joi, martie 28, 2024

Profesorii corupți sunt stăpânii sau căpușele educației?

Cei care au auzit înregistrările discuțiilor purtate de învățătoarea de la Școala nr. 10 au fost probabil pătrunși măcar o secundă de următorul sentiment: comportamentul dascălului în raport cu părinții copiilor era precum cel al unui stăpân care le vorbește sclavilor de pe tarla. Am văzut acest sentiment exprimat în presă de diverși jurnaliști sau comentatori, revoltați desigur de situația creată. Ceea ce pare a li se reproșa profesorilor corupți este faptul că nu au ce căuta într-un sistem în care dascălul trebuie să se dedice elevului, în care „cadrul didactic trebuie să fie un exemplu de moralitate” etc.

Nu recunoaștem, dar de fapt visăm un cal verde pe perete: „omul nou” de la catedră, care să facă muncă voluntară cu zâmbetul pe buze, învățătoarea-eroină – care să își sacrifice viața personală și propria familie pentru a avea grijă de copiii altora. Salariile dascălilor sunt la un nivel apropiat de pragul sărăciei, dar ei trebuie să presteze învățământ de calitate, fiindcă patria are nevoie. Ca și în problema evazioniștilor (a celor care fug de plata taxelor), corupții din învățământ sunt considerați fie nesimțiți – de către cei care înțeleg cancerul sistemului dar sunt gata să închidă ochii dacă șpaga ar fi la un nivel nițel mai „rezonabil”, fie ticăloși, trădători de neam și țară – de către cei mai naivi intelectuali sau de către cei mai îndoctrinați activiști. Oricum, faptul că o învățătoare se comportă ca un stăpân – ba chiar „îi tratează pe părinți ca pe niște animale” – este considerat inacceptabil. Aceasta pare să fie cauza mizeriei morale și materiale din sistemul de educație – aceea că unii vor să-l ia în stăpânire.

Adevărul este că învățământul s-a degradat permanent tocmai pentru că nu a fost luat în stăpânire de nimeni. Școala românească este un serviciu public, prestat în cadrul proprietății publice, adică teritoriul tuturor și al nimănui. Sigur, de gardieni ai „interesului public”, de „cadre de nădejde ale patriei” nu ducem lipsă niciodată; mereu ni se spune fie că eșecurile sistemului sunt punctuale și nereprezentative, fie că ele pot fi rezolvate din interior, de către gardieni mai bine intenționați (cel puțin așa ne asigura săptămâna trecută doamna Oana Badea, care a făcut până nu demult parte din conducerea ministerului).

La rândul său, actualul ministru afirmă: “Școala este pentru copiii noștri și nu cred că cineva are dreptul să privatizeze școala românească în slujba intereselor cuiva.”

Bine, dar a cui este totuși școala? Pentru că, firește, ea servește interesele grupului căruia îi aparține. Nu este clar. Știm pentru cine și ce trebuie să ofere școala, dar nu știm a cui este. Mă rog, o tentativă de identificare a „stăpânului” există. Se spune că școala este un bun public, că ea aparține statului, că este expresia „proprietății publice”. Aici se cuvin două observații.

Prima: o lege economică fundamentală (și, în fond, o lege a firii) spune că bunurile publice tind să fie stoarse de valoare, căpușate de cei care se cațără vremelnic într-o poziție de gestiune sau de cei care dobândesc un rol dominant în ierarhia formală ori informală a puterii. „Dacă tot aparține tuturor, atunci hai să luăm noi cât apucăm!” – este dictonul care îi motivează pe cei atrași de bunurile publice precum muștele de mâncarea uitată pe masă. A se observa că indivizii puși pe căpătuială și fără mari prejudecăți morale sunt cu deosebire ispitiți de existența bunurilor publice, pentru că din ele se pot îmbogăți rapid și… „după ei potopul”.

A doua: dacă acceptăm că singura regulă este… că nu sunt reguli, atunci da, proprietatea publică este o formă de proprietate. Dar cred că doar ne jucăm cu vorbele. Proprietatea publică echivalează de fapt cu absența proprietății, deoarece nu instituie acele reguli de conduită propice conservării valorii resurselor, perfecționării acestora. Deoarece nimeni nu are grijă de ea (de ce ar avea?), proprietatea publică sfârșește în mod inevitabil prin a fi invadată de căpușe. Învățământul este distrus prin cheltuieli iraționale, prin oferirea de sinecuri și privilegii, prin programe școlare aberante – rezultatul logic al elementului anterior din enumerația mea – în fine, prin corupție. Interesul elevului este pe ultimul loc în ecuație, dar nu pentru că profesorii sunt răi, ci fiindcă proprietatea publică este incompatibilă cu satisfacerea acestui interes.

Toți oamenii își urmăresc propriul interes. Însă în cazul absenței regulilor stabilite prin dreptul de proprietate, oamenii își urmăresc propriul interes fără să ia în calcul nevoile celorlalți. De fapt, în acest caz urmărirea interesului personal coincide cu distrugerea bunăstării celorlalți. Ce vreau să spun este că sistemul de educație public este căpușat de persoane interesate să își sporească veniturile bătându-și joc de banii altor oameni. Un asemenea comportament nociv este aproape inexistent acolo unde avem proprietate (privată, deci), unde fiecare este stimulat să își crească veniturile și prestigiul servindu-i mai bine pe semenii săi, unde fiecare concurează cu fiecare pentru a se perfecționa. Dacă învățământul public chiar ar fi privatizat, atunci roadele acestei schimbări insituționale s-ar vedea extrem de rapid. Am observa cum cheltuielile mari de astăzi (statul cheltuie aproape 1000 de euro anual cu fiecare elev) sunt economisite sau investite mai judicios, cum nevoile părinților chiar ar conta în managementul școlii și în actul de educație.

Privatizarea și liberalizarea educației este singura cale de însănătoșire a acestui sistem bolnav. Și ea trebuie făcută „pe bune”, nu cu jumătăți de măsură, nu cu intenția de a scoate căpușele afară pe ușă dar de a le reintroduce mai apoi pe geam. Într-un regim liberalizat în mod corect școlile ar concura unele cu celelalte, la fel cum concurează de ani buni grădinițele private. Iar cazuri precum cel al învățătoarei Blându (câtă ironie!) ar dispărea complet.

Dar cine vrea așa ceva?! Evident, căpușele nu-și vor dori niciodată o asemenea reformă.

Distribuie acest articol

67 COMENTARII

  1. 1. Nimic, nici un fel de sărăcie nu justifică atitudinea învățătoarei respective. Se pot pretinde bani și într-un mod mai civilizat, fără coada pe sus și fără a postula ca propria ta corupție este sistemul de valori bun, fără nerușinarea hoției personale. Nici o sărăcie nu justifică nesimțirea, abrutizarea morală. Din contră, sărăcirea poate fi o bună ocazie de a vedea altfel lucrurile, de a evalua partea nematerială a vieții ca fiind prioritară.

    2. Privatizare educației într-un stat aflat în starea actuală a României nu va duce la nimic. Avem suficiente exemple de privatizare. Foarte bine dacă vor apare instituții private serioase de educație și cercetare, dar marile universități trebuie să își continue tradiția pe care o au.

    3. Pentru început sunt de părere că este necesară o creștere a bugetului educației, cercetării și culturii, la standardele deja acceptate pe plan european, cuplat cu o politică activă de restructurare a resursei umane din marile universități și de reducere a numărului de universități publice. Dacă reforma Funeriu se cupla cu o creștere a bugetului în termeni procentuali atunci exista o motivație mare de mutație culturală a celor din educație și cercetare.

    cu bine,

    • Cum s-ar putea creste bugetul educatiei fara a mari si mai mult taxele care sunt deja foarte mari? Nu mai facem autostrazi, taiem de la sanatate? Ca din pensii nu o sa taie cineva, desi teoretic ar trebui sa fie un sistem inchis (intrari = plati) fara sa fie legat in nici un fel de bugetul de stat si de taxele cetatenilor.

      Nu spuneti ca din mai buna colectare a taxelor, ca imi vine sa plang. La nivelul asta de taxe si la jaful care se face cu ceea ce este colectat am inceput sa empatizez cu „evazionistii”, desi sunt simplu salariat care nu castiga nici un leu neimpozat.

      • E o chestiune de decizie politică. E vorba de o restructurare a priorităților înăuntrul aceluiași buget total.

        Dacă am un buget fix acasă pentru viitorul copilului meu pot să dau o parte pe cărți sau pe un concediu la Paris să văd Luvru sau pot să dau pe alte lucruri, să zicem să îi iau haine scumpe sau un supercalculator. E libertatea mea de decizie, și ce decizii iau reflectă ce valori vreau să îi formez.

        Dacă am un buget la decanat la facultate pot să ține un profesor pensionabil fără publicații cu 1.5 miliarde pe an în loc să îl las să iasă la pensie, sau pot să angajez un conf tânăr motivat și cu diferența să dau o bursă de merit pentru 2 studenți de excepție în fiecare an. E decizia Consiliului facultății și decanatului și reflectă valorile decanatului.

        Să nu îmi spuneți că nu este posibilă sub nici o formă creșterea la 1% la cercetare, 6 % a educație și o triplare la cultură față de infimul de acum, că nu cred. Vrem viitor, sau nu vrem viitor? Viitor fără investiții în resursă umană și cultură nu există viitor, oricâtă infrastructură am avea. Este o eroare enormă să investești în infrastructură fără să investești echilibrat și în oameni, bani aruncați pe fereastră, faci o țară din care toată lumea capabilă să producă emigrează.

        Dacă m-aș ocupa de guvernare aș găsi și de unde să iau banii, deocamdată am altă treabă :)

        Am un articol pentru contributors în așteptare unde o să dezvolt mai pe larg ideea investițiilor dezechilibrate și consecințele ei pentru România.

        cu bine,

        • Ce faceti dvs nu este decat sa promovati mitul „managerului de stat”. Ce vreti sa spuneti este ca daca am avea niste oameni capabili si onesti in locul hotilor si semidoctilor care ne conduc, atunci totul ar fi minunat. Nu ne-ar mai trebui privatizare, concurenta si piata libera.
          Nimic mai fals si din pacate un mit perpetuat in societatea noastra, mai ales printe persoane cu o anumita pregatire si care, cred eu ca ne costa pentru ca seteaza niste false asteptari.

          Pe scurt, un ministru al unui domeniu are un buget pe mana pe care il poate imparti intr-o infinitate de bucati mai mici, fiecare destinate unui domeniu : cercetare, salarii profesori, materiale didactice si cate si mai cate. Fiecare individ crede ca odata ajuns ministru poate face o impartire mai inspirata a acestui buget. Dincolo de faptul ca sunt convins ca exista multi oameni care ar putea lua decizii mai bune decat actualii guvenranti, o intrebare fundamentala se impune : cum va sti un conducator al unui minister ca ati luat deciziile bune, optime, pe termen lung, samd ?

          Raspunsul este ca fara concurenta nu va sti. Vor fi tentati sa creada, asemeni multor care s-au perindat la putere, ca au facut tot ce e putea. Daca ar exista 10 ministere ale invatamantului, 10 case de asigurari de sanatate, atunci oamenii ar putea alege cui sa dea banii si am avea o idee cat de bun sau prost manager e fiecare. Pentru ca daca nu si-ar mai acoperi costurile, ministerele conduse de incompetenti ar trebui sa dispara.

          Mai trebuie stiut ca orice manager care vrea sa se sustraga rigorilor pietei aluneca incet-incet spre dictatura. Cand ai un singur minister si oameni obligati sa iti cotizeze, poti raporta succese manageriale cate vrei. Daca oamenii ar putea sa aleaga, atunci poate lucrurile s-ar schimba spectaculos. Este o caracteristica a sistemelor inchise, ne-concurentiale : afecteaza grav perceptia valorii, chiar si a propriei valori. Este ce se intampla cu poporul nostru care inca se inchina la niste oameni care nu au avut posibilitatea sa isi arate valoarea intr-un sistem concurential.

          Si mai e o problema cu sistemele astea care se opun concurentei. Produc o dictatura a majoritatii care dezavantajeaza clar minoritatile. Putin le pasa politicienilor de minoritati, atat timp cat au asigurata majoritatea. Intr-o piata libera, exista oameni care se preocupa si pentru nevoile minoritatilor, asa-zisele „nise”.

          Va pot spune cu mana pe inima ca lumea avanseaza de ceva vreme si va avansa in continuare gratie unor minoritatati si ca prima maimuta care s-a dat jos din copac a fost la vremea ei o minoritate.

          • Nu sunt nici pe departe etatist, pentru Ro nu văd altceva posibil acum.

            Dacă dvs știți un investitor să investească vreo câteva miliarde de euro într-o universitate privată nouă în România cu obiectivul să fie în 10 ani de la înființare în top 100 mondial vă rog să îi spuneți că sunt interesat să fiu implicat în echipa unei astfel de universități. Până atunci caut soluții care să fie fezabile pentru România și nu văd alta decât ce am argumentat mai sus.

            cu bine,

            • Corect, d-le Iordache. Riscul de subfinantare a educatiei in conditiile privatizarii acesteia nu poate fi calculat. Cum e firesc, orice finantare privata este destinata sa satisfaca in primul rand interese private. Finantarea publica a educatiei, facuta in baza unor strategii coerente si transparente este modalitatea prin care se poate redresa sistemul educativ românesc. Asta nu exclude, cum am mai spus, initierea unor masuri de incurajare a invatamantului privat si de reducere a monopolului statului in acest domeniu.

            • Sigur nu sunteti etatist, chiar sunteti printre autorii preferati.
              Nu este nevoie sa gasim investitorul care sa infiinteze o universitate noua, se va/vor ivi singur/i la momentul oportun, pana atunci suntem foarte preocupti, adica avem „de munca”. Scoli avem de ordinul miilor, mai toate in stare deplorabila, principala cauza este administrarea dezastruoasa, nu doar lipsa banilor, ma refer la logistica, nu la salariile cadrelor didactice. Contractarea logisticii pe piata libera ar fi cuantificabila si ar avea efecte, dupa cum am comentat si mai sus, de-a dreptul spectaculoase, atat in sistem cat si in domenii conexe. Ar fi benefica dezbaterea acestui subiect.

            • Nu stiu de ce ar investi cineva intr-o universitate in Romania cand studentii romani buni pot face studii in Marea Britanie, Franta, Germania intr-o universitate de top 500. E o investitie mare fara sens.

              In schimb elevii din clasele 1-12 unde invatamantul e „gratuit” si obligatoriu sunt o investitie rezonabila daca banii ar urma elevii si statul ar plati scolilor si liceelor private per elev. Dar daca statul plateste o suma care nu acopera costurile, cum o face la scolile de stat, nu se rezolva nimic.

              De ce credeti ca se strange fondul clasei ca sa renoveze salile de clasa si sa le doteze cu echipament si consumabile? Pentru ca statul nu le asigura. Din pacate nici nu mai suntem in epoca in care sa faci scoala cu 4 manuale si un creion. Iar la manuale e o tragedie, in loc sa avem un singur set de manuale a caror proprietate intelectuala sa fie cumparata de stat si care mai departe sa le distribuie gratuit in format digital (costuri minime) avem o padure de manuale alternative, produse in serie mica cu costuri foarte mari, pe care tot elevii trebuie sa si le procure. Deci, statul nu isi face treaba si mai strica si tot ce poate atinge.

      • Se poate, dar nu se vrea. Doua solutii:

        1. Dintre angajatii MEC-ului, 1/2 nu predau la catedra. Intrebati orice profesor sau invatator cu ce ii ajuta ISJ-ul sau angentia X sa predea mai bine. Marea majoritate cred ca nu aduc plus valoare in sistemul de invatamant.

        2. Prin 2000, cam 80% din bugetul MEC-ului mergea in salarii. Acum numai 50%, in conditiile in care bugetul a crescut de vrea 3-4 ori. Restul de 50% merg in „investitii” care insa nu le vede nimeni. Cred ca daca o parte din banii de investitii, ar merge direct la scoli in functie de finantarea per elev, banii s-ar cheltui mult mai eficient.

    • Aveti perfecta dreptate. Mai mult chiar, privatizarea in educatie nu poate decat sa creasca dezastrul din acest domeniu. Nu, nu trebuie sa privatizam educatia in Romania, ci e nevoie sa cream cadrul in care sa fie posibila aparitia initiativei private in educatie.

      Trebuie sa recunoastem insa ca este nevoie sa limitam monopolul statului in educatie, dar nu prin privatizare, ci prin stimularea concurentei din acest domeniu.

      Cu alte cuvinte, educatia furnizata de stat trebuie sa intre in competitie cu educatia furnizata ca urmare a initiativei private. Numai daca reusim sa punem bazele unei competitii pentru calitatea serviciilor educative intre educatia produsa de stat si cea produsa ca urmare a initiativei private vom putea avea un sistem educativ la standardele secolului in care traim.

      Un stat capabil sa actioneze strategic in educatie ar trebui sa incite la competitie in acest domeniu fara a se dezangaja, fara a se da la o parte din educatie (prin privatizare), ceea ce ar fi un dezastru.

      • Privatizare prin administrarea logisticii pe baza de contract cu o durata suficient de mare incat sa justifice si sa permita modernizarea – separata de activitatea didactica. Implementata in mod rational acesta masura ar avea efecte spectaculoase.

        • Argumentele economice, sociale si culturale care nu sustin solutia privatizarii in invatamant sunt numeroase si complexe. Le voi aborda intr-un articol. Sper sa discutam cu aceasta ocazie.

      • O privatizare peste noapte a sistemului de invatamant nu este de dorit si ar avea rezultate neasteptate.

        In ceea ce priveste, crerea unei alternative private la invatamantul de stat cred ca ar fi suficienta aplicarea articolului 101 din LEN.

        In primul rand parinti care aleg o scoala particulara platesc taxe si impozite ca si parintii care aleg o scoala de stat.

        In al doilea rand ar atrage bani privati in sistemul de invatamant, ceea ce ar fi benefic pentru toti (parinti, elevi, profesori).

  2. vai vai vai, hai sa ne inchinam privatului.. care cum incepe sa respire mai greu din cauza propriilor incompetente, fuga la stat cu caciula intinsa.

    Sistemul de invatamant, ca si cel de sanatate, trebuie sa ramana publice. Asta nu exclude existenta privatilor in educatie/snaatate. Daca sunt mai buni, sa concureze cu sistemul public. Nu cumva privatul a scos analfabeti in serie in ultimii 20 de ani? De obicei prostii merg sa invete la privat – e o realitate care desfiinteaza silogismele din articol

    • Cred ca universitatile private au scos marele numar de absolventi slabi pentru ca au acceptat ca studenti o gramada de absolventi de liceu care nu aveau ce cauta intr-o facultate. Liceenii buni au intrat la stat, ca e gratuit, cei slabi au facut facultatea unde au nimerit.

      La invatamantul primar si gimnazial, cel putin, fiind obligatoriu pentru toti si neavand o motivatie financiara perversa invatamantul privat este o optiune viabila. Sunt deja scoli private, dar costul scolarizarii nu e acoperit de stat – daca ar fi atunci ar fi si mai multe scoli private si din ce in ce mai putini elevi ar merge la cele de stat. Experienta cu sistemul medical privat, ca o comparatie, imi spune ca esti tratat decent si nu trebuie sa dai spaga pentru nimic, sunt doua elemente utile si pentru invatamant.

    • Daca va referiti la invatamantul universitar, da – universitatile private au scos analfabeti cu diplome. Daca ne uitam si unde sunt angajati mare parte din acei absolventi, vom gasi di nou STATUL.
      Daca insa ma uit la gradinitele, scolile si liceele private, situatia incepe sa se schimbe. Eu vad acolo invatamant de calitate, profesori care isi fac treaba si elevi cu rezultate bune.

      • am trait s-o aud si p-asta – invatamant de calitate la gradinita :)
        Ho sa vedem ce se alege de ‘invataceii’ gradinitelor private.. inca n-a ajuns generatia in prim planul social.
        E adevarat, in universitati s-a manifestat cel mai bine ‘valoarea’ privatului. Dar nu e de ajuns pentru a trage o concluzie? Vrem sa generalizam un exemplu dezastrus la intregul sistem?

        Mai bine s-ar lua bani din diverse proiecte aiuristice si s-ar da la invatamant. Bani sunt, minte nu este. Cum se face ca absolventii din sistemul comunist au fost cei mai cautati in afara cand s-a deschis piata muncii dupa 89 si reprezinta baza companiilor multinationale si gigantilor internationali? Din punctul meu de vedere invatamantul a fost una din realizarile de exceptie ale vechiului sistem, ar trebui sa luam ce-a fost bun acolo si sa implementam urgent, pana nu ne ducem de rapa.

        • Ironia nu isi are locul – am copilul la o gradinita privata si stiu ce vorbesc. Am prieteni ai caror copii sunt la gradinite de stat, deci am si termen de comparatie.

          Apropo, calitatea in invatamant nu se rezuma numai la cat de doldora de cunostinte ies copiii. Eu ma uit si la conditiile la clasa, atitudinea invatatorului/profesorului, modul de predare, aptitudinile dezvoltate.

      • Corect!

        Iar motivul este ca in invatamantul preuniversitar cel care decide este intr-un fel parintele. Odata ajunsi la facultate, parintii isi pierd din autoritate.

        De asemenea cei care aleg sa mearga la universitatile private o fac pentru ca nu au luat examenul la universitatile de stat. Incercati sa concurati un produs care se ofera gratuit.

        • Cate aiureli citesc aici.
          Facultatile de stat nu sunt gratuite. De cele mai multe ori sunt mai scumpe decat cele private fratilor. Haideti sa nu ne mintim. Majoritatea studentilor nu au burse.

      • Perfect de acord. Cunosc f. bine inv. sup. si de stat si privat.
        Este jale insa si in corpul profesoral.

        S-au facut profesori universitari pe banda rulanta, fara nici o viziune asupra domeniului si a specializarii, cu articole care nu se incadreaza nici macar la „stiinta popularizata”, nu cunosc vreo limba straina de larga circulatie (desi citeaza lucrari din respectiva limba), fara anvergura de intelectual. Vorba aceea au scris mai multe carti/articole decit au citit!

        In cartile/articolele lor fac greseli gramaticale , nu stiu reguli simple, DAR SINT PROFESORI UNIVERSITARI!

        In unele domenii doctoratele sint slabe, multe se iau cu spaga! (ce doctorand care-l mituieste pe conducator ar recunoaste!), dar in mediul academic se cunosc acestea. Sint de acord cu cele 5 universitati (Babes, ASE, Univ. Buc etc) care vor ca scolile doctorale sa fie numai in universitati cit de cit reputate.

        Sa nu mai vorbim de plagiate!

        Ceea ce spun este valabil si pentru univ. de stat si private! Studentilor nu le pasa. La stat ca nu dau bani (iar daca dau, oricum sint cu 2 clase peste cei de la privat, e ca un blazon si practic au sanse mai mari de angajare).
        La privat vin cei mai slabi, educati in spiritul „descurcarelii” (cu sau fara spaga!). Vor o diploma si o vor lua! Unii, mai pilosi, se inscriu la doctorat (piata mitei este cunoscuta de cei interesati!) si ramin asistenti! Ei vor fi viitori profesori universitari (nu sint semne ca standardele vor creste, se fac presiuni pentru scaderea lor!).

        Cind s-au majorat super-substantial salariile magistratilor ni s-a explicat ca se va reduce spaga. De fapt (vezi cele 2 judecatoare ascultate in lift si trimise la racoare), spaga a crescut la sume cu 6 digiti!

        In Romania aproape intotdeauna salariile profesorilor (exceptie profesorii universitari, care au avut si au salarii CIT DE CIT DECENTE, dar atit!) au fost de mizerie, este o coordonata a politicii romanesti!
        Curios insa, o liota de politicieni sint profesori universitari, isi doresc, fac tot posibilul (inclusiv modificari in admiterea la doctorat sau in criteriile de accedere). Invatamintul universitar este un GHEM DE INTERESE PERSONALE. Educatia centrata pe student o vorba in vint, fara nici o acoperire!

        Si o ultima remarca. Parintii de la scoala 10 care au admonestat-o pe mama „revolutionara” reprezinta REGULA, nu EXCEPTIA. Acestia sunt concetatenii nostri si cu ei se fac reformele in orice domeniu (sau NU?).

    • Ceea ce pierde autorul din vedere e ca nu tipul de propietate e buba aici, ci felul cum e construit sistemul.
      Hai sa facem sistemul concurential si sa vedeti cum creste calitatea.

      Sistemul asta a fost cumva concurential, macar la nivel de prestigiu. Adica scolile primare erau clasificate dupa procentul de elevi care ajungeau la o scoala gimnaziala buna, scolile gimnaziale dupa procentul de intrare la liceu iar liceele dupa procentul de absolventi de bac si rata de intrare la facultate. Si chiar daca nu ieseau bani in plus, profesorii macar trageau tare ca liceul lor sa aiba elevi cit mai buni, macar si pentru faptul ca e mai interesant sa pregatesti olimpici decit analfabeti.

      Totul s-a prabusit cind marea nulitate reformatoare marga, a decis ca admiterea la facultate nu se mai face pe baza de examen, ci pe baza notelor din liceu. In momentul ala scolile n-au mai fost interesate sa pregateasca elevi pentru examenul de admitere, si sa dea note mari. Si cum romanul e inventiv, a aparut si o taxa de protectie pentru note mari, denumita pregatire cu profesorul de la clasa. Si in foarte multe scoli, notele au inceput sa fie proportionale cu numarul de ore de pregatire.

      Daca vrem un sistem cu adevarat competitiv, nu avem decit sa il facem concurential. Copiind modele de prin alte locuri si adaptindu-le la capacitatea romanului de a fenta orice evaluare, se poate implementa ceva de genul:

      La fiecare clasa, incepind cu a 5-a de exemplu, se da semestrial un examen la nivel noational, cu camere video si tot tacimul. Se iau tezele, se scaneaza, se baga intr-un calculator care trimite aleatoriu in tara tezele la corectat la 2 profesori (ca sa fie practic impozibil de pus pile la corectare). Dupa care se evalueaza profesorii dupa 2 criterii: performanta: media notelor si relevanta notelor date la clasa (diferenta dintre notele obtinute la examenul national si cele obtinute la clasa). In felul asta poti evalua profesorii, ii poti remunera mai bine pe cei mai buni, poti evalua elevii, poti da o bursa celor mai silitori. Ajuti si parintii si profesorii sa evalueze scoala la care invata (copiii). E relativ simplu si nu foarte costisitor. Iar rezultatele se vor vedea in maxim 4-5 ani.

      In rest, de stat sau privat, atit timp cit sistemul incurajeaza taxa de protectie si descurajeaza meritocratia, nu are de unde aparea calitate.

      • Nu-l uitati pe marele reformator Adomnitei, care nu a vrut sa streseze copiii cu examenul de admitere la liceu. In acest mod au intrat la licee bune elevi cu media 10 si cu note imense la Evaluare, dar care nu stiau tabla inmultirii; iar dupa Bac… dar nu mai are rost sa continui

    • Fiecare crede in ce vrea. Dar normal ar fi ca fiecare sa poata alege, invatamant de stat sau privat. „Frumusetea” sistemul de stat este ca el nu poate functiona decat atunci cand ii obliga pe toti sa cotizeze…

      Sa facem un calcul simplu : un liceu cu 6 clase / an, si o taxa lunara de 200 EUR/ luna de elev, si un decent numar de 25 elevi in clasa.

      Avem deci 6x4x25x200 = 120.000 EUR / luna. Considerand ca utilitatile si personalul auxiliar ar costa ~20.000 EUR/luna, ramane un buget de salarii de vreo 100.000 EUR, cam pentru 20 de profesori. Deci undeva la 5000 EUR brut / luna de profesor.

      Problema e ca pentru majoritatea romanilor, 150-200EUR/luna pentru educatia unui copil este o suma exorbitanta….

      Iar asta se datoreaza in special educatiei precare pe care au primit-o. Exista deci un cerc vicios pe care majoritatea romanilor nu vor sa il rupa pentru ca li s-a spus ca daca ar privatiza invatamantul, atunci numai cei ultra bogati si-ar permite asta.

      5000 EUR sunt bani frumosi si in vest pentru un profesor, unde 200 EUR / luna reprezinta sub 10% din venitul mediu net , deci nici vorba de invatamant numai pentru bogati, insa cand esti prea putin educat, tinzi sa dai credit nelimitat propagandei socialiste.

      • Un liceu cu 6 clase/an = 24 clase.
        Romana = 4ore/clasa * 24 clase = 96 ore /18 ore-profesor = 5.33, deci minim 5 profesori de limba si literatura romana.
        Matematica = 4 ore/clasa *24 clase = minim 5 profesori de matematica.
        Engleza = 3 ore/clasa * 24 clase = 72 ore / 18 ore-profesor = 4 profesori.
        Franceza-germana = 2 ore/clasa * 24 clase =48 ore/18 ore-profesor = 2.66 = 3 profesori
        Avem deja 17 profesori doar cu orele principale, pentru un liceu mediat filologie si mate-info.

        Cred ca e mai corect sa facem calculul altfel: 24 clase*5 zile*6 ore (minim) = 720 ore / 28 ore-profesor = 40 profesori.

        Nope, nu prea iese la un liceu DOAR 40 de profesori. Sunt multe zile la liceu cu 7 ore in cazul curricumului extins (adica mai insista parintii pentru 1 ora de informatica sau 1 ora de engleza in plus sau chiar 1 ora de biologie la stiinte).

        • Scuze, 18 ore-profesor la aliniatul 2 – randul 2. Calculul este corect.

          Nu am adaugat deloc secretarele, portarii, femeile de servici, directorii, laborantul/tehnicienii (poate si asistent sanitar si psiholog, nu stiu regulile)….
          Cred ca personalul se ridica la 60 minim la de oameni.

        • Nu stiu daca stiti ca saptamana legala de lucru in Romania si multe alte tari este 40 ore, nu 18. Si la noi in legea educatiei scrie negru pe alb ca saptamana de lucru a profesorului are 40 ore, apoi, dupa o singura fraza, abracadabrant, ajunge le 18 ore de predare si restul… gaura neagra.

          Doar nu credeti ca vreun investitor cu capul pe umeri va crede astfel de gogosi. Faceti calculul corect, cu 40 ore/om/saptamana si nu mai luati in calcul sinecuri de la stat precum „n” secretare, femei de serviciu, portari, mecanici, laboranti, bagatori de seama, administratori samd. Cele care sunt necesare se externalizeaza, iar de 80% din aceste sinecuri oricum nu e nevoie.

      • Daca 5000 este fondul de salarii pentru un profesor atunci cam 3500 e salariul brut, pentru ca mai exista si „contributia angajatorului” la cele N taxe si nu sunt deloc mici. La 3500 brut raman dupa taxe vreo 2500 net. Injumatatind taxele si salariile tot raman 1000 net per profesor, o suma decenta fara sa fie o tragedie taxele.

        Pentru ca daca va ganditi ca statul acopera o gramada de cheltuieli din taxe si calculati cat plateste romanul angajat in sectorul privat taxe, ca medie, o sa vedeti ca e undeva peste 400 de euro. Daca invatamantul ar fi complet deductibil ar acoperi usor scolarizarea la 2 copii pe familie.

      • Din cate stiu, suma echivalenta per elev in invatamantul de stat este de 800 lei/luna de elev. Daca elevii ar primi un voucher de banii acestia prin care sa se poata duce la ce scoala vor atunci invatamantul privat ar fi o alternativa viabila.

      • Un calcul asemanator.

        Vom pleca de la o clasa de 10 elevi care au 26 de ore pe saptamana. Asta inseamna 1,5 norme de profesor (norma este in general de 18 ore pe saptamana). Finantarea echivalenta per elev in momentul de fata, din cate stiu este 800 lei/luna. Asta inseamna sa bugetul clasei pe o luna este de 8.000 lei.

        Pentru a plati un profesor cu 2000 lei net pe luna trebuie cam 4000 lei (contributiile angajatorului + contributiile angajatului). Asta inseamna ca pentru cele 1,5 norme sunt necesari 6000 lei/luna.

        Deja clasa respectiva are un buget de 2000 de lei pe luna pentru utilitati, curatenie, materiale didactice etc.

  3. Articolul este corect si concluziile sunt corecte, sunt perfect de acord cu ele, dar din pacate privatizarea invatamantului este improbabila pentru ca:
    – invatamantul este gratuit. O privatizare inseamna sa acopere costurile reale, costuri pe care statul nu le acopera.
    – acum scolile fiind de stat functioneaza chiar daca sunt intr-o mizerie groaznica sau nu au aviz sanitar. In regim privat nu ar putea functiona, asta inseamna scoli inchise ceea ce e imposibil din motive politice
    – primariile multor comune nu vor putea sustine financiar scolile de pe teritoriul lor, iar transferurile de la centru sunt doar o forma de control, de coruptie si de sifonare de bani
    – asa cum invatamantul ar functiona mult mai bine privat cam orice serviciu de stat in afara de justitie si armata ar functiona mai bine privat, in special marile gauri: pensiile si asigurarile medicale. Invatamantul va ramane public tocmai ca sa nu dea idei mai departe despre un sistem medical privat sau, mai rau, de pensii. Cand scriu sistem medical de stat ma refer doar la spitale, nu la case de asigurari.
    Daca vreun partid la ciolan ar reusi vreodata sa privatizeze invatamantul ar fi fantastic, dar nu cred ca se va intampla in urmatorii 10-15 ani din motive politice (sa pierzi controlul banilor din invatamant si sa nu mai poti sifona?), sociale (cea mai mare parte a votantilor de astazi sunt vechii cetateni comunisti de pana in ’90), religioase (sa piarda BOR ocazia de a indoctrina la scoala?) si financiare.

    • „O privatizare inseamna sa acopere costurile reale, costuri pe care statul nu le acopera.”

      In primul rand banii MEC-ului se risipesc ca in orice monopol de stat. 1/3 din angajatii MEC-ului nu predau la catedra si, mare loc majoritate sunt inutili. In al doilea rand 50% din banii MEC-ului merg pe „investitii” care nu se vad nicaieri (banii se impart pe criterii politice si principalul criteriu este cine primeste lucrarea).

      Daca insa 80% din banii MEC-ului ar merge direct la scoli conform principiului „banul urmeaza elevul” , cheltuirea banilor ar fi hotarata de consiuliul de administratie ales conform legii actuale, iar directorul nu ar fi numit, cred ca ar fi bani pentru o imbunatatire substantiala atat a salarizarii cat si a conditiilor de predare.

      PS: Toate ideile de mai sunt sunt prevazute in LEN actuala, dar din motive politice, nici ministrul PDL, nici cel USL au ales sa le amane aplicarea.

  4. Va scriu in calitate de parinte. Care incearca sa managerieze relatia parinte-copil-scoala.

    1. „Nu recunoaștem, dar de fapt visăm un cal verde pe perete: „omul nou” de la catedră, care să facă muncă voluntară cu zâmbetul pe buze, învățătoarea-eroină – care să își sacrifice viața personală și propria familie pentru a avea grijă de copiii altora. ”
    NU. Nu visam un „om nou” la catedra. Cei mai buni profesori ai copilului meu sunt toti cei 40+ seriosi, asezati, cu predare metodica, simplificata pana la intelegere, cu rabdare si putina severitate (cand spun „buni” inseamna ca dupa 1 an de zile copilul mai are idee despre).
    NU. Nu visam un om care sa faca munca voluntara. Nu consideram ca cineva trebuie sa faca munca voluntara pentru nimeni.
    DA. Da, cu zambetul pe buze. Pentru ca zambetul pe buze ar trebui sa fie o problema de igiena a interactiunii dintre oameni. Normal ar fi ca la orice interactiune sa existe un zambet pe buze si o incercare de disponibilitate.

    2. „Salariile dascălilor sunt la un nivel apropiat de pragul sărăciei, dar ei trebuie să presteze învățământ de calitate, fiindcă patria are nevoie.”
    Exact la fel sunt si salariile medicilor, si ale pompierilor, si ale celor de la ghiseu, si ale bugetarilor in general. Nu cred ca salarizarea din sistemul de invatamant este problema, cum nici salarizarea din sistemul medical nu conduce la mizeria din spitale. Spaga este in ambele sisteme, fiecare acoperind alta nevoie.

    Da, un sistem altenativ de invatamant de calitate ar pune presiune si pe sistemul de stat. Ca parinte, apreciez Liceul International de Informatica din Bucuresti (chiar daca nu stiu prea multe detalii de natura financiara).

    • ” Nu cred ca salarizarea din sistemul de invatamant este problema, …”

      Salarizarea este principala cauza a calitatii scazute a profesorilor tineri.

  5. Atâta vreme cât profesorii au un salariu de mizerie, vom avea probleme.
    De ce nu un parteneriat public-privat?
    Ar trebui ca părinții să aibe posibilitatea de a da oficial 100 RON pe lună, astfel încât salariul profesorului să devenă rezonabil.

    • Rezonabil este ca statul sa nu ne mai perceapa bani cu forta in numele invatamantului. Cine crede in invatamantul de stat, sa se lase muls de bunavoie. Cine nu, sa stranga bani si sa si-l educe la privat. Cum face de altfel si marele nostru prim ministru socialist si cum fac toti politicienii pana la urma. La fel si cand e vorba sa se opereze, dau fuga la privat, in schimb noua ne spun cat de bun e sistemul social pe care ei il guverneaza. Normal ar fi sa putem alege si sa nu fim obligati sa platim servicii pe care nu ni le dorim.

      Mai e mult pana romanii vor intelege ca tot secretul bunastarii sta in libertatile individuale si ca ele vin la pachet cu niste responsabilitati care trebuie asumate.
      Din pacate la noi ar iesi in strada mai multa lume pentru maidanezi, cianuri, decat pentru propriile libertati. In mare, ne meritam soarta.

  6. Cata cerneala sa mai curga pe tema asta a serviciilor publice si a ipoteticelor solutii?

    Ce s-a intamplat cu acea asa-zis invatatoare este unul din multele feluri in care sunt abuzati copiii si parintii de catre dascali. Ei se pot purta asa cu parintii si copiii pentru ca sunt numiti si nu alesi de catre parinti, iar parintii nu au multe optiuni ca sa lupte cu ei, sa le dea macar un feedback. Majoritatea tac si inghit toanele profesorilor care, ca orice angajat public, stiu sa joace rolul „intepatului prost platit” care intimideaza si aduce venituri suplimentare. Sa nu uitam: statul ne ia banii pentru educatie fara ca noi sa ne putem opune. Si uite ce primim !

    Pana cand aceasta chestiune fundamentala a alegerii dascalului, a scolii si a celorlalte detalii nu se va schimba, fiecare parinte si copil vor trai adevarate drame personale cu acesti impostori. Am sa va explic de ce i-am numit asa.
    Desi inteleg ca spaga e un fenomen de piata pentru ca intelegem cu totii ca un profesor, doctor nu poate trai din ce i se ofera de catre stat, solutia este una singura : privatizarea. Intr-un cadru privat, doamna poate cere orice fel de onorariu pentru serviciile dansei. Dar nu cred ca o va putea face pe tonul acela. Si nu e deloc sigur ca va primi ceea ce cere. De aceea le convine sa stea acolo la stat si sa capuseze spunand ca nu are salariul bun, ca invatamantul este subfinantat, samd. Insa statul nu vrea nici el sa privatizeze, pentru ca nu ar mai avea pe mana atatia bani pe care sa ii deturneze pentru clientela, asa ca atunci cand lucrile acestea ies la iveala, se spala pe maini cu cinism, desi poarta cea mai mare parte din raspundere asupra starii de fapt.

    Desi cred ca invatamantuli i se dau putini bani, nu putem spune ca e subfinantat pana cand nu masuram eficienta fiecarui banut investit in el, deci trebuie sa masuram performanta individuala a fiecarui profesor, a fiecarei materii, etc., sa stabilim prioritatile si sa vedem daca isi ating scopul, etc.. Deocamdata stim performanta globala a invatamantului, si anume comparabil cu Africa. De aceea cred ca majoritatea sunt impostori si in ansamblul lui, invatamantul este suprafinantat, raportat la rezultate. Cand nu iti trec BAC-ul atatia copii, cand ii vezi cum scriu, cum vorbesc, cum iti poti justifica salariul, chiar si ala mizer ?

    Guvernantii si profesorii nici nu vor sa auda de asta, pentru ca ar scoate la iveala faptul ca multi, foarte multi din ei nu merita statutul de dascal, iar materiile lor nici atat. Asta daca am putea alege noi, parintii. Dar ei stiu una si buna, sunt mai destepti ca noi si noi nu avem nici un cuvant de spus in asta.

    De fapt realitatea este urmatoarea : in ansamblul sau, avem un invatamant suprafinantat, penru ca la performante este asemanator statelor africane, care obtin rezultate similare cu mult mai putini bani. Cei care stiu una si buna ca vor mai multi bani, sa se uite in oglinda. Chiar meritati ? Daca da, duceti-va la privat si ii veti primi sigur.

    Doctorii tineri macar pleaca in strainatate, insa profesorii tind sa devina o patura de asistati social extrem de dubiosi.

  7. „Toți oamenii își urmăresc propriul interes. Însă în cazul absenței regulilor stabilite prin dreptul de proprietate, oamenii își urmăresc propriul interes fără să ia în calcul nevoile celorlalți.”

    Corect!

    Actuala lege a invatamantului este foarte aproape de aceasta idee. Dar diavolul sta in detalii!

    In primul rand nu se aplica articolul 9 din LEN care predeve ca banii urmeaza elevul atat la scolile de stat, cat si la scolile particulare.

    In al doilea rand, cu toate ca in lege scrie clar ca ceea ce conteaza este interesul elevului, au aparut norme de aplicare care contrazic acest principiu:

    – nu poti sa iti dai copilul la scoala care vrei. Scolilor le sunt alocate strazi si in consecinta profesorii mediocri au elevi indiferent daca isi dau silinta sau nu. Practic, conteaza interesul profesorului de a avea elevi si nu a elevului de a avea profesori de calitate.

    – nu poti sa iti transferi copilul de la o scoala la alta in timpul anului scolar. Iarasi, conteaza interesul profesorului de a avea o norma, nu interesul elevului.

  8. In discutia despre cazul acelei invatatoare abjecte nu se are deloc in vedere celalalt element al ecuatiei – parintii. In opinia mea ei nu sunt victime, ci participanti activi la toata mizeria. Ce fel de om esti sa accepti sa fii tratat asa de catre o invatatoare? Cat de grozava poate fi o scoala generala, toturi, cat de fabulos de buna o invatatoare care ii invata pe copii alfabetul si sa adune betigase pentru ca tu, parinte, sa o lasi sa stearga cu tine pe jos? Ce dumnezeu poate sa faca acea invatatoare ce altele n-ar putea ca sa justifice acceptarea de catre parinti a unui asemenea tratament? Deci abjectia acelei creaturi n-ar fi fost posibila fara participarea si colaborarea parintilor.
    Privatizarea? Pai unde, in ce tara, nu exista invatamant de stat? In tara cu cele mai bune rezultate la testele PISA, Finlanda, nu exista invatamant privat. De exemplu. Privatizarea n-ar rezolva nimic, n-ar face decat sa creeze un strat foarte subtire de oameni educati si o masa de analfabeti, ori cu configuratia asta nu construiesti o tara europeana de secol XXI, ci una de lumea a treia. Solutiile sunt simple – bani pentru educatie, monitorizarea profesorilor dupa ce li se asigura salarii decente si refuzul parintilor de a mai spagui invatatoare si profesori pentru ca acestia sa-si faca treaba. Coruptia e o strada cu doua sensuri si numai blocandu-le pe amandoua o poti anihila.

    • Din pacate – asa cum a precizat Paul_ – parintii nu au libertatea de a-si alege scoala pa care o prefera. Daca acest lucru era posibil parintii si-ar fi mutat copiii la alte scoli iar invatatoarea cu pricina ramanea fara „obiectul muncii”.

      • Ba tocmai ca au posibilitatea de a-si da copii la ce scoala vor. De aia se vorbeste de scoala „de fite”. Daca VREI scoala de fite trebuie sa si platesti.
        Parintii sustin sistemul spagilor. S-a vazut ca mama respectiva a ramas cam singura in demersul ei.

        • Problema este ca este dezechilibrata cererea si oferta de educatie. Sunt prea putini invatatori buni in raport cu asteptarile parintilor. Daca ar fi invatatori buni si la scoala din cartier, va asigur sa nimeni nu s-ar necaji sa isi duca copilul la o alta scoala.

          Singura metoda prin care cererea si oferta se poate echilibra este prin folosirea principiului banii umeaza elevul si concedierea invatatorilor pentru care nu exista cerere.

          De ce sa se necajeasca un invatator mediocru sa predea mai bine daca oricum are elevi pe banda rulanta?

  9. Oriunde ai intreba in tara, la oras sau la sat, orice profesor ar da acelasi raspuns ca tine. Trebuie bani mai multi. Insa a baga bani mai multi in actualul sistem de invatamant inseamna a pierde mai multi bani. Performantele sigur nu vor creste mai deloc, pentru ca sistemul este bolnav.

    A-l reforma inainte, poate, insa rezultatele ar putea fi neasteptate. Multi dintre profesori vor trebui sa plece. Ce guvernant si-ar asuma acest risc ? „Reforme” s-au tot facut, insa nimic de substanta pentru ca ar scoate toti profesorii practic in strada, ar da peste cap niste generatii de elevi, ar infuria parintii, ultimul lucru pe care il doresc guvernantii !

    Dai exemplul Finlandei, dar romanii nu vor fi niciodata ca finlandezii. Nu exclud un invatamant de stat rezonabil intr-o tara, dar in toate acele tari ce pot servi ca exemplu, au existat cateva generatii de invatamant si economie exclusiv privata, care a stabilit standardele.

    Noi venim dupa comunism si caram dupa noi o grea mostenire, inclusiv profesori formati in acea perioada, dar mai ales o criza morala profunda si o ineficienta colosala care nu se poate rezolva de catre stat pentru ca el ca cauzat-o. Ruptura dintre invatamant si ce se cere pe piata muncii este evidenta.

    Invatamantul „de masa”, singurul pe care statul il poate asigura, adica de nivel mediu, va deveni incet-incet inutil. El este si acum, producand, atat la noi cat si in tari rasarite, someri pe banda. Povestile de succes vor fi ale celor diferiti si nu ale celor care merg cu turma. Insusi modelul de invatamant, cu programa scolara este perimat. Cum poate un sobolan de birou din minister sa prevada ce ii va fi folositor unui om peste 20-30 de ani cand el nu a activat nici o secunda in piata muncii libera ci a fost un angajat la stat.
    Acest gen de oameni vor decide in continuare programe intregi, insa nu vor face decat sa transforme invatamantul, care si actualmente are doza lui de absurd pe alocuri in ceva complet absurd.

    Avem nevoie de oameni cu adevarat vizionari care sa ne spuna cum va arata societatea viitorului, sa intrevada schimbarile profunde si rapide sunt dictate de tehnologie cu care profesorii nu prea pot tine pasul, poate ca tehnologia ii va face sa dispara, oricum ii face de multe ori ridicoli, pentru ca un copil se descurca mai bine cu un calculator decat un profesor si un calculator ii poate oferi copilului deja mai multe informatii decat un profesor.

    • Oh, mantra privatizarii a tot ce misca, mirajul pietei care rezolva totul! Dar posibilitatea invatamantului privat exista! De ce nu se infiinteaza mai multe scoli si licee private? Sunt oameni cu multi bani la noi, capitalisti autentici, nu-i asa, pe care nu-i impiedica nimeni sa investeasca in scoli excelente care sa produca, pe bani multi, exact acea elita de care spui ca avem nevoie. Insa nu cu bani publici, nu cu banii mei de bugetar, nu cu banii casierei de la Metro care nu-si va putea trimite copilul acolo nici daca munceste 48 de ore din 24, nu cu banii asistentei medicale de la singurul dispensar ramas intr-un sat.

      Insa sistemul de stat trebuie sa ramana si sa fie, da, reformat si imbunatatit, Pentru ca interesul unui stat normal si sanatos este sa produca nu doar o elita minuscula, ci o masa critica de cetateni cu educatie medie spre buna. Germania nu a ajuns cea mai puternica tara din UE pentru ca o mana de scoli private asigura o elita, ci pentru ca un sistem de invatamant de stat bine organizat si eficient produce tocmai acea masa critica in stare sa tina economia si sa se constituie intr-o societate articulata. La fel stau lucrurile in Scandinavia, de exemplu. Ok, noi nu suntem finlandezi. Dar asta ar insemna ca, daca nu suntem in stare sa ne adunam intr-o societate care sa oblige statul sa munceasca in slujba ei, nu vom fi in stare sa obligam nici piata sa fie asa cum ar trebui sa fie. Pentru ca la noi piata nu este ca in Finlanda sau Germania. Capitalistii nostri nu sunt ca cei germani sau norvegieni. Deci …?

      Cat despre calculatorul care se pricepe mai bine decat profesorii … Sa fim seriosi. Copiii au nevoie de oameni. Educatia nu inseamna doar transmiterea de informatii, ci educarea mintii in primul rand. Un profesor bun nu e ridicol nici daca nu are iphone sau alte gadgeturi. Ridicoli sunt cei care isi imagineaza ca daca plodul lor stie sa descarce filme si sa citeasca rezumate pe wiki nu mai are nevoie de profesori.

      • Invatamantul privat exista, asa este. Dar din cauza taxelor, el este accesibil doar unora, foarte putini. Daca s-ar aplica principiul cu „banii urmeaza elevul” indiferent de tipul scolii (de stat sau privata) aceste taxe ar deveni interesante pentru mai multi parinti. Statul ar economisi niste bani, cu care ar putea finanta mai bine scolile publice ramase.
        A da, ar ramane mai putini bani de sifonat.

      • „Insa nu cu bani publici, nu cu banii mei de bugetar”

        Banii publici sunt tot banii cetatenilor care platesc impozite. Cu ce drept crezi tu ca poti sa le comanzi altora sa faca ce vrei tu cu banii lor?

        Banii tai de bugetar… oh! Banii tai sunt tot banii nostri. Tu nu ai nimic si nu produci nimic. Tu traiesti din ce-ti dam noi. In mod normal, tu nu ar trebui sa ai o voce si un vot. Ai voce si vot cand esti pe banii tai, nu ai altora.

  10. In Franta, taxa anuala pentru scolarizarea unui copil intr-o scoala primara privata e de cca 2000 EUR pe an.
    Daca statul roman ar acorda aceasta suma nu actualelor scoli de stat, ci unora private, taxa de achitat de catre parinti ar fi de numai 1000 EUR pe an, deci cat de cat suportabila pentru multi parinti. Cred ca cca jumatate dintre scoli ar fi cele private.

    • Crezi prost. 1000E acceptabil pt. majoritatea parintilor?? Frate ce aiureli. Daca facultatile ar percepe asa taxe anuala ar pierde la greu studenti.
      Privatii sa isi faca treaba daca vor nu sa astepte sa vina statul sa le faca loc ca ei sunt incapabil sa consureze cu liceele de top. Asta este realitatea.
      Daca un liceu care are 2000 de elevi ar percepe o taxa de 1000E eu te asigur ca ar piede mai mult de jumatate din elevii aia majoritatea orietandu-se unde este mai ieftin pt. ca atat isi permit romanii. Nu calitatea va fi principalul motiv pt. a alege un anume liceu ci pretul ceea ce nu poate duce la nimic bun.

  11. Domnul Bogdan Glavan are dreptate, desi, ca profesor, mi-e rusinea sa o recunosc.

    Sunt multi profesori care nu fac nimic la scoala. Leafa merge inainte, putem intarzia cu 10-15 minute pe ora, le dam drumul mai devreme, le predam cate ceva, dar nu ne stricam plamanii pe simbria de 3 lei/pe luna. Singurii profesori tracasati (si care au dezvoltat un complex de superioritate) sunt cei de matematica si limba romana, materii de examen. Restul sunt toti praf.

    Sistemul este foarte imbatranit. Media de varsta depaseste 50 de ani. Sunt multi profesori care nu au dat in viata lor un examen de titularizare, dar s-au „titularizat” prin media finala de absolvire sau prin dosare de transfer imedita dupa 1990. E multa impostura. Cand vad ca sunt oameni care vorbesc de meritele unor profesori de 40 de ani plus si ca noile generatii sunt slabe, imi vine sa le zic: majoritatea profesorilor sunt la catedra din 1980 si toamna, iar profesorii generatiilor analfabete de azi sunt aceiasi de 30 de ani.

    Sistemul e plin de pensionari platiti cu ora, ceea ce reprezinta o dubla povara pe spinarea bugetului.

    Nu exista reforma. Pur si simplu oamenii acestia, care au dezvoltat o retea de familie in scoala si care sunt de o comoditate pe care ministerul o sustine cu excesul de hartii fara evaluare serioasa (ganditi-va doar ca in municipiul Bucuresti sunt 2 milioane de oameni si un singur inspector de germana si limba engleza pentru cateva mii de profesori). Sunt multe interese de clan la mijloc. O reforma judicioasa si minima i-ar arunca din sistem pe foarte multi care asteapta doar pensia.

    Multi nu stiu nici carte cu adevarat.

  12. Avem profesori de extrem de proasta calitate, care se cred sefi, nu dascali. Majoritatea au o vorba „baiete, profesorul nu e aici sa te invete, ci sa te evalueze, de predat predam ca un bonus”. Intrebati-va copiii daca nu ma credeti.

  13. „Privatizarea și liberalizarea educației este singura cale de însănătoșire a acestui sistem bolnav.”

    Ca sistemul e bolnav, putem fi de acord. Dar solutia propusa s-a aplicat in sistemul universitar, nu ? exista acea concurenta sanatoasa de care se vorbeste in articol in sistemul universitar romanesc ? Eu zic ca nicidecum.

    „Am observa cum cheltuielile mari de astăzi (statul cheltuie aproape 1000 de euro anual cu fiecare elev) sunt economisite sau investite mai judicios”

    Cum se poate ca statul care nu este in stare sa administreze corect sistemuul de invatamant (intre altele) sa devina brusc un cheltuitor judicios al banilor economisiti ?

  14. In sucursala din Romania a unei multinationale exista 260 de angajati, din care 21 „neproductivi”, adica 8%.

    La bugetari exista cel putin unul cu mapa pentru fiecare doi oameni cu sapa… iar cel cu mapa castiga cat cei doi cu sapa laolalta. Vreti eficienta?

  15. Daca invatamantul privat este o solutie atat de buna, cum se face ca universitatile particulare nu au devenit un reper al excelentei, calitatii etc.?!

    • @Ana Manole: Pentru ca universitatile private sunt guvernate de aceleasi legi care fac imposibila evaluarea reala si controlul celor care platesc.

      Cu toate acestea este dificil de cuantificat ceea ce dumneavoastra numiti „reper al excelentei, calitatii”. Nu uitati ca studentii care au mers la aceste universitati au for motivati sa o faca. Sunt astazi angajati peste tot in tara, la guvern, in agentii ale statului, in justitie… Realizati?

      • Bineinteles ca excelenta si calitatea universitara poate fi cuantificata. Exista clasamentele universitare recunoscute de tip Shanghai. Iar pe plan national s-a facut o clasificare a universitatilor. Toate cele private (toate !!) au intrat la ultima categorie C.

        • Inteleg ca sunteti convins de valoarea clasamentului Shanghai. http://www.shanghairanking.com/ARWU2013.html
          Considerati, de exemplu, ca absolventii de la Uppsala University sunt mult mai slab pregatiti decat cei de la Harvard?
          Pentru ca aceasta e problema reala a evaluarii: cat de valorosi sunt absolventii si NU cat de valoros este corpul profesoral.

          Un posibil indicator este nivelul de angajare in piata muncii al absolventilor.

          Va sugerez sa incercati http://www.shanghairanking.com/grup/ranking-by-indicator-2012.jsp?param=s11#result (necesita inregistrare).

          • Nu, clasamentul Shanghai nu este un criteriu absolut, chiar daca valoarea corpului profesoral este foarte importanta. De aceea am adaugat si clasificarea nationala. Iar nivelul de angajare este fara indoiala un alt criteriu important. Sunt gata sa-mi schimb parerea in prezenta unui studiu serios care sa demonstreze ca piata muncii din Romania percepe mai bine absolventii din privat. Dar – de grace- nu-mi vorbiti de angajatii de la guvern sau din agentiile guvernamentale. Daca angajatii din sinecurile guvernamentale reprezinta un indicator mai bun decat clasamentul Shanghai atunci eu imi mananc teza de doctorat fila cu fila.

            • Nu stiu altii cum sunt, dar eu nici macar nu citesc CV-urile absolventilor de la Spiru Haret… pacat de hartia consumata :)

            • Faptul ca facultatile private au jucat in aceasta perioada rolul pe care il stim cu totii nu inseamna deloc falimentul sistemului privat. Decaderea sistemului public este semnificativa si continua.
              Cat despre iosiP care nu vrea sa citeasca cv-urile de la Haret, nu e absolut nicio problema. Le-au citit agentiile guvernamentale. Si cum statul e cel mai mare angajator din Romania s-ar putea sa fiti nevoit (din cauza unui eventual studiu in perioada 2000-2008) sa ingurgitati teza de doctorat.
              Asta nu inseamna absolut deloc ca eu consider ca absolventii Haret sunt geniali.

              Discutia in acest moment nu mai are relevanta. Am intentionat o discutie de prinncipii si nu una Unibuc vs Spiru’

              Apropo, clasamentele la care faceti referire au in top universitati private.

      • Abureli. Nu impidica nimeni o facultate privata sa isi evalueze corect studentii. Poate doar teama sa ii piarda. Facultatile private au taxe mai mici decat cele de stat si tot colecteaza doar resturile de studenti. Asta spune multe de eficienta lor.

  16. Autorul articolului surprinde clar realitatea scolii „fara stapan”. Notiunea de „bun public” in care intra si invatamantul are lacune foarte mari pentru ca nu exista un control public al educatiei. In plus, educatia s-a acoperit de legi tot mai stufoase care fac imposibila flexibilitatea atat de necesara astazi (atat din punct de vedere al curriculum-ului catr si al managementului ). Am lucart intr-o universitate romaneasca si astazi lucrez intr-o universitate straina. Peste tot in Europa sunt aceleasi probleme (cele fundamentale, desigur). Solutia este descentralizarea scolii prin oferirea finantarii pe elev.

    In 1977 (aproape 40 de ani) Milton Friedman discuta problemele educatiei in US: https://www.youtube.com/watch?v=bxeP-krUrdU

    Finantarea pe elev va introduce controlul parintilor in scoli. Constitutia care urma sa se schimbe, nu permite „scoala la domiciliu”, instituie monopolul de stat asupra acestui domeniu. Am intrebat lideri politici care incearca acum sa se afirme ca o alternativa si nu am primit raspuns.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Bogdan Glavan
Bogdan Glavan
Bogdan Glăvan este profesor universitar de economie, Director al Centrului de Economie Politică și Afaceri “Murray Rothbard” din cadrul Universității Româno-Americane (București) A publicat mai multe articole în American Journal of Economics and Sociology, Quarterly Journal of Austrian Economics și Independent Review şi a îndeplinit rolul de referent pentru publicaţii ştiinţifice prestigioase, printre care British Journal of Sociology. De asemenea, a publicat în 2009 cartea Împotriva curentului. Însemnări despre criza financiară actuală şi este coautor al volumului Capitalismul. Logica libertății, Editura Humanitas, 2013. Bogdan Glăvan scrie zilnic comentarii economice pe blogul personal www.logec.ro

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro