Politicienii din Marea Britanie sunt din ce în ce mai neliniștiți din pricina noului val de imigrație din România și Bulgaria, așteptat să lovească țărmurile Albionului imediat ce granițele vor fi deschise pe 1 ianuarie 2014. Îngrijorarea este creată de exemplul polonez de acum aproape zece ani, când cei 15-20 de mii de imigranți prognosticați s-au transformat în peste 250 de mii. În ultimele două-trei luni, politicienii britanici, mass media și opinia publică au discutat mai multe opțiuni pentru limitarea numărului de imigranți din Balcani. Având însă în vedere faptul că temuta migrație nu a avut încă loc și cel mai probabil nici nu va avea loc (cu toate că ultimele previziuni ale Migration Watch UK, un think tank independent, anticipează că 50 de mii de români și bulgari vor intra în Marea Britanie în fiecare an începând din 2014) soluțiile puse în discuție par oarecum radicale: campanii negative de presă din care să reiasă că Marea Britanie este una dintre cele mai neprimitoare țări pentru emigranți, o propunere de lege anti-imigrare introdusă în Parlament de deputatul conservator Stewart Jackson, un referendum în 2017 propus de primul ministru David Cameron în deja faimoasa sa intervenție Britain and Europe din 16 ianuarie, referendum prin care cetățenii britanici ar putea să își exprime dorința de a rămâne sau nu în Uniunea Europeană și, în fine, acum numai câteva zile o altă propunere de lege prin care noilor imigranți să li se acorde de la bun început un pachet redus de beneficii și protecție socială, ceea ce le-ar conferi un de facto statut de inegalitate față de restul rezidenților britanici.
La o privire rapidă, toate aceste propuneri sunt orientate către interior, către sine. Guvernul Marii Britanii se comportă ca o broască tesțoasă când este atacată și se retrage în propria carapace unde pare să încerce din răsputeri să creeze scenarii care să-i protejeze sihăstria auto-impusă. Și poate că reacția Regatului Unit este una normală în vremuri de criză globală cum sunt cele în care trăim acum, deși pare nelalocul ei venind de la o putere economică mondială, pentru care imigrația poate fi benefică dacă este folosită cum trebuie.
Pe de altă parte, o atitudine mult mai sănătoasă ar fi crearea unei strategii pozitive, orientată către exterior. În loc să se ghemuiască de frică, britanicii ar avea mai mult de câștigat dacă, de exemplu, ar dezvolta un program prin care în următoarele zece luni să trimită specialiști în România și Bulgaria, profesioniști capabili să analizeze și să înțeleagă psihologia din spatele acestei dorințe a localnicilor de a-și abandona casele și de a traversa un continent și un ocean în căutarea unei vieți mai bune. În felul ăsta bugetul pe care guvernul britanic pare dornic să-l pună la bătaie pentru campanii negative sau pentru organizarea de referendumuri ar constitui stâlpul de rezistență al unui Plan Marshall al secolului 21, unul întârziat, dar încă extrem de necesar. În faza a doua a acestui presupus program, consultanți, instructori, fermieri, constructori, antreprenori, patroni de firme mici și mijlocii ar putea merge în Balcani prin rotație, ar vorbi cu localnicii, ar încerca să le înțeleagă temerile fără să le minimalizeze și fără să se pretindă superiori. I-ar învăța pe români și pe bulgari în mod practic ce să facă pentru a nu mai fi obligați să aștepte la infinit ajutoare guvernamentale care nu vin, pentru a nu-și mai lăsa copiii și părinții bătrâni în urmă ca să se facă slujnice sau să îngrijească de copiii altora ca să poată să trimită bani acasă. Le-ar arăta cum să-și lucreze pământul, cum să pornească o afacere, cum să facă bani prin propriile puteri, în țara lor, în ciuda unei clase politice incompetente și coruptă și a unui mediu profesional și de afaceri înțepenit în mită, fraudă și trafic de influență. Britanicii ar putea astfel să devină inspirația unei noi revoluții, una fără arme și fără demonstrații de mase. O revoluție tăcută, care să reducă la minimum puterea unei clase politice pentru care ideea de a fi în slujba celor care i-au votat este o glumă, o clasă politică animată în mod clar numai de interese proprii și hămesită de câștiguri materiale.
Și nu e nevoie ca acest program să fie cine știe ce, nu e nevoie să coste peste măsură, atâta vreme cât cei care l-ar organiza ar fi creativi. De asemenea, specialiștii care ar participa la acest program nu trebuie să se aștepte la o primire cu brațele deschise. Vor fi ignorați, huliți, trimiși înapoi acasă. Pentru că în Balcani, deși nu suntem în stare să facem lucrurile singuri, susținem sus și tare că nu avem nevoie de ajutor. Dar după un an, doi, trei, un alt fel de înțelegere reciprocă între britanici, români și bulgari ar deveni o realitate certă. Pentru români și bulgari asta ar fi cea mai bună formulă de a învăța cum să nu mai fie dependenți de ajutoare guvernamentale și cum să poată să găsească singuri soluții la probleme. Iar pentru britanici ar fi o soluție excelentă pentru a înțelege că românii sau bulgarii nu sunt în stare să absoarbă fonduri europene nu din prostie sau lene, ci pentru că nu știu cum. Ar mai învăța britanicii și că românii și bulgarii nu sunt săraci pentru că nu vor să muncească, ci pentru că 50 de ani de dictatură comunistă i-au învățat că nu e nici un fel de mândrie să faci ceva cu propriile mâini și că, indiferent de cât de mult sau cât de bine muncești, ba chiar cât de mult te dedici muncii tale pentru că îți place, în final nu vei câștiga mai mult decât cel căruia puțin îi pasă de aceeași muncă. Și poate că ar mai înțelege britanicii și că nu au nici un drept să îi numească—așa cum fac unii dintre jurnaliștii și comentatorii lor—cerșetori pe români și bulgari, pe cehi sau polonezi numai pentru că vor să emigreze într-o țară unde ar fi plătiți așa cum se cuvine pentru munca pe care o fac. În fond și la urma urmei, est-europenii au fost reduși la sărăcie de cei 50 de ani de ocupație străină pe care i-a hotărât, printre alții, unul dintre eroii naționali ai Marii Britanii, Winston Churchill.
Nu am mari speranțe că acest articol va fi citit de vreo persoană din guvernul britanic, dar pot măcar să sper că într-un fel sau altul ideea va ajunge la David Cameron și la guvernul său și că măcar unii dintre membrii Partidului Conservator vor reuși să scape de spectrul alegerilor din 2015 și își vor schimba atitudinea față de 1 ianuarie 2014. Cea mai bună metodă de a câștiga alegerile nu este să se lase dominați de aripa naționalistă a partidului sau de declarațiile bătăioase și puerile ale UK Independence Party, ci să găsească părțile pozitive ale anului viitor și să le exploateze la maximum. Nu politica fricii de străini și inevitabila intoleranță care o însoțește le vor aduce voturi conservatorilor, ci o politică inspirată și creativă.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Hmmm, eu as zice ca un plan Marshall ar functiona corect in Romania doar in cazul in care am fi ca Hong Kong-ul 100 de ani. In situatia actuala, orice pompare de bani intr-o care cu o constitutie gaunoasa (si risca sa devina si mai gaunoasa in viitorul apropiat), cu legi interpretabile si un stat corupt pana in maduva oaselor este un pariu pierdut. Dovada cea mai clara este cea cu fondurile europene: am avut la dispozitie foarte multi bani si nu am fost in stare sa facem ceva cu ei. Trebuia doar muncit. Corect. Si corectitudinea trebuia sa fie de ambele parti dar mai ales a statului.
Lasati, domnilor, ca in doua-trei decenii araba va deveni a doua limba oficiala in Anglia.
De problema asta nu zice nimeni nimic, ca nu-i „politically corect”, dar de romani si bulgari se face atata tevatura…
///, deci britanicii nu doar ca au vreo culpa morala pentru saracia estului, dar trebuie sa si plateasca cash. Eu as zice asa: sa primeasca romania cateva chintale de straini (sunt destui prin lagarele de refugiati din africa), sa le plateasca ajutoare sociale si dupa sa-i ia pe britanici la intrebari.
@ cristi
@ Aventurierist
Nici eu nu cred in varsarea de cash in Romania pentru ca, asa cum spuneti si dumneavoastra, se va scurge prin toate gaurile siret facute de clasa politica. Dimpotriva, eu sugerez ca banii pe care guvernul britanic pare dispus sa ii cheltuie oricum sa fie folositi pentru a plati specialisti voluntari britanici, profesionisti din varii domenii pentru a merge in Romania si Bulgaria si a lucra acolo in mod concret cu oamenii.
Cat despre mea culpa morala a britanicilor, draga „Aventurierist”, da, e timpul ca si ei si americanii si rusii sa si-o faca pentru milioanele de estici ale caror vieti, libertati, proprietati, mandrii nationale au fost puse la mezat cu cinicism sub pretextul epuizarii provocate de razboi. Sa nu uitam ca americanilor nu le-au trebuit decat cativa ani pentru a fi angajati din nou intr-un razboi de anvergura.
D-le Sipos, multumesc pentru raspuns. Asa ar trebui sa fie, cum spuneti d-vstra. Insa personal cred ca am ajuns in post-istoria cinismului si nu mai e mare lucru de facut.
D-le Sipos, cum credeti ca vor vrea englezii sa vina in Romania, cind chiar dvs. – bine intentionat in articol dealtfel – dati dovada de o lipsa crasa de intelegere a Marii Britanii si a istoriei, in general, si ii jigniti pe nedrept ?!
Cum puteti sa dati vina pe Churchill (ca mai toti romanii, de 60 de ani incoace) pentru ocupatia straina (ruseasca) ? Nu va e clar ca in momentul acela din timpul celui de-al doilea razboi mondial Anglia si SUA s-au aliat cu URSS din stricta nevoie logistica si militara ? Nazismul nu putea fi invins, cit mai rapid, decit printr-un atac simultan, din ambele parti ale frontului ! Din acest motiv s-a facut intelegerea de la Ialta, iar SUA si Anglia au luptat in permanenta dupa razboi pentru invingerea comunismului sovietic. Acesta este si motivul pentru care au avut loc revolutiile din 1989, adica pentru ca cele doua puteri, in primul rind, nu au incetat razboiul rece, pe care in final l-au si cistigat !
Deci nici Churchill si nici Roosevelt nu au avut nici o vina ca URSS a ocupat partea sa de Europa. O invoiala mai buna nu s-a putut obtine in acele momente, iar o debarcare in Grecia nu ar fi fost posibila, din motive logistice (distanta de Anglia) si de pastrare de secret al operatiunii.
P.S.
Si, la o analiza mai atenta, ne vom da seama ca nu numai romanii „au fost vinduti” de catre Anglia si SUA, dar si Cehoslovacia, Bulgaria, Iugoslavia, Polonia(!), Germania(!), etc., care au devenit si ele socialist-comuniste. Dintre toti, numai noi ne plingem in gura mare, ca si cum noi am fi mai cu mot decit ceilalti, asa cum in continuare cred toti romanii verzi ! De fapt, noi ne-am cam merita soarta – dintre toti – pentru ca ne-am cam dat cu nemtii, daca nu gresesc… Asa ca mai usor cu pianu’ !
@ Dan Plesoianu
Va multumesc pentru interventie. Tind sa va dau dreptate cu privire la nevoia strategica a Marii Britanii si a Statelor Unite de a se alia cu Uniunea Sovietica la finalul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Desi, in lipsa altor solutii, mi-e greu sa sustin ca asta era cea mai buna.
Pe de alta parte, mi-e teama ca va hazardati cand vine vorba despre castigarea Razboiului Rece. Razboiul Rece nu a fost castigat de nimeni, Dle Plesoianu. Razboiul rece se putea incheia din timpul presedintiei lui John Kennedy, daca Statele Unite ar fi voit cu adevarat sa elibereze Estul European. Dar asta e cu o cu totul alta discutie, pe care sper sa o reiau intr-un alt articol. Deocamdata, va sugerez sa va uitati putin la istoria miscarii neoconservatoare din Statele Unite. Veti intelege de unde vin idelie mele si de ce ii consider pe americani, ca si pe britanici, responsabili de a ne fi lasat uitati atatea decenii.
Cat despre Churchill, Roosevelt si Stalin, eu ii consider la fel de vinovati si de criminali de razboi. Daca Statele Unite au avut indeajuns de multa forta economica ca, incepand din 1953, sa intre intr-un nou razboi, sprijinite fiind de data acesta de noul partener strategic, Japonia, si de proaspat infiintatul NATO, unde britanicii erau membri, atunci de ce nu au avut resurse si pentru eliberarea europenilor lasati in spatele mainii protectoare a lui Stalin? Asta in conditiile in care in 1953 in muntii Romaniei inca se murea pentru libertate, iar gaturile romanilor se lungisera asteptand „sa vina americanii”.
Cat despre Planul Marshall, uitati ca Germania vestica a fost una dintre beneficiarele Planului, iar Statele Unite au pompat sume serioase in Japonia, asa ca nu inteleg de ce Romania nu are dreptul sa beneficieze de reparatii (macar morale), numai pentru ca s-a aliat cu Germania nazista in timpul razboiului.
Nu, Dle Plesoianu, mi-e teama ca nu aveti dreptate, iar romanilor, ca si celorlalti est-europeni, inca nu li s-a facut dreptate, dar continua sa fie huliti in Vestul European si facuti tapi ispasitori pentru probleme economice care nu au nimic de-a face cu ei. (atitudinea britanicilor este cat se poate de convingatoare aici, nu credeti?)
Si inchei doar cu ideea ca nu are rost sa ne comparati nici macar cu ceilalti est-europeni, Dle Plesoianu. Nici una dintre celelalte natiuni din lagarul sovietic nu a trecut prin ce am trecut noi, in ultimii 20 de ani de comunism. Romanii sunt o natiune bolnava, Dle Plesoianu, care inca se lupta din greu cu PTSD in urma anilor de violenta, abuz si viol moral si fizic la nivel national la care i-a supus dictatura lui Nicolae Ceausescu. Ca sa nu mai vorbiim da faptul ca, imediat dupa revolutie, am trecut (si trecem inca) prin cel mai sever experiment post-colonialism pe care l-a incercat vreodata o natiune europeana.
D-le Sipos, in primul rind, americanii si englezii nu au (avut) nici o obligatie sa salveze lumea de comunism. Au facut-o doar pentru ca e mai bine pentru afaceri (business) fara comunism, dar si pentru ca totusi au dorit sa fie totusi consecventi unor principii de larga deschidere, cum ar fi libertatea, moralitatea si corectitudinea (pe care, daca le-am lua la puricat si analizat, nu ne-ar ajunge o viata – au fost analizate mii de ani, si inca sintem departe de a trage linia in privinta lor).
Cit priveste razboiul rece, se stie ca Winston Churchill a fost unul dintre cei mai mari dusmani ai comunismului. Si acest razboi nu a incetat pina in 1989. A fost mai mult un razboi dus pe calea undelor, si a serviciilor de spionaj. S-a evitat astfel nu numai o noua (si masiva) varsare de singe, care ar fi avut loc in urma unor noi actiuni militare, dar si cheltuielile imense aferente. Ambele – atit varsarea de singe, cit si cheltuielile – nu ar fi fost posibile imediat dupa incheierea celui de-al II-lea razboi mondial. In schimb, razboiul rece a fost posibil, si, dupa parerea mea, cistigat de fortele occidentale in 1989, cind comunismul s-a probusit in toata Europa, si, mai ales – si cel mai notabil – in URSS.
Si, referitor la 1953: una este sa te lupti cu (in) Coreea (sau Vietnam), alta este sa te lupti cu URSS, care detinea si arma atomica !!!
In ce priveste planul Marshall, eu cred ca Romania nu are (sau trebuie sa pretinda) nici un drept. Este doar dupa cum da Dumnezeu, si dupa cum ne si comportam. Daca vom fi civilizati, s-ar putea sa avem si noroc, si sa se stringa de-un nou plan Marshall. Nu trebuie sa uitam insa ca adevaratul plan Marshall a fost destinat unor tari distruse efectiv, fizic, de razboi, bombardate pina la nivelare. Acele tari, da, au avut dreptul la un plan Marshall, mai ales ca atunci SUA nu erau datoare 100% din PIB, cum sint astazi. Si nu trebuie sa uitam ca chiar aceasta datorie imensa de astazi (care impiedica SUA in demararea unui nou plan Marshall) a fost facuta, totusi, macar in parte, si pentru a lupta cu diverse regimuri retrograde, cum ar fi comunismul, talibanismul, jihadismul, etc. Deci, SUA si-au adus contributia cam cit le-a tinut cureaua. Poate ca ar fi cazul ca noi, romanii, sa nu mai asteptam mila altora, si sa facem noi insine ce trebuie facut !
Iar atitudinea britanicilor, domnule Sipos, dupa parerea mea, este cit se poate de normala si explicabila: romanii (o mare parte din ei, in orice caz) – dar nu numai romanii, insa in special ei – au venit peste ei, deranjindu-le stilul de viata incetatenit de-a lungul a sute, mii de ani. Iar problema noastra este ca nu ne vedem asa cum sintem: cersetori, cu pretentii, nesimtiti, incorecti, profitori, hoti, lipsiti de modestie si compasiune – intr-un cuvint, necivilizati. Cu parere de rau, astia sintem, si asta se vede cu ochiul liber, daca privim la viata (politica) din Romania. Da, ca oriunde, sint si exceptii, insa prea putine pentru a forma o masa critica capabila de a schimba impresia generala.
De acord cu PTSD si ca un mic plan Marshall, daca nu neaparat meritat, ar fi fost totusi de mare ajutor. Si, de fapt, acest mic plan Marshall (investitii americane in Romania) chiar exista, insa este prea modest si insignifiant pentru a avea efectele necesare. In fapt, nu v-ati pus intrebarea… ? Poate chiar prezenta dvs. la Chicago sa fie urmare a acestui al doilea plan Marshall, inexistent pentru dvs. !
In ce priveste ultima parte a ultimului dvs. paragraf al raspunsului catre mine, trebuie sa va decideti: sau doriti „plan Marshall”, sau sinteti impotriva colonialismului !!! Am impresia ca dvs., celor mai tineri, nationalismul tip USL (PNL) v-a pus un voal negru pe ochi: Romania este inapoiata din mai toate punctele de vedere, dar mai ales tehnologic si industrial, unde sintem in urma inca cu sute de ani fata de tarile avansate. Numai lucrind cu acestea, si preluind know-how de la dinsele, vom putea si noi, in timp, sa ne apropiem de nivelul lor. „Prin noi insine” suna frumos, dar e imposibil in situatia actuala a tarii. Trebuie sa lasam firmele mari, avansate, sa vina in Romania, sa faca faceri acolo, chiar sa se concureze intre ele, iar noi sa invatam de la ele. Si, mai ales, ne lipseste indeminarea si posibilitatea de a face afaceri financiare. Nu avem nici capital, si nici nu stim sa lucram impreuna, in echipa, pentru a infiinta companii financiare credibile !
Imi pare rau, si imi cer scuze pentru ce spun, dar, din cite am vazut in jurul meu, generatia mai tinara de astazi (in jur de 40 de ani) are un mod de comportament nationalist-agresiv, tipic mai degraba legionarismului (care l-a omorit pe Iorga !) decit civilizatiei liberale. Vezi cazurile Neamtu, MRU, Antonescu, Ponta, chiar Baconski, etc. Lipseste bunul simt, mai la orice nivel. Totusi, dupa mine, exemple de bun simt ar fi (ce putine !): Cartarescu, Plesu, Mihaies, chiar Tismaneanu, de ce nu Macovei – ?, etc….
Sa vedem specialistii care ar putea convinge romanii ca e mai bine sa munceasca decat sa stea sa bea ajutoarele sociale :) Sau pe cei care pleaca sa scape de un stat putred si de betivii din crasme. Dar pe cei satui sa plateasca taxe uriase ca sa nu primeasca mai nimi inapoi?
1.Inainte de a scrie rindurile ce urmeaza, am citit cite ceva despre autorul lor, pe Net si am ramas impresionat de statura sa stintifica. De aceea, nu as vrea sa fiu decit un modest „analist” care expune un mod personal de a gindi, fata de una din solutiile pentru Romania, dintr-un articol dragut,dar putin utopic.Cred ca asta a fost oarecum si in intentia autorului…
Nu numai Romania, ci intreaga UE subdezvoltata,se confrunta cu lipsa unei viziuni corecte asupra dezvoltarii si a unei constructii programatice, capabile sa asigure o dezvoltare economica rapida.Toata lumea a asteptat ca dezvoltarea economica sa o aduca trecerea la capitalism, apoi ,,americanii”, intrarea in NATO, integrarea in UE,etc.
Iata ca autorul articolului asteapta de la un „Plan Marchall” britanic, dezvoltarea economica a tarii, care cum bine se vede, nu se produce de la „sine”, asa cum nici nu ne-a adus-o nimeni, pina acum! Cu siguranta,ca nici britancii nu mor de grija noastra, chiar daca acum se vaita de frica unei invazii (oarecum) romanesti.
2.Punind mina pe „problematica dezvoltarii economice” de vreo trei decenii, din care in ultimul deceniu, pe cea a dezvoltarii economice capitaliste,am constatat ca raspunsurile la acesta, sint de regula utopice fie simpliste.
Principiul principal al dezvoltarii economice nationale, mi se pare acela ca dezvoltarea unei natiuni, este rezultatul propriului sau „proiect economic”.Acesta cuprinde modalitatile si tehnicile politice, economice, administrative,organizatorice,etc. de utilizare a celor patru fundamente ale dezvoltarii:privatizarea,liberalizarea, politicile publice (ale statului),constructia si perfectionarea institutionala.Un astfel de proiect national, asigura valorificarea si transformarea resurselor potentiale interne si externe(umane, tehnico-stiintifice,materiale,tehnologice,financiare,etc,)in bogatie nationala,financiara,active culturale,agricole,industriale,etc. si in captal institutional national.
3.Nu este locul de a dezvolta componenele unui astfel de proiect,amintesc doar ca el cuprinde:
a.)Un subproiect, de aducere a competitivitatii/functionaltatii economice nationale,la un indice intre 1-10(la fel ca al tarilor dezvoltate), de la actualul indice 74,dezastruos, care alunga investitorii;
b.)Utilizarea unor tehnici si actiuni speciale, de accelerare de dezvoltarii industriale;
c.)Restructurarea vietii politice,economice si sociale,incit ea sa raspunda „calitativ”,rigorilor unui parcurs general,de dezvoltare si progres.
Procesul de dezvoltare economica, are si o expresie „fizica”, care consta intr-un angajament de o crestere economica procentuala concreta, functie de posibilitatile „calculate/evaluate” in raport cu potentialul national – aceasta crestere fiind sustinuta de cele trei subcompnente ale proiectului de dezvoltare.
Acesta ar fi schema sintetica, a procesului de dezvoltare economca nationala – pe care l-am expus, din nevoia unei analize comparative, cu solutia dezvoltarii, de mai sus. Acesta nu este o inventie a mea, ci rezultatul unei analize sintetice, a dezvoltarii economice rapide, a unor tari cu un ritm imens de dezvoltare, devenite foarte bogate, in epoca moderna, cea a globalizarii economice.
Amintesc, ca filosoful Gabriel Liiceanu, a cuprins intr-un mod complet si sintetic, in ce consta bogatia unei natiuni:”O natiune nu este bogata, dupa cum are bogatii in solul sau subsolul sau, ci in capacitatea de a construi un proiect national, si de a mobiliza cetatenii, in realizarea lui”(Citat din memorie a aceastei „definitii” a dezvoltarii generale a unui popor, data la emisiunea TVR 1,din 1 dec 2004, inchinata zilei Republicii, de catre d-l Gabriel Liiceanu).Adevarul acestei exprimari sta in realitatea, ca avem una din cele mai bogate tari, iar noi sinem unii din cei mai saraci locuitori ai Europei!
Urmeaza ca mai departe, sa se pronunte autorul si comentatorii!
@ Dan Plesoianu
@ Caliman Eugen
Va multumesc amandurora pentru timpul petrecut asupra textului meu si pentru raspunsurile sincere si bine informate.
Realizez acum ca folosirea sintagmei „Plan Marshall” a fost cea care a dus la o intelegere gresita a ceea ce am vrut sa spun. Eu incercam sa sugerez un „Plan Marshall” moral, unul prin care banii pe care guvernul britanic i-ar investi in campanii negative sau referenda sa fie pusi intr-un program prin care sa invatam sa ne intelegem reciproc, pentru a nu cadea in plasa demonizarii celuilalt. Nu as sprijini in nici un caz un „Plan Marshall” economic.
@ Dan Plesoianu
Va admir enorm capacitatea de a crede intr-o stabila dichotomie bine-rau in lumea contemporana. Din pacate, eu, traind in Statele Unite si Japonia in ultimii 12 ani, nu mai am aceeasi capacitate. Eu nu demonizez Statele Unite sau Marea Britanie pentru ca sunt nationalist. Dimpotriva, incerc sa gasesc griul dintre alb si negru, pentru ca nu cred ca exista alb absolut si negru absolut. Departe de mine si gandul de a fi vreun „romanist” caruia ii scapa detaliile mizerabile ale istoriei noastre sau care idealizeaza romanii si romanitatea.
Cat despre clasa politica a Romaniei de astazi, cred ca finalul articolului meu imi arata pozitia cu claritate. Nu am gasit inca partidul sau politicianul care sa ma reprezinte, Dle Plesoianu.
In final, sunt de acord cu dumneavoastra ca totul trebuie sa plece de la noi insine. Trebuie, mai intai de toate, sa acceptam ca am fost victimele unui sistem care ne-a abuzat timp de decenii, sa ne acceptam problemele de PTSD. Abia apoi vom avea curajul sa facem pace cu noi insine, sa ne linistim tortura interioara de care suntem animati de atatia ani, dupa Revolutia din Decembrie.
PS Realizez ca ati incercat sa ma jigniti, sugerand ca bursa mea in Statele Unite a fost oferita din „mila”, pentru ca vin din Romania. Timp de 8 ani, atat la Pittsburgh, cat si la Chicago, bursele mele au venit de la institutii private, nu de la vreo entitate guvernamentala. Singura finantare guvernamentala am primit de la Japan Society for the Promotion of Science, in 2008-2009, cat am fost guest researcher la Ritsumeikan University in Kyoto, Japonia. Asa ca, va rog mult, sa nu coborati nivelul acestei discutii cu insinuari nepotrivite.
Nu, nu am incercat sa va jignesc. Daca asa pare, atunci scuze. Ceea ce am vrut sa spun a fost ca intr-un fel sau altul, statul American ajuta romanii, facind posibile (punind la dispozitie) diverse burse. Si chiar daca nu statul American, direct, pune la dispozitie bursele, este foarte posibil – si chiar probabil – ca statul American sa sustina intr-un fel sau altul entitatile private care pun la dispozitie burse. Departe de mine gindul ca ati luat bursa din mila ! Nu, ceea ce spun eu este ca Statul American, direct sau mai mult sau mai putin indirect, pune la dispozitie, sau sustine entitatile private sa puna la dispozitie burse (poate prin imprumuturi favorizate, sau garantate, sau reducere de taxe, etc.). Normal ca bursele vor reveni studentilor merituosi, pentru ca (jnca) asta e regula in lumea civilizata (si mai ales in USA, si foarte probabil – nu cunosc – si Japonia).
P.S.
Vedeti, asta e alta problema a romanilor: sint foarte suspiciosi pe oricine care spune ceva care aparent nu le pica bine, si sint gata sa acuze, fara a cauta prea mult probe. Ma rog, poate o fi virsta (faptul ca sinteti inca tinar si deci – probabil – inca supraentuziast). Scuze din nou pentru faptul ca incerc sa va analizez, dar nici mie nu imi place sa fiu acuzat pe nedrept (dupa cum mi se pare mie). Ma rog, mult succes in continuare…
P.P.S.
Apropo de romani si Anglia:
http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013022883744/Actualitate/Imigrantii-romani-pe-locul-doi-la-infractiuni-in-Marea-Britanie.html
„Nu am mari speranțe că acest articol va fi citit de vreo persoană din guvernul britanic, dar pot măcar să sper că într-un fel sau altul ideea va ajunge la David Cameron și la guvernul său și că măcar unii dintre membrii Partidului Conservator vor reuși să scape de spectrul alegerilor din 2015 și își vor schimba atitudinea față de 1 ianuarie 2014.”
Pai de ce nu scrieti articolul asta si in engleza si nu-l trimiteti la cateva publicatii britanice si/sau membri din guvernul britanic?
Ideile din articol mi se par foarte bune si propun o solutie la o problema pe care ii intereseaza pe britanici (macar la nivel declarativ).