Home » Analize »Justitie/Ordine publica »Societate/Life » Citesti:

Demitizarea justiției. Ep.4: „Magistrații decid potrivit propriei lor convingeri” sau „Magistrații decid cum vor ei”

Cristi Danilet februarie 17, 2015 Analize, Justitie/Ordine publica, Societate/Life
19 comentarii 3,173 Vizualizari

Mi-am propus ca pe parcursul mai multor postări să înlătur prejudecățile și deformările ce există în legătură cu justiția română și care aparțin în egală măsură populației și magistraților. Îmi doresc dacă nu să spulber iluziile care acoperă (a se citi „înnegresc”, dar și „ascund”) sistemul în care îmi desfășor cu pasiune activitatea, măcar să provoc o dezbatere. Nu atât despre trecut, cât mai ales despre viitorul sistemului de justiție din România pe care nu îl mai văd deloc izolat cum era până nu demult, ci reașezat în mijlocul cetății. Cum nu intenționez să folosesc prea mult un limbaj tehnic și din considerente de spațiu nu îmi permit analize extrem de aprofundate și detaliate, îmi asum anumite inexactități din punct de vedere științific.

Acest mit este exprimat în mod diferit, dar toate formulările exprimă același lucru: foarte des îi auzim chiar pe magistrați spunând că ei decid potrivit propriei lor convingeri, iar pe justițiabilii nemulțumiți de soluțiile acestora îi auzim spunând că magistrații decid cum vor ei. Și unii, și alții se înșală.

În primul rând, trebuie arătat că un magistrat – fie judecător, fie procuror – nu poate instrumenta și soluționa o cauză cum vrea el, adică în mod subiectiv, arbitrar, ci numai potrivit unor reguli obiective pre-scrise, care sunt legile. Astfel, judecătorul face parte dintr-o instituție numită instanță de judecată, care ea și numai ea înfăptuiește justiția (art. 126 alin. 1 Constituție); or, justiția se înfăptuiește în numele legii (art. 124 alin. 1 Constituție) și judecătorii se supun numai legii (art. 124 alin. 3 Constituție). Cerințe asemănătoare există si pentru procurori, care își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității (art. 132 alin. 1 Constituție). Prin urmare, magistratul este obligat să fie călăuzit de voința generală atunci când soluționează o cauză concretă, aceeași care guvernează legea adoptată de popor prin organul său reprezentativ; în acest fel, magistratul însuși exercită în mod legitim puterea cu care a fost învestit de suveran, care e poporul, căci puterea publică există doar în interesul indivizilor care compun societatea.

În al doilea rând, un magistrat nu are voie să se conducă după propria convingere atunci  când soluționează o cauză. A te conduce după propria convingere înseamnă a hotărî în mod subiectiv, aspect de neacceptat atunci când e vorba de legi și justiție, pentru care obiectivitatea este principiul ce trebuie urmat. De altfel, în celebra decizie nr. 171/2001 Curtea Constituțională a României a stabilit în mod neechivoc că judecătorii se supun numai legii (așa cum spune Constituția), nu și propriei lor convingeri (așa cum spunea la acea vreme codul de procedură penală). De altfel, in anii 1990-1991, atunci când se elabora Constituția, Adunarea Constituantă a respins amendamentele formulate de unii parlamentari cu privire la introducerea şi a altor criterii pentru înfăptuirea justiţiei, cum ar fi acela ca judecătorii să se supună nu numai legii, dar “şi conştiinţei lor” sau “intimei convingeri”, cu motivarea că, într-un stat de drept, legea trebuie să absoarbă, prin puterea ei, inclusiv convingerea intimă a judecătorului sau, altfel spus, intima convingere nu poate să contravină legii. În final, Adunarea Constituantă a adoptat formularea “în activitatea lor judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”.

Se întâmplă uneori în practică ca un judecător să aibă o convingere personală diferită de ceea ce dicteaza legea. Indiferent cât de nedreaptă i s-ar părea o astfel de situație, el e obligat să dea efect legii. Voi da două exemple, unul din materie civilă și unul din materie penală.

  1. Primul exemplu: să spunem că X îl împrumută pe Y cu o sumă de bani. Pentru că Y nu restituie suma la termenul convenit, X decide că îl acționeze în judecată civilă. Judecătorul, analizând probele, constată că într-adevăr Y este dator: există un contract de împrumut dintre  X și Y, care nu este contestat de Y, termenul de scadența s-a împlinit. Dar, cercetând procedura urmată, constată că X nu a respectat termenul de 3 ani de zile de la scadență prevăzut de  Codul Civil în interiorul căruia trebuie  formulată o cerere de chemare în judecată. Ca urmare, judecătorul va respinge acțiunea ca fiind tardivă. Y va fi mulțumit, pe când X va spune că a pierdut „cu dreptatea în mână”.
  2. Al doilea exemplu: să spunem că din probele unui dosar rezultă că acuzatul a comis o crimă, astfel că magistratul este convins 100% că respectivul este  vinovat și trebuie condamnat. Dar analizând modul în care au fost obținute probele, constată că acestea sunt nelegale: martorii oculari au fost audiați mai înainte de a se începe procesul penal și între timp unul a dispărut și celălalt a decedat, analiza ADN a urmelor de pe cuțit a fost alterată căci și alte persoane au pus mâna pe acesta înainte de sigilarea lui, interceptările de unde rezulta că acuzatul se lăuda că el a comis fapta nu fuseseră autorizate de un judecător. Logica sau poate chiar intuiția îi spune judecătorul că cel din fața sa este criminalul. Dar regulile care consacră drepturile omului și normele de procedură îi spun clar că nu poate ține cont de probele de la dosar și, în lipsa altora, criminalul trebuie achitat și pus în libertate imediat. Autorul va fi mulțumit, societatea (reprezentată în proces de procuror) nu, mass-media va reacționa acid, iar rudele victimei nu vor accepta niciodată ce s-a întâmplat în proces.

Așadar, al patrulea mit e demontat: magistrații sunt obligați să dea prioritate legii atunci când soluționează cazuri, chiar dacă convingerea lor cu privire la soluția pe care trebuie să o adopte ar fi alta. Acesta este o regulă care derivă din principiul supremației legii (rule of law, statul de drept) și ea constă în aceea că judecătorul și procurorul nu își pot exprima prin actele îndeplinite voința proprie (care prin natura ei tinde spre preferințe), ci numai voința generală (care prin natura ei tinde spre egalitate). Poporul, singurul suveran, le transmite acestora doar puterea de a acționa, nu și voința după care acționează. Iar voința generală este echivalentă cu legea.

ARHIVĂ DEMITIZARE:

ep.1: „Justiția română soluționează doar dosare penale”

ep.2: „Justiția este a treia putere în stat”

ep.3: „Corb la corb nu-si scoate ochii” sau„Magistratii nu raspund în vreun fel”

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. iosiP spune:

    Aveti dreptate, magistratii nu se pot abate de la lege atunci cand dau hotararea in schimb put face aproape ce vor (intre niste limite) atunci cand pronunta sentinta… Si uite-asa ajung unii sa faca puscarie pentru ca au furat un sac de cartofi iar altii iau “cu suspendare” dupa ce au spulberat un om pe trecerea de pietoni, ca doar aici intervine convingerea magistratului.

    • ilidia spune:

      Asta pentru ca “legea” ii da posibilitatea sa aleaga si…intervine subiectivismul, imitarea altor sentinte si, pana la urma, bunul plac al judecatorului. Din acest motiv exista destule sentinte diferite la cauze identice. Cred ca aici este rolul ICCJ si (sau) CSM sa “unifice”modul de stabilire a sentintelor.

  2. dragos spune:

    Judicioase observatii, dar lucrurile nu sint atit de simple si transparente.

    1/ Din pacate exista magistrati care se ascund in spatele procedurilor, de altfel legale. Spre exemplu un dosar penal se declina intre parchete pina cind momentele operative dispar, iar in final dosarul se claseaza din cauza insuficientei probelor! Cine e de vina in acest caz domnule Danilet?

    2/ Un alt exemplu: petentul vrea sa depuna o plingere penala la un parchet dar este refuzat pe motiv de competenta. Desi incearca sa depuna plingerea la diverse parchete fiecare procuror de serviciu gaseste un articol in CPP prin care refuza petentul. Evident ca acesta chiar daca are o oarecare pregatire juridica nu poate contesta decizia procurorului. Cine e de vina in acest caz domnule Danilet?

    3/ Un procuror preia un dosar lucrat de un alt procuror care s-a mutat la alt parchet. Din diverse motive e.g. indiferenta, incompetenta, poate coruptie, poate in urma unui ordin primit de la prim procurorul parchetului, da o ordonanta prin care inchide UP si claseaza dosarul. Cf. noului CPP petentul depune o plingere contra ordonantei la prim-procurorul parchetului in cauza. Evident ca fiind de coniventa cu procurorul de caz, prim-procurorul nu da nici un raspuns in termenul legal de 20 de zile, stiind ca nu are ce pati! Petentul se adreseaza instantei care poate decide returnarea dosarului catre acelasi parchet! Sansele unei instrumentari corecte sint deci minimale. CPP este lax in aceasta materie si ofera putine cai de atac petentilor. Cine e de vina in acest caz domnule Danilet?

    4/ Nemultumit petentul face o plingere la Inspectia Judiciara. Acestia claseaza imediat plingerea in termen legal pe temeiul ca au facute lucrari ritmice, s-au respectat procedurile, etc. Deci nici aceasta “cale” teoretica de a determina parchetul sa actioneze nu functioneaza. Cine e de vina in acest caz domnule Danilet?

    Toate aceste situatii nu sint ipotetice, ci reale, traite de subsemnatul.Deci increderea mea in administrarea corecta a justitiei in aceasta tara este la cote minime din pacate. Atit noul CP cit si noul CPP au mari lacune despre care nimeni nu vorbeste. O justititie corecta se bazeaza si pe buna-credinta a magistratilor. Cind aceasta lipseste, cele mai stralucite reglementari sint inutile.

    Cu deosebit respect,
    Dragos Teodor

  3. Matei Alexandru spune:

    Foarte corect ceea ce spuneti! Dar, ce se intampla cand judecatorii, mai ales cei din instantele de control judiciar, nu procedeaza asa cum spuneti dumneavoastra ca ar trebui, ci invers, dupa propria convingere? Si mai ales atunci cand au cunostintele, experienta si talentul de a le da propriilor convingeri o forma aparent legala, chiar daca una contorsionata si aberanta?
    Si va raspund si la teza din ep.3. Asa cum spuneati, raspunderea civila invocata este a statului nu a magistratului. A acestuia din urma este doar teoretica, adica corb la corb nu-si scoate ochii. Domnule Danilet, lipseste raspunderea profesionala, aceea pentru solutiile gresite pronuntate. Defapt, ma scuzati, nu mai exista erori judiciare; sistemul le-a eliminat. Exista doar practica neunitara. Da, da! Aicea suntem! Continuam cu minciuna sistematica si sistemica. Sa nu va mirati ca justitia va deveni la fel de detestata precum sistemul bancar.
    S-a introdus intrebarea preliminara catre ICCJ, pentru CDD. Vad ca se resping ca inadmisibile pe banda rulanta. Asa intelege inalta instanta sa rezolve rapid chestiunea cea mai grava din justitie, aceea a practicii neunitare. EExista decizii care spun ca nu e competent completul fiindca exista deja o practica neunitara si trebuie solutiaonata chestiunea printr-un RIL. Dar RIL nu-l formuleaza nimeni. De ce, daca e asa, nu se declina competenta direct, iar intrebarea preliminara nu se transforma in RIL?!
    Si inca ceva! Sunt prea multi magistrati care cred ca legile si aplicarea lor pot fi intelese doar de specialisti. CCR a dat cateva decizii prin care a spus ca sunt neconstitutionale legile in cauza pe motiv ca sunt neclare si nepredictibile. Dar ce ne facem cu hotararile judecatoresti?! Intalnim la tot pasul hotarari imposibil de inteles pentru un om obisnuit. Si nu ma refer la vreuna din parti care poate fi subiectiva, ci la orice alt om obisnuit care nu intelege ce vrea sa spuna instanta in motivare. Daca legile si modul lor de aplicare sunt accesibile doar specialistilor, atunci doar acestia trebuie sa fie obligati sa le respecte. Nu poti pretinde cuiva sa respecte ceva ce nu poate intelege. Iar aste e o problema fundamentala de sistem!

  4. cristinel popescu spune:

    Domnule Danilet, am tot respectul pentru dumneavoastra si demersul pe care il faceti. Credeti-ma insa ca lucrurile pot sta si altfel. Ce sa fac in situatia in care intr-o serie de procese pe litigii de munca avem urmatoarea situatie:
    Angajatorul nu respecta procedura prevazuta de Codul muncii pentru concediere colectiva si cu atat mai putin CCM, privind consultarea sindicatului. Asa zisele dovezi de consultare sunt mai mult decat puerile si demontate de noi cu dovezi si sustinere legala. La mai bine de 6 luni de la demararea proceselor in instanta, angajatorul incepe sa fabrice probe, pe care le dovedim instantei ca sunt fabricate ulterior. Dosarele care ar fi trebuit judecate pentru respectarea sau nu a prevederilor legale privind concedierea colectiva, ajung sa aiba sute de pagini, pentru ca angajatorul depune la instanta tot felul de asa zise probe indirecte, care oricum nu au legatura cu prevederile legii. Noi depunem strict documentele care fac dovada incalcarii legii si a CCM.Cu toate acestea judecatorul, in decizia luata, da castig de cauza angajatorului interpretand documente depuse de acesta. Spre exemplu o asa zisa dovada de aducere la cunostinta salariatilor, nesemnata de niciun salariat este considerata de judecator ca fiind corecta, adica salariatii au fost instiintati. Pe parcursul proceselor au fost schimbate doua judecatoare. Din informatiile din interiorul tribunalului stiu ca s-au facut interventii in favoarea angajatorului. Aceleasi interventii sunt si la Curtea de Apel. Credeti-ma ca sunt mai mult de trei surse din interior care mi-au spus acelasi lucru. Un singur judecator nu s-a supus ordinelor primite si a judecat, conform spuselor domniei sale, “pe procedura” Ce se poate face in atare situatie.

  5. constantin.s spune:

    Ceva nu se potriveste, domnule Danilet.
    Daca enuntul “magistratii decid potrivit propriei lor convingeri” este un mit, atunci realitatea ar trebui sa fie altfel, adica magistratii decid “dupa lege”.
    Ori, de vreme ce chiar Dvs recunoasteti ca ii auzim pe multi judecatori afirmad esenta mitului, atunci mitul nu este chiar mit, ci e realitate.
    Afirmatiile Dvs nu sunt decat altceva decat wishful thinking.
    De altfel, daca judecatorii judeca dupa lege si nu dupa convingeri, nu se pot explica deciziile contrare in cazuri identice. Convingerile pot fi diferite, legea este aceeasi.
    Prefer sa cred ca astfel de solutii contrare sunt rezltatul convingerilor diferite. Altfel, nu ar ramane decat rea-vointa, incompetenta sa partinire ca si cauze ale acestor diferente.

    • Cristi Danilet Cristi Danilet spune:

      Aveti dreptate. Marea durere este ca acest mit este o realitate a Romaniei de azi. In care cultura independentei justitiei se confundata de prea multe ori cu cea a bunului plac, dupa cum cultura democratiei in societate este confundata cu cea a arbitrariului.

  6. vitansandu spune:

    Din realitatile de zi cu zi, evidentiate chiar in putinele comentarii anterioare rezulta:
    Justitia ar trebui sa se supuna doar legii. Numai ca aplicarea legii la cazurile concrete din viata trebuie facuta de magistrati. Cum vor aplica acestia legea fara a avea convingerea intima cu privire la adevarul din spatele probelor? In opinia mea este absolut necesara convingerea proprie cu privire la speta. De abia apoi urmeaza aplicarea legii.
    Multe din “noutatile” de procedura, si nu numai, aduse in materie judiciara in Romania par a avea rolul de a absolvi de orice raspundere magistratii. Vorbim de raspundere morala pentru ca celelalte categorii de raspunderi (administrativa, disciplinara, civila etc) sunt eliminate categoric prin norme. Pentru a avea si constiinta impacata au fost inventate fel si fel de chicite. Un procuror aresteaza un individ, cu ajutorul judecatorului il tine catva luni in arest, urmeaza judecata, individul este achitat, se adreseaza CEDO si castiga despagubiri. Nu numai ca despagubirile sunt platite de contribuabil, dar procurorul si judecatorul care a acceptat arestarea se consoleaza cu faptul ca individul era “suspect”. Si daca era suspect, dar a mai avut si proasta inspiratie de a nu stii ce sa declare pentru ca nu cunostea detaliile ce i se reprosau (asa cum mai tarziu constata, pe bune, judecatorii), pentru procuror si judecatorul care a admis arestul, a fost suficient. Judecatorul a consimtit si el, desi starea normala ar fi fost cercetarea in libertate sau sub control judiciar, nu in arest. Exista un caz celebru pentru care noi platim despagubiri.
    Nu cumva ar trebui sa se insiste pana in panzele albe pe ideea prezumtiei de nevinovatie? Daca imi amintesc eu bine, un dicton din domeniu spune ca “mai bine sa scape nepedepsiti 10 vinovati, decat sa fie condamnat un nevinovat”. Poate ca aici ar trebui cautata “maretia dreptului” nu in divagatiile unei “personalitati” contemporane.

  7. casandra spune:

    Comentariile de mai sus depun mărturie despre starea reală a justiției din România. Domnul Danileț expune doar idealul, un ideal înalt dar, din păcate, atât de îndepărtat de realitatea trăită de milioane de cetățeni care caută o soluție la problemele lor.
    Magistrații ar trebui să răspundă și ei cumva pentru ”rebuturile” lor profesionale constatate la instanțele de apel sau recurs, precum și la CEDO. De la ce procent de rebuturi încolo să constatăm că un magistrat este incompetent? Inamovibilitatea nu ar trebui să acopere incompetența. Declasarea unui magistrat cu erori profesionale sistematice la o instanță/un parchet inferioară/inferior ar trebui să fie obligatorie. De la un anumit număr de condamnări la CEDO în sus, decise în domeniul atât de sensibil al drepturilor fundamentale, ar trebui ca inclusiv magistrații ICCJ să ”coboare” la o instanță inferioară.
    S.U.A. recunosc erorile judiciare, există chiar un registru al acestor erori. Există o asemenea evidență și la noi? Este ea cunoscută publicului?

  8. Adrian spune:

    Ar fi cazul ca intima convingere să fie dorința de a stabili realitatea, sub toate aspectele. De aceea cred, există căile de atac, tocmai pentru că e posibil ca în această dorință, în mod inevitabil subiectiv, magistratul a pus în balanță mai multe fapte/ argumente dintr-o zonă decât din alta( sau altele). Altfel, nu avem nevoie de magistrați, îi putem înlocui cu niște cititoare/procesatoare tipizate de date tipizate.

  9. contributorsfil spune:

    Paralela!
    In problema ‘Big Brother’, politicienii, analistii, ziaristii, etc. s-au impartit, in principal, in doua tabere : unii spun ca sunt de acord cu legea Big Brother fiindca terorismul s-a globalizat, este foarte bine organizat, patrunde imprevizibil in intreaga societate, membrii ei pot fi deghizati in oameni onesti, din toate categoriile sociale.
    Cei ce dezaproba legea in cauza spun ca aceasta incalca grav dreptul oamenilor la intimitate, il pot incalca abuzuv, fara sa fie strict necesar din motive de securitate nationala.
    Exista si o a treia categorie de cetateni care spun ca legea trebue sa fie modificata astfel incat sa satisfaca doleantele ambeloor categorii mentionate mai sus, pe care ei le considera ca prea exclusiviste, oarecum extremiste.
    Aceasta a treia categorie este alacatuita din cetateni echilibrati, responsabili, cu discernamant adecvat importantei deosebite a legii in cauza.
    Daca s-ar face o paralela intre pozitiile pe care le au cetatenii in raport cu ‘Big Btother’, cu cele pe care le au fata de “gravitatea” acuzatiilor pe care Elena Udrea le aduce celor doi concetateni de-ai lor, care conduc doua institutii extrem de importante in conditiile actuale – unul dintre cei doi este seful SRI iar celalat seful DNA -, se constata ca oamenii interesati si responabili s-au impartit iar in doua categorii principale : unii o dezavueaza, o condamna pe Elena Udrea pentru ca s-ar folosi de un tertip mizerabil ca sa tulbure apele, urmarind ca, prin decredibilizarea celor doua personalitati, sa demonteze acuzatiile care i se aduc acum in dosarele deschise impotriva sa.
    O a doua categorie de oameni considera ca serviciile au scapat de sub controlul sever al statulu (societatii), au devenit excesiv de puternice, ca exista pericolul ca acestea sa se afle intr-un regim discretionar in raport cu toti cetatenii, asa cum a lasat sa se inteleaga si fostul presedinte al tarii – Traian Basescu- dupa cei zece ani in care a dat serviciilor secrete puterea la care au ajuns azi.
    Exista, si in acest caz, o a treia categorie, mai putin numeroasa, care spune ca trebue sa se judece situatia ‘la rece’, cu calm, ei subliniind ca “atacul” nu vizeaza cele doua institutii – SRI si DNA -, ci pe cei care le conduc acum, temporar.
    Ca atare, cei ‘dintr-a treia’ considera ca parlamentul trebue sa isi indeplineasca obligatia de a tine sub un control sever toate institutiile importante ale statului, pentru a se exclude pericolul puterii ‘discretionare, abuzive’ a acestora.
    Ei (cei dintr-a treia) considera ca nivelul actual de profesionalism, de moralitate, de implicare politica iresponsabila, al membrilor actualei comisii de control al serviciilor speciale este de o precaritate scandaloasa, ca acestia se afla, de fapt, sub controlul serviciilor, ceea ce rezoneaza cu avertismentul si recomandarea expresa lansate de fostul presedinte al tarii – Traian Basescu.
    Cei ‘dintr-a treia’ considera ca DNA trebue sa examineze cu deosebita raspundere ‘sesizarea-atac’ facuta impotriva celor doua personalitati, indiferent de importanta functiilor acestora.
    Cei ce considera neavenit, codamnabil acest ‘atac’ condamna ‘iresonsabilitatea autorului care l-a lansat tocmai acum, cand tara este expusa unui pericol extern grav, provocat de politica agresiva a lui Putin, impotriva NATO si UE’.
    Va avea tara curajul, calmul si ‘lucididatea echilibrului’ sa lase DNA ca sa isi faca treaba, indiferent de identitatea impricinatilor?

  10. mihai panait spune:

    pe masa Presedintelui si a Asociaitiei Magistratilor Europeni, in urmatoarea perioada vor apare inregistrari cu magistrati romani, cu comportament delirant, in care se aude in clar cum striga “voi avea eu grija de tine, dle. avocat”, sau “o sa am eu grija sa gresesti”, ori “ti-am dreptate de atatea ori, poti si dta. sa inchizi ochii …”, ce ziceti, dle. Danilet?
    Ce ziceti de inregistrari gen : “in contra celor consemnate in inscrisuri, instanta apreciaza ca mai posibila ar fi ipoteza …” (de parca ne judecam pe ipoteze si supozitii, si nu pe certitudini).
    Si daca pe masa Presedintelul si a Asociaitiei Magistratilor Europeni vor apare inregistrari cu magistrat in delir care zbiara (scuzati expresia) :”nu iti dau voie sa vorbesti, ca oricum vorbesti de pomana!” (actual judecator, fost lucrator in Ministerul Justitiei – cu rang de magistrat, aspirant la Curti Europene!).
    Va muscati limba dle. Danilet pentru bagatul mainlor in foc, pentru astel de coledzi?
    Pe aia cu “eu sunt Dumnezeu!”, inca nu o am dar o vom avea … in curand .

    Schimbati mai bine titlul in “civilizarea magistratilor”.
    PS Revedeti propunerile pe care avocatii le-au comunicat dnei. Aida Popa, referitor la relatiile magistrat-avocat, ca cele magistrat-contribuabil, nu exista. Veti gasi multe propuneri interesante, si demne

    • Cristi Danilet Cristi Danilet spune:

      Daca detineti asemenea inregistrari, inaintati-le nu la organisme care nu au competenta de a solutiona acea problema, ci la Inspectia Judiciara. Ea face investigatii cu privire la conduita magistratilor si le trimite apoi la CSM pentr a-i sanctiona pe respectivii. Daca magistratii tipa, urla, jignesc partile sau avocatii, trebuie disciplinati, fara indoiala.

      • iosiP spune:

        Am inteles, doriti ca inregistrarile cu urletele lupilor sa fie trimise spre sanctionare sefului haitei!
        Nu, domnule Danilet, ele trebuiesc trimise la dulaii care apara, atat cat este posibil, stana, ca sa vada si cei din UE cam cat de “independenta” a devenit pseudo-justitia romana (unde sentintele se mai negociaza inca intre judecator si avocat, conform principiilor legale valabile in piata Obor). Concret, toate hotararile din cazurile in care magistratii au facut uz de presiuni phihologice, amenintari si tehnici de negociere aflate in afara legii ar thebui casate iar dosarele ar trebui trimise spre rejudecare.

        Stiti ce se intampla intr-o democratie (SUA) atunci cand un judecator este acuzat si condamnat pentru coruptie? Se rejudeca – la cererea celor condamnati – TOATE cazurile in care acesta a pronuntat sentinte, pornind de la principiul ca oricare dintre ele ar fi putut data in mod interesat. Ati auzit de astfel de cazuri in justitia romaneasca? Un simplu exemplu: cum poate judeca in mod impartial un accident de circulatie comis sub influenta alcoolului o judecatoare care a fost prinsa beata la volan (si a scapat doar datorita unor vicii de procedura)? Si ce valoare mai au sentintele date de catre respectiva in dosarele similare judecate anterior?

  11. Marks spune:

    Va urmaresc de mult timp domnule judecator si inca nu-mi dau seama daca sunteti un naiv incurabil sau un optimist incurabil. In ultimul timp multi judecatori fac ce vor si inspectia judiciara e coplesita. Ce lipseste independentei justitiei este raspunderea materiala pentru magistratii care au gresit. Un medic care greseste profesional poate platii insa un magistrat nu. Este adevarat. Ofensiva DNA in Romania a mai rupt din retelele de magistrati avocati corupti. Le-a rupt, nu le-a destructurat. Dar dincolo de coruptie este vorba de profesie. Multi pur si simplu nu aplica legea ci bunul plac. Si ca sa nu cad in capcana de a va descrie cazuri punctuale in care pot fi acuzat de subiectivism intreb : Ati facut vreo statistica la CSM cu amanarile de pronuntare dincolo de numarul indicat legal? Ati luat vreo decizie impotriva cazurilor de amanare a motivelor in definitive, cazuri de care se face vinovata insasi prea maria sa Inalta Curte? Ce sa mai comentam de aplicarea legii cand nu se aplica nici modul de aplicare a legii. Ce sa discutam de cazuri cand procedura e calcata in picioare si e praf si inspectia judiciara nu se sinchiseste. Vreti caz? Dispar acte din dosar, se judeca si se pierde definitiv cu argumentul ca actele respective nu-s si apoi apar. Si zac si azi in dosar. Si inspectia vine si le gaseste si zice ca nu s-a intamplat nimic. Dar cu decizia data pe ideea ca actele nu-s cum ramane? Concluzie : CSM a fost creat ca organism de autoreglare tocmai pentru a impiedica interferenta politica. Ca si Colegiul medicilor e un organism de gasca care nu regleaza si nu pedepseste decat atunci cand magistratul e prins penal(s-au dat toate avizele cerute de obicei). In rest e suspect de ingaduitor cu greselile vizibile. Deci fara o lege care sa penalizeze si magistratii (nu penal ci material si profesional) , mai precis orice proces pierdut in Romania si castigat la Strasbourg sau la alte Curti internationale(in cazuri civile) sa fie imputat material d-lui magistrat care a dat cu bate in balta. PUNCT

    • iosiP spune:

      “Dispar acte din dosar, se judeca si se pierde definitiv cu argumentul ca actele respective nu-s si apoi apar. Si zac si azi in dosar. Si inspectia vine si le gaseste si zice ca nu s-a intamplat nimic. Dar cu decizia data pe ideea ca actele nu-s cum ramane?”

      Absolut corect! Mi-au disparut acte din dosarul de retrocedare si s-a dat sentinta in absenta acestora. Dupa ce le-am reobtinut judecatoarea a decis ca da, am dreptate, doar ca hotararea initiala are puterea actului judecat (desigur, nu am putut proba ca actele respective s-au volatilizat din dosarul initial). Intrebg si eu – desi sunt convins ca domnul judecator Danilet nu-mi va raspunde, nu de alta dar raspunde doar comentariilor “convenabile” – sustragerea actelor dintr-un dosar nu reprezinta o infractiune penala, anchetabila de catre organele competente? Ca plangerile mele la Inspectia Judiciara nu au produs nimic, nici macar un simulacru de cercetare.

  12. Maria spune:

    Citind cometariile de mai sus incep sa cred ca nici problema mea personala nu se va rezolva favorabil conform legilor in materia partajului judiciar. Si la fond si la apel am pierdut desi dreptatea si dovezile erau clar de partea mea .Ex sotul a adus la partaj imobilul bun propriu al meu achizitionat inainte de casatorie si cu bani proveniti din vanzarea altui imobil tot bun propriu. Culmea culmilor e ca judecatorul de la fond nu “vede” aceste dovezi si declara ca e bun comun ,contrar legii iar apelul mi s-a respins Si acesti judecatori avand “orbul gainilor” Despre motivare ce sa spun contine motive inexistente, inventate de judecator. Mai aveam o speranta la CSM dar cititnd comentariile imi dau seama ca ma lupt cu morile de vant. Ce o sa fac daca nici la recurs nu se va schimba nimic?? Sa-mi dau foc in fata Curtii de Apel?Cui sa strig disperarea mea?! Cat de josnic trebuie sa fii sa atentezi la proprietatea unui pensionar sa-l furi mai bine zis si sulta s-o imparti cu avocatul si judecatorii care au dat asemenea sentinte ilegale. Vinovat de aceste sentinte cumparate: avocatul fostului sot, om cu influenta.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristi Danilet


Cristi Danilet

Cristi Danileţ este judecator din anul 1998, iar in prezent este membru al Consiliului Superior al Magistraturii Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)