Home » Justitie/Ordine publica » Citesti:

Despre varsta si intelepciune in materie juridica

Madalin-Irinel Niculeasa octombrie 3, 2012 Justitie/Ordine publica
18 comentarii 729 Vizualizari

In ultima perioada de vreme se discuta din ce in ce mai des despre criteriile care ar trebui sa stea la baza numirii judecatorilor la Curtea Constitutionala. Dincolo, de anumite aspecte tehnice din ce in ce mai greu de contextualizat, ma refer aici in special la natura politico-jurisdictionala a instantei constitutionale, cel putin la nivel de management conceptual al acestei institutii trebuie discutat si despre (i) vocatia profesional-universalista a magistratilor, in special a judecatorilor de la instantele judecatoresti respectiv (ii) despre raportul dintre varsta si intelepciunea sau intelegerea juridica.

Ubicuitatea judecatorilor. Nu am sa intru in dezbaterea tehnica, partial solutionata de Comisia de la Venetia, relativa la imposibilitatea constitutionala si institutionala de numire a judecatorilor la instanta constitutionala doar din categoria judecatorilor de la instantele judecatoresti. Nici la caracterul universalist al magistratilor nu ma voi referi, intrucat aceasta stare de lucruri devine vatamatoare doar in situatia in care acest principiu se funndamentalizeaza. Ma voi referi, in schimb la vocatia avocatilor, a consilierilor juridici sau a profesorilor universitari si a cercetatorilor (a se citi teoreticieni) de a a putea fi numiti la Curtea Constitutionala. Intelepciunea juridica si intelegerea vietii nu sunt apanajul doar al judecatorilor de la instantele judecatoresti. Echilibrul, obiectivitatea, coerenta si logica juridica apartin deopotriva si celorlalte profesii si ocupatii juridice. As reaminti in acest sens, ca sub conducerea profesorului Viorel Mihai Ciobanu, instanta constitutionala a rezolvat multe probleme de drept semnificative pentru sistemul de drept romanesc.

Relativ la avocati si la vocatia acestora de a putea fi numiti in aceasta pozitie, trebuie tinut seama si de faptul ca pana la acest moment instanta constitutionala nu a avut niciun avocat pur, cu experienta semnificativa si relevanta in activitatea avocatiala, lucru care se resimte in jurisprudenta instantei. Curtii Constitutionale i-au trebuit peste 20 de ani sa admita in mod partial ca cenzura pe care o realizeaza cu ocazia exercitarii competentelor legale este un control efectiv, care trebuie sa tina seama si de realitatea economica si faptica guvernata de dispozitiile legale sau de actele sau situatiile verificate. Trecerea de la controlul abstract in forma pura la un control mixt, care tine seama si de efectele si situatiile care intra in ipoteza dispozitiilor atacate, a fost fortat de jurisprudenta CEDO si nici macar nu este determinat de resorturile interioare ale instantei constitutionale.

Or, calitatea avocatului de a privi faptele si de a le incadra in situatia de fapt poate fi suficient de utila instantei constitutionale in acest proces de schimbare a paradigmei juridice a controlului. Justitia constitutionala, dincolo de Kelsen si justificarile acestuia trebuie sa tina seama de o realitate mult mai profunda: contemporaneitatea face trecerea de la religia raison de stat la religia drepturile si liberatatile cetateanului. Acesta trecere presupune inclusiv asumarea controlului concret si efectiv.

Concluzia: instanta constitutionala are nevoie mai mult ca oricand  si de avocati cu experienta juridica relevanta intrucat nu exista multe ocupatii juridice care sa fie in masura sa cunoasca atat de bine efectivitatea drepturilor si libertatilor cetatenesti.

Intelepciunea juridica. Nu cred ca exista alta premisa mai nerealista decat echivalarea varstei profesionale cu intelepciunea juridica. Exista dovezi irefutabile, in toate domeniile de activitate. Mai intai daramam si apoi construim. Cultura juridica si intelegerea juridica nu sunt apanajul varstei ci sunt rezultatul muncii si demersului sustinut si educat. Nu este suficient sa citesti mult ci trebuie sa si gandesti ceea ce citesti. Apreciez ca raportul trebuie sa fie de 40% – 60%, adica sa citesti 40% si sa gandesti ceea ce ai citit in proportie mai mare, de cel putin 60%. Ce ne facem cu acei „profesionisti ai dreptului” care traiesc 18 ani sau mai mult doar cu randurile citite in facultate? Ce facem cu acele persoane care au legatura cu viata reala doar prin intermediul soferului sau al secretarei? Nu varsta este cheia ci intelegerea si intelepciunea juridica. Or aceste stari de spirit tin de educatie si nu de varsta.

Cum convingi un om trecut de o anumita varsta sa citeasca in continuare, sa studieze legi si articole de specialitate, sa lase orgoliul intre paranteze si sa revina asupra jurisprudentei eronate? Singura posibilitate este cultura si educatia, intrucat orice varsta ai avea, educatia sanatoasa si cultura juridica pozitiva iti dau obiectivitatea necesara de a analiza lucrurile din pozitia corespunzatoare. Tot aceste lucruri te impiedica sa-ti doresti sa devii judecator-vedeta, sa iesi din plutonul institutional. Poti sa ai varsta dar sa n-ai cultura dupa cum poti sa ai cultura dar sa n-ai varsta…aceea despre care vorbeste legea.

Mai este o realitate la fel de evidenta, respectiv nevoia de a schimba generatiile. Lucian Boia, in Mitologia stiintifica a comunismului spune ca trecerea mentala si educationala a omului de la economia de piata la comunism este rapida si totala, in schimb trecerea culturala a omului din comunism in economia de piata este partiala si de lunga durata. Situatia este obiectiva si nesanctionabila, insa cred ca trebuie facut un pas inainte astfel incat institutiile sa fie populate si cu oameni care au fost mai putin atinsi de flagelul comunismului. Privesc aceasta trecere doar din punct de vedere juridic, si am sa dau exemplul Dlui. Ion Iliescu care in doua randuri a spus: Parlamentul are posibilitatea sa indrepte gresala Curtii Constitutionale si sa ignore decizia acesteia de a fi refuzat demiterea Presedintelui, dupa cum a facut apel la acelasi organ legislativ de a chema la ordine Procurorii pentru anchetele initiate in legatura cu referendumul. Aceste pozitii tradeaza o mentalitate si o cultura, anume aceea a puterii unitare si totalitariste, unde separatia puterilor nu exista nici ca teorie politica dar ca realitate juridica. La fel au stat lucrurile si cu Constitutia din 1991, respectiv cu revizuirea din 2003.

Cultura juridica este contorsionabila, cu atat mai mult in situatia in care fundamentul este de o anumita natura, in sensul ca este foarte greu sa combini elemente de drept socialist cu elemente de drept capitalist. Rezultatul este Romania juridica de astazi si aceasta nu neaparat pentru ca s-ar fi dorit rezultatul acesta ci mai mult pentru ca nu se putea organic si obiectiv sa se produca altceva. Vedeti nu mai departe de zilele acestea dorinta dlui. Secretar de stat Voinea de a incuraja denuntul neprovocat, nesolicitate si neprocedural, in materie fiscala. Sistemul juridic trebuie sa fie curatat de aceste elemente perturbatorii care ne leaga inca de trecutul comunist.

Cultura juridica i ca vinul. Nici prea veche dar nici prea tanara, ci matura. Nu totdeauna vinul vechi este cel mai bun, ci calitatea tine de soi, culoare, sortiment, etc. Exista vinuri tinere excelente, dupa cum exista vinuri mature la fel de deosebite. Avem nevoie de oameni cu cultura juridica matura, ceea ce poate insemna peste 20 de ani de experienta profesionala, sau sub 15 ani experienta e profesionala. Trebuie introduse mai multe criterii in locul unuia singur – varsta, intrucat nu varsta reflecta cel mai bine cultura juridica dobandita ci ceea ce ai facut in timpul vietii.

Concluzie: Trebuie abandonata premisa absoluta si irefragabila conform careia varsta este garantia suprema a culturii juridice. Centrul de greutate trebuie sa cada pe cultura si educatie intrucat acestea-s singurele care ne ajuta sa trecem gardul.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. frank g. schmidt spune:

    stimabiule domn niculeasa,

    ma bucur sa citesc articolul dumneavoastra caci am fost unul dintre cei care am sustinut ca modalitatea de “populare” a curtii constitutionale este profund deficitar. afirmand acestea nu ma refeream insa numai la calitatea actului juridic ci si la demnitatea persoanelor si modul de comportament in spatiul public – diverse iesiri publice fie pe retele de socializare sau in interview-uri acordate pe treptele instantei nu numai ca au afectat imaginea persoanei in general, dar au impietat asupra imaginii curtii in ansamblu. astfel de “iesiri justificative” ar fi de neimaginat in vienna de exemplu si s-ar solda daca nu du demisia atunci cu excluderea din partea celorlalti colegi.

    in austria, cel mai important criteriu pentru numirea unui judecator este competenta in materie constitutionala. numirile tot politic se fac, dar este o cutuma unanim acceptata de toate fortele politice, ca cel/cea ce urmeaza a fi numit/a sa nu fi fost membru de partid si sa fi activat politic. fiind o instanta cu un singur nivel, desigur multi se intreaba “si cum poti avea competenta la nivel constitutional”, gandindu-se la alte domenii ale dreptului, unde desigur avem judecatori, procurori si avocati ce judeca sau pledeaza de la judecatorie pana la completul de 9 la inalta curte. asadar, sa ne uitam cum poate cineva sa acumuleze experienta in materie constitutionala:
    1. avem magistratii asistenti chiar in cadrul curtii constitutionale. ei trebuie sa dea examen si pregatesc si analizeaza dosarele pentru judecatorii respectivei curti.
    2. avem profesorii si lectorii universitari care predau dreptul constitutional
    3. avem avocati care pledeaza in fata curtii exceptiile de neconstitutionalitate.

    iata ca am gasit asadar un grup de oameni care sunt in contact cu problemele drepturilor fundamentale si am convingerea ca dintre ei, pe parcursul timpului, se pot selectiona cei 9 judecatori ce alcatuiesc aceasta curte, chiar si daca ar trebui numiti cei 9 in bloc, ceea ce nu este si nu poate fi cazul.

  2. bogdan192 spune:

    Pentru un individ care a avut doar vagi tangente cu sistemul juridic romanesc, sa afle ca la CC sunt numiti judecatori pe criteriul “ala-i mai batran deci stie multe” e prilej de consternare.

    • precaut spune:

      daca pt. un judecator de nivel inalt (pe penal, pe civil, pe…) exista “ucenicie” la nivel de judecatorie, tribunal, curte de apel etc, asa ceva nu exista in drept constitutional. Niciun judecator fie el si de la ICCJ nu are vreo experienta in drept constitutional. Nu are de unde… Deci faptul ca dl.X a rezolvat 200 de dosare penale il califica sa judece un conflict intre doua institutii ale statului? cum oare??? Nu cumva un prof. universitar de drept constitutional cu experienta de minimum Y ani e mai calificat decat un penalist de exceptie?

  3. Juris(t)prudentul spune:

    Doar ca părere personală
    Nu cred ca la CC ar trebui ar trebui numite persoana cu cultură juridică, mai ales că, citez: „Cultura juridica este contorsionabila, cu atat mai mult in situatia in care fundamentul este de o anumita natura, in sensul ca este foarte greu sa combini elemente de drept socialist cu elemente de drept capitalist”
    Şi aş putea adăuga şi alte citate.
    Cred că intelectuali cu mult bun simţ în primul rând, şi cu o cultură (generală, diversă) pe măsură, cu o perfectă cunoaştere a Constituţiei ar fi cei mai potriviţi
    deoarece (părerea mea)
    experienţa juridică te obişnuieşte cu ocolişurile, situaţiile la muchia legii şi altele din domeniul acesta.
    Necunoaşterea acestor chiţibuşuri avocăţeşti şi judecătoreşti poate fi un câştig în a redacta, elabora o lege cât mai clară, fără a fi (legea) cât de puţin în contradictoriu cu constituţia
    nu cred că o rezoluţie dată prin vot la CC este obligatoriu REAL (ne)constituţională. Poate tocmai cei puţini au înţeles mai bine adevărul(?)
    De fapt însăşi votarea în sine e o problemă. Constituţia, ca lege, ar trebui să fie cea mai clară dintre toate legile, CC să constate doar dacă o lege emisă de parlament (o ordonanţă etc.) este sau nu constituţională, fără interpretări.
    O lege care lasă loc la interpretări înseamnă că nu poate separa adevărul de neadevăr
    Acum, când sunt probleme de interpretare a legilor în raport cu constituţia, cei din CC ar trebui (părerea mea) să propună permanent îmbunătăţirea (formularea) constituţiei pentru a elimina cât mai mult ambiguităţile. Sau poate asta se vrea, legi ambiguii?!

    • frank g. schmidt spune:

      stimabile juris(t)prudent,

      imi permit sa va contrazic si sa va dau ca exemplu lipsa de intelegere la nivel minimal al unor concepte juridice de simplitatea persoanei fizice si persoanei juridice petrecuta recent in mass media cat si la inaltele sfere ale administratiei de stat. s-a perorat si vehiculat ideea ca un adjudecatar a 53% din capitalul social ar fi proprietarul firmei. pe langa faptul ca ar fi fost doar actionar majoritar si nicidecum proprietar, notiunea de proprietar nu se poate aplica actionarului in raport cu patrimoniul persoanei juridice. actionarul, chiar daca detine 100% din actiuni, nu este proprietarul instalatiei de productie, actiunile sunt doar documentul care atesta un drept de creanta. patrimoniile sunt distincte.

      in curtea constitutionala nu au ce cauta persoane fara pregatire juridica, probabilitatea sa inteleaga constructii legale, continute de peste 2000 de ani in dreptul roman (de la roma – n-am diacritice), este foarte mica. mai punem peste asta si un pic de teorie a dreptului pervertita 45 de ani de ideologia socialista, si stam rau de tot pe langa drum.

      curtea constitutionala nu face legi, asa ca ambiguitatea acestora nu poate proveni decat de la parlament. cc doar verifica indeplinirea normelor constitutionale. sa nu punem in carca unora ceea ce nu trebuie sa faca, cu toate ca in actuala curte exista la unele doamne mai tinere tendinta sa faca tot – un fel de one-stop-shop. astazi servim meniul constitutional al zilei, garantat bio, caci logic am eliminat din ecuatie, nu da bine.

      • Juris(t)prudentul spune:

        Domnule frank g. schmidt,
        sa consideri ca daca detii 53% din orice esti proprietarul acelui orice e o chestie de prostie pura si nu trtebuie pregatire jurudica sa intelegi asa ceva
        Recititi-mi “parerile”
        Nu stiu ce pregatire aveti, dar sa considerati necesar sa-mi explicati de unde vine “dreptul roman” … aveti o parere atat de buna despre cultura dumneavostra incat ii considerati pe ceilalti prosti?
        Va citez: “curtea constitutionala nu face legi”. Unde am afirmat eu asa ceva?!
        Oricum, consider ca nu ati inteles nimic din ce am spus mai sus
        Va citez iar: “Ce e pacat e ca evolutiile din justitie nu a avut loc decat la varful ei, nu a ajuns pana la baza piramidei,” Pare a fi o gluma…

        • frank g. schmidt spune:

          stimabile juris(t)prudent,

          imi cer scuze ca pesemne nu am reusit sa ma exprim suficient de clar astfel incat sa intelegeti ce doream sa subliniez.
          cu nici o vorba sau chiar gand nu am dorit sa insinuez ca dumneavoastra nu intelegeti ca a detine 53% dintr-o companie nu inseamna ca esti proprietarul ei. eu faceam strict referire la discutiile purtate in media, in care se sustinea cu ocazia spectacolului de privatizare (insasi notiunea de privatizare in respectivul context este mai mult decat deficitara) la oltchim, ca se trece din proprietatea statului in proprietatea oricui va castiga licitatia. eu vorbeam de nivelul de perceptie a unei situatii juridice relativ simple, cum dealtfel constatati si dumneavoastra, la nivelul unor jurnalisti sau comentatori ai situatiei, care eu consider totusi ca ar trebui sa fie peste nivelul mediu de pregatire, unii dintre dansii ridicand pretentii de intelectuali. asadar, inca o data scuze si mea maxima culpa pentru faptul ca modul meu de exprimare a putut fi interpretat ca o aluzie la intelegerea dumneavoastra.

          nu am incercat sa explic nimanui de unde vine dreptul roman, chiar am specificat, tocmai pentru eliminarea oricarei ambiguitati datorate lipsei diacriticelor, ca nu ma refer la romania ci la roma. ma gandeam, poate gresit, ca la o prima citire nu se poate vedea nici o diferenta intre dreptul roman si dreptul roman.

          dumneavoastra ati facut propunerea ca in ideea “dezambiguizarii”, curtea constitutionala sa propuna formulari, ori pentru asta ea ar trebui sa se subroge vointei leguitorului – cred ca in anul I se discuta interpretarea teleologica. numai leguitorul, adica parlamentul in cazul constitutiei noastre in general, desigur initiative legislative pot fi introduse in parlament si de alte entitati, dar asupra lor dezbate parlamentul si forma lor este stabilita in exclusivitate de acesta. ca in faza dezbaterii publice pot interveni ong-uri, asociatii profesionale etc. este o alta chestiune. o implicare apriorica a unui judecator de la curtea constitutionala il pune in pozitia de a fi recuzat, ceea ce nu cred ca este in intentia nimanui. asadar, strict procedural vorbind, si procedura este esentiala intr-un stat de drept, curtea constitutionala poate sa se exprime ce formulare a parlamentului este neconstitutionala si ce drept este incalcat, dar nu poate face recomandari, caci altfel ar intra in procesul de legiferare si ar iesi din sfera de control constitutional.

  4. saaski spune:

    Nu multe lucruri au evoluat de la schimbarea regimului din 2004, dar de data asta au evoluat cele cateva care sunt esentiale. Printre ele, mai ales justitia: evolutia ei a antrenat cu ea si a adus la suprafata – ca orice evolutie adevarata – toate tarele societatii, dar si tot ce avem mai bun. Niciodata pana acum nu s-a vazut parca asa de clar cat depozit de zgura avem in generatia “cu parul alb” care detine (inca) puterea care conteaza in Romania. Mi-a placut mai ales ideea de a crea, in paralel cu institutiile osificate ale justitiei comuniste, un organism cu totul si in mod absolut NOU – DNA – care sa a reusit, cu timpul, sa puna in oglinda, prin contrast, tot ce e vechi si aberant in societatea in care traim. De aici si articole ca acesta…
    Cine stie, poate va veni cineva cu ideea de a crea o CC paralela, ca DNA, cu un rol suplimentar fata de CC asa cum o stim acum, cand e controlata de parlament …? Sau, daca nu, orice alta formula care sa dea o independenta mai mare CC. Dar nu prea mai cred, caci elanul reformator (de orice fel) s-a sfarsit odata cu demonizarea Monicai Macovei, prin care s-a dat de fapt semnalul ca oricine mai incearca asa ceva va sfarsi ca ea sau ca PDL. Cam asta e, in Romania, premiul pentru cel care incearca sa fie “mai bun”; mai rau e ok, se poate ierta, de-aia de la PSD nu cere niciodata nimeni nimic.

    Alta evolutie notabila din ultimii ani e evolutia ideologiei consumiste, care s-a adresat in primul rand “generatiei cu parul alb”, pt. ca ea are, in Romania cel putin, sursa cea mai sigura de venituri.
    Mi-e teama ca aceasta ideologie a facut raul pe care spuneti ca l-a facut si comunismul: caci de la ideologia asta, la o ideologie bazata pe asumarea de riscuri, va fi aproape imposibil de “evoluat”.

    Ce e pacat e ca evolutiile din justitie nu a avut loc decat la varful ei, nu a ajuns pana la baza piramidei,

  5. casandra spune:

    @Autor,

    Fara sa vreti, ati reusit sa exemplificati perfect inadecvarea unei persoane cu pretentii la un “rol” asumat. Va lipseste, evident, cunoasterea juridica si intelepciunea. V-ati exprimat astfel:
    “Vedeti nu mai departe de zilele acestea dorinta dlui. Secretar de stat Voinea de a incuraja denuntul neprovocat, nesolicitate si neprocedural, in materie fiscala. Sistemul juridic trebuie sa fie curatat de aceste elemente perturbatorii care ne leaga inca de trecutul comunist.”

    Ati auzit de Whistleblowing? Daca nu, cititi inainte de a scrie despre asa ceva:
    http://digitalcommons.law.yale.edu/fss_papers/1383/
    http://www.whistleblowers.org/storage/whistleblowers/documents/pwc_survey.pdf

    In SUA functioneaza False Claim Act de muuult timp. Numai in perioada 1986-2004 au fost recuperati, datorita denunturilor recompensate, 13,5 miliarde dolari. De la hoti si evazionisti. Iar avertizorii au primit recompense insumand 1,4 miliarde dolari. Legislatie privind avertizarea in interes public functioneaza in mai toate statele dezvoltate, iar necesitatea sa este amintita in mai multe conventii europene si internationale privind lupta impotriva coruptiei (United Nations Convention against Corruption și Council of Europe’s Civil Law Convention against Corruption).
    Propunerea lui Voinea este corecta si buna, chiar daca ea da palpitatii marilor evazionisti. Si va trebui sa o adoptam in viitor, ne obliga chiar conventiile ratificate deja.

    Data fiind situatia in care v-ati pus deja, nu ar fi mai bine sa va retrageti comentariul, sa studiati mai mult si cu intelepciune si sa reveniti mai tarziu cu teme mai bine cunoscute, nu direct cu spinoasa chestiune a Curtii Constitutionale?

    • ^frank g. schmidt spune:

      stimabila casandra,

      in spatiul public romanesc s-a raspandit de catre invocatul domn voinea posibilitatea denuntului fiscal in forma anonima – si cred ca in aceasta privinta s-a iscat destula valva, pe buna dreptate in opinia mea. nu cred ca exista asa ceva in tarile “civilizate”.

    • Madalin-Irinel Niculeasa Niculeasa spune:

      Este posibil sa-mi lipseasca ceea ce spuneti. Acesta-i motivul pentru care inca mai studiez.

      Va rog sa aveti in vedere ca exemplele date de dumneavoastra nu schimba ceea ce spuneam eu, intrucat denunturile mentionate se fac in cadrul unei proceduri deschise deja in alte scopuri si nu sunt neprovocate si nesolicitate. Si la noi exista asa ceva in procedura penala. Caracterul neprovocat si nesolicitat al denuntului a fost sanctionat de instanta constitutionala in jurisprudenta sa.

    • Vlad A spune:

      articol foarte bun !
      o lupta pe viata si moarte pentru dreptate si adevar. justitia sa fie curata ca lacrima si sa si faca exemplar datoria. si ca sa o rupem odata pentru totdeauna cu trecutul se propune reactivarea informatorilor.

    • Vlad Ionescu spune:

      V-am citit de multe ori comentariile si am apreciat atat buna-credinta cat si faptul ca nu pareti a vorbi dupa ureche.
      In ceea ce priveste optiunea dumneavostra exprimata in acest comentariu vreau sa va spun cateva idei. Chiar daca societatea romaneasca pare mai aproape ca model cultural de cel occidental in comparatie cu un model asiatic sau african, spre exemplu, diferentele sunt totusi majore. Problema modelului cultural de care facea autorul vorbire, preluandu-l si pe Lucian Boia, este foarte importanta pentru a intelege fenomenele sociale si mai ales institutionale actuale. Norma juridica reglementeaza relatiile sociale, dar nu toate relatiile sociale sunt reglementate (si nici nu este necesar; ideal ar fi ca o societate sa functioneze bine in mod organic, avand nevoie de cat mai putine relatii sociale care sa necesite o reglementare juridica). Principala problema evaziunii fiscale la noi este data de ineficienta statului care este capurat si de marea evaziune. Nu avem inca institutii curate si competente si particulari care au dezvoltat sisteme sofisticate sau clandestine de evaziune care sa faca necesara delatiunea ca arma de lupta. La noi inca statul este mai puternic decat particularii si in domeniul crimei organizate si al evaziunii. Impotenta aparenta vine din faptul ca este captiv, dezinteresat sau condus ineficient. Pe de alta parte, delatiunea in societatea romaneasca nu este doar o problema a trecutului, ci poate potenta negativ relatiile sociale si institutionale pe fondul cultural existent. De aceea cred ca lucrurile trebuie vazute nuantat, iar perspectiva mecanica trebuie abandonata.

      • casandra spune:

        Multumesc pentru comentariu.
        Aveti dreptate in privinta temerilor privind o adevarata “cultura” a delatiunii. Dar nu aveti dreptate in privinta cailoer si metodelor sofisticate pe care unii cetateni romani si unele firme din Romania le utiliyeaya pentru a se sustrage Fiscului sau – si mai rau! – pentru a-si pune la adapost banii realizati din acte de criminalitate organizata. In aceasta privinta exista unele date clare, dar incomplete.
        Daca legea vizata de dl. Voinea nu va admite denuntul anonim, va garanta confidentialitatea acestui denuntator si va impune prezentarea unor date certe privind pe evazionisti (pe baza carora sa se poata avansa rapid in cercetare), atunci legea nu ar fi rea. Trebuie sa se defineasca niste rpoceduri clare si conditii clare.
        Imi mentin opinia ca este o lege necesara, cu atat mai mult cu cat agentii fisuclui par a fi de mamaliga. Legea aceasta , cu conditia de a exista o recompensare financiara a aveertizorului, ar putea sa faca mult mai riscanta si mai costisitoare evaziunea fiscala mare. Daca acum evazionistul “se intelege” cumva cu agentul fiscului, dupa adoptarea legii Voinea nu va fi sigur niciodata ca nu va fi denuntat, cu probe, chiar de un salariat al sau. Evaziunea fiscala serioasa, mai ales aceea sofisticata, va deveni un sport costisitor si foarte riscant. Simpla conditie legala ca denuntatorul sa prezinte si ceva indicii/probe va limita eventualul fenomen al delatiunii intre vecini obisnuiti.
        Cred ca legea este necesara si urgenta dintr-un motiv simplu: caile si mijloacele de evaziune fiscala s-au “democratizat”, nu mai stau doar la indemana gigantilor. Se vede in bugetele tuturor statelor si in sumele adapostite prin paradisuri fiscale. Este infricosator sa vedem ca statele, serviciile publice si infrastructurile publice sunt , in final, finantate aproape 100% doar de partea inferioara a clasei mijlocii si de poporul obisnuit. Sarcina fiscala efectiva suportata de acestia a ajuns chiar de nesuportat, iar rechinii sunt liberi si ferice. Ba chiar au ajuns sa santajeze statele daca randamentele investitiilor lor nu sunt pe masura gandurilor.

        • Vlad Ionescu spune:

          Statul roman, prin institutiile sale, in special prin servicii, dar nu numai, detine o cantitate enorma de informatii legate de evaziune nevalorificate. Eu cred ca ar trebui epuizat mai intai acest “stoc” inainte de a veni cu informatii noi culese prin denunturi.
          Pot sa accept faptul ca denuntul poate fi necesar intr-un anumit context, in lupta cu marea evaziune care detine resurse importante ce ii permit rafinarea si sofisticarea metodelor. Nu sunt sigur ca este cazul Romaniei la acest moment, dar poate ca ma insel. Marea mea teama este ca se va folosi aceasta metoda in special in lupta cu mica evaziune, care de multe ori este una de subzistenta, ceea ce va face din ca denuntul sa devina delatiune, un fenomen care va afecta grav, in sens negativ, relatiile sociale si coeziunea din societate care este oricum foarte precara, pe fondul cultural existent si in conditiile sociale date. Imi inchipui cum se vor face cozi la fisc ca sa denuntam SRL-ul din colt ca a vandut fara bon fiscal sau fara sa emita factura. Acest fenomen, al micii evaziuni, este mult mai complex si nu se rezolva in niciun caz prin denunturi. Am insa certitudinea ca daca acceptam ideea aici vom ajunge.

          • Vlad A spune:

            da, asa este
            dupa 23 de ani in care am asistat neputinciosi la devalizarea bancilor, capusarea firmelor de stat, vinderea fabricilor la fier vechi, a venit vremea sa infaptuim justitia. hai sa ne demonstram competenta si sa spionam vecinul care si vinde gaina din curte (ca oricum altceva nu mai e de furat). trist dar adevarat. jaful organizat a fost facilitat de coruptie dar si de ineficienta institutionala. justitia, atunci cind n a fost rau intentionata a fost depasita de situatie.
            in dinamica lumii de azi, n ai cum sa ramii insurubat pe un scaun (oricare ar fi el) 20 de ani fara a ti proba competenta si moralitatea.

  6. Vlad Ionescu spune:

    Un articol bun care atige o latura esentiala a juridicului ca functie sociala si a lipsurilor majore din acest domeniu, prea mult timp ferite de dezbaterea publica (iata una din cauzele, probabile, a actualei stari de fapt). Consider ca este doar un inceput care ar trebui completat cu multe alte probleme esentiale ale justitiei romane si cu luari de pozitie ale altor persoane care cunosc si inteleg realitatile noastre triste.
    Si cateva idei punctuale:
    1. Nu cred ca trebuie sa-l uitam, alaturi de profesorul Ciobanu, pe Lucian Mihai care cred ca a fost cel mai bun presedinte de pana acum al CCR, in timpul caruia jurisprudenta Curtii a capatat exact perspectiva reclamata de autor.
    2. Poate ca ar trebui ca inainte de a deveni magistrat (procuror sau judecator) sa fie obligatoriu un stagiu de 3-5 ani in avocatura.
    3. Maturitatea nu poate veni decat in urma unei experiente. Experienta insa nu aduce in mod necesar si maturitate astfel incat conditia devine necesara, dar nici pe departe suficienta.
    4. Din pacate la noi nu s-a dezvoltat un curent puternic in randul profesionistilor, care sa supuna jurisprudenta constitutionala si judiciara unei analize critice in interes general, dincolo de intresele particulare ale diferitelor spete, in conditiile in care exista totusi multe persoane foarte pricepute. Dezbaterea publica este lasata la mana propagandistilor, a incompetentilor chiar de buna-credinta care, de cele mai multe ori, abordeaza probleme marginale sau nesemnificative din perspectiva problemelor sistemice majore, atat teoretice cat si practice.

  7. Grammaticus spune:

    Exceptionala ideea stagiului in avocatura! Din toate punctele de vedere si mai ales din cel al valorii profesionale a respectivei persoane, proba de foc!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Madalin-Irinel Niculeasa


Madalin-Irinel Niculeasa

Madalin-Irinel Niculeasa este avocat specializat pe probleme de taxe, regulatory si drept constitutional, fiind doctor in drept fiscal. Timp de peste 11 ani a fost avocat si parten... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)