Home » Administratie » Citesti:

România, Uniunea Europeană şi “reacţiunea”

Radu Georgescu martie 26, 2013 Administratie
1 comentariu 509 Vizualizari

Chestiunea regionalizării reprezintă un subiect ce a atras atenţia unei părţi a opiniei publice de la noi din ţară în ultima vreme.

Un flux de incertitudini apare când ne referim la modul în care se va desfăşura competitţia pentru resurse financiare între viitoarele regiuni, iar echilibrul de putere (atât administrativ cât şi politic) poate fi pus sub semnul întrebării.

Transferul de prerogative  către regiuni poate aduce cu sine o eficientizare a serviciilor oferite cetăţenilor din regiunea X sau Y, dar în acelaşi timp dacă regiunea X este mai bogată decât regiunea Y vom observa o posibilă tendinţă a lui X în a avea o mai mare prioritate la alocările de fonduri. Acest lucru determină frustarea lui Y şi implicit a liderilor politici din zona respectivă, iar aceşti decidenţi pot arunca vina (în cazul exerciţiilor electorale viitoare) pe X sau mai mult pe Bucureşti.

Există riscul ca acest proces de regionalizare să fie făcut rapid într-un nefericit stil românesc, doar că Bruxelles-ul “doreşte” acest lucru, iar acest aspect ar aduce cu sine mai multe probleme decât câştiguri. Suntem pregătiţi pentru regionalizare? Ştiu cetăţenii ce înseamnă acest lucru? Am dubii serioase.

Putem face un sondaj în rândul cetăţenilor, având ca subiect rolul consiliilor locale actuale şi putem asista la răspunsuri surpiză. Dacă vom dori o regionalizare de succes, sau macar un proces normal, e necesară o dezbatere amplă atât la nivel central cât şi local, poate şi o atenţie sporită a presei asupra acestui subiect şi detaliilor aferente.  Un scop important trebuie să fie eficientizarea utilizării fondurilor europene (în prezent fiind încă codaşi la acest capitol), iar în acelaşi timp regionalizarea trebuie aplicată într-un mod clar, pentru a evita confuziile – iar cetăţenii trebuie să cunoască ce drepturi au în noua configuraţie administrativă a ţării.

Să nu uităm faptul că o bună parte dintre statele membre ale Uniunii Europene tind spre centralizarea statului, consecinţă a crizei economice ce afectează continentul nostru.

Blame it on Bruxelles sau Bucureşti?

În anul 2012 am asistat la o bătalie politică amplă, în care Bruxelles-ul a fost folosit atât ca şi aliat, dar şi ca element “nociv” –  practic am observat şi o primă acceptare a faputului că parcursului evoluţiilor din capitala europeană afectează în mod direct scena politică şi societatea românească. După o lungă perioadă în care presa a fost dezinteresată de evoluţiile europene, aceste evenimente au amintit de importanţa ce trebuie acordată forumurilor europene. Trebuie să privim şi modul în care presa era interesată de integrarea României în Uniunea Europeană şi NATO; se organizau dezbateri întregi – iar ştirile TV acordau spaţii largi evoluţiilor negocierilor cu structurile euro-atlantice. Vorbim de o perioadă în care integrarea României era o prioritate a tuturor formaţiunilor politice din ţară şi în acelaşi timp statutul de membru era privit ca o definire a identităţii naţionale a României de după căderea regimului comunist.

Integrarea a venit, iar acum la 6 ani de când România a devenit membru al Uniunii Europene se observă încă multe dificultăţi în managementul general al chestiunilor legate de Bruxelles. O comparaţie se poate face cu un câine ce aleargă după o roată, iar în momentul în care o prinde nu mai ştie ce să facă cu ea.

Reprezentanţii unui stat în cadrul Parlamentului European au o responsabilitate importantă în promovarea intereselor naţionale şi există un număr relevant de pârghii (dacă există şi voinţă) prin care parlamentarii europeni pot aduce o valoare adăugată imaginii şi în acelaşi timp intereselor naţionale. Din nefericire mulţi dintre reprezentanţii noştrii de la Bruxelles nu sunt interesaţi (şi poate nu au nici capaciatea) de a emite fluxurile de influenţă specifice spaţiului instituţional din capitala europeană. Gradual Europa va trebui să realizeze necesitatea promovării unor personaje carismatice cu o experienţă politică relevantă în cadrul instituţiilor de la Bruxelles. De foarte mult timp Europa a fost condusă pe baza unui management al crizelor (fie ele politice sau economice), iar viziunea politică a lipsit. Nu se poate asigura o viziune fără a avea oameni competenţi şi care nu sunt numai tehnocraţi, viitorul Europei trebuie asumat prin voci puternice şi nu prin elemente schematice specifice laboratoarelor. Bineînţeles tehnocraţii îşi au rolul lor clar, dar în momentul în care un astfel de personaj este supus unor presiuni generate de  interese  politice- soluţiile pe care le identifică pot înrăutăţi situaţia existentă în acel moment. Să ne imaginăm că premierul britanic Cameron ar avea în faţa sa- la Comisia Europeană spre exemplu-  un interlocutor  puternic, carismatic şi cu o vastă experienţă politică. Exerciţiul ar fi mai complicat pentru britanici, iar constructul european ar avea de câştigat.

Este responsabilitatea partidelor politice naţionale să selecteze oameni capabili şi cu experienţă pentru misiunea europeană, una deloc uşoară. Vina pentru reprezentarea noastră, uneori slabă de la Bruxelles, aparţine în exclusivitate Bucureştiului şi partidelor naţionale.

Reformă sau…nu

În deceniile ce au urmat creării Uniunii Europene, aceasta a avut numeroase ocazii de a demonstra că este un “organism” autonom. Evoluţia, care a rezultat din acumularea constantă de experienţă a dus la fructificarea conceptele de bază ale Uniunii Europene, fapt demonstrat de numărul tot mai mare de state care au aderat la Uniunea Europeană- încă din primele stagii ale formării sale.

În timp ce comportamentul Uniunii Europene a fost întotdeauna unul de auto-suficienţă, dorind  să omogenizeaze atitudinile economice şi sociale din toate sectoarele sale, statele ce au aderat au reuşit să dezvolte o sinergie fluidă între ele, având astfel ca rezultat numeroase parteneriate financiare, sociale şi de logistică. Astăzi aceste parteneriate sunt la fel de mult o „piatră de temelie” a UE, ca şi conceptele fondatoare.

Deşi a fost întotdeauna obligaţia  membrilor Parlamentului European de a acţiona ca intermediari între statul membru pe care îl reprezintă şi Uniunea Europeană însăşi, astăzi numărul tot mai mare de state ce devin parte integrantă din UE, fiecare cu propria sa politică şi fundal istoric, a determinat îngreunarea îndatoririlor pe care membrii  Parlamentului European le au.

Propunerea de a avea o reformă electorală la următoarele alegeri europene, care ar presupune  alegerea a 25 de persoane selectate de partidele politice pan-europene  pentru a reprezenta o circumscripţie transnaţională a fost primită destul de prost şi fără entuziasm

O reformă, chiar şi planificată în timp util, ar lovi mecanismul de ceas -care este acum Uniunea Europeană. O schimbare masivă ca aceasta ar necesita tot felul de planificări şi testări – care nu pot fi  realizate până în 2014.

Cu toate acestea, în momentul în care toate problemele sunt sortate şi noua paradigmă este amplasată, modul de votare şi de luare a deciziilor ar trebui să fie marcat de mai puţină dezbatere, făcând mecanismul de mai sus unul mai rapid. 25 de unelte unse bine se învârt mai repede si fără a cauza probleme.

Dacă cei 25 de membrii vor fi aleşi, va exista o creştere a îndoielii în inimile populaţiilor din statele membre. Fiecare deputat ales este văzut ca o voce a poporului său, chiar şi ca un fel de totem sau mascotă. Ar fi oarecum demoralizator pentru mase. La urma urmei, istoria a aratat ca nici un popor nu acceptă uşor un rege străin, iar comparaţia este încă prezentă.

Deşi este adevărat că oamenii nu sunt întotdeauna „up-to-date” sau conştienţi de elementele ce le-ar servi cel mai bine interesele, ei sunt indivizii pentru care acest calvar procedural este luat în considerare. UE ar fi doar un alt loc gol, fără cetăţenii săi.

Un argument final, unul mult mai conservatoar, dar este, de asemenea, unul precaut – “dacă nu este stricat, nu încerca să-l repari”. În timpul lungilor ani de creştere Uniunea Europeană a avut realizări relevante. Este adevărat că a văzut schimbări de-a lungul anilor, dar care pur şi simplu au arătat că UE a fost flexibilă doar în cazurile în care era necesar să fie.

În timp ce, probabil, UE ar putea fi gata pentru această reformă, faptul că mulţi dintre cetăţenii sai nu sunt conştienţi de ce înseamnă această evoluţie implică urmărirea unor etape graduale -mai lungi –  până la momentul în care acest deziderat va deveni realitate.

Între timp România are multe lecţii de învăţat, iar pe scurt ne punem o serie de întrebări:

  1. Este necesară regionalizarea?
  2. Putem avea un management mai bun al afacerilor europene?
  3. Au partidele politice resursa umană capabilă să facă faţă provocărilor europene?
  4. Când vom avea o presă interesată, în adevăratul sens al cuvântului, de pulsul european?

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there is "1 comment" on this Article:

  1. Harald spune:

    1. România nu va fi niciodată pregătită pentru nimic, deci amânarea regionalizării nu ar folosi nici ea la nimic. Nici pentru integrarea în UE nu a fost pregătită, iar asta se poate vedea la fiecare pas. Dar nici amânarea aderării la NATO şi UE nu i-ar fi folosit la nimic, dimpotrivă.

    A existat o generaţie de politicieni care a avut un scop, acel scop a fost atins, aşa că acum e nevoie de o nouă generaţie, care să pornească de la situaţia existentă şi să vadă ce e de făcut mai departe. Această nouă generaţie de politicieni nu există deocamdată, cei actuali încă se raportează la Iliescu, la Băsescu, la Năstase, la Voiculescu etc.

    2. România nu se află în situaţia de a-şi da cu părerea despre o reformă electorală la nicelul Uniunii sau despre direcţiile de evoluţie ale acesteia. România abia înţelege pe ce lume trăieşte şi nici asta întotdeauna.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Radu Georgescu


Radu Georgescu

A studiat la Facultatea de Ştiinţe Politice, secţia engleză din cadrul Universităţii Bucureşti, deţinând un Master pe Relaţii Internaţionale. A lucrat, printre altele, c... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)