vineri, martie 29, 2024

Reforma administrativ-teritorială pentru o Românie competitivă

Reînnoirea României nu mai poate fi amânată. Modificarea Constituției și reforma configurației regionale creeză șanse irepetabile pentru o schimbare centrată pe valorificarea optimă a potențialităților teritoriale care să servească competitivitatea și calitatea vieții.

La ora actuală România dispune de un sistem teritorial depășit de timp și ineficient, care nu sprijină nici valorificarea Fondurilor UE, dar nu e sufiecient nici măcar pentru funcționarea adecvată a statului, în general. Procesele teritoriale nu sunt în concordanță cu scopurile teritorile, iar efectul politicii de dezvoltare este ori negativ, ori neutru, cu alte cuvinte, nu se poate vorbi de contribuția reală a acestuia la competitivitate.

Atâta timp cât reforma sprijină numai reorganizarea teritorială a sistemului actual, aceasta nu poate contribui la o schimbare de fond, căci actuala structură și administrație e una redistributivă, statică, sufocată de reglementări și de controale, în timp ce sistemul dorit ar trebui să fie dinamic, motivator şi proactiv, centrat pe dezvoltare.

Dept urmare, reforma nu vizează în primul rând aspectele de suprafață, ci în special conținutul intrinsec al funcționării statului. Dezvoltarea teritorială occidentală și dezvoltarea regională din țările-membre cu succes oferă o sumedenie de exemple viabile, însă simpla adaptare a modelelor nu poate aduce decât la înmulțirea formelor fără fond.

Dacă reforma teritorială este abordată ca o descentralizare a unor componente ale sistemului actual pe niveluri teritoriale diferite sau ca o deconcentrare a sarcinilor, nu se poate vorbi de o schimbare în profunzime. În același timp, schimbările bazate într-adevăr pe dimensiuni teritorile pot contribui la o restructurare centrată real pe oportunități teritoriale și implicit pe dezvoltare.

Competitivitatea României trebuie proiectată prin raportare la principiul echității, al minimalizării disparităților teritoriale și al bunei guvernări –numai astfel se poate asigura României o perspectivă care s- ar distanța de spiritul erei trecute.

I. Abordare teritorială

Dimensiunea teritorială, în acest context, nu trebuie interpretată ca una artificială, impusă. Nu din cauza politicii de coeziune a UE avem nevoie de ea, ci pentru că practica vieții demonstrează că activitatea organizată la nivelul structurilor teritoriale adecvate poate fi motorul dezvoltării eficiente.

Oricare ar fi sistemul teritorial al României după reformă, dacă va fi determinat de raportarea la contextul teritorial, în mod evident poate fi armonizat cu sistemul NUTS[1] , deoarece acest sistem are un caracter pur statistic, nu îndeplinește funcții de dezvoltarea sau administrative, dar reprezintă un mijloc de folos al analizelor teritoriale la nivel european. Drept urmare, NUTS influențează reforma teritorială a României, în măsura în care trebuie asigurat numai compatibilitatea datelor noilor regiuni cu datele actualului sistem NUTS 2. Trebuie precizat că în cazul NUTS nu este o cerință ca anumitor niveluri teritoriale să se aloce instrumente, funcții administrative, de coordonare și dezvoltare, adică obligațiile prevăzute statelor membre, în acest context, nu au caracter limitativ. Asigurarea coeziunii teritoriale este însă și responsabilitate de stat-membru, trecând dincolo de subvențiile FEDR sau chiar de Politica de Coeziune și, în acest sens, în timp ce NUTS este numai instrument statistic, coeziunea teritorială reprezintă un obiectiv care trebuie asigurat prin reforma teritorială din România.

Unitatea de bază a amenajării teritoriului este localitatea. Rețeaua de localități și structura ei ierarhică constituie schema structurii spațiale. Rețeaua de localități reprezintă un sistem dinamic. Acest sistem în România este tratat în mod adecvat în legislația din domeniu[2], dar, în același timp, în afara declarării de orașe și a controalelor excesiv formale, dezvoltarea teritorială nu dispune de alte atribuții și mijloace reale. Amenajarea teritorială și urbanismul în ciuda unei legislații viabile[3], nu funcționează eficient, planurile și reglementările teritoriale sunt desuete, de calitate îndoielnică și, în multe cazuri, mai ales la nivelurile intermediare, nici nu sunt elaborate. La ora actuală, amenajarea teritoriului și urbanismul nu dispun deloc de resurse, ceea ce implică să capete cuvânt caracterul de reglementare formală.

Instrumentele de bază ale politicii actuale de dezvoltare ale României reprezintă Fondurile europene, deși planificarea lor nu a ținut cont nici de dimensiunile teritoriale, nici de sistemul amenajării teritoriului și nici de urbanism.

Sintetizând cele spuse dinainte se conturează trei probleme-cheie care trebuie să fie tratate prin reformă:

i)                 Reorganizarea structuriilor teritoriale pornind de la nivelul local.

ii)               Reforma sistemului de dezvoltarea teritorială în concordanță cu noile structuri teritoriale.

iii)             Ajustarea instrumentelor surselor de finanțare (fondurile UE, bugetul de stat, bugetele locale, coordonare și control) la specificul rețelei de localități, al amenajării teritoriului și al urbanismului.

II.Administraţie, coordonare și dezvoltare

Caracterul organizat și structurarea unui sistem teritorial echitabil trebuie să reprezinte pârghiile dezvoltării. Problematica administrației și a coordonării trebuie subordonată politicii de dezvoltare, ceea ce înseamnă că funcționarea statică trebuie dinamizată.

Sistemele de servicii publice și de infrastructură trebuie relocate din toate punctele de vedere la niveluri teritoriale adecvate, la fel cum, în cazul tuturor subsistemelor trebuie examinat individual, la care nivel teritorial poate fi alocat în mod optim și la care nivel se poate organiza cel mai eficient funcționarea lor.

Sistemele și subsistemele intrinseci ale reformei nu pot fi tratate în mod izolat, ci în scopul optimizării efectelor teritoriale și al sinergiilor este necesară problematizarea interdependențelelor atât la nivelul planificării, cât și la cel al controlului sau al implementării și al funcționării.

Mijlocul determinator al funcționării nivelurilor teritoriale și al realizării obiectivelor politicii de dezvoltare este parteneriatul, iar pentru nivelurilor teritoriale trebuie asigurată legitimitatea politică, dar nu este necesară alocarea directă, la fiecare nivel teritorial, a forului ales direct de cetăţeni. Se pare eficientă legitimarea indirectă, adică transmiterea prin forul ales la nivelurile inferioare și ar putea obține legitimitate la nivelul zonelor funcţionale (ZF) și al regiunilor – bineînțeles, numai cazul în care se pare viabil acest lucru.

Menținând principul autonomiei locale, trebuie conștientizat faptul că nivelul administrativ local în forma lui actuală nu a contribuit în mod semnificativ la fundamentarea unor competențe competitive, în multe cazuri calitatea serviciilor este îndoielnică. În același timp, funcționarea eficientă a anumitor sisteme, servicii și armonizarea diverselor proiecte de dezvoltare ar putea fi mai eficient monitorizate, dacă între primul nivel administrativ (comunele/orașele/municipiile) și actualul al doilea nivel administrativ (județele) ar putea fi introdus un nivel intermediar al ZF.

Orașele mari de rangul 0 și 1 din România au un puternic impact asupra organizării teritoriale, fapt care arată necesitatea valorificării potenţialului în creionarea regiunilor. În acest context, în reformă regională elementul determinator ar putea fi tocmai orașul mare, structurant al regiunii, care la rândul lui și-a căpătat structura interioară prin nivelurile locale-zonale-județene.

În organizare regională trebuie să se țină cont și de criteriul de frontieră, cum ar fi cazul Republicii Moldova, granițele interne ale UE, precum și în cazul viitorului stat-membru. De asemenea, în cazul orașelor de rangul 1 care nu vor fi implicate în conceperea regiunilor trebuie să se asigure un nivel special de dezvoltare teritorială, corelată cu sistemul reînnoit ale zonelor metropolitane existente.

În cazul orașelor de rangul 2 se pare că nu ar fi necesar un nivel separat de planificare, dar trebuie asigurat caracterul lor polarizator în dezvoltare regională, ceea ce presupune integrarea comunelor și/sau a orașelor de rangul 3, a altor orașe de rangul 2 (care nu sunt centre-polarizatoare) din zona lor de influenţa în cadrul unui ZF.

Înainte de toate trebuie examinat cât de fondate, bine gândite sunt din punct de vedere teritorial categorisirile uneori artificiale în rangul 2 și 3 și aceste decizii trebuie să fie reevaluate și regândite.

Nu se poate ignora nici faptul că ZF, ca nivel teritorial intermediar este indispensabil, în primul rând, pentru raționalizarea sistemelor de servicii publice, ceea ce implică un alt criteriu de raporteze și anume accesibilitatea. De exemplu, trebuie asigurat accesibilitatea la centru de ZF în 25/35 minute, iar acolo unde acest lucru nu este rezolvabil se presupune alocarea funcțiilor centrului de ZF în orașele de rangul 3 sau în comunele mai mari.

Rolul județelor presupune, de asemenea, regândire. În logica acestei concepții, județele sunt componente de menținut, căci reprezintă legitimități indirecte ale politicii de dezvoltare regională, coordonând sistemul de ZF și sarcinile eficient soluționabile ale sistemului de servicii publice la nivel județean, dar caracterul și concepția funcționării presupun restructurări. Unele sarcini de coordonare și ale sistemului de servicii în această concepție organizatorică vor aparține ZF, dar posibilele lipsuri la nivelul competențelor în politica dezvoltării pot îngreuna elaborarea planurilor şi a proiectelor adecvate la nivelul ZF, fapt pentru care în mod necesar trebuie valorificat experiența nivelului județean.

În contextul politicii de dezvoltare rămân încă întrebări deschise noile abordări teritoriale inovative pentru perioada 2014-2020, adică dacă sistemele CLLD[4] pot fi armonizate cu nivelul ZF, dar în contextul în care studiile vor răspunde afirmativ, ar fi necesară aplicarea cuprinzătoarea a abordării de tip „multi-fund”. Diversitatea regională a României, în mod cert nu permite conturarea unui singur tip de ZF, – abordare CLLD – deoarece apar cu totul alte sarcini de dezvoltare în zone rurale, montane, în zonele din proximitatea orașelor mari sau în cele maritime. Astfel propunem în cazul ZF-urilor cu caracter rural proiectarea centrată pe „multi-fund LEADER” și în cazul altor categorii de ZF abordările diferite, specifice de tip „multi-fund”, cu precizarea că odată cu implementarea CLLD la nivelul ZF se pierde posibilitatea valorificării acestei abordări la nivelul sarcinilor de politică a dezvoltării de la nivelul județului.

Se conturează următoarele niveluri ale aplicării politicii de devoltare:

i)                 Nivel național,

ii)               Nivel regional,

iii)             Nivel județean,

iv)              Zona metropolitană şi/sau funcţională,

v)               Nivel local.

Referitor la mijloacele specifice unor niveluri teritoriale ar fi recomandabil ca nivelul căruia sunt alocate sarcinile de servicii să asigure și mijloacele de politica dezvoltării.

Astfel, de exemplu în cazul rețelei de drumuri ale unei regiuni, competențele trebuie conturate la nivel regional. Ar fi bine, de asemenea, formularea unor soluții obiective pentru situațiile în care zona metropolitană nu își asumă și/sau nu dorește să beneficieze de mijlocele politicii de dezvoltare, pentru ca ZF-urile conturate în zona orașelor mari să nu fie dezavantajate în accesarea fondurilor, însă, în același timp, și suprapunerile trebuie prevenite, astfel dacă își asumă sarcinile respective atunci zonele metropolitane să fie cele privilegiate.

Parteneriatul dintre mediul rural și urban trebuie să fie asigurat atât în coordonarea/monitorizarea funcționării zonelor metropolitane, cât și ZF-urilor – astfel se va preveni degradarea şi devalorizarea zonelor rurale. O condiție indispensabilă o constituie asigurarea reprezentabilității proportionale a nivelului local la deciziile de la nivelul zonelor. Ar fi necesar, de asemenea, de regândit defalcarea fundamentării, conceptualizării politice și a nivelului aplicativ-executiv, ceea ce ar implica noi semne de întrebări în aprobarea reglementărilor locale de urbanism de la nivelul ZF. Din punct de vedere al coordonării, monitorizării ar trebui desființat, acolo unde se poate, compartimentarea pe domenii. Ar fi benefică, de exemplu, coordonarea sinergică, complementară a sistemului învățământului superior și a formării profesionale dintr-o regiune cu sistemele de dezvoltare economică, respectiv de cercetare-dezvoltare. Nu ar fi rațional, în același timp, desființarea acestei compartimentări în cazul sistemului de sănătate publică, al situaţiilor de urgenţe, etc., dar, și în acest caz, trebuie să fie identificate nivelurile teritoriale adecvate, având în vedere aspectele profesionale, intrinseci ale sistemului de servicii publice sau ale funcționării statului.

Armonizarea criteriilor de dezvoltarea și amenajarea teritorială și de mediu atât la nivelul planificării, cât și la nivelul îndeplinirii funcţiilor administrative sunt indispensabile, în unele cazuri chiar și uniformizarea lor ar fi de urmărit. În acest domeniu, structura actuală compartimentată, desuetă trebuie desființată, aceasta fiind condiția indispensabilă a asigurării competitivității durabile. Astfel, de exemplu în structurile actuale multicomponențiale de protecția mediului și de construcții, ar fi recomandabil de integrat subdomeniile de agricultură, de silvicultură, având în vedere faptul că acestea, în esență, înseamnă utilizarea terenurilor, și astfel armonizarea perspectivelor ar putea permite o gândire sistemică holistică. Devine în acest mod soluționabil și diagnoza regiunilor speciale prin tratarea, discutarea integrată, de urbanism și de dezvoltare teritorială.

Nu afirmăm prin ideile mai sus enunțate, că funcțiile de proiectare-dezvoltare și control ar trebui integrate într-un sistem instituţional unitar, dar susținem cu tăire:

i)                 necesitatea planificării/dezvoltării și a coordonării/controlului integrat teritorial,

ii)               caracterul indispensabil al parteneriatului teritorial și al planificării participative în sistemul administrativ.

III. Implementarea reformei

În contextul implementării reformei este importantă asigurarea prealabilă a interdependenței mai multor condiții, cum ar fi

i)                 Formarea competențelor umane specifice și necesare nivelurilor teritoriale.

ii)               Inițierea cursurilor universitare în scopul formării competențelor necesare.

iv)              Elaborarea unor analize statistice teritoriale, drept fundamente ale reorganizării sistemului teritorial.

v)               Înființarea unei instituții centrale care să adapteze modelul francez DATAR-CIADT la specificul naţional pentru implementarea unei regionalizări reale.

vi)              Modificarea prevederilor legislative de bază : legea privind administrația publică teritorială, abordarea legislativă proprie în cazul zonelor și a nivelurilor regionale fără atribuţii administrative publice, modificarea prevederilor legislative referitoare la utillități și servicii publice.

vii)            Modificarea reglementărilor referitoare la procedurile de avizare și la organele de control.

viii)          Restructurarea managementului fondurilor UE pentru 2014-2020 în funcție de noul sistem teritorial

ix)              Organizarea dezbaterilor publice despre noul sistem teritorial și informarea publicului larg despre rezultatele procesului.

Restructurarea impusă de reformă, datoritării fundamentării competențelor necesare ar putea dura chiar un deceniu, dar trebuie asigurat, că acele regiuni care sunt capabile să-și aducă aportul la optimizarea competivității teritoriale și își formează mai repede competențele necesare, pot beneficia de noile condiții în mod flexibil și într-un timp optim, inclusiv în perioada 2014-2020.

În funcție de implementarea măsurilor de reformă se recomandă asigurarea unei proporționalități adecvate în alocația fondurilor în noile structuri, fie ele zone metropolitane, funcţionale sau regiuni.

În cadrul pregătirii, se recomandă abordarea proiectului tip „flag-ship” numai în măsura în care este implementabil în programarea surselor de finanțare, pentru ca în perioada 2014-2020, noile forme de management ale fondurilor, să fie implementate cu 2 cel mult 3 ani întârziere. În acest caz, poate avea lor experimentarea noului sistem propus și, pe baza experiențelor concrete, sistemul poate fi îmbunătățit chiar până la implementarea lui în întregime.

Cee ce mi se pare deosebit de important de remarcat în contextul acestei propuneri este faptul că atât în cazul planificării, cât și în cel al implementării reformei din domeniu, alocarea fondurilor UE la subsistemele politicii de dezvoltare a României (amenejarea teritoriului, dezvoltare teritorială, urbanism) nu sunt percepute ca întăriri ale fenomenului de dependența, ci din contră ele sunt tratate din perspectiva abordării pragmatice a principiului adiționalității.

Experiențele perioadei de programare 2007-2013 arată că programele operaționale, precum și implementarea POR în lipsa raportării la specificul real al sistemului teritorial românesc prezintă multe lacune, în mai multe domenii. Subordonarea Fondurilor UE la politica teritorială, nu reprezintă o soliție suficientă în sine: România și regiunile sale, pentru realizarea acelor obiective care nu sunt finanțabile din fonduri UE, trebuie să mobilizeze fondurile proprii ca stat membru.


[1] NUTS: nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică, reglementat prin 1059/2003/CE.

[2] Vezi Legea 351/2001.

[3] Vezi Legea 350/2001.

[4]CLLD: community led local development.

Articol aparut in limba maghiara pe Transindex.ro

Distribuie acest articol

11 COMENTARII

  1. Orice reorganizare va face Romania mare branza nu va schimba cat timp clientela politica ocupa toate posturile in administratia publica centrala si locala si NU este deloc promovata competenta si profesionalismul.
    In opinia mea, resursele umane sunt marea problema a ramanerii in urma a Romaniei dupa 20 si ceva de ani…..

    • Domnu Costica sunt in asentimentul domniei voastre. Atata timp cat primarii sunt alesi pe functie executiva „mare branza nu se va realiza in Romania”. Este un principiu bolsevic care intareste tirania politicienilor, indiferent de culoare politica. In acelasi timp se pune intrebarea fireasca: ce rost are existenta Consiliilor judetene? Aceste sunt doar surse intense de coruptie si protejare a afacerilor politicienilor cu bani publici.

  2. Nu-mi place deloc modelul propus. Doriti pastrarea judetelor, ba doriti sa creati un sistem de control, planificare, monitorizare care-mi aduce aminte de planificarea socialista.
    „În același timp, funcționarea eficientă a anumitor sisteme, servicii și armonizarea diverselor proiecte de dezvoltare ar putea fi mai eficient monitorizate, dacă între primul nivel administrativ (comunele/orașele/municipiile) și actualul al doilea nivel administrativ (județele) ar putea fi introdus un nivel intermediar al ZF.” Vreti un fel de „centrale” la nivel administrativ?(existau, la nivel economic, pe vremuri …. ca organism intermediar de monitorizare si control intre minister si intreprinderi, pe subcategorii economice .) De ex in ministerul economiei exista centrala pe zona electrotehnica, pe zona de constructii,etc. La control exista IGS, inspectoratul general de stat…Vreti sa ne intoarcem in acele vremuri?(ma refer la control si planificare , ca sistem.)
    Ati luat in calcul costurile atator structuri? Sau probleme care apar in business cu atatea nivele? Uitati ce spun cei de la PwC, referitor la taxare :
    „Decentralised tax systems, where taxes can also be levied at the regional or local level, increase the complexity and the compliance burden for business.
    The average time to comply increases by 27% with two levels of government, and by 48% with three levels.”
    http://www.pwc.com/gx/en/paying-taxes/compliance-burden.jhtml
    Un numar mare de niveluri adminstrative nu cred ca va face bine…daca extrapolam ce se intampla pe taxare, care este tot o”chestie” de organizare.
    In primul rand trebuie sa reducem ponderea redistribuirii de la centru a resurselor financare, sa crestem gradul de libertate economica, politica. Uitati ce spune Lucuan Croitoru:
    Asta nu se face prin jde nivele de planificare si control, se vor calca unii pe altii in picioare.
    Orice propunere de reorganizare ar trebui, dupa mine, sa fie insotita si de un studiu care sa reflecte costurile vs benficii. Plus dinamica libertatii economice, care se poate masura-indicele IGLE -compara cu alte sisteme, din alte state..Ati facut o modelare? Ce s-a intamplat prin alte tari? Un studiu comparativ pe diferite modele…ca sa nu mai mergem pe presupuneri.
    P.S. Poate am inteles gresit…de aceea ar fi fost binevenite ceva concreteturi, pe cifre.

    • Acesta este citatul din Lucian Croituru, vad ca nu a „aparut”in textul de mai sus…poate nu l-am editat:
      Este luat din studiul „Jaful vs dreptul de a nu minti”

  3. Dvs porniti de la o premisa nedemonstrata: „La ora actuală România dispune de un sistem teritorial depășit de timp și ineficient, care nu sprijină nici valorificarea Fondurilor UE, dar nu e sufiecient nici măcar pentru funcționarea adecvată a statului, în general”
    Organizarea teritoriala este cauza ineficentei administrative? Eu unul mai pot adauga rapid la cauze „competenta” administratorilor, costul reformelor, legislatia defectuoasa. Va rog sa argumentati si daca se poate sa cuantificati efectul fiecarei cauze, pentru ca daca introducem in piramida administrativa un nivel in plus de incompetenta o sa avem 2.000.000 de bugetari fara nici un beneficiu.

    Costuri (Stat+judet+localitate+agentii)Deficitul bugetar este majorat de infiintarea regiunilor cu valoarea costurilor de operare a regiunilor.=> Nu se atinge obiectivul de deficit bugetar=> penalizari inclusiv fonduri euopene
    SAU
    Se modifica codul fiscal ca sa se finanteze regiunile cu valoarea:
    Costuri (Stat+judet+localitate+agentii) – Costuri(Stat+judet+localitate+agentii)+regiuni
    =majorare de impozite

    Atentie, fondurile europene ca sa poata fi accesate de noua structura trebuie ca toata administratia regionala sa fie functionala si eficienta, adica, minim patru ani de la implementare!!! Acest timp este minim necesar ca sa se infiinteze, sa se pregateasca alegeri, logistica (spatii, dotari) sa se instruiasca personalul si sa se elaboreze proceduri administrative functionale! Deci, fondurile europene „suplimentare” vor putea fi acesate dupa trei ani de deficit bugetar de nivel superior, adica infringement, penalizari, etc.

    • P.S..
      Introducerea regiunilor majoreaza costul administratiei, pentru ca este imposibil (legal) sa se restructureze in timp scurt toate institutiile administratiei centrale si locale. Pur si simplu trebuie revizuite prea multe legi in timp prea scurt. Cea mai probabila solutie este introducerea regiunilor si reorganizarea treptata a administratiei centrale si locale cu transferarea de responsabilitati catre administratiile regionale. In practica, asta inseamna ca cel putin patru ani vom avea o structura in plus, cu toate costurile aferente fara sa putem avea nici o structura in minus.
      In termeni simpli, costul regiunilor se adauga la costurile actuale, pe minim patru ani.
      Pentru a fi finantate regiunile trebuie gasite surse de finantare, adica:
      Varianta 1. Sa se reduca alocarile catre administratiile locale si sa se introduca alocari regionale din alocarile bugetului central. O mare parte, daca nu cea mai mare parte a deficitului bugetar pleaca din administratiile locale, deci efectul imediat va fi cresterea arieratelor administratiilor publice locale. Ma intreb ce opinie vor avea primarii…
      Varianta 2. Sa se majoreze deficitul cu costul finantarii regiunilor. Asta inseamna ca vreme de patru ani iesim din zona de deficit acceptata de UE adica „in-fringe… benefits”.
      Varianta 3. Sa se introduca impozite/majoreze impozite ca sa finanteze regiunile. Va urez succes in alegeri peste patru ani, cu o majorare de impozite de minim 5% anual care sa acopere financiar costurile cu regiunile.
      Costurile mie imi sunt foarte clare, ce nu imi este clar este care ar putea fi beneficiile, pentru ca absobtia de fonduri europene este un beneficiu care va veni mult prea tarziu si este mult prea incert ca sa poata fi luat in calcul.

  4. Textul e un exemplu cum se poate spune nimic prin cuvinte multe.

    E o singura idee: sa multiplicam autoritatile locale. Cum va imbunatati asta viata cetateanului e neclar. Se vorbeste ceva de fondurile europene, dar autoritatile locale nu exista pentru fondurile europene, ele sunt pentru a rezolva problemele comunitatilor. Gestionarea unor fonduri europene este doar un adjuvant, care insa e transformat in scop.

    O problema mare este cea autoritatilor locale imposibil de sustinut financiar. Noi avem prea multe autoritati locale care sunt imposibil de sustinut financiar, orice reforma am face. Deci nu multiplicarea nivelului de autoritati e solutia, ci reducerea numarului de autoritati locale la un optim posibil de sustinut financiar.

    O alta problema este cea veniturilor. Autoritatile locale depind in continuare de redistribuiri, de la bugetul central. Nu putem vorbi de autoritati locale in mod serios atat timp cat nu se gaseste o solutie la aceasta situatie.

    In final este responsabilitatea bugetara. Poate ca o lege a falimentului autoritatilor locale ca in USA nu ar fi rea.
    In rest numai de bine.

  5. Exprimarea este cam sofisticata si ambigua. O dezbatere trebuie sa se faca cu idei exprimate concis , accesibile cetatenilor cu instruire submedie.
    Problema exentiala a fost eludata, respectiv centralismul actual prin care se colecteaza impozitele si taxele la bugetul central si se redistribuie arbitrar si clientelar.
    Autonomia si subsidiaritatea sunt principalele probleme pe care trebuie sa le rezolve reforma administrativa.
    Daca autoritatiile regionale si locale nu au fonduri proprii certe prin care sa sustina cofinantarea proiectelor locale, atunci nu vor face proiecte multianuale si nu se vor implica in proiecte cu finantare ilegala. Daca banii vor fi gestionati de la Bucuresti prin ministerul desvoltarii regionale, proiectele de investii care vor primi cofinantarea vor fi cele agreeate de guvernanti, cu „dedicatie” pentru firmele clientelare.
    Regionalizarea fara autonimie este ca „o frectie la un picior de lemn”.

  6. Textul publicat pe contributors.ro conţine o prezentare succintă a modulului propus fapt pentru care argumentația poate părea nefondată. Oricum, pentru demonstrarea eficienţei acestei propuneri mi se pare suficient şi să fac referire la programul Mezzogiorno din Italia, la strategii de restructurare industrială din Italia de nord, Germania sau chiar din Regatele Unite. Prin politicile de „amenagement du territoire” din Franţa, puse în aplicare chiar din 1944-45, strict legate cu descentralizare sau, din ultimii decenii, prin programul SPL şi cele doua faze deja finalizate ale programului „Poles de competitivite”, putem oferi exemple nu numai pentru metode şi abordări de succes, dar şi pentru cooperare teritorială, respectiv pentru beneficiile obţiunute prin aplicarea dezvoltării teritoriale.
    Nu pot să accept ideea majorării cheltuielilor legate de administraţia pubilcă din România, cel puţin pe termen lung. Pe termen scurt însă avem nevoie de formare, de cursuri universitare de specialitate care implică, evident, în următorii ani şi costuri suplimentare. În cazul taxelor regionale, locale, etc. cred că şi astăzi de-a dreptul ridicol că avem sistemul distinct pentru taxe locale şi naţionale: ANAF şi trezorerie este multiplicat parţial pentru fiecare APL în parte, iar, după cum știm, sistemele de taxe locale nu prea sunt eficiente. Deci, propunerea din textul de bază nu a ridicat problema de taxe regionale şi/sau locale, pentru că din punctul meu de vedere, acest lucru trebuie analizat separat, pe baza şi cu condiţia deciziilor privind sistemului teriorial.
    Aţi criticat abordarea propusă pentru că planificarea ar semăna cu cea existentă până în 1989. Am citit cu atenţie câteva cincinale, respectiv legislaţia în vigoare din perioada de dinainte de Revoluție şi vă spun sincer că unele forme sunt într-adevăr identice, spre exemplu parteneriatele locale, zonale, caracter inovativ, diminuarea problemelor legate de gradul de urbanizare a satelor, ş.a.m.d. Dacă avem în vedere numai aspectul formal al planificării, atunci putem spune că aceasta este similară sau chair identică cu sistematizarea teritoriului naţional. Dar tocmai în modul de percepere și interpretare a acestul aspect se află esența lucrurilor…ceea ce mă determină să explic elementul de fond. Planificarea este un concept tipic postmodern și aşa cum este pusă în practică în Occident, sau chiar în SUA, presupune formarea de parteneriate la diferite niveluri, presupune comunicare cu cei interesaţi, presupune mobilizarea potenţialului sau a capitalului teritorial într-un mod optim, cu alte cuvinte este vorba de o planificare comunicativă, nicidecum de cincinale sau de alte asemenea.
    Subliniez faptul că şi în prezent, scopurile terioriale sunt bine definite şi clare în cadrul PATN, dar la nivelurile inferioare nu sunt detaliate şi/sau identificate. Acest lucru se datorează faptului că pentru planurile tip PATR, PATJ, PATZ autorităţile locale nu deţin surse de finanţare sau alte mijloace de dezvoltare – aşa cum am menţionat în textul de bază. România are un sistem ierarhic şi chiar modern pentru amenajarea teritoriului şi urbanismul, dar a inventat şi a pus în aplicare un sistem paralel, slab reglementat, plin de OI, AM, CR şi altele, corelându-se numai superficial cu sistemul de dezvoltare teritorială existent. În acest context susţin că atribuţiile legate de dezvoltare trebuie să fie alocate nivelurilor adecvate, conform legislaţiei în vigoare, respectând totodată și principiului subsidiarităţii, adică descentralizarea competenţelor decizionale la nivelurile inferioare adecvate, capabile de a analiza detaliat situaţiile şi responsabile de modul derulării activităţilor.
    În textul de bază nu am propus de fapt nimic care nu ar exista chiar în România de astăzi. Avem regiuni de dezvoltare, judeţe, zone metropolitane, parteneriate micoregionale, GAL-uri pentru dezvoltare rurală, ADI-uri cu diferite scopuri (de ex. apă-canal, salubrizare). În acest context avem neovie numai de punerea la loc a formelor deja existente pe baza abordării teritoriale, alocând atribuţii şi mijloace adecvate și necesare, iar astfel cercul vicios al „formelor fără fond” ar căpăta deschidere și ar putea fi umplut cu conținut real.

    • „Nu pot să accept ideea majorării cheltuielilor legate de administraţia pubilcă din România, cel puţin pe termen lung.”

      Probabil discutia legata de o reorganizare teritoriala trebuie sa continue, dar, faptul ca exista o majoritate parlamentara capabila sa sustina politic un astfel de proiect nu este un argument suficient pentru ca aceasta discutie sa fie accelerata si sa se impuna o solutie.

      In mod cert, cheltuielile legate de crearea unor noi structuri administrative se extind la o suma mult mai mare decat va imaginati dvs. Pentru ca astfel de structuri sa reprezinte realmente interesele cetatenilor ar trebui sa existe o structura administrativa si o structura de reglementare cu reprezentanti alesi. Asta ar insemna tehnic un numar de reprezentanti alesi platiti in „parlamente regionale” sau „consilii regionale” (structura de reglementare) si un aparat executiv regional. Daca luam ca structura de personal fiecare administratie regionala va avea cel putin dimensiunea unui consiliu judetean, adica aproximativ 150 de angajati, ceea ce pentru 7 regiuni inseamna 1.050 angajati (minim). Aceasta structura va deveni permanenta si se va adauga la personalul existent ca un cost. Pentru desfasurarea activitatii acestor consilii vor trebui realizate sedii adecvate, sau eliberate si reamenajate spatii existente in proprietate publica. Aceste spatii au doua componente, una pe termen scurt reprezentand valoarea investitiilor, alta pe termen nelimitat reprezentand valoarea cheltuielilor de intretinere, reparatii si utilitati. La aceste costuri de adauga cheltuielile materiale anuale, probabil la un nivel comparabil cu al unui consiliu judetean. La aceste cheltuieli se adauga cheltuielile aferente alegerii reprezentantilor regiunilor si a sefului aparatului sau executiv, probabil la nivelul costului alegerilor locale obisnuite. Practic dvs propuneti infiintarea a aproximativ sapte consilii judetene in plus, ceea ce inseamna o majorare a costurilor cu administratia locala de nivel intermediar cu minim 17%.
      Toate aceste costuri nu includ nici o resursa de repartizat pentru indeplinirea obiectivelor regiunii. Pentru a dispune de astfel de resurse si pentru ca intreaga structura sa poata fi eficienta, valoarea resurselor administrate ar trebui sa fie semnificativa. Aceasta valoare nu se poate obtine din redistribuirea sumelor existente in buget in acest moment fara o modificare absolut enorma a legislatiei care prevede functiunile si atributiile fiecarei institutii, prin care sa se scoata anumite obligatii din „portofoliul” unor institutii odata cu fondurile respective si sa se transfere fondurile si obligatiile catre administratiile regionale. Oricum, pentru a se putea prelua ceva trebuie sa existe intai administratia regionala.

      Pentru ca un astfel de proiect sa fie fezabil trebuie ca beneficiile sa depaseasca costurile. Inca nu am reusit sa intrevad nimic in zona beneficiilor care sa justifice un astfel de efort.
      Suntem in criza, insasi administratia europeana trebuie reformata pentru a deveni mai eficienta si mai agila in decizie.
      Poate una dintre cauzele ineficentei UE in administrarea crizei o reprezinta tocmai regiunile si importanta lor exagerata, administratiile locale si populismul lor, surse de deficit bugetar si noduri greu de atacat ale coruptiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Laszlo Csak
Laszlo Csak
László Csák are titlu de doctor în ştiinţe regionale şi economie, are PgDip în energie regenerabilă și managementul energetic, este membru asociaţiei Regional Studies Association din 2009, şi membru extern ale Academiei de Ştiinţe Maghiară. Născut în Ungaria, iar din 2004 locuieşte în Miercurea Ciuc. Este cadru universitar asociat la Universitate Babeș-Bolyai.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro