joi, martie 28, 2024

Ravagiile populismului

Totul a pornit de la un comentariu pe care l-am făcut pe un site de socializare. În puține fraze, fără a explica detaliat, pentru că nu era locul, mi-am exprimat dezacordul față de o inițiativă parlamentară care vizează limitarea drastică a ratelor dobânzilor la creditele acordate populației. De aici, o publicație îmi face onoarea de a îmi dedica două articole ample într-o singură săptămână, sărind peste detaliul de a-mi solicita un punct de vedere, dar criticând delictul de opinie, de care mă fac vinovat.

Cred că am obligația unor clarificări pentru publicul de bună-credință. Aș dori să încep cu o observație generală. Inițiativele parlamentare, în general, iar cele care se referă la sistemul financiar, în special, ar trebui să aibă un anumit autocontrol. Consultarea largă a specialiștilor în domeniu, dialogul public, realizarea unor studii de impact serioase, de preferat de către firme specializate, independente, ar trebui să preceadă discutarea oricăror inițiative legislative parlamentare. Nu știu cum se întâmplă asta la noi, dar unii membri ai parlamentului au dobândit credința că simpla lor alegere în forul legislativ le conferă o pricepere vecină cu harul divin. Rezultatul? Nu vreau să generalizez, așa că mă voi opri doar la una dintre aceste inițiative parlamentare – cea cunoscută sub numele de „Legea dării în plată”, nr. 77/2016.

În forma sa inițială, această lege era deosebit de generoasă cu debitorii, inclusiv cei de rea-credință manifestă. Așa cum arăta ea, legea ar fi permis descărcarea de obligații, la bunul lor plac, a celor care au cumpărat terenuri, oricât de mari, a celor care au construit pe persoană fizică blocuri întregi de apartamente. În final, Parlamentul a aprobat o formulă întrucâtva mai restrictivă (nu erau incluse terenuri, nici credite mai mari de 250.000 de euro; dar un singur debitor, cu mai multe credite sub 250.000 de euro fiecare, putea scăpa de toate cele care nu îi conveneau). Și continua să păcătuiască prin aceea că îi apăra de-a valma pe cei care nu puteau să plătească ca și pe cei care nu mai voiau să o facă. De la prima formă a legii am arătat efectele negative severe pe care aceasta le-ar fi avut asupra sistemului bancar, ca și riscul ca băncile cu capital străin afectate să ceară despăgubiri substanțiale statului român, de la instanțe internaționale. (Ceea ce s-a întâmplat în cazul Croației, singura țară care a adoptat o lege cu adevărat asemănătoare cu cea aprobată inițial în țara noastră, iar acum așteaptă decizia ICSID pentru a vedea nota de plată).

La rândul său, promotorul inițiativei a susținut că legea vine în ajutorul a 800.000 de familii și că legi „apropiate” sunt în vigoare în multe țări dezvoltate. Aserțiuni neadevărate, dar care au ținut loc și de studiu de impact, și de consultare a specialiștilor – iar legea a trecut en fanfare, în atmosfera de febrilitate preelectorală din Parlament. Populismul a triumfat, în această etapă.

În final, însă, prevederi esențiale ale legii au fost declarate neconstituționale. Faptul că, după decizia, justă, a Curții Constituționale, debitorul trebuie să se adreseze instanței pentru ca aceasta să determine dacă a existat sau nu un element de impreviziune care să îl impedice să își plătească datoria aduce situația de facto strict în cadrul reglementat anterior prin codul comercial. Astfel amendată, legea nu mai produce efectele urmărite de legiutor. Doar în câteva sute de cazuri judecătorul a admis impreviziunea și a dispus darea în plată. Soluție la care s-ar fi ajuns, de altfel, și numai pe baza prevederilor codului civil. Parafrazându-l pe autorul inițiativei parlamentare, legea dării în plată nu este de dreapta, nu este de stânga; este degeaba. Ceea ce face și mai amuzantă acuzația la adresa mea că evaluarea pe care am făcut-o cu privire la impactul legii a fost greșită. Nu s-a întâmplat ce prevăzusem tocmai pentru că legea a fost fundamental schimbată, până nu a rămas practic nimic din ea.

Din păcate, legea a produs și produce încă alte efecte. Mai întâi, apariția ei a blocat complet creditarea imobiliară și a dat peste cap construcția de locuințe pentru o perioadă de peste 6 luni în 2016. Când creditarea s-a reluat, încet încet, s-au înăsprit condițiile practicate de bănci, atât prin reducerea duratei de acordare a creditelor, cât și prin mărirea avansurilor și a acoperirii cu garanții a creditului. Riscul legislativ, inexistent în alte țări, mărește și el povara costului suportat de debitor.

După acest eșec, inițiatorul legii a reluat de curând atacul asupra sistemului financiar, prin depunerea unor noi proiecte de lege și unor amendamente la legi în dezbatere. Nu iau în discuție aici decât unul din aceste proiecte, probabil cel mai semnificativ, prin consecințele pe care le-ar antrena: proiectul prin care sunt stabilite plafoane maxime la dobânzile pentru credite acordate populației. De altfel, acesta este proiectul avut în vedere în ambele articole la care m-am referit în debutul acestui comentariu.

Acest proiect diferă de cel al dării în plată doar prin consecințele pe care le-ar antrena. Altminteri, suferă de carențe asemănătoare, în bună măsură. Din nou, el a fost depus fără a fi existat vreo urmă de sudiu de impact, de analiză a efectelor asupra pieței creditelor. (Un asemenea studiu a realizat și publicat foarte recent reputata firmă de consultanță și contabilitate KPMG – și el este într-adevăr îngrijorător). Din nou, proiectul de lege suferă de impreciziuni semnificative. Și, din nou, el este justificat prin referirea la plafonarea dobânzilor în alte țări – deși, de fapt, acolo unde asemenea plafoane există, ele nu seamănă absolut deloc cu proiectul legislativ de la noi.

Să le luam pe rând. Există, într-adevăr, un număr de țări dezvoltate care au introdus anumite limite de dobândă la credite. Aceste limite însă nu vizează nicăieri toate creditele acordate populației și nici nu sunt raportate la dobânda de referință a băncii centrale, ci pornesc de regulă de la rate medii ale dobânzilor de pe piață. Formula de dobândă propusă în proiectul de lege din țara noastră ar reprezenta o piedică majoră în activitatea de creditare, mai ales pentru IFN-uri.

Mai mult, legarea dobânzilor din piață de rata de referință a Băncii Naționale așează o constrângere chiar asupra îndeplinirii funcției fundamentale a Băncii Naționale, aceea de apărare a stabilității prețurilor, în condițiile în care rata dobânzii de referință este principalul instrument de politică monetară la dispoziția băncii centrale.

Unul din obiectivele declarate de inițiatorul proiectului de lege este acela de a apropia condițiile de creditare din România de cele din țările occidentale. Obiectivul este nobil, dar rezultatul lasă foarte mult de dorit. Având în vedere nivelurile prevăzute în proiectul de lege pentru ratele maxime ale dobânzilor, sunt de domeniul evidenței două urmări, care cu siguranță nu au fost avute în vedere de legiutor.

Prima este că o parte a potențialilor împrumutați de astăzi pur și simplu nu s-ar mai califica pentru a primi credite. Persoanele care au o istorie de întârziere la plata creditelor, persoanele cu venituri mici sau cele care folosesc serviciile unor IFN-uri de nișă, care practică dobânzi nominale foarte ridicate pentru credite mici, acordate pe perioade foarte scurte (”până la salariu”) s-ar vedea direct excluse de la creditare. Își imaginează cineva că un IFN va acorda un credit de 500 de lei pe 7 zile, fără garanție, pentru o dobândă de un leu și câțiva bănuți?

A doua urmare este asupra dobânzilor la depozite. Nici nu știu dacă are vreun rost să explic un lucru care este de natura evidenței. Băncile trăiesc din marja de dobândă. Chiar dacă rata medie a dobânzii la credite este mai mică decât plafonul avut în vedere de legiuitor, tot sunt excluse creditele cu dobânzi mai mari decât acest plafon, ceea ce reduce dobânda medie încasată efectiv de bancă. În afară de cazul în care banca ar fi o instituție filantropică, este cert că, pentru a-și păstra eficiența, îi va penaliza pe deponenți.

Dar sunt și alte deficiențe. Ce se întâmplă cu creditele în valută? Raportăm dobânda aferentă acestora la rata pentru lei a Băncii Naționale? Nu ar avea niciun sens. Sau poate ne raportăm la rata de referință a Băncii Centrale Europene, de exemplu, pentru creditele în euro? Asta ar fi chiar simpatic, pentru că dobânda BCE este acum zero. Dacă înmulțim cu 2,5, ajungem tot la zero, ca plafon maxim pentru dobânzile la credite în euro. Sună încurajator, nu?

Sunt și efecte care trec dincolo impactul asupra creditelor pentru persoane fizice. Astfel, un efect inevitabil ar fi scăderea în continuare a intermedierii financiare. Și așa România stă cel mai prost din Europa în acest domeniu. Această stare de lucruri are mai multe cauze, între care instabilitatea legislativă joacă un rol important. Investitorul este o ființă sperioasă. El își riscă acumulările pentru a dezvolta o afacere. Investitorul în bănci este o ființă cam de 8 ori mai sperioasă, întrucât el trebuie să se gândească nu numai la capitalul său, ci și la resursele atrase de la clienți, care pot fi până la  8 ori mai mari decât capitalul propriu. Această ființă sperioasă este agresată cu reglementări care nu există nicăieri altundeva și în apărarea cărora sunt aduse argumente strict populiste, lipsite de sens economic. Cum o fi fiind o economie de piață performantă, care însă lovește exact în centrul nervos al alocării resurselor, care este sistemul financiar?

Cât privește ideea că introducerea unui mercurial ar putea ameliora funcționarea pieței, experiența deceniilor de comunism ne scutește de alte comentarii. Piața nu se îmbunătățește. Ci dispare, pentru produsele care nu se încadrează în mercurial. Dacă voluntarismul ar putea ține loc de îndeplinirea condițiilor economice, mă gândesc de ce oare nu se stabilește prin lege ca salariile din România să fie la nivelul celor din Germania? Dacă asta nu se poate, oare cum s-ar putea ca dobânzile de la noi să fie la nivelul celor din Germania, prin decizia legiuitorului?

Cele de mai sus nu au fost și nici nu puteau să fie într-o postare pe un site social. Aceasta a rămas la nivelul exprimării succinte a punctului meu de vedere. Reacția cu totul disproporționată la această postare, la care se adaugă în subtext faptul că, lucrând la Banca Națională, ar trebui să nu am păreri expuse public, m-au obligat la această intervenție, sper, clarificatoare.

Închei cu o notă personală: după ce mă acuză pentru o eroare gramaticală imaginară, autorul lungului text care mă înfierează încearcă figuri de stil referitoare la personaje din istorie. Și aici, din păcate, trage pe lângă. Întâi, Carol cel Mare, întemeietorul dinastiei Carolingiene, nu avea cum să fie Merovingian; cât despre capitala imperiului său, preopinentul meu o mută din condei de la Aix-la-Chapelle (astăzi Aachen) la Paris. Ceea ce arată că nu doar economia e complicată, ci și istoria…

Nota: Opiniile expimate apartin exclusiv autorului si nu angajeaza in niciun fel BNR

Distribuie acest articol

57 COMENTARII

  1. O conversatie publica pe tema „reglementarii creditarii in Romania” este foarte necesara, fara atacuri la persoana.

    As vrea sa luam in calcul si situatii reale in care un debitor ajunge sa plateasca dobanzi de peste 100% pe an la un credit (dobanzi ce pot merge chiar si spre 1000% pe an prin diverse tertipuri). Limitam sau nu asemenea dobanzi?

    • ar fi interesant de discutat si despre criza subprime,libor si modu in care bancile care participa la libor au influentat intentionat acest indice,
      absolut intamplator s-a aflat,
      iar sanctiunile ar fost atat de modice incât ma întreb justificat daca judecatorii nu erau români,

      cei mai mari hoti ai zilelor noastre sunt bancile,
      influenta lor este mai mare decat a autoritatii legiuitoare.
      cine nu crede sa dea o cautare legata de modul in care s-a modificat Noul Cod civil inainte de intrarea acestuia in vigoare referitor la obligativitatea eliminarii clauzelor abuzive din toate contractele in cazul în care o instanta ar fi constat nelegalitatea unei astfel de clauze intr-un contract.
      asta este povara noastra si multi vor cobori in lumea de dincolo cu ea in spate
      bancile nu au stresuri ei au asigurari.
      si bani pregatiti sa mituiasca pe oricine este la putere sau daca nu pe cineva care are influenta asupra celui de la putere.

      altfel nu s-ar putea ca profiturile de la noi sa depaseasca profitu din tara de domiciliu a actionarului majoritar.

    • Din ce spuneti nu este populism ci , sub masca populismului este de fapt o smecherie pt diversi care vor castiguri cu orice pret prin artificii conjuncturale si nesigure

    • Iar tu , cumetre asa zis din capatu satului , trebuie sa constientizezi ca atunci cand zici de mita sau alte ilegalitati pe care le fac bancile te referi de fapt la angajatii lor din Romania, super remunerati si la alti cetateni romani cu care fac respectivele treburi ce le reclami sāteşte .

    • Asa intreb si eu , daca un inspector de la nu ş ce institutie face o potlogarie , raspunde el si nu institutia , la vama de exemplu sau primarie sau anaf sau un profesor cu fondul clasei sau meditatii .In schimb daca la un magazin un angajat nu si respecta sarcinile si e gasita murdarie sau praf sau produs expirat ori pret gresit de ce este sanctionat , chiar exclusiv, magazinul iar angajatul nu are nici o problema ? E ca la filozofia sateana despre banci…Analog si la alte societati asa zis comerciale . Cu respect .

  2. Am inteles ca bancile reprezinta pilonul civilizatiei umane pe planeta noastra. Totusi, de ce nu sunt lasate sa moara cele care sunt falimentare ci sunt salvate cu banii (cota din depozite) depunatorilor si chiar cu bani de la buget? Adica bancile nu functioneaza dupa legile economiei de piata? Chiar nu pricep de ce unii sunt mai egali decat altii! Consider cenzurarea intrebarilor mele ca pe o confirmare a ceea ce imi spune intuitia (chestia cu egalitatea dintre catei si dulai). Multumesc.

    • Mai omule , bancile dau credite din banii deponentilor. Daca o banca da faliment cei ce isi tin banii in banca pierd banii. In plus bancile se imprumuta intre ele , daca o banca nu mai are bani sa dea inapoi altei banci ( nu ar fi fost sustinuta de stat in momentul crizei – la noi nu a fost cazul ca statul nu are bani oricum ) atuncisi banca respectiva s-ar putea sa o ia la vale , si asa mai departe.

      In plus daca studiezi cat de putin cum functioneaza o banca si care este plus valoarea adusa in economie ( mareste practic masa monetara prin credite ) ai sa intelegi de ce falimentul unei banci medii poate restrange masa monetara foarte repede cu consecinte dezastruoase la nivelul economiei.

      Dar la noi toata lumea e suparata pe banci ca asa dicteaza psd-ul ca e trendul acum ( sau un inapoiat economic de pnl-ist).

    • Nu ati inteles. Bancile reprezinta domeniul rezervat unde cei din esalonul superior trebuie sa faca mumos si sa asculte de dl Cinteza, alminteri patesc precum un actual consilier prezidential, nu pupa nici macar board-ul bancilor de stat. Carevasazica, e ok sa il sfatuiesti pe presedinte, dar nu esti suficient de capabil sa reprezinti statul in consiliul de administratie al unei banci,iata stralucita gandire!

  3. Incep prin a cita despre acest domn Radulescu, ce ne vorbeste impartial despre aceste legii malefice impotriva bancilor de fara de pacat, care vor doar sa ne ajute, sa creasca economia, sa puna umarul la dezvoltarea tarii, care au adus in lumina responsabilitatea si respectul, ca sa parafrazez un nou slogan de banca ce doreste parca un punct 0, un nou inceput, sa stearga cu buretele miile de destine nenorocite, toate relele si sa uitam si sa ne infratim acum:
    „Director și consilier al guvernatorului BNR din 1990 până în prezent, cu excepția perioadelor in care a activat ca : președinte Banca Agricolă/Raiffeisen (1999-2002) și CEC (2005-2007) ; și Consilier al Directorului executiv FMI (1996-1998). Consultant FMI – misiuni în Afganistan, Maldive, Tunisia, Mauritania, Gabon s.a. ”

    Se vorbeste de legea dip = degeaba? Pai pana la legea asta s-a vorbit de impreviziune, doreau bancile sa negocieze si sa isi asume vreo vina? Poate ca sunt putini care au apelat la DIP, dar din cunoscutii din jurul meu va pot zice ca multi, de fapt toti care ii stiu cu credite din perioada 2008 au negociat cu bancile, asta datorita legii dip. De ce nu vorbit de faptul ca ifn-urile mari, toate, sunt ale bancilor, ca firmele de creante sunt ale bancilor? Oare toate practicile necurate savarsite de aceste institutii nu le-au decredibilizat si oarecum e normal o interventie de bun simt, de a pune capat haosului. Oricum pragurile sunt mai mult decat decente, multe peste ce ofera bancile acum. Bancile, ele singure, au dat dovada ca nu pot crea un echilibru in relatia client-banca ci doar incearca sa profite pe cat posibil, eu cred ca regulile se pot rescrie.
    Iar a compara comunismul cu niste praguri care oricum nu limiteaza doar abuzul ifnurilor cu dobanzi abracadabrante mi se pare hilara, a dar stati Domnul Radulescu e si el un bancher, normal ca e revoltat.
    Oricum un articol foarte impartial, scris de un om la fel de impartial, crescut, scolit si uns cu toate cele in era comunista, de care tot aminteste cu placere.

    • Legile economiei de piata nu au de a face cu populismul, prostia si oligofrenia celor scrise de dumneata aici! Un specialist este un specialist, pe cand un clantau n-are alta treaba decat sa judece pe altii dupa propria-i imagine! Si se vede ca este una de rasul curcilor. Du-te si mai invata si nu acuza pe altii de comunism cand tu mustesi de el!

  4. ” Băncile trăiesc din marja de dobândă”, ca să vă citez. Mie, ca muritor de rînd, nu mi se pare că trăiesc, ci se lăfăie într-un lux demn de averea unui nabab, începînd cu sediile în care își desfășoară activitatea, salariile, beneficiile și primele încasate de bancherii care le bagă-n faliment de unde sînt scoase pe banii contribuabililor și terminînd cu ce au în farfurie onorabilii la un dineu de lucru. Cînd o să văd că mergi la o bancă la fel ca într-un loc obișnuit, că bancherii au să aibă niște salarii doar de zece ori mai mari decît al unui director al unei fabrici și cînd nu o să mai aud măcar două luni de afaceri financiar-bancare scandaloase, țepe și înșelătorii făcute cu legea-n mînă și drese prin aranjamente, înțelegeri și asumări care-i scot pe făptași basma curată fără ca să ia zeci de ani de pușcărie și paguba să fie recuperată, atunci am să le plîng de milă acestor bănci care își duc zilele ”din marja de dobîndă”. Pînă atunci, salut cu satisfacție orice strigăt de durere scos de șacalii cu joben și stilou de aur care văd că profitul lor a scăzut cu 2% și nu mai iese un rotund 300% pentru că se dau niște legi care le mai pun frîna la zburdă. Așa gîndesc eu, un nenorocit de populist fără educație financiară care nu înțelege ce este piața, marja, comisionul, DAE, ROBOR, BUBID, provizion, lombard, etc. și care nu s-a împrumutat și nici nu o să se împrumute în viața lui de la vreo bancă.

    • Se poate si altfel: va imprumutati la banca fara garantii, pastrami banii si apoi declarati faliment. Asta in Vest, desigur.

      • Un mare finanțist spunea că faliment înseamnă să-ți pui banii din buzunarul hainei în buzunarul de la pantaloni, să-i dai haina creditorului și să-i spui ”Nenorocitule, mi-ai luat și haina de pe mine!”. Dacă știi să faci asta elegant ești eligibil pentru un post de mare răspundere în lumea exclusivistă a marii finanțe, băieții ăia dați dracului de inteligenți, tobă de carte, lideri de excepție, ș.c.l.

    • Cetateanule turmentat, tintesti ca de obicei exact , o mica adaugire….dl Radulescu nu spune din care rata de dobanda traiesc bancile….cumva din dobanda aia de al titlurile de stat, astfel incat se invartesc circuitele banca-stat- banca dar nu cele care merg spre creditarea economiei si catre creditarea IMM-urilor? (a se vedea programele BERD care cu greu dezmortesc acest sector, mentionat ca prioritar in toate strategiile).

    • Cetatene , si magazinele fac la fel iar nimeni nu te obliga sa apelezi la ele . Nu esti amendat daca te descurci pe cont propriu . Sau mai bine faci matale o banca sau un supermarket gen fundatie , da ai vazut ca si acolo se dau salarii. Chiar si producatorii au adaus comercial , ca sa stii …

  5. Da! Asa este, bancile traiesc din ,, marja de dobanda.”
    Trebuie sa marturisesc ca nu sfatuiesc pe nimeni sa se imprumute, mai ales intr-o economie ca a noastra, plina de neprevazut, de legi care se schimba permanent, de ,, specialisti” care cred ca imediat ce au devenit deputati sau senatori au si cunostintele necesare in toate domeniile. , Juristi”de stransura, economisti cu studii la f.f., ministrii cu carnet de partid, fara pregatire in domeniu, etc
    Ca sa depui la o banca10.000 de lei, cu dobanda de 1% pe an, asta zic si eu afacere.Platesti autobuzul, daca esti la tara 30 de lei dus /intors Statul ia impozit 10%.Mergi la banca si vrei sa-i retragi la termen, dupa un an. Banca iti mai oprreste 60 de lei, fiindca ai fost amabil si ai depus banii spre pastrare. Ai ramas cu 30 de lei. Daca locuiesti la oras iti raman 30 de lei. Daca locuiesti la tara mai platesti autobuzul 30 dus si intors si te alegi cu minus 30 de lei si cu multumirea ca ai depus bani la banca si cu indemnul amabil sa mai depui si altadata.
    Banca in acest timp imprumuta cei 10.000 l;ei cu 9% si castiga 90 de lei.
    Cine castiga, cine pierde?

  6. Cei care invidiază câștigurile băncilor sunt liberi sa urmeze cursuri la o universitate cu profil și sa se angajeze la o banca, de ce nu, sa se facă bancheri. Dar pentru asta elanul muncitoresc nu ajunge, mai trebuie stăruință, pricepere, etica profesionala și multe perioade de renunțare la multe din plăcerile lenei, în care unii ar dori ca alții sa lucreze pentru ei. Pana la urma, lupta cu băncile nu este decât o revolta în fata complexității pe care cei mai multi nu sunt în stare sa o depășească și ar vrea ca cei putini, dar alții, sa le-o rezolve pe degeaba.

    • Subscriu.

      Oamenii se imprumuta mai mult decat isi pot permite si apoi tipa la guvern. Un oarecare nu vrea sa stranga bani pentru avans si vrea apartament cu 4 camere pentru el si sotie, daca se poate in proprietate de maine. Sau, de ce nu din dupa amiaza aceasta.

      Asta costa so reprezinta un risc.

      O firma are trei clienti, din care doar unul bun platnic. Dar vrea un imprumut pe ideea ca poate de maine va avea 20 de clienti, toti buni platinici. Clar ca e un risc, nu?

      Banca evalueaza riscul acesta. Mai vede si ca exista o cerere imensa. Mai vede si ca Guvernul se imptumuta mult mai mult, plateste o dobanda buna si este – cel putin in teorie – mai sigur.

      Asa cum pentru copiii, parintii sunt adesea „surse de venit”. la fel si pentru adultii imaturi guvernul si bancile ar trebui sa fie institutii de caritate.

      ===
      Cu un lucru sunt insa de acord in ce preiveste regelemntarea creditarii catre populatie: obligatia transparentei.

      Din acest punct de vedere, conteaza mai putin dobanda decat conditiile imprumutului, uneori destul de ascunse. Desi teoretic ar trebui sa iti iei avocat pentru contractele mai mari de imprumut, pe de o parte rar iti vine sa o faci si pe de alta parte sa fim seriosi – trebuie vazut si cat e de competent avocatul respectiv in ale finantelor.

      Daca ar fi sa propun o lege, aceea ar fi a transparentei contractelor de imprumut. Adica, cel slab in relatie – cetateanul – trebui sprijinit spre a nu cadea victima manevrelor oneraose ale unor funcionari – indemnati de sefii lor, care la randul lor o fac pentru indemnizztii proportionale cu contractele.

      Tot in acest sens as vedea si conditii impuse marilor fonduri in relati cu banca, pentru ca deponentii lor nu au acces la contractele respective.

      Piata trebuie aparata, nu sugrumata.

    • Grea misie, neicusorule, cu șicoala de bancheri! Trebuie să învețe limba banchereză, apoi scrisul pe bobul de orez pentru clauze contractuale, matematica în care 1+1 poate să dea cît vrea banca, doi dă doar pînă cind semnează fraierul, o grămadă de vorbe avocățești care nu înseamnă nimic, jargonul pentru comunicatele de presă și raportări din care nimeni nu trebuie să priceapă care-i treaba pe bune și în final cum să-ți ceri scuze în patru limbi cînd te prinde la furat și trebuie să dai interviuri la tv. Mai simplu ar fi ucenicia la o particulară unde să te-nvețe Sile Cămătaru meserie, dar și aici trebuie mers la sală, tras de fiare, mult efort și renunțări, nu-i pentru fiteșcare calea asta de bancher-practician al străzii, mai ales că riscurile nu sînt stinse de legi cu dedicație, ba dimpotrivă am putea zice!
      N.B. Bună rău poanta cu ”plăcerile lenei, în care unii ar dori ca alții sa lucreze pentru ei”. Singurii bancheri transpirați i-am văzut cînd așteptau citirea sentinței, după care răsuflau ușurați.

    • După aceeași logică, cei care consideră serviciile medicale prea scumpe, ar trebui să-și învingă lenea și să meargă să devină chirurgi. Cei care au copii în școli unde se face puțină carte să dea fuga la facultăți de unde să iasă profesori. Trăiți într-o țară cu politicieni de rahat? No problem, make your own party! Etc.
      Cum faceți să depășiți toate complexitățile? Turnați peste ele un amestec de reducționism + individualism și merge, nu?

      • Piata forței de munca e tot o piață, te duci unde te plătește mai bine pentru ce nu știu cei care te plătesc. Daca nu vin medici buni și corecți, este ca nu se simt prețuiți pentru ce fac și se duc unde primesc ce cred ei ca merita. Daca nu merita, nu primesc și se mulțumesc și cu șpaga din ro. Asa ca sa plătim bine meseriile de care avem realmente nevoie, nu fotbaliștii și țoapele. Daca plătim bine cocalarii, cei mai buni cocalari avem. Mulțimea needucata nu are nevoie de profesori care sa le arate ca sunt prosti și leneși, asa ca își alege cei mai prosti profesori sa-i lase în pace sa se bucure veseli în troaca lor. Doar ca plimbându-se pe afara, vad ca troacele altora arata altfel, se întorc și-și denigrează tara.

        • „…se întorc și-și denigrează tara”

          Sunt de acord cu dumneavoastră, piața forței de muncă este o piață, precum spuneți. Dar, pentru denigratorii de țară dl Dragnea, împreună cu tovarășii săi, pregătește o lege care-i sancționează aspru. Pentru că, în fond, cei care critică pe șefii celor două Camere și politicile puse în operă de partidele din care fac parte, critică parlamentul, instituția fundamentală a democrației românești și, prin urmare, își denigrează țara.

          • Ca sa divagam de tot (:-)):

            In SUA poti foarte bine sa fii adept nazist si sa afirmi asta pe strada, fara ca treaba asta sa-ti atraga sanctiuni aspre. Motivul ar fi ca libertatea cuvantului vine inainte de orice pericol pe care l-ar putea aduce un anume discurs public.

            Dar, sunt alte mijloace prin care anumite manifestari de acest gen sunt (si acolo) sanctionate social.
            ==

            Revenind la statuile noastre vii care stau langa frunze::
            a) daca persoana care „critica” are de fapt dreptate?
            b) daca nu are dreptate, si o face cu intentie, cum ar putea fi obligat cineva prin lege sa fie patriot?!

            Dar, dupa parerea mea, efortul pentru acea lege este pierdere de vreme. Cel putin din motivul simplu ca „denigrarea” mai trebuie si dovedita.

    • „Cei care invidiază câștigurile băncilor sunt liberi sa urmeze cursuri la o universitate cu profil și sa se angajeze la o banca”

      Sper că nu confundați funcționarul bancar cu acționarii băncii, pentru că în cazul acesta ați deveni victima „ravagiilor populismului”.

  7. de principiu sunt de acord cu autorul textului, nu in Parlament se fac astfel de reglementari! INSA, as vrea sa stiu ce propune dl. Radulescu in problema COMISIOANELOR (scriu cu majuscula, poate remarca si ma invredniceste cu un raspuns). Am trait o vreme si in SUA, am avut cont bancar, card si il asigur ca nu am platit vreun comision, nici pentru administrare cont, nici pentru virare/transfer bani, nimic! Acolo sau in vestul Europei de ce se poate si la noi nu? 3 lei colo, 2 lei dincolo, se aduna ceva intr-un an! Mie banca imi ia 3 lei si daca virez bani intr-un alt cont al aceleiasi banci pentru pensie suplimentara! I se pare normal?

    • Nu are nimeni ce sa faca in privinta comisioanelor. Acestea nu au cum sa fie reglementate „din birou”.

      Daca apetenta pentru credite inutile a populatiei si foamea de bani a guvernului ar fi reduse, cererea de credite ar scadea iar bancile ar fi constranse sa fie mai insistente in a atrage banii.

      La fel, concurenta dintre banci ar trebui crescuta, ar trebui sa fie mai multe banci. Asta s-ar intampla daca antreprenoriatul ar creste, daca Romania nu ar mai fi tara consumatorilor de buget, ci tara creatorilor de capital privat.

      Ideea asta ca de cate ori apare o problema trebuie sa apara si o lege care sa o reglemetneze, daca se poate prin interziceri, e cat se poate de paguboasa. Ea adnceste si extinde problema, nu o rezolva, pentru ca se adreseaza efectelor si nu cauzelor.

      • @ Dedalus (15/03/2018 la 16:50″

        „Nu are nimeni ce sa faca in privinta comisioanelor. Acestea nu au cum sa fie reglementate “din birou”………..

        Asta-i parerea dvs. si presupun ca va referiti la Romania.

        In alte tari, daca exista asemenea comisioane, sunt scrise in limbajul celui care se imprumuta (nu al bancii).

        La fel de adevarat este ca in acele tari nu exista alesi/numiti – practic pe viata – in conducerea Bancii (lor) Nationale ci pe baza de contract pe termen limitat cu salariu/venit specificat, pe baza de criterii de performanta (scrise in contract).

        Si acele persoane se ocupa de reglementarea activitatii bancilor/institutiilor financiare care activeaza pe teritoriul tarii rspective….si foarte rar apar in media nemavorbind de conferine sau articole de presa (mai mult sau mai putin politizate).

        Un asemenea fost guvernator dupa un mandat de patru ani cand i s-a propus inca un (ultim) mandat a decis sa accepte oferta de guvernator al Bancii UK(tot pe contract) si n-am auzit sa fie acuzat de lipsa de patriotism sau ceva similar.

        Sigur opinia mea poate fi putin diferita de regulile acestui site si ca atare nu veti avea ocazia s-o cititi.

        Multumesc.

        • Bun, dar ati adus in discutie alte subiecte.

          Mie mi-ar parea rau sa nu mai comentati. Sigur ca fiecare are parerea sa, Tocmai de asta e buna discutia – fiecare se alege cu cate ceva, Daca ar trebui ca toti sa avem fix aceeasi parere, ce sens ar mai avea discutia?

          ====

          Spuneam doar ca nu se pot reglementa comisioanele prin limitarea lor, daca nu din alte motive, cel putin pentru ca profitul s-ar muta in dobanda. Sigur ca se poate limita si dobanda – teoretic.

          Dar cel mai bine ar fi ca tot cadrul economic sa impiedice astfel de exagerari.

          Vorba filosofului grec: viata e complexa. :-)

          • @ Dedalus (18/03/2018 la 1:34)

            „Bun, dar ati adus in discutie alte subiecte.”

            Dupa opinia mea subiectele aduse in discutie sunt legate de cel(e) in discutie dar desigur admit ca parerile mele nu sunt axiome

            Intentia mea a fost sa informez despre lucruri (un termen la moda in Romania) dintr-o „tara ca afara” dar se pare ca nu prea mi-a iesit din diverse motive. Obisnuinta este a doua natura este un proverb romaneasc: in cazul meu fiind de peste 22 de ani in aceasta tara

            Oricum, viata mi-a (sau a) demonstrat ca atunci cand nu schimbi regulile/legile si ca urmare – si acest caz – comportamentul celor numiti (durata numirii fiind cel mai foarte important factor) intr-o pozitie decizionala (input), rezultatul (output) va fi acelasi sau cum spun americanii: garbage in, garbage out.

            Zi buna!

  8. „Închei cu o notă personală: după ce mă acuză pentru o eroare gramaticală imaginară, autorul lungului text care mă înfierează încearcă figuri de stil referitoare la personaje din istorie.”

    Cred ca autorul ar fi trebuit sa se obisnuiasca pana acum cu manvrele si tacticile stangiste („progresiviste”) la adresa sa. Atacul la persoana si „infierarea” sunt astfel de tactici, care de fapt ascund dorinta utilizatorului lor de a-si perpetua privilegiile si a-si ocroti pe mai departe lenea.

    Romania are o foarte slaba reprezentare a dreptei (dupa cum si o slaba reprezentare a social-democratiei, sa nu confundam eticheta cu continutul), prin urmare „constiinta de clasa” (;-)) a celor care aproba aceasta doctrina (nu ma refer neaparat la politicieni sau la cei cu pareri politice manifeste, dreapta e mai mult de atat) e foarte slaba.

    Acesta este si unul dintre motivele – dupa parerea mea- pentru care legi cum e cea discutata trec atat de usor.

  9. Cred ca domnul Radulescu sau cineva de la BNR ar putea contribui mult la dezbaterea publica daca ar lamuri cu cifre urmatoarea intrebare: cat de profitabile sunt bancile din Romania. Eventual detalii despre costurile de operare, credite neperformante etc. (precizare – sunt sigur ca astfel de studii exista si e foarte posibil ca o mare parte din date sa fie publice. Ideea nu este ca cititorii sa fie invitati sa le caute singuri, ci ca datele astea sa fie prezentate de catre cei care doresc sa transmita un mesaj din partea BNR publicului). Cu o astfel de analiza se pot trage, macar in mare, ceva concluzii despre nivelul dobanzilor si marje. Pentru ca, din perspectiva consumatorului, creditul in Romania este intr-adevar mult mai scump decat in tarile dezvoltate, iar lucrul asta nu e asa usor de explicat. Daca este scump pentru ca pretul riscului este intr-adevar mai mare in Romania, trebuie ca lucrul asta sa se fi vazut pana acum, in toti anii astia, pe undeva prin costuri, daca ii face cineva un fel de backtesting. Chiar daca domul Radulescu are dreptate in ce spune (si are), cred ca cifrele si transparenta ajuta mai mult decat retorica.

      • Pai intai ii auzi pe cumetrii ca ‘ia uite ce profituri mici au bancile pt ca le ascund’ iar cand merge treaba mai bine o intorc si incep cu ‘ia uite ce profituri nesimtite au bancile’ , le punem 1% peste impozit profit 16% pe cifra de afaceri ( care este oare ? ) sa se invete minte ! E aceeasi ipocrizie cu cea de la taxa pe zahar la sucuri si se pare si la celelalte produse dulci pe care copii in general le consuma si le vor consuma oricum , cu mai multi bani de la bietii parinti , care si vor mai permite . In ambele situatii bani luati de la cei multi , cu posibilitati limitate . ( piticii o sa o treaca repede pe bere ca i mai ieftina si sanatoasa ca n are zahar :)) ) Aici doar concurenta ar trebui sa dicteze , sa dea o banca romaneasca ( chiar una de stat) credite fara dobanda ,sau 0.01% / an si s a rezolvat treaba frumos :)) Eventual si 10% dobanzi la depozite… Cu stima .

    • „cat de profitabile sunt bancile din Romania”

      Mi-este clară particularitatea Sistemului bancar, dar de ce nu am fi interesați în egală măsură, spre exemplu, de cât de profitabile sunt plantațiile de roșii în România? Sau, mă rog, afacerile astea antreprenoriale mici și mijlocii, care „țin” de obicei economia unui stat. Ori, afacerile mari din agricultura românească, dacă analiștii sunt interesați de eficiență și randamente…Apoi, de ce să nu vorbim și despre factorii determinanți ai acestora și despre piața creditelor?! Adică, nițel mai contextualizat.

      • Pai n-ar fi rau, dar e bine sa lamurim intai cu bancile. Sa reluam putin. Impresia unei parti din public este ca bancile din Romania fac in mod constant profituri mari, mai mari decat in tarile lor de origine, cum spunea cineva intr-un comentariu (raportat la capitalul riscat, probabil). Daca ar fi intr-adevar asa, ar fi un fapt care ar necesita ceva explicatii, pentru ca nu poti scoate profituri mari an de an pe perioade lungi decat daca ceva te protejeaza de concurenta. Bancile din Romania ar extrage cumva o renta din ceva la care alte banci n-au acces (nu stiu sa suspecteze cineva producatorii de rosii si cartofi de faptul ca si ei sunt protejati de concurenta si extrag de undeva vreo renta, imbogatindu-se nejustificat de mult pe spinarea clientilor).

        In cazul bancilor din Romania, nu cred ca lucrurile stau grozav de bine pentru sectorul bancar luat in ansamblu (dar e posibil sa ma insel). Motivele ar fi urmatoarele. Sunt destule banci in Romania si in lume, lichiditati exista destule si la dobanzi foarte mici, istoric vorbind. Daca Romania ar fi paradisul profitabilitatii bancare, cum spune legenda, n-ar rata alte banci ocazia sa deschida sucursale aici si sa se imbogateasca, si tot asa pana cand marjele pentru produse comparabile s-ar egaliza. Nu-i opreste BNR pe cei de la Citibank, de exemplu, sa aduca aici lichiditati “fara numar” (literally) si sa se imbogateasca. Din cate stiu, au fost si au si plecat, probabil pentru ca nu prea le-a iesit figura (nu urmaresc mediul bancar in mod special).

        Asa ca intrebarea interesanta ramane de ce nivelul dobanzilor din Romania nu se egalizeaza pentru servicii comparabile si in aceeasi valuta (gen credite imobiliare in Euro) cu cel din Europa de vest, la fel cum s-au egalizat preturile din supermarket. Cat timp diferenta exista, este un cost in plus pentru intreaga economie, inclusiv pentru producatorii de rosii. E posibil ca diferenta sa persiste pentru ca in Romania riscul creditarii e mai mare, fapt care, daca e adevarat, ar trebui sa se vada in diverse costuri, intr-o analiza pe termen lung. Poate pentru ca valoarea medie a creditelor este mai mica, volume mai mici, costuri fixe relativ mari (?) Poate pentru ca sucursalele din Romania se finanteaza din start la dobanzi mai mari datorita riscului de tara mai mare, la randul sau afectat de politici populiste iresponsabile ale diverselor guverne, penalizate de piata prin dobanizi mai mari (?). Toate astea sunt presupuneri, si nu pot avea de la nimeni pretentia sa le ia in serios (nu le iau nici eu :D). Mai interesante ar fi cifrele.

        • Iertați-mă, dar nu înțeleg foarte bine întrebarea dumneavoastră. Doriți să aflați de ce România este cea mai săracă țară din Uniunea Europeană? De ce economia noastră este ineficientă și neperformantă? De ce politicile economice și evoluțiile economiei românești sunt impredictibile? Altfel spus, de ce serviciul de creditare din patria noastră este unul cu un grad ridicat de risc? Adică, de ce a existat o pondere atât de mare a creditelor neperformante la un moment dat (mai mult de unul din cinci)? Șamd. Arhiva acestei platforme conține articole care oferă răspunsuri argumentate la întrebările menționate, dacă despre acestea este vorba.

          • Nu ma intereseaza in mod special situatia sistemului bancar romanesc. Daca m-ar fi interesat mai mult, m-as fi documentat singur. Parerea mea de rau este legata de faptul ca mesajul corect al domnului Radulescu “falls on deaf ears”, din cate vedeti si dvs. Interventia mea s-a vrut o simpla sugestie in materie de comunicare venita di partea unui cititor si atat. Dumneavoastra inistati ca nu e nimic de explicat aici, nici in privinta nivelului dobanzilor (datorata saraciei, inapoierii si impredictibilitatii romaniei), nici in privinta salariilor mai mari din banci (explicata de riscul mai mare decat in alte sectoare de a ramane fara loc de munca) etc. Nu cred ca abordarea asta conving pe multa lume, iar indemnurile catre alti cititori pentru aprofundarea propriei educatii financiare nici atat. Pentru ca intrebarile raman – ok, poate ca e normal ca dobanzile sa fie ceva mai mari intr-o tara saraca, dar cat de mari trebuie sa fie pentru a face castigurile echivalente cu alte tari? Ca o paranteza, echivalenta castigurilor nu e suficienta, normal, ca pentru castiguri echivalente poti sa-ti investesti banii acasa la tine, nu e nevoie sa-i risti intr-o piata emergenta. Pentru asta iti mai trebuie si o prima de risc – aia cat de mare este? A fost macar pozitiva pe ultimii 10 ani? Eu n-as paria ca a fost. In plus, creditele alea neperfomante, daca sunt sistematic mai mari decat in pietele dezvoltate, sunt in principal un esec al bancilor de a face client due diligence si de a cere garantii adecvate? Sau sunt un esec al bancilor in a opri participarea propriilor angajati in diverse scheme de fraudare a bancilor? Sau se intampla asa, pur si simplu, oricat de bine si-ar face banca temele inainte, pentru ca asa e in tarile sarace?

            Ca sa nu mai lungesc vorba, cred ca sunt multe de explicat si ar fi bine ca lucrurile astea sa fie discutate. Cu cat e mai multa transparenta, cu atat o sa fie si mai multa incredere. Doar cu generalitati si indemnuri nu merge. Iar riscul este tocmai populismul din titlu. Esecul comunicarii inseamna pe viitor un risc si mai mare pentru politici si mai populiste decat astea de azi.

        • @r2

          „Toate astea sunt presupuneri, si nu pot avea de la nimeni pretentia sa le ia in serios”

          Ba, serios, nu era mai bine ca Romania sa adopte moneda EURO in anul 2017, asa cum isi propusese in 2007, cand a aderat la UE?! Probabil ca da, intrucat pretul tranzactiilor creste pentru ca se adauga si alte costuri, precum cele legate de cursul de schimb. Kleptocratii nu au un astfel de interes. Apoi, programul „Prima casa”, cel mai important suport pentru investitiile imobiliare (52% din totalul creditelor acordate populatiei in 12016, ajungand la 4,5% din PIB) se desfasoara in LEI (cum este firesc, de altfel).

          Creditele contractate de legumicultori ne-ar permite ca acum sa cumparam rosii romanesti, nu olandeze, sa zicem, posibil mai ieftine, daca oferta ar fi mare. Ori, asociatiile de agricultori ar putea construi silozuri, astfel incat sa nu-si vanda graul vara cu 0,65 LEI/Kg, ci iarna cu dublu, sau ar construi mici intreprinderi pentru prelucrarea lui, astfel incat sa nu mai importam atat de mult aluat congelat. Doar ca nimeni nu stie cum se va schimba legislatia in tara noastra in viitorul an, cum se va modifica fiscalitatea, ori daca va fi inlocuit intreg guvernul, prin urmare, nu se stie nici daca taranii vor putea inapoia creditele. Sau, daca se intampla sa intre in conflict cu vreunul dintre protejatii kleptocratiei, nu va fi impins catre faliment. Iar fondurile europene sunt pentru „cunoscatori” si pentru cei care au deja bani.

          In fond, situatia economiei noastre, nivelul nostru de bunastare si directia pe care merge tara noastra in viitor sunt cele pe care le-am decis noi. Nu S. Huntington, A. Toffler, F. Fukuyama samd., Istoria, geografia, filosofia etc. nu au nicio influenta majora, cu adevarat determinanta. Este optiunea noastra pentru mai multa bunastare, ori pentru mai putina, pentru dezvoltare, sau inapoiere, pentru bogatie, sau saracie. Noi alegem. Si este cat se poate de evident ca alegerea noastra actuala este una foarte proasta.

  10. Bancile si creditorii sunt intr-o relatie antagonica. In timp ce bancile urmaresc sa atraga cat mai multe venituri, o parte din clientii lor ar vrea sa ia cu impumut de la banci bani pe care, daca se poate, sa nu ii mai restituie niciodata. Dar atat bancile cat si clientii lor au nevoie unii de altii. Daca de ambele parti ar prima intotdeauna buna credinta si onestitatea, atunci nu ar mai veni populistii cu legi ca cea din 2016 in Parlament. Clientii care s-au dovedit buni platnici ar trebui sa primeasca pe merit credite mai avantajoase de la banci la un nou imprumut, iar raii platnici ar trebui sa nu mai primeasca de nicaieri nici un credit timp de cel putin doua legislaturi. In realitate, bunii platnici ii suporta si pe raii platnici, iar bancile serioase trag ponoase de pe urma bancilor care arunca cu credite fara acoperire.

    • „Bancile si creditorii sunt intr-o relatie antagonica.”

      În relație cu creditorii, băncile comerciale oferă servicii creditorilor, pe care aceștia le cumpără. Există cu aproximație același antagonism pe care îl aveți cu furnizorul de energie electrică, spre exemplu (ambele situații sunt în realitate ceva mai complexe, de aceea nu am lut drept exemplu furnizorul de roșii proaspete), beneficiarul ar dori să obțină produsul gratis, furnizorul vrea să-și maximizeze profitul, in contextul pieței pe care se desfășoară tranzacția.

      Dar, tot clienți sunt și cei care au depozite la bănci, nu uitați acest lucru, iar ei vor să-și maximizeze dobânda. Și nici acolo nu este vreo relație antagonică (în sens propriu), ci una comercială. În care ambele părți au de câștigat, conform teoriei și practicii economice, carevasăzică.

      • Probabil ca se refera la faptul ca orice relatie comerciala trebuie sa prezinte avantaje pentru parti. Altfel spus, daca una din parti e impinsa in contract prin inselaciune sau alte manevre oneroase, acel contract nu ar mai fi valid, dar nimeni nu este in drept sa sanctioneze contractul , desi ar trebui.

        Dupa mintea mea, in astfel de cazuri sunt posibile 2 abordari:
        a) interventia regulatorie directa a statului (prin interxziceri sau impuneri) – actiune care nu a mers vreodata (vezi cele 6 planuri ale Braziliei inainte de cel al lui Cardoso, vezi situatia din Venezuela samd)
        b) corectarea pietei – pentru ca probabil piata nu sanctioneaza contractele abuziv incheiate (nu stiu spre exemplu sa existe in Romania folosita clauza de hardship)

        Dupa parerea mea, ar trebui luata in considerare – si dicutata- doare varianta b. Insa, ar trebui vazut daca avem contrcte tip harship prin impunere, sau clientii se lasa pur si simplu inselati, in speranta ca statul (sau pronia sau orice altceva ) ii va salva.

        Cred ca in acest registru ar trebui condusa dezbaterea. Ce se legifereaza acum in domeniu apartienei economiei controlate de stat, de-asta nici nu are sanse de izbanda. Dar de facut rau, poate face rau. Sa spunem ca toarna gaz peste foc: incurajeaza lipsa de responsabilitate a unora, in dauna celor precauti.

        • ” …pronia sau orice altceva ii va salva”

          Mai multe instanțe judecătorești din România au pronunțat sentințe în favoarea clienților aflați în condițiile despre care scrieți. Acesta este un gen de motive pentru care vreau ca justiția să fie independentă (precum, probabil, este în țara la care vă referiți).

          În patria noastră, însă, așa cum s-a întâmplat și în alte state cu politicieni promotori ai discursului manipulator populist, cetățenii se prefac că nu înțeleg cum de cursul de schimb dintre Francul Elvețian și Leu poate varia nu doar în sensul aprecierii Leului, ci și invers, în sensul deprecierii lui, spre exemplu. Ori, de ce băncile nu respectă învățătura Sfântului Toma și cer dobânzi atât de mari, în loc să le ofere creditele [aproape] gratis. Ei bine, în mod firesc, cei care sunt implicați în vreun fel în domeniul bancar (și nu doar) sunt îndreptățiți, după părerea mea, să vorbească despre necesitatea educației financiare a cetățenilor români.

          • Sincer, eu nu prea cred in educatia financiara institutionalizata. Adica, nu poti sa inveti ce-i gustul amar, trebuie sa il simti. In plus, responsabila de educatie este familia, in primul rand.

            Bine, o parere /sfat de bancher nu strica.

            ===

            Cand au dat credite in franci elvetieni, in unele cazuri bancile au manipulat cererea, permitand credite mai mari in franci decat in eur sau lei. Unii clienti au realizat capcana, dar au fost manati de dorinta de a avea repede o locuinta, cat mai mare.

            Instantele au probabil viata grea incercand sa separe a cui vina a fost mai mare in astfel de cazuri.

            In ROmania cred ca primul obiectiv in justitie ar trebui sa fie cresterea capacitatii fizice a justitiei (mai multe instante, arbitraj etc). Cand serpuiesti printre munti de dosare e greu sa fii eficieint,i

          • Educatia financiara de care vorbiti, fara sa stiti cu ce se mananca, spune ca:
            a) atunci cand francul elvetian, yenul japonez, euro sau dolarul american pe care institutia de credit il pune la dispozitia clientului debitor poate varia (apreciere sau depreciere), institutia este obligata, inainte de a efectua „donatia” sa trateze acest risc.
            b) tratamentul riscurilor se aplica de catre institutia de credit in aceeasi maniera si clientilor deponenti si clientilor debitori. In plus, singura legatura intre clientii deponenti si clientii debitori o face institutia de credit.
            c) chiar m-am saturat de tot felul de filosofi si filosofii de genul „needucati financiari, lacomi, speculanti, nu vor sa-si plateasca datoriile, vor sa le plateasca/stearga statul datoriile, etc.”.
            Tuturor filosofilor anonimi le recomand sa se INFORMEZE si sa se EDUCE FINANCIAR. Avem legislatie, aceasta arata ce si cum se poate intampla in mod legal in acest sistem bancar: OUG 99/2006, legea 314/2004, Norme si Regulamente BNR, samd.
            Va urez spor la studiat, asta daca nu va simtiti in postura de zei atoate cunoscatori.

          • Cetățeanul nu înțelege de ce banca îi spune că nu se califică pentru un credit în lei, euro sau dolari, dar e perfect eligibil pentru un credit în CHF. Pentru că e bou și nu merge ca orice om educat financiar la întînlirile de la Davos sau pe unde naiba se întînlesc jmekerii finanței ca să facă blaturi și să afle de acolo că banca națională a Elveției este presată să țină forțat cursul CHF jos pînă termină băncile de făcut diverse mînăreli, după care poate să dea drumul la curs și prostimea care a făcut credite să vază cum peste noapte datoria i se dublează și ajunge în sapă de lemn. Căcănăreli de genul acesta sau găinăriile cu subprime mortgages & loans au băgat lumea în foame și au făcut bancherii să fie noile satane iar încrederea în instituțiile patronate de aceste bande de jefuitori scrobiți care ne dau lecții de etică să fie zero.

            • „Cetățeanul nu înțelege…”

              Ba înțelege, nu e bou, precum ziceți. Dar este frustrat din pricină că pierde bani, iar eu îl înțeleg și-mi pare rău pentru el, dar nu pot suporta eu riscul pe care și l-a asumat el. Informații au existat permanent, iar eu l-am auzit de cel puțin 4 (patru) ori la TV pe Guvernatorul Băncii Centrale făcând cetățenilor recomandarea de a se împrumuta în moneda în care primesc salariul. (Dacă funcționarii băncii te informează că „nu te califici pentru primirea unui credit”, iar tu insiști să împrumuți o sumă mare de bani într-o valută exotică, înseamnă că îți asumi în mod conștient un risc. Nu este necesar să mergi la Davos să întrebi de ce nu te califici, ți se spune la ghișeu.) Nu ar trebui oare să se aplice principiul și celor cu credite în EUR șui USD, ale căror cursuri de schimb fluctuează?

  11. Prea mule vorbe dle Radulescu si iubiti contributori Vad ca aplicati fara retinere dictonul epocii de aur:”soarele si ………intareste organismul”. Solutia la dispozitia noastra -una din multele de acest fel- este ca odata ajunsi in fata acestor membri psd si in functie de persoana, sa puneti aceasta intrebare , de ex daca este vorba de Dragnea si inca destui intrebarea este- Si dvs vreti sa cred ca nu sunteti un infractor? Daca este un psdist curat(pana la proba contrarie) :si dvs vreti sa cred ca partidul dvs nu este mai degraba un partid al infractorilor?

    Este destul si in functie de situatie se pot pune si alte intrebari .

    Dar va vad pe unii in emisiuni TV unde va faceti mici, micuti si atunci va spun dvs :sa va fie rusine !

  12. „Consultarea largă a specialiștilor în domeniu, dialogul public, realizarea unor studii de impact serioase, de preferat de către firme specializate, independente, ar trebui să preceadă discutarea oricăror inițiative legislative parlamentare.”

    Acest postulat ar trebui respectat cu strictete si ar trebui sa se aplice intregii societati, atit parlamentari, ministri (atentie, ministrii nu trebuie in mod obligatoriu experti pe domeniul ministerului, asa cum crede elitismul populist românesc) dar si de „societatea civila” care si ea are rabufniri populiste cind doreste ca orice lege sa fie supusa „dezbaterii publice”. De exemplu, si eu sint cetatean undeva intr-o tara, dar nu vreau sa fiu consultat despre legi privind vacile si oile, stocarea combustibilului nuclear etc. Chiar daca s-ar intimpla sa fiu expert intr-un anumit domeniu care e supus consultarii (in viziunea eronata de care vorbesc) nu as avea cadrul necesar si nici timpul sa ma implic zile, saptamini in astfel de dezbatere alaturi de alti cetateni ca mine care, intelegind mai mult sau mai putin problema, au pozitii foarte ferme.

    In Suedia legea prevede o separare intre trasarea unei teme (viziuni) de catre un conducator (sa zicem ministru) si definirea implementarii ei, in care conducatorului respectiv nu i se da dreptul legal sa se amestece. Implementarea se lasa la latitudinea unei comisii de specialisti. Aceasta nu nu are drept decizional dar in cele mai multe dintre cazuri recomandarile ei duc la blocarea unei initiative de lege prin faptul ca cei care au propus-o renunta sau trec la o noua runda prin revizuirea ei.

    Tot la aceasta discutie intra o alta problema, anume eroarea care se comite in societatea si administratia româneasca ca trebuie produse modificari de legi si legi noi in acest ritm halucinant. De unde vine aceasta idee care nu are corespondent in tarile occidentale cu traditie?

    • Dupa parerea mea, aceasta exagerare are drept cauza distanta („gap”) dintre expertiza si politic.

      Am mai spus asta si in alta parte: specialistii nu stiu sa vorbeasca pe limba politicienilor si nu exista nicio grupare sau indivizi capabili sa „traduca” limbajul expertizei in limbaj politic. Si nu ma refer la termeni, ci la dmers, in general.

      De aici, cred eu, si obsesia pentru tehnocrati: impresia eronata ca de fapt conducerea societatii ar trebui realizata direct de catre expertiza (presupun- cea economica). Urmeaza negarea politicului, apoi a ideologiei si intoarcerea spre „tehnocratie”.

      Sigur ca e o pacaleala, pentru ca orice tehnocratie va sfarsi fie prin a preda puterea politicului, fie prin a se transfora ea insasi intr-o forta cvasipolitica. Pentru ca orice ai face, conducerea politica impune alegerea si ierarhizarea valorilor, iar asta tine de poltic, expertiza oricat de buna nu o poate face.

      Exsita, dupa mine, si tendinta contrara: aceea de a nega orice relevanta expertizei. Pe de o parte, ca o contra-reactie la obsesia tehnocrata si pe de alta parte ca o forma de aparare in fata dezlipirii politicului de social (si a conducatorilor de privilegii, de ce nu?).

      ===

      Acelas clivaj il vad eu si intre partide – ca entitati politice – si conducatorii lor – ca entitati individuale.

      Probabil ca legea partidelor a permis aprobarea unor statute de partid care lasa membrii de partid fara nici un cuvant in fata conducatorilor lor. Iar acele prevederi din lege care conduc la asa ceva nu au cum sa fie schimbate de chiar cei care se bucura de privilegiile generate de aceasta situatie.

      ==

      Nu cred ca sunt posibile schimbari treptate si sectoraile. Ar insemna ca mecansimele de reglaj social sunt prezente. Ori, societatea nu funcitoaneaza bine tocmai pentru ca mencanismele de reglaj social nu sunt prezente. q.,e.d.

      Schimbarea este prin uramre posibila numai prin declansarea fortei sociale generata de privatiuni (stiu ca suna marxist, dar e doar o asemanare intamplataore, pentru ca nu vorbesc aici de clasa sau de constiinta de clasa – Scoala de la Frankfurt, ci vorbesc despre societate in ansamblul ei, nu ma refer la o forma de reactie diferentiata social- sa spune – clasa)

      Iar privatiunile sunt amanate si tot amanate. Potentialul de privare creste insa, nu dispare.

      Ceea ce ma ingrihoreaza insa este similitudinea situatiei in mai multe state ale Estului. Imi aminteste de anul 1989, cand prabusirea comunismului a avut loc rapid, in serie. Ori, chiar cu ajutorul UE, asa multe state greu pot sa iasa din marasm. Sa ne imaginam Grecia multiplicata de 5-10 ori si sa intelegem cu spaima ca UE nu a fost pregatita sa faca fata la 2 milioane de migranti, cum va face fata la zeci-sute de milioane de cetateni est-europeni?

      Nu vorbesc aici despre o Apocalipsa. Nu vreau sa spun ca vom ajunge sa mancam seminte de matura si sa fierbem caini si pisici. Dar cred ca va fi neasteptat de dificil

  13. Cam toate discuțiile despre bănci au o puternică încărcătură emoțională, nu de puține ori mai mare decât cea rațională. Cetățenii români „cu temperament latin” și credite, așa cum spuneam, se prefac că nu înțeleg de ce nu pot primi ceva gratis (niște bani, spre exemplu), sau ce înseamnă curs de schimb valutar. În realitate înțeleg perfect, după cum se vede din conținutul discursurilor lor, sau din argumentele adoptate de la avocați precum dl Piperea, care le-au vândut iluzii și i-au făcut să piardă și mai mulți bani. Iar subiectul a fost îndeluuung discutat, mai ales în contextul nu demult trecutei crize economice (revederea presei vremii este cu siguranță utilă).

    Zic ce zic având calitatea de contribuabil care nu are credite și nu lucrează în sistemul bancar, sistem care, precum cel care face în mod vital să circule sângele în organism, are un rol determinant în circulația banilor în economie. Desigur, dl Tudose poate declara altceva, dar nu înseamnă neapărat că și crede altfel. Concetățenii care s-au împrumutat scriu prin comentarii lucruri trăsnite în care nu cred nici ei. Voi reaminti câteva.

    De ce salariile funcționarilor bancari sunt mari? Trecând peste relativitatea termenului (mic, mare, mult, puțin etc. sunt termeni relativi, al căror sens există doar prin raportare la repere), este de reținut că, spre deosebire de funcționarii publici, bunăoară, angajații băncilor sunt strâns dependenți de evoluția economiei; dacă-mi amintesc bine, în vremea crizei unii coborau de la etajele superioare ale clădirilor pe fereastră. Alții au ajuns să lucreze în restaurante fast food.

    De ce sunt salvate unele bănci de la faliment în economia de piață? Nici mie nu-mi place ideea, dar statele evaluează costurile sociale. Se estimează efectele falimentelor produse din pricina prăbușirii băncilor mari respective în economie, numărul de locuri de muncă desființate șamd., pierderile sociale de toate felurile. Și se alege soluția cu cele mai mici costuri.

    Și de ce nu suportă statul pierderile generate de diferențele de curs valutar clienților, ori falimentele tuturor băncilor? Bunăstare din nimic nu există. Statul este o instituție care nu poate crea bogăție din nimic; bogăția este rezultatul muncii cetățenilor. Prin urmare, pentru a DA unora care s-au împrumutat de la bănci comerciale prin contracte private, statul ar trebui să IA din averea publică, adică, din munca mea. Pentru a lămuri cazul membrilor Securității împrumutați de la Bancorex, întrebați-l vă rog pe dl Blănculescu de ce trebuie să-i plătesc eu „centul” (cam 125000000 – unasutădouăzecișicincidemilioane – EURO pe an). Știu că este frustrant pentru cei care iau credite astăzi și fac eforturi să le restituie, dar este mult mai frustrant pentru mine, care m-am străduit să țin minte că „cel mai bun credit este cel pe care nu-l ai” și n-am contractat nicunul.

    • Exagerezi , daca ti convine iei un credit si cu 50% pe luna , ideea e sa nu apara costuri ascunse adica sa intelegi contractul si sa evaluezi perfect situatia ca sa duci spre 0 riscurile aferente , sa ramai solvabil , altfel pierzi , iti asumi constient , in cunostinta de cauza sau nu .Cu prietenie .

  14. Pe scurt si in concluzie decat diverse taxe justificate umoristic pt populatia care si asa nu o duce bine ar trebui introdus un impozit progresiv pe venitul total lunar si anual cumulat ( regularizat) , decent cat se poate , cu stima .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Eugen Radulescu
Eugen Radulescu
Născut în 1958 în București. Absolvent al ASE, Facultatea de Finanțe-Contabilitate, 1982. Doctorat în economie, ASE, 1998. Director și consilier al guvernatorului BNR din 1990 până în prezent, cu excepția perioadelor in care a activat ca : președinte Banca Agricolă/Raiffeisen (1999-2002) și CEC (2005-2007) ; și Consilier al Directorului executiv FMI (1996-1998). Consultant FMI – misiuni în Afganistan, Maldive, Tunisia, Mauritania, Gabon s.a.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro