Home » Justitie/Ordine publica » Citesti:

Un dosar penal la Curtea Constituțională

Miron Damian martie 13, 2017 Justitie/Ordine publica
1 comentariu 3,447 Vizualizari

„Instanța de judecată a reținut că, în speță, deși există obligația de a desfășura o anchetă efectivă, nu au fost luate măsuri rezonabile pentru investigarea faptelor reclamate. Cu toate că obligația investigării faptelor este una de mijloace și nu de rezultat, în cazul de față lipsește ancheta însăși (nu există niciun mijloc de investigare a plângerii). În consecință, deși plângerea formulată nu este, în mod vădit lipsită de bază factuală (se întemeiază pe constatari publicate in M.Of. nr. 616 din 27 august 2012), soluția de neîncepere a urmăririi penale, prin care se constată inexistența faptelor, nu decurge din administrarea unor probe care să infirme susținerile petentului”

(ÎCCJ, Hotărârea 529/2014)

Pe 2 August 2012, Curtea Constituțională a României adopta unanim o hotărâre în care, potrivit competențelor ei legale și constituționale, se pronunța asupra contestațiilor privind organizarea și desfășurarea referendumului pentru demiterea președintelui. Una din contestații pretindea că cetățenii români din străinătate n-ar fi fost trecuți pe listele electorale și ar fi fost astfel în imposibilitate de a vota. Ultima afirmație era contrazisă de realitate, Curtea a răspuns însă și chestiunii legate de organizare, a descifrat ițele legale ale diverselor liste electorale …și atât. Din motivarea trimisă la Monitor lipsea esențialul, de ce cotestația ar fi neîntemeiată. Ulterior, judecătorul raportor pe caz, cu încuviințarea președintelui Curții, a trimis completarea evidentă: în speță sunt aplicabile prevederile din legea alegerilor prezidențiale care permit tuturor cetățenilor români să fie trecuți pe liste și să voteze, indiferent dacă sunt în țară sau nu, cum de altfel se și întâmplase pe 29 iulie.

Pe baza acestei erate s-a constituit un dosar penal cunoscut informal sub același nume, „dosarul Erata”. O persoană particulară, dl Creangă, a făcut o plângere la Parchet acuzând următoarele infracțiuni: fals, uz de fals și abuz în serviciu. Procurorii au deschis dosar penal de urmărire in rem și l-au închis rapid cu rezoluția că fapta nu există, petentul a încercat fără succes să infirme rezoluția la procurorul ierarhic superior, apoi a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aceeași cerere. Iar judecătorii de acolo i-au dat dreptate, pasajul esențial din motivare fiind citat mai sus: o plângere penală care nu este în mod vădit lipsită de bază factuală poate fi închisă doar printr-o anchetă care aducă probe în susținerea rezoluției respective. Prin urmare, parchetul a redeschis dosarul și i-au audiat, între alții, pe toți judecătorii constituționali la data respectivă privind o chestiune care ținea de exercitarea atribuțiilor de serviciu, de funcționarea Curții. Apoi au reînchis dosarul, constatând din nou, de data asta pe baza anchetei, că nu există falsul, uzul de fals, abuzul în serviciu sau vreo altă faptă prevăzută de legea penală. Rezoluție care a fost din nou atacată de dl Creangă, fără succes.

Trebuie spus că plângerea în sine, așa cum a explicat chiar autorul ei presei, viza de fapt o hotărâre ulterioară celei completate prin erată. Mai precis, dl Creangă apelase la Parchet considerând că hotărârea Curții prin care fuseseră invalidate rezultatele referendumului ar fi fost incorectă, atrăgând o vinovăție penală. De altfel, plângerea îi viza strict pe judecătorii care adoptaseră hotărârea de invalidare a referendumului. Mai trebuie spus că judecătorii constituționali, la fel ca alte înalte autorități în exercițiul funcțiunii lor, nu pot fi trași la niciun fel de răspundere juridică pentru opiniile și deciziile lor în această calitate. Există însă o diferență categorică între a trage la răspundere juridică reprezentanții unei înalte autorități pentru un act, în sine, și a ancheta circumstanțele adoptării actului pentru fapte prevăzute expres de legea penală. Iar intențiile prezumate sau explicite ale autorilor unei sesizări penale nu joacă vreun rol în anchetă.

Spre știința mea, și dacă mă înșel vă rog să mă corectați, n-a existat pe atunci vreo acuzație sau dezbatere publică, și cu atât mai puțin o cerere de arbitraj sau orice altceva, care să reclame un abuz din partea procurorilor. Deși funcționarea și hotărârile Curții Constituționale au fost subiecte ale unei anchete penale, deși toți judecătorii constituționali au fost chemați și audiați, nimeni n-a acuzat Parchetul dlui Nițu sau Curtea dnei Stanciu că pune în primejdie echilibrul puterilor în stat, că încearcă să blocheze activitatea instanței de contencios constituțional, că subminează democrația sau orice altceva.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , ,



Currently there is "1 comment" on this Article:

  1. Gheorghe spune:

    Pai pe vremea aia inca nu existau dosare penale nici pentru Dragnea nici pentru Tariceanu. Acum sunt, si CCR are Presedinte ditai PSD-istul cu vechime Dorneanu si cum sa nu sara el in apararea sefilor care I-au dat sinecura? Oameni suntem,nu? Constitutia? Un moft in care cred doar prostii!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Miron Damian


Miron Damian

Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are b... Citeste mai departe


Bucharest Science Festival 2017

Bucharest Science Festival 2017, 27 septembrie - 1 octombrie

Cateva dintre evenimente:
  • Exploratorii frontierelor Cosmice - Conferința susținută de Prof.l Mark McCaughrean, Senior Advisor pentru Ştiinţă şi Explorare în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene
  • Food Evolution - Cum decidem cum să ne hrănim? - vizionarea documentarului Food Evolution + o discuţie prin Skype cu scenaristul şi producătorul lui, Trace Sheehan
  • Atelierele de chimie Kids' Lab
  • Atelierele GeneEd - ateliere practice de extragere a ADN-ului
  • Noaptea Cercetatorilor de la Muzeul Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" si de la Muzeul National de Geologie

Pentru detalii despre programul complet al festivalului și rezervări vă invităm să vizitați siteul www.BucharestScienceFestival.ro.

E randul tau

Nu se pune problema „acceptării” anonimatului. Pur și simplu nu am fost întrebați, am fost r...

de: Gabriel Fornica-Livada

la "Învățământul care îl merităm. Despre țapul ispășitor și arderea canapelei"

Cauta articole

septembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)