vineri, martie 29, 2024

Viitorul unui prezent

Cristian Unteanu semnala zilele trecute apariția unui raport al Forumului Economic Mondial referitor la „a patra revoluție industrială” și la gradul de pregătire al țărilor lumii pentru a face față tranziției inevitabile spre această viitoare „ordine mondială”. De o excepțională complexitate și rigoare, raportul poate fi citit și de nespecialiști, în primul rând ca un diagnostic preventiv: iată la ce trebuie să vă așteptați și iată cât de pregătită este fiecare țară pentru a face față acestui „tsunami economic” care nu va ocoli pe nimeni. Mai departe, este treaba fiecărui guvern cum se poziționează față de această provocare și ce politici va urma pentru a încerca să fie pe val și nu sub val.

Desigur, noi am înaintat totdeauna cu spatele spre viitor și suntem preocupați de prezent și de recuperarea „decalajelor” din trecut, dar pieței și omenirii nu prea le pasă de acest lucru și își văd de treaba lor, chiar dacă noi credem că nu este și treaba noastră. Cum stăm deci cu viitorul din perspectiva actualului Raport?

Principalele două axe de analiză ale Raportului le constituie „structura economiei” în prezent (simplă sau complexă) și „motoarele producției” pentru viitor (favorabile sau nefavorabile asumării celei de-a patra revoluții industriale). Din acest punct de vedere, România este plasată în categoria economiilor bazate pe „moștenire” (legacy), cu o structură economică mai complexă, dar cu factori de dezvoltare nefavorabili, adică „țări cu o puternică bază actuală de producție, dar care în viitor se vor afla într-o situație de risc din cauza performanței scăzute a componentei „motoarelor de producție” (drivers of production component). În această privință, avertismentul Raportului este clar: „noile modele economice viitoare ar putea, foarte rapid, să altereze nivelul de atractivitate al unor pieţe de producţie, conducând la o foarte mare concentrare a activităţii manufacturiere internaţionale într-un foarte mic număr de ţări şi de companii, bulversând viaţa acelor ţări în care activitatea manufacturieră va scădea în mod considerabil” (sublinierea mea). Altfel spus, selecția economică va fi mult mai strictă și necruțătoare, iar țările care se vor rezuma la „moștenirea” din prezent vor fi „bulversate” și vor risca să-și rateze viitorul. Iar România se pare că va fi „bulversată” rău de tot: pentru acest gen de țări, s-a inventat expresia „periferie de rangul doi”. Iată deci, spre strictă ilustrare, cum stăm, comparativ cu celelalte țări post-socialiste, la doar câteva capitole:

Țara Potențialul de producție (total)* Forța de muncă viitoare** Abilitate de inovare Achiziții guvern. tehn. avansate Orientarea viitoare a guv. Complexitatea cererii***
Albania 78**** 66 93 22 37 67
Bosnia 79 98 34 93 98 100
Bulgaria 48 72 35 50 73 79
Cehia 26 25 36 73 79 87
Croația 51 87 56 100 97 94
Moldova 81 94 98 98 87 85
Polonia 31 51 43 66 83 57
România 52 71 89 99 74 97
Serbia 64 73 47 79 63 99
Slovacia 40 67 51 58 84 83
Slovenia 32 43 28 91 64 62
Ungaria 42 49 48 81 85 73

*) Potențialul de producție (production drivers) este evaluat prin agregarea a șase factori: tehnologie și inovație, capital uman, comerț și investiții, cadru instituțional, resurse sustenabile și structura cererii. Valoarea medie a acestui indice evaluează gradul de pregătire al țării respective pentru a face față producției viitorului.

**) Abilitatea de a cultiva competențele și talentele potrivite ale forței de muncă viitoare prin produsele educației, atragerea și păstrarea talentelor și incluziune socială.

***) Buyer sophistication. Un grad ridicat de complexitate a consumatorului stimulează inovația, îmbunătățește tehnicile de producție și sporește produsele și serviciile.

****) Cifrele din tabel reprezintă poziția țării respective în ansamblul celor 100 de țări ale lumii luate în calcul.

Câteva implicații ale acestei mici selecții de date se văd cu ochiul liber și de cineva total străin de economie.

O primă reacție, „patriotică”, ar fi că se poate și mai rău: România este departe de a fi în cea mai proastă situație în toate privințele și la fel de departe de a fi singura într-o astfel de situație. Ca potențial de producție, se află pe locul 52 din 100 în lume, dar pe locul 8 din cele 11 țări post-socialiste luate în calcul. Iar aceasta este mai degrabă o veste proastă: dacă vecinii tăi se prăbușesc, șansa ca tu să rămâi insula de prosperitate nu este tocmai realistă. Un alt lucru mai degrabă îngrijorător și el este faptul că „orientarea viitoare a guvernului” în zona post-socialistă virează spre cod roșu, chiar dacă România se află, din acest punct de vedere, doar sub cod portocaliu: Bosnia și Croația (la care se adaugă Grecia) se află, practic, în cele mai riscante poziții din lume, iar țări mult mai puternice economic, precum Cehia, Polonia, Ungaria sau Slovacia, au cote îngrijorătoare la acest capitol (locuri de la 80 în sus). Nedespărțite ca de obicei, România și Bulgaria vin însă tare din urmă, aflându-se, deocamdată, pe locul 74, respectiv 73: iliberalismul, știm, câștigă teren.

Dincolo de această obsesie a topurilor – în care, iată, nu stăm chiar cel mai prost pretutindeni – există însă câțiva indicatori care ne privesc direct și aproape exclusiv și care sunt cât se poate de alarmanți. Ei ar putea fi traduși astfel: suntem țara în care investițiile guvernamentale în produsele tehnologice avansate sunt cele mai scăzute din lume (loc 99), în care structura de piață a cererii este cea mai puțin sofisticată și diversificată din lume (loc 97) – chiar dacă am ieșit, într-o anumită măsură, din „piața dorinței” din primele două decenii –, țara cu o structură economică actuală destul de complexă, dar cu incapacitate de inovare (loc 89) și, nu în ultimul rând, cu o foarte scăzută „abilitate de a cultiva și păstra competențele și talentele potrivite ale forței de muncă viitoare” – altfel spus, cu o foarte slabă investiție în pregătirea forței de muncă a viitorului. Să adăugăm la acestea și faptul că, pe scala de „creativitate globală” elaborată de Richard Florida și colaboratorii săi, România se află de asemenea pe ultimul loc din UE și că acest indice de creativitate corelează puternic cu indicele global de competitvitate elaborat de Michael Porter pentru World Economic Forum: unde creativitate nu e, nici competivitate nu e – deci nici dezvoltare.

Să ne oprim deci puțin asupra acestui „capital uman”, căci, nu-i așa, omul este măsura tuturor lucrurilor. Doar că în România acesta este măsura catastrofei. Adică românii nu sunt creativi? Ba da, evident, nasc și la România oameni (mari), dar nu cu genii și olimpici de export se dezvoltă o țară. Care este deci nivelul societății în ansamblul său? Iată-l, pe scurt:

România UE
Buget educație/PIB 3.0%** 4.9%
Educație terțiară (30-34 ani) 25,6% 38.7%
Educație timpurie 86,4%** 94,3%
Abandom scolar timpuriu 19,1% 11.0%
PISA / citit* 434 493
PISA / matematică* 444 490
PISA / științe* 435** 493
PISA / top performeri în măcar un domeniu* 4.3%** 15.3%
PISA / atitudine epistemică*** -0.38 00
Analfabetism funcțional** 42%** 20%
Indice de religiozitate**** 7.5672** 4.649

Surse: European Commission, Education and Training Monitor 2016; OECD, PISA 2015. Date corespunzătoare anului 2015

*) 72 țări OECD

**) Prima/ultima poziție în UE/OECD

***) Indice de atitudine epistemică (încredere în metodele științifice de cercetare); sursa:  OECD, PISA 2015

****) Sursa: European Social Survey, apud Gijsbert Stoeta și David Geary, 2017

Să mai „traduc” oare și acest tabel? Nu cred că este cazul… V-aș atrage totuși atenția asupra unui „detaliu”: cea mai scăzută performanță a elevilor români la testul de științe merge mână în mână cu cea mai scăzută „încredere epistemică” în metodele științifice de cercetare din lume înregistrată în cele 72 de țări OECD – și aceasta comparativ nu doar cu țări precum Albania sau Kosovo, ci și la ani-lumină față de Trinidad Tobago sau Republica Dominicană: Dumnezeu să ne mântuiescă de a patra revoluție industrială, opera evidentă a Diavolului! Mai amintesc apoi doar că în 2008 bugetul pentru educație era de 4,4% din PIB și, prin angajamentul politic de a crește la 6%, a scăzut la 3,1%. PIB-ul a crescut, ce-i drept, dar, din aceeași grijă pentru educarea societății, tot nu sunt bani la buget pentru învățământ. Iar ce se întâmplă zilele acestea cu școlile pare a fi prețul aberant pentru a salva populismul electoral al creșterii salariilor profesorilor – cu condiția să fie mai puțini. Și elevii, educația, viitorul țării? A fost o greșeală de comunicare

Rezumând, chiar dacă avem o bază actuală de producție (structure of production) sub medie, dar rezonabilă, problema noastră principală este că am „încremenit în proiect”, ca să spun așa, și ne preocupă doar să avem acces la ceea ce avem deja. În privința viitorului, stăm cel mai prost – eventual doar prost de tot – comparativ cu toate celelalte țări, la toți indicii de potențial de dezvoltare amintiți; iar investițiile atât în tehnologie, cât și în oameni sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire. Oricât de fierbinte ar fi deci prezentul, dacă nu începem să ne preocupăm și de viitor, ne vom frige de tot și definitiv. Fără un proiect de țară, plan cincinal, strategie pe termen mediu, spuneți-i cum vreți, dar să fie o minimă viziune coerentă și consecventă de viitor, ei bine, nu vom mai avea nici un viitor. Or, în lumea consensului neo-liberal (care n-o mai fi el chiar atât de consensual, dar a rămas și va rămâne hegemonic), nimeni nu ne va sări în ajutor: „binomul” Franța-Germania ne-a avertizat deja…

Îmi pare rău să o spun, dar dacă la mineriade au murit oameni, acum moare o țară!

Distribuie acest articol

21 COMENTARII

  1. ca sa-l citez pe nicolicea:” noi am fost votati sa dam pensii nu sa facem drumuri ! ” In care drumuri pot fi interpretate si caile prin care ne pregatim viitorul.

    • Probabil intamplator/”coincidental” „dreptacii-sculati-din-socialisti-culcati” au facut (re)fo’me pe acelasi calapod… si chiar nu doresc sa ma refer la aberatia populista (ultra-mega-socialista) de „a da” „pensii” celor care n-au muncit/contribuit vreodata (culmea tampeniei „dreptace”: la un nivel comparativ cu cei care chiar au muncit/cotizat)… „dupe” care, invocand saracia bugetara, au taiat retributia pt munca (sac!) pt ca sa „faca” drumuri” (si alte dezvoltari „durabile”) de nicaieri spre niciunde. Plus inchideri de spitale si scoli… insa… au (re)fo’mat „justitia”.

  2. Multumesc pentru articol. Deprimant. Iar clica de condamnati, anchetati si (inca) neprinsi se ocupa cu „spalarea” hotilor, nu cu guvernarea… Ultimul sa stinga lumina…

  3. Birocratia de la Bruxelles are vreo responsabilitate in intampinarea celei de-A PATRA REVOLUTII ? Dar Uniunea Europeana ? Sau apartenenta noastra la Uniune se va exprima doar in postura Romaniei de obiect al pocedurilor mai mult sau mai putin politienesti ale UE ? Spun asta pentru ca analiza din articol nu este centrata pe o Romanie europeana integrata ci pe Romania eterna, cea care trebuie sa se descurce exclusiv pe cont propriu , cam cum facea si pe vremea lui Ceausescu sau Cuza. Oice asemanre cu Rrromania verde a lui Vadim nu imi este imputabila. Ca sa nu mai spun ca exista si o a treia Romanie care se conformeaza disciplinat cerintelor trumpiste de alocare a 2% din PIB cheltuielilor militare , in timp ce Franta tocmai a anuntat ca – fiind ocupata probabil cu Revolutia nr. 4 – va atnge obiectivul de 2% abia prin 2025. Procentul de analfabeti functionali de 42% coincide totusi la fix cu cel al votantilor PSD, iar asta ofera un pic de mangaiere si o garantie contra cenzurii.

    • Se pare că poziția dvs. este cam ciudată – România, chiar dacă în Uniunea Europeană, este o țară independentă. UE, ca Dumnezeu, îți dă, dar nu îți bagă în traistă. Adică îți oferă oportunități, dar nu ți le fructifică. Nu prea v-am înțeles mesajul plin de indignare – ce vreți, în mod concret, să facă UE? Să preia puterea în România, să îi bage în închisoare pe corupți, să facă autostrăzi, să educe pe copiii care stau doar în fața calculatorelor și tabletelor?
      Hai, îndrăzniți și fiți mai explicit.

      • OK , multumesc mai intai pentru atentia acordata. Nici gand sa fiu indignat – dar si eu ma asteptatm la un plus de explicatii de la autor. Daca ati adus vorba as zice ca independenta Romaniei este o chestie relativa din momentul in care a acceptat sa fie membra UE – iar renuntarea la o parte a suveranitatii pe care a delegat-o Centrului este o realitate logica. Sigur , respectiva diminuare a suveranitatii e cand mai intensa, cand mai light, bla-bla nu insist , pentru ca nu despre asta vorbim. Nici chiar despre lupta cu coruptia, de infrastructura rutiera ori feroviara subdezvoltate, despre invatamantul schiop etc . Despre astea vorbim tot timpul – dar articolul pune in discutie o alta chestie . Este vorba despre un salt tehnologic care se produce ACUM si care va schimba din temelii, tot ACUM, economia , relatiile sociale, politice si ce o mai fi.
        Care ar fi rolul UE față cu acesta REVOLUTIE. Se va tine departe si va pasa responsabilitatile catre statele componente ? Articolul sugereaza indirect ca un asemenea ABANDON este de asteptat si ca granzii Uniunii – Fanta si Germania – isi vor vedea de ale lor , fix cum a facut Marea Britanie – care s-a exprimat isa mai onest prin Brexit.
        Ei bine eu nu cred asa ceva. Cred ca Germania cel putin isi va asuma o conducere ferma a Uniunii inclusiv pentru a SURFA peste acest VAL tehnologic si economic.
        Nici asa succesul nu e garantat – dar mai mult intuitiv – am putea zstima ca Europa unita ar fi competitiva in arena in care SUA si China vor fi sigur mari jucatori , multi alti mici actori neeuropeni fiind si ei de asteptat sa joce roluri semnificative.
        Romania saraca – de una singura – ce sanse ar avea ?
        Sper sa va inselati si una dintre sansele etnice romanesti sa fie in acei copii nu prea educati , dar ”care stau doar în fața calculatorelor și tabletelor”. Ei pot fi vectorii revolutiei, daca nu cumva se schimba paradigma si in industria IT atat de mult incat inteligenta artificiala sa ii lase someri.
        A nu se intelege ca iimi doresc ca politicienii romani sa fie in continuare autisti dar pur si simplu nu cred ca vor fi vreodata in stare sa perceapa A PATRA REVOLUTIE tdecat drept un nou motiv/pretext pentru harjoana lor inepta bine stiuta. sla domnului ca nu le va reveni lor niciodata vreu rol semnificativ in asta – ca ar ramane umanitatea nerevolutionata.

          • Nu vă mai îngrijorați în legătură cu gramatica – decât va intra în uz și va deveni regulă gramaticală – în plus, engleza va induce simplificarea complicatei gramatici de tip latin a limbii noastre neaoșe.
            Cât despre Germania preluând conducerea UE, asta va fi dificil, întrucât Germania va pune interesele naționale înaintea celor comune, are o problemă psihologică în legătură cu WWII (e mai scurt decât Cel De-al Doilea Război Mondial…), trebuie să cadă de acord cu Franța (când era și UK în UE era și mai greu de căzut de acord), are interese comune cu Rusia via gaze.
            Independența României este cât se poate de reală, ca și cea a Ungarie, Poloniei…. Altfel nu era posibil să existe derapajele din țările respective… UE este o confederație fără un liant ideologic clar, asta este principala problemă; birocrația nu este un liant eficace.
            Iar acest val tehnologic și economic nu este asumat de nici un stat – nici măcar de SUA, care prin Trump s-a întors la o mentalitate învechită, de Al Treilea Val – culmea, viitorul a fost clar descris de Toffler în faimoasa lui trilogie Al Treilea Val, Șocul viitorului, Schimb de putere.
            Singurul stat care acționează oarecum în direcția bună nu este nici vreunul din UE, nici SUA, ci China. Investiții în tehnologie avansată, în educație, în energie regenerabilă, robotică+AI+3D Printing.
            Exact asta spune și autorul: că în timp ce lumea se schimbă drastic, România, în loc să acționeze adecvat acestui inevitabil viitor, nu doar că bate pasul pe loc, dar o ia înapoi. Cu consecințe grave. Cine este resposabil pentru dezvoltarea în direcția potrivită? Clasa politică. Ce mentalitate are clasa politică, din care PSD constituie majoritatea? Una cu iz STALINIST!
            Nu prea mai este loc de discuții…

  4. Eliberarea 1989 a dezlănțuit spiritul civic. Oamenii s-au trezit din somnul cel…..

    Moștenirea naționalcomunistă autohtonă 1989: fără un sector de producție privat (100% intreprinderi de stat), fără învățământ privat (licee, universități, centre de cercetare, Stiftungen, etc), fără conectare cu occidentul în cercetare și inovație (practic izolat complet din 1984), izolare ca politică de stat (contacte cu occidentul supravegheate de securiști, chiar și la sportivi în deplasare), e acel „decalaj istoric“ atât de multe ori deplâns. Ce a urmat 1990-2018?

    … „… cea mai scăzută performanță a elevilor români la testul de științe merge mână în mână cu cea mai scăzută „încredere epistemică” în metodele științifice de cercetare din lume înregistrată în cele 72 de țări OECD …. …… În privința viitorului, stăm cel mai prost – eventual doar prost de tot – comparativ cu toate celelalte țări, la toți indicii de potențial de dezvoltare amintiți; iar investițiile atât în tehnologie, cât și în oameni sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârșire. „….

    Centralizarea în învățământ e un dezastru după relatările detaliate ale autorului. Manualele și predarea până 1989 nu au ținut pasul cu știința și tehnologia universală. Invățatul pe de rost a unor date, a unor informații dictate, impuse de stat /partid, în loc de atrenarea creativității elevilor, studenților în naționalcomunismul autohton a creat o „clasă“ de dascăli care nu mai sunt conectati cu occidentul. Decalaj! Puțini în învățământ până 1989 au reușit să dovedească individual inițiativă și „excelență“. Am avut parte de astfel de dascăli, profesori în liceu și la Universitatea Politehnică. Mi-a asigurat un start bun și competență în meserie. Am învățat zi de zi, an de an (computerele de la Intel 88 până la intel 388 cu CAD, Pentium, au fost o revoluție industrială) ce îmi trebuie în meserie, paralel cu folosirea PC.

    … „… Desigur, noi am înaintat totdeauna cu spatele spre viitor și suntem preocupați de prezent și de recuperarea „decalajelor” din trecut, dar pieței și omenirii nu prea le pasă de acest lucru și își văd de treaba lor, chiar dacă noi credem că nu este și treaba noastră. Cum stăm deci cu viitorul din perspectiva actualului Raport?… „…..

    Eliberarea 1989 a dus la crearea sectorului privat în economie. Investitorii „străini“ au venit cu bani, tehnologie, organizare, distribuție. Foarte important: investitorii „străini“ au lansat produse noi și au adus cumpărătorii pentru aceste produse noi. Ritmul de schimare în tehnologie în vest e extrem de mare: tranzistorul, computerul, internet (fibra de sticlă), genetica, fizica cuantică (30% din producția de azi are de a face cu fizica anilor 1926, Nobel pentru Heisenberg 1932), biologia moleculară, astrofizica, etc. Cum se poate realiza azi conectarea cu occidentul în toate privințele enumerate precis de autor?

    … „… România este plasată în categoria economiilor bazate pe „moștenire” (legacy), cu o structură economică mai complexă, dar cu factori de dezvoltare nefavorabili, adică „țări cu o puternică bază actuală de producție, dar care în viitor se vor afla într-o situație de risc din cauza performanței scăzute a componentei „motoarelor de producție” (drivers of production component)…. „…..

    Nu cred că a mai rămas mult timp pentru cele avertizate de autor. E. Macron s-a întâlnit acum în ianuarie 2018 la Paris cu vârfurile economiei globalizate pentru a atrage investiții (Toyota). D. Trump a scăzut 2018 considerabil impozitele pentru intreprinderi în SUA, vrea ca dolarii să vină înapoi în SUA. La Davos se discută de mulți ani economia la nivel global.
    Tăriceanu și politica lui de izolationism naționalist- suveranist (acuză acum ambasadele occidentale ca în naționalcomunism) e omul potrivit la locul potrivit? Peștele de la cap se impute.
    Altfel ca autorul cred că depășirea „decalajului secular“ nu se poate face cu un proiect de țară centralizat. Guvernarea, legile sunt numai un cadru adecvat sau o piedică. Productia e specializată, conectată, depinde în mare măsură de intreprinderi „mijlocii“ ( 200 pâna 10.000 angajati) cu proprietari activi (Fischer Dübel, Würth Schrauben) în intreprinderi. Aceasta „clasă“ de proprietari a fost exterminată în România până 1989, cum nu s-a mai întâmplat în alte părți decât în Albania/ Hodja și Coreea de Nord/Kim.

    Conectarea în UE/ZE e o cale, e un țel, e un fel de a trăi.
    România are de ales.

    • „E. Macron s-a întâlnit acum în ianuarie 2018 la Paris cu vârfurile economiei globalizate pentru a atrage investiții (Toyota).”

      Recenta vizita in Romania a d-lui Prim-ministru al Japoniei Shinzo Abe a prilejuit venirea in tara noastra a unui numar foarte mare de reprezentanti ai unor companii nipone importante pe plan mondial. Dl Shinzo Abe, in loc sa semeneze acorduri de colaborare economica, a fost plimbat pe la Muzeul satului si i s-au servit deliciosii mititei.

      Dupa cum am spus in mod repetat, decizia unei natiuni de a se dezvolta economic, de a evolua spre bunastare si progres, este o optiune politica a ei insasi. Nu tine de factorii geografici (Huntington, ori altele asemenea), istorici (Toffler samd.) climatici, culturali, ori alte bazaconii. Dupa cum vedem, noi insine suntem cei care, in ciuda tuturor evidentelor ca alegerea noastra este gresita, optam pentru experimente politice absolut dezastruoase.

      • De aceași părere tristă. Mă gândesc la tinerii de azi din țară.
        Of de ce nu vi tu… …

        La Davos cântă azi muzica, la forumul economic mondial. De la actualii penali dâmbovițeni cine e învitat de onoare la Davos (A. Merkel cere relații multilaterale și evitarea izolaționismului. D. Trump anunță impozite pentru produse solare din China, mașini de spălat din Correa de Sud, etc. E. Macron va vorbi de refondarea UE).?

        Avertizările de la specialiștii economici la Davos 2018 sunt simple: încă 2 ani creștere economică globală. Creșterea dobânzilor, unele greșeli interne în China, Italia, etc pot duce la prăbușirea burselor cu -20 % și probelme in unele state care nu sunt performante.
        România 2019-2020?

  5. Excelent material dle profesor. Ați prezentat sistematic toate temerile mele de inginer. Atenție, nu există inginer bun fără cultură economică solidă!

  6. Postez destul de rar pe forumul Contributors, insă discuția de față este legată de preocupările mele actuale.

    Discuțiile despre viitoarea revoluție industrială și al României nu pot fi complete fără o analiză a evoluțiilor globale. Deja sâmburii viitorului se văd în cei doi giganți economici, SUA și China.

    Trump s-a bătut cu cărămida în piept că aduce el joburile plecate aiurea înapoi în SUA, și joburile au început a veni înapoi, însă nu cum Trump și-a imaginat. Din cauza evoluțiilor în automatizare și inteligență artificială, e mai ieftin zilele astea să cumperi o line automatizată decât să plătești manopera pentru muncă semi-automată, chiar și în țări cum e China. În consecință, activitățile de producție au început a reveni în SUA, însă nu și joburile mult visate. Am văzut un studiu de caz de uzină chimică care a revenit în Midwestul american. Înainte ca uzina să fie mutată în China, avea peste 1000 de angajați. Numai 100 de joburi au venit înapoi, și alea cerând calificare înaltă (specialiști în mentenanța de utilaje automatizate și vreo câțiva operatori și personal auxiliar).

    Orientarea către linii automatizate sau folosind inteligență artificială o să elimine multe slujbe în țările industrializate și România o să fie lovită și mai tare în condițiile în care țara e considerată sursă de muncă ieftină și nu are o tradiție de dezvoltare de tehnologie de vîrf. Chiar și în China companii cum sunt FoxConn au început a automatiza liniile de fabricare pentru produse Apple, ba mai și caută soluții să deschidă uzine chiar și în SUA.

  7. Viitorul pare sa fie mic si negru, cum se spunea in vremuri de trista amintire. Amenintarea noilor tehnologii este reala si nu cred ca exista nicaieri un plan de rezolvare a impactului social care va urma.

    Ma intreb daca noua revolutie industriala nu va lovi mai tare tarile cu cost ridicat al fortei de munca. Mie mi se pare ca este mai profitabil sa instalezi o linie de roboti intr-o tara in care salariul este de 2500-3000$ sau 2500euro/luna decat in una in care un muncitor castiga maximum 500Euro/luna. Asta ar face ca problemele sociale sa loveasca mai intai tarile avansate.

    • @Cinicul,

      Nu prea cred in teoria pe care o spuneți dintr-un motiv foarte simplu. Populația dintr-o țară dezvoltată are cel puțin teoretic șansa unei recalificări într-un job cu calificare înaltă. De exemplu se pot califica să lucreze într-o fabrică care să construiască roboți industriali. Însă problema cea mai mai mare este unde sunt firmele care să investească în România în proiectarea și construcția de echipamente tehnologice avansate? De obicei tehnologiile de vârf sunt dezvoltate în țările de origine ale investitorilor și proiectarea niciodată nu este externalizată în alte țări din motive de protejare a invențiilor și strategice. De exemplu în SUA există celebrul ITAR, prin care produsele strategice nu pot fi exportate sau chiar proiectate în afara SUA.

      Până când în România nu o să apară investitori cum înainte de al doilea război mondial era Mociornița. țara nu are cum să dea înainte. Mociornița era echivalent pentru România cum sunt astăzi Bill Gates sau Jeff Bezos pentru SUA. Omul a pornit de jos și a creat un mic imperiu industrial prin muncă serioasă și multă creativitate (are o poveste fascinantă de citit). Comunismul a distrus antreprenoriatul românesc, care iata nu a produs mai mult decât ceva milionari de carton în ultimii aproape 30 de ani.

      • De acord cu observatia dvs ca Romania nu are capacitatea de a crea, aduce sau adopta tehnologii noi.
        Ceea e spuneam chiar de la inceputul comentariului meu este ca nu vad NICAIERI vreo preocupare de a lansa programe pentru recalificarea celor care vor fi afectati.
        Am vazut la BBC cateva documentare despre viitorul mic si negru al camionagiilor cand se vor introduce pe scara larga masinile fara soferi. Nu prea-i vad pe acei oameni capabili sa se adapteze la „un job cu calificare înaltă”. Categorii profesionale precum camionagii sunt insa multe.
        Exista o carte recenta, numita Homo Deus, scrisa de un tanar istoric israelian, Yuval Noah Harari, in care acesta spune ca tehnologiile de maine vor crea un grup uman pe care el il numeste useless class. Oameni de care nu va avea nevoie nimeni si asta pentru ca nivelul lor de educatie este deja insuficient pentru slujbele existente azi. Asta se va intampla atat in Brazilia, cat si in USA, Rusia, Canada sau Australia.
        Aceasta carte incitanta pare sa vina ca o completare mai sceptica la cartea lui Jacques Attali, A Brief History of the Future. Cartea lui Atta.ia exists si in limba romana, cea a lui Harari, doar in ebraica si engleza.

      • @George Gafencu

        Nu lipsa investitorilor este problema primordiala a Romaniei, ci o trasatura dominanta a psihologiei (majoritatii) romanilor, rezumata (foarte inspirat) de catre dl. Vintila Mihailescu in urmatoarea maxima: „noi am inaintat totdeauna cu spatele spre viitor”. Rezistenta patologica la schimbare afecteaza (evident) si sistemul educational. Avand in vedere faptul ca firmele au deja probleme cu recrutarea de personal calificat, provocarile mult mai complexe ale noii revolutii industriale (determinate de amploarea si de viteza schimbarilor) nu pot decat sa agraveze problema.

        Fara o educatie adaptata cerintelor „celei de a patra revolutii industriale”, si aceasta „revolutie” va ocoli Romania, cu efecte devastatoare asupra nivelului de trai a majoritatii romanilor (decalajele fata de economiile bazate pe „a patra revolutie industriala” – decalaje de productivitate – vor creste exponential).

        Prefata la «raportul Forumului Economic Mondial referitor la „a patra revolutie industriala”»:

        „Pregatirea pentru viitorul productiei … Odata cu dezvolterea celei de a patra revolutii industriale, factorii de decizie din sectoarele public si privat se confrunta cu un nou set de incertitudini cu privire la viitorul productiei. Dezvoltarea rapida a noilor tehnologii, cum ar fi „Internetul lucrurilor”, inteligenta artificiala … robotica si fabricarea aditiva (n.m. adica productia de bunuri – chiar si organe/proteze umane – folosind „printarea 3D”) stimuleaza dezvoltarea de noi tehnici de productie, noi modele de afaceri si de lanturi valorice („value chains”) care vor transforma fundamental productia globala. ATAT VITEZA, CAT SI AMPLOAREA SCHIMBARII adauga un nivel de complexitate problemei deja dificile de a dezvolta si implementa strategii industriale care promoveaza productivitatea si cresterea incluziva (n.m. echitabila social). Raportul incearca sa atraga atentia asupra factorilor si conditiilor necesare transformarii sistemelor de productie si sa ajute tarile sa isi evalueze pregatirea pentru viitor.”

        https://tinyurl.com/y7bkzox7

        Raportul, in format PDF:

        http://www3.weforum.org/docs/FOP_Readiness_Report_2018.pdf

        Marc R. Benioff:

        Trebuie sa ne asiguram ca a patra revolutie industriala este o forta a binelui … Am participat la o masa rotunda la inceputul acestei luni la Casa Alba pentru a discuta despre dezvoltarea fortei de munca cu presedintele Donald Trump, cu vicepresedintele Pence, cu cancelarul german Angela Merkel si cu directorii executivi IBM Chimic, BMW, grupul Schaeffler si Siemens. Cu totii am fost de acord ca este necesar ca toata lumea sa puna umarul pentru a raspunde acestei provocari privind dezvoltarea fortei de munca … Numai in SUA exista mai mult de 500.000 de locuri de munca neocupate in domeniul tehnologiei, dar universitatile noastre produc numai 50.000 de absolventi de stiinte in fiecare an. Trebuie sa ii pregatim pe tinerii nostri pentru cerintele pietei muncii de maine, investind in domenii precum educatia STEM (stiinta, tehnologie, inginerie si matematica) …”

        https://tinyurl.com/y89xayrx

        Barack Obama:

        „In SUA, o provocare majora o reprezinta revitalizarea abilitatilor si interesului studentilor pentru matematica si stiinta. … Studentii americani ocupa locul 21 in lume la pregatirea stiintifica si locul 25 la matematica, punand astfel SUA in dezavantaj in sectoare vitale precum cel medical, energetic si de securitate.”

        https://tinyurl.com/ybnaobc

        „Stiinta, tehnologie, inginerie si matematica: Educatie pentru leadershipul global. … SUA a devenit un lider global, in mare parte, datorita geniului si muncii sustinute a oamenilor ei de stiinta, a inginerilor si a inventatorilor. … Acestea sunt tipurile de competente pe care elevii le invata prin studiul stiintei, tehnologiei, ingineriei si matematicii, denumite colectiv STEM. … Presedntele Obama a facut o prioritate din cresterea numarului studentilor si profesorilor competenti in aceste domenii vitale.”

        http://www.ed.gov/stem

        ***

        Situatia din Romania:

        „Deficitul cognitiv-stiintific al publicului romanesc este unul dintre cele mai mari din Europa si nu pare sa se imbunatateasca.

        Citatul provine dintr-un studiu finantat de Autoritatea Nationala pentru Cercetare Stiintifica din Romania si ale carui rezultate au fost publicate in 2010: Proiectul STISOC – Stiinta si societate. Interese si perceptii ale publicului privind cercetarea stiintifica si rezultatele cercetarii.

        Una peste alta, concluziile autorilor raportului nu sunt incurajatoare: Publicul romanesc prezinta unul dintre cele mai mari deficite de cunoastere stiintifica a publicului in context european : doar 1 din 7 romani dispune de o cultura stiintifica consolidata si activa.

        «Chiar daca sunt majoritari cei care raspund ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui (52%), este remarcabil faptul ca pentru 42% dintre romani Soarele se invarte in jurul Pamantului», comenteaza autorii raportului.

        Se poate observa o relatie direct proportionala intre nivelul de dezvoltare economica al unei tari , masurat prin PIB pe cap de locuitor, si nivelul stocului public de cunoastere stiintifica al populatiei.

        https://tinyurl.com/mhfsnoy

        Conform sondajului Gallup 2008–2009, procentul celor care raspund cu DA la intrebarea: „Ocupa religia un loc important in viata ta de zi cu zi?”, este urmatorul:

        Suedia – 17%
        Danemarca – 19%
        Norvegia – 21%
        Marea Britanie – 27%
        Franta – 30%
        Olanda – 33%
        Rusia – 34%
        Germania – 40%
        Turcia – 82%
        Romania – 84%

        http://tinyurl.com/kga7o8v

        Se pare ca cei pentru care „religia ocupa un loc important in viata de zi cu zi” nu sunt interesati de „cunoastere stiintifica” (cu putine exceptii). In plus, reflexul „gandirii” dogmatice (inculcat de la varste fragede si consolidat de confortul psihologic asociat detinerii „adevarurilor” imuabile) reprezinta principala cauza a rezistentei la schimbare a romanilor.

        Vintila Mihailescu:

        „Desigur, noi am inaintat totdeauna cu spatele spre viitor (n.m. pironiti cu fata la «traditii») … dar pietei si omenirii nu prea le pasa de acest lucru si isi vad de treaba lor, chiar daca noi credem ca nu este si treaba noastra. Cum stam deci cu viitorul …?”

      • Obiectivul investitorilor este maximizarea profitului (universal valabil, pentru că prin definiție, scopul investițiilor este obținerea de profit). În consecință, investițiile sunt atrase acolo unde există condițiile optime pentru îndeplinirea obiectivului investitorilor. Adică, acolo unde mediul investițional este prielnic, atractiv. Printre condiții, economia trebuie să fie predictibilă (din mai multe perspective: legislație – drept penal, comercial, civil etc. -, stabilitate politică, forță de muncă și sindicate, cadrul fiscal șamd.), să existe infrastructură performantă, să existe forță de muncă suficient de bine calificată în domeniul de interes al investitorului ș.a.

        În general, se urmărește reducerea pe cât posibil a costurilor și riscurilor investiției. Pentru aceasta, uneori sunt preferate zone în care legislația de mediu este permisivă, pentru a scădea costurile cu reducerea impactului asupra mediului. Întrucât costurile cu forța de muncă într-o întreprindere au o pondere mare, uneori sunt preferate zone în care salariile muncitorilor sunt mici.

        În contextul noii revoluții industriale, costurile cu forța de muncă se reduc, crescând nivelul de specializare și calificare a angajaților. Pentru construirea roboților industriali problema este, dincolo de forța de muncă înalt calificată, deținerea patentelor. Asta înseamnă de fapt investiții în cercetare, educație și inovare. Sunt relativ puține state capabile să facă acest lucru, care au strategii în acest sens și dețin tehnologii de vârf, iar România nu se află printre acestea (nici măcar nu are un reprezentant la Forumul Davos).

        În România NU se investește pentru că țara noastră nu are un mediu investițional atractiv (nici măcar cât statele vecine, cu resurse mai sărace), adică, nu îndeplinește condițiile prezentate mai sus, cu excepția, eventual, a costului cu forța de muncă redus. Conform politicilor publice promovate de actuala coaliție de guvernare, nivelul investițiilor scade în România an de an, fondurile astfel economisite fiind alocate pentru cheltuieli. Or, (dincolo de condițiile de atractivitate a investițională prezentate) investițiile private vin doar ca urmare a celor publice (în educație, infrastructură șamd). Or, tocmai ineficiența politicilor publice, cu riscuri majore pentru viitorul meu și al copiilor mei, este unul dintre principalele motive pentru care tot scriu pe aici, de mă dor degetele.

      • PS Nu am scris despre preferința investitorilor pentru zone în care regimul fiscal este atractiv (taxe mici șamd), deși este adesea un criteriu foarte important pentru investitori, din pricină că UE caută modalități de a uniformiza regimul fiscal, reducerea „paradisurilor fiscale” și a posibilității de a „exporta” taxele. Pe de altă parte, în România regimul de taxe este relativ favorabil investițiilor, iar ceea ce se impozitează în mod aberant este munca. Dar, cu observația importantă că un motiv de neatractivitate major pentru investiții îl reprezintă corupția extinsă, într-un sistem de guvernare de tip kleptocratic.

        • … din pricină că UE caută modalități de a uniformiza regimul fiscal… mai pe sleau, *ue inca_cauta modalitati de a-si legitima existenta. Nu de alta dar abureala emiterii „monedei-unice” ar fi fost preferabil [dpdv al logicii elementare (financiar-fiscalo-bugetare)] sa se faca abia dupa ce aceste „chestiuni” ar fi devenit cu adevarat unice/unitare. Probabil ca scheletii financiaro-fiscalo-bugetari erau nu doar la fel de imputiti precum cei „grecesti/italienesti-spanioli” dar… prin greutatea lor ar fi amenintat chiar rezistenta „tzambalului”.
          Poate c-ar fi de prisos sa mai adaug ca „motoarele” *ue au fost dominate de p*litically-correctness:
          – francia – gubern de „stanga” care a transformat-o-n California evropii;
          – jermanica – to’ar’su schroeder gerhard, agent ieconomic rus (vb cismarului);
          – united kingdom – anton-beton blair, pretinu’ platit al plagiatorilor-supt-acoperire;

          ce-au lasat in urma… datoria publica_cumulata a tuturor statelor de pe Terra depaseste de aprox 3(trei) ori capacitatea acestora de rambursare. Bonus: resursele regenerabile intr-un an ale planetei se consuma in mai putin de 8(opt) luni. Aferim/halleluia!

          • „- francia – gubern de “stanga” care a transformat-o-n California evropii;
            – jermanica – to’ar’su schroeder gerhard, agent ieconomic rus (vb cismarului);
            – united kingdom – anton-beton blair, pretinu’ platit al plagiatorilor-supt-acoperire;
            …”

            Scuzați-mă, vă rog, dar nu am înțeles nici mesajului comentariului scris pe un ton mai colocvial decât cele cu care sunt obișnuit, nici legătura acestuia cu textul meu, și nici legătura lui cu articolul d-lui V Mihăilescu. Și, mărturisesc, nici nu simt nevoia să aflu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vintila Mihailescu
Vintila Mihailescu
Vintila Mihailescu este profesor universitar doctor, director al Departamentului de Sociologie din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative (SNSPA). A fost visiting professor la numeroase universitati si centre de studii avansate din Canada, Franta, Italia, Elvetia, Germania, Belgia, Austria si Bulgaria. Din 2005 pina in 2010 a fost directorul general al Muzeului Taranului Roman. In 1990 a initiat organizarea Societatii de Antropologie Culturala din Romania (SACR), al carei presedinte a fost intre 1994 si 2000. Din 1998 este colaborator permanent la revista Dilema (Veche), unde detine rubrica „Socio‑hai‑hui”. A mai publicat: Paysans de l’histoire (in colab., 1992), Fascinatia diferentei (1999), Socio‑hai‑hui. O alta sociologie a tranzitiei (2000), Svakodnevica nije vise ono sti je bila (Belgrad, 2002), Sfirsitul jocului. Romania celor 20 de ani (2010). De acelasi autor, la Editura Polirom au aparut Socio-hai-hui prin Arhipelagul Romania (2006), Antropologie. Cinci introduceri (ed. I, 2007, ed. a II‑a revazuta si adaugita, 2009), Etnografii urbane. Cotidianul vazut de aproape (coord., 2009) si Scutecele natiunii si hainele imparatului. Note de antropologie publica (ed. I, 2013).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro