marți, martie 19, 2024

Tabăra de refugiaţi Bacău: ce s-a întâmplat

Municipiul reşedinţă de judeţ Bacău arată de o săptămână ca o tabără de refugiaţi sirieni: se dă apă la lume cu cisterna, şi potabilă şi nepotabilă. De ce, a fost vreun cutremur catastrofal, vreun război, vreun uragan? Nu domnule, s-a defectat o ţeavă recent făcută pe bani europeni, dintr-o eroare gravă de construcţie.

Am căzut aici fix pe micul secret al României, o problema chiar mai gravă decât războiul civil pe justiţie declanşat în 2007. E vorba de ce numesc americanii “the hollowing out of the public administration”, adică golirea lentă a administraţiei publice de oameni măcar minimal competenţi, de experienţă şi în general capacitate managerială de a face orice, mic sau mare, care presupune planificare şi execuţie. E o lipsă completă de leadership politic, sub aparenta mână-de-fier care aminteşte de otozbirul din vremea lui Ceaşcă: conduceri politice la nivel central şi local încruntate, palavragii şi inepte, care anunţă măsuri urgente si draconice ce durează o săptămână, pentru că sunt inaplicabile şi oricum nu rezolvă problemele.

Sub aceste conduceri, oamenii buni pleacă din administraţie; ori, mai nou, de când s-au mărit lefurile, stau, dar cât mai la fereală, demotivaţi, neimplicaţi, pentru că în atmosfera prezentă, dacă iese prost, ţi-o iei, iar dacă iese bine, meritul îl ia primarul iar pe tine te vor urî colegii aduşi pe pile de acesta, pândind prima ocazie să ţi-o tragă oricum. Rezultatul e o contra-selecţie accelerată în primării, agenţii şi ministere, astfel încât în câţiva ani ne vom aminti cu nostalgie de cum funcţionau totuşi ele în perioada de preaderare. Cochilia instituţională rămâne la locul ei şi pare în regulă, aşa cum par şi melcii aduşi de apă pe plajă la Marea Neagră. Dar înăuntru nu mai e nimic, titularul e dus şi spaţiul s-a umplut cu nămol.

Peste toate se adaugă dezinteresul public total pentru a analiza probleme complicate de la A la Z, cu răbdare, dincolo de isteria si tărăboiul media de trei zile atunci când se strică ceva, sfârşite de regulă într-o ciulama de explicaţii simpliste, caricaturale, cât să intre într-o ştire de 45 sec. E maximul ce putem avea acum în România ca policy analysis.

Şi uite aşa o problemă rezolvată de romani acum 2000 de ani – aducerea apei în oraşe – îi depăşeşte pe proiectanţii şi constructorii români de azi, ca şi pe primarii sau miniştrii care ii contractează. Motivele nu-s intelectuale, în sensul că oamenii ar fi cu toţii proşti grămadă (e valabil doar pentru unii dintre ei), ci instituţionale. Adică ne-am prins urechile într-un sistem de reguli de bună guvernare care nu se pupă deloc cu normele noastre informale de facut treaba, cu pretenari, nănaşi şi clientelă de partid. Adică nu că n-am şti cum e bine, dar n-o putem face prin iniţiativă individuală, la nivel de primar sau ministru, dacă regulile generale ale jocului împing în direcţie opusă.

Aşa că degeaba se zborşeşte acum la TV primarul de Bacău, că taie, spânzură şi dă în judecată. E drept că porcăria de construcţie n-a fost pe mandatul lui, dar puneţi pariu că nu se va întâmpla nimic, ci se va plăti lucrarea a doua oară, deoarece executantul avea umbrelă de protecţie şi de la PSD, şi de la statul paralel (organizaţii în bună măsură suprapuse)?

Bucureştiul începe să aibă gropi în asfalt în mijlocul verii, cum anii trecuţi se întâmpla doar în februarie-martie la topirea zăpezii. Şinele de tramvai şi gurile de canal sunt mărginite de cratere tot mai dese şi mai adânci; în curând se va strica fundaţia strazilor, cea reparată cu mari eforturi şi săpături acum 15 ani. Şapte primării cu buget combinat de 2 miliarde euro nu-s în stare să le plombeze.

Nu-s în stare la propriu, în sensul că se ştie de problemă, se încearcă nişte intervenţii de urgenţă zilele astea, dar nu mai au cum şi cu cine: nu ştiu să contracteze pe bune, iar aia care totuşi vin la lucrări sunt tot firme de-ale lor, care le dau ţeapă din obişnuinţă, ca altfel nu pot lucra, iar ei n-au ce le face. S-a închis cercul prostiei prin canibalizare. Ce vedeţi acum prin oraş sunt lucrări pe reţelele private de utilităţi, care-şi fac intervenţiile lor punctuale (şi care afectează şi mai rău carosabilul); primăriile sunt inexistente.

Sectorul 1 Bucureşti, de departe cea mai bogată administraţie locală din ţară, cu venituri proprii per capita peste un arondisment din Paris (!), e de mai bine de un deceniu într-un dolce far niente. Nici un proiect de anvergură, nimic vizibil; se aşteaptă ca şi străzile secundare să fie făcute tot de primăria mare. N-au în răspundere RADET, n-au RATB sau alt serviciu public; stau pe un sac de bani şi sunt zen. Sute de milioane de euro pe an sunt tocate în contracte cadru tapetate cu aur de partid, adică în funcţionarea uzuală, de la luat gunoiul la păzit parcurile şi administrarea lacurilor. Urbanismul nu se face cu peisagişti ci cu florari specializaţi în coroane de mort.

Deci uitaţi de autostrăzi, poduri, metrou sau alte proiecte prin Capitală, fie ele şi cele trei statui kitsch tocmite cu eternii maeştri sculptori de partid şi de stat, pe care Firea a vrut sa le dezvelească de Centenar, dar s-a blocat. Chiar unde vrea şi are interes, nu mai poate. Chiar să dorească să mişte ceva în direcţia investiţiilor publice cuplul Dragnea & Vâlcov, nu mai au cum pentru că s-a topit maşinărie administrativă care să execute. Au distrus tot prin clientelism şi contraselecţie, de unde nivelul oricum nu era genial nici înainte.

Ajungi să-ţi doreşti situaţia de la Zagreb sau Budapesta, unde există mari proiecte şi afaceri corupte dictate de la vârf, trei-patru pe an, dar măcar în rest instituţiile sunt lăsate în pace şi găseşti în ele profesionişti care ştiu cum se face un monument public, cum se pune o dală de granit ca să nu cadă într-o parte când calci pe ea şi cum se prepară un asfalt de zonă geografică temperată, care nu se dizolvă în apa de ploaie. Sau cum se face, în mă-sa, o aducţiune de apă. Noi avem doar mega-afacerile corupte, precum următorul val de imobiliare în pregătire la Bucureşti, dar fără partea a doua.

In România nu se mai poate deci implementa nimic în afară de măriri de pensii şi salarii (desigur, atâta timp cât intră fonduri la buget) că la asta n-ai nevoie de capacitate sa execuţi: distribuire de bani în conturi e cea mai simplă treabă pentru un guvern, tehnic vorbind. Iar în Bucureşti se mai fac „evenimente”, adică iarmaroace şi lăutărisme pentru sifonat bani pe-o mână cu radiourile de casă ale trustului. Cum, care trust? Problema mare este că dacă mâine ar dispărea prin minune generaţia valutiştilor şi taximetriştilor aduşi în primărie de Oprescu, ca şi generaţia doi de clanuri ilfoveano-constănţene aduse de Firea, tot ar trebui vreo trei-patru ani de curăţenie generală, sfeştanie şi reconstrucţie din temelie a instituţiilor.

Asta e puţin probabil. Şi chiar o miraculoasă victorie a PNL n-ar face decât să aducă în loc la primărie clanurile ilfovene ale lui Petrache, care lasă azi fraierii din partid să iasă la televizor, dar sunt pregătite să preia puterea cu băieţii mari în caz de ceva. La Bucureşti şi, de ce nu, la Bacău.

Distribuie acest articol

89 COMENTARII

  1. dvs ati pus pe tapet evidentul, il stie toata lumea, la fel ca atunci cind chitaia de foame intr o tara care nu era lipsita de resurse. vechii liberali….noiii social democrati… simple etichete in spatele carora se ascund borfasii cu emfaza autoproclamati oameni politici. este tariceanu liberal ? sau dragnea social democrat ? sau blaga democrat liberal ? observati toate permutarile posibile, ale unor cuvinte cheie menite sa susure n urechile neofite ale prostimii. de ce nu se numesc domnule, partidul „pensiilor si salariilor marite” sau partidul „doi mici si o bere”, sau partidul „noi va dam nu va luam”. ce sa mai schimonosim democratia si intelesul cuvintelor, cind cei mai multi stiu ce se ascunde n spatele lor ?

    • Pentru partea (pseudo -)politică, inclusiv mesajele de încurajare vizibile din avion, desigur se poate scrie în punctele neesențiale FSN.

      Autorul a adus vorba despre (vreun) arondisment parizian. Putem vedea că multe sunt copiate din Franța, de pildă în zilele noastre creșterea salariului cadrelor didactice. Așa că uluirea unor Dragnea de-aici vine, cum dom’le c-am făcut la fel, de ce ne fluieră?!

      Educația noastră e în primul rând în a face diferența, și nu de azi-de ieri, după părerea mea. Brâncovenii au făcut istorie, Cantemir a făcut ce-a făcut (aici aș adăuga că s-a întors de unde-a plecat, nu a fugit nicăieri)

      • de ce nu s ar putea scrie PCR ? frati romini; democratie e ceva ce o cere comunitatea nu e data de sus. voi ati avut democratie populara tot asa cum aveti azi democratie. da sa faci din moldovean romin, din vlah romin si din ardelean tot romin, iara nu i de colea.rominul e ceva nou si trebuie sa indeplineasca conditiili planului de fabricatie conceput pe la 948 si imbunatatit dupa 20 si 47

        • @dusu – ce-ar fi să vă informați despre mărețele realizări de la noul aeroport Berlin-Brandenburg? Miliardele de euro îngropate acolo în disputa cu fumul care nu vrea să coboare pe sub podea depășesc orice imaginație a românilor în materie de corupție de partid și de stat.

          Moștenirea comunistă există peste tot, nu e o problemă specifică României. Acel aeroport trebuia să fie investiție privată pe vremea lui Kohl, dar după ce Gerhard Schröder a ajuns cancelar, iar Klaus Wowereit a devenit primar al Berlinului în baza sloganului ”sunt homosexual și e bine așa”, au decis să facă lucrurile pe bani publici, cum știu ei mai bine. Cu rezultatele care se văd.

          • asa e; si nemti e hoti !
            ceea ce azi e cunoscut ca popor rominesc, e un izvor nesecat de ceausesti,nastasi,basesti… o gramada de buni fii ai poporului. dar sigur ,Harald e aci sa conduca in directia dorita de organe orice discutie

            • Gresiti d-le dusu.

              Iti poate spune si cand ai fost crescut si educat:

              „Harald spune:
              23/07/2018 la 13:46
              @donquijote – pentru cineva crescut și educat în comunism poate să fie greu de imaginat, dar catedrala aceea va face mult mai mult decât Casa Poporului în materie de recuperare a stimei de sine a românilor simpli. Ei au nevoie de astfel de simboluri identitare, iar Casa Poporului nu are un asemenea rol.”

        • @dusu – v-am mai spus și cu altă ocazie că anti-românismul dvs. furibund nu are nicio legătură cu realittatea pe care ați trăit-o dvs. ci e preluat la vreun bunic sau vreun unchi din familie, e pur și simplu o voce parentală care vă răsună la nesfârșit în minte.

          Dacă administrația maghiară din Transilvania ar fi fost într-adevăr civilizată și responsabilă, nu și-ar fi dorit nimeni să scape de sub înțeleapta conducere a Budapestei. Realitatea din teren demonstrează contrariul.

  2. Ceea ce lipseste este responsabilitatea, de la cea materiala la cea penala. Povestea-i veche de multe decenii, cel putin din vremea republicii socialiste, am cunoscut-o direct si nemijlocit. Pe atunci existau institutii care aveau obligatia asigurarii respectarii unor numeroase si stufoase norme cu caracter preponderent tehnic, insa acestea functionau cu oameni care interactionau cu alti oameni si toate se incheiau prin compromis, ca de la om la om fara responsabilitate, fiind vorba indeosebi de lucrari ascunse, iar pentru mai buna intelegere va spun doar ca „betonul tine cu prostul”- pe masura ce trece timpul el se tot intareste. Competenta si integritatea in administratie nu va solutiona in veci neajunsurile care tin de sistem. Acesta trebuie reformat, adica croit pe principii diferite. La noi schimbarile au constat in eliminarea unor functiuni caracteristice socialismului fara a pune altceva in loc – vid care permite deficiente mai ingrozitoare.

  3. Numai bunul Dumnezeu ne poate ajuta ca să ieșim din situația asta, așa că ar fi cel mai bine să-i dăm afacerile astea pe mînă lu’ preafericitul Dănilă. Dacă bagă viteză și își pune spiritul antreprenorial la treabă așa cum a făcut cu catindrala neamului, o rezolvăm rapid. Cred că s-ar mulțumi cu 10% pă cum scrie la carte, o zeciuială cinstită în valută băgată dinainte într-un cont offshore și s-ar pune pe făcut minuni pe partea cu infrastructura. Dacă face și o înțelegere sau un protocol cu procuratura ca să creadă și să nu cerceteze cum au avut mai toți jmekerii care și-au tras banu’ pînă acum, nimic nu-i stă în cale.

      • Din ce se vede, cu catrindala e ca cu casa poporului: se baga bani de la buget (de stat sau municipal, nu conteaza ca tot pesedeul da) pana se termina lucrarea. Oricat!!! Ca sa sa se termine, nu conteaza cat si cand. E dintr-un sac fara fund. Falimentul investitiei este exclus. Pretul final nu conteaza.
        Mantuirea neamului (ca si ca poporul sa aiba o casa) este prioritatea zero. Pot muri sute de copii nevaccinati sau poate cadea tara in criza.
        Cere si ti se va da!

        • @donquijote – pentru cineva crescut și educat în comunism poate să fie greu de imaginat, dar catedrala aceea va face mult mai mult decât Casa Poporului în materie de recuperare a stimei de sine a românilor simpli. Ei au nevoie de astfel de simboluri identitare, iar Casa Poporului nu are un asemenea rol.

          • Inaltatoare vorbe!! Pe ceva similar s-a bazat si catedrala casei poporului.
            Nu am pus in discutie utilitatea proiectului desi si aici abordarea este similara. Cel care a ordonat construirea nu s-a gandit sa intrebe poporul daca avea nevoie de casa asta dar poporul se va mandri ca o are si edificiul va dainui peste veacuri cat va dainui si neamul. …Neam care scade cu cate 1-2 milioane in fiecare deceniu.
            M-am referit strict la abordarea financiara: o data constructia inceputa niciun efort nu este precupetit si nicio suma nu este prea mare sau prea greu de justificat pentru a satisface orgoliul ctitorului.
            Am fost contemporan, la o varsta activa si responsabila, cu construirea casei care trebuia sa fie atat in sens figurat cat si propriu culmea caii victoriei socialismului.
            Am fost uimit de lipsa de responsabilitate cu care s-au cheltuit si risipit bani pentru satisfacerea maniei grandorii genialului arhitect.
            Diferentele fata de cum se aloca banii pentru catedrala sunt doar de forma.
            Dictatorul nu raspundea in fata nimanui (nu i s-a cerut socoteala nici la „tribunal” de altfel, el murind ca un erou, in constiinta sa) iar clica aflata acum la putere are la indemana celebra explicatie drept imputernicire „pentru ca putem”
            Si, ca sa revin la tema, nu am niciun motiv sa cred ca aceasta constructie nu va fi afectata de virusul care a provocat criza din Bacau. Doar ca pe bani mult mai multi. Fara numar.

            • @donquijote – nu sunt o persoană religioasă, nu merg la biserică decât la înmormântări, cununii și botezuri, dar pot să vă spun că nu e nici treaba și nici responsabilitatea bisericii modul cum e administrat statul.

              Dacă eu pot să vin în țară o dată la câțiva ani, să stau de vorbă cu oamenii care (printre altele) merg și la biserică, să mănânc ce mănâncă ei, să mă uit la Antena 3 fiindcă la asta se uită ei și să înțeleg cu ocazia asta de ce votează ei PSD, atunci poate ar fi o idee bună să încercați și dvs. astfel de experiențe.

            • @Harald
              Nici eu nu sunt prea „dus la biserica” desi ma inteleg foarte bine cu cei care sunt.
              Dar, sa inteleg ca daca nu e treaba bisericii cum cheltuie statul banii – asa cum bine ziceti – trebuie sa fiu de acord ca statul sa arunce bani fara numar numai ca sa-si faca politicienii „strane” pe banii din impozite. Stiu ca sunteti pornit impotriva impozitarii abuzive, dar de aceea nu inteleg de ce sunteti de acord ca banii stransi din impozite sa fie directionati catre biserica pentru „iertarea pacatelor celor politicieni”.
              Ati observat ca donatiile sunt cu atat mai mari cu cat omul are constiinta mai incarcata? Ma rog constiinta se incarca la multi o data cu conturile si, de aceea isi permit. In ritmul actual biserica va primi prin astfel de donatii valori mai mari decat cele pierdute „abuziv” prin secularizare de la Cuza … (care fusesera dobandite cam pe aceeasi cale, a caintei pacatosilor bigati) si pe care se tot straduieste sa le recupereze.
              Biserica asta nu e cu ceva mai breaza decat biserica rosie.

  4. Eu cred ca cei din PSD Bacau sunt totusi buni la ceva. Ca sa demonstram, va propun urmatorul test – cati dintre cei implicati in mega-proiectul aducerii apei in orasul Bacau, de la cei care au supravegheat lucrarile la cei care au taiat panglica, au participat la marele miting PSD de la Bucuresti? Poate ne ajuta cineva cu poze. Eu pariez ca au raspuns prompt chemarii partidului si au venit sa lupte eroic contra abuzurilor (alaturi de alti ratati pe care i-a plasat PSD-ul in functii caldute prin administratie si care doar atata pot. cunosc niste exemple care au primit ordin si s-au executat). Ca asa e vorba printre votantii PSD cand sunt fortati sa recunoasca faplul ca partidul a numit in functii cheie tot felul de oligofreni – da, dar sunt de incredere! Acum votantii PSD Bacau pot sa se spele pe cap cu increderea aia, literally.

    • „Acum votantii PSD Bacau pot sa se spele pe cap cu increderea aia, literally”
      In loc de apa, vrei sa zici?
      Dar marele sef de la psd ne-a asigurat ma-rog, verbal si intre pretini carevasazica, ca asta se intampla peste tot (in RO, nu in Univers!!!)- adica in cazul Belina ca si in toate locurile in care s-au transferat terenuri prin redesenari de harti cu pixul manuit de alde saideh, respectiv cazul bombonica unde (este normal ca) angajati platiti din bugetul statului muncesc pentru partidul aflat la putere. Asta este legea pamantului (zice dublu-condamnatul penal) nu este de vina partidul (temporar) la putere psd. Este genetic iar cu genetica nu te lupti.

  5. O eroare grava este faptul ca in administratiile publice sint , in mare parte , indivizi care gindesc si actioneaza nefiresc . Sint convins ca nu se poate face curatenie din inerior ; numai cetatenii ( in calitate de platitori pentru servicii publice si beneficiari ai acestor servicii ) trebuie sa inceapa sa faca curatenie in aceste institutii . Si , slava Domnului , avem si metode si mijloace . Trebuie doar sa le punem in practica . Lepadaturile trebuie scoase la marginea societatii .

    • n.ai cum tu ca cetatean sa schimbi nimic … finca la vot o sa ai mereu de ales intre tandala si pacala … oamenii seriosi sunt ridiculizati pe la tv pana renunta … mi.am adus aminte de o emisiune la b1 cand palada si codrin stefanescu luau la misto pe pavel popescu … popescu venit din norvegia putin mai naiv in ale politiciii si bagat intre cei doi sacali … la sfarsit palada il intreaba serios ca de cine este platit pavel popescu … mi.e si scarba cand imi amintesc …

      • O campanie electorala se conduce ca un razboi, nu ca o manastire.

        Un partid serios si puternic (liberal, de dreapta) va trebui sa foloseasca cele mai mizerabile mijloace pentru a castiga. Sau va pierde.

        O masina cu r.. aruncata in cap se invinge doar cu o masina si mai mare. Adevarul si morala pierd alegerile.

        „This is Romania !” ;-)

  6. De la educatie pleaca totul, cei 7 ani de acasa si scoala. Odata cu degradarea educatiei se degradeaza totul incepand cu principiile morale. „Las’ ca merge si asa” se agraveaza, devine trendul societatii, standardele si normele de calitate devin glume proaste si dupa cateva decade ajungi unde e Romania acum, nici macar o teava in pamant sau niste pavele nu mai pot fi puse cum trebuie.

  7. Era inevitabil. Deprofesionalizarea administrației este absolut normală. În comunism existau două părți ale administrației, iar cineva putea să le fie membru simultan: partea tehnică, profesioniștii sau TESA(cei care munceau) și partea politică, biroul organizației de partid (cei care controlau – Securitatea era cei care controlau totul și pedepseau când era cazul). În momentul resurgenței părții partinice a administrației, adică a apariției FSN și a celorlalte partide politice, practic a avut loc clivajul esențial între cele două părți ale administrației. Ele au devenit concurente – politicienii puteau face numirile în administrație, dar și ceilalți puteau candida după o carieră de succes în administrație. Astfel a intervenit inevitabilul: depolitizarea (cel puțin nominală), și politicienii, lipsiți de profesionalism prin esența lor comunistă, au preferat să deprofesionalizeze pentru a evita concurența. Au apărut diplomele de complezență și ulterior doctoratele la autoservire.
    După o generație, vedem ce politicieni avem: Ponta, Nicolicea, Șerban, Dragnea, Codrin Ștefănescu, Cătălin Rădulescu, demni urmași ai lui Năstase Șase-Case, zis Zeus pe vremurile bune, Micky Șpagă, Hrebenciuc….

      • Catalin Radulescu e un psihopat, vroia sa impuste protestatarii si sa dea o lege care sa-i permita sa-si molesteze subalternele.

    • Nu vom avea niciodata politicieni supercompetenti, cinstiti si dedicati tarii.

      Nu exista nicaieri in lume asa ceva.

      De aceea este esential sa avem organizarea de stat si legislatie care sa ii faca pe politicinii incompetenti, lacomi si corupti sa faca ceea ce trebuie sa faca.

      De aceea este esential sa avem cat mai putin stat, pentru a permite o organizare simpla si un „stat paralel” (=administratia publica) nu platit excesiv (ca in prezent) ci bine organizat si mai ales respectat.

      De zeci de ani ne caznim sa „aducem la putere politiceni de buna factura”. Din cand in cand ne iese, dar degeaba, pentru ca pastram aceeasi structura a statului si aceeasi respingere a pietei si a libertatii individuale ca si in vremea comunismului.

      Pentru a se schimba ceva, cel mai probabil va trebui sa asteptam sa krapam de foame, sa nu mai avem ce manca de pe o zi pe alta (Venezuela) ca sa intelegem deosebirea dintre socialismul fara sanse in care traim si capitalism – nu tocmai o oranduire perfecta, dar care este singurul care ofera bunastare.

      Am mai spus-o dar o voi mai spune, pentru ca e chiar ultima speranta: avem nevoie de un partid liberal de dreapta, care sa isi asume aceasta pozitie. Acesta are posibilitatea sa obtina pana la 1 milion de voturi – cei care nu s-au prezentat la vot acum doi ani.

      Dupa o analiza, eu consider ca singrul partid capabil de asa ceva este cel al lui Ciolos. Daca iese din letargie si isi construireste o doctrina clara libverala de dreapta, nu lup in blana de oaie (adica partid de stanga cu eticheta liberala de dreapta), cum o au PNL si USR.

      Asta cred ca e o solutie. Posibil sa mai fie si altele, dar in nici un caz jelania nationala nu este una din ele.

      • USR nu e de stanga sau de dreapta, e un partid de profesionisti. Si se vede, in Parlament sunt singurii care fac opozitie reala si ne tin la curent cu toate rautatile PSDiste care sunt pe drum.

        Ideea de partid de stanga sau de dreapta e depasita. Hai s-o lasam in secolul XX unde ii este locul.

        • Ce e acela un partid de profesionisti?

          Adica un partid politic care nu face politica?

          Orice partid este cu necesitate politic, pentru ca orice act de conducere a societatii este unul prin care se concretizeaza o anume ierarhie a valorilor. Iar ierarhi valorilor in politica este primordial stanga-dreapta. Orice partid trebuie sa raspunda electoratului in mod simplu, ce anume considera iimportant sau primordial – adica sa adere la o anume ideologie.

          Ideea ca in acest secol nu mai e nevoie de ideologie pentru un partid vine pur si simplu din neintelegerea rolului ideologiei in formarea si actiunea unui partid.

          Faptul ca unii nu se pricep la ideologie sau nu au disponibilitatea unei analize politice nu ii indreptateste sa spuna ca nu mai exista deosebiri stanga-dreapta. Nu e nimic rau in a nu sti, dar poate fi foarte rau daca din necunostere tragi concluzii incorecte.

          Insa nu e treaba mea, ce face USR este strict problema sa, interna, de partid.

          ====

          USR e de stanga toata ziua, si faptul ca se crede de profesionisti adica „apolitic”, denota doar neintelegerea grava in care se afla.

          Putinele sale poztii politice denota apatenta pentru stanga si asta si este: un partid de stanga. Chiar si unii membri ai sai nu se sfiesc in a-si spune „progresivist”i. Doar importivirea la coruptie, desi laudabila, nu il transforma nici in partid politic adearat si nici intr-o forta politica transformatoare.

          Daca in viitoarele alegeri va lua 20%, va fi bine. Dar nu prea cred. Electoratul de stanga are in PSD si PNL optiuni mai solide, iar pe cei care nu s-au prezentat la vot nu ii va convinge cu asemenea idei naive despre „partid de profesionisti”. Guvernele tehnocrate sunt clar doar de tranzitie. Ideea unui partid antisistem prinde doar la revoltatii de meserie, care sunt totusi putini

          Dupa parerea mea, in plus, cem mai probabil in campanie PSD va pulveriza USR din prima runda. Nici nu e prea greu.

          Aceasta postare a mea este cel mai probabil ultima (de-asta e si mai explicativa) despre acest subiect – USR, pentru ca desi ii recunosc intentile laudabile si admirabile, sunt nevoit sa dau crezare mai curand ratiunii.

          Ratiunea imi spune ca USR nu are nici o sansa, iar chiar daca va ajunge la guvernare (ceea ce e o probabilitate mica) va pastra statul tot socialist, adica tot fara perspective. Faptul ca satatul roman va fi mai putin corupt o peroada sub o conducere USR este destul de probabil. Dar statul socialsit il va corupe si pe el si va avea de ales dupa un timp intre a ramane la conducere corupt sau a pleca pash-pash cu coada intre picioare.

          Prin urmare, eu nu am nici un motiv sa discut despre USR, ce ce mi-as raci gura de pomana?. L-am dat doar exemplu de doctrina de stanga oculta.

          Daca vrea sa creada altceva, este iarasi problema lui. Nu pe mine trebuie sa ma lamureasca.

          ===

          [OT] prieteni iti sunt cei care iti spun adevarul

          • „Ce e acela un partid de profesionisti?”

            Ce e acela un partid de stânga?

            Adică, pentru a pricepe și eu opinia dumneavoastră cu privire la formațiunile politice de stânga, aveți în vedere un nivel ridicat al taxării, cu creșterea gradului de redistribuire a veniturilor? Un program politic care cuprinde măsuri egalitariste, anticoncurențiale? Vedeți o creștere a nivelului de reglementare în economie, o îngrădire a libertății economice, a pieței, o atitudine politică programatică favorabilă intervenționismului? Credeți că există în programul politic o intenție de atingere a drepturilor asupra proprietății private? Sunt favorizate programatic investițiile publice în detrimentul celor private, sunt promise naționalizări ale unor societăți comerciale private?

            Se află în programul politic al USR principiul întăririi autorității statului, promisiunea centralismului, întărirea autorităților administrative? Sau, vedeți în programul USR o politică explicit orientată către sporirea rolului sindicatelor, sprijinirea în mod generos a persoanelor cu venituri mici, ori care își pierd locurile de muncă? Care sunt după părerea dumneavoastră liniile principale ale politicilor de stânga?

            • Cele 10 prioritati ale USR sunt toate de stanga, iar acolo unde are o vaga orientare catre dreapta, totul ramane undeva in negura necunoscutului,

              Iata si prioritatile USR, conform web-site-ului lor:

              1. Educație
              2. Plan de investiții în sănătate
              3. Infrastructură
              4. Fond de dezvoltare
              5. Eliminarea risipei din banul public
              6. Susținerea antreprenoriatului
              7. Ridicarea satului românesc
              8. Clădirile cu risc seismic
              9. Republica Moldova
              10. Știință pentru toți

              In realitate, nu numai ca zboara vijelios spre stanga dar unele nici nu se pot numi prioritati.

              Nu am timpul necesar sa comentez o prioritate de tipul „consilidarea cladirilor cu risc seismic” ce vine din partea unui partid politic.

              Iar daca pentru USR prioritatea poltica a guvernarii in educatie va fi reducerea abandonului scolar prin tot felul de stipendii si ajutoare (daca nici asta nu o fi de stanga, eu nu stiu ce sa mai zic), eu unul nu pot decat sa ma ingrozesc. Plus ca imi este foarte clar ca habar nu au despre ce vorbesc in descrierea acestei prioritati, nu cunosc realitatea.

              Cum vrea sa sustina USR satul romanesc? Ati ghicit, prin finantare de stat prin intermediul GAL. Dincolo de faptul ca GAL reprezinta o mostra de ineficienta administrativa la acest moment, prioritatea bazata pe asa ceva nu are nici o legatura cu piata si nici cu libertatea de actiune, ci cu dirijismul si etatismul propriu stangii.

              ===

              Originea ONG a USR se vede de la posta: majoritatea rezolvarilor le propun prin … finantare de la guvern, pe un fel de programe-proiecte. Numai ca Romania e o tara, are nevoie de un partid si de un guvern.

              Programul USR urmeaza aceeasi debordanta stanga-ceata. Este practic axat pe interventia masiva a statului in economie, dar in puncte alese dupa crieterii numai de dumnealor stiute.,

              Alegerile nu aleg un guvern, in mod direct, ci un partid.

              Tot ce a postat USR este o mostra de neintelegere a rolului unui partid politic, iar in punctele unde totusi este ceva clar, acele masuri de stanga.

              Liniile directoare indicate de Dvs. pentru un partid de stanga sunt doar unele dintre cele posibile. Va multumesc pentru increderea manifestat prin intrebarea de a enumera caracteristicile unui partid de stanga, dar, din pacate, si asa postarile mele sunt foarte lungi. Nu exista o grila pe care sa o pui si sa spui in 3 minute ca un partid are o anumita pozitionare.

              Intr-adevar, unele din directiile de actiune ale USR nu sunt nici de stanga si nici de dreapta dar din morivul simplu ca nu sunt deloc. Grozave idei si minunate obiective dar atat.

              ===

              Dar, hai ca mi-am calcat decizia de a nu mai comenta politica USR.

              Chiar ca nu mai zic nimic.

              Nu au decat sa se creada de dreapta, tehnocrati, ce-or sti, sa creada ca salvarea Romaniei consta in justa finantare de la Guvern si toate celelalte nazbatii afisate pe web-site.

              Pot sa se creada din partea mea si inventatorii unui „politicii tehnocrate”, a „guvernarii profesioniste” samd.

              Eu pot comenta pozitionari politice, idei de guvernare, dar cu tot respectul si sincerea admiratie pentru lupta anticoruptie pe care o duc si fara sa vreau sa aduc vreo suparare USR-ului, nu am timpul si nici disponibilitatea de a comenta copilarii.

              USR este intr-o fundatura, nu poate demonstra ca are o viziune politica despre cum s-ar conduce Romania, dupa parerea mea. Dar nu e cazul sa ma convinga pe mine, pe alegatori trebuie sa-i convinga.

              Ori, bazinul lor electoral sunt convins ca are aceleasi observatii ca si mine, cu exceptia poate a unor naivi.

              Fiecare pasare pe limba ei piere.

            • @Dedaus_”Nu am timpul necesar…”

              Nici eu, dar subiectul merită efortul, după părerea mea.
              Educația, infrastructura, ori orpirea risipei din banii publici reprezintă priorități pentru orice guvernare cât de cât responsabilă (nu ca cea actuală, desigur!). Odată cu generalizarea studiului teoriei creșterii economice endogene toți cei care au cunoștințe minime de economie (începând cu elevii clasei a XI-a, carevasăzică, mai puțin guvernanții actuali) știu că R&D reprezintă o condiție esențială pentru dezvoltare indiferent de orientarea ideologică a unui guvern al oricărui stat.

              Adică, Educația și Cercetarea reprezintă priorități pentru oricine și mai ales în România, unde există probleme majore în domeniile respective. Corupția reprezintă o vulnerabilitate la securitatea națională, indiferent de orientarea doctrinară a guvernanților. Este cea mai mare amenințare pentru eficiența economică și viitorul unei națiuni.

              Apoi, susținerea antreprenoriatului este o măsură prin excelență de dreapta. Despre ce discutăm?! Am argumente că USR nu este o formațiune politică de dreapta. Niciuna din România actuală nu este, după părerea mea. Dar din ceea ce scrieți dumneavoastră rezultă că USR este mai degrabă de dreapta decât de stânga. Iar după principiile înșiruite de mine, prioritățile lor nu sunt decât extrem de puțin de stânga, în domeniul agriculturii, să zicem.

              Dar, dacă amândoi ne dorim ca în lipsa unor formațiuni politice cu doctrine clar conturate să avem politicieni onești, indiferent de ideologia programatică?! Ce ziceți?! Eu mărturisesc că pentru sănătatea socială cred că este util să avem formațiuni de dreapta și de stânga precum există în Occident. Dar, indiferent de orientare, să ne reprezinte cu onestitate.

        • Nu numai că nu e depășită, dar e esențială. Hai, poate or fi hotărâri punctuale în care soluțiile rezultă din calcule, dar nici atunci. Hai să luăm un exemplu: să zicem că avem un oraș nou și vrem să îl încălzim. Ce soluție alegem? Încălzire centralizată sau sisteme individuale? E esențial ca să știi cum dimensionezi conductele de gaz. Dacă alegi sistem centralizat, ești clar de stânga, dacă alegi sistem individual ești de dreapta. Randamentul global probabil s-ar putea cumva calcula în teorie, dar în practică e imposibil … și nu cred că e nevoie să vă zic de ce. În teorie, și cel din București e performant, în practică e în colaps. În teorie cel din Galați e eficient, în practică iarna trecută a fost ultima :)
          În ceea ce privește USR, deocamdată este un amestec. Într-un fel poate că ăsta e imperativul momentului, pentru că momentan cred că tot ce mai putem salva din regimul post-comunist sunt alegerile libere. Ori cred că da, USR poate ajuta să salvăm alegerile libere. Convingerea mea e că în anii următori cumva se va transforma în două grupuri (asta dacă reușim să stopăm autocrația) pentru că atunci când accentul se va pune pe dezvoltare, nu pe democrație ca acum, cele două tabere vor intra inevitabil în conflict ireductibil.

        • Dar ce te faci cu cei care au ajuns de nu se mai pot defini pe ei insisi decat cu acesta lozinci de stanga/dreapta? Iti dai seama ce sentiment de depersonalizare resimt acestia..

          • Nu e vorba de definire personala in doctrinele politice, ci de insusire si promovare a unui set de valori.

            Multe partide in Ro (aproape toate as spune) desconsidera doctrina, ideologia. Roaga si ele pe cate un membru de partid : „Scrie ma si tu ceva de stanga/de dreapta (dupa caz) pe sait, sa fie acolo”. bietul membru de partid copiaza si el de pe unde poate, preferabil de la alti membri chinuiti din Ro diverse pasaje fara sens dar care suna cumva in linia indicata de conducere.

            Evident ca asta nu e doctrina. Si tot atat de evident este ca problema e la conducerea de partid (oricare ar fi acela), care habar nu are de diferentele ideologice. Multi nu au habar de nimic in afara de „jocuri de curte” si alea vai de mama lor.

            Conducerea unui partid ar trebui sa stie macar atat incat sa defineasca o pozitionare.

            Acesta este motivul pentru care multi au ajuns sa spuna ca stanga si dcreapta sunt depasite: brambureala din pozitionarea ideologica formala, cuplata cu pozitionarea la stanga, chiar extrema stanga, daca sunt privite din afara.

            Dar nu toti alegatorii sunt dezinteresati sau judeca dupa pseudocriterii. Unii, chiar daca nu pricep nuantele ideologice, sunt suficient de cititi ca sa vada ca toate partidele sunt de stanga. Unii mai Baieti de cartier” (!) de prin partide fac pe intelegentii, debitand tot felul de baqzaconii despre apusul doctrienlor politice, ca sa se dea interesanti.

            Chestia asta tine si la altii, car nu prea au ei chef sa intelega cum e cu politica, dar le pica bine sa se dea si ei interesanti.

            ====

            Subliniez insa ca sunt probabil in jur de un milion de algatori care au priceput ca de fapt capitalismul nu se poate face cu extrema stanga doar. Vor un partid de dreapta, liberal in sens european. Daca nu il au, inteleg ca oricum votul lor va fi distructiv fiind catre unul din partidele de stanga.

            Asa ca nu voteaza si pleaca din tara. Tinerii nu au timp sa astepte batrana generatie care a tarat tara in comunism si pe urmatoarea genratie care face pe desteapta incercand sa faca o ratza sa impunga (adica sa construiasca un socialism de succes).

            Adica unii chiar se asteapta ca un tanar de 20-30 de ani sa-si manance tineretea si sansele balacindu-se in socailismul romanesc si sa mai si ajute la asta votand partide care construiesc socialismul?!

        • Daca nu va place de stanga sau de dreapta, puteti sa le spuneti oricum. Esential e sa prindeti faptul ca intr-o societate democratica, diferitele grupuri au diferite interese si ca e nevoie de partide (daca nu va place partide, ziceti-le organizatii) politice care sa le promoveze interesele in conditii legale. E nevoie ca un partid care sa-si asume asta sa sustina interesele celor care, putini la numar, traiesc astazi in capitalism in Romania.

  8. Mai e un aspect. In Timisoara, sunt doua mall-uri. De bine ce au fost facute lucrarile, a plouat in ambele. Si constructia ambelor mall-uri a fost facuta din bani exclusiv privati, fara niciun fel de implicare financiara sau birocratica a unor entitati/institutii publice. Partea cu entitatile publice este doar un aspect al slabei calitati din lucrarile platite din bani publici. Celalalt aspect este dat si de slaba calificare a celor din firmele de constructii din Ro – la toate nivelurile. Romania plateste in ultimii 15 ani pretul plecarilor masive a meseriasilor si lucratorilor mai de doamne ajuta din constructii. Nu avem sudori, nu avem instalatori, nu avem zidari, nu avem ingineri, etc.

    • @sasa..hai sa nu confundam lucrurile. Faptul ca a plouat intr-un mall e un incident cu impact absolut minor, probabil cateva sute de eur pt. reparatii si eventuale daune. „Leaks” exista in toate cladirile din toate tarile. Ce s-a intamplat la Bacau, de cealalta parte, e un incident major, un oras de 150.000 locuitori, resedinta de judet, ramas timp de aproape o saptamana fara apa.
      La Bacau s-a intamplat ceea ce tehnic se numeste „single point failure” adica un intreg sistem a incetat sa functioneze in urma unei defectiuni punctuale. Sistemele critice, cum ar fi serverele mari de internet sau sistemul de alimentare cu combustibil al unei aeronave trebuie proiectate in asa fel incat sa nu fie vulnerabile la „single point failure”. Exista teorii si tomuri intregi scrise despre asta doar noi romanii avem treburi mai importante. Aductiunea aia cu apa de la Bacau e proiectata fundamental gresit pt. ca nu s-a luat in calcul redundanta in cazul unei asemenea avarii.
      Problema e deprofesionalizarea care domneste acum in Ro (nu ca inainte eram mari profesionisti). Deprofesionalizare care incepe inca de pe bancile invatamantului asa zis „superior” romanesc unde elementarele probleme ale plagiatului si nepotismului nu au fost rezolvate.
      Ca sa nu o intind f. mult, asemenea investitii trebuie proiectate si supervizate de firme serioase si cu experienta din strainatate pt. ca la momentul de fata de lipsesc in tara asemenea competente.

  9. Incompetența și indolența au culoare politică pesedistă. Din păcate opoziția nu și-a făcut un obiectiv în a le combate. Astfel în Turda, sunt semafoare pe drumul național (au luat și ceva premiu internațional în organizarea rețelei de transport). La Forești-CJ era în decembrie 2017 un adevărat coșmar să pătrunzi în sensul giratoriu din centru dacă vii din localitate, nu o traversezi. Nu au aflat de semafoare. Florești e PNL.Turda e PSD.

  10. Da, asa e. Dar cazul dativ nu se „construieste” cu prepozitia „LA” (se da apa la lume in loc de se da populatiei…).Putin atentie…

  11. Constat, cu oarecare satisfacție, că dl Sorin Ioniță, autorul articolului, expune cu aplecare spre detalii, un adevărat „studiu de caz” într-o analiză, cu referire la contextul unei guvernări cleptocratice.

    Adesea românii spun „Ei. ce mare lucru…mai fură și guvernanții câte ceva! toți fură, nu-i mare lucru corupția asta despre care se tot vorbește!”.

    Pentru cineva mai puțin familiarizat cu intimitatea proceselor economice „cleptocrație” poate părea un termen tehnic utilizat poate în științele politice, poate în cele juridice…În articolul domniei-sale, dl S Ioniță prezintă pur și simplu situația orașului Bacău din România, care are mari probleme în alimentarea cu apă a cetățenilor și, în acest context explică, într-o analiză bine susținută argumentativ, fără ca acesta să fie scopul principal al textului, cum funcționează regimurile cleptocratice.

    Spre regretul meu și spre paguba cititorilor, concluziile analizei sunt imprecise. Regimul cleptocratic s-a instaurat în România odată cu anul 1989, nu de când nu mai au băcăuanii apă…Situația de Ev mediu din Bacău, cu lipsa apei curente într-un important oraș din România, stat membru UE, în sec. al XXI-lea este doar o consecință a INEFICIENȚEI economice a guvernărilor cleptocratice. În acestea, nu doar că sunt extrase permanent resurse din averea publică în folosul privat al oligarhilor, dar conduc la efecte sociale (inclusiv economice, carevasăzică, dar nu numai) extrem de grave. De aceea corupția reprezintă o amenințare majoră la securitatea națională!

    Modelul guvernării cleptocratice se multiplică la scară. El se transmite guvernărilor locale și este copiat până la nivelul relațiilor comerciale între agenții economici mici și între cetățeni. Sistemul, prin modelul său relațional, se propagă în întreaga societate generând ineficiență generalizată. În concluzie era necesar a fi subliniat faptul că nu este suficient să fie înlăturat de la guvernare PSD (a mai fost), ori să avem guverne tehnocrate „teleghidate” de PSD și PNL (au mai fost), ci trebuie înlăturat Sistemul [care l-a învins pe dl Constantinescu], regimul cleptocratic, format din membrii din rândul al doilea al Securității și PCR și apropiații lor, adică, ceea ce reprezintă adevăratul Stat paralel (în accepțiunea dată de prof. Robert O. Paxton).

    Este o problemă reală pentru statele conduse de regimuri cleptocratice faptul că infrastructura (utilitară, rutieră, sanitară, educațională etc.) se degradează permanent ca efect al acestui tip de guvernare. Iar asta pune în pericol cetățenii, inclusiv prin accidente, privarea de utilități precum curent electric, apă potabilă etc. Fără înlăturarea regimului clepttocratic în mod programatic și a aștepta ca situația socială să se degradeze în așa măsură încât populația să se revolte, trebuie să așteptăm câteva generații. Or, distrugerile sociale vor atunci fi mult prea adânci pentru a nu fi lăsat urme extrem de greu de vindecat!

    România este deja un stat eșuat (lipsa apei potabile în Bacău este doar un elocvent exemplu), am face bine să conștientizăm acest lucru pentru a ști realist unde ne aflăm și ce avem de făcut!

    • Romania nu a esuat „suficient” (!) inca.

      Traim acum din resurse imprumutate, cu viteza de imprumut mai mare decat cea de cresterea potentialul de rambursare.

  12. Victorie PNL?!? Trăiți în Fantasy Land? Singura care a învins(de fapt)în București la ultimele alegeri grupul infracțional a fost Clotilde Armand,taman la sectorul 1, necunoscută cu 2 luni înainte:ăsta-i exemplul de urmat.

  13. Orice constructie ai vrea sa faci, ai nevoie de studii de pregatire a acesteia, studii ce trebuie executate inainte de proiectare, inainte de studiul de fezabilitate propriu-zis.

    Aceste studii nu le face insa nimeni, pentru ca par prea scumpe si dureaza mult.

    Imensa majoritate a constructiilor din ROmania sunt in aceasta situatie: studii pregatitoare precare sau inexistente.

    ===

    Romania confunda raspunderea practica cu respectarea unor proceduri pe hartie. Intreaga tara compara hartii cu hartii, care hartii sunt toate copiate dupa alte hartii.

    Nu avem capacitate administrativa.

    Unul dintre motivele petnru care nu avem capacitate administrativa este ca ne ambitionam prosteste sa lasam totul la stat.

    Cu functionari pregatiti de minciuna nationala care se numeste „educatie nationala” si cu spraincarcarea administrativa, acestea sunt rezultatel.

    Indiferent cine va veni la putere, lucrurile se vor schimba in mai rau, penru ca:
    – excesul administrativ ineficient nu poate fi corectat prin alt exces administrativ
    – educatia merge in jos

    Retragerea statului din locurile unde nu are ce cauta si liberalizarea pietei reprezinta solutia.

    Acest lucru inseamna insa infiintarea statului liberal

  14. Cand ti-au plecat din tzara 6 milioane de oameni, nu inteleg de ce te miri ca nu mai ai oameni competenti care sa faca treaba. Majoritatea celor care au plecat nu erau prostii satului sau stalpii crasmelor.

    Daca te miri ca acum e rau in Romania, stai sa vezi cum o sa fie incepand din 2030 cand incep sa se pensioneze masiv decretzeii.

    • Tanara generatie de acum nu va mai accepta mizeria de acum.

      Deja se vede asta. Sunt incompetenti, dar nu prosti sau tampiti.

      Sunt incompetenti pentru ca parintii si bunicii lor au ales suta de lei in locul libertatii.

      Dar copiii sunt foarte iertatori cu parintii lor, sa stii.

  15. Un foarte bun text prin aceea că reuşeşte să atingă aspecte grave şi importante de analiză structural-funcţională, dar într-un stil accesibil şi decontractat, ca acele materiale de popularizare inteligentă a ştiinţei, care respectă cu naturaleţe atât ştiinţa cât şi publicul.

    Se mai poate adăuga doar că golirea sistematică de conţinut a instituţiilor şi colonizarea lor cu o faună predator-parazitară nu este nicidecum o trăsătură a post-comunismului românesc, ci una intrinsecă a comunismului tout court.

    Ce se întâmplă acum nu a început în 1990, ci în 1948. Desigur că diferă ritmul şi metodele: pe atunci dislocarea instituţiilor s-a executat rapid şi violent, sub îndrumarea directă a consilierilor sovietici, obţinându-se structuri stabile de selecţie inversă, garantate de şi garanţie a partidului, în timp ce acum selecţia inversă s-a adaptat vremurilor noi, mimetizând şi parazitând economia de piaţă.

    Să reţinem şi imaginea puternică a ireversibilităţii acestei colonizări parazitare: cochillile instituţiilor nu nu doar că sunt golite, dar în ele trăieşte acum o masă gelatinoasă şi toxică de paraziţi, care nu mai poate fi izgonită, nici dacă ţara ar fi cotropită şi împânzită de consilieri scandinavi.

    • In 1948 a inceput constructia statului comunist. De fapt, vea mai curand o coloratura fascisto-comunista, motiv pentru care nu a existat niciodata o apropiere reala de URSS.

      Un stat se construieste, dupa mine, pe 2 cai:
      a) organizarea economica, prin legi
      b) organizarea administrativa

      In esenta, simpla reorganizare administrativa nu are cum sa schimbe statul, din cauza rezistentei societatii. Este si motivul pentru care in Romania statul socialist si economia socialista se sustin si se consolideaza reciproc.

      =====

      Fiecare vede cate un impact negativ singular al acestui stat socialist din Romana si crede ca o poate rezolva…. printr-o perfectionare a sistemului socialist (!). Asta se vede perfect la USR.

      Este inca unul din motivele pentru care o doctrina liberala de dreapta este absolut necesara pentru Romania. Ea nu exista acum, si pentru ca toate partidele politice se adapa de la stanga si pentru ca o doctrina liberala de dreapta trebuie adaptata tarii si statului – inseamna timp si energie.

      Iar un conducator locomotiva bun consuma toata energia sa pentru a conduce, nu poate face si pe ideologul in acelasi timp.

  16. Mai la sud oleaca exista un orasel ,al doilea ca populatie din judetul bacau , zis onesti , care a stat cam fara apa vreo 7-8 ani , interese psd-iste locale si alte ameteli cica compania era privata da tevile nu si tot asa. Nu am vazut niciodata agitatie despre subiect ba chiar la ultimele alegeri mandrii locuitori au votat PSD-ALDE cu peste 60 % ! Vor mizerie nu vor altceva!

      • asta se intampla de vreun an si ceva inainte era apa venita de la CRAB impartita de nu stiu ce societate prin conducte care cica nu-i apartineau , rezultatul a fost ca ani de zile in onesti a fost apa maxim 5 zile pe saptamana in medie ( cu perioade de absenta si de 2 saptamani )

  17. Nu e vorba de lipsa de personal capabil doar in administratia publica. Vina lor este ca nu au facut receptia cum trebuie si ca nu au asigurat mai multe surse de alimentare pentru oras. Problema este sistemica si nu este de azi de ieri, in unele zone ale tarii, niciodata nu a functionat administratia mai bine de atat.

    Este vorba si de o lipsa acuta de personal calificat si de know-how si la constructori. Nici daca ai gasi o firma cat de cat pusa pe treaba (slabe sanse, dar ipotetic vorbind…) sunt slabe sanse sa aiba muncitori buni cu care sa faca lucrarea cum trebuie intr-un buget competitiv. Este o problema cat se poate de nasoala.

    • @adrian s, viciul la problema aia de la Bacau e in primul rand de conceptie (lipsa redundantei) si abia apoi vreo gresala in executie din cauza careia a avut loc avaria propriu zisa. Nu e admisibil ca un oras de talia Bacaului sa ramana fara apa dintr-o defectiune locala.
      Foarte buna tema articolului, ar trebui o dezbatere larga pe tema degradarii competentelor in Romania si in mod special a competentei administrative. Abia asta e adevaratul jurnalism.

  18. Ce e acum e de domenuyl absurdului. Au pus la punct o masinarie diabolica: unii ticluesc legile ce le convin, membrii de partid din parlament le voteaza fara sa le citeasca, iar membrii de partid din CCR le bat in cuie. Primul om din stat e scos din joc. Sub ei, totul e la fel de anapoda.
    Statul nu functioneaza, asa cum bine spune dl Sorin Ionita. Tara geme de functionari care nu-si cunosc meseria, inconstienti de responsabilittatile lor, de institutii care nu au alt efect decat ca ofera locuri de munca si sefii pentru clientii partidelor. Sefi care habar nu au cum sa -si organizeaza domeniile si transmit subalternilor incompetenta lor.
    Cum si legile sunt aiurea, totul e un adevarat dezastru.
    Intrebarea e cum ne salvam?
    Cred ca statul roman trebuie schimbat din temelii, incepand cu Constitutia. Sunt necesate legi clare, bine gandite si pedepse severe pentru cei care le incalca. E nevoie de un presedinte cu mai multa putere, care sa-si asume responsabilitatea si sa o poata exercita. De un parlament mai restrans, dar competent, nu cum e acum, rasu-plansu..

    .

    • Exact!

      Statul trebuie schmbat din temelii.

      Altfel nu se poate. Actualul stat nu e anapoda, ci e unul perfect adaptat organizarii socialiste care se bazeaza pe o structura articulata pe acordarea de privilegii. Statul socialist nu e corput, ci captiv. Captivitatea este o caracteristica structurala, care nu poate fi invinsa cu lupta impotriva coruptiei. Coruptia este incidentala, nu structurala cum e captivitatea.

      Nu as vrea sa fiu inteles in sensul socialismului din DEX, Cineva spunea pe buna dreptate ca in esenta socialistii sun comunisti cu mai multa rabdare.

  19. Exista curentul „ce bine se traia pe vremea lui Ceausescu”! Iata, dorinta a milioane de nostalgici s-a intrupat la Bacau. Cei ce-au avut-o o retraiesc, cei ce nu stiu cum era, simt pe pielea lor. Mi se pare un miracol, infaptuit de acelasi partid cu origini in partidul hibrid al lui Stalin. Un partid, care din 1947 s-a tot pitit sub diverse nume, avind grija, ca generatie de generatie sa aduca in el, trasaturile necesare mentinerii in viata a genei originare. Daca luam doar generatioa de politruci, de dupa 1989, cind a inceput sa existe si „presa libera”, trasaturile necesare pentru a deveni politicieni se itesc, una cita una, pictind un tabloul groaznic.
    Pentru PSD, cu mastile sale, FSN, FDSN,PD, dupa ce fusese PMR, PMdR, PDSdR, adica PCR. Aceaiasi oameni, aceleasi trasaturi de caracter, aceaiasi incompetenta. Toate dublate de dosarul „curat” de partid. Mostra perfecta a politicianului PSD e creatia Victor ponta, (cu p mic, de la plagiat). CV lui e ilustrarea perfecta a drumului necesar pentru a urca ierarhic pina la virful pe care-l ingaduie partidul. Partidul vede licheaua din tine, o educa, ii da diplome, o insoara cu fii sau fiice de partid, o impinge, ierarhic in sus. Daca nu iesi din linia partidului, nu te revolti, nu protestezi, esti, tu si uemasii, in siguranta.
    Politicienii PNL, cu radacini de 50 de ani in PCR, il au ca emblema pe Busoi. Aceleasi apucaturi sub o sigla compromisa iremediabil in ochii Istoriei.
    Nici o sansa de remediere: acesti impostori au copii, care sunt educati, primii 7 ani, in spiritul lui „mi-a mers mie bine, te-am crescut din banii astia facuti asa, continua”. Si lantul continua, precum si mizeria Romaniei, care nu va iesi, vreodata, din ea.
    Ne facem iluzii, ca se va schimba ceva: exemplul perfect s-a dat de catre PSD-PNL, cind au guvernat tehnocratii: valuri de ura, de incitare la lapidare fizica, blocare a legilor, calomnii dezgustatoare, urlete zilnice la televiziunile unor infractori partasi la mizerie, reprezentanti ai fostei si mascatei sub numele de SRI, securitatii ceausiste.

    Revolutia burtii din 1989 asta a fost, revolutia burtii: bacauanii nu s-au revoltat, nu s-au dus „sa-i ia capul” politrucului care furind, a determinat o contructie proasta. Burta, in fond e asigurata, iar de spalat economicos, stiau din epoca de aur, cind apa era si ea economisita, ca sa platim, nu-i asa, datoriile facute de Ceausescu pentru propasirea Tarii si crearea omului nou.
    Asta a invatat urmasul lui Stalin din intamplarea din 1989: ca masele de oameni nu trebuie lasate flaminde. Ia-le tot, dar burta trebuie sa fie plina, iar burta plina nu se revolta: e satisfacuta si greoaie. Linistea partidului e asigurata de majoritara burta plina.

    • „ce bine se traia pe vremea lui Ceausescu”

      Am mai scris cu alte ocazii că până în urmă cu vreo 8-9 ani puterea de cumpărare a românilor a fost mai mică decât înainte de 1989. Ulterior, chiar dacă media veniturilor unei gospodării indică o creștere a puterii de cumpărare peste cea din perioada comunista, în realitate, din cauza polarizarii, sunt tot mai mulți cetățenii a căror putere de cumpărare a rămas reduză. Nu este vorba despre nostalgii, ori despre bucuria românilor de nu fi liberi. Pur și simplu, pe vremea lui Ceaușescu un număr mai mare de persoane puteau cumpăra mai multe produse cu prețul unei ore de muncă.

  20. Bravo , excelenta analiza ; privind situatia de la Bacau nu am vazut niciun demnitar / parlamentar de rang ” inalt’ sa se agite , nici o institutie a statului sa se autosesizeze , desi era in joc viata de zi cu zi a cca150000 de oameni ; la un accident de circulatie mai grav apar toti; ministri , sefi … pt. ca este stire de „prime time ” ; ce ” stat” avem !?

  21. Articolul pune degetul pe rană iar comentariile ofera noi fatete ale functionarii administratiei publice in Romania. Pare ca toata lumea intelege ce se intampla și, totuși, nu crede ca poate fi ceva de facut. A conduce discutia inspre vinovati este o umana reactie insa,care sunt solutiile? Nu este suficient sa-i aratam cu degetul pe functionari care, la varf, raman obedientele slugi ale clasei politice (demult si , probabil, de oriunde) iar , la baza structurii piramidale, oameni care nu-si pot etala talentele intr-o Romanie lipsita de directie.

    In opinia mea, o posibila rasturnarea a situatiei politico-administrative s-ar realiza prin atragerea romanilor plecati la munca, inapoi , in tara. Ar veni, daca ar avea fondurile necesare pentru a-si deschide afaceri si a-si reinnoda vietile intrerupte. A existat o asemenea initiativa, care a creat o oarecare agitatie insa doritorii au fost sfatuiti sa ramana acolo unde sunt, tocmai pentru ca nu li se ofereau suficiente garantii .

    Si-atunci, cu energiile umane risipoite, puse in sluba altor natiuni, nu avem cum invinge tavalugul politic care se auto-conserva si auto-genereaza. Cele 4 milioane de romani cu o noua mentalitate dobandita in urma contactului cu alt tip de civilizatie va avea curajul si determinarea sa modifice structurile create in cei 40 plus 30 de ani de comunism si post-comunism. Energia acestor oameni va deveni forta motrice a schimbarii.
    Intrebarea ramane ce partid politic va avea curajul si nebunia sustinerii unei asemenea idei? Cum va reusi sa potoleasca spaimele romanilor ”de acasa” prinsi in competitia cu romanii ”de afara” ? Sunt intrebari care vor gasi raspuns. Eu am incredere in aceasta natiune care, mereu, a gasit o solutie de a iesi din impas.
    Pana la urma, important este ca vedem ceea ce ni se intampla si , totodata, ceea ce noi insine cream, cu fiecare gest, las sau curajos.

    • Solutia exista si e folosita pe tot mapamondul.

      Orice societate e condusa de politic, prin partide politice.

      In lume si in istorie numai partidele de dreapta liberale in sens european au reusit sa aduca bunastare, prin intermediul unui stat liberal. Partidele de stanga intr-un stat liberal corecteaza excesele dreptei. Asta e jocul politic democratic. Nu e perfect, dar altul nu stiu sa existe.

      Noi insa il vrem pe Fat-frumos la conducere – adica o forma de organizare in care sa curga numai lapte si miere pentru toata lumea. Fiecaruia dupa nevoi, de la fiecare dupa posibilitati.

      Evident ca ne alegem cu Zmeul-Zmeilor.

      Iar solutia dreptei liberale exista numai daca te uiti la ea.

      Daca te uiti in alta parte sau iti petrecei timpul cautand v inovatii petnru care socialismul mult-visat nu merge, sa nu te plangi ca ajungi sa il mananci si pe calul lui Fat-Frumos de foame. Asta, daca nu ti-l fura din oala Rosu Imparat si-l imparte cu toata curtea lui.

    • @Luciana – nu se poate face antreprenoriat pe bani publici, antreprenoriatul pe bani publici reprezintă pervertirea lui. Nu m-aș întoarce în România dacă mi-ar da statul bani, dar aș avea activități și în România, dacă ar exista un climat favorabil afacerilor cinstite. Acest climat nu există în prezent, el este creat prin lege și în perioada actuală nu vor fi adoptate legi care să-l schimbe.

      România trebuie să dea din nou cu capul e pragul de sus, la fel ca în anii ’80, altfel nu se va schimba nimic. Deocamdată lucrurile merg acceptabil, salariile bugetarilor au crescut de la alegerile din 2016 încoace și nu există nicio presiune reală spre a schimba ceva.

      Nu trebuie 4 milioane de oameni, sunt suficienți 100.000 pentru a schimba România din temelii. Însă deocamdată nu e momentul. Abia peste vreo 8 sau 10 ani va fi.

    • Eh, domnisoara… Chestia asta cu romanii care se vor intoarce e de vis, si de impins de catre ala micu’ a lu’ ala mare de la Bancorex. La un moment dat, din motive familiale, am venit si eu inapoi si am fost chitit sa ma angajez in Romania. Aveam deja zece ani de experienta in administratia publica a unui stat Commonwealth, si professional, nu admin. Nimic n-am prins, nici un interviu, nimic-nimic. Poate fiindca ultimul job era investigator, etica si integritate in admin publica. Am plecat inapoi, ce sa fac? Deci, asta cu intorsul romanilor e o vraja, in cel mai bun caz o sa se intoarca romanii la pensie, desi tinand cont de starea sistemului de sanatate ar fi riscant, rau de tot.

      • S-au dezvoltat materialiceste, nicidecum spiritualiceste.
        Discutiile de la marginea drumului sunt despre Scriptura (de regula ce afla de la turnul de veghe, de unde si multi bani pentru spatial propriu sacrosanct – casa si toaleta din curte, tiguanul, samd).
        N-au carti, doar ultimul smartphone.

        Muncesc in occident, dar nu invata nimic de-acolo.
        Isi educa plozii in spiritul sacosei si-al plicului.

        Au ultimele servere si calculatoare medicii, dar tot completeaza trei-patru foi de pacient. la primarii si arhive, in 2018, e ca-n ’60.
        La posta, la fel.

        Doua F-15 Eagle au paradat de ziua aviatiei romane.

        La fel cum acum vreo 70 de ani paradau Messerschmitt-urile.

        4 Eurofighter fac politia aeriana a tarii noastre, unde ne crestem copii si ne asteptam la o invazie ruseasca oricand.
        Invazie ale carei prime esaloane le reprezinta tradatorii cu mustata, peruca, gusi pline, ochi vicleni, vorba desarte, ganduri ascunse, propasirea propriei familii in detrimental altora.

        Occidentul este putred

        Tocmai de aceea ma voi intoarce acolo.
        Am ce sa le trimit guvernantilor, prin pliculete si colete.

      • PS: in tara in care general e Oprea, iar PM Dragnea, prin interpusi, nu ai ce meritocratie sa astepti, de-acum o mie de ani.

      • @ Zev (23/07/2018 la 11:54)

        Si ca urmare v-ati intors, total dezamagit de situatia din tara, pe aceeasi pozitie (acelasi job) de investigator de etica.

  22. Numai ciorovăieli și ciorovăitori

    Dacă tot voia să abordeze subiectul profesionist, autorul articolului, trebuia să meargă la Bacău, la compania de apă, regională. Să solicite contractul de lucrări și ordinul de începere și PV de recepție la terminare și finală, să vadă dacă a participat ISC la recepție, cine a urmărit calitatea lucrărilor din partea constructorului -RTE și beneficiarului -diriginte. Adică dacă s-a respectat Legea. Atunci am fi aflat noi cititorii, așa cum vă place vouă ciorovăitorilor, adică „cu subiect și predicat”, cine se face vinovat și cât de „recent făcută” e țeava care s-a defectat.

    Autorul vorbește de profesioniști care nu mai sunt în administrație. Pentru județul Bacău, cu finanțare din POS Mediu 2007-2013, SF-ul pentru extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată s-a întocmit deprofesioniști ILF: https://www.ilf.com, iar urmărirea calității s-a efectuat de varianta românească a https://www.fichtner.de/en. Prin urmare profesioniștii ILF au omis să prevadă o alternativă de alimentare a Bacăului și profesioniștii JASPERS au avizat favorabil proiectul (SF-ul) (http://ec.europa.eu/regional_policy/en/funding/special-support-instruments/jaspers/).

    Și așa de curiozitate, înainte să-i caracterizeze, ar fi trebuit, autorul articolului, să poarte o discuție cu câțiva „neprofesioniști și incapabili” din cadrul CRAB, din ăia piloși care „Nu-s în stare la propriu”.

    • @Sorin Ionita/ Florin – Florin a aruncat o manusa. La fel de adevarat, Florin, este ca ce spune Sorin (wtf, avem o gramada de nume care sa termina in. -in) este real, admin publica in Ro e o gluma proasta. Astept cu interes (sau urmaresc cu ingrijorare) raspunsul lui Ionita. Dv aveti argumente de la sursa, sa vedem cum se apara Sorin.

    • Oricum ar fi, insa tot statul roman a dat acele AVIZE – fara de care nu se executa nicio LUCRARE -, dupa cum tot statul roman prin Administratia PUBLICA a receptionat acele LUCRARI si a lasat in paragina toate ARIILE cu putzuri de captare vechi si a permis vanzarea pompelor si conductelor la fiare vechi!
      Rezulta ca statul roman e iresponsabil&corupt si trebuie dat in judecata pentru NEGLIJENTA CRIMINALA (care stat se poate indrepta la randu-i catre UE si acolitzii sai care au exe LUCRARI!

  23. „autorul articolului, trebuia să meargă la Bacău, la compania de apă, regională. Să solicite contractul de lucrări și ordinul de începere și PV de recepție la terminare…”

    Păi, taxele pe care le plătesc eu la bugetul de stat și băcăuanii la bugetul de stat și la cel local la dl S Ioniță merg? Pe dl Ioniță l-am desemnat eu pe banii mei să-mi administreze Cetatea?! Să meargă la Bacău să ceară… cei care sunt plătiți pebrru asta, primar, prefect etc. Nu trebuie să-i trimită nici dl Ioniță, nici nu trebuie să meargă în locul lor să le ducă băcăuanilor apă.

  24. Eu nu inteleg cum de au ajuns cei de acolo in asemenea situatie disperata cand din Bacau ne vin atatia STRATEGI si specialisti, Doctori in SECURITATEA nationala si internationala de talia Elenei Udrea. Sa nu fi auzit ei niciodata despre Arii Protejate, sanitar eventual, despre depozite strategice pline cu divese, aflate la dispozitia statului, de mari rezervoare pline aflate in paza armata a statului roman?
    Cum e posibil ca in Mileniul 3, sa dai avize ca STAT pe spusele unui strain care vrea doar sa manance banii pusi la dispozitie de UE chipurile ca sa ajute la DEZVOLTARE?
    …Rezultatul acesteia e chiar sub ochii vostri.
    (receptia lucrarilor si toate avizele au fost facuta/ date cu semnatura, in clar, si STAMPILATE, ca si in cazul COLECTIV – dincate am inteles toate puturile de captare din albiile Bistritei au ramas in paragina dupa 2011 deoarece consultatul” nu a fost de acord! cu amestecul rezultat, marog, ar fi putut construi o 9 casa de apa doar pt cea din Bistrita)
    A! tocmai s-a prabusit un pod inaugurat de vreo 5 zile intre Radauti si Suceava si care a costat peste 10 MILIOANE de Euro.

    • https://www.youtube.com/watch?v=cIgwLOdibiE
      Nu pricep totusi ce a facut SIR si ce a pazit CSAT in tot acest rastimp si cum DNA-ul din Bacau condus de catre Domnul Oliver Felix (cel fericit, deci) Banila (cu doua prenume ca si Victor Viorel, dar fara Onomastica/ nume de BOTEZ) nu a prins niciun fir atata amar de vreme.
      Doar din perspectiva in care statul roman e disfuncional si deci nu functioneaza in Bacau (oare, doar acolo?) poti intelege toate cele intamplate. Cand statul are atatea organisme de CTRL si inspectii in teritoriu, pasivitatea lor fie e DUBIOASA, fie sunt moarte dar mananca inca bani de pomana prin niste baetzi&fete.

    • NU au cum afla. Insa, partea cea mai grava si inspaimintatoare e ca Situatia se va perpetua pe o perioada de timp indefinibila deocamdata. In principal din cauza faptului ca Lacul de acumulare la la Valea” Uzului – din care se alimenteaza 3 municipii si 3 orasele = injur de 300 de mii de consumatori casnici si industriali – se afla, deci, in plin proces de COLMATARE si trebuie de urgenta incepute lucrari de intretinere, si ample operatiuni de decolmatare, ca sa se mai poata cineva alimenta de acolo in urmatoarele decenii!

  25. Aductiunea de apa de la Valea Uzului e de data recenta – a fost finalizata dupa 2000, daca nu ma insel, iar in 2011 a avut loc doar o REVIZIE GENERALA.
    De prin 1977 dateaza problemele legate de Lipsa apei,din cauza dezvoltarii accelerate si a erorilor grave de prognoza si proiectare ale comunistilor. Demografii si sociologii comunisti pur si simplu au ignorat o multime de lucruri (par example fertilitatea peste medie, densitatile de peste 250 loc/km2 din Culoar pe care la randu-i l-au ignorat cu nosnshalantza aratadu-ne adevaratul lor nivel profesional) si astfel orasul depasind 200 de mii de locuitori dupa 1990 s-a confruntat cu o criza de apa continua facand necesara rationalizarea ei…
    Probabil doar oprirea debandadei concertate care domina orice actiune constructiva si seamana a SABOTARE. Par example: refacerea Ariilor PROTEJATE SANITAR a putzuri de captare din albiile Bistritei, constructia unei noi case de apa la Hemeiusi in deal, refacerea retelei de apa care nu mai face fata deverselor preSSSiuni, o 9 casa de apa la sarata, ca si intretinerea corespunzatore a Lacului de la Valea Uzului (unde doar barajul e pazit, nu si coada Lacului plina de vile, cabane si case de vacanta in dispretul legii si a cetatenilor), poate niste REZERVOARE care inevitabil se golesc orice le-ai face la o adica.
    … aaaaa, NU mult! …cred ca bate lejer MILIARDU.

    • Deci, problema respectiva nu e de data recenta, ea vine din trecut, din cauza slabei pregatiri profesionale a cohortelor 1948-1957 (30 Septembrie) in principal si a economiei centralizate dupa model SOCIALIST (nu, popular) de tip sovietic, in care sunt dezv ARTIFICIAL cateva MARI centre fc de influenta REGIUNILOR la niv CENTRAL. Caci doar niste sabotori ai statului pot compara MOLDOVA cu Oltenia&Banat, iar in TRANSILVANIA sa dezvolte irational atatea centre si sa investeasca dincolo de orice Limita (din cauza comiternistilor unguri si evrei ARDELENI cu urmasi LIBERALI si pretentii extravagante pe bani austro-ungari).
      https://www.youtube.com/watch?v=lk8EVj4YMG4
      Si, evident, din CAUZA incompetentei si coruptiei din plan local, caci ideea in sine a fost EXCELENTA in fasha. Punerea in practica a fost dezastroasa, din cauza coruptiei Zeghelariu-PSD. (de mom ce nu eram membri, inseamna ca fondurile principale ne-au venit de la BERD sau Banca Mondiala). Interese MOBILIARE, evident, vedeti pe harta zeci de vile in Parc Gheraieshti in zona de protectie sanitara?
      Si, nu in ultimul rand, a pasivitatii lipsei de agerime a mintii in ce priveste spatiile publice a fostului primar chimist, alaturi de indolenta actualului primar care s-a confruntat de la inceputul mandatului cu zeci de avarii dintre care cateva majore si a asteptat sa se RUPA de tot!
      (in detaliu si mai exact cereti raportul SRI care NU a cooperat niciodata cu DNA Bacau condus magistral de Oliver cel Fericit – pus mai ieri de Toader cel cinstit si de la sud de hotar la shefia Diicot – caruia putin i-a pasat de cetatenii statului deoarece toti sunt implicati trup si suflet doar in frecarea ecranelor smartfonurilor si traiesc intr-o realitate virtuala fara nevoile de baza satisfacuta = EXACT invers ca in Vest, unde internatul se misca ca melcu, insa nevoile de baza sunt mai mult decat satisfacute si infrastructura e hiperdezv.!

      • Prima aducțiune a fost terminata pe vremea Convenției, pusa in practică de un primar liberal – azbociment, cel puțin 500! Apoi, dupa vreun deceniu a fost mărită la 1000 panala Moineștiu-comanesti, restul schimbat la vreo 800 doar pana la Stejarul, iar pana in Bacău rămânând cea de azbociment, de acum 20 de ani! Nu stiu care se tot rupe, dar din poze pare a fi cea din azbociment =E bucăți, pe lingă toate celelalte probleme esențiale.

        • Toată lumea știe ori a auzit de 10%!? Si nu vi se pare ciudat ca DNA ul l-a prins doar pe .Oprescu, cu mita in sac si cu concursul SRI? De la Stejari la Casa de Apa Barați sunt vreo 15 km de conductă din aprox 66, insă mai e stația de pompare computerizata de la Moinești, cel puțin o statie de pompare intermediara si modernizarea Casei de apa, din contribuitia Guvernului Boc, n-asa? Pe lingă fondurile europene, toate gestionate de incoruptibila lui băse?

        • De la Stejaru la Casa de Apa a rămas aceeași conducta, din beton centrifugat, restul fiind din fonta speciala pe bani europeni. Interesant e insa faptul ca restul acela de conducta veche reprezintă peste 20% din toată conducta!

          • Va dați seama, daca comisia europeana nu a reușit sa dea bani regimului basescuboc decât pentru 80% dintr-o conducta de apa, cați bani va baga ea un sfert de secol intr o hautostrada de 100 km prin munți pe care sa circule maghiarii primarului din ieshi (prin siberia României la minus 30/de grade Celsius tot anul) însurat cu angajatele primăriei din cauza teilor. Unde mai pui ca Franța a a zis ca Ue așa cum e s ar putea sa dispara in câtva ani nu in secolul următor când nici nu vor mai fi necesare Autostrazi! Va puteți reprezenta oare in ce hal e carel mai sarac, înapoiat si fara viitor stat din Europa?

  26. Atunci cand deciziile neghioabe ale unui consiliu local dominat de PSD afecteaza întreaga comunitate, statul european multiplu membru ate datoria sa intervina ori sa repare raul creat!
    Valea Bistriței e foarte populata la nivel continental si hiperpoluata la nivel ul celui mai sărac, înapoiat si fara viitor nestat din Europa! Bistrita, care e cat argesul la varsare, in Bacău ajunge foarte poluată si plina de mâluri toxice cancerigene de la Săvinești – aceasta face imposibilă folosirea lacurilor de acumulare azi colmatate si doar foratea unor puturi de captare in zone sigure nepoluate trecute de pesede in intrsvilan!

    • Oricata autonomie locala ar avea Consiliul Local – si raspundere politics! -, nu e posibilă asemenea aberatie decat cu avizul a cel outin 2 Ministere centrale, fie si fara stirea priministrului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sorin Ionita
Sorin Ionitahttp://www.expertforum.ro
Paleo-liberal (adica din soiul cel vechi) Partener fondator la EFOR (www.expertforum.ro) think tank independent Citeste si preda teorii ale dezvoltarii si sectorului public Consultant pe reforma institutionala si descentralizare in Europa de Est si Balcani

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro