În acest articol îmi propun să caracterizez relația dintre ecologism și ecologie și să caracterizez principial câteva forme publice ale ecologismului.
Ecologismul este o modalitate seculară de raportare la frumos şi bine. Valorile prioritare pe agenda ecologistului autentic sunt frumuseţea naturii şi binele acesteia. Prin raportarea la frumos ecologismul lasă deschisă posibilitatea revelării sacrului, prin mijlocirea naturii, trăirii lui într-o modalitate neinstituţionalizată. Prin promovarera binelui naturii ecologismul susţine cunoaşterea ei, inclusiv ştiinţifică, pentru că nu poţi face bine fără să cunoşti. Nu este nimic rău cu ecologismul prin prisma valorilor fundamentale pe care le promovează. Ecologiştii sunt din specia celor pentru care nu este lipsit de sens să spună că „iubesc natura”, doar o parte a ei („iubesc munţii”), sau o iubesc cu tot cu oamenii şi cultura asociate unei părţi a ei („iubesc ţara”).
Dar, deşi criteriul de identitate al ecologismului este unul valoric şi ecologismul este esenţialmente privat, presupoziţiile şi asumările etice care îl însoţesc pot antrena sau nu o angajare publică, un ecologism public. În aceste împrejurări opţiunea existenţială poate deveni tolerabilă, sau nu, în funcţie de consecinţele sale pentru ceilalţi. Dacă ecologistul privat are presupoziţii care îl împing către dorinţa de a impune tuturor propriile sale opţiuni de viaţă, atunci va fi şi un ecologist public fundamentalist ale cărui luări de poziţie vor genera contrareacţii justificate. Dacă presupoziţiile sale vor duce la consecinţe mai puţin excesive, va fi un ecologist public rezonabil, care îşi apără interesele de grup în limitele jocului politic acceptabil şi care nu pote genera decât contrareacţii nejustificate, politicianiste. Relaţia dintre ecologismul public rezonabil şi cel fundamentalist este asemănătoare relaţiei dintre ideologia socialistă şi cea comunistă. În timp ce comunismul nu are un loc legitim pe piaţa politică, pentru că o anulează ca piaţă, socialismul îl are.
O analiză completă a formelor publice ale ecologismului ar presupune o analiză a presupoziţiilor adoptate, a tipului de etică practicat şi a cuplajelor inter-ideologice. Între cele trei elemente menţionate există numeroase şi subtile relaţii. Nu îmi pot propune aşa ceva aici, dar voi ilustra situaţia cu o incursiune în disputa dintre ecocentrism şi antropocentrism în etica mediului, una dintre dimensiunile cele mai importante ale ecologismului.
Etica mediului este construită în mod explicit pentru depăşirea crizei de mediu actuale; nu este o etică apărută organic, ca o formă de viaţă, cel puţin în civilizaţia occidentală. Conceptul cheie este cel de valoare intrinsecă ; el este aplicat fie unor entităţi individuale (animale, oameni) fie unor întregi (ecosisteme, societăţi) în diferite variante, după care se deduc consecinţe morale cu privire la atitudinea faţă de animale/ecosisteme, fie care resurse (instrumental, în care caz avem de a face cu un antropocentrism), fie ca având valoare intrinsecă (în care caz avem de a face cu un ecocentrism). Majoritatea argumentelor contra ecocentrismului sunt prin consecinţele teoretice ale presupoziţiilor eticii mediului. De exemplu, dacă omul face parte din natură şi natura ca întreg e un bun, atunci sunt bune atât durerea cât şi moartea. Alte argumente pot veni pornind de la consecinţele instituţionale ale eticii mediului în unele variante ale ei. De exemplu, unii autori cu presupoziţii holiste (acceptând valoarea intrinsecă a naturii şi prioritatea ei ontologică în faţa omului) afirmă că doar puţini (o elită) sunt cei care ar fi conştienţi de soluţia rezolvării problemelor de mediu şi oferă şi soluţii practice pentru implementarea sistemelor sociale ecocentrate: “the army might give additional support to the project {de instalare a eco-socialismului}, but would not be decisive”, “it must begin with a change in values”, “the alternatives are: either eco-socialism or barbarism” (1). Alţi autori, de data aceasta cu presupoziţii individuliste, găsesc soluţia protejăriii mediului la polul opus celui etatist, şi anume prin desfiiinţarea statelor. Un argument suplimentar împotriva eticii mediului ecocentrată este creştinismul, care este antropocentric. Promovarea ecocentrismului pare să afecteze identitatea popoarelor pentru care creştinismul are un rol important în menţinerea identităţii naţionale. Dacă identitatea naţională este o valoare, atunci ecocentrismul pare a fi inacceptabil. Se pare că atât etica mediului antropocentrică (pentru promovarea intereselor generaţiilor viitoare) cât şi cea ecocentrică sunt produse economice (în acest sens naturale) în vederea satisfacerii preferinţei de a face bine oamenilor a celor care au produs etica mediului şi a celor care sunt consumatorii acestui produs economic (pe care îl utilizează pentru a induce asumarea unor opinii în vederea inflenţării comportamentului). Formele acestor etici sunt foarte diverse în funcţie de materia primă culturală folosită în construcţie la nivel de presupoziţii.
Valoarea naturii din punct de vedere politic acceptat, inclusiv la nivelul ONU, este una relaţională, nu intrinsecă, pentru că valoarea relaţională, antropocentrică, este de interes inclusiv pentru cei care, deşi nu iubesc natura, o folosesc. Dacă obţinerea bazei de cunoştinţe ştiinţifice necesare pentru această gestionare este job-ul ecologiei, promovarea ei politică poate fi făcută în mod legitim şi de ecologişti, pentru care natura are o valoare intrinsecă, atâta vreme cât ţin seama de faptul că agenda publică nu se reduce la conservarea naturii. Cel mai rezonabil ecologism, dacă o astfel de formulare are vreun sens, va fi un ecologism care să aibă o infrastructură conceptuală ontologico-etică aflată în armonie cu valorile societăţii deschise. Probabil un ecologism privat multinivelar, recunoscând structurarea naturii şi societăţii, dar conservând autonomia ontologică a fiecărui nivel, un ecologism pentru care statul furnizează servicii publice, unele dintre ele fiind de mediu, atunci când rezolvărea problemelor de interes ecologist nu se poate face la nivel privat.
Chestiunea prioritizării diferitelor obiective publice, de conservare a naturii, sociale sau economice, se rezolvă la nivel local şi regional printr-o zonare managerială inter- sau intra-organizaţională. Vor exista zone în care obiectivele de conservare sunt pe primul loc în agendă, cu diferite grade de stricteţe, şi zone în care obiectivele economice sau sociale sunt pe primul loc, obiectivul de conservare acţionând în aceste cazuri doar ca o constrângere asupra primelor. Managementul capitalului natural se referă la toate aceste situaţii şi are ca subtip managementul diversităţii biologice, care se referă doar la situaţiile în care obiectivul prioritar este conservarea . Ce interesează la nivelul ONU este managementul capitalului natural. O situaţie particulară o reprezintă managementul capitalui natural de nivel global: aici nu se mai poate face o zonare, pentru că entitatea care ne interesează este unică, iar serviciile, climatice de exemplu, depind de funcţionalitatea ei integrală. Nu cunoaştem care este soluţia instituţională pentru rezolvarea problemelor dependente de funcţionarea sistemului global , uneori nici măcar a celor de nivel regional, şi atunci rămâne loc suficient pentru lupta politică acerbă între grupurile cu preferinţe diferite.
Este adevărat că maximizarea ofertei de resurse şi servicii naturale, inclusiv a serviciilor climatice, este un scop public oarecum altruist, pentru că nu lucrează conform principiului “după mine potopul”. Totuşi el este un scop legitim. Atingerea acestui scop presupune politici aflate în conflict cu unele interese private şi care sunt într-o bună măsură deturnate către agendele personale ale celor care îl promovează, după cum demonstrează în mod convingător argumentele antiecologiste. Totuşi problem nu este una a scopului, ci a calităţii persoanelor publice şi a contextelor culturale în care ele acţionează.
În concluzie, ca orice opţiune valorică existenţială, ecologismul nu poate fi decât fundamental, pentru propria persoană, dar nu neapărat fundamentalist, cu pretenţii de a fi asumat de către toate persoanele. În particular 1) ecologismul poate fi şi de dreapta, dacă este asumat în context creştin şi 2) poate exista şi există ecologism rezonabil, supus însă continuu unei presiuni deturnare fundamentalistă sau politicianistă.
Ceea ce trebuie criticat sunt formele fundamentaliste ale ecologismului, al căror reprezentanţi de top sunt ecologismul holist de stânga şi ecologismul anarhist. Ponderarea raţională a exceselor ecologiste o pot face mai degrabă ecologiştii, şi anume cei rezonabili, nu antiecologiştii, al căror discurs nu poate fi decât neconvingător. Antiecologiştilor le va rămâne un rol important în lupta ideologică împotriva ecologiştilor, dar aceasta e o problema privată a lor, nu una de interes general. Cât despre lupta contra deturnărilor politicianiste, aceasta trebuie pusă cu atenţie în context pentru a nu periclita rezolvare problemelor publice reale de mediu. Altfel riscăm să aruncăm copilul o dată cu apa murdară.
_____
Notă : articolul este o formă scurtă a variantei complete publicate în revista Sfera Politicii în 2007 disponibilă aici : http://www.sferapoliticii.ro/sfera/pdf/Sfera_126-127.pdf . Sursa (1) citată în text poate fi găsită la adresa indicată. Am eliminat din textul original notele tehnice și partea care era perisabilă temporal. La vremea respectivă articolul era o reacție la critici exagerate, după părerea mea, aduse ecologismului. Am reluat textul deoarece cred că ideile de fond merită aduse în atenția publicului larg instruit.
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
E interesant să propuneţi astfel de subiecte pentru dezbatere.
Ce poate interesa la ecologism e scopul:
1. să prezerve mediul ca atare, pentru el însuşi,
sau
2. să armonizeze fiinţa umană cu mediul;
În primul caz premisa e că fiinţa umană e desprinsă de relaţiile naturale ale mediului, pe care le perturbă; aceasta poate fi combătută dacă privim omul în contextul mai amplu, a existenţei sale ca proces firesc al evoluţiei, aşadar acţiunele omului şi efectele acestora asupra mediuluifac parte din natura lucrurilor.
În al doilea caz, ni se poate propune din partea ecologismului o soluţie radicală – renunţarea la tehnologie (ca urmare a degradării mediului datorată tehnologiei), sau o soluţie de compromis – ralierea tehnologiei la protecţia mediului; ambele au costuri care sunt greu acceptate, în primul caz de către individ, căruia i se va cere să trăiască spartan, în al doilea de către societate, care va trebui să suporte costurile.
La limită, dacă omenirea poate afla toate mecanismele mediului şi le poate recreea, argumentul distrugerii acestuia devine superfluu; pe de altă parte, argumentele modificării climei şi a dispariţiei speciilor poate fi combătut arătând că astfel de fenomene au avut loc frecvent în istoria planetei. Dacă dorim asigurarea existenţei speciei umane, poate fi demonstrat că planeta nu are resurse suficiente într-o perioadă de timp suficient de mare, aşa că singura soluţie este efortul susţinut de a cunoaşte toate mecanismele care compun mediul, pentru a înţelege costul fiecărui lucru pe care îl sacrificăm prin activităţile noastre; nu să ne fie interzis să apăsăm un buton, ci să înţelegem implicaţiile acelei apăsări.
„să prezerve mediul ca atare” – „mediul” (orice o fi insemnand asta in acceptiunea dvs) e in continua schimbare. Ca dealtfel si natura. Asa e si normal.
Asadar, ce anume sa pastram din el? Si cum anume? Cum ati fi salvat dinozaurii de pilda? Si, mai ales, de ce i-ati fi salvat daca ei insisi (ca specie) nu au fost in stare sa supravietuiasca?
As mai indrazni sa intreb, fara suparare, cum se defineste „binele naturii”? Ce inseamna, mai exact, si la ce se refera? Daca frumusetea naturii o pot intelege, binele implica o moralitate care imi scapa.
Mai am o intrebare: la ce se refera „conservarea naturii” mai exact?
S-o spunem drept: ecologismul este o ipocrizie; dece a deteriorat omul relaţiile ecosistemelor? din cauza aroganţei şi a trufiei sale. Aşadar, pentru ce milităm? să fim chibziuiţi, responsabili? păi dece am avea nevoie de ecologism pentru asta? nu avem valori morale?
Iata ce am avut de spus acum cativa ani referitor la ecologie
http://www.youtube.com/watch?v=xjfiIow-eW0
Dupa Brundtland Commission (1987), ‘Sustainable development is development that meets the needs of the present without compromising the ability of future generations to meet their own needs’, chestiunea s-a pus in special in termeni de weak si strong sustainability. Diferenta dintre ele e, cum sa zic, diferenta dintre capacitatea economiei de a furniza in crestere compensatii pentru depletition capitalului natural (weak sustainability) si evident non-diminuarea oportunitatilor man-made/naturale de viata (strong sustainability) in termeni intra/inter-generationali; ultima o exclude pe prima sub argumentul ca nu exista substituire intre economie si mediu, capital manufacturat si capital natural, adica devastarea capitalului natural e ireversibila (si de aceea neinlocuibil) in perspectiva generatiilor viitoare. Economistii tind sa crediteze prima varianta, ecologistii pe a doua. Cand dvs luati ca criteriu societatea deschisa, pur si simplu ne bagati in ceata: nu e clar daca si/sau ce anume ar trebui sa conteze in perspectiva generatiilor (actuale/viitoare) sau daca ceva in felul ‘without compromising the ability of future generations to meet their own needs’ ne priveste sau nu pe toti; se pare ca toleranta sau asa ceva e tot ce va intereseaza pe dvs, oricum nu stiu ce pas credeti ca faceti dvs fata de domni ca Aligica, Traian Ungureanu, care pur si simplu dau cu caramida in tot ce incepe cu eco sub argumentul ca intreaga ecologie e o facatura si o conspiratie a tendintelor si grupurilor anticapitaliste (eu unul n-am intalnit altceva mai obtuz in materie), adica nici ei n-au o probl cu vederile si optiunile personale, in spatiul privat avem dreptul de a fi tampiti daca asa ne place.
PS Intrebuintati intr-un mod foarte ciudat societatea deschisa: nu-l definiti, dar in context se intelege ca vedeti in el ceva unde toata lumea are un loc cu conditia sa fie rezonabila sau asa ceva, ecologismul in cazul de fata. Pai, vedeti ca societata deschisa nu exclude posibilitate ca anumite vederi sa devina dominante, e cumva ca in stiinta: inainte de Einstein era dominanta mecanica, dupa el relativitatea. Oricum, societatea deschisa e locul unde parerile sunt testate prin confruntare si critica sau falsificare, iar progresul se obtine prin trials and errors, nu prin vreun decret oficial de la centru. Societatea deschisa e mai curand interesata de adevar si inbunatatirea conditiei noastre decat de armonia diversitatii in sine. Toti isi au locul acolo pentru ca toti s-ar putea sa aiba ceva de spus. Parerile dominante sau solutiile mai stangiste nu sunt excluse a priori decat pentru cineva care n-a prea inteles ce e cu societatea deschisa (cu ecologia si problemele ei oricum n-a inteles cum sta treaba). :)
Mulțumesc pentru comentariu.
N-aș relua polemica pornită de la articolele din Idei în Dialog, nu am mai văzut reluate de dânșii acele poziții și nu știu dacă le mai susțin în aceeași formă.
Prin societate deschisă înțeleg ce se înțelege în lucrarea lui Popper, ca să fiu scurt în privința asta.
Dacă ar fi să rezum ce am vrut să spun fără să mai mă refer la articol aș zice următoarele:
– Un mesaj cheie al articolului este că ecologia nu e tot una cu ecologismul. Cine dorește să se convingă poate vizita revista de specialitate Ecology : http://www.esajournals.org/loi/ecol și zeci de astfel de reviste.. Dacă nu este om de ștință ecolog nu va pricepe nimic, așa cum cine nu e fizician nu pricepe nimic dintr-o revistă de fizică teoretică sau experimentală. Ecolog este o meserie de cercetător în ștințele naturii, la interfața cu ștințe socio-umane, iar ecologia este o știință în sens tare, epistemic.
– Un punct de vedere important este că etichetarea ecologismului ca fiind principial etatist este simplistă, asta e doar o variantă dominantă pe piața politică. Alan Carter e un exemplu de anarhism ecologist.
– Dar cel mai important aspect la care țin și pe care am încercat să îl transmit este că există servicii publice ecosistemice de mediu care nu pot fi sub nici o formă gestionate pe baze private în condițiile tehnologice actuale. Consecința este că o parte din ceea ce este pus din retorică politică în barca ecologismului și a stângii etatiste de fapt este neutru ideologic și ar trebui urmat rațional de orice persoană interesată de menținerea unor servicii ecosistemice publice la niveluri acceptabile deoarece le consumă ca persoană privată. Un text explicativ suplimentar pentru asta este
Cred că nici unul dintre mesajele de mai sus nu se regăsește în textele d-lor Ungureanu și Aligică și, în acest sens, aduc ceva nou cu textul de mai sus.
Personal pentru mine miza este că sunt o persoană cu valori de dreapta, old whig ca să zic așa, în pe format creștin ortodox, și în același timp sunt conștient ca profesionist în ecologie de realitatea problemelor de mediu și de imposibilitatea de a le rezolva fără a folosi instrumental statul pentru asta.
Problema merită o discuție mult mai nuanțată și detaliată, desigur. Cine știe, poate s-ar putea organiza un workshop la vreo fundație cu tema: compatibilitatea dintre conceptul de dezvoltare durabilă și principalele ideologii politice.
Mai nou unul dintre obiectivele mele profesionale este producerea unui concept de dezvoltare durabilă neutru ideologic, detalii aici: http://virgiliordache.blogspot.ro/2012/04/model-of-sustainable-development.html Acest text a fost o aplicatie de proiect de Idei cu oameni de la filosofie si studii religioase cu care colaborez.
cele bune,
Vedeti ca dl Aligica a continuat sa scrie la fel si dupa Idei in dialog, si nu numai pe contributors, unde are cateva texte spumoase in materie, ci si in alte parti. Pe dl Ungureanu in schimb nu l-am mai vazut, un tip pe cat de persuasiv pe atat de sumar. http://mercatus.org/publication/julian-simon-and-limits-growth-neo-malthusianism
Nu cred deloc ca ecologismul n-are de-a face cu ecologia. De fapt e pe dos. Argumentul ca stiinta e prea ermetica ca sa fie un fenomen de masa e o eroare. Miscarile astea sunt conduse de oameni care le inteleg, daca nu cumva sunt ei insisi oameni de stiinta (ca Barry Commoner de ex, savant in biologie si activist impotriva nuclear fallout, poluarii etc –vezi Michael Egan despre Commoner), si oricum teoriile astea ajung mult mai usor la oameni intr-o epoca a educatiei universitare de masa ca a noastra.
Si eu tot la Popper ma refeream cand vorbeam de societatea deschisa.
:)
Mă bucură dialogul.
Ca să fac o analogie, relație dintre ecologie și ecologism este relația dintre un furnizor de pânză și croitor, în cazul nostru un furnizor de cunoaștere științifică și un utilizator de cunoaștere științifică. Utilizatorul poate să facă diverse lucruri cu ce cumpără, iar dacă face prostioare ideologice cu marfa obiectivă furnizată de știință asta e problema lui, cum a fost și cu crearea politicilor de descurajare nucleară folosind rezultatelel fizicii.
La fal cum și în cazul teoriilor evoluționiste s-a abuzat de ele pentru a crea o ideologie ateistă, sau eugenistă, etc.
Cel puțin acesta este modelul cu care lucrez pentru a decupla cele două aspecte și a salva situația omului de știință onest. În timp ce primul aspect, producerea de cunoaștere obiectivă, este sub standarde epistemice, al doilea aspect, producere de ideologii este subsumat unor valori alese în prealabil.
Din punct de vedere al persoanelor este foarte adevărat că unii sunt și oameni de știință, și ideologi, adică lucrează în două organizații – în cele care produc știința respectivă – ecologia, teoriile evoluționiste, precum și în cele care ideologizează – partide, oraganizații neguvernamentale.
Există și o presiune inversă, adică deoarece există o cerere de perfecționare a ideologiilor ecologiste dinspre stânga politică se găsesc oameni de știință care să dea drumul la programe de cercetare care nu au temei doar în interese cognitive, dar asta e prostituție intelectuală și nu este standardul meseriei de ecolog.
Recunosc, de asemenea, că majoritatea ecologilor de pe piața muncii sunt și ecologiști publici, dar asta mai mult ala noi, cred că în State sunt foarte mulți ecologi votanți ai Partidului Republican. Interesant că asta duce în lumea oamenilor de știință și la opțiuni cu privire la teorii științifice concurente, de exemplu teorii bazate pe un soi de individualism metodologic aplicat la lumea organismelor pentru a explica schimbarea structurii grupurilor de organisme formate din mai multe specii (biocenoze) și teorii bazate pe un holism metodologic, în care schimbarea grupurilor se face considerându-le un fel de supraorganisme. Ca un detaliu, nici una nu explică toate faptele obiectice constatate în natură (ecosisteme cum zicem), ci se aplică mai bine sau mai rău în diferite circumstanțe de mediu.
În comunitatea ecologilor există un gradient de la cei cu interese pur științifice, până la cei cu interese foarte ideologizate, un gradient manifestat la nivelul școlilor de gândire (instituții, grupuri de cercetare) și al indivizilor umani înăuntrul fiecărei școli.
cele bune,