Home » Analize »Justitie/Ordine publica » Citesti:

Acoperiții din Justiție și complicitatea lui Băsescu

Cetatean aprilie 18, 2015 Analize, Justitie/Ordine publica
31 comentarii 3,073 Vizualizari

De fiecare data cand il vad pe fostul Presedinte al Romaniei facand declaratii despre Justitie, ma gandesc cu groaza ca urmeaza o salva de atacuri la adresa celor care au indraznit sa o tina pe Udrea in arest (judecatori si procurori).

Basescu a fost votat ca Presedinte de doua ori, a fost salvat de popor de demitere (de doua ori), a fost aparator al Justitiei in multe situatii (negociator ca la piata in altele, asta-i viata), insa ramane, totusi, un presedinte cu un bilant categoric pozitiv in acest domeniu.

4aAsadar, de ce ar da omul acesta cinstea pe rusine si s-ar apuca sa isi demoleze unul dintre cele mai solide puncte de bilant ?!

Am renuntat de ceva vreme sa mai caut explicatii rationale. A-l considera pe Traian Basescu rational chiar si atunci cand exista evidente dovezi de non-rationalitate a comportamentului sau este defectul celor care nu vor sa creada ca au fost uneori trasi pe sfoara si se incapataneaza sa faca apel la niste presupuse calcule “strategice” sau “tactice” ale fostului Presedinte. Calculele unui politician sunt, din pacate, de multe ori mai prozaice si mai josnice decat in analizele politologilor sau decat cele mai pasionate scenarii ale suporterilor.

Voi semnala din pacate, una dintre cele mai grave minciuni spuse de fostul Presedinte; sau, daca nu este minciuna, este una din cele mai grave neglijente (ca sa nu zic “exercitare necorespunzatoare”) din mandatul sau. Sau, daca nici una din cele doua variante nu sta in picioare, e una din cele mai perverse manevre de a o scoate pe Udrea nevinovata, inainte ca Justitia sa dea verdictul.

Declaratia lui de aseara de la Realitatea este suprinzatoare:

“Susţin categoric că nu s-a respectat Constituţia României din ’91 care interzicea magistraţilor să fie ofiţeri acoperiţi. După ce am venit în funcţia de preşedinte, am cerut instituţiilor să renunţe la recrutarea ofiţerilor acoperiţi din Justiţie. Ce s-a întâmplat, nu ştiu“.

Un presedinte in functie “cere” ca serviciile sa renunte la ofiterii acoperiti in Justitie si cu asta…gata?! El doar a cerut, atat a putut, saracutul! Ce era sa mai faca?

Legea 247/2005, publicata in Monitorul Oficial nr. 653/22.07.2005, promulgata prin decret al Presedintelui Basescu spune asa:

Titlul XVII, Art. 6, indice 2:

(1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi, personalul de  specialitate juridică asimilat acestora şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

1234(2) Persoanele prevăzute la alin.(1) completează, anual, o declaraţie autentică, pe proprie răspundere potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiţi, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii.

(3) Consiliul Suprem de Apărare a Ţării verifică, din oficiu sau la sesizarea Consiliul Superior al Magistraturii ori a ministrului justiţiei, realitatea declaraţiilor prevăzute la alin.(2).

(4) Încălcarea dispoziţiilor alin.(1) conduce la eliberarea din funcţia deţinută, inclusiv cea de judecător sau procuror.”

***

1. Cate verificari din oficiu a dispus CSAT-ul, ca institutie? Nu stim.

1232. Cate eforturi a facut Presedintele Basescu in CSAT pentru a se dispune, printr-o hotarare oficiala, verificari in Justitie ? Nici unul, a spus-o el. A “cerut” si … atat.

Daca azi avem inca ofiteri sub acoperire printre magistrati, nu e numai vina sefilor de servicii (SRI si SIE), care erau membri CSAT si puteau (sau au facut-o deja!) sa se opuna verificarii din oficiu de catre CSAT (reamintesc ca in CSAT o hotarare se poate lua doar daca nu se opune nici un membru), ci si pentru ca Presedintele Romaniei a tolerat nepermis acoperitii din Justitie, iar azi vine sa ne vanda gogosi despre cinstea lui !

Cand cresti la san acoperiti, nu trebuie sa uiti ca s-ar putea sa ajungi intr-o zi in Justitie in fata unuia dintre ei !

***

P.S. Foarte perversa strategia lui Basescu de a afirma raspicat ca el nu a putut face nimic (institutional) pentru deconspirarea acoperitilor din Justitie. Pentru a sugera ca Udrea este “ingropata” de servicii si de acoperitii din Justitie, el prefera sa isi umbreasca mandatul cu povara exercitarii necorespunzatoare a atributiilor, luand asupra lui vina de a nu fi facut uz, prin CSAT, de art. 6 indice 2 din legea 247/2005 (daca a promulgat ca primarul aceasta lege e si mai grav!). Face aceasta numai pentru a intari varianta Elenei Udrea:  e nevinovata, dar o “ingroapa” serviciile si acoperitii din Justitie.

Nu exclud nici o varianta: nici neexercitarea corespunzatoare a atributiilor de catre Basescu, nici complicitatea cu acoperitii din Justitie. In ambele variate, Traian Basescu iese prost. Intr-una din ele el iese prost, dar Udrea pare nevinovata.

Unde se va opri acest fost presedinte din furia sa demolatoare  ?!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "31 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Da, asa se vede din partea celor ce cred ca stiu totul, iar dictatorul a luat-o pe aratura.
    Posibil.
    Dar tot atit de posibil e ca “fostul animal politic” are viziuni mai profunde decit noi.
    Iar cind te alaturi lui Hoandra, Leca, Rogozanu ori Cosea, ai dreptul sa iti pui tot felul de intrebari. De genul ca dictatorul ar trebui sa aiba remuscari pentru bebelusii de la maternitatea Giulesti :P
    Vezi, Doamne, mor unii de grija celui ce se autodistruge. E problema lui, dece ne-ar mai preocupa pensionarul-postac?
    Doare ceea ce spune.
    Adevarul este undeva pe la mijloc si nu se confunda intotdeauna cu dreptatea.
    Emisiunea de la iRealitatea a fost tocmai ceea ce sesizeaza fostul dictator: institutii puternice fac ceea ce au facut aseara “acuztorii publici” Hoandra, Leca, Rogozanu cu pensionarul-postac Basescu. Era intreruot imediat ce3 pornea un raspuns, vorbeau unul peste altul si ii aduceau tot felul de acuzatii care mai de care mai timpite.
    Acuzatiile ca Basescu ataca Justitia sint mincinoase.
    - oricit ai aprecia-o pe Livia Stanciu, nu poti sa aprobi afirmatia ei ca judecatorii sint pe aceiasi baricada cu procurorii in lupta contra coruptilor. Dece mai e nevoie atunci de judecatori?
    – poate repeta pensionarul-postac pina raguseste ca nu actiunile Justitiei le combate, ci moda arestarilor si parada arestatilor cu catusele in fata televiziunilor, este daunatoare.
    Dar “setea” de singe este mult mai mare decit setea de Justitie.
    Iar acum, ca maurul si-a facut datoria (cu condamnarea comunismului, cu intarirea Justitiei, cu Statul de drept si orientarea ferma spre Vest), acum, poate sa moara.
    E un prost.
    NB,
    a cerut public procurorilor generali sa rezolve dosarele Revolutiei si Mineriadelor, si i s-a dat cu flit; atit de catre Kovesi cit si de catre Nitu.

    • victor L spune:

      “victor L spune:
      Comentariul tău e în așteptare.
      18/04/2015 la 16:16 ”

      h 22,25 – Sterge-l, nu il mai tine la moderare.
      Eu imi pastrez opiniile.

      Oamenii care cred ca le stiu pe toate au dreptul sa spna orice:

      “Statele Unite sunt principalul stat terorist, iar Europa i se supune fiind prea lasa pentru a adopta o pozitie independenta, a declarat activistul politic american Noam Chomsky, in varsta de 86 de ani, intr-un interviu acordat postului de televiziune Euronews pe tema terorismului si a viitorului Europei.”

      doar cei ce vor sa replice nu au dreptul :P

    • Cetatean Cetatean spune:

      Buna seara! Pentru unii ca tine e scris in articol “Calculele unui politician sunt, din pacate, de multe ori mai prozaice si mai josnice decat in analizele politologilor sau decat cele mai pasionate scenarii ale suporterilor“.

      • george spune:

        Domnule cetatean, cred ca dl. Victor L. are dreptate in cazul dvs. – credeti ca le stiti pe toate. De data asta o sa fiu de acord cu comentatorii de aici, nu cu dvs. Prea e o aroma de atacuri la comanda si un iz de ”sa condamnam greaua mostenire”, ceea ce nu scuza inactivitatea noului presedinte.

        Trist.

        Nu pare sa se schimbe nimic in Romania. Am sperat altceva pe 16 noiembrie, mai ales ca aici ne-am mobilizat cat am putut sa mergem la vot (In Cleveland).

        Asa ca articole ca ale dvs. nu fac decat sa confirme slugarnicia intelectualilor romani fata de noua putere. Este ceea ce ma avertizase tatal meu cu ceva timp in urma – ”nu am incredere in ei, au reflexe de sluga”.

        Cat despre Victor L, imi amintesc – cu respect – despre comentariile sale cand combatea pe Voxpublica. Alte vremuri, aceleasi probleme..

    • Marchi spune:

      „oricit ai aprecia-o pe Livia Stanciu, nu poti sa aprobi afirmatia ei ca judecatorii sint pe aceiasi baricada cu procurorii in lupta contra coruptilor”…
      Lăsând la o parte lacunele gramaticale, afirmația ta este inexactă, de două ori. Iată, dacă ți-a scăpat, replica Liviei Stanciu la acuzele profund nedrepte ale ex-președintelui:
      „Livia Stanciu a precizat ca afirmatia pentru care a atacat-o Basescu a fost facuta in urma cu doi ani si scoasa din context de presa. “Nu este pentru prima data cand sunt scoase din context afirmatii facute de presedintele ICCJ (…) S-a spus in presa ca presedintele ICCJ a sustinut ca va fi alaturi de DNA. Dragii mei, am spus ca vom fi partenerii DNA in lupta impotriva fenomenului coruptiei. Faptul ca nu a fost prezentata in integralitate aceasta fraza a dat posibilitatea unor oameni mai putin bine intentionati sa faca interpretari”.
      http://m.ziare.com/stiri/sefa-inalte-curti-reactioneaza-dupa-ce-basescu-a-spus-ca-ii-e-sila-sa-o-sune-1356961

      • victor L spune:

        Apropo de “lacunele gramaticale”: poate nu stiai, dar se spune “uite cu cine vorbesc, cu un tebecist!”
        In pus, nici asta nu ai voie sa declari: “Dragii mei, am spus ca vom fi partenerii DNA in lupta impotriva fenomenului coruptiei.”.
        Esti in “parteneriat” doar cu legea tarii, dar nu cu DNA-ul. Pentru ca si procurorii de la DNA pot gresi sau fac dosare “cu dedicatie”, gen Oprisan. Dece n-au fost judecatorii parteneri si cu acei procurori care l-au purtat pe Oprisan vreo 8 ani prin tibunale? (un exemplu, doar).

        • Marchi spune:

          Tot n-ai înțeles, victor L! Voiam să remarc, pe lângă faptul că citatul era scos din context, și pe acela că acum doi ani, declarația doamnei Livia Stanciu („vom fi partenerii DNA in lupta impotriva fenomenului coruptiei”), rostită în prezența fostului președinte, nu l-a deranjat deloc. Nici atunci, nici mai târziu. Până astăzi. Pentru că… Udrea, obsesia blondă :) .

          • victor L spune:

            @ Marchi,
            chestia cu “nu ai inteles’ are mai multe intelesuri.
            Dar cred ca tu nu vrei sa intelegi:
            – “în timp ce mă întrebam de ce a coborît atît de jos şi dl. Leca susţinînd că afirmaţiile doamnei Stanciu au fost făcute în 2013, ba pe urmă în 2014, cînd în realitate au fost făcute pe 24 februarie 2015.”
            Deci, 24 februarie 2015.
            Cu gramatica te las pe tine ca singurul ce nu greseste :P

  2. Daniel Georgescu -Analist Politic Liber - Cugetator, Toronto, Canada spune:

    Poate ca de aici de la 10 mii de km. distanta de Bucuresti, fara niciun parti-pris lucrurile se vad mai clar.
    Am sa incep cu o parafraza a intrebarii folosite des in campaniile electorale de pe aici in America de Nord : “Who is better off today than 10 years ago? ”
    Raspunsul la aceasta intrebare e simplu : Traian Basescu si-a tras mosie de sute de hectare si cine stie cati bani prin conturi off-shore, ca sa nu mai vorbim de o pensie frumoasa si casa de la stat !
    Cu ce s-au ales romanii dupa acesti 10 ani ?
    Cu o punga goala (datorii de peste 20 de MILIARDE DE EURO) si cu puscarii supra-aglomerate care nu corespund cerintelor doamnei Udrea, mostenitoarea politica a domnul Traian Basescu.

    • cinic spune:

      @liber necugetator.
      a. presuun ca ai o casa in Toronto. A carei mortgage il platesti din greu. Inseamna ca “ti-ai tras casa”?
      b. ai vreo dovada despre conturi secrete peundeva? daca ai si le ascunzi [caci toata haita A3 + ciuma rosie nu le gasesc de 15 ANI] esti penal. Daca n-ai inseamna ca doar clevetesti[e penal si asta in Ontario]
      c. stii vreun guvern care n-a facut deficit bugetar in RO din 1989 incoace? Stii ce se intampla cu acest deficit? Daca nu stii esti doar liber necugetator.
      d. stii pe cine a imprumutat FMI? daca nu stii [adica pe BNR] si nu itelegi ce relatie este intre guvern si BNR renunta la analize “naive”"
      e, daca Ford Craiova cere un imprumut extern -nu importa de unde- stii unde se contabilizeaza suma? Daca n-ai habar ca se face la datoria externa a RO lasa-te si de analize si de cometarii

      PS. Daca esti doar un postac rosu, ignora punctee de mai sus, deoarece iti epasesc puterea si vointa de intelegere.

  3. cineva spune:

    “Asadar, de ce ar da omul acesta cinstea pe rusine si s-ar apuca sa isi demoleze unul dintre cele mai solide puncte de bilant ?!”

    Două posibile explicaţii:
    1. Pur şi simplu are dreptate, caz în care îl descalifică momentul ales pentru revelaţia suferită. Anume, atunci când justiţia securistă – cum ar fi descris-o cândva – nu mai lucrează pentru el şi când persoane care contează cu adevărat au de suferit. Evident, fratele său nu a contat atât de mult, dar acum pe lângă Udrea au necazuri ginerele şi chiar una dintre fiice.
    2. Din iubire. Pentru persoanele apropiate care au de suferit, pe drept sau pe nedrept.

    • MIHAI 2 spune:

      Si sigur si pentru un motiv 3 – complementar la cele doua evocate de dumneata: 3) Ca sa alunge plictiseala si sa rada de cei mai prosti ca el. A invatat asta de la consilierul lui, Cristoiu – Din cand in cand o intorci la 180 de grade si mentii astfel atentia treaza asupra persoanei tale de doi bani. Sigur ca dl Basescu are si potential incontestabil de a face o astfe de miscare. Iar daca mai are si norocul de a se ”confrunta” cu caraghiosi precum Hoandra, Rares Bogdan si Gusa , lideri ai coliviei cu prosti numite Realitatea TV, succesul este garantat. La fel se va intampla si cand se va duce la Antena 3 daca varful de lance va fi slabul de minte si de reactii Gadea. Insa o emisiune fara Gadea. fara sminteala Danei Grecu si spumele Oanei Stancu, dar cu Badea si Civica vs Basescu – ar fi spectacolul de adio al taticului justitiei independente (in sensul Who s your daddy ? )

  4. Kata spune:

    Un mic exercitiu de imaginatie…
    Printr-un joc al soartei, cineva ajunge directorul unei fabrici unde toti fura si sunt rude intre ei. In cat timp, acel cineva va reusi sa stopeze furturile? Cat timp va trece pana afla pe cine se poate baza si pe cine nu? Cum va trece peste incercarile de mazilire puse la cale de catre subordonatii care ar trebui sa-l sprijine?
    Nu-i caut scuze fostului presedinte pentru ca nu are nevoie de asa ceva. A fost si este doar un om care a incercat si chiar a reusit sa stopeze unele furturi din fabrica ce se numeste Romania. Astazi se mai ocupa cineva de stoparea furturilor? Ce valoare au niste articole de lege atunci cand lucreaza dictatura bunului plac sau a interesului meschin?

  5. cel care are îndoieli spune:

    S-a atins o problema care scoate la iveala o problema si mai mare.
    Trebuie sa spun de la inceput nu sint jurist. Ma refer la modul cum am inteles textul.
    Este vorba de legea care reglementeaza functionarea CSAT. Prin modul ei de functionare automat este o institutie nedemocratica. Orcine vizat direct sau indirect in interesele lui personale, de reprezentare institutionala sau de grup poate bloca orice demers impotriva acestor interese. Grav este daca prin votul lui poate bloca orice demers, inclusiv aplicarea legilor. Si acest lucru se refera nu numai la servicii secrete. In aceasi situatie sint presedintele, ministrii.
    Poate ar fi mai democratic ca prin lege votul celor vizati sa nu conteze in anumite situatii. Altfel in democratia nostra totusi exista unii mai presus de lege. Se pot opune aplicatiei legii. De fapt o persona, institutie poate face legea lui. Exista o anumita contradictie fata de spiritul constitutiei.
    E adevarat ca inventia nu este dimboviteana. In Consiliul de securitate exista puteri care pot bloca hotaririle care lezeaza interesele lor. Dar la noi, daca este vorba de hotariri privind aplicarea legilor, ma indoiesc ca exista termeni de comparatie.
    Poate exista cineva care poate sa ma, sa ne linisteasca si sa demonstreze ca cele scrise mai sus sint doar vise de groaza!

  6. Geos Costan spune:

    Sau poate a lansat o petardă prin care doar denigrează justiţia şi încearcă să o scoată pe Udrea nevinovată (sau de fapt, pe el, pentru că ar fi şantajat cumva de Udrea ori se simte ameninţat de un dosar iminent pe numele lui). Toate cu preţul eforturilor sale, acum vedem cât de sincere, de a ajunge în manualele de istorie.

  7. V Argesanu spune:

    Mister C, servus! :)

    nu credeam că «red hering» Udrea va ajunge să bântuie și pe la Contributorii.
    Pensionarul nu se dă la fund și iese la bătaie, chiar la una dintre televiziunile de rahat-media românească. Înca o dată arată ce «copilași» nevinovati sunt cei care umplu timpul de emisie, chiar și având ca garnitură un economist-politician de calibru! …peste 90 kilograme fără ambalaj!
    Ce a făcut, a fost prea mult, depășind normativul de președinte!!!
    Ce n-a făcut, n-a vrut deși era în fișa postului întocmită de televiziuni, nu de Constituție.
    Că n-a luat în seamă voința celor 7,4 milioane (votanți ai lui Dragnea), că restul până la 18 mil erau la iarbă verde!

    S’auzim numai bune! …peste cinci ani! :)
    V Argeșanu aka Oldhashu

  8. curios spune:

    cand se va opri Cetatean din talibanismul anti-Basescu?
    Ore distinsul autor [cand nu atinge subiectul Basescu] nu stie ca LISTA NOMINALA a agentilor nu este accesibila nici macar presedintelui?
    Un pic de informare nu strica!
    PS. Nici macar la intrebarea daca Stan Papusa este/a fost ofiter nu primeste raspuns,
    Dar cum spuneam, TALIBANISMUL justifica orice…

  9. Bogdan Brebenel spune:

    Unde se va opri acest fost presedinte din furia sa demolatoare ?!

    :-) Nu se va opri. Este clar pentru toată lumea că stimabilul se plictisește și lucrurile nu merg favorabil pentru anturajul său. A început din nou să facă ce a știut mai bine, adică să arunce grenade pe masă. Cu PMP-ul cotat la 2,5% la intenția de vot și cu Sirena preferată “torturată” în arest preventiv, sufletul marinarului rămâne apăsat și trist. Dopamina e pe terminate.

    Otto von Bismarck, arhitectul Germaniei unificate și Primului Reich avea o vorbă, care se aplică mănușă mandatelor lui Traian Băsescu (parafrazez): un politician nu trebuie să facă istorie. Dar dacă în decursul evenimentelor se aude foșnetul mantiei lui Dumenzeu atunci politicianul trebuie să sară și să se agațe de tivul mantalei.

    • curios spune:

      BB, faci dferenta intre atacarea unei sentinte definitive [vei K.Hunor, Nastase, Felix, etc] si criticarea unui [potential] abuz in arestarea preventiva?
      Este un arestat preventiv, sau la domiciliu sau… vinovat? Isi pierde vreun drept civil?
      Este o afirmatia similara a unuicomisar european de ignorat?
      LCK recunoaste ca are succes de 90%, adica esec de 10%. La 7500 dosare cei 750 nu au niciun drept?

      PS. In dreptul anglo saxon se prefera scaparea a 100 vinovati ca nu cumva sa fie arestat un nevinoovat. La noi trebuie sa fie invers [dixit LCK]?

      • Bogdan Brebenel spune:

        1) Confirmați șablonul băsistului clasic: nu cunoașteți să vă adresați. Nu ne cunoastem, semnați cu pseudo si vă adresați la persoana a 2-a singular. Nicio mirare!

        2) si criticarea unui [potential] abuz in arestarea preventiva?

        Cum poți să critici fără să știi cu certitudine că este un abuz? Nu este acest lucru un proces de intenție? Unde este logica? Repet, dopamina este pe terminate.

        Justiția a hotărât (decizie definitivă) ca Elena Udrea să rămână în arest preventiv. Nu este tortură! Asta este, într-un stat de drept te supui deciziei luate de tribunal. Ce atâta filosofie? Traian Băsescu are un mod interesant de a înțelege cum funcționează justiția. Când acțiunile sunt favorabile, aplaudă și culege laurii. Când alte acțiuni îi atinge protejații, există probleme! La fel și coteria sa apropiată care are probleme cu legea. Family included.. Mulțumim pentru show-ul din ultima decadă dar îl rugâm frumos să își vadă de ale lui. Are probleme mari.

  10. Marchi spune:

    „Cherchez la femme”, cu alte cuvinte… :)
    Dar dacă „furia demolatoare” a fostului președinte are și o motivație mai… „prozaică”? Dacă e bântuit de frici cu iz penal?

  11. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    „Am renuntat de ceva vreme sa mai caut explicatii rationale.” (pentru comportamentul lui Băsescu).

    ESENȚIAL ! Restul sînt, de fapt, tocmai niște încercări disperate de a raționaliza discursul ex-președintelui.

    Din păcate Băsescu demonstrează, încă odată, incredibila labilitate psihică (ȘI morală) a românilor în ansamblu și, mai ales, a elitelor generate de acest popor (apropo și de reaprinderea dezbaterii pe marginea Psihologiei poporului român – Rădulescu-Motru & urmașii). Cine citește suficiente cărți de memorii despre perioada 1850-1945 va rămîne uluit de nervozitatea maniacală a ÎNSĂȘI AUTORILOR (Nicolae Filipescu fiind campion absolut, iar Argetoianu un discipol fidel – există o scenă homeric-balamucă în care două tabere de politicieni se încaieră, iar unul dintre ei îl MUȘCA DE PICIOR pe un ”adversar”, fără să știe că NU era adversar). Similitudinile dintre ”boierimea” cultivată prin capitalele Europei, Băsescu și nenumărați alții este consternantă și demoralizantă.

    A nu se înțelege că încerc vreo disculpare a comunismului – în acele vremuri hărmălaia caragialiană a înghețat sub crivățul moscovit, rămînînd să forfotească la subsol (și să explodeze după 1989).

    Faimoasa aserțiune maioresciană – „Nu de inteligențe duce lipsă România, CI DE CARACTERE” – se completează perfect cu Cicero: „Un caracter fără inteligență poate valora ceva; o inteligență fără caracter NU VALOREAZĂ NIMIC”.

    Sau, cum îi spunea Petre Carp lui Take Ionescu în plin parlament: „TALENTUL NU JUSTIFICĂ TOATE INCARNAŢIUNILE, PRECUM NICI FRUMUSEŢEA NU JUSTIFICĂ TOATE PROSTITUŢIUNILE”.

    • padre spune:

      Cel mai aproape de substanta stimabile, multumesc; din pacate cetatenismul deontologic(adica dupa ureche) surclaseaza fondul oricarei probleme de morala…caci nu criza economica datorata imbogatirii alesilor nostri ne doboara, ci cea morala care justifica neintelegerile de pe langa imbogatitii nostri demo.
      Dar e cale lunga pana departe; sa speram ca astrele ne vor binecuvanta cu oaresce intelepciune potrivnica fondului, ca si iesirile lui Basescu, dealtfel.
      PS Ceea ce este curios si paradoxal, si mentine opinia publica civilizata distanta de teatrul balsoi romanesc, este tocmai credinta de unica folosinta utilizata in articol, articole, care se chinuiesc sa legitimeze dualismul uman neinteles/nerecunoscut(chiar daca adiacent este dovedit emfatic) in spirit democratic autentic: in tara asta populata mai toti au fost crescuti la lumina descurcarelii traditionale. Ma mir, chiar, ca platforma valorii adaugate neaose nu insista pe aceasta marota simpla de interpretare a libertatii prezumate cinstit!

  12. interviu Dan Voinea spune:

    In perioada scandalului cu legile BB am urmarit cu atentie emisiunile tv pe aceasta tema. Intr-o emisiune la B1, Dan Voinea (cunoscut ca procuror militar) a spus clar ca justitia este plina de acoperiti deoarece dupa Revolutie au trebuit sa fie inlocuiti rapid cei din sistemul de justitie comunist si solutia gasita a fost sa fie numiti diversi ofiteri din armata, politie, etc. care aveau facultatea de drept. Acei oameni au ramas cumva legati de sistem (o parte au probabil angajamente semnate?), sistem care le-a facilitat ascensiunea (astfel ca azi conduc activitatea din tribunale, etc.) La acea data am ramas surprins de afirmatia sa dar se pare ca stia ce spunea (Base confirma). Daca corelam si cu SIPA, arhiva ce continea date utile santajarii magistratilor, reiese ca existau destule metode de a convinge un magistrat sa colaboreze cu serviciile (in eventualitatea in care e reticient). Morcovul sau batul.

  13. lili spune:

    Unde se va opri?!
    La arestul preventiv al capitalei si apoi la Rahova!!!

  14. Decebal spune:

    Mie mi-este clar ca, fara colaborarea dintre Justitie si S.R.I., nu am fi avut rezultate pozitive in combaterea coruptiei. Ca aceasta colaborare are si o latura “subterana”, nu prea ma intereseaza, cata vreme vad ca ceva se misca in directia corecta.
    Starea de normalitate ar trebui sa insemne increderea cetateanului in institutiile statului. Aceasta incredere ar trebui sa se castige pe baza rezultatelor acelor institutii. Lipsa rezultatelor ar trebui provoace reformarea institutiilor care nu performeaza. Simplu.
    Daca exista acoperiti in Justitie, presupun ca exista dintotdeauna. Mi se pare interesant ca tema devine de actualitate abia cand incep sa infunde puscariile oameni puternici, considerati intangibili pana nu demult.

    Romania TV, Antena 3 si diferiti jurnalisti si pareristi par sa uite ca Traian Basescu NU MAI ARE vreo functie in statul roman. De ce, la 5 luni dupa ce omul a plecat de la Cotroceni, tot “Basescu” scrie pe burtierele galbene, indiferent care ar fi subiectul emisiunii? Traian Basescu e un cetatean, fost presedinte, care poate emite pareri personale, NU PARERI OFICIALE. Punct.
    Domnilor (si doamnelor), Traian Basescu nu mai are o functie in stat! De ce nu investigati oameni aflati la putere, de ce nu forfecati personalitati actuale, de ce va incapatanati sa va agatati de un fost?

    Cum spunea cineva mai sus, maurul si-a facut datoria. Lasati-l in pace! Lasati Justitia sa hotarasca daca are sau nu schelete in dulap! Ce bine poate aduce Romaniei demolarea unui FOST presedinte?

  15. Razvan spune:

    Am votat in toate alegerile cu exceptia referendumului si am votat cu T. Basescu. Si nu regret. Nu am avut iluzii dar fara indoiala ca daca as fi pus din nou in aceiasi situatie as vota din nou tot cu el. A fost o alegere intre si intre… Dar nu sunt basist. Basist e cel care nu poate sa articuleze o critica la adresa lui T. Basescu de frica ca ar da astfel apa la moara anti-basistilor de meserie de la antene sau alte parti. Basist e cel care vede totul in alb si negru, sub forma unei cruciade impotriva structurilor ticalosite. Nu, nu este vorba despre relativism ipocrit aici ci despre aplicarea unor principii. Un principiu trebuie sa fie valabil si atunci cand nu imi convine. De fapt abia atunci omul poate demonstra ca e principial.

    T. Basescu a polarizat societatea romaneasca extrem de mult. A fost bine… a fost rau… inca nu stim. Mandatul sau a adus multe lucruri… multe foarte bune altele, nu putine, rele. A nu fi capabil sa intelegi lucrurile rele care s’au petrecut in tara asta in ultimii 10 ani inseamna o orbire ideologica regretabila. A trage cu ochiul la A3 in permanenta pentru a te feri sa afirmi ceva ce s’ar putea ca acei politruci ordinari s’ar putea sa afirme este o imbecilitate. De aici si falimentul dreptei in Romania. Nu e falimentul unui partid sau a unui politician ci falimentul opiniei publice de dreapta care si’a pierdut credibilitatea prin pozitiile tot mai radicale adoptate. E un etos a lui “ba pe’a ma’tii” care planeaza in pneuma mioritica. Nu este unul sau altul de vina ci mai toti. Cert este ca barna din ochiul vecinului este mai mare decat paiul din ochiul tau. Daca Ponta ar fi vorbit despre Guantamizarea Romaniei… uah… ar fi curs rauri de pagini despre pontocratie si alte astfel de “concepte” futile. Dar cand T. Basescu vorbeste despre Guantamizarea Romaniei, o tacere apasatoare se lasa prin paginile acestei opinii publice de dreapta. Deplorabil.

    Aici autorul acestui text are un argument. Este cumva indignat si aceasta indignare ii slabeste argumentul, dar acesta nu inceteaza sa existe. Conform legii CSAT putea dispune verificari ale persoanelor implicate in justitie in ceea ce priveste apartenenta lor la servicii secrete. Iar T. Basescu era presedintele CSAT si… doar i’a rugat. Evident, pentru cine il cunoaste cat de cat pe T. Basescu, situatia este mai degraba hilara. Da, este un argument.

    De aici insa pana la a acuza pe autorul acestor randuri ca “se alaturi lui Hoandra, Leca, Rogozanu ori Cosea” e tare mult. Este diferenta dintre argument si ura. Vorba lozincilor de pe vremuri: “Dai in mine , dai in tine , dai infabrici si uzine / Dai in scoli , laboratoare , dai in clasa muncitoare / Asta-i bine ? Nu e bine.”



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cetatean


Cetatean

Cetatean este administratorul platformei Politeía (fostul blog Theophylepoliteia). Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)