vineri, martie 29, 2024

Profesorii si cercetatorii, victimele economiei de piata

I. Economia de piață distorsionează studiile universitare

Universitățile private, cu taxă, au introdus prima breșă în sistemul învățămîntului superior românesc. Absolvenții universităților private absolveau garantat, conform principiului Clientul nostru, stăpînul nostru.

Locurile cu taxă au apărut (la universitățile de stat) ca soluție de supraviețuire a universităților de stat, unde se intra pe bază de concurs de admitere ; la universitățile private, o sumă de bani garanta nu doar admiterea, ci și absolvirea.  Această situație a dus la migrarea studenților cu bani și a multor cadre didactice spre universitățile private, unde salariile profesorilor erau, în acei ani, de trei sau patru ori mai mari ca la stat. Soluția locurilor cu taxă în universitățile de stat a fost una de supraviețuire. Universitățile private, mere putrede de la bun început, le-au stricat și pe cele de stat.

Soluția locurilor cu taxă a modificat imens structura universităților. Facultățile științifice, matematica, fizica și chimia, au trecut în planul secund, fiind văduvite de studenți și de fonduri. Autonomia bugetară le-a apropiat de distrugere. Mai puțini studenți, în regimul de autonomie bugetară ( o treime fonduri de la stat, două treimi fonduri din taxele studenților) înseamnă salarii mai mici pentru mai puțini profesori.  Din păcate, ierarhizarea internațională a universităților se face pe baza articolelor științifice publicate în reviste științifice internaționale. Or noul sistem bugetar lovea tocmai în facultățile științifice.  Cei mai capabili studenți și profesori migrau de la matematică și fizică la informatică, disciplină în plină dezvoltare și bănoasă, unde stimulul spre cercetare e strict determinat economic. Absolvenții de Calculatoare, de prisos s-o spunem, emigrau și emigrează în masă. Profesorii de la facultățile de automatizări și calculatoare sînt o mînă de voluntari.

Au crescut numărul facultăților de științe politice, sociologie și psihologie, științe soft, științe vagi. Primii ani după Revoluție au adus fonduri imense acestor facultăți și salarii pe măsură profesorilor. Dorința statelor europene de a democratiza România a creat numeroase burse în domeniul politologiei. În universități, politologia a devenit regina științelor, ca teologia în Evul Mediu.

Astfel, economia de piață a modificat imens structura universității, re-alocînd fonduri de la disciplinele riguroase dar impopulare la disciplinele soft, dar populare.  Ideologia de stat (dezvoltarea democrației și a societății civile) a distorsionat, la rîndul ei, structura universităților. În Occident, tradiția seculară, intervenția industriei au echilibrat ponderea disciplinelor în universități, în schimb, în România, acțiunea nezăgăzuită a economiei de piață a hipertrofiat facultățile de politologie, studii europene, comunicare și alte chițibușuri jurnalistice.

II. Acțiunea economiei de piață distorsionează cercetarea științifică

Am arătat că economia de piață este, în România, cel mai prost mijloc de alocare al resurselor în Universitate. Lăsați de capul lor, studenții nu se vor înscrie la fizică, ci la comunicare mass-media, vor plăti taxe la facultatea de comunicare. Facultatea de comunicare mass-media va fi cea care va plăti bine profesorii, va organiza seminarii, sesiuni de comunicări, va da burse, și în general va crea iluzia activității.

Există în România o voce care a trecut din tabăra cercetătorilor în cea a vedetelor mass-media, Horia Roman Patapievici, devenit din fizician atomist animator de emisiune TV şi eminență gri a politicii. În două decenii de cînd își dă generos opinia în presă, nu a luat niciodată apărarea universitarilor și a cercetătorilor, ci, dimpotrivă, s-a ridicat împotriva învățămîntului de stat și a apărat home-schooling, instruirea copiilor acasă, și a preconizat desființarea școlilor generale și a liceelor.

Activînd ca instituții semi-private, universitățile trebuie să atragă un număr cît mai mare nu de studenți, (deci tineri interesați de știință și cercetare) ci de plătitori. Din rațiuni economice s-a renunțat la concursul de admitere. Profesorii nu mai pot să-și selecteze studenți cu un nivel acceptabil de cunoștințe, și se trezesc în fața unor grupuri (nu grupe) de studenți, unde nivelul general e al celor ce scuipă semințe la meciurile de divizia C. Nu universitățile au dat de gustul banilor, ci guvernanții au fost nevoite să intre în această vrie a profitului material, renunțînd cu bună știință la profitul intelectual.

III. Módele ideologice distorsionează cercetarea științifică

Știință și cercetare este ceea ce Ministerul Educației decide să finanțeze.

De cînd Consiliul Național al Cercetării Științifice există, proiectele de cercetare au fost finanțate pe criterii opace, din care două sînt străvezii :

módele ideologice :  cercetarea totalitarismului comunist, de exemplu, nu a secolului XVIII ; studii de geopolitică a NATO, nu studii de sovietologie sau asupra politicii externe a Rusiei ; cercetări asupra hahambășiei din Iași în secolul XVIII, nu asupra obștilor devălmașe din Vrancea ; cercetări asupra comunităților de romi, nu cercetări de dialectologie sau de etnologie românească. Se găsesc bani pentru campanii în favoarea unei mai bune integrări sociale a țiganilor cu palate, dar nu și pentru publicarea dicționarului etimologic al limbii române.Va fi lăsat de izbeliște Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, și vor fi finanțate institute de cercetări ale totalitarismului și așa mai departe.

– Criteriul de afiliere politică (numeroși miniștri, senatori, deputați și consilieri locali în echipele de cercetare aprobate).

IV. Despre honne și tatemae

Tatemae e (în japoneză) discursul public, ceea ce se spune la televizor. Honne e ceea ce știe toată lumea, secretul lui Polichinelle, dar, care din binecuvîntate motive, (pe care o să vi le spun cînd o să creșteți mari) nu se spun la conferințele de presă.

Mentalitatea românească e una ierarhizată și autoritară. Șefii sînt brutali, subalternii sînt ipocriți. Lupta dintre brutalitate și disimulare e mai veche decît lupta dintre bine și rău, și apare deja în natură. Ce să spunem, nimeni nu se teme de amenințările Ministerului Educației din România, așa cum nimeni nu îi ia în serios promisiunile.

Studenții își descarcă gratis referatele de pe Internet (am avut odată trei referate identice pe același subiect, dintr-un total de șaisprezece). Studenții își cumpără lucrările de licență de pe situri specializate. Doctoranzii își cumpără tezele de doctorat. Studenții își dau seama cît de ușor pot șantaja orice profesor, care nu se poate opune nici imposturii, nici incompetenței, atîta timp cît e tras la răspundere de propria insitituție dacă îi readuce la realitate pe cei care pretind și note mari, și examene luate oricum. Reproșurile făcute unui profesor care nu face compromisuri sînt din cele mai perverse : lipsă de colegialitate, lipsă de tact (devreme ce nu a reușit să atragă spre disciplina sa pe pe cineva interesat doar de obținerea mucavalei numită diplomă) lipsă de talent pedagogic (dacă nu reușește să explice seriile Fourier și lagrangieni unor tineri care știu doar să scuipe coji de semințe ca Mărgelatu).

Îi rog pe statisticieni și demografi să-mi aducă aminte ce meserie voiau să-și aleagă tinerii din 1988, din 1992 și cei din 2010. Cei din 1988 voiau să fie cosmonauți sau măcar medici. Cei din 1992 voiau să fie avocați sau softiști. Cei din 2010 vor să fie fotbaliști.

V. Ierarhizarea universităților

Și cu ochii fardați, și cu sufletu-n rai nu se poate, spune un proverb malgaș tradus în mongolă. Universitatea Spiru Haret e doar un simptom al incapacității sistemului să elimine frauda patentă, ca să nu mai vorbim de eliminarea non-calității.  Educația în România nu poate avea și cercetare performantă, și învățămînt de mase.  Un minister care nu e capabil să desființeze o universitate care tipărește inflaționist diplome jetabile e un minister jetabil.

Cele mai bune universități, după toate criteriile, sînt cele americane și japoneze. O să scoatem din discuție universitățile americane : tezaurele lor fără fund atrag din străinătate cei mai buni profesori și cei mai buni studenți. O să discutăm numai cazul universităților japoneze și coreene : concursurile de admitere sînt cele mai drastice care există. Înflorește industria meditațiilor. În Coreea, o mișcare concertată a asociațiilor de părinți a obținut ca școlile de meditații să fie deschise pînă la miezul nopții, nu pînă la ora zece. Cînd în România părinții vor cere guvernului ca să se înmulțească numărul de ore la liceu, ca fiii lor să aibe mai multe șanse la concursul de admitere, treziți-mă.

VI. Cît timp se studiază?

Studenții din 1990 veneau cam la toate orele. Se făcea prezența în caietul de prezență, tipărit la Imprimeria Statului.  Studenții din 2010 vin cam la 70 % din cursuri, la universitățile mai răsărite, și la 50 % din cursuri, la cele mai confidențiale. Studenții din 1990 făceau patru ani de facultate, și în jurul lui 1995 au fost cîțiva ani în care făceau cinci. Studenții din 2010 fac, după Bologna, trei ani mari și lați, 75 % din ce se făcea înainte.

Studenții din 1990 aveau cursuri de cîte două ore, cu pauze de zece, deci cursuri de 100 minute predat efectiv. Cei din 2010 au, la Timișoara de exemplu, module de 90 de minute, cu pauze de zece, predat efectiv 80 de minute.  Studenții din 1990 aveau 28 de ore săptămînal, cei din 2010 au 22 ore săptămînal, vreo 80 % din orele dinainte.   Deci studenții sînt prezenți fizic la 70 % din cursurile dinainte, în 75 % din timpul dinainte, la un număr de cursuri de 80 % din cursurile dinainte. Tanda pe manda, ei fac  între 33 % și 42 % din studiile unui absolvent din 1995, cam un an și un semestru de școală reală serioasă pe bune de dinaintea reformelor succesive.

Text preluat de pe CriticAtac.

Distribuie acest articol

30 COMENTARII

  1. Din pacate articolul este f. adevarat. Dezastrul porneste de la selectia (sau lipsa de selectie) studentilor. Fara examen de admitere, prin care sa te asiguri de un nivel minim, nu vei avea cu cine sa lucrezi. Urmeaza scaderea exigentei in timpul facultatii si numarul mic de ani de scoala (Bologna este o tampenie). Cand eram student mi s-a parut ca sistemul de selectie si programa de atunci aveau mari carente (am terminat Mecanica). Imi pastrez opinia si acum dupa 20 ani de la absolvire, doar ca s-a dovedit ca intotdeuna se poate si mai rau
    Asa cum observa autorul, ponderea s-a mutat spre zone vagi gen politologie, comunicare (oare ce se poate invata acolo?) cu relevanta stiintifica indoielnica si aplicabilitate practica cvasinula. Cei drept este mult mai simplu sa tocesti niste povesti decat sa rezolvi ecuatii diferentiale sau sa faci proiecte de organe de masini. Cunosc o serie de proaspat absolventi de stiinte juridice cu probleme serioase de limba romana si pt. care Codul Civil este precum limba chineza.
    Totusi nimic nu ma sperie mai tare decat absolventii de Medicina. Imi propun sa fiu f. sanatos sau cel putin sa mor inainte de a avea nevoie de ei.

  2. In conditiile in care Invatatamantul este preponderent de Stat, piata are mai putina legatura. Domnule, sunteti nostalgic?

    „Îi rog pe statisticieni și demografi să-mi aducă aminte ce meserie voiau să-și aleagă tinerii din 1988, din 1992 și cei din 2010. Cei din 1988 voiau să fie cosmonauți sau măcar medici. Cei din 1992 voiau să fie avocați sau softiști. Cei din 2010 vor să fie fotbaliști.”

    Nu vreti s-o ziceti: „Inainte era mai bine. Inainte se invata carte!”.

    ––

    „Au crescut numărul facultăților de științe politice, sociologie și psihologie, științe soft, științe vagi. Primii ani după Revoluție au adus fonduri imense acestor facultăți și salarii pe măsură profesorilor. Dorința statelor europene de a democratiza România a creat numeroase burse în domeniul politologiei. În universități, politologia a devenit regina științelor, ca teologia în Evul Mediu.”

    Chestie interesanta de auzit de la un om cu doctorat in lingivistica. Ma rog, nu am auzit de politologie sa fi devenit „regina stiintelor” in universitatile umaniste. Ma indoiesc de aceasta afirmatie.

    Dar haideti sa vorbim despre Spiru, maneaua profesorilor seriosi. Va reamintesc ca o buna parte din absolventii Spiru sunt angajati la Stat. Nu stiu exact care a fost treaba, ori de la un moment dat au avut de diplome pentru a li se mari salariul, ori le-au fost cerute diplome pentru a-si motiva postul ocupat. Iar o alta parte din absolventii Spiru sunt angajati, lucreaza 9 ore pe zi si ar vrea o diploma. Iar acestia formeaza probabil in jur de 90% din absolventi. Zau, chiar nu vad unde e tragedia. Iar un tanar care ar vrea sa faca o facultate seriosa, cu siguranta nu o sa se duca la Spiru Haret.

  3. zambiti. tara (UE) va vrea prosti. nimic nou sub soare. toate civilizatiile au avut si un sfarsit..
    Mi se pare totusi hilar ca autorul nu intelege ca singurii vinovati sunt chiar profesorii. Universitatile sunt conduse de profesori, nu de studenti, de parintii studentilor sau de politicieni. De ce o universitate privata americana poate sa faca performanta, dar una romaneasca nu? ‘Sistemul’ este acelasi.. platesti pentru diploma. Ministrii educatiei din romanai au fost in marea lor majoritate profesori.
    Ca in toate domeniile de activitate, si invatamantul comunist era un sistem care incuraja mediocritatea. Cand a fost lasat de capul lui, dupa revolutie, a iesit ce a iesit.

    • Majoritatea este doar una. Si este oricum partea mai mare. Poti doar compara majoritati. Exemplu: In urma alegerilor midterm din nov 2, 2010 majoritatea democrata din Senatul american este mai mica decat aceea pe care se baza anterior administratia oblama. Rescriind propozitia: Profesorii reprezinta majoritatea dintre prs care s-au perindat pe la carma educatiei (in perioada post-decembrista).
      Pe fond insa ai surprins corect „buba” educatiei. „Reformele” de pana acum au vizat doar forma si mai ales reducerea obligatiilor cadrelor didactice. Fondul n-a fost atins decat tangential. Si tot sistemul de invatamant din rss tzigania produce doar analfabeti/e dpdv al competentelor. Nici nu mai pomenesc despre „paralelismul” cu piata muncii. Mai ales in universitati programele sunt „uzate moral” iar practica este sublima.

  4. I. Eu sunt de parere ca pe langa aparitia universitatilor private si a locurilor cu taxa un factor mult mai important care a dus la marginalizarea facultatilor de matematica/chimie/fizica este disparitia locurilor de munca pentru absolventii acestor specializari si nivelul redus de salarizare pentru joburile care inca mai exista pe piata. Au crescut exponential facutatile cu materii soft pentru ca au aparut piete complet noi in anii 90 pentru care structura universitara de pana in 90 nu avea suficiente locuri si nici macar specialitati. Studiile politice europene intra in aceasta categorie, toate profesiile legate de industria media (ziare cu duiumul, reviste, televiziuni, on-line, etc…). Partea de „gestiune a intreprinderilor” a fost reformata complet (management, marketing, investitii, banci, piete de capital,etc) iar cresterea sectorului privat a dus la cresterea cererii de absolventi de sociologie care sa furnizeze analize sociologice necesare in studiile de piata(de ex), absolventi de psihologie care sa sustina intreg sectorul de HR (selectare, recrutare, consiliere in cariera, etc…).
    Prin urmare, ipoteza este corecta: economia de piata a modificat radical studiile universitare, dar aparitia universitatilor private si a locurilor cu taxa este mai degraba un efect al interactiunii cererii si ofertei de pe piata muncii decat al lenei proverbiale a studentilor. Daca Romania avea locuri de munca bine platite si suficiente in cercetare fizica atomica sunt convins ca era o coada lunga de mancatori de seminte la inscriere la facultatea de fizica si cel putin 10 universitati particulare fiecare cu 1000-2000 de locuri pentru pasionatii de fizica.
    II. In ceea ce priveste cat si ce se studiaza in universitati in zilele noastre… asta e o alta poveste. Eu am facut una din cele mai bine cotate facultati din tara si un materat la fel (acu vreo 10 ani) si am terminat ca micul tocilar primul din an. Dupa asta m-am dus sa fac un master in UK la o universitate nu dintre cele mai bine cotate. Diferenta este atat de mare incat pentru 2 luni, pana mi-am dat seama cum merg lucrurile si ce am de facut, m-am simtit ca ultimul retardat de pe insula.
    Ce face diferenta? In primul rand accesul la informatie (biblioteca, biblioteca virtuala, colectii de jurnale on-line, publicatiile facultatii, etc) si in al doilea rand modul de utilizare/abordare a informatiei. Stai 2-3 ore la facultate dar pentru asta trebuie sa te pregatesti cel putin 10. Nu e treaba profesorului sa iti furnizeze informatie ci sa te ghideze prin informatiile pe care le acumulezi singur. Iar un sistem care te invata sa inveti singur, sa cauti informatii si sa le interpretezi si in cele din urma sa gandesti singur fara tipare impuse este ceea e noua ne lipseste cu desavarsire din majoritatea universitatilor.

  5. he he he … foarte corect articolul, dar ati gresit site-ul domnule profesoro. Aici se propovaduieste neo-liberalismul. Si asta in opinia patronilor site-urilor inseamna desfiintarea statului si inlocuirea lui cu firme private care adauga peste costurile obisnuite si profitul lor. Dupa cum ai vazut si in comentariile de mai sus … daca spui niste lucruri corecte, de bun simt impotriva actualei directii, inseamna ca esti nostalgic dupa comunism. He he he. Da asa este … invatamanutul dat la privati in romania este un dezastru, daa mai multa putere in consiliile scolare date elevilor si parintilor reprezinta un dezastru. Din pacate asta nu conteaza. Oricum inainte de elaborarea legii invatamantului trebuia pusa problema: trebuie sa avem invatamant pentru toata lumea la un nivel mediu spre slab acum sau doar pentru niste elite bine pregatite cum era pana in 89. Dupa ce raspundem la aceasta intrebare fundamentala putem sa ne gandim ce sa facem. Daca vrem o triere mai buna atunci examne de foc la ADMITEREA in LICEU SI FACULTATE sunt un IMPERATIVE. Daca se merge pe bac si pe capacitate suntem condamnati. Trebuie sa inteleaga si domnul Vlaston si ceilalti ca Romania nu este america si ca parintii si copiii nostri gandes altfel decat cei din Vest. Aia stiu ca nu are rost sa obtii o diploma fara valoare, la noi parintii sunt interesati de obtinerea diplomei si mai putin de ce se ramane din scoala. Dupa ce se raspunde la intrebarea de mai sus: masa vs elite si dupa ce se reintroduce examenul de admitere si finantarea nu o sa mai fie legata de numarul de elevi, atunci o sa putem discuta si curicula si alte aspecte. Pana nu lamurim ce vrem o sa o tinem tot asa: din reforma in reforma, pana pleaca toti.

  6. Pentru pehash: Raspunsul este simplu: in universitatile de stat se facea carte, au venit privatii care au incpeut sa dea diplome in stanga si dreapta si sa ii lase pe cei de la stat, care faceau treaba, fara bani. Si atunci si cei de la stat s-au adaptat, au inceput sa faca si ei ce fac privatii. Solutia simpla: desfiitnarea univ private si introducera examenului de adimitere. Stiu multi profesori de la stat care se plang de concurenta neloiala pe care o fac cei de la privat si ca nu au ce sa faca decat sa coboare si ei la nivelul celor de la privat. Repet: profesorii s-au adaptat la ce solicita piata. Daca piata in Romania solicita diplome si nu cunostinte, asta se livreaza. Nu profesorii sunt de vina ci parintii in primul rand si patronii. Daca ar cere cunostinte pentru copiii lor si nu diploma ar fi si profesorii in alta situatie

    • Interviul.
      Dacă nu treci de interviu şi nu dai probă de lucru, nu prezinţi o mapă de lucrări, nu faci dovada practică a abilităţilor tale, privatul nu te angajează. Pentru că şi pe el, clientul îl alege pentru performaţa sa. Piaţa nu cere diplome, ele sunt obligatorii pentru nişte meserii anume. Dacă nu performezi, poţi să-ţi iei cartonul şi să te angajezi la stat, dacă ai „cunoştinţe”.

    • andrei,draga,gresesti ! privatele,cu licente,masterate,doctorate nu trebuie desfiintate ! examinarea studentilor sa se faca la stat,cu profesorii de acolo pt.toti studentii ,nu conteaza,stat,privat ! atunci toata lumea ar fi obligata sa studiaze TEMEINIC ! e clar ca la privat,profesorii n-o sa-si lase strudentii fara diplome,doar pentru asta au fost platiti !

  7. Economia de piata inca nu este complet libera si functionala prin urmare nici invatamantul nu produce exact ce cere piata muncii. Acel tip de cercetare care nu-si gaseste concretizare in bunuri si servicii e facultativa pentru o tara cu exceptia cercetarii in istorie si alte cateva domenii care trebuie „cercetate” in concordanta cu interesele de stat si nu cu realitatea.

  8. Este total anacronica ideea de a obliga studentii sa urmeze stiinte exacte, ceva gen planurile cincinale de pe vremea impuscatului (poate si o mica renationalizare).

    Problema este pusa gresit. Trebuie corectata intai piata muncii in romania si apoi univeristatile vor urma, ca nu sta nimeni 3 ani in facultate sa ajunga somer cu diploma. Cineva (statul) cere acele diplome si ii recompenseaza corespunzator. Pana la urma asta este marea drama a invatamantului: promovarea incompetentei a ajuns politica de stat.

    • Ideea nu era de-a obliga studentii sa urmeze facultati de stiinte exacte ci de -a remarca faptul ca acestea nu prea mai au audienta. Culmea este ca piata a cerut in ultimii ani f.multi ingineri, dar candidatii s-au orientat tot spre facultatile bizare. Exista intotdeauna o inertie a invatatmantului fata de piata.

  9. Comentariu editat de moderator

    Aveti dreptate dle Dan Ungureanu cand semnalati situatia dezastruasa a invatamantului. Exista doar o mica problema: modul in care incercati sa aruncati toata vina pe economia de piata si capitalismul bestial-dezumanizant. Nu invatamantul privat e problema la noi, ci modul in care acesta s-a constituit dupa ’90 in complicitate incestuoasa cu etatismul hipertrofiat si aberant, odrasla a mult iubitului si regretatului (de dvs) regim comunist.

    Macar pe jumatate sunteti sincer: recunoasteti ca performantele cele mai consistente s-au atins in Japonia, SUA, Coreea de Sud (oare de ce nu de Nord?). Adica tari in care exista o relatie sanatoasa intre mediul privat, cercetare si invatamant, in care mediul privat e stimulat sa investeasca in educatie. Va asigur ca niciodata aceste performante nu se vor atinge in „minunata lume-de-vis a comunismului-care-cand-il -vom face noi- asa cum a dorit cu adevarat Marx-va functiona”

    A, si incercati sa evitati atacurile ieftine la Patapievici&co. Incercati sa inventati si dvs un Bertrand Russel, un Sartre ceva, ca cu astia de pe criticatac cam slabut.

  10. Consider ca selectia studentilor nu este riguroasa ci foarte permisiva. In facultati (cel putin cele tehnice) se invata lucruri complet depasite, cu cateva exceptii, insa exceptiile sunt cursuri secundare (programare, AUTOCAD) si LIPSESTE TOTAL partea practica. Adica inginerul termina o facultate dar habar nu are ce va intalni pe piata muncii. Daca are noroc sa lucreze in proiectare, e OK, in productie va trebui sa studieze de la zero masinile cu care are de-a face.

    • Îmi asum de la bun început ipoteza de a considera Universitatea o organizatie ce are investitori direcţi (statul prin finanţarea oferită per student, părinţii/studenţii care plătesc taxe), un grup ţintă de clienţi (absolvenţii de liceu şi absolvenţii de facultate) şi beneficiari indirecţi (societatea, în general) dar cu diferenţe fundamentale comparativ cu o firmă. Aceasta deoarece în timp ce o firmă răspunde intereselor proprietarilor-acţionarilor, o universitate trebuie să răspundă intereselor beneficiarilor săi, societăţii!

      Există voci, mai mult sau mai puţin recunoscute, care afirmă că planurile de învăţământ universitare nu reflectă nevoile pieţei, dar nu există studii fundamentate, temeinice şi reale în legătură cu nevoile pieţei muncii. Putem spune din acest punct de vedere că Universitatea are influenţă asupra beneficiarilor săi dar în acelaşi timp este influenţată de aceştia. Apariţia locurilor cu taxă în Universităţile publice a fost o decizie oficială, ca reacţie la lipsa de finanţare! Ca reacţie la ceea ce se întimpla în zona Universităţilor private!

      La o analiză succintă a concepţiei consumatorilor autohtoni despre facultate-universitate observăm că mulţi consideră că aceasta vinde produse (cursuri) şi servicii pentru studenţi. Piaţa consideră apriori că produsele şi serviciile educaţionale contribuie la îmbunătăţirea capitalului uman conform proverbului „ai carte – ai parte”, deşi acest lucru tinde să nu mai fie adevărat. Din această cauză, coroborată cu lipsa unei viziuni şi a unei strategii pe termen lung asupra sistemului educaţional, marea masă a consumatorilor de educaţie nici nu se informează asupra produsului pe care îl cumpără (se informează doar despre „carton”). Mai putem adăuga şi decalajul mare între oferta de servicii educaţionale şi cerere.

      Cadrul juridic ce reglementează educaţia în România stabileşte două atribuţii: educaţia/instruirea oferită elevilor/studenţilor respectiv activităţile de cercetare pe care trebuie să le desfăşoare profesorii. Apare astfel prima întrebare: cine sînt consumatorii fiecăreia dintre cele două componente? Răspunsul la această întrebare oferă posibilitatea de a stabili CE trebuie comunicat şi către CINE se face comunicarea. Iar mai apoi ce servicii/produse trebuie oferite.

      Ar trebui să ţinem cont de faptul că Universităţile fac parte din rîndul organizaţiilor cu o existenţă constantă în timp. La noi în ţară, cînd se menţionează numele Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, se aminteşte că este prima şi cea mai veche Universitate românească (tocmai a aniversat 150 de ani de la înfiinţare). De cine este dată această durabilitate? Probabil datorită raţiunii universităţilor de a exista: dezvoltarea societăţii, şi distribuirea altruistă a cunoaşterii!

      Universitatea de astăzi ar trebui să urmărească un scop mai complex . De aceea, pe lângă cercetarea ştiinţifică şi cercetarea ştiinţei, care formează esenţa ei şi îi justifică dreptul la existenţă, universitatea trebuie să-şi propună încă două ţinte, şi anume: formarea personalităţii spirituale a studentului şi pregătirea pentru o profesiune [Neculau, A., (1997) Câmpul universitar şi actorii săi, Ed. Polirom, Iaşi,].

      Această abordare implică însă un management universitar bazat pe prezent şi viitor, conform lui Peter Drucker:

      „Toate instituţiile există şi îşi desfăşoară activitatea în două perioade de timp: cea de astăzi şi cea de mâine. Viitorul se pregăteşte astăzi, în majoritatea cazurilor în mod irevocabil. Iar acest viitor nu reprezintă neapărat o continuare a prezentului…. A conduce numai pe seama evidenţelor, a faptelor şi a experienţei din trecut este ca şi cum ai conduce un automobil pe o stradă privind doar prin oglinda retrovizoare”,

      • 1. Daca as plati la orice facultate de stat din RO aceeasi taxa pe care o plateste un student care studiaza la Oxford, acea facultate imi poate asigura o aceeasi pregatire a profesorilor, laboratoare la fel de dotate, profesori la fel de interesati si absolut toate celelalte?
        2. Daca raspunsul la intrebarea de mai sus este „nu” atunci nu mai are rost sa invinuim statul sau alte persoane externe universitatii.
        3. In incheiere va las sa urmariti un mod de predare la o universitate din afara. Merita vazut!
        http://www.youtube.com/watch?v=04jsncsgrjo

  11. Deranjantă e „tipărirea inflaționistă de diplome”.

    Ca absolvent de calculatoare încă nu e așa de rău, câtă vreme pe un anunț de angajare în domeniu rareori văd mai mult de 10 candidați (ex: http://www.bestjobs.ro/locuri-de-munca-j2ee-engineer/51695/5 – 11 candidați în momentul de față).

    La un post de contabil însă sunt de obicei cu sutele (http://www.bestjobs.ro/locuri-de-munca-contabil-a/51697/5 – 119 la ăsta) . Am întâlnit însă și cazuri cu 2000 de candidați la un post relativ obscur.

    Noah, la numărul de diplome eliberate anual, chiar dacă eu sunt competent, nu am șanse să-mi fac zărit CV-ul printre inflația de aplicanți.

    • Compari mere cu pere.
      Anuntul de contabil este unul generalist, orice absolvent de Economie care lucreaza de 5 ani indeplineste criteriile.
      Anuntul de IT este unul ultra-specializat, pentru ca se cauta un absolvent de IT, care lucreaza de cel putin 2 ani programare Java J2EE (plus Spirng, Hibernate, sa). Adica din multitudinea de absolventi IT ii dai deoparte pe cei care nu s-au dus catre programare (ci sunt DBA, admini, etc), iar dintre programatori ii elimini pe cei care lucreaza altceva decat Java (C++, C#, Delphi, etc), iar dintre programatorii de Java ii dai deoparte pe cei care lucreaza Java SE sau ME.

  12. In ceea ce priveste cercetarea se intampla si la case mai mari ca „banul” sa predomine:

    Luna trecuta, Harold Lewis, Profesor Emerit la University of California (Santa Barbara) si membru (timp de 67 de ani!) al Societatii de Fizica Americane (American Physical Society-APS), si-a demisia din aceasta ultima organizatie afirmand intr-o scrisoare extrem de acida adresata presedintelui APS ca:

    “Global warming is the greatest and most successful pseudoscientific fraud I have seen in my long life”

    Octogenarul fizician american, mai afirma printre altele, ca toate formularile stiintifice emise de catre aceasta societate (care include aproximativ 48,000 de membri) cu privire la incalzirea globala, sunt determinate de sumele de bani alocate cercetarilor acestui subiect, si nu neaparat de dovezile stiintice… Fireste ca APS a negat toate aceste acuzatii afirmand ca APS si membrii sai respecta toate standardele de etica din domeniu. Mai mult, APS isi mentine parerea cum ca:

    Carbon dioxide is increasing in the atmosphere due to human activity;
    Carbon dioxide is an excellent infrared absorber, and therefore, its increasing presence in the atmosphere contributes to global warming; and
    The dwell time of carbon dioxide in the atmosphere is hundreds of years

    Daca octogenarul are (cat de cat) dreptate inseamna ca suntem invadati cu falseturi stiintifice mai tot timpul…

  13. Profesorii sunt si victime, dar si calai.
    Eram (inca) in Universitate in anul 2000, cand s-a dat liber la intrarea cu dosar si la locurile cu taxa. Ideea initiala: ii lasam sa intre cati vor, dar ii triem pe parcurs. Dupa 2-3 ani, profesorii ce aveau cursuri doar la anii mari (3 si 4) au constatat ca ei nu au studenti (si implicit nici ore, si nici salarii mari), asa cum au colegii lor ce au cursuri la anii mici (1 si 2). Asa ca au facut scandal. Iar ideea initiala s-a transformat in: ii lasam pe toti sa treaca, le luam banii, si apoi ii lasam in piata sa se descurce cu diploma.
    Din acel moment, alegerea multor tineri intre Cuza, Petre Andrei, Kogalniceanu, Cantemir, ori Spiru Haret (exemplul este pentru Iasi) s-a facut EXCLUSIV dupa doua criterii: cuantumul taxei si usurinta cu care se promoveaza examenele.
    Cine lasa mai mult primea taxa. Cine nu, NU.

    Eu nu cred in reglementarea oferita de catre stat.
    De aceea, cred ca piata este cea care poate reglementa acest domeniu: atunci cand nu vor mai fi locuri de munca pentru cei ce au doar hartia, dar nu si cunostintele, invatamantul superior se va auto-reglementa. Dar asta inseamna ca si cel mai mare angajator din Romania (adica tot statul) sa isi rezolve problemele de recrutare si selectie personal. Si tot la stat ajungem :(

    • Povestea asta, cu piata muncii care va restructura chiar ea universitatile si va face sa dispara universitatile private si specializarile care nu sint cautate pe piata am tot auzit-o din anii ’90. Rezultatul a fost ca, intr-adevar, universitatile au fost restructurate de o piata, dar nu cea a muncii, ci cea pe care si-au creat-o chiar ele, cea a locurilor cu taxa. Cei care au cerut taxele cele mai mici au avut cei mai multi studenti si asa a ajuns Spiru Haret cea mai mare universitate din Europa. Universitatile de stat au contraatacat prin oferirea unor locuri mai scumpe, dar cu o diploma cu greutate mai mare si o spoiala de pregatire care cica ar fi fost superioara celei oferite de entitatile private. A fost o iluzie ca afluxul de studenti spre asa-zisele universitati ar putea fi oprit de piata muncii, pentru ca s-a subestimat dorinta parintilor de a-si vedea loazele cu o diploma de studii superioare, asta chiar daca progeniturile erau mai realiste si nu dadeau doi bani pe asta. Au fost multe situatii in care oameni care nu prea aveau cu ce trai de azi pe maine isi dadeau toti banii pe educatia copilului, care trebuia sa aiba o diploma, indiferent de unde si de ce fel. Au fost foarte multi frustrati in tara asta pe vremea lui Ceasca, carora li se parea ca in mod nedrept nu au fost acceptati sa faca o facultate de catre sistemul de triere foarte dur, bazat pe un examen de admitere serios, practicat pe atunci si care acum tin mortis ca macar plozii lor sa aiba sansa de a urma o facultate, indiferent care si cu ce costuri. Asta ca sa nu mai vorbesc de cei care vor sa faca chiar ei, la 50 de ani, o facultate si platesc bani multi pentru asta. Unora li se pare asta ca fiind o dovada a respectului pentru scoala al generatiei in virsta de peste 45 de ani din ziua de azi si al faptului ca vor sa progreseze si sa invete in continuu, ei si urmasii lor. Mie, unul, mi se pare o dovada de lipsa de bun simt si al faptului ca nimeni nu mai stie ce inseamna scoala in ziua de azi.
      Asa ca, atita timp cit se vor mentine actualele mentalitati si sistemul de invatamint de la ora actuala, piata muncii nu are nici o sansa sa restructureze sistemul de invatamint, mai ales ca nu a reusit s-o faca in anii ’90, cind, cu toata foamea, lumea era dispusa sa plateasca sume considerabile pentru diplome care, teoretic, nu-ti asigurau nici un viitor. Studentii de atunci au asteptat si, destul de repede, si-au gasit loc de munca. Mai ales la stat, e adevarat, dar poti sa stai linistit, aici lucrurile nu se vor schimba niciodata in privinta sistemului de recrutare. Mai mult decit atit, nici in sistemul privat lucrurile nu stau foarte bine, pt ca si astia trebuie sa se descurce cu forta de munca pe care o gasesc la fata locului, indiferent de faptul ca cei care lucreaza aici nu vor lucra in domeniul in care si-au facut „studiile”

  14. Foarte buna descrierea gloriosului nostru sistem de invatamint superior, numai ca problemele pornesc de la ce se intimpla in invatamintul preuniversitar. Acolo, datorita faptului ca toti profesorii au fost platiti ca niste cersetori, au ramas la catedra numai cei care au un nivel de cunostinte asemanator cersetorilor si care nu puteau sa plece in alta parte pentru ca nu erau in stare. De aici, a pornit o bataie de joc generala la adresa scolii, toata lumea a vazut ca nu e nevoie sa mai si stii ceva ca sa-ti mearga bine, profesorii prosti nu au putut sa-i tina in friu si sa invete ceva pe elevii de la clasa, asa ca rezultatul a fost aparitia unei generatii intregi de loaze analfabete care doreau – mai ales datorita visurilor lipsite de bun simt ale parintilor – sa mai faca si o facultate. Asa se explica aparitia si succesul nesperat al universitatilor private, unde s-au dus toti cei care nu erau in stare sa treaca un examen de admitere la o facultate de stat. Dup-aia s-a vazut ca nu avea nici o importanta unde ai absolvit, datorita faptului ca loazele care absolveau isi gaseau de lucru la fel de bine, daca nu si mai bine, ca cei care terminau universitatile de stat, ei fiind angajati masiv la stat, mai ales in administratie sau, in cazul celor mai putin norocosi, in invatamint. Acest fapt este perfect explicabil, daca avem in vedere ca parintii care-si permiteau, in anii ’90, sa plateasca taxele de studiu la aceste universitati – care nu erau deloc mici – puteau la fel de bine, prin spaga sau relatii, sa-si angajeze plodul pe undeva pe la stat, unde acesta sa aiba o viata buna si confortabila. Asa ca toata lumea s-a gindit: ce rost mai are sa inveti?
    Si n-avea nici un rost, pt ca, in fond, tara te vrea prost. Dupa ce profesorii mai batrini de la licee si scolile generale, care mai stiau pt ce vin la catedra si nici nu au putut sa plece din sistem, datorita virstei inaintate, s-au pensionat, toata povestea a devenit un cerc vicios. Locul lor era luat de diverse loaza analfabete absolvente de facultati private, care nu stiau pt ce vin la scoala, elevii lor ii dispretuiau si nu invatau nimic de la ei si credeau, in acelasi timp, ca nu e nevoie de scoala, ci de o diploma, parintii loazelor plateau pt ca acestia sa urmeze o facultate si sa ia o diploma, iar cei mai putin pilosi sau mai saraci dintre fostii elevi se intorceau in invatamint, ca sa pregateasca viitori analfabeti. Si ciclul se reia, la infinit.
    In momentul in care a devenit clar ca asta e tendinta, au intrat zdravan pe piata si universitatile de stat, care, la preturi mai mari decit la cele private, au facut loazelor analfabete din toata tara o oferta irezistibila> diploma la fel de usor de obtinut ca in cazul universitatilor private, dar cu prestigiul de a fi terminat o facultate de stat. A mers, pentru ca analfabetii de pe la noi se dau in vint dupa prestigiu, asa ca toate universitatile noastre de stat au devenit niste fabrici de diplome mai mari decit cele din mediul privat. Cel mai dezgustator exemplu il da, cred, marea Universitate Bucuresti, in cazul careia se scot, in fiecare an, la „concurs”, mii de locuri cu taxa – si mult mai putine fara taxa – la facultati de mare angajament precum cele de Geografie, Istorie, Stiinte Politice etc. Pretul platit pt asta este vizibil pt oricine face greseala sa intre intr-o astfel de facultate – daca are treaba pe acolo – unde te intimpina o adevarata menajerie de cocalari, pitipoance, ciobani etc., care mai de care mai analfabet si mai galagios, care nu au alta treaba decit sa petreaca prin diverse cluburi de profil si sa vorbeasca toata ziua la telefon. Ceea ce te izbeste si mai tare decit zgomotul continuu pe care-l produc aceste bipede este privirea timpa, indobitocita pe care o au. Mi-este greu sa-mi imaginez senzatia pe care trebuie s-o aiba aceia care – putini, e adevarat – au venit la facultate sa mai si invete si trebuie sa traiasca tot timpul in aceasta gradina zoologica. Sint de acord ca asta este si efectul „reformelor” facute in acest sistem din 1990 incoace, ca universitatile de stat nu au avut prea mult de ales si ca profesorii trebuia sa accepte acest compromis daca nu voiau sa moara de foame, dar mi se pare ca pretul platit pt asta este prea mare si ca, decit sa lase sa traiasca universitatile cu acest pret, mai bine le inchideau de tot, din lipsa de fonduri.
    Solutia? Dupa mine, cred ca ar trebui sa se desfiinteze invatamintul de stat obligatoriu si gratuit. Sa urmeze scoala numai cine este cu adevarat interesat de ea. Cei care au bani sa fie nevoiti sa plateasca pt ea si sa fie supusi unor teste continue de profesori mult mai bine platiti, dar si mai competenti, iar cei care nu au bani, dar au si dorinta sa mai invete ceva si mai sint si in stare de asta, sa fie sprijiniti prin burse de catre stat. Acest sistem sa fie aplicat in tot ciclul de invatamint, de la clasa I pina la sfirsitul facultatii, iar cei care nu pot sa urmeze o scoala – pt ca nu sint in stare sau nu-i intereseaza – sa stea unde le e locul: la coada calului sau acasa cu parintii, ca sa-si rumege prostiile impreuna si sa nu-i mai strice si pe altii, care stiu pt ce se duc pe la scoala. Din pacate, nimeni n-o sa fie de acord cu asta, pt ca ni se pare tuturor, in mod total eronat, ca prostii cu scoala sint mai breji decit aia cu totul analfabeti.

  15. […] economia de piață este, în România, cel mai prost mijloc de alocare al resurselor în Universitate. Lăsați de capul lor, studenții nu se vor înscrie la fizică, ci la comunicare mass-media […]

    …asa ca hai sa hotaram noi pentru ei! Sau nu asta sugerati?

    Libertatea, dle Ungureanu, inseamna libertatea de a gresi. Asa spunea cineva care credea ca libertatea este eva important, parca.

  16. Efectele le vedem, sînt dintre cele enunţate deja. Dar care sînt cauzele?

    1. Finanţarea per student şi nu pe ciclu educaţional, impusă de stat.
    2. Inventarea locurilor cu taxă pentru Universităţile publice pentru a echilibra lipsa finanţării conform procentului din PIB. În ultimii 5 ani, procentul din PIB alocat educaţiei a inclus şi veniturile proprii. Statului i-a plăcut acest lucru. Statul a dorit acest lucru.
    3. Subfinanţarea cercetării. Să nu uităm că în mediul academic salariul se primeşte covîrşitor pentru activitatea didactică dar avansarea în carieră se face pentru activitatea de cercetare! Şi de aici iar se intră într-un cerc vicios: nu ai fonduri proprii….
    4. Societatea/mediul privat nu s-au implicat niciodată serios în problema educaţiei. Veţi putea spune că nu e treaba lor. Nu cred.
    5. Lipsa de viziune a celor ce conduc educaţia naţională şi existenţa unor interese mărunte de grup, au pervertit sistemul.

    In jurul Bucureştiului mai există centre universitare la Braşov şi Ploieşti. În jurul Iaşului mai există centre universitare la Bacău şu Suceava…..Chiar este nevoie?

    Se compară mereu situaţia de la noi cu ceea ce se întîmplă pe alte meleaguri, dar se omite un lucru: nivelul de cultură, percepţiile şi aşteptările LOR nu sînt la fel cu ale noastre. Mediul privat de ACOLO nu este mediul privat de la NOI. Nu putem compara Universităţile din Romănia (cea mai veche este Cuza din Iaşi) cu cele din Vest (Universitatea din Pisa este înfiinţată în 1330!). Ne despart sute de ani de evoluţie! Cînd cei din Vest construiau Universităţi la noi şcoala era fcăută de dascălii de la biserici……

  17. Mai sa fie, ia uite ce citesc la inceput:

    „I. Economia de piață distorsionează studiile universitare”

    Hai sa radem.

    Stiti cat valoreaza o diploma Spiru Haret la distanta pe piata asta a muncii, asa numita economie de piata? Va intreb pentru ca va vad cam rupt de realitatea asta frusta..

    Valoreaza ZERO.

    Nu economia de piata e de vina ca sunt sute de mii de inconstienti care dau bani pe cartonul ala.

    Ha? Cum asa? DIPLOMELE ALEA ERAU FOLOSITE IN MARE MAJORITATE IN SECTORUL DE STAT. Pe baza acelui carton te puteai angaja, pe baza acelui carton treceai la alt plafon de salarizare, etc. Geme tara de politisti, subofiteri, lucratori prin agentii, ministere, inspectorate scolare, functionari publici, etc, etc etc cu diplome de genul asta. Ia cauta pe aia care muncesc in sectorul privat? Dau banii si timpul pe cartoanele alea? Sunt din ce in ce mai putini, e clar ca e pierdere de vreme si de bani. Au mai ramas ceva pitzi si cocalari pe care ii tin parintii pe bani, sa aiba si ei ce face si sa aiba un carton la final. O minoritate.

    In rest articolul e ametit rau: cand economia de piata distruge invatamantul, cand ministerul distruge invatamantul. Dar hai sa ne hotaram odata.

    Vai ce bine era pe vremea lui Ceausescu. Vai ce bine e in Coreea ca sunt deschise meditatiile pana la miezul noptii.

    Cand pe piata muncii un absolvent va putea sa se angajeze rapid si bine platit imediat dupa ce a terminat o anumita facultate, atunci o sa fie coada la acea facultate. Asa se intampla si in America si in Japonia si oriunde in lumea asta. Am constatat pe propria-mi piele cum se invata la politehnica in Italia de exemplu. Invata studentii aia de rup. Si nu toti vor profesa ca ingineri, dar cei mai buni cu siguranta. Dar facultatile alea nu prea exista in Romania. Si nu e de vina economia de piata pentru asta. Ia vezi ce se intampla de mai bine de un an de zile cu noua lege a educatiei.

    O sa baltim in sistemul asta inca 20 de ani. Nu are (inca) cine sa il schimbe. Nici politicieni, nici societate civila, nici bobor. Hai sa mai luam o tuica si noroc!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Dan Ungureanu
Dan Ungureanu
Bursier al École normale supérieure, Paris. Studii aprofundate la École Pratique des Hautes Études, Paris. Asistent la catedra de limbi clasice a Facultății de Litere, Universitatea din Timișoara. Doctorat în lingvistică istorică despre fiabilitatea statistică a reconstrucțiilor lingvistice. Fost lector de limba română la Universitatea Paris IV și la Universitatea Carolină din Praga. Articole (selectiv) : ”The four layers of the lexical substrate in Romanian” în Loanwords and Substrata, Proceedings of the Colloquium Held in Limoges (5th-7th June, 2018) Innsbruck, 2020. Comunicări (selectiv) : Cognitive biases and statistical innumeracy in comparative Afroasiatic linguistics, NACAL, The North American Conference on Afroasiatic Linguistics Conference, Leida, 2014 Cărți (selectiv) : Româna și dialectele italiene, Editura Academiei, București, 2016 Autorii mei preferați sînt Emmanuel Todd, Nassim Taleb, A. O. Hirschman și Fons Trompenaars.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro