vineri, martie 29, 2024

Mitul pensiilor furate

Minciuni și realități în cazul pensiilor din România

Patru minciuni folosite în campania la prezidențiale de către candidatul Victor Ponta

  • DREPTATE pentru pensionarii și bugetarii afectați de tăierile din 2010, prin reîntregirea salariilor și returnarea banilor reținuți ilegal;
  • Doar PONTA protejează PENSIILE!;
  • 5,4 milioane pensionari au primit pensii majorate în 2014;
  • Pensiile vor crește din nou în 2015.

După cum profesioniștii din domeniul marketing-ului știu prea bine, este surpinzător de ușor să atragi atenția oamenilor folosind mesaje cu propoziții scurte, dar îndrăznețe (punchy, cum spun americanii), cât mai generale în conținut și cu o tentă vădit pozitivă, chiar dacă acestea nu au neapărat o acoperire în realitate. Așa arată și mesajele de mai sus, în jurul cărora s-a focalizat campania electorală a premierului Ponta.

5,4 milioane pensionari reprezintă o mulțime de oameni, efectiv un sfert din populația României. Pensiile, pare-se, așa cum arată acum, sunt majorate de guvernul Ponta și vor fi și în viitor majorate tot de el. Subînțelegându-se: „Dacă mă veți vota”. Și cine zice „nu” la o creștere a veniturilor? Apoi ni se strecoară sub ochi și cuvintele „dreptate” (pe care am făcut-o și o voi face eu, Ponta) și „ilegalitate” (pe care au comis-o „ei”, adversarii cețoși ai opoziției, din mijlocul cărora se desprinde, tutelar, figura eternului cal de bătaie al PSD-ului, Traian Băsescu). În sfârșit, pe raftul minciunilor de campanie, apare și cuvântul magic „protecție”, deși nu este clar față de cine sau ce anume și-a asumat premierul responsabilitatea de a proteja pensiile. În orice caz, mănunchiul celor patru propoziții, frumos strânse în poleiala minciunii, combină împroșcarea adversarului cu promisiuni vagi, caracteristice partidelor de stânga atunci când se adresează cetățeanului care așteaptă cuminte „să i se dea ceva”. Totul reprezintă un exemplu de propagandă falacioasă, care o reîntâlnește prea bine pe cea de dinaintea referendumului pentru demiterea președintelui în 29 iulie 2012, când Bucureștiul a fost împânzit cu pancarte enorme din care se desprindea figura unui bătrân necăjit de 87 de ani, pe nume Constantin.  (Remarcați că așa, fără nume de familie, „Constantin” suntem „noi”, suntem tu și el și eu, suntem toți locuitorii satelor care am căzut victime „odiosului regim politic al lui Băsescu și Boc”.) Sub figura acestui chip care și-a pierdut expresia –  urcând spre noi din străfundurile cumplite ale istoriei românești, din mitul etern al țăranului împilat a cărui răbdare este pusă periodic la încercare –  scria: „VREAU DEMITEREA! Pentru că mi-a furat PENSIA!” (a se vedea poza de la finalul articolului).

Dar care este adevărul legat de pensii? Cât de corecte sunt afirmațiile premierului Victor Ponta și, mai ales, cât de realiste promisiunile lui față de populația vârstnică? Au fost pensiile „furate” ilegal de către guvernele de dinaintea USL? Au crescut pensiile în 2014 și urmează ele să crească? Ce pot spera cu adevărat pensionarii când li se promite, în 2015, o majorare a pensiei lor?  În rândurile care urmează voi încerca să răspund acestor întrebări cât mai obiectiv, recurgând la cifre și statistici îngropate în diversele site-uri guvernamentale, deseori prezentate într-un mod cât mai user-unfriendly cu putință.

Realitatea UNU
Avem prea puțini contribuabili pentru numărul de pensionari

Fapt pe care mulți dintre noi îl știm. Dar care este exact raportul? Și care sunt consecințele acestui raport? Și în ce direcție se merge? Și cum se poate remedia situația dramatică ce decurge de aici?

Pe baza datelor de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), este corect să spunem că în România există în prezent aproximativ 5,4 milioane de pensionari în sistemul de pensii publice. 4,7 milioane dintre aceștia sunt beneficiari de pensii de asigurări sociale de stat, diferența de aproape 700 de mii până la cifra de 5,4 milioane fiind constituită din beneficiarii proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor (aproximativ jumătate de milion de oameni în august 2014), precum și din veteranii de război și văduvele lor.

Din punct de vedere al fiscalității sistemului de pensii publice, cifra de 5,4 milioane în sine nu are mare relevanță decât dacă o comparăm cu numărul de salariați care contribuie la asigurările sociale plătind taxe. În anul 2013 erau 4,4 milioane de contribuabili față de 5,4 milioane de pensionari, adică existau 12 beneficiari de pensii pentru 10 contribuabili. Știți cât era această proporție în anul 1990? Raspus: 4 pensionari la 10 contribuabili (adică 3,6 milioane de pensionari față de 8,2 milioane de salariați). Cu alte cuvinte, în ultimul sfert de secol, populația încadrată în forța de muncă a scăzut cu 45% (un raport al Băncii Mondiale explică această scădere enormă prin trei factori: 1. Emigrarea. 2. Creșterea numărului de șomeri. 3. Creșterea sistematică a muncii la negru sau, cum spune Banca, munca „în economia informală”[1]). În contrast, numărul de pensionari a crescut cu 50%, de la 3,6 milioane la prezenta cifră de 5,4 milioane de oameni. Iată o realitate sumbră care nu este menționată în mesajul  premierului care „protejează pensiile.” Realitatea este că, dintr-un set de 25 de țări dezvoltate și din Europa de Est, raportul dintre numărul de pensionari și salariați este maxim în cazul României (media este de 6 pensionari per 10 salariați, iar la noi, dublu, adică 12, după cum spuneam mai sus) DEȘI raportul dintre numărul persoanelor între 15 și 64 de ani față de cei de peste 65 de ani este de 4.3 la noi în țară, aproape identic cu media celorlalte țări (4.2). Cu alte cuvinte, structura demografică din România este identică cu media acestor țări, dar raportul dintre salariați și pensionari este un dezastru (pentru detalii a se vedea tabelul de la finalul articolului). Până când nu se rezolvă această situație (și cu cât trece timpul ea se înrăutățește), va avea de suferit întreaga societatea românească – pensionarii nu vor putea primii beneficii mai mari, sau cel puțin nu sensibil mai mari, salariații vor fi taxați tot mai mult pentru pensiile celor vârstnici, iar cei care sunt activi în economia la negru nu vor putea să pretindă o pensie în viitor, nefiind contribuabili la sistemul de pensii, adică își vor trăi bătrânețea efectiv pe cont propriu.

Provocările fundamentale pe care le înfruntă sistemul de pensii publice nu sunt numai ale României (deși cum am văzut mai sus, noi ocupăm o poziție extremă). Această problemă a disproporției crescânde dintre contribuabili și beneficiarii de pensii publice izvorăște din dinamica demografică defavorabilă: sunt pur și simplu tot mai mulți pensionari, al căror număr crește datorită progreselor din medicină și a calității mai bune a vieții (ceva de lăudat pentru omenire), dar nu și un număr suficent de mare de tineri care să sporească efectivul forței de muncă și să susțină beneficiarii de pensii. Guvernele lasă de dorit prin faptul că nu au soluții pentru a opri scăderea masivă a ratei fertilității și că nu-i motivează îndeajuns pe tineri pentru a-și întemeia propria familie cu copii. Schimbarea în demografie este un fenomen social complex, unul care, din păcate, îl depășeste în mod obiectiv pe premierul Ponta cu promisiunile lui de protejare a pensiilor. Este vorba de schimbarea fundamentală a tradițiilor sociale, a valorilor, a opțiunilor în viață și a stilului de trai, așadar de o realitate pe care nici un candidat grăbit la președinție nu are interesul să o abordeze. E mult mai simplu să promiți pensii majorate acelui sfert de populație care s-a retras de pe piața de muncă. Dar de unde vin banii?

Pensia publică are un viitor incert… Până și ASF o spune limpede.

După cum am spus, problema structurală din sistemul public de pensii este o provocare pentru multe țări, nu doar România. O primă soluţie la această problemă, adoptată de tot mai multe state după anii 1990, comportă împletirea a trei aspecte: 1) creşterea contribuţiilor la sistemul de pensii a populaţiei active; 2) scăderea beneficiilor plătibile populaţiei pensionate; 3) creşterea vârstei de pensionare. Altfel spus, din contraplata forței lor de muncă, tinerii plătesc tot mai mult pentru populaţia de pensionari care creşte, dar care primeşte, la rândul ei, mai puţini bani pe persoană decât în trecut. În plus, aceşti tineri din prezent se vor pensiona mai târziu decât părinţii lor. Însă, până şi cu aceste demersuri, guvernele consideră, pe bună dreptate, că sistemul de pensii publice devine nesustenabil pe termen lung, lucru total omis din discuție în campania electorală a premierului, care accentuează doar nevoile prezente ale pensionarilor, dar nicidecum rezolvarea lor viitoare. Iar dacă pensionarilor li se promit pensii majorate, cum rămâne cu cei angrenați în muncă, cu cei activi? Lor ce li se promite? Evident, nu se poate spune public: lor le sunt rezervate taxe tot mai mari pentru contribuțiile la sistemul public de pensii și pensii mai mici când se retrag.  Un mesaj electoral corect ar fi fost: Pensii mai mari pentru cei 5,4 milioane de pensionari români, dar și măsuri concrete de susținere a familiilor tinerilor.”

O a doua soluţie pentru a rezolva problema pensiilor a fost crearea fondurilor de pensii private (la noi în țară începând din anul 2007), care de fapt transferă responsabilitatea siguranței financiare a vârstei a treia de la stat la individ. Pe scurt, în sistemul pensiilor private, cel care munceşte plăteşte regulat un procent din salariul său brut (uneori şi angajatorul contribuie la asta, în funcţie de natura contractului dintre el şi angajat) către o entitate privată care administrează acest capital prin investiţii pe termen lung pe piaţa de capital. Explicațiile oferite pe site-ul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) cu privire la necesitatea implementării fondurilor de pensii private la noi în țară sunt cât se poate de clare și surprinzător de oneste: „Pensia de Stat nu va mai fi suficientă la vîrsta pensionării. De aceea, fiecare va trebui să economisească pentru propria bătrînețe [2].  Nu pot să nu mă întreb ce efect ar avea posterul electoral al premierului care promite pensii mai mari cu această frază adăugată la final.

Realitatea DOI
Pensiile individuale nu au fost tăiate după criză, dar cheltuielile statului cu pensiile au tot scăzut față de PIB, și mai ales, sub guvernul Ponta

Partidele de stânga au accentuat mereu, și cu o insistență aproape mecanică, precum un aparat defect, că pensiile au fost tăiate după criză, că guvernul Boc și președintele Băsescu au furat pensionarii iar că românii n-au avut parte, după 1990, de o nedreptate socială mai mare.  Chiar recent, premierul Ponta, incitând la ură, a declarat: „Sunt mândru că în mandatul meu nu a tăiat nimeni nici un leu de la pensiile cuiva şi nu o să se mai întâmple niciodată lucrul acesta. Merg prin ţară să le spun pensionarilor că nimeni în ţara asta nu le va mai tăia vreodată vreo pensie, că în ţara asta e unul singur căruia o să-i tăiem pensia. Cum v-a tăiat el pensia vouă, aşa o să i-o tăiem şi noi lui” [3]. Înainte să tragem concluzii, să recapitulăm puțin istoria recentă a pensiilor în țara noastră.

La jumătatea anului 2010, după diverse consultări cu FMI, de la care România primește împrumuturi la dobânzi preferențiale pentru că nu este încă o țară care să se țină pe propriile picioare, guvernul Boc a propus măsuri de austeritate drastice, fiind clar că zilele de lapte și miere ale bulei financiare de dinainte de 2009 erau terminate. Măsurile principale vizau o reducere a salariilor bugetarilor și preoților cu 25%, o reducere cu 15% a „a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată”, eliminarea celui de-al 13-lea salariu pentru bugetari, și o creștere a cotei TVA de la 19% la 24%. Cu alte cuvinte, o reducere a cheltuielilor guvernului și o creștere de taxe. Aceste măsuri au fost motivate, în mod obiectiv, de faptul că guvernul avea cheltuieli prea mari față de venituri, astfel încât în anul 2009 deficitul bugetar ajunsese să crească față de Produsul Intern Brut (PIB) la 7.3% de la 0.6% în 2005.

Dar de ce s-a ajuns în 2009 la această situație? Există doua motive clare. În primul rând, pe fondul bulei financiare internaționale, economia României (ca și a altor țări) a crescut spectaculos. Astfel,  de la aproximativ 289 de miliarde lei în 2005 PIB-ul a ajuns la aproape 515 miliarde de lei în anul 2008, înregistrând o creștere de 78%! Cum era de așteptat, această expansiune economică remarcabilă a rezultat, printre altele, și în venituri la buget substanțial mai mari – mai precis, de la 91 de miliarde RON în 2005 la 166 de miliarde RON în 2008 (o creștere aproape perfect proporțională cu economia, de 83%).  În al doilea rând, pe acest fond de exuberanță și hubris, guvernul Tăriceanu (2005-2008) a ales să arunce cu banii publici în toate direcțiile și a majorat cheltuielile cu personalul bugetar și pensiile ca și cum prosperitatea urma să continue ad infinitum (un păcat în care au cazut mulți politicieni populiști în trecut). Concret, cheltuielile cu personalul din bugetul general consolidat al României au sărit de la 21.4 miliarde de lei în 2005 la 45.6 miliarde de lei trei ani mai târziu (o creștere de 114% – remarcați că este vorba de o creșetere de 1.5 ori mai mare decât creșterea economică, care a fost „doar” 78% în acea scurtă perioadă), iar cheltuielile cu asistența socială au crescut de la 27.4 miliarde RON la 54.2 miliarde RON (o creștere de 97%, iarăși mai mare decât creșterea economică – pentru detalii, a se vedea Graficul 1 de mai jos). Cu alte cuvinte, guvernul Tăriceanu a avut un episod de ceea ce americanii numesc spending spree, adică o perioadă de „cheltuială nesăbuită”, irațională și iresponsabilă, precum consumatorii posedați care intră într-un mall și pleacă cu mașina plină de cumpăraturi din care doar o mică parte sunt cu adevărat utile vieții, și asta indiferent de consecințele prezente și viitoare asupra portofelului. Dacă guvernul din anii 2005-2008 ar fi fost mai responsabil, ar fi cheltuit mai puțin pe salariile bugetarilor și asistență socială și ar fi putut reține veniturile suplimentare la buget sub formă de surplus, precum „banii albi pentru zile negre”. Oare nu ar fi prins bine niște bani puși deoparte odată ce a început criza? Este de remarcat în acest grafic și faptul că sumele de bani cheltuite cu personalul bugetar au crescut din anul 2011 la pas rapid și se aflau la finele lui 2013 la același nivel ca în 2009. Cu alte cuvinte, pentru sectorul bugetar, în ansamblu, criza a durat doar trei ani, ceea ce nu se poate spune despre multe firme din sectorul privat și despre persoane fizice. Ca de obicei, la noi sectorul bugetar este mereu prioritar.

Grafic 1: Cheltuielile guvernului cu personalul și deficitul bugetar, 2004 – 2013


Sursă: Ministerul Finanțelor Publice(MFP), Institutul Național de Statistică (INS).

Din fericire pentru pensionari, în luna iunie 2010, Curtea Constituțională a României a declarat reducerea pensiilor cu 15% ca fiind neconstituțională. În acest simplu sens, atât lui Constantin cât și altor pensionari NU le-au fost reduse pensiile, NU le-au fost furate pensiile, cum susține Victor Ponta și aparatul lui de propagandă electorală. A existat intenția de a fi reduse pensiile, corect, însă rezultatul final a fost că pensiile au fost doar înghețate, nu diminuate. A trata o intenție ca și cum ar fi o realitate este un mod de a induce în eroare. Nu poți să faci acest raționament: „Ați avut intenția la un moment dat de a reduce pensiile cu 15%. Deci le-ați redus.” Așadar, propaganda PSD că pensiile au fost furate este un fals absolut.

Putem constata această realitate deopotrivă în statisticile oficiale. Graficul 2 de mai jos ilustrează pe de o parte cheltuiala totală trimestrială pe pensii ale guvernului României (cheltuieli defalcate în pensii de stat, pensii pentru agricultori și pensii pentru veterani) și, pe de altă parte, raportul dintre această cheltuială și PIB. La prima vedere observăm că: 1) aceste cheltuieli au crescut mereu, invalidând ideea că pensiile au fost tăiate sau furate; 2) această creștere nu a fost deloc uniformă în timp. Între anii 2001 și 2007, cheltuielile cu pensiile au crescut la pas constant (o creștere medie trimestrială medie de 5%), apoi, sub guvernul Tăriceanu, acestea au urmat două salturi spectaculoase, la finalul lui 2007 și începtul lui 2008 (42%) și la finalul fatidicului an 2008 (21%), când criza financiară mondială s-a dezlănțuit. Între trimestrul I al anului 2009 și trimestrul II 2014, cheltuielile cu pensiile au fost foarte puțin schimbate, fiind în medie 11.6 miliarde lei pe trimestru. Raportul cheltuielilor cu pensiile față de PIB este însă și mai interesant (linia neagră din grafic). Putem observa că între anii 2001 și jumătatea lui 2007, raportul cheltuieli – pensii publice/PIB era în jur de 6%, apoi, în doar doi ani, acesta a crescut rapid până la maximul de 8.9% atins în TI 2009. Din acel punct în timp, cheltuielile cu pensiile publice față de PIB au scăzut continuu, până la 7.6% în trimestrul doi al acestui an, cu toate că guvernul Ponta s-a lăudat că majorează pensiile și că rectifică marea nedreptate socială săvârșită de guvernul Boc.

Grafic 2: Evoluția cheltuielilor guvernului cu pensiile publice, 2001 – 2014


Sursă: Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), Institutul Național de Statistică (INS), calcule autor.

Notă: cheltuielile de pensii sunt totaluri trimestriale exprimate în miliarde RON.

Putem să ne punem întrebarea firească dacă la noi în țară raportul dintre cheltuielile cu pensiile și PIB este mare, mic sau normal.  Conform datelor de la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) comparabile din anul 2009, raportul arată astfel  în funcție de țară: Suedia 6.3%, Norvegia 5.4%, SUA 6.8%, Anglia 6.2%, Canada 4.5%, Germania 11.3%, Italia 15.4%, Franța 13.7%, Portugalia 12.3%, Finlanda 10%, Cehia 8.3%. Cu prezenta valoare de 7.6%, România pare a fi la medie. Însă ce contează mai mult decât acest indicator statistic este puterea de cumpărare a pensiei individuale, care, la noi, este cu mult mai scăzută decât în alte state dezvoltate.

Realitatea TREI

Pensia medie reală este prea mică și este „înghețată” de peste cinci ani

Guvernul Ponta s-a lăudat că majorează pensiile. Aceasta chiar s-a întâmplat, de două ori, nu o dată, în ultimii doi ani. Astfel, conform CNPP, valoarea punctului de pensie a crescut de la 733 RON la 762 RON în februarie 2013, și de la 762 RON la 791 RON în ianuarie 2014, ambele reprezentând majorări de 4%. Însă aceste majorări nu sunt nicidecum aportul premierului, ci rezultatul unei legi intrată în vigoare în ianuarie 2011 conform căreia pensiile sunt indexate anual cu 100% din rata inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Acest tip de lege, deși nu exact în această formulă, există în orice țară civilizată, guvernele urmărind să asigure celor pensionați o putere de cumpărare constantă. Așadar, când premierul Ponta le susură la ureche pensionarilor că pensiile lor au fost majorate anul acesta, că vor fi majorate și la anul, el nu face decât să-și asume meritul unei legi care n-are nici o legătură cu guvernarea sa. Este ca și cum un lobby boy de la un hotel, venind să ne ajute la bagaje, se laudă apoi peste tot că ne-a cărat valiza cu mare amabilitate. Serviciul acesta este inclus în plata hotelului, după cum și indexarea pensiilor este un serviciu normal și de așteptat din partea guvernelor pentru cetățenii vârstnici. Dacă premierul ar fi adoptat măsuri economice care să ducă la o creștere solidă pe urma căreia și-ar fi permis o majorare semnificativ peste rata inflației, atunci aceasta ar fi fost o situație cu totul diferită și demnă de laudă.

Sursă: CNPP, INS, calcule autor; unitate=RON.

Din păcate însă, în realitate nici aceste două majorări nu sunt de mare ajutor pensionarilor pentru că: 1) pensiile rămân jalnic de mici (780 RON în medie pentru cele trei clase de pensionari din sistemul public) și 2) cu tot cu indexarea la inflație, pensia medie reală a fost efectiv „înghețată” de peste cinci ani. Guvernul curent este foarte iubitor de procente, nu de cifre absolute. O creștere de 4% să zicem pe un venit de 10 mii RON este una (400 de lei), și o creștere de 4% pe valoarea punctului de pensie curentă de 791 RON este cu totul alta (nici 32 de lei). Ambele sunt o „creștere”, dar cu rezultate incomparabile! Și asta mai ales când costul vieții de bază (alimente și energie) crește nestăvilit. Ce diferență reală în calitatea vieții unui pensionar aduce infima sumă de 32 de lei? Da, pensiile au fost majorate cu „generosul” procent de 4%, însă, să fim serioși, în bani absoluți această creștere este nesemnificativă.  În Graficul 3 de mai sus, putem vedea evoluția pensiei medii nominale și a valorii punctului de pensie (grafic stânga), și pensia medie reală, adică ajustată la rata inflației (grafic dreapta). Este lesne de observat că din anul 2001 pensia medie nominală a crescut MEREU, neavând loc nici un fel de tăiere sau „furt” de pensii. Și este la fel de limpede că, cu toate aceste majorări aduse pensiilor ici și colo, din anul 2009 pensia medie reală este neschimbată, pe fondul unei inflații a prețurilor bunurilor și serviciilor de consum cumulativă de 24%.

.
În concluzie

Din datele prezentate mai sus rezultă că discursul premierului cu privire la pensii – de la afirmația că au fost furate sau tăiate și până la promisiunea de a le „proteja” – nu este altceva decât butaforie. Evident, aparatul de publicitate și marketing al candidatului Ponta știe asta prea bine, după cum știe că omul de rând, cu atât mai puțin pensionarul tipic sau „Constantin” al nostru, nu are nici timp, nici înclinația și nici abilitatea de a căuta informații pe tema pensiilor, pentru a afla ce s-a-ntâmplat cu-adevărat cu pensia lui.

Ironia face că, după ce terminasem de scris textul, chiar am întâlnit un „Constantin” în carne și oase, la un Centrofarm de pe Bulevardul 13 Septembrie. Era o scenă de o nespusă tristețe. Un bătrân la casă, chiar în fața mea, își cumpăra medicamente și se plângea farmacistei că are asemenea dureri, încât, zicea, ar fi poate mai bine să se arunce în fața mașinii. Nu părea însă atât că suferă (deși condiția fizică îi era vădit șubredă), cât mai degrabă că ar fi dorit atenție și compasiune. Nu se grăbea să termine cumpărătura. Din contră. Apoi, din gura lui, au ieși câteva cuvinte stranii: „Traficantul de carne vie . . . ” Casierița s-a uitat nedumerită la el, apoi, făcându-mă părtaș la dialog, la mine. „Cine?”, a întrebat doamna nedumerită. „Iohannis! Și-a trimis oameni să facă răzmeriță la Paris!” a răspuns, plin de indignare, bătrânul.

Atunci m-am întrebat dacă efortul meu de a face analiza descrisă mai sus a meritat cu-adevărat (doar pentru a crea Graficul 2, petrecusem peste șapte ore ca să sistematizez datele disponibile de la CNPP în format cronologic lunar). Acest bătrân nu va putea înțelege niciodată realitatea pensiilor publice, nu va înțelege niciodată de ce are o pensie mizerabilă cu care abia putea să supraviețuiască. Am fost o clipă tentat să-i explic care-i adevărul cu pensia lui, dar am simțit că distanța dintre realitate și ce se afla adânc implantat în mintea lui n-aveam cum s-o acopăr. M-am resemnat, nedorind în plus un dialog pedant, perdant și ridicol într-o farmacie. M-am gândit doar ce spaimă trebuie să-l fi cuprins când, odată cu pensia de luna trecută, a primit și peticul de hârtie pus de PSD în plic. Cel pe care scria „Klaus Iohannis vrea să îţi taie pensia” (vezi poza). Acel bătrân era deopotrivă victima propriei ignoranțe și a aparatului de propagandă a lui Victor Ponta. Dar el, și toți ceilalți mulți ca el, vor pune ștampila de vot cu încredere și liniște în chenarul candidatului Victor Ponta. Inconștienți că tot răul din lume le va veni de la cel pe care ei îl votează ca fiind salvatorul lor.

Flyer primit de pensionari odată cu talonul de pensie


_________________________________________

Note

[1] The Challenges to Long Run Fiscal Sustainability in Romania, World Bank Policy Research Working Paper 5927, Sudharshan Canagarajah et al, ianuarie 2012.

[2] ASF FAQ – Pensii private (http://www.asfromania.ro/consumatori/intrebari-frecvente/pensii-private).

[3] „Ponta: În ţara asta, e unul singur căruia o să-i tăiem pensia”, Mircea Marian, Evenimentul Zilei, 16 octombrie 2014 (http://www.evz.ro/ponta-in-tara-asta-e-unul-singur-caruia-o-sa-i-taiem-pensia.html)

__________________________________________

Numărul de pensionari, contribuabili și structura demografică în diverse țări (anul 2011)


Sursă: Eurostat, CNPP, INS. Notă: numărul de oameni exprimat în milioane.

*


În Piața Alba Iulia, București, iulie 2012

Sursă: autor


Stație de autobuz zona Bucur Obor, octombrie 2014

Sursă: autor


În liniștitul cătun Podu Dâmboviței, octombrie 2014

Sursă: autor

Distribuie acest articol

80 COMENTARII

    • Sunt foarte putini oameni carora le place efectiv Ponta. Majoritatea au fost impinsi sa-l voteze de catre Basescu. E adevarat ca pensiile nu au fost taiate, dar decizia fusese luata, noroc cu Curtea Constitutionala care s-a opus. In schimb au fost taiate cu maxim cinism salariile doctorilor, profesorilor, cercetatorilor si a multor altora. Cu mai mult de 25% pentru ca s-au taiat si sporurile. S-au taiat si indemnizatia de crestere a copilului si a celor cu handicap. Stiti ce indemnizatie are un handicapat gradul I? Jumatate din salariu minim pe economie. La vremea acea era aprox. 300 lei – Basescu si Boc au considerat ca e prea mult si au taiat 25%.
      Bineinteles au fost si exceptii, de exemplu cei din regiile autonome nu au fost atinsi de aceste taieri.
      Cu alte cuvinte masurile de austeritate au fost luate pe seama celor mai saraci romani. In fata acestui val de cinism fara precedent in Romania oamenii s-au speriat foarte tare. D-aia il voteaza pe Ponta. Nu din cauza minciunilor. Ponta este adevaratul urmas al lui Basescu, ii leaga cinismul, minciuna si tupeul.

      • Măsurile de austeritate luate pe seama celor mai săraci români au picat în cel mai prost moment posibil, din punct de vedere propagandistic şi ideologic.

        În condiţiile bulei economice, orice formă clasică de opoziţie faţă de regim, bazată pe argumente de natură financiară sau legală, era nefuncţională – să te opui autorului cotei unice era lipsit de sens.

        Astfel încât opoziţia trebuia să mizeze pe relaţiile tradiţionale de castă. Pe faptul că acele categorii sociale conservatoare, care nu aveau şi nu puteau avea resurse financiare, dar aveau un statut social aristocratic, se vedeau înlăturate de pe scena publică.

        Măsurile de austeritate luate în trecutul mai puţin apropiat (chestiunea minerilor de pe vremea PNCŢD) aveau un impact ideologic mult mai slab. Minerii nu erau simpatizaţi de nimeni care nu era şi el miner. Erau „bătăuşi”, „beţivi”, „analfabeţi” şi altele asemenea.

        E cu totul altceva să te atingi de categoriile sociale cu statut aristocratic. Cum sunt profesorii.

      • La nivel macro asta e tangenta (cu rezultatul nu foarte bine estimat dinainte) despre cum trebuie aplicate masurile de austeritate. Au fost 2 optiuni atunci:
        – sa se taie din posturi si sa se pastreze valorile salariilor
        – sa se taie de la toata lumea dar sas ramana toata lumea angajata

        Nu stiu care dintre aplicari ar fi fost mai buna. Stiu doar ca un capitalist pur sange ar fi mers pe prima varianta, cel putin in ideea ca impinsi de nevoie noii someri se vor apuca de altceva.
        Dar fiind criza s-a ales masura a doua, cred eu, pe principiul ca oricum sectorul privat se contracta si nu va putea absoarbe disponibilizatii.

        In concluzie? O masura necesara aplicata cu un principiu de stanga dar care s-a intors ca un bumerang la nivel de popularitate.

        Cred ca daca guvernul de atunci taia 25% din posturile platite de stat (umflate asa cum a fost prezentat in articol de dl. Tariceanu) aveau numai 25% de pareri negative. Asa au 100% pareri negative desi au vrut sa faca un bine.

        Sincer incerc sa ma pun in pielea functionarilor publici, dar ce nu pot sa inteleg in situatia de fata este de ce este obligat statul doar sa dea. Sunt convins ca o parte din angajatii la stat ar pica la o selectie valorica si pe o piata competitionala. In plus ma uit per ansamblu la unitatile finantate de stat si vad foarte putine ca vor cu adevarat sa faca performanta, se fie conectate cu mediul privat, sa inteleaga ce are nevoie si sa aplice, pentru ca in final sa le fie mai bine.

        E foarte usor sa te duci la serviciu de la 09:00 la 17:00, sa porti ochelari de cal si sa spui cine e vinovat cand tu nu faci nimic nou, nu te adaptezi, nu evoluezi, nu te evidentiezi, nu vrei mai mult, nu vrei sa concurezi, etc…

        • Serios? Pai si cum ramane cu zecile d mii de medici romani plecati? Adica ei erau prea slabi pentru 800-1000 lei pe luna in Romania, dar sunt suficient de calificati pentru 3000 – 7000 euro pe luna in vestul Europei.
          Normal ca lucrezi de la 9.00 la 17.00 – asa e in toata lumea civilizata indiferent ca e la stat sau la privat. Daca ai program mai lung mereu atunci ori nu esti in stare sa-ti faci treba in timp util ori esti exploatat.
          Cat despre competenta si profesionalismul celor de la privat m-am lamurit, numai uite ce scandaluri sunt acum cu faimoasa industrie IT, care colac peste pupaza mai este si asistata social prin neplata impozitului pe salariu. Ce exemple mai doriti: firmele care construiesc autostrazi, bancile, universitatile particulare? Toti prospera prin contracte cu statul, cum ii lasi pe cont propriu se apuca de furat.

          • Ca sa profeseze in Occident medicii romani se pregatesc intens dupa ce ajung acolo. Chiar medicii din Romania care fac medicina performanta se pregatesc in Occident.

          • Particularizarea nu rezolva problema! Am spus eu undeva ca trebuiau sa se dea din fiecare ramura la fel 25% afara sau ca trebuiau la toti taiati 25%? Asta e o problema de ochelari de cal. Normal ca un manager, fie el si un prim ministru, bun trebuie sa stie cum sa faca astfel incat sa reduca de peste tot 25% dar sa respecte specificul fiecarui sector in parte.

            Iar argumentul cu medicii vine sa confirme ce am spus eu: ei nu s-au multumit cu ce aveau si au cautat altceva. Daca solutia a fost emigrarea asta e. Guvernul ar trebui sa gaseasca o solutie pentru a stopa asta sau pentru a acoperi deficitul, cine stie poate prin alte parti ale lumii sunt doctori care ar veni sa profeseze in RO pe salariile din RO, asa cum si ai nostri se duc in strainatate.

            Cat despre competenta mediului privat asta e iar particularizare. Eu nu vorbeam de cei care dau tunurile (care sunt aceiasi si in public si in privat) ci vorbeam de angajatii din privat care isi asuma niste riscuri, intra in competitie unii cu altii, evolueaza si cauta sa schimbe ceva. Angajatul normal din privat stie mult mai bine ca cel de la stat ca nu „i se cuvine” salariul si locul de munca. Intelege ca maine s-ar putea sa nu mai aiba jobul ca poate va trebui sa se mute in alt oras ca sa gaseasca de lucru sau sa calatoreasca. E mult mai adaptabil si de la nivelul lui da vina pe guvern doar cand vede ca mediul in care se desfasura isi ingusteaza oportunitatile.

            Ideea pe care vroiam sa o subliniez totusi, si o vad in general la cei din cercurile mele, este ca acum 100% din angajatii la stat se uita la guvernul care le-a taiat salariile ca la dracu… pe cand daca atunci s-ar fi redus 25% din posturi (inca odata, nu de peste tot acelasi procent, ca si cum ai da cu barda) pun pariu ca proportia ar fi fost invers: cam doar 20% total nemultumiti.
            Cred ca 5% din disponibilizati ar fi transformat sutul in fund intr-un pas inainte si poate le-ar fi fost mai bine. Hai poate doar 2-3% pentru ca nu suntem o natie foarte „antreprenoare”…. Asta ar face in cel mai rau caz 80% dintre angajatii la stat neutri. Acum fa comparatia: 100% contra vs ~80% neutri. Adaug-o la rezultatele ultimelor alegeri… parlamentare (ca deh, acolo se stabileste executivul care tine fraiele a ce se face). Astea prezidentiale sunt un balon prea umflat.

      • Degeaba incearca intelectualii sa explice fenomenele economice.
        Retardatii nu pot pricepe.
        Nu pot pricepe ca sa tai, inseamna sa ai de unde taia.
        Guvernul Boc nu a avut de unde plati integral majorarile nesustenabile si iresponsabile de salarii si pensii, acordate cu scop electoral, de guvernul Moliceanu, inaintea alegerilor din anul 2008. Chiar reduse cu 25%, pentru sase luni, salariile bugetarilor au ramas mai mari decit erau inainte de majorarile nesustenabile din anul 2008.
        Guvernul gestioneaza bugetul de stat. Regiile nu sunt bugetare. Guvernul nu putea reduce salariile din regii, nici nu le putea impozita cu un procent mai mare. Nici pe bugetarii cu salarii mai mari nu-i putea impozita cu procente mai mari.
        Lumea crede ca 1/3 din bugetari au salarii mari, 1/3 au salarii medii, iar 1/3 au salarii mici si considera ca ar trebui ca cei cu salarii mari sa fie impozitati cu procente mai mari, iar celor cu salarii mici sa nu le fi fost redus deloc salariile. Realitatea este poate 90% au salarii mici, iar cei 5% cu salarii mari, chiar daca ar fi impoxzitati cu 90% nu ar putea acoperi deficitul.
        Ce nu inteleg retardatii este ca Guvernul Boc s-a consultat cu cei mai buni specialisti din ministere, de la Banca Nationala, de la FMI, de la Banca Mondiala si de la UE, au facut simulari si au adoptat cele mai bune masuri pentru tara.
        Fara acele masuri, tara ar fi fost astazi in faliment, salariile si pensiile ar fi fost mult mai mici, nu s-ar fi platit cu lunile, somajul ar fi fost foarte mare, inflatia ar fi fost scapata de sub control, moneda nationala s-ar fi prabusit.

      • Sa fie dati afara 400.000 de bugetari, atit cit a zis domnul Dragos Anastasiu sef la PNL si sa se taie salariile bugetarilor si pensiile cu 50%, asa cum a facut Basescu in 2008 pentru ca tara se imprumuta de la bancile straine ca sa plateasca salariile marite fara rost ale bugetarilor, si tara noastra e datoare vinduta la bancile straine iar datoria actula de 35 de miliarde de euro o va plati copii nostri si in acest fel copii nostri vor fi sclavii OCCIDENTULUI cum sunt si in momentul de fata.RUSINE, HOTIE MAI MARE CA IN TARA ASTA NU EXISTA IN TOATA LUMEA.MI-E SCIRBA.

    • O măgărie la fel de mare e și sloganul ”Doar Ponta a redus taxele!”. Adică a redus cu vaiete, chiu și vai TVA la pâine, încă nu prea convinși că e bine și apoi CAS. Toate DUPĂ ce au crescut toate taxele importante, au introdus taxe noi (supra-acciza și taxa pe stâlp), au extins baza de impozitare aplicând CAS la chirii etc. Despre acestea nu ne povestește nimeni. Nu se povestește nimic de reducerea TVA uitata în sertarele USL sau faptul că promisiunile inițiale ale USL nu vizau introduceri de taxe sau creșteri de taxe. Reducerea taxelor a însemnat de fapt mutarea unor taxe în alte taxe.

      Foarte binevenite articolul și analiza din spatele său!

      • Vă mulțumesc pentru comentariile obiective. Nu m-am referit la taxe pentru că ar fi devenit un articol mult mai lung. Este tare incorectă ideea că „doar Ponta a scăzut taxele.” Interesant este că de la reducerea TVA pe pâine, afișele electorale ale PSD spun ca a fost redus TVA la alimente. Să ne uitam puțin la indicele prețurilor de consum de la INS. În acest indice, ponderea alimentelor (total mărfuri alimentare, cum scrie la INS) este de 37.7%. Produsele de morărit și panificație au o pondere oficială de 8.2%. Cum s-a ajuns de la 8% la 38% este un mister….pe semne, tipic ambiguu cum vorbește premierul, pâine, alimente, același lucru. Dacă ar fi trăit acum Caragiale, ce numărat de steaguri ar fi fost.

      • Sunt convins că din moment ce citiți acest tip de articole, pe acest site, aveți o idee (și interes) despre realitatea economică a României. Însă mă îndoiesc că știați toate detaliile, de pildă că sumele pentru pensii ca procent din PIB au tot scăzut în ultimii ani sau că pensia reală este neschimbată din 2009 sau care este ponderea de salariați față de pensionari în cele 25 de țări amintite. Dacă spuneți că utilitatea articolului este ZERO, atunci mă faceți să cred că mi-am pierdut timpul. Poate mai degrabă ajutați 2-3 oameni rămași în beznă cu explicații în loc să luați o atitudine defetistă și perdantă.

  1. Superb!
    Ma tem ca tot acest efort documentat este in van si nicidecum nu atinge publicul tinta (interesat) loviti de incapacitatea de a filtra o asemenea informatie.
    Oricum, cei avizati au inteles mesajele pur bolsevice ale campaniei PSD-ului.

    • Nu ai inteles nimic. Daca ai avea 66 de ani, 2400 pensie dupa 48 de ani si ar veni Boc cu taierile lui si ai ajunge la 1200 de lei pensie ai intelege ceva. Dar pentru ca nu ai fost in aceasta situatie, nu ai cum sa intelegi ceva. In rest numai de bine

      • Ai pensie mare ///! Aproape la fel de mare ca in Canada! Numai ca in Canada, toti o au la fel de mare, de la profesor universitar la vinzatorul de gogosi ambulant! Cu conditia sa fi muncit evident, tot cam in jur de 45 de ani…Da’ vezi matale astia contribuie cam cu 2000 de dolari pe an la fondul de pensii( 2000×45=90,000 dolari), pe cind alde’ matale, din ce-mi dau eu seama ai fost ori militianca or ai lucrat „in cadrul armetii”, ceea ce, sa fim sinceri numai lucrat nu se cheama pe de o parte, iar pe de alta n-ati contribuit cu nici un leu la fondul de pensii…mai ales pe vremea impuscatului…u know what I mean? Numai la astia le-a recalculat guv. Boc pensiile nesimitite, la alde matale si alde Dogaru..Daca asa sta situatia, desigur reducerea cu 50% a pensiilor mi se pare destul de mica…trebuia sa va faca pensii de CAP-sti, de 300-400 de lei…aia saracii si-au distrus sanatatea muncind o viata in genunchi…si la propriu si la figurat…ca sa va plateasca voua 2400 de lei pensie statul lui iliescu si ponta…

        • @Guardian – este lipsită de sens o astfel de discuție la momentul de față. Pentru angajații de pe vremea lui Ceaușescu, pensia era promisă ca un fel de răsplată pentru anii adunați în scripte, iar toate guvernele ulterioare au moștenit această situație, pe care au gestionat-o cum s-a priceput fiecare.

          Emil Boc are stofă de activist, nu de politician autentic, iar rezultatele sunt cele s-au văzut. Ponta are astăzi muniție electorală pe tema pensiilor și asta nu se poate schimba. E pierdere de vreme să reproșezi cuiva că nu plătea contribuții pe vremea lui Ceaușescu. Nu plătea pentru că așa era legea, ce-ai fi vrut să facă? Pot schimba cu ceva situația reproșurile tale?

          • Munitia electorala se fabrica. Sa luam cazul Iohannis: nu are copii, are 6 case, nu e ortodox, nu e roman,a facut trafic de copii, etc, etc, etc. Material de propaganda se gaseste oricum, nu cred ca din punctul asta de vedere trebuie criticata o decizie sau alta. Mai degraba ar trebui criticat guvernul Boc pentru ca nu s-a ridicat la nivelul momentului; pentru faptul ca a luat, cu intentii bune (probabil, sau pur si simplu obligati de presiunea externa), decizii proaste, pe care apoi le-a prezentat populatiei afectate intr-un mod extraordinar de prost.

            • @Vasile – muniția fabricată aiurea de adversari nu prea e eficientă. Dar când se bazează pe fapte, dă inevitabil rezultate. Pentru mine, numărul de case al lui Iohannis nu e un criteriu, dar el nu prea e capabil să explice cum le-a cumpărat. Pentru mine, religia lui Iohannis nu e un criteriu, dar într-o țară cu câteva milioane de talibani ortodocși, trebuia găsit un candidat mai bun. Similar, din punctul meu de vedere, Boc a fost preferabil lui Tăriceanu. Dar Boc a politizat administrația în neștire, nu Tăriceanu. Și exemplele astea ar putea continua la nesfârșit.

            • „Intentii bune” – pã dracu’!!
              „Intentii bune” dovedea daca facea studii de IMPACT!!

              Da’ el… nu si nu’!! ca trebuia sa mearga pe principiul (plin de „intentii bune” :P ) „ciocu’ mic – ca acum NOI suntem la putere!!”!

    • Subscriu. Articolul ăsta e din categoria ”Ponta aruncă o piatră în baltă …”

      Ce sens are să demonstrezi cum stau lucrurile în realitate, într-un articol bine documentat, publicat pe Contributors, când Ponta a folosit respectivele afirmații pentru cei mai ”neajutorați” dintre alegătorii săi, care probabil nici nu sunt capabili să urmărească un asemenea articol până la capăt (asta presupunând că dispun de acces Internet și intră pe contributors.ro, ceea ce e foarte greu de crezut).

    • Nu e chiar „in van” ;) D.ex. ma ajuta pe mine, foarte mult, sa gasesc cuvintele si argumentele potrivite ca sa le explic altora ;)
      Din pacate, totusi, acum e cammm… tarziu – dar nu PREA tarziu :-|

  2. eu, personal, va multumesc pentru acest articol, pentru claritatea si soliditatea explicatiilor. il voi trimite tuturor rudelor mele in virsta, sper ca macar una dintre ele sa inteleaga, ar fi deja un cistig.

  3. Sistemul clasic de pensii are o hibă care-l sapă din interior. El este construit pe contribuția din munca fiscalizată, ori tocmai munca fiscalizată a dus la dezvoltarea tehnologiilor și implicit la scăderea masei de contribuabili care alimentează sistemul. În ciuda creșterii numerice a populației, prin creșterea duratei de viață, raportul contributori/consumatori scade continuu. Nu doar la noi. Soluția pensiilor private destabilizează și mai mult acest raport, în special la noi, din cauza salariilor insuficiente pentru a alimenta …sustenabil două sisteme de pensii. Soluția nu este decât în bugetul general al statului. Pentru că el este alimentat și sporitîn primul rând prin creșterea tehnologiilor create prin munca fiscalizată. E firesc, ca și creatorii lor să trăiască în condiții decente după o anumită vârstă. Poate ar trebui ca pe această idee să apară noi surse de alimentare a bugetului de pensii, separat ca procent din ce se duce acum la bugetul general. O parte din accize, poate o cotă din impozitul pe profit, poate o parte din sumele pe privatizări, poate chiar din impozitul pe proprietăți, ca să nu mai vorbim de sumele uriașe din vânzarea fierului vechi…care înglobează mare parte din munca actualilor pensionari…și pleacă în paradisuri fiscale…, și cele din exploatarea lemnului și exportul lui …

    • Desigur, contributiile la pensii ca si cotizatiile la CAS „se topesc” in” bugetul general consolidat” (daca nu ma insel Ciorbea a vorbit prima data despre asta ) asa ca e normal ca statul sa finanteze de la buget si pensii, si sanatate (cel putin Programele Nationale de Sanatate pe care, incet-incet le-a tot trimis la CAS). Cand insa Statul nu-si administreaza corect averile (hotie+incompetenta), cand multe intreprinderi cu capital de stat produc pierderi si nu beneficii, cand arendasii mosiilor statului nu-si platesc cu anii obligatiile, cand padurile sunt taiate ilegal iar TVA din sursa de venit pentru stat a devenit sursa pentru hoti („restituiri ilegale”, auzi?) de unde ?
      Cum tot mai multi oameni beneficiaza de ajutoare sociale pentru care nu au contribuit niciodata, cand doctorii si spitalele trebuie sa-i asiste si pe cei neasigurati (ca doar n-o sa-i lase sa moara), se pune intrebarea daca sistemul CAS si de pensii de stat mai are sens ! ? Sunt tari in care statul asigura toate cheltuielile pentru sanatate (Anglia si Italia printre altele) !

  4. Pentru cei care citim acest site, sunt lucruri cunoscute si stiute. Si eu m-am lovit (izbit chiar) de acelasi zid de prostie si frica. Incercam sa-i explic unei doamne mai in varsta ca actualii pensionari sunt intretinuti de actualii contribuabili. Cu documente. Si grafice. Cam ce ai relatat tu, aici.
    Raspuns: „Dute si pupa-l in cur pe Basescu!”

    Si atunci, ma gandesc, ca poate ar fi mai bine sa-mi consum energia si timpul citind despre istoria Canadei, sistemul lor medical, sistemul social, etc.

  5. analiza:
    -, economia româniei (ca și a altor țări) a crescut spectaculos. astfel, de la aproximativ 289 de miliarde lei în 2005 pib-ul a ajuns la aproape 515 miliarde de lei în anul 2008, înregistrând o creștere de 78%! corect punct de vedere
    cum era de așteptat, această expansiune economică remarcabilă a rezultat, printre altele, și în venituri la buget substanțial mai mari – mai precis, de la 91 de miliarde ron în 2005 la 166 de miliarde ron în 2008 (o creștere aproape perfect proporțională cu economia, de 83%). corect
    în al doilea rând, pe acest fond de exuberanță și hubris, guvernul tăriceanu (2005-2008) a ales să arunce cu banii publici în toate direcțiile și a majorat cheltuielile cu personalul bugetar și pensiile ca și cum prosperitatea urma să continue ad infinitum – gresit! cresterea chelt cu personalul bugetar a incurajat consumul si dezvoltarea in ultima instanta. si daca tu zici ca tariceanu a gresit, si deja era catastrofa care era gata sa se intample, de ce nu a fost lasat tariceanu mai departe la conducere sa scoata castanele din foc cu mana lui??? a venit boc , singura idee era taiem salarii si pensii, cu efect dezastru pentru consum . rog autorul sa mai gandeasca odata ce a scris.

    • Domnule, autorul a precizat clar ce ar fi trebuit sa se faca cu banii. E de inteles o crestere a pensiilor in orice perioada, mai ales in acea de crestere a economiei. Ceea ce s-a si intamplat, in orice perioada, inclusiv in criza. Insa autorul a precizat ca acestea au crescut disproportionat, chiar si in comparatie cu cresterea economica. Surplusul de bani ar fi trebuit indreptat catre investitii, in opinia mea, daca nu pus deoparte, cum sugereaza autorul.
      Apropo de Boc, cand nu mai ai bani de pensii si salarii bugetare (apropo, nu ati inteles ca pensiile NU s-au taiat?), normal ca trebuie sa faci ceva ca se scazi, nu? Preferati mai degraba sa nu se plateasca deloc cateva luni? Dumneavoastra, cand nu mai aveti bani in buzunar, ce faceti? Luati un imprumut, nu? Si cand se termina si imprumutul, ce faceti? Mai luati un imprumut, nu? S.a.m.d. Si cand se termina si acela, tot nu aveti bani prin buzunare, tot nu credeti ca ar fi momentul sa mai reduceti naibii cheltuielile alea lunare?

      • Guvernul Boc a mai facut ceva. A redus numarul salariatilor din administratie cu cca 100.000. Ar fi trebuit redus macar cu cei 200.000 aparuti pe vremea lui Tariceanu, dar asta insemna someri care trebuiau si ei platiti. De aici scaderea salariilor bugetarilor.

      • Problema e ca ASTA a si facut!! NU a platit cateva luni (chiar a UITAT toata lumea de asa-zisele „concedii fara plata” obligatorii? asta cand oamenii DEJA aveau credite – ca voisera si ei sa duca o viata mai decenta? dar in timp ce sarcinile TREBUIAU indeplinite!!) SI a scazut salariile!!

        Iar acu’ se mira lumea, vaaaaiiii… vezi-Doamneeee!!! CUM de a ajuns tzara sa voteze cu Ponta / PSD…. haoileu, ca uamenii ie pruosti! :P

        Parerea mea e ca, daca Boc si Base n-au fost COMPLET idioti, pur si simplu au facut blat cu Ponta!

  6. este corect scris acest material. Nu mai sunt solutii cu persoanele pensionare deoarece sunt foarte vulgar manipulate de tv -uri. Acesti oameni au adevarul lor si nu mai vor sa caute si sa se informeze corect. Practic manipularea lor este ca, la sedintele de pcr la care au participat in tinerete, secretarii pcr vorbeau si ei ascultau si nu aveau dreptul la replica. Acuma le este mai usor de ascultat , deoarece tv-ul merge si ei nu mai au frica ca la sfarsitul sedintei/ programului vor trebuiasca sa raspunda. Totusi consider ca persoanele de varsta a treia au fost foarte favorizati pe parcursul vietii lor, specific: fara grija serviciului, fara grija unei case, fara grija de a educa proprii copii, fara grija unei pensi, fara grija unei inmormantari . Bafta lor, si noi tinerii la munca sa muncim pentru ei. Apropo ei ( PENSIONARI ) CAND ERAU TINERI NU MUNCEAU PENTRU CA BATRANI LOR SA AIBE PENSII, deoarece acestia arau burghezi. Sa ne traiesti Romanie.

    • Nu știu unde era favorizarea asta, că de fapt au trăit într-o sărăcie cruntă, în toată perioada lui Ceaușescu. Chiar și în cea mai bună perioadă, între 1968 și 1978, marea realizare era că nu aveau uleiul și zahărul pe cartelă. Se duceau la Alimentara și puteau cumpăra lapte la 8:00 – 9:00 dimineața, nu era nevoie să steal rând la 5:00 dimineața, cum se întâmpla mai târziu.

      Toate apartamentele alea pe care le primeau ei de la întreprindere erau de calitate extrem de proastă, cartierele îngrămădite construite prin 1960 – 1970 există și azi și pot fi vizitate oricând. Era o viață bună pentru niște oameni crescuți în noroaie și în case de chirpici, dar asta nu a făcut oameni civilizați din ei. Etica muncii a fost aproape complet absentă pe vremea aceea, așa au și ajuns să se prefacă a munci doar de dragul de a aduna ani în cartea de muncă. Și tot așa au ajuns azi să depindă de acele pensii. Ar vrea cineva să facă schimb cu ei? Eu cu siguranță nu.

      • Si malnutritia s-a simtit chiar bine! A produs copchii ca ãsta de mai sus, care nu e in stare sa gandeasca coerent… ba nici macar scoala n-a fost in stare sa faca, saracu’… vezi in ce lb. romana se exprima! >:

  7. Este foarte bine documentat articolul. si perfect adevarat. Tot autorul insa face niste precizari perfect le inceput – cum functioneaza marketingul si ce anume are impact la oameni (sau la vasta majoritate) – cuvinte cheie, propozitii scurte, o tenta de adevar si cu o intentie vadita de „manipulare” sau inducere a unei stari.
    Aceasta analiza ofera o imagine bine documentata, prezinta realitatea, nu doar franturi scoase din context sau interpretate tendentios. Dar ea este prea ampla, prea putini au curiozitatea si profunzimea sa o citeasca. Aia deja au votat cu Macovei si cu Iohannis. Cuvintele cheie si propozitiile scurte prind la toti, realitatea adecvat documentata si profunzimea nu este atragatoare pentru toti.
    Si lui Iohannis i-ar trebui o campanie la fel de precisa, mesaje scurte si clare. Dar obligatoriu sa fie 100% reale. Si aici cred ca ar putea atrage electorat suplimentar fata de cat a reusit sa ia pana acum. Ce a luat pana acum a fost electoratul care se uita la TV, citeste o stire dar mai se si documenteaza suplimentar, isi foloseste mintea ca pe un filtru si atunci pricepe putin mai mult ca electoratul stangii.
    Dupa cum bine s-a vazut din structura votantilor faptul ca locuim la oras sau avem facultate nu ne duce automat spre iohannis (pe mine m-a dus spre Macovei). Ca sa citez un cunoscut „si vaca e grasa….desi mananca numai iarba”. asa ca Iohannis nu poate miza doar pe corectitudine si profunzime, ii trebuie si formulele simple (repet cu 100% adevar insa). Si sper sa le utilizeze in turul 2. Ca altfel ma apuca depresia.
    Hai la vot si in turul 2 sa-l acoperim la loc pe Ponta si sa ne ajute Dumnezeu sa avem iar nemti la conducere (ca nu ne-a fost rau!)

  8. Pune-te in locul unui bugetar sau pensionar special (prin 2010 parca).
    Gandeste-te ca vine un partid la putere, si in prime-time iese presedintele sau prim-ministrul la televizor si cu zambet pe buze anunta ca situatie e dificila si o sa iti taie un procent mare din banii pe care ii iei tu lunar (creste un impozit platit de tine sau apare unul nou). Luna viitoare, ai bani mult mai putini la dispozitie; in tara, ca de obicei, nu se schimba mare lucru; cu toate ca statul iti ia mai multi bani, nu iti ofera servicii mai bune si nici nu curge lapte si miere.
    Apoi, la alegeri, ai mai vota partidul/omul ala care ti-a luat banii ?
    Daca da, cred ca esti masochist.
    Eu unul (si probabil multi altii) nu as vota partidul/omul care mi-a taiat din bani, indiferent de ce calcule sau explicatii spui tu mai sus.

    Daca nu sunt in cazul de mai sus, normal ca sunt relaxat si nu mi se pare cine stie ce ca le-a taiat altora din bani; bine le-a facut; si-asa primeau prea mult; si mai bine sa taie de la ei decat de la mine. Si cand le explic oamenilor ca partidul ala l-a facut un bine ca le-a taiat banii si sa il mai voteze odata, ei ma injura si nu ma asculta; ce sa le faci.. oameni batrani, far minte sau indoctrinati de comunisti.

    • Discuție cu un primar liberal după ce se tăiaseră salariile:
      „-Dom’Primar, la ce mecanism electoral are PDL …50 de ani nu mai pierd puterea.
      – Nu-i mai crede nimeni. Le-au dat câte un milion, la vot, și acum le iau …două, trei …pe lună…”*

      (*dialogul e pur imaginar …dintr-o carte care nu există, dar …o știm toți)

    • „Pensionarii speciali” sunt o minoritate infima la vot – si NU toti „bugetarii” voteaza cu Ponta!
      Problema e: ce se poate face cu ceilalti!

      DE CE atatia tineri voteaza cu Ponta? ca ei doar NU sunt „pensionari”! :-|

  9. Articolul este excelent, dar nu face referire la toate faptele. Ma tem ca voi fi vaga in comentariul meu, pentru ca nu m-au interesat niciodata detaliile; se pare ca guvernul Boc a retinut din pensii un CAS mai mare decat ar fi trebuit, iar guvernul Ponta a inapoiat sumele retinute de guvernul Boc. Pe asta se bazeaza, cred, propaganda celor de la PSD. Socrii mei vorbesc si acum despre asta: Ponta le-a dat inapoi banii pe care i-a luat Boc (cu toate acestea, s-au dus la vot doar pentru a-si anula voturile, stampiland in nestire buletinele pana la terminarea tusului de pe stampila).

  10. Realitatea PATRU

    Basescu iese la TV si anunta masuri de austeritate. Printre multele taieri de salarii ale bugetariilor, indemnizatii de tot felul, enumera si taierea pensiilor cu 15 %.
    Doar decizia Curtii Constitutionale impiedica acest lucru.
    Conclucie: in prima instanta s-a dorit cu insistenta taierea pensiilor, doar CCR i-a „salvat” pe pensionari

    Realitatea CINCI

    Neputand sa aplice masura de la PATRU, guvernantii se repliaza si intoduc masura cu retinerea CAS-ului la pensii, dar de o maniera aberanta: pana la 7 mil. nu se retine, iar peste 7 mil. se retine integral, nu doar pentru diferenta de la 7 mil.

    • In urma masurilor de la CINCI se deschid in instanta peste 4000 de procese care reclama ilegalitatea acestui mod de calcul si justitia este si mai sugrumata. In cele din urma intervine tot CCR-ul si declara neconstitutionalitatea acestui mod de calcul.
      Abia acum, tineti-va bine, vine bomba, declaratia aberanta ministrului muncii, Boghicevici: Decizia CCR nu e retroactiva, deci nu vom da inapoi banii retinuti. Ba, mai mult, decizia CCR este obligatorie in termen de 45 de zile, deci vom retine banii la fel si pe luna urmatoare.”

      Concluzie: Nu s-au „furat” pensiile, dar s-a incercat din greu. Si, in codul penal, si tentativa se pedepseste, nu numai fapta (!). Iar dupa toate acestea mai ales dupa cea mai imbecila declaratie guvernamentala din ultimii 25 de ani, ce se asteapta adeptii dreptei sa fie atitudinea pensionarilor ? Tot articolul dvs., documentat, dar cu lipsuri, nu face nici cat o ceapa degerata pe langa realitatile PATRU si CINCI, pe care nu ati binevoit a le adauga in material.

      • Realitatea ȘASE
        Pensiile s-au dublat față de PIB în 2-3 ani. Apoi când s-a propus o tăiere de 15% asta se consideră a fi un furt. Să spunem că salariul Dvs. este acum de 100 RON. În doi ani vă măresc salariul la 200 RON. Apoi îmi dau seama că am fost prea generos și vreau o reducere de 15%. Deci vă propun un salariu de 170 RON. Unde mă rog este furtul? Nu aveți 200 RON, dar aveți 170 RON, care clar este mai mult decât 100 RON. Asta este realitatea. Și 70 RON în plus față de 100 RON face clar mai mult decât o ceapă degerată. Cu acest tip de argumente, ca al Dvs, care ignoră cronologia și magnitudinea schimbării, câștigă PSD populația pensionară.

  11. Excelent articol, analiză și muncă depusă. Explică atât de coerent și fără echivoc, folosind cifre și surse oficiale încât mă gândesc:
    Chiar nu aș putea eu (sau constituiți într-un grup), să dăm în judecată Guvernul-PSD-Ponta pentru afirmații tendențioase și văd manipulatorii?
    Nu mă pricep la termeni juridici sau ce încadrare s-ar putea da acestei minciuni, dar după capul meu treaba asta nu e ok ȘI NU poate fi acceptată și trecută cu vederea, doar ca pe o altă minciună.
    Dacă tot ne punem speranța în DNA și Justiție, de ce nu le-am folosi mai des?

  12. Corect!
    Lozinca razboinica de nevotare a lui Iohannis ca taie pensile e perversa, dar a prins!

    Populatia in varsta sta muuuult pe Antena 3 si vorbeste pe la piata, magazine, in parc…am avut ocazia sa ascult pareri despre „banii pe care ni-i da Ponta la pensie, daca il alegem”
    Propaganda PSD-ista e demna de Goebels, face ravagii printre cei multi si neinformati.

  13. Foarte bun articolul.Sa spuan ce vor uni si altii un lucru e clar si adevarat PONTA E UN MARE MINCINOS.Cum poate spune ca a dat salariile bugetarilor inapoi, o parte era de de guvernu Ungureanu, guvernul Ponta de 2 ani nu a dat nici o marire al bugetari , nu cauta sa se aplice legea salarizarii, cum a dat inapoi dar unde sunt al 13 salar , premiile, bonuri cadou, tichetele de vacanta.Sa recunoastem si sa vedem adevarul. RUSINE DOMNULE PONTA SI CELOR DIN GUVERN pentru cum ati condus in ultimi doi ani, nu ati facut nimic pentru romani.Acum promite ti exact cum ati promis acum doi ani, televiziunile ar tebui sa de a declaratiile de acum doi ani cand spunea ti ca daca o sa fiti al guvernare o sa face ti numai lucruri bune.Sa va ajute Dumnezeu exact asa cum i ati ajutat pe romani.

  14. Doar o precizare:
    Ponta nu poate majora valoarea punctului de pensie cu oricât doreşte. Legea 263/2010 prevede indexarea cu 100% din rata inflaţiei la care se adaugă jumătate din creşterea salariului mediu brut pe economie. Dacă salariile tuturor (anagjaţi în privat sau la stat) nu cresc în ritmul creşterii economice, nici pensiile nu cresc cine ştie cât. În anii care vin, indexarea se va modifica, urmând ca după 2020 să se limiteze la 100% din rata inflaţiei. Asta este legea şi aşa a negociat Băsescu cu finanţatorii internationali – în special BM şi FMI – la data împumutului-mamut de 20 mld..
    Altfel, făcând abstracţie de stilistica ostilă lui Ponta, este un articol aproape corect din punct de vedere tehnic. Aproape…tocmai din cauza celor arătate mai sus, chestiuni care schimbă cu totul sensul politic.
    Oricum, autorul merită felicitări pentru modul competent în care înţelege să facă politică partizană. Este o situaţie rar întâlnită ca „elita dreptei” să arate suficientă competenţă şi suficient respect – pentru public şi pentru sine – în arena publică, astfel încât să facă demonstraţii de logică, iar nu demonstraţii de ataşament lozincard.
    Vă urmăresc cu plăcere articolele, domnule Liiceanu.

    • @casandra: mai rar sa vad un comentariu atat de veninos, care nu contrazice niciun argument, ci soparleste, jignind atat pe autor cat si un numar vag de inamici numiti „elita dreptei” – la un articol tehnic.

  15. Mama, ce de comunisti asistati pe forumul Contributorilor astazi. v-a trimis Ponta la produs in campanie?
    Interestant cum vorbiti despre niste banuti „luati” dupa ce pensiile si salariile alea fusesera majorate tot in regimul Basescu (bineinteles de Tariceanu,d ar tot Base era presedinte). Asta 1.
    2. Daca Basescu a luat cum se face ca dupa 2 ani si jumatate Ponta n-a inapoiat TOT? A crescut imediat cu vreo 6 la suta si GATA. Unde-i restul de pana la 25? ha? Pai sa scoata banul, barosanul.
    3. Ce a dat pontache cu o mana v-a luat tot el cu 5. Doar ca efectul psihologic e mare. Asa inseamna sa fii un popor caruia ii place minciuna, motiv pentru care prefera pe cineva ca Ponta.
    Daca-i spui unui roman ca e inapoiat, retardat (politic, civic etc) se supara imediat pe tine, desi poate e un adevar. Insa nu sta sa refelcte.
    Daca ii spui unui roman ca ii micsorezi pensia pentru ca nu este de unde se supara si prefera sa fie mintit ca de fapt nu iti micosram pensia dar iti micsoram puterea ei. El nu isi da seama.
    Oricum, prostia mare a lui Boc atunci a fost ca in loc sa trimita acasa 25% din bugetari si sa taie pensiile fostilor secursiti si activisti si-a pus in cap toata asistatimea si bugetarimea taind simlar la toti. Aceasta prostie a fost platita cu varf si indesat uleterior. Asa cum merita dealtfel.
    cel mai bine: 25% plecau acasa 8eventual dupa o evaluare buna a bugetarilor) si macar 75% poate ramaneau sa-l aprecieze si voteze. Asa…la gramada, pierdut pe mana lui.
    Boculete, esti jurist, nu strateg. Dea aia ai pierdut.

  16. Se va da drumul la tiparit bani si la indexarea pensiilor si chiar a salariilor. Nejustificat. Asa o sa ajungem din nou la leul cu cinci zerouri. PSD a facut mereu ce a vrut la adapostul indexarilor si implicit al inflatiei, fara sa se justifice asa cum a facut BOC pentru toate masurile economice luate transparent in fata populatiei.

  17. In judetul meu[Dambovita],oamenilor de la tara li s-a spus ca daca nu voteaza pe Ponta nu vor primi ajutoarele sociale si ajutorul de lemne,dar si pensiile …sa nu doarma pe aceasi parte….concluzia o trageti voi! si la munca si in judet,de frica asta…de incultura unora…ca daca ar avea ceva studii superioare sau ar fi de la oras era altceva….s-au apucat sa voteze masiv pentru a nu pierde ceva:)

  18. de ce nu spuneti mai simplu, sa inteleaga si boborul care si-a bagat banii la caritas in loc sa-si cumpere apartament (cum a facut Iohannis cel gospodar pt unii, chiabur pt altii):
    pensia publica e un sistem piramidal, unde tinerii platesc pt batrani, functiona pe vremea lui Bismarck (care a inventat-o) si nu mai merge nici in Franta, Italia, Germania, etc. de cand batranii se incapatineaza sa moara si nici nepoti nu prea mai au, care sa intretina mai departe sistemul.
    niciun politician nu are curajul sa zica, gata, voi sunteti generatia de sacrificiu, de azi desfiintam vechiul sistem de pensii (si in vest ar fi ceva banuti pusi deoparte).
    la o asigurare (masina, sanatate etc), unde toti contribuie si ii ajuta pe cei asigurati in caz de nevoie, atunci poti spune ca ti-a furat cineva ceva in caz ca nu primesti ce scrie in contract, insa pensia ti-a furat-o unul care a murit demult, asta e contractul social actual.

  19. Foarte corecta analiza, felicitari pentru articol.
    Eu nu am inteles un lucru: de ce PDL-ul nu a spus mai raspicat ca nu a taiat nici o pensie?! E adevarat ca au avut intentia sa o faca dar in urma deciziei CCR masura a fost abandonata. Si atunci de ce a acceptat PDL-ul ca Ponta sa foloseasca ani de zile acest argument foarte puternic, dar fals?
    Eu am senzatia ca e un blat total intre PDL, PNL si PSD. Cred ca singura lor grija este sa faca cumva sa-si scape oamenii de puscarie. Voi merge la vot si-n turul 2 si-l voi vota pe Iohannis, dar mira-m-as sa schimbe el ceva in caz ca ajunge presedinte.
    Pe Ponta pur si simplu nu-l pot vota, mi-ar amorti mana pe stampila …

  20. Tot văd aprecieri ale articolului, pe deplin justificate, urmate de vaietul: E inutil. Noi știm asta. Nu ajunge mesajul la cei care trebuie deșteptați.

    Dacă presa pe care o tot citiți și comentați ar primi câteva scatoalce din partea voastră, a plângăreților, astfel încât jurnaliștii să conștientizeze că se cere și altceva, ar promova astfel de articole, la scara mare. Bineînțeles, în forma corespunzătoare. Scurte și pe înțelesul oamenilor de rând.

    Dar, cum tot voi, plângăreții, faceți zeci și sute de mii de vizualizări la articole eminamente politice, care vă confirmă convingerile, ce să facă și jurnalistul? Dă ce i se cere. Clasicul și tembelul laitmotiv: satisfacem cererea. De parcă nu ar avea și o responsabilitate morală, stimații jurnaliști.

    Articolele economice au cele mai puține vizualizări, pe orice site. Pentru că votanții de dreapta n-au timp și nici nu sunt interesați de așa ceva.

    Pun pariu că dacă punea un titlu în care nu apăreau cuvintele: „Ponta, minciuna”, autorul strângea sub jumătate din vizualizări.

    Așa că, plângăreților: aveți și voi partea voastră de vină.

    • în comentariul de mai sus, am formulat greșit. În loc de „Pun pariu că dacă punea un titlu în care nu apăreau cuvintele: “Ponta, minciuna”, autorul strângea sub jumătate din vizualizări”, ideea era că dacă avea cuvintele respective în titlu numărul vizualizărilor era dublu.

      Deh, grabă și nervi. De la votantul de dreapta

  21. Hai sa fim seriosi. A fost sau nu o criza? Erau necesare masuri de austeritate? Daca raspundem corect la aceste intrebari avem si un raspuns. Pe de alta parte ce il indreptateste pe Ponta sa fie mincinos? Valaorea lui e data de propria opera. Vorbesc de lucrarea de doctorat care e plagiat nu numai dovedit dar si recunoscut. Unde in lumea asta un om care fura in felul acesta mai ramane in viata publica? Poate in dictaturile comuniste. Dar, romanul e … de intelegator. Uita necazurile si crede orice. Pi… una peste alta, cu ce bani plateste Ponta pensiile? Ca se lauda de parca ar platii din banii lui de buzunar.
    Nu demult cerea demisia lui Basescu pentru ca fratele acestuia, care nu era in politica , a fost arestat. Nu are nici o pozitie fata de TATA SOCRU care e implicat intro megaescrocherie. Si acest TATA socru ii e si coleg la varful PSD cu Ponta si mai e si tatal unui europarlamentar membru PSD.
    Cred ca a sosit timpul ca romanul sa sanctioneze toate derapajele si sa renunte la acel… lasa ca merge si asa…. Trebuie sa gandim cu atentie la pasul pe care urmeaza sa-l facem. E bine sa dam presedentia aceluiasi partid care are Senatu, Camera Deputatilor si guvernul? Un partid ai carui fruntasi sunt in puscarie? La ce va folosii acest partid puterea totala? Sa-si continuie escrocheriile la umbra politicii? La ce bun o pensie mare daca nu poti cumpara mare lucru cu ea? Cine doreste poate face o comparatie a pensiilor preluate de la guvernarea anterioara si preturile la data respectiva fata de cele de azi.

  22. Morala acestei manevre electorale mizerabile executată in stilul tradiţional mistificator al socialiştilor: Nu poţi să faci politică de dreapta cu jumătăţi sau sferturi de măsură. Nu poţi să faci reformă prin tentative eroice de eficientizare a unor instituţii socialiste. Sistemele de asigurări socialiste sunt de nereformat, falimentare in esenţa lor. Ele trebuie desfiinţate, nu peticite, căci peticeala nu duce nicăieri, ci contribuie din plin la instrumentalizarea lor politică de către socialişti. De fapt deficitul actual al fondurilor publice de pensii este atât de mare incât in mod normal ar fi trebuit declarat falimentul lor de 5 ani. Statul socialist se împrumută astăzi in numele şi in contul vostru, al cetăţenilor declasaţi şi înrobiţi pe veci, ca să-şi achite datoriile faţă de clasa muncitoare care i-a construit fundamentul. D-aia s-a dat drumul la oleacă de capitalism in 1990, d-aia s-o deschis robinetul comerţului şi s-o permis intrarea controlată pe unele sectoare economice, ca să aibă statul socialist pe cine jecmăni. Iar datoria publică creşte zi de zi, căci nu numai sistemul piramidal de pensii este in faliment nedeclarat, ci şi o liotă de instituţii şi societăţi publice sunt la rândul lor in ruină, consumul lor de resurse -finanţat de stat- fiind cu mult mai mare decât ceea ce produc pentru piaţă, atunci când mai produc ceva.

    Dacă omul obişnuit ar băga la cap că pensia nu este un drept obţinut prin naştere, ci un bun de lux pe care nu oricine şi l-ar putea permite in condiţii de piaţă normale, că educaţia gratuită este un mit, că învăţământul universitar este şi el un produs de lux destinat exclusiv celor capabili in condiţii de piaţă liberă, că serviciile de sănătate nu sunt nici ele un drept „fundamental”, ci nişte servicii obişnuite ce ar trebui să se tranzacţioneze liber pe piaţă tot aşa cum se întâmplă cu produsele alimentare de bază [şi uite că nu a murit lumea de foame după ce statul şi-a desfiinţat monopolul distribuţiei pe această piaţă], abia atunci dreapta ar avea o şansă să se menţină la putere. Iată de ce toate partidele şi alianţele de dreapta au eşuat lamentabil după 90, pentru că nu au îndrăznit să se atingă de instituţiile-cheie ale statului socialist, ceea ce le-a transformat in formaţiuni captive ale ideologiei colectiviste. Nu poţi să intri la guvernare clamând valori de dreapta şi să-ţi laşi oamenii să populeze mecanismele socialiste -scornite chiar de inamicii tăi ideologici- in care vor funcţiona pe termen lung pe post de rotiţe iresponsabile ale sistemului şi să te aştepţi ca aceşti oameni „de dreapta” să rămână dedicaţi valorilor liberalismului, să rămână incoruptibili, să aplice cumva ideile capitaliste la locul de muncă care le îngustează la maxim libertatea de mişcare şi pe cea de gândire.

    • Socialiștii greșesc prea puțin, se consideră. Eu nu înțeleg cum vor ei să devină religioși rămânând socialiști, știind că religia asumă greșeala distinctă de fiecare clipă..

  23. Va multumesc pentru articol, domnule Liiceanu. Sint necesare astfel de articole, pentru ca pina si eu, care incerc sa fiu la curent cu starea de fapt a lucrurilor, dupa un timp devin nesigur pe informatiile pe care le am. O astfel de scriere ca cea de mai sus, pe linga faptul ca imi ordoneaza gindurile, imi ofera si niste informatii pe care le pot folosi inte-o eventuala conversatie. Cu succes sau nu, asta e alta poveste.

    Totusi, as dori sa spun ca exista solutie pentru a contraataca astfel de minciuni, solutie care sa fie pe intelesul oricui, indiferent de virsta sau nivel de educatie. Si chiar nu pricep de ce nu o aplica nimeni. Un articol precum acesta este intr-adevar greu sau imposibil de digerat de catre un pensionar, dar cum ar suna niste mesh-uri si postere la fel de mari ca cele ale lui Ponta & Co, cu texte de genul:

    1. Dreapta nu a taiat pensiile! Regretabil, a avut intentia, dar Curtea Constituionala nu le-a dat voie!
    2. Pensiile se maresc in fiecare an pentru ca asa cere legea, indiferent cine e la putere!
    3. 12 angajati suporta pensiile a 10 pensionari. Trebuie sa ii protejam si pe unii si pe altii.
    4. Decizia de a taia 25% din salarii si a creste TVA a fost o masura o masura grea pentru voi. Noi, fostii guvernanti, ne cerem scuze ca v-am ingreunat viata.

    Etc.Etc. Nu am tangenta cu marketingul, probabil niste profesionisti ar formula mai bine. Dar trebuiesc folosite fraze scurte, incisive, de efect.
    Si da, citeodata e necesar sa iti ceri scuze. Indraznesc sa spun, ca daca esti politician e chiar obligatoriu.

  24. Asaltul asupra statului de drept insotit de campania de demitere a Presedintelui Basescu a fost caracterizat printr-una din cele mai josnice si mai obraznice activitati propagandistice.
    Dupa esecul puciului din 2012 nu s-a intamplat insa ceva vital necesar. Si anume, chiar daca, in mod clar, nu exista majoritatea parlamentara care sa amendeze legea electorala, opozitia si societatea civila trebuia/era necesar sa dezbata incalcarea tuturor uzantelor cinstite de campanie, de catre pucisti. In acest sens, cineva trebuia sa raspunda pentru minciuna sistematic si subliminal repetata in numeroase variante privind “taierea pensiilor” (“Constantin” al carui chip a fost ales pentru “impresia artistica” a fost insotit de multe alte personaje similare pe care le putem numi “defavorizate”). “Constantin” si celelalte personaje care si-au imprumutat imaginea trebuia sa fie identificati, interogati (macar de jurnalisti) – poate nici nu aveau pensie! Poate nici nu mai traiau in Romania, poate erau intr-o situatie diferita total de cea prezentata. Dar MINCIUNA sfruntata, care n-a trezit proteste, a fost ca s-a “taiat” ceva. Pensiile NU au fost reduse, in urma deciziei CCR.
    Nu a raspuns nimeni pentru agresivitatea extraordinara a mesajelor (lipsea putin pana la INCITARE), dar nici nimeni nu a gasit de cuviinta sa ceara socoteala dintre atatea ONG-uri cate avem. Ar fi fost bine, le-ar fi taiat din elan tovarasilor in aceasta campanie, daca ar fi existat proteste fata de MINCIUNA IN CAMPANIE ELECTORALA. Oricum e vital sa se dezbata aceste lucruri urgent si apoi constant (de vazut cum e in lumea in civilizata etc.).

  25. Excelent articol si binevenit.
    Pe mine nu ma mai ingrijoreaza atit de mult cei in virsta.
    Cunosc, din pacate, multi oameni inca tineri, cu studii superioare, chiar cu studii economice care sint complet ignoranti cind vine vorba de cifre dar care sint foarte receptivi, in schimb, la propaganda. Daca le spui, pe sleau, ca sint indoctrinati si ca se uita prea mult la Antena 3, iti raspund ca tu esti cel indoctrinat – nu conteaza ca nici nu urmaresti stirile tv. Daca le spui ca ar trebui sa citeasca stiri de pe net, ei iti spun ca tv-ul e mai bun fiindca nu te poate minti (acolo ei pot observa cica mimica vorbitorilor, psihologia lor si cite si mai cite).
    Daca ii trimiti sa citeasca articole de bun simt scrise de Andrei Plesu sau de Gabriel Liiceanu pe tema alegerilor, ti se raspunde ca acesti intelectuali sint zero in privinta caracterului, desi daca ii intrebi ce-au citit de ei, afli ca nimic si ca nici nu-i intereseaza – tot ei iti spun ca votul n-are de-a face cu intelectualii, si ca, oricum, tu impreuna cu ei sinteti niste elitisti. Oamenii acestia sint ignoranti si agresivi, un soi de oameni noi, relativ tineri, intr-un fel rude apropiate cu Victor Ponta, care nu stiu mare lucru despre guvernare si care nici nu vor sa afle, cu atit mai putin sa invete. Cit despre consecventa gindirii lor, sa va tineti bine. O doamna mi-a spus ca a votat cu Monica Macovei dar ca in nici un caz nu se va duce la turul al II-lea: nu-l poate vota pe Ponta iar a-l vota pe Iohannis, ar fi pentru ea ca si cum ar scapa de dracu si ar da de tata-su (dracu fiind reprezentat aici de presedintele Basescu). Un domn mi s-a declarat germanofil convins dar a recunoscut ca l-a votat in primul tur pe Ponta. O absolventa de A.S.E. care se dadea mai deunazi liberala a votat in primul tur tot cu Ponta. Este evident ca oamenii acestia inteleg din ce se vorbeste in jurul lor mai putin decit intelege un licean, frustrarea si ignoranta combinate – asa cum sint mai mereu pe timp de criza –, ii fac sa se comporte prosteste inclusiv pe cei care, altfel, ar fi oameni normali.

  26. O singura observatie: numarul de platitori ai CAS nu este egal cu numarul de salariati. Este mai mare , din pacate „secret”, Casa Nationala nu-l da niciodata, oare de ce?
    Altfel spus pe langa salariati mai cotizeaza si PFA ,II, PFI etc. Este absurd sa credem ca din toata populatia activa (9964 mii) din care 9263 mii populatie ocupata , doar salariatii „la alb” (care re platesc CAS-ul.
    Structura pop. ocupate etse:
    -67.3% (adica 6,2 milioane) salariati (sunt inclusi si cei care lucreaza la negru). Cu siguranata sunt si salariati la negru care cotizeaza la nivelul minim pentru a-si face stagiul minim.
    -18.9% (1,75 milioane) lucratori pe cont propriu.(de ex avocatii sunt LCP, credti ca nu platesc CAS?)
    -12,6% lucrator familial neremunerat (capul gospodariei este LCP cei care-l ajuta LFN, de exemplu). Cu siguranta si aici gasim contributori.
    Romania, spre deosebire de alte tari, are un nr insemnat de LCP si LFN, nu putem sa-i neglijam.
    In concluzie acel raport contibuabil/pensionar calculat luand in consideratie doar salariatii la alb nu este in regula. Intrebarea este de ce nu se publica si numarul de contibuabili atunci cand se publica sinteza primitorilor de pensii?
    Bun, revenind la minciuni, cum poate sa minta spunand ca „Ponta a redus taxele”? A introdus impozitul pe venitul agricol, a marit acciza le carburant, taxa pe stalp etc. A redus CAS, dar oricum banii colectati erau insuficienti, find completati de a bugetul de stat. Adica reducem CAS dar luam din alta parte, tot bani din impozite si taxe plaiti de noi. Asta se cheam jaf legal…

  27. Pentru ca nu mai putem schimba trecutul, ar trebui sa incercam sa ne influentam viitorul. Si eu am gasit o metoda simpla de a-mi convinge tatal (pensionar) sa nu voteze Ponta in turul 2. Ca multi altii, cred, sunt unul dintre copiii care din salariu isi ajuta parintii pensionari. Si de aceea i-am spus ca prin votarea lui Ponta nu face altceva decat sa-mi reduca salariul, pentru ca Ponta va introduce impozitul progresiv care are ca si consecinta reducerea salariului net, si nici o companie privata nu poate sa-si asume cresteri salariale care sa acopere impactul impozitului marit. Impactul a fost unul puternic, mai ales ca aveam si un copil prin preajma care a devenit ingrijorat in fata acestei posibilitati, intreband daca sub Ponta vom ajunge sa traim la fel de greu ca pe vremea lui Ceausescu. Daca sfatul meu ajuta sa convingeti cativa pensionari sa voteze „altfel”, m-as bucura sa incercati sa-l aplicati, orice vot „altfel” va conta in turul 2.

  28. In primul rand unde sunt contributiile celor care sunt deja la pensie? Tot se vorbeste de tinerii care trebuie sa-i intretina pe pensionari. Pai pensionarii ce naiba au produs in zeci de ani de munca, pentru a beneficia de pensii? Faptul ca forta de munca actuala contribuie pentru pensionari reflecta un sistem piramidal (investitorii noi intrati in schema platesc pentru cei vechi). TOATE sistemele piramidale se prabusesc in cele din urma, in special in acest caz cand dispare baza demografica (spor natural al populatiei negativ de 25 de ani). In general orice sistem care jefuieste pe unii ca sa imparta la altii (sistemul socialist) e imoral, decadent si destinat pieririi.

  29. Cand o sa scrie cineva un articol „Mitul pensiilor private”? L-as scrie eu dar n-am talent la scris.

    Ce nu inteleg eu este: cum va putea un fond privat de pensii sa plateasca pensii cand statul nu le poate plati? Statul are avantajul de a putea da legi, inclusiv sa impuna taxe pe fondul de pensii private.

    Doar nu-si inchipuie cineva ca daca pune astazi 3 lei (= o paine) intr-un fond de pensii, va scoate peste 30 de ani tot 3 lei si-i vor ajunge sa cumpere tot o paine. E pura fantezie.
    Daca nu vor fi tineri care sa produca painea, cei 3 lei nu vor face nici cat o ceapa degerata.

    Cred ca suntem corupti la minte de notiunea de bani. Banii s-au inventat pentru a inlocui comertul barter. Teoretic se pot transmite in timp. Adica pun astazi 3 lei intr-un seif si-i scot peste 30 de ani tot 3 lei, nesifonati, absolut intacti. Ori asta cu foarte mici exceptii, nu se poate face cu bunurile pe care le inlocuieste banul. Daca pun o paine intr-un seif, in 30 de ani nu stiu ce scot dar in niciun caz o paine care sa-mi tina de foame 2 zile.

    Statul nu poate plati pensii nu pentru ca nu sunt suficienti bani (statul poate printa bani la orice ora) ci pentru ca nu exista munca suficienta sa asigure atat traiul celor care muncesc cat si traiul pensionarilor. Ori fondurile de pensii prin simpla lor existenta nu rezolva problema asta fundamentala.

    Daca in 30 de ani evolueaza tehnologia in asemenea masura incat sa avem roboti care fac totul (folosind energie solara), deci nimeni nu trebuie sa mai munceasca, atunci va fi foarte simplu statului sa plateasca pensii: toti vor fi pensionari (pentru ca nimeni nu mai munceste) si se vor bucura de roadele produse de roboti.
    Insa mi-e teama ca n-o sa fie asa: cred ca perioada din istorie cand oamenii ies la pensie si o boieresc pe seama tinerilor care muncesc pentru ei, este o anomalie. Bunicii mei au muncit pana cu cateva zile inainte sa moara, cred ca asta ne astepata si pe noi cei relativ tineri. Vai de cei care n-au copii sa-i ajute la batranete.

    • Boc putea sa nu taie salarii si nici sa dea afara 25% din bugetari.
      Putea foarte simplu sa lase criza sa-si urmeze cursul si sa adopte intr-un ritm cat mai normal masuri de eficientizare si recompensare in zona bugetara pe criterii de performanta.
      – Reasezarea schemelor de personal la scoli, Universitati, spitale inspectorate si institutii publice si guvernamentale pe criterii de productivitate si cu promovarea competentelor (adica cei mai buni sa fie promovati si cei cu pile si familii intregi angajate in sistem sa fie sanctionati sau dati afara) … peste 10 % din cheltuielile cu salarizarea ar fi fost reduse daca aplicaresa masurilor era propusa si executata pe baza unor principii clare si transparente!
      Sa nu uitam ca daca dai afara oameni prin reducere fortata a schemei de personal trebuie sa le platesti ajutor de somaj…tot de la bugetul de stat!
      – Sprijinirea economiei private prin masuri de optimizare si simplificare a colectarii taxelor la buget si cresterea astfel a gradului de colectare…cu asta se mai rezolvau vreo 5% cel putin!
      – Lasarea cursului Euro / Ron sa evolueze natural si interventia BNR numai pentru a preveni speculatiile! Daca ne gandim ca Euro ar fi oscilat intre 4.5 si 5.5 RON pe parcursul 2009 si 2010 pana masurile de mai sus ar fi fost implementate corect, s-ar fi sprijinit exportul si s-ar fi diminuat si consumul intern in mod natural… nu fortat cu taieri salariale si crestere TVA!
      De ce nu a putut Boc sa faca asta?! Pentru ca a trebuit sa accepte la nivel national schimbarea de la conducerile intitutiilor bugetare si regiilor pana la nivel de portari si femei de serviciu cu personal numit politic de PDL si aliatii de atunci din Guvernare. La fel cum fac toate partidele politice. In loc sa avem cei mai buni profesionisti la conducere si sa promovam criterii de competenta se rezolva totul prin numiri politice (hoti, corupti si incopetenti)!!!
      MAI SIMPLU… AR F VRUT SI BASESCU SI BOC DAR NU CA N-AU AVUT CU CE MAI BINE ZIS N-AU AVUT CU CINE!!!!!

  30. Excelent articol. O multime de informatii adunate laolalta astfel incat sa ofere o imagine cat se poate de clara asupra norului de minciuna in care traim azi.
    O singura remarca as adauga: domnule Liiceanu, recomanatii acest articol domnului Johannis, i-ar prinde bine si ar avea un punct de plecare in dezbaterile cu Ponta. Are toate argumentele sa ii demonteze toate minciunile si uzul de fals de care a facut abuz. El e singurul care poate schimba mentalitatile pensionarilor in dezbaterile de la cele 4 televiziuni la care, cu siguranta vor asista toti casnicii peste 65 de ani.

  31. Buna ziua,

    Analiza dumneavoastra este una 100% corecta insa ati plecat de la presupunerea gresita ca Ponta si noua conducere va tine tara in UE cu aceeasi politica externa.
    Nu cred ca nu stiti deja ca China si-a exprimat apasat dorinta de a da bani Romaniei fara dobanda cum da UE si mai ales c-o sa investeasca aici.
    De aceea sunt convins ca tovarul (domnul nu mai face sens) Ponta o sa tina pensiile iar Romania se va-ntoarce exact de unde a plecat.
    Si-anume de la un conducator (numit Ceausescu la momentul ala) care si-anchipuit ca poate sfida orice tara din jur si sa se izoleze si sa faca afaceri doar cu arabi sau chinezi.
    Din pacate, nu mai am nici cea mai mica-ndoiala ca domnul Ponta va castiga (manipularea e mult prea puternica) si va lua exact acelasi drum ca si predecesorul din perioada comunista. Ce va fi , e greu de spus, insa directia (dac-o putem numi asa) a tovarului este data de economia din ce in ce mai flamanda a Chinei care doreste o usa catre Europa.
    Eu cred ca raspunsul europei va fi similar cu cel din 89 si-anume o sa fie manipulare din partea cealalta din momentul in care neo-comunismul actualului tovaras v-a incepe sa capete uzura. Aici mai trebuie adaugat ca miscare US sa-si treaca sub controlul total baza de la Deveselu (fara nici un drept din partea romana) a facut doar sa sublienieze aceasta directie.

    Acum, pentru mine personal, lucrurile par evidente atunci ramane intrebarea cei care nu mai vor comunism si care vor sa tina directia Europei (aprox 40% din populatia votanta – cel putin) ce vor face ?

    Probabil ca va fi o plecare-n masa din Romania a tinerilor si-atunci necesarul de forta de munca de tineri va fi asigurat de moldoveni, chinezi si alte natii sarace.

    Cu respect

  32. Cu populaţia activă plecând din ţară spre un trai mai bun, Ponta şi PSD vor avea ce îşi doresc: o naţiune de pensionari şi asistaţi sociali perfect controlabili.
    Problema e: cine o să-i plătească pe aceştia PLUS bugetarii?

    • Nu contează cine plătește. Doar să câștigăm alegerile și vedem după ce taxe mai punem, pe stâlp, pe respirat oxigen, pe lenjerie intimă, pe spațiu de parcare, pe mers la cinema, se găsește ceva. Până și pe prostiutuție dacă se legalizează, cum sugerează ministrul de finanțe (pare-se că treaba cu usturoiul și număratul cearceafurilor la hoteluri nu a prea mers). Aș vrea să văd ziua când un client primește un bon fiscal pe serviciile prestate, detaliat, cu TVA cu tot, de la o prostituată. Realitatea este că istoric vorbind guvernele de stânga nu știu decât să taxeze, pe când cele de dreapta, cu toate problemele lor, măcar sunt suficient de inteligente să înteleagă că nu poți să mulgi vaca și să o faci și biftec.

  33. Din primul moment trebuie să spun ca am o părere subiectivă. Sunt si eu pensionar. M-am apucat târziu să-mi calculez ce pensie o să am, și atunci am rămas surprins, cât de mic o să fie față de salariul pe care l-am avut. Și atunci am învățat o noțiune, RATA DE ÎNLOCUIRE. Rata de înlocuire este raporul dintre salariul avut in ultima perioadă, înainte de pensionare, și pensia. Aceasta rată de înlocuire este de aproximativ 30%, adică pensia este aproximativ o treieme din ultimele salarii, presupunând și o anumită stabilitate în dealungul anilor. Acest lucru este valabil în sistemul nostru de pensii bazat pe puncte. Procentul este mai mare pentru cei care au avut salariul minim pe economie. Chiar dacă din punctaj rezulta mai puțin, vor avea asigurat minim 350 de lei. La veniturile mai mari ponderea se apropie de 30%, iar la cele care au depașit venitul mediu pe economie pensia în valoare netă va scade, aparând contribuția de sănătate și impozitul pe venit.
    Aici trebuie să fac o paranteză. De foarte multe ori încercând sa aflu anumite date statistice, deși cred că stăpânesc căutarea pe internet nu găsesc date pe surse din România. Din fericire suntem mebrii în UE, și datele Eurostat oferă toate informațiile despre România. Aici trebuie să spun totodată că din nefericire nu suntem memrii OECD, eu consider acest lucru și o rușine. Închid paranteza.
    Cu ajutoru unui document al UE, The 2012 Ageing Report Economic and budgetary projections for the 27 EU Member States (2010-2060), http://ec.europa.eu/economy_finance/publications/european_economy/2012/pdf/ee-2012-2_en.pdf , pe pagina 131 este prezentat un tabel. Din acest tabel rezultă că în 2060 este prconizat o Rată de înlocuire de 29%. Având la bază modalitatea de calcul a legislației actuale, deci implicit aceasta este și valoarea de azi. Înainte de apariția Legii pensiilor, în 2010 a fost 42%. Trebuie remrcat că prin valoarea de 29% suntem pe antepenultimul loc. O sa fie mai rău doar în Lituania și Cehia. Altfel media tinde către 45 – 50%.
    Un al doilea aspect se referaă la o anumită confuzie. Noțiunea de pensie este incorect folosită în situația în care este vorba de anumite ajutoare și beneficii. De exemplu, pensia minimă garantată are și un anumită pondere de ajutor social. Această pondere este asigurată din bugetul de stat. Cum pensia cuiva cine a avut ca venit cel minim garantat este, conform modalității de calcul, doar o pensie sub 350 lei, va beneficia în complectare pânî la 350 de lei de ajutor social. Această parte de ajutor vine (venea ?) de la bugetul de stat. O analiză mai atentă trebuie să aibă în vedere și acest aspect. Suplimentar în general vorbim de sistemul public de pensii, dar și la noi există și alte sisteme. De exemplu Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Casa de Asigurari a Avocatilor, Uniunea artiștilor plastici, și altele, au un sistem propriu sau complementar. Toate acestea nu modifică în mod esențial problema dar clarificarea lor ar limpezii apele tulburi în care ne scăldăm. Interesul nostru este ca să avem o imagine mai clară, sau mă înșel, respectiv am îndoieli nejustificate.

  34. Felicitări pentru articol! Am sa încerc sa-l distribui la cât mai multă lume! Măcar 5% dintre votanții lui Ponta sa se mai deștepte!

  35. pensiile si pensionarii sunt din ce in ce mai vulnerabili din cauza cresterii sperantei de viata.Dar nu sunt singurii in dificultate.
    Sa ne uitam la tineri.Vor apuca ei macar pensiile de acum? In nici un caz caci este f greu sa gasesti si mai ales sa mentii un loc de munca pana la pensie.
    Cat despre campania electorala, sa nu uitam ca avem fata in fata un tzigan si un neamtz.Cred ca asta explica tot ce apare pe banerele celor doi.

  36. Stimate domn,
    Va multumesc pentru acest articol lamuritor. Va marturisesc ca nici eu, desi sunt (inca) tanar si destul de luminat la minte (imi place sa cred) nu m-am obosit sa studiez cu atentie aceasta problema. Avem nevoie de oameni ca dvs. care sa faca aceasta munca si sa „traduca” pentru cei neinitiati toate aceste informatii.
    Inca o data, va multumesc.
    Narcis Grama

  37. Va multumesc pentru articol, am mare nevoie de astfel de explicatii

    @ „Atunci m-am întrebat dacă efortul meu de a face analiza descrisă mai sus a meritat cu-adevărat” – „Constantin” de la farmacie nu are nevoie sa inteleaga de ce e sarac, asa cum nu are ce face cu luna de pe cer in punga de plastic.
    El are nevoie de grija mea, adultul puternic, bun de munca. E important ca EU SA VAD IN CE AM INTRAT ca are nevoie de solutie de la mine.
    Intre mine si Constantin se interpune un aparat de stat care are alt scop decat grija lui Constantin.
    Vedeti, au am computer la munca, altul are alta tehnica, avem SCOALA SI PRODUCTIVITATE CRESCUTA A MUNCII. Si mai sunt si … decretel. Nu poate Constantin consuma, la varsta dumisale, cat pot eu munci.
    Intre mine si Constantin se interpune, in primul rand, ca daca cineva ne fura pe amandoi, noi nu avem acces la justitie. Cine are bani si timp pana la CEDO? Apoi, chiar daca ajung in justitie, legile is facute de mafia statala. Colegii mei de generatie n-au emigrat de saracie. Cu ce boccea au plecat din tara, tot cu aceea au si ajuns in strainatate: restul e munca pe branci, cu sacrificii. Ei au plecat in cautarea unui sistem just.
    Just pentru mine, just pentru Constantin. Un sistem in care Constantin, ca-i pensionar si tot e interesat de mersul societatii, sa ne dea in judecata pe hotii de la stat. Sa stea frumos pe banca cu prietenii in sala de tribunal si sa vorbeasca,, in loc sa stea acasa neputincios si sa taca. Ca are o varsta si adevenit intelept, iar eu sa muncesc in timpul asta: asa are si Constantin grija de mine, si eu de el.

  38. cum explicate faptul ca primul punct din cele 4 ar putea fi bifat?

    1.”DREPTATE pentru pensionarii și bugetarii afectați de tăierile din 2010, prin reîntregirea salariilor și returnarea banilor reținuți ilegal;”

    cunosc persoane din invatamant care au primit banii retinuti in momentelel de austeritate, adica a avut loc acea returnare cu care se laudau PSD-istii (Ponta) .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Stefan Liiceanu
Stefan Liiceanu
Nascut in 1974, București. Studii: Tokyo University of Foreign Studies (limba japoneză, 1994); Yokohama National University (economie, 1995-1999). Master la University of Tokyo (1999-2001), cu specializare în budism și istorie culturală niponă. Burse: bursier al Ministerului de Educație al Japoniei (1994-1999). Bursier al Fundației Itouen (2000-2001). Experiență profesională: Analist principal în domeniul piețelor japoneze la banca Barclays Capital, Tokyo (2001-2011). Grupul Humanitas (2011-prezent).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro