vineri, martie 29, 2024

De ce arată România aşa părăginit, chiar când are bani? O explicaţie cu bugete-bazar

Pornind de la o ştire oarecare precum cea de aici, dar care nu-i excepţia ci regula prin primăriile României, aflăm răspunsul la întrebarea de ce arată ţara aşa părăginit, cu investiţii locale proaste, scumpe şi uneori nefuncţionale, chiar în municipalităţi care au destui bani, ca să nu mai vorbim de comunele sărace.

Realitatea dură este că dintotdeauna, dar foarte vizibil în ultimele două decenii, când au pornit Năstase şi Ţiriac marea ofensivă frauduloasă cu sălile de sport-caterincă răspândite prin ţară, avem problema asta sistemică în administraţia locală. După regulile de bună practică, orice investiţie nouă trebuie să crească automat bugetul primăriei cu suma necesară întreţinerii şi operării activului respectiv, în perpetuitate.

Că e drum, reţea de apă-canal, sală de sport, parc sau bazin de înot, că produce sau nu încasări proprii (dar de cele mai multe ori răspunsul e nu, din motive bine întemeiate, şi e clar din start pentru parc sau drum, de exemplu), logica e aceeaşi. Cu cât anume creşte bugetul curent, scrie în fişa tehnică a obiectivului. L-ai prins pe Dzeu de un picior şi ţi-a dat Dragnea bani PNDL să faci drum asfaltat unde nu era? Bugetul comunei trebuie să adauge bani anual de întreţinere şi, la 7-10 ani odată pentru reparaţii mai substanţiale, cum scrie în fişă, pe vecii vecilor, amin, fără excepţie. Îi ai, dom’ primar? Dacă nu, ce ne facem?

Acest lucru în România, în general, nu se întâmplă. S-au băgat zeci de milioane de euro în consultanţe pe transparentizări, prioritizări, bugete participative şi gender-senzitive, etc, care au cam zburat pe deasupra cuiburilor de coaci bine conectaţi. Dar regula simplă că după ce tai panglica şi dai de băut la popor, eşti obligat ca primar să prevezi anual în buget 1/7 – 1/10 din valoarea obiectivului pentru ca el să funcţioneze în realitate şi să nu se deprecieze în timp, erodând astfel stocul de capital al municipalităţii, nu se aplica. Chestia asta este evitată de toată lumea cu discreţie la workshops, sau chiar în regulile de evaluare ale diverselor proiecte, în special dacă vin de la MDRAP; în special, e total ignorată în practică atunci când apare scrisă pe undeva.

De ce oare, majoritatea oamenilor nefiind totuşi proşti sau rău intenţionaţi (explicaţiile favorite de analiştii români experţi în “critică”)? Pentru că ea ar permite un calcul simplu şi rapid din care rezultă ce poţi şi ce nu poţi să-ţi permiţi ca investiţie la nivel local / judeţean, pe baza fluxurilor demonstrabile de venituri viitoare. Oi fi vrând tu şi drum, şi apă curentă, şi parc, şi policlinică, şi fântână cu Maica Domnului cu leduri în faţa bisericii, şi parc industrial, şi bazin de înot la şcoală, iar poporul le-a validat pe toate în urale la sesiunea de bugetare participativă condusă pe logica “vrei calule, ovăz?” de un coach de mare valoare pe oră, ţinută în sala de sport model Năstase, în general plină de igrasie şi închisă deoacere nu-s bani de încălzire iarna, dar deschisă special în acest scop după ce a spălat-o tanti Nuţi cu mopul. Atâta doar, că nu se poate: socoteala pe fluxurile bugetare arată că nu-s bani la buget pentru operarea lor după ce vor fi gata, chiar în cazul fericit în care investiţiile ca atare ar fi 100% acoperite din granturi primite moca de comună. A, le faci în paralel cu un plan de sporire a veniturilor locale? Hai să-l vedem pe ăla întâi.

Dat fiind mediul politic din România, cu orizont scurt de timp, în care nu ştii azi ce-i mâine, pălăvrăgeala, clientelismul şi văicăreala sunt încurajate iar performanţa e descurajată, strategia oricărui primar raţional e să culeagă şi să bage în teşchereaua comunei orice proiect găseşte pe jos şi dă bine la lume, bun-prost; ce-o mai fi peste ani, om vedea atunci, dacă om mai tot noi fi la putere. Astea sunt probleme structurale, de logică fundamentală a guvernării, nu pot fi rezolvate prin delegare către consultanţi sau glume de tip e-government.

Investiţiile noi pe bani UE sau de la guvern sunt interpretate manelist – dă boierule fără număr, să-ţi trăiască franţuzoaica, că oricum plăteşte banu’ Ghica – şi nimeni nu pune pe ele calapodul bugetar dur al unei prioritizări reale între 2-3 chestii la care să-ţi poţi permite întreţinerea indefinit. Ca târgoveţul din Voluntari care-şi ia „maşănă bună din Jărmănica”, BMW de 3l, iar după aia n-are bani de RCA şi reparaţii şi merge cu tablele curgând de pe ea. Noi la EFOR am numit asta bugetarea-bazar (vezi aici), care merge pe târguială gălăgioasă, argumente lacrimogene şi pus poalele în cap în piaţa publică, în care fiecare ţine vreo şmecherie în mânecă cu care încearcă să-şi păcălească partenerul. Ţepe la metru pătrat, satisfacţii efemere şi costuri unitare pe termen lung mai mari decât în cazul unei planificări multi-anuale corecte: Capital Investment Planning în sens occidental.

De aia arată România aşa părăginit şi altfel, în comparaţie cu peisajul de dincolo de graniţa de Vest. E drept însă că-i împodobită cu multe fântâni şi statui cu leduri: acestea sunt cel mai simplu de aprobat şi realizat în sistemul de bugetare-bazar, plus că întrunesc de regulă majorităţi şi în Consiliu, şi în rândul norodului.

Distribuie acest articol

46 COMENTARII

  1. Incep cu scuze, Sorin Ionita, nu ma pot pretinde un cunoscator al administratie locale romane. Dar sunt roman si sunt obligat sa am o parere fata de orice sub soare, mai ales fata de chestii la care nu ma pricep. Acestea fiind zise, cred ca treaba e si mai complicata. Chiar daca bagi pe gat, vorbind legislativ, administratiei locale obligativitatea de planificare bugetara pe termen mediu, sa spunem patru ani nu ca ar fi neaparat optim ci pentru ca asta e sistemul cu care sunt eu umpic mai familiar, trebuie sa umbli nolens volens si la alte chestii. Ca de exemplu auditarea la nivel de ce e, daca nu ma’nsel, curtea de conturi, plus protectie la deraiaje, de genul necesitatea aprobarii la nivel de ministru a impozitarii locale in cazuri in care taxa X este mai mare de y ori fata de cea mai mica taxa locala in aceiasi unitate administrativa. Ca altfel poti ajunge la supra-impozitarea unei afaceri in timp ce terenul de tenis al lui [baron] e sub-impozitat, si-ti omori businessurile. Unde vreau sa ajung – administratiile locale e normal sa isi faca bugetul dupa propriile prioritati, dar la fel de normal este ca anumite minime conditii de igiena bugetara sa fie monitorizate ‘de la centru’. Si daca legiuesti sa ii bagi primarului DE AZI obligativitatea unui plan bugetar pe patru ani, ala cel putin teoretic va trebui sa bugeteze pentru mentinerea activelor la un nivel functional sau sau sa fie expus ca bagand in pamant un activ pe care s-au cheltuit niste bani, de oriunde au venit ei. Suna bine in teorie (cred) dar presupune o schimbare de paradigma legislativa de se sparie gandul, basca poate functiona daca si numai daca nu exista sistemul sacosa pe vot, care reduce responsabilitatea primarului catre zero. Zic si eu.

    • Spunem de fapt acelasi lucru: ca trebuie sa existe un cadru de reguli bugetare hard in care sa se manifeste autonomia locala, care daca le respecta trebuie sa fie reala, neabuzata de prefect sau ministere.

      De fapt, acelasi cadru trebuie sa fie valabil si pentru ministere si agentii centrale: vezi drumul Transalpina, exemplul tipic de statuie cu leduri, sau mai bine zis de „sala de sport inchisa, pentru ca nu poate fi tinuta deschisa”. Si cate altele ..

      • Hmm, poate nu? Poate pentru ministere si agentii centrale, okay, macar cele de linie, nu? (ca e totusi tara cu cei mai multi ofiteri/cap de locuitor, aia e), poate ca un regim mai dur pentru ministere, cu audit semestrial macar si cel anual in parlament la dezbaterea bugetara? Repet sunt foarte ignorant, bajbai, m-am obisnuit cu westminsterul si numai cand imi mentionati ‘prefect’ eu ies de pe sine cognitiv, habar n-am ce rol are ala, mie-mi suna a Ryse: Son of Rome, sau ceva.

      • Transalpina, ca si Transfagarasanul (chiar daca a fost construit de Ceausescu), cred eu, sint foarte necesare. Si altele la fel. Nu se vede asta la prima vedere, dar daca ne uitam la francezi, chiar in zilele astea, si vedem pe unde umbla Turul Frantei, ne dam seama ca francezii (dar nu numai) au cite un drum asfaltat pe fiecare munticel si munte. Da, evident, trebuie alocate fonduri pt. intretinere, insa aceste sume anuale sint relativ usor de planificat. Problema este mai adinca insa, si anume ca toate aceste sume sint fraudate de catre primarii si primariile respective, impreuna cu cu firmele contractoare de lucrari, toate, in prezent, apartinind probabil anturajului PSDALDE. Iar fraudarea se face prin reducerea grosimii stratului de asfalt, prin reducerea grosimii fundatiilor, prin reducerea continutului de ciment din betoane, prin lasarea unor lucrari neterminate, si, in general, prin metodele descoperite si patentate de mafiotii sicilieni cu 100 de ani in urma.

      • (cont.)
        Iar aceste abateri evidente de la calitate nu sint oprite de catre coordonatorii de fonduri, ci sint chiar incurajate: nu sint banii lor, iar daca drumul se strica mai repede, acesta va fi un motiv pentru a cere fonduri suplimentare pentru intretinere si reparatii. Si asta pentru ca Romania nu este tara lucrului bine facut (cum ar fi Germania si Elvetia, in primul rind), dar nici tara oamenilor care sa respecte banii altora, verificind strict modul de utilizare a fondurilor respective. In profunzime, la baza, Romania este inca o tara a hotilor si a smecherilor. Asa ca orice alocare de fonduri, se pare, este destinata utilizarii neeficiente (adica fraudarii sau risipei, mai precis).

  2. cand costul delegarii este asa de mare incat sistemul prefera angajati 80% controlabili si 20% competenti, ajungi la o asemenea problema.
    toti saracii ajung pe functii, normal ca o sa cumpere ieftin, ei nu concep calitatea, pentru ei e la fel, asemenea traiului de zi cu zi.

  3. Dupa umila mea parere, cauza este de-responsabilizarea cetatenilor.

    Cei mai multi asteapta „sa li se dea”, sa stea acasa si sa primeasca slujbe cat mai bine platite, pentru simplul si singurul motiv ca ne-au facut hatarul de a exista pe planeta Pamant.

    Iresponsabilitatea proprie, individuala se impleteste minunat cu iresponsabilitatea pentru comunitate. Pentru multi, interesul se opreste la poarta.

    Iar aceasta iresponsabilitate vine din obisnuinta de a primi totul de-a gata.

    Nu conteaza cati bani sunt in bugetul comunitatii, chestia asta nu intereseaza pe mai nimeni. Unii se ascund dupa „ce putem face noi, tot astia ne conduc!” , altii spun zambitori „nu ma intereseaza politica!” – sa amintesc aici doar 2 dintre scuze.

    Romanii stau la masa, beau si mananca serviti de stat. Banii pentru ospat ii ia statul de la copiii, dar cum romaniii nu-si iubesc copiii, chestia asta nu conteaza.

    Cum de la ospat de scoli doar ca sa …, faptul ca te tarai prin noroi pana la buda nu deranjeaza.

    Iaca explicatia :-(.

    Ce leac ar trebui? Saracia, foamea, suferinta – astea schimba lumea, nu seminariile si „procedurile”. Cand ai tot ce-ti trebuie ca urmare doar a scarpinarii pe burta, inchizi ochii la ce face primarul: „sa traiasca si el!”

    • Responsabilitatea nu vine de la sine, e nevoie e 3-4 generații în care asumarea responsabilității individuale să se fi dovedit cartea câștigătoare, ceea ce în România nu e cazul.

      Cartea câștigătoare pe vremea comunismului era să ai serviciu la stat, iar cartea și mai câștigătoare era să fii activist de partid sau securist. Așa că România arată astăzi exact cum ar fi de așteptat să arate.

    • Cei mai multi asteapta “sa li se dea”, sa stea acasa si sa primeasca slujbe cat mai bine platite (…)
      Ce leac ar trebui? Saracia, foamea, suferinta – astea schimba lumea, nu seminariile si “procedurile”.

      Sorry, Dedalus, dar asta e una din puținele ori când nu pot fi de acord cu cele scrise de dumneata. În primul rând, nu pot fi de acord cu acel „cei mai mulți”. Sunt sigur că cei mai mulți știu că nu așteptatul acasă le asigură succesul personal, dar lipsa oportunităților le închide cam orice perspectivă. Prea mulți trăiesc deja în sărăcie, foame și suferință, astfel încât până și miracolul unui dumicat smuls pentru nevoia imediată li se pare o realizare. Nu au timp de planificare, așa cum au de fapt cei mai puțini, căci aceștia sunt cei ce accesează seminariile și stabilesc „procedurile”. Și, ca oriunde în lume, cine împarte, parte își face. Iar când tortul e prea mic pentru pretențiile celui cu cuțitul, rezultatul nu poate fi altul.
      O fi responsabilizarea cetățenilor soluția, dar întotdeauna chiar și cel ce se dorește a fi „responsabilizat”, se așează cuminte la rând.

      • @Hantzy – păi, dacă știi lucrurile astea (iar ele chiar așa sunt, exact cum le-ai prezentat) atunci cum poți să susții toate acțiunile regimului Merkel, în orice împrejurare? Nu e nicio fractură aici? A făcut Merkel vreodată ceva (sau Iohannis, sau Cioloș) ca să îndrepte starea asta de lucruri, pe care o conștientizezi cât se poate de corect?

        • Nu e nici o fractură!
          Deși nu votez cu cdu, eu fiind paleoliberal (după definiția dlui Ioniță), apreciez corect măsurile guvernului german. Controlul economiei se aseamănă oarecum cu cu cel al unui reactor nuclear. Observarea și Reglarea continuă a tuturor parametrilor, prin acționarea vanelor, a barelor de inhibiție, șamd este ceea ce asigură bună funcționare a întregului sistem. Coalițiile conduse de Merkel au reușit să ofere cel mai bine oportunități cetățenilor, șomajul s-a înjumătățit, Germania a reușit, aproape singură chiar, să treacă peste șocul cauzat de refugiați, ba a mai ajutat financiar și Grecia la inițiativa cancelarei, iar pe Erdogan l-a convins singură să mențină taberele de refugiați.
          Iar asta fără soluțiile unice și miraculoase de transfer a riscului și ale obligațiilor pe umerii partenerilor. Reducerea taxării este ok, dar excesele, chiar și în această direcție, odată euforia consumată, vor duce la polarizarea capitalului și, subsecvent, la blocaje financiare.
          Nu văd ce ar fi putut face iohannis mai mult decât să ne scape de Ponta, sau Cioloș într-un singur an de administrare, dar cu un parlament roșu.

      • Nu sunt deloc sigur ca si cei care au venituri mici doresc sa nu mai fie „saraci”.

        Dupa cum tare as vrea sa vad o verificare a datelor statistice cu privire la saracia reala din Romania – suspectez faptul ca sunt mult mai putini saraci decat cei din statistici.

        Apelul la compasiune aduce voturi….

        • E puțin contrast intre prima afirmație de acum și soluția oferită în comentariul anterior. Bănuiesc deci ca aveați în vedere „nevoia”, nu sărăcia. Nevoia este o mare zeiță! după cum spunea cândva Dumas.

          • Sociologic vorbind, saracia e un fenomen complex :-))).

            Pentru politicieni e una, pentru economisti e altceva etc. Iar bietul „sarac” cand bogat cand sarac dupa metodologie si propaganda.

            Piesa centrala, dupa mine, e dorinta. Adica, daca un sarac doreste, vrea sa nu mai fie sarac in sensul de a deveni mai bogat, nu mai putin sarac.

            Nu-i acelasi lucru: prima situatie este expresia responsabilitatii si e favorizata de libertate, cea de-a doua situatie e generata de dependenta de ajutorul statului si de refuzul responsabilitatii personale. Un bun politician de stanga va impinge cat poate din prima categorie in a doua :-).

            O alta mare discutie este cea legata de capitalul social, de influenta proceselor de emergenta, adica de modificare a atitudinii sociale in comunitate sub influenta mesajelor individuale. Dar nu stiu daca isi are locul aici.

            Oricum, perspectiva sociologica difera de cea economica si de cea politica in abordarea comunitatilor de la sate (cat sunt ele, eu am exagerat pentru subliniere :-)). Ca sa poti lua masuri potrivite, toate cele 3 perspective ar trebui cunoscute. Dar cu un singur om nu are cum, e nevoie de o actiune comuna pentru un program politic cat de cat coerent. Ia timp.

  4. Un articol de mare bun simt ce ar trebui luat in consideratie de catre guvernanti, daca-i intereseaza cumva situatia Romaniei…

  5. Luam o localitate mica sau mare in europa de vest (Olanda, Franta, Belgia) cum arata si functioneaza si cum arata si functioneaza in Romania.

    1. Aspectul (pare neimportant) dar diferenta e foarte vizibila, o vezi imediat ce intri in tara. Nu stiu, nu avem gust, nu avem urbanisti, arhitecti. Nu stim sa facem si intretinem un gazon, un drum, o cladire noua (tot sovietica o facem), nu stim sa facem spatii publice

    2. Viziunea, nu avem o viziune, cand se face se face un cotet, mergeti in Bucuresti pe langa primarie, e dezastru toata zona. Primarul din sat/oras el nu intelege ce face, el nu are un scop gen: comuna trebuie sa atraga turisti, sa atraga business-ul x, y, z si angajatii lui sa traiasca aici cu familia. El face piscina fiindca o poate face acum, ce va fi mai departe cu ea nu intereseaza, o tranteste si gata. Cand o localitate pierde locuitori ei la ce se gandesc? Nu inteleg ca nu e atractiv sa locuiesti acolo si trebuie facut ceva?

    3. Serviciile catre populatie, scoala, piscina, parcuri, parcari, comert, medicina la noi sunt toate facute haotic si prost.

    Oamenii voteaza cu picioarele, adica pleaca unde e mai bine. Puteti sa discutati despre probleme bugetare si solutii hard, soft, degeaba, nu aici trebuie lucrat, trebuie sa le aratati ce trebuie sa faca pe modelul din vestul europei. Majoritatea primarilor habar nu au ce inseamna o localitate, ei vin acolo ca sa toace bani.

    Noi pierdem timp discutand actori de teatru, miscari pe scena politica, sa le dam bani si sa intelegem ca nu se intampla nimic. Poate ar trebui sa incepem sa vedem cum functioneaza o institutie, cum reactioneaza ea la probleme si cum le rezolva, sa punem presiune aici. Ar trebui in primul rand sa formulam foarte clar (mai simplu si mai clar decat pentru alegatori) ce dorim noi de la autoritati. Cum se cheltuie banii e foarte important, dar noi ne limitam la contabilitate, noi nu le aratam clar cum arata un spatiu public, o scoala, o piscina, o biblioteca in Finlanda sau Suedia. Ce le cerem acea primim.

    Uite, mergeti in Finlanda la o biblioteca moderna si vedeti ca e un spatiu public unde nu numai ca poti citi o carte, dar e un spatiu unde poti petrece timpul cu familia, unde poti sa cosi ceva sa ai acces la un atelier, la o imprimanta 3D e cu totul atlceva, si totul functioneaza, sunt o mie de detalii acolo, pe care ei nu le inteleg. Eu am descris pe scurt cum arata ea, dar lor trebuie descris foarte detaliat, explicat, convis si verificat cum functioneaza in detaliu acesta biblioteca.

    Trebuie bombardati si dati cu nasul in ce fac ei si ce fac ceilalti, trebuie stabilite si niste prioritati, fiindca nu poti incepe de la SF-uri cand nu exista apa si canalizare, gestiunea deseurilor, etc.

    Trebuie inceput de la faptul ca omului trebuie sa-i fie placut sa locuiasca, sa aiba perspective in localitate, sa-si vada viitorul acolo, si nu doar el dar si copii lui. Suntem in lume deschisa unde toti vedem unde e mai bine si putem sa ne si ducem acolo.

    • „Aspectul […] Viziunea, nu avem o viziune…”

      Nici vorbă!
      La fel ca „în Europa de Vest (Olanda, Franta, Belgia)”, factorii de decizie politică s-au adresat specialiștilor și au promovat competiția în vederea găsirii celor mai bune soluții, celor mai interesante viziuni, pentru cele mai bune aspecte…

      https://revista22.ro/opinii/peter-derer/bucuresti-2000-dup-20-de-ani

      Clasa politică, formată din marionete ale cleptocrației, care o servesc, au adoptat și adoptă decizii exclusiv în interesul acesteia, nu al cetățenilor. Nu putem uita comportamentul absolut condamnabil (un eufemism, desigur) al PNL, care a facilitat în mod evident prin acțiunile sale din perioada premergătoare alegerilor obținerea funcției de Primar General al Capitalei de către PSD. Înainte de d-na Firea PSD nu a mai deținut Primăria Capitalei.

      Prezumția de incompetență este criminală prin ea însăși, pentru că apără infractorii!

      Prezumția corectă este cea de rea-credință. Intenția de fraudă este primordială/esențială în ORICE investiție din fonduri publice. România este un stat captiv, condus de o guvernare cleptocratică. Aceasta este singura perspectivă din care se poate răspunde corect la întrebarea „De ce arată România aşa părăginit, chiar când are bani?”.

  6. Peste trei milioane cetăţeni sunt „lucrători degajaţi“ în vest . Ei văd în concediu cum e pe acasă. Mentalitatea de jecmănitori, hoţi, mincinoşi e întâlnită în spitale, primării … Dor de ţară?

    … „…De aia arată România aşa părăginit şi altfel, în comparaţie cu peisajul de dincolo de graniţa de Vest. … „ …..

    Cred că regionalizarea e o metodă de a înlocui incompenţenii şi hoţii de la centru, din ministere, din judeţe. Noua administraţie de la Bucuresti 2020- 2024 poate numi cetăţeni competenţi şi responsabili, în locul celor care au jefuit 1990- 2020 ţara.

    Până la bicentenar cu infrastructura ca în lumea a treia?
    Tiermondism la PSD/ ALDE ….

  7. Dvs chiar va asteptati la astia sa faca un Capital Investment Planning :) ?!

    Raspunsul este mult mai simplu: banii aia se fura cu acoperire legala

    Nu are nimeni nevoie de terenuri de fotbal in panta, de bazine de inot sau sali de sport olimpice la cucuietii din deal de langa vascautii din vale

    De 7 randuri de borduri la niste drumuri peticite

    Ideea este sa toace banii si sa prezinte ceva

    Banii sunt tocati cu firmele de avocati ale familiilor, de notarii familiilor, consultante, acte, studii de fezabilitate

    Materialele sunt cumparate prin firmele de partid

    Construite prost si scump de firmele de partid

    Banii se intorc pe sub mana in circuit la politicieni si administrata corupta

    Dupa asta de hardughia aia n’are nimeni nevoie sa fie functionala, problema intretinerii lor nu si’a pus’o nimeni, nici nu au intentionat vreodata sa le intretina si sa le foloseasca

    De ce sa cheltuie ei bani ca sa inoate copiii unor nimanui la scoala sa creasca frumosi si sanatosi, lor ce le iese din afacerea asta…ai lor au piscine in curte…

    Poate sa se degradeze linistita, nu au motiv sa mai investeasca bani in intretinerea ei, constructia si’a indeplinit scopul

    Daca se degradeaza peste niste ani eventual au motiv sa mai dea un tun cu revitalizarea ei si dupa aia iar o lasa in paragina si tot asa

    Nu are cine sa faca un set hard de reguli cand interesele sunt altele, sa fie cat mai relaxate si mai neclare

    Si daca ar exista regulile alea „hard” cine naiba sa le respecte, exista legi care nu se respecta, hotarari judecatoresti definitive care nu se aplica

    Ce folos la romani ca se mai face un set de reguli pe hartie…

    Romania o sa ramana o tara inapoiata, corupta, devalizata, depopulata pe zi ce trece, natalitatea e varza dupa 90 si emigrarea e top, in 15-20 de ani sa vedem cine le mai plateste pensiile alea speciale, cu toti pakistanezii si vietnamezii lui peste adusi acolo la munca…

  8. ciudat, la chestia asta m-am gandit si eu acum cateva zile, diferenta e ca eu m-am dus ceva mai departe si mi-am dat seama ca asta e modul de functionare al societatii romanisti de cand mi-o amintesc – scolile (alea mai bune) sunt finantate de elevi, la spital te duci cu propriile pansamente, pe vremuri „te luau” in in armata si te hraneau parintii etc. tot ce tine de stat pare neterminat dar, daca te uiti mai bine, e cumva improvizat pentru utilizatori nu pentru angajati – angajatii-si primesc salariile, sporurile si pensiile speciale. problema apare cand p.limea incearca sa beneficieze de-un serviciu sau cand este implicata in orice fel in proces. faptul ca te plimbi ca dementul prin oras dupa adeverinte o zi intreaga apoi afli ca se schimbasera regulile si trebuie s-o iei de la capat a doua zi (ca sa dau un exemplu) are semnificatiile lui si ele tin mai degraba de raporturile de putere intre elita/e si populatie. ai dreptate, zic eu, cand spui ca nici prostia si nici reaua intentie nu sunt principii explicative daca te referi la populatie – daca te plimbi cateva zile prin lume, si cine n-o face, descoperi ca masele sunt, cognitiv, cam la fel peste tot. diferenta intre noi si altii e data de clasa conducatoare, eu nu cred ca noi suntem o tara cu armata ci o armata cu tara (armata/elite/servicii plus acoliti si servitori), ca sa zic asa. de asta vezi exuberanta in cheltuieli pe o fata a monedei acompaniata de austeritate tembela pe cealalta. toate serviciile sociale sunt, pana la urma, redistributii, si noi nu ne calificam (eu, cel putin, despre tine nu stiu). nu cred ca este vorba despre viziune pe termen lung la politicieni (sau lipsa ei) ca sistemul democratic este peste tot la fel si toata lumea gandeste natural pe bucati de patru ani ci de relatia intre stapanii pamantului si subiectii lor. de ce crezi ca fug oamenii ca de pe plantatie (am citit tot felul de explicatii mirobolante, ridicol!) daca nu pentru ca asta este situatia de fapt? se poate schimba modelul? da, se poate! vezi italia, spania, franta, canada in anii 60/70.

  9. Dacă un proiect, indiferent cu ce fonduri, răspunde unor nevoi ale comunității, el o să fie întreținut. Dacă el răspunde doar nevoilor de parandărăt ale autorităților, se poate spune că și-a epuizat rolul social odată ce banii au fost încasați. Dacă treceți prin Severin, să faceți o poză cu gara și să încercăm să răspundem împreună de ce are nevoie Severinul de o gară mai mare decât Gara de Nord și cine o mai zugăvește data viitoare :)

      • Ati putea completa raspunsul dvs. cu o definitie a „comunitatii” ? Alfel, in zilele noastre, fiecare intelege ce doreste; fie „famiglia” italiana sau sau chiar „satra” ?

      • E adevărat și asta, dar până la un punct. Comunitățile sunt destul de puțin închegate, sunt extrem de blazate… dar nu putem zice că nu există deloc. Când suntem supărați spunem că trăim în cea mai nasoală țară de pe glob, dar dacă e să ne gândim obiectiv, la scara celor zece miliarde suntem niște norocoși. Între doi vecini există măcar un gard în comun :)

        • O tesatura sociala destramata, ierarhii de valori ezitante, imprecise.

          Vreau sa spun ca radacina celor semnalate in articol este, dupa parerea mea, in slabirea legaturilor sociale. In consecinta, scopul unor masuri de indreptare s-ar cere tot in aceasta zona sociala si nu in cea administrativa.

          Daca vom accepta aceasta ipoteza si consecintele sale, vom ajunge iinevitabil la intrebarea : cum ar trebui sa fie re-organizata societatea romaneasca si economia?

          Dupa parerea mea, acceptarea concurentei este cheia. In paralel ar trebui sa intelegem ca nu exista nicio cale prin care sa asiguram un nivel de viata decent tuturor. Mai ales daca ne incapatanam sa inlocuim raspunderea individuala cu raspunderea statului. Saracia nu numai ca este inevitabila, ci si necesara. Obiectiv necesara, nu e vorba de dorinta cuiva. Ca dovada ca nicaieri nu s-a putut elimina total.

          MMM

          Din aceasta idee directoare a concurentei s-ar naste evident si masurile politice necesare. Ce se naste din pisica, soareci mananca! Cu obiective socialiste nu poti obtine un stat liberal :-).

    • Da, asa este: am fost si eu in Severin si in zona Vinju Mare de multiple ori. Gara din Tr. Severin a mincat fonduri (probabil si europene) cu vreo 60% decit ar fi fost necesar. Constructia noua nu arata foarte rau, insa la interior este chiar „luxoasa”, cu tot felul de gresii pe pardoseala sau pe perete. Cele de pe pardoseala au crapat masiv, si, acum 3 ani (la vreo 10 ani de la inaugurare) trebuiau inlocuite. De asemenea, gara are 3 etaje (parca) pentru a permite amplasarea a doua pasarele masive care duc la jumatatea parcului (jumatate pe inaltime, pentru ca parcul este pe un deal), pentru a usura – pasa-mi-te – accesul calatorilor la statia de autobuz. De ce o fi fost nevoie de doua pasarele masive, cind pe acolo circula, poate, 20 de calatori zilnic, si una, chiar pe jumatate mai ingusta, ar fi fost arhisuficienta? Gara, cu cele trei etaje, trebuie de asemenea incalzita iarna, cu toate ca acolo calatorii (poate vreo 20 pe tren) nu stau, in general, in asteptare, mai mult de 30 de minute?! Evident, banii au fost folositi pentru a da de lucru mai mult unor oameni care, poate, altfel nu ar fi avut de lucru, dar si pentru a da profit mai mare (atit legal, cit si, probabil, ilegal) firmelor contractoare. 60% bani risipiti, care ar fi putut fi folositi la alte proiecte necesare. Cu alte cuvinte, un jaf major de fonduri publice, pentru un obiectiv care este 60% inutilizabil.
      La fel si la Vinju Mare, unde intr-un parc de 50 x 50 metri s-au instalat vreo 10-15 cosuri de gunoi, destul de sofisticate, la o distanta de vreo 20 de metri unul de altul. Evident, aceste cosuri de gunoi, cu o capacitate destul de mica, ar avea nevoie de personal care sa le goleasca, deci alti bani aruncati, in proportie de 60%.

    • (cont.)
      Cu alte cuvinte, exista la toate nivelurile psdistaldiste o mare bataie de joc fata de banul public, nu numai neglijenta, dar mai ales banditism planificat.

  10. Nu va mai imbatati cu apa rece. Nici mama contralelor nu va reusi sa rezolve problema risipei si a cheltuielior aiurea din administratia locala si centrala. Singurele leacuri sunt alegatorii & colapsul. :)

    Atata timp cat majoritatea comunitatilor (comune, orase, etc) din Romania nu se pot intretine din fonduri proprii si primesc bani de „la centru”, acesti bani vor fi risipiti cu abnegatie. Nu se poate altfel. E o chestie naturala si umana. E exact acelasi reflex in Chicago, illinois, New York. NY, Paris Franta (orase falite in tinuturi falite, in state ce sunt pe cale sa intre in faliment sau au si incetat platile) ca si in Tandarei, jud. Ialomita sau Bobohalma, jud. Mures. Asta e. catastrofa administrativa e e o consecinta directa a statului „social & asistential”.

    Acolo unde comunitatile se intretin din incasarile proprii dintr-o data alegatorii devin responsabili, iar edilii alesti competenti de se sparie gandul :)

    Exista desigur reflexul de a vedea si accentua bubele diverselor localitati din Romania si de a trece cu vederea bubele alora din vest. Bologna sau Florenta sau Gotteborg sunt mult mai prost administrate, mai murdare si mai prost intretinute ca Clujul mult hulitului Boc. Sigrur ca majioritatea localitatilor vestice arata mai bine ca cele din Romania mai ales cand vine vorba de asezari rurale, dar asta nu e intotdeauna rezultatul unei bune administratii ci mai degraba a faptului ca sunt mai multi bani disponibili. Iar aia 10% care nu sunt rispiti acolo pe tampenii sunt mai multi decat cei 10% ce nu sunt risipiti pe tampenii in Romania :)

  11. Nu poți cere unui primar care trăiește, de cele mai multe ori, „la tara”, care are mașina de serviciu, are bona la copii (sau sunt trimiși la școli private) ce înseamnă expresia „pentru oameni”.

    Cei mai mulți își asfaltează strada până la ei acasă, in suburbii, trag apa la ei pe strada, își dau salarii la maxim posibil și e prea deajuns. Nevoile cetățenilor nu sunt nevoile lor. Ei nu au un plan de cariera, pentru că se pot pensiona „special” chiar și după un mandat. Nu au targeturi, nu au evaluări, nu au responsabilități. Singura lor grija este sa ii persuadeze pe cetățeni să îl aleagă din nou. Și să colecteze bani pentru primărie, de unde să își dea salarii neplafonate.
    A, scuze, cea mai importanta grija pentru ei este sa nu își supere șeful de partid. Da, ierarhia!

    Chiar și când ies din localitățile lor, nu se uita la drumuri, la facilități, la transportul in comun, la grădinițele altora. Ei au șofer la mașina, nu au nevoie de transport, nu au nevoie de gradinite, copiii lor nu învață la școlile cu buda in curte și fără apă curentă. (Excepțiile de gospodari întăresc regula, dar nu intra discuția aceasta).

    Strict problemele mele ca cetățean:
    – o interfață cu serviciile primăriilor prietenoasă și ușoară. Sa își trainuiasca oamenii de la ghișee să zâmbească și să fie amabili. Ok, stau 1h până se mișcă coada, dar sa vad zâmbet și amabilitate.
    – lipsa locurilor de parcare și de aici nevoia unui transport in comun civilizat. Dacă ambii părinți sunt activi, devin necesare 2 mașini. Un transport in comun organizat ar scuti poate 1 mașina. Ar scuti traffic jamul de dimineață pentru dusul copiilor.
    – crese civilizate mai multe, că toată lumea se plânge de natalitatea scăzută, dar jde’ părinți nu au unde să își lase copiii. Pentru ce sa ii mai faci? Ii spui soției că a fi casnica este ok? Cați își permit să aibă o sotie casnica și 2-3 copii? Ii dau dreptate aici lui @Harald, in Ro, o familie cu 3 copii e aproape condamnată la sărăcie. A avea copii a devenit un lux. Pentru că o creșă a devenit un lux. O grădiniță a devenit un lux. Și de aici, următoarea nevoie:
    – grădinițe de cartier curate și sigure.
    – școli de cartier curate, sigure și cu program prelungit.
    – transport in comun cu orare fixe.
    Asta are nevoie in primul rand cetățeanul. Că baza. .

    Apoi pista de biciclete, trotuare decente și, mai ales, siguranță. Dar astea sunt deja nevoi de nivel doi.
    Piscine publice în cartiere, biblioteci ca și spații recreative (cum bine spunea @ion mai sus), tramvaie ușoare și rapide pe trasee delimitate de trafic, piețe de cartier sâmbătă dimineață, piste de ski pe fabrica de procesare a deșeurilor (tot @ion mi-a amintit de Oslo-tara nordica), mofturi!

    Primarii pe care ii avem nu pot înțelege asta psihic, că oameni. Nu ai cum să înțelegi nevoia unui orar fix la autobuz când tu mergi doar cu mașina de servici. Și celelalte!

    Că tot vorbim de primari, mi-am amintit de Boc de la Cluj, l-am văzut în autobuz, alaturi de oameni. Despre asta este vorba. Când ești printre oameni, incepi sa le înțelegi nevoile. Când copiii tai merg la școli de cartier, incepi să înțelegi nevoile copiilor. Când tu cânți, fizic, cu 50.000 de tineri la Untold, incepi sa ii respecti și să îi înțelegi. M-am simțit în siguranță cu copiii mei minori la Untold pentru că l-am văzut pe Boc cu copiii lui acolo. Că și semnal, mi-a fost confortabil.

    Dar, când primarii stau închisi în auto-suficienta lor, nu au cum. E de la minte, nu este de unde!

    • Dupa parerea mea nu trebuie construite blocuri asa de mari cum avem noi, trebuie construite cartiere cu case lipite una de alta, sau blocuri de pana la 4-5 etaje. O tema aparte sunt cladirile de birouri. In general cartierul trebuie sa fie mixt, adica sa fie si locuinte si birouri si comert si cladiri publice, sa fie uniforme fara concentratii.

      Copii trebuie sa mearga pe jos la scoala singuri, asa era cand eram eu copil, si asa functioneaza inca in vest, chiar in orase mari. Functioneaza si in Japonia. Ei pot merge cu bicicleta la scoala, atunci au sens si acele piste de biciclisti, sunt facute ca copii sa ajunga la scoala.

      Ideal ar fi sa avem si parintii aproape de servici, sa-si schimbe casele mai usor. Daca in america omul peste noapte poate schimba locuinta, statul, si nu isi pune multe intrebari la noi nu convingi un om sa se mute din Bucuresti, avem diferente foarte mari, mobilitate redusa. In Paris, Bruxelles de exemplu multi nu ezita sa se mute in suburbii chiar considera ca au evoluat, se pot muta la Nice sau Lyon cat ai clipi.

      Satele mici trebuie sa arate exemplar si sa ofere un confort ridicat al vietii mai ales in jurul marelor orase. Acolo cresc copii, acolo merg la scoala, parintii pot merge in oras cu treburi, dar in ziua de azi pot lucra si de acasa cateva zile pe saptamana.

      Cu bugete si reguli nu se va face nimic, e jocul de-a pisica si soarecele, fara rezultat.

      Exista o gramada de literatura pe tema aceasta, exista experienta mondiala pe care o poti vedea cu ochii, exista nenumarate materiale pe youtube unde se ruguma tot. Nu mai suntem in tara cu sarma ghimpata in jur, cu cateva ore de TV pe zi.

      O alta diferenta foarte vazuta mai ales de straini, sunt restaurantele … calitatea si diversitatea meniurilor, daca esti vegan … ramai flamand. In Bucuresti nici nu prea ai ce sa vezi, decat paragina.

      • Exact despre asta este vorba, să deschidă ochii primarii: „Exista o gramada de literatura pe tema aceasta, exista experienta mondiala pe care o poti vedea cu ochii, exista nenumarate materiale pe youtube unde se ruguma tot. Nu mai suntem in tara cu sarma ghimpata in jur, cu cateva ore de TV pe zi.”

        Da, și eu as vrea că al meu copil să meargă pe jos la școala. Dar drumul trebuie sa fie sigur, cu intersectii semaforizate, sa se construiască grupuri de copii care să ajungă în siguranță la școala. Dar când în fata blocului nu exista trotuar decent, sunt câini vagabonzi, oameni vagabonzi, mașini parcate pe trotuar, treceri nesemaforizate și mașini parcate pana in trecere sa nu se vadă bine pietonii care așteaptă, nu exista sa lași copilul să meargă sigur la școala. Bun, daca e licean, da. Dar până atunci nu.

        Vorbiți de mutatul in suburbii. Dar acolo exista tren sau linie de metrou ușor până în centru. Parcări supraetajate langa gări unde poți lăsa mașina peste zi. E decenta maximă. La noi suburbiile înseamnă străzi înguste, de cele mai multe ori fara trotuare, și neapărat mașini pentru membrii familiei. 1-1.5h dimineața și 1-1.5h seara la întoarcere.

        De aceea spun, fără a vedea cum este normalul, primarii noștri nu au cum înțelege. :|

  12. „După regulile de bună practică, orice investiţie nouă trebuie să crească automat bugetul primăriei cu suma necesară întreţinerii şi operării activului respectiv, în perpetuitate.”

    Dupa regulile economiei de piata, ingroparea banilor de catre autoritatile publice in lucrari faraonice NU este o investitie -caci nu produce nimic-, ci o imobilizare/neantizare a capitalului.

    Deci o prima chestiune este aceea ca o primarie nu are de ce sa actioneze ca o corporatie si sa’si faca planuri de business, si nici nu ar trebui sa poata accesa credite [cu exceptia subscriptiilor publice pentru lucrari plebiscitate local] si nicidecum sa primeasca fonduri, de pomana, de la Dragnea sau tovarasii lui mai mari de la Bruxelles [ca pesedeul da cu polonicu’ dar socialistii eurocratii arunca banii in politrucii neaosi cu elicopterul, incurajind pe fata clientelismul si coruptia]. Dar pentru ca s’au intamplat deja toate acestea avem astazi sute de comune si orase in faliment.

    Ca atare, obsesia dezvoltarii continue, a progresului, a bunastarii obtinute prin intermediul unor entitati din sfera publica este principala cauza a paraginii. Iar la obsesia asta s’a ajuns nu pentru ca dragneailicibasescunastase, ci pentru ca intelectualitatea noastra a capotat si nu a rezistat tentatiei de a amagi interesat masele ca ‘se poate trai la nesfarsit pe banii altora, prin actiunea minunatilor birocrati/politruci care odata ce si’au insusit Manualul european de bune practici de guvernare o sa investeasca in draci si o sa arate tara ca o floare, frumoasa de n’o sa te mai poti uita la ea. V’ati intrebat vreodata cum au ajuns rumanii, in majoritatea lor, sa tanjeasca intr’o psihoza colectiva autostrada mantuirii ce va traversa Carpatii? Mai are cineva curajul sa conteste astazi necesitatea acestei ‘investitii’ aberante? Dar…cum de au ajuns rumanii sa creada ca merita autostrazi pe moca? unde nu se plateste nicio taxa de acces? Am zis obsesie? Mai degraba credinta, convingere nestramutata in puterea statului de a face si de a drege, precum si dezamagirea si disperarea tipice omului religios ori de cate ori Fiinta Suprema ii insala asteptarile. O asa mare suparare a vacarului pe stat [care stat, desi isi dovedeste impotenta zi de zi, credinta oamenilor in omnipotenta lui nu scade un dram] nu putea fi posibila fara un atasament irational, fara o stare de dependenta construita ori indusa omuletelui transformat din cetatean in simpla dobitoaca.

    Si nu este ceva caracteristic Romaniei. In Detroit s’a intamplat fix acelasi lucru. In Europa sunt focare de socialism care au naruit orase altadata prospere. S’au construit -pe bani europeni [adica extrasi prin rapt institutionalizat de la cetatenii europeni]- mii de sali de sport, patinoare, piste de biciclete, parcuri futuriste si niste chestii ceva mai scumpe, precum autostrazi intre 2 parlite de targuri si aeroporturi sezoniere falite din nastere [plus aeroportul berlinez, caz-scoala de socialism la inalt nivel]. Poti sa faci 10.000 de planuri de afaceri, 10.000 de proiectii de bugete, rezultatul va fi acelasi: dezastru. Pentru ca o Primarie, un Guvern sau o Comisie va actiona intotdeauna in afara pietelor, in afara logicii economice, desprinsi de cerere -din moment ce „investitiile” nu sunt plebiscitate [cu rare exceptii, uneori in Elvetia si SUA], ghidonati fiind de „logica” populista, disperati sa ofere ceea ce cred ei ca le va aduce un folos imediat [recte o mita sau un vot], adica un farafastac pe care cei mai isterici membri ai societatii il clameaza ca fiind absolut necesar la un anumit moment.

    • Deci o prima chestiune este aceea ca o primarie nu are de ce sa actioneze ca o corporatie si sa’si faca planuri de business, si nici nu ar trebui sa poata accesa credite [cu exceptia subscriptiilor publice pentru lucrari plebiscitate local] si nicidecum sa primeasca fonduri, de pomana, de la Dragnea sau tovarasii lui mai mari de la Bruxelles [ca pesedeul da cu polonicu’ dar socialistii eurocratii arunca banii in politrucii neaosi cu elicopterul, incurajind pe fata clientelismul si coruptia]. Dar pentru ca s’au intamplat deja toate acestea avem astazi sute de comune si orase in faliment.

      Întrebarea care apare instant este: dar de ce s-au întâmplat toate astea?! Răspunsul nu e că majoritatea oamenilor sunt proşti sau rău intenţionaţi (astea fiind explicaţiile favorite de analiştii români experţi în “critică”, după cum bine scrie autorul), ci pentru că cel mai de preț capital al unei comunități sunt cetățenii acesteia. Iar comunitatea este obligată, tocmai de regulile concurențiale, să îi păstreze și, dacă poate, să atragă alții. Din acest motiv trebuie să intre în jocul economic, nemaiavând atuurile de altădată, a restricțiilor de călătorie sau informare. Așa că trebuie să ofere cetățenilor serviciile și facilitățile de care au aceștia nevoie: tinerilor educație și distracție, vârstnicilor dispensare și conferințe. Altfel rămân doar cei ce nu își mai permit un nou început.
      Ori tocmai asta arată că structura demografică e în permanentă schimbare. E deci necesară flexibilitate în oferta pe care comunitatea o face propriilor membri. Dacă ieri avea nevoie de discoteci, azi de internet café, mâine va avea nevoie de azil de bătrâni. Dar tocmai azilul ăla, odată construit, va anula orice speranță că tinerii studios prin alte centre vor mai reveni vreodată. Iar asta arată inutilitatea deciziilor plebiscitate: cetățenii se gândesc mai ales la nevoile imediate. Pe termen lung nu e grija lor, mai ales că vor avea întotdeauna opțiunea părăsirii localității.
      Iar dpdv legal relevanța unui referendum local atârnă enorm de reglementare, de oferta supusă deciziei și de resursele financiare (iarăși!) puse la dispoziție. Să facem aeroport la Vaslui sau să finanțăm Untold? Aproape sigur a doua opțiune ar câștiga. Dar dacă prezența la referendum ar fi de 15%? Mai facem unul între aeroport la Cluj și Untold la Vaslui? Câștigă tot Clujul și Vasluiului moare. Dar legal, nu?!
      Kerosin este un combustibil bun, le permite avioanelor să zboare. Turnat însă peste cărbunii din grătar, nu ajută. S-ar putea chiar să explodeze sau să ardă steak-urile, deși în interior rămân „very rare”. Impresia că una și aceeași soluție ajută nu doar la orice, dar mai ales în orice conjunctură, este evident greșită.

  13. Dar pe aia care zic sa dea gaze la toata tara i-ati auzit? Jumatate din tara asta nu si-ar permite sa plateasca factura curenta la gaze, ieftine comparativ cu alte tari, ce sa mai vorbim de conectare si centrale termice.

  14. „…când au pornit Năstase şi Ţiriac marea ofensivă frauduloasă…”

    Se pare că relatările întregului articol se sprijină pe premiza că România este un stat de drept în care acțiunile răufăcătorilor apropiați guvernării sunt surprinzătoare pentru cetățenii onești, majoritari. Cam ca în Italia, să zicem.

    Premizele false conduc către concluzii eronate. Nu putem explica astfel cum dispare din biroul polițiștilor o tonă de cocaină pe care domniile-lor o pun apoi în vânzare (că n-or face cozonaci din ea), sau cum s-a înființat Banca de Credit Corcodel, spre exemplu, lucruri care pentru Mafia italiană sunt greu de realizat. În România, întregul aparat al statului, cu instituțiile „de forță”, cu serviciile de informații și Curtea Constituțională șamd. sunt la dispoziția infractorilor. Cam ca în Republica Moldova până de curând.

    Pentru concluziile corecte cred că este necesar să ne schimbăm puțin perspectiva și să privim România drept un stat captiv, cu o guvernare cleptocratică. Arhitectura statului de tip mafiot de astăzi a fost creionată în 1990 de către I Iliescu cel sărac și cinstit tocmai cu scopul menținerii la putere a membrilor din rândul al doilea ai Securității și PCR și trecerea în proprietatea lor și a apropiaților lor în mod fraudulos a unei părți cât mai mari din averea publică. Iar modelul economic extractiv a fost consolidat de-a lungul deceniilor.

    Doar în felul acesta putem înțelege cum dl Vâlcov s-a prezentat la dl I Țiriac pentru a se consulta cu acesta cu privire la textul OUG 114 pe care l-a transmis ulterior guvernului spre aprobare. Ori cum de pot funcționa nenumăratele „bidoane” ale „serviciilor” prin care sunt finanțate activități antisociale, acte criminale. Nu, ofensiva frauduloasă nu este un eveniment. Sau Secția Specială care instituie o justiție paralelă.

    Aceasta este regula vieții de zi cu zi în România, lucrurile excepționale în țara noastră, precum condamnarea timidă și sporadică a vreunui politician corupt, sunt considerate în statele democratice firești. În aceste condiții este necesar ca în cazul oricărei investiții guvernamentale să pornim de la prezumția că este de fapt vorba despre un plan de fraudare a unor fonduri publice. Orice investiție publică!

    Și dacă în R Moldova cineva, cumva, a putut cere Curții Constituționale să-și schimbe componența și deciziile, în România se pare că NIMENI nu va putea vreodată să facă ceva similar. Cleptocrația este aici de neclintit.

    • Bravo!!! Foarte clar si concis. Absolut tot ce spuneti este asa cum spuneti. Cu o mica completare: nu numai proprietatea publica a fost trecuta in mod fraudulos in posesia membrilor Securitatii si PCR din rindul al doilea, dar si din rindul intii, ci si proprietatea fosta privata, adica retrocedarile. In cazul meu si al familiei mele, 97% din proprietati au fost alocate ilegal securistilor si pcristilor de la sate.

    • (cont.)
      Iar eu si familia mea sintem urmariti in continuare de catre serviciile securisto-sereisto-sieiste, de exmplu chiar si prin nepublicarea unor comentarii ca acesta, chiar in reviste online de „tinuta”, cum ar fi Revista22 sau Europa Libera!!!

  15. „Pentru concluziile corecte cred că este necesar să ne schimbăm puțin perspectiva și să privim România drept un stat captiv, cu o guvernare cleptocratică.”

    Foarte precisa imagine a realitatii! Din pacate nu exista o solutie democratica pentru tratarea acestui flagel national; tumorile sociale nu pot fi rezectate prin vot, si-au dezvoltat intr-atat mecanismele de aparare incat nucleul lor dur, administratia de tip caracatita, metabolizeaza rapid orice incercare de schimbare politica.

  16. Problema în România este în primul rând a competenței, și în al doilea rând al auditului în privința bugetului. Primăriile sunt cam stat în stat și nu dau socoteală nimănui.

    Nimeni nu pretinde primarilor să fie experți în administrație publică locală. Însă mai peste ocean orașele au început a avea manageri profesioniști ai orașului. Ceea ce fac efectiv acești manager este a rula funcția administrativă potrivit legilor în vigoare. Primarul și consiliul local se ocupă de implementarea de proiecte locale, însă managerul profesionist este cel care poate spune ce se poate face și ce nu potrivit cu posibilățile bugetare. De obicei primarul și consilierii ascultă de indicațiile managerului profesionist, altfel măgăreața pică pe ei. Managerul profesionist al localității poate și demisiona în semn de protest față de abuzuri sau decizii greșite.

    Probabil că asta ar merge bine și la Românica, însă mi-e teamă, după experiența TAROM și alte întreprinderi de stat, că primarii or să tragă sforile să concedieze managerul profesionist ca să poată fura în liniște (bani sau alegeri).

  17. In general vorbind, cauzele gestionarii (managementului) defectuoase a fondurilor (atit interne, cit si europene) in Romania sint urmari atit ale etosului poporului roman, cit si ale „pacatului originar”, adica ale sistemului administrativ-legislativ al celei de-a doua republici.
    Poporul roman, la baza (dupa cum am mai spus si intr-un comentariu mai sus), nu este un popor de oameni integri, care sa fie obisnuiti cu munca din greu, si care sa iubeasca si sa respecte lucrul bine facut (asa cum pretinde Iohannis – care insa, romanizat, nu prea mai stie ce esta aia). Aceste aspecte au fost tipice si in interbelic, si in comunism, perioada in care chiar au fost exacerbate. In schimb, respectul fata de lucrul bine facut duce si la corectitudine comportamentala, atit in fata legilor, cit si in fata semenilor. Cind am fost in zona Vinju Mare, pentru a ma ocupa de retrocedarile familiei (furate in prezent in proportie de 97% de catre statul securisto-sereist), localnicii imi povesteau (chiar cu un fel de mindrie!) cum furau ei porumbul – punind panuse in loc, la fund – din gramada respectiva, care se forma inainte de transport.
    Apoi, „pacatul originar” inseamna elaborarea unei Constitutii si a unui sistem legislativ-administrativ, imediat dupa lovilutie, peste noapte (figurativ vorbind), un sistem – cum altfel – inspirat din legislatia comunista, sistem cu totul nou, care nu putea sa iasa – dupa cum vedem – decit disfunctional. Iar efectul cel mai grav al acestui sistem dezlinat este formarea si supravietuirea unor partide bandite, care au incurajat si practicat acest banditism la nivel national, si mai ales in comunele tarii. Deci situatia cea mai grava este la nivelul primariilor, care, mai ales in Muntenia si Moldova, apartin inca partidelor mostenitoare ale PCR si Securitatii. Si ma refer aici mai ales la primari, personalul primariilor, si consiliile locale.
    Poate ca in viitor ar trebui sa ne gindim la un sistem constitutional-legal-administrativ mai unitar, in care si presedintele tarii sa fie un membru al uni partid, sau, poate mai bine, in care primarii sa nu fie (sa nu fi fost?) membri ai unor partide. Pentru ca apartenenta unui primar la unul din partide politizeaza prea mult viata la tara: fiecare intra intr-un partid si face politica pentru a ajunge primer, apoi, dupa ce a ajuns primar, recurge la tot felul de ilegalitati pentru a-si avantaja gruparea, in detrimentul celorlalti.

  18. (cont.)
    Si, se pare, mai este un motiv major al gestionarii gresite (in care intra si cea frauduloasa) a fondurilor de tot felul: cultura modului de cheltuire a acestor fonduri. In SUA exista, de foarte mult timp, un cult al reducerii taxelor (pe cit posibil), insotit de un cult al economisirii. Mai toate entitatile cheltuitoare de fonduri, atit cele guvernamentale, sau administrative, cit si cele private (companii mari si mici) au ca obiectiv reducerea cheltuielilor. Deci un administrator de fonduri trebuie, in primul rind, sa se incadreze in limitele de cheltuieli stabilite prin buget, apoi are obligatia de a incerca chiar sa faca economii, adica sa realizeze un program, un proiect, cu cheltuieli chiar mai mici decit cele planificate. Succesul in economisirea fondurilor face ca persoana respectiva sa fie promovata pe linia managementului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Ionita
Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro