vineri, martie 29, 2024

Comunism, anticomunism si educatie. O viziune personala

Scopul initial al cercetarii pe care mi-am propus-o cand am plecat din Romania era sa examinez diferentele de valori dintre profesorii, formati in perioada comunista si elevii care nu cunoscusera comunismul. La vremea respectiva lucram in invatamantul secundar. Vedeam cum sub ochii mei cresc tot mai mult diferentele de valori sociale si repere morale dintre profesori si elevi. Ipoteza mea de plecare era ca una din cauzele acestor diferente (insist una, nu si singura) se afla in formarea profesorilor din perioada comunista. De aceea, cercetarea urma sa identifice si sa formuleze intr-un mod cat mai operational posibil solutii de formare continua a profesorilor care sa reduca asemenea diferente. Nu am realizat aceasta cercetare din doua motive. Primul a fost de ordin financiar si logistic: proiectul in care trebuia sa se inscrie cercetarea mea nu  primit finantare. Echipa pe care trebuia sa o integrez, odata ajunsa in Elvetia, nu s-a mai constituit niciodata. Al doilea motiv a fost unul de circumstanta: asa-numita reforma de la Bologna incepuse in Elvetia si erau semne ca se produc schimbari si in Romania. Am considerat ca am o sansa unica sa analizez modul cum o reforma din invatamant se pune in practica in doua tari atat de diferite ca Elvetia si Romania.

Nu am uitat insa problematica initiala pe care, iata, o regasesc, la alt nivel insa, in dialogul tensionat cu privire la comunism si anticomunism care are loc aici, in Contributors, in Adevarul si in Observatorul cultural. Observ aceleasi diferente care cresc tot mai mult intre anticomunistii traditionali – d-l Tismaneanu, d-l Manolescu, d-l Plesu si „anti-anticomunistii” reprezentati de d-na Bianca Burta-Cernat, al carei ultim articol pe aceasta tema a aparut recent in Observatorul cultural (16 octombrie).

Doua intrebari simple imi vin in minte: In ce masura stridenta frictiunilor intelectuale cu privire la comunism si anticomunism trebuie sa ne ingrijoreze ?  Cine si cum ar fi mai bine sa raspunda acestor convingeri divergente ?

Din câte inteleg eu, inceputul ii apartine d-nei Burta-Cernat care a publicat mai multe texte unde propune „adoptarea unei atitudini mai relaxate atunci cînd discutăm despre „moştenirea comunismului“, depăşirea unei dihotomii procustiene: comunism versus anticomunism. Păcatul meu să fie, dar nu cred că, la 25 de ani de la prăbuşirea comunismului (accentuez: 25 de ani! interval în care a apărut o altă generaţie, mai puţin interesată de traumele noastre de acum 30 sau 60 de ani), o atare dihotomie ar mai fi justificată„. Pentru a desemna aceasta „atitudine relaxata” d-na Burta-Cernat considera de cuviinta sa foloseasca ceea ce d-ei numeste „sintagma” de „terorism intelectual” (De ce nu sînt „anticomunistă“).

D-l Manolescu e primul care reactioneaza, ingrijorat in primul rând de utilizarea improprie a „sintagmei„. Intr-unul din cele doua articole din Adevarul publicate pe aceasta tema, isi justifica interventia si incepe sa construiasca o problematica sociala mai larga: „Consideraţiile ideologice ale Biancăi Burţa-Cernat n-ar trebui luate în serios, dacă n-ar ridica o problemă serioasă: ce determină o parte a generaţiei tinere actuale să considere anticomunismul o probă de „discurs propagandistic având ca refren un enunţ deconcertant de simplu (sic!) – comunismul este rău – ca morală a fabulei“? Şi de ce atât de repede după colapsul regimului şi înaintea unui examen temeinic sau măcar a colectării tuturor mărturiilor ?” (Anticomunismul, terorism intelectual?)

D-l Andrei Plesu scrie in Adevarul un articol intitulat  „Condamnarea „crestina” a anticomunismului” unde vorbeste despre „recuperarea la rece” a „partii bune a comunismului”. Isi incheie articolul cu o istorie plina de intelesuri ale uneia din ultimele zile petrecute de Constantin Noica in detentie.

D-l Tismaneanu, in Contributors, este foarte ferm, spunând ca ar fi vorba despre „ofensiva neo-stangista menita sa prezinte anticomunismul civic-liberal drept un fel de obsesie, ori mai exact spus ca pe o nevroza„, ca  „miza o reprezinta definirea spatiului politic democratic drept unul anti-totalitar„. Condamna, de asemenea,  „pedagogia comunista a Omului Nou, viziunea absurda care sustinea plasticitatea conditiei umane, convertea educatia in sclavie mentala, indoctrinare si inregimentare” (Comunism, anticomunism si terorism intelectual).

Cea mai recenta reactie este cea a d-lui Aligica. Din cate cunosc (si cunosc putin, de aceea incerc sa-mi masor cuvintele), d-lui nu apartine generatiei anticomunistilor traditionali ca d-nii Manolescu, Tismaneanu si Plesu, ci unei generatii intermediare pe care as putea-o numi a anticomunismului asumat. Adica face parte dintre cei pentru care anticomunismul nu se mai discuta, ci se executa.

Se adreseaza direct generatiei tinere, avertizându-o clar: „Asumati-va responsabilitatea pentru ce va iese din pix, tastatura sau gura. Va jucati cu focul„.

Atmosfera pare a fi destul de incarcata. De aceea va intreb pe cei care cititi acest articol: ce ne facem? Ce ne facem cu toti, nu doar cu tinerii care declara ca nu pot fi anticomunisti ? Nu cumva, punandu-le pumnul in gura si impunandu-le vehement anticomunismul riscam sa le amintim pedagogia comunista a indoctrinarii ? Cine trebuie sa invete de la cine ?

Indulcirea artificiala a comunismului e o problema grava in Romania de astazi pentru ca societatea nu dispune de stratul protector pentru a se apara de recrudescenta comunismului. Exprimarea publica a anticomunismului nu are aceleasi semnificatii ca intr-o tara din Europa occidentala, unde a fi de stanga e adeseori sinonim cu a avea o opinie critica despre ordinea sociala prestabilita. Legitimarea unui discurs public anticomunist este extrem de periculoasa de aceea ii inteleg foarte bine si ma alatur tuturor celor care au reactionat cu fermitate in fata acestui fenomen.  Prin ce mijloace insa stopam un asemenea viraj ideologic ? Cum ne asiguram ca el nu va mai reveni niciodata ?

In pedagogie exista un principiu. Daca vrei sa afli cum e cel mai bine sa-l inveti pe altul ceva, atunci trebuie sa incepi prin a te intreba pe tine insuti cum inveti. Este vorba despre dezvoltarea capacitatilor metacognitive care sunt importante pentru oricine, dar in ceea ce-i priveste pe profesori sunt esentiale. De aceea, primul lucru care mi-a venit in minte in momentul cand am cititit articolele mentionate mai sus a fost sa ma intreb pe mine cum am ajuns sa integrez anticomunismul in sistemul meu de valori.

In 1985, cand am terminat liceul, anticomunismul meu era unul instinctiv. Provenea din dificultatile pe le-am intampinat ori de cate ori a trebuit sa fac fata unor norme absurde. Am fost dintotdeauna o persoana care trebuia sa inteleaga o constrângere inainte de a o accepta. In timpul facultatii (unde am urmat aceeasi specialitate ca d-na Burta-Cernat, româna-franceza) anticomunismul meu a inceput sa se construiasca pe baza lecturilor interzise. Nu am dezvoltat un anticomunism militant pentru ca interzicerea lecturii era, pentru mine, mai dureroasa decat orice alta interzicere. Incepând din 1989 pana in 2000, cand am plecat in Elvetia, am dezvoltat cat mi-a stat in putinta un anticomunism bazat pe lecturi dorite, permise si incurajate pe plan social si cultural.

Cand am ajuns in Elvetia, eram gata sa povestesc ceasuri in sir despre ororile comunismului descoperite in carti. Ma simteam foarte sigura de ceea ce stiam si consideram ca depinde numai de capacitatea mea de sinteza si argumentare ca interlocutorul sa fie absolut convins de faptul ca tot ce tine de comunism e ceva rau si periculos. Mai mult, consideram ca fiind originara dintr-una din tarile foste comuniste discursul meu ar putea chiar sa aiba un plus de autenticitate. Aveam sa aflu destul de repede ca m-am inselat.

Unul din primele momente a fost cand colegii si profesorii mei povesteau  cu multa dezinvoltura despre evenimentele din mai 1968. Spuneau despre cum studentii ocupasera Sorbona. Vorbeau despre o personalitate a acelor vremuri, un anume Daniel Cohn-Bendit. Mai ziceau si ceva despre trecutul unui proaspat profesor de universitate care, in spiritul lui mai 1968, refuzase sa-si sustina doctoratul, nevoind sa se supuna rigorilor academice. A facut-o mult mai tarziu si de aceea a devenit profesor abia la batranete. Cochetau in discursul lor si cu o ideologie de stanga pe care eu o stiam periculoasa si inacceptabila.

Inainte de a-i contrazice cu vehementa, am vrut sa ma asigur ca vorbim despre aceleasi lucruri. Mi-am luat inima in dinti si i-am intrebat ce s-a intamplat in 1968. Mi s-a raspuns cu o alta intrebare: „Ce stii tu ca s-a intamplat in 1968 ?” Am raspuns plina de certitudini: „invazia Cehoslovaciei de catre rusi”. Asta era ce stiam eu despre anul 1968 la vremea respectiva. Cartile pe care le citisem ma invatasera multe lucruri bune, dar nu-mi spusera si ca in mai 68 a avut loc in Franta o importanta revolta sociala, culturala si politica indreptata impotriva societatii traditionale, a capitalismului si mai ales a puterii politice reprezentate atunci de Charles de Gaulle.

Veti spune ca povestea aceasta-i depasita astazi, pentru ca tinerii pot afla tot ce vor de pe Internet. Cine insa le este alaturi pentru a-i ghida cum sa integreze asemenea informatii ? Internetul e mai putin darnic in aceasta privinta. De exemplu, citesc si ei despre faptul ca studenti francezi cu vederi de stanga s-au revoltat impotriva societatii traditionale si a capitalismului. Mai citesc si doua-trei texte ale unuia ori altuia dintre ideologii acestei revolte si aparenta convingere e gata: ca esti de stanga sau ca esti de dreapta, nu are importanta cand vrei sa lupti. Ce mai vor si anticomunistii astia ?

Un al doilea moment din asumarea anticomunismului in ceea ce ma priveste e reprezentat de vizita pe care am facut-o in Cuba, in 2004, pentru un colocviu. Pentru mine, tot ce vedeam in jur imi trezea amintiri teribile. Parca timpul se daduse inapoi. Am fotografiat toate posterele prezentate de cubanezi la colocviu si care obligatoriu incepeau si se sfarseau cu o vorba de duh a lui Castro cel bun si maret. Incercam sa le vorbesc celor din jur si sa le atrag atentia asupra unor aspecte concrete care, credeam eu, arata clar ca educatia e utilizata pentru a spala creiere. Colegii din Europa occidentala si cei din Statele Unite imi aratau indicatori internationali din educatie unde Cuba statea destul de bine. Pentru ei, sistemul educativ din Cuba era unul de apreciat. Colegii din America latina imi vorbeau despre dictaturile de dreapta din tarile lor si laudau, de asemenea, realizarile cubanezilor din educatie in comparatie cu ceea ce aveau la ei acasa. La un moment dat, cineva mi-a spus chiar: „Voi, astia din Europa de Est, sunteti niste obsedati de anticomunism„.

Din aceste experiente am iesit tot anticomunista. Anticomunismul meu a devenit insa unul asumat, fixat definitiv in sistemul meu de valori. Si am facut lucrul acesta atat prin lecturi cat si prin multe, multe discutii cu cei din jur. In primul rand am incercat sa inteleg si dictaturile de dreapta si revoltele stangii occidentale. Iar in al doilea rand, am filtrat cu foarte mare atentie transferul de instrumente conceptuale si analitice dinspre partea occidentala a Europei si America de Nord catre Romania si invers. Sa nu te joci cu „sintagmele”,  e un lucru extrem de important, care, cred eu, se invata, nu se impune. Si pentru ca se invata, o solutie pentru a iesi din impas este educatia.

Tanara generatie care nu se mai vede „anticomunista”, punând astfel in pericol de fapt viitorul Romaniei, are nevoie sa fie educata in spirit anticomunist, nu obligata sa accepte comunismul ca fiind ceva rau pentru ca asa le spunem noi. Au nevoie de mai mult decat de un simplu „va jucati cu focul”. Au nevoie de mai mult decat sa fie trimisi la colt. Au nevoie ca cei care pricep mai bine lucrurile, sa-i faca sa descopere raul comunismului. Trebuie sprijiniti ca ei insisi sa-si produca experientele care sa-i convinga de faptul ca e un lucru rau si primejdios in Romania astazi sa nu poti fi anticomunist.

Ne trebuie o modificare importanta de discurs din partea celor care au masura gravitatii a ceea ce se intampla astazi cu o parte a tinerei generatii „momite” de indulcirea artificiala a comunismului.

De exemplu, cred c-ar trebui sa fim mai fermi cu orice deriva de discurs in acest sens, indiferent din partea cui ar veni. Nu trebuie sa reactionam doar atunci cand Bianca Burta-Cernat se arata sedusa de o „sintagma” ca „terorism intelectual” asociata anticomunismului careia crede ca daca-i adauga englezismul „soft” i-a si spalat fata. E nevoie sa reactionam si atunci cand un Mircea Cărtărescu spune ca sistemul educativ din perioada comunista era unul bun. Imi veti spune, poate, ca sunt lucruri diferite prin efectele  potentiale pe care le pot produce: d-l  Cărtărescu nu e nicidecum in pericol sa vireze spre idei comuniste, pe cand Bianca Burta-Cernat da. Putem avea o asemenea interpretare insa doar daca reactionam cu privire la persoane individuale sau  la grupuri mai mult sau mai putin restranse. Dar daca vrem sa avem o atitudine cu caracter educativ, ar trebui sanctionata orice exprimare in spatiul public care priveste cu prea multa usurinta catre comunism.

Un al doilea aspect deosebit de important ar fi sa privim totalitarismul in complexitatea lui. Sa nu-l mai limitam doar la comunism si pe ici pe colo la nazism. Sa spunem ca sunt tari pe pamantul acesta unde si exacerbarea ideilor de dreapta a condus la totalitarism. Daca vrem sa educam tânara generatie in spirit anticomunist, e nevoie sa avem capacitatea de a ne ridica deasupra ideologiilor politice de care ne simtim atrasi, de dreapta sau de stanga, si sa facem sa evolueze discursul anticomunist catre un discurs antitotalitar complex.

Voi incheia cu istorisirea folosita de Andrei Plesu in finalul articolului domniei sale cu privire la problematica in discutie.  Reproduc mai jos atat istoria cat si sugestia discreta de interpretare a lui Andrei Plesu.

Constantin Noica ne-a povestit, la un moment dat, că, în preziua ieşirii din închisoare, i s-a organizat, lui şi altor ”colegi”, un tur de informare propagandistică prin România ”nouă”, cea a ”realizărilor” populare, de natură să justifice măsurile severe luate împotriva ”reacţionarilor”. ”Vedeţi ce lucruri frumoase am făcut în aceşti ani?” ”Într-adevăr – a răspuns (încă) deţinutul – dar eu am intrat în puşcărie întreg şi acum sunt o epavă. Pe mine şi pe toţi cei ca mine ne-aţi urîţit!” Mă impresionează nonşalanţa celor care trec cu uşurinţă peste costul   „lucrurilor bune” aduse ţării de comunism. Eu sunt încă marcat de imensa urîţenie cu care s-au plătit aceste ”lucruri bune”. Vorba lui Dostoievski: cît valorează un castel construit pe cadavrul unui copil?  Şi, la urma urmelor, care castel?”

Sa ne imaginam toti cei care suntem anticomunisti convinsi ca generatia tânara pe care o certam astazi pentru ca nu vrea sa fie anticomunista ne intoarce povestea si ne spune ceva cam de felul urmator: Dar voi, voi generatii care de aproape 24 de ani aveti puterea, in plan politic, intelectual, moral, voi de ce ne-ati urâtit pe noi ? Voi de ce treceti cu nonsalanta peste costul lucrurilor bune aduse tarii de anticomunism ? De ce nu vreti sa intelegeti ca noi suntem marcati de imensa urâtenie cu care s-au platit lucrurile bune in ultimii 24 de ani ?

Nu pot sa inchei fara o ultima precizare. Cei pe care i-am numit anticomunisti traditionali, d-nii Tismaneanu, Manolescu, Plesu au facut enorm in ultimii 24 de ani pentru a pastra in discursul public românesc un anticomunism sanatos. Eu le sunt pe deplin recunoscatoare si cu toata responsabilitatea ii spun d-nei Bianca Burta-Cernat ca nu-i treaba cea mai importanta a generatiei d-ei sa le judece acestora in momentul de fata gradul de implicare in lupta contra comunismului. Sa-i intrebe mai intai, sa le puna cuviincios orice intrebare despre comunism care-i framanta. Cu siguranta vor avea raspunsuri. Iar daca nu ii multumeste ceea ce li se spune, sa nu-si formeze convingeri dintr-o scurtatura de condei si sa le dea drumul in  spatiul public fara a se gandi la consecinte. Sa caute sa-si lamureasca orice contradictii, sa nu se arunce cu capul in gol. Pentru ca nu-i bine.

Distribuie acest articol

60 COMENTARII

  1. „Dar daca vrem sa avem o atitudine cu caracter educativ, ar trebui sanctionata orice exprimare in spatiul public care priveste cu prea multa usurinta catre comunism.”

    La ce sanctiuni va ganditi? Presupun ca mai drastice decat riposte de felul celor in care tocmai v-ati angajat fata de Bianca Cernat.

  2. Este curios cum, desi locuiti in Elvetia, tara ce se confrunta cu o radicalizare a discursurilor de dreapta (unde extrema dreapta se afla undeva la 30 %) continuati sa considerati ca principala problema comunismul.
    Nimic mai fals. In realitate, intreaga Europa se indreapta spre populism si radicalism de Dreapta nicidecum de Stanga. Uitati-va la valul de xenofobie si populism din Marea Britanie, Franta, Italia, Austria, Tarile Scandinave, Ungaria, Rusia si o sa descoperiti o Europa ce isi retraieste cumva Republica de la Weimar.
    Genul acesta de abordari sumare arata un soi de autism si de neadecvare a discursului public fata de problemele reale ale societatii europene (care nu sunt nici de departe comunismul)….
    Critica mea fata de anticomunistii de profesie precum V. Tismaneanu provine nu din sustinerea mea fata de aceasta ideologie criminala ci pentru ca de multe ori, pentru a combate un extremism de stanga, anticomunistii cad in capcana de a aprecia sau de a diminua pericolul extremismului de dreapta ( care este real in Occident nu fantasme cum e comunismul).

    De prea putine ori am vazut ca anticomunistii de profesie sa vorbeasca cu acelasi patos despre fascism sau despre dreapta radicala ultraconsevatoare. Mai mult, in obsesia lor maladiva, ajung sa martirizeze niste detinuti politici fosti legionari care au pactizat cu criminalii, legitimand in felul acesta fascismul si crimele odioase ale acestuia.

    Apoi le reprosez anticomunistilor lipsa de nuante si dubla masura, a fi anticomunist dar a ura democratia si jocul democratic te face la fel de culpabil.
    De aici si sentimentul de frustare in randul unora ca mine care cred intr-o societate deschisa, liberala, moderata si moderna care nu are obsesii compulsive…o societate mai angrenata sa priveasca spre viitor decat sa faca rechizitorii in trecut

    • Elvetia si Romania nu pot fi „masurate” cu aceeasi unitate de masura. Anticomunismul nu e periculos in Elvetia pentru ca e un stat puternic (bazat pe un sistem normativ foarte restrictiv) , stabil si liber. Anticomunismul e periculos in Romania pentru ca e vorba de un stat slab (legile se fac cu dedicatii), unde exista multa instabilitate si unde libertatea de gandire e doar in zorii afirmarii ei (in timp ce libertatea de exprimare se zbenguie pe unde-i pofteste inima).

      In ceea ce-i priveste pe anticomunisti eu cred ca fiecare generatie trebuie sa vina cu ceva. Nu reprosez patosul anticomunistilor militanti, nici lipsa de nuante pentru ca le inteleg in contextul in care s-a construit acest discurs (in vremea razboiului rece). Inteleg insa si sentimentul de frustrare al tinerei generatii care are nevoie de un alt fel de discurs anticomunist. Acest alt fel de discurs anticomunist, fara „obsesii compulsive” ar trebui sa vina din partea generatiei anticomunismului asumat. Noi ar trebui sa-l construim. Din pacate insa multi dintre noi sunt plecati la lucru in strainatate. In plus, dintre acestia, destui au adoptat deja tipul de discurs al societatii in care au ales sa se stabileasca si nu inteleg ce pericol ar mai fi anticomunismul in Romania. Gandesc Romania cu aceleasi instrumente cognitive, conceptuale si analitice ca si societatea occidentala in care s-au stabilit. Si nu stiu sa calculeze bine punctul de unde incep sa greseasca facand acest lucru.

      Cred ca o parte din decalajul dintre opiniile generatiei care are astazi 20-30 de ani si generatia care are peste 60 de ani se datoreaza absentei unui discurs anticomunist autonom din partea generatiei intermediare, de 40-50 de ani. Cand spun discurs autonom ma refer la un discurs diferit de cel al anticomunistilor militanti,care sa poata fi inteles atat de acestia cat si de cei tineri.

      • Cred ca aveti dreptate cand spuneti ca fiecare generatie trebuie sa vina cu ceva, problema este ca aici fiecare generatie vine cu acelasi program: sa desfiinteze ce a facut sau a crezut generatia anterioara. Anticomunismul zilelor noastre este continuatorul firesc al unei suite foarte coerente: condamnarea regimului Dej de catre Ceausescu, condamnarea legionarilor in perioada lui Dej, condamnarea burgheziei de catre legionari – si lista poate continua.

        Daca nu gresesc, cea mai potrivita descriere a unui asemenea „comportament” este sintagma imprumutata din psihanaliza de „compulsie la repetitie” si cred ca acest popor are probleme mult mai adanci decat alegeri ideologice discutabile.

        Prevad ca in urmatorii ani, nu foarte multi, tema anticomunismului se va dilua pana la disparitie si lumea se va ocupa cu excat aceiasi pasiune de desfiintarea regimului Iliescu.

        PS. Ne plangem ca nu suntem originali si nu prea avem ce sa spunem lumii? Uite ca avem.

        • Programul de distrugere a ceea ce s-a facut anterior trebuie stopat. Surprindeti bine mecanismele prin care se produce: cei care vin dupa strica ce-au facut cei dinainte.
          Da, avem multe de spus lumii, numai ca lumea nu ne asculta decat daca-i vorbesti „pe limba ei”. Aici e toata dificultatea. Esti specific – nu te asculta pentru ca nu te intelege. Esti pe intelesul ei – traiesti frustrarea ca pierzi ceva important din ce-i al tau. E un echilibru pe care trebuie sa-l construim.

  3. Tanara generatie care nu se mai vede “anticomunista”, punând astfel in pericol de fapt viitorul Romaniei, are nevoie sa fie educata in spirit anticomunist, nu obligata sa accepte comunismul ca fiind ceva rau pentru ca asa le spunem noi. Au nevoie de mai mult decat de un simplu “va jucati cu focul”. Au nevoie de mai mult decat sa fie trimisi la colt. Au nevoie ca cei care pricep mai bine lucrurile, sa-i faca sa descopere raul comunismului. Trebuie sprijiniti ca ei insisi sa-si produca experientele care sa-i convinga de faptul ca e un lucru rau si primejdios in Romania astazi sa nu poti fi anticomunist.

    Pentru a se convinge au nevoie de cunoastere. Cum nu au prins acele vremuri sau erau prea mici sa inteleaga ce se petrecea cu noi toti in perioada comunista, scoala ar fi trebuit sa ii formeze in acea privinta incepand cu anii ’90. Scoala ar fi trebuit sa le deschida apetitul investigatiei, sa le ofere caile de a compara o societate totalitara cu una liberala. Nu numai perioada comunista trebuie inteleasa, rupta din context, ci intreaga perioada totalitara ce a maturat Romania incepand cu sfarsitul anilor ’30. Inainte de instaurarea puterii populare, romanii au mers la urne si si-au suspendat benevol Constitutia de la 1923 -una din cele mai liberale si moderne din Europa acelor vremuri- in perioada Carlista. Apoi a urmat Statul National Legionar (fascist), e drept pentru o scurta perioada si urgia razboiului.

    Tinerii de azi au alte prioritati si nu inteleg framantarile generatiilor anterioare care au experimentat pe propria piele nebunia perioadei comuniste. In plus, negationismul si iritatarea unora legata de retorica anticomunista provine si din faptul ca multi dintre parintii lor sunt nostalgici ai perioadei ceausiste (din motivele pe care le stim: toata lumea avea slujba, concedii la mare, se acordau locuinte, etc.). S-au format in astfel de familii si nu au repere de comparatie. Si ce daca „Shogun” se vindea la pachet alaturi de „Omagiu”?

    • O scurta observatie: „Constitutia” la care faceti referire, asa moderna si liberala – a putut fi citita cam de 20% din populatia Romaniei fiindca ceilalti erau analfabeti – si atunci se pune intrebarea cui se adresa? Constitutia din 1965 – buna, rea, totalitara, cum o fi fost – a fost citita cam de toata populatia Romaniei, care intre timp se alfabetizase. Chiar asa: ce o fi fost in capul lor sa-i duca pe toti la scoala?

      • A citi nu înseamnă și a înțelege.

        În materie de analfabetism, în anul de grație 1945 eram umăr la umăr cu Spania și Portugalia (aprox.40%). Nu cred că e nevoie să detaliem background-ul istoric al celor trei țări. Deci, în 1923 sigur depășisem substanțial procentul avansat de Dvs. Dezinformați conștient sau nu ați „citit” destul ?

        Titu Maiorescu a spus clar: „Decît o școală proastă MAI BINE ȘCOALĂ DELOC.” Adică un analfabet ager (Moș Ion Roată, Dincă Schileru) este infinit superior unor pseudo-cititori-rasoliți-zăpăciți. Pînă la instalarea comuniștilor ritmul de alfabetizare al României (vorbesc de Vechiul Regat) a fost maximum ce se putea face.

        A urmat însă o catastrofă educațională (pandant al catastrofei politice): oameni cu facultate s-au trezit alfabetizați cu anasîna în timpul stagiului militar; o grămadă de politruci au promovat fulgerător (vezi-l pe Pingelică devenit GENERAL peste noapte – de ce n-ar fi aspirat și la fotoliul de academician, ca și „ilustra” sa consoartă ADI – Academician-Doctor-Inginer) etc., etc., etc.

        Similar cu blocurile strîmbe, neizolate, meschine au fost fabricate regimente de intelectuali diformi, tarați, „cu fruntea lată și pantalonii de aceeași culoare”. EI ȘI URMAȘII LOR DE PRIMĂ GENERAȚIE NE CHINUIE (ȘI) ASTĂZI cu plagiate ordinare și pălăvrăgeli schizofrenice.

        Constituția din 1923 a fost creată cu un minimum de pricepere și bună credință – fie că o citea au ba țărănoiul român, ea îl dirija spre un liman. Cea din 1965 era doar (încă) o minciună nerușinată, încă o rangă demolatoare înfiptă în temelia spirituală a națiunii.

        Mai conta CÎȚI o puteau citi ?

        • Scuzati-ma, dvs. incercati cumva sa acreditati ideea ca in 1945 regimul comunist s-a instaurat peste un fel de Elvetie a Balcanilor? In acest caz sunt obligat sa admit ca umorul dvs. este irezistibil. Pe scurt, eu cred ca regimul de atunci a facut tot ce se putea face in conditiile date.

          Si ca sa parafrazez o zicere despre revolutia franceza: timpul poate ca nu-i pierdut si dupa urmatoarea conflagratie mondiala care va trece peste noi vom instaura direct democratia si vom vedea cum va iesi.

          • Boris Souvarine 1939:

            „…pedanţi perverşi, lachei şi şarlatani dispun… de minunile tehnicii şi ale ştiinţei contemporane pentru a-şi răspîndi sofismele şi pentru a prosti opinia publică, acoperind vocea martorilor autentici, a istoricilor conştiincioşi, a gînditorilor independenţi… Astfel progresul IGNORANŢEI CARE SE IGNORĂ îl depăşeşte cu mult pe acela al mecanicii şi al electronicii, favorizînd teatromania în spatele cărora se elaborează viitoarele catastrofe.”

            • Ima pare rau daca ati inteles ca am o problema cu propaganda anticomunista, fiindca nu am chiar nici una si sunt convins ca majoritatea celor care trag din greu in directia asta sunt oameni onesti. Am o problema cu faptul ca nu prea vad unde vrea sa ajunga si ce rost are sa se consume atata energie pentru a ma convinge ca lucrurile au fost altfel decat chiar au fost?

            • @Valentin: este foarte important sa se discute despre ce a fost in trecut. Poate ma reped la concluzii, dar e sanatos si universal benefic pentru toata lumea ca tineretul sa nu cocheteze cu astfel de experimente sociale in viitor. Mai ales in situatia Romaniei, considerand cat de volatile si influentabile sunt institutiile sale in prezent. Ca sa nu amintesc de proasta calitate si iresponsabilitatea clasei politice.

      • @Valentin:

        Constitutia din 1965 – buna, rea, totalitara, cum o fi fost – a fost citita cam de toata populatia Romaniei, care intre timp se alfabetizase.

        In primul rand nu sunt de acord cu ce spuneti, populatia nu era in intregime alfabetizata la 1965, de altminteri nu a fost niciodata in intregime pe perioada regimului totalitar. Ce pot sa spun este ca dupa 1945, dupa eliminarea si marginalizarea elitelor, in posturile cheie de conducere au ajuns toti nepriceputii. O oportunitate deosebita pentru prostime de a se emancipa (a se citi smecheri) si de a demola ce fusese bine inchegat de la fondarea statului modern roman. Chiar si Dej si acolitii lui ajunsesera la concluzia ca o tara nu se poate conduce cu tarani si muncitori ceferisti analfabeti. Consecintele se vad pana in ziua de azi.

        Argumentul „la ce buna o Constitutie liberala daca populatia nu o poate citi?” este ilegitim. Constitutia de la 1923 a fost una dintre cele mai moderne, croita dupa model belgian. Daca aveti curiozitatea sa o cititi veti vedea cat de avansata este chiar si pentru zilele noastre.

        Romania antebelica era un stat tanar, liberal, multi-etnic (30 de procente din populatie o formau minoritatile etnice) cu o elita avansata din multe puncte de vedere, din nefericire subtire si de o calitate indoielnica in unele cazuri, cu o clasa medie in formare, cu o economie emergenta care avea in spate 13 state europene, cu o moneda puternica. Se extragea si prelucra petrol, se construiau avioane militare performante la Brasov, agricultura duduia, cultura si invatatmantul erau de calitate. In general se traia bine. Evident, exista si saracie si lipsa din instructie dar si alti europeni erau in situatii similare, poate chiar mai dificile. (dl. Vasiliu puncteaza bine situatia din Portugalia si Spania, proaspat iesita dintr-un razboi civil la finele decadei ’30). Romania era tara de imigratie si nu sursa de emigranti.

        Nu pot sa spun acelasi lucru despre bilantul regimului comunist, la finele anului 1989. In opinia mea, cel mai mare neajuns al acelei perioade ramane mutilarea gandirii oamenilor, demolarea scarii valorilor in societate, si alterarea ireversibila a peisajului romanesc antebelic.

        • Dvs. vorbiti despre „alterarea ireversibila a peisajului romanesc antebelic” si nu ma idoiesc ca puteti aduce multe argumente. Problema mea este urmatoarea: daca situatia in societatea romaneasca interbelica chiar era cea pe care o sugerati, cum a fost posibila instaurarea atat de rapida, completa si de lunga durata a comunismului? (A propos, la asa ceva e buna o constitutie pentru toti oamenii si nu doar pentru elite, pentru cazul in care acea constitutie are nevoie sa fie aparata). Regimul instaurat dupa 1945 a lichidat elita societatii din motive foarte limpezi, poate discutabile din punct de vedere moral, insa perfect justificate de situatia din epoca. Atata doar ca ei nu au procedat la fel si cu clasa de mijloc fiindca tehnic vorbind nu aveau cum. Presupunerea mea (si o cred corecta chiar daca majoritatea informatiilor la care am acces sunt vadit partizane) este ca pur si simplu in acel moment nu exista o clasa de mijloc. Presupunerea mea este ca regimul comunist a avut un imens suport popular (imens, adica >80%), (chiar daca ratiuni „tehnice” i-a obligat sa corecteze rezultatele alegerilor). Intre altele, cred ca acest suport popular este direct imputabil tuturor celor care au facut parte din „elita” Romaniei interbelice.

          In concluzie, parerea mea este Romania interbelica nu era o democratie liberala decat superficial, fiind in realitate un stat mai degraba feudal. Si din acest punct de vedere ceea ce a urmat razboiului a fost o evolutie.

          • Exista evolutii bazate pe distrugere, cum a fost cazul instaurarii regimului comunist, si evolutii bazate pe acumulare, cum era cazul drumului sustinut de fragila democratie liberala din perioada interbelica.

    • „Tinerii de azi au alte prioritati si nu inteleg framantarile generatiilor anterioare care au experimentat pe propria piele nebunia perioadei comuniste”.

      Nu-i putem acuza pentru ca tinerii de astazi au preocuparile zilelor de azi care sunt dificile. Cand eram ca ei, nici eu nu intelegeam framantarile generatiilor anterioare. Diferenta e ca eu am vrut sa le inteleg si nu m-am lansat in discutii publice decat atunci cand stiam foarte bine ce vreau sa sustin.

      Daca e sa le reprosez ceva tinerilor de azi este ca pun libertatea de expresie inaintea libertatii de gandire. Si e destul de grav pentru ei.

      • Va inchipuiti intr-un dialog cu generatia mai tanara, carora aveti sa le „reprosati” ceva. Sunt sigur insa ca oamenii din aceasta generatie nu v-au invitat la nici un fel de discutie si ca nu le pasa in nici un fel ce credeti despre ei. Asa ca in loc sa „reprosati” ceva cuiva, ar fi mai bine sa spuneti ca diferentele dintre voi va tulbura si va intristeaza. .

      • D-na Gorga – nu-i acuz pe tineri, doar constat cum privesc la aspecte pe care nu le-au trait. Este trist ca scoala a pierdut o ocazie de proportii de a le oferi ceva nou, proaspat si util dupa ’90. In rest sunt de acord cu dvs. cand spuneti ca in ziua de azi libertatea de expresie are prioritate in raport cu libertatea de gandire.

  4. Problema anticomunismului si educatiei tinerilor in acest sens,este importanta in Romania.Sint doar un cititor pasionat a tot ce tine de memoria universului concentrationar ,un amator ,cu toate astea consider necesar ca ideologia (religie inversata ,citeam cindva in revista „Idei in Dialog”)comunista, sa fie pusa pe aceeasi treapta cu nazismul,definitia :”regim criminal” se potriveste comunismului.Realizarile „marete” ale regimului comunist trebuie cunoscute asa cum au fost facute cu adevarat , la costuri cu mult mai mari decit ar fi fost normal,pe toate planurile ,financiare,sociale si vieti luate pe nedrept,ca s-a construit ” maret ” dar cu multa nedreptate si necinste,cu tehnologie proasta si invechita,aceste lucruri trebuie puse mereu alaturi de realizarile regimului ILEGITIM CRIMINAL COMUNIST.Formula educatiei anticomuniste si aplicarea acestei educatii,tine sa fie facuta de oameni inteligenti ca dumneavoastra cu daruire pentru aceasta meserie,e rolul specialistilor .

  5. Cu privire la comunism și anticomunism în loc de filosofii înalte prefer un citat din Victor Suvorov:
    „Comunismul are o particularitate interesantă. El nu trebuie înțeles parțial. Dacă nu îl înțelegi, atunci neînțelegerea este totală, adîncă și deplină. Însă, dacă l-ai înțeles, atunci ai făcut-o total, pînă la capăt.”
    De fapt este o variantă a spusei lui Ronald Reagan „Comuniștii sînt cei ce i-au citit pe Marx și Lenin. Anticomuniștii sînt cei ce chiar i-au înțeles pe Marx și Lenin.”

  6. As dori sa stiu in ce stadiu al „examinarii”,diferentelor de valori dintre profesorii formati in perioada comunista si elevii care nu au trait-o,va situati azi?
    Am inteles ca cercetarea nu s-a continuat din motivele pe care le expuneti,dar,pentru ca un subiect atat de complex v-a interesat la un moment dar,imi imaginez ca ati continuat sa-l analizati!?

    • Nu, nu am continuat in aceasta directie. Cum am precizat m-am specializat in cercetarea cu privire la invatamantul superior.

  7. Stimată doamnă Gorga,

    Orice anti presupune ceva la care să se raporteze. România de după 1990 n-a avut un partid comunist existent- ca în Cehia și care să reprezinte ceva. Pentru generația noastră- cei care am prins mai mulți sau mai puțini ani de comunism- anti-comunismul era ceva real- cum ați spus și dvs. Chiar și pentru generația noastră anti-comunismul se reducea strict la revolta contra regimului- spre deosebire de un cetățean conștient de dincolo de Cortina de Fier care vedea clar beneficiile anticomuniste și rostul unei asemenea lupte. Noi- și aici trebuie să fim sinceri- speram doar căderea lui Ceaușescu și o viață mai bună. Iarăși trebuie amintit faptul că nici măcar la începuturile comunismului- adică în anii 50- anticomunismul n-a fost un fenomen de masă. Am avut o oarecare rezistență în munți (neînsemnată dacă ne raportăm la Polonia sau țările baltice) și n-am avut o mișcare de masă anti- ca în Ungaria. Nu înseamnă că lumea iubea comunismul- ci pur și simplu că se folosea de el sau era indiferentă.
    Concluzionând- cred că e timpul să închidem subiectul din lipsă de combatanți. Nu poți să proclami că ești anticomunist ca și calitate principală- fără să existe și un comunism- care slava domnului nu mai există din 1989. N-o să cad în greșeala de a considera pălărioșii demonstranți în Piața Universității drept oameni cu o ideologie.

  8. Pentru a putea interpretat corect acuzatii de tipul: „consideratiile ideologice ale Biancai Burta-Cernat n-ar trebui luate in serios, daca n-ar ridica o problema serioasa”, este corect sa vedem care este motivatia folosirii de catre doamna Burta-Cernat a sintagmei „terorism intelectual”:

    http://tinyurl.com/klh8pho

    Bianca Burta-Cernat: Omul de stinga, ridiculizat si diabolizat

    Am spus-o de mai multe ori – au tot spus-o si altii – si tare ma tem ca banalitatea asta va mai trebui repetata ceva vreme si de acum inainte: in mediul cultural romanesc se face – voit sau nu – o ciudata confuzie intre termeni precum comunism, socialism si social-democratie, utilizati otova in discursul celor care afirma deschis sau doar insinueaza ca stinga ar echivala, fatalmente, cu o amenintare totalitara.

    Decredibilizarea stingii (a oricarui discurs de stinga!), concomitent cu fetisizarea agresiva a principiilor dreptei (in mod particular ale dreptei liberal-conservatoare), este parte a unui proiect hegemonic asupra caruia s-ar cuveni sa reflectam si care risca sa limiteze, in mod insidios (si asta chiar in vreme ce se sustine contrariul!), insusi dreptul de a vedea lucrurile diferit fata de ceea ce ne invata establishmentul, prin toate pirghiile institutionale de care dispune.

    Enuntarea abuzurilor sistemului totalitar comunist – necesara, fara indoiala, nu stiu ce om de bun-simt ar pretinde contrariul (cum necesar ar fi sa vorbim, fara a le minimaliza, si despre abuzurile epocilor de dinainte de comunism) – nu are nimic de-a face, n-ar trebui sa aiba!, cu delegitimarea stingii in general. Altfel, conform aceleiasi logici, abuzurile extremei drepte ar pune sub semnul intrebarii oportunitatea oricarui discurs de dreapta. Ar fi absurd! Si apoi, de ce oare e atit de greu de acceptat ca o critica a comunismului real se poate face (si, slava Domnului, s-a facut) si dintr-o perspectiva de stinga?

    Omul de stinga e prea adesea ridiculizat (cind nu diabolizat), la noi; despre el se vorbeste in clisee: e otravit de „resentiment”, e cu necesitate ateu – singura lui religie este una politica -, e dusmanul proprietatii private si adeptul colectivismului, uraste elitele de orice fel, ideile lui au un potential totalitar; in cel mai bun caz, e un naiv halucinat si iresponsabil, confiscat de utopii sociale, savirsind raul cu gindul ca face bine… In Europa civilizata, pe care nu mai ostenim sa o invocam, un asemenea discurs ar provoca, presupun, oarece mirare. La noi, in schimb, acesta este discursul intelectual dominant.

    Departe de a fi o amenintare a zilelor noastre, stinga (y compris stinga intelectuala) se cade aparata. Fac lucrul acesta din perspectiva unui… liberal (in sens generic) de stinga.

    http://tinyurl.com/klh8pho

    Desi eu sunt un anticomunist convins, cred ca doamna Bianca Burta-Cernat are dreptate. Nu „ne trebuie o modificare importanta de discurs din partea celor care au masura gravitatii a ceea ce se intampla astazi cu o parte a tinerei generatii «momite» de indulcirea artificiala a comunismului” ci „o modificare importanta” a realitatilor socio-economice din Romania de astazi. Suntem tara cu cea mai redusa putere de cumparare din UE (pana si bulgarii ne-au depasit): „Romania a trecut pe ultimul loc in clasamentul european al nivelului de trai, in varianta consumului individual efectiv. Consumul individual efectiv reflecta mai bine bunastarea unui cetatean dintr-o anumita tara decat Produsul Intern Brut pe cap de locuitor (20.6.2013)”.

    http://tinyurl.com/ksu4xoq

    „Avem un coeficient de inegalitate cu peste 40 la suta mai mare fata de media europeana si dublu fata de tinta formata din statele scandinave, Slovenia si Slovacia”:

    http://tinyurl.com/c45vl4x

    Nu modificarea artificiala (prin indoctrinare de dreapta) a perceptiei/interpretarii realitatii actuale (prin contrast cu realitatile sistemului comunist) este solutia ci modificarea realitatii. Nici un tip de gandire dogmatica nu este corect si sanatos: nici de stanga, nici de dreapta. Trebuie sa educam tineretul sa gandeasca critic, pe baza de evidente (statistici) si nu sa inghita pe nerasuflate dogme politico-economice manipulatoare.

    P.S. Benjamin Franklin: poti minti anumite persoane tot timpul, poti minti pe toata lumea un timp, dar nu poti minti pe toata lumea, tot timpul.

    • ” Nu “ne trebuie o modificare importanta de discurs din partea celor care au masura gravitatii a ceea ce se intampla astazi cu o parte a tinerei generatii «momite» de indulcirea artificiala a comunismului” ci “o modificare importanta” a realitatilor socio-economice din Romania de astazi.”

      Ce vreti sa spuneti ? De acord cu nevoia de modificare a „realitatilor socio-economice”, dar ce fundatie punem acestor modificari ? Comunista ? Anticomunista ?

      • Modificarea realitatii si modificarea perceptiilor despre realitate nu se produc succesiv, ci in acelasi timp, prin interactiuni reciproce.
        Daca ne referim la educatia scolara, in principiu sunt de acord cu dvs. ca: „O politica de dreapta nu se poate impune intr-o societate saraca si profund inechitabila”. Acum mai trebuie sa vedem si la ce fel de „dreapta” ne referim. Sunt pe deplin de acord cu afirmatia daca ne referim la dreapta neoliberala, care absolutizeaza rolul pietii ca mecanism regulator in educatie. Sunt in dezacord cu dvs., daca ne referim la dreapta sociala, unde statul trebie sa continue sa aiba un rol impoartant in educatie.

        Educatia dezideologizata din punct de vedere politic e o utopie pe care politicienii de dreapta ori de stanga ne-o servesc cu mult drag in campaniile electorale. Nu va spun sa credeti sau sa nu credeti, ca nu am nicio sansa sa va conving in spatiul restrans al unui comentariu. Incercati totusi sa va intrebati de ce oare, ca sunt de dreapta sau sa sunt de stanga, vorbesc toti despre dezideologizarea politica a educatiei ?

        • A ne increde mai degraba in cuvintele comunistilor, care dealtfel au si spus ca “Nu se poate face nimic semnificativ fara minciuna”, in orice problema… ne poate costa viaţa.

          Crestinismul si-a croit drumul spre Europa prin societatea celor saraci.

          Pentru a avea o atitudinea toleranta fata de comunism ar insemna sa trecem si peste instinctul nostru de supravietuire si peste dorinta normala si fireasca de a vedea si fapte in materie de toleranta si compasiune, iar in comunism acestea nu exista.

          “Apogeul culturii e diferit de cel al civilizaţiei ; nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi cu privire la antagonismul extrem dintre cultură şi civilizaţie.
          Marile momente ale culturii au fost mereu, din perspectivă morală, vremuri de corupţie; în schimb epocile dresajului animal intenţionat şi silit al omului („civilizaţie”) au fost vremuri de intoleranţă pentru naturile cele mai spirituale şi mai semeţe. Civilizaţia vrea altceva decât cultura: poate ceva contrar . . .”
          Friedrich Nietzche, Cultura contra civilizaţiei – în Voința de putere

          • Tot de la Nietzche ne vine si ideea potrivit careia ” convingerile sunt inchisori”. Atentie deci cand ii lasam pe altii sa gandeasca pentru noi !

        • @Adriana Gorga

          Spuneti ca: „modificarea realitatii si modificarea perceptiilor despre realitate nu se produc succesiv, ci in acelasi timp, prin interactiuni reciproce”. Aceasta afirmatie nu contrazice argumentatia mea ci o sustine. Atata timp cat exista „interactiuni reciproce” intre realitate si perceptia ei, nu se poate crea o perceptie in contradictie cu realitatea. De aceea spuneam ca o politica de dreapta nu se poate impune intr-o societate saraca si profund inechitabila. Pentru modificarea perceptiei asupra realitatii este nevoie ca mai intai sa existe modificari perceptibile ale realitatii, in sensul in care se doreste modificarea perceptiei. Adica este nevoie de reducerea saraciei si a inechitatilor sociale pentru ca o politica de dreapta sa aiba sustinere consistenta.

          Din pacate, in majoritatea cazurilor, oamenii „de dreapta” care sunt cei mai activi in mass-media au o viziune neoliberala, „care absolutizeaza rolul pietii ca mecanism regulator” in economie, cu consecinte sociale negative. Ei fac un deserviciu promovarii ideilor de dreapta in Romania, determina radicalizarea discursului unor oameni „de stanga” (nu „comunisti”, nu „socialisi utopici”) care altfel ar fi mult mai moderati in exprimarea opiniilor, si indepartand votantii care nu au convingeri ideologice bine conturate. Acesti oameni „de dreapta” dau impresia ca actioneaza dupa principiul „totul-sau-nimic”, „infierand cu manie neoliberala” (interese directe sau mostenire comunista neconstientizata?) orice opinie care le pune sub semnul intrebarii (cu argumente statistice!) principiile (dogmele).

          Lupta pentru ideologizare educatiei nu are castigatori insa are „victime colaterale”: viitorii adulti, adica viitoarea societate. Pentru ca sa prospere, o societate are nevoie de coeziune sociala. Ideologizarea invatamantului dezbina oamenii, nu ii apropie. Dupa cum spuneam, educatia nu trebuie sa impuna ideologii (nici macar indirect, subliminal) ci sa formeze viitori adulti morali, bine pregatiti profesional, implicati social, si care sa gandeasca critic, nu dogmatic. Acei adulti vor gasi calea corecta catre o societate democratica, prospera si echitabila. Daca si interesul politicienilor si al ideologilor este o astfel de societate, atunci indoctrinarea tinerei generatii nu are ce sa caute in sistemul de invatamant.

          • Nu a fost in intentia mea sa va contrazic, ci sa va completez atunci cand am subliniat rolul interactiunilor reciproce dintre realitate si perceptia despre realitate.
            In rest, comentariul dvs. subliniaza idei cu care sunt perfect de acord : sistemul educativ din Romania nu poate fi reformat prin politici neoliberale, prin politici social-liberale insa da. Voi mai scrie despre aceste lucruri, caci le consider semnificative. Poate vom reusi impreuna sa facem diferenta, pentru ca e important. Nu e insa obiectul acestui articol, deci nu voi dezvolta ideea in acest moment.
            Si problema ideologizarii trebuie discutata pe indelete. Mie nu mi-e clar daca toata lumea face deosebirea dintre ideologizare in general si ideologizare politica.

        • Daca un un pedestrian facea aceasta afirmatie nu era nici o crima dar cind un asa zia om de stiinta si un cercetator afirma ca modificarea perceptiei e congruenta schimarii reallitarii sau ca perceptia si realitatea sunt interdependente nu pot sa va las sa aberati. .
          In realitate oamenii percep realitatea sau privesc aceiasi realitate prin diferite lentile si deaceia aceiasi realitate poate fi perceputa de fiecare observator intrun mod unic si personal.=> O realitate = o infinitate de perceperi.
          Realitatea deci e alterata de fiecare dinre noi si deci noi avem realitatea noastra proprie..
          Se poate altera sau manipula realitatea fara ca realitatea propriuzisa sa se modifice? Bineinteles ca da. Cind le spui copiilor ca la noapte vine Mos Craciun si iti adduce jucarii tu nu faci decit sa conturezi realitatea copilului ce va sta cu ochi deschisi toata noaptea in asteptarea vizitatorului cu barba alba.
          Ce credeti ca sta la baza reclamelor comerciale sau la film or chiar in presa daca nu alterearea realitatii existente indifferent daca e un act premeditat sau involuntar.
          Dar sa revenim la un subiect mai cerebral; care e rolul ideologieiilor daca nu de a fi mecanismul de alterare al realitatii si fara de care cetatenii cu drept de vot se vor gindi de 2 oriu inainte de a lua pastila otravita. Ideologfiile sunt stimata doamna zaharul de pe bomboana otravita
          Am sa inchei disertatia si am sa va las sa intelegeti ca: „when u talk about something you must know something about”.

  9. Mi se pare că, în titlul articolului, există o asociere forțată între atitudinile pro sau anti comuniste și educație. Atitudinile sunt rezultat al experienței personale de viață, de aceea autoarea poate face o clasificare între anticomuniști tradiționali ( a se observa că toți cei citați în această categorie, au și-au trăit o mare parte din viață sub comunism), reprezentanții anticomunismului asumat ( autoarea, care era adolescentă în ultimii ani ai perioadei comuniste, și care, pornind de la o experiență personală de viață, și-a completat atitudinea cu lecturi alese personal, care nu aveau de-a face cu ceea cei se cerea să învețe la școală) și anti-anticomuniști (Bianca Burta-Cernat, a cărei experiență de viață pe baza căreia filozofează, e centrată pe anii de după 1990, cu alte cuvinte, reprezentanta unei noi generații care n-a trăit comunismul pe pielea sa, dar a trăit anarhia, harababura, hoția și corupția din ultimii 24 de ani.)

    Prin urmare, educația (școlară) nu are ce căuta în această discuție decât atunci când ne referim la mase, deoarece, devenind, obligatoriu, parte a experienței de viață a fiecăruia și a tuturor, face ceea ce și-a propus de la începuturi: îndobitocirea maselor, indiferent dacă vorbim de educația (școlară) din SUA, Elveția, URSS, România comunistă sau postcomunistă. Intelectualii care ies din rândul maselor filozofează de pe o poziție sau alta în funcție de experiența personală de viață.

    Cu alte cuvinte, fiecare individ e produsul propriei experiențe de viață, și nu al conținutului școlii ( a ceea ce se predă în școală), ci al climatului școlii ( a ceea ce trăiește în școală)

    • Nu m-am referit in text la scoala. O discutie asupra modului cum ar putea fi abordat in scoala anticomunismul este, fireste, necesara, dar nu face obiectul acestui articol.

  10. „…ar trebui sanctionata orice exprimare in spatiul public care priveste cu prea multa usurinta catre comunism.”

    Wow. I’m thrilled… deocamdata.

      • Sa fim seriosi… cine-a vorbit de comisari ideologici ? Daca va deranjeaza cuvantul „a sanctiona” nu am nicio problema daca-l inlocuiti cu „a lua atitudine”.

        • Vedeti?!

          Horatiu si Alex sunt f f reprezentativi. Atenti la nuante lingvistice numai atunci cand le confirma suspiciunile.
          Ca si cand vorbele ILEGITIM si CRIMINAL (cum va trebui sa consideram comunismul, pe oricare cale am lua-o, DACA suntem niste insi informati) n-ar fi suficiente sa sanctionam…Ca si cand e o problema in care conteaza ce sinonim gasim…

          Personal, referirile la „partile bune” imi par hilare. ATENTIE, referirile, NU eventualele analize sofisticate care ar dezvalui si niste astfel de parti.

          Sa luam exemplul unui violator de copii sau al unui criminal in serie, dovediti, in ancheta. Cu siguranta ca vor exista marturii despre ce vecin de treaba era, primul care iesea la deszapezire, despre cat de mult iubea vrabiile si porumbeii carora le facuse casute prin pomii de langa bloc, despre cat de devotat fiu era, pt ca lunar trimitea un mandat postal cu o suma apreciabila mamei batrane dintr-un colt de tara, s.a.m.d.

          Acceptam toate aceste laturi ale acelui ins, acceptam ca ele sunt niste adevaruri dovedite.
          TOOOOOTUUUUSI, el ramane un criminal in serie / violator de copii.

          • Bun, si daca violatorul ala e medic si ti-a salvat familia de la moarte, spui ca e un medic prost pentru ca-i violator de copii?

            • Pentru tine ca individ e un medic bun; pentru societate insa tot violator de copii ramâne.

            • Pentru mine este un medic bun si un violator rau si asa ar fi bine sa ramana si pentru societate, daca vrem sa nu fim ipocriti si sa spunem tot adevarul. Paulescu de exemplu a fost si un antisemit fioros, si inventatorul insulinei.

  11. Cred ca anticomunismul este cu adevarat unul instinctiv, unul care a devenit asumat, fixat definitiv si in sistemul meu de valori … si nu in ultimul rand unul care nu se mai discuta, ci se executa, iar d-na Burta-Cernat ar putea, zic eu, fi si dansa foarte usor de acord cu toate acestea, daca asa postura un om sincer si plin de compasiune cum si este fara indoiala, ar merge acum in China in piata Tiananmen purtand un tricou pe care sa scrie de exemplu “compasiunea nu este o boala a cainilor”, sau “I love the truth”.

    Intreb si eu: cum sa te pozitionezi, pur si simplu fiind asa un om bun si drept, sincer si iubitor de pace, fata de un partid comunist care indeamna la minciuna-ura-lupta si persecuta, tortureaza, ucide si recolteaza fortat organe umane, ca si politica de stat, niste oameni care promovează adevar-compasiune-toleranţa?
    De fapt, ceea ce nu inteleg comunistii este ca precum spunea si dl Octavian Paler “Un om care traieste in spiritul valorilor ce sprijina viata nu va incerca sa dovedeasca nimic; nici sfintenia, nici bunatatea, nici puterea sa.”, adica acesti oameni nu fac politica, nu fac nimic care sa justifice aceasta persecutie a lor care dureaza de peste 14 ani.

    Avand in vedere ca si “Apararea lui Galilei” una dintre cartile d-l Paler, are o prefata de Bianca Burta-Cernat, ma gandesc ca poate acei “inamici imaginari” despre care vorbeste dansa, dupa cum si aceasta prezentare a anticomunismul civic-liberal drept un fel de obsesie, ori mai exact spus ca pe o nevroza, trebuie sa aiba cumva vreo legatura cu Don Quijote dar despre care dl Paler a scris ca “ceea ce batranul acesta caraghios de Don Quijote ne invata, daca nu ne repezim sa ne amuzam de forma in care o face, e ca esential in viata este sa ai o convingere, important e sa ne straduim pana la capat. Pentru Don Quijote nu a existat nici desertaciune, nici absurd, el avand un scop precis, de la care nu s-a abatut.”

    “Trecutul nu este o arhiva, o magazie, unde scuturand praful, gasesti si azi si maine si poimaine aceleasi lucruri, mai uzate, mai sterse, dar in fapt aceleasi. Trecutul traieste, e viu, se schimba in functie de ceea ce ni se intampla.”, mai spunea dl Paler si as adauga eu si “Adevarul este viu” si “Cel mai greu păcat, veşnic fără iertare este starea omului împotriva adevărului”, cum spunea Pr. Arsenie Boca.

  12. Ignorati nevoile cognitive si emotionale ale majoritatii covrsitoare care nu pot fi satisfacute decat de kitsch-uri intuitive materializate in doctrine si ideologii seducatoare. Cand prostia va disparea, vor disparea si comunismul, anarhismul, religia. Insa prostia umana nu va disparea niciodata, ea doar se redefineste, evolueaza. Probabil are un rol psihologic functional.

    Propunerile dvs. par cam autoritariste.

    • Multumesc pentru link. Abia acum am reusit sa vad despre ce e vorba.
      Fireste ca sunt enorm de multe lucruri de schimbat in scoala pentru a ne asigura ca noi si cei care vin dupa noi nu suportam efectele noii epoci a informatiei, ci ne evoluam impreuna cu aceasta. Cum am mai spus si altui comentator insa, in acest articol nu e vorba despre scoala. Cuvantul educatie este folosit intr-un sens mai larg, de socializare in spirit anticomunist.

      • V-as contrazice un pic despre pertinenta articolului respectiv :) .Diversitatea abordarilor in solutionarea unor probleme educationale tine de spiritul anticomunist(acela care sustine o singura modalitate de educare, formare, reactie, socializare). Iar in articol sensul era pus pe socializare in absenta ideilor sau dogme preconcepute ale adultilor privind modul cum ar trebui copiii sa invete o materie. TIne si asta de anticomunism, in comunism partidul, secretarul de organizatie, invatatorul , educatorul spune textul, majoritatea trebuie sa-l aplice fara o dezbatere prealabila.
        Dar in opinia mea si aici ma diferentiez de sensul articolului dumneavoastra, capcana pe care o societate trebuie sa o evite e cea a DOGMATISMULUI, indiferent din ce parte politica si ideologica provine. Dogmatismul la ora actuala poate insemna un anticomunism deturnat, dogmatismul poate insemna o dreapta senila si cantonata cu orice pret pe valori gen religie ca valori ultime de convietuire sociala, dogmatism poate insemna desigur si o intoarcere la un monopol politic gen comunism.
        Sunt de acord cu dl Marcel Capraru in totalitate, fiecare individ la nivel intelectual e produsul propriei experiente de viata, tine de contaminarea cu anumit context cultural si mai ales de ideile la care a avut acces. La fel de oribil ca si comunismul e neolegionarismul promovat de personaje deocamdata minuscule, gen Mihail Neamtu care este un anticomunism in sensul definitiei clasice dar in acelasi timp propune o inlocuire a comunismului cu o noua dogma bazata pe propriile convingeri religioase. Rezultatul nu poate fi decat unul la fel de prost.

        • Cu privire la articolul al carui link l-ati trimis: nu stiu sa-l fi considerat pertinent pentru discutia de aici unde nu ma refer la scoala; nu exclud insa ca ar putea fi pertinent intr-un alt context insa, daca am vorbi despre scoala. Mie imi pune niste intrebari pe care nu le pot aborda insa aici.

          Nu inteleg de unde ati dedus dogmatismul in articolul meu cand vorbesc explicit de nevoia de a largi discursul anticomunist pentru a cuprinde toate formele de totalitarism, ca e de stanga sau de dreapta.

          Faceti aceeasi eroare ca si d-l Marcel Capraru (cel putin la inceputul interventiei domniei sale): reduceti educatia la scoala. Este singura explicatie pe care o gasesc pentru a intelege de ce vi se pare dogmatic ca vorbesc despre educatie in spiritul anticomunismului.

          Suntem, la nivel individual, produsul unei experiente de viata care depinde de tot ceea ce mentionati (cultura, educatie, experiente de viata). In acelasi timp insa, exista o relatie de reciprocitate intre individ si societate. Asta inseamna ca stabilim niste relatii de schimb reciproc intre noi si societatea de referinta. Sunt cel putin trei etape in care se poate vedea acest schimb reciproc la nivel social. Prima e aceea a producerii unei noi ordini sociale, e faza exteriorizarii unor experiente comune si a institutionalizarii acestora. A doua e aceea a legitimarii si a transmiterii noii ordini sociale produse, iar a treia este cea in care individul integreaza aceasta noua ordine sociala. Cand vorbesc de educatie anticomunista inteleasa ca un fel de socializare a spiritului anticomunist, ma refer de fapt la prima faza din cele trei enumerate. Este vorba de a produce o noua ordine sociala si de a o institutionaliza prin integrarea anticomunismului si nu prin negarea lui. Din cate observ eu, in aceasta etapa ne aflam astazi. In acest moment, nu mi se pare (sau nu vad de la distanta la care ma aflu ) ca e cazul sa vorbim despre celelalte etape.

          • înţeleg obiecţia, de asemeni admit că poate articolul respectiv nu face referinţă directă la subiectul deschis de dumneavoastră aici(ceea ce am încercat să fac ştiind pasiunea dvoastră pentru educaţie e doar de a semnala un articol interesant dpdv al abordării problemei educaţionale), întradevăr este o mică neînţelegere, nu acuz pe nimeni de dogmatism, cu atât mai puţin pe dvoastră, ci doar semnalez ideea înlocuirii unei dogme salvatoare cu alta, valorile noi sunt înlocuite încet încet cu susţinătorii valorilor perene, un combat ideologic, de la ideolog la ideologie pasională şi apoi la fanatism e numai un pas. în opinia mea tinerii actuali ecologişti sunt între etapa trecerii de la ideologie pasională(aceea a valorilor respectării naturii, a unei exploatări locale a resurselor şi repartiţiei profitului în comunitate) spre faza de fanatism iraţional, exact ceea ce Dl Aligică susţinea, în respingerea oricărei forme de dezvoltare economică actuale unde străinii pot juca un rol de investitor. Sigur, avertismentul dânsului e în termeni categorici, chiar şi pe gustul meu, al meu e în termeni de interogare. Numai bine.

            • Educatia si scoala sunt primele care sufera in cazul in care schimbarea se produce pe baza inlocuirii unei norme salvatoare prin alta. As spune ca suportam chiar in momentul de fata consecintele acestui mod de a schimba si de vedea schimbarea. Cat timp insa ne pastram interogativi cum spuneti ca sunteti, cred ca pericolul este tinut sub control.

  13. În mod cu totul surprinzător, dacă fac o comparație între ce s-a predat în școală pe vremea mea (1968-1976) și ce se face acum în școală – precum și modul în care se face- ajung la niște concluzii destul de paradoxale. Pentru copii vreau să fac niște observații istorice- era perioada ”de trecere” între deschidere și ceaușism. Școala avea toate caracteristicile pozitive pentru dezvoltarea generației următoare- engleza pe care o vorbesc astăzi s-a datorat în exclusivitate școlii generale- unde am început în clasa a III-a. Materia se făcea la modul serios- fără a se exagera totuși. Am făcut n excursii cu școala- și am fost în tabere în fiecare vacanță de vară- uneori și în vacanțele de iarnă. ”Comunismul” practic nu exista ca factor de constrângere- lăsând deoparte ceremoniile legate de pionieri ( care ar fi putut fi oricând asimilați cercetașilor). Nu a existat absolvent de școală generală care să nu fie capabil să se exprime cursiv în scris. Profesorii chiar erau profesori- n-am idee cum erau plătiți dar făceau totul din pasiune și erau respectați. Internetul- la ora actuală- nu aduce absolut nimic procesului educațional- ba chiar dimpotrivă. Copiii trebuie îndemnați să citească cărți- nu să se googlească.

    • Descrierea pe care o faci scolii din comunism este (evident) de pe pozitia elevului docil, care nu (isi) punea intrebari incomode pentru „sistem” (sau cu parinti care faceau parte din „sistem”). Eu cunosc destule cazuri de abuzuri datorate indraznelii de a nu te alinia militareste normelor impuse (unitati de invatamant dintr-o localitate din vestul tarii). In plus, tot invatamantul s-a bazat pe memorare de informatii si nu pe dezvoltarea gandirii critice. Oare care o fi explicatia? :-) O metoda de „predare” des intalnita (am avut mai multi profesori care au practicat-o) era dictarea (fara intrerupere, fara explicatii) la o viteza la care era dificil sa nu ramai in urma cu notitele.

      Daca cineva poate sa spuna ca „scoala avea toate caracteristicile pozitive pentru dezvoltarea generatiei urmatoare”, nu e de mirare ca generatia pe care a prins-o Revolutia (noroc cu Gorbaciov :-) ) a adus tara in halul in care este astazi.

      • Cetățene, chiar sunt curios de cazuri de elevi de școală generală care puneau ”întrebări incomode” de exemplu când se discuta despre Tuthankamon sau despre ecuația de gradul 2. Eu personal n-am făcut în școala generală nici un fel de politică- așa că n-am nici cea mai vagă idee despre ce vorbești. Cât despre gândire critică- ca să o ai trebuie să ai niște baze. Altfel te faci de râs.

  14. I can tell you don’t like different viewpoints; because it makes you feel good when everyone agrees with and somehow make you look professorial. Kinda like all tyrannical communists you openly criticize but whose methods embrace with candor.

  15. D’na Gorga,

    Stiu ca adresati in general subiecte legate de educatie. Nu stiu in ce masura aveti contacte cu ministerul educatiei, dar acest articol (vezi mai jos linkul) e deosebit de interesant dintr-un anumit punct de vedere. Sunt curios daca e sufficient ptr un articol pe contributors, mi se pare o anomalie demna de toata atentia. Aberatia pana la urma are si ea limitele ei; in cazul de fata insa nu reusesc sa le intrezaresc..

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-15850200-cum-pune-ministerul-educatiei-romanii-fuga-cosmarul-echivalarii-studiilor-pentru-licean-intors-din-sua.htm

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Adriana Gorga
Adriana Gorga
Cercetător ştiinţific în domeniul dezvoltarii invatamantului superior la Universitatea din Lausanne, Elvetia, doctor in stiintele educatiei la Universitatea din Geneva (Elvetia). În prezent, lucrează intr-un proiect de cercetare privind analiza transformarilor curriculare recente din universitatile elvetiene.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro