joi, martie 28, 2024

Balta stătută a facultăţilor noastre – Scrisoare deschisă către domnul Daniel Funeriu, ministru al Educaţiei şi Cercetării

Stimate Domnule Ministru,

Fac parte dintre acei – mulţi? puţini? –  care şi-au pus o speranţă în voinţa dumneavoastră politică, exprimată în repetate rânduri, de a vindeca învăţământul românesc de câteva dintre bolile lui grave: spiritul de gaşcă, „aranjamentul”, trişeria, răsturnarea valorilor, nepotismul, fentarea ingenioasă a legii sub aparenţa respectării ei. Aţi promis că, împotriva acestor vicii naţionale, veţi da câştig de cauză celui mai bun, veţi stimula nevoia de excelenţă a unei societăţi avariate de impostură, veţi încuraja corectitudinea în competiţia socială.

V-am auzit de asemenea spunând că sunteţi gata să sancţionaţi drastic, de îndată ce vă va fi semnalată, orice dovadă de zădărnicire a eforturilor dumneavoastră de a vindeca, iată, în cel de-al doisprezecelea ceas, sistemul de educaţie autohton. Că sunteţi gata „să rupeţi pisica”. Şi, în prim plan, aţi scos primenirea corpului profesoral prin aşezarea concursurilor de post pe tărâmul dreptăţii.

Sunt profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii din Bucureşti. Săptămâna trecută a avut loc un concurs pentru ocuparea postului de lector  la catedra de istoria filozofiei. Comisia era formată în majoritate din membri ai catedrei. Unul dintre concurenţi era asistent la catedră. Era, aşadar, in, era coleg cu arbitrii. Celălalt venea „din afară”. Prin condiţiile formale ale concursului, nici unul dintre ei nu pleca însă avantajat. Nu se spunea nicăieri că „omul casei” trebuie preferat pur şi simplu în virtutea faptului că era „de-al nostru”. Sensul acestor concursuri, dacă v-am înţeles bine intenţia, era să promoveze excelenţa. Căci facultatea e câştigată, nu-i aşa?, în măsura în care îi selecţionează şi îi aduce în echipa ei pe cei mai buni.

Deznodământul înfruntării a fost ilar şi dramatic totodată şi el pune sub semnul întrebării posibilitatea schimbării iniţiate de dumneavoastră. Despre ce este vorba? Lăsaţi-mă, întâi, să vă fac portretele celor doi candidaţi. Portretul „omului casei”, al asistentului cu zece ani vechime: o teză de doctorat nepublicată, articole de specialitate în revista „Caiete silvane” din Zalău, nici o bursă postdoctorală, fără studii în străinătate, nici un articol indexat ISI, nici un premiu academic. Pe scurt, portretul studentului oprit cândva la catedră pentru cuminţenie şi obedienţă de către un profesor prăfuit, folosit şi folositor la treburi de rutină, recunoscător în veci celor care l-au căpătuit atunci şi care îl promovează acum.

Portretul „omului din afară”: doctorat la Universitatea din Bucureşti şi doctorat la Sorbona, cărţi publicate la Springer Verlag şi la edituri prestigioase din ţară, capitole în volume internaţionale de filozofie, zece articole în reviste indexate ISI, editorul a 17 volume (majoritatea internaţionale), premiu de excelenţă în cercetare (“In hoc signo vinces” acordat de CNCSIS în 2009), trei burse post-doctorale (dintre care una la Universitatea din Freiburg), ctitorul şi redactorul şef al singurei reviste internaţionale de filozofie din România (Studia Phaenomenologica), 11 conferinţe în străinătate, fellow al Fundaţiei Alexander von Humboldt, coordonator de conferinţe internaţionale, membru al câtorva organizaţii profesionale internaţionale, membru şi referent în colective editoriale de prestigiu internaţional, director de proiect pentru două granturi de cercetare, editorul în străinătate, în patru limbi de circulaţie internaţională, a operelor lui Constantin Noica şi Alexandru Dragomir – şi mă opresc aici ca să nu vă obosesc.

Ce facultate nu şi-ar dori să coopteze în sânul ei un specialist de o asemenea anvergură? Să ne imaginăm contactele pe care un asemenea om le-ar putea face, prin relaţiile sale culturale în străinătate, în beneficiul facultăţii care l-ar angaja. Să ne imaginăm cum ar circula pe plan european, cu recomandările lui, doctoranzii unui asemenea profesor. Să ne imaginăm calitatea participanţilor veniţi din toată lumea la colocviile pe care „outsider“-ul nostru le-ar putea organiza la Universitatea din Bucureşti.

Prin ce scamatorie a reuşit comisia Facultăţii de Filozofie să-l dea drept câştigător al concursului pe un candidat lipsit de orice relief şi să-l declare inapt pentru postul de lector pe cel care excela pe toate planurile? Imaginaţi-vă o clipă, Domnule Ministru, că un club de fotbal l-ar trimite la plimbare pe Messi şi l-ar băga pe teren pe băiatul care face curat la vestiare. „E de-al nostru“, ar spune. „n-a curăţat de pomană zece ani vestiarul jucătorilor. Iar dacă îl luăm pe Messi ăsta, cum s-ar simţi ceilalţi jucători?“

Evident că un club care ar raţiona aşa ar rămâne cu o echipă de liga C. Dar nu de liga în care joacă le pasă celor de la catedra de istoria filozofiei. Şi nici decanatului Facultăţii, care închide ochii şi îşi dă blessing-ul pentru performanţa de contorsionism a comisiei. Şi mă tem că nici celorlalţi colegi ai mei dacă, tăcând, vor accepta această malversaţiune care se petrece între ei şi sub ochii lor. Ce contează dacă tinerii care bat la poarta Filozofiei, vor primi, odată intraţi în sacrul ei lăcaş, spectacolul unei provincii culturale eterne? Ce contează dacă în anii care stau să vină, plătind oferta rezultată de pe urma acestor concursuri răstălmăcite, Facultatea de Filozofie va deveni o redută a pliciselii şi se va transforma într-un departament cenuşiu al Facultăţii de Jurnalism sau de „marketing cultural“?

Dacă aş fi în locul dumneavoastră, sau al rectorului Universităţii, m-aş simţi sabotat în proiectul meu de a impune excelenţa drept unic criteriu de funcţionare al vieţii universitare. M-aş simţi păcălit şi prostit de cei care, la nevoia mea de a readuce la rampă vigoarea spiritului, ar răspunde cu apetitul lor pentru balta stătută.

Distribuie acest articol

66 COMENTARII

  1. QED!

    Iata de ce Universitatile noastre se afla unde se afla!

    Dle Liiceanu nu vi se pare (inca odata) ca sunteti un ciudat? Zau ca-mi fac griji pentru d-vstra, mediocrii sunt multi si uniti…

  2. Domnule Liiceanu, dumneavoastra nu ati inteles nimic, oamanii s-au gandit la viitorul candidatului. Un om cu atatea calitati lector la Universitatea Bucuresti?! Ce sa faca acolo?! Sa-si rateze viitorul ca si contracandidatul care s-a facut, amaratul, asistent la aceeasi universitate?

  3. @)GL

    Nu-mi dau seama care sint persoanele, dar asta chiar nu conteaza! Nu ma indoiesc ca informatiile pe care le dati in articol sint corecte. Mie mi se pare strigator la cer. Sa vedem ce au de spus conducerea facultatii, a Universitatii Bucuresti si a Ministerului. Am mai auzit de concursuri masluite, de granturi date pe ochi frumosi, dar asta bate de departe orice alt caz despre care am auzit pina azi…

  4. Privitor din afara ma intreb cum ar mai putea, acum, actiona ministrul?! sa anuleze malversatiunea? nu ar comite un abuz?
    Oricum, felicitari profesorilor din respectiva comisie: si-au dat si ei examenul.

  5. Domnule Liiceanu, din nefericire, incidentul relatat nu mai starneste nimanui indignari, amaraciune sau frustrare pentru ca el este regula nu exceptia.
    Va adresati unei persoane care, din nefericire, nu are instrumentele/mijloacele/capacitatea de a indrepta/inlatura astfel de abominabile metode, deh, autonomia universitara, sinonimul „inamovibilitatii” a eternizat impostura, mediocritatea, oportunismul marunt si noi nu putem face nimic.
    Doar voi, spiritele cu adevarat „universitare”, erudite si de buna credinta puteti, din interior, curata grajdurile lui Augias.
    Scrisoarea d-voastra m-a intristat, o noua zi care imi lasa un gust amar, un sentiment al neputintei ce nu ma paraseste de ceva timp, de cand am inteles ca este aproape inutil sa lupt, sa sper intr-o Romanie a bunului simt, al echitatii.

    • exrem de corect si de TRIST. Dl.Liiceanu si altii cer interventia ministrului acolo unde acesta nu are PUTERI!!! Scrisoarea deschisa trebuia facuta catre opinia publica, iar revolta reala trebuia FIZIC indreptata contra comisie in cauza. Altfel suntem ca la cresa: „.. te spun lu’ doamna”!!!

  6. Doresc sa va felicit pentru ca ati avut curajul sa spuneti ceva ce probabil se intampla in toate universitatile din Ro, intr-o masura mai mare sau mai mica…

    Cred ca v-ar interesa comentariile de la articolul
    http://www.contributors.ro/administratie/educatie/a-devenit-reforma-din-educatie-ireversibila/

    Nu vad o solutie din pacate pt cazuri ca cele pe care le-ati prezentat…este poate o reproducere a mediocritatii (Bourdieu) pentru pastrarea avantajelor de putere ale respectivilor (Foucault)…

    Cred ca ar fi necesar un site al Min Educatiei Nationale unde oricine din Ro sa poata trimite informatii (anonime sau nu) despre incalcarea sau aplicarea pervertita a LEN (ministerul urmand sa investigheze situatia). Problema clanurilor ramane inca valabila si de aici tumoarea continua sa se raspandeasca. Cred de asemenea ca publicul ar trebui sa cunoasca -prin presa- despre ceea ce se intampla de fapt in Universitati dpdv al deciziilor administrative ce implica fonduri si selectarea personalului … publicul si studentii nu par sa inteleaga – nu sunt educati sa vada- in ce consta diferenta intre 2 CV-uri de profesor universitar, unul care a publicat in diverse gazete de uz intern iar altul carti aparute la edituri internationale.

    Cati studenti aleg intre 2 facultati (universitati diferite) cautand mai intai pe site-ul lor CV-urile celor ce le vor fi profesori? nu mai vorbim ca multe site-uri de universitati sunt sub orice critica fata de standardul european… syllabus disponibil online pentru fiecare curs (sau la fiecare profesor, langa CV) este deja o raritate…

    nu avem un public care sa fie constient de cum ar trebui sa arate educatia romaneasca la nivel universitar (ca prezentare, transparenta, racordare la cercetarea curenta pe plan international, etc.) – si nici nu cere / decide in functie de aceste standarde… statul corupt si parlamentarii ce incaseaza bani de la universitati completeaza peisajul grotesc. Petele de culoare sunt prea putine si in timp vor fi inghitite de mizeria discret cosmetizata din jur.

  7. Stimate domnule Liiceanu, nu inteleg unde bateti. E corect ca universitatile au autonomie? Da, e corect. Ce sa faca ministrul? Sa intervina peste capul rectorului? Ce vina are ministrul ca, intr-o facultate oarecare, o comisie de examen ia o anume hotarare, in virtutea drepturilor de care dispune prin lege?

  8. Eu nu inteleg alt lucru … cum se poate ca la o universitate de categoria A (cercetare avansata si educatie) un asistent cu vechime de zece ani sa aiba articole publicate ici si colo, la Zalau. In timp ce universitati de categoria B au cadre didactice tinere cu destule articole bune si foarte bune, chiar daca nu ISI.
    Stiu, comentariul meu nu e la obiect, dar nici nu e complet de pe alta planeta….

  9. Numele celor din comisie! Sau sunt protejati legal in vreun fel.Daca ii lasam in anonimat nu are cum sa ii traga societatea la raspundere.Degeaba ne bazam pe minister.singura schimbare va veni cand familia,vecinii le vor vedea numele in ziar sau cautand pe Google si ii vor lua la intrebari

  10. Dle Liiceanu vă felicit pentru verticalitatea şi obiectivitatea poziţionării în raport ci o injustiţie majoră împotriva unui om. A candidatului care valoric în orice societate normală ar fi reuşit într-o competiţie. La noi, e regulă , societatea e specializată a în a promova locurile 2,3,4 ca şi câştigători eliminând prin artificii câştigătorul de drept. Ne mai mirăm de dictatura mediocrităţii? De soarta pe care tot timpul o aruncăm cauzal în spinarea altora, fără a ne vedea într-o oglindă a conştiinţei? De asumare şi respect faţă de propria persoană, înainte de a cere respect de la alţii.
    Mi-aţi redeschis o rană mai adâncă, când tânăr proaspăt absolvent al unei facultăţi unice în momentul admiterii pe ţară, concurenţa era accerbă. Tânăr, cu speranţe, visător, energic vroiam să mă duc într-un cătun să ofer concetăţenilor mei, ceea ce ei au investit în mine prin taxele lor. Am ajuns la un concurs cu un absolvent a unei facultăţi ciupercă, născută din dorinţa unora să-şi umfle buzunarele facil. Am fost avertizat, nu te prezenta e finul şefului instituţiei respective. Am refuzat. La fel cum am refuzat anterior şi sugestia paternală a părinţilor mei de a cumpăra un post, (când filiaţiunea profesională pe plan patern lipsea unui candidat ) practica mercantilă de resurse umane atât de promovată. Am pierdut. Dar m-am bătut. Dincolo de gustul amar al experienţei, mi-a dat puterea să descopăr că merită să te baţi atunci când e just. Am realizat repede că sistemul e putred asemeni un măr mâncat de viermi. Viermii corupţiei şi a ipocriziei. Frumos la exterior, dar neconsumabil. Am ales să emigrez. Să încep de la zero. Să absolv cursurile unei universităţi clasate în top 100. Fără mama fără tata, fără unchiu sau vaca. Să reuşesc examene similare postului unde am aplicat în România unde 71 de candidaţi s-au prezentat.Să fiu respectat acolo unde am lucrat. Să câştig un salariu mai bun pe hărtie decât un prim ministru în România.
    Dar ADN-ul amărăciunii e încă acolo. De ce nu am reuşit să fac ceva normal în propria ţară. La fel ca şi prietenii mei , pripăşiţi pe aici, toţi reuşesc într un mod sau altul. Dar schilodiţi undeva în interior de eşecul unei experienţe injuste în România. Ei erau oamenii care ar fi trebuit să construiască normalitatea într-o ţară anormală.
    Însă ceea ce mă întristează e incapacitatea de acţiune a românilor.
    Dacă dumneavoastră, o voce respectată şi o autoritate publică necontestabilă , trebuie să vă adresaţi în media, unui ministru….e semnul unei disperări. Sunt sigur, cel care a pierdut v-a găsi alternative foarte repede.Dar în defavoarea societăţii mamă. Iar cel care a câştigat va fi ostracizat şi şantajabil. Deşi, ca întotdeauna în orice societate să ocupi locul 2, dacă acolo îţi este locul , nu e o ruşine. E normalitatea.

    • Peste nu multi ani, strategia de guvernare a lui Iliescu, implementata in educatie de Andronescu, va deveni in sfarsit vizibila: realizari majore, poate chiar ceva Nobeluri, decernate unora care nu au avut loc de pilosi in universitatile romanesti si au ajuns sa se afirme in Vest.

      • Cred că ar fi foarte oportună prezentarea criteriilor de departajare între cei doi candidaţi.
        Ca să ne dăm seama, dacă decizia a fost corectă.
        Şi cine cu cine a votat în comisie.
        Transparenţă. Iar apoi ne vom face noi o opinie.
        Ce părere aveţi?

  11. @cora,
    ba, e chiar de autoritatea lui să intervină.
    Autonomia nu e egală cu legea bunului plac arbitrar .La fel ca şi viaţa privată conferită de pereţii casei nu e o scuză să-ţi baţi nevasta în casă pe motiv că e casa ta, faci ce vrei în ea.

  12. Din pacate, multe din masurilor luate sunt reforme de forma si nu de fond daca le-ati analiza cu aceeasi profunzime.
    Interesant este ca va revoltati numai cand aceste lucruri va ating direct si nu dintr-un spirit civic al corectitudinii.
    Nu ati avut nicio pozitie publica in multe alte privinte cand Ministerul a cedat in privinta promovarii transparentei, excelentei si eficientei invatamantului romanesc.
    Acum nu pot decat sa urez succes domnului Cristian Ciocan si sper sa ajunga cat mai curand profesor (nu lector) universitar.

  13. si mai grav e altceva: faptul ca un om precum cristian ciocan nu si-a gasit PANA la acest examen loc in sistemul universitar romanesc.

  14. Domnul Liiceanu a descoperit apa calda?
    Cam de cand are de-a face dl. Liiceanu cu invatamantul superior romanesc?
    S-a intors alaltaieri din Canada?

    Sigur, argumentele domnului Liiceanu sunt valide, si ‘catindatul’ sustinut de dansul
    pare sa fi avut mai mult drept sa fie angajat.

    Dar, inca o data, acest articol nu face decat sa confirme ca in Romania nu exista nici meritocratie, nici o judecata impartiala: unul e ‘omul’ lui Liiceanu, care l-a indrumat, l-a
    angajat la el la editura, si celalalt e ‘omul’ cuiva de la catedra.

    Daca cel dintai n-ar fi fost ‘omul’ lui Liiceanu, ci un student bun, cu articole publicate si studii afara, n-ar fi zis nimeni nici pas. Si poate nici n-ar fi aflat ca se scoate postul la concurs, in dulcele stil clasic.

    Asa ca, dl. Liiceanu, ramane cum am stabilit.

    Iar tinerii, ori pleaca, ori se pleaca.

  15. Daca tot ati adus vorba de fotbal, trebuia sa mentionati faptul ca pe Messi s-au platit bani grei si i s-au oferit bani multi, numai sa vina si sa ridice nivelul si prestigiul cublului. Si s-au batut pe el o gramada de cluburi sa-l aiba in curte. Universitatea Bucuresti in schimb nu il legitimeaza nici cand e liber de contract si vine gratis. Ciudat.

    • Il confunzi pe Messi cu alde extra mediatizatii de la Real Madrid. Messi joaca la Barcelona,si de la varsta copilariei e in curtea clubului ( La Masia s-a chemat scoala de fotbal al FC Barcelona).E o intreaga poveste de ce si cum a venit Messi la Barcelona,copil fiind…exista destule articole bune despre Messi,aici unul : http://www.zeit.de/2009/27/Messi-27.
      Dar daca si Dl Liiceanu l-a pomenit,jos palaria ! :-))

      • Este probabil un omagiu tarziu adus „fotbalitatii” lui Noica. Simboluri populare insa in astfel de apeluri nu sunt deloc neobisnuite, iar acum am in minte celebrul „bounced check” din discursul „I Have a Dream” a lui Martin Luther King.

  16. Cand protejatul lui G. Liiceanu, Cristi Ciocan ca sa-i dau numele ca nu e niciun secret, pierde un concurs, e tragedie, trebuie sa intervina ministrul, etc. Lucrurile astea se intampla de mult, si pana acum domnul Liiceanu nu avea probleme cu jocurile de putere din facultate. Lucrul asta mi s-a intamplat si mie, asa ca a trebuit sa-mi caut job la o universitate din SUA, lucru pentru care le multumesc celor din U Bucuresti. Daca Cristi e intr-adevar bun, isi va gasi in alta parte. Problema domnlui Liiceanu e ca are impresia ca statul roman ii datoreaza mereu cate ceva; piata libera e pentru ceilalti care nu sunt pupilii nimanui.

    • Cred ca pierzi din vedere ideea principala a articolului d-lui Liiceanu: ca profesori de acest calibru ar fi cei potriviti pentru o reala conectare a facultatii in chestiune la activitatea stiintifica, sa nu-i zicem de varf, ci doar normala, legitima.
      Bravo tie daca te-ai realizat in State. Problema e ca in cazul de fata competentele (nu doar potentialul) candidatului respins nu pot fi neglijate, iar diferenta in favoarea sa fata de castigator este vadita. Hai ca acum sunt in tema, in cateva saptamani ma apuc si eu sa trimit aplicatiile pentru pozitii de tenure track Assistant Professor, iar daca zici ca ai trecut deja prin asta nu ai cum sa nu intelegi. Eu unul nici nu ma gandesc ca voi lua locul unui cercetator superstar intr-o universitate de prestigiu, insa poate la un colegiu de arte liberale ori la o universitate mai mica as fi mai apropiat de profilul pe care ei il doresc decat cineva care acum doar ar vrea un job titularizabil, insa in cativa ani va pleca in mod sigur la o universitate mai prestigioasa. Ei bine, in ce priveste Romania probabil catedra d-lui Liiceanu este foarte aproape de top, unde nu se pune problema angajarii unor oameni marginal competenti.

    • 1. Să facem diferență între CV ul protejatului dl. Liiceanu și CV generic al protejatului sistemului
      2. De ce ar avea un astfel de om nevoie de protecție, când, de fapt, sistemul are nevoie de protecția unor astfel de oameni?
      3. Dacă domnul Liiceanu ar scrie câte un articol pentru fiecare nulitate „doctorisită” pe activități științifice de gazetă de perete nu ar mai avea timp să respire. Problema este a noastră domnilor și doamnelor căci doctorii de azi și de mâine, profesorii de nota 6 vor ține umbrela educației românești acolo unde este și astăzi iar copii noștri vor absolvi la fel de bulversați și rătăciți precum cei de azi în vecii vecilor.
      4. Bine, am văzut, am constatat, am scris … mai departe ce facem ?

      • De nota 6? A terminat cu facultatea cu 10 (curat). Daca nu cunoasteti oamenii, nu mai aruncati cu noroi. Nu inteleg de unde a devenit liiceanu o autoritate morala, din felul in care intervine personal si nelegitim pentru protejatii lui, din modul cum intra repetat in insolventa ca sa nu-si platesaca creditorii, din modul cum a pus mana pe editura Politica, sau cum a luat diverse manuscrise de la vaduce credule?
        PS: De Cristian Ciocan nu am nimic de spus, pentru ca probabil nu a vrut nici el circul asta.

  17. Afland si numele impricinatilor am cautat ceva informatii despre ei. Cariera lui Cristian Ciocan sigur are ceva mai mult sclipici fata de cea a lui Iftode. Dar in termeni mai pamanteni poti sa spui ca dl. Iftode a ales sa fie fruntas in satul lui in timp ce dl. Ciocan a ales drumul (mai riscant) de a fi fruntas la oras, ca sa zicem asa. Se pare ca nu i-a iesit faza de fruntas la oras (la Paris sau pe alte meridiane mai binevoitoare cu intelectualul performant) si are o cariera in orbita dlui. Liiceanu. Acum ca dl. Liiceanu vrea sa faca din angajatii sai de la editura si cadre universitare e un demers laudabil, dar asta nu inseamna ca toti din jur trebuie sa fie de acord cu asta, si cu atat mai putin trebuie sa ne punem poalele in cap in spatiul public si sa deranjam pe dl. ministru. Si dl. Iftode poate sa se planga ca dl. Liiceanu face presiune pe langa regulament pentru ca un apropiata al acestuia sa-i ia postul. Nu stiu care e dreptatea, nu sunt competent sa apreciez valoarea unui filozof sau altul, dar cam asa merge viata peste tot, chiar si in Occidentul laudat.
    In fata acestei situatii cu atat mai mult dl. ministru nu poate face nimic din moment ce s-au folosit mijloace de presiune extraregulament pentru a avantaja un anume candidat.

    • Adică vrei să spui că „tu-i mama lui de Ciocan, n-a mîncat și el salam cu soia, ca noi!” ?

      Așa, orice om cu scaun la cap se gîndește că „sclipiciul” (deși mă întreb ce minte trebuie să ai ca să zici așa articolelor indexate ISI și doctoratului la Sorbona) e mai important, pentru că astfel își creează Universitatea o imagine peste hotare și poate urca în topul facultăților…

      Dacă nu ar fi subvenționați din bani publici, zău dacă mi-ar păsa de cine a cîștigat concursul de orgolii. De menționat că Platon făcea filozofie pe banii lui, nu pe ai statului (chestie care ar trebui să continue și în ziua de azi).

      • Ni e vorba de salam cu soia, e vorba ca eu pot sa-ti dau concret exemplu de persoana cu doctorat in Franta care avea probleme in a se exprima in limba romana (si nu era din cauza timpului prea lung petrecut pe afara) si chema taxiul indicand nr. de apartament. Insa era experta in a-si gasi sponsori generosi.

        De asemenea, iti pot da exemple concrete de postdoctorali din SUA (unde, nu-i asa, e cel mai bun sistem) care muncesc pe branci pentru un profesor sau altul pentru niste beneficii minime la standardul de acolo, avand in minte marele premiu, ca o data si o data cu recomandarea acelui profesor vor primi un post universitar adevarat. Realitatea e ca sunt exploatati la sange, si ca doar cativa vor prinde minunatul post, dar cam asta e parcursul obisnuit ca sa ajungi in lumea celor putini alesi. Daca nu faci parte din sistem esti un outsider fra nicio sansa, cu exceptia situatiei in acre esti vreun geniu care sparge toate cadrele si atunci sigur toate usile in sunt deschise, dar astia sunt putini, un caz intr-o mie.

        Fiind un spatiu public nu dau nume nici dintr-o categorie nici din alta.

        Atat timp cat nu vad vreo banuiala ca dl. Iftode ar fi ruda sau mai stiu eu ce cu cineva din Universitate chiar nu inteleg toata discutia. Cam asa se avanseaza in cariera universitara peste tot.

  18. Dl. Liiceanu dezinformeaza. Daca va uitati pe CV-ul candidatului castigator veti vedea ca nu a publicat in „Caiete silvane” din Zalau si ca a avut activitate stiintifica relevanta. Cand lucrezi ca asistent universitar in Romania nu prea ai timp sa aplici si te plimbi cu burse postdoctorale intr-una.

  19. Stimati domni, degeaba va trimiteti scrisori, atat unul cat si celalat ati contribuit in egala masura la actuala stare de fapt. Este secretul lui Polichinelle modul in care se fac promovarile in rarefiatele cercuri academice in general si in universitati in mod special. Pe de alta parte, strict cu privire la cazul relatat, eu inteleg pozitia ambilor candidati la postul de lector.
    Sa incepem, bunaoara cu cel intern, „omul casei”: din pozitia de asistent (si nu numai in Romania) lucrezi de’ti sar capacele (cam cat un lector, doi conferentiari si trei prof. univ. la un loc – prietenii stiu de ce), iar ceea ce îţi rămâne este stralucirea deloc perena a prestigiului ştiinţific (care pana acum nu prea a ţinut nimănui de foame in vremuri precum cele prezente) si speranta ca cei cu care ai lucrat nu vor uita (atunci cand apare oportunitatea promovarii) sa te sprijine, conform principiului lui OM (esti om cu mine sunt om cu tine).
    Din pozitia celui „din afara”, lucrurile par din nou legitime: burse, doctorate si post-doctorale internationale, articole ISI, premii de excelenta in cercetare (apropos, iata ca nu intotdeauna “In hoc signo vinces”sau, ma rog, depinde care’ti sunt asteptarile vizavi de victorie ;)), dupa vreo 10 ani de stat pe afara il „faci” oricum, pe orice fraier din interior care a fost tinut pe loc de venerabili sa nu le ia cumva din tain .
    Si pentru ca tot am pomenit de ISI, dle Liiceanu, sa fim seriosi, daca Messi avea bani de ISI ramanea in Argentina, nu pleca la Barcelona, nu’i asa, ca vad ca va pricepeti la fotbal?!?!
    Despre reduta plictselii, ce sa spun, poate cu exceptia Medicinei si Farmaciei, cam toate facultatile din Univ. Buc sunt redute ale plictiselii, si nu de azi, de ieri, ci cam de un deceniu-doua.
    …ca sa inchei in aceeasi nota, indemn proaspetii cazuti la bac cu note peste 7 sa se inscrie la „particulare”, uneori e mai ieftin si e si mai putina plictiseala decat la stat!

  20. Ce gest lipsit de eleganta si decenta! Cata aroganta la acest necrutator judecator ce cheama la ordine ministrii cu cautatura’i grava, olimpiana! Noi, bietii pamanteni amarati de stirile multe si proaste, cei care nu stim nimic despre imbarligaturile universitare, ar trebui, in viziunea dumnealui, sa suportam si jelaniiile, admonestarile si intimitatile insailate cu patos intr’o scrisoare deschisa cu forta in ochii publicului larg. Dar de ce ar trebui sa’l credem pe cuvant? Este domnia lui indrituita sa ridice impresiile personale la rang de lege si la conditie indispensabila a unei imaginare reforme? Cum ar putea cineva care cere, in mod ilicit si vehement, dreptate de la un membru al executivului sa pretinda ca astfel se va restabili cumva echilibrul universitar afectat de comisia impricinata? Nu a auzit domnia sa de instrumentul petitiei sau de cel al contestatiei? Nu cunoaste caile justitiei intr’un stat de drept si intr’un sistem universitar modern si civilizat? Asa se procedeaza in Occident, se merge cu para’n presa de cate ori un profesor se simte nemultumit de rezultatul unui banal concurs? Nu presupusa fapta de ‘nepotism’/favoritism dezvaluita aici jeneaza, ci aceasta extraordinara presiune asupra ministrului executata cu o arie de parada in public de catre un pilon de baza al sistemului. Observam cu disperare fragilitatea universitara, labilitatea si vulnerabilitatea personalului angajat de stat, si pricepem cum de spatiul public a fost invadat de obscenitate, din moment ce elitele consacrate ale intelectualitatii nu numai ca nu’s capabile sa se prezinte ca modele de decenta si verticalitate, dar se napustesc unii asupra altora in arene incropite tot de dansii. Domnilor, eu daca as fi patron de gazeta virtuala nu v’as permite asemenea puseuri vindicative, nu v’as publica sub nicio forma panseurile ce abia mascheaza atacul la persoana si ridiculizeaza carierele unora spre satisfactia altora, protejatii dumneavoastra sau simpli spectatori, tineri nevinovati atinsi de un subiectivism de coterie, de o partinire si de un exhibitionism pe care probabil nu si le’au dorit niciodata. Acest joc aiuritor al orgoliilor nu ne mai poate folosi in niciun fel, din contra: multora ne repugna, si sintem satui pana peste cap de scandaluri si altercatii. Dezbaterea asupra reformei nu mai poate fi punctata de diatribele si frustrarile personale, iar stimularea publica a ascensiunii unor intelectuali agreati nu ar trebui sa mai interfereze cu interesele si activitatile statului; stat care nu mai poate fi redus la un aparat dedicat ostoirii orgoliilor si necazurilor potentatilor din sistem.

    • Ești jenant.

      Aplică-ți un pic cele spuse de tine: ce-ar fi ca „patronul gazetei” să nu permită nici comentariile „care abia maschează atacul la persoană” ?

      Nu mai spun de manifestările comunistoido-cenzoriale ce irump din comentariul înțesat de prețiozități pentru a masca prin formă lipsa fondului.

    • Foarte buna reactia, euNuke. Sunt total de acord, spatiul public nu e locul pentru rivalitati academice si apeluri la guvern pentru „dreptate”. Tonul ironic si pretentiile de superioritate nu ii fac cinste domnului Liiceanu. In plus, e trista analogia cu fotbalul si felul in care este jignit candidatul intern.

  21. Cu ingaduinta Dumneavoastra, ma adresez: MAESTRE,
    (maestru = cel de la care profesorii au de invatat, profesor= cel de la care eu/noi am/avem, de invatat)
    Asadar, Maestre, adunati/identificati/sprijiniti/coagulati VALORI in jurul Dumneavoastra (la Bucuresti) dati mana/alaturati-va cu Iasul….. “ca la noi totul e inca de facut” cum spuneam in: http://www.adevarul.ro/liviu_antonesei/Un_alt-fel_de-_partid_7_519618036.html#commentsPage-2
    Cred ca numai asa poate fi dusa la capat reforma invatamantului.
    PS PS vorbea “lumea” ca la privatizarea PETROM, cineva cu patru case… ar cam fi primit foloase!
    OARE cati bani sunt in joc pe capul Ministrului Funeriu?
    sper sa reziste macar pana la alegerile din universitati
    Tin pumnii!zi buna
    Nu fiti elite intelectuale izolate, UNITI VA!

  22. D-le Liiceanu, nu am inteles din text ce anume a-ti facut DUMNEAVOASTRA in acest sens. Ce atitudine a-ti avut fata de acei profesori care au promovat o non-valoare. Ca un ministru nu vad cum ar putea sa stie la secunda toate mizeriile din invatamant, mai ales in Romania (unde este ceva normal nu o raritate). Nu am auzit ce reactie a-ti avut PUBLIC fata de acei colegi. Sau este mai usor sa ne plangem pe un forum si sa batem obrazul la un ministru ca nu a rezolvat problema? Tocmai faptul ca individul (in general vorbesc acum, romanul in general) nu ia atitudine atunci cand trebuie ci prefera sa se ascunda cu capul in nisip dar urla pe la colturi ca nu vine nimeni sa faca nimic este una din problemele societatii noastre.

    • Cristi, se scrie „ati” nu „a-ti” in cazul conjugarii la perfectul compus, verbul a avea fiind auxiliarul folosit. Scuze de interventie, care nu e in legatura cu tema articolului, dar e foarte deranjanta greseala (repetata) in context.

  23. Ce-ar mai fi de adăugat!? …exemplul acesta spune multe despre limitele reformei inițiate în educație. Sincer, având în vedere CV-ul candidatului respins – mai ales publicațiile rezumate în scrisoarea deschisă – te gândești că ar putea candida și pentru un post de profesor, nu doar de lector, pentru că îndeplinește noile criterii din ordinul ministerial publicat în Monitorul oficial. CV de profesor universitar – repet, inclusiv după noile standarde, mult mai ridicate – dar este preferat un asistent docil. Eu m-aș întreba doar atât: oare membrilor comisiei care a produs nedreptatea asta nu le rușine, pe undeva, așa, în intimitatea lor? Cum se pot minți pe ei înșiși? …pentru că trebuie să-și dea seama, fie și într-un rar moment de onestitate, de proporțiile mârșăviei lor.

    • ar mai fi de adaugat dle inginer..ca tu singur ar trebui sa cunosti lucrarile celor doi si sa poti discerne calitatea fiecaruia.

      Stii ce e concordanta? Ei bine asta a publicat ciocan la prestigioasa Springer Verlag. Adica o carte fara nici o idee in ea.

  24. Se spune si ca pentru pozitia scoasa la concurs calitatile didactice contau in proportie de 60%. A ajuns o universitate de „cercetare” (Univ Bucuresti este parca in categ. I ) sa angajeze cadre dupa principii ce corespund categ. III?

    Eu nu am auzit de ex. ca in SUA o astfel de proportie sa fie folosita de o universitate interesata in cercetare (da, se face cercetare si in filozofie – la altii mai mult…) dar un astfel de procent este folosit de Liberal Arts Colleges (interesati de educatie si nu de cercetare). Daca tot aplicam astfel de criterii, haideti sa transformam Universitatea Bucuresti in altceva, corespunzator standardului autoimpus.

    Pentru cei ce ar putea considera (vezi R22) ca „Cristian Iftode are ceva cărți de impact. A publicat mai degrabă pentru public, nu pentru specialiști” ar face mai bine sa afle diferenta intre cercetare si diseminarea rezultatelor cercetarii academice:

    http://www.ad-astra.ro/journal/8/david_promovarea.pdf

  25. Dle Liiceanu, probabil ca aveti dreptate, dar observ ca apelati la un reprezentant al statului, rugandu-l sa arbitreze intr-o problema a unei institutii autonome. Deci e bun si statul la ceva, nu il mai desfiintati? Se pare ca „piata libera” nu poate regla o astfel de problema.

  26. Salut,

    Hahahahahaha!

    Mai tineti minte? Dupa revolutie era la moda utopia pseudopasoptista cu studiosii care se vor intoarce in tara dupa ce ii vom fi plimbat prin universitati straine si ne vor ridica nivelul vietii, macar la nivel moral, daca nu si cu mari foloase lucrative.

    Iata ca dupa mai mult de 20 de ani modelul se rastoarna chiar de catre cei in care era speranta, in oamenii cu studii multe, presupusi deschisi la idei si capabili de a le pune in practica.
    Ironia face ca speranta sa se indrepte spre politicieni, celebri peste tot in lume ca mai inceti decat societatea civila…
    Suntem o societate cu curul in sus, speranta ne vine dinspre cei ce muncesc ca muncitori calificati in vest. Ei sunt rupti de sistemul care reproduce valori provinciale impotente, ei apartin pietei libere.

    Uite d-aia plec si eu de aici, timpul s-a oprit in loc, nu mai e loc de evolutie, grotescul s-a repliat fatal.
    Ma intorc odata cu muncitorii de care va ziceam.

    PS
    Domle, dar fantoma lui Caragiale asta nu moare odata sa intre si ea in muzeul fantomelor umoristice si moarte? Ca acum e fantoma terorii…

  27. d-l Liiceanu nu cere interventia ministrului, ci foloseste forma literara a scrisorii deschise pentru a denunta situatia generala din invatamint. E bine ca a ales in sfirsit sa „coboare in cetate” si sa sustina cauze mai nobile. (Ultima sa interventie, in apararea Eugeniei Voda, criticata de CNA pentru ca l-a lasat pe filo-legionarului Cristoiu sa-si exprime procapitanismul mi s-a parut de un gust indoielnic. Sau cea dinainte, in discutia cu Herta Muller, din postura de aparator al „culturii oficiale” … jenant). Dar acum are dreptate, si sper ca va avea si ceva impact.

  28. Paul Goma a fost singurul disident autentic din epoca ceausescu. A stat la Gherla 5 ani, mai inainte.

    El a declarat la TV ca Liiceanu si Plesu i-au scos cartile din librarii.

    Nu am incredere in Liiceanu, Plesu, Blandiana, Dinescu etc. Toti au dus-o bine pe vremea lui Ceausescu. De ce nu il invita nimeni in tara pe Paul Goma? le e frica de ce stie despre ei?

  29. Ministerul Educatiei ar putea face ceva pozitiv, si anume sa interzica angajarea sau promovarea cadrelor didactive universitare la faculltatea la care candidatul a functionat anterior. Aceasta ar impiedica „consanguinizarea” academica, atît de raspîndita in Romania, si ar stimula mobilitatea cadrelor universitare.

  30. Domnul Liiceanu si-a scris scrisoarea in asa fel incat sa fie pierduta intre posta si destinatie, dar sa fie citita de postasi. Sa apreciem, macar, ca n-a lins plicul.

  31. Cristian Iftode are ceva cărți de impact. A publicat mai degrabă pentru public, nu pentru „specialiști”. Este concepția lui despre filosofie. Liiceanu nu le pomenește, deși sunt, desigur, cele mai importante realizări celui criticat, care nu este astfel o nulitate protejată de unul sau altul. E clar o gâlceva miticească, în care acest Liiceanu se remarcă prin ipocrizia de a se pretinde obiectiv. Dacă era obiectiv, spunea că l-a condus la doctorat pe Ciocan. Civilizația a luat apreciarea sau judecarea de la „gloată” și a dat-o celor competenți. Apelul la„gloată” nu este corect.

  32. Sunt si eu de parere ca dl Ciocan trebuia sa castige acest concurs, dar pentru conformitate, din ce am vazut eu azi are doar 4 (patru) articole indexate in ISI Web of Knowledge. Chiar acum m-am uitat la BCU. Sigur, 4 articole ISI e chiar foarte bine pentru un cercetator sub 40 de ani, in stiintele umaniste, dar totusi nu sunt 10, cum se mentioneaza in scrisoarea deschisa. Dar, repet, dl Ciocan trebuie sa castige. Clar. Sa speram ca rectorul va avea vointa sa anuleze concursul, sau poate ministerul va interveni. Iar referitor la ce s-a scris mai sus, desi sunt informatii de domeniu public, deci nu se poate spune ca dl Liiceanu a tinut ceva secret, mie mi s-ar fi parut mai elegant sa mentioneze in scrisoare ca dl Ciocan i-a fost doctorand si ii este angajat la Humanitas. Dar asta nu schimba substanta scrisorii si in general a acestui demers, care mi se pare unul onest.

  33. Deci, Domnule ministru Funeriu, aveti sansa sa va puneti in practica, intr-un caz particular dar relevant, promisiunile! Aveti dovada fraudei, a incompetentei si a rea-vointei. Ce faceti cu ea?

    P.S. Da, vrem angajarea celui care merita, si vrem demisiile profesorilor care au decis stramb.

  34. Intrebam si eu, asa, in treacat, de ce doreste acest domn sa fie coleg cu gasca de la universitate? Vad ca nu a aparut comentariul ….

  35. e totusi surprinzator ca cele relatate se vad abia acum ; ele au tasnit inca din 23.12.1989 sub pretextul ca libertatea de creatie a fost din nou in putere ceea ce este un fals clasic si de demult combinat cu asa zis-ul modernism

  36. Legat de acest articol doresc sa meditam la urmatoarele intrebari:

    Cu cine tinem orele la studentii din tara la salarul de mizerie care il ofera universitatea romaneasca ?

    Cat este stiinta si cat tine de relatii publicarea de articole, obtinerea de membership-uri, scrierea de review-uri la reviste ?

    Poate oare un tanar care spre exemplu ar fi membru al unei biserici neoprotestante sa intre cu usurinta in mafia publicatilor de afara ?

    Daca outsiderul este atat de bun precum dvs. il descrieti, ce mai cauta el la o universitate romaneasca ? Cu siguranta ca a facut studii in strainatate si prin relatiile si banii de acolo a facut toate articolele, review-urile, membership-urile etc etc ca sa nu obosim.

    In Romania este posibil sa faci acelasi lucru ?

    Ma intreb ce cauta outsiderul in Romania cu toate aceste virtuti ?

    Oare o fi vre-un neadaptat care nu a putut obtine un post undeva pe afara ? Au mai fost cazuri si la alte universitati…

    Oare 3 postdoctorate nu sunt prea mult ?

    Lumea stie ca postoctoratul este doar o formula de finantare pentru proaspetii doctori care nu au suficiente publicatii pentru a concura pe un post ?

    Oare candidatul local care a tinut ore la studentii romani platit cu un salar de mizerie nu ar fi putut merge in strainatate ? Ar fi putut!

    Cu un coordonator bun ar fi avut si el aceleasi rezultate?
    S-ar fi apropiat zic eu…

    Dar atunci cu cine ar fi tinut orele cu studentii romani ?
    Nimeni sau tot un student din Romania poate ?

    In momentul in care un sef de departament ar lua decizia sa il promoveze pe outsider toti membri din departament se pot vedea amenintati de concurenta neloiala a outsiderilor ?

    Exista pericol ca acei oameni sa se gandeasca sa plece din sistem la un astfel de tratament ?

    Daca ar fi conditiile egale pentru ambii de-a lungul carierei trebuie sa castige cel mai bun, e normal.

    Atunci cine mai tine ore cu studentii romani ?

  37. Domnule Liiceaanu,

    ma bucur nespus ca mai avem ocazia inca o data, sa ne doara inima cand vedem ce fel de oameni obtin posturile de excelenta in romania, pentru ca nu mai putem de mult, de o viata de om, sa spunem ca traim, ca am trait vreodata in Romania.
    Din povesti, am mai auzit cate ceva si credeti-ne, noi, cei care umplem cu respiratiile noastre orasele acestui loc – asta e, ca nu mai putem spune altfel – ne intrebam si adesea renuntam sa o mai facem, blazati, umiliti, cum naiba reusesc astfel de oameni sa ajunga sa conduca universitati, cine ii pune acolo, cum au ei acest drept sa hotarasca raul pentru noi?! pentru copiii nostri?

    Si simti ca te sufoci. Eu nu stiu cand a pierit acel bun simt elementar, cine a omorat greierasul lui Pinochio:), de a luat-o el razna asa de rau , iremediabil parca?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro