Home » Administratie »Armata »Global / Europa »Opinie »Sinteze » Citesti:

O politică europeană comună a apărării, într-o lume tot mai complexă

Cristian Felea decembrie 2, 2017 Administratie, Armata, Global / Europa, Opinie, Sinteze
8 comentarii 1,549 Vizualizari

Motto:

Uniunea Europeană este condamnată să reușească. Fără Europa instituționalizată, nici măcar Germania n-ar mai reprezenta mare lucru pe scena mondială. Ești condamnat să rămâi împreună. Iar dacă ești condamnat să rămâi împreună, trebuie să duci procesul până la capăt, adică Europa să devină până la urmă o mare federație precum Statele Unite ale Americii. Sigur, este foarte complicat pe fondul acestor istorii, mentalități, culturi, limbi diferite. Însă trebuie.

Lucian Boia[1]

Uniunea Europeană este un experiment social complex de soft power, care a permis dezvoltarea unui model global unic de pace și bunăstare pe un continent marcat în istorie de războaie crunte, responsabil de izbucnirea a două conflicte de anvergură mondială. Punând accentul pe cooperare și atenuând diferențele în favoarea valorilor care unesc, națiunile europene au identificat o cale de a fi împreună și de a iradia speranță în lume.

Uniunea Europeană nu este o lume perfectă și s-au găsit mereu, atât în interior cât și în exteriorul său, critici care să-i acuze politicile, dar de cele mai multe ori în spatele acestori critici s-a dovedit că stau interese puternice, state sau regimuri politice pentru care confruntarea și sferele de influență sunt mai importante decât pacea și cooperarea.

O LUME TOT MAI COMPLEXĂ

Părinții fondatori ai actualei construcții europene și-au imaginat încă de la început Uniunea ca pe o casă comună a tuturor popoarelor europene, adică o largă comunitate în care asperitățile naționale sau diferențele care în trecut au dezbinat continentul să fie depășite prin cooperare și bunăstare pentru toți sau, în orice caz, pentru cât mai mulți cetățeni europeni.

O astfel de construcție se bazează fără drept de apel pe valorile creștine ale iubirii ziditoare, care naște toleranță și compasiune, pe un model economic și social care creează bunăstare și o distribuie cât mai multor cetățeni și pe foartă multă creativitate  – toate transformând Uniunea Europeană într-un pământ la făgăduinței care atrage magnetic speranțele a milioane de oameni din zone vitregite, în căutarea libertății și a securității personale.

Cum o astfel de evoluție spectaculoasă nu putea să rămână indiferentă la scară mondială, Uniunea Europeană constată acum că, pe măsură ce avansează în procesul de integrare a națiunilor continentului, puteri ce au sau urmăresc să dobândească o anvergură globală se poziționează pe un curs al acțiunilor ce generează asperități sau poate chiar confruntare cu interesele europene.

Probabil că dintre competitorii globali ai Uniunii Europene doi se distanțează și se poziționează deja în mod evident; este vorba despre China și Federația Rusă. China, care a dat semnale de nerăbdare în ultimii ani, mai ales după ce a devenit prima economie a lumii, a luat inițiativa și ambițiile sale vor intra în câteva decenii în coliziune cu cele ale lumii occidentale.

Recentul Congres al Partidului Comunist Chinez, desfășurat la finele lunii octombrie a.c., i-a permis liderului său Xi Jinping să formuleze o doctrină ambițioasă de mare putere mondială, cu un orizont extrem de scurt – anul 2050. China va deveni ”centrul lumii”, în viziunea lui Xi Jinping, atunci când armata sa va deveni cea mai puternică armată – ”de prim rang mondial”, în stare să susțină interesele puterii chineze și să le proiecteze credibil oriunde în lume Partidul Comunist conducător va considera că este necesar.

Până atunci, China a țintit prin politici clare Uniunea Europeană, folosind arma economică, în același mod (adică la fel de virulent) în care Federația Rusă folosește arma energetică pentru a-și atinge scopurile.

Poate că cel mai elocvent caz este cel al Cehiei, unde companiile chineze și-au găsit excelenți colaboratori la vârful statului – președintele Milos Zeman[2].

Proiectul ”Drumul Mătăsii” este pivotul strategiei chineze care vizează Uniunea Europeană, iar pentru ca proiectul să devină efectiv, China a demarat achiziții fără precedent în diverse țări europene și s-a implicat în finanțarea de proiecte dintre cele mai diverse, dar de anvergură, de la energie la infrastructura de transport, de la proiecte imobiliare la IT&C.

În această dezvoltare, Cehia lui Milos Zeman s-a așezat de bună voie[3], în măsura în care administrația lui Zeman împărtășește și euro-scepticismul care caracterizează mai nou Grupul de la Vișegrad. Evident, în schimbul banilor Chinei, Ungaria urmează aceeași politică, devenind una din marile beneficiare ale investițiilor chineze.

Ministrul de externe maghiar, Peter Szijjarto, a acompaniat politica de apropiere a regimului Orban de China cu o declarație pe măsură, ce vine să contrazică prudența Bruxelles-ului și ale altor capitale din vest: „În această regiune, considerăm că rolul conducător al Chinei în noua ordine mondială este mai degrabă o oportunitate decât o amenințare”.[4]

Situată mult mai aproape, intențiile Federației Ruse sunt mai clare și de departe mai evidente. Motivul intervenției Federației Ruse în Georgia, dar mai ales în Ucraina ține de încercarea de decuplare a acestor țări din Parteneriatul Estic de la politicile Uniunii Europene și, în subsidiar, de la ideea de eliberare din zona de influență a Moscovei, prin transmiterea implicită a unui avertisment de forță către toate cele șase state semnatare ale Parteneriatului Estic.

Intervenția rusă în Crimeea și operațiunea masivă a cekiștilor din administrația Putin de influențare a procesul electoral din Statele Unite și statele UE, prin manipulări social media și fake news, sprijinirea evidentă a agențior de influență populist-iliberali din Grupul Vișegrad, dar și acțiunile destabilizatoare sponsorizate în Balcani vin să confirme că Uniunea Europeană are un inamic imprevizibil la porți[5].

De curând, la sfârșitul lunii noiembrie, Vladimir Putin a analizat la Soci rezultatele campaniei de exerciții militare din Belarus, ”Zapad 2017”, și a cerut “elaborarea unor măsuri suplimentare pentru a spori gradul de pregatire pentru mobilizare”. De asemenea, a cerut ca “toate întreprinderile strategice și cele pur și simplu mari, indiferent de forma de proprietate” să fie pregătite de război.

Acest inamic insidios nu se mulțumește doar cu zăngănitul armelor la frontiera estică a Uniunii; el a pătrus deja în mințile multor europeni pe care îi transformă încet în inamici ai propriei Case Europene.

Patriarhul Kiril, unealta lui Putin îmbrăcată în straiele slujirii lui Hristos, a lansat profeții apocaliptice – “Momentele oribile ale istoriei se apropie, iar oamenii care își iubesc patria trebuie să se unească în această perioadă critică a dezvoltării civilizației umane”[6] – pe care mulți cetățeni europeni au ajuns să le împărtășească; firește, învinovățindu-și propriile guverne și uitând lecțiile istoriei.

Aceasta este atmosfera în care ”un grup de intelectuali” provenind din mai multe țări europene (Franța, Marea Britanie, Olanda, Germania, Norvegia, Spania, Belgia și, desigur, Ungaria, Cehia și Polonia) au publicat ”Declarația de la Paris”, care este de fapt un atac virulent la adresa instituțiilor și politicilor comune europene.

În opinia intelectualilor europeni așa-zis conservatori, multiculturalismul și integrarea statelor europene distrug specificul național, valorile culturale și creștine ale ”Europei adevărate” și solicită întoarcerea la trecut. Dar nu este foarte clar la care trecut, pentru că, nu-i așa, cel al războaielor dintre națiunile europene nu este unul foarte îndepărtat.

POLITICILE COMUNE ȘI CASA EUROPEANĂ A CETĂȚENILOR SĂI

La 1 noiembrie 1993 a intrat în vigoare Tratatul de la Maastricht al Uniunii Europene, ce instituie o comunitate a Statelor Membre care, instituțional, se bazează pe trei piloni (figura 1):

Figura 1

Așa cum am putut constata cu toții analizând istoria recentă, statele naționale, membre ale Uniunii Europene, au acceptat unele politici europene comune mult mai ușor decât altele, în special datorită faptului că abordările politicianiste au fost mai mereu preferate celor responsabile.

Chiar și în cazul României, politicienii au fost mult mai ușor convinși să adopte acele măsuri și decizii care erau puternic susținute popular, așa cum a fost cazul aderării la NATO sau la Uniunea Europeană, ce puteau fi ușor convertite în capital politic și succes electoral. Acesta este și motivul pentru care rezultatul unei aderări rapide la Uniunea Europeană, de exemplu, a fost mai important pentru politicienii români decât negocierile în sine ale dosarelor de aderare, unde s-au preferat concesiile de toate tipurile.

Oarecum similar s-au creat spațiul Schengen și zona euro, ambele supuse la importante presiuni în ultimii ani, de criza migrației din nordul Africii și Orientul Mijlociu sau de criza financiară globală. Criza migrației a creat falii între țările de frontieră expuse, cum sunt Italia, Spania, Grecia etc. și statele de destinație ale migrației, cum este cazul Germaniei, Marii Britanii, Franței etc., în timp ce criza financiară globală recentă a creat tensiuni serioase în zona euro, Grecia și Italia anunțând că iau în considerare și posibilitatea de a renunța la moneda unică.

Pe acest fond, politica comună de apărare a făcut mult mai puține progrese, în condițiile în care această prevedere a Tratatului Uniunii Europene face o referire precisă la un atribut al suveranității naționale extrem de sensibil: acțiunea forțelor armate naționale. Dar presiunea realității unei lumi complexe i-a determinat pe politicienii europeni responsabili să ia inițiativa și să avanseze inclusiv în chestiunea unei (viitoare) Uniuni Europene a Apărării.

Să ne amintim faptul că, pe fondul conflictului din Balcanii de Vest, la care răspunsul comunității europene nu a putut să fie nici oportun și nici credibil fără susținerea din partea SUA, în decembrie 1998 la Saint Malo, președintele francez Jacques Chirac și premierul britanic Tony Blair au pus bazele viitoarei Politici Europene de Securitate și Apărare (PESA).

Figura 2

În Declarația de la Saint Malo cei doi lideri au ținut să atragă atenția că UE ar trebui să obțină capacitatea de a acționa autonom, bazându-se pe capacități și forțe militare credibile de descurajare și intervenție, pe care să le poată folosi în situații de criză ce necesită un răspuns oportun și adecvat din partea comunității europene.

SUA, prin vocea secretarului de stat de la acel moment, Madelein Albright, și-au exprimat rezervele față de concluziile summit-ului de la Saint Malo, considerând că PESA va submina rolul NATO; acest lucru cu toate că în Declarația din decembrie 1998 se făcuse precizarea că forțele și capacitățile militare europene vor acționa coordonat și conform obligațiilor față de NATO.

În luna iunie 1999, Consiliul European de la Koln a stabilit să se pună la dispoziția PESA și mijloacele necesare prin care UE să își poată asuma o politică comună de securitate și apărare, așa cum era deja prevăzut în Tratatul de la Maastricht.

Crearea PESA a implicat stabilirea unor obiective ale intervenției[7], dar și necesitatea de a identifica mijloacele civile și militare de care este nevoie în lansarea unei misiuni de gestionare a unor crize (figura 2). În anul 2003 s-a creat, pentru operaționalizarea Declarației de la Saint Malo, Strategia Europeană de Securitate (SES).

În decembrie 2013 Consiliul European a stabilit trei direcții de acțiune pe care UE ar fi urmat să se concentreze, și anume:

(1) Creșterea eficacității, vizibilității și impactului PESA – UE ar trebui să îmbunătățească procedurile de trimitere rapidă în teatrele de operațiuni a misiunilor civile și a propriilor capacități (forțe) de răspuns rapid;

(2) Dezvoltarea capacităților și dezvoltarea de proiecte comune sub egida Agenției Europene de Apărare (EDA);

(3) Întărirea industriei europene de apărare, urmărindu-se ca aceasta să fie: integrată, sustenabilă, inovativă și competitivă.

Consiliului Afaceri Externe şi Consiliului European din mai, iunie 2015 au pus un accent deosebit pe: (1) elaborarea unei noi Strategii Globale pentru Politică Externă şi Securitate, (2) continuarea implementării Abordării Cuprinzătoare în materie de conflicte şi crize externe, (3) dezvoltarea capacităţilor civile, (4) consolidarea parteneriatelor cu ONU, NATO, OSCE şi Uniunea Africană, (5) adoptarea unui Cadru Politic privind cooperarea sistematică şi pe termen lung în domeniul apărării şi a unui Cadru Politic privind apărarea cibernetică, (6) combaterea ameninţărilor hibride, (7) adâncirea dialogului de securitate între NATO şi UE și (8) continuarea sprijinirii domeniului apărării.

La 28 iunie 2016, a fost prezentată noua Strategie Globală pentru Politică Externă şi Securitate[8], care a înlocuit astfel vechea Strategie Europeană de Securitate. Pentru punerea în aplicare a prevederilor Strategiei Globale în luna noiembrie 2016 a fost finalizat un Plan de implementare în domeniul securităţii şi apărării.

CE IMPLICĂ PESCO[9] ȘI CE URMEAZĂ

UE, cu cheltuieli militare la nivelul tuturor SM de circa 203 miliarde de euro în anul 2016, sunt pe locul doi în lume după SUA, fără însă a avea și o capacitate (forță) militară pe măsură, întrucât cooperarea dintre state nu este la un nivel acceptabil.

Practic, la acest moment deplasarea unor convoaie militare prin Europa trebuie negociată de planificatorii militari cu autoritățile SM, cu toate că interesul ar trebui să fie comun. Și din punct de vedere logistic se constată existența unor importante dificultăți în privința deplasărilor de trupe.

De altfel acesta a și fost unul din subiectele discutate de cei 29 de miniștri ai apărării NATO la începutul lunii noiembrie 2017. ”Este vorba – aprecia cu acest prilej Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO – despre capacitatea noastră de a mobiliza rapid trupe și echipamente militare, prin moduri de transport și cu o infrastructură adecvată. Trebuie să ne asigurăm că legislațiile naționale vor facilita traversarea granițelor de către trupele Alianței și să ne asigurăm că avem la dispoziție o capacitate de transport suficientă, mare parte venind dinspre sectorul privat. Trebuie să îmbunătățim și infrastructura, precum drumurile, podurile, căile ferate, pistele de aeroport sau porturile.”[10]

Principalele propuneri ale Comisiei Europene
▪ 1 miliard de euro cheltuiți pe achiziții comune de echipamente de înaltă tehnologie
▪ 1,5 miliarde de euro din bugetul european să fie rezervat pentru cheltuieli comune de apărare, ca prim pas spre înființarea unei armate a UE
▪ UE să cheltuie 500 milioane de euro anual, începând cu anul 2020, pentru cercetare-dezvoltare de noi tehnologii militare
▪ forțele armate ale SM să fie la un moment dat puse permanent la dispoziție, pentru desfășurare rapidă în situații de criză
Poziția Parlamentului European
Cheltuieli de apărare - SM să achiziționeze împreună resurse pentru apărare, în condițiile în care 26,4 miliarde de euro se irosesc anual, prin duplicare;

- cheltuielile de apărare ale fiecărui SM să cească la 2% din PIB;

Cercetarea-dezvoltarea - proiectele europene comune de cercetare sunt soluția pentru dificultățile actuale de finanțare din partea SM;

- PE susține planurile CE de eficientizare a cheltuielilor de cercetare-dezvoltare în domeniul apărării;

Cooperarea - întărirea rolului Agenției Europene pentru Apărare;

- este nevoie de mai multă voință politică la nivelul SM pentru cooperarea comună;

- o Uniune Europeană a Apărării ar întări parteneriatul cu NATO;

- sincronizarea planificării militare la nivelul SM.

Tabelul 1 – Pozițiile principalelor instituții europene privind viitorul apărării comune[11]

În iunie 2017 Comisia Europeană a deschis dezbaterile privind viitorul apărării europene, printr-un document ce propune înființarea unui fond comun european pentru apărare și securitate și întărirea colaborării dintre SM (tabelul1).

PESCO, așa cum a definit-o Bogdan Aurescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, este ”…o iniţiativă de cooperare structurată permanentă care este permisă de Tratatul de la Lisabona (…), dar care are ca obiective să determine statele UE să îşi consolideze capacităţile proprii de apărare, să coopereze mai bine între ele pentru a atinge anumite obiective care însă trebuie să fie complementare cu cele ale NATO”.

În 23 noiembrie 2017, 23 de SM ale UE, printre care și România, au semnat la Bruxelles aderarea la PESCO[12], structură de cooperare ce va fi lansată oficial în decembrie 2017 de Consiliul European. Lipsesc dintre semnatari, în afara Marii Britanii, SM cum sunt Irlanda, Portugalia, Malta și Danemarca. La momentul semnării erau deja propuse spre finanțare și dezvoltare peste 50 de proiecte eligibile de apărare, dintre care 10 sunt de interes și pentru România.

PESCO, așa cum este construit la acest moment ca instrument european de apărare comună, va implica, printre altele, prevederi cum sunt:

(i) calitatea de membru al unui SM la PESCO nu este una definitivă, iar participantele semnatare vor fi evaluate anual cu privire la îndeplinierea angajamentelor asumate;

(ii) PESCO este complementar NATO, care își păstrează rolul principal de apărare al Europei;

(iii) SM pot să își coordoneze cheltuielile de apărare prin PESCO, iar anumite categorii de cheltuieli pot fi susținute din Fondul European de Apărare;

(iv) la PESCO pot participa și state non-membre UE, dar acestea nu vor avea putere de decizie;

(v) SM semnatare s-au angajat să crească cu regularitate bugetele de apărare, să aloce 20% din aceste bugete cheltuielilor de înzestrare și 2% din bugete cheltuielilor de cercetare.

ROMÂNIA, ÎN PRIMA LINIE A FLANCULUI ESTIC

România, la inițiativa președintelui Klaus Iohannis, a reușit să mobilizeze resurse financiare importante, prin aplicarea Pactului politic semnat în 13 ianuarie 2015, ce implică alocarea unor cheltuieli bugetare de 2% din PIB pentru apărare[13].

Tot în registru pozitiv, mai pot fi menționate și alte decizii importante, cum sunt cele legate de negocierea unor parteneriate între diversele uzine falimentare de profil din România și producători importanți din SUA (ex. General Dynamics, Bell Helicopter), Germania (ex. Rheinmetall), Franța (MBDA și Airbus Helicopters), Olanda (Damen Shipyards) sau Elveția (Mowag) etc.

Ar putea fi fabricate în România rachete cu rază scurtă de acțiune, elicoptere multirol și de atac, transportoare blindate pentru infanterie, corvete etc., toate esențiale pentru a oferi armatei române dotarea tehnică la un nivel de calitate și up-grade de generație fără de care nu poate face față misiunilor de luptă reale într-o situație de criză.

Din păcate, și în chestiunile legate de apărare, interesele unor politicieni și oameni de afaceri români care se află în spatele lor, vin să confirme gravele vulnerabilități pe care le moștenim în fibra națională și de care nu reușim cu niciun preț să scăpăm. Cei care fac o paralelă între ”Afacerea Skoda”[14] din perioada interbelică și unele evenimente ale acestor zile s-ar putea să nu greșească foarte mult.

Recent, președintele Iohannis a promulgat legea prin care România va achiziționa din SUA[15], de la producătorii Raytheon Corporation și Lockheed-Martin, dar achiziția a fost însoțită de un scandal politic în condițiile în care, se pare, liderii coaliției de guvernare PSD și ALDE – Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu – ar fi dorit ca respectiva achiziție să fie interpretată de administrația de la Washington ca pe o ”plată a unui tribut”, în urma căruia vor accepta să nu mai critice derapajele legate de actele de corupție și subordonarea justiției ale puterii actuale de la București.

Chiar dacă liderii puterii neagă acest lucru și acuză, dimpotrivă, ”statul paralel patronat de Iohannis” că ar fi insistat pe achiziția sistemului de rachete Patriot nu atât pentru apărarea țării, cât mai ales pentru a cumpăra bunăvoința administrației Trump, pe care o folosesc împotriva PSD și ALDE, nu putem să nu remarcăm cum teme vitale pentru securitatea României sunt abordate politicianist și tranzacțional.

Din păcate, în România tema apărării țării nu pare să facă obiectul unei dezbateri politice serioase și aplicate și nici a unui dialog cu societatea în asamblu. Forțele armate ale României, în asociere cu aliații săi, au făcut progrese importante, după ce momentul 1989 a oferit imaginea unei armate deprofesionalizate și cu moralul puternic afectat de umilințele la care o supusese regimul dictatorului Ceaușescu și deciziile unor conducători care au acceptat să participe la reprimarea demonstrațiilor care au condus la căderea dictatorului.

În aceste condiții, singura soluție pe care o avem pentru a construi un sistem defensiv rezilient și eficient este să acționăm integrat cu partenerii europeni și NATO, să participăm deplin la PESA și PESCO. Sub presiunea Federației Ruse, atât pe uscat cât și pe mare, confruntați cu consolidarea unei rute migraționiste tot mai consistentă prin Marea Neagră, în condițiile în care Turcia lui Erdogan nu mai este un partener NATO predictibil, nu ne mai putem imagina o Românie care să își poată apăra teritoriul fără prezența unor forțe și capacități militare partenere.

Dacă militarii români sunt tot mai profesioniști, în schimb capacitățile/dotările tuturor categoriilor de forțe, de la cele aeriene, terestre la cele navale sunt mult, mult sub minimul necesar, iar industria de apărare este în cea mai vulnerabilă situație de la al doilea război mondial încoace. Și, din păcate, nu avem nici clasa politică pe ale cărei decizii să ne putem baza. Prin urmare, singurele noastre speranțe, așa cum remarca și Lucian Boia[16], nu se pot îndrepta cu adevărat decât către Washington și Bruxelles. Din păcate.

NOTE__________________


[1] http://revista22.ro/70267738/romnii-i-au-fcut-ara-dar-nu-prea-au-tiut-ce-s-fac-cu-ea.html

[2] http://risap.ro/cand-visurile-devin-realitate-vizita-lui-xi-jinping-in-cehia/

[3] http://m.romanialibera.ro/opinii/comentarii/drumul-matasii-trece-si-pe-la-praga-412007

[4] http://jurnalul.ro/stiri/externe/china-se-strecoara-in-europa-prin-ungaria-758745.html

[5] http://adevarul.ro/international/rusia/trebuie-teama-alianta-zapad-20170-1_59c23c9a5ab6550cb85b173d/index.html

[6] https://www.stiripesurse.ro/patriarhul-rusiei-trage-un-semnal-de-alarma-trebuie-sa-fii-orb-ca-sa-nu-vezi-apropierea-apocalipse_1232875.html

[7] Conforme cu Declarația de la Petersberg din 1992, semnată de miniștrii de externe și ai apărării din cadrul Uniunii Europei Occidentale

[8] Aceasta conţine cinci direcţii principale de acţiune: (i) rezilienţa statelor şi a societăţilor de la estul şi sudul Uniunii, (ii) ordini regionale bazate pe cooperare, (iii) guvernanţa globală pentru secolul XXI, (iv) securitatea Uniunii și (v) o abordare integrată a conflictelo​r

[9] Structura Permanentă de Cooperare în domeniul apărării comune

[10] http://www.hotnews.ro/stiri-international-22103040-nato-isi-reconfigura-structura-comanda-lucra-elimine-obstacolele-logistice-care-incurca-deplasarea-rapida-armatelor-aliate-prin-europa.htm

[11] http://www.hotnews.ro/stiri-esential-21820946-infografic-avea-politica-aparare-comuna.htm

[12] http://cursdeguvernare.ro/romania-a-semnat-aderarea-la-pesco-alaturi-de-alte-22-de-state-50-de-proiecte-comune-de-aparare.html

[13] http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/pactul-pentru-aparare-a-fost-semnat-presedintele-este-un-acord-implicit-pentru-dezvoltarea-industriei-nationale-de-aparare-346358

[14] http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Afacerea_%C5%A0koda

[15] http://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/prec-edintele-romaniei-a-promulgat-legea-privind-achizitionarea-sistemului-de-rachete-patriot.html

[16] Dacă te uiți la tot felul de clasamente, suntem în continuare la coada Europei din foarte multe puncte de vedere – material, economic, instituțional sau în planul mentalităților. Eu sper că Occidentul se va ocupa în continuare de România. Sigur, și în România există o nouă generație, sunt și oameni mai instruiți, mai cunoscători ai lumii occidentale. Nu vreau să înnegresc prea mult tabloul românesc, însă fără Vest și presiunea occidentală, lucrurile nu ar merge în direcția cea bună.; http://revista22.ro/70267738/romnii-i-au-fcut-ara-dar-nu-prea-au-tiut-ce-s-fac-cu-ea.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "8 comments" on this Article:

  1. Dan Nicolescu spune:

    Raul ireparabil in constructia europeana a fost deja facut, incepind cu respingerea includerii in constitutia europeana a ” caracterului crestin ‘ al Uniunii Europene, renuntind astfel la un pilon de baza .
    Va citez: ” O astfel de construcție se bazează fără drept de apel pe valorile creștine ale iubirii ziditoare, care naște toleranță și compasiune, pe un model economic și social care creează bunăstare și o distribuie cât mai multor cetățeni și pe foartă multă creativitate. ”
    Pozitia dezlinata si sovaielnica a Uniunii in Orientul Mijlociu, bazata pe aceasta renuntare la ideea crestina, a condus in final la criza refugiatilor, jalnic manageriata apoi de Dna Merkel.
    Reaparitia doctrinei comuniste si imbratisarea neo-marxismului , ” marxismului cultural” ( cum se prezinta, invaluitor, la fel de criminal din bazele sale, ca orice doctrina de tip marxist-leninist )de catre intelectualitatea ” politically correct ” din Europa, a pus capac la procesul de decadenta al Uniunii Europene. Sa nu uitam, asistam la destramarea Uniunii Europene inaimnte de a fi realizat-o pe deplin.
    Nu exista iesire. Rusia si China conduc jocul , asistate de Germania, care nu mai este reocupata decit de mentinerea bunastarii sal economice, dar, din pacate, si aceatsa va dispare in urmatorul deceniu, ca urmare a ” navalirii barbare” care a umplut si va umple Germania de o populatie lenesa si agresiva, total neasimilabila.
    Asa ca orizontul 2050 al presedintelui chinez este pe delin realist in ceea ce priveste Europa., ajunsa la remorca intereselor sale, urmind a se ciocni doar, eventual, d e interesele rusesti.
    Am o singura speranta. ca Rusia si China vor imploda sua exploda ca urmare a propriilor tensiuni interne pe care le manageriaza prost si vor sfirs prin a fi divizate atiti religios cit si national si economic . Musulmanii sint puternici in Rusia ( Tatarstan si Caucazi ) si in China , iar politica de expansiune economica si militara exclusiv pe seama cotei scazute a consumului intern nu pote tine o vesnicie, atunci cind este vorba de o putere globala.
    Si mai exita o speranta. Forta militara, inca inimaginabil de mare, a Statelor Unite.
    Vom muri si vom vedea !

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      Dar de o Chină foarte interesată de resursele Siberiei ce spuneți? O Chină cu o armată puternică, care să dea PCC încredere, ar putea emite pretenții după 2050 asupra unei Siberii unde, în timp, cei 9 milioane de ruși ar putea fi mult depășiți numeric de migrația chinezilor. Apoi autodeterminare etc… Sună implauzibil? Știu și eu… ce ziceți?
      Când cekiștii lui Putin vor dispărea de la putere, iar în locul lor vor veni oameni competenți, Moscova va înțelege că în mod natural, ca putere continentală cu frontiere uriașe, doar alături de SUA și Statele Unite ale Europei s-ar mai putea opune Chinei. Desigur, asta înseamnă și că trebuie să dea acces Occidentului la resursele sale, prin contracte win-win.
      Din păcate, Putin nu pare să fie atât de vizionar pe cât încearcă să acrediteze putiniștii de la Moscova și de aiurea. Deh, reflex de securist format în vremuri comuniste.

  2. D. spune:

    Domnul Boia este istoric, nu profet. Ca român, sunt total de acord cu ce spune, însă trebuie văzute lucrurile și din alt unghi, din nefericire. UE ne-a așteptat destul un sfert de secol – noi am alunecat spre est. Așa că, ce-ați zice de un mare bloc Euro-Atlantic (ALENA-UE) și de unul Euro-Asiatic? Se pare că Balcanii + Grecia+Bulgaria+România pică în Euro-Asia.
    Câteva argumente:
    - Grecia practic nu mai este în UE;
    - România și Bulgaria nu mai interesează, practic, Bruxelles-ul.
    - http://www.hotnews.ro/stiri-esential-22153141-patriarhul-daniel-discurs-programatic-rusia-pastrarea-unitatii-credinta-ortodoxiei-prioritara.htm
    - folosirea României ca zonă de pradă (pământuri, păduri, petrol, Microsoft, EADS, Bechtel etc.) înainte de dezgățarea explicită de la locomotiva UE.
    Și altele.
    Cu mâna pe inimă, gândindu-vă la vremurile care vin, cum ați răspunde la întrebarea “România este în Europa?” ?

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      Ah, simplu! Depinde de noi! Și că este așa, cel mai bine pledează ca argument faptul că a fost posibilă crearea României Mari. A fost șansa noastră, am avut energia necesară să transformăm înfrângerile în victorii, am pledat folosind ca argument, ca și astăzi, faptul că trebuie stăvilit pericolul de la Est etc., dar am avut și o clasă politică și o familie regală ce s-au ridicat la înălțimea vremurilor.
      Și un alt argument este acela că o UE a apărării nu poate să se oprească la Carpați, fără să cedeze unele din cele mai importante argumente strategice. Nu, mai degrabă Europa, adică Franța și Germania, văd un efort strategic permanent, care să aibă și argumetul militar adăugat celui economic, prin care să readucă Moscova la democrație și resursele Rusiei mai aproape de mașina industrială a Europei.
      Dacă citim corect acest context, dacă avem diplomația, forța militară și de intelligence care să contribuie pozitiv și, în fine, clasa politică care să se ridice la nivelul provocărilor, România va fi stat refondator al UE din 2020 încolo!
      Dacă nu, noi ne cerem afară din Europa, nu UE vrea să scape de noi.

  3. D. spune:

    Promovați o viziune optimistă. Într-adevăr, depinde de noi, dar numai într-o anumită măsură, fiind vorba de geopolitică. Putem (noi) face lucruri mari dacă ne întâlnim cu o fereastră de oportunitate cum a fost, spre exemplu, formarea națiunilor după primul război mondial. Din nefericire, prezentul nu ne arată performanți, nici în forță militară, nici în diplomație, iar în intelligence – poate în afară, că-n țară parcă au fuzionat cu interlopii…
    Nici viziunea unei Europe alimentându-se cu resursele unei Rusii democratizate nu-mi pare foarte probabilă. Când Putin a propus o uniune de la Lisabona la Vladivostok, SUA, cu contorul datoriei externe aflat în Madison Square Garden și învârtindu-se ca ventilatorul și cu dolarul sub euro (la acel moment), a zis NIET, facem acord transatlantic! Este foarte puțin probabil ca Europa (fără UK!) să se lege la resursele de hidrocarburi ale Rusiei, mai ales când acum se face război în Siria pentru marele zăcământ de gaze din Penisnula Arabică (mai precis pentru traseul conductei).
    Anul 2020, care nu-i departe, se vede foarte în ceață. Până atunci:
    - câte țări arabe vor mai exista?
    - nu se trece la Europa cu două viteze ? (eu zic că da)
    - vom asista foarte curând la lansarea planului lui Trump de a re-mări America.
    - Turcia nu mai există (excelent articol publicat chiar azi pe Contributors!).
    Avem un avantaj în 2019, când ne vine rândul la președinția UE, însă deocamdată, cu toată forța noastră militară, cu diplomația și cu umbroasa noastră intelligence, noi nu suntem în stare să trimitem o dubă după Dragnea și alții ca el!!!

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      Aveți 90% dreptate, după părerea mea. Pentru 10%, țin sa va spun ca si eu as zice nu propunerilor binevoitoare ale lui Putin. E un cekist, adică un securist cuplat cu oligarhia. Nu este nimic de încredere in instituția persoanei lui.

      • D. spune:

        N-am încercat să ascund nici o pledoarie pro-Putin în puținele mele vorbe. Doar că asta e situația și seamnănă tot mai mult a menghină, din nefericire. Păcat că nu ne gospodărim și folosim puținul spațiu de manevră pe care-l avem, acum…

  4. PAFI spune:

    Am ajuns intr-un moment crucial, din nou, dupa 28 de ani. Lumea sta sa crape si noi nu stim care ne e locul. Avem nevoie de o generatie de conducatori vizionari si patrioti (cu adevarat, nu la TV). Nu cred, insa, ca-i vom avea curand.

    Ma tot gandesc la Ucraina si la gigantica prostie de a renunta la armele atomice in schimbul unei ipotetice garantii din partea Rusiei. Cand tocmai Rusia era potentialul ei adversar. Cum e posibil? Orbire sau tradare?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Felea


Cristian Felea

Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

Cauta articole

decembrie 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)