vineri, martie 29, 2024

Petiția pentru normalitate: Inițiativa Macovei, autorecensământul cetățenilor pentru o țară normală.

Motto: Libertatea se trăiește împreună.

Se pare că a venit momentul ca mămăligile fin și pragmatic mărunțite, cinicii de serviciu steril și, mai ales, consultanții smart ai actualului președinte al PSD să primească în ochi o porție din meniul după care plâng cu lacrimi de crocodil atunci când vine vorba de candidatura la prezidențiale a Monicăi Macovei. Nici nu e foarte greu, atunci când se procedează la un inventar al desăvârșitei guvernări Ponta. Desăvârșită prin maximă disfuncționalitate și iresponsabilitate.

În aceste condiții, proiectul de țară al viitorului președinte și al noului guvern va fi unul foarte simplu: implementarea acelor măsuri necesare pentru repunerea în funcțiune a câtorva domenii cheie pentru buna dezvoltare a societății românești pe termen scurt, mediu și lung. Cuvinte cheie: simplificare, funcționalitate și feedback în buclă continuă. Câteva aspecte prezintă un interes imediat din perspectiva impactului lor direct și imediat vizibil asupra cetățenilor și societății românești în ansamblul său. Să le luăm așadar pe rând:

Taxe

România are un sistem de taxe greoi, disfuncțional și, mai ales, imprevizibil. Este de departe cea mai mare frână în dezvoltarea economică a României. Atunci când lucrurile vor fi mai simple, taxele mai ușor de plătit și mai puține, precum și, de preferat, mai întâi bine și transparent cheltuite înainte de a deveni mai mari, atractivitatea României pentru investitorii externi va crește considerabil, iar România va deveni de asemenea o țară mai prietenoasă cu proprii săi cetățeni. Ceea ce nu ar fi deloc puțin lucru.

Drumuri

România se bucură de asemenea de performanța relativ unică printre vecini de a beneficia de aproape aceeași infrastructură de transport moștenită din vremea lui Ceaușescu. Cu câteva cârpeli și nimic terminat la nivel sistemic, țara băltește într-o păguboasă autoironie critic-fatalistă. Dacă autoritățile publice ar funcționa corect și ar deschide măcar ochii la ce au făcut alte state foste comuniste între timp, lucrurile ar putea arăta cu siguranță altfel și în termen de cinci-zece ani nu neapărat un sfert de secol.

Românii și companiile din România duc lipsă acută de drumuri fiabile și rapide, trenuri care ajung la destinație conform orarului anunțat, însă, cel mai mult, au nevoie de autorități competente și integre care nu confundă bugetul public cu buzunarul clienților de partid și execuția de autostrăzi cu căutarea Sfântului Graal.

Administrație

România se bucură de asemenea de privilegiul de a avea o administrație greoaie, disfuncțională și, în general, reputată ca fiind coruptă. Lucruri simple, care ar putea deveni și mai simple, sunt complicate fără niciun fel de măsură și considerație asupra efectului de agregare al disfuncționalităților pe care această stare de lucruri o induce zi de zi la nivelul economiei, al cetățeanului, și al societății în ansamblul său.

Abia atunci când cuvintele de ordine vor deveni fundamentare/justificare, funcționalitate, transparență și proximitate, se va putea vorbi de premisele unei adminstrații care oferă un serviciu public, suport pentru cetățeni și contribuabili, și nu o ierarhie birocratică ce se manifestă ca un obstacol permanent în calea liberei inițiative din economie și societate în ansamblul său.

Școală

Meseria e brățară de aur, spune un proverb românesc. Acest principiu a fost însă uitat de dirigenții temporari ai statului român, mult mai preocupați în parazitarea sistemului de învățământ moștenit din vremea statului comunist și prea puțin interesați în dezvoltarea unui sistem de educare și învățământ de competențe generale capabil să formeze cetățeni responsabili și să-i direcționeze pe cei mai mulți dintre ei către formarea de competențe utile lor și societății.

O școală funcțională cu un corp didactic încadrat decent și orientat spre calitatea actului de educare, precum și spre selecția și orientarea talentului și aptitudinilor, e încă un deziderat ce pare că vine dintr-un viitor de neatins pentru societatea românească.

Sau cel puțin aceasta e viziunea actualilor guvernanți ce visează manuale digitale cu acces online în condițiile în care jumătate din școala românească se desfășorară într-un spațiu rural încă lipsit de numeroase alte facilități de infrastructură civilizațională mult prealabile unei conexiuni la internet.

Universitate

Universitatea românească tinde să devină un loc comun irelevant din perspectiva competenței. Patru universități românești se regăsesc undeva la coada unui top ce clasează circa opt sute de universități de vârf la nivel internațional. Și acestea patru sunt doar vârfurile ce răzbat cu greu dintr-un sistem puternic sabotat din interiorul său cu sprijinul direct al autorităților ce ar trebui să arbitreze tocmai în sens contrar față de ceea ce se întâmplă în prezent.

Până când nu se va înțelege că universitatea nu e un bun de consum pentru toată lumea, în funcție de nevoile și posibilitățile personale, lucrurile nu vor putea merge spre bine în România.

Abia atunci când doar cei talentați și dedicați unui proces de investiție personală pe termen lung vor reuși să obțină diplome universitare românești ce sunt acceptate pe piața muncii la nivel internațional (atenție, în domeniul privat!), abia atunci se va putea spune că lucrurile merg bine în domeniul universitar românesc.

Nu ai cum să ajungi însă acolo în momentul în care statul procedează exact pe dos și descurajează cercetarea și excelența universitară generalizând accesul la universitate al multor tineri care în mod normal și-ar găsi un loc de muncă abia după absolvirea unui cursus practic profesional mai adecvat aptitudinilor și disponibilităților lor reale de învățare.

Spitale

Spitale cu condiții de funcționare decente, salubre și nefalimentare. Iată un deziderat aparent imposibil de atins în secolul acesta pentru societatea românească. Cam în același fel se pune problema față de formarea și implicarea medicilor în sistemul de sănătate.

Deși sunt coloana vertebrală a unui sistem esențial într-o societate modernă (indiferent de versiunea public, privat, ori mixt, în care acesta este oferit), și deși investesc mult mai mult timp din viața lor pentru formarea profesională raportat la alți specialiști din viața publică, medicii se numără printre cei mai disprețuiți angajați ai unui sistem de sănătate public plătit de toți românii și gestionat cu o incalificabilă nepăsare de un stat incompetent.

În condițiile în care studenții pentru medicină există, iar nevoia asigurării de servicii pentru sănătate este una constantă, a nu fi capabil să finanțezi și să gestionezi la un nivel de funcționalitate decentă un serviciu public este semnul unei incompetențe crase a statului care percepe taxe și contribuții în numele acestui faliment național ce poartă numele de sistem de sănătate.

O alternativă radicală e ca statul să facă poate mai puțin în acest domeniu și să perceapă doar acele taxe și contribuții pe care e capabil să le gestioneze în mod eficient pentru un sistem de sănătate general cu acces minim garantat pentru urgențe și cazuri sociale și să se implice ulterior doar în arbitrarea unei piețe de servicii publice oferite de privați.

Până a ajunge însă la o astfel de alternativă (complementară), trebuie însă mai întâi să permiți dezvoltarea acelor furnizori privați corecți și viabili, precum și să asiguri menținerea unor standarde de calitate ale actului medical. Ceea ce până la urmă trebuie să faci oricum, căci nu poți ține societatea captivă unui monopol public inconturnabil și extrem de prost gestionat.

Familie

Acces la case pentru tineri căsătoriți, timp și indemnizație de maternitate pentru mamele cu servici. Iată lucruri ce țin de domeniul fantasticului atunci când privim politicile statului român din ultimii douăzeci și cinci de ani. Fantastic care se vede în minunata evoluție demografică a României, mult dincolo de relaxarea politicilor pro-nataliste din vremea regimului Ceaușescu. Dintr-o extremă a absurdului s-a trecut într-o extremă a maximei indiferențe și nepăsări, în condițiile în care timpul trece și se nasc tot mai puțini copii în România.

Egalitatea de gen a devenit o temă fixă a corectitudinii politice ocultând între timp un adevăr extrem de simplu și mult mai la îndemână: nu numai că femeile sunt egale colegilor lor bărbați, dar îi și depășesc cu mult, foarte mult, atunci când fac un lucru pe care aceștia nu îl vor putea face niciodată în mod natural – maternitatea.

În societatea modernă, femeia trebuie să muncească cot la cot cu colegii săi bărbați, însă în tot acest timp, dedicat muncii și/sau carierei profesionale, ea trebuie să facă cumva încât să găsească timpul, resursele și, mai ales, momentul, pentru a da naștere la unul, doi sau poate trei copii pe parcursul unei perioade ce nu depășește două-trei decenii din viața unui om.

În această situație, răspunsul nu poate veni de la mecanismele pieței libere pentru simplu motiv că acestea nu sunt preocupate decât indirect cu aspectul în chestiune. E unul din domeniile în care societatea și, în definitiv, statul ca arbitru ultim al interesului general, sunt chemate să dea un răspuns responsabil și viabil pe termen lung.

O indemnizație de 100% calculată la salariul la zi, și un concediu prenatal de minim trei luni și postnatal de minim șase luni, ar trebui să fie minimul rezonabil ca și încadrare de bază într-o societate ce se pretinde corectă și responsabilă față de cetățenii săi. Dacă aveți îndoieli față de cele de mai sus, încercați să vă vizualizați ocupându-vă personal cu contemplarea maternității în condiții mai puțin generoase. Fără a fi imposibil, nu va fi însă la fel. Iar această diferență face, printre altele, diferența în filmul mai larg al întregii societăți.

Ultimul aspect, case pentru tineri căsătoriți, e un lucru ce ar trebui să țină de inteligența strategică a unei societăți aflate în plin deficit de natalitate. Casele ar putea fi oferite înainte de orice în chirie (la prețul pieței), cu posibilitatea accesului la proprietate, și contabilizarea anilor de chirie (cinci, șapte, etc.) la contribuția ratelor, atunci cand premisele familiei nou înființate sunt concretizate în apariția primului copil. Ar fi unul din puținele cazuri de discriminare pozitivă inteligentă și utilă ce poate fi aplicat la nivelul întregii societăți fără îngrijorarea generată de eliberarea unui monstru cultural iresponsabil (cum e cazul în prezent în societatea postmodernă multilateral dezvoltată).

*

Cam așa ar arăta o schiță rapidă de proiect de țară pentru uzul deștepților ce plâng după direcții salvatoare într-o țară disfuncțională aflată pe buza unei prăpăstii geopolitice spre care o îndreaptă cu iresponsabilitate vesel-cretinoidă o clasă politică și mai disfuncțională, dar, mai ales, profund coruptă și afectată de virusul uitării și al propriei infailibilități.

În aceste condiții, să te pregătești din timp pentru furtună nu e idealism, e doar prudență. Cât privește politicienii recuperabili din actuala clasă politică a partidelor mari, cei mai ageri dintre aceștia vor fi sesizat poate deja faptul că viitorul aparține acelora capabili să internalizeze principiul potrivit căruia, dacă schimbarea nu poate veni în doze mici și controlate, sub forma reformelor, ea va sosi negreșit pe cale de cutremur, sub forma revoluției.

*          *          *

Post scriptum: Jumătăți de rezultat cu jumătăți de competențe.

Odată cu apropierea alegerilor prezidențiale, în societatea românească se întâmplă (iar) lucruri stranii.

Un director al unui serviciu de informații se pregătește mai nou să își anunțe demisia și înscrierea în cursa prezidențială. Se pare că o bună parte din semnăturile necesare candidaturii i-au fost strânse de un militar rezervist, activ la vremea lui doar în bibilotecă, mai nou reprofilat în militant împotriva Curții Constituționale și în intim de șuetă al profetului rus al noului euroasianism, turist ocazional prin România, la vremuri de cumpănă bine alese. Cu toate acestea, nimeni nu pare a avea nicio problemă în România. Nu de alta, dar predecesorul actualului dilematic a fost la rândul său parașutat în funcția de prim-ministru tot cam la un astfel de moment de cumpănă. Mai exact, cam atunci când credibilitatea externă a României a început să o ia la vale, deși răul adevărat încă nici nu începuse.

Mai apare apoi în peisaj un nefericit ziarist, civil neinstruit de felul lui, care se folosește de documentele militare privind promovarea sa la un grad de protocol din vremea unui mult prea zelos ministru al apărării pentru a-și asuma pretinsa calitate de ofițer sub acoperire al serviciului militar de informații. Bine sfătuit, omul nu riscă din punct de vedere penal prea multe, mai ales că a primit probabil garanții că demersul său va rămâne fără niciun fel de consecințe. Astfel eliberat de constrângeri și credibilizat prin spovedanie, nefericitul în cauză urmează să facă în curând un anunț bombă cu privire la presupusa calitate de ofițer sub acoperire al principalului contracandidat al actualului favorit al cursei prezidențiale. În alte cuvinte, o făcătură electorală de presă tabloidă pe spinarea serviciului militar de informații al României. Și în România nimeni nu are absolut nicio problemă.

Mai avem apoi în România reîncălzirea ciorbei cu suspendarea președintelui în funcție, act de uzurpare a celei mai înalte funcții publice în stat, tratată dilematic și cu relaxare în termeni de oportunitate electorală și reglare de conturi politică între adversari presupus ireconciliabili. Și asta pentru că în România nu (mai) există procurori care să sesizeze că, în absența unui aviz prealabil favorabil al Curții Constituționale, care să confirme săvârșirea unor fapte grave de încălcare a Constituției, actul de suspendare a președintelui în funcție este emis în condiții de ilegalitate, fiind un abuz în serviciu al parlamentarilor semnatari. Tot așa cum asumarea calității de președinte interimar, fără a fi existat condiția premisă prevăzută de Constituție – fapte grave de încălcare a acesteia – doar Curtea fiind prin definiție abilitată să statueze legitim asupra acestui aspect, reprezintă un act de uzurpare a unei funcții oficiale, și nu oricare, ci aceea de comandat al forțelor armate în caz de război. A se adăuga la aceasta participația improprie a unor membri ai CSAT la un astfel de demers, și eventuale condiții de război iminent la granițele României, pentru ca ingredientele unui act de înaltă trădare să fie în mod oportun reunite.

Mai există de asemenea în România legi proaste, cu dispoziții neconstituționale, adoptate de parlamentari ce fac exces de zel în clădirea unor relații de bună vecinătate cu alte instituții ale statului, precum și instituții ale statului ce fac exces de zel în criticarea Curții Constituționale pentru că cenzurează excesele de prostie intenționată ale Parlamentului. Toate acestea sub acoperirea unei șarade legate de rezultate deosebite, însă selective (mai nou chiar în sens activ-negativ), în lupta împotriva corupției, precum și sub acoperirea a de acum omniprezentei amenințări externe, în special cibernetice și în special din Orientul Mijlociu. Ar fi rizibil dacă nu ar fi trist pentru că înainte să fie albastru precaut a fost roz imaginat, mai ales înainte ca prietenoasa primăvară rusească să își arate delicat ghioceii la Odessa.

Într-un cuvânt, totul e bine în România, țara este sigură și va fi bine protejată cibernetic de acțiuni de subversiune internă realizate în forță, precum puciul parlamentar anticonstituțional din vara lui 2012, un maxim de stabilitate roz sub umbrela alianței ce e datoare să apere România. Uneori chiar și de ea însăși, nu-i așa? Și în continuare, în România, nimeni nu are absolut nicio problemă.

Distribuie acest articol

17 COMENTARII

    • E frumos titlul ,dar eu am prioritatea acestei idei si pe firele unde s-a produs te-ai plimbat si tu .si deci poate ca ai observat asta Adica am scris astfel:

      ” Cum spuneam pe firul dlui Tismaneanu, cel putin in turul 1 vom avea sansa sa ne numaram, sa stim exact cine si cum suntem si poate daca explozia masei critice se va coordona cu timpul istoric necesar, cine stie….”

      Ma bucur deci ca ideile mele fac prozeliti si declar ca nu am nevoie de recunoasteri ci doar de preluare , recunoscuta sau nu dar preluare eficienta sa fie , cum s-a intamplat si in 2009 cu sloganul lansat de mine si folosit in 4 decembrie de doua ori de dl Basescu.: „Mai bine presedinte jucator decat presedinte jucarie”

  1. Că sunteţi sau nu de la „concurenţă” nu mă interesează, însă abordarea dvs. privind aşa zisele „dezvăluiri” ale onor. dl. col. Turcescu mi se par cele mai la obiect din tot noianul de puncte de vedere exprimate pe tema asta de aseară încoace.

  2. @Adalbert Klein

    „Acces la case pentru tineri căsătoriți, timp și indemnizație de maternitate pentru mamele cu servici. Iată lucruri ce țin de domeniul fantasticului atunci când privim politicile statului român din ultimii douăzeci și cinci de ani.”

    In legatura cu „accesul la case” pentru tinerii casatoriti, oferit de catre stat: domnule, sunt in profund dezacord cu dv. Statul este in mod dovedit cel mai prost administrator cu putinta iar intr-o tara precum Romania este si extrem de expus coruptiei. A da pe mina statului astfel de probleme inseamna a da briciul pe mina maimutei – fondurile vor fi prompt risipite prin alocarea lor unor clienti politici, care vor construi si administra aceste locuinte cu niste costuri aberante, in niste amplasari alese nu acolo unde ar avea nevoie „tinerii casatoriti” ci pe placul si pentru profitul proprietarilor de terenuri care, proprietarii, sunt conectati politic, diverse persoane vor reusi cumva sa „sunteze” coada de asteptare samd.

    Ma mir foarte tare ca cineva cu intelectul dv. ori nu vede aceste probleme ori considera ca nu sunt asa de grave sau socoate ca statul se va „descurca” el cumva cu ele. Regretabil.

  3. Vad ca de o vreme Contributors.ro a devenit un fel fan club Monica Macovei; fara vreo contributie critica sau macar niste discutii serioase cu privire la oportunitatea si efectele practice ale acestei candidaturi. Pare de la sine inteles ca Macovei e exponentul „albului”, iar toti ceilalti sunt „negri” sau macar „gri”

    Personal, desi o apreciez enorm pe Macovei, nu am de gand sa o votez, nici macar in turul 1, din cateva motive:

    1. Consider ca pericolul alegerii Ponta / PSD este urias. Tinand cont de ultimele manifestari megalomanice, mi-e la modul cel mai serios teama ca acestea vor fi ultimele alegeri libere in Romania daca PSD-ul pune mana pe presedintie – ne vom indrepta spre o dictatura postmoderna gen Erdogan/Orban, imposibil de indepartat democratic. In aceste conditii e esential ca reprezentantul dreptei in turul 2 sa fie plasat la un scor cat mai apropiat de Ponta in turul 1, ca sa pastreze sanse. Ori acel candidat va fi Iohannis.

    2. Am urmarit cu atentie interviuri cu Iohannis (in presa locala in general). Departe de cliseul repetat in media, cum ca „nu spune nimic”, mi se pare ca omul are idei solide despre ce merge prost in Romania si cum pot fi facute schimbarile. Experienta lui administrativa imi da increderea ca ar sti si cum sa le implementeze.

    3. Discursul lui Iohannis e mult mai pragmatic si mai putin conflictual decat al tuturor celorlalti, inclusiv Macovei. Aici sper (sper!) sa se joace alegerile. Cred ca lumea e satula de scandal si cruciade. Un politician “benefic societatii” (ca sa nu spun “bun”) pentru mine nu e neaparat cel mai principial. Ma intereseaza un om care poate urmari si implementa cateva idei utile societatii – dar pentru asta trebuie sa obtina si sa mentina o majoritate, uneori in conditii dificile si facand anumite compromisuri calculate. Basescu a fost foarte bun la asta – pana la un punct. Cred ca Iohannis o poate face – intr-un stil diferit.

    4. Campania Monicai Macovei mi se pare superficiala, lansata tarziu, fara planificare, fara un sistem de support. Pe scurt, facuta in stil balcanic.

    De fapt, pacatul originar al dreptei romanesti continua sa fie lipsa unor alegeri primare deschise. Corect ar fi fost o competitie clara intre Macovei, Iohannis, Udrea, etc, cu 4-5 luni inainte de alegeri, ca sa lase timp invinsilor sa se adune in spatele invingatorului. Poate in 20 de ani, daca om mai avea democratie pana atunci…

    • @ Marco Polo, in contrapartida cu Contributors (care nu iti place cum procedeaza), tu il lauzi pina peste poate pe Iohannis.
      O intrebare: dar despre actiunile lui Iohannis, de cind era premierul Grivco pina in primavara cind liberali au primit un sut de la guvernare, nu ai a te exprima? Pacat ca asta nu te sperie.

      • @ Victor L. Nu, n-as spune ca ma sperie, si nici nu-l laud pe Iohannis; doar constat ca e singura optiune cu sanse (la limita) de a-l bate pe Ponta.

        Din cate am observat Iohannis n-a fost foarte activ in USL si a pastrat o oarecare distanta, mai ales in perioada loviturii de stat din 2012. Cred ca a fost o miscare calculata de asteptare – in caz de esec al USL, Antonescu trebuia sa plece si el putea prelua puterea.

        In mod similar Macovei a stat in PDL pana s-a vazut aleasa in PE, apoi a facut miscarea cu presedentia.

        Ambele cred ca sunt miscari rezonabile, compromisuri necesare cu alte cuvinte. Nu poti sa-ti pui ideile in actiune fara o baza de putere (presedentie, parlament european) si nu poti ajunge la acea putere fara un nivel de compromis si o baza de sustinere.

    • Inca ceva – critica mea la adresa Contributors tine mai ales de lipsa dezbaterii. Se considera apriori ca prezenta lui Macovei e buna pentru ca „sa credem in basme”, „ea e genuine si altii sunt fake”, etc, etc. Mi se pare o abordare dincolo de rational.

      Poate candidatura ei are elemente pozitive: scotand la vot o portiune de populatie altfel demotivata. Sau ridicand in dezbatere teme noi, Sau altceva.Dar cu siguranta sunt si multe dezavantaje.

      Repet, o apreciez enorm pe Macovei. Dar m-as astepta la mai multa nuanta de la contributors (de la presa mainstream nu ma astept la nimic). Ori ce gasesc e tot un fel de secta…

      • Din pacate, si eu cred ca aveti dreptate. Analiza lucida a lui Andrei Cornea din revista 22 a fost imediat atacata de pe pozitiile crestinismului (??? dubios demers, din toate punctele de vedere, ca sa ma exprim laconic) ca opus, nu inteleg de ce, rationalitatii si sociologiei. Am fost, ca orice om cinstit, oripilat de agresivitatea si josnicia atacului asupra statului de drept in 2012 si atunci am descoperit Contributors si mai ales pe Dl. Profesor Tismaneanu care au facut enorm pentru moralul nostru in acea vara cumplita. Bineinteles ca participarea PNL in calitate de co-autor la faptele acelea nu se va sterge, dar ne confruntam cu un pericol cumplit, care se apropie vertiginos, si anume un presedinte al penalilor: Ponta. Johannis cred ca, mediocru fiind, are sanse sa placa oamenilor obisnuiti. D-na Macovei nu are charisma, nu va fi votata, cum bine spunea V. Zografi, vorbind despre atuurile candidatului capabil sa-l surclaseze pe Ponta, de „mahala”. De aceea trebuie asigurata prezenta lui Johannis in turul II. In ce ma priveste, voi sustine candidatul care are sanse sa-l bata pe Ponta.

    • @Marco Polo

      Atata timp cat suma lui KJ, MM si EU este mai mare decat ce optine VP & satelitii, lucrurile sunt bune, indiferent daca KJ obtine un scor mai apropiat sau nu de VP. Teoria asta cu KJ tb sa aiba un scor cat mai aproiat de VP am tot auzit-o fara nicio demonstratie…

      Daca MM are un scor bun, viitorului presedinte KJ -ajuns la Cotroceni cu o diferenta minima – ii va vi mai greu sa o ignore, iar independenta Justitiei va avea o sansa in plus (ca de la unul „uns” de Voiculescu nu am prea multe sperante la acest capitol).

      Altfel, presedintele nu e premier, iar rolul lui pana in 2016 cel putin va fi sa il cenzureze pe Ponta – sper ca KJ sa faca o treaba buna, dar nu prea am sperante…

      Legat de primare, exact asta reprezinta acest tur 1 pt „dreapta”. Teoria ai cu 5 luni avans s-ar potrivi doar daca am avea 2 partide/blocari ceea ce nu vreau. Vezi transformarea PNL sub Antonescu intr-o gasca de penali – n-as vrea sa ajung sa nu mai am de unde alege.

  4. Pe hartie, fie ea si virtuala, toate-s bune si frumoase. Si eu mi-as dori taxe, drumuri, administratie, scoala, universitate, spitale si familii ca cele descrise in articol. Practica ne omoara, insa. Pana nu ajungi sa dai piept cu „sistemul”, cu interesele, cu inertia, cu birocratia, cu rezistenta la schimbare etc., intentiile frumoase nu sunt decat vorbe. Care pot ramane goale.
    La cum se agita P.S.D. sa stranga voturi de pe unde poate, nu cred ca situatia este prea roz, pentru domnul Ponta. Pana la urma, K.I. (nu „K.J.”) a strans acelasi numar de semnaturi de sustinere ca si V.P., se pare. Asa ca nu-mi fac griji, in legatura cu accederea lui K.I. in turul doi, daca nu explodeaza vreo bomba de presa, pana la alegeri. La fel ca Vercix, nu consider ca cei ce o sustin pe MeMe ar trebui sa voteze cu K.I., in primul tur. Tot vad pe la televizor politicieni si analisti „luminati”, care considera ca P.D.L. i-a facut o favoare doamnei Macovei, atunci cand a insris-o pe lista pentru europarlamentare. Acestora, le spun doar atat: eu am votat P.D.L. la europarlamentare DOAR pentru Monica Macovei si pentru Theodor Stolojan. Si nu cred ca sunt singurul.
    Uni comentatori de pe-aici spuneau, cu mai mult timp in urma, ca nu vor iesi la vot decat daca MeMe candideaza. Chiar si pentru ca scoate la vot oameni care altfel nu ar iesi din casa, Monica Macovei are un mare merit si are respectul meu.
    Iesiti la vot si optati! Fiecare vot este un pixel in radiografia Romaniei. Indiferent ce imagine se va forma, dupa prezidentiale, eu imi doresc sa vad o radiografie cat mai completa a natiunii romane. Cu cat mai putini „pixeli morti”. Macar sa stim cum stam.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adalbert Klein
Adalbert Klein
Consultant specializat în negocierea contractelor internaţionale în domeniul energiei. Locuieşte în Franţa, la Paris. Adalbert Klein este un pseudonim.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro