vineri, martie 29, 2024

Revizuirea Constituției. Moțiunile

Senatul a adoptat o moțiune simplă vizându-l pe titularul Finanțelor publice. Predictibil, date fiind declarațiile și promisiunile dlui Cîțu, și majoritatea pe care o are încă la Senat fostul partid de guvernământ, intrat în opoziție. La fel de predictibilă a fost și reacția la nivel guvernamental: dl Cîțu se bucură în continuare de încrederea deplină a premierului.

Episodul arată, din nou, una din problemele sistemului nostru politic.

Mă refer la faptul că moțiunea simplă nu demite ministrul vizat? Nici vorbă! Asta e perfect în regulă, există destule sisteme parlamentare care au acest tip de instrument. Efectul lui este în plan politic, nu decizional. Departe de a fi inutil el este, din contră, esențial, alături de cel al moțiunii de cenzură / votului de încredere.

Haide să clarificăm întâi un lucru: într-un sistem parlamentar relația instituțională dintre parlament și guvern nu este una de subordonare. Guvernul își exercită mandatul sub control parlamentar și cât timp se bucură de încrederea unei majorități acolo, dar nu la ordinele ei. Moțiunile concretizează relația asta, funcționând în tandem. Moțiunea simplă e o cale prin care parlamentul transmite formal un mesaj politic guvernului, fără să aibă constrângeri asupra conținutului acestuia. (Ca paranteză, faptul că la noi ele privesc invariabil demiterea unui ministru este doar o cutumă fără noimă, manifestare a problemei, de fapt). Nici guvernul, cum spuneam, n-are vreo constrângere formală privind răspunsul la o moțiune simplă adoptată în parlament. Altfel spus, legal poate să facă ce vrea. Pe de altă parte, dacă răspunsul guvernului este considerat inadecvat, de exemplu lipsește cu totul, parlamentul poate să-i retragă încrederea printr-o moțiune de cenzură. Caz în care mandatul întregului guvern încetează imediat. Rezultatul e un echilibru între ce solicită parlamentul printr-o moțiune simplă și ce își poate asuma guvernul ca să evite una de cenzură.

Problema e că sistemul nostru e în această privință în stare de nefuncționare direct din legea fundamentală. De ce? Condiția necesară pentru mecanismul descris mai sus este ca parlamentul, forma lui particulară de organizare care adoptă un tip de moțiune să poate să adopte și celălalt tip. Cum altfel ar putea funcționa în tandem? Or, la noi moțiunile simple se pot adopta doar la camere, individual, în schimb cea de cenzură se poate adopta doar în camerele reunite. În forma de organizare care poate retrage încrederea în guvern, parlamentul nu-și poate exprima motivele pentru care ar putea face așa ceva. În schimb, mesaje pot tansmite guvernului celelalte două forme de organizare, dar, fie și cu un guvern predispus să le dea curs, nu există vreo garanție procedurală că cererile lor sunt compatibile. Troica parlamentului nostru e predispusă la blocaj – o să vedem că nu doar în relația cu guvernul.

Urmarea e că în practica autohtonă moțiunile simple sunt degradate la un fel de declarații politice mai cu ștaif și cu ambiț’, de unde și fixația pe revocări de miniștri. Și sunt tratate ca atare de guvern, presă, public șamd. – mai precis sunt ignorate pe fond, fie că trec fie că nu. Pe bună dreptate. Exemplul de față e excelent: e foarte stupid să adopți o moțiune privind Finanțele, și cu atât mai puțin una cerând demisia titularului, când a trecut doar o lună de la numirea guvernului, perioadă consumată în bună măsură de campania electorală, și în care pe domeniul Finanțelor nu s-a adoptat o singură decizie. Ce anume îi reproșează, ce anume dorește atunci parlamentul de la guvern? Da, dl Cîțu a spus una și promis alta, dar la declarații politice răspunzi cu declarații politice, nu cu moțiuni. Decât în democrația noastră originală.

Acesta fiind spuse, o viitoare revizuire a constituției trebuie să regândească complet rolul Senatului. În proiectul pe care îl am în vedere această cameră parlamentară nu va mai avea niciun fel de rol și atribuție în actul curent de guvernare. Doar deputații vor acorda și retrage guvernului încrederea, și tot Camera va avea exclusiv posibilitatea de a adopta moțiuni simple privind, din orice punct de vedere, guvernul și instituțiile subordonate. În felul ăsta poate că instrumentul moțiunilor, și parlamentul în sine, va începe să funcționeze așa cum ar trebui. Despre asta, mai în detaliu, în episoade viitoare.

Distribuie acest articol

57 COMENTARII

    • E cazul la noi? Dl Cîțu n-a antagonizat vreo majoritate care-l susținea înainte, nu? Tocmai. La Senat, opoziția controlează majoritatea. Dar guvernul nu e învestit și nu trebuie să se bucure de încrederea Senatului, ci a plenului reunit.

      • Personal, consider ca aceasta motiune nu are nimic de a face de fapt cu Dl. Citu …
        Pare mai degraba o testare a partenerilor traditionali ai PSD (de exemplu UDMR) si a modului in care se vor pozitiona ei in actuala configuratie a parlamentului.

