joi, martie 28, 2024

A doua petitie catre Avocatul Poporului

Subsemnata Popa Carmen, cetatean roman, domiciliata in Craiova, str. …..,   de profesie avocat,  va adresez  aceasta a doua petitie prin care va solicit din nou ca in temeiul art.146 din Constitutie sa sesizati   Curtea  Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate  a Ordonantei de Urgenta nr.41/05.07.2012 privind modificarea Legii nr.3/2000 privind organizarea si desfasurarea referendumului.

Sunt nevoita sa va adresez a doua petitie intr-o singura saptamana, deoarece Guvernul Romaniei a adoptat, in doua zile consecutive – 4 si 5 iulie-  doua ordonante  de urgenta care incalca flagrant Constitutia Romaniei.

Inainte de a ma referi la  modul in care Ordonanta de Urgenta 41/05.07.2012 incalca Constitutia Romaniei,  ma simt nevoita, domnule Valer Dorneanu,  sa va reamintesc cateva dispozitii legale care va reglementeaza activitatea.

Conform articolului 2 din Legea 35/1997 privind organizarea si functionarea institutiei  Avocatul Poporului

“ (1)Instituţia Avocatul Poporului este autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă  autoritate publică, în condiţiile legii.

(2)În exercitarea atribuţiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităţilor publice.

(3)Avocatul Poporului nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ. Nimeni nu îl  poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucţiunilor sau dispoziţiilor sale.”

Ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca, dumneavoastra nu sunteti un subordonat al Guvernului si trebuie sa va exercitati atributiile  in mod independent si in slujba cetatenilor.  Acest obligatie  va impune sa ignorati orice  ordin  ati fi primit din partea formatiunii politice care v-a nominalizat pentru aceasta functie, sa examinati petitia mea cu profesionalism si onestitate si  sa dati curs cererii de sesizare a  Curtii Constitutionale sau sa imi transmiteti un raspuns motivat.

In calitate de slujbas al poporului si in conformitate cu art. 13 din lege

“Avocatul Poporului are următoarele atribuţii:

(f)poate sesiza direct Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor”

In conformtate cu art. 14 din aceeasi lege  “(1) Instituţia Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor fizice, a societăţilor comerciale, a asociaţiilor sau a altor persoane juridice.”

Desigur ca “cererea” mea nu are aceeasi forta ca “mandatul puterii politice”, nu pot decat sa sper ca, in calitate de functionar public aparator al drepturilor cetatenilor  veti actiona in litera legii, fara a considera ca aveti un drept discretionar in aprecierea caracterului fondat al petitiei asa cum Guvernul a apreciat ca are un drept discretionar de a legifera, incalcand Constitutia.

Desi sunteti jurist  si v-ati fi putut sesiza din oficiu ca Avocat al Poporului, regulile imi impun sa imi  motivez  Petitia:

i) In conformitate cu art.73, lit. (d) din Constitutia Romaniei,  prin lege organica se reglementeaza  “organizarea şi desfăşurarea referendumului”

ii)    In conformitate cu art.115 din Constitutia Romaniei – Delegarea Legislativa “Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. “.

Prin urmare:

– Referendumul vizeaza drepturi electorale, organizarea si desfasurarea lui fiind reglementata prin lege organica.

– prin ordonanta de urgenta nu se poate legifera in domeniul drepturilor electorale.

Adoptand Ordonanta de Urgenta nr.41/05.07.2012, Guvernul Romaniei a incalcat Constitutia (art.72,  art.115)

Prin adoptarea unei Ordonante de Urgenta ce modifica Legea refendumului, Guvernul a incalcat urmatoarele  principii constitutionale prevazute la articolul 1:

alin. (3) România este stat de drept,

alin.(4) Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale, a

(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

In fine, vatamarea care mi se aduce prin adoptarea Ordonantei de Urgenta nr.41/05.07.2012   o motivez prin prisma articolului   16 din Constitutie:
“(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege. “

In fata  legii, eu sunt egala cu dumneavoastra si cu domnul Prim Ministru Victor Ponta.

Asa cum eu  ma duc la serviciu in fiecare zi, ma straduiesc sa fiu un cetatean  onest  si platesc impozite anuale echivalente cu salariul unui parlamentar, al unui ministru sau al unui ministru secretar  de stat,  asa cum eu  respect legile tarii, pretind  – in baza principiului egalitatii in fata legii – ca orice  inalt demnitar sau functionar public,  sa se comporte la fel.

Dreptul si intresul pe care il afirm, este acela de a trai intr-un stat in care Constitutia,  legea  sa fie respectate, in primul rand de catre cei care ne-o impun.

Avocat,

Carmen Popa

Distribuie acest articol

13 COMENTARII

  1. Buna ziua,

    Fiind avocat imi puteti raspunde la urmatoarea intrebare? Care este min si max ale atributiilor executive prezidentiale? Se tot spune : a facut prea putin….. si prea mult….., nu inteleg la ce se raporteaza, la nemultumiri?, la faptul ca-i vrea altcineva locul?, ca nu-i simpatic? In cazul acesta orcine poate fi dat afara din servici arbritrar. Eu nu am gasit o standardizare in aceasta problema. Multumesc

    • Eu inteleg prin „fapte grave” actiuni sau inactiuni care reprezinta o incalcare a unor norme de drept pozitiv de o insemnatate deosebita pentru ordinea constitutionala, pentru ordinea de drept. Opiniile critice, chiar daca sunt exprimate intr-un limbaj mai abrupt, raman doar opinii.

      Daca citesti declaratia cu motivele de suspendare, constati ca nu este vorba despre critica unor actiuni sau inactiuni, ci critica declaratiilor politice sau critica unui anumit tip de comportament politic, pe care l-am putea considera drept „hiperactiv”.

      Intr-adevar nu exista precedente, in afara de cel din 2007, ocazie cu care Curtea Constitutionala a fost explicita.

      In cele din urma, aprecierea comportamentului politic al unui Presedinte tine foarte mult si de filozofia juridica a judecatorilor constitutionali si de rigurozitatea analizei.

      Indignarea mea are alta cauza: nu poti sa legiferezi prin ordonanta de urgenta in domeniul institutiilor fundamentale ale statului, in domeniul drepturilor electorale. Acesta este precedentul cu adevarat periculos, pe care spec ca judecatorii il vor sanctiona. Ei trebuie sa se gandeasca ca mai au multi ani de mandat si astfel de situatii se vor putea repeta.

      • Multumesc pentru raspuns. Sustin petitia dv, dar si intrebarea mea. Consider ca nu exista un motiv real pentru demitera lui TB. Si nu neaparat ca este vorba de dansul, cu toate ca observ ca mai toata lume se dezice de el, dar aparam ce s-a nascut in timpul acestor ani si avem si ce apara, altfel era liniste si pace. As sustine pe orcine care este dat afara din servici in mod abuziv, asa cum observ. Pentru ca nu exista normata aceasta functie si a-i imputa unui om ca nu este mai mult ca perfect sau mai putin, este o incalcare a drepturilor omului, parerea mea. Fiind un presedinte ales in urma unui program politic si nu numit, conform Constitutiei, nu trebuia sa-si puna in aplicare programul? acestea nu inseamna fapte si nu vorbe?? Da, am citit actul la care va referiti, in el nu se fac precizari clare la ce trebuia sa faca si ce nu, raportat la ce??

  2. As dori sa va cer permisiunea de a folosi textul scrisorii dumneavoastra pentru a redacta o alta petitie, in acelasi spirit.

    Cu deosebita consideratie.

    • Plagiatorule! Baga sama ca advocatu poporului intervine doar pentru persoane fizice. Doamna cu petitia are ceva proces cu autoritatile sau doar manipuleaza si ea, ca ” tot ramane ceva”.

  3. Am preluat textul (adaptat persoanei mele) si l-am trimis in nume propriu.
    Va multumesc pentru formatul legal al textului.
    Sper ca din ce in ce mai multi cetateni sa trimita petitii direct autoritatilor. Petitiile on-line sunt ok dar nu au nici o finalitate juridica. Petitiile trimise autoritatilor in nume propriu devin sarcini de serviciu pentru functionari.

    • Vasile, chiar daca deserveste regimul SATANEI, legea trebuie respectata. Aici nu se pune probleme de preferinta politica ci de LEGE!

      • Perfect de acord. Si de acord si cu aceasta petitie. Dar sa ne spuna doamna avocat cate petitii a depus sa zicem din 2005 pana acum, timp in care constitutia a fost incalcata de zeci de ori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Carmen Popa
Carmen Popa
Absolvent al Facultatii de Drept Universitatea Bucuresti, diploma de Studii Superioare Europene - Universitatea Nancy II, Franta, cursuri de specializare postuniversitara la Institutul International de Drept al Dezvoltarii, Roma, Italia, cursuri postuniversitare de drept european la Institutul Henri Capitant de pe langa Colegiul Franco Roman, Facultatea de Drept Bucuresti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro