joi, martie 28, 2024

Primul pas: decolonizarea (despăduchierea) statului și viabilizarea instituțiilor.

Motto: Nevoia este cel mai bun profesor.

O anecdotă despre englezi spune că într-un război aceștia sunt cu adevărat capabili să câștige doar o bătălie. Mai exact ultima.

Există guguștiuci avizați ce freamătă în legătură cu presupusul proiect de țară al celor doi candidați-carton la funcția de președinte al României. Acești găgăuți pozitivați în gândire merită cu prisosință un stagiu de documentare în teren, pe ruta fostului tren Orient Express, de la Paris la Istanbul. Nu există imagine și realitate economică mai potrivită pentru a ilustra problemele de subdezvoltare din sud-estul Europei foste comuniste decât starea precară a infrastructurilor sale de transport la un sfert de veac de la prăbușirea comunismului în 1989.

Dacă din Paris pleci dimineața iar până seara ești în Viena (tren/automobil), de la Viena la Istanbul, pentru o distanță nu cu mult mai mare, îți trebuie aproape trei zile, indiferent de rută (Belgrad, Sofia ori București) și indiferent de opțiune (tren/automobil). Cu mențiunea că civilizația funcțională mai continuă o vreme pe autostradă și dincolo de Budapesta, în vreme ce trenul de la Viena rămâne stingher în Gara Keleti (gara spre est). Vastul spațiu geografic ce se delimitează apoi progresiv spre est și sud începând din cartierele mărginașe ale Pestei și sfârșind tocmai la Kapîkule, la frontiera turcă, se diferențiază semnificativ de vestul continentului (și) prin viteza medie de tranzit net inferioară celor disponibile în vestul Europei.

Motivele acestei înapoieri sunt în principal două: (a) perspectiva îngust-birocratică asupra dezvoltării economice (accent pe industrializare nesustenabilă și planificare centralizată a schimburilor din economie) promovată cu obstinație de regimurile comuniste vreme de peste patru decenii; (b) tarele decomunizării progresive (colonizarea statului cu politruci și securiști ai fostului regim, generalizarea corupției și rețelelor clientelare pe fondul imploziei autorității statului) manifestate cu mai mult sau mai puțină intensitate în statele din fostul bloc sovietic (în funcție de baza de dezvoltare preexistentă colonizării marxiste și de versiunea de implementare a acesteia).

Merită observată de asemenea diferența vizibilă cu ochiul liber dintre evoluția dezvoltării infrastructurii de transport în statele din estul Europei ce au cunoscut ne-binefacerile comunismului și Turcia, un stat care la momentul 1945 nu se bucura de vreun avans deosebit nici în economie și nici în infrastructură față de statele din sud-estul Europei. Avantajul de a avea un model de guvernare ce NU s-a implicat în planificarea centralizată a producției și în organizarea rigidă a fluxurilor de transport pe criterii fals științifice face diferența.

Revenind însă la problema infrastructurii de transport, merită subliniată importanța capitală pe care aceasta o are în angrenarea dezvoltării economice într-o economie de piață bazată pe schimburi liber consimțite (prin comparație, economiile marxiste sunt în realitate simple economii de troc rudimentar, intermediat de biroul de planificare centralizată).

Aproape TOT ce se produce ori se cumpără într-o economie ajunge să fie mai devreme sau mai târziu transportat spre locul de destinație al desfacerii/consumului. Viteza cu care se desfășoară acest transport, parte a procesului de schimb, este unul din factorii și indicatorii fundamentali ce influențează dinamica de dezvoltare a unei economii. Cu cât etapa transportului este rezolvată mai rapid și mai ieftin, cu atât dinamica de producție și desfacere din economie este mai accelerată.

Marile salturi de productivitate inițiate prin revoluția industrială ce decolează la începutul secolului XIX sunt strâns legate de valurile succesive de revoluționare a mijloacelor de transport. Fiecare dintre aceste salturi a contribuit semnificativ la reducerea virtuală a distanțelor prin reducerea timpilor de transport. Ultimul salt tehnologic, ce decolează odată cu prabușirea Uniunii Sovietice la începutul deceniului nouă al veacului trecut, este reprezentat de transportul cvasi-instantaneu al informației prin intermediul Internetului, revoluție acompaniată de procesul de democratizare a comunicării prin dezvoltarea fără precedent a comunicațiilor mobile, accesibile inițial doar unui grup restrâns de utilizatori (telefoanele mobile cu legătură prin satelit folosite pentru prima oară în anii optzeci în Statele Unite).

NU poți avea însă o dezvoltare economică robustă și sustenabilă doar cu o infrastructură performantă de transport a informației. Este cazul României în prezent: există enclave de dezvoltare comparabile cu cele din centrul și vestul Europei, însă acestea nu sunt conectate între ele în teren, astfel că dezvoltarea economică în România băltește și va continua să băltească în absența unei infrastructuri moderne de transport (autostrăzi, drumuri expres, linii de cale ferată cu viteze de exploatare comparabile cu cele din vestul Europei).

De asemenea, NU poți dezvolta marile proiecte de anvergură în infrastructura de transport (valabil și în cazul energiei) menite să creeze culoare de integrare și să dezenclavizeze regiuni întregi atâta vreme cât nu ai asigurată domnia legii și un proces de achiziții publice simplu, transparent și competitiv, cadrul fundamental prealabil pentru mobilizarea resurselor financiare necesare acestor investiții și pentru desfășurarea complexului proces de organizare a muncii și a resurselor impuse de execuția în bune condițiuni a acestor mari contracte cu bugete în general prohibitive raportat la investițiile curente de mentenanță (și nu de capital primar).

În consecință, prioritatea zero a României în noiembrie 2014 este blocarea ascensiunii clanurilor mafiote ce căpușează programatic statul român și, prin intermediul acestuia (taxe și impozite), întreaga economie și societate românească, blocând prin acțiunile lor înseși premisele de continuare a dezvoltării României.

Prioritatea zero plus unu o reprezintă continuarea proceselor de asanare a instituțiilor statului prin continuarea luptei anti-corupție însoțită de recuperarea treptată a autorității legale a statului atât în teritoriu cât și la nivel central.

Prioritatea zero plus doi o reprezintă viabilizarea și reprofesionalizarea instituțiilor ce au menirea de a servi ca arbitru neutru independent în societate și în economie: de la organisme de reglementare la instituții de interes public în care statul este implicat ca principal furnizor de servicii.

În toate aceste aspecte, rolul președintelui României este unul fundamental, acesta având pârghiile și vizibilitatea necesară pentru a promova modele și a impune standarde de bună practică instituțională.

Abia apoi se poate trece la prioritatea întâi, ce ține de recuperarea dezastrului economic și legislativ generat de prezența Sistemului Ponta la guvernarea României: (a) reforma administrației fiscale, (b) ameliorarea cadrului normativ în domeniul fiscal și al politicilor fiscale, (c) profesionalizarea managementului instituțiilor publice și al companiilor în care statul are participație majoritară, (d) ameliorarea cadrului de funcționare și a resurselor disponibilizate pentru sistemul de sănătate și cel de educație (reformele fundamentale reale nu se vor putea face peste noapte).

Nu în ultimul rând, reevaluarea resurselor alocabile forțelor armate și sistemului de apărare, siguranță națională și securizare a frontierei reprezintă o prioritate importantă în contextul războiului din estul Ucrainei (și al celui din Orientul Mijlociu), cu mențiunea că actuala structură a alocării (vizibilă în output) este deficitară față de nevoi și, mai ales, prost direcționată, cu o viziune de planificare pe termen scurt și mediu relativ idioată raportat la precipitarea actualelor evoluții geopolitice regionale ce impun ca principal activ de disuasiune capacitatea sincronizată de anticipare și mobilizare a unor forțe eficiente de reacție rapidă în punctele cheie și la momentul oportun (principala lecție a războiului din Ucraina).

Principiul director al cheltuirii fondurilor pentru apărare și siguranță națională ar trebui să fie finanțarea zonelor unde există deja performanță și prioritizarea înzestrării ce poate aduce efect maxim imediat util raportat la capitalul investit. În alte cuvinte: The biggest bang for the buck/dollar. And now. Restul zonelor deficitare vor putea fi acoperite pe parcurs ori vor fi suplinite din mers de către aliați până la operaționalizarea lor internă (când și dacă va fi cazul). Războiul nu are obiceiul să-i aștepte pe repetenți (ca și economia, de altfel).

Privind la acțiunile actuale ale principalilor actori politici din România, ar fi mai degrabă dezirabil ca realizarea acestor obiective imediate, ce țin de menținerea României pe o traiectorie benefică pentru dezvoltarea politică, economică și socială a țării, să fie în continuare încredințate unui guvern de tehnocrați cu sprijin politic în Parlament pentru perioada de tranziție ce ar putea urma între alegerile prezidențiale din 2014 și alegerile generale din 2016. Efectele ar fi benefice nu doar pentru români și pentru România, ci și pentru acea parte a clasei politice românești ce încă mai este capabilă de reînvigorare.

Abia după parcurgerea cu succes a pașilor necesari și prealabili mai sus menționați se va putea vorbi realist din 2016 încolo despre următoarea etapă în parcursul critic al României (după revoluția legii inițiată de Traian Băsescu și Monica Macovei): lansarea marilor proiecte de infrastructură de transport și energie necesare integrării naționale și accelerării economiei spre un nivel de dezvoltare comparabil cu economiile performate din vestul Europei. Până atunci însă, să ne aducem aminte de anecdota cu englezii de la începutul acestui text.

*          *          *

Post scriptum: Utilitatea evidențierii timpurii a blatului.

Mult mai bine în august decât în octombrie. Luând cunoștiință că funia e făcută să meargă la par, Sistemul multicerebrat Ponta își activează rând pe rând cârjele cu peronul pe partea dreaptă. Cea mai recentă achiziție declarată în vamă este Elena Udrea și al său partid transformat în poșetă. Lui Klaus Iohannis i-ar fi utilă o avanpremieră a filmului său personal în Noul PNL după eșecul din viitoarele alegeri. Filmul îl poate consulta la șeful său de campanie.

Distribuie acest articol

22 COMENTARII

  1. Toate bune si frumoase.

    O intrebare: cine sa faca decapusarea?

    Doar nu capusele care au infestat multitudinea de institutii locale, regionale si nationale, la adapostul legislatiei partidelor, legislatie in intregime toxica.

    • Si o alta: a reusit cineva, undeva, vreodata sa decapuseze statul fara violenta?

      Poate ca stia el ceva, Thomas Jefferson – 3rd President of the United States, cind zicea ca:
      „A people unwilling to use extreme violent force to preserve or obtain their liberty, deserves the tyrants that rule them.”

  2. Daca P.S.-ul dvoastra se adevereste (eu inca mai astept, neincrezator in funebrele preziceri), atunci piratul a fost umilit de blonda.
    (Ca sper sa nu aduceti dovezi cum ca si piratul este una dintre cirjele din „Sistemul multicerebrat Ponta” ;)
    Cit despre:
    „În toate aceste aspecte, rolul președintelui României este unul fundamental, acesta având pârghiile și vizibilitatea necesară pentru a promova modele și a impune standarde de bună practică instituțională.”
    Daca ma gindesc doar la „acesta având pârghiile”, ma intreba daca nu cumva cit am fost plecat, s-a schimbat Constitutia?
    In privinta „pirghiilor necesare” un prim plagiator il poate umili oricind pe un presedinte al Romaniei.

    • Un vechi blogger-propagandist basist si pedelist, finantat pina acum citeva luni de Elena Udrea si care merita citit tocmai pe motivul asta, isi avertiza – apasat, repetat si cu degetul ridicat – enoriasii basisti si pedelisti acum mai bine de un an, cred, (dar se vedea ca nu era mesajul lui) ca Victor Ponta, care, pina atunci, fusese calcat in picioare si sfisiat pe baza cotidiana in subsolul cu comentaci, e un politician la fel de valid ca oricare alt politician si ca dialogul cu el e posibil si necesar. „Sa nu il subestimam, sa nu fim stupizi si sa nu fim surprinsi daca ii vom deveni aliati!” – era sensul subinteles al mesajului transmis de SUS pentru massele de JOS.

      Se pare ca Udrea e de mult in pat (pardon de expresie) cu Ponta. Unii zic ca daca ea e acolo, acolo e si Base. Ca ea nu intra niciodata in vreun pat fara el. Ori ca chiar el e cel care le-o baga unora si altora in pat. :-)

      • Fara numele Bloggerului e doar o informatie fara acoperire. Daca a publicat, inseamna ca si-a asumat spusele, iar devoalarea numelui nu i-ar produce nici o dauna. Au contraire, l-ar situa in categoria clarvazatorilor. Ca tata Omidu sau Nostradamus, ramine de decis.

        Chiar nu mai e o farimita de bun simt, atunci cind vine vorba de birfoteca tipic romaneasca.

        • Nici macar atit (sa-i fac publicitate dindu-i numele) nu merita un presstitute. E foarte cunoscut in online si s-a spus si scris (chiar si acolo la el pe site dupa unele despartiri singeroase de fosti colegi de propaganda) ca banii de la Udrea ii vin. Nu poate nimeni (atunci cind e un neica-nimeni) sa stea acasa patru ani, sa faca propaganda pe blog zi si noapte si sa nu o faca pe bani.

          p.s.
          presstitute
          A term coined by Gerald Celente and often used by independent journalists and writers in the alternative media in reference to journalists and talking heads in the mainstream media who give biased and predetermined views in favor of the government and corporations, thus neglecting their fundamental duty of reporting news impartially. It is a portmanteau of press and prostitute.
          Exemplu: „Let me tell you something Alex, as soon as the economy collapses the presstitutes will be clamoring for war to distract the American people from the domestic problems. „

      • @ Denis,
        marturisesc sincer ca nu te inteleg, ca nu stiu despre ce vorbesti.
        Cumva eu sint „Un vechi blogger-propagandist basist si pedelist, finantat pina acum citeva luni de Elena Udrea”?
        Sincer, trateaza-te.
        Vechi sint, domnule, dar nu cu netul, caci nu il am de mult timp, si nu blogger. Mai scriu si eu pe diferite bloguri (pe Contributors de vreo 2 ani), dar numai cu semnatura @ victor L.
        Am o banuiala: acum citeva minute am vazut pus linkul articolului pe un blog oarecare.
        @ Denis, tu pari a fi @ Ovi, @ Bil, @ nemo, @ omen? omul cu mai multe fete.
        In postarea mea anterioara imi manifestam niste dubii normale unui om care nu este obisnuit cu acuze gen Antena 3.
        Omul mai are si dileme, indoieli.
        Tu pari stinca, nu ai.

        • Se vede ca nu intelegi, dar, nu stiu de ce, mi se pare ca reactionezi ca unul care are o musca pe caciula. Vorbeste cu Mitzu`Beciuklistu, ca el a inteles. Nu chiar tot, dar ideea a prins-o.

          Eu nu am zis ca te-a platit Udrea. Te-o fi platit altcineva. Cineva trebuie sa te plateasca si pe tine. ;-)

          P.S.
          Hai sa-ti spun adevarul: aud prima oara de bloggerul victor L. Nu stiam ca existi. :-)

    • @Victor L funebrele preziceri continua in plan mioritic Doctrina Cllinton , despre care gurile rele spunau ca este o insulta la adresa inteligentei alegatorilor. Prin urmare nici la rigoare constitutionala nu trebuie sa va asteptati. Si nici sa nu fiti mirat daca intr-o zi neobositii lucratori ai DNA ului vor da in vileag si o mega-retea de lobby a asfaltangiilor care a spaguit mii de agenti de influenta , de la opinca si pana la Dumnezeul ultimelor luni intru deplangerea stoparii investitiilor DE STAT – deci oarecum coministoide – in infrastructura

  3. SIncer, nu-mi prea place articolul. Poate doar partea cu importanta segmentului de transport. De fapt batrana Dow Jones Theory are la baza chiar analiza in tandem a unui indice agregat al economiei in ansamblu si altul al sectorului de transporturi, in paralel, care trebuie sa confirme trendul principal (sau nu) al indicelui general. Sau da semnal de atentionare cand devine divergent. Logica e pe cat de veche pe atat declara: daca produci si vinzi economia creste. Or vanzarea este „confirmata” de transportul catre client. Teoria are mai bine de un secol de viata, si a fost confirmata adesea, mai ales in perspectiva ciclurilor de rang mare.
    Unde deveniti prea general, pentru gustul meu, este la masurile de rang zero, care ar trebui sa preceada masuirile economice. In fond este prea mult dirijism, cu atat mai mult cu cat nici nu prea are cine sa „dirijeze”.
    Cum blocam ascensiunea clanurilor mafiote? Cine o face? Nu avem o lista cu ele, stim abia dupa ce au inhatat halca si se duc…daca se duc. In plus cam toti care s-au perindat pe la butoane au avut conexiuni, cam tot aia se bat si acum pe ciolan, ce facem? Ar trebui sa-i blocam pe toti, nu? Problema este sa fie pedepsiti si „ascunsi” cat mai repede, nu sa „blocam” ceva ce nu stim, sau stim dar nu e dovedit etc
    Apoia asanarea..este o chestie atat de generala incat ar trebui un articol intreg sa o descalcim, macar un pic.
    Viablizarea si profesionalizarea..iarasi atat de generale incat nici nu sti de unde sa le apuci.Am „profesionalizat” managementul de stat. Rezultate? Canci…tot AGA, in care statul e majoritar, face si desface. Tot politic se pun maharii de ani si ani.
    Si abia apoi , dupa ce am rezolvat aceste generalitati sa umblam la economie?…unde iarasi o dati in generalitati: reforma, ameliorarea,profesionalizara si iarasi ameliorarea…chiar e prea mult.
    In fond lucrurile trebuie abordate mai la concret.
    Eu unul vad, de ex, printre prioritati introducerea conditiilor impuse de compactul fiscal chiar in Constitutie (asa cum se si recomanda) sau macar intr-o lege expresa,”tare”, stavilind in acest mod delirul indatorarii (ajuns la paroxism pe vremea PDL-istilor, sa nu uitam, astia de acum sunt de bine de rau mai temperati…dar cu alte bube in carca)
    Justitia parca a inceput sa functioneze, porbabil ca ar fi benefic si un sitem stimulativ, de recompensare a celor care performeaza cu adevarat. Si de eliminara rapida a celor care calca pe bec. Ma gndeam la procurulr Eva, cel care a facut rechizitoriul la ICA, am intees ca exista ceva probleme, a plecat de la DNA inapoi, la parchet…e pacat.
    Apoi o lege carea sa impuna raportarea publica, in cadrul tuturor companiilor de stat, cam cum e pe bursa. Deja ma ia greata cand tot aud, inclusiv premierul, spunand ca listarea va aduce transparenta unei companii de stat. Evident ca aduce, dar cine il opreste (si cine i-a oprit pe aia dinainte) sa impuna printr-o HG tuturor companiilor de stat, nelistate, sa raporteze ca la bursa? Adica doar lisatrea poate sa oblige un manager la stat, si PM-ul nu? Daca sunt atat de doritori de transparenta. Or menorandumul privind guvernanta lasa in coada de peste acest aspect, urmand a fi anlaizat undeva in ..2015.
    Ar mai fi si votul negativ…ce deranjeaza ca unii vor vota impotriva tuturor? de regula nu sunt mai mult de 5%…dar le e frica sa legifereze asa ceva, asa e cand te simti cu musca pe caciula.
    Ce sa mai spun de sistemul de pensii, este necsara o anliza clara a cauzelor care au dus la dezechilibrele aprute in ultimii 10 ani. are cineva „sange” sa spuna ca avem varsta efectiva de pensionara foarte mica? Evident ca nu, va pierde in secunda doi cateva sute de mii de voturi, dar va cstiga si cateva, ale celor care vor sa munceasca si inteleg ca o pensie mare implica si un alt raport pensionar-contribuabil… nu putem sa iesim la pensie(ca varsta efectiva) cu aproape 10 ani mai devreme ca americanii, de ex, si sa fim si sustenabili.
    Nu mai continui, sunt o groaza de lucruri concrete care se pot face, nici macar nu depinde foarte mult de culoarea politica…si nu se fac. Nu putem astepta, trebuie sa le luam, incet, incet, pe concreteturi care sunt clare, bazate pe consens( acum doar decvlarativ…ma gandeam la transpaeanta, zice cineva ca nu doreste transapoarenta la compnaiile de stat? dar nimeni nu actioneaza concret) sau pe analize bine documentate, si sa le bagam in legi si proceduri. Chestia e ca nimeni nu trece de acest nivel declarativ…nici puterea, dar nici opozitia. Toata discutia se poarta doar pe probleme electorale si de ciolan, cum abordeaza cineva o concretete ..pfff, gata, negura totala, absolut toti o dau in generalitati. Sau in minciuni. Care cum are obrazul de gros.

    • MirceaM: „are cineva “sange” sa spuna ca avem varsta efectiva de pensionara foarte mica?”

      E unul din multele adevaruri care nu se vor spune inainte de urmatoarea revolutie/lovilutie. (Nu stiu insa daca se vor mai spune SI DUPA victoria lovilutiei – depinde cine o pune la cale.) Iar ca sa ai revolutie iti trebuie mai intii un faliment national rasunator. Ceea ce, dupa talentul extraordinar cu care ne miscam, nu pare a fi o problema.
      ………………………………………………………………………………….
      Cine a inventat pensiile de stat?
      Dintr-un articol al lui ANDREW P. NAPOLITANO:
      Cind, in 1935, Social Security a fost creat in Statele Unite, acest sistem de pensii de stat a fost gindit sa ofere o asistenta financiara minimala celor prea batrini ca sa mai munceasca. Un alt scop a fost acela de a-i aduce pe alegatori in stare de dependenta de democratii lui Franklin Delano Roosevelt. FDR a copiat ideea dupa un sistem stabilit in Italia de Mussolini. (Franklin Roosevelt si Winston Churchill erau doar doi dintre numerosii mari admiratori ai lui Mussolini si ai ideilor lui.) Planul era sa ii pui pe unii muncitori si pe patronii lor sa faca mici contributii la un fond care va fi gestionat de guvern in numele muncitorilor. In vremea aceea, speranta de viata a americanilor era de 61 de ani, dar Social Security nu se punea in miscare decit la 65 de ani. Prin urmare, sistemul era conceput astfel incit sa ia bani de la muncitorul american mediu, bani pe care el nu ii va mai vedea niciodata returnati.

      Cu timpul, speranta de viata a crescut si a depasit 65 de ani, asa numitul „trust fund” a fost luat cu asalt si cheltuit, iar sistemul platea mai multi bani decit incasa – exact ca o schema Ponzi. FDR a numit Social Security o polita de asigurare. In realitate, a devenit economisire fortata. Mai mult, gestionarul fondului – Congress-ul – a furat economiile si le-a cheltuit. Iar valoarea economiilor a fost diminuata de inflatie.

      Azi, maximul pe care cineva poate spera il obtina de la Social Security sint dolari cu puterea de cumparare de 75 de centi pentru fiecare dolar contribuit. Ceea ce face ca Social Security sa fie mai rau decit o schema Ponzi. Dintr-o investitie de tip Ponzi poti sa te retragi. Din Social Security nu poti sa te retragi. Cine si-ar economisi banii tinindu-i intr-o banca care promite sa-i restituie doar 75% din banii depusi?

      Constitutia nu ii permite guvernului federal sa fure banii oamenilor. Totusi, guvernul federal fura.

      • Pensia de stat are o istorie mai lunga. Colbert, pe vremea Regelui Soare, introduce un fel de contributie, implicit si o pensie de stat pentru marinari apoi pentru ofiteri. „Parintele” sistemului de asigurari sociale a fost insa cancelarul Otto von Bismarck.
        Pensia de stat este o necesitate, o componenta de siguranta sociala, doar ca trebuie gandita astfel incat sa asigure doar un pachet minim, de „avarie”, restul veniturilor la batranete fiind asigurate din alte surse, care produc dezvoltare: investitii personale directe, in unitati ale fondurilor de investitii (diferite ca grad al riscului, fonduri de obligatiuni, monetare sau chiar si cu un risc mai ridicat,de actiuni), fonduri private de pensii certificate si supravegheaate de stat sau rente pe care le dezvolti in perioada in care esti activ (cumperi proprietati pe care le inchiriezi, pamant in arenda, obligatiuni de stat, corporatiste etc)
        Aceste venituri de avarie se pot obtine prin limitarea contributiei plafonand mult mai jos decat este acum(5 salarii medii) sa zicem 2 salarii. Sa stii inca din periaoda in care esti activ ca statul nu iti pote „da” o pensie mare, ci una de avarie, urmand ca tu sa-ti construiesti veniturile suplimentare. Asat stimuleaza spiritul antreprenorial, te face sa cauti solutii.
        Alt aspect este cel al sustenabilitatii bazate pe nr de contributori si nr de pensionari. Este un calcul destul de simplu, stiind durata medie de viata, salariul mediu brut anual, targetul pensiei de stat ca o valoarea a acelei pensii de avarie. rezultand un raport obligatoriu intre durata activa, de contributie, si durata pasiva de benficiu. Care depinde in mod evident de dinamica (crescatoare) sperantei de viata. Cu cat acest raport este mai bun, cu atat si pensia de avarie poate fi mai mare. Sau contributia mai mica.
        Nu mai dezvolt este un subiect extrem de interesant, din pacate neabordat de autoritati la modul profi si transparent. Spre exemplu casa de pensii tine „secret” numarul de contribuabili, dand doar cifrele pentru nr si structura platilor, nu si a incasarilor.
        Exista aricole care analizeaza aceste aspecte, atat aici, pe contributors
        http://www.contributors.ro/economie/despre-pensii-contributii-si-dezastre/
        cat si pe curdeguvernare.ro
        Dar nu am gsit nici pozitie clara, explicita, bazata cifre a vreunui actor politic important.

          • Nu mai tin minte cand am inceput sa platim la fisc, dar nu cred ca sunt mai mult de cativa ani, de cand cu ghiseul unic. Nu din 2004. La fel platim acum si la sanatate, tot la fisc. Dar banii se vireaza, (sper) in conturile casei de pensii si de sanatate. Cel putin asa scrie pe chitantele de la trezorerie. Fiscul este doar un intermediar, pentru a face treba mai simpla, cu mai putine cozi si nervi. A fost o masura buna.
            Altfel spus casa de pensii stie foarte bine ce bani intra in fiecare luna, de la cine, ce varsta are ala, ce ocupatie, ce grupa de munca, cat mai are pana la pensie etc. De ce nu publica sinteze privind si incasarile? Asa cum publica sinteze privind pensiile platite, pe categorii? Sa stim dinamica pe ansamblu, ati observat ca toti analistii fac referire doar la numarul de angajati „la alb” . Or aia sunt doar vreo 4,5 milioane, pana la numarul total de persoane ocupate(peste 8 milioane) cu siguranta ca mai sunt si alte categorii de contribuabili. De care nu stim mai nimic. Banuiesc ca intentionat, ceea ce este foarte grav.

        • Mie mi se pare că rezumatul de mai sus al modului în care s-a introdus și apoi a funcționat sistemul pensiilor de stat în SUA are meritul de a exemplifica schema prin care mai devreme, mai tîrziu, mai mult sau mai puțin asemănător sistemul a fost implementat cam la fel și a eșuat tot cam la fel și în alte state și, mai mult decît orice, că de la bun început a fost gîndit ca o înșelătorie: promisiuni pentru viitorul îndepărtat în schimbul voturilor de azi și al unei taxe modice pe viață (dar prezentată ca poliță de asigurare). Sistemul a fost gîndit ca un mecanism de lărgire a bazei de alegători captivi ai unui partid și de tîlhărire la scară națională în interesul pe termen scurt al unor politicieni, viitorul ceva mai îndepărtat interesîndu-i pe inițiatorii schemei de fraudare tot atît de mult ca și potopul care ar putea veni după ei.

          Ziceți (postulați) că „pensia de stat este o necesitate”, după care vă pronunțați asupra felului în care necesitatea asta ar trebui satisfăcută.

          Cine acceptă postulatul dv poate să stea mult și bine de vorbă pe tema asta. Dar ce facem cu cei care nu il acceptă, care nu au încredere în stat și în funcționarii lui? Îi constrîngem să se supună pentru că noi știm mai bine decît ei cum trebuie să-și folosească banii și să-și trăiască viața? Îi obligăm să cumpere cu banii lor servicii și produse oferite de stat, dar pe care ei nu le doresc?

          Eu cred că e un fals postulat, o opinie, o părere și cam atît. Mă îndoiesc că puteți să demonstrați că „pensia de stat este o necesitate”.

          Pe de altă parte, înțeleg că treaba ar putea foarte ușor să funcționeze „sustenabil” („Este un calcul destul de simplu” – ziceți), dar nu e clar de ce nu a funcționat nicăieri, niciodată. Cum vă explicați?

          • Și ar mai fi ceva. Despre care stat vorbim? Ce importanță mai au legile, probabil foarte generoase, privind pensiile de stat din vremea lui Tito pentru unul care s-a născut în Yugoslavia acum 60-70 de ani și s-a trezit la bătrînețe că trăiește în Bosnia sau în Slovenia și este subiect al legislației bosniace sau slovene? Ori pentru moldovenii născuți în URSS-ul lui Stalin? Cît mai valorează azi promisiunile lui Stalin, ale lui Tito, ale lui Ceaușescu și cui poți să te plîngi dacă te simți furat? Cît vor valora peste 40-50 de ani promisiunile politicienilor de azi? Cum vor arăta granițele statelor atunci? Să mai întreb cu ce se vor alege la bătrînețe irakienii cărora Saddam Hussein le-a promis pensii în schimbul unor taxe, sau sutele de milioane care se nasc într-un stat și, fără să-și schimbe domiciliul, mor peste cîteva decenii în altul, cu alți regi și alte legi?

            • Dacă toată lumea ar înțelege lucrurile astea, politicienii ar trebui să-și caute o meserie cinstită :)

              Însă omenirea se îndreaptă în mod natural spre socialism și ăsta e visul oricărui îndoctrinat cu grija statului față de oamenii muncii: să iasă la pensie. Am văzut în Germania un bătrân care la 92 de ani încă distribuia pachete pentru o firmă de curierat, iar asta folosind chiar mașina proprie. Avea și pensie, dar ea nu reprezenta pe ansamblu nici 30% din veniturile lui. Și culmea, era dintre cei plecați din România prin 1970. Dar era dintre cei plecați, nu dintre cei rămași, asta a fost pentru mine o constatare plină de învățăminte :P

  4. Nu pot spune, ca d-l Mircea M. ca nu-mi place articolul pentru ca este prea general.Asta, fiindca nu exista o viziune si cu atit mai putin, un ,,proiect national”, capabil sa propuna o ,,cale fezabila”, concreta, de a cuprinde si realiza optim, tot ceeace (d-l Mircea) arata ca-i prea la general, tratat.
    1.Societatea ,,economica” este una cu conexiuni si determinari organice – incit odata gasita, „apucata” si tras bine de ,,veriga” care determina, influenteaza si de care se leaga toate celelalte – intreg ansamblul economic si politic national, devine ,,reparabil”, fara a fi nevoie de a lua si ,,repara” fiecare componenta in parte.
    Daca nu exista un proiect si acesta sa initieze ,,schimbarea”, tractind (de) veriga determinanta, cu efectul de imbunatatire/schimbare a intregului ,,lant” (ansamblu) national, este la fel de evident ca nu pot exista tehnici punctuale, de a ,,bloca clanurile, de a realiza ,,profesionalizarea”, imbunatatirea managementului de stat, transparenta, listarea…si o ,,groaza de lucruri concrete ce se pot face,dar nu se fac”…
    Opinia mea este, ca numai un ,,proiect national de reconstructie economica si industriala”, poate crea si impune ,,tractarea” spre solutionare, a intregului ansamblu de neajunsuri si dezastre, create prin ,,neangajarea” economica a clasei politice.
    2.Odata ce un Guvern isi asuma o ,,crestere economica” de 5-6 la suta (peste media tarilor UE), va distribui ,,politicilor” indatoriri economice si financiare concrete, care trebuie sa elimine exact lipsa de raspundere si haosul general.
    In al doilea rind, va face din ,,politici”, viitori comercianti si industriasi(la fel ca Japonia proiectului Meiji – din samurai si baroni), care nu vor mai trai doar din furtul banului public si coruptie.
    In al treilea rind, investitiile straine vor invada Romania, creind un invatamint de valoare, motivat de nevoia de a performa in munca si afaceri.
    Rezultatele pozitive ale acestui ,,lant” de schimbare, care este ,,dezvoltarea economica” asumata de Guverne sint multe altele, istoria moderna dovedind in tarile emergente, ca numai un decolaj economic poate schimba o natiune.Cauza dezastrului general, este starea PARAZITARA a clasei politice, care odata ,,pusa la munca”, prin impunerea unui proiect ,,de tara”, devine activa si responsabila.
    Oricare din numeroasele cerinte punctuale amintite de autor sau comentatori, legate de statul de drept, anticoruptie, profesionalism, etc. sint irealizabile, cita vreme clasa politica are ca unic obiectiv, sa-si vada de ocupatiile sale ilicite, in loc de a-si asuma si raspunde partinic si personal, de dezvoltarea economica.
    3.Schimbarile majore – iar cea in discutie este una dintre ele – sint imposibile prin simplu voluntarism.Daca vointa unui Presedinte sau Premier nu este ,,combinata/sustinuta” printr-un proces economic si social obiectiv, care sa cuprinda instrumentarul si tehnicile de schimbare, el nu poate schimba durabil, nimic.
    Oricit a fost de jucator si energic Presedintele, n-a reusit sa elimine coruptia endemica si ,,institutionalizata”, rezultatul fiind condamnarea doar a citorva zeci de corupti, care nu si-au asigurat spatele.Ceilalti devin tot mai ,,precauti”, incit DNA-ul este pe cale sa someze, dupa ce epuizeaza seria ,,batrinilor” corupti – 2006 -2012.
    Dezvoltarea economica, cuprinsa intr-un ,,proiect de tara”, care cuprinde principiile, tehnici si instrumentarul de lucru, experienta de schimbare a tarilor care au cunoscut o evolutie economica rapida,etc., este unicul ,,capat” al unui ,,lant” al schimbarii Romaniei – care nu are alternativa ,,constitutionala”, nici votul negativ, nici chiar DNA-ul, care prinde pe cei cu citiva caltabosi, ori pe cei slab ,,perfectionati” in coruptie…
    Modul de impunere a unui astfel de proiect Guvernului este simplu:,,In Piata Universitatii”, care sta si asteapta sa-si reia functia de Parlament national…liberal.

  5. mai simplu si mai cinic.
    Ce cauta statul in economie, indiferent de porecla?
    intarirea rolului statului
    eficientizarea companiilor de stat
    capitalism monopolist de stat
    protejarea celor multi si nevoiasi [fara sa spuna careva CONTRA CUI apara].
    Cum apar bani publici, cum apar clanuri de muste la miere. Micsorati cantitatea de miere si vor fi mai putine muste si vor manca mai putin fiecare [pana la disparitie?]. Si nici numarul de pliciuri de muste nu va trebui sa creasca!!!
    Iar bursa pedepseste minciunile extrem de sever, extrem de public, extrem de eficient si extrem de rapid.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adalbert Klein
Adalbert Klein
Consultant specializat în negocierea contractelor internaţionale în domeniul energiei. Locuieşte în Franţa, la Paris. Adalbert Klein este un pseudonim.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro