Home » Administratie »Analize »Economie »Opinie »Sinteze » Citesti:

Soarta omului de lângă noi, indicator al sănătății societății românești

Cristian Felea iulie 23, 2018 Administratie, Analize, Economie, Opinie, Sinteze
23 comentarii 3,003 Vizualizari

Motto:

”Dacă ești bogat, dai!”

Indrei Rațiu[1]

Omul de lângă noi, pe care alegem de multe ori să-l excludem, să-l considerăm nefrecventabil, inutil sau de neglijat, este omul lipsit de șansă sau căruia i-a fost rezervată o soartă potrivnică. Acești oameni au pierdut controlul asupra vieții lor sociale, presupunând că l-au avut vreodată, iar pricinile pot fi multiple.

Pentru a înțelege mecanismele marginalizării în societatea noastră, dar mai ales limitele pe care le avem ca națiune în implementarea eficientă a politicilor publice ori a acțiunilor și inițiativelor private destinate incluziunii sociale, în analiza de față am să tratez sumar câteva trăsături ale precarități sociale, și anume:

(i) moduri (generice) în care devine persoana marginalizată în societatea românească;

(ii) condițiile economice care contribuie la perpetuarea sau chiar adâncirea șanselor de precaritate socială;

(iii) inadecvarea politicilor publice destinate incluziunii sociale sau cum se perpetuează precarizarea prin necorelarea nevoilor și dezideratelor cu programele politice;

(iv) responsabilități individuale, dezvoltări comunitare și empatie socială ca izvoare ale unei posibile doctrine de însănătoșire a națiunii.

”ÎI ȘTIU EU, ĂȘTIA NU VOR SĂ MUNCEASCĂ!”

Persoana marginalizată social este beneficiară de venit minim garantat sau face parte dintr-o familie beneficiară de venit minim garantat și se află în cel puțin două dintre ipostazele din tabel:

1. Nu are loc de muncă
2. Nu are locuință in proprietate sau în folosință
3. Locuiește în condiții improprii
4. Are unul sau mai mulți copii în întreținere sau face parte dintr-o familie cu mulți copii în întreținere
5. Este persoană vârstnică, fără susținători legali
6. Este încadrată în categoria persoanelor cu dizabilități sau invaliditate
7. Are în întreținere o persoană încadrată în categoria persoanelor cu handicap grav, accentuat sau invaliditate de gradul I sau II
8. A executat o pedeapsă privativă de libertate

Între persoana marginalizată social și persoana aflată în risc de marginalizare socială există o diferență. Persoana aflată în risc de marginalizare socială este acea persoană și/sau familie aflată într-o situație dificilă; iar venitul pe membru de familie este cel mult egal cu venitul minim pe economie.

Nivelul venitului lunar net pentru o persoană care este considerată marginalizată se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului, înaintea depunerii la Parlament a proiectului legii bugetului de stat. În România, cadrul legal pentru prevenirea și combaterea marginalizării sociale a fost stabilit prin Legea 116/ 2002.

Potrivit definiției oferită de lege, marginalizarea socială reprezintă poziția socială periferică, de izolare a indivizilor sau grupurilor cu acces limitat la resursele economice, politice, educaționale și comunicaționale ale colectivității.

Pentru ca marginalizarea socială să fie prevenită și combătută se impune participarea instituțiilor publice, a comunităților locale, a reprezentanților si organizațiilor patronale și sindicale și a reprezentanților societății civile. Statul trebuie să garanteze accesul la drepturi elementare și fundamentale, cum ar fi accesul la un loc de muncă, accesul la o locuință, accesul la asistența de sănătate, accesul la educație etc.

Aceasta este teoria. Dar cum arată de fapt realitatea? De obicei contează două din fațetele sale:

(i) una cu care suntem obișnuiți, la care mulți dintre noi recurgem aproape instinctiv, și anume considerându-i pe cei aflați în nevoie fie ca ”bătuți de soartă”, mai ales dacă se întâmplă să sufere defecte fizice sau alte tipuri de dizabilități – deci o fatalitate, fie ca responsabili de propriile nenorociri, pentru că ”nu vor să se instruiască ori să muncească”;

(ii) o altă realitate cu care nu suntem obișnuiți și pe care o puteți cunoaște dacă vă rezervați puțin timp pentru voluntariat, pentru acțiuni umanitare ori, pur și simplu (din fotoliul de acasă) pentru a citi (de pildă) extraordinarele povești, adevărate și dramatice, ale publicistei Elena Stancu și fotografului Cosmin Bumbuț și pe care le găsiți pe site-ul celor doi, ”teleleu.eu”[2].

Peste 6,5 milioane de români, pentru care statul cheltuiește anual 10 miliarde de lei, intră în categoria așa-numiților ”asistați social”, însă 60% dintre beneficiarii acestor alocații (adică 3,8 milioane) sunt copii sau persoane aflate în concediu de creștere a copilului, după cum o arată datele Institutului Național de Statistică și ale Ministerului Muncii[3].

Circa 1,55 milioane (24% din total) sunt persoane cu dizabilități sau persoane care îngrijesc oameni cu dizabilități, aproape 280.000 de persoane primesc alocații pentru susținerea familiei (sume acordate familiilor monoparentale sau celor unde veniturile per membru de familie sunt foarte mici) și 138.000 sunt persoane care primesc indemnizație pentru creșterea copiilor.

România are nevoie de o clarificare a termenului de ′asistat social′, pentru că mamele aflate în concediu de creștere a copilului sau copiii care primesc alocații nu au ce căuta în categoria asistaților. (…) Este o exagerare atunci când se spune că România este un stat social, pentru că nu este deloc așa, din contră. Dar există o problemă, pentru că nu este reglementat deloc bine fondul prin care se alocă aceste sume”, consideră economistul Mircea Coșea. Iată o situație la care puțini dintre noi au reflectat, sub tirul mesajelor propagandistice ale guvernanților.

Dar mai există și un alt tip de realitate[4]: cu un buget mediu de 306,01 de lei pe lună alocat cheltuielilor nealimentare, familiile cele mai sărace din România, cele care câștigă sub 455 de lei pe lună, alocă lunar 15,1% din acești bani pe țigări (46,26 de lei). Familiile nevoiașe fac a doua cea mai mare cheltuială pe lemne și cărbuni (37 de lei pe lună). Urmează îmbrăcămintea, a treia cea mai importantă categorie de produse, cu pondere de 10,9% în cazul familiilor nevoiașe (33 de lei pe lună) și apoi medicamentele (aproximativ 27 de lei).

Cele mai numeroase telefoane mobile, 205,4 la suta de gospodării, se regăsesc în familiile cu venituri medii cuprinse între 1.494  și 1.794 lei, în vreme ce gospodăriile în care se câștigă între 1272 de lei și 1494 de lei au 203,2 telefoane la suta de gospodării. Aproape toate gospodăriile care câștigă până în 1272 de lei au câte două telefoane (197,6  la suta de gospodării). În cele mai sărace familii, cele cu venituri de până la 455 de lei, există 170,4 telefoane la suta de gospodării.

Cele mai numeroase (176,3 de televizoare la suta de gospodării) se regăsesc în familiile ce câștigă între 1.795 și 2,366 lei. Urmează gospodăriile cu venituri între 1272 de lei și 1494 de lei, unde există 174,2 de televizoare la suta de gospodării și cei cu venituri de peste 2366 de lei (171,3 televizoare). În familiile cele mai sărace, cu venituri de  până la 455 lei, există 136,3 de televizoare la suta de gospodării.

Nevoia de comunicare și accesul la divertisment este prețuit și de familiile celor nevoiași, uneori mai presus decât alte nevoi de bază. Din nefericire, puterea politicienilor fără de scrupule asupra acestei categorii de persoane, aflate în nevoie, se bazează pe slăbiciunile lor, exploatându-le vulnerabilitatea și făcându-i dependenți de agenții puterii: primari, consilieri locali, funcționari etc. Ceea ce ne conduce la istoriile cinismului puterii.

CÂND PUTEREA FACE EXPERIMENTE ECONOMICE ȘI ATÂT

Agenda coaliției de partide aflată la putere este, teoretic, extrem de generoasă în plan economic și se traduce în aplicarea unei teorii pentru care la ASE au curs râuri de cerneală ce se rezumă în principiu la următoarele idei:

▪ creșterea ponderii salarizării forței de muncă în PIB, ca motor al creșterii economice;

▪ programarea economică ca soluție de prevenire (prin reindustrializare) a deteriorării macro-echilibrelor în cazul în care creșterea economică este stimulată prin creșterea consumului intern.

Această teorie are mai mulți autori și adepți, dar cel care le-a structurat și susținut atât public, cât și pentru conturarea programului politic al PSD a fost Cristian Socol. Doar că, în transpunerea echipei supervizată de liderul PSD, și anume Darius Vâlcov – Eugen Orlando Teodorovici – Lia Olguța Vasilescu – V. V. Dăncilă, teoria ”wage led growth & planning” (WLG&P) a fost transformată într-un simplu instrument ideologic de cumpărare a bunăvoinței electoratului.

Așa cum nimeni nu va recunoaște vreodată – dar în istorie acesta este un fapt recurent – asistăm la o pervertire a unei teorii economice (una pur socialistă în cazul de față) pentru simplul motiv că politicienii sunt interesați să pună în aplicare doar acele concepte care le oferă un câștig electoral. Probabil Cristian Socol și-a dorit foarte mult ca teoria sa să fie transpusă în practică – este un orgoliu prezent la unii teoreticieni – și a ”vândut” un concept care le-a surâs liderilor PSD, pentru că:

(i) legitima perfect intențiile de a mitui electoratul și, mai mult, le transpunea într-o teorie economică de esență socialistă, cu un nume englezit: WLG&P;

(ii) oferea pretextul unor ample rearanjări de legislație, sub sloganul echității sociale, care să permită protecția clientelei politice în fața răspunderii legale, amputarea forței de acțiune a instituțiilor statului (parchete, ANAF, ANI, Curtea de Conturi, Consiliul Concurenței etc.) și creșterea forței de negociere (directă) a liderilor politici cu marile corporații prezente în România.

►“Agenda neoliberală aplicată mai ales în primii 10 ani ai tranziției a condus la rezultate suboptimale: recesiuni transformaționale profunde, pierderea a milioane de locuri de muncă, distrugerea clusterelor industriale de competitivitate și degradarea plasei de siguranță socială. Polarizarea economică și o societate plină de ură sunt doar consecințe ale acestui model”, afirma Cristian Socol în sprijinul teoriei sale[5].

Pentru perioada 2017-2020, în viziunea macroeconomică am folosit strategia #wageledgrowth (sau WLG, n.n.), pachet de politici de creștere a veniturilor ce presupune mărirea ponderii alocate remunerării forței de muncă din beneficiile creșterii economice. (…) În 2017 implementarea strategiei #wageledgrowth a început și va continua în 2018 și următorii doi ani.

Astfel, masa salarială (remunerarea salariaților) a crescut în 2017 cu 50 miliarde lei față de 2016 iar în 2018 va crește cu 36 miliarde lei față de 2017. De la 34% din PIB în 2016, remunerarea salariaților va ajunge la 37,1% din PIB în 2018 și se estimează să ajungă la 40% din PIB în 2021, aproape de media europeană. (…)

Prin politicile #wageledgrowth (de tip creșterea veniturilor și a puterii de cumpărare) s-a reușit scoaterea a 695.000 de români din risc de sărăcie și excluziune socială și a 876.000 de români din sărăcie severă (deprivare materială severă). Este cea mai mare scădere din UE, conform EUROSTAT.”[6]

După cum afirmă teoreticianul coaliției de guvernare, strategia WLG&P aplicată în anul 2017 și continuată în anul 201 ne-ar fi adus spre media europeană în ceea ce privește ponderea salarizării (vs. capital) în PIB și ar fi contribuit la ameliorarea inegalității sociale.

La numai două luni după ce a dat publicității analiza de mai sus, la începutul lunii iulie ac., Cristian Socol (împreună cu colegul său de la ASE, Marius Marinaș) a revenit în presă cu un nou studiu, insistând că strategia ”WLG” nu este completă fără termenul ”&P”, în condițiile în care creșterea foarte rapidă a consumului a deteriorat deja macro-echilibrele economice:

►” majorarea veniturilor populației a generat creșterea semnificativă a importului de bunuri de strictă necesitate, chiar într-un ritm mai mare decât importurile de bunuri de folosință îndelungată. (…) Deficitul comerțului cu bunuri a fost de 6,9% din PIB în anul 2017, cu 2,9 puncte procentuale mai mare decât nivelul minim din 2013 (4% din PIB), dar sub valorile înregistrate atât înainte de criza economică (peste 16% din PIB în 2007 și 2008), cât și în condiții de scădere economică (cel puțin 7,5% din PIB în 2009 și 2010). Peste 50% din deficitul comerțului cu bunuri din 2017 a fost generat de comerțul cu bunuri intermediare și numai 16% de comerțul cu bunuri de consum (incluzând pe cel cu automobile).”[7]

Cu alte cuvinte, principalul teoretician al PSD recunoaște implicit că avertismentele din ultimul an ale economiștilor sunt reale: strategia de creștere a consumului s-a dovedit eronată, pentru că structural economia României nu era pregătită. Totuși, pentru a rămâne undeva deasupra culpei care planează asupra rezultatelor implementării WLG[8], Cristian Socol ne anunță că, din punctul său de vedere dezechilibrele macro-economice nu pot fi reproșate teoriei sale, pentru că guvernul nu a făcut decât marginal pași în direcția programării/planificării în economie, adică ar fi nesocotit termenul ”&P”.

Având în vedere că liderii PSD și ALDE au anunțat că măsurile de stimulare a consumului vor continua prin majorarea pensiilor și a altor tipuri de alocări sociale, este important de știut ce implică termenul ”&P”: și anume ce ar presupune conceptul lui Cristian Socol privind ”Agenda de programare economică orientativă” (APEO) și acesta ar preveni cu adevărat dezechilibrele macro-economice:

►”Agenda de Programare economică orientativă va fi promovată în câteva etape. Prima cuprinde analiza detaliată a structurii comerțului de bunuri. În a doua etapă se vor identifica clusterele în care România are avantaje competitive și se vor propune politici de stimulare a producției autohtone în aceste domenii, de la facilități generale acordate investitorilor plus scheme de ajutor de stat țintite în aceste domenii, ajutor privind obținerea de licențe pentru producție până la creșterea cuprinderii în învățământul dual și tehnic în vederea calificării forței de muncă.

Concret, ce propune de fapt Cristian Socol? Viziunea sa (”&P”) poate fi rezumată în trei idei[9]:

▪ băncile comerciale aflate în proprietatea statului român ar urma să dețină minimum 20% din activele bancare totale, pe termen mediu. Finanțarea ar urma să se facă pe baza economisirii interne;

▪reindustrializarea României prin cumpărarea de licențe. De asta ar urma să se ocupe un Fond de Investiții pentru Industrializare pe baza de Licențe, la propunerea Consiliului de Programare Economică;

▪ decuplarea dinamicii salariului minim de ciclul electoral prin introducerea în legislație a unui prag minim al raportului salariu minim brut/câștigul mediu brut la 42-45%.

Vedeți legătura măsurilor propuse prin (viitorul) APEO cu rezolvarea problemei dezechilibrelor macro-economice create de intervenția actualei coaliții de guvernare în economie? Eu personal nu o văd. Văd doar o teoretizare a necesității unei reetatizări, care va crea încă alte probleme macro-economice decât cele pe care pretinde că le-ar putea rezolva.

Așa că întrebarea rămâne în privința dezechilibrelor din economie: ce este de făcut? Așa cum observa recent Mugur Isărescu: ”Mă exprim precum bunicul: băi nene băi uită-te și tu, 50% creștere (a costului unitar al forței de muncă n.r.)! Mai e de glumit cu asemenea creșteri de costuri, poți să visezi că ele nu se vor reflecta în prețuri? (…) E foarte greu să găsești pe partea cealaltă un compensator, cum este o creștere de productivitate sau o creștere de îmbunătățire tehnologică care să echilibreze situația”[10].

Ei bine, cumpărarea de licențe de către stat și băncile comerciale cu capital de stat sigur nu vor contribui – nu au cum, avem această experiență din comunism; iar falimentul recent al etatismului din Grecia întărește argumentul – la crearea rapidă a ”compensatorului” la care se referea guvernatorul BNR; poate doar la o rafinare a corupției în aparatul statului.

AJUTOARE SOCIALE ȘI POMENI ELECTORALE

Rostul analizei mele nu este să polemizez cu coaliția partidelor aflate la putere sau cu ideologii săi. Prin urmare am să mă limitez, la acest subtitlu, să schițez câteva măsuri inițiate de guvernele din ultimii ani, menite să amelioreze soarta celor vitregiți din punct de vedere social, iar concluziile pot fi trase de cititor, cred eu, fără nicio dificultate:

(i) Cu un număr total de 3.422.030 exploatații agricole, România deține circa 33% din fermele UE, la mare distanță de Polonia (14%), Italia (10%) și Spania (9%); adică cât toate cele 3 state luate împreună. Dar producția obținută s-a ridicat la puțin peste 12 miliarde de euro, ceea ce este mult sub cele 25 de miliarde de euro cât reprezintă doar valoarea producției fermelor poloneze.[11]

Potrivit datelor publicate de EUROSTAT pentru anul 2016, peste nouă din zece ferme românești au mai puțin de 5 hectare; iar 0,5% din totalul fermelor, ce au peste 50 de hectare, administrează 51% din suprafața arabilă, aspect care reliefează pregnant prăpastia dintre cei care lucrează pentru piață și fermele de subzistență.

Numărul exploatațiilor agricole din România care au consumat, în anul 2016, mai mult de 50% din ceea ce au produs s-a ridicat la aproape 3 milioane din cele circa 3,4 milioane existente în total; practic, 86% din ferme (sau șase din șapte) s-au plasat în afara pieței.

(ii) Guvernul a aprobat, prin OUG, majorarea cuantumului subvențiilor acordate angajatorilor care încadrează în muncă persoane care provin din grupuri vulnerabile. Subvențiile au fost majorate de la 900 la 2.250 de lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu pe o perioadă de 18 luni.[12]

Un raport al băncii centrale[13] spune (însă) că piața muncii este în continuare grevată de deficiențe structurale. Astfel, aproape 18 la sută dintre tinerii români (între 18-29 de ani) nu sunt nici angajați, nici încadrați într-o activitate educațională, ceea ce diminuează substanțial șansele ca aceștia să devină o resursă pe piața muncii.

Pe de altă parte, persoanele inactive dar apte de muncă (cu vârste între 15-64 de ani) constituie o treime din totalul populației – a treia cea mai mare rată de inactivitate din Europa. Potențialul aport al acestor persoane la detensionarea condițiilor pe piața muncii este mai degrabă limitat, în contextul în care numai 10 % dintre aceștia declară că ar dori să muncească.

(iii) Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege[14] pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001 (privind venitul minim garantat), prin care dreptul la ajutor social încetează în cazul refuzului unui loc de muncă oferit de agenția de ocupare a forței de muncă: ”Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forței de muncă și de formare profesională oferite de agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social”.

În situația pierderii dreptului la ajutor social, familia sau persoana singură poate solicita un nou drept (numai) după o perioadă de 12 luni de la data deciziei de încetare a acestui drept. Pentru sumele acordate ca ajutor social, una sau mai multe persoane majore apte de muncă din familia beneficiară, în funcție de cuantumul ajutorului social, au obligația de a presta lunar, la solicitarea primarului, acțiuni sau lucrări de interes local.

(iv) România a avut în anul 2016 venituri de protecție socială care au însumat 116,14 miliarde lei dar cheltuielile privind protecția socială s-au ridicat la doar 111,82 miliarde lei, potrivit datelor oficiale publicate de INS.[15] Ca pondere în PIB, veniturile menționate au reprezentat 15,2% , iar cheltuielile 14,7%.

Reprezentând, înaintea aderării la UE, ceva mai mult de 40% din banii de protecție socială, pensiile pentru limită de vârstă au fost crescute după 2014 la peste 50%. Ceea ce a presupus, inevitabil, o redistribuire a banilor de la alte capitole, cele mai afectate fiind de susținere a familiilor cu copii și o situație materială dificilă.

O scădere sistematică s-a înregistrat și la fondurile alocate pentru șomaj, ceea ce face vulnerabile familiile cu copii, în care unul sau ambii părinți nu găsesc de lucru, dar și alocările tot mai mici de fonduri pentru situațiile de excluziune socială, ajunse în 2016 la doar o treime față de situația din primul an de apartenență la UE.

PUTEREA CELOR FĂRĂ DE PUTERE ESTE SOLIDARITATEA COMUNITĂȚILOR

Potrivit unui reportaj al Știrilor ProTV[16], în comuna Dângeni din județul Botoșani, un primar a reușit să reducă numărul asistaților social de la peste 400 la numai 7. Ceea ce mi-a reținut atenția este mai cu seamă modul în care alesul local a reușit să tranșeze problema, și anume observând și analizând comportamentul, temerile și reținerile concetățenilor săi și, mai apoi, apelând la specialiști pentru a găsi cea mai bună rezolvare.

Majoritatea asistaților sociali își asumaseră inconștient statutul de marginal și intraseră într-un blocaj de ordin psihologic, care-i determina să accepte mai degrabă ipostaza de asistat pe listele administrației locale, decât postura de participant activ la piața muncii. Aici a intervenit schema de rezolvare propusă de primar, în opt pași, care a și funcționat.

Interpretând corect blocajul psihologic în care se găseau mulți dintre concetățenii săi, care le afectase stima de sine și încrederea în forțele proprii, primarul a dovedit nu doar pricepere în exercitarea funcției, ci și empatie și solidaritate cu semenii săi aflați în nevoie. Dar modul de acțiune al primarului din Dângeni este doar excepția, din păcate, nu și regula.

Rezultatul concret al eforturilor sale a fost acela că, apelând la specialiști, dar și la mecanismele instituționale existente într-un mod activ, a reușit să redirecționeze pentru alte proiecte ale administrației locale Dângeni o sumă deloc neimportantă, de aproximativ 900 de mii de lei anual.

Un amplu raport al Băncii Mondiale[17] vine să dovedească faptul că în comunitățile din România solidaritatea este cvasi-inexistentă, iar creșterea economică nu se reflectă în ameliorarea situației din zonele de precarizare socială. „Hărțile sărăciei” realizate de Banca Mondială arată că peste 900.000 de persoane (4,5% din totalul populației) trăiesc în sărăcie extremă în zonele marginalizate din România (3,2% din mediul urban și 6,2% din populația rurală), procente care nu se regăsesc în statisticile oficiale ale autorităților.

Zonele marginalizate sunt ”pungi de excluziune socială” care concentrează persoane cu nivel scăzut de educație, stare precară de sănătate, număr ridicat de copii, de obicei fără niciun fel de loc de muncă și care locuiesc în condiții precare. Astfel de zone sunt descrise de către populația locală drept „focare de infecție”, ignorate de experții în sănătate:

►„În multe cazuri, locuitorii acestor zone au școli segregate, la care numai familiile sărace își duc copiii și locuiesc în blocuri de proastă calitate sau în mahalale, marcate de teamă și mici infracțiuni. Puternica stigmatizare cu care sunt asociate aceste locuri, pe lângă lipsa sau slaba calitate a serviciilor (educație, sănătate, infrastructură) reduc drastic șansele populației de a scăpa de sărăcie.

Locuințele sunt adesea dărăpănate, cu cărămizi care stau să cadă, acoperișuri fisurate, și infiltrații când plouă. Condițiile de trai extrem de proaste (umezeală, igrasie, frig, mizerie, gândaci) pun în pericol sănătatea majorității locatarilor din zonă. (…) Cu toate acestea, autoritățile locale închiriază aceste clădiri cu titlu de locuințe sociale familiilor sărace. Infrastructura este aproape inexistentă.

Raportul Băncii Mondiale arată că 3,2% din populația urbană trăiește în zone marginalizate. „Din totalul copiilor (0‐17 ani) care trăiesc la oraș, 5,8% sunt în zone marginalizate. Alți 16,6% dintre copii trăiesc zone cu populație subeducată. Dintre toate locuințele urbane neconectate la electricitate, 24,7% sunt în zone marginalizate”, se arată în studiu. Alte tipuri de zone marginalizate sunt prezentate în tabel:

Mahalalele Principalele probleme pentru aceste zone, pe lângă sărăcia extremă și condițiile de trai mizere, le constituie lipsa actelor de identitate și de proprietate. (…) Prin urmare, aceste zone sunt de fapt cel puțin parțial ”invizibile” (administrativ vorbind) atâta timp cât locuitorii din zonă nu solicită ajutoare sociale. În consecință, localnicii vorbesc despre riscul de trafic uman și prostituție, susținând că se află la voia liderilor puternici ai bandelor opozante active în zonă.
Centrul istoric Aceste comunități reprezintă consecința politicii locative a partidului comunist și a celei a autorităților locale din perioada postcomunistă. (…) Cu excepția poziției centrale, condițiile de trai ale acestor comunități seamănă mult cu cele întâlnite în zonele de tip mahala. Un aspect specific centrelor istorice este retrocedarea fostelor case naționalizate proprietarilor de drept. Cum aceste case sunt situate în zone atractive pentru investitori, cu un potențial imobiliar ridicat, foștii proprietari (sau moștenitorii lor) au făcut tot posibilul pentru a le recupera.

Un top realizat de „Adevărul”, pe baza datelor raportului Băncii Mondiale[18], plasează județul Tulcea pe primul loc, cu 8,6% din populația din județ care trăiește în sărăcie extremă, urmat de Covasna (7,2%), Hunedoara (7%), Vrancea (6,3%), Mureș și Botoșani (fiecare cu 6%) și Vaslui (5,8%).

În topul zonelor cu cele mai mici procente privind sărăcia extremă se numără București, cu 0,8% – deși în sectorul 5, în zone marginalizate, trăiește 1,63% din populația sectorului -, Argeș (1,1%), Timiș (1,4%) și Dolj (1,6%).

Poate că în ultimele zile v-au reținut atenția relatările mass media despre situația orașului – reședință de județ Bacău, care timp de 7-8 zile s-a confruntat cu lipsa totală a apei potabile, datorită unei oarecare defecțiuni pe traseul de conducte ce alimentează localitatea. Situația – pe care sunt tentat să o denumesc ”Fenomenul Bacău”[19] -, excelent analizată de Sorin Ioniță de la EFOR[20], este de natură să ne ofere exemplul dramatic în care proasta guvernare provoacă marginalizarea, în care, ca individ (ca cetățean) te poți regăsi oricând, ca o fatalitate.

Dar, mai mult decât atât, ne arată că și slaba mobilizare a comunității, care permite și încurajează proasta guvernare, este tot atât de responsabilă de proliferarea cazurilor de marginalizare. Dacă comunitățile nu sunt solidare – iar la Bacău, deși multora le-a ajuns la propriu cuțitul la os, reacția de coalizare civică a fost extrem de palidă -, pasul către izolare, către marginalizare, către precarizare socială poate fi făcut oricând și fără ca individul simplu să se mai poată opune.

Citiți, vă rog, cu atenție poveștile reale, cu personaje reale, în carne și oase, ale Elenei Stancu și Cosmin Bumbuț, pentru a înțelege că, sub o proastă guvernare, nu există ei, cei ”bătuți de soartă” sau care ”nu vor să muncească, dar primesc bani”, ci noi toți aflați în pericol de a deveni o națiune precarizată și izolată.

Pericolul este real. Guvernanții actuali se folosesc, prin ideologii lor, de o mistificare a realității și trunchierea adevărurilor pentru a ne face să credem că sunt interesați de binele nostru. În realitate binele nostru nu este ”creșterea ponderii în PIB a veniturilor salariale” prin pomeni electorale, în spatele cărora să se afle de fapt o manevră de derutare a electoratului, pentru a face acceptabil controlul politic asupra justiției, ci creșterea sănătoasă a veniturilor și, mai departe, multiplicarea afacerilor prin investiții de capital, public și privat, astfel încât clamatul obiectiv de ”creștere a ponderii în PIB a veniturilor salariale” să aibă o bază sănătoasă, naturală.

Apoi, realitatea ne oferă iată și exemple de aleși care își onorează comunitatea și găsesc soluții pentru a readuce marginalilor societății speranța și stima de sine. În astfel de comunități mai lipsește doar mobilizarea comunității, după principiul că existența nevoiașilor spune multe despre comunitatea în sine și despre omenia de care majoritatea dă dovadă. Acolo unde primarul oferă un semnal de bună guvernare, comunitatea trebuie să ofere mai departe empatie și sprijin, o mână întinsă.

Și este imperativ să înțelegem această lecție, mai ales că traversăm o perioadă tulbure și periculoasă, în care puterea politică, prin coaliția de guvernare PSD – ALDE este pe cale să ne transforme într-o națiune izolată, precarizată, extinzând ”Fenomenul Bacău” la scara întregii țări. Și nimeni nu pare capabil să se mobilizeze și să oprească o astfel de fatalitate.

NOTE__________________


[1] Fiul lui Ion Rațiu

[2] Vă pot recomanda câteva dintre acestea: ”Analfabeți cu școală”, ”Ultimul căldărar”, ”Acolo e o junglă” sau ”autoritățile sunt incapabile să-și facă planuri pe termen lung”

[3] http://www.zf.ro/profesii/mitul-destramat-al-asistatilor-social-romania-are-6-5-milioane-de-beneficiari-de-asistenta-sociala-dar-mai-mult-de-jumatate-dintre-acestia-sunt-copii-sau-mame-16185045

[4] http://www.economica.net/bogat-vs-sarac-in-romania–pe-ce-cheltuiesc-cele-doua-categorii-cei-mai-multi-bani_155315.html

[5] http://www.economica.net/creierul-economic-al-psd-capitalismul-primitiv-moare-in-romania-planificarea-este-solutia-la-haosul-economic-provocat-de-selectia-darwinista_155648.html

[6] http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/wageledgrowthcresterea-nu-saraceste-1_5aef1060df52022f75a5b7d6/index.html

[7] http://www.zf.ro/profesii/ceapa-din-olanda-sare-din-turcia-si-mere-din-polonia-cum-putem-folosi-programarea-economica-pentru-a-reduce-dezechilibrul-din-comertul-cu-bunuri-al-romaniei-17355972

[8] Cornel Ban, University of London: ”Creșterea salariului minim și a celor din sectorul public nu înseamnă neapărat că avem un regim de creștere economică de tip wage-led, pentru că alte măsuri (transferul contribuțiilor sociale, relaxări fiscale pentru întregi categorii de investitori, oportunitățile generoase de optimizare fiscală) vin din portofoliul strategiilor profit-led nu din zona wage-led.” – http://www.bitpress.ro/economic/nici-economistii-nu-vorbesc-aceeasi-limba-politica-economica-a-psd-intre-succes-si-faliment-curat-1249398

[9] http://www.economica.net/creierul-economic-al-psd-capitalismul-primitiv-moare-in-romania-planificarea-este-solutia-la-haosul-economic-provocat-de-selectia-darwinista_155648.html

[10] http://www.economica.net/isarescu-despre-majorarea-salariilor-atentie-cum-le-punem-ca-sa-incapa-in-carapacea-economiei_153503.html

[11] http://cursdeguvernare.ro/prapastia-larga-dintre-fermier-si-razes-dupa-10-ani-europa-6-din-7-ferme-romanesti-afara-economiei-de-piata-ce-inseamna-ferme-de-autoconsum-statele-ue.html

[12] https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22550781-subven-2-250-lei-pentru-angajatorii-care-ncadreaz-persoane-din-grupuri-vulnerabile.htm

[13] http://www.economica.net/o-treime-dintre-romanii-apti-de-munca-stau-degeaba–doar-10prc–dintre-ei-cauta-sa-munceasca_155567.html

[14] http://www.economica.net/camera-dreptul-la-ajutor-social-inceteaza-in-cazul-refuzului-unui-loc-de-munca-oferit_155226.html

[15] http://cursdeguvernare.ro/repartizarea-banilor-de-protectie-sociala-o-evolutie-mai-putin-la-familiile-cu-copii-si-la-someri-mai-mult-la-pensionari.html

[16] https://stirileprotv.ro/stiri/social/comuna-lenesilor-a-ramas-cu-7-asistati-social-din-400-solutia-gasita-de-primar.html

[17] http://documents.worldbank.org/curated/en/237481467118655863/Atlasul-zonelor-rurale-marginalizate-%C5%9F-I-al-dezvolt%C4%83rii-umane-locale-din-Rom%C3%A2nia

[18] https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/raport-bancii-mondiale-harta-saraciei-ghetourile-mahalalele-romaniei-autoritatile-fac-nu-vad-1_5b30c4ccdf52022f75828703/index.html

[19] Pentru că: (i) revolta cetățenilor s-a limitat la o indignare majoră și doar izolat a condus la protest fățiș, (ii) guvernul V. V. Dăncilă a fost absent, nu a atins subiectul sau subiectul nu a existat pentru guvernanți,  (iii) PSD însuși s-a uitat în altă parte,  (iv) nu l-am auzit pe Klaus Iohannis să ofere Bacăul drept exemplu celor care nu înțeleg de ce ar ajuta să luptăm în continuare cu corupția, (v) nu i-am văzut liderii opoziției mobilizându-se în sprijinul băcăuanilor în nevoie, pentru a arăta electoratului că au o altă idee despre cum să arate România europeană. Așadar, “Fenomenul Bacău” propun eu să fie termenul pentru zilele în care România s-a umplut de rușine, împreună cu noi românii.

[20] http://www.contributors.ro/administratie/tabara-de-refugiati-bacau/

ww.economica.net/camera-dreptul-la-ajutor-social-inceteaza-in-cazul-refuzului-unui-loc-de-munca-oferit_155226.html

[15] http://cursdeguvernare.ro/repartizarea-banilor-de-protectie-sociala-o-evolutie-mai-putin-la-familiile-cu-copii-si-la-someri-mai-mult-la-pensionari.html

[16] https://stirileprotv.ro/stiri/social/comuna-lenesilor-a-ramas-cu-7-asistati-social-din-400-solutia-gasita-de-primar.html

[17] http://documents.worldbank.org/curated/en/237481467118655863/Atlasul-zonelor-rurale-marginalizate-%C5%9F-I-al-dezvolt%C4%83rii-umane-locale-din-Rom%C3%A2nia

[18] https://adevarul.ro/economie/stiri-economice/raport-bancii-mondiale-harta-saraciei-ghetourile-mahalalele-romaniei-autoritatile-fac-nu-vad-1_5b30c4ccdf52022f75828703/index.html

[19] Pentru că: (i) revolta cetățenilor s-a limitat la o indignare majoră și doar izolat a condus la protest fățiș, (ii) guvernul V. V. Dăncilă a fost absent, nu a atins subiectul sau subiectul nu a existat pentru guvernanți,  (iii) PSD însuși s-a uitat în altă parte,  (iv) nu l-am auzit pe Klaus Iohannis să ofere Bacăul drept exemplu celor care nu înțeleg de ce ar ajuta să luptăm în continuare cu corupția, (v) nu i-am văzut liderii opoziției mobilizându-se în sprijinul băcăuanilor în nevoie, pentru a arăta electoratului că au o altă idee despre cum să arate România europeană. Așadar, “Fenomenul Bacău” propun eu să fie termenul pentru zilele în care România s-a umplut de rușine, împreună cu noi românii.

[20] http://www.contributors.ro/administratie/tabara-de-refugiati-bacau/

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "23 comments" on this Article:

  1. marcel spune:

    Romania are ce voteaza.

    O lectie pe care aproape niciun roman nu o invata. Poporul nu vede legatura intre vot si nivelul de trai.

    • Harald spune:

      @marcel – există o diferență importantă între opinii personale și activism politic. Ceea ce faci tu este activism politic. Iar activismul ăsta politic pleacă de la presupunerea neroadă (prezentată drept axiomă) că o prezență mai mare la vot ar însemna mai multe voturi pentru USR. În realitate, USR nu are nicio soluție concretă, dintre cele care ar trebui într-adevăr aplicate în România.

      Prin urmare, o prezență mai mare la vot nu ar însemna mai multe voturi pentru USR, iar mai multe mandate pentru USR nu ar rezolva nimic concret. România nu are nevoie de mai multe parade LGBT și nici de mai mult etatism.

  2. Zev spune:

    Valid, valid. Decat doua observatii – poate ar merita mai mult loc, in analiza, starea psihica a subiectului. Ati atins umpic subiectul in contextul succesului primarului, dar nu prea in vizuale. M-am ocupat vre-o doi ani de locuintele sociale aici. Ideea de politica publica era urmatoarea – ministerul in cate lucram prelua un om intr-o criza locativa. Motivele pot sa fie cele mai diverse – un divort, pierderea locului de munca, abuzul de substante (nu trebe sa fie meth, si berea bauta cu caldarea e suficienta pentru a pune un om in genunchi). Politica publica avea parametrii urmatori : ii luam omului 25% din venit pentru chirie. Mai mult de atat, la nivelul minimal de venit (adica unemployment) insemna ‘housing stress’. Okay, l-am bagat in casa, nu e stresat. Dupa care vin de regula NGOurile, finantate pentru serviciile acestea de catre stat. Se uita la cazul n speta – ce probleme are? Droguri sau alcool – okay, suport pentru renuntarea la adictie. Mai departe, este apt de angajare? Okay, il bagam la cursuri pentru o profesie oarecare. Omul incepe sa produca, il mutam de la locuinte sociale la locuinte ieftine (affordable housing, traduc si eu cum pot). 30% din venit. Mai departe, pe masura ce se echilibreaza omul si castiga mai mult, il zburam din sistemul sponsorizat federal la chiriile comerciale, fara ajutor. Bineinteles asta e scenariul ideal etc. Dar altceva vroiam sa va spun – in toata cercetarea pe care a facut-o ministerul, ce aparea foarte pregnant era aspectul psihologic – deconectarea de retelele de suport (familie apropriata si extinsa) data de statutul social inferior, stresul (care afecteaza coada vacii la fel de mult ca Board-ul de multinationala), alienarea si ‘retragerea in sine’, izolarea, toate astea sunt, ma aventurez sa spun, la fel de relevante ca argumentele pur economice sa de politica publica. My two cents :)

    • Cristian Felea spune:

      @Zev
      Da, de acord, absolut! Nu este totul economicul. Dar cântărește bloody hard cadrul economic!

      • Zev spune:

        Corect, si tocmai asta ma face sa ma gandesc, daca e asa de complicat aici, un stat cu bani, cu o traditie in politici publice, cu un know-how colectat in decenii, cu oameni bine platiti sa faca asta, ce Doamne-iarta-ma se intampla in Romania lui Dragnea cu oamenii astia? Hecatomba?

  3. Kurt spune:

    Se repetă povestea?

    Omul, individul, locuitorul/ cetățeanul e păgubit (epurare etnică legionar – ortodoxă în România MARE, exterminare naționalcomunistă a burgheziei, epurare etnică repriza a doua, … emigrarea în vest a „căpșunarilor“, a tinerilor 1990-2018) în numele „statului național unitar centralizat“ (legionar: român ortodox sau de origine sănătoasă în naționalcomunismul autohton) în mâna guvernelor totalitare /autocrate dâmbovițene. Tărișoara, plânsete…. … ieri securiștii patrioți, azi penalii patrioți….

    … „….. Guvernanții actuali se folosesc, prin ideologii lor, de o mistificare a realității și trunchierea adevărurilor pentru a ne face să credem că sunt interesați de binele nostru. … traversăm o perioadă tulbure și periculoasă, în care puterea politică, prin coaliția de guvernare PSD – ALDE este pe cale să ne transforme într-o națiune izolată, precarizată, „…..

    Pâna la bicentenar aceleași probleme, același „monstru rece“ / stat național unitar centralizat dâmbovițean care servește numai unor penali „hoți patrioți“ și păgubește pe cei mulți de un secol? Fantomele secolului 20, umbrele otrăvite ale trecutului recent 1941- 1989 întunecă și în viitor zi de zi, an de an viata fiecăruia? Frunțile plecate din trecutul recent votează (prezidențiale, V. Ponta: sunt mândru român ortodox, el străinul…) ca în decembrie 2016 și 2019/2019? După 29 de ani de „democrație originală autohtonă“ jale mare și nemulțumire, așa cum scrie autorul?

    Soluții?

    • Dedalus spune:

      Cea mai buna protectie sociala e o piata diversificata si libera.

      Asta e solutia, gasita de multi inaintea noastra.

      Nu e perfecta, asa ca unii si altii au mai reglat unele zone.

      Dar numai noi continuam in Romania sa negam piata si sa ne caznim sa ii dam statului cat mai multe de facut.

  4. lex_al spune:

    Felicitari, f bun articolul si bine documentat.
    Incluziunea/excluziunea sociala in marea sa masa are legatura cu nivelul individului de a se autocunoaste si a incerca, de a se raporta la un anumit set de valori. Setul de valori in mare masura este dat de familie, scoala, trairi personale si raportarea legaturilor tale in relatia cu ceilalti. Daca nu exista un minim set de valori…atunci povestim vorbe.
    Cind citesti ca telefonul(greseala), telefoanele sunt nelipsite din orice casa indiferit de nivelul de venit asta inseamna oarecum excludere. Cunosc zenzatia de ,,autoexcludere’’, eram singurul din grupul de prieteni care nu fumam si nu aveam telefon de ,fitze’’(cu toate ca imi permiteam dar am ales sa nu o fac). Dar mai stiu si faptul ca cei care imi reprosau diverse lucruri erau cei care nu aveau un loc de munca, stateau acasa, primeau bani si ,,taiau toata ziua frunza la ciini’’. Partea ,,nasoala’’ era setul de valori care incercam sa mi le impun.
    Nu cred ca putem exista ca o societate sanatoasa prin faptul ca pe noi ne intereseaza mai mult ce are celalat decit ce ne dorim noi cu adevarat.
    Daca am face o analiza pe ,,text’’ ar trebui sa cautam ore insir ,,telefonul’’ din buzunar.
    ,,daca intri intr-o camera cu 19 nebuni care ii nebunul dintre ei?’’
    Nu stiu daca anumite grupuri sociale se simt excluse, sau marginalizate, nici nu cred ca ei cunosc aceste concepte. (nu vb aici de rasimn). Fara o baza solida, un minim set de valori o scoala care sa iti ofere educatia care poate nu o primesti acasa vom ajunge exact unde sintem acuma si vom merge din ce in ce mai jos.
    o zi buna.

  5. cetățeanul turmentat spune:

    Mie îmi este groază să mai aud următoarele;
    - ”Economia duduie” (traducere- sclaveții muncesc pe doi lei, profitul zboară în afară, nimeni nu-i deranjează cu vreun control pe baștanii care stau pe sacul de bani și fură la greu cu legea-n mînă)
    - ”Macroeconomic stăm bine” (traducere- am adunat destui bani pe care acum trebuie să-i furăm)
    - ”Dăm drumul la investiții” (traducere- muriți de foame, săracilor, începem să sifonăm banii cu gașca noastră! Pentru voi n-avem parale fiindcă investiții.)
    - ”Să atragem investitorii străini” (traducere- avem (aveam!) sclaveți ieftini, vă dăm scutiri de taxe și impozite plus ceva ajutoare financiare, plătiți redevențe simbolice pe concesiuni pe 100 de ani după care secretizăm totul și faceți ce vreți la voi în bătătură, da’ săriți și voi la cap cu o șpagă babană!)
    Toți cei care s-au perindat la conducere din absolut toate partidele au furat de-au spart și pentru ei și pentru alții zicînd chestiile alea dintre ghilimele, iar cei care vor veni vor face la fel pentru că asta-i partitura după care se cîntă doina haiducească (pentru ei) și de jale (pentru noi) în România.

    • Dedalus spune:

      Toate dictoanele acelea nu au de-a face cu dezvoltarea socio-economica, sunt doar vorbe in vant, atat timp cat nu sunt parte a nici unei politici coerente.

  6. Cinicul spune:

    Dupa mine influenta comunitatii si spatiul cultural din care provine individul au un rol mai important decat celelate trei elemente din diagrama dvs.
    Am calatorit mult pein lumea asta si n-am prea vazut emigranti chinezi sau indieni cersind pe strazile marilor metropole. In Londra, Paris, sau Frankfurt majoritatea homeless (pardon, sans-abri) si drogatilor sunt localnici get-beget si, uneori, emigranti din Caraibe +/- Africa de W si Magreb.
    Cred ca prezenta unei familii extinse joaca un rol important in recuperarea individului aflat intr-o situatie nefericita (spun asta bazandu-ma si pe experienta directa a unor cazuri concrete din Romania), iar absenta ei favorizeaza alunecarea pe o panta care duce la cimitirul saracilor.
    Am criticat de cateva o carte a lui Dan Alexe in care acest ilustru autodeclarat lingvist isi bate joc de familia extinsa de la romani. Familia extinsa sta la temelia sanatatii mintale al unei natiuni. Familia nucleara moderna si traiul izolat sunt primul pas spre individualismul exacerbat, spre privarea noilor generatii de contactul cu bunicii si strabunicii, si, in final spre o societate de atomizata, plina de oameni care se trateaza cu Prozac.

    • Cristian Felea spune:

      @Cinicul
      Ma bucura comentariul dvs., cu care sunt absolut de acord. Interesanta observația privind modul in care își cântăresc rolul in comunitate asiaticii, vs. noi europenii sau cei din Africa. Cred ca tine si de modul in care fatalitatea este tratata in transcendentalul credințelor in care a crescut si s-a educat individul.

      • Dedalus spune:

        Familia a derobat in Romania de la multe din rolurile sale, as enumara doar:
        - educatia morala
        - protectie afectiva
        - exdercitiu social
        etc.

        Din 1989 incoace, toate politicile Romaniei au vizat (pe fata sau inconstient) pulverizarea rolului familiei si, mai ales, scoaterea copiluluii de sub influenta parintilor.

        Povestea nu e noua, e proprie regimurilor totalitare (comunsim, fascism, nazism), dar in biata Romanie , acest fenomen nu a fost subordonat unei doctrine totalitare anume, ci unui proto-socialism de grota.

        Acelasi lucru indraznesc sa cred ca s-a intamplat si cu spriritul comunitar. El trebuie sa se manifeste pe un teren social, sa se refere la Traditie (nu la traditii, si nu e un joc de cuvinte ieftin), sa stea bine prins de identitatea nationala (nu de nationalism primitiv).

        Ori, in locul acestui teren solid, cu pilonii Traditiei, Familiei, Religiei (Moralei), statul post decembrist a oferit o “grija parinteasca” a sa, ca substitut.

        Pe scurt, solutia sta in libertatea pe care trebuie sa o redam fiecarui cetatean de a hotari pentru soarta sa. Desigur, plasa sociala trebuie sa existe. Dar esential este, in acest moment, libertatea individului. Plase avem (si mai si luam … :-)).

    • Harald spune:

      @Cinicul – cred că societatea modernă e tot rodul eforturilor statului de a confisca rolul familiei. Funcțiionarea normală a societății nu se poate baza doar pe factoiri biologici, mai trebuie și presiuni culturale, în practică venite în special din partea familiei. Statul depersonalizat încurajează orice aberații comprtamentale, iar când nu are destule mai inventează el altele noi. Însă asta e rețeta pentru dezastru, la un moment dat statul ajunge compus numai din psihopați care nu mai au și soluții pentru problemele reale ale cetățenilor, au doar noi metode de a abuza cetățeanul. Eventual în numele statului de drept :)

  7. Constantin spune:

    După cum am mai scris în spațiul acestei platforme, teoria „wage led growth & planning” nu a fost inventată nici de PSD, nici de consilierii săi în domeniul economic. Este considerată de unii soluția miraculoasă a crizelor economice, pentru că a fost propusă după Marea depresiune (dar și în alte cazuri). Economiștii [post] keynesieni vorbesc despre impulsionarea proceselor economice prin stimularea cererii agregate. Politicienii de stânga/socialiști/populiști văd în acest tip de politici un mod de a spori veniturile nominale ale cetățenilor, rezultând tot felul de avantaje, mai ales atragerea de voturi și adepți, prin transmiterea iluziei salariilor mari. Economiștii de stânga văd o justificare a politicilor economice intervenționiste și a sistemelor economice centralizate, a redistribuirii mai generoase, sub pretextul similitudinii cu teoria keynesiană. (Nu zăbovesc asupra acestor glume.)

    Stimularea cererii agregate are efect pe termen scurt, este doar un impuls, al cărui efect este trecător. Odată lansat, el trebuie susținut pentru consolidarea procesului de creștere prin stimularea investițiilor. Altfel, pe de o parte veniturile superioare se risipesc în inflație, economia stabilizându-se pe un nou palier după impulsul primit și creșterea prețurilor rezultată de sporirea cererii agregate. Pe de altă parte, în absența investițiilor care să stimuleze mărirea corespunzătoare a ofertei interne pentru a satisface cererea crescută, cresc importurilor și, în absența producției interne, cum am spus, se măresc deficitele. Cel comercial, cel de cont curent și cel bugetar, care sunt interdependente.

    Or, în România povestea cu salariile umflate care conduc la creștere economică este ridicolă. În primul rând, strădania d-lui C Socol nu este luată în mod serios în seamă de cleptocrații din PSD. Ei nici măcar nu pricep despre ce este vorba, nici nu rămân bani pentru investiții după ce sunt plătite salariile. Iar banii din împrumuturi sunt la rândul lor parțial ineficient cheltuiți în consum, parțial drenați către oligarhi. Nici vorbă de investiții care să conducă la creșterea exporturilor nete, ceea ce reprezintă „cheia” , obiectivul nerostit al reușitei unor politici de stimulare a cererii, în condițiile unei balanțe comerciale echilibrate! Nereușita înseamnă efecte economice dezastruoase, cum am trăit în vremea guvernului Tăriceanu 2.

    Este de discutat, de asemenea, despre Curba Phillips și relația inflație-ocupare a forței de muncă. Pe de o parte, politicile expansioniste au condus la un nivel al inflației pe care BNR îl ține relativ greu în frâu prin politicile monetară și de curs de schimb proprii (mai mult sau mai puțin coordonate cu cele guvernamentale – la BNR există dl F Georgescu, mare admirator al politicilor inflaționiste etc.). Pe de alta, deși se vorbește intens despre lipsa forței de muncă în România, din pricina distorsiunilor din economie, rata șomajului este probabil în realitate dublă față de cea oficială (Nu doar ILO este vinovată, pentru metodologie, ci și numărul considerabil de „casnici”). Iar populația ocupată nu crește, chiar dacă inflația urcă. Sigur este că populația inactivă (cuprinzând pensionarii și elevii) reprezintă aproximativ 60% din totalul populației. Și la fel de sigur este că mediul investițional românesc este extrem de neatractiv.

    • Cristian Felea Cristian Felea spune:

      @Constantin
      Mulțumesc pentru comentariul dvs.
      Sper sincer ca și Cristian Socol – pe care îl simpatizez, altminteri nu aș fi cautat să ma opresc asupra demersurilor domniei sale – să fie pe recepție, atent la aceste feedback-uri.
      Și să ofere cândva public o critică a modului în care Vâlcov & Co. și-au batut joc de WLG&P. Dar și să vină cu o autocritică, pentru că este o realitate că stimularea economiei prin creșterea cererii agregate nu a ales cel mai bun timing. Și acest lucru este important de înțeles, măcar pentru posteritate.

    • Harald spune:

      Pe de-o parte, economiștii de stânga ajung adesea să susțină existența și funcționarea unor perpetuum mobile :) iar politicienii vând asta electoratului cu maximum de entuziasm.

      Pe de altă parte, politicile inflaționiste diminuează și valoarea sinecurilor bugetare deja acordate, iar stabilizarea ulterioară a economie pe un nou palier elimină unele dintre cele mai nesănătoase cheltuieli. Egalizarea e întotdeauna o egalizare în sărăcie, însă nici perpetuarea unor avantaje economice obținute arbitrar nu e o soluție, asta duce până la urmă la revolte.

      Orice actor economic, fie el simplu cetățean sau super-corporație, trebuie să funcționeze pe baza capacității curente de a obține bani din acitivitatea proprie, nu pe baza unei capacități de mult apuse. România încă e mult prea infestată de socialism, de asta există ideea că soluția se află 100% în partea cealaltă. Însă inflația corectează dezechilibre și cumpără timp.

    • Dedalus spune:

      Piata Romaniei este parte a pietei unice europene.

      Teoria dezvoltarii stimularii cererii e valabila (sau oricum semnificativa) numai in economii izolate.

    • Cinicul spune:

      Aveti dreptate cu observatiile dvs despre efectul limitat al cresterilor de salarii neinsotite de investitii si/sau de cresterea productivitatii.
      La fel de advarat este ca trickle-down economics este o inventie propagandistica care, daca a functionat vreodata, nu mai functioneaza astazi pentru simplul fapt ca, intr-o lume globalizata, capitalul este liber sa se pozitioneze si sa fie cheltuit in alte spatii decat cele in care se creaza valoarea.

  8. cetățeanul turmentat spune:

    Motto: ”Dacă ești bogat, dai!”. Dacă ești sărac, te bagi în politică și furi. Un alt motto.

  9. Dedalus spune:

    Nu cred ca ar fi corect s intru intr-o disputa cu Cristian Socol pe o platforma la care el nu poate (sau nu ar dori) sa participe.

    Totusi, se cuvine sa subliniez ceea ce eu consider ca este o eroare conceptuala:

    - nu s-a aplicat nici o agenda neoliberala in ROmania, niciodata; a avut loc o liberalizare necesara pentru crearea premiselor economiei de piata, dar asta nu este echivalent cu o “agenda neoliberala” – nu pot fi recunoscute in anii 90′ din Ro nici una din trasaturile de baza ale neoliberalismului

    - nu vad legatura dintre APEO – asa cum este ea formulata – si WLG&P

    - in esenta, toata teoria se bazeaza pe interventia masiva a statului in piata, pur si simplu; nu este vorba despre nici o corectie si despre nici o “justitie sociala” ci doar despre o noua forma de planificare economica, evident posibila doar cu un partid unic, singura formula capabila sa asigure un raspuns rapid la deficientele planificarii.

    …si ar mai fi multe, dar ma opresc aici.

    ===

    Sub asepect ideologic, acestei strategii bazata pe intereventie masiva si planificare nu i s-a opus nimic.

    Acesta este unul dintre motivele dezorientarii actuale din politica romaneasca “de sambure dur”: pe sleau spus, tacerea ideologilor de dreapta sau cantonarea lor intr-un discurs “ad usum Academia”.

    ====

    Primii care pierd din aceasta incercare a unei ciori de a zbura doar cu aripa stanga sunt chiar saracii, marginalizati. Ei nu au la dispozitie nici o afirmare a liberalizarii pietei ca sansa pentru ei. Asa ca se bazeaza pe paradigma ciudata ca un om care primeste un salariu pentru a face ceva inutil va ajunge intr-un (ipotetic) final sa faca si ceva util.

    Paradoxal (intr-un fel :-)), corporatiile si sectorul de stat castiga de pe urma agendei socialiste. Reducerea inegalitatilor sociale (un vis religios laudabl, dar un vis) este favorabila in primul rand acestora, nicidecum initative private sau firmelor mici.

    De aici si impresia bizara a unui reviriment fascist al Romaniei- statul pare sa actioneze intr-un “Comitet tripartit” cu Sindicatele si Corporatiile, planificand economia si lansand lozinca “uniti suntem mai puternici” – motto-ul fascist!

    ===

    Direct despre cele din articol:

    - de acord cu lipsa de spririt comunitar, acesta nu are cum sa apara in conditiile descrise mai sus- Mittelstand-ul german, Fueros carliste, Town spirit si alte asemenea concepte sunt legate de Traditie, de capacitatea oamenilor de intelege ca liberatea individuala se afirma in comunitate, nu se afla in contradictie cu ea
    - caritatea, despre care s-a vorbit putin, are un imen rol social; dar caritatea nu se poate face pe banii statului :-)
    - desi pot intelege nevoia unei justitii sociale, sunt nevoit sa spun si ca reducerea inegalitatilor echivaleaza cu slabirea motorului social pentru succes personal – daca oricum toti avem ce ne
    dorim, orice am face, de ce ne-am mai cazni sa facem ceva?! Desigur. “scara sociala” trebuie sa fie functionala, dar nu ar trebui sa deducem din prezenta sa o “egalizare sociala” .

    Dezechilibrele economice se … echilibreaza in timp. Dinamica procesului conteaza insa. Cu cat intervii mai mult, cu atat scapi mai multe de sub control. Toata teoria stimularii consumului prion cresterea artifciala a veniturilor – ca de asta e vorba pana la urma- cuplata cu statul ca jucator de piata este, dincolo de orice analiza sofisticata, dincolo de bunul simt.

    Pungile de excluziune sunt si rezultatul incercarii de a obtine imposibilul: daca o zona geografica s-a constituit in zeci de ani cu o anumita structura economica si sociala, iar aceea s-a pulverizat (cazul zonelor miniere) a o raduce pe linia de plutire inseamna inginerie socialia la greu. Resurse financiare si umane uriase.

    Nu ar fi mult mai simplu si mai eficient sa lasi piata sa se dezvolte? Atunci va aparea si cererea pentru forta de munca din acele zone, va aparea si oportunitatea acelor locuitori de a lansa afaceri samd,

    Romania nu are o economie de piata functionala, nu are capacitate administrativa si gata sa spun ca nu are nici stat de drept. Noi cu astea ar trebui sa incepem, cu masurile generale prin care sa ne scoatem copiii din aceasta mizerabila economie socialista, nicidecum cu masuri punctuale de tocat bani pentru vopsit magari in rosu.

    O ideologie clara de dreapta liberala, ofera solutii in contextul intregi tari si ea ar trebui sa se opuna etatismului si egalitarismului desantat al marxistilor mascati de astazi.

  10. PAFI spune:

    Fara nici o indoiala ca in personalitatea si in consecinta in evolutia sociala a fiecarui individ componenta culturala e extrem de importanta. Dar cred ca la fel de importanta este si determinarea genetica pe care eu o gasesc in mult subapreciata. Societatea romaneasca e inca primitiva, solidaritatea sociala e aproape inexistenta. Imi placea, cu o vreme in urma, sa urmaresc interactiunea oamenilor pe peronul garii. Situatia e cumva unica, calatorii sunt constienti ca sunt impreuna pentru un scurt timp si ca se vor desparti, apoi, pentru totdeauna, de aceea relatiile sunt “pasagere”, fara vreun fel de angajament pentru viitor. Ei bine, romanii sunt, cumva, permanent in aceasta situatie, nimic nu-i leaga de ceilalti care sunt, parca, straini de care urmeaza sa se desparta in curand. Societatea noastra e un imens peron pe care nu facem altceva decat sa asteptam trenul.

    • Dedalus spune:

      De acord. Numai ca e greu de acceptat ca e vorba despre deosebiri genetice fara a ajunge la rasism in cele din urma.

      Coeziunea sociala este si ea rodul unui efort comun, in lipsa caruia oamenii nu s-ar simti impliniti. Cel putin asa rezulta din dorinta naturala a omului de agregare sociala.

      Dar efortul comun trebuie sa aiba si el un motiv sa apara iar acel motiv poate fi legat doar de un avantaj, nu neaparat material (poate fi de exemplu sentimentul de siguranta).

      Preluarea de catre stat a grijilor si deciziilor indivizilor creeaza evident un climat de confort, fata de care, iarasi evident, oamenii pot trai foarte bine fiecare individual.

      Nu degeaba oranduirile totalitare s-au caz nit toate sa creeze “un om nou”, dar au fost nevoite sa construiasca un alt referential moral si social pentru a fi stabile.

      Ori,l in cazul Ro, nu avem nici rezultatul (oricatr de imperfect) al ingineriei sociale din comunism sau nazism (ceea ce, oricum, e un fapt pozitiv :-)) dar nici samburele libertarian al prevalentei libertatii individului fata de prestinse “valori ale binelui colectiv”.

      In acestea din urma, sa recunoastem ca al nostru comunism a avut mare succes: si acum la aproape 30 de ani de la caderea societatii cu economie planificata si partid unic (observati ca nu ma refer la “caderea comunismului” – acesta scartie din temelii, dar tine steagul sus :-)) avem o populatie majoritara de “oameni noi”. :-)). Acestia declama ritos prevalenta “binelui comun” dar de fapt prin asta inteleg burdihanul lor plin si interesele lor personale.

      Supapa plecarii in alte state fuctioneaza perfect: nemultumitii nu mai ingroasa masa celor care doresc schimbarea, ci pleaca din tara. E mai usor si mai rapid si nu are nimeni de ce sa ii invinovateasca pentru asta.

      Este unul din motivele pentru care diaspora voteaza intotdeuana majoritar cu schimbarea. Si motivul pentru care statul socialist doreste sa scoata diaspora din ecuatia electorala.

      Este demn de mentionat si faptul ca multi sunt activi pe platforme cum e aceasta. Pentru ei, spriritul comunitar supravietuieste desprinderii geografice. Este excelent pentru “contaminarea” celor care au ramas in Ro. Dar mi-e teama ca nu-i si suficient.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Felea


Cristian Felea

Doctor în ştiinţe inginereşti, domeniul: „Mine, Petrol şi Gaze” - Universitatea din Petroşani. Ofițer SRI în rezervă Colaborator al publicaţiei „Revista Minelor... Citeste mai departe


E randul tau

Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

de: Luminita Marcu

la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

decembrie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)