marți, martie 19, 2024

Opiniile unui alegător de profesie

Prolog

Vă zic bună ziua cu respect și vă încredințez în taină opiniile unui alegător care de 40 de ani, în curând, votează. Și care de alți mulți ani compară rezultatele alegerii sale cu realitatea si este de tot atâta timp nemulțumit…

Captarea bunăvoinței

Încerc să vă încredințez o imagine a ceea ce crede un alegător oarecare că ar trebui să fie dinamica reformelor începând cu 2021 . Iar în acest sens cred ca partidele pot iniția de acum consultări publice cu cei care contează în domeniile de referință : constituționaliști, experți în educație, experți administrație publică, etc.

A epuiza marele balon de speranță în care am ajuns la aproape 50% prezență la vot este în opinia mea contraproductiv.

Ne este clar tuturor că România anilor 2020 nu mai poate funcționa într-o paradigma desenată de un cadru constituțional și legislativ plin de petece.

Am avut două manifestări de forță ale unor coaliții de partide atât în 2012 cât si 2017-2019 cu privire la politica constituțională, penală si penitenciară. Nu știu cât din acțiunile partidelor aveau suportul real al electoratului.

În opinia mea cred ca România trebuie re-desenată în culori care ar trebui să surprindă realitatea națională actuală: cu peste 5 milioane de cetățeni emigrați, cu duble cetățenii, cu un drenaj al creierelor accentuat, cu industrii cărora nu le arătăm atenția cuvenită, etc.

Nu cred că este greu de observat că nu există o corelație între normă și realitatea în care românii își consumă viața. Sistemele sociale sunt în colaps sau aproape în colaps fiecare dintre noi trăiește într-o lume imaginară, mai mult decât atât inclusiv forțele politice ignoră realitatea evidentă.
În opinia mea ar trebui să ne aplicăm asupra întregului desen al țării. Ce țară vrem să avem, ce țară ne permitem să avem. Am creat discrepanțe uriașe între venituri la nivel societate, ne apropiem de colaps general.

Am pierdut în diplomație lucruri pe care le consideram de la sine înțelese inclusiv în comunism, nu suntem considerați parteneri de încredere în construcții diplomatice, culturale, științifice, etc.

AȘA NU SE MAI POATE.

1. Reforma Constituției

Pentru întreaga societate a devenit clar că mecanismele imaginate în actuala constituție sunt șubrede si episoadele 2012, 2017 sunt pline de exemple în care mecanismul constituțional nu a rezistat.

Ne trebuie mecanisme clare și departe de orice interpretare în multe zone ale actualei Constituții.

Am văzut declarații clare cu privire la această propunere a mea și aș avea de completat un singur lucru… nu merge să peticim o construcție șchioapă.

Ar trebui dezbătut la nivel de societate faptul că este extrem de greu să revizuiești actuala constituție și aproape imposibil să adopți una nouă. Iar în opinia mea asta înseamnă o restrângere a drepturilor cetățenești.

Personal înclin să cred că România s-a maturizat si are o altă înțelegere cu privire cu modul de definire si constituire a instituțiilor prevăzute de Constituție: Curte Constituțională, Avocatul poporului, etc.[1]

2. Reforma Arhitecturii de Apărare a Statului si Constituției

Pornind de la Constituție ar trebui sa vedem daca Consiliul Suprem de Apărare al tarii este o construcție viabilă și dacă prevederile sunt în consonanță cu normele democratice europene. Modul de funcționare in coabitare a arătat sincope relativ la CSAT și personal cred că trebuie găsite pârghii in îmbunătățirea funcționarii. Nu poți să îi tai finanțarea bugetară președintelui pe obiective deja aprobate.

Nu am cunoștințe legislative însă eliminarea oricăror dubii privind legalitatea cooperării inter-autorități ar fi bine să fie eliminată din start. Întreaga discuție cu privire la „protocoale” a fost contraproductivă. Orice act semnat de o autoritate publică trebuie să aibă gir de legalitate corespunzător.

Cred cu tărie ca in primul rând organizațiile pe care se sprijină statul român au nevoie de clarificări si actualizări pentru a nu mai cădea in jocul politic.

Romania este în continuare in mijlocul unei geopolitici foarte complicate și are nevoie de o arhitectura de apărare eficace si eficienta. [2]

3. Reforma administrativ-teritorială

Necesitatea reformei administrativ- teritoriala este mai mult decât evidenta, actualele baronate județene fiind total ineficiente in a aduce cu adevărat dezvoltare. Nu vreau să mă pronunț decât cu privire la ceea ce este nefiind treaba mea ceea ce trebuie pus in loc. Actuala structura UAT este contraproductivă și greu de susținut inclusiv financiar. [3]

4. Reforma instituționala a statului. Reforma administrației publice

Încrederea cetățeanului român in instituțiile care îi guvernează existența este extrem de redusă. Orice interacțiune cu administrația publică centrală sau locală e motiv de dramă. Asumată de către Guvernul Cioloș , reforma funcției publice în 2016 a fost unul din eșecuri și așa a rămas până astăzi. Nu neapărat din vina sa în 2016.

Însă nu discutam numai de funcția publica ar trebui sa rediscutăm de administrație centrala, administrație locala, legea finanțelor publice corelata cu nevoile reale… si toate armonizate cu reforma UAT. Ar trebui să vedem cât mai funcționăm in paradigma unui stat hipercentralizat. Etc.

Din câte vedeți ar fi de muncă 5 ani. [4]

5. Reforma electorala

După 30 de ani de alegeri libere pentru instituțiile democratice din România suntem puși în fața a nu avea o imagine clară a faptului în care se votează în România.

Iar am intervenit prin OUG schimbând regulile în timpul jocului, prezidențialele necesită o amendare clară a modului de organizare în diaspora, trebuie să rediscutăm iarăși un tur- doua tururi.

Cert este că legislația electorala este „fierbinte”[5]

6. Reforma educației

Începută și reîncepută de 20 de ori educația noastră produce peste 40% balast fie și numai dacă ne referim la cei care nu pot înțelege ceea ce citesc. Programe încărcate fără o relație clară cu viața practică, intervenții în direct asupra finanțărilor, plagiate fără de sfârșit, nepotism, etc.

Și daca stau bine și mă gândesc aici avusesem un pact agreat de toate forțele politice.

7. Reforma sănătății publice

Simpla majorare a anvelopei salariale nu a influențat in bine modul in care funcționează sistemul sănătății publice si suntem unde eram in 2016 când ni se păreau ca se vor rezolva toate.

Un singur exemplu : avem finanțare pentru a înființa centre mari arși din 2014 însă totul băltește iar Romania produce mari arși care în lipsă de tratament sunt transferați sau nu.

Sau începem discuția despre spitale regionale plătite din fonduri europene și semnăm contractul de finanțare după 12 ani. [7]

8. Reforma relațiilor cu cetățenii/ clienții.

Rămâne o idee a mea asupra căreia cred că cel care se va apleca cu atenție îsi va cuceri foarte ușor electoratul.

Această idee despre reformă este despre modul cum se comportă cei care prestează către noi în relație de cetățeni/clienți servicii. Care pot fi :

  • Servicii publice
  • Servicii financiare
  • Servicii de comunicații
  • Servicii de utilitate publica
  • Etc.

Ceea ce vreau să spun ca actuala arhitectura (ANPC, ANCOM, ANRE, etc. ) funcționează si nu prea.[8]

9. Reforma Justitiei.

Poate ca o data si o data reformam cu adevărat JUSTITIA si lăsăm impresia ca suntem adepții unei legi penale drepte dar dure.

Îmi aduc aminte că la începuturile democratice de după 1989 a trebuit să demonstrăm că suntem un stat cu domnia legii (rule of law) pentru a fi admiși în Consiliul Europei. Ce ziceți, suntem ?

10. Reforma vieții sociale. Ajutoare. Beneficii, Pensii

  1. ……………………………..
  2. ……………………………..

Aveți spațiu liber în comentarii…

Trimiteți un mesaj parlamentarului dumneavoastră cu ceea ce doriți să fie discutat și dezbătut în programul lor… Pentru că partidele slujesc interesului public și nu invers.

Concluzii

În opinia mea partidele politice trebuie sa spună tuturor in ceea ce cred iar in final sa scrie politici publice. Nu câștigarea alegerilor este scopul final al politicii ci slujirea interesului public.

În Referințe puteți vedea că temele articolului sunt temele României…tratate de către www.Contributors.ro

Anexa: De cand votez:

Alegeri legislative 17 martie 1985
Alegeri generale în România, 1990 20 mai 1990
Alegeri generale în România, 1992 27 septembrie1992
Alegeri generale în România, 1996 3 noiembrie1996
Alegeri generale în România, 2000 26 noiembrie2000
Alegeri legislative și prezidențiale, 2004 28 noiembrie2004
Alegeri legislative, 2008 30 noiembrie2008
Alegeri prezidențiale în România, 2009 22 noiembrie2009
Alegeri legislative în România, 2012 9 decembrie 2012
Alegeri europarlamentare 25 mai 2014
Alegeri prezidențiale în România, 2014 16 noiembrie 2014
Alegeri legislative, 2016 11 decembrie 2016
Alegeri europarlamentare 26 mai 2019

Referinte Bibliografice

____________

1. Cum a oprit CCR Constituţia USL (Ponta-Antonescu)

https://www.contributors.ro/administratie/justitieordine-publica/cum-a-oprit-ccr-constitutia-usl-ponta-antonescu/

2. Ce as intreba eu CSAT despre criza din sanatatehttps://www.contributors.ro/economie/ce-as-intreba-eu-csat-despre-criza-din-sanatate/
3. Un subiect uitat: reforma organizarii administrative. Merita efortul? https://www.contributors.ro/fara-categorie/un-subiect-uitat-reforma-organizarii-administrative-merita-efortul/
4. Ciolos explica de ce nu a facut reforma in administratie – http://www.ziare.com/dacian-ciolos/guvern/reforma-administratiei-promisa-dar-nelivrata-de-guvern-ciolos-spune-de-ce-nu-l-a-demis-pe-dincu-1443609
5. Reforma Electoralahttps://www.contributors.ro/tag/reforma-electorala/
6. Reforma Educatiei https://www.contributors.ro/tag/reforma-educatiei/
7. Povestea cu legea sanatatii: Cum se vede de la distanta, cu detasare https://www.contributors.ro/fara-categorie/povestea-cu-legea-sanatatii-cum-se-vede-de-la-distanta-cu-detasare/
8. Și umilit, și cu banii luați – https://www.contributors.ro/societatelife/%C8%99i-umilit-%C8%99i-cu-banii-lua%C8%9Bi/
9. Reforma Justitiei- https://www.contributors.ro/author/cristi-danilet/

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

  1. Buna Dimineata

    Regasesc in randurile asternute de Dl Laurentiu Stelea ceea ce ma preocupa !

    Am scris parlamentarului ceea ce ma framanta, insa il doare la bashketi ( este vorba de USR, nu unui Parlamentar, ci la minim TREI)

    Am scris altui Parlamentar, PNL, idem avea Aceeasi durere la bashketzi

    Sustin Cu Tarie ca Parlamentul Romaniei NU trebuie populat cu Politicieni ! Ci cu Oameni Reprezentativi ! Ei INCA traiesc, muncesc si se chinuiesc cu Actuala Stare de Fapt, merita sa identificam cum coagulam astfel de Initiative,

    Pe un blog al unui personaj implicat in recrutare Am Sustinut, Sustin un Guvern Recrutat! Un Guvern de “privati” cum le place unora sa afirme ! Nota bene: in acest Guvern as gasi loc pentru Oameni Care Fac Curat pe Strazi, incarcati cu mai mult realism in comparatie cu un Cuc din Guvern, sau un inept Budai !

    Dl Stelea, cred ca Initiativa Dumneavoastra trebuie distribuita!

    • Reprezentativitatea a devenit într-adevăr o problemă, în sensul că a dispărut. Am citit undeva că în parlamentul Franței sunt vreo cinci profesii (avocat, profesor, sociolog, politolog și / sau înrudite), pe când în cel al Marii Britanii peste 100. Dar chiar și-așa, presupunând că parlamentarii își reprezintă alegătorii și breasla, onest și consecvent, cât cântărește decizia unui parlament național prin comparație cu decizia board-ului unei mari bănci internaționale (de mărire a dobânzilor, spre exemplu)?
      (Guvern recrutat avem: cei mai mulți au fost recrutați, unii din anii liceului, când au dat testul de compunere despre ce făceau colegii lor).

  2. Pe bune ca este mai simplu.

    Romanul trebuie sa fie intrebat ce doreste sa serveasca

    1. Republica Populara Romana

    2. Monarhia

    3. O romanie moderna bazata pe economia de piata. libertate si responsabilitate.

    Si numai dupa aceea sa urmeze retusarea Constitutiei – care si-a aratat limitele in ultimii ani.

    Daca alege varianta 1 – este un nostalgic al vremurilor comuniste – End of the Game – pentru ca varianta asta este terminata din toate punctele de vedere – terminata din punct de vedere doctrinar, economic sau politic. Nu o sa o demonstrez aici pentru ca istoria recenta a demonstrat instalibitatea acestei forme. Vezi cazurile Rusiei, Venezuelei, Coreea de Nord, Grecia si Turcia acum.

    Daca alege varianta 2 – este un alt tip de nostalgic.
    Dar atat timp cat nimeni nu a intrebat daca se mai doreste monarhie tot o sa existe anumiti nostalgici care in dorinta de a mai agita o leaca apele tot o sa vanture steagul monarhiei. Monarhia a fost o forma care a incetat sa mai produca efecte, din punctul meu de vedere, dupa Declaratia de Independenta a Statelor Unite. Acolo a fost consemnat si ulterior demonstrat faptul ca aceasta forma de conducere este caduca.

    Consider ca autorul articolului nu ia in considerare imensele orgolii existente in viata politica, diferentele doctrinare care exista intre diferite partide, indiferent daca ele au fost afirmate sau NU, in cazul NU doctrina partidului depinde exclusiv de optiunile liderul acestuia.

    Deci nu se va putea ajunge la un consens politic, dupa parerea mea, pe politicile publice si de aceea unii vor conduce o vreme urmati de altii –

    Ceea ce ar putea decide, evident in cazul alegatorilor intelepti, este starea economica a natiei care ar putea impune o politica sau alta publica.

    Daca politica publica este corelata cu realitatea din teren lucrurile se intampla.

    Daca NU se adanceste dezastrul.

    Mai devreme sau mai tarziu, acel partid/lider politic care nu coreleaza politica economica cu realitatea din teren se prabuseste indiferent daca cetateanul este sau nu intelept, intelege sau nu ceea ce se petrece cu el/ea – dar daca il doare la buzunar, il enerveaza ceea ce se intampla va sanctiona, mai devreme sau mai tarziu, conducerea indiferent daca a votat acel partid sau NU, a primit sau NU spaga salariala/pensie majorata/pensie speciala de la acel partid…

    Singurele lucruri care nu se mai pot recupera sunt timpul, oportunitatile si uneori averea.

    Chestiunea alegerilor intelepte sau mai putin intelepte insa produce/conduce la consecinte in timp – si asta face ca indiferent de optiunea mea sau a dumneavostra sa parcurgem niste etape din viata canonindu-ne sau bucurandu-ne.

    De aceea este important nu numai ceea ce gandesc eu dar si ceea ce gandeste vecinul si vecina si asta ar trebui sa ne faca sa incercam, poate si reusim, sa schimbam idei pe unde apucam.

    Varianta prezenta de autor in articol este top-down.
    Mie imi plac mai mult bottom -up – lasa mai multa libertate dar evident cere intelepciune.

    Zile mai bune sa apucam ca belele zic ca am inregistrat destule si nu prea am invatat din ele…
    Educatia si cei 7 ani de acasa fac diferenta!

  3. La câte reforme este necesar a fi implementate, avem nevoie de un Martin Luther! Care nu se vede la orizont, deocamdată.
    Fiind specialist în management financiar format într-o școală anglofonă, ați auzit probabil de un actor american celebru, pe nume Ronald Reagan (clipurile lui publicitare din anii 1950-1970 se mai pot găsi pe Youtube) și de o doamnă englezoaică pe nume Margaret Thatcher (în tinerețea ei, a ținut un discurs foarte apreciat la o reuniune Bilderberg) – aceste două personaje au imprimat durabil politica Occidentului cu o zicere care a transformat interesul public în ceva ridicol. Ne-existând societate, ci numai indivizi cu nevoi (un stomac + un sex), ce interes public? Poate doar acela de a crea cadrul unei competiții cât mai de-regularizate, adică cu cât mai puține reguli.
    La cum merg lucrurile, se vor produce reforme în toate cele 10 domenii evocate de dstră (cred că „furtuni” ar fi mai potrivit decât „reforme”), doar că sensul în care vor merge acestea s-ar putea să fie diferit de cel al interesului public. Evoluția sistemelor complexe este greu de anticipat.

    • Buna Ziua

      Cred ca sunt unii dintre cei care au trait contemporan cu Thatcher- Reagan, mai mult chiar i-am studiat si dupa. Impresia mea a fost ca intr-adevar au fost suflete pereche si tarile lor si lumea a avut nevoie de ei fie si numai pentru a invinge comunismul. Insa cat de conservator as fi nu pot sa pierd din vedere ca o anumita reteta este aplicabila unei tari sau lumii in ansamblu intr-o anumita perioada.
      Ilustrasem intr-o discutie pe Facebook ca lovitura de stat a lui Pinochet care intrerupe o guvernare aleasa democratic- cea a lui Allende duce la un succes economic al statulyi Chile sub impresia Chicago boys.
      Judecand din nou Thatcher Reagan sunt cei care fundamenteaza piata ideala care se autoregleaza si asa aceasta ajunge in criza subprime care inca se absoarbe la nivel mondial.
      Revenind si Thatcher si Reagan sunt actorii unei lumi saxone in care legile fundamentale exista de sute de ani
      Ori eu incerc sa gasesc ceea ce ar fi legile noastre pentru o suta de ani

      • Sa nu facem greseala privind viitorul prin prisma trecutului , masurile anilor lui Reagan si Thatcher nemaifiind aplicabile in ziua de astazi,
        Suntem in pragul unei noi revolutii industriale care de fapt a inceput si care nu mai este comparabila cu cele trecute, calitatea si mai ales efectele asupra societatilor fiind cu totul altele.

  4. Cred ca fundamentul de la care trebuie pornit este acela ca romanii nu mai vor corupti, asta inseamna ca vor ca copiii sa poata sa-si gaseasca chemarea in viata, sa-si inteleaga rostul si sa traiasca in conformitate cu Legea Lui Dumnezeu.

    Pentru asta e nevoie ca educatia sa cultive talentele si darurile native ale copilului ca o mostenire sfanta a existentei in evolutia constiintei umane.

    E nevoie sa parasim ganidrea ancorata in forme fara fond si sa ne uitam daca putem produce schimbari reale.

    Am citit recent un articol care expune viziunea lui OSHO cu privire la drepturile omului. Iata cum arata punctele principale:


    1. Primul este Viata
    2. A doua consideratie a mea este pentru iubire.
    3. Al treilea drept fundamental … pentru ca acestea sunt cele mai importante trei lucruri in viata: viata, iubirea si moartea.
    4. Intre acestea trei vine al patrulea: cautarea adevarului.
    5. Al cincilea: ca sa gaseasca adevarul, toate sistemele de educatie de la gradinita la universitati vor crea o anumita atmosfera pentru meditatie.
    6. Al saselea: libertate in toate dimensiunile ei.
    7. Al saptelea: un pamant, o umanitate.
    8. Al optulea: unicitatea fiecarui individ.
    9. Al noualea: un guvern mondial.
    10. Si al zecelea: meritocratie.

    Cred ca pentru o reforma consitutionala pot servi ca o gura de aer proaspat.

    • Dreptul la viata ? depinde din care societate privim, daca pt noi se pare firesc pt. altii exista alte considerente ex. la eschimosi un copil are dreptu la viata numai daca este si botezat.
      Ce este iubirea ? este mai mult un fenomen datorat unor reactii chimice in corpul nostru pt care inca nu sa gasit un raspuns rational.
      Dreptul la moarte ?este inevitabil pana cand com reusi sa depsim si acest impas, este o chestie de timp.
      Cautarea adevarului ? pe cine intereseaza si ce inseamna adevar, nu cred ca s-a gasit inca un raspuns.
      Libertatea ? este relativa, liberi au fost doar stramosii nostrii indepartati.
      Un pamant, o umanitate, exista insa suntem pa cale sa le distrugem.
      Un individ este unic atata timp cat nu va fi transformat untr-un cyborg, suntem pe cel mia bun drum.
      Guvernul mondial ? nu va fi nevoie daca specia umana nu va mai exista.
      Meritocratie ? pe zi ce trece ne luam ramas bun de la ea, vom fi inlocuiti de inteligenta artificiala.

  5. Daca tot sunteti un „alegator de profesie” ati constatat ca ceva intre alegator si clasa politica este grav perturbat, pe plan global , Romania nefacand exceptie.
    Putem observa 3 fenomene , reducerea numarul votantilor ( prezenta din ce in mai redusa)
    schimbari frecvente ale optiunilor politice , reducerea masiva a membrilor de partid.
    Putem vorbi de ” epuizare democratica” pricipalii vinovati fiind , politicienii si democratia in sine.
    Politicienii reprezinta o elita rupta de realitatea cotidiana si grijila omului de rand situatie speculata de populisti care incerca prin discursuri simpliste sa ocupe cu alt personal acest spatiu.
    Astazi datorita digitalizarii politica se afla unde biserica catolica se afla cu 500 de ani in urma o data cu descoperirea tiparnitei, la inceputul unei crize profunde.
    Astazi oamenii au alte probleme si preocupari decat cu 200 de ani in urma, sistemul politic ramand insa acelasi. Oamenii au astazi probleme cu orientarea intr-o lume care devine tot mai complexa, notiunile ideologice stanga – dreapta fiind perimate.
    Politica viitorului trebuie sa devina una participativa si nu cum este astazi reprezentativa.
    Politicienii trebuie impreuna cu reprezentati ai societatii civile sa gaseasca raspunsurile la probleme oamenilor spre exemplu printr-o reprezentare substantilala in parlament.
    Astazi parlamentul hotareste singur, cu mai multa (lobby) sau mai putin (ignoranta) consiliere din exterior, modelul nemaifiind la inaltimea vremurilor.
    Este nevoie de o participare cat mai directa si masiva a oamenilor, metoda referendumului nefiind convingatoare este nevoie de mai mult, oameni pe langa poltiicieni in parlament si comisii, acestia putand fi selectionati aleator prin tragerea la sorti dintr.un numar reprezentativ al intregii societati.
    Fara aceste schimbari cele sus mentionate vor ramane la stadiul de dorinta respectiv doar cu niste cozmetizari acceptate de clasa politica insa fara atingerea intereselor si privilegilor.

    • Buna Seara

      Nu stiu de unde vin informatiile cu epuizarea democratiei. In vest prezenta este inca multumitoare deci nu cred ca s-a epuizat
      Digitalizarea ar putea sa duca politica si democratia in sus – ganditi-va ca validarea unor carduri de identitate cu cip ar fi evitat accidentele din listele de semnaturi
      Nu sunt insa profesor de stiinte politice
      Ceea ce este mai trist este ca avem o clasa politica care nu reuseste macar sa carpeasca simulacrul de democratie in care traim
      Cu stima

      • Democratia este pe cale de epuizare, vezi ascensiunea partidelor antidemocratice incepand cu Franta si terminand cu Ungaria. Este efectul dereglarii relatillor dintre politicieni si alegator.
        8. Reforma relațiilor cu cetățenii/ clienții.
        Acest punct ar trebui sa fie primul fara decare restul punctelor mai sus mentionate nu pot functiona decat in limite foarte reduse.
        Acesta relatie este perturbata, modelul clasic politicieni versus alegatori nemaifiind functional respectiv alegetorul nu mai doreste sa fie masa de manevra din 4 in 4 ani in fata urnelor de vot , in rest n-are decat taca din gura si sa accepte toate ineptiile pe care le pot dezvolta policienii acestia avand girul unor alegeri democratice reprezentative.
        Cum poate fi stransa relatia poltician alegator pe timpul unei perioade de legislatura respeciv sanctionate eficient derapajele puterii, cele in intamplate in Romania un ultimii 3 anii se pot considera „cazuri scoala” si obiect de studiu.
        Retelele de socializare si internetul vor fi de pe acum parghiile prin care politicienii pot fi trasi la raspundere prin organizarea unor actiuni impotriva lor daca nu -si respecta promisiunile din campanii. E bine ca ele functioneaza 24 de ore din 24 si nu din 4 in 4 ani astfel incat cetateanul poate participa instantaneu oricand doreste actiuni politice.
        Acum trebuie trecut la faza urmatoare, participarea directa a cetateanului la actul legislativ prin gasirea unor cai noi prin care el poate face parte din parlament fara sa fie ales si nici sa fie politician.

  6. Multumiri pentru tema si pentru modul in care ati prezentat-o !
    Impartasesc mai toate ideile exprimate de dvs. Mi-as permite o sinteza: Romania ai romanii trebuie sa-si puna 3 intrebari: Ce vrem?, Unde suntem?, Cum ajungem sa obtinem ce vrem?
    Acestea s-ar traduce in crearea unui plan de tara pentru o perioada de 25-30 de ani. Adica trebuie sa plecam de la intreg la parte si sa determinam fiecare parte, prin educatie si constrangeri, sa-si realizeze misiunea.

    • Pana in 1989 am tot trait in constrangeri , constragerile ar fi extrem de contraproductive.
      Educatia este o modalitate , efectele fiind vizibile peste generatii , timpul ne preseaza.
      Pe termen scurt si mediu numai clasa politica poate misca ceva sub presiunea votului, a protestelor, a luarilor de pozitie, a implicarii in viata politica.
      Acum n-avem decat sa acordam un vot in alb USR/Plus si PNL-lui cu speranta ca aceste formatiuni vor reusi sa puna in aplicare macar o parte a celor sus numite.
      Nu le va fi usor, vor prelua o tara probabil intr-o profunda criza economica cu bugetul devalizat si fara resurese finaciare suplimentare.
      N-au variante multe , ori trec la masuri nepopulare ori se imprumuta in continuare pt a obtine banii necesari, pt. masurile fiscal economice cu batie lunga va fi nevoie de elaborarera unor legi noi si stim bine cat timp necesita acesta procedura daca se respecta mersul politic firesc si nu se recurge la ordonate idioate ca pana acum.

  7. Ce putem constata ? Ce aduce cunoasterea la nivelul intelegerii formelor de dezvoltare umana ? Oare cum o sa arate viitorul nostru ? Atit formele sau modalitatile , prin care societatile umane sunt conduse , nu raman niciodata aceleasi . Dezvoltarea tehnologica ,pornind de la descoperirea focului (sa zicem ), la cele mai noi tehnologii existente in ziua de azi ,au facut posibila permanenta aparitie a modelelor de conducere , atasate unor societati .Tot asa se intimpla si acum , este absolut necesar ca in activitatea de conducere a societatii sa apara actori noi . vechile teorii ce faceau din actorul politic un fel de super om , cu putere absoluta, nu mai au valabilitate .Progresul tehnologic face ca mari categorii de oameni sa inteleaga rapid noile teme sociale aparute in universul nostru al tuturor , ba chiar mai mult ,face ca pregatirea multora dintre noi ,sa fie superioara acelei parti asa numite ,alesi ai neamului.Implicarea societatii civile, trebuie legalizata de noi documente juridice , ce pot sa permita participarea unui numar cit mai mare de cetateni , la rezolvarea problemelor cetatii . Trebuie negresit sa inlaturam posibilitatea asocierii la nesfirsit a unor parti dintre noi , care prin permanente miscari , ocupa doar ei scena politica a natiunii . Cumva acest lucru trebuie sa inceteze si singura solutie este implicarea societatii civile prin excelentia persoanelor ce o reprezinta .Accesul unui numar cit mai mare de cetateni la raspunderea comuna , (foarte strict legiferata )poate da cistig de cauza aparitiei unei noi forme de conducere sociala . Astept poate o noua revolutie -FRANCEZA- daca se poate , in acest vast domeniu . SA SPERAM ca va avea loc cit de curind.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Laurentiu Stelea
Laurentiu Stelea
Absolvent MBA – Management Financiar la City University Seattle, 2005. Absolvent Master în Inginerie Mecanică la Academia Tehnica. Are un certificat in Project Management - The Open University livrat de către CODECS Lucrează in domeniul industriei digitale de peste 28 de ani, începându-si cariera ca și Business Analyst si Software Developer in cadrul Ministerului Apărării Naţionale. A continuat să lucreze in cadrul Ministerului Apărării, unde a condus diferite departamente IT în cadrul Statului Major al Forţelor Terestre şi Comandamentului Logistic. Începând cu anul 1997, Laurentiu a început sa lucreze in sectorul privat pentru importanți furnizori de software sau integratori de sisteme informatice: ICL, Fujitsu Services, SAP, Oracle, CA, etc. În anul 2016 a fost numit ca Secretar de Stat in Ministerul Fondurilor Europene, actual fiind implicat in consultanţă şi constituirea unei asociații a industriei digitale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro