Un semnal de alarma: Limba romana

Un semnal de alarma al unui profesor foarte iubit si respectat din Alma Mater.
Dacă politicieni sau curente vin si pleacă, elemente fundamentale persista si ramân definitorii. Limba Româna si pastrarea ei in Basarabia au fost punctul de rezistența a culturii autohtone. Voi distribui mesajul Dvs., oriunde voi putea.

Am citit cu interes articolul dvs, domnule academician. Ma intreb cum i-am putea ajuta. Mai functioneaza oare asociatiile precum Pro Basarabia si Bucovina si, daca da, strang ei si fonduri de la donatori? Exista institutii credibile dedicate conectarii oamenilor si ONG-urilor de pe cele doua parti ale Prutului?
Va multumesc

Am citit cu mare interes articolul Dumneavoastra despre necazurile revistei „Limba Romana” (Chisinau). Va multumim din tot sufletul pentru ca ati luat atitudine fata de o problema extrem de importanta pentru R.Moldova, dar fata de care manifesta lipsa de interes institutiile abilitate din cele doua state romanesti. Or, dupa semnarea acordului de asociere de la Vilnius si dupa adoptarea deciziei Curtii Constitutionale de la Chisinau, dilema identitara va cunoaste o noua „escaladare”, din care motiv aparitia si prezenta revistei „Limba Romana” in spatiul mediatic din stinga Prutului este si mai necesara. Constientizeaza acest lucru politicienii nostri? Cat de mult am vrea sa simtim mai ales in aceste vremuri de rascruce sprijinul real al conationalilor nostri! In spatiul european suntem datori sa ne regasim in fapte, nu doar in vorbe.

Este impresionant articolul. Evenimentul coincide cu eforturile noastre de a readuce in atentia romanilor de pe ambele maluri ale Prutului figura unuia din cei mai importanti ambasadori ai stiintei la nivel international: astronomul Nicolae Donici. La 1 septembrie 2014 Academia Romana si Academia R. Moldova ii vor consacra o sesiune internationala. Ne-ar fi de mare folos daca am gasi sprijinul in refacerea bustului vandalizat de la Dubasarii Vechi sau pentru realizarea unui film documentar intru evocarea acestui simbol al romanismului pe plan mondial.

Articolul trage un semnal de alarma. Ma indoiesc ca va fi receptionat de cei care pot si trebuie sa ia masuri de rezolvare. Republica Moldova este saraca si devine si mai saraca in urma embargoului rusesc asupra importurilor de vinuri, fructe si legume din Republica Moldova. Este greu sa gaseasca bani pentru sustinerea revistei.
Solutia cea mai simpla ar fi ca Romania sa contribuie nu numai cu hartia si tiparitul, ci si cu cheltuielile de redactare. Academia Romana poate ajuta din fondurile proprii sau poate cere guvernului sa dea ajutor.
O alta solutie ar fi ca cele doua reviste cu acelasi nume, dela Bucuresti si dela Chisinau, sa se contopeasca intr-o singura revista sponsorizata de Academia Romana, cu un comitet de redactie format din comitetele de redactie ale celor doua reviste. Ar fi un pas simbolic spre unirea celor doua state romanesti.

Sustin, in continuare, cu toata taria, cele afirmate cu alta ocazie, si anume ca:
Putem afirma, fără teama de a greşi, că pe harta românismului, la Chişinău, în jurul dlui Alexandru Bantoş şi prin oameni ca Domnia Sa, supravieţuieşte un nucleu tare, o zonă ce conservă românismul autentic. Un loc în care limba română este „ţinută la icoană” şi este considerată încă „atributul esenţial al identităţii naţionale”, un loc în care Eminescu are valoare absolută de simbol, un loc în care numele lui Ştefan cel Mare este rostit cu emoţie, un loc în care unii oameni, din categoria acelora care „durează catedrale”, se luptă – cu un curaj nebun sau de neînţeles pentru alţii – să-şi păstreze / să ne păstreze valorile esenţiale, să le cultive şi să le promoveze. Sunt lucruri care, de la o vreme şi mult prea des, în România au ajuns să fie ignorate, minimalizate ori, şi mai grav, batjocorite. Domnul Al. Bantoş şi cei din preajma sa ne reamintesc ce înseamnă să fii român.
Sper, din toata inima, sa se gaseasca/sa gasim solutii pentru ca prestigioasa revista „Limba romana” din Chisinau sa poata merge mai departe in folosul nostru, al tuturor romanilor!

Multumim Domnule Academician pentru semnlarea problemei. Este similara cu cele ale Asociatiei ASTRA din Sibiu care se zbate in probleme de aceeasi natura. Este aparent paradoxal ca o asa problema sa apara tocmai in acest moment politic. Dar poate e chiar de asteptat, deoarece MAE al Romaniei a finantat campanii de promovare a limbii romane in Moldova si intereselor moldovene, iar acum moldovenii au si ei baza legala sa inceapa sa faca si ei cate ceva.
Pentru solutionare, redactorii ar putea sa analizeze daca pot schimba abordarea publicatiei dintr-una pur patriotica – stiintifica, intr-o ABORDARE MIXTA patriotica-stiintifica si COMERCIALA. Cu alte cuvinte, ar putea sa publice reclame fie ale unor edituri, ale unor firme, anunturi guvernamentale de licitatii, inclusiv de exemplu anunturi legate de programul educational Erasmus+ care intra in vigoare la 1.1.2014, sau chiar anunturi online (bineinteles compatibile nu nivelul revistei).
Moldova apropiindu-se de UE, toti cetatenii, functionarii publici si agentii economici si publicistici vor trebui sa treaca la o abordare mult mai comerciala decat au fost obisnuiti pana acum. Pentru a-si apara interesele patriotice.

Limba romana, in cei 22 de ani, și-a asumat rolul de indrumator spiritual, de ghid pentru diferite categorii de oameni și, în primul rând, pentru intelectualii basarabeni. Revista, stiu bine, i-a ajutat pe multi sa-și inteleaga identitatea nationali, sa gaseasca raspuns la un sir de intrebari , fie acestea legate de cultura noastra, de etnogeneza sau de didactica limbii si literaturii romane. In aceasta ordine de idei, Limba romana este manualul a mii de profesori, Atunci, in anii 90, cand, practic, toti profesorii-filologi au fost nevoiti sa se autoinstruiasca, ei urmand sa predea Blaga, Arghezi, Bacovia etc,. scriitori pe care nu i-au studiat la facultate, revista Limba romana si-a asumat tot greul. Astazi revista o publicate de avangarda:pe paginile ei profesorii pot gasi cele mai noi metode, procedee de lucru cu textul artistic sustinute de divesi savanti din Modova si din Romania. Nu stiu alta publicatie care a avut si continua sa aiba o importanta atat de mare în viata profesorului de l romana ca Limba romana.
Consider ca Ministerul Invatamantului din R.Moldova, Guvernul trebuie urgent sa ia atitudine, iar noi, cei care sustinem revista, sa ne unim si sa cerm insistent sustinerea ei financiara.

Domnul academician Solomon Marcus, pune ca intotdeauna punctul pe „i”. Limbajul, in ipostaza de „dimensiuna fundamentala a omului ca fiinta spirituala” , asa cum este definit de mare linvist Eugen Coseriu, presupune inainte de orice o dinamica neintrerupta, o circulatie de sens neingradita, dinamica ce se poate realiza doar pe calea unei distributii eficiente. Ori, acoperirea( doar) a cheltuielilor pentru hartie si tipografie, venita din partea noastra, de la Bucuresti, nu este suficienta. Pentru ca o limba sa poata trai, innoi, insufleti fara oprire, este nevoie de un atent sprijin acordat factorului uman, care contribuie la viata unui grai si fara de care hartia si instrumentele tipografice imbatranesc fara niciun fel de folos. Astfel, eforturi financiare din partea institutiilor statului pentru cheltuielile privind echipa redactionala, distributia si publicitatea unei astfel de publicatii, sunt mai mult decat necesare, se impun de la sine.

A lua atitudine fata de aceasta situatie nu este doar un act de dreptate, ci si o necesitate. Este necesar sa exprimam gratitudinea noastra, ca fiinte “lingvistice”, fata de toti cei care au ales sa vietuiasca exemplar in limba romana, fata de cei care au aparat limba romana, indiferent de arme: unii cu mitraliere, altii cu arma poeziei, a scriiturii in genere. Este atat un act de demnitate, cat si o aparare impotriva a tot ceea ce incearca sa desfiinteze identitatea romanilor. Se vorbeste mult de pasaportul lingvistic. Ce este mai important,pentru pasaportul lingvistic al fiecarui roman din Basarabia sau de oriunde, decat limba romana? Domnul academician pune punctul pe “I”, cum s-a mentionat anterior, dar ofera, printre randuri, si solutii. Opinia publica, de pe ambele maluri ale Prutului, poate sili pe cei care decid destinul revistei. Prin urmare, revolta indreptata impotriva indiferentei celor care, constient sau nu, contribuie la disparitia “Limbii romane”, poate fi al doilea pas. Primul deja a fost facut de Profesorul Solomon Marcus, prin “semnalul de alarma”.

Limba Romana este o revista a carei nastere s-a petrecut intr-un spatiu ostil romanismului si, in ciuda acestui fapt, nu doar a supravietuit, ci s-a dezvoltat, construind un mediu intelectual si rafinat pentru exprimarea ideilor in si despre limba romana a romanilor de pretutindeni. Constructia extrem de echilibrata, densitatea articolelor si calitatea autorilor care le semneaza gireaza valoarea unei reviste care a facut istorie in Basarabia si in lume. De aceea, acum, in anul in care si dincolo de Prut, limba romana a capatat recunoasterea de limba oficiala, cand instoria curge intr-un sens care duce spre matca tot ce inseamna romanitate, e mare pacat sa consemnam, fara putinta de a schimba ceva, ca destinul revistei se curma din ratiuni strict financiare. De aceea, poate ca cei 25.000 de euro, care ar fi necesari pentru ca revista sa vietuiasca in continuare, s-ar putea gasi in vreo visterie romaneasca, pentru a fi dirijati catre Chisinau. Alexandru Bantos si Ana Bantos, alaturi de cei din redactie au vocatia martirilor, deci sunt indreptatiti pe deplin sa primeasca sprijinul nostru sufletesc si material.
Sunt convinsa ca banii necesari se vor gasi si ca revista va dainui si in vremuri de criza.
Cu respect pentru Limba Romana,
Mina-Maria Rusu

Semnalul de alarmă al Acad. Solomon Marcus ne privește pe toți. E în joc continuitatea bună la nivelul instituțiilor de stat cu ceea ce a fost clar în 1991 și pare a nu mai fi perceput astăzi. Faptul că revista „Limba română” de la Chișinău a apărut atunci sub egida Ministerului Științei și Învățământului din Republica Moldova și că astăzi, la cererile de sprijin financiar adresate Ministerului Educației i se răspunde cu sugestia de a se adresa fondatorilor (alias Ion Dumeniuk, decedat, Nicolae Mătcaș, pensionar, și Alexandru Bantoș, redactor șef care împreună cu redacția a scos revista în anul 2013 îndatorându-se și fără a plăti salarii redacției) nu poate fi acceptat. Instituțiile de stat sunt chemate să vegheze la ceea ce e cu adevărat important pentru cetățenii unei țări. Suntem datori să le-o reamintim, cu mâhnire dar ferm. În contextul actual, când i s-a recunoscut limbii române statutul ei real în Moldova, revista „Limba română” are, în continuare, multe de făcut. Cei 22 de ani care au trecut au văzut-o crescând și servind exemplar școlile, profesorii și elevii, publicul dornic de cultură din Moldova. Revista trebuie să fie sprijinită de instituțiile de stat ale țării, de ministere și Academie pentru a putea ocupa în continuare poziția pe care a știut să și-o cucerească în viața culturală a Republicii Moldova.
Academia Română de la București, Fundațiile culturale din România nu pot nici ele rămâne indiferente. Încurajarea prin campanii de presă sau prin premii rămâne la latitudinea și depinde de inventivitatea celor care le îndrumă. Ne doresc să fim inspirați și să acționăm esențial.

Semnalul de alarma al Acad. Solomon Marcus ne priveste pe toți. E în joc continuitatea buna la nivelul institutiilor de stat cu ceea ce a fost clar în 1991 si pare a nu mai fi perceput astazi. Faptul ca revista „Limba româna” de la Chisinau a aparut atunci sub egida Ministerului Stiintei și Învatamantului din Republica Moldova si ca astăzi, la cererile de sprijin financiar adresate Ministerului Educatiei i se răspunde cu sugestia de a se adresa fondatorilor (alias Ion Dumeniuk, decedat, Nicolae Matcas, pensionar, si Alexandru Bantos, redactor sef care impreuna cu redactia a scos revista in anul 2013 indatorandu-se si fara a plati salarii redacțtei) nu poate fi acceptat. Institutiile de stat sunt chemate sa vegheze la ceea ce e cu adevarat important pentru cetatenii unei tari. Suntem datori sa le-o reamintim, cu mahnire dar ferm. In contextul actual, cand i s-a restabilit limbii romane statutul ei real in Moldova, revista „Limba româna” are, in continuare, multe de facut. Cei 22 de ani care au trecut au vazut-o crescand si servind exemplar scolile, profesorii si elevii, publicul dornic de cultura din Moldova. Revista trebuie sa fie sprijinita de institutiile de stat ale tarii, de ministere si Academie pentru a putea ocupa in continuare pozitia pe care a stiut sa si-o cucereasca in viata culturala a Republicii Moldova.
Sanda Golopenția, Prof.Em., Brown University

Colegiul de redactie al revistei ”Limba Romana”, Chisinau, exprima deplina gratitudine Dlui Acad. Solomon Marcus, tuturor celor care au opinat pe marginea articolului distinsului om de stiinta si cultura, pentru atitudinea luata fata de actuala situatie a publicatiei noastre. Pe parcursul celor 22 de ani de activitate, revista “Limba Romana” si-a cistigat onest un recunoscut prestigiu , urmind consecvent obiectivul programatic asumat in primul numar (aparut la inceputul anului 1991, cind Republica Moldova se mai afla in componenta Uniuni Sovietice), in care se preciza: “Ne vom adresa in primul rind pedagogilor, studentilor, elevilor, intr-un cuvint, scolii de toate treptele, unde se da de fapt batalia decisivă pentru revigorarea si perpetuarea neamului si a graiului matern, pentru constientizarea unitatii etnice si spirituale a romanilor de pretutindeni”.
In imprejurari cu diverse grade de certitudine politica si economica, beneficiind de concursul statornic al unor autori de marca de pe ambele maluri ale Prutului, revista a promovat constant, cu exigenta si responsabilitate, valorile culturale, lingvistice si istorice comune, contribuind la afirmarea unui sistem de referinte educationale , in cel mai larg sens al cuvintului.
Acum, putem afirma cu certitudine, ca cele doua decenii de experienta constituie un bun inceput; o fundatie pentru viitor suficient de solida pentru a mentine consolidarea valorilor spirituale ale unei societati in continua dezvoltare.
Or, existenta acestei institutii de cultura poate oferi şi de acum încolo cititorului basarabean argumentele autentice ale propriei sale identitati, care a fost mutilata si falsificata timp indelungat de catre regimul comunist.
Iată de ce sprijinul financiar, pe care il asteapta revista “Limba Romana” in aceste
momente cruciale pentru destinul ei, este necesar mai mult ca oricind.

Marele matematician şi umanist deopotrivă, academicianul Solomon Marcus, îmi atrage atenţia asupra unui paradox de care numai noi, românii, suntem parcă în stare: nu ne putem armoniza idealurile şi faptele nici în momente de criză ale istoriei, părăsind minima moralia de care au dat dovadă înaintaşii noştri în momentele de răscruce precum cele de la 1848 sau de la 1918. (A se vedea Solomon Marcus, Un semnal de alarmă: Limba română, în „Contributors.ro”, ediţie online, 15 decembrie 2013). De data aceasta se află în joc supravieţuirea unei reviste care, de peste două decenii, militează, la Chişinău, pentru duhul Limbii Române (scriu cu majuscule aşa cum a făcut-o mereu Grigore Vieru), în condiţiile supremaţiei moldovenismului devenit doctrină de stat imediat ce a fost părăsit spiritul Declaraţiei de Independenţă (27 august 1991), conform căruia limba de stat trebuia să devină Limba Română. Este vorba despre revista omonimă celei de la Bucureşti, Limba română, editată sub egida unei instituţii ea însăşi în veşnică primejdie de a fi agresată de „moldoveniştii” rusofoni (incendiată, acuzată de „fascism românesc” etc.): Casa Limbii Române. Revista a apărut neîntrerupt, din 1991, deşi cu mari sacrificii, datorită iniţiatorilor şi continuatorilor Ion Dumeniuk, Nicolae Mătcaş, Alexandru Bantoş, sprijiniţi de spiritul tutelar al lui Eugen Coşeriu, lingvistul de geniu descins din Basarabia.
Dar în ce constă paradoxul de la care am pornit? La 5 decembrie 2013, în sfârşit, Curtea Constituţională de la Chişinău a admis că limba oficială a Republicii Moldova trebuie să se numească limba română. Formal, evenimentul a fost salutat şi la Bucureşti, chiar şi în condiţiile lipsei de „coabitare” dintre preşedinţie şi guvern, o maladie care confirmă din nou teoria golului etnic la români elaborată de Mihai Eminescu, maladie care face din ţara noastră una dintre cele mai slabe politic din Europa (cu toate celelalte grave consecinţe, în plan economic, cultural etc.). Discordia şi-a arătat imediat colţii: în faţa retoricii preşedintelui Traian Băsescu, „naţionalist” când are nevoie de susţinere electorală, s-au arătat reticenţi premierii Victor Ponta şi Iurie Leancă. Premierul României a mers chiar mai departe susţinând că Republica Moldova trebuie sprijinită de România, în primul rând, cu fapte, nu cu vorbe din regatul demagogiei. Într-adevăr, e ceea ce trebuie să primeze în relaţiile dintre cele două state. Numai că faptele se tot lasă aşteptate de două decenii încoace! Atrage atenţia d-l acad. Solomon Marcus: „Cultura în limba romană este miza principală a colaborării dintre România si Republica Moldova, ea este garanţia unei solidarităţi de durată, deoarece vine din istorie şi ţine de straturile cele mai profunde ale numitorului comun al celor de la stânga şi de la dreapta Prutului.”
De aceea, vin şi fac un apel la guvernul României că e nevoie stringentă de fapte şi-n ce priveşte supravieţuirea financiară a unei reviste-fanion cu titlul Limba română, aflată acum în primejdie să dispară (ultimul număr fiind 9-12/219-222 din 2013), paradoxal, tocmai când Curtea Constituţională a admis legitimitatea etnonimului pentru spaţiul basarabean. Ştim că se cheltuiesc uneori zadarnic sume importante în cadrul Departamentului Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni. Ce-i drept, românii basarabeni nu sunt chiar de… pretutindeni! Dar cu atât mai mult. Pe de altă parte, are perfectă dreptate d-l acad. Solomon Marcus când pune şi întrebarea:: „Dar, în noile condiţii, nu ar trebui ca şi Guvernul de la Chişinău să sprijine această revistă?” Într-adevăr. Poate că ar trebui să ne reamintim şi de versurile lui Vasile Alecsandri, ca să punem la treabă cele două guverne în slujba Limbii Române: Unde-s doi, puterea creşte / Şi duşmanul nu sporeşte.
Altfel salvarea limbii române la Chişinău, cu atâţia neprieteni confruntându-se, riscă să devină vorbă goală, cu atât mai mult, cu cât pe tarabele cu ziare şi reviste din toată Republica Moldova abia dacă zăreşti câte o publicaţie în limba română. Şi asta după aproape un sfert de veac de când Marea Adunare Naţională de la Chişinău hotărâse încă de la 27 august 1989 asupra voinţei de autodeterminare naţională a românilor basarabeni.

În cel mai recent număr (9-12, anul XXIII, 2013) al revistei „Limba Română” de la Chişinău, într‑un articol intitulat Destinul limbii, destinul revistei şi datat 27 noiembrie 2013, profesorul Nicolae Mătcaş ne atrage atenţia, cu decenţa‑i recunoscută, că revista se confruntă cu dificultăţi majore, fiind ameninţată cu dispariţia. Încetând finanţarea acestei veritabile instituţii naţionale, cu o vechime neîntreruptă de peste 20 de ani, cele două guverne ale noastre, cel de la Chişinău şi cel de la Bucureşti, vor pecetlui încă una din nepieritoarele isprăvi „istorice” suicidare ale neamului valah! Înfiinţată la începutul anului 1991, sub auspiciile Ministerului Educaţiei din Republica Moldova, de trei reputaţi intelectuali umanişti, Ion Dumeniuk, Nicolae Mătcaş şi Alexandru Bantoş (actualul redactor şef), revista a devenit repede un reper simbolic şi un agent foarte eficient în ceea ce patrioţii basarebeni numesc de obicei „lupta pentru limbă şi grafie”. Cu o apariţie de 6 numere pe an, revista „Limba Română” de la Chişinău a fost concepută ca o publicţie situată undeva la jumătatea drumului între o revistă de specialitate strictă şi o revistă de cultură în sens larg. În intenţia explicită a iniţiatorilor, ei înşişi personalităţi proeminente din admirabilul grup de intelectuali militanţi care, la începutul anilor ’90 ai secolului trecut, au declanşat, orientat şi condus „miracolul” istoric al trezirii conştiinţei naţionale a românilor basarebeni, revista se adesează în special profesorilor de limba română din Republică. Acest rol, deopotrivă informativ şi formativ, revista şi l‑a îndeplinit cu cinste şi responsabilitate. Nivelul calitativ înalt şi sobrietatea majorităţii materialelor publicate de‑a lungul anilor aici au fost asigurate şi de prestigiul colaboratorilor, una din preocupările constante ale redactorilor fiind aceea de a atrage personalităţi de prim rang ale filologiei româneşti de pe ambele maluri ale Prutului, din România şi din Republica Moldova. Este de ajuns să menţionăm că revista s‑a bucurat nu doar de colaborarea, ci şi de sprijinul explicit şi necondiţionat al marelui învăţat Eugeniu Coşeriu (1021‑2002), a cărui memorie este cultivată în revistă într‑o rubrică specială („Coseriana”). Elegantă şi sobră, în format de carte, revista acoperă practic toate speciile importante ale filologiei româneşti, de la istoria limbii şi dialectologie, la gramatică, lexicologie şi teoria comunicării, până la eseuri şi cronici literare, proză memorialistică, poezie şi proză scurtă etc. Între colaboratori se remarcă, număr de număr, nume foarte sonore ale actualităţii culturale româneşti, alături de tineri autori, talentaţi şi activi.
Ceea ce este de neînţeles nu numai pentru colaboratorii şi simpatizanţii revistei, care se numără, probabil, cu miile, dar şi pentru un observator obiectiv, este faptul că, după ce a reuşit să îşi obţină finanţarea de la stat în perioade mai vitregi şi sub guvernări mai puţin ataşate, dacă nu cumva ostile, cauzei naţionale româneşti din Basarabia, revista „Limba Română” se vede periclitată tocmai într‑un moment fast al istoriei, sub un guvern binevoitor, care tocmai a parafat acorduri importante cu Uniunea Europeană! Îmi exprim convingerea că raţiunea şi bunul simţ vor prevala, iar oficialii din Ministerul Educaţiei de la Chişinău vor renunţa la intenţia de a suspenda finanţarea revistei „Limba Română”.

Marele matematician roman Solomon Marcus se arăta îngrijorat de supraviețuirea unei reviste care, de peste două decenii, apără și ține duhul Limbii Române în Republica Moldova . În Basarabia, unde mai bine de jumătate de secol moldovenismul/limba moldovenească a fost la rang de doctrină de stat…Consecințele acestei îndoctrinări sunt dramatice, provoacă încă multă durere…Nici Declarația de Independență (27 august 1991), conform căreia limba de stat trebuia să devină Limba Română nu a schimbat situația. Nu am avut niciun parlament/guvern care să spună Adevărul:limba vorbită şi scrisă aici, în acest teritoriu românesc este limba română. Toți au purtat steagul jumătăților de adevăr. Steagul fricii monstruoase de Moscova.
…Sunt uluită când aud cum se vorbește românește, cum se scrie și cum este rostit acest grai pentru care s-a suferit oceanic, s-a plâns și s-a murit la Nistru…Limba română…Care o plâng și care o cântă./Pe la vatra lor țăranii.
Citeam undeva că un scriitor din Țară se arăta îngrijorat de felul în care a ajuns să fie rostit acest grai sub imperiul unor influențe, mode. Autorul crezuse că acest mod de a vorbi aparține în exclusivitate bulevardului…Dar ce avem noi în Moldova de dincoace de Prut? Nu mai amintesc de dezastru, e peste tot: la radio, la tv, în ziare, în Parlament, Guvern…Rostire derizorie, vorbire încă atât de “moldovenească” răsună azi pe scenele teatrelor, în instituțiile de învățământ superior, în licee. Se vorbește ca în stradă…
Și când parcă s-a făcut dreptate, când s-a găsit curajul de a fixa prin lege că limba vorbită în Moldova este limba română/La 5 decembrie 2013, în sfârșit, Curtea Constituțională de la Chişinău a admis că limba oficială a Republicii Moldova trebuie să se numească limba română. / iată că …cineva, cine o fi acel iresponsabil, lasă să dispară , închide/suspendă- prin abuz economic sau poate politic sau de gașcă- revista Limba Română , care a apărut din 1991,cu regularitate. Ar fi cazul să amintim aici sacrificiul lui Ion Dumeniuk, Nicolae Mătcaş și al altor personalități basarabene. De ani buni echipa redacțională a fost sprijinită de Eugen Coşeriu, marele lingvistul originar din Basarabia care a ajuns o somitate în lume!
Unii spun că Guvernul României nu mai dorește să sprijine financiar revistele de cultură din Basarabia./Contrafort, Sud-Est cultural, Semn, Limba Română, Clipa/. Alții afirmă că noua conducere a Institutului Cultural Român și-a schimbat strategia și obiectivele. Distinsul academician Solomon Marcus declară: „Cultura în limba romană este miza principală a colaborării dintre România si Republica Moldova, ea este garanția unei solidarități de durată, deoarece vine din istorie şi ține de straturile cele mai profunde ale numitorului comun al celor de la stânga şi de la dreapta Prutului.”
Totuși, aici ar fi cazul să mergem mai în adânc și să întrebăm Guvernul Republicii Moldova de ce nu sprijină apariția revistei Limba Română și a celorlalte reviste de cultură?!Dacă acest guvern face atâtea declarații că ar fi unul al cetățeanului, al omului de rând, de ce nu ar susține editarea unei reviste scopul căreia este de a salva Limba Română, de a ține vie rostirea armonioasă a expresiei românești în acest spațiu încă atât de «sub ruși”?!
Cu certitudine, avem nevoie de susținerea Guvernului României, dar avem nevoie pentru a salva cauza Limbii Române de susținerea Guvernului nostru. Or, citeam zilele trecute că avem un număr mare de milionari, că ei se fac tot mai mulți…Chiar printer ambasadori sunt oameni bogați. Admirabil cazul dlui Ambasador Gheorghiu! De ce nu ar susține limba română? De ce nu ar face un gest pentru graiul străbun?

Într-o discuție relatam prietenilor mei din Franța despre semnificația deciziei Curții Constituționale din 5 decembrie privind punerea în drepturi a identității limbii române… Francezii s-au arătat mirați că cineva poate/a fost posibil să ne pângărească limba , în secolul 21!?…Cică la francezi grija pentru limbă și pentru fiecare sunet al ei este sacru. În acest context, vreau să cred că și guvernanții noștri, care se îndreaptă spre Europa, vor înțelege că …incultura, dezmățul și indiferența nu ne vor asigura calea în familia europeana.
Altfel , recunoașterea limbii române riscă să devină vorbă goală, atât timp cât tarabele cu ziare şi reviste din toată Republica Moldova sunt acoperite cu ziare și reviste de limbă rusă/rusești. Reclama la postul public de televiziune se dă în limba rusă…Iar faptul că admitem să dispară revista Limba Română e o nedreptate. Temă pentru meditație pentru cei de la guvernare.
Toată prețuirea pentru Marele Om Solomon Marcus pentru iubirea sacră față de limba română. Și pentru neamul românesc din Basarabia.

Am primit cu profunda mahnire si ingrijorare „semnalul de alarma” trimis de Acad. Solomon Marcus, care ne atentioneaza asupra pericolului disparitiei, din ratiuni financiare (sic!), a revistei LIMBA ROMANA. O revista care a existat, rezistand in timp, peste doua decenii ca o veritabila institutie de cultura, pentru ca se stie ca limba nu este numai un mijloc de expresie a culturii spirituale, ci si un component important al ei.
In prefata la „Dictionarul de dificultati ale limbii romane”, pe care l-am publicat in anul 2000, aratam ca „… lipsa de vointa politica a conducerii RM a facut ca protejarea limbii oficiale sa nu devina o problema de stat. Implicarea institutiilor statului in aceasta opera de interes national e ca si inexistenta. Tocmai acest factor a facut sa continue si astazi limitarea functiilor limbii literare in administratie, invatamant, publicitate, iar mediul lingvistic confuz, caracterizat printr-un uz colocvial haotic, sa nu dea semne de schimbare in bine”.
Tare nu mi-as dori sa-mi exprim o consideratie similara, de aceasta data, cu referire la destinul revistei LIMBA ROMANA.
Intre timp, situatia lingvistica s-a ameliorat usor, fapt ce denota eforturile conjugate ale lingvistilor, scolii, intelectualitatii si, nu in ultimul rand, ale activitatii prodigioase a revistei LIMBA ROMANA.
Iata de ce apelul nostru se adreseaza azi deopotriva Guvernului pro-european al Republicii Moldova şi Guvernului european al Romaniei, chemate in aceasta situatie fara precedent pentru revista „Limba Romana” sa identifice finante necesare sustinerii revistei, mai cu seama acum, dupa parafarea acordului de asociere de la Vilnius si dupa adoptarea deciziei Curtii Constitutionale privind legiferarea limbii romane ca limba de stat a Republicii Moldova. Limba oficiala este un atribut esential: ea face parte din blazonul unui stat, din ierarhia valorilor de baza ale ratiunii de a exista, de a dainui a unui popor.
Sa nu uitam de avertismentul marelui nostru compatriot Eugeniu COSERIU, adresat posteritatii, in sedinta festiva prilejuita de implinirea unui deceniu de aparitie a revistei LIMBA ROMANA, in anul 2001: „… daca aceasta revista moare – si sa nu dea Domnul cumva sa moara -, incepem sa murim cu totii spiritualiceste si nu mai suntem noi insine”.

În calitate de autor permanent şi de membru al colegiului de redacţie de la chiar primul număr al revistei „Limba Română”, i-am urmărit cu cea mai mare atenţie activitatea şi ecourile activităţii în Republica Moldova şi dincolo de Prut. Am participat cu plăcere la zeci, poate chiar sute, de întâlniri cu elevii, studenţii, bibliotecarele şi profesorii din şcoli şi alte instituţii de profil, în cadrul cărora am ascultat cu legitimă plăcere opinii entuziaste despre articole şi studii ale distinşilor savanţi locali Nicolae Corlăteanu, Silviu Berejan, Anatol Ciobanu, Nicolae Mătcaş, Anatol Eremia, tipărite în paginile acestei remarcabile reviste de ştiinţă şi cultură. Cititorii noştri au găsit în permanenţă cuvinte de înaltă preţuire pentru autorii din Bucureşti şi din alte centre culturale româneşti, ca Dumitru Irimia, Constantin Ciopraga, Ion Nuţă, Theodor şi Lina Codreanu, Cristinel Munteanu ş.a. Ca o făclie puternică luminând pentru multă vreme înainte destinul limbii române a fost apreciat de mase largi de utilizatori ai revistei celebrul savant, lingvist de origine basarabeană Eugeniu Coşeriu, autor de onoare al revistei.
Pe scurt, revista „Limba Română” a fost de la bun începutul său (1991) o publicaţie de real folos pentru intelectualitatea din partea stângă a Prutului. Nu am informaţie concretă despre efectul ei dincolo de Prut, dar m-am bucurat la lectura unui articol, mai vechi, al mult regretatului profesor, academician Constantin Ciopraga, care o considera una dintre cele trei cele mai bune reviste de profil ştiinţific şi cultural din întregul areal românesc.
Acestea ne sunt temeiurile concrete ale nemărginitului regret pentru faptul că susţinătorii noştri din partea dreaptă a Prutului s-au întors în prezent cu spatele la însuşi destinul de mai departe al limbii române în Basarabia, iar Guvernul, Parlamentul şi alte organisme locale, care ar putea sau chiar ar fi obligate să o susţină, se pare că nici n-ar fi avut vreodată faţă pentru o publicaţie care le face onoare, sunt sigur, şi lor. (Ce bine ar fi dacă în această afirmaţie din urmă aş fi greşit, Doamne, iartă-mă!)
Ultima speranţă a revistei rămâne măria sa, cititorul. Îl îndemn să se aboneze la revistă, cu toate că ştiu dureros de bine (din proprie experienţă) că salariile şi pensiile cetăţenilor din Republica Moldova, inclusiv ale păturii intelectuale, nu le pot permite un lux atât de îmbietor.

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România îşi exprimă profundul dezacord faţă de încetarea sprijinului acordat pentru editarea publicaţiilor ,,Limba Română”, revista de ştiinţă şi cultură de la Chişinău, şi ,,Glasul Bucovinei”, revista de istorie şi cultură, de la Cernăuţi. Aflate în cel de-al XXII-lea an de existenţă – ,,Limba Română” şi al XX-lea – ,,Glasul Bucovinei”, supravieţuitoare în confruntarea cu un şir lung de adversităţi, aceste reviste, au apărat, deseori cu eroism, mai ales cauza limbii române şi s-au aflat permanent în slujba culturii naţionale.
Iată însă că anul 2013, an în care Sărbătoarea Limbii Române din Republica Moldova, aşezată de istorie pe 31 august, a devenit Ziua Limbii Române şi în România, şi în toate comunităţile de dincolo de graniţele ei, anul care va rămâne în istoria limbii noastre drept an al recunoaşterii limbii române ca limba oficială a Republicii Moldova şi deopotrivă ca anul iniţierii demersului legislativ pentru declararea datei de 28 noiembrie Ziua Bucovinei, an menit să genereze un suflu nou acestor reviste şi realizatorilor lor, este tocmai anul celor mai dure încercări pe care le-au cunoscut şi care le pun în pericol existenţa. Or, limba română dincolo de Prut, nu mai vorbim de limba română în nordul Bucovinei are în continuare nevoie, o nevoie vitală, de solidaritatea şi de ajutorul nostru.
De aceea Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România face un călduros apel la Parlamentul României, la Ministerul Afacerilor Externe, precum şi la conducerea Institutului Cultural Român, pentru sprijinirea în continuare a limbii române, cauză a tuturor românilor, care are în revistele ,,Limba Română” de la Chişinău şi ,,Glasul Bucovinei” de la Cernăuţi, în redactorii acestora, apărători şi promotori de incontestabilă calitate ştiinţifică şi sufletească.

Înfruntînd vicisitudinile contextului social-politic, revista de ştiinţă şi cultură „Limba Română” a reuşit performanţa (rară, trebuie să recunoaştem în spaţiul nostru, refractar continuităţii benefice) de a se menţine de-a lungul timpul, devenind mai competitivă şi mai performantă.
Plecînd de la dezideratul luptei pentru „adevărul ştiinţific în domeniul filologiei române”, deziderat căruia i-a rămas fidelă, revista trece astăzi printr-un impas, cel puţin inexplicabil. Astăzi, avem nevoie mai mult ca oricînd să rezistăm cultural, or politicienilor se pare că le scapă acest lucru. Revista a ştiut să evite implicarea politicului în procesul de realizare a programului său editorial, formulat concis şi clar de către primul ei redactor-şef.
„Limba Română” a rămas fidelă acestui precept în condiţiile unei aspre tranziţii cu vectorul oscilând între vechi şi nou, între minciună şi adevăr, între Est şi Vest. A cultivat cu perseverenţă ştiinţa şi arta autentică, a respins categoric falsurile lingvistice, istoriografice şi de altă natură. A publicat articole, studii, sinteze, comentarii privind practica de interpretare a fenomenului lingvistic, cititorului fiindu-i prezentate numeroase şi consistente argumente de ordin filologic, istoric, juridic etc. cu privire la denumirea corectă a limbii noastre şi necesitatea utilizării ei în toate domeniile societăţii. Lansez un apel căldurosc către colegii de breaslă, să ia atitudine, întrucît riscăm în felul acesta să pierdem o primă luptă dintr-un bătălie ce se anunţă mult mai lungă.

Sunt doctor habilitat în istorie, profesor la Universitatea de Stat din Moldova, preşedinte al Institutului de Istorie Socială „ProMemoria”, redactor-şef al revistei „ProMemoria”.
Am urmărit cu atenţie opiniile referitoare la situaţia deosebit de critică, în care se află revista de ştiinţă şi cultură „Limba Română”, condusă de dl Alexandru Bantoş.
Fără îndoială, revista „Limba Română” a avut (are şi, sunt convins – va avea!) un rol decisiv în promovarea românismului (a limbii, literaturii, culturii, istoriei românilor) în teritoriile populate de români (teritorii româneşti, dar înstrăinate de imperii ce nu mai există astăzi), (români) supuşi deznaţionalizării timp de secole. Revista „Limba Română” are o importanţă deosebită în păstrarea identităţii naţionale româneşti, mai ales în condiţiile în care în Republica Moldova problema identitară „se menţine” în dezbaterile politice. Cunoscuta frază a dlui Marian Lupu (era în funcţia de preşedinte al Parlamentului, nu, nu de la Tiraspol, de la Chişinău!) este relevantă: „Din punct de vedere ştiinţific limba este română, din punct de vedere politic – este limba „moldovenească”.
Da, este adevărat: revista „Limba Română” a apărut şi în condiţii ostile, în timpul guvernării neocomuniştilor (2001-2009), când glotonimul „limba română” era izgonit din vocabularul basarabenilor şi interzis în mass-media controlată de comunişti. Între timp, puterea politică de la Chişinău s-a schimbat: în locul comuniştilor, la guvernare au venit partide necomuniste, forţe politice, ce nu împărtăşesc ideologia leninist-stalinistă şi nu servesc (am vrea să credem) interese străine. În mod cu totul ciudat, atitudinea autorităţilor de stat din Republica Moldova este, ca şi în trecutul comunist, refractară faţă de componentele de bază ale identităţii noastre naţionale, fie că e vorba de Limba Română, de Istoria Românilor etc.
Se ştie, că în Republica Moldova banii din buget (circa 350 milioane lei MD anual) se direcţionează Academiei de Ştiinţe a Moldovei (preşedinte – Gheorghe Duca, tot el – membru din oficiu al guvernului; al tuturor guvernelor din ultima vreme, inclusiv comunist). Şeful lui Gh. Duca este primul ministru, dl Iurie Leancă. Pe ultimul nu-l costă nimic, ca după una dintre şedinţele de guvern să-l oprească pentru 3 minute pe dl Gh. Duca şi să-i spună să rezolve pozitiv problema finanţării revistei „Limba Română”. Punct.
Da, Curtea Constituţională (CC) a recunoscut că limba literară, vorbită în R. Moldova este limba română. Numai că CC este o instituţie echidistant politică, iar actul guvernării este exercitat de partide politice, mai bine zis – de oamenii politici, care, la rândul lor, judecă după cum le-a fost educaţia şi după cum li-i interesul.
În Parlamentul Republicii Moldova există deputaţi-filologi. De ce aceşti deputaţi români nu ar iniţia o Lege a sponsorizării ştiinţei şi culturii, o Lege ce ar permite businessului mare şi cel mijlociu să susţină revistele de ştiinţă şi cultură? De ce nu ar crea, tot ei, prin Lege, bineînţeles, o Fundaţie republicană, care ar avea grijă de promovarea ştiinţei şi culturii în R. Moldova?
Cele afirmate mai sus se referă la marea politică. Dar societatea, consumatorii de bunuri spirituale, culturale, ştiinţifice, ce fac, în ce mod găsesc acestea de cuviinţă să susţină publicaţiile noastre?
Criza revistei „Limba Română” nu este doar a redacţiei în cauză. Ea reflectă starea generală a societăţii noastre. Mă refer la Republica Moldova.
Salvarea revistei „Limba Română”, susţinerea ei, crearea unor condiţii adecvate de activitate, de lungă durată ar trebuie să devină o temă de discuţie pentru guvernele de la Chişinău şi din Bucureşti. Să nu înţeleagă Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni că revista „Limba Română” de la Chişinău este unul din proiectele ce ar trebui finanţate cu mai multă generozitate.
Care este atitudinea Ambasadei României la Chişinău în problema abordată de academicianul Solomon Marcus?

În epigraful unei cărţi scriam că „Revoluţiile se fac uşor în vorbă, mai greu în faptă şi aproape niciodată în conştiinţă”. Este o constatare tristă, care mă face să cred că sunt naivi acei care consideră că Hotărârea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova în privinţa denumirii limbii de stat – româna – a epuizat această temă complicată. La noi chestiunea limbii a fost, în primul rând, una identitară, şi în al doilea rând, politică. Niciuna din cele două probleme de mai sus n-au obţinut soluţionarea definitivă. Deci, trebuie să fim conştienţi că despre limba română în Republica Moldova se va discuta cu mai multă pasiune şi în continuare. Iar argumentul ştiinţific, argument promovat cu insistenţă de revista „Limba Română” şi alte publicaţii, este şi va fi necesar şi poate chiar definitoriu în soluţionarea acestei controverse artificiale – română-moldovenească.
Nu mă surprinde faptul că a fost sistată finanţarea revistei „Limba Română”. Cunosc o paralelă istorică: în 1935 în Basarabia a fost închis Teatrul Naţional, din lipsă de fonduri. Acest lucru se întâmpla, subliniez, în Basarabia, care la acel moment era ţinta propagandei URSS-ului, era timpul când în acest spaţiu se denigra tot ce este românesc şi, în primul rând, cultura. Concomitent, la Tiraspol, situat pe teritoriul sovietic, a fost dat în exploatare o splendidă clădire de teatru, trupa teatrală de acolo beneficiind de condiţii excelente de muncă. Vă imaginaţi în ce situaţie s-au pomenit oamenii de cultură din Basarabia… Şi unii se mirau că basarabenii se uită peste Nistru.
În trei domenii nu avem dreptul să facem economii: învăţământ, sănătate şi cultură. Statul care face economii în aceste trei domenii nici nu poate fi numit stat, fiindcă atentează la ce-i mai sfânt pentru esenţa umană.
Financiar, noi nu suntem capabili să acoperim toate cheltuielile unei vieţi spirituale decente, dar ideile pe care le promovăm sunt vitale şi de mare perspectivă pentru populaţia care îşi recapătă cu greu demnitatea şi conştiinţa naţională. Din acest motiv ar trebui să fim înţeleşi şi sprijiniţi în faptă, nu în vorbă.

În cei peste douăzeci şi doi de ani de la apariţie, prestigioasa Revistă „Limba Română” a parcurs un drum lung şi anevoios, plin de greutăţi şi obstacole, unele inerente începutului, altele impuse de prietenii „Limbii Române”, care, chiar dacă este şi limba lor maternă, s-au înstrăinat şi debarasat de propria lor mamă şi s-au lăsat adoptaţi şi alaptaţi de ursoaica roşie acaparatoare.
Publicaţia a apărut într-un context politic şi social intern foarte tensionat, determinat de confruntarea dură dintre mişcarea de renaştere naţională a românilor basarabeni, care făceau eforturi disperate pentru a-şi redobândi identitatea naţională adevărată, istorică, şi rezistenţa totalitară sovieto-mancurţiană, care dorea cu orice chip să menţină Basarabia în sfera de influentă rusă, chiar cu preţul declanşării unui conflict armat foarte violent, în primăvara anului 1992, după ce Republica Moldova îşi declarase Independenţa.
În consecinţă, înfiinţarea Revistei, care poartă numele celei mai de preţ comori a poporului nostru, „Limba Română”, a fost o necesitate, deoarece, în climatul intern descris mai sus, aceasta se simţea străină în propria-i Casă, fiind ameninţată din toate părţile şi pocită de toţi veneticii, aciuaţi pe teritoriul său geografic şi spiritual, cu sprijinul cotropitorilor bolşevici.
Apărarea „Limbii Române” a devenit crezul unei mâini de mari patrioţi români, oameni devotaţi cauzei redeşteptării naţionale a românilor basarabeni şi revenirii acestora la istorica şi adevărata lor identitate. Or, în această luptă aprigă, Limba reprezenta forţa cea mai de temut în faţa inamicului roşu.
În tot acest timp, „Limba Română” a fost prigonită, batjocorită şi umilită, ca în vremurile staliniste de tristă amintire, iar singura ei Casă din Basarabia incendiată la propriu, ponegrită şi mâzgălită cu inscripţii injurioase.
Şi cu toate acestea, deşi se află în slujba Limbii Române vitregite şi prigonite, Revista, care îi poartă numele cu sfinţenie, nu a primit sprijinul cuvenit şi meritat pentru activitatea sa din partea conducătorilor de ieri şi de astăzi ai Basarabiei.
Limba Română, alături de alte publicaţii prestigioase din stânga Prutului, a fost vârful de lance al conştiinţei naţionale româneşti, de la editarea primului număr şi până în prezent, într-un spaţiu supus unui amplu proces de restalinizare / resovietizare a identităţii reale a populaţiei majoritare.
În cele peste 20.000 de pagini publicate ale Revistei a fost abordat un spectru larg de probleme, de pe poziţii ştiinţifice, mergând de la chestiunea cea mai stringentă a societăţii, respectiv cea a identităţii etnice a românilor basarabeni, şi a locului operelor literare şi al creatorilor acestora din Basarabia în literatura română contemporană, până la dezbateri de idei, opinii şi prezentări ale rezultatelor cercetării de ultimă oră din domeniile lingvisticii, literaturii şi istoriei naţionale.
În paginile Revistei s-au regăsit, prin aceleaşi nobile preocupări, mari personalităţi culturale din întreg spaţiul românesc, din diasporă, precum şi din afara acestora, dintre care aş menţiona doar trei nume celebre, Eugeniu Coşeriu, Rajmund Piotrowski şi Nicolae Corlăteanu, tripleta de aur a Limbii Române din ultimii douăzeci de ani, fără nici cea mai mică intenţie de a ştirbi sau diminua meritele remarcabile ale celorlalţi creatori valoroşi ai literaturii române.
Dar meritele Revistei sunt mult mai mari, aceasta consacrând o serie de ediţii speciale unor manifestări ştiinţifice de talie naţională şi internaţională, organizate la Chişinău, în sprijinul desovietizării Limbii Române sau constituind o veritabilă tribună de lansare a unor talente tinere în domeniul ştiinţelor umaniste.
Pe de altă parte, importantele realizări ale Revistei sunt completate de apariţia în Biblioteca acesteia, în ultimii cincisprezece ani, a peste 25 de volume, reprezentând antologii, monografii şi lucrări de autor, semnate de specialişti de renume în lingvistică, literatură şi istorie din întreg spaţiul românesc.
În urma pierderii sprijinului autorităţilor locale, după numai trei ani, în 1994, apariţia acesteia a fost posibilă doar datorită unor sponsorizări venite din partea unor oameni cu dragoste de neam şi iubitori ai „Limbii Române”, iar, în ultima vreme, din cea a Institutului Cultural Român.
În prezent, apariţia Revistei este pusă în mare pericol, cauza fiind lipsa resurselor financiare necesare editării şi difuzării ei, aceasta după ce, şi în anul 2013, publicaţia a văzut lumina tiparului cu mare întârziere din aceleaşi motive.
Ca urmare, fac un APEL călduros şi, în acelaşi timp, disperat către autorităţile competente din Basarabia şi din România, precum şi către toţi românii, oriunde s-ar afla aceştia, care iubesc Limba lui Eminescu, să nu lase să moară prestigioasa Revistă care îi poartă numele! Apelez chiar şi la rusofonii din Basarabia să apere şi să susţină apariţia Revistei, ca expresie a preţuirii pe care o au faţă de limba statului pe teritoriul căruia vieţuiesc!

Pericolul sistării apariției revistei Limba Română este caracteristic, din păcate, unei geografii dislocate forțat dintr-o așezare firească, înscriindu-se într-un desen de arabescuri indescifrabile la s-a lucrat geostrategic pe termen lung. Sărăcia, mai ales spirituală, a acestui spațiu este, cu regret, una ecosistemică. Un singur exemplu de la un nivel aleatoriu: la una dintre cele mai noi și mai frumoase biblioteci din capitala Republicii Moldova, cu nume românesc – Târgu-Mureș – în preajma anului de gratie 2014, când zboară declarații politice în stânga și în dreapta, dinspre liderii români, în special, când se semnează unul peste altul acte (privind adoptarea limbii române ca limbă de stat spre exemplu, spre care am parcurs un drum îngrozitor de lung) și tratate (privind aderarea noastră la UE), nu găsești un Homer în limba română și grafie latină. În acest context dispariția revistei noastre ar însemna nu doar suprimarea unui spațiu al perfomării intelectuale, ci și o potențare deplorabilă a autismului sociocultural al spațiului basarabean. Din contră, sprijinirea publicării în continuare a publicației, inclusiv a versiunii electronice, elaborată din propriile prea mici resurse, care ar putea fi îmbogățită cu întreaga arhivă de 20 de ani de apariție constantă, ar ilustra pentru oricine o cartografie limpede a probelmaticii culturale a românilor basarabeni în vederea sesizărilor empatice și depășirii mai rapide a absurdei tranziții, se pare, eternizate spre propria identitate. Oare să ne facem scrupule noi, cei câțiva alcătuitori ai revistei si autorii noștri, pentru demersurile către guvernele noastre, moldovenesc sau român, care păstrează tăceri alienante? …deși e trist să perorezi despre un gest civilizator, departe de a fi superfluu, mai ales într-un capăt de lume uitat de normalitate.

Este lăudabilă atitudinea domnului academician Solomon Marcus, matematician şi umanist de valoare, cu privire la susţinerea apariţiei, în continuare, a revistei „Limba română”, de la Chişinău. Am convigerea că este păcat să se piardă un mijloc important de conservare şi consolidare a limbii naţionale, pentru românii de dincolo de Prut.
Sunt de acord cu ideea sponsorizării muncii redacţionale, a salariilor celor care fac revista. Mi se pare o chestiune de urgenţă, de care, cei în drept, ar trebui să ţină seama.
Este vorba, până la urmă, de apărarea identităţii noastre naţionale, în contextul actualei globalizări.