marți, martie 19, 2024

Politichia ministrului Culturii și expertiza academicienilor (II)

De ce e nevoie de expertiza Academiei Române pentru tutelarea, conceperea strategiei culturii naționale, a politicilor publice în materie de Cultură? De ce a fost parafată nașterea încă unei „comiții”, Senatul Culturii, care, împreună cu reprezentanții uniunilor de creatori, va realiza operațiunea? De ce ministrul Culturii are încredere, consideră neapărat necesară, în 2018, această „pălărie” academică sau/și partneriatul cu o organizație precum CNMR (Coaliția  Națională pentru Modernizarea României), de pe al cărei site e imposibil de aflat cine sunt experții care lucrează la modernizarea țării (https://cnmr.ro) și cum funcționează, de fapt, această structură? Dar, despre care ministrul Culturii are o părere super.

Revin, deci.

Unele reacții, puține, de altfel, indică, de fapt, că tot ministerul va fi acela care se va ocupa de problemă. S-a mai întâmplat. Nu pare că progresul în ce privește funcționarea artelor vii, de pildă, ale spectacolului, în special, ar fi remarcabil. Nu pare că politicile culturale românești în domeniul cărții, bibliotecilor să fi determinat schimbări importante de statut privind funcționarea lor. Nu pare că modul finanțării activităților culturale să fie scutit de injoncțiuni traumatice ale mecanismului politic. Ce nu e în regulă, de fapt, cu politicile culturale românești?

Vorbesc acum de o boală pare-se incurabilă, numită patriotism de contact, care afectează dinamica culturală ministerială. Noi facem din Cultură scutul identității naționale, al patriotismului, nu odată de paradă, prin care credem că „impunem” ceva în piața globală a culturii numai pentru că „suntem români”. Cultura română trebuie să fie „națională”. Adică? Să ne uităm la ce susține opul Academiei Române (Sinteza, p.146) privind dezvoltarea durabilă a României. Obiectivul strategic al înaltului for privește „schimbarea de viziune politică și anume abordarea politicii statutului mic și adoptarea politicii europene a statului important, partener al economiei”. Iar, în mod specific pentru Cultură (p.391), e vorba de…”rolul vital al Guvernului de a apăra interesele culturale ale României în relația sa cu celelalte state europene.” Dacă prima viziune are ceva constructiv, care presupune, de fapt (utopic?), schimbarea ADN-ului românesc, și înseamnă avans, afirmare, a doua viziune e retractilă, de baricadare, de apărare, în relație cu partenerii europeni! Cum aperi interesele culturale? Păi, mai întâi identificând cine, ce le pune în pericol. Le pun în pericol, logic, „celelalte state europene”, din moment ce Guvernul e declarat gardianul templului iar rolul său este defensiv în relație cu celelalte state europene. Ceva nu e în regulă aici, și nu de ieri de azi.

Înțelegem, poate, de ce  politichia ministrului Culturii cere „pălăria” academică: e un patriotism de contact, prin contaminare cu expertiza forului academic, în vederea creării unor „anticorpi” necesari pentru apărarea culturii naționale în fața… europenilor? Așa rezultă. Ministerul nu mai atrage, nu mai coagulează nuclee de experți, de specialiști în problemele Culturii românești, ci „delegă” sarcina forului științific suprem. La noi, numirea unui grup de analiză, a unei comisii de expertiză, a unei structuri independente, dar competente e, mai întotdeauna, discreditabilă, suspectă de politici sau politichie. Ideea că Guvernul român ar putea încredința sarcina elaborării unui document programatic privind Strategia și Politicile culturale românești unui grup independent, angajat pe o durată determinată, remunerat prin contract pentru această sarcină, nu rimează cu centralismul etatist excesiv care poluează azi structurile statului român.

S-a văzut ce s-a întâmplat și ce se întâmplă și cu sectorul celălalt, la fel de important, al Educației. Când, cu un mare consum politic, a fost creat un document care reflectă, chiar dacă cu imperfecțiuni, o viziune, o dorință de modernizare a întregii arhitecturi a Educației românești, Legea Educației naționale, ofensiva contra ei a fost, și încă, teribilă. Nu a fost ofensiva apărării a ceva, ci a contra ceva. Cum se întâmplă, când astfel de procese nu produc un vector clar al evoluției, Legea a fost mutilată, ciuntită, suspusă chirurgiei plastice de partid. Rezistența la modernizare, ca de nu știu câte ori în istoria noastră, a fost prioritară. O explicație simplă e și aceea că uriașul deficit de comunicare publică, inabilitățile, lipsa de competențe în a produce discursuri publice care să susțină ideile majore ale politicilor publice, ale strategiilor de dezvoltare, sunt cancerigene și anemiază corpul ideilor noi. Ce rămâne seamănă cu un …divorț nereușit. Nu ne separăm, nu ne distanțăm ca oamenii, ci ca dușmani. Cum se știe, adesea, suferă „copiii”, adică chiar marile idei care ar putea face ca România să fie un „stat important”.

Cine citește părțile privind Cultura din volumul Sinteza (Editura Academiei, 2017, p.404) al Strategiei durabile…, lucrare realizată de Academia Română, observă că ceea ce se numește „ținte” pe 3, pe 10, pe 20 de ani, pentru domeniile Arte, Arhitectură și Audiovizual, nu sunt, de fapt, decât liste de activități și acțiuni ale membrilor institutelor de cercetare ale Academiei. Ele sunt reluate, de multe ori identic, de la o perioadă la alta, căci e vorba de proiecte de cercetare în mare majoritate. Nicio colaborare, interdisciplinaritate, deschidere față de „dialogul cultural”. Dau ca exemplu „țintele” pe 20 de ani unde, se vede, cu o singură excepție, toate sunt repetate, din neatenția redactorilor/tehnoredactorilor,  în chiar același document:

„ŢINTE PE TERMEN LUNG (20 ANI) (p.404)

Repertorierea programului iconografic medieval, laic și ecleziastic, din

Moldova, Muntenia și Transilvania;

Digitizarea rezultatelor cercetărilor referitoare la repertorierea programului

iconografic medieval din Moldova, Muntenia și Transilvania;

Clasificarea genurilor cinematografice din cadrul producției cinematografice

românești (de la începutul secolului XX până în 2030);

Elaborarea unei Istorii a teatrului românesc;

Realizarea unei baze de date electronice referitoare la pictorii și sculptorii

români (din prima jumătate a secolului al XIX-lea până în 2030);

Realizarea unui Dicționar al fotografilor din România (de la jumătatea

secolului al XIX-lea până în 1948);

Istoria unui institut de cercetări al Academiei Române: Institutul de Istoria

Artei, vol. II (1970–1989); vol. III (1990–2010) vol. IV (2011–2021);

Repertorierea programului iconografic medieval, laic şi ecleziastic din

Moldova, Muntenia şi Transilvania;

Digitalizarea rezultatelor cercetărilor referitoare la repertorierea programului

iconografic medieval din Moldova, Muntenia şi Transilvania;

Elaborarea unei istorii a teatrului românesc;

Clasificarea genurilor cinematografice din cadrul producţiei româneşti de film

(de la începutul secolului XX până în 2030);

Realizarea unui Dicţionar al fotografilor din România (de la jumătatea sec.

XIX până la 1948);

Realizarea unei baze de date electronice referitoare la pictorii şi sculptorii

români (din prima jumătate a secolului al XIX-lea până în anul 2030).”

După cum vedeți, e aceeași listă copy-pastată încă odată!

Asta nu e nimic, însă. Cum arată orizontul de timp 2038 pentru Cultură, în viziunea experților academici (p.408):

” (III) Pentru orizontul de timp 2038

Într-un scenariu realist, considerând dinamica de până acum, stadiul vizat în 2038 ar corespunde celui preconizat pentru 2028 în scenariul optimist:

Realizarea integrală a propunerilor privitoare la: (1) Conservarea și dezvoltarea patrimoniului cultural național.

Realizarea parțială a propunerilor referitoare la (2) Creșterea vizibilității

internaționale a patrimoniului cultural național. Astfel, în 2038 vor exista baze de

date electronice funcționale și actualizate periodic pentru toate domeniile din

cadrul proiectului.

Realizarea parțială a propunerilor referitoare la (3) Intensificarea participării

culturii naționale la dialogul intercultural european. Se va dispune de traduceri în

limbi de circulație a unor opere reprezentative românești, editate la un înalt

nivel de exigență științifică, un corp de traducători specializați pentru fiecare

domeniu umanist, capabil de a transpune texte cu un grad înalt de dificultate.

Întârzierea cu zece ani față de scenariul optimist ar conduce, totuși, la stadiu

acceptabil de dezvoltare a culturii naționale.”

Iar Concluzia:

” În cazul derulării scenariului realist, anul 2038 nu va marca recuperarea

întârzierii României față de nivelul atins de țările dezvoltate în domeniul

culturii naționale, ci doar accentuarea puternică a tendinței de reducere a

acestui decalaj.”

Dacă dumneavoastră înțelegeți ceva, vă felicit! Că sună a limbă de lemn, specifică documentelor de politică culturală a partidului comunist, e un lucru, că nu înțelegi cum e posibil să reduci decalajaele în materie de Cultură, asta e mai grav. Cei care au scris acest document au avut o viziune mecanic-inginerească asupra Culturii. Atâtea lucrări traduse, atâtea digitalizări, atâtea repertorieri etc. Dar cum să reduci decalajul față de Anglia, Franța, Germania, Italia când digitalizarea înseamnă, încă, la noi, hârtia, dosarul, biblioraftul, accesul dificil la resursa culturală etc? Făcute din birou, aceste proiecții au ceva din magazinele sătești unde, prăfuite, stau pe aceleași rafturi aceleași produse. Noi încă nu apărăm site-urile arheologice de degradarea continuă, ce să mai spun despre Sarmizegetusa, sfânta sfintelor dacismului și originii noastre, care, pe altarul Culturii naționale, e un…orizont de timp istoric abandonat. Dar …facem strategii și liste. Și…

…încheiem repede acorduri cu organizații foarte interesante, precum Coaliția Națională pentru Modernizarea României (C.N.M.R.) despre care dl. ministru are o părere foarte bună. Spune domnia sa: „Apreciez dorinţa şi iniţiativa CNMR, o puternică structură socio-culturală şi ideologică din România, de a se alătura Ministerului Culturii în Anul Centenarului Marii Uniri şi nu numai.” Am intrat pe site-ul Coaliției (https://cnmr.ro), am vrut să văd cum funcționează, care e structura ei, cine sunt experții care contribuie la modernizarea României…Încercați și dumneavoastră, poate găsiți și altceva decât lungi liste de membri, evenimente, contacte unde numai numele președintelui apare (ceea ce normal), rar găsești alte nume, repere cronologice. Grupurile de experți  par să fie numai unul, dar cu sarcini precise, precum Centrul de Analiză și Investigații a cărui misiune este: „Coaliția Națională pentru Modernizarea României va realiza prin intermediul jurnaliștilor și experților proprii, membri în cadrul Coaliției, o serie de investigații amănunțite despre probleme, persoane și evenimente care fac rău României.” Auziți, d. Dragnea?

Nu analizez ce este această…structură, am încercat să văd ce justifică optimismul și încrederea ministrului Culturii în ea. Probabil că știe numai domnia sa. Dar nu despre parteneriatele ministrului, cu Academia, cu o Coaliție e vorba, de fapt. Ci despre neputința, neîncrederea, limitarea manifeste în actul de gestionare a unui obiectiv important: Strategia pentru Cultură a României pe termen scurt, mediu și lung. Căci despre Planul privind organizarea Centenarului Marii Unirii ce să mai spun. Suntem în martie, ninge. Ne apropiem de Paști.

Distribuie acest articol

2 COMENTARII

  1. Programul m-a amuzat copios, contextual de asemenea. Evident, atitudinea mea a fost condimentata si de multa tristete. Noi, de ceva timp, am coborat, adanc, in timp. Concepetele utilizate in discursul oficial al noilor culturnici sunt departe, foarte departe de teoriile modernitatii, de axiologiile secolului XXI. Superficialitate, optuzitate, innamolire.
    Felicitari pentru articol!

  2. Dezastrul cultural este consecinta logica a dezastrului politic si moral.Nu va fie frica, va urma curind si dezastrul economic.
    Uitati-va la chipurile idioate ale incultilor imbuibati ( cefe groase, gusi nu triple, ci multiple, ochi porcini scufundati in grasime, rochii cu volanase sucalite pe suncarii ) ale celor ce reprezinta astazi in Romania puterea legislativa si executiva la toate nivelele , dela prim ministru, deputati si senatori, pina la consiliile locale si primari, si veti intelege totul !

    In curind se va lasa noaptea,
    O noapte adinca, de nepatruns !
    Vai si amar, tie, Romanie !
    Vai si amar tie, popor roman,
    Popor tembel !

    A sosit ceasul prevestit de St. Augustin Doinas,cind acest ” popor tembel” plateste pentru tot, ce a facut mizerabil de-a lungul timpului ! A avut timp de aproape 30 de ani prilejul PE CARE NU L-A MAI AVUT NICIODATA IN ISTORIA SA, de a-si alege in mod liber conducatorii.
    SI A FACUT- O !
    Are conducatorii pe care ii merita si care il vos duce la desfiintare !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Marian Popescu
Marian Popescu
Marian Popescu este profesor al Universității din București, expert independent în etică și integritate academică, comunicare, artele spectacolului și politici culturale.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro