Home » Administratie »Analize »Educatie »Idei si solutii »Media / Tech » Citesti:

O încercare de a modela sistemul educațional

Marcel Cremene aprilie 6, 2014 Administratie, Analize, Educatie, Idei si solutii, Media / Tech
5 comentarii 1,112 Vizualizari

Acest eseu reprezintă o încercare de modelare a ceea ce obișnuim să numim ”sistem educațional”. Scopul acestei încercări este identificarea unor modalități de îmbunătățire a stării acestui sistem. Această tentativă de formalizare a sistemului se bazează pe două instrumente: Teoria Jocurilor respectiv Teoria Evoluționistă.

Se poate constata ușor în ceea ce privește sistemul educațional că starea acestuia este rezultatul acțiunii tuturor actorilor din sistem: elevi/studenți, profesori, părinți, politicieni, etc. Deși aparent sistemul este centralizat, în fond nu există o entitate de control unică care poate coordona la modul absolut și direct acțiunile tuturor actorilor. Există în schimb diferite roluri, ierarhii, informație asimetrică și distribuție inegală a puterii. Pornind de la aceste simple evidențe putem defini sistemul ca pe un joc (în sensul Teoriei Jocurilor) deoarece câștigul unui jucător (actor, agent) depinde, nu doar de acțiunile sale, ci și de acțiunile celorlalți jucători (apar interacțiuni strategice). Definirea câștigului unui jucător într-un mod realist este o sarcină dificilă, care nu va fi decât parțial schițată aici. Câștigul unui jucător include diferite aspecte, dintre care cele mai importante sunt următoarele: economic, social, emoțional, împlinire de sine, etc. De altfel, aceste aspecte se suprapun parțial cu nevoile personale identificate de Maslow în piramida nevoilor umane. Pentru diferiți jucători importanța acestor aspecte este diferită. Modul de combinare al aspectelor are în spate un mecanism economico-psiho-social complex. De exemplu, pot exista jucători pentru care să conteze foarte mult aspectul economic și foarte puțin restul aspectelor. Sau, din contră, poate să conteze mai ales aspectul spiritual (sentimentul împlinirii unui sens mai înalt) și mai puțin celelalte (deși jucătorul are totuși nevoie de un venit minim de subzistență).

Vom numi profil personal al unui jucător setul de ponderi corespunzătoare fiecărui aspect discutat anterior. Există mai multe tipuri de jucători (roluri) implicați în sistem: elevi/studenți, părinți, profesori, administratori (persoane cu funcții de conducere, inspectori, ministru, experți în educație, etc.), politicienii, societatea civilă, etc. În acest tip de joc există asimetrii și ierarhii: unii jucători pot influența setul de acțiuni precum și funcția de câștig pentru alți jucători prin impunerea unor reguli/limitări/efecte. De exemplu, profesorii impun reguli elevilor, administratorii impun reguli profesorilor, ministerul impune reguli administratorilor, societatea civilă poate obliga ministerul să introducă/elimine anumite reguli, comisiile de experți în educație pot propune ministerului noi reguli, etc. Se observă că funcțiile și puterea nu sunt uniform împărțite între diferitele roluri.

Vom numi contextul jocului ansamblul de elemente, altele decât cele deja menționate, care influențează jocul. Acest lucru se poate face prin influențarea setului de acțiuni disponibile pentru un anumit jucător sau a formei funcției sale de câștig. Un astfel de element contextual este de exemplu cel istoric. Faptul că la un moment dat puterea comunistă a ”epurat” intelectualitatea a echivalat cu introducerea de noi criterii de selecție (a se vedea Teoria Evoluționistă). Rezultatul a fost eliminarea jucătorilor (ex. profesori) care aveau simultan valoare profesională și verticalitate. Au fost în schimb favorizați indivizii abili, oportuniști, duplicitari dar și suficient de inteligenți pentru a parveni. Aceste trăsături au devenit apoi valori nescrise care s-au perpetuat deoarece jucătorii care erau deja în vârfului ”lanțului trofic” aveau interesul și puterea de a perpetua exact acele valori care îi caracterizau pe ei. În ce măsură acest lucru mai este valabil și azi este o întrebare deschisă. Alte elemente contextuale sunt: mentalitatea (a se vedea psihologia poporului român), valorile culturale dominante, modelele considerate de succes la un moment dat (promovate prin mass-media), etc.

Câștigul unui jucător Ji (en. payoff) este dat de o funcție Ψ care depinde de: contextul jocului, profilul personal al jucătorului, acțiunile jucătorului și acțiunile celorlalți jucători. Ansamblul format din acțiunea jucătorului Ji și acțiunile celorlalți jucători este numit strategie. Setul de acțiuni posibile pentru un jucător Ji este numit zonă de influență. În practică este esențial pentru un jucător să poată identifica zona sa de influență, adică să fie conștient de acțiunile pe care le are la dispoziție. În acest scop, tehnicile de ”gândire laterală” (Edward de Bono) sunt instrumente utile deoarece ajută la identificarea variantelor multiple. Tendința naturală de gândire ”verticală”, orientată pe tipare, poate duce la auto-limitarea zonei de influență percepute de jucător și la miopie strategică. Capacitatea de a identifica acțiuni posibile pe care alți jucători nu le sesizează poate asigura succesul în condiții de competiție.

Această perspectivă asupra sistemului educațional sugerează ideea că este esențial ca fiecare jucător să își poată identifica cât mai complet și precis zona de influență. De asemenea, un jucător trebuie să fie conștient de propriul profil personal. Din punct de vedere filozofic, acest lucru este în perfect acord cu îndemnuri de tipul ”cunoaște-te pe tine însuți!”și ”începe schimbarea cu tine însuți!”. În continuare vom schița sumar zonele de influență și profilele personale pentru principalele tipuri de jucători din sistem.

Elevul/studentul

Din punct de vedere al profilului personal este foarte important aspectul identitar: cu ce grup se identifică și care sunt valorile acestui grup? Conform unei clasificări realizate în sistemul american (”Economia Identității”, G. Akerlof) în USA există trei mari tipuri de grupuri: ”tocilarii”, ”sportivii” și ”chiulangii”. Dorința de integrare într-un anumit grup va influența semnificativ interesele elevului/studentului, motivația sa.

Elevul/studentul poate fi atras sau respins în mod natural de anumite materii și/sau profesori. Elevul/studentul trebuie să conștientizeze acest lucru și, în situațiile de respingere, să înțeleagă dacă problema vine din partea domeniului sau a profesorului. De exemplu, poate să nu îți placă istoria pentru că ai un profesor plicticos și încă nu ai citit ”Război și pace” de Tolstoi.

În ce măsură elevul/studentul înțelege rolul școlii sau al unei anumite materii? Dacă nu va înțelege utilitatea învățării e greu de crezut că ar putea să meargă la școală cu plăcere. În cazul în care se întâmplă așa elevul/studentul ar trebui să discute cu părinții și profesorii despre acest lucru – are dreptul să ceară explicații. De asemenea, elevul/studentul are dreptul să ceară și să ofere feedback (reacție) din partea profesorilor și a părinților. A pune întrebări trebuie să devină un hobby. A interzice sau descuraja întrebările este o agresiune gravă.

În ce măsură elevul/studentul își asumă propria educație? Cea mai importantă afirmație despre educație am primit-o de la tatăl meu și sună așa: ”scopul educației trebuie să fie auto-educația”. Un autodidact are șanse maxime de reușită deoarece el se focalizează în mod natural pe sfera a de influență (de exemplu, nu încearcă să schimbe un profesor care nu îi place ci învață singur). Odată asumată responsabilitatea pentru propria educație elevul/studentul se poate ajuta cu instrumente utile cum ar fi tehnicile de învățare eficientă (vezi ”Învață cum să înveți”, Derek Rowntree) și tehnicile de stimulare a creativității (vezi ”Gândirea laterală”, Ed. de Bono).

Părintele

Probabil prima întrebare pe care ar trebui să și-o pună un părinte este cât de bine își cunoaște copilul (valorile acestuia, grupul de prieteni, situația școlară), cât de bine comunică cu copilul său. În ce măsură acceptă diferențe între sistemul propriu de valori și sistemul de valori al copilului? Înțelege aceste diferențe? Trebui găsit un echilibru între a fi prea permisiv sau a fi prea intruziv față de copil. De asemenea, părintele trebuie să comunice și cu profesorii. În unele situații e necesar ca părinții să se asocieze pentru a susține anumite idei în interesul copiilor lor. De exemplu, grupul părinților se poate exprima în cazul unor decizii care le afectează interesele (de exemplu schimbarea politică a unui director sau profesor de valoare). Desigur, implicarea părinților cere efort și timp dar pasivitatea absolută nu are cum să ducă la schimbare.

Profesorul

Prima întrebare care ar trebui să și-o pună un profesor este dacă îi place realmente ceea ce face, dacă este motivat. Ce anume îi displace în munca sa? De exemplu, personal mă deranjează birocrația căreia nu îi înțeleg utilitatea precum și rigiditatea/aroganța ierarhică. Cum se poate reduce efectul aspectelor neplăcute? Un profesor puternic demotivat ar face mai bine să își schimbe locul de muncă.

Un coleg profesor îmi spunea odată: ”maximul pe care îl poți aștepta de la acest sistem este să te lase în pace”. Ca și elevul/studentul, profesorul trebuie să se auto-motiveze în pofida sistemului. Pentru a-și putea face bine treaba profesorul trebuie să învețe să nu își risipească energia pe lucruri pur formale, fără miză, cerute doar de formă. Faptul că îi pasă de elevi/studenți și că își iubește meseria va conta cel mai mult.

Motivația este legată și de identitate. Este esențial cum se plasează profesorul în raport cu instituția: ”insider” sau ”outsider”? Ce îl determină să se plaseze în acest fel? Coincid valorile sale cu valorile colegilor și ale șefilor lui? Factori demotivanți sunt: lipsa de transparență, lipsa meritocrației, nepotismul. Demotivarea profesorului poate să apară și ca efect al demotivării studenților. Efectul funcționează și invers și poate deveni cerc vicios.

Cât de bine comunică profesorul cu elevii/studenții? Îl obosește acest lucru sau îi dă energie? Cât de bine cunoaște profesorul valorile studenților și ceea ce îi motivează pe aceștia? Solicită și oferă feedback de obicei? În ce măsură posedă profesorul instrumente de stimulare a gândirii: analiză critică, gândire creativă, interactivitate, capacitatea de a transforma învățarea în joc, etc. Un profesor preocupat de astfel de probleme va găsi sigur și soluții.

Administratorul

Prin administrator înțelegem aici o persoană cu funcții de conducere. Un administrator trebuie să se întrebe în primul rând dacă îi place acest rol, dacă se simte motivat și care sunt aspectele care îl motivează. De asemenea, este important dacă găsește sau nu sprijin din partea colegilor. Teoretic, un administrator are mai multe pârghii de putere decât un profesor fără funcții de conducere. Practic, poziția sa depinde deseori de grupurile care îl susțin dar care îl pot totodată împiedica să reformeze sistemul. Un administrator ar trebui să fie un bun comunicator și să cunoască ceea ce îi motivează pe colegii săi subalterni. Ideal ar fi ca acesta să faciliteze identificarea profesorilor cu poziția de ”insider” în instituție. Nu în ultimul rând administratorul este cel care poate schimba regulile jocului. Iar echilibrele care apar în acest joc-sistem sunt direct influențate de aceste reguli. Modelul de tip joc poate facilita anticiparea (cu aproximație) a echilibrelor posibile, ceea ce poate ajuta la reglarea fină a formei regulilor pentru a conduce sistemul spre o stare dezirabilă. Un administrator inteligent ar trebui să folosească ceea ce în limbajul tehnic se numește ”mechanism design” (legat de Teoria Jocurilor).

În concluzie, Teoria Jocurilor și Teoria Evoluționistă oferă o perspectivă detașată asupra unei situații care poate fi altfel foarte frustrantă. Accentul nu cade pe persoane ci pe strategii și criterii de selecție. Fiecare jucător din sistem poate influența situația în bine acționând în sfera sa de influență. Dar, ca în orice joc, rezultatul va depinde întotdeauna de toți actorii implicați. Dacă vom pune accentul numai pe ceea ce depinde în mod direct de noi ne maximizăm eficiența și reducem simultan frustrarea care derivă din dorința nejustificată de a controla ceea ce ”ar trebui” să facă alții (asupra cărora nu putem acționa direct). Abordarea propusă susține ideea că schimbarea trebuie să înceapă cu propria persoană. Mai degrabă poate porni schimbarea de la exemple concrete de succes decât de la discursuri sau teorii pe care alții ar trebui, chipurile, să le accepte. Să sperăm că în acest joc fiecare actor va acționa pe viitor cât mai înțelept, ghidat de valori cât mai nobile, spre binele comun.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. r2 spune:

    mi-am adus aminte de un banc mai vechi, despre un client (trebuie sa trec peste unele detalii) caruia i se cere sa completeze un formular complicat, pentru a specifica foarte exact ce categorie de marfa isi doreste, iar pe final, dupa ce completeaza zeci de rubrici care mai de care, sa i se spuna ca, din pacate, firma nu detine nimic in categoria solicitata, dar “nu-i asa ca suntem bine organizati?”.

    ideea de pornire a articolului n-ar fi rea, doar ca modelele conceptuale trebuie sa aiba si ele propria eficienta de tip economic, ca si o afacere. valoarea concluziilor trebuie sa justifice costul investitiei (asta trecand peste faptul ca trebuie in primul rand sa le produca). deocamdata, doar cu concluzii “schimbarea trebuie să înceapă cu propria persoană”, si alea aparute in conditii neclare, modelul lucreaza in pierdere (ma rog, ati sarit catre concluzii atat de repede incat nu e clar daca modelul lucreaza “at all”). asa ca eu astept varianta 2.0 :)

  2. Sergiu Simion spune:

    Incercarea de a aplica teoria jocurilor si teoria evolutionista la sistemul educational poate parea la prima vedere interesanta :

    ” Pornind de la aceste simple evidențe putem defini sistemul ca pe un joc (în sensul Teoriei Jocurilor) deoarece câștigul unui jucător (actor, agent) depinde, nu doar de acțiunile sale, ci și de acțiunile celorlalți jucători (apar interacțiuni strategice). ”

    In realitate este inadecvata si gratuita deoarece nu tine cont de specificul sistemului educational . Ar fi fost mult mai util daca autorul pornea de la analiza obiectivelor sistemului educational ( care nu cred pot fi definite in termenii teoriei jocurilor ) de la fisa postului unui director din minister , a unui inspector scolar , a unui profesor, etc. sau , si mai simplu, daca facea o vizita la arhiva Ministerului Invatamantului ca sa vada distanta enorma dintre teorie si practica.

    O atitudine oarecum similara poate fi intalnita la unii cercetatori de la CNSAS care in loc sa deconspire (masiv) ofiterii de Securitate care recrutau informatori ( inclusiv elevi de scoala generala ! ) prin amenintare, constrangere si santaj , despica firul in patru pe bani publici si publica tomuri intregi in care aplica … analiza tranzactionala ( sic!) la relatiile dintre ofiteri si informatori.

    Dar daca tot vorbim de analiza de sistem, dincolo de teoria jocurilor si teoria evolutionista care suna frumos intr-un articol de opinie, ar fi fost poate mai interesant daca autorul ar fi reluat tema hartuirii morale despre care a scris cu ceva timp in urma pe un forum academic (http://www.graur.org/Alternativa%20Academica/AA-2008.01/aa.2008.01.03.htm).

  3. d90 spune:

    Mi-a placut analiza prin prisma teoriei jocurilor si a principiilor motivarii individuale. La partea cu teoria jocurilor, mai ca sarisem sa modelez o aplicatie object-oriented si event-driven :D Deja identificasem all entities and their relationships :D

    Doar ca io-s aia cu gandirea simplista. Traiesc intr-o tara din America de Nord unde exista un sistem de invatamant public, dar si unul privat. Sistemul de invatamant public nu este 100% subventionat de guvern. Si aici se recurg la campanii de strangere de fonduri pentru diverse: repararea piscinii scolii, dotarea IT a unui nou laborator, zugravirea a X clase etc. Asa ca ma intreb si eu ca o naiva care a plecat din Romania acum 14 ani: nu se poate si in Romania transforma scolile/liceele in organizatii non-profit? Sa primeasca in continuare acel x% de la guvern, si, in plus, fiecare scoala sa aiba department de strangere de fonduri, incat sa le permita marirea salariilor profesorilor si modernizarea scolilor. Strangerile de fonduri se pot face prin donatii din partea firmelor, sau prin organizarea de activitati contra cost, gen meditatii sau cercuri pentru elevii nu neaparat de la scoala respectiva. In felul acesta vor fi motivati si unii si altii – profesorii motivati de bani vor primi salariu mai mare, cei motivati de practicarea meseriei vor fi motivati sa se perfectioneze prin meditatiile si cercurile extra-scolare, iar elevii prin metodele inovative ale profesorilor motivati. :) Nivelele ierarhice ale acelora care dau directive, trebuie restrictionate la minim, la cat sa dea explicatii directorii scolilor legat de cei x% primiti de la guvern. Legat de donatii, toti donatorii vor trebui sa fie informati de catre directorii scolii despre distribuirea fondurilor.

    Cam asa vad solutia pentru sistemul de invatamant din Romania. La fel si cu sistemul de sanatate. Spitalele, policlinicile etc. sa devina organizatii non-profit cu subventie de y% de la guvern. Si aici spitalele cer donatii, de la firme, fosti, actuali, sau potentiali pacienti. In functie de suma donata, numele donatorului este afisat sub forma unei placute pe holul spitalului.

    Probabil ca au mai fost si altii care au propus solutii similare, dar de multi ani n-am prea mai citit presa din Romania, asa ca ma scuzati daca repet ceva despre care s-a discutat deja, dar s-a ajuns la “anumite” concluzii.

  4. Mihai spune:

    Felicitari pentru efortul de a scrie acest articol!

    Teoria jocurilor aplicata la sistemul de educatie din Romania este ca nuca aplicata in perete.

    Am inceput sa citesc articolul, am continuat si tot continuat. Aveam senzatia ca citesc niste definitii. Se definea problema. Si, dintr-o data, pac, apare concluzia de final. Perceptia mea este ca ii lipseste partea de mijloc, substanta.

    O alta perceptie este ca a citit si autorul vreo carte de teoria jocurilor si s-a gandit cum sa aplice informatiile la sistemul de educatie.

    Realitatea este mult mai complicata decat este prezentata in articol. Actori in joc sunt si politicienii care folosesc sistemul pentru interesele lor, sunt si angajatorii, sunt si firmele de paza si de montat termopane. Daca nu ati aflat, exista in Romania scoli care au 150 de copii, dar au 7-8 paznici de la firma externa, pentru ca a fost bagata pe gat de catre primar. Iar directoarea nu putea sa nu accepte, pentru ca a primit postul politic. Scolile nu au bani de premiat profesorii cu rezultate pentru ca din bugete trebuie sa manance clientela politica. ce teoria jocurilor sa mai faci cand primesti telefon ca trebuie sa pui termopane in toata scoala cu firma X? Comentezi, zbori.

    In plus, stiu profesori care nu au pus mana pe o carte in ultimii 10 ani. Cand te duci la ei acasa au televizorul pe Acces Direct sau pe Nora pentru mama.

    Interesele prea multor profesori sunt pervertite. Pe multi nu ii intereseaza sa intre in istorie ca extraordinari pedagogi. Ii intereseaza sa ia leafa si si arda gazul, ca apoi vine vacanta in care taie frunza la caini. Deci, pentru multi dintre ei pozitia cea mai buna din joc este sa livreze cat mai putin si sa incaseze cumva cat mai multi bani nemeritati, inclusiv prin contabilizare de ore care li se platesc, dar pe care nu le fac.

    Ce teoria jocurilor sa aplici in scolile din mediul rural?? Unde profesorii intra cu 10-15 minute intarziere la ora si pleaca inainte de terminarea orei cu alte 10-15 minute?

    Sunt de acord ca trebuie aplicat un framework pentru restructurarea sistemului. Dar articolul acesta nu m-a convins.

  5. Pentru o mai bună înțelegere a acestei (pseudo)teorii am postat pe blogul meu personal câteva exemple de utilizate a jocurilor în analizarea unor situații concrete.

    Link-ul este aici: http://reteauadeidei.blogspot.ro/2014/04/exemple-de-jocuri-paguboase-in-sistemul.html



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marcel Cremene


Marcel Cremene

Este conferențiar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Departamentul de Comunicații. Predă cursurile: ”Comunicații Mobile”, ”Dezvoltarea de aplicații pentru telefo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)