De 6 ani repetam aceeasi polemica perpetuand un dialog al surzilor pe tema restrictiilor pe piata muncii europene aplicate romanilor si bulgarilor.
Stim ca a existat o perioada de tranzitie obligatorie de 2 ani, dupa care fiecare stat putea sa prelungeasca perioada cu trei, apoi cu inca 2 ani in care sa aplice restrictii. Unele state (9 la numar la care s-a alaturat si Spania in 2011) au considerat ca este benefic sa se foloseasca de toti cei 7 ani, dar la 1 ianuarie 2014 vor fi puse in situatia de a nu mai avea ce amanari sa impuna. Din punctul meu de vedere este o situatie oarecum contraproductiva pentru toti cei implicati si mai ales pentru oameni.
S-a dovedit prin intermediul studiilor stiintifice ca restrictiile impuse pe piata muncii au produs efecte negative. Au incurajat munca la negru, astfel ca muncitorii romani nu au avut aceleasi drepturi ca si ceilalti lucratori europeni, fiind in multe cazuri exploatati. Au favorizat extinderea fenomenului fraudarii sistemului de protectie sociala si a evaziunii fiscale. Angajatorii nu au mai platit taxe si impozite si acest lucru a afectat considerabil economia statului gazda. De asemenea s-a ajuns la scaderea salariilor in urma valului de incadrare ilegala a fortei de munca, devenita astfel extrem de ieftina.
Pe de alta parte, PIB-ul mai multor tari a crescut datorita valorii fortei de munca calificata a romanilor, care, onest vorbind, printr-o politica duala este in acelasi timp si vanata de tarile occidentale.
In mod clar restrictiile sunt cele care au declansat situatiile si deficientele pe care liderii europeni le reclama. Daca restrictiile ar fi fost inlocuite de politici sanatoase privind forta de munca, o astfel de situatie ar fi fost evitata.
Romanul si bulgarul – Tapi ispasitori in batalii electorale
Cum populismul, eurosceptismul si nationalismul cresc in Europa, asa cum ne asteptam, tema imigratiei a devenit tema electorala in majoritatea statelor europene.
In Franta cazul partidului de extrema dreapta a candidatei Marie Le Pen este emblematic. Ea a reusit sa stranga un scor record, iar principala sa tema a fost reprezentata tocmai de critica adusa liberalizarii pietei muncii si ridicarii restrictiilor pentru romani si bulgari, adica cei care ar veni sa ia locurile de munca ce se cuvin francezilor. Un discurs puternic populist, mizand pe emotional si pe teama virtuala a francezilor, dar o teama generata de fapt de contextul crizei globale, mai degraba decat de imigrantii romani.
Acelasi scenariu il regasim si in cazul Marii Britanii si a formatiunii eurosceptice UK Independence Party (UKIP). In Germania s-a ajuns la apelative de genul “imigrantii saraciei” care reprezinta un pericol pentru serviciul de protectie sociala si astfel s-au propus inasprirea restrictiilor, urmate de expulzari si interdictii de calatorie.
Totusi, daca analizam corect, observam ca toate aceste frustari exprimate de ambele parti, au fost generate tocmai de prezenta acestor restrictii. Daca frontierele pe piata muncii ar fi fost ridicate, iar statele membre si-ar fi pregatit strategii guvernamentale de includere a muncitorilor straini pe piata interna a muncii, in asa fel incat din punct de vedere economic sa maximizeze fluxul de forta de munca ieftina si calificata, atunci probabil ca acum nu am mai fi in aceasta situatie care se anunta deja periculoasa.
Am apreciat luarea de pozitie a Scotiei, care, cu o abordare tare isteata sustine : „salutam contributia pe care noii scotieni o pot aduce economiei si societatii. Muncim din greu pentru a atrage cele mai bune talente internationale in universitatile noastre si pe piata fortei de munca”, a precizat un purtator de cuvant al partidului de la guvernare.
Mai sunt oficiali europeni, din Italia, chiar din Germania, care vad avantajele liberalizarii complete a pietei muncii europene si in special beneficiile economice.
Scandalurile cu expulzarile, cu acuzele privind rata infractionalitatii, cu problemele de incluziune a comunitatii de rromi, au adus prejudicii majore imaginii Romaniei, prejudicii care nu vor fi foarte usor sterse. Toate aceste frustari se vor rasfrange asupra oamenilor care cu buna credinta cauta un loc de munca mai bine platit, care poate merg doar sa viziteze sau care aleg sa studieze in universitatile europene.
Bineinteles ca a existat si presiunea cresterii ratei somajului, aceasta fiind pusa si pe seama prezentei muncitorilor romani si bulgari. Dar oare aceasta prezentare a realitatii nu este doar un joc prin care s-a incercat mascarea unor deficiente guvernamentale in legatura cu solutiile economice, sau mai degraba lipsa si ineficienta lor, deficiente prezente si in sectorul afacerilor interne si a politicilor sociale.
Pe langa impactul de imagine, mai ingrijorator ar trebui sa fie impactul asupra economiei. Iar daca ianuarie 2014 este termenul limita la care se mai pot invoca restrictii, pentru urmatoarea perioada sunt necesare eforturi mult mai mari pentru a reface regulile pe piata muncii. Toate strategiile „de aparare” impotriva accesului muncitorilor romani si bulgari vor fi in zadar, dar ele vor fi cu siguranta bine mediatizate. Frustrarile vor creste, iar imaginea noastra externa se va deteriora constant.
Ele ar fi trebuit concepute de la inceput intr-o maniera constructiva, de maximizare a avantajelor oferite de o forta de munca ieftina, cu asteptari minime pentru servicii de protectie sociala si sanatate, si cel mai important, inalt calificata de obicei.
Paradoxul este ca, acum, trendul imigratiei muncii este spre nord si nu inspre statele care au impus restrictii severe. O tendinta absolut fireasca, dar care prezinta riscul de a angaja si aceste state in hora populismului.
O forta de munca pe care Romania o pierde constant si dramatic. Desi cu totii suntem constienti de nevoile oamenilor si necesitatea de a-si gasi un loc mai bun, totusi nu putem sa nu constatam ca emigratia fortei de munca, mai ales a celei inalt calificate, se prezinta deja ca un risc major la adresa natiunii romane.
Acestea fiind spuse, in final culegem roadele a ceea ce am semanat. Important este sa nu mai repetam aceleasi greseli.
Cred ca mai important este sublinierea dualitatii vestului: ei au vrut o piata economica nerestrictionata pentru firme dar restrictionata pentru angajati in conditiile unei diferente uriase intre piete. Mai exact, a fost convenabil sa aiba o piata de desfacere in est nerestrictionata din punct de vedere al unei firme dar sa aiba o piata restrictionata in vest din punct de vedere al angajatilor. Aici cred ca este toata ipocrizia vestului.
Puneti gresit problema. Statele vestice nu ar fi trebuit sa „maximizeze avantajele oferite de o forta de munca ieftina” ci sa ajute efectiv statele care au iesit din comunism (inainte de a fi integrate in UE) sa isi dezvolte rapid statul de drept si economia (un fel de „Plan Marshall”, post „RAZBOI rece”). Aceasta abordare ar fi dus la cresterea veniturilor cetatenilor acestor state, care astfel nu ar mai fi creat presiune pe salariile din statele occidentale si ar fi stopat migratia masiva a fortei de munca dinspre est spre vest (dupa integrarea in UE).
Intr-o tara profund socialista si corupta cum este Romania, cu o populatie in marea ei majoritate analfabeta si imatura, nu poti reduce decalajele in 5 ani. Sau in 10. Eu zic ca nu se vor reduce nici in 20 de ani. Pentru ca nu are cine sa forteze schimbarea. In Romania, numarul celor dependenti de stat (si astfel manipulabili foarte usor intr-o directie sau alta) este net superior celor care nu sunt dependenti. Si raportul asta se mareste in continuare. Asta nu se poate schimba.
In alta ordine de idei, eu chiar nu vad nici o problema in migratia fortei de munca in vest. Orice om se gandeste in primul rand la propria familie si abia pe locul 15 este statul. Si cum omul are doar o viata, nu are timpul necesar sa se lupte cu morile de vant.
Nu stiu cand vom scapa de gandirea dogmatica si vom trece la gandirea critica!
Spui ca: „In Romania, numarul celor dependenti de stat este net superior celor care nu sunt dependenti. Si raportul asta se mareste in continuare. Asta nu se poate schimba”. Cum de esti asa de sigur ca „asta nu se poate schimba”? Daca aplicam „rationamentul” tau ajungem la concluzia ca va veni un moment in care nimeni nu va mai muncii, toti vor fi „dependenti de stat” („raportul se mareste in continuare” – „asta nu se poate schimba”). Este o idee absurda, care nu poate veni decat dintr-o judecata dogmatica.
Un eventual „Plan Marshall”, post „RAZBOI rece” ar fi fost util tocmai pentru a reduce „numarul celor dependenti de stat”, accelerand dezvoltarea economica a Romaniei, prin crearea de locuri de munca mai multe si mai bine platite (crescand numarul si calitatea investitiilor). Ar fi redus raportul de care vorbeai si prin mentinerea in tara a celor care au plecat tocmai datorita faptului ca nu doreau sa fie „dependenti de stat”. Doar daca toti romanii ar gandi ca tine am putea spune „ca nu are cine sa forteze schimbarea” in Romania. Din fericire, nu este cazul. Totusi, gandirea dogmatica este mult prea prezenta in spatiul public romanesc (cu sau fara intentie). Acest lucru trebuie intr-adevar sa se schimbe.
Si totusi, realitatea imi da dreptate mie. Realitatea va arata in continuare ca tendinta asta se va mentine. Si tocmai datorita raportului asta de care ziceam (si asta este realitate nu wishful thinking) nu are cine sa forteze schimbarea. In cazul in care nu ai observat, cei care chiar pot forta schimbarea si care conteaza din punct de vedere economic prefera sa plece din tara. Pentru ca pot. Si asta este ceea ce conteaza intr-un final. Din punct de vedere macro asta este realitatea. Exemplele punctuale nu conteaza pana la urma, cu o floare nu faci primavara.
In al doilea rand, nu exista absolut nimic un motiv pentru un plan Marshall pentru Romania. Literalmente nu vad nici un motiv. Realitatea arata ca romanii (si aici chiar pot generaliza) nu stiu cum sa faca banii sa produca bani. Ar fi bani aruncati pe fereasta. Planul Marshall a functionat acolo pentru ca exista o populatie cu o cu totul alta mentalitate decat mentalitatea balcanica clasica de la noi. Totusi, un fel de plan Marshall a fost (si inca mai este): fondurile europene. Iar realitatea arata ca, daca nu se pot fura atunci romanul nu este interesat.
O mica corectie: Le Pen se numeste Marine Le Pen.
Atitudinea pe care o descrieti e una clasica in perioade de criza economica. „Nu avem locuri de munca pentru ai nostri, dar pentru ai lor!”. Aceeasi atitudine era deja prezenta in momentul intrarii Poloniei in UE.
In schimb nu sunt de acord cu ideea ca imigrantul european legal (roman si bulgar) ar fi o forta de munca ieftina. In special cand e inalt calificata. Ca medic in Franta, pot sa va spun ca in momentul in care documentele care confera legalitatea completa, nu exista (si nu trebuie sa existe din punct de vedere legal) vreo diferenta intre incadrarea medicului roman sau francez intr-un spital. Romanul, germanul sau italianul care lucreaza legal in UE, lucreaza cu aceleasi drepturi ca cetateanul tarii gazda. Aceasta este esenta accesului egal la piata de munca comunitara europeana. Iar in niciun caz diferenta spre un salariu inferior nu este acceptabila prin diminuarea protectiei sociale sau medicale (de altfel contributiile catre stat sunt obligatorii). In special cand e inalt calificata. Daca plecati cu ideea ca romanul sau bulgarul este un cetatean de categoria a doua, cum credeti ca le putem cere sa amelioreze situatia angajatului roman sau bulgar in Europa?
Domnule Dobre, infracționalitatea românească în Marea Britanie chiar este ridicată. Am scris despre aceasta aici http://www.rfi.ro/articol/stiri/politica/infractionalitatea-romaneasca-marea-britanie-crescut-nou-2012
Domnule Clej,
A explicat „cristi” ceva mai sus motivul pentru care romanii au speriat vestul:
„In cazul in care nu ai observat, cei care chiar pot forta schimbarea si care conteaza din punct de vedere economic prefera sa plece din tara.”
Prin urmare, bronzatii nostri au reusit sa forteze schimbarea, dar nu in Romania ci in Marea Britanie… bine, poate ca nu in sensul pe care il sugereaza cristi, dar va asigur ca au facut-o!:)