joi, martie 28, 2024

Ministerul Mafiei Publice

Am trait s-o vedem si pe asta. Ministerul Finantelor Publice, care trebuie sa lupte impotriva mafiei financiare, nu poate s-o faca pentru ca este el insusi mafiot. Ministerul Mafiei Publice.

Adica traim intr-un stat mafiot.

Ce altceva inseamna constatarea ministrului Vladescu, confirmata public la un post TV, ca  distributia preferentiala de stimulente era conditionata inclusiv de returnarea catre conducerea unitatii a unei parti din acestea? Si de mai ce? Omerta, sa nu miste in front, favoruri sexuale, adica salariatii devin un fel de sclavi ai sefului.

Mai spune ministrul Vladescu: colectarea de sume, distribuite drept stimulente, se face inclusiv in scopul distribuirii lor „in sistem piramidal”. Adica la sefii de deasupra. Daca esti sef intr-o unitate de provincie, te duci cu darul mai sus, la minister, ca sa te tina sef. Piramidal. La directorii generali, secretari de stat, ministru si, posibil si mai sus. „Piovra” romaneasca in toata regula.

S-a ridicat un colt din valul care acopera functionarea statului roman. Am vazut si noi un cum functioneaza statul care trebuie sa ne apere si protejeze. In ciuda unor institutii cu nume pompoase: CSAT (Consiliul Suprem de Aparare a Tarii), DNA, DIICOT, Parchete Generale, etc. Oare si acolo, la fel se lucreaza?

Ministrul Vladescu a stiut dar  declara ca nu a avut dovezi suficiente. Dar le-a cautat? A anuntat SRI sa asculte tot ce se sopteste in minister? A anuntat CSAT si DNA? Nici ministrul, daca era bine intentionat, nu poate sa faca ordine in propria ograda? A stiut si Vosganian? Nici el n-a luat nicio masura? In ce stat traim?

A, nu-mi intra in cap. Intr-un stat mafiot. Si cand incearca unii, cu Legea salarizarii unice, sa mai taie din bratele „piovrei” romanesti, „umilitii”, „sclavii”, „terorizatii” mafiei fac greva, sa-si pastreze conditia de umili, de sclavi, contra unui colt de paine mai alba. Si blocheaza intreg sistemul financiar al tarii prin greva.

Ce-i aia demnitate, dar munca in sistem privat, in propria firma, eventual. Mai bine acceptam tot ce ne pretind sefii, dar ne ducem acasa cu stimulente. Sa ne platim ratele. Chiar daca pentru asta, unele trebuie sa se tavaleasca prin patul sefilor. Vesnicia s-o fi nascut la tara, dar demnitatea nu s-a nascut inca pe plaiurile mioritice.

Sigur ca sunt necesare salarii decente in sistemul bugetar. Inclusiv pentru functionarii din ministere. Dar pentru asta, la resursele pe care le are statul roman, exista o singura solutie:  reducerea la jumatate a numarului functionarilor, concedierea  celor neperformanti, inlocuirea lor cu retele informatice, iar cei care raman primesc salarii duble sau triple, prin eficientizarea consumurilor. Este asa de simplu.

Dar simplitatea solutiei este blocata de interesul electoral. Cum sa castigi alegerile cand dai afara cateva sute de mii de functionari?  Si iata cum, incet, incet vom ajunge sa ne intrebam: avem un stat democrat sau unul mafiot? Ca de stat democrato-mafiot n-a auzit inca nimeni!

Distribuie acest articol

47 COMENTARII

  1. Inca o pilula amara: Sistemul mafiot nu se limiteaza la institutiile statului, se apliva perfect si in multinationalele de la noi. „Managerii” sifoneaza beneficiul firmei prin externalizarea preferentiala (scump, da’ face) sau parazitarea companiei de firme alese gestionate de apropiati. Nici sistemul de prime catre „grup” nu a fost ratat: cei care vireza serios catre firmele capusa sint recompensati cu prime platite de … multinationala. Asa ca ramina doar o intrebare: Mai avem scapare?

  2. Da…e simplu de spus. Mai greu de facut. De ce? Pt ca mai toti , in mintea lor, se indentifica cu postul. Cred ca li se cuvine, ca e al lor, forever. Deci…cum sai dai afara? Cum sa faci o asemenea „aroganta” ? Pai ei dau bani mai sus ca sa fie dati afara?
    S-a vazut si aseara..liderii sindicali protestand in fata ME. De ce? A…pt ca se schimba sistemul, pt ca nu-i mai avantajeaza? Pt ca raman fara puterea pe care au avut-o in ultimii 20 de ani? Am zis-o si aseara, o zic si acum. Boc e un fatalau…Boc si echipa lui de fatalai. Suna urat..dar asa este. Nu au curaj sa ia acele masuri absolut necesare. De ce oare s-a inflamat totul in ultima perioada? Pt ca acest guvern asa cum e el…incompetent economic (trebuie sa o recunoastem)..incearca totusi sa schimbe ceva, sa schimbe sistemul putin, sistemul mafiot, evident. Dar cum intampina ceva rezistenta, cum se opresc. Oare nu se asteptau la o asemenea presiune? Adica tara asta nu functioneaza din cauza catorva mii de oameni care beneficiaza direct de unele avantaje in plus? Ce se intampla aici? Ne blocam in cativa oameni…? Compromitem viitorul a milioane din cauza UNORA?
    Aici Guvernul Boc trebuie sa faca diferenta. Acum e nevoie sa ne arate ca sunt altfel sau ca vor sa fie altfel. Daca nu o fac in momentul asta…putem sa ne luam frumos talpasita, pt ca ceilalti cu siguranta nu o vor face.

  3. Dar chiar sunteti copii! Credeti ca exista vreun alt minister, sau agentie, orice de stat (si nu numai!), in care sa nu fie la fel-la fel?
    Si nu de acum, de dinainte de 1990!
    Sau ca „legea salarizarii unice” se poate cumva aplica? Si ce e aceea „”salarizare unica””, nu cumva iar salarii egale, cat mai mici (evident!) si sa nu avem someri?! Parca am mai trait niste vremuri asa dupa 1950 …
    Oricum avem niste „talibani”, dar numai la teorie, ca sa ramana guvernanti de-a pururi. Altfel, oricum nu se schimba nimic in punctele esentiale, poate doar pe ici , pe colo… Saracu’ Nenea Iancu!

    • Si eu am spus ca salariile trebuie acordate si la bugetari ca in privat: dupa performante si rezultate. Doar ca mostenirea mentala este atat de perversa incat nu poti realiza acest lucru cu oameni care au mentalul formatat de comunism.

    • Cred ca gresiti in privinta termenului. Legea salarizarii unice nu inseamna neaparat un salar unic si foarte mic. Unic cred ca se refera la sistemul de evaluare, acelasi pentru toti. In sensul ca nu micul sef local decide pe baza caror merite ascunse se premiaza unii angajati. Unic se mai refera si la criterii. Adica aceleasi criterii se aplica in mai multe sectoare bugetare. Apropos, aveti de fapt idee de cum suna legea asta?

      • Da. Se stabilesc, in functie de grade si vechime, salarii fixe, indiferent de minister si domeniu, pentru aceeasi functie si se lasa 30% sa fie acordate pe criterii de performanta si rezultatele muncii. Pe o scara de la 1 la 15, inmultit fiecare nivel din grila cu salariul minim pe economie. Daca un profesor are la nivel maxim nivelul 5,4, sa zicem, va lua 5,4*650, sau cat o fi salariul minim.

        • Problema e ca a fost stabilit ca salariu maxim cel al presedintelui tarii, care, lasand la o parte gratuitatile de care beneficiaza permanent, concediu unde vrea muschii lui, transport, haine de protocol, etc, iata ca acum l-a si donat dar traieste bine merci ( din ce oare ?),cu sotia casnica.Bun articolul. Sa vedem reactia DNA. SE AUTOSESIZEAZA CUM ESTE OBLIGATA CONFORM disp.. CODULUI DE PROCEDURA PENALA, ORI BA ? Existenta stimulentelor imi pare o mare aberatie. Adica cum, te stimulez ca sa-ti faci munca ? Pai salariu pentru ce-l primesti? Atunci hai sa dam stimulente si la doctori ca nu le-au murit pacientii sau au vindecat pe cineva, la profesori ca nu au repetenti decat in procent rezonabil , muncitorului ca a facut surubul zeiss si maturatorului ca sa mature si sub masini !

  4. @ Dl. Vlaston. Sper ca ati observat ca la o postare anterioara un mare numar de comentarii aveau foarte mica legatura cu ce ati scris si o mare legatura cu propaganda politica. Felicitari pentru modul decent in care ati stiut sa raspundeti. Si nu va lasati descurajat. Adevarul doare, dar trebuie spus.

  5. Autorul atinge probleme esentiale care nasc intrebari retorice: daca cei care sunt platiti sa vegheze la siguranta financiara a tarii, sa combata evaziunea fiscala, contrabanda sunt ei insisi mafioti, intelegem de ce de peste 20 de ani avem o rata de colectare la buget de 30% oricate taxe si TVA s-ar pune. Intelegem de ce marii infractori scapa tot timpul de la plata, de ce la Nastase s-au gasit numai termopane in neregula. In 2004 Dinu „Vama” umbla cu un geamantan de bani pe la partide sa-si cumpere protectia. El fusese salariat la MF si sef peste vami. De unde avea bani la metru cub? Nu de la vamesii care colectau si distribuiau pe verticala? Cred ca putem ajunge la o concluzie nefasta: sistemul este atat de corupt incat daca i-am da pe toti afara n-am avea abosolut nimic de pierdut. Ba din contra, ne-ar costa mult mai putin. Sa ne gandim ca daca numai contrlul vamal va fi dat unei firme germane sau olandeze am aduce la buget costul salariilor si stimulentelor tuturor structurilor din finatele publice. Ma intreb: cum are tupeul Romania sa adere la Schengen atata timp cat vama romana este varza, cat politia vamala e varza, cat politia sta cu mana intinsa la soferi, cat procurorii incurca datele iar judecatorii persoanele? Ii credem chiar prosti pe europenii astia?

  6. Cu fiecare eveniment de genul asta inteleg din ce in ce mai bine care este adevarata miza a suspendarii lui Basescu.
    Arbeit macht frei!

  7. Domnule profesor,

    Nu s-a schimbat nimic de 130 de ani incoace…

    “Așadar ceea ce-a făcut progres în România nu e libertatea, nu e principiul autonomie locale, nu e funcționarea liberă a părților pentru prosperitatea întregului, ci egalitatea și omnipotența statului. Statul e atît de omnipotent în România încît totul atîrnă de la centru, pînă și numirea unui primar de comună rurală. Spună-ni-se dacă în timpul vechi se mai întîmpla ca un consiliu comunal, vornicul și paznicii, șoltuzul și pîrgarii să fie în bătaia decretelor ministeriale de dizolvare și numire?(….) Căci dîndu-se omnipotența aceasta ca jucărie în mîna unui partid, fără ca domnul să-și exercite controlul asupra lui, atunci se întîmplă lucruri ca concesia de la Stroussberg, împrumuturi de milioane netrecute în socoteli, ca cele 8 milioane ale Rusiei, ridicarea cheltuielilor bugetare cu 34 la sută, decorarea cu medalii și ordine a lui Nichipercea și a egalilor săi, numirea unor advocați de mîna a doua în directorate unde se cer vaste cunoștințe tecnice și mecanice, spoliarea tezaurului public prin crearea de lefuri fabuloase în folosul patrioților de meserie, c-un cuvînt statul omnipotent devine o jucărie în mîna demagogilor, iar poporul se zbate fără putere, jumulit și esploatat într-un mod neomenos de către o tagmă de oameni fără merit, fără știință, fără caracter, fără patrie chiar” –

    MIHAI EMINESCU, 26 iulie 1880, în “Eminescu: sens, timp şi devenire istorică” volum îngrijit de Gh. Buzatu, St. Lemny, I. Saizu, Ed. Univ. A. I.Cuza, Iaşi 1988.

    Dup 20 de ani de pseudo capitalism si 50 de comunism, tot la porţile beznei sîntem. Soluţii există. Nu ştiu însă dacă există masă critică pentru punerea lor în practică….

      • Cred ca este pentru prima oara cand aud/citesc despre „masa critica”. Din pacate, desi se misca incet, masa sistemului este uriasa, astfel incat si inertia acestuia este imensa. Si se lucreaza constant la cresterea acesteia, este mai ieftin decat sa ii cresti viteza. ce putem face: crestem (desi mai incet) masa „noastra” si viteza acesteia. Coliziunea s-a produs, acum doar impingem toti. Uf, greu e…

  8. … sincer stiti ce imi tot trece mie in cap de o vreme incoace – sa iasa in strada toti cei care s-au saturat de grevele si protestele bugetarilor si sa demonstram ca de cealalta parte a economiei este si o mare masa de oameni care munceste.
    Problema e ca noi, cei care muncim nu avem timp de proteste…

  9. Dar si guvernantii au dat-o-n bara! Si ei sunt indemanatici de-si dau cu stangu-n dreeptu’! Si ei sunt bine pregatiti! Pai ce faci in momentul in care ai de reformat un sistem mafiot (indiscutabil)? Te duci si le spui ca de maine nu mai au stimulente? Pai mafiotii aka sefii bugetari au ajuns in pozitia aceea nu printr-o desfasurare nefericita a evenimentelor din viata lor. Nu primesc spaga impotriva voineti lor. Ei CHIAR SUNT NISTE MAFIOTI! Si mafiotii trebuie LUCRATI. O lege azi, o lege maine, o lege poimaine, aparent fara legatura si deoadata , zdrang!, lovitura in moalele capului : 80% sunteti concediati si 20 % lucreaza si fara stimulente si cu salariul scazut cu 25%. Dar de, cand guvernantii habar n-au sistemul (ce surpriza!) , opune rezistenta. Deci nu sunt ei vinovati ca se apara! Deficienta este la cei care ataca! Aceeasi problema am intalnit-o la micsorarea pensiilor si salariilor. Sigur puteau face ceva astfel incat sa atinga aceleasi rezultate si sa sunteze Parlamentul.

      • Nu cred,uitati-va la Grecia,cel mai bine organizat stat mafiot din zona balcanica!Cred ca de mult a devenit modelul politicienilor romani,mai ales a PSD-ului!

          • Democracy vs Republic.

            Democratia lui Aristotel se baza pe orasul cetate de 3000 de oameni, in care toti se cunosteau intre ei, unde exista RESPONSABILITATE mai ales individuala, nu doar colectiva (de parca ar putea exista asa ceva). Aici au fost pervertite notiunile.

            Astazi „democratia originala” a rupt aceasta legatura dintre oameni si obligatiile lor, ignorand proprietatea care, nu-i asa, e un „moft” – aici pana si patriotismul poate fi un drept de proprietate asupra tarii, limbii, culturii (patriotismul fiind obligatia ce vine impreuna cu dreptul propriuzis).

            Prin urmare nu ramane decat sa intelegem care sunt principiile JUSTE, de ce absolut nici un grup, oricat de mare ar fi el, nu poate fi mai presus de LEGE, de ce este atat de important sa ne reparam trecutul daca vrem cu adevarat sa avem un viitor.

            Pe minciuna si pe FURT nu se poate cladi nimic. Bine cu forta nu exista.

  10. Asa este in toate ministerele, domnule Vlaston.
    La Economie si la Turism e mult mai grav.
    Nu mai faceti pe miratul sau pe naivul, ca nu toti cititorii dvs. sunt prosti!
    Sunteti destul de in varsta, ca sa nu pricepeti ce se intampla.
    Mai bine spuneti ca nu aveti curaj sa spuneti adevarul.
    E mai simplu sa-l acuzati pe Vladescu.
    Cum credeti ca a castigat PDL alegerile? Cu multi bani.
    Cum a iesit EBA deputat european? Cu alti bani.
    De ce credeti ca in primele luni din 2010 s-au facut cheltuieli cat pentru tot anul?
    Si nu cheltuieli cu salariile, in primul rand. Trebuiau platite obligatiile generate de realegerea presedintelui.
    De ce se fac acum economii salbatice?
    Fiindca “ai nostri” si-au facut plinul iar alegerile urmatoare sunt de abia in 2012.

  11. Incerc sa gandesc si eu, D-le Vlaston;……
    Democratia se bazeaza pe constiinta.
    Constiinta se bazeaza pe morala (crestina sau alta) , intelepciune si experienta. Si acum concluzia: noi romanii suntem un popor cu adevarat religios; ……….din cate vad ,avem si o inteligenta nativa ,…………dar, N-AVEM EXPERIENTA .
    Dupa 50 de ani de teroare comunista care a zdrobit orice initiativa democratica, a venit „libertatea” capitalismului salbatic care a consumat rapid absolut toate posibilitatile speculative ale libertatilor primitive. Si cam atat. Adica noi ,romanii , acum ,parcurgem extrem de rapid toate etapele de dezvoltare si consolidare ale unei societati umane.
    Dar, o facem intr-o era a tehnologiei informatiei (IT).
    Sistemul administratiei de stat mafiot ,adica functionari publici fara valoare dar multi, cu salarii si premii ,sporuri returnate catre sefi etc, mai degraba tin de perioada fanariota. Abia acum am aflat noi toti romanii de acestea. Asta inseamna cand spuneam ca NU AVEM EXPERIENTA. De-acum stim ca se poate si asa ceva. Romanul gandeste si tine minte.
    Si acum concluzia: EU CRED CA DACA VREODATA IN LUME VA FI DEMOCRATIE , LOCATIA ACESTEIA VA FI ROMANIA.
    Cu multa stima

  12. Scriu cele de mai jos spunind ca nu sint de acord cu generalizarile. Nu trebuie sa fim impartiti in EI si NOI, GRASI si SLABI, BUGETARI si PRIVATI, BUNI si RAI…..

    Problemele sint si intr-o parte si in alta. Daca sintem onesti, acceptam realitatea cruda, fara cosmetizari si interpretari.

    Indiferent dacă mă refer la clasa politică sau la cei din conducerea firmelor, stilul managerial orientat pe termen scurt a fost cel care a condus la situaţia în care am ajuns acum . A fost sămînţa din care a răsărit “nevoia” de fraudă. Presiunea pusă pe creşterea “profitabilităţii” curente şi oportunităţile reduse pentru realizarea acesteia, de ambele părţi (politic şi economic), a fost mai apoi terenul fertil pe care s-a dezvoltat FRAUDA. Şi acum, la 20 de ani de la nastere, a ajuns elevată şi cochetă!

    Înţeleg prin “gulerele albe” un grup vizibil public în mod constant, zilnic, pentru care disocierea politică-afacere nu se poate realiza. Acest grup prezintă pe toate canalalele media o explicaţie “ideologică”, susţinută cu cifre, a acţiunilor sale, explicaţie ce devine curînd acceptată. Fără a fi pe deplin înţeleasă de omul de rînd.

    Să se taie. Să se dea afară. Să se reducă. Să se aplice. Să se calculeze. Sau: să nu se – taie, dea afară…..Fie multa bascalie, fie discutii isterice. Fara nici o solutie concreta, doar cifre pentru ametit auditoriul.

    Ce se vede din intimplarile de la MF?

    “Gulerele albe” sînt motivate în primul rînd de normele/regulile sociale, acceptate şi întărite de alte grupuri care, indirect, sprijină activitatea ilegală. În foarte mult cazuri, organizaţia însăşi comite această infracţiune, uneori datorită faptului că aceasta poate fi singurul răspuns la cerinţele economice! În caz contrar, ar dispărea în neant.

    Nu există doar corupţi. Există şi corupători. Cauză şi efect. Se văd. Se simt. Victimele sînt naive, scopul este disimulat. O brumă de legalitatea este asigurată.

    Fiecare din aceste grupuri, cele de afaceri pe de o parte şi cele politice pe de altă parte, prezintă propria viziune prin care clamează “soluţii”. Fiecare caută să obţină o cît mai largă recunoaştere a viziunii lor. Schimbările în fapt sînt cosmetice, camuflaj (averile se prezumă a fi licite, dar avem ANI…..). Interesele celor care controlează maşinăria statului sunt protejate împotriva unor reglementări severe.

    Fac în final p trimitere la Douglas North şi cartea sa “Instituţii, schimbare instituţională şi performanţă economică” – Ed. Ştiinţa, 2003.

    În studiul său instituţiile sînt definite ca fiind regula jocului. Instituţiile pot să includă familia, firma de curînd înfiinţată, pieţele de capital, sistemul de creditare bancară, sistemul juridic, clauzele contractuale, etc. În momentul în care regulile jocului oferă o motivaţie consistentă cu interesul individual, comportamentul oamenilor se va conforma în general regulilor formale (legislaţia, clauzele contractuale de exemplu). Dar dacă aceste reguli formale intră în conflict cu interesul individual, atunci oamenii vor fi motivaţi să încalce aceste reguli şi să suporte consecinţele acţiunilor realizate. Prin urmare, instituţiile determină costul tranzacţiilor şi influenţează alegerea indivizilor!

    “Care este originea constrîngerilor neoficiale? Ele vin dintr-o informaţie transmisă pe cale socială şi reprezintă o parte a moştenirii pe care o numim cultură.”

    Sistemul educational fiind destructurat, a fost creat terenul fertil, oarecum virgin, pentru orice fel de manipulare. In decembrie 89 se ofereau in plus 100 de lei. Acum, am invatat ca suna mai bine exprimarea procentuala…

    Pentru a ajunge la masa critica trebuie sa CONSTIENTIZAM ca, indiferent de locul de munca, TOTI sintem afectati. Mai putin noi si mult, mult mai mult generatiile ce vin din urma.

    • Poate avea statul, institutiile sale, interese divergente de ce ale indivizilor? Adica, poti si trebuie, la un moment dat, sa le faci „binele cu forta”? Au existat situatii de acest fel in instorie? Cum s-au terminat?

      Exista o vocatie de sinucisag la unele comunitati?

      De exemplu, mie imi este clar ca daca mergem mai departe cu nr. acesta urias de bugetari, o sa murim cu ei de gat. Ei nu vor sa renunte la un job sigur si bine platit. Ce-i de facut in continuare?

  13. Sa zicem ca esti contabil sef la firma x.
    Vine garda financiara si zice: asta nu-i bine, aia e rau ailalta nu-i corect cum ai facut-o.
    20.000 lei amenda.
    Fiind contabil patit, o dai pe negociere.
    Nu mai spun povesti, ci finalul.
    Platesti o spaga de 5000 lei, pe loc, cash.
    Semnezi un proces verbal de constatare, cu o amenda de 2000 lei, pentru ca: nu se poate sa existe contabilitate perfecta, si, apoi, trebuie sa luam niste stimulente si noi.
    Strict real.
    Caz izolat?
    Nu.
    Practica curenta?
    Da.
    Doar garda financiara face asa?
    Nu, si ANAF.
    Si toti cei care au drept de control si pot amenda sau bloca, fie si temporar, functionarea unei firme.
    De ce firmele private au aderat cu mic, cu mare, la sistemul coruptiei din toate domeniile?
    Simplu.
    O multitudine de firme au evoluat gasind nise si oportunitati rapid exploatabile, care nu au necesitat planificare pe termen lung, investitii facute cu cap, instruirea personalului, actualizarea unei multimi de autorizatii, etc.
    Si le-a mers o vreme. Dar piata s-a aglomerat. Concurenta s-a innasprit.
    La fel se intampla pe piata politicii. Ideea unui politician nu este sa serveasca poporul. Ci sa fie cel ce tine cutitul de maner.
    Si atunci solutia este spaga.
    Dai spaga la organul de control ca sa iti treaca cu vederea ca nu ai facut aia, ca nnu ai facut ailalta. Cum naiba sa le faci, daca profitul castigat a fost investit pentru bunuri personale, dar trecute prin diverse mijloace pe cheltuieli la firma?
    Dai spaga la politician, sa te ajute sa castigi o licitati, chiar daca nu ai calitatea sa poti duce lucrarea la bun sfarsit, sau la nivelul de calitate necesar. Politicianul ia spaga, sa o puna la tescherea pentru alegerile viitoare, sau sa isi mentina partidul si locul in partid.
    Persoanele prost platite de la privati, dar care ocupa anumite posturi pe directiile investitii sau achizitii, pun si ele boticul. Daca esti o firma mare, privata, nu se poate sa nu ai o scurgere de genul asta. Si exista persoane care manevreaza informatii de la un furnizor la altul, concurent al primului,….
    Gata am scris prea mult

    • Nu, ati scris f. bine. Sa continui eu. Ne-au dat spaga pentru voturi? Am pus botul, unii la 2 kile de malai, altii la dulcegarii politicianiste. Ne-au dus? Ne-au. Si acum suportam consecintele. Si daca am fi ajuns la capat. Mai avem.

      Alta-i intrebarea. Vrea guvernul Boc sa schimbe aceasta paradigma, sau reprezinta doar inca o tzeapa? Trebuie sa decidem ce facem.

  14. Am tot auzit in sfera politica romaneasca precum ca sunt prea multi bugetari. Imi permit sa va contrazic, nu-i adevarat, am comparat nr. de bugetari din Germania, de ex. si sunt, proportional cu Romania, la fel de multi.
    Am tot auzit voci care-i injura pe bugetari. Fals, bugetarii au rolu lor in mersu unei societati.
    Am auzit ca bugetarii cistiga prea mult, in aceasta directie nu am date, deci nu ma pronunt.

    Buba societatii romanesti nu e insa nr. prea mare de bugetari ci nr. mult prea mic de locuri de munca. Despre asta se vorbeste extrem de putin, se prefera asmutirea unor categorii de oameni impotriva altora.

    • Prea multi buigetari in raport de resursele existente. iar locurile de munca le creeaza mediul privat. Daca gaseste conditii prielnice. ce inseamna asta? Aici se vede viziunea conducatorilor…

      • „Prea multi buigetari in raport de resursele existente”, gresit, resursele existente sunt prea mici.
        Orice guvern, in orice tara se lauda sau ma rog e criticat in functie de locurile de munca existente, desi locurile de munca sunt create in zona privata.

        Asta e problema de baza, restu cu Ministeru Mafiei si alte schmeckerii e vrajeala, doar sa invrajbeasca populatia.

        Nu am vazut in presa si pe blogurile romanesti aproape nimic despre posibilitatie de a crea locuri de munca. Cei trei mio „capsunari” in putere care nu platesc dari in Ro sunt adevarata problema, ce se poate face pt. a fi adusi inapoi.

        M-am cam saturat de birfa stearpa prin care se infiereaza unii sau altii mai mult sau mai putin nevinovati.

        • „A crea locurile de munca”. E sarcina mediului privat, in conditiile care-i convin, daca ii convin. Daca nu, pleaca acolo unde ii merg afacerile. Ce sa facem, sa dam decret de infiintare de locuri de munca?

  15. 1. Analiza proceselor din toate institutiile publice, centrale si locale.
    2. Identificarea proceselor informatizabile.
    3. Diminuarea posturilor raportat la procesele manuale.
    4. Scoaterea la concurs a posturilor ramase sisalarizare conform cu sarcinile atribuite.
    Acesta este un bine facut cu forta. Nu cred ca ar mai ramine mai mult de 30 procente din actualul numar.

    Pentru componenta de informstizare, un grant de cercetare prin care un consortiu universitar ar avea la dispozitie 2ani pentru un sistem integrat national.

    Astea sint doar fanteziile mele.

    • Va faceti iluzii, in Germania totu e informatizat si totusi, am spus mai sus, nr. de bugetari e la fel de mare ca-n Romania, raportat la populatie. Daca totusi se vrea reducerea nr. functionarilor, atentie nu vorbesc de toti bugetarii ci numai de functionarii de stat, trebe simplificata legislatia. Pericolu e ca un nr. mic de functionari, chiar informatizati, nu vor face fata sarcinilor legate de control. As zice ca din contra ar trebui marit nr. functionarilor cu functii de control, dupa cite am inteles evaziunea fiscala, munca la negru e cit casa.
      In Germania se fac regulat razii pe santiere, la razii iau parte o armata de functionari, impreuna cu politia sa-i depisteze pe cei care muncesc la negru.

      • Eu nu stiu asa, in Germania sunt mai putini bugetari la milionul de locuitori. Pe urma e vorba de mentalul colectiv. Ei chiar isi fac treba. de aia au ajuns unde sunt. Aici e deosebirea esentiala fata de noi. Daca am avea o aramata de controlori, care ar lua cu totii spaga, unde-i scofala? Cum sa-i faci sa-si faca treaba? Un vaccin, ceva?

  16. Problema ţine doar de mentalitatea clasei politice. După 50 de ani de îndoctrinare cu „regimul burghezo-moşieresc”, ei sunt incapabili să înţeleagă că economia privată este cea care duce statul în spinare. Nu poţi să creşti într-o familie cum e cea în care a crescut Emil Boc şi să ajungi, într-o singură generaţie, capabil să administrezi o ţară.

    Săracul e învăţat doar să fure şi să se fofileze, să umble cu ascunzişuri. Viclenia ţăranului român nu înseamnă inteligenţă, viclenia e doar o sumă de comportamente dobândite, singurele care au permis supravieţuirea în perioada comunistă. Ori, cu selecţia realizată în Epoca de Aur, nu puteam avea o altă clasă politică. Şi nu e vorba doar de politicieni, e suficient să ne uităm la ce spunea Ilie Şerbănescu acum 15 ani şi ce spune astăzi. Pe măsură ce îmbătrânesc, oamenii decad dpdv psihic şi se întorc în confortul şabloanelor cu care au crescut, chiar dacă în cea mai bună perioadă intelectuală a lor criticau acele şabloane.

    • Totu e chestie de organizare nu de stiinta. Am dat de zeci de ori exemple din Germania, nici in Ge politicienii nu prea stiu cu ce se maninca economia in schimb au o armata de consilieri specialisti, exista „consiliul celor cinci intelepti”, specialisti care la rindu lor au in spate Institute economice, acestia ii sfatuiesc pe politicieni.

      • Pentru ca un politician român să apeleze la consilieri de specialitate, la tehnocraţi, ar fi în primul rând nevoie ca acel politician să-şi recunoască lipsa de competenţă într-un domeniu sau altul. Ori, la noi nu există aşa ceva. Politicianul se consideră competent (sau măcar obligat să mimeze competenţa, cu rezultate dezastruoase) prin simplul fapt că ocupă o anumită funcţie.

        Consilierii pe care-i au politicienii români sunt mai incompetenţi decât ei, dar dau dovadă de subordonare personală, de servilism, ceea ce politicianul român apreciază foarte mult, dată fiind educaţia sa şi familia proletară în care a crescut. Nu în ultimul rând, consilierii respectivi sunt adesea aleşi pentru capacitatea de a face rost de şpăgi sau de bani negri, în general. Asta ca să nu mai vorbim de consilieri, mai mult sau mai puţin oficiali, care sunt acceptaţi în preajma politicienilor pentru capacitatea de a face rost de fete,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Vlaston
Stefan Vlastonhttp://stefan-vlaston.blogspot.com/
Candidat din partea ARD la Camera Deputatilor la alegerile din decembrie 2012 Profesor de liceu, director de liceu in perioada 1990-2008, Presedintele asociatiei EDU CER- Educatie si Cercetare. Preocupari in domeniul politicilor educationale, in privinta calitatii educatiei, a managementului educational. Contributii in media scrisa si audiovizuala, pe temele privind educatia, formarea profesionala si cercetarea.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro