextul reformei și a luptei anticorupție. A fost aruncat din șa spre sfîrșitul show-ului și justiția securistă a început să zburde și să facă ea ce vrea prin țara asta, pen’că-i jună, liberă, endepandantă și de nimic nu-i pasă. Dragnea cu gașca încearcă să o călărească și ei dar nu prea îi iese, așa că s-a apucat să schimbe legile ca să nu intre la zbîrnă. Pînă cînd nu o să sune goarna și nu o să se dea retragerea în cazarmă, justiția din România o să fie tot ceea ce fost și pînă acum, adică unealta cu care barosanii își fac treburile. O tanti legată la ochi dar cu un auz perfect, care ține urechile foarte ciulite ca să audă ordinele date și direcția din care vin, mamă bună și iertătoare cu Microsoft sau EADS și în același timp aspră dar severă cu baba Rada care a furat o găină și o baniță de porumb.

    • portocala spune:

      sistemul romanes de justitie, impartirea dreptatii, este o ramasita din iepoca de aur, altoita dupa lovirutie, unde se amesteca ticalosia cu nestiinta, amatorismul si multa dorinta de inavutire.
      de fapt, motorul societatii romanesti este un motor in doi timpi si trei miscari.
      adica, tunuri, inginerii financiare si fuga de pedeapsa.
      facatorii de justitie nu prea sunt acasa in ce priveste etica profesionala, adesea parteneri, judecatorii cu procurorii si secureii, in serviciul boborului.

      in america se merge pe common low, adica pe precedente, pe solutii stabilite de curtea suprema. adica, nu vezi ca doua judecatorii diferite, pe cazuri similare sa dea solutii diferite.
      dreptul se studiaza, obligatoriu, ca a doua facultate, dupa o diploma de patru ani, sau trei ani la pre low si apoi trei patru ani la o low school a unei universitati de prestigiu.
      se incepe ca avocatel intr’o firma mare, in care cativa ani casti urechile si ochii, in timp se xeroxezi dosarele. sau ca asistent de procuror printr’o procuratura locala. sau court clerk, adica grefier la county court, adica un fel de judecatorie judeteana.
      ani multi petrecuti pe langa juristi remarcabili, pana insusesti meseria, procedurile si tocesti codurile de legi. si in tot acest timp tre’ sa dovedesti ca esti patruns de etica profesionala.
      avocatii, ca si preotii, sunt legati prin juramant sa respecte confidentialitatea si sa apere clientul.
      in multe state di sua, judecatorii sunt alesi, trebuie sa dovedeasca prin activitatea anteriora candidaturii, ca sunt vrednici sa fie votati, sa fie cunoscuti de cetateni, inainte sa ajunga sa loveasca cu ciocanelul in tejgheaua dreptatii…

      • Grandma in the courtroom spune:

        Lawyers should never ask a Mississippi grandma a question if they aren’t prepared for the answer.

        In a trial, a Southern small-town prosecuting attorney called his first witness, a grandmotherly, elderly woman to the stand. He approached her and asked, “Mrs. Jones, do you know me?”

        She responded, “Why, yes, I do know you, Mr. Williams. I’ve known you since you were a young boy, and frankly, you’ve been a big disappointment to me. You lie, you cheat on your wife, and you manipulate people and talk about them behind their backs. You think you’re a big shot when you haven’t the brains to realize you never will amount to anything more than a two-bit paper pusher.

        Yes, I know you.”

        The lawyer was stunned! Not knowing what else to do, he pointed across the room and asked, “Mrs. Jones, do you know the defence attorney?”

        She again replied, “Why, yes, I do. I’ve known Mr. Bradley since he was a youngster too. He’s lazy, bigoted, and he has a drinking problem. He can’t build a normal relationship with anyone and his law practice is one of the worst in the entire state. Not to mention he cheated on his wife with three different women. One of them was your wife.

        Yes, I know him.”

        The defence attorney almost died. The judge asked both counsellors to approach the bench and, in a very quiet voice, said, “If either of you idiots asks her if she knows me, I’ll send you both to the electric chair.”

    • Alina spune:

      Acestea sunt minciunile sfruntate ale mafiei psd.
      Fostul presedinte a procedat corect, a numit un ministru al justitiei cinstit, corect, curajos, inteligent, competent, incoruptibil si nesantajabil (Monica Macovei), a numit un procuror general si apoi un procuror sef la DNA cinstit, corect, curajos, inteligent, competent, incoruptibil si nesantajabil (Laura Kovesi).
      In masura in care au putut, acestia si-au facut corect datoria.
      Europa a apreciat progresele facute de Romania.
      Mafia psd nu a asistat pasiv la ce se intimpla. Mafia si-a infiltrat oameni in toate structurile statului (CCR, ICCJ, CSM, Inspecta Judiciara, CNA, Avocatul Poporului etc) si a inceput sa acapareze justitia.

      • cetățeanul turmentat spune:

        Băsescu l-a numit procuror șef pe Daniel Morar la DNA (august 2005 – mai 2013) pentru că i-a închis dosarul, după care la numit judecător la CCR (2013). Pentru aceleași competențe în închis dosare și dat NUP la prezident a fost numit și Lăzăroiu la CCR, tot de Băsescu. Pe Iohannis l-a făcut scăpat Stanciu, care a ajuns tot la CCR. S-ar părea că mafia pesedistă lucrează cam la fel cu mafia prezidențială. Adică avem de făcut diferența între Cammora și ‘Ndrangheta.

        • portocala spune:

          este diferenta. mafiosi aia macaroni sunt teritoriali, fiecare cu partea lui de tzara.
          la noi…concureaza secu batran cu secu nou. fiecare cu precurorii si judecatorii din dotare.

      • Incomod spune:

        Tu realizezi ca prin astfel de postari le faci mail mult bine pesedistilor ? Asta in caz ca nu esti pesedit sub acoperire :) Sincer, intr-adevar, pesede-ul e un partid corupt, Dragnea e tatal hotilor, dar cand ma uit la opozitie si la cei care-l ataca, imi vine sa-l votez cu ambele maini de spaima ca astfel de idioti ar putea ajunge vreodata la putere…

  5. man of war spune:

    pai “comisareasa socialista cretzu”, ce si trage seva din epoca iliescu, e acum avant garde ! asta da progres neicusorule, nu de alde gutzau, olgutza sau vilcov are nevoie natia asta. sa i reactivam p alde nastase, geoana sau ponta, telectuali rasati, cinstiti si saraci, patrioti si morali. de asemenea barbati adevarati are nevoie romania

  6. 2087 spune:

    Distrugerea justitiei s-a votat in 2016.

    Cetatenii poarta intreaga vina, in conditiile in care era un partid cinstit pe buletinul si vot si rezultatul putea fi cu totul altul.

    Dar deh, invata-l pe prost sa judece.

    • Harald spune:

      Mergi, stimate domn, prin niste sali de judecata si lasa activismul politic. Disputele mele cu Georgeta Buliga si cu Dan Anton (ambii ajunsi ulterior cu catuse) au fost mult inainte de 2016.

      • Zev spune:

        Geez Harald v-ati furat-o umpic prin Romanica eh?

        • Harald spune:

          @Zev – da, dar eu cred că a meritat :)

          Ar fi interesant de știut dacă și judecătorii ajunși cu cătușe consideră azi că a meritat. Însă probabil n-o să aflăm asta niciodată :)

  7. Cilos de Villemin spune:

    Vai de mine, tot nici un comentariu?
    Am dormit nitel si acuma am zis hai sa vedem, poate au aparut in fine niste comentarii progressiste, sa ma desfat.
    Cand colo tot nimic.
    Asa ceva?
    Unde sunt REZISTentii frumosi si liberi si iute datatori de MUIEPSD?
    Unde este admiratiunea pentru medaliata Ambasadei care i-a dat azil politic persecutatului progressist Grig Bivolaru?
    Unde este respectul pentru nerabdarea specialistului universal Sorin Ionita care abia asteapta sa dubleze numarul de comentarii cu replicile sale superioare?
    Rog sa grabim.
    Merci, va pup dulce pe secera si ciocanelul roz.

    • Sándor spune:

      Pot sa-ti ofer si alta locatie.

    • Rezistenta e ma-ta spune:

      Bai…proat esti…

    • Alius spune:

      Hai că-ți raspund eu, căci văd că te … macină grija așa de tare si drumul e așa de lung și na.. cainele nu mai are mult de trăit: suntem toți pe site-ul RISE sa citim si noi “nește” chestii despre borfașul șef al vostru.

    • C Bucur spune:

      Comentariile nu apar automat. Perioada e de week-end. Nu mai postati asa ceva, e garbage.

  8. victor L spune:

    Nu as vrea un avocat ca dvoastra nici pro bono.
    De fapt, nu va hotariti ce vreti (ori ce vreti sa ne spuneti).
    Vreti o Justitie corecta? dar parca nu i-ati invinui pe cei care intocmesc dosare unde fapta ori nu exista ori nu e prevazuta in codul penal. Treceti repede, caci nu e viata dvoastra in cauza.
    Apoi, daca “terenul nostru era cu doi metri mai scurt”, e clar ca inca nu dazavuati ocaua mica. Caci nu despre teren scurt era vorba, ci despre un proces incorect.
    CEDO a gresit?
    .
    NB,
    chiar nu va ingrozeste un dosar ajuns la tribunal, unde solutia este “achitat, deoarece fapta nu exista ori nu e prevazuta in Codul Penal”?
    Recent citeam urmatoarele:
    “„Tribunalul Prahova obligă DNA Ploieşti să finalizele cercetările din dosarul “HidroPrahova” în care sunt cercetaţi omul de afaceri Sebastian Ghiţă, cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu şi Mircea Cosma, după ce ce unul dintre inculpaţi a contestat durata procesului.””
    In zilele sfirsitului de an `89, la doua lucruri ma gindeam: o Justitie impartiala si o presa la fel.
    Cele mai mari dezamagiri, aceste “doua puteri in Stat”
    Si cu cit le vom cocolosi mai mult, cu atit mai rau ne va fi.
    Justitia are conditiile sa se apere singura. Cit o mai lungeste cu procesul lui Dragnea? dar cu dosarul Colectiv? ori cu dosarele Revolutiei si Mineriadelor?
    E cumva nevoie, ca in citatul de mai sus, ca un Tribunal sa someze procurorii sa finalizeze dosarele? ori sa le inchida ca pe unele in 2009.

    • Alina spune:

      > … cei care intocmesc dosare unde fapta ori nu exista ori nu e prevazuta in codul penal
      Asa ceva se poate intimpla doar daca dosarul ajunge pe mina unui judecator corupt, sau, intre timp, infractorii din CCR sau cei din parlament dezincrimineaza fapta. Procurorii nu au nicio vina.

      > … ci despre un proces incorect.
      > CEDO a gresit?
      CEDO a spus ca nu i s-au respectat niste drepturi, nu ca ar fi nevinovat. De exemplu, daca nu i s-au aprobat decit 99 de aminari si nu 100 cite a cerut infractorul, sau daca nu i s-a adus un pahar cu apa, CEDO poate spune ca nu i-au respectat drepturile.

      > … chiar nu va ingrozeste un dosar ajuns la tribunal, unde solutia este “achitat, deoarece fapta
      > nu exista ori nu e prevazuta in Codul Penal”?
      Ne ingrozeste, pentru ca inseamna ca avem niste judecatori extrem de corupti, sau niste likele la CCR si in parlament, care dezincrimineaza anumite fapte penale.

      > “„Tribunalul Prahova obligă DNA Ploieşti să finalizele cercetările din dosarul “HidroPrahova” în
      > care sunt cercetaţi omul de afaceri Sebastian Ghiţă, cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Herţanu
      > şi Mircea Cosma, după ce ce unul dintre inculpaţi a contestat durata procesului.””
      Infractorii in intelegere ci judecatorii corupti uzeaza de toate tertipurile posibile pentru a tergiversa procesele.

      > Justitia are conditiile sa se apere singura.
      Iata ca nu se poate apara singura, daca infractorii ajunsi in parlament, la CCR, la ICCJ, la CSM ii indeparteaza din sistem pe procurorii si judecatorii cinstiti, corecti, competenti, curajosi, care se ocupa de dosarele mafiei.

      > Tribunal sa someze procurorii sa finalizeze dosarele?
      Atunci cind au probe, procurorii finalizeaza la timp dosarele. Problema este cu judecatorii care acorda sute de aminari, cum a fost cazul lui Mazare, sau ignora probele.

  9. euNuke spune:

    ‘a cărui achitare a fost pur procedurală’

    nu.

    si nu, nu merge cu manipularea asta.

    si da, e jenant ce se intampla aici, e un soi de nastere a unei noi Antene care fabrica stiri in folosul unor magistrati catastrofali ce trebuie spalati cumva de rusine.

  10. Laura spune:

    Justitia mai poate sa se si auto-regleze un pic daca vrea. De exemplu, sa se abtina sa condamne direct in apel, dupa o achitare in fond. Nu e obligatoriu, in apel poti casa si trimite cauza inapoi la rejudecare pe fond, si lasi intodeauna deschisa o cale de apel la orice condamnare. Asa ca o condamnare se confirma intodeauna de doua complete diferite. Dureaza mai mult, dar reduci erorile procedurale..

    • HoLLywOOdrea si Coasta Ei spune:

      Adicatelea furi de finut la tinerete cu milioanele si-ti primesti PEDEAPSA la batrinete? Pe care pedeapsa o ispashesti ca un martir scriind carti si angajindu-te in toate activitatile voluntare posibile cu un comportament exemplar intotdeauna, nici pe un sfert, dar cu AVEREA inTACTA odata ieshit iti refaci viata din banii dati cu imprumut la prieteni daca sotia s-a recasatorit si copii te-au uitat.

      • Coasta de DRACon spune:

        Cred ca viata merita traita din plin si doar Politica Mare poate da satisfactie deplina! Cand fraierii traiesc cu nici 1000 de Euroi pe luna muncind pe brinci, jmecherii sparg mii de Euroi pa Luna si fac shoping in PARIS.

  11. Gabriel Deliu spune:

    D-le Ioniţă,
    Pentru că aveţi numai comentarii tâmpite, până acum, mă simt dator să spun că mie mi-a plăcut, (ca de obicei), articolul dvs.

  12. Ion A. spune:

    Gutau a castigat la CEDO fiindca ICCJ l-a condamnat initial pe exact aceleasi probe pe care instantele inferioare il achitasera! ce nu-i e clar aici lui Ionita? nu cumva incearca disperat sa dreaga busuiocul magistratilor “independenti”?

  13. gheorghe spune:

    d-ul ionita nu crede ca din cauza unor erori procedurale, un nevinovat poate sa ajunga vinovat?!,exemplul cu stadionul e gresit!(poate ar fi corect daca suprafata de joc sau poarta, ar creste/scadea doar la echipa judecata)

  14. r2 spune:

    Din pacate dezbaterea de azi este la nivel de “asa e cum va spun eu” vs “nu-i adevarat, manipulare, huoo”. Macar una din tabere daca ar trimite un link catre un document official, ar indica un paragraf anume etc. ar putea si cititorul nespecialist sa incerce sa-si faca o parere daca e sau nu vorba doar de procedura. Conceptul de “burden of proof” a disparut in ceata si nimeni nu pare sa-i simta lipsa – parca s-a molipsit toata lumea de la geniul stabil Trump.

  15. Paganel spune:

    Oameni buni, când voi vedea în țara (?) asta, că o lege, decizie, reglementare, mă rog, un act oarecare, la ce nivel vreți dumneavoastră, se aplică LA FEL și pentru „ai lor” și pentru „ai noștri”, atunci se va fi schimbat, în sfârșit, ceva în bine! Sau, mai exact, va începe să se schimbe!
    Până atunci, „ARTICOLUL 0 (ZERO)” din Constituția României ar trebui să sune cam așa:
    „În România, singura regulă este să nu se respecte nici o regulă!”

    Să se uite fiecare într-o oglindă și să recunoască (în fața sinelui propriu) că nu a gândit NICIODATĂ să treacă „pe lângă” reguli! Apoi, dacă a făcut asta, poate „să arunce piatra”, dacă este „fără de prihană”!

    • portocala spune:

      bre, matale ai luat in serios aia cu gradina maicii domnului, vrei o tzara de ingeri.
      la noi e taman invers, s’a rasturanat cazanul cu smoala.

      os, nu’i frumos sa aruci cu pietre,



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Sorin Ionita


Sorin Ionita

Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Cons... Citeste mai departe


E randul tau

Pentru Mike the Hunter, cu referire strict la proiectele PCCF finantate pe domeniul Stiinte Exacte ...

de: Lucian Pintilie

la "Academia Română NU mai este cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală!"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

noiembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Oct    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)