vineri, martie 29, 2024

O propunere pentru primarii deschiși la minte: un concept de dezvoltare regională și locală

Puțină teorie: despre UE, despre fonduri, despre dezvoltare locală și regională

Principiul subsidiarităţii este unul dintre principiile centrale, ale  UE, care prevede ca deciziile politice din UE trebuie întotdeauna să fie luate la nivel local, administrativ şi politic, şi cât mai aproape de cetăţeni. Regiunile devin motoarele de dezvoltare economică ale Europei, iar faptul că fiecare stat membru are împărțit teritoriul în regiuni NUTS II – pentru o  mai ușoară folosire a intrumentelor structurale ale UE- arată importanța dezvoltării regionale și locale, în contextul globalizării.

Noile propuneri ale politici de coeziune pentru perioada 2014-2020 sunt concepute pentru creştere economică şi ocuparea forţei de muncă. In noua perioadă financiară se va pune accentul pe consolidarea coeziunii teritoriale, pentru care Comisia Europeană va investii sume importante:   dezvoltarea urbană durabilă (cel puțin 5% FEDR), pe crearea unor platforme de dezvoltare urbană și pe acțiuni inovatoare în domeniul dezvoltării urbane durabile. De asemenea se va pune accent pe dezvoltarea comunităților locale și implicarea acestora în procesul de decizie bottom-up. După cum se observă pentru următoarea perioadă financiară 2014-2020, conceptul de dezvoltare locală constituie una dintre prioritățiile UE.

Orașele sunt motoare ale economiei europene și pot fi considerate catalizatoare de  creativitate și inovație. 68% din populația UE trăiește într-o regiune metropolitană și aceste regiuni generează 67% din PIB-ul UE. Dimensuniile diferite ale vieții urbane – mediu, economic, social și cultural se împletesc, iar succesul în procesul de dezvoltare locală nu poate fi realizat decât printr-o abordare integrată. Măsurile privind reînnoirea urbană trebuie să fie combinate cu măsuri de promovare a educaţiei, dezvoltarii economice, incluziunii sociale şi protecţiei mediului. De asemenea dezvoltarea de parteneriate puternice, între cetățeni, societatea civilă, economia locală și diferite instituții ale administrației publice locale și regionale, poate constitui un real succes în procesul de dezvoltare locală.

Relaţia dintre universitate şi comunitatea locală este foarte importantă în dinamica socială contemporană. Cel mai important factor este locul pe care universitatea il ocupă in comunitatea respectivă.  Universitatea, chiar dacă este o institutie socială cu roluri clar definite, obiectivele specifice si cultura organizatională este direct influentată de ceea ce se intamplă la nivel local. Universitatea are un nivel de dezvoltare proportional cu nivelul comunitătii in care isi desfasoară activitatea; promovand cultura locală si istoria locală. Astfel, Universitatea este un liant al  comunitătii care promovează la nivel local şi răspunde nevoilor educaţionale locale. Acest lucru este posibil prin adoptarea unui management participativ, atât la universitate cat  şi la alte instituţii reprezentative pentru comunitatea locală: primărie şi consiliul oraşului, antreprenorii locali, ONG-uri etc. Universităţile pot fi motoare de dezvoltare locală cu conditia ca competenţele şi cunoştinţele acumulate de studenți, trebuie să fie legate cu nevoile locale ale populaţiei.

Ce n-am făcut noi intre 2007-2013

Din punct de vedere instituțional e clar : nu am avut obiective clare de dezvoltare, comunicarea a fost proastă între autorități și beneficiari, coordonarea și managementul autorităților catastrofal, că să nu mai punem la socoteală nepotismul, aranjarea achizițiilor și politizarea excesivă. Dar trecem peste toate acestea și sperăm că pe viitor Ministerul Fondurilor Europene să rezolve o parte din acestea, cel puțin acolou unde  are atribuții.

Nu am avut strategii de dezvoltare locale sau regionale și acolo unde au existat, ele nu au fost puse în practică. Nu a existat o colaborare strânsă între toți actorii implicați în procesul de dezvotare locală și regională, nu a existat comunicare. Fiecare a realizat proiecte pentru aria sa, neținând cont de sinergia cu celelate domenii. Nu a existat o comunicare eficientă și prea puține acorduri de parteneriat public-privat.

Noi nu am accesat deloc fonduri pe inovare sau cercetare.  Și pentru a avea o creștere economică e absolut necesar să ne focusam pe aceste domenii.  Dupa ultimul raport al Comisiei Europene, Romania se afla pe ultimul loc la acest capitol, alaturi de Letonia si Bulgaria.

In recomandarile Comisiei Europene se pune accentul si pe absorbtia fondurilor oferite direct de la Brussels, fonduri unde Romania este inexistentă. In 2009 am propus un proiect asemănător administrației, însă nu am fost băgat în seamă. Sunt o grămadă de bani, pe 2014-2020, oferiți direct de la Brussels, iar România ar trebui să participe în proiecte de cooperare, pentru a atrage acești bani. Pe lângă fondurile oferite direct de Comisie, vor fi și fondurile structurale sau fondurile oferite de diverse organizații sau instituții internaționale. De aceea consider că beneficiarii (comunitatea) ar trebui să se organizeze pentru astfel de oportunități.

Propunere pentru primarii interesați :

Procesul de dezvoltare locală şi regională este un proces complex care implică o abordare multi-disciplinară. Diferiţi factori, economici, culturali şi socio-politici au un profund impact asupra procesului de dezvoltare locală. Pentru ca acest concept de dezvoltare locală şi regională să reuşească, toţi factorii descrişi mai sus trebuie sa devină un „lipici” pentru a întregi comunitatea.  Capitalul Social  are  un impact puternic asupra procesului de dezvoltare economică la nivel regional sau local. De aceea consider că e nevoie de realizarea unei structuri juridice, ONG să zicem, din care să facă parte specialiști din primărie, din universitate, din sectorul civil și reprezentanți ai antreprenoriatului. Astfel se pot pune bazele unor proiecte comune, în mai multe sectoare de activitate, iar beneficiile acestor proiecte să se răsfrângă asupra comunității respective.

Organizaţia va fi  responsabilă pentru proiecte care pot aduce valoare adăugată,  de inovare,   sau care să conducă la întărirea colaborării internaţionale şi schimburi de bune practici. Focusul organizației vor fi finanțările europene, fie ele din fonduri structurale, fie fonduri oferite direct de Comisie sau alte organizații internaționale. Organizația  poate  funcționa ca și un catalizator  al societăţii respective, incercând să unească interesele sectorului privat, cu societatea civilă şi administraţia publică locală si regională. Pentru ca acest obiectiv să fie atins organizația poate întreprinde acţiuni în urmatoarele domenii : turism, cercetare, inovaţie şi antreprenoriat, dezvoltare resurse umane (tineret si educaţie), cultură, societate civilă şi democraţie, mediu şi dezvoltare sustenabilă.  Toate aceste domenii duc la un proces structurat de dezvoltare regională și de aceea e important ca acestea să fie concepute de o singură structură, alta decât o agenție de dezvoltare regională sau o cameră de comerț. Această organizație va trebui să cuprindă specialiști în economie, în managementul proiectelor, în sociologie și comunicare pentru a reuși să facă față cu succes unor programe de finatare cât mai variate, fie ele naționale sau internaționale. De aceea colaborarea cu Universitatea e vitală.  Pentru că această organizație ar avea în prim plan comunitatea respectivă este necesară încurajarea participării efective a cetățenilor la procesul de dezvoltare locală a orașului sau zonei respective prin organizarea de ateliere de lucru și discuții intre reprezentanți ai societății civile si oficiali de la municipiu, judet și politicieni.

Problema care se pune : există voință politică pentru a realiza o astfel de organizație ?

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. Gratian, nu crezi ca o astfel de organizatie/asociere incearca sa puna in functiune fiecare oras care se implica in competitia pentru Capitala Culturala Europeana 2021? Desigur, scopul nu este cel de atragere a fondurilor la modul general, ci ~doar~ a titlului de „Capitala Culturala” care duce insa dupa sine niste fonduri considerabile.

    • Mihnea, dupa cum am scris si in text, am avut o propunere asemanatoare in 2009, dar aceea a fost pentru birou de reprezentare regionala la Bruxelles. In 2012 am incercat sa stabilesc o astfel de colaborare intre universitate si primarie. Nu mi-a iesit. Obiectivele oraselor care si-au depus candidatura la CCE sunt strict legate de turism si cultura. E clar ca aceste doua activitati pot genera dezvoltare economica, dar aceasta propunere e mult mai complexa: vorbim despre cerecetare si inovare si vorbim despre proiecte trans-nationale sau inter-regionale, vorbim de parteneriate comune cu alte zone europene, vorbim de proiecte pilot in anumite domenii. E totusi altceva decat profilul unei organizatii care practic se lupta pentru castigarea titlului de CCE! Exista similitudini insa propunerea mea e mult mai complexa (si nu poate fi incadrata nici in activitatea agentiilor de dezvoltare regionala si nici a camerelor de comert). E o chestie integrata, care cuprinde mai multe domenii de activitate si la care trebuie sa participe si societatea civica, daca tot vorbim de guvernantza multi-nivel!

      • Cred că soluția se află în altă parte. Din câte cunosc, atât în Germania (stat federal) cât și în Franța (stat unitar) un anumit procent din taxe și impozite – inclusiv din TVA – rămân la nivel local. Astfel încât între administrațiile locale există competiție pentru atragerea de investitori și există un interes direct pentru încasarea acestor taxe și impozite.

        În România, tot din câte cunosc, nu se întâmplă așa ceva. Taxele și impozitele sunt încasate și administrate de guvern (cu excepția celor locale, evident). După care sumele redistribuite în teritoriu depind de tot felul de criterii, unele politice, altele obscure, dar toate fără legătură reală cu nivelul activității economice din respectiva unitate administrativă (comună, municipiu, județ etc.).

        Mai mult decât atât, actualul aranjament face ca primarul să fie interesat de ”mie personal ce-mi iese, dacă tu îți faci afacerea aici?” și nu de nivelul încasării taxelor și impozitelor. Cred că asta ar fi una din principalele reforme necesare, o parte din taxe (TVA, accize, impozit pe profit etc.) să rămână din start la nivel local, iar competiția între administrațiile locale să se manifeste astfel pentru captarea încrederii investitorilor, nu pentru captarea bunăvoinței guvernului.

        • Se cheama descentralizare fiscala iar in proiectul de regionalizare al d-lui Dragnea acest concept lipsea. In cazul in care aceasta descentralizare fiscala se realizeaza, nu mai exista nici un control politic asupra primariilor sau presed. de CJ. Centralizarea fiscala e o parghie politica. Degeaba facem regionalizare daca nu se realizeaza si descentralizarea fiscala. Asta in cazul in care se va face regionalizarea. Mai e nevoie si de o reforma a comunelor si oraselor in sensul ca exista prea multe municipalitati. Last but not least, vorbim despre capacitatea unui primar de a nu cere spaga prea mare. Dar propunerea mea nu ia in calcul toti acesti factori. Nu putem astepta pana se realizeaza toate astea, asta in cazul in care se realizeaza. Greu de crezut! Propunerea mea se poate face ACUM, in cazul in care exista vointa politica si vointa de colaborare si comunicare intre stakeholderii locali!

          • Regionalizarea este necesară și se va face cândva, în următorii 20 de ani, dar subiectul descentralizării fiscale rămâne paralel cu regionalizarea. Descentralizarea fiscală se poate aplica foarte bine și la unitățile administrative actuale, nu trebuie să așteptăm formarea regiunilor pentru asta.

            Desigur, sunt puține șanse să fie aplicată de PSD, deși tocmai baronii locali ar putea fi interesați la un moment dat de o asemenea descentralizare. Dar cred că va trebui să așteptăm o schimbare de generații, pentru că cei actualmente deja îmbătrâniți în rele nu sunt dispuși să schimbe niște metode care funcționează destul de bine în propriul beneficiu cu unele noi, pe care abia vor trebui să învețe să le exploateze :)

  2. Subsidiaritate, coeziune teritoriala, orasele ca motoare de dezvoltare, raportul activ dintre universitate si comunitatea (economica) locala in managementul participativ, constructie economica, strategii de dezvoltare locala si regionala, insasi ,,organizatia”, care sa structureze formal interesele de dezvoltare in afaceri si proiecte, poate fi un ,,dar” , un rezultat benefic al etapei 1990 – 2014 de ,,dezintegrare economica si industriala”, pe care-l culegem acum fericiti ca putem sa-l valorificam?
    Intre politicile moderne de sprijin al dezvoltarii economice construite pe tiparele tarilor dezvoltate, de absorbtie si utilizare economica a resurselor de dezvoltare – si vidul de viziune, institutional si tehnic din Romania – se afla distanta cosmica dintre absorbtia integrala a acestora in Polonia si ciupituri partiale de astfel de fonduri, in Romania.
    Adecvarea la tehnicile si instrumentarul necesar succesului utilizarii depline a fondurilor UE, depaseste respectarea simplelor recomandari ale Comisiei Europene, cit si constatarile critice si solutiile corective ale analistilor specialisti in atragerea acestor fonduri. Ea intra in insasi genetica oricarui proces profund si complex, de dezvoltare economica nationala, cu ,,incepere” de la zero, adica de la stadiul de tara lipsita de economie nationala, de institutiile nationale de investitii, de banci nationale de investitii, de insasi PROIECTUL care sa construiasca la nivel national, fundamentele primare ale unei dezvoltari industriale si agricole sustinute, rapide.
    Autorul spune cite ceva despre asta, dar se rezuma la constatarea ca ,,nu am avut strategii de dezvoltare locale sau regionale, iar acolo unde au existat, ele nu au fost puse in practica”.
    Fara un ,,proiect national”, cine sa construiasca astfel de strategii, cine sa raspunda cu ,,soarta” personala, politica si administrativa de elaborarea si punerea lor in practica, cine sa construiasca si sa raspunda politic si administrativ de constuctia de ,,organizatii” dezvoltatoare economic, cine sa gindeasca si actioneze subsidiar, ori sa faca din orase, universitate si comunitate zone de management activ, dezvoltator economic? ONG-urile sau intelectualii reuniti in ce anume?
    Ceeace se considera ca fiind vital, ca institutii non-formale, instrumentar si tehnici de dezvoltare economica locala si nationala, nu exista azi in Romania si nici nu apar ca rezultat (providential) a 25 de ani de destructurare economica si industriala, ci numai si numai,al constructiei de la simplu la complex, a structurilor, institutiilor si mentalitatii politice si economice ACTIVE, cuprinsa – ca intr-un manual de (buna) guvernare – intr-un proiect national de ,,reconstructie economica si industriala”, postintegrare.
    Un astfel de proiect, este creierul, constructorul formal, liantul unificator si coerent al tuturor acelor masuri politice, organizatorice, administrative, fiscale, juridice, financiare, etc., pe care in mod corect le inventariaza si aduc punctual/partial analistii economici, de cite ori se simt oripilati de nefunctionalitatea unui sistem politic si economic national, pe care nimeni nu intelege, ca altfel nu are cum sa-l aduca in termenii optimi organizatorici si de functionalitate, necesar dezvoltarii Romaniei.

  3. Foarte bine spus la nivel ideatic , dar ținând cont ca el ar trebui implementat de oamenii, care reprezintă instituțiile el devine deodată ușor utopic. ( La planificare teritorială se studiază astfel de acțiunii , care mai apoi se aplică la : Carrefour , auchan , kaufland , etc )

  4. Stimate,
    d-le Adrian,
    Este utopie, (doar) sa astepti ca de la sine, fara nici un efort de cunoastere, evaluare-promovare sa fie implementat un proiect, de catre ,,oamenii, (stingii) care reprezinta instititiile”, de ,,culegatorii si distribuitorii populisti”, ai unor rezultate pozitive inexistente, ale guvernarii 2012-2013.
    Un astfel de proiect, trebuie preluat, dezbatut, evaluat si ,,impus” de catre partidele de dreapta, care iata ca nu au nici un ,,discurs” sau proiect economic, pe care sa-l propuna unui electorat debusolat, care nici macar nu mai voteaza.Unui electorat care de 25 de ani asteapta un proiect de reconstructie industriala – unul ,,de sens invers” celui postcomunist ,,Iliescu” din 1990 (al celei de a treia cai, nici comunism, dar nici capitalism), care ne-a adus in situatia actuala!

    • Cred că obsesia dvs.pentru o reconstrucție industrială e demnă de o epocă apusă. Astăzi nu mai trebuie să vină statul să industrializeze și nici nu e competent să o facă, după cum s-a văzut în perioada lui Ceaușescu.

      Reindustrializarea țării o fac împreună firmele, statul ar trebui doar să le asigure ceva condiții. pe care însă nu le asigură. De exemplu, firmele (germane, dar nu numai) de componente auto au investit atât de mult în România, încât astăzi orice tip de componentă auto se fabrică în România. Iar exporturile din domeniu se pare că sunt mai mari decât exporturile întregii economii românești dinainte de 1989.

      Dar ar putea diverși antreprenori români să asambleze pe cont propriu autoturisme, așa cum se întâmplă în Anglia, de exemplu? Asta în niciun caz, pentru că o mulțime de funcționari publici puși pe șpagă i-ar îngropa în controale și amenzi, ceea ce firmelor germane n-au curaj să le facă. Astfel încât România rămâne doar o colonie cu muncă ieftină pentru firmele germane de componente auto.

      Iar asta nu pentru că statul român nu s-ar ocupa de reindustrializare. Ci pentru că statul român sufocă sub taxe, impozite și amenzi orice inițiativă privată autentică și astfel rămân să funcționeze doar firmele străine, imune la abuzurile statului. Unei firme germane nu i se pot eventual bloca decât conturile din RO și singurul efect va fi neplata salariilor. Dar încasările din Germania nu îi pot fi blocate, în schimb întreprinzătorului român îi pot fi blocate.

      În concluzie, nu de reindustrializare e nevoie să se ocupe statul, că are cine să o facă. Dar de crearea unui mediu de afaceri mai prietenos, de asta da, chiar ar trebui să se ocupe statul.

      • Stimate,
        d-le Harald,
        Din instinct, cind este vorba de reconstructie economica si reindustrializare, replica vine ca de o imposibilitate practica, in lipsa statului comunist.Ori Singapore, Malaezia, etc., sau Japonia reformei Meiji, nu s-au industrializat intr-o generatie si ceva, datorita comunismului.
        Un proiect de reconstructie economica si reindustrializare este denumit astfel, fiindca aceasta este finaltatea sa, dar in fapt, el presupune, tocmai acea creare a unui mediu economic competitiv si functional, de natura sa atraga, exact acele firme straine de care vorbiti dvs.
        Intr-un comentariu poti vorbi de ceeace este necesar Romaniei, dar nu exista spatiul de a dezvolta componentele unui proiect de aducere a competitivitatii/functionalitatii economice, catre indicele 32-35, de la care incep sa vina investitorii.Ca urmare a imenselor pierderi financiare, datorate crizei, investitorii nu ma calca in tarile in care indicele de competitivitate/functionalitate/performanta economica, este subafrican, 74 ca in Romania.In cazul de fata, este pericolul ca pina si cei existenti sa se retraga, cum este situatia in domeniul siderurgic, ori amplasarea unei moderne uzine auto a Renault, in Maroc, iar nu in Romania.
        In concluzie, nu-i vorba de obsesii – ele existind in cu totul alte domenii – ci de utilizarea unor mecanisme speciale, de natura institutionala, de accelerare a dezvoltarii industriale prin tehnici si metode speciale, de restructurarea si functionalizarea domeniului institutional – lucruri pe care numai SATATUL le poate realiza.Pentru aceasta este nevoie de un proiect si credinta ca putem face ceeace au facut ,,tigrii asitaici”, fata de care noi stam formidabil de bine, in raport cu starea lor de acum o jumatate de secol.
        Sigur, ca este vorba de un alt model de dezvoltare, care nu are nimic comunist in el, ca statul nu trebuie sa ,,reindustrializeze” Romania pe modelul de pina in 1989, dar poate si trebuie, sa creieze instrumentele si conditiile, ca ea se devina realitate economica in conditiile globalizarii pietelor nationale.

  5. Pentru Alba Iulia exista cineva angajat de primarie numit City Manager si el are ca atributii dezoltarea orasului. Cred ca este necesar asa ceva pentru fiecare oras.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gratian Mihailescu
Gratian Mihailescu
Graţian Mihăilescu este expert in dezvoltare regională si consultant în afaceri europene, în prezent încercând să înfiinteze un Institut de Dezvoltare Locală în Timişoara. Absolvent de jurnalism, s-a specializat în Afaceri Europene si Dezvoltare Regională, fiind bursier în Germania, Italia, Belgia şi Ungaria la prestigioase instituţii din ţăriile respective. De-a lungul timpului s-a implicat în activităţi ale societatăţii civile, în ţară sau pe plan extern, colaborând cu clubul RO-UE, Europuls, Liga Studenţilor Români din Străinătate şi alte organizaţii non-guvernamentale din Vestul României. În ultimii ani a publicat articole despre fonduri europene şi dezvoltare regională pe siteuri de specialitate.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro