Home » Orientul Mijlociu » Citesti:

Atunci când pionii se transformă în nebuni, iar nebunii visează să se transforme în regi

Alexandru Dragoi septembrie 15, 2014 Orientul Mijlociu
3 comentarii 2,443 Vizualizari

Există o poveste care plasează începuturile șahului în India în urmă cu mai mult de un mileniu. Această poveste vorbește despre un general indian care dorea să-și învețe fiul cum sunt conduse forțele armate în luptă. Din dorința generalului s-au născut pionii, nebunii și reginele alături de celelalte piese atât de cunoscute. Chiar dacă acest joc este jucat de secole atât pe mica tablă de 64 de pătrățele, cât și acolo, afară, în teatre de operațiuni distante sau pe ecranele computerelor noastre atunci când deschidem CNN-ul sau Al-Jazeera, se pare că Occidentul nu a învățat ce poate face un pion transformat în nebun și care continuă să aspire la o poziție mai înaltă. Dacă Al-Qaeda a avut nevoie de aproximativ 400.000 de dolari pentru a pune la pământ Turnurile Gemene, ce ar putea face ISIS cu milioanele de dolari câștigate din cucerirea orașului Mosul sau din afacerile cotidiene ale organizației?

În paginile Raportului Kosovo realizat de International Commision on Kosovo regăsim următorul paragraf: concluzia generală care poate fi trasă în urma acestei experiențe este că trebuie depus mai mult efort în ceea ce privește prevenirea. Nu este neapărat o problemă de avertizare timpurie, ci o problemă de voință politică, dispoziția de a crește nivelul resurselor și capacitatea de a avea o prezență la fața locului. Pentru Irak și ISIS nu mai este vorba de avertizare timpurie sau prevenire a conflictului. Singurul lucru care îl putem face la ora actuală este să oprim virusul violenței să se extindă. Un Orient Mijlociu instabil nu face bine nimănui: nici piețelor internaționale, nici economiilor noastre, nici soldațiilor trimiși la fața locului sub diferite forme și în egală măsură nici organizațiilor internaționale. Un exemplu în acest sens este Organizația Națiunilor Unite care pare din ce în ce mai slabă în fața situațiilor geopolitice care se ivesc.

Statele Unite au cheltuit 296 de miliarde de dolari in perioada Marelui Război dintre 1939-1945. Ajustată la condițiile economice actuale această sumă reprezintă aproximativ 4,1 trilioane de dolari. Costurile epocii declanșate de căderea Turnurilor sunt de peste 5 trilioane de dolari, iar acesta este un război care nu s-a încheiat, o confruntare în care grupuri lipsite de coloana vertebrală oferită de statalitate încearcă să controleze un anumit spațiu rând pe rând: Al-Qaeda, Jabhat al-Nusra, ISIS, Quetta Shura Taliban sunt doar câteva dintre ele.

Grupările militante luptă împotriva statalității, însă în același timp ele caută să-și definească propria formă de statalitate. Guvernanța pe care o grupare militantă o generează trebuie să se manifeste la nivelul unui teritoriu. Din acest motiv orice organizație militantă are nevoie de 3 lucruri: leadership, fonduri și teritoriu. În 2001, al-Zawahiri scria în Cavaleri sub stindardul Profetului cel mai important obiectiv strategic al Al-Qaeda este să obțină controlul asupra unui stat sau a unei părți dintr-un stat, undeva în Lumea Musulmană. Dacă ne uităm la acțiunile ISIS din ultima perioadă vom observa la nivel comportamental exact acest tipar. În raport cu ISIS, Occidentul a traversat o serie de șocuri emoționale: instalarea califatului, decapitarea jurnaliștilor străini sau capacitatea de a recruta și atrage adepți – toate aceste momente au fost greu de digerat pentru publicul din Occident.

Extremismul religios al grupării nu face altceva decât să adâncească prăpastia dintre șiiți și suniți să să accelereze procesul de dezintegrare al Irakului. Nu este prima oară când această regiune trece prin momente sângeroase generate de extremism religios alimentat de voință politică. Osman Ibn Bishr Najdi, primul istoric al Arabiei Saudite, scrie că în 1801 Ibn Saud a condus masacrul de a Karbala. El descrie momentul astfel: am luat Karbala și i-am măcelărit sau luat locuitorii ca sclavi și apoi l-am slăvit pe Allah, Stăpânul Lumilor, și nu ne pare rău pentru asta și spunem: pentru necredincioși: același tratament. Între timp Arabia Saudită a devenit una dintre cele mai bogate țări din regiune, iar apropierea față de Occident a înfrânat dezvoltarea radicalismului religios. ISIS respinge această apropiere, și luptă împotriva ei.

Cum poți lupta împotriva ISIS? Nu există soluții magice sau creative. Trebuie să existe acele lucruri menționate în Raportul Kosovo: voință politică, resurse și prezență la fața locului. Spuneam mai sus că orice grupare militantă are nevoie de trei lucruri: leadership, fonduri și teritoriu. ISIS este o organizație ierarhică, iar căderea lui al-Baghdadi are destabiliza gruparea, fără să o împrăștie. Cucerirea sau recucerirea unui teritoriu se face cu vărsare de „sânge și oțel”. Pe masă rămân resursele financiare. Distrugerea cash-flow-ului grupării asigură slabirea graduală a acesteia, iar această măsură combinată cu elemente de putere hard va duce în cele din urmă al dezintegrarea grupării. La ora actuală se estimează că venitul ISIS este de 1 milion de dolari/zi. Acești bani provin din petrol, răpiri, șantaj, comerț cu bunuri furate, donații externe.

La fel ca într-un meci de șah, deciziile la nivel internațional se iau în funcție de interese naționale, avantaje strategice sau tactice, raportul dintre avantaje și dezavantaje și strategii. La ora actuală ISIS nu este o piesă capabilă să schimbe fața întregului joc din Irak. În iunie 2014 gruparea avea aproximativ 10.000 de luptători cu un miez format din 3000 de luptători experimentați. Chiar dacă acum gruparea nu poate modifica de una singură status-quo-ul contextul ea aspiră la o asemenea poziție și exploatează orice breșă existentă în arhitectura de securitate a regiunii, iar acest lucru l-am văzut în această vară când în câteva zile gruparea a cucerit bucăți mari de teritoriu din nord-vestul țării. La sfârșitul zilei rămânem cu un Irak afectat de leadershipul lui Maliki. Acesta s-a folosit de resursele statului pentru a-și consolida poziția personală, iar folosirea forței și gestionarea resurselor statului irakian în favoarea sa au permis și permit unor grupări precum ISIS să-și facă apariția.

Occidentul are și el eșecurile sale în acest teatru de operațiuni, însă indiferent de resursele și de voința politică investită aici, fără liderii irakieni schimbarea nu este posibilă. Țara are nevoie de stabilitate, iar ea se construiește treptat ca un zid. Fără un guvern reprezentativ și funcțional această țară nu are viitor. Cu un asemenea guvern toate celelalte probleme s-ar gestiona treptat: dezvoltarea zonelor sunite, instituții de supervizare și control, incluziune, restructurarea armatei pe criterii de performanță și funcționalitate. În acest scenariu pionii vor rămâne întotdeauna pioni.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "3 comments" on this Article:

  1. Ela spune:

    Am citit cu interes analiza dvs dle A. Dragoi, pe care o gasesc pertinenta, justa din p.d.v. teoretic, dar mai putin vizionara, in ciuda notiunilor de strategie pe care le enuntati.
    Elementul clivant cred ca este diferenta de mentalitate dintre noi si ei, mai precis faptul ca noi continuam sa-i judecam, chiar si dupa 9.11(!), doar din punctul nostru de vedere, limitat la ceea ce acceptam sa credem posibil…
    Este complicat sa te pui in pielea unui barbar cand, nu doar ca nu esti unul, dar ti se pare inimaginabil ca, un acelasi individ care stapaneste perfect noile tehnologii, care dispune de arme sofisticate si de fonduri extrem de importante, sa si taie capete de occidentali!
    Pe noi ne ingrozeste, pe cei ca ei ii fascineaza! Noi refuzam sa privim asemenea atrocitati la TV, ei si le instaleaza pe telefoane, le privesc “en boucle”, venerand calaii cu care se identifica…
    Dvs spuneti :”Fără un guvern reprezentativ și funcțional această țară nu are viitor. Cu un asemenea guvern toate celelalte probleme s-ar gestiona treptat…”, si este logic dar, ma tem ca, numai pentru noi!? Ex: Siria care, dincolo de aprecierile occidentale, guvernul functioneaza (!) si populatia il sustine in marea ei majoritate, dar atrocitatile continua…Cum au decis americanii sa anihileze SI furiosii integristi care actioneaza in Siria? Inarmandu-i pe “cei moderati”, si continuand sa-l diabolizeze pe Bachar care este impotriva tuturor islamistilor??? Bizar…le urez succes sa-i trieze!
    Cred ca este momentul sa uitam orice strategie nobila, si sa ne facem chiar si frate cu Dracul (Bachar, Putin) ca sa trecem puntea (!), pentru ca ceea ce este in joc este civilizatia! Sa ne punem la mintea lor si sa folosim impotriva lor singura arma care mi se pare eficace: macelul! Nu doar bombardamente chirurgicale, ci masive si acompaniate de trupe la sol, obligatoriu! Niciun razboi nu se castiga doar din bombardamente, si asta americanii o stiu mai bine ca mine!

    • Harald spune:

      Atât timp cât țările arabe produc petrol, iar acest petrol este cumpărat de către occidentali, accesul la tehnologie înaltă și la ”arme sofisticate” le este practic neîngrădit. Nu țările arabe produc aceste ”arme sofisticate”, dar orice analfabet poate trage cu un lansator de rachete sau cu o armă automată, odată ce a pus mâna pe ele. Nu li se poate restrânge accesul analfabeților la arme, atât timp cât au bani să le cumpere Cauza este mult mai la bază, cea menționată deja.

      Separat de asta, Occidentul civilizat nu mai poate aplica metodele folosite în urmă cu 800-1000 de ani, când acele regiuni s-ar fi întors la Epoca de Piatră, acolo unde le e locul. Dar nici nu se poate face frate cu Putin sau cu Bashar Al-Assad, pentru că prea multă putere în mâna unor asemenea iresponsabili creează mult mai multe probleme decât insurgenții actuali.

      Așa că soluție e cea existentă: alimentarea disputelor în Orientul Mijlociu, unde oricum fiecare e împotriva tuturor. Și pe măsură ce nevoia de petrol a lumii occidentale se va reduce, se va reduce și accesul la bani și la arme al țărilor arabe. Statele Unite și-au cam rezolvat problema, pe baza petrolului și gazelor de șist exploatate la ei acasă, dar europenii sunt ecologiști, ei preferă să cumpere petrolul rușilor și arabilor. Cam asta-i.

    • Andra-Lucia Martinescu ALM spune:

      Si Dvs, Ela, observ ca incercati sa simplificati problema prin prisma aceluiasi rift – civilizatie/barbarism, o teza a la Huntington, pe care nu mai este necesar sa o invalidez. Chiar daca sunt de acord cu unele puncte enuntate si de Dvs si de autor, trebuie sa avem in vedere un alt fenomen, mult mai profund si complex. Radicalizarea se intampla chiar si in sanul lumii civilizate, daca doriti. Si din motive mult mai volatile decat tindem sa credem. Nu intotdeauna preceptele pur jidhadiste, sau ideologiile islamiste imping tineri de generatia a 2a, a 3a, sau a 4a din Marea Britanie (referitor la celula IS din Siria) sa plonjeze in mijlocul unui conflict, sa comita atrocitati la care probabil nu au fost expusi decat virtual, si sa se proclame reprezentantii unei noi ordini. S-au luat intr-adevar anumite masuri pentru a reduce expunerea la elemente extremiste, la resurse, tutoriale, platforme de networking etc ce ar permite radicalizarea in plan virtual (online). Nu Internetul este vehiculul principal, el poate inlesni accesul, facilita comunicarea, dar nu reprezinta cauza prima. De ce am esuat in a anticipa motivul pentru care cineva s-ar putea rupe iremediabil de anumite valori, pentru a plonja violent intr-o cruciada asumata (eronat?!) ca fiind ‘ideologica’ sau pur religioasa. Adesea identificarea acestor subiecti cu preceptele ideologice/religioase este absolut superflua. Multi nici nu vorbesc fluent limba, nu cunosc contextul politic, social sau cultural, poate nici cu cine si impotriva cui lupta….si totusi ruptura se produce, saltul lor inspre extremism este fara echivoc. Ca si cum nici nu ar fi existat o alta optiune…

      Anarhia si vacuumul de putere din asa spusesele ‘state falite’, macinate de conflicte civile, supuse invaziilor repetate, permit nimbului extremist sa se dezvolte, sa isi creeze o retea de suport, din ce in ce mai diversa si extinsa, folosind printre altele platforme tehnologice moderne. Adesea grupurile ce au primit sustinere din Vest, rebelii inarmati pentru a detrona un regim considerat antagonist, au imbratisat extremismul si optiunile sale politice, inclusiv himera unei noi ordini socio-politice. Pe de alta parte, in Vest sprijinul public-civil pentru o mobilizare de asemenea proportii, intr-o misiune expeditionara, rar intersectata cu interesele de securitate nationala (cu anumite exceptii), ar fi minimal. Reusita unor astfel de operatiuni nu poate fi garantata nici macar pe termen mediu sau lung, proba fiind Irak (considerat epicentrul miscarii). Actiunea decisiva este adesea echivalata eronat cu necesitatea unei interventii militare de proportii, si asta in detrimentul unor procese de informare sau consultare care in fond trebuie sa constituie baza actiunilor din plan strategic si militar. Evitam in mod constant sa intelegem dinamica si instrumentele ce permit radicalizarea/afilierea, inclusiv profilul celor care opteaza pentru extremism, fie in Vest, fie acolo. Adesea tindem sa izolam si sa localizam cauzele, sa le atribuim simplist diferentelor de mentalitate, ca si cum am fi observatori detasati. In Vest, unde exista un focar complex de radicalizare, fie pasiva (capital), fie activa (transpunerea in teren), trebuie actionat asupra vehiculelor motivationale, asupra tarelor sociale si politice – excluziunea, criminalizarea, stereotipizarea, marginalizarea extrema. Ele sunt o realitate dureroasa pentru legiuni de ‘generatii’ naturalizate, si totusi dislocate din sfera publica prin politicile si discursurile excluzionare ce permit ca afilierea extremista sa fie perceputa drept o optiune valida si demna. Un subterfugiu, o supapa psihologica ‘fictiva’, prin care apartenenta devine o alternativa mai viabila decat realitatea insasi. Si totusi, nu putem extrapola ca toti cei ce se simt dislocati, exclusi, opteaza pentru extremism. La fel cum nu putem presupune ca cei care au cochetat cu ideologii radicale vor ramane fundamentalisti convinsi si activi. Nu exista o solutie unica, dar aceste vulnerabilitati se pot remedia treptat, printr-un program social mai inclusiv, prin extinderea orizonturilor profesionale, prin politici de reintegrare robuste in cazul detinutilor etc oportunitati ce probabil, vor conduce la o reprioritizare – in paralel cu monitorizarea resurselor virtuale, a platformelor de comunicare si limitarea interactiunilor directe cu factiuni extremiste.

      Interventia militara sau legimitarea unor grupuri in detrimentul altora, considerate/percepute drept moderate/ neantagoniste etc etc. nu vor garanta o ordine stabila pe termen lung. Mai mult legitimarea/agrearea unor grupuri (prin sprijin politic, militar, financiar), pe motivul alinierii strategice cu Vestul indiferent de atrocitatile comise local, nu poate constitui o baza acceptabila pentru stabilizare. Prezumtia ‘responsabilitatii de a proteja’, pana acum vehiculul moral si intelectual de legitimare a invazililor militare si a operatiunilor al caror scop a fost mai mult sau mai putin transparent, s-a dovedit a fi profund eronata – prezenta trupelor in teritoriu nu a putut garanta o pace durabila, echivocul aliantelor, absenta consensului si a unui context legal, regimurile preferentiale si sustinerea duplicitara a unor factiuni instabile, sunt marturia unui hybris insuficient asumat (in Vest) si al efectelor sale insidioase – simulacrul reprezentativitatii, democratii nominale menite sa mascheze vacuumul de putere, atrocitati comise tacit, de cei legimitati si delegitimati deopotriva, in fine, victimele colaterale, cazute sub pecetea ‘deciziilor juste’. Asa ca inainte de a opta comfortabil si neconditionat pentru o alta ‘cruciada’ purtata in numele stabilizarii, trebuie sa consideram baza dreptului legitim de a interveni, cum, cu cine, impotriva cui; daca experienta istoriei recente poate informa asupra succesului sau esecului unor asemenea actiuni (si aici as merge pana la colonialism). Aceasta introspectie presupune nu numai o reformulare doctrinara, a strategiei si tacticii, dar si recrearea unui substrat real si informat al politicilor de interventie, folosind parghiile regionale sau consultarile extinse, si pe care sa se fundamenteze orice actiune, fie ea si ‘chirurgicala’, reducand astfel arbitrariul deciziilor si implementand de facto consensul international. Dincolo de mutarile tactice, un proces mult mai complex trebuie sa survina. O schimbare a perceptiei si mentalitatii de asediu, ce ignora cauzele reale, ivite, asa cum observat, in sanul ‘civilizatiei’ si ‘modernitatii’. Multumesc autorului pentru aceasta dezbatere!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Dragoi


Alexandru Dragoi

Alexandru Dragoi are 22 de ani si este masterand la Universitatea din Bucuresti - programul de Consultanta in Afaceri. (2013-2015) - Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, special... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)