Home » Administratie »Educatie » Citesti:

Mai sunt șanse să se schimbe ceva în educație?

Cristian Hatu aprilie 26, 2016 Administratie, Educatie
44 comentarii 2,634 Vizualizari

De 7-8 ani, asistăm la tot felul de zvârcoliri pentru a se produce o schimbare relevantă în sistemul de educație.  În mai multe rânduri, deși schimbarea părea iminentă, nu s-a întâmplat mare lucru. Să ne uităm, de exemplu, la mult trâmbițata reformă curriculară. Începând din 2010, au fost 3 încercări de regândire a cadrului de referință (este fundația pe care se așează un nou curriculum), fără a ieși nimic. Până la urmă, s-a ajuns să se facă ”reforma” programei pentru învățământul primar fără a avea această fundație.

De ce n-am reușit să înaintăm  de atâta vreme?

1) A existat prea puțină expertiză pe multe dintre domeniile importante ale sistemului de educație. Și mai grav e că puțina expertiză care a existat a fost folosită prost sau, uneori, nu a fost folosită deloc. De aici vin multe din zbaterile nesfârșite din sistem. Nouă, de exemplu, celor de la Centrul de Evaluare și Analize Educaționale, ne-a luat aproape un an sa găsim pe cineva care sa ne ajute la fundamentare coerentă și inteligibilă a învățării prin investigație, deși în alte țări această metodă producea de ani de zile o diferență enormă în predarea științelor.

2) Nu există o viziune clară, și, prin urmare, nici o strategie coerentă care să ghideze procesul de schimbare. De fapt, dacă lărgim și mai mult cercul, situația este similară și în ceea ce privește politicile publice din zona educației. De la sfârșitul anilor 90, în majoritatea rapoartele internaționale se scrie că nu există coerență și fundamentare la un nivel acceptabil a politicilor publice în educație  din România. De exemplu, noi și Polonia eram cam în același punct în 1998; în ambele țări începuseră atunci procese similare de reformă (susținute de Banca Mondială). După 2000, procesul de reformă a fost întrerupt brusc la noi; în Polonia, a continuat. Consecința: Polonia este acum în zona de top la testările internaționale și reformele ei sunt date ca exemplu de bună practică în tot felul de rapoarte și studii internaționale.

Principala întrebare la care voi căuta răspuns în acest articol este: există condițiile ca de această dată lucrurile să fie altfel?

Să începem cu elementele care există deja. Mai întâi, s-a ajuns la o masă critică a celor care conștientizează gravitatea situației și cât de ample pot fi consecințele păstrării status quo-ului. În al doilea rând, s-a ajuns ca presiunea publică să fie suficient de mare, situație care se datorează și faptului că lucrurile au tergiversat atâția ani. De aceea, e dificil acum ca cei care sunt în zona de decizie doar să mimeze rezolvarea problemelor. În al treilea rând, a început să se acumuleze tot mai multă expertiză și în afara sistemului; cred că e cel mai important element. Au fost organizații care au făcut eforturi în ultimii ani pentru a-și crește nivelul de expertiză. Această expertiză câștigată e relevantă din două puncte de vedere: 1 – greutatea cuvântului unora dintre actorii din afara sistemului a crescut destul de mult, 2 – prin apariția unor noi jucători cu expertiză, actorii în mâna cărora au fost până acum deciziile încep să fie obligați să iasă din clopotul de sticlă. De fapt, nu mai sunt singurii jucători de pe teren. Altfel spus, încep să-și piardă monopolul pe ce înseamnă luarea deciziilor.

Înainte de a merge mai departe, ar fi de amintit și un risc. Ca și în cazul crizelor economice sau sociale prelungite, apare terenul potrivit să prindă puncte de vedere fanteziste sau radicale. Apar tot felul de personaje mesianice, cu discursuri care mai de care mai sforăitoare. Mai există și riscul ca talentul literar să fie confundat de omul obișnuit cu înțelegerea sau cunoașterea profundă a domeniului educației, ceea ce complică și mai mult starea de lucruri.

Ce ar mai trebui pentru a crește șansele ca acum lucrurile chiar să se schimbe?

La o primă vedere, ar mai trebui îndeplinite măcar 3 condiții:

- Fiind vorba de un sistem foarte complex, cu multe componente și niveluri, nu se pot deschide simultan prea multe fronturi. Prin urmare, ar trebui stabilite câteva priorități.

- Trebuie să căpătăm exercițiu în a pune pe masă soluții realiste și foarte specifice, care să-și fi dovedit deja eficiența în alte țări. Chiar și așa, ar fi bine ca soluțiile să nu fie introduse în sistem înainte de a fi testate, prin proiecte pilot.

- Să existe o deschidere reală, nu doar mimată a celor din zona de decizie de a colabora cu alte tipuri de actori. Desigur, mai e nevoie și  ca decidenții să aibă capacitatea de a cântări relevanța soluțiilor venite de la astfel de actori.

Într-un fel sau altul, s-au tot pus reflectoarele pe o bună parte din ceea ce nu merge sau soluțiile lansate în spațiul public au rămas la un nivel ridicat de generalitate. Dacă este să ducem mai departe exercițiul de mai sus, ar fi util să punem lupa pe schimbările curriculare și să discutăm la un nivel operațional. Aș zice că sunt 3 probleme importante aici cărora trebuie să li se găsească soluții urgent.

1 - Cum formulăm riguros profilurile de formare ale absolventului astfel  încât să nu scape niciuna din componentele importante ale competențelor. Tot vorbim despre cât de important este ca școala să-i învețe pe elevi să gândească – să formeze gândirea critică, să poată rezolva  probleme nestandard, să dezvolte creativitatea etc.  În mod concret, se pune problema de cum traducem astfel de abilități formulate foarte general în comportamente care se pot observa și măsura. Or, exact asta face un profil al absolventului coerent, pe el putându-se construi mai departe la nivelul programelor.  Nu trebuie s-o luăm de la zero pentru că multe țări și-au bătut deja capul de ani buni cu asta. O propunere care ni se pare foarte solidă pentru o asemenea construcție este matricea Hess; este vorba despre o combinație între taxonomia lui Bloom revizuită și Webb’s Depth of Knowledge (mai multe detalii tehnice pot fi găsite aici). În spatele acestei soluții este un uriaș efort de cercetare. Modelul este folosit de OECD în testele PISA  și de țări mai multe țări (Germania, Statele Unite etc.), desigur, cu unele ajustări.  Dacă e să dau câteva exemple, aș aminti: capacitatea de a face inferențe de bază sau predicții logice plecând de la date și observații, ca un elev să poată generaliza un pattern, capacitatea de a construi o supoziție sau ipoteză pe baza observațiilor sau cunoașterii și experiențelor anterioare, capacitatea de a concepe modele matematice pentru a rezolva o situație practică sau abstractă etc. Simplificând, acestea sunt traduceri ale abilităților pe care le are cineva atunci când spunem că are capacitatea de a gândi rațional și structurat.

Odată ce se stabilește ce competențe trebuie să formeze școala, apar două noi probleme.

2 – Cum trebuie să procedeze profesorii la clasă pentru a forma astfel de competențe? La această problemă, soluțiile nu doar că se știu pentru o parte dintre materii, dar au și fost experimentate ani de zile în țara noastră. În mod concret, pentru științele naturii, se poate folosi metoda investigației, fiind foarte eficientă în a forma abilități ca cele amintite mai sus; elevii nu mai sunt doar niște simple recipiente în care trebuie turnate informații (definiții, legi, demonstrații) sau algoritmi de rezolvare de probleme, ci sunt lăsați să descopere singuri explicațiile fenomenelor pe care le  discută la ore (mai multe detalii se găsesc aici aici). De ani buni, este cea mai folosită metodă în țări cu sisteme de educație performante. La fizică este deja folosită de câțiva ani și în țara noastră; peste un sfert din profesorii de fizică au fost pregătiți să utilizeze metoda investigației[1]. Este un mod de predare prin care elevii sunt învățați să gândească.  După doar câteva lecții făcute în acest fel de către profesor, reacțiile elevilor sunt de felul următor: mi-a plăcut că ne-am dovedit nouă înșine că suntem în stare de mult mai mult decât credeam; personal, mi-am folosit gândirea mai mult poate decât în tot restul săptămânii, deci am învățat mult mai mult decât în orice altă oră; a fost fain să observ singur, să notez propriile idei și observații și să determin singur (și alte opinii ale elevilor despre impactul acestei abordări pot fi găsite aici). Mai sunt și alte metode care se pot utiliza: studiul de caz, rezolvarea de probleme, modelarea etc. După ce vor fi introduse astfel de metode în noile programe, cel mai eficient ar fi să se realizeze câte un fel de ”manual al profesorului”pentru toate disciplinele, care să cuprindă, printre altele, și cum se utilizează metode ca cele amintite pentru fiecare temă din programe. Ar fi mult mai important asta decât să se înceapă imediat lucrul la rescrierea manualelor școlare. Schimbându-se paradigma, va trebui regândită și structura manualelor școlare. Or, asta va dura. O provocare cu adevărat mare va fi să se facă într-un timp rezonabil cursuri de formare cu profesorii. Altfel, va fi greu ca ei să poată folosi la clasă asemenea metode de predare. La fel de important este ca ei să fie sprijiniți suficient timp pentru a putea utiliza cu ușurință asemenea metode; în alte țări acest tip de sprijin a durat cel puțin un an (a se vedea proiectele europene  SINUS și SINUS-TRANSFER).

3- Cum se poate determina în ce măsură competențe ca cele amintite la punctul (1) au și fost formate elevilor? Rezolvarea acestei probleme este cel mai dificil pas. Modul în care au fost gândite până acum evaluările de nivel național, în care importante au fost memorarea sau învățarea unor algoritmi de rezolvare a problemelor (cum se întâmplă la științele exacte), n-au nicio legătură cu modul în care se verifică dacă au fost formate competențe ca cele amintite mai sus. Un model riguros utilizat pentru a evalua competențele pe care ne dorim să le formeze școala românească este Item Response Theory. Se bazează pe instrumente de analiză statistică foarte solide atât în construirea testelor, cât și în prelucrarea rezultatelor la teste (mai multe despre avantajele utilizări acestui model găsiți aici).  Inițial, evaluările pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au fost gândite ca niște pași care să pregătească evaluările de nivel național într-un nou format (cele de la clasa a VIII-a și Bacalaureatul). Din nou, neexistând expertiză suficientă, lucrurile au fost lăsate la jumătatea drumului.

După ce primele 2 procese de schimbare vor fi trecut de un punct critic, se vor reconfigura multe în sistemul de educație. În acel moment, ar fi eficient să înceapă demersuri pe câteva zone: descentralizare, debirocratizare, regândirea formării inițiale și a evaluării profesorilor. A începe mai devreme acest efort ar însemna să punem căruța înaintea cailor, existând riscul ca tot efortul să se ducă ca apa în nisip.

Ideal ar fi ca aceste direcții prioritate de acțiune să fie subsumate unui obiectiv strategic, dar aceasta ține de o altă discuție. Un exemplu de astfel de obiectiv ar putea fi scăderea analfabetismului funcțional. A avea și un obiectiv strategic este similar cu a avea un azimut în această călătorie dificilă și o busolă care să ni-l indice în orice moment. Dacă lucrurile s-ar face profesionist și coerent, s-ar putea stabili ca țintă ca acesta să scadă la 35% în 2021, când va avea loc o nouă testare PISA. Acum el este de 42%, cel mai mare dintre țările UE. Foarte pe scurt, se consideră că un elev este analfabet funcțional dacă la vârsta de 15 ani, când se dă testarea, nu poate face raționamente de nivel elementar – nu poate înțelege care e ideea principală dintr-un text, nu poate interpreta un grafic simplu, nu știe ce operații aritmetice simple trebuie să folosească pentru a rezolva situații concrete, din viața de zi cu zi. Nu este însă locul aici să intru în mai multe detalii pe acest subiect.

NOTE______________


[1] Este un program început acum 5 ani; de coordonarea acestuia se ocupă Centrul de Evaluare și Analize Educaționale. Printre partenerii principali pot fi amintiți: Societatea Română de Fizică, Human Invest și Facultatea de Fizică a Universității din București.

.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "44 comments" on this Article:

  1. Maria Sava spune:

    “Zvârcolirile” astea, cum le numiţi dumneavoastră, sunt s-au ivit în acelaşi timp cu sistemul. Nu de soluţii ducem lipsă, ci de oameni deschişi către schimbare. Întreaga societate românească zace în inerţie, cu mici excepţii. Un răspuns pertinent şi la obiect la întrebarea dumneavostră îl găsiţi în articolul d-lui Lăzescu, aici: http://revista22.ro/70253341/radiografia-scandalului-de-la-oper.html

    “Re­zis­tența față de schimbare e generalizată, nu doar în spațiul politic, ci în interiorul tuturor structurilor instituționale din țară. De pildă, reformele promovate de Daniel Funeriu în în­vățământul superior au fost spulberate ime­diat de miniștrii care i-au urmat, sub asaltul unei adevărate falange de promotori ai res­taurației din spațiul universitar. Nu e vorba de o mână de oameni, ci de sute, de mii de persoane, multe cu funcții de răspundere. Sunt speculate anumite inadvertențe, măsuri poate prea grăbite, inerente oricărui proces complex de reformă, nu pentru a le corecta, ci pentru a îngropa definitiv schimbările de fond. Își dau concursul structurile sindicale, in­fluente rețele informale de interese din in­te­rior, cu legături strânse cu lumea politică, ca­re se mobilizează imediat și de cele mai mul­te ori eficient, ajutate și de un cadru de re­gle­mentare rigid în materie de legislația muncii și de organizare instituțională. Blocând, astfel, orice tentativă de deschidere spre competiție și de reformare. Declarativ, românii sunt, în ge­neral, în sondajele de opinie, suporteri en­tu­zi­aști ai reformelor. Cu condiția ca acestea să nu aibă loc în propria lor ogradă”

    • Maria Sava spune:

      erată
      Zvârcolirile” astea, cum le numiţi dumneavoastră, s-au ivit în acelaşi timp cu sistemul.

    • Cristian Hatu spune:

      Ar trebi nuanțate puțin lucrurile. Dacă noi am fi în stare să punem pe masă cât mai curând soluții tehnice foarte solide la problemele importante, decidenților le va fi mult mai greu să le ignore. Dacă o vor face totuși, le va fi aproape imposibil să se justifice. Sau ar echivala cu un refuz pe față de a schimba starea de lucruri …

  2. Dedalus spune:

    Expertiza exista, dar exista si o mare teama de implicare. Societatea este intr-atat de bolnava, incat orice incercare de a discuta ceva se lasa cu atacuri la persoana si cu pozitionari radicale pe elemente de detaliu.

    Cred ca trebuie pregatite mai intai conditiile pentru demararea reformei si apoi demarata reforma in sine.

    a) Reforma educatiei nu se poate realiza fara o cerere reala de competente din partea societatii – ce trebuie schimbat pentru a determina o asemenea cerere?

    b) Cei care contribuie la reforma educatiei trebuie sa detina abilitatile necesare pentru a discuta si colabora – e nevoie de efort pentru asta, pentru ca societatea romana este dominate de agresiitate si individualism- nu merge cu consultarile gen “postam si colectam opinii” – opiniile colecate vor fi de slaba calitate, cel putin pentru ca vor veni din partea celor mai vocali, nu din poartea celor mai competenti

    c) din pacate trebuie pornit pe toate frontuile deodata – aceste fronuti trebuie bine determinate, daca ramanem pe stsabilirea prioritatilor, ne vom bloca in asta pentru ca prioritati inseamna criteria, iar criteriile sunt oricum subievtive; plus ca a carpi o faura aici poate sa lase o gaura mai larga in alta parte…

    d) factorul politic trebuie sa consimta la o reforma reala, sa nu interfere in partea profesionala – altfel spus nu se poate doar cu o “Decalratie de principia” – cu principiile e de acrod toata lumea oricum, totul e sa nu fie blocata reforma prin refuzul unor detalii

    • Cristian Hatu spune:

      a – incepe sa existe o asemenea cerere

      b – de acord

      c – tinand cont de expertiza limitata, nu cred ca se poate merge simultan pe prea multe fronturi

      d – de acord

    • eu****** spune:

      d- nu sunt de acord ca politicul are vreo treaba aici.
      O sa incerc sa explic punctul meu de vedere.

      Succesul educatiei va veni din mediul online – cine vrea sa invete va accesa informatia si se va pregati on-line, evident daca aceasta informatie va exista acolo.

      Inclin sa cred ca este numai o chestiune de cateva ani (2-3) pana când resursele acestea vor fi disponile on-line. Tehnologia si antreprenorii sunt pregatiti. Nevoia este acolo.So who cares about politicians?

    • eu****** spune:

      a- se umple piata de angajati incompetenti.

      Deci in mod firesc cei care vor cere modificari sunt cei care isi desfasoara activitatea in mediul privat si care vad ca pe masura ce trece timpul din prost spre si mai prost se merge – deci se va produce schimbarea!

      So trust me sau faceti chestionare ca sa ii intrebati pe angajatori ce isi doresc mai mult si mai mult….

  3. Dedalus spune:

    O precizare: nu cred ca s-a ajuns la masa critica a celor care doresc schiumbarea.

    Judecat dupa numarul rdus de cometnarii la postari, dupa cvasiinexistenta dezbaterilor pbulice (notabila exceptie : Contributors), dupa pasivitatea factorilor politici.

    Mai avem de asteptat pana la o durere mare (in plan social vorbind) care sa conduca la abandonarea atitudinii de lamentare + vina pe programe + vina pe salarii mici.

    Reforma inseamna schimbare.

    Schimbarea poate fi centripetal – impusa de forta populatiei sau centrifuga – impusa de conducerea administrative-politica.

    Reforma centripeta ia foarte mult timp, necesita resurse foarte mari si poate avea sincope. Reforma centrifuga necesita fermitate profesionala. Si ea poate da gres, evident.

    Ceea ce am scris mai sus se refera la o reforma centrifuga, care are avantajul de a fi foarte rapida.

    • gigel spune:

      Si chiar daca s-ar ajunge la o masa critica, cei care isi doresc shimbarea nu au o viziune unitara. Fiecare isi doreste altceva, in general noi romanii stim ca vrem sa darmam ceva, dar nu prea avem idee clara cu ce vrem sa il schimbam. Aici ar trebu discutate principii clare, nu povesti si masuri de azi pe maine cum s-au luat pana acum in educatie.
      Din experienta proprie, de parinte, pot spune ca in colectivele de parinti viziunile despre educatie sunt extrem de variate fiind legate de propriile experiente ale parintilor, de pe vremea cand au fost la randul lor copii si multi nu pot sa treaca peste asta :) .

      Noi parintii si educatorii ar trebui sa intuim cum va fi societatea peste 20-30 de ani de acum incolo si sa ne pregatim copiii pentru acel tip de societate. Sincer, nu stiu cum va arata societatea la noi, este posibil orice din pacate, dar ca om cu o oarecare conectare in spatiul global imi dau seama ca valorile pe care le inspira invatamantul de azi sunt cele ale unor indivizi fara nici un fel de viziune despre viitor si care traiesc inadaptati in prezent, ascunzandu-se in spatele unui sistem si a unor vorbe mari. Cat despre parinti, asa cum spuneam, nici ei nu au o viziune foarte clara despre viitor si incearca sa ofere copilului fie propria experienta de copil ( pe principiul “uite ce bine am ajuns eu” ), fie sa ofere copilului din abundenta ceea ce lor le-a lipsit in copilarie, fie sa faca din copil ceea ce ei n-au reusit sa fie.

      • Dedalus spune:

        Cadrele didactice se pregatesc professional pentru a fi cadre didactice. Reforamtorii sistemelor pedagogice stau mult timp si citesc, discuta despre ceea ce inseamna reforma.

        Sigur ca parintii au tot dreptul sa doreasca un viitor bun penru copiii. Dar asta nu inseamna ca educatia nationala ar trebui sa raspunda dorintelor lor de detaliu.

        Pentru parinti, educatia national trebuie sa asigure urmaoarele:
        a) un mechanism de informare cuprinzator despre telurile edudatiei, posibilitatile de alegere si mai ales – si super important! – un canal de informare OBIECTIV despre meserii, afaceri samd, cu perspectivele de viitor
        b) o disponibilitate a inforamtiilor concrete despre scoli, ca sa poata ALEGE- parintele trebuie sa poata allege in cunostinta de cauza scoala pe care o doreste.
        c) o posibilitate de educatie extracurriculara bogata si INTEGRATA in sistemul educativ national – pentru ca numai asa se poate complete educatia din scoala cu suficiente module felxibile, adaptabile si , mai ales, in mod synergic cu programa scolara

        Este usor de observa ca in present nici una din aceste conditii nu este indeplinita.

        Si tot atat de usor de vazut este ca numai una din trei tine de educatia nationala – celalte oua NU!

        ===

        De-asta tot spun ca viziunea reformei educatiei trebuie s treacva mult dincolo de programa si numar de ore….

    • Klopo_Tare spune:

      Nu exista deci: a)VOINTA; b)viziune; c)reala descentralizare. Primul pas ar fi niste principii clare de examinare, pentru a permite homeschooling-ul si o mai mare independenta a scolilor particulare. Examenele ar trebui sa fie generale, anuale si usor si de dat, si de notat. Finlanda a trecut deja la alte principii de educatie, mult mai avansate si adecvate secolului XXI.

      • andi spune:

        Da, Finlanda a trecut la metode mai “moderne”, dupa ce avea deja un sistem de invatamant de calitate. Si dupa ce a trecut, i-a scazut performanta in educatie.

        Cine inca se cramponeaza de mitul invatamantului scandinav miraculos, traieste in anii ’90. Uitati-va la rezultatele in continua crestere a tarilor cu educatie traditionala (da, inclusiv China, sa nu ne temem de adevar) si ganditi-va ce e mai bine pe termen lung: un sistem in care copiii sunt mangaiati pe crestet intr-un mediu caldut si fara provocari, sau un sistem in care iti impngi limitele tot mai departe, muncesti serios si obtii rezultate?

      • Dedalus spune:

        Homeschooling-ul e o problema de administratei, nu de legislatie. E foartre usor sa dai o lege care sa permita homeschooling-ul. Dar trebuie sa existe baza pentru:
        a) manuale specific
        b) didactica specifica
        c) cadrul de examianre oficiala anuala- profesori, scoli, subiecte (eventual s-ar merge pe evaluarea existent din doi in doi ani si intercala o serie de examinari pentru a o face anuala)
        e) furnizori de sprijin specific (firme comerciale, cu legislatie anume, pentru ca interfera si cu legislatia datelor personale si cu drepturile copilului etc.)

        Adica, nu e greu sa creezi cadrul legal, ci e superdificil sa creezi cadrul administrative general, in conditiile unei administratii publice catastrofale.
        ===

        Finlanda este un caz unic in Europa si unul dintre cele 2-3 cazuri din lume unde se merge asa de avansat. Conditiile din Finalanda:
        a) o societate cu un acut simt al socialului – nu e cazul in Ro
        b) o centrare pe viziunea unui specialist , un timp indelungat (peste 5 ani) – prin contrast, toti romanii sunt experti…
        c) o traditie a administratiei de stat si o administratie eficiena, inclusive la nivel loca – de prisos sa spun ca nu e cazul Romaniei
        d) existent unei cereri reale de competnta in societate, un sector privat inclusive industrial puternic – sa amintesc aici ca Romania are un sector privat slab dezvoltat, chinuit de o administratie care urmareste doar mulgerea sa pentru a alimenta o armata de fucnionari incompetent si o cleintela politica lacoma?

        Concluzia mea este ca desi ne putem inspira din reforam finlandeza in ce priveste etaspele si intr-o oarecare masura – continutul, metodologia reformei educatiei din ROmania nu are cum sa se inspire din cea finalndeza.

        c)

  4. silv mih spune:

    Cred ca in primul rand ar trebui discutata infrastructura. Nu exista spatii adecvate nici macar in marile orase. Laboratoarele scolilor nu sunt dotate. Cum sa studiezi, sa atragi elevii sa studieze chimia, fizica, biologia?
    Intr-adevar eforturile trebuie concentrate in primul rand pe scolile “generale” de unde elevii sa deprinda cunostinte minime. Dotare si perfectionare profesori.
    Treptat liceele din Romania care nu produc absolventi de bacalaureat transformate in scoli profesionale. Media de admitere la liceu sa fie de minim 5. Ce liceu o fi ala unde se intra cu media 2…3. Cheltuim banii 4 ani ca apoi sa producem someri? Risipa de resurse.
    Ce poti pretinde de la un elev care nu stie sa inmulteasca si sa imparta, adica calcule simple, sa inteleaga apoi notiuni complexe de matematica, fizica sau chimie de liceu

    • Dedalus spune:

      Exista suficienti bani pentru doatare, chiar mult prea multi.

      Problema este a repartitiei lor.

      Multe scoli sunt dotate cu table albe- din cele pe care se scrie cu markere special.

      Markerele insa costa foarte mult, se termina repede, se peird se strica etc.

      La fel in ce priveste bancile – supermoderne, minunate – dar cu fiabilitate ZERO.

      Usi, clante, ferestre – toate sunt puse din cele de uz csnic, cu fiabilitate pentru unu-trei utilizatori, nu pentru 30… Se strica repede, dau batai de cap.

      O sa spuneti ca de vina e “pretul cel mai mic” cu care se fac licitatiile inh Ro. Fals! Nici o lege a Romaniei nu opreste pe cei de la primarie sa puna criteria de fiabilitate. DE ce nu o fac? Pentru ca nu se pricep. Deloc. Sunt bata, zero barat, lemn-tamaie – cum vereti sa spuneti….

      Solutia? Cresterea fibailitatii si/sau revenirea la mijloace clasice (table/creta).

      Se elibereaza astfel bani pentru dotarea laboratoarelor.

      O alta cale de dotare este improvizatia sau regia proprie. Orele de atelier pot fi dedicate prodiucerii de material didactice – cu dublu rezultat -invatare sio doatere. Parintii pot fi antrenati in a obtinerea/confectionarea de material didactice. Unde se poate, desigur. DAr se poate in multe locuri. De ce nu se face? Pentru ca s-a incetatenit idea ca “trebuie sa ni se dea”. altii sunt responsabili de ceea ce eu fac la ora, eu doar trebuie sa vin sa vorbesc….

      Eu as degreva norma didactica cu 25% pentru cei care se ocupa de obtinerea/confectionarea de material didactic. Mai mult, as cere scolilor sa faca un invetnar al dotarilor petnru a stic clar ce este si ce nu este.

      Apoi as contracta la minister o firma – pe o suma de ordinal sutelor-miilor de euro, nu pe milioane! sa-mi faca un indrumar de procurare a elementelor de uz scolar, cu o eventuala prospectare de piata.

      As adauga puncte la gradele I si II pentru confestioanrea de material didactic si as introduce aceste element in planurile de management ale directiunilor scolilor.

      Se poate, dar trebuie sa incetam lamentarile si sa ne ocupam de lucrurile concrete.

  5. victor L spune:

    La intrebarea din titlu raspund fara ezitare: da. Fara precizare in timp.
    Despre incercarile Miclea ori Funeriu a spune ca au esuat este o minciuna: au fost oprite (politic) si s-a revenit la Abramburica. E o mica-mare diferenta.

  6. Ela spune:

    Cred ca “educatia” trebuie abordata intr-un context extins si mai ales coerent, nu doar adaptat la presupuse nevoi actuale, care mâine se pot, si se vor!!!, schimba, ci special conceput pentru a include fiecare român in societate, in asa fel incat sa-si dezvolte propriul potential, sa devina autonom, dar si sa se simta util (indispensabil!) ansamblului din care face parte si cu care evolueaza in simbioza.
    Desigur, rata inalta a analfabetismului este ceva rusinos pentru noi, ca tara, dar mai ales este dureros, dramatic chiar, pentru multimea de analfabeti exclusa de facto din proiectele “inalte”, mereu mai inalte si sistematic sterile, ale României.
    Aceasta situatie provine dintr-o eroare de judecata initiala, aceea de a cauta solutii ideale pentru a transforma românii intr-un popor “ideal”.
    S-a stabilit deci ca ideal inseamna ca toata suflarea sa fie la nivel minim de bacalaureat, ceea ce in realitate s-a transformat intr-o farsa monumentala!
    Surprinzator este ca reformele succesive nu includ sursa problemei, ci doar cosmetizeaza si machiaza…cu rezultatele prea bine cunoscute de toti: mediocritate generala, lipsa acuta de specialisti, tara in ruina, oameni frustrati!
    Frustrati, dar fuduli!
    Nu ca n-am avea nevoie de scoli profesionale, dar nu suna bine nici sa fii profesor acolo, nici sa recunosti ca copilul tau nu poate fi decat meserias! Mai bine il fortezi sa-si deteste abilitatile manuale, sau sa-si nege pana la refulare orice aptitudini considerate paguboase si anacronice, deoarece incompatibile cu IT, management sau alte cariere hype!
    In Elvetia, doar 30% din scolaritate conduce catre bacalaureat. Marea majoritate a tinerilor se formeaza ca ucenici, formatiunile profesionale de acest tip raspunzand specificului economiei elvetiene, ele sunt la fel de diverse ca nevoile tarii, de la muncitor agricol sau in uzina, la lucrator comercial in administratie sau banci, brutar, macelar sau vanzator…
    Credeti ca elvetienii n-ar fi in stare sa fie, toti, diplomati cu studii superioare?
    Ba da, numai ca nu-i necesar!
    Tara nu ar functiona la fel de bine, pentru simplul motiv ca oamenii nu ar fi respectati si nici valorizati pentru ceea ce sunt, or asta este mult prea stupid, deoarece singura bogatie imperisabila a oricarei natiuni este diversitatea celor care o alcatuiesc.

    • Dedalus spune:

      Cererea pentru scoli profesionale este foarte redusa, pentru ca initaitiva private din Romania este foarte slaba si descurajata de stat. Statul nu pare sa inteleaga ca nu impozitele sau granturile conteaza, ci conditiile favorabile pentru manifestarea spiritului intreprinator, in special in domeniile prodiuctive (dar nu numai, bineinteles).

      Exista si o criza majora de intructori pentru asemenea scoli.

      Mai mult, societatea romaneasca nu apreciaza persoanele fara facultate. Orice parinte va spune “Sa faci tu profesinala, mama? Du-te si tu la o facultate sa stai intr-un birou!” Prejudecati, de accord. Dar asta e situatia.

      Compromisul ar fi facultatile tehnice, cu profil “professional”. In communism existau scoli de “subingineri”. Trecand peste ciudatenia aparenta a unei asemenea abordari, ea ar putea da roade si in present, ca un compromise intre nevoia de “meserie” a societatii si nevoia de “facultate” a parintilor.

      Mai mult, apare ca foarte ciudata inexistanta unor burse de stat reale.

      Solutii sunt sumedenie, dar ele trebuie sa fie in acest mod deteriminate si aplicate – practic, concret, nu la nivel de vise irealizabile si de idei nelegate de realitate.

      • Falstaff spune:

        O societate normala,sanatoasa si civilizata trebuie sa aiba mai multi munictori calificati decat absolventi de facultati,e verificat!
        Inginerii,profesorii si doctorii nu pot nici sa profeseze nici sa traiasca optim,daca n-au mancare buna,case curate si confortabile,drumuri bune,localitati impecabil intrtinute,paduri,parcuri,etc.etc.etc.
        Daca atentia se focalizeaza pe invatamantul superior,in scurt timp viata va fi imposibila intr-o ruina de tara,desfundata si rau mirositoare,intretinuta si hranita de necalificati frustrati si agresivi.

  7. Titus spune:

    Ca tot vorbiti de reforme: o reforma a invatamantului sec XXI, trebuie sa admita principiul specializarii dascalilor. Nu se mai poate continua cu filozofia actuala in care profesorul vine si preda o disciplina iar apoi evalueaza gradul de asimilare a lectiilor predate de catre elevi. Astazi e nevoie de trainer, mentor, coach, adica personaje nou-aparute in mediul didactic, foarte cunoscute in lumea organizatiilor profesionale, care fac si altceva decat sa indoape cu asa-zise cunostinte necesare.
    Sa fie foarte clar: cunostintele si abilitatile necesare unui om pentru a se numi “educat” difera atat ca volum cat si ca varietate de la un individ la altul. Deasemeni, evaluarea cunostintelor si abilitatilor dobandite la scoala trebuie legata de obiectivele educationale ale fiecarui individ in parte si nu in functie de nivelul mediu al colectivitatii elevilor. Notele trebuie sa reflecte progresul educational in raport cu obiectivele propuse si nu pozitia competitionala in raport cu ceilalti membrii ai colectivitatii. Aici intrevin speciile de dascali mentionate anterior.
    Trebuie renuntat la ideea de “trunchi comun” iar disciplinele scolare trebuie corelate prin intermediul proiectelor scolare multidisciplinare.
    Restu-s povesti!

    • Dedalus spune:

      Pai da. Organizxarea pe discipline rigide, predate annual nu mai este actuala. Am spus si eu acest lucru, se pare ca exista un curent de opinie in aceasta directie.

      Dar, ca orice current care nu repeata ca papagalul lamentari + crestri de salarii, se stinge incet incet.

      Ca si multe alte solutii bagate sub pres de multimea de “reformatori” cu ochelari de cal, care vor ca educatia din Romania sa se dapteze societatii din Germanai sau Statele Unite.

      Apoi mai vin si tot felul de personae politice care arunca din condei idei total nefezabile.

      ====

      Disciplinele scolare predate de profesori “specializati” sunt de domeniul trecutului. Copii stau si invata aiurea tot felul de lucruri. Important nu este de fapt continutul, ci ritmul, viteza de invatare. Pierd prea mult timp pentru lucruri care sunt mult mai usor si mai rapid de invatat in afara scolii decat in scoala, in timp ce lucruirle ce necesita asistena unui “professor” (nu mai e un professor in sensul classic, dar nu am alta denumire deocamdata), sunt lasate de izbeliste.

      Este foarte clar: in scoala trebuie mai multa viteza, profesorul trebuie sa se axeze pe crearea flexibilitatii si adaptarii de gandire si nu pe inghitirea de cunostinte. Asta necesita o organizare pe module, nu pe discipline iar profesorii trebuie sa restructureze lectiile pentru a scadea continutul si a creste indemanairile individualke si de echipa. Alta metodica!

  8. Ana spune:

    Toate se rezumă la bani. Dotarea școlilor, spațiile incluse în aceste școli (laboratoare, cabinete, ateliere, cantine etc.), fondurile necesare pentru pregătirea profesorilor, fondurile necesare pentru asigurarea accesului elevilor la educație (nici măcar decontarea transportului elevilor nu se face în foarte multe localități) – toate au nevoie de bani în primul rând!
    Finanțarea per elev e o bătaie de joc – toate cheltuielile cad în seama autorităților locale, iar dincolo de orașele mari – pe care le poți număra pe degete – nu există autorități locale care să dispună de fondurile necesare în mod real!
    Sigur, puteți bate toba cât vreți despre reformă, despre inerția masei profesorale, despre slaba pregătire, despre lipsa de interes a elevilor și slaba implicare a părinților, dar în realitate ESTE NEVOIE DE BANI! Și nu de puțini bani.

    Când parlamentul / guvernul găsesc în cele din urmă lista aceea de priorități naționale și fondurile necesare pentru a le rezolva, putem începe discuția. Până atunci, vorbim despre cârpeli – și din păcate, fiind vorba de noi, ”reforma” înseamnă să stricăm și puținul care-a mai rămas funcțional.

    Părerea mea este că absolventul trebuie pregătit pentru a învăța tot restul vieții, nu livrat ca mână de lucru pentru orice industrie ni se pare nouă c-ar fi necesară mâine-poimâine. Din păcate, în ultimii zece-cincisprezece ani urmăm povești occidentale care nici acolo n-au avut succes (pregătirea pentru piața muncii?! 1. Care piață a muncii în România și 2. Orice calificare de nivel mediu poate fi obținută printr-un simplu curs de formare și apoi prin învățare la locul muncii, de ce ar fi nevoie să fie obținută prin școala profesională sau liceu? Vrem ca elevii aceștia să fie toată viața orientați spre o singură meserie?! Dar dacă dispare nișa lor de pregătire, în urma progresului tehnologiei?)
    Aș prefera o pregătire de bază pentru cei care n-au chef sau nu pot să învețe mai mult, una aprofundată pentru cei care doresc și sunt capabili s-o obțină și una foarte aprofundată pentru cei care excelează. Pregătirea de bază s-ar opri la nivelul gimnaziului, cea aprofundată la nivel de liceu sau postliceală, iar pentru restul, un parcurs universitar. Dar noi ne-am propus să-i trecem pe toți prin liceu și chiar prin facultate, am scos toate hopurile și-am dat drumul tuturor spre finalul fericit, spre mulțumirea celor care numărau absolvenți.
    Apoi am numit asta reformă și am început să găsim vinovați când, în mod inevitabil, sistemul a început să producă analfabeți funcționali!
    Eterna Românie…

    • Cristian Hatu spune:

      Întrebarea la care căutam un răspuns a fost: cum ar trebui să procedăm noi, cei din afara sistemului, pentru ca efortul nostru să nu se ducă la fel ca apa în nisip. Este evident că rezistența la schimbare a celor din zona de decizie este foarte mare. Nu ar trebui însă să schimbăm și noi ceva în modul în care acționăm? Altfel, riscăm să rămânem blocați în lamentări.

      • Ana spune:

        Răspunsul este același. Câți bani sunt necesari, de unde vin ei, unde se duc ei. Și apoi putem cere ce dorim, din interiorul sau exteriorul sistemului.

        Cât timp pâinea și cuțitul sunt la parlament / guvern iar ei refuză să-și asume vreo responsabilitate, toată discuția este futilă.

        • Adi spune:

          Doamna, cand aud din gura unui conducator de institutie, ministru etc. vorbele: nu sunt bani, nu exista finantare, etc., sunt convins ca acolo sunt extrasi, sub o forma sau alta, o gramada de bani in scopuri personale.
          Si asa asistam la situatii de genul sectiei de arsi in care s-au investit milioane de euro si sta inchisa de ani de zile, in timp ce mari “profesori”, de neclintit de pe soclurile lor, se plang pe toate ecranele ce prost este finantat sistemul, asta in timp ce, probabil dansii au un raport castig/efort depus mult mai mare decat daca ar pleca si munci in strainatae, acolo unde multi romani au ales sa-si cladeasca o cariera bazata pe munca cinstita si competenta probabil si pentru ca nu au loc de padurea de statui de la noi.
          Cat despre schimbarea la romani, a lamurit-o Caragiale demult!

        • Dedalus spune:

          Nici parlamentul lsi nici guvernul nu au vreo treaba cu reforma educatiei.

          Reforma educatiei trebuie sa pelece dintr-un nucleu profesional puternic, grupat in jurul unei viziuni individuale, nu colective. Un nucelu administrative, extra-guvernamental. Lista de masuri rezultata trebuie acceptata de partidele politice FARA INTERVENTII asupra ei!

          Apoi masurile sunt dispuse prin acte cu ptuere de lege, luate toate in decursul unui singur an.

          Iar bani sunt mai mult decat suficienti, sunt insa folositi complet aiurea din doua motive:
          a) necunoastere a domeniului
          b) inexistenta unui obiectiv

          • Ana spune:

            ”Sunt bani destui” – unde mai exact? Nu spun că nu aveți dreptate, însă în 26 de ani se pare că n-au fost bani destui pentru sistemele adresate populației – pentru sănătate, pentru învățământ, pentru pensii etc. Că sunt furate din toate ministerele prin toate metodele posibile sume fantastice, de acord – dacă începem să adunăm ce scoate la iveală DNA sau alte mecanisme anti-corupție, se acumulează destul. Oare însă și suficient pentru pretențiile noastre? (Făcând o paralelă cu lipsurile din sistemul medical de exemplu, aceeași situație – oamenii refuză să plătească oricât de mult sau puțin în plus sub formă de asigurări medicale sau coplată, însă revendică îngrijire și gratuități oferite de stat cel puțin la nivelul celor din spitalele occidentale, dacă nu mai mult. Excelența costă.)

            Apoi, dacă nu parlamentul și / sau guvernul nu construiesc cadrul legal, cine poate reforma sistemul educațional de stat? Eu și dumneata și alții care vorbesc din ce-și aduc aminte din școală sau citesc despre alte sisteme pe care nu le-au testat singuri? În ultimii ani, toți miniștrii educației din România au venit din mediul universitar – cu excepția d-lui Pop, care cred că nu mai trecuse pe la catedra din preuniversitar de ani de zile, fiind mare sindicalist – și mulți păreau complet rupți de realitățile crunte. Table magnetice, whiteboards, computere și internet în cele mai multe școli – oameni buni, în jumătate din România noastră nu există canalizare iar în unele locuri, unde trăiesc copii și există școală, nici măcar curent electric! (Evident localitățile respective, prin Munții Apuseni, erau foarte sărace, iar puținii copii din școlile acelea izolate nu justificau investiții majore. Asta înseamnă, până la urmă, că zeci sau chiar sute de copii din zonele izolate nu au acces la condiții minime de confort pentru a învăța – un computer iese din discuție iar un whiteboard nu vor vedea vreodată. Cadrele didactice care predau acolo, dincolo de învățământul primar, erau fie necalificate, fie lipseau cu desăvârșire – pentru că nu puteau face naveta / nu aveau unde locui acolo, nu li se putea asigura o catedră pe disciplina/disciplinele lor, salariul nu acoperea lipsurile. Îl vedeți pe d-l Pop predând într-un astfel de loc?)

            O listă de priorități în cheltuirea banilor educației trebuie neapărat să înceapă de la nevoile absolut fundamentale – asigurarea accesului, dotările minime, siguranța elevilor și a profesorilor și da, de ce nu, salarizare atractivă. Degeaba umplem școlile de aparatură de ultimă generație dacă școlile stau goale de elevi sau profesori. Luați ca exemplu propunerea d-lui Hărdău, cu înființarea campusurilor școlare în zonele rurale, care-ar fi concentrat mulți elevi și multe cadre avea o mare hibă – care era aria de acoperire zonală? Câți elevi – în special din zonele cu agricultură intensă – erau dispuși să piardă ore întregi pe drum, sau să stea în regim internat pentru a-și urma studiile? S-a trecut la comasarea școlilor mai mici din rural și efectul este că se plătesc mai mulți bani pentru microbuzele școlare, în zonele izolate, decât costa întreținerea școlii din sat, cu salarii cu tot, iar nivelul de pregătire al elevilor n-a crescut.

            Dar n-are rost să ne certăm pe pielea ursului din pădure. Cât timp cei care decid bugetele NU cad de acord să finanțeze după nevoi educația – și sănătatea și celelalte domenii sociale – sub pretextul ”economiilor necesare”, nu vom avea servicii sociale de calitate. Investiția în educație nu dă roade în cinci ani, poate nici în zece (deși după zece ani ar trebui să se vadă niște rezultate mai bune.) Am căzut liber 26 de ani în ce privește serviciile oferite de stat populației, între care intră și educația. Vom avea nevoie de mult timp pentru a urca din nou. Nu există soluții miraculoase, peste-noapte, iar fără bani nu vor exista nici soluții pe termen lung.

            • Dedalus spune:

              Ministrul nu poate face reforma educatiei pur si simplu pentru ca nu are timp sa o faca: sta de regula prea putin in post si cat sta trebuie sa se ocupe de funcionarea sistemului.

              Parlamantul voteaza legile pe care guvernul le propune, in covarsitoare majoritate.\

              Iar bani sunt, nu numai din faptul ca s-ar fura mai putin, cat si din faptul ca sunt mult prea multi bani risipiti.

  9. Cristian Hatu spune:

    În Germania, când au constatat că sunt la pe la mijlocul clasamentului în testările internaționale (mă refer la țările europene), s-a produs un cutremur. A crescut încet-încet presiunea publică pentru a se reforma sistemul de educație. În aproximativ 2 ani s-au făcut o bună parte din pași. Și discuțiile în spațiul public au fost pe pașii cu relevanță în procesul respectiv de schimbare. La noi, multe discuții în spațiul public sunt la nivel emoțional. Poate acestea au fost schimbările pe care ni le-am putut permite noi, ca societate.

    • Titus spune:

      Invatamantul german este esalonat pe 3 paliere: pentru cei slabi, incapabili sa tina pasul cu majoritatea, pentru copii normali (majoritatea) si pentru genii (copii speciali, cu nevoi speciale de educare). Oricand, un copil poate trece de la un palier la altul in masura in care obtine performante de top sau, dimpotriva, poate retrograda de pe un palier superior pe unul inferior daca nu tine pasul. Exista si posibilitatea parcurgerii mai multor ani intr-unul singur. Totul este croit pe nevoia de educatie a individului, nu a scolii. Nu in ultimul rand, precizez ca acolo chiar functioneaza mentoratul, coaching-ul, iar programa scolara este mult mai lejera decat cea romaneasca. Nimic nu este lasat la voia intamplarii. Totul este gandit, in asa fel incat fiecare sa atinga nivelul maximal de educare la care poate ajunge, tinand cont de potentialul sau intelectual.

    • Dedalus spune:

      Germania are un model social complet diferit de cel din ROmania si indepartat de restul statelor europene. Societatea este centrata pe alte valori, organizare este mostenita din alte sisteme, nu din cel communist, iar expunerea internationala este din pozitia unei resurse de nivel inalt.

      Economia sociala din Germanam Mittelstand-ul o individualizeaza puternic.

      Nu am asteptari de la societatea romaneasca sa exercite presiuni semnificative asupra factorilor de decizie pentru a reforma educatia. Asta pentru ca nu exista conditii similare celor din Germania, ci diametral opuse:

      a) societatea romaneasca nu are caracter social, ci individual.
      b) exista inca o lupta fantastica intre refromatrosim si conservatorism (a fost si pe contributor un stiu foarte bun al unui sociolog care spunea acelasi lucru).

      Nu, societatea romaneasca nu se va putea constitui intr-un factor real de schimbare, cel putin nu in urmatorii 5-10 ani. Poate doar intr-un pretext, dar asta depinde de conjunctura.

      Din pacate, depindem de un Deus ex machine… :-)

  10. cami spune:

    Problemele din învățământul românesc nu sunt cauzate în niciun caz de programe și manuale. Avem una din cele mai performante și coerente structuri educaționale. Cunosc cazuri concrete de părinți care au revenit în țară pentru…calitatea învățământului de la noi. În unele țări școala e un ghiveci făcut pentru a-i ține pe copii cuminți, obedienți, civilizați și…cam atât. Performanță? La școlile private, dacă vreți. Sistemul public (din foarte multe țări) nu are enunțat obiectivul ăsta.
    Totuși, în învățământul românesc sunt foaarte multe probleme.
    1. Calitatea profesorilor. Dl Funeriu (cel mai bun ministru al educației) a reformat sistemul preuniversitar, semnificativ, prin eliminarea fraudei la bac. Dar nu a reformat (nu a putut) sistemul universitar. Așa se face că poate ajunge la catedră un om foarte, foarte slab pregătit, care și-a cumpărat online lucrarea de licență. Ce pasiune pentru litere, sau pentru științe poate insufla un impostor? Aici e problema, nu la programe! Distrugeti programele si ne vom lua adio nu doar de la olimpici, ci si de la grosul absolvenților care totuși ies din școala asta românească foarte bine pregătiți. Mă întreb, însă, dacă nu tocmai asta se vrea…
    2. Calitatea directorilor, numiți politic. Directorul trebuie să accepte, supus, firma băgată pe gât de primărie. Nu contează că școala are nevoie de cărți sau de programe educative. Adesea, directorul nu are dreptul să aleagă direcția pe care să o dea bugetului propriei școli. Dacă firma agreată de primar e pe profil construcții, atunci directorul va vărui iarăși (al treilea an consecutiv)…
    3. Frica românilor de a lua măsuri. Lipsa de verticalitate. Asta înseamnă că nu se iau măsuri când un profesor este abuziv (abuziv verbal, repetat), când jignește, pe de o parte. Pe de altă parte nu se iau măsuri nici când părinții fac presiuni, halucinante, pentru modificarea notelor sau pentru favorizări.

    • Cetatean spune:

      @cami

      Spui ca: “Problemele din invatamantul romanesc nu sunt cauzate in niciun caz de programe si manuale. Avem una din cele mai performante si coerente structuri educationale”. Sa vedem care este de fapt realitatea:

      Avem o programa scolara foarte incarcata, in care accentul se pune pe memorare mecanica. O programa scolara care nu are nici o legatura cu viata reala a inceputului de secol XXI. Iata niste exemple relevante:

      LIMBA ROMANA , CLASA A VII-A (unii copii nu au implinit inca 13 ani !)

      Conjunctia

      Conjunctia este un instrument gramatical care face legatura intre:
      - doua parti de propozitie de acelasi fel si care nu depind una de alta (doua subiecte, doua nume predicative, doua atribute, doua complemente)
      - doua propozitii care nu depind una de alta sau intre o propozitie suboronata si propozitia pe care o determina

      Clasificare:

      1. Dupa forma:
      a) simple (sunt formate din elemente identice in plan morfologic): si, nici, ca, deci, sa
      b) compuse: ca sa, incat sa, cum ca
      2. Dupa functia pe care o indeplinesc:
      a) coordonatoare (fac legatura intre doua parti de propozitie sau intre doua propozitii care nu depind unde de alta):
      - copulative: si, nici
      - disjunctive: sau, ori, fie
      - adversative: dar, insa, ci, iar
      - conclusive: deci, asadar
      b) subordonatoare (fac legatura intre doua propozitii, dintre care una este dependenta de cealalta): ca, sa, fiindca, daca, desi, de, incat, deoarece)

      Locutiunile conjunctionale
      Locutiunile conjunctionale sunt grupuri de cuvinte cu valoarea de conjunctie.

      Clasificare:

      1. Locutiuni conjunctionale coordonatoare:
      a) copulative: precum si, cat si, ci si, atat… cat si
      b) adversative: numai ca
      c) conclusive: prin urmare, de aceea, in concluzie, asa ca, in consecinta
      2. Locutiuni conjunctionale subordonatoare: fara sa, dupa cum, in timp ce, in vreme ce, din cauza ca, din pricina ca, cu scopul sa, pentru ca sa, in caz ca, cu conditia sa, cu toate ca, macar ca, incat sa.

      Predicatul Nominal
      Predicatul nominal este partea principala de propozitie care arata o insusire sau atribuie o calitate subiectului. Este format dintr-un verb copulativ, la mod personal, si unul sau mai multe nume predicative.( a fi+ NP: a se naste, a ramane, a se numi) vb. Copulative

      Predicatul nominal poate fi exprimat prin:

      -substantiv: El este elev.
      -adjectiv: El este frumusel.
      -numeral cardinal: Ei sunt doi.
      -numeral ordinal: El este al doilea.
      -numeral colectiv: Ei sunt amandoi.
      -numeral distributiv: Ei sunt cate doi.
      -numeral fractional: Ei sunt o jumatate.
      -numeral multiplicative: Laptele este indoit.
      -pronime personal: Acesta este el.
      -pronume posesiv: Acesta este al meu.
      -pronume demonstrativ: El este acesta.
      -pronume relativ: Problema este cine invata.
      -pronume nehotarat: El este altul.
      -pronume negativ: Acolo nu este nici unul.
      -verb la infinitiv: Actiunea este a canta.
      -verb la supin: Actiunea este de cantat.
      -interjectie: Sunetul este trosc!
      -adverb: Mersul este agale.
      -locutiuni verbale: Este fara indoiala bine sa inveti.

      Complementul direct
      El raspunde la intrebarile pe cine? ce?
      Este partea secundara de propozitie care dtermina un verb tranzitiv la mod personal sau nepersonal sau o interjectie.

      Este exprimat prin:

      Subsrantiv: Tu citesti cartea.
      Locutiune substantivala: El are o buna tinere de minte.
      Pronume personal: L-ai chemat pe el.
      Pronume demonstrativ: Voi admirati pe aceste.
      Pronume posesiv: Eu ii vad pe ai tai.
      Pronume nehotarat: Tu ii cunosti pe toti.
      Pronume negativ: Nu cumpar nimic.
      Pronume relativ: Iata omul/ pe care il admir./
      Pronume interogativ: Pe cine ai intrebat?
      Numeral cardinal: I-ai vazut pe doi dintre copii.
      Numeral ordinal: L-ai cumparat pe primul.
      Numeral colectiv: I-am vazut pe tustrei.
      Numeral fractional: El a luat o zecime din total.
      Adjectiv: Il respect pe cel harnic.
      Verb la infinitiv: El stie a vorbi romaneste.
      Verb la gerunziu: Aud cantand pe undeva.
      Verb la supin: Tu ai terminat de rezolvat exercitiul.
      Interjectie: Deodata am auzit: buf!

      ETC.

      Rezultatul acestei abordari (punerea accentului pe memorare mecanica) este urmatorul:

      O analiza a domnului Valentin Lazea, economist-sef al BNR, analiza publicata in data de 12.1.2015:

      “Este cunoscut faptul ca nivelul salariilor din Romania este printre cele mai scazute din Europa”.
      “Acest lucru este posibil din cauza valorii adaugate mici incorporate in produsele si serviciile romanesti”.
      “Exporturile romanesti de bunuri si servicii din ultimii ani prezinta in marea lor majoritate o valoare adaugata mica, cu inovatie putina sau absenta. Iar acest lucru trebuie pus in legatura directa cu nivelul scazut de instruire”.
      Ultima editie a testului international PISA, din 2012 (care testeaza capacitatea de gandire si asociere de idei a elevilor de 15-17 ani, mai degraba decat simpla inmagazinare de cunostinte) arata ca Romania ocupa pozitii codase, chiar si in raport cu Europa Centrala si de Est: locul 45 din 60 de tari la matematica, locul 49 la stiinte si locul 50 la citirea si intelegerea textului (!!), lucru deosebit de grav intr-o lume care se bazeaza din ce in ce mai mult pe informatie”.

      http://tinyurl.com/k9ukgmh

      Studiu finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania:

      Deficitul cognitiv-stiintific al publicului romanesc este unul dintre cele mai mari din Europa si nu pare sa se imbunatateasca. Citatul provine dintr-un studiu finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania si ale carui rezultate au fost publicate in 2010: Proiectul STISOC – Stiinta si societate. Interese si perceptii ale publicului privind cercetarea stiintifica si rezultatele cercetarii”.

      “Una peste alta, concluziile autorilor raportului nu sunt incurajatoare: Publicul romanesc prezinta unul dintre cele mai mari deficite de cunoastere stiintifica a publicului in context european : doar 1 din 7 romani dispune de o cultura stiintifica consolidata si activa”.

      Dar, dincolo de aspectul fascinant, din punct de vedere antropologic, al modului in care romanii de azi vad si inteleg lumea, dintre multele informatii cuprinse in raport una pare cu deosebire tulburatoare si ne loveste drept intr-un punct nevralgic.

      Tarile mai bogate au o cunoastere stiintifica mai buna.

      Se poate observa o relatie direct proportionala intre nivelul de dezvoltare economica al unei tari , masurat prin PIB pe cap de locuitor, si nivelul stocului public de cunoastere stiintifica al populatiei.

      http://tinyurl.com/mhfsnoy

      “Analfabetismul functional” nu poate sa fie eliminat cu un sistem scolar care pune accentul pe memorare mecanica in detrimentul gandirii critice. Tocmai din aceasta cauza, (de departe) cel mai important pas pentru reformarea educatiei este schimbarea radicala a programei scolare, in asa fel incat aceasta sa puna (masiv) accentul pe dezvoltarea gandirii critice (si nu pe memorare mecanica – cum este in prezent). Schimbarea programei scolare trbuie sa se reflecte in continutul manualelor scolare si a metodelor de predare (inclusiv prin folosirea computerelor), in asa fel incat sa nu mai existe nicio “portita de scapare” pentru profesorii care isi “recita” lectiile, dupa care se mira ca elevii nu au motivatia necesara sa le “toceasca”.

      Aceste schimbari nu se poat face, insa, cu o programa supraincarcata, care face ca elevii sa nu mai aiba timpul si motivatia necesare pentru aprofunadarea cunostintelor:

      Elevii romani sunt cel mai putin motivati dintre copiii care au luat parte la cercetare, la mare distanta de toti ceilalti.

      http://tinyurl.com/qy63guf

      Spre deosebire de Romania, in tarile dezvoltate economic (sau cu dezvoltare economica rapida), prioritatile sistemului de invatamant sunt complet diferite:

      Presedintele SUA, Barack Obama:

      “In SUA, o provocare majora o reprezinta revitalizarea abilitatilor si interesului studentilor pentru matematica si stiinta.” … “Studentii americani ocupa locul 21 in lume la pregatirea stiintifica si locul 25 la matematica, punand astfel SUA in dezavantaj in sectoare vitale precum cel medical, energetic si de securitate”.

      http://edition.cnn.com/2009/POLITICS/11/23/obama.science/

      SUA a devenit un lider global, in mare parte, datorita geniului si muncii sustinute a oamenilor ei de stiinta, a inginerilor si a inventatorilor. Totusi, astazi aceasta pozitie este amenintata deoarece putini studenti americani isi doresc sa devina experti in domeniul stiintei, tehnologiei, ingineriei si matematicii (abreviat STEM in engleza) – si datorita putinilor profesori care se specializeaza in aceste domenii. Presedntele Obama a facut o prioritate din cresterea numarului studentilor si profesorilor competenti in aceste domenii vitale”.

      http://www.ed.gov/stem

      Cum functioneaza sistemul de educatie FINLANDEZ, unul dintre cele mai bune din lume:

      - “Memorat inutil nu exista in Finlanda“.

      - “Profesorul Ion Petre mentioneaza ca Finlanda apare in topul majoritatii clasamentelor sistemelor nationale de educatie preuniversitara si datorita calitatii programelor de invatamant“.

      - “Profesorul Ion Petre, care conduce propriul grup de cercetare, pe care l-a fondat la doar 28 de ani la Abo Akademi University din Turku, atrage insa atentia asupra diferentelor in studierea matematecii, o materie globala, in cele doua tari. «Aici comparatia cu sistemul romanesc este frapanta: accentul cade pe rationament, pe analogii, pe exemple din viata de zi cu zi a elevilor (internet, bani de buzunar, trafic rutier, relatii cu alti copii, etc)»”.

      - “Materii optionale, in functie de interesul elevilor, inca din clasa a III-a

      - “Curriculum flexibil ii determina pe elevi sa isi aleaga materiile optionale in functie de interesele lor viitoare, chiar si la nivelul invatamantului de baza. Din clasa a III-a, elevii finlandezi pot opta pentru materii optionale sau extra-curiculare precum ore de teatru, de limbi straine suplimentare, de arta, de informatica, de auto-aparare sau de fotografie. «Rezultatul este cel al unui curiculum flexibil, ce este personalizat de catre fiecare elev in parte. Mai mult, scolile au autonomie si pot influenta oferta curiculara», mai spune profesorul Ion Petre”.

      - “Liceul este bazat, in mare parte, pe materii optionale – pana si matematica poate fi aleasa in sistemul «elementar» sau «avansat» – in functie de preferintele tanarului“.

      - “Teme putine, fara controale la scoli”

      - “In Romania, foarte multi parinti se plang ca copiii lor, preocupati de scoala, sunt bombardati cu foarte multe teme acasa. In Finlanda, temele de acasa nu iau mai mult elevilor de 30 de minute pe zi“.

      - “La ultimele teste PISA, Finlanda era pe locul 3 din 65 de tari, iar Romania pe locul 46“.

      http://tinyurl.com/pul9asd

      P.S. Albert Einstein: “Si eu vream sa parasesc scoala … principalul motiv era metoda de predare stupida, mecanica. Din cauza memoriei mele slabe pentru cuvinte, aceata metoda imi crea mari dificultati, a caror depasire imi parea fara sens. De aceea am preferat sa suport tot felul de pedepse decat sa invat sa turui pe de rost”.

      Modern Science, 1896-1945 – Ray Spangenburg & Diane Kit Moser, pag. 28

    • Titus spune:

      Ca platitor de taxe nu ma intereseaza performanta la care va referiti.
      Vreau ca banii platiti de mine pe taxe si impozite sa mearga la investitii ori sanatate publica si nu la ajutoare sociale pentru analfabeti incapabili sa munceasca si sa plateasca taxe ca mine.
      E normal ca performanta sa fie la privat. La stat, ai grija ca toata lumea sa poata castiga cinstit o bucata de paine, cand va termina scoala.
      Si da, programa scolara e stupid de proasta. Manuale execrabile, depasite. Discipline necorelate total, o simpla adunatura de informatii irelevante si inutile in multe cazuri.

      Invatamantul romanesc e cel mai prost din Europa, in ciuda celor catorva olimpici care se vor stabili in tarile civilizate cu apa calda la robinet.

  11. Monica Mocanu spune:

    Consider finalul articolului extrem de important, obiectivul de care amintiti, reducerea analfabetismului functional. E important sa dam nume corecte lucrurilor pe care le facem si sa fim pragmatici fara sa ne pierdem sperantele. Bravo pentru articol

    • Cristian Hatu spune:

      De acord cu observatia despre analfabetismul functional :)

      Vom incerca sa pregatim in perioada urmatoare un material in care sa argumentam de ce scadera analfabetismului functional poate fi un obiectv strategic.

  12. Dedalus spune:

    Am si un comentariu/soluitie la lipsa de specialisti.

    Nu este prima oara si nici singurul loc in care apare aceasta idee.

    Ea este rodul unei confuzii immense intre sarcini si garantie morala. Voi explica.

    Spre exemplu – o institutie vrea sa contracteze pe cineva sa faca gauri in pereti sa atarne tablouri.

    Si cere experienta: “Cel putin un contract similar – de dat gauri pentru tablouri”.

    Evident, asemenea contracte sunt foarte putine, daca sunt… O firma cere sa fie primita la licitatei, pentru ca ea stie sa dea gauri, a mai dat, insa in ziduri pentru a atarna camera de luat vedere. E respinsa pe motiv de lipsa de experienta.

    Ce sta la originea acestei situatii? Institutia respective nu stie ce si cum sa ceara. Stie daor rezultatul final: tablouri atarnate pe pereti. Nestiind, nu descrie serviciul respectiv.

    Dar vrea sa fie sigura ca firma va livra rezultatul. Cea mai simpla garantie este experienta : “Sa luam o firma care a mai facut asta, pentru ca stie ea ce sa faca!”.

    ===

    De fapt, nu e nici o lipsa de expertiza, este pur si simplu un exces de prudenta care acopera necunaosterea,

  13. Arhimede Popescu spune:

    Exista 2 lucruri importante care NU se vor schimba in urmatorii 10 ani:

    1. Cei mai buni 10% din copiii unei generatii scolare vor continua sa plece din tara si vor ramane in strainatate. In ultimii 2-3 ani s-a accelerat procesul de plecare din tara al copiilor imediat dupa Bac inclusiv din orasele de provincie unde in trecut nu exista acest trend. Cei care nu reusesc sa plece imediat dupa Bac, prind o bursa Erasmus sau de alta natura dupa anul 1 sau 2 de facultate si dusi sunt. Iar in cel mai rau caz dupa ce termina facultatea in tara pleaca la un masterat. Nu mai este vorba numai de olimpici. Vorbim de zeci de mii de copii si tineri. Si-au dat seama ca facultatile din Romania sunt niste dezastre comparativ cu scolile serioase din afara si oamenii se cara. Eu cred ca tendinta se va accelera. Oamenii interesati de educatie vor incerca sa isi scoata copiii din Romania.

    2. Profesorii din Romania sunt un dezastru national. Am rude chiar foarte apropiate printre ei. Ei tin un copil in scoala 12 ani si “il educa”. In astia 12 ani ii distrug pe copii intr-un asemenea hal ca romanii nu mai vor sa puna mana pe o carte dupa ce termina scoala. Nu mai vor sa auda de citit aproape deloc. Nici romane politiste, nici de dragoste, nici carti de colorat. In Romania se cheltuie in medie 4 euro pe persoana pe an pe carti. Si in suma aceasta sunt incluse cartile scolare, manualele. Deci, principalul rezultat al dascalimii romane este ca pe cine prind ii distrug orice pasiune si motivatie de a invata sau de a citi. Sistemul de invatamant din Romania are acum un singur scop: sa asigure salariile si normele dascalimii. Nu le pasa de copii si nici nu o sa le pese in urmatorii 10 ani. Poti sa le dai cati bani vrei, sa le faci ce maluale vrei, poleite cu aur. Poti sa le faci orice dotari vrei, lucrurile nu o sa funcioneze mai bine. Pentru ca nu este o problema de resurse materiale. Este in primul rand o problema de caracter.

    • Dedalus spune:

      Ai perfecat dreptate. Si eu am spus de multe ori fix aceleasi lucruri.

      Din pacate, reforma in Romania este in contiunare apanajul unor personae cu ochelari de cal cat frunza de brusture… :-)



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Hatu


Cristian Hatu

Membru fondator al Centrului de Evaluare si Analize Educationale. Specializare pe politici publice in domeniul educatiei. Din 2011, manager al unui proiect care urmareste reformare... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)