        Dl. Citu doar „a cazut la mijloc” cu declaratiile sale, probabil bine intentionate si probabil adevarate. Nu poti sa critici pe cineva care de fapt n-a facut nimic (inca) ci doar incearca sa se lamureasca cu ce problema se lupta.

        In rest, sistemul politic romanesc opereaza de fapt pe o premisa falsa, aceea ca cei alesi sau numiti sint constienti de pozitia lor de „servant public” si fiecare actiune pe care o intreprind trebuie sa fie in beneficiul celor care i-au propulsat in aceasta pozitie.

        Nu este cazul la noi si, din matematica, stiim ca se intimpla cind pleci de la o premisa falsa. Rezultatul este fals.

    • Eu ma intreb ce se intampla daca era guvernarea PSD si la motiune cadea un ministru psd-ist ,oare la fel se intampla oricum prin gestul PNL ului se da un nou ex ca in societatea romaneasca se respecta ce vrea cine vrea ,de indata !

  1. Toate puterile in stat ar trebui ALESE, adica exercitate de oameni alesi de electorat.Si judecatorii( sefii de judecatorii tribunale curti de apel samd),si procurorii .La fel si guvernul.Aici poti face alegeri de lista politica pe partide.De ex. Candideaza nea Sica de la pnl cu lista lui de ministri.Poporul voteaza sau nu lista pnl.Daca nu au 50% se face turul 2.Care partid are in final peste 50% din voturile exprimate pune ca si guvern lista de ministri cu care s-a defilat in campania electorala.
    Mai e problema presedintelui.Poate n-ar fi rau sistemul american.Ca sa stim cum sta treaba.Daca vreun ministru isi ia motiune simpla ,automat sa fie demis, iar seful guvernului sa propuna un alt ministru care sa fie votat obligatoriu de popor.
    Mare smekerie! Trebuie reinventata roata.
    Sistemul actual e sistemul secolului 19.Scularea!

    • Nu există un singur sistem parlamentar în care miniștri să fie aleși direct în guvern. Nu știu să fi existat vreodată, de altfel, din motive foarte bune. Cunosc un singur caz în care primul-ministru a fost ales direct, în Israel. Au renunțat relativ rapid la sistem pentru că era predispus la blocaj, și au revenit la soluția clasică – în bună măsură urmată și de constituția noastră.

      Există parlamente alese pe sistem majoritar, cu unul sau două tururi de scrutin, sistem care duce în mod curent, dar nu exclusiv, la majorități monocolore. Un sistem care să asigure o majoritate monocoloră în sensul descris mai sus nu există și nu știu să fi existat vreodată.

      În fine, a prelua elemente superficiale dintr-un sistem ca să grefezi cumva pe un altul are la fel de mult sens în dreptul constituțional cât în ingineria mecanică. E ca și cum ai pune elicile unui avion pe o bicicletă în ideea să o faci să zboare. În realitate – dacă cumva nu e evident – rezultatul va fi că nu va mai putea funcționa nici măcar ca o bicicletă.

      • Va multumesc.Ce avem noi e jucaria lui Iliescu confectionata de Iorgovan-fie-i tzarana grea.Macar un sistem constitutional mai suplu,cu neaparata implicare a electoratului in alegerea puterilor in stat.Revin la ideea ca macar sefii de judecatorii. parhete, tribunale, curti de apel, ICCJ,CCR chiar sa fie alesi de electorat.La fel ca parlamentarii, primarii, presedinetele etc.Sa treaca si ei printr-o campanie electorala, macar sa-i doara gura de la minciunile pe care le vor debita.
        Si daca alegem un presedinte care sa fie si seful guvernului, cu lista lui de ministri unde e problema?Cand il vezi pe buletinul de vot pe nenea KWI sa vezi sub el si primul 11 macar, plus cele 3 rezerve regulamentare…daca nu chiar tot lotul

  2. Ministrii sunt sub autoritatea PM-ului. Camera, in urma unei motiuni simple poate cere PM-ului demiterea ministrului respectiv. PM-ul poate refuza, iar in acest caz parlamentul reunit poate depune o motiune de cenzura la adresa guvernului. Asa functioneaza si nu alfel.

  3. Este evident ,motiunea a fost adusa in discutie la Senat unde PSD putea sa formeze o majoritate ,alta era treaba daca se decidea in plenul parlamentului . Sa speram ca dupa alegerile parlamentare , fie la termen ,fie anticipate , aceste lucruri si multe altele vor fi corectate de noua putere . Cit despre motiune s-a dorit a fi o actiune de imagine ,dar care a realizat exact efectul contrar . Cetatenii inteleg rapid pacaleala si isi vor consolida propria parere . Fostul partid de guvernamint ,indiferent ce face si ce zice , nu poate determina populatia sa ii accepte spusele ,ce parca trec pe linga fiecare dintre noi neauzite ,ba mai degraba in lipsa unui conducator ales, ce ar putea avea si o carisma deosebita , totul se reduce la palide actiuni politice . PNL isi urmeaza parcursul nestingeherit si isi va asuma raspunderea pe absolut toate temele,promisiunile din campania electorala si va aduce concomitent in fata natiei gravele probleme mostenite . Prin asumarea guvernarii PNL are politic marea sansa de a cunoaste toate neconcordantele(ca sa zic asa ) din vechea guvernare . Celalalte partide USR,PLUS, PMP, neparticipind din vointa proprie la guvernare , nu au acces la aceste date si nu pot veni public sa spuna mare lucru . In acest fel PNL a eliminat practic declaratiile politice si ale partenerilor de dreapta si ale celor ce au fost la guvernare . In spatiul public ,in media ,viata politica este patronata doar de declaratiile PNL. Marea problema a celorlalti tocmai asta este – NU AU CE SPUNE, ceva care sa determine un atasament popular . Greseala evidenta si calculul politicianist gresit inteles a adus in aceasta situatie toate partidele cu exceptia PNL.

    • Orice acțiune politică are un corespondent de imagine, e normal să fie așa. Dar moțiunile există, și la noi și aiurea, pentru motive care le-ar diferenția de o simplă declarație politică.

      • Normalitatea poate fi aceea pe care o afirmati si diferenta intre o motiune si o declaratie politica este evidenta numai atunci cind ea produce efecte imediate . Cum aceste efecte nu exista, decit tot la nivel de imagine, in acest caz (nu stiu in altele ) similitudinea dintre efecte este evidenta . Perceptia umana este insa diferita si se realizeaza doar functie de preferintele politice ale fiecaruia dintre noi .

        • Dar asta zic. E dificultatea inerentă de a demonstra ceva pe baza unei absențe. Cumva îmi amintește de situația cuiva care spune, „Ia uite cât de puține infracțiuni au loc acum și aici, păi ne putem dispensa de poliție și justiție, pe care ș-așa cheltuim prea mult!” – raționament ce pare valabil la modul superficial, până îți dai seama că sunt așa puține infracțiuni tocmai pentru că există un sistem de justiție funcțional.

          La fel pe undeva și aici. O moțiune este de fapt o declarație politică scrisă care are suportul formal al unei majorități parlamentare, și la noi și aiurea. Nu e o lege sau o decizie, nu are astfel de putere și efect. Și uite așa, faptul că e o absență acolo (de exemplu a revocării automate a unui ministru) ne poate duce la concluzia, pripită, că efectele nu există. Nu există doar la noi, din cauza unui sistem defect.

  4. Dacă tot aveți în vedere un proiect, sper serios, de modificare a Constituției, nu uitați să țineți seama de voința poporului de a avea un parlament cu maxim 300 de parlamentari (arhisuficienți dacă și-ar face treaba – vezi și nivelul de reprezentare în țări cu populații mult mai numeroase), precum și de reunurea lor într-o singură cameră. S-a văzut în 30 de ani că nu se justifică suprapunerea atribuțiilor și chiar dacă proiectul Dumneavoastră va încerca să le diferențieze, tot într-o singură cameră hotărîrile ar fi luate mai repede și ar avea greutate mai mare. Ar mai trebui poate și o recurgere mai deasă la referendumuri (ar fi un mijloc excelent de educare și responsabilizare civică), iar Constituția să prevadă obligativitatea aplicării acestora fără excepții. Ar mai fi multe de avut în vedere, dar mai e ceva vreme pînă cînd se va lua în serios modificarea Constituției.

    • Nu. Dacă „a ține seama de voința poporului” ar fi un argument valabil în speță atunci revizuirile de orice fel ale constituției ar trebui blocate, interzise. De bună seamă, absolut oricare dintre ele n-ar ține seama de voința poporului exprimată în 2003.

      • Nu inteleg ce vreti sa spuneti! Cum adica „revizuirile de orice fel ale constituției ar trebui blocate, interzise” cand Constitutia TREBUIE revizuita din cand in cand, fie pentru a o aduce in acord cu vointa populara, fie datorita evolutiei omenirii in general? Apoi, ce rost mai au referendum-urile daca tot nu se tine cont de ele? Total de acord ca ar trebui sa fie obligatorii. Altfel sunt doar cheltuieli inutile si atat.

        • De acord, asta stă la baza unei demonstrații prin reducere la absurd – se pornește de la o premisă și prin raționament logic se ajunge la o concluzie care în mod evident nu poate fi adevărată. Ceea ce invalidează premisa. Premisa în speță este că „voința poporului” (i.e. rezultatul unui referendum) nu poate fi pus în discuție – ceea ce duce la concluzia pe care o numești pe bună dreptate de neînțeles.

      • Asta e o prostie cat China! Vointa poporului se poate schimba de la o perioada istorica la alta, de aceea avem si un mecanism de revizuire inglobat in textul constitutional. Adica exact asta este rostul procedurii de modificare: sa tina cont de „vointa actuala” a poporului suveran.

      • E cel puțin ciudată logica pe care o expuneți sau vreți să speculați prin tertipuri avocățești sau politicianiste. Poporul a aprobat o formă a constituției în 2003. După acel moment i-au fost oferite mei multe propuneri de modificare asupra cărora a fost consultat. Pe majoritatea le-a respins, dar pe cea cu 300 de parlamentari într-o singură cameră a aprobat-o, deci aceasta trebuie transpusă în legea fundamentală. A spus-o pînă și jalnica noastră CCR prin Decizia nr.682 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.473 din 11 iulie 2012. Dacă se continuă discuțiile în contradictoriu pe acest subiect nu facem decît să relativizăm și să îngropăm în derizoriu niște cutume și principii fără de care nu putem aspira spre un real stat de drept. Ar însemna ca pînă și cei care încă mai speră că România se va însănătoși cîndva să se lase amăgiți de bălăcăreala care guvernează politica actuală.

        • Dle Pretor,

          nu e niciun fel de politicianism sau avocățism acolo, nu vă jucați cu termenii în felul ăsta, dincolo de lipsa de eleganță e distructiv pentru ideea de dialog. Sunteți în situația în care vreți să dezbatem o teoremă matematică, dar mă acuzați de înșelătorie atunci când spun că unu cu unu fac doi.

          Nu, nu e niciun „tertip”, e o afirmație cu valoare de fapt: în 2003 am avut un referendum pentru o lege fundamentală cu sistemul pe care-l știm. Or, fie la nivel de principiu trebuie să respectăm „voința populară” și atunci trebuie respectată (și) cea din 2003, fie e ok să o punem în discuție, și atunci asta fac apropo de cea din 2009. Ok?

          Și nu, decizia Curții din 2012 nu spune ce credeți Dvs. că spune. Dar e inutil să încerc să explic asta cuiva care a respins ca „tertip avocățesc” echivalentul lui 1 cu 1 fac 2. Numai bine.

          • @MironDamian, procedura de amendare a Constitutiei contine exact „respectarea vointei poporului” care isi exprima suveranitatea prin referendum (Art. 2, alin. 1 din Constitutie). Practic, in 2009 romanii au decis prin referendum ca vointa poporului exprimata in 2003 sa fie amendata. De aici Parlamentul ar trebui sa parcurga pasii de la Art. 150-152. E greu de inteles atata lucru?

            • Nu, confunzi două procese distincte din punct de vedere legal, chiar dacă ambele conțin un referendum. Dar asta e mai puțin important. Cu siguranță că o revizuire a constituției care să prevadă în continuare un parlament bicameral nu poate trece decât printr-un referendum. O (nouă) exprimare a „voinței populare”. Așa cum în 2009 cineva a propus, altfel decât în proces de revizuire, o modificare a voinței populare de aprobare a revizuirii în 2003, fel de bine e permisibil să fie propus electoratului o modificare a voinței populare de aprobare a referendumului din 2009. Este fix aceeași situație. Retorica goală nu schimbă asta.

  5. Concluzia dv este greșită dintr-un singur motiv: după următoarea revizuire a Constituției nu va rămâne decât o singură Cameră în Parlament, pentru că așa s-a exprimat poporul, și orice proiect pe care îl are în vedere oricine – fie că este vorba de mine, de dv, de alți juriști sau de politicieni – trebuie să fie gândit în jurul unicameralismului dorit și votat de popor.

      • Greșiți și mai sus.
        Este vorba de același proces: referendumul – ca voință a poporului – este obligatoriu să fie formulat într-o lege de către legiuitor; odată exprimată de popor voința sa SUVERANĂ, legiuitorul este obligat să adopte legile care să pună în acord rezultatele referendumului cu legislația în vigoare; după ce avem aceste legi, le putem amenda, modifica, abroga etc (în cazul nostru, adopta prin intermediul altui referendum); însă, trebuie să le avem DE ÎNDATĂ (și aici CCR a greșit că nu a intervenit, după scurgerea unui termen care poate fi privit ca rezonabil – iar termenul nu este nici de 5 ani, nici de 10, termenul este de ordinul zilelor sau cel mult al lunilor).
        Greșiți și când încercați să induceți ideea că noul referendum – care ar avea loc pentru a fi finalizată procedura de revizuire – vizează fondul (adică unicameralul deja aprobat de primul referendum) și nu forma (adică numărul de virgule din articol) și procedura (adică cerința de a prezenta forma în fața poporului).
        Greșiți și când îl bănuiți de bună-credință pe legiuitor, care, de exemplu, nu avea nevoie de un nou referendum pentru a adopta o lege de stabilire a numărului de parlamentari conform voinței exprimate de popor – alt abuz pe care parlamentul nostru l-a comis și îl comite în fiecare zi (și pe care CCR îl tolerează).

        Să zicem însă că greșesc eu și voința poporului poate fi răstălmăcită așa cum pretindeți dv: în cazul acesta unde este proiectul de lege – care să meargă la referendum – și care să stabilească faptul că poporul nu mai vrea unicameral? Sunt curios să-l citesc (sunt curios dacă este redactat măcar), să văd când a fost dezbătut de parlament, să văd când a trecut prin comisii, care comisie și-a dat acordul și care l-a respins – motivele fiecăreia – și să văd de ce nu a ajuns în fața poporului nici măcar astăzi – poate descoperim împreună că motivele sunt obiective.
        Pentru că au trecut… 10 ANI de la referendum, or un stat cu adevărat democratic nu are voie să ignore atât timp voința poporului, iar presa – dacă dv. vă numiți presă – nu are voie să-i permită vreunei autorități să-și bată joc de esența democrației fără să scrie în fiecare zi un articol despre acest abuz nerușinat al statului nostru, darămite să intre în jocul murdar al lui, enunțând proiecte care nu țin nici măcar ele cont de voința poporului.

        Sigur că aveți dreptul să fiți un fan al dictaturilor – de orice fel – și să considerați că voința poporului poate fi ignorată, însă aveți totodată obligația – gazetărească măcar, dacă nu morală – să fiți clar și să vă asumați lucrurile care decurg din acest dispreț față de democrație.

  6. „Acesta fiind spuse, o viitoare revizuire a constituției trebuie să regândească complet rolul Senatului. În proiectul pe care îl am în vedere această cameră parlamentară nu va mai avea niciun fel de rol și atribuție în actul curent de guvernare. Doar deputații vor acorda și retrage guvernului încrederea, și tot Camera va avea exclusiv posibilitatea de a adopta moțiuni simple privind, din orice punct de vedere, guvernul și instituțiile subordonate. În felul ăsta poate că instrumentul moțiunilor, și parlamentul în sine, va începe să funcționeze așa cum ar trebui. Despre asta, mai în detaliu, în episoade viitoare.”

    Nu ar creste astfel riscul instabilitatii politice? La noi tocmai asta este problema. In logica actuala pot adopta motiuni simple ambele camere, pentru ca au roluri si responsabilitati diferite, dar PARTAJATE, ce decurg din art. 75 din Constitutie.

    • Nu există la ora actuală un rol distinct al camerelor, nici explicit și nici discernabil din textul constituțional. Există o diferențiere apropo de tipurile de legi asupra cărora au decizia finală, într-adevăr. Las la o parte (pe moment) discuția despre implicațiile acestei situații.

      Problema e că, și dacă am merge mai departe și am considera o regulă (inexistentă și profund problematică) de tipul „fiecare cameră adoptă moțiunile simple privind domeniile reglementate prin legi asupra cărora le revine decizia finală”, și dacă am considera parte a constituției cutuma (problematică și stupidă) moțiunii simple strict anti-ministeriale… și atunci sistemul ar rămâne nefuncțional. Consideră fix cazul de față: atribuția fundamentală a ministrului Finanțelor publice este să facă bugetele publice anuale. Acestea se adoptă de camerele reunite, nu de Senat. Însă ministerul e implicat într-o mulțime de alte legi, care presupun modificarea de cheltuieli respectiv de venituri publice, unele care sunt adoptate prin decizie finală la Senat, altele la Cameră. Ne-am întors de unde am plecat, care din camere poate adopta o moțiune simplă?

  7. Dle Damian, credeti ca s-ar preta modelul constitutiei franceze in sensul ca:
    (1) presedintele sa poata practic oricand dizolva parlamentul cu mentiunea ca noul parlament ales nu mai poate fi dizolvat timp de un an si
    (2) parlamentul sa poata demite presedintele daca in ambele camere 2/3 din parlamentari voteaza pentru demitere?

    • Posibil, dar trebuie gandit bine, pentru ca sunt de acord ca trebuie facut ceva. Nu e corect ca o singura putere sa poata face orice. Practic la noi parlamentul are putere absoluta, fiin singurul care poate elimina celelalte puteri (Presedintia si Guvernul). Nici una din ele nu are putere asupra celorlalte, mai ales asupra parlamentului.

      • Plec de la premiza ca Presedintia, fie ca vrea, fie ca nu vrea, e mai transparenta si prin urmare poate fi trasa mai usor la raspundere de catre electorat spre deosebire de Parlament, unde parlamentarii se ascund de multe ori in spatele deciziilor venite de la partide sau in spatele unor comisii parlamentare, prin urmare sunt mai greu de urmarit si responsabilizat.

        Istoria recenta a Frantei ma face sa cred ca presedintele nu va abuza de prerogativa de a dizolva parlamentul. Plus de asta Franta imi pare mai coerenta in a-si urmari interesele spre deosebire de alte tari europene.

        Nu stiu daca preluarea modelului constitutional francez ar fi cea mai buna solutie pentru Romania, dar inclin sa cred ca e mai bun decat actualul model in care de facto suntem o republica parlamentara.

        • Aici nu cred ca era vorba de alegeri, asta ar fi alta discutie, ci de control imediat in caz de derapaje puternice, cum s-a intamplat. Relativ la acest control imediat am spus ca parlamentul are putere absoluta.

        • Modelul francez ar fi o catastrofa pt Romania, un presedinte atotputernic cu prerogative mari. sa ne fereasca al de sus de acest model, nu ne-a ajuns ca ne-am fript tare de tot cu un cizmar ?

    • Sorin,

      când și-a exercitat ultima oară un președinte francez această prerogativă, de a dizolva parlamentul? :-)

      Ajung cu articolele și acolo, sper. Pe moment, sunt doar la moțiuni.

      • Chirac in 1997 :)

        Dar exact la asta ma gandeam si eu si anume ca un presedinte nu ar putea abuza de aceasta putere fiindca s-ar putea intoarce impotriva lui.
        Insa i-ar putea permite sa tina in frau un derapaj major al parlamentarilor de la interesul national spre un interes de grup.

    • Cu riscul să contrariez, operei dlui Iorgovan i se atribuie de multe ori păcate pe care nu le are, și i se neagă merite evidente. Și e esențial să ne ferim de judecăți paușale mai ales în acest domeniu.

      • In sfarsit cineva spune si chestia asta negru pe alb. Iorgovan nu a ne-a lasat o constitutie perfecta (de altfel constitutia perfecta nu exista). A facut insa o treaba remarcabila in contextul dat. Constitutia lui Iorgovan ne-a ferit si de blocajele parlamentare ale cele de-a IV-a republici franceze, si de instabilitatea cronica a republicii italiene si de accesele de autoritarism prezidential ale celei de-a V-a republici franceze.

        Iorgovan merita mult respect; foarte mult respect.

  8. Problema e de practica, nu de mecanism consittutional. Motiunile au fost defnite in constitutie, in mod corect, ca mecanisme prin care o camera isi exprima opinia cu privire la o chestiune politica, sunt in acelasi articol cu privire la intebari si interpelari. Nu spune nimeni ca o motiune este neaparat impotriva guvernului. Din contra, in multe demorcatii parlamentare motiunile exprima sustinerea parlamentului pt o actiune a guvernului, mai ales intr-un caz controversat. De exemplu „Senatul sustine eforturile ministrului mediului cu privire la reducerea masiva a emisilor de in judetul Salaj” este o motiune perfect valida. Sau „In urma dezbaterilor avute, Camera Deputatilor este de parere ca Ministrul de Externe trebuie sa inceapa un dialog politic cu Rusia” – iarasi o motiune perfect valabila.

    • … sau, „guvernul ar trebui să înainteze parlamentului proiectele de buget înainte de finalizarea sesiunii ordinare”

      Problema e de practica, nu de mecanism consittutional.

      Așa este, dar eu speculez că această cutumă și fixație nu a apărut din senin. Dincolo de ce scriu în articol mai e ceva esențial: avem o arhitectură instituțională definită în constituție, peste asta însă, multă vreme – și mă refer în special la perioada guvernărilor PSD 1990-2004 -, am avut un nivel de partid, care a suprascris arhitectura instituțională. Parlamentul nu avea de ce să trimită mesaje guvernului, de vreme ce un partid le controla strâns pe amândouă.

      Din mai multe motive, această situație de fapt s-a schimbat după 2003-4, și de atunci constituția noastră a început să-și arate limitările (dar NU doar limitările, repet, e FOARTE important să vedem și chestiile care au rezistat, lucrurile bune care trebuie păstrate, întărite).

      Unul din efectele situației pre-2004 a fost iluzia care persistă inclusiv la oameni care ar trebui să știe mai bine (inclusiv la judecători constituționali) că avem o republică semi-prezidențială. Nu avem și n-am avut niciodată așa ceva. România are un sistem parlamentar.

      Dar, din nou, e mult de discutat aici, o să mai scriu.

  9. Inainte de toate ar trebui regandita forma statala, democratie parlamentara de timp occidental in care presedintele nu are alte atributiuni decat strict reprezentative, primul ministru fiind de facto cel care conduce tara impreuna cu guvernul si sustinerea parlamentara necesara.
    Daca s-ar opta pentru aceasta varianta, rolul alegerilor parlamentare ar fi de prim rang presedintele putand fi ales parlament + reprezentanti ai societatii civile.
    Modelul actual de republica semiprezindentiala a esuat complet, disensiunile intre presedentie, guvern si parlament fiind contraproductive. Aceste disensiuni au provocat piederi majore pt. tara intrega dezvoltare fiind de multe ori blocata din motive politice si nicidecum obiective.
    Se ne ferim cat de mult in a ne gandi la o republica prezindentiala de tip francez care dupa cate se vede a ajuns la limitele ei, Franta fiind rupta, scindata, prada usoara tendintelor nationaliste si nu vreau sa stiu cum va putea arata Franta cu un presedinte radical-nationalist , Trump ar fi mic copil pe langa el.
    Ne tot laudam cu apropierea de Franta etc.etc. , in opinia mea, baliverne, trebuie sa depasim aceasta perceptie invechita si prafuita al sec. al 18/19, gata s-a terminat cu nostalgiile trecutului a „parlirului francez”.
    Este nevoie de eficienta si transparenta, de implicarea electoratului in deciziile tarii. Intr-o republica parlamentara functionala este posibil daca constitutia este astfel croita si permite mult mai usor schimbari ale guvernelor daca acestea nu au rezultate.
    Tendinta sa alunecam in varianta italiana este mare, anul si carlanul / guvernul cum s-ar spune ar fi data dar s-ar putea contracara daca exista vointa politica si minti destupate.
    O monarchie constitutionala este mai functionala decat actualul construct, strutocamila de republica semiprezindentiala cu care ne-au blogoslovit comunistii.

    • Ha! Ha! Ha! Buna gluma! Pai si noi ce avem daca nu republica parlamentara? Poate nu pe hartie, dar in realitate. Ca presedintele e ales de popor in mod direct da, de acord, dar si ce? Ce puteri mai are el, cand parlamentul i le-a luat aproape pe toate? Si asa cum spuneam si mai inainte, unde e mecanismul de control intre puteri, cand parlamentul are putere absoluta, fiind singurul care poate actiona asupra celorlalte puteri (vezi motiunea de cenzura, suspendarea si demiterea presedintelui), pe cand nici una din celelalte puteri (guvernul, presedintia) nu are putere asupra celorlalte doua. Ce vreti dvs nu poate duce decat la un lucru, de care se pare ca nu suntem departe (dar a fost foarte greu sa impiedicam asta, dupa cum s-a vazut) si anume la dictatura parlamentara. Sub nici o forma nu sunt de acord cu atribuirea puterii unui singur aparat, fara posibilitate de control din partea celorlalte. Si asta nu numai acum, dar nici peste 20 ani cum zicea Brucan, poate peste vreo suta doua de ani, la ritmul in care progresam.

      • Nu e vorba de nici o dictatura parlamentara, termenul in sine fiind un nonsens, parlamentul este ales democratic. Parlamentul este singura institutie abilitata se legifereze, intr-o democratie in care votul este liber de und si pana unde acesta fobie al controlului ? reminescente comuniste.
        Constitutia si legislatia sunt cele care reglementeaza functionarea instutiilor statului si prin ele are loc acel „control” de care tot vorbiti.
        Daca aceste mecanisme sunt functionale nici o institutie nu poate acapara puterea absoluta.

        • @Ursul Bruno: Asa cum am zis, Ha! Ha! Si Hitler a fost ales democratic, nu inseamna ca nu a fost dictator. Iar partea cu controlul nu e fobie, e necesitate. Daca v-ati fi uitat la ce s-a intamplat in Romania ar trebui sa va dati seama de asta. Constitutia si legislatia ghiciti de cine sunt facute? Deci cine pe cine sa controleze. E drept ca poporul trebuie sa accepte Constitutia, dar nu are nici o putere asupra legilor. Asa ca mai ganditi-va putin si veti vedea de ce e necesar controlul si de de am adus vorba de dictatura parlamentului.

    • Ce va face sa credeti ca daca Romania era o republica parlamentara am fi evoluat cu mult diferit fata de Republica Moldova (care este o republica parlamentara)?

      Cred ca in ultimii ani Romania a functionat mai degraba pe modelul unei republici parlamentare decat una semi-prezidentiala. Vi se pare ca prim-ministrii desemnati in ultimii ani au fost mai de incredere decat presedintii alesi de popor?

      • Cotraintrebare, care sunt realizarile presedintilor de pana acum ale Romaniei ? activitatea politica interna, economica, sociala si culturala a tarii fiind direct legate de guvern si parlament, mai putin de presedinte.

        • Relizarile sunt putine fiindca Presedintele nu are multa putere.

          Chiar si asa, poate cu exceptia dlui Iliescu, presedintii Romaniei s-au bucurat de increderea partenerilor occidentali, pe cand premierii au avut mai multe conflicte cu occidentul si nu in sensul de a apara interesele Romaniei, ci mai degraba de a apara interesele unor grupuri.

          In general presedintii s-au opus atat cat s-a putut unor legi care promovau interesele unor grupuri. S-au aratat mult mai predispusi (spre deosebire de premieri) sa promoveze oameni competenti in functiile cheie (procuror general, procuror DNA, membrii CCR, sef al armatei).

    • @Ursul Bruno – da. Hai să adoptăm modelul german, unde cancelarul și președintele își împart între ei funcțiile înainte de alegeri, iar cancelarul are mandate nenumărate, ca să-i lase fără replică pe Lukașenko și Putin.

      În România, președintele are totuși o legitimitate, fiind ales de către electorat. Democrația despre asta e, despre legitimitate. Există direcții în care România ar putea să-și îmbunătățească democrația și reprezentativitatea aleșilor, dar modelul german e direcția greșită. Acum urmează să spui că tu de fapt n-ai nicio treabă cu Germania, exact cum ai făcut și în problema Transnistriei sau ca atunci când scriai despre ”Chruschtschow”.

      • Modelul german in Romania ? inseamna federalizarea tarii, despre ce discutam`?
        Atat presedintele cat si parlamentul sunt legitimati in acceasi masura de votul cetatenilor.
        Daca romanii considera votul la parlamentare ca fiind de importanta mai minora decat cel pt presedinte, problema lor cu care trebuie sa traisca pana vor intelege si importanta votului la parlamentare cu toate implicatiile care rezulta.
        Guvernul PSD ales in 2016 a fost exact acest rezultat, de rahat datorat dezintereuluii manifestat, este problema lor si mai putin a unuei democratii parlamentare functionale in care de regula participarea la votul alegerilor parlamentare este cu mult peste 65 %

        • @Ursul Bruno – votul la parlamentare este pe liste de partid, de asta oamenii nu îi acordă importanță. Știu foarte bine că se duc să voteze lista lui Dragnea sau lista lui Orban, așa că n-au niciun motiv să se ducă.

          Legitimitatea aleșilor români nu o hotărăște purtătorul de cuvând al Cancelariei de la Berlin, legitimitatea e dată de votul nominal. Care la parlamentare nu există. Congressmen-ii americani sunt legitimi, ei chiar sunt votați nominal. Așa arată o democrație autentică, nu una propagandistică.

          • „Legitimitate” este un termen nepotrivit aici. O mulțime de comunități naționale și locale folosesc liste de partid pentru forurile reprezentative, de ce ar fi nelegitim rezultatul? Dar ESTE adevărat că parlamentarii aleși pe liste de partid sunt, din motive evidente, dependenți în cariera lor de cel/cei care le stabilesc prezența și mai ales locul pe aceste liste. E vorba, altfel decât excepțional, de conducerea de partid. Dependența asta e în detrimentul reprezentării electoratului.

            • Dacă este atât de evident că parlamentarii aleși pe liste de partid sunt dependenți în cariera lor de cei care îi stabilesc prezența pe lista de vot, de ce ar fi parlamentarii aleși nominal mai puțin dependenți de aceiași decidenți? Numele candidatul unui partid într-o circumscripție este pus pe buletinul de vot tot de partid. E tot o listă, chiar dacă ea conține un singur nume. Dimpotrivă, hopul cel mai greu pentru candidat nu va fi la urnă, ci în partid. Dacă la congresele partidului sau în biroul șefului își surclasează posibilii contracandidați, la urne fotoliul său de parlamentar devine o formalitate (trebuie doar să știe în care partid să se înscrie), alegătorul votând preponderent culoarea electorală. Și în România, și probabil în toate țările europene, oricine poate candida independent. La ultimele alegeri au fost în România peste 40 candidați independenți. Niciunul nu a ajuns parlamentar. Asta arată clar că alegătorii nu optează pentru astfel de candidați și nici nu se înghesuie să voteze mai abitir acolo unde aceștia candidează.

              Pe de altă parte, un partid, de exemplu PSD, care poate conta pe vreo 40 % din opțiunile electoratului (cum a avut PSD la ultimul scrutin legislativ), ar putea obține 75% sau chiar mai multe dintre fotolii, deși candidații săi nu însumează în total decât acele 40% dintre voturi, dar câștigă la limită în 75% dintre circumscripții. Și-ar simți oare cei 60% care nu și-au dorit PSD interesele bine reprezentate de ceilalți 25% dintre aleși, cei mai mulți dintre aceștia nefiind nici măcar din propria circumscripție electorală?

              Se dă exemplul american ca fiind cel mai „legitim”. Dar oare democrații și republicanii votează în Congress cum își doresc alegătorii lor sau după cum le cer interesele partizane, respectiv Donnie și Nancy?! Cum se va vota în cazul impeachment-ului, dacă se ajunge acolo, vom vedea, dar este destul de previzibil. Iar previzibilitatea se bazează pe apartenența politică, nicidecum pe eventualele opțiuni ale alegătorilor, sondate cel mult de presă, dar ignorate cu superbie de cei mai mulți dintre aleși.

              Pentru funcțiile executive, prin excelenta unice, monocefale, este adecvat votul nominal. Pentru parlament, unde inițiative legislative, oricât de bune, sunt decise tot prin numărul de voturi acordate, devine evident că reprezentativitatea este mai bine asigurată de un sistem proporțional.
              Trăgând linie, nu văd niciun avantaj al votului uninominal dpdv al reprezentării electoratului față de cel pe liste.

              În Germania există un sistem mixt, mult mai permisiv decât cel românesc, deși se bazează cam pe același concept. Candidații partidelor au însă fiecare căsuța proprie de vot, alegătorii având la dispoziție un număr de opțiuni egale cu numărul reprezentanților prevăzuți pentru circumscripție. Le pot acorda pe toate unuia sau le pot distribui după dorință.

  10. Cineva spunea ca nu exista forta mai mare decat aceea de a complica lucrurile. :-)

    Se pot imagina nenumarate ordini constitutionale, fiecare cu avantaje si dezavantaje.

    Dupa parerea mea insa esential ramane obiectivul ordinii respective.

    Daca avem o societate pe care vrem sa o mentinem sau una pe care vrem sa o schimbam. Daca insa vrem sa o schimbam, va trebui sa ne inarmam cu nesfarsita rabdare pentru a o face uzand exclusiv de schimbari ale regimului Constitutional. Nu spun ca nu se poate, ci doar ca ne trebuie mai bine de 10 ani sa schimbam si inca vrem 10 sa vedem ce iese.

  11. Motiunea nu are legatura cu Catu. Are legatura cu „Gica contra” sau cu ” cine nu-i cu noi e impotriva noastra”. Exista lucruri care ar trebui sa fie in afara intereselor de partid: evolutia tarii . Sa vedem ce pot face si altii. Ar trebui sa fie o ” zona de consens stabila”- (bogatie nationala, sanatate, justitie, educatie…) in care, indiferent de ce partid conduce sa nu se amestece daca vrem sa progresam

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Miron Damian
Miron Damian
Miron Damian scrie analize politice pe forumuri începând cu 2002, sub pseudonimul Doc. A colaborat cu ziarul Cotidianul si cu revistele Dilema Veche si Revista 22. Din 2006 are blogul propriu în cadrul Hotnews, "Inventarul Stricăciunilor Politice"

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro