marți, martie 19, 2024

Rămânem cu cel mai stufos guvern din Europa? O propunere: de la Trabant la guvernare modernă

Am avut un domn care a condus guvernul câteva luni și care simțea că e la volanul unui Trabant. Avea dreptate pe fond.

Metafora Trabantului este totuşi nedreaptă. Trabantul era un mecanism perfect pentru ce a fost gândit: un vehicul ieftin, construit cu cât mai puţin metal. Asta s-a vrut, asta a fost. Faptul că a rămas celebru şi e folosit ca metaforă de un politician român de mâna a doua confirmă că Trabantul a fost un succes.

Guvernul României nu seamănă cu un Trabant pentru că nu e construit cu o logică, nu e eficient, nu servește unui scop public clar, este cumplit de ineficient și cumplit de stupid alcătuit. Nu o logică de mașină nemțească ieftină e în spatele organizării guvernului României ci o logică bizantină a mizelor de putere mărunte, a baronatelor locale care trebuie să aibă ambasadori în guvernul României pe post de miniștri, o logică de genul ”trebuie să aibă și partidul de 6% al lui Tăriceanu niște ministere, deci hai să mai spargem un minister în două separate”.

Dacă ar fi să fie un vehicul, guvernul României este mai degrabă un fel de căruță cu trei oiști trasă de cinci măgari, care se învârte în gol și produce bani pentru un căruțaş care nu e în guvern, ci șeful PSD. O construcție suprarealistă.

Sunt două probleme structurale care ne-au adus în această situație:

  1. Lipsa coordonării

  2. Ministere fragmentate care nu pot face politici moderne, care sunt opusul fragmentării

1.Lipsa coordonării

Caracteristica generală a ministerelor din România e că fiecare trage să fie de capul său. Și fiecare vrea să blocheze pe celelalte, asta e un semn de putere, semn că ești important, în ștampila ta (se numește aviz) stă totul.

Orice decizie – propunere de proiect de lege, de OUG, de HG – trece prin mai multe ministere și de obicei se blochează la fiecare în parte. Decizia este la fiecare dintre aceste ministere, și niciunul dintre ele nu vrea să pară mai puțin important decât celălalt. Cu cât tărăgănezi mai mult lucrurile, cu atât pari mai important. Cu cât pari mai important, cu atât e mai puțin probabil să te trezești “reorganizat” la o viitoare împărțire de ministere.

De aceea, numărul mare de ministere e o problemă mai gravă decât simplul fapt că fiecare vine la pachet cu costuri suplimentare (secretariat general, garnitură de secretari de stat etc). Un ministru în plus înseamnă un punct de blocaj și o agendă proprie care contribuie la harababură.

Ca să se limiteze haosul ar fi nevoie de o Cancelarie a premierului. Adică de cineva care să filtreze și să ordoneze inițiativele, și să le urmărească că se întâmplă, că se dau avizele, că apoi se trece la aplicare, se urmăresc rezultatele etc.

Am lucrat câteva luni în Cancelaria Guvernului înainte de a preluat portofoliul în criză de la Fonduri Europene. Cancelaria guvernului Cioloș avea avantajul că miniștrii, fiind tehnocrați, puteau fi coordonați. Adică nu aveau fiecare o feudă politică în minister. Și chiar așa tot a fost greu, pentru că fiecare ministru era hrănit din minister cu tematica: <doamnă ministru, noi suntem șefi supremi pe felia noastră, să nu ne zică ăia de la guvern ce să facem…>. Aparatul birocratic din fiecare minister este precum un organism viu, își creează sisteme de protecție, pentru supraviețuire. Miniștrii vin și pleacă, funcționarii rămân.

A fost nevoie ca Dacian Cioloș să concedieze niște miniștri care fuseseră rapid capturați de ministere ca să revenim la prioritățile comune stabilite la începutul guvernării.

Prima măsură impusă de Liviu Dragnea lui Sorin Grindeanu a fost desființarea Cancelariei. Fără Cancelarie, șeful guvernul este un fel de șef doar peste ștampila proprie, dar nu poate realmente coordona. Între miniștrii PSD este o veșnică competiție legată de cine anunță primul ceva fără a-l băga în seamă pe premier. Evident, cum toată lumea știe că șeful real este Dragnea, nici nu ai de să îl bagi în seamă pe prim-ministru. Am mai spus și o repet: România nu este guvernată în sensul modern al ideii. PSD doar fură și lasă birocrația să meargă pe pilot automat.

Olguța Vasilescu a găsit un proiect de lege a salarizării scris prin minister de câțiva ani. Prost gândit și prea scump ca să poată fi aplicat realmente. Pentru că era disperată să iasă la presă cu ceva, l-a promovat fără să se pună de acord cu șeful guvernului sau măcar cu Ministerul de Finanțe, care ar trebui să găsească bani pentru aplicare.

Guvernul României este o orchestră fără dirijor, unde o grămadă de primadone se înghesuie pe scenă și fac concurs de zbierături.

2. Ministere fragmentate

Când PSD – ALDE a pus mâna pe putere, partidul lui Tăriceanu a venit cu o zestre electorală de 6%. Comparativ cu PSD, e prea puțin procentual așa că s-a găsit soluția să încapă și ALDE la ministere întregi: facem mai multe ministere. Pe principiul de la cozile ceaușiste: dați câte unul, să ajungă la toată lumea.

Așa s-a ajuns ca Mediul să se spargă în Ministerul Mediului (ALDE) și Ministerul Apelor și Pădurilor (PSD). Pentru că Meleșcanu trebuia să fie ministru, dar Ana Birchall rămânea fără <coledzi>, s-a creat postul de ministru delegat pentru afaceri europene. Evident, portofoliul Mediului nu înseamnă aproape nimic fără Ape și Păduri, dar ALDE poate defila cu un minister. Așa cum logic ar fi ca Afacerile Europene să fie un minister mai mare și mai puternic decât clasicele Afaceri Externe, dar cum MAE are un spirit de corp și o tradiție, aparatul de lucru al ministrului delegat pentru UE a rămas complet rahitic. Ana Birchall a zburat misterios la o schimbare de guvern, dar cum PSD nu repară niciodată o greșeală a adus în locul ei un europarlamentar anonim care e ignorat de greii sistemului diplomatic.

Ne aglomerăm instituţional, dar ignorăm dimensiunea europeană a administraţiei

Am făcut pentru premierul Cioloș un raport privind structura de afaceri europene, când eram la Cancelarie. Coordonarea afacerilor europene e o chestiune complexă. Practic, la Bruxelles România are un alt strat al guvernării. Ar trebui să ne obișnuim cu această idee. Guvernarea României se face pe patru niveluri: oraș (comună), județ, București, Bruxelles. O bună parte din deciziile și reglementările care ne guvernează viața vin din ultimul strat al guvernării. Așa cum Ministerul Administrației coordonează interacțiunea între primele două niveluri și București, ar trebui să existe o structură care să coordoneze guvernarea națională cu cea europeană.

Asta nu se prea întâmplă în România. Fiecare minister are o politică europeană proprie. De multe ori ea are o logică foarte măruntă: se duc funcționarii la Bruxelles pe rând, să ia fiecare dirună de deplasare, indiferent că au habar de dosar sau dacă vorbesc măcar engleză.

Cât despre cum devin deciziile europene realitate în România, aș avea aici multe exemple să dau, dar mă rezum la două: Comisia a constatat că multe proiecte europene se ratează pentru că lucrările de infrastructură nu sunt predictibile, dat fiind că nu avem o hartă a infrastructurii. Adică dăm drumul la ceva construit cu bani europeni și constatăm că pe acolo trece o conductă. Despre care, credeți sau nu, nu se știa înainte. Ca să ocolești o conductă îți trebuie avize și ia ani pierduți uneori, proiectul iese din schemă și din buget, UE nu mai dă banii, proiectul nu se mia face. Așa că România și Comisia au convenit să avem o hartă a tuturor acestor bunuri de utilitate publică care încurcă proiectele. Patru ani mai târziu, Ministerul Economiei încă mai trimitea adrese de răspuns la Ministerul Fondurilor Europene, care MFE trimitea adrese disperate că această condiție nu era îndeplinită și deci riscam să fie suspendate toate fondurile europene. Ministerul Economiei spunea, din nou, că el nu se ocupă de conducte și rețele electrice și că poate ăia de la Administrație au chef să se ocupe. Evident, ăia de la Administrație scriau ceva similar în adrese, după care cei de la Ministerul Energiei aveau o altă idee despre cine ar trebui să se ocupe. Asemenea chestii intră foarte greu pe agenda guvernului – cine să le bage? În șase luni de ministeriat la MFE, împreună cu Cancelaria, le-am dus pe cele mai multe în ședința de guvern, unii colegi miniștri s-au simțit enervați de insistență, dar le-am rezolvat pe cele mai multe. Miniștrii politici însă nu se ocupă de chestiuni din astea, ei trebuie să lanseze chestii la presă. Birocrații plimbă adrese câțiva ani, Comisia trimite al 20-avertisment, apoi decide că nu e ok și se suspendă niște fonduri, după care Antena 3 spune că Bruxelles-ul pedepsește PSD pentru că e patriot. Că așa se guvernează în România.

Al doilea exemplu: s-au stabilit niște obiective de a impulsiona folosirea de mașini electrice. Câțiva ani mai târziu încă nu se stabilise cine se ocupă să facă prizele pe drumuri. Iar în adrese din acelea, lungi, ministeriale, Ministerul Transporturilor spune că Ministerul Energiei să facă prize pentru că e cu energie electrică, deci…. Ministerul Energiei zice că Ministerul Transporturilor trebuie să facă prize, că doar sunt pe drum și e cu mașini, deci… În acest timp, responsabilul cu infringementul din alt minister face apoplexie, pentru că el e singurul luat la șuturi pentru că România întârzie. În acest timp prim-ministrul României își cumpăra mașină ecologică și defilează cu ea la televiziuni – despre Ponta vorbesc, colegul de opoziție.

Premierul conduce guvernul. Dar cine <gândeşte> guvernul ?

Ei bine, cine ar trebui să coordoneze guvernarea europeană a României? Poate fi Cancelaria. Poate fi un minister al Afacerilor Europene care să preia și coordonarea de politici și diplomația și banii europeni. Oricare dintre aceste variante este ok. Ce nu e ok e să ai diplomația europeană la MAE, banii europeni într-un minister delegat și coordonarea de politici să lipsească cu totul (de fapt, banii europeni sunt în trei ministere separat și coordonarea se împarte cu Ministerul de Finanțe, dar dacă intru în acest subiect nu o să termin curând, așa că am decis că voi scrie o lucrare de doctorat despre aranjamentele instituționale pe fonduri europene).

Toată lumea se ocupă de antreprenoriat. Adică nimeni nu se ocupă eficient

Ceva similar se întâmplă cu Ministerul Economiei. De fapt, nu mi-e clar de ce mai avem acest minister. Coordonarea economiei nu o face, nu prea mai avem economie de stat la acel mod. Are niște companii de stat în subordine. Dar la fel au și alte ministere, cel al Energiei de pildă. Iar mai nou o grămadă de primării își fac și ele companii de stat. Acum câțiva ani, când ne păștea falimentul și am cerut bani de la FMI, banii au venit cu condiția să facem ordine în companiile de stat. Cine să facă ordine? Ministerul Economiei, că el are cele ai multe companii de stat? S-a decis că Ministerul de… Finanțe, care a făcut un departament separat pentru companii de stat.

Să zicem că ministerul Economiei se ocupă de mediul de afaceri? Ei aș, pentru asta avem ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Asta e o veche marotă a PSD. Încă de când Năstase s-a aliat cu Dan Voiculescu și fostul securist vindea tuturor imaginea sa de părinte al antreprenoriatului. Năstase i-a făcut lui Voiculescu minister pentru IMM și antreprenoriat. De atunci, de câte ori revine PSD la putere, face jucăria asta pentru câte cineva. Dar măcar se ocupă cineva de antreprenoriat, nu? Da. Chiar vreo cinci. Ministerul acesta condus de misteriosul manechin Laufer, ministerul Agriculturii, care are niște bani pentru antreprenoriat în agricultură cu fonduri europene, ministrul Fondurilor, care are niște bani pentru antreprenoriat cu fonduri europene, Ministerul Dezvoltării, care are și el un program special pentru IMM-uri, tot cu fonduri europene dar altul decât cel de la Fonduri. Și astea sunt doar câteva exemple. Practic, în România, fiecare minister face câte ceva cu antreprenoriat, că e la modă, Dan Voiculescu a fost vizionar. Nici nu mai comentez eficiența.

Nu putem să ne şi dezvoltăm, să şi furăm. Trebuie să ne decidem

Dar pe logica asta a fost o idee bună ca Ministerul Fondurilor să intre în Ministerul Dezvoltării? Teoretic, da. Noi avem în acest moment două fonduri de bani pentru dezvoltare: banii naționali pentru dezvoltare și banii europeni pentru dezvoltare. Tradițional, banii naționali sunt dați pe pile politice – celebrul deja <Pix al lui Dragnea>. Fără programare, fără proceduri reale, fără control real, jupânul dă miliarde de euro la primari.

Banii din fonduri europene sunt mai greu de furat şi de risipit politic dar și mai greu de cheltuit. Am propus în campania electorală din 2016 ca proiect de guvernare al USR comasarea acestor două fonduri de dezvoltare, deci a celor două ministere – indiferent că banii vin din buget sau de la Bruxelles, ei sunt bani de dezvoltare și ar trebui să fie un singur fond.

Deci PSD a pus în aplicare un proiect al USR? Nu vă grăbiți. USR vorbea de comasarea fondurilor și simplificarea procedurilor: adică un singur fond național și european, cu proceduri similare, fără politizare, fără furt, fără multă birocrație. PSD doar a adus un ministru sub alt ministru, în rest totul a rămas la fel. Cele două foste ministere funcționează de facto complet separat, doar că ministrul de la Fonduri, acum numit ”ministru delegat”, trebuie să ia semnătură de la omul lui Dragnea ca să facă orice. Nu s-a schimbat nimic, doar s-a complicat.

Poate vă întrebați de ce avem un Minister al Comunicațiilor și Societății Informaționale? La cât de varză sunt sistemele IT ale statului este uimitor că nu ne sesizăm că avem un minister special pentru IT care ar fi trebuit să bage statul în epoca digitală. Dar tocmai asta e problema. Fiind minister de linie, MCSI nu are capacitatea de a coordona politicile de digitalizare. Se opune însă feroce la orice tentativă ca altcineva să facă această coordonare.

Concluzia sistemică: fiecare minister e de capul lui și se blochează reciproc.

Cum ar trebui să arate sistemul?

Guvernarea modernă înseamnă aproape peste tot urmărirea unor ținte transsectoriale. Problema cu prizele pentru mașinile electrice este una de sistem. În secolul XIX, un Minister al Transporturilor se putea ocupa de… transporturi. Astăzi transporturile sunt doar o latură a dezvoltării teritoriale, un concept mai larg, care nu a pătruns în guvernul României decât prin niște strategii de dezvoltare teritorială plătite din bani europeni și uitate în sertare. În secolul XXI lumea e mai complexă decât pot gestiona ministerele noastre de linie, multe și fragmentate. Ministerele ar trebui comasate în clustere funcționale. Adică unite pe domenii largi de activități. Unde se termină Agricultura și unde începe Mediul astăzi? În secolul XIX, statul trebuia să industrializeze Agricultura. Să producem mai mult. Mediul nu conta. Astăzi, Politica Agricolă Comună a UE a cotit-o spre protejarea mediului. Cum poți să faci asta eficient dacă un minister trage spre industrializare, că așa au învățat la facultate oamenii de acolo, acum 40 de ani. La Mediu oamenii au învățat că ei trebuie să se ocupe de sistematizat râurile, să nu mai fie inundații și să facem hidrocentrale. Cine se ocupă deci de agricultura ecologică și de protejarea mediului în zonele rurale? Ministerul Agriculturii sau Ministerul Mediului sau Ministerul Apelor sau Pădurilor? Adevărul e că nici unul dintre ele, pentru că nici unul nu a făcut pasul spre guvernarea modernă, nici unul nu aplică serios valorile post-industriale. Dar dacă altcineva ar încerca să facă asta serios, toate trei ministerele s-ar opune feroce, pentru că e ”domeniul” lor.

Soluția de sistem? Comasarea lor și coordonarea fluidă de la nivel politic pe obiective de politici concrete: vrem X hectare de pajiști montane protejate până în 2020 – cine se ocupă, calendar, urmărire etc. Pentru asta ar trebui schimbată și logica internă a fiecărei structuri și renunțat la obsesisia juridicismului (noi producem acte normative, nu politici publice).

În fine, ar trebui ca opinia publică și presa să nu reacționeze pavlovian pe logica: doar dacă un minister separat se ocupă de Ceva, atunci acel Ceva e important. Nu merge mai bine Cercetarea din România doar pentru că avem un ministru al Cercetării. Dimpotrivă, avem un punct unic prin care baronii cercetării pot bloca finanțarea pentru tinerii cercetători educați pe piața granturilor competitive.

Pe o logică a comasării funcționale, eu aș vedea un guvern funcțional împărțit în:

  1. Ministere de linie

  2. Structuri de coordonare

  3. Foste ministere de linie comasate în clustere funcționale

Vă îndemn să citiți rândurile care urmează ca pe un prim draft. Nu cădeți în mania detaliilor perfecționiste. Sunt sigur că fiecare cititor are o idee mai bună despre o denumire sau un detaliu de organizare. Și eu probabil aș avea o altă idee mică dar mai bună dacă aș mai medita. Nu detalii sunt importante, ci schema logică. Detaliile au rolul de a ilustra schema, dar gândirea critică ar trebui să se concentreze pe schema logică.

I. Ministere de linie

1.Ministerul Afacerilor Interne

2. Ministerul Finanţelor

3. Ministerul Apărării

4. Ministerul Justiției

5. Ministerul Afacerilor Externe

6. Ministerul Educației

II. Structuri de coordonare (conduse fiecare de un vice-prim-ministru)

III. Foste ministere de linie comasate în clustere funcționale

Ministere actuale a căror dispariție nu ar aduce nici un prejudiciu

– iar dacă au acum sarcini de reglementare/avizare oricum nu ar trebui să le aibă și ar trebui trecute la agențiile de reglementare sau la coordonatori:

  • Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale

  • Ministerul Turismului

  • Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (funcția revine la MAE)

  • Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul (funcția intră la Cancelarie)

Privire comparativă

Media numărului de ministere în țările UE este 15 ministere, deci cu propunerea de 14 am fi aproape de medie, nu ne-am propus, chiar așa a ieșit. Cel mai mic număr de ministere îl au Ungaria și Suedia. Cel mai mare număr de ministere din UE există în România (24).

Doar Marea Britanie se apropie de noi. Dar Regatul Unit are niște bizarerii specific locale și sistemului de acolo – ministru pentru Brexit, ministru pentru Scoția, ministru pentru Țara Galilor și încă un ministru pentru Irlanda de Nord, ministru pentru Asistență pentru Dezvoltare. Deși nu ne-am apucat să avem miniștri pentru Dobrogea sau pentru Oltenia, tot reușim cumva să fim pe primul loc. Iar în tradiția românească, orice ministru trebuie să aibă un număr fix de secretari de stat, un număr fix de posturi în subordine, parc auto etc. Toate acestea sunt minuțios reglementate, astfel încât nici dacă ar vrea șeful Guvernului să numească pe cineva ministru doar pentru a da importanță politică unei chestiuni tot e obligat de reglementări birocratice să îi dea o liotă de personal și posturi. Avem cel mai stufos guvern din UE. Deși e greu de calculat oficial, aș băga mâna în foc că și cel mai ineficient.

Ministere pentru Europa sau pentru Afaceri Europene există în 10 țări europene, între care Austria, Bulgaria, Croația, Grecia, Irlanda, Suedia. Marea Britanie are un minister al ieșirii din Europa.

Un minister al Dezvoltării este o prezență aproape universală în țările din Estul UE și a venit pe un model de cheltuire a fondurilor europene într-o logică de dezvoltare regională (modelul nu e tocmai un succes istoric, dar şablonul odată creat s-a răspândit masiv în Est, odată cu fondurile europene). Are meritul de a crea o sursă puternică de finanțare pentru proiecte locale sau regionale. În România, modelul Ministerului Dezvoltării este unul mixt, în ciuda numelui: pe lângă Dezvoltare s-a ocupat și de Administrație. Adică a dus banii unde era controlul administrativ și a creat un cocktail explosiv de control în stil ”morcov și zăhărel” cunoscut acum cu numele de ”Pixul lui Dragnea”. Când a fost creat Ministerul Fondurilor Europene, în ideea de a centraliza banii europeni, Liviu Dragnea (atunci ministrul Dezvoltării) nu i-a permis lui Victor Ponta să se atingă de fondurile ”sale” europene, așa încât fondurile europene pentru dezvoltare regională nu au trecut la Ministerul Fondurilor Europene. Dacă sună complicat și stupid, chiar așa și este. România a avut de facto două ministere ale Fondurilor Europene în tot acest timp, și asta pentru că Liviu Dragnea a fost mai puternic decât logica. Abia prin unirea celor două ministere am creat premisa unei logici unitare de dezvoltare regională, dar nu am făcut pasul următor de unificare funcțională, cum am arătat mai sus. Deci cine se uită la România și la Polonia că au ambele ministere ale Dezvoltării de mulți ani ar trebui să ia în considerare și aceste aspecte pentru a explica diferența de performanță.

Bulgaria are un minister al Dezvoltării Regionale și Infrastructurii, iar ministere ale Dezvoltării (la care se adaugă diverse alte componente, Transport în Slovacia, Turism în Grecia etc) există în Croația, Cehia, Ungaria, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia. Dintre țările vechi membre mai au Italia și Grecia, adică tot mari recipienți de fonduri europene.

Dacă citiți lista cu nume de ministere din țările UE observați logica comasării în clustere funcționale pe care o propun aici. În loc să avem mulți miniștri, fiecare împărat suprem pe o bucăți mică, ar trebui să avem miniștri puțini dar puternici, care să urmărească obiective macro (scădere sărăcie cu X%, scăderea abandon școlar y%, creștere parc auto electric z% – de pildă). Și toți dirijați coordonat de premier și vicepremieri cu rol de coordonare real.

Pentru secțiunea comparativă am fost ajutat de către colegi din Uniunea Salvați România, care au analizat guvernele tuturor țărilor din UE. Echipa a fost coordonată de Cătălin Dumitrescu din USR Diaspora și a fost compusă din Valentin Iliescu, Daniel Oprea și Nelu Cioranga. Opiniile îmi aparțin și mă implică personal.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

    • O asemenea minunatie de guvern suplu si minimalist nu va fi niciodata pe placul unui PNL viciat de convietuirea avuta odinioara cu PSD ul in cadrul USL , cand multiplicarea departamentelor – ”ca s-ajunga la toata lumea” – era principiu calauzitor. In ceea ce priveste PMP ul probabil ca negocierea este inutila , respectivul partid fiind in mod vadit in curs de dizolvare, ca mai tot ce a podus liderul maxim al respectivei formatiuni. UDMR ul va descoperi repede ca Proiectul nu contine un vital departament al autonomiilor locale. Dl Ciolos va respinge si dansul ideea pe considerentul ca deja au fost bifate cele 100 de puncte. Dar mai greu si mai greu va fi de obtinut o adeziune la acest Proiect a celor 5 aripi ale USR ului. Il rog pe dl Ghinea sa ma scuze ca fac haz de necaz – in realitate demersul dansului este demn de toata lauda. @GHP are dreptate – acesta ar fi un prim pas promitator.

      • Vad ca sunteti clarvazator. De unde stiti dumneavoastra deja ca nu vor accepta? Deja au facut pasi, mici intr-adevar, spre o pozitie comuna. Ca sa fim complet realisti, fara PNL, cu toate bubele sale, dar argumentabil mult mai putin nociv decat PSD, nu poate exista un proiect al opozitiei care sa conduca la preluarea guvernarii in 2020. Cu USR de 7 %, PMP de 5 sau viitoarea grupare Romania 100 sau cum se va numi, nu se va ajunge la o proportie care sa asigure majoritate.

  1. Problema nu este cum sa faci un guvern eficient ( jocuri strategice cu betisoare de chibrituri se pot face si in Cismigiu ), ci cum ajungi ca cei care care aproba un prim ministru si un guvern, sa doreasca acest lucru.
    Si mai important, cum gasesti omul pe care sa-l instalezi in fruntea guvernului, care sa aiba cultura , experienta si relatii externe, sa nu fie corput sau vulnerabil cu potentiale dosare de coruptie si care sa stie si sa vrea sa guverneze eficient !
    Experienta Dacian Ciolos a fost trista pentru toti cei care au dorit si doresc cu adevarat binele acestei tari si a reusit sa dezmageasca, sa deziluzioneze, pina si bruma de oameni destepti , capabili si scoliti ca lumea, care mai voia sa-i puna capacitatile in slujba tarii. Singurul om ca lumea ajiuns in fruntea unui guvern roman dela 6 Martie 1945 incoace, a fost marginalizat, minimalizat si in finla batjocorit.
    Sa fiti sanatosi si fericit idragi Romani, cu cel mai stufos si incapabil guvern din Europa, cu dnii si doamnele care ne conduc la presedintie, parlament si guvern !
    Ati gresit cind i-ati ales si va dati seama de asta ? Atunci dece nu va revoltati sa-i dati jos, chiar inainte de termen ?
    Inseamna ca va place si credeti ca va veti putea lipi si voi de o bucatica din furtul generaliat !
    Sa va fie de bije !

    • ” Atunci dece nu va revoltati sa-i dati jos, chiar inainte de termen ?”
      Trebuia sa ne indicati si metoda prin care pot fi dati jos „inainte de termen”.
      Caci presedintele a refuzat sa accepte metodele pe care i le oferea Constitutia.
      Deci, cum sa facem sa-i dam jos inainte de termen in mod democratic?
      Protestind sau mergind la vot?

    • @Dan Nicolescu
      Cum se da jos inainte de termen un guvern cu pastrarea democratiei? Si daca exista un instrument, reteta, algoritm pentru asta, ce-i va opri pe ceilalti sa-l practice la rindul lor?

  2. Daca PSD -ul are, in randurile sale, doar oameni ce-au condus Trabanturi, e evident ca n-are niciun interes sa le dea o masina (vest)-germana pe mana. Pur si simplu, orice sofer obisnuit cu „naravasul” Trabant ar sfarsi cu „germana” in sant, fiindca masina moderna ar fi prea mult pentru „trabantist”.
    Daca ne uitam la oamenii cu greutate din PSD, ne putem da seama, dintr-o ochire, ca-n anturajul lor n-am putea gasi decat trabantisti politici. Asa ca ce pretentii sa avem de la un prim-ministru, ministru, director de agentie a statului etc. ales conform criteriilor de „performanta” ale PSD?…
    Si, daca tot vorbim despre ministrii PSD, nu pot sa nu ma gandesc la un onor-perpetuu-ministru pesedist – doamna Ecaterina Andronescu, care, din putzul gandirii domniei sale, scoate asa ceva, la televizor: „Daca aceste demonstratii genereaza instabilitatea tarii, daca ele transmit un mesaj in afara ca Romania este intr-o tara neguvernabila, atunci trebuie sa isi asume responsabilitatea toti cei care poate din spate i-au indemnat sa iasa” ( https://www.hotnews.ro/stiri-politic-22238453-ecaterina-andronescu-despre-proteste-daca-aceste-demonstratii-acrediteaza-ideea-romania-este-instabila-tara-neguvernabila-toata-lumea-pierde.htm )

    • Nu avem de unde sa stim cu certitudine la ce s-a gandit Tudose, dar daca este sa interpretam cum a inteles toata lumea, metafora este prost gasita. Trabant-ul era (totusi o masina germana) minimalista dar in niciun caz sub asteptari, ci din contra. Ziceau uni ca nemtii ar f fost in stare sa faca sa functioneze si comunismul daca-si puneau ambitia.
      Ca dovada, in anii 80 spre sfarsit, la bursa neagra, pretul unui trabant nou ajungea la nivelul de 60-70.000 aproape cat pretul oficial al Daciei, ceea ce nu-i putin pentru o motocicleta cu capace de carton.
      Problema este sa nu-i ceri la fel cat unui mertan si nici macar sa nu platesti cat pentru o dacie…
      Asta ca sa ne coboram la nivelul de referinta al lui Tudose…
      Guvernul lui (sau orice guvern poate sa mai emane psd) nu ar putea sa conduca nici un Trabant la parametrii nominali. Si, de vina nu e trabantul.

  3. https://www.usa.gov/branches-of-government

    Ne lipseste extraordinar de mult un Centru pentru Studii Comparative. Acesta ar trebui sa fie o agentie de Stat, incadrata cu angajati dintre cei mai eficienti si invatati, cu o buna experienta externa si interna, apartinica. Aceasta agentie ar trebui sa efectueze studii ale modurilor de functionare ale diferitelor tari si guverne, si a modurilor cum cele mai bune practici ar putea fi implementate la noi. Chiar si pertidele ar trebui sa aiba ceva asemanator. Fara studii facute la rece, profesionist, si doar cu politica facuta pe genunchi, nu prea ajungem departe. Este deci vorba de a se crea acele „think tank”-uri (cel putin unul, dar concurenta ar ajuta la o functionare competitiva a acestora).

    • Există Consiliul fiscal, spre exemplu…NIMENI din guvern, ori echipa d-lui Vâlcov care alcătuiește programul de guvernare, nu ține cont de opiniile lui. La ce ne trebuie încă o instituție plătită din banii mei care emite opinii de care nu ține nimeni seama?! Singurul răspuns este, la fel ca în cazurile deja existente, că mai există încă destui susținători PSD-ALDE-UDMR care trebuie să primească recompense fără muncă, doar pentru susținere politică. M-am cam săturat de cei 45 de ani (care se continuă revoltător) de comunism, în care am plătit din munca mea activiști de partid care nu „activau” decât cu gura. Dacă partidul aflat la putere nu are un departament de strategie adevărat, soluția optimă pentru el și pentru cetățeni este să lase locul la guvernare altora.

      • Si totusi, in alte tari civilizate exista si astfel de „think tank”-uri. Unele mai particulare, altele mai putin. Inclusiv institutele de statistica de stat fac astfel de rapoarte. Dar aceste „think tank”-uri primesc comenzi de analiza si de la stat…

  4. (cont.)
    Deci, daca nu ne uitam la altii, si nu ne comparam cu ei (buni sau rai), si nu ne facem un plan pe baza acestor informatii, si anume sa stabilim cine sintem, ce putem, si unde si cind vrem sa ajungem, nu vom reusi mare brinza. Sistemul actual de ministere (si, de fapt, de Stat), a fost (bun, prost ?) pe vremea comunismului si a economiei si conducerii centralizate, dar si inculte, din acele vremuri. Evident, psdalde nu ne vor putea scoate din aceasta paradigma, pentru ca ei sint chiar cei care o reprezinta. In orice caz, conducerea tarii trebuie sa capete viziune, mai ales pentru ca sintem inca in tranzitie, adica nu stim cine sintem, ce vrem, si cum sa propasim. Faptul ca sintem inca in mijlocul tranzitiei este demonstrat si de abordarea pe doua planuri foarte diferite a legilor justitiei. Intr-un Stat stabil, acest lucru a fost transat de mult, toata lumea il intelege, accepta, si chiar doreste. La noi, de-abia dupa ce legile justitiei vor intra pe un fagas normal (dar mai strict, pentru inceput, fata de altii, avind in vedere nivelul coruptiei si faptul ca tara este scapata de sub control), se va putea vorbi de o cale de dezvoltare mai dreapta, fara ocolisuri si intoarceri inapoi.

  5. (cont.)
    Si, cred ca ar trebui aruncata o privire mult mai atenta modului de organizare a guvernulu SUA. Un o tara nu are nevoie numai de un guvern, ci si de alte structuri care sa functioneze la unisn cu guvernul. Guvernele se mai schimba, dar niste structuri „paralele” ar asigura stabilitatea tarii pe timpul cit se schimba guvernele si politicile majore. Astfel, Justitia este un sistem „paralel” extraordinar de important, a carui functionare nu ar trebui sa fie influentata foarte mult de diverse politici. Dreptatea este dreptate ! Iar Romania are nevoie de dreptate ca de aer ! Evident, la fel se cam pune problema si cu Sanatatea: aceasta nu ar trebui sa fie influentata prea mult de politica. Si la fel si cu Invatamintul (care doar trebuie sa tina pasul cu modernismul),

  6. Poate ca in algoritmul unei guvernari ideale ar intra si o separatie intre viziunea politica si solutiile ei de implementare.
    Legea suedeza interzice politicienilor din functii de conducere sa impuna si solutii la proiectele si viziunile pe care vor sa le introduca. Pentru aceste solutii viziunea se transfera corpurilor (inamovibile) de experti din administratie al caror statut este stabil.
    Chiar daca e o tentatie puternica a oricarui lider mai mare sau mai mic sa cheme la el pe specialist (in ochii lui „fatuca careia i-ar putea fi tata sau altceva”, care insa intimplator are 1-2 licente solide, experienta in cercetare etc) si sa-i arate el gospodareste cum stau lucurile, dupa care „Fatuca” sa puna mina sa le ciopleasca cum stie ea, ca de aia e angajata acolo, rezultatele acestei abordari de umilire a specialistilor sint exact ceeace s-a vazut in ultimele decenii in România.
    Riscurile exista si in varianta in care un manager priceput se abandoneaza cu tot cu viziuni specialistilor, mai ales cei la moda (IT-isti de exemplu) pe care ii vede ca pe Guru si Deus ex Machina.
    Ei bine, doar acest dipol viziune-implementare e cel care da rod, dupa parerea mea.

  7. Franta 64 mil. locuitori, prim ministru cu 25 ministri + 9 secretari de stat = 35, parlamentari 925 (1 la 72.000)
    Germania 82 milioane locuitori, cancelar cu 8 ministri = 9, parlamentari 611 (1 la 134.000)
    Romania 22 milioane, prim ministru cu 25 ministri + 58 secretari de stat = 84, parlamentari 588 (1 la 32.000)
    Situatia este de pe vremea lui ponta.
    Azi avem 28 de ministri si 80 de secretari de stat = 108. La parlamentari nu avem 300 ci 466.

  8. De acord cu bună parte din articol (în special partea descriptivă). Intr-adevar, administrația centrală este alarmant de stufoasă și este organizată mai mult după jocurile de moment din interiorul partidului (sau coaliției) aflat la guvernare. De acord și cu aducerea în discuție a unor ”straturi” ale guvernării. Cu toate acestea, constat cu surprindere caracterul profund etatist/centralist al soluției propuse. Aș fi zis că ați studiat la o școală de planificare din perioada comunistă, dacă nu mi-aș aduce aminte de rădăcinile liberale pe care le-ați invocat cândva în formarea dvs intelectuală. Mă simt nevoit să vă atenționez că acest etatism vine în contradicție cu abordarea de politici publici a cărei lipsă tot dvs. o deplângeți și aici, dar și în alte articole în care vă exprimați admirația pentru gandirea practică de tip anglo-saxon. Aș putea să vă demonstrez, dar mă puteți crede și pe cuvânt când vă spun că reorganizarea formală a administrației centrale, chiar și așa cum o propuneți dumnevoastră, nu schimbă mare lucru. Poate doar va fi un bun prilej pentru politicienii care o vor implementa (lucru deja întâmplat în câteva rânduri deja) de a-și umfla piepturile a măreție reformistă. Schimbarea este din păcate una mult mai profundă și sunt surprins că nu știți ca ea a început, timid, deja de multă vreme. Ideea coordonării politicilor publice este veche (anii 2003/2004) și nu ar avea cum să displacă unui partid ca PSD, cum nu ar putea să displacă oricărui partid aflat la guvenare. Problema ineficienței administrației centrale nu stă neapărat în modul în care este organizată. Schimbarea pe care o căutați, dar după părerea mea eșuați să o găsiți, se referă de fapt la modul în care se guvernează. Pare puțin, dar, după cum deplângeți și în articol, abordarea legalistă sufocă inițiativa, omoară eficiența, distruge performanța. Regulile, procedurile pentru fiecare situație, pentru fiecare gest, pentru fiecare acțiune a generat birocrația care ucide încet și îndepărtează funcționarul de cetățean. Una dintre soluții, pe care sunt convins că o cunoașteți, este înlocuirea abordării legaliste cu planificarea strategică. Nu legiuim, dar planificăm. Planificăm, implementăm ce planificăm și atunci există șanse ca lucrurile să meargă mai bine. Chiar dacă raționalizarea organizării guvernării pare a fi soluția care transpare din articol, vă semnalez că în România între acestea două (legiuire și planificare) nu e mare diferență. Raționalizarea actului guvernării prin planificarea strategică este rezonabilă și de bun simț, dar după părerea mea, destinată eșecului în România fără un proces real de descentralizare. Descentralizarea trebuie să fie indisolubil legată de orice reorganizare a guvernului. Aceasta nu apare amintită deloc în articol. Localul nu există. Politicile sunt stabilite la centru (fie el și reorganizat). Planificarea strategică, în tandem cu raționalizarea administrativă a centrului ar putea avea asupra dezvoltării locale/regionale (de fapt, are deja) același efect pe care îl are acum birocrația asupra unei abordări de politici publice. Vă mirați că UK are ministere pentru tot felul de teme bizare. Vi se par bizare pentru că nu sunteți cetățean britanic. Vă reamintesc că abordarea de politici publice exact asta înseamnă: să utilizezi organizarea guvernului ca să rezolvi probleme de politici publice. Nu, invers. Acestea apar și nu depind de o soluție de organizare sau alta. Organizarea e fluctuantă, dar soluțiile sunt ferme și fundamentate. Nimeni pare să nu înțeleagă la noi importanța unor sintagme care dau bine politic, dar care înseamnă mult mai mult decât ne place nouă să credem. ”Orientarea către cetățean”, ”consultare publică”, ”transparență”, cuvinte devenite perimate, sunt de fapt parte a unui proces care nu are legătură directă cu organizarea guvernului ci cu o abordare care face și desface soluții de organizare, fiind cu ochii pe problemă și rezolvarea ei și nu pe un instrument cum e organizarea unui minister. Dacă vreți să aratați că sunteți reformator, și că faceți parte dintr-un partid care își dorește să guverneze altfel, arătați că înțelegeți că schimbarea nu înseamnă reluarea acelorași idei care și-au dovedit eșecul în mulții ani care au trecut de la singura șansă de reformă reală pe care a avut-o România până acum: perioada imediat următoare aderării la UE.

  9. Altfel, nu e rau… E un inceput… In acelasi mod ar trebui sa elaborate si la niveluri mai profunde, sa spuneti cam cum vede USR revenirea la normalitatea legislativa, etc., adica sa create si sa expuneti un program de guvernare relativ simplu, precis, si lucrativ. Pentru ca daca se intimpla sa se ajunga la dizolvarea parlamentului, sau la alta coalitie de guvernare (pentru ca devine din ce in ce mai evident ca psdalde nu pot guverna cu programul respectiv de distrugere a legalitatii), atunci sa fiti deja pregatiti, si sa aratati acest lucru si populatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Ghinea
Cristian Ghineahttp://www.crpe.ro
Cristian Ghinea este europarlamentar, copreședinte al delegației USR PLUS în PE. A fost Consilier de Stat pe Afaceri Europene la Guvernul Romaniei și Ministru al Fondurilor Europene în cabinetul Cioloș. A fost director al Centrului Roman de Politici Europene (www.crpe.ro). A lucrat opt ani în media românească, iar între 2007 şi 2008 a studiat guvernare europeană la London School of Economics. În trecut, a fost implicat într-o serie de proiecte civice cu organizaţii precum Societatea Academică Română, Centrul pentru Jurnalism Independent, APADOR - CH şi Freedom House. Este autorul capitolelor despre România din prestigioase rapoarte internaţionale ca „Media Sustainability Index” şi „Nations in Transit”. Domenii de expertiză: - structura instituţională a UE - democratizare - studii media - transparenţa şi responsabilitate în administraţia publică Republica Moldova

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